Aparatul fotografic

Aparatul fotografic este dipozitivul cu care se poate înregistra o imagine statică din
mediul înconjurător, imaginea obținută numindu-se fotografie.

Aparat fotografic Hasselblad cu rolfilm cu lăţimea de 60 mm

Aparate foto cu film perforat: Zenit (lăţime 35 mm) şi Meopta-Mikroma II (lăţime 16

mm)

Se compune dintr-o carcasă închisă camera obscură propriu-zisă , pe care se află montate
elementele principale ale aparatului fotografic.

Elementele principale ale aparatului fotografic sunt:

1.obiectivul, care este un ansamblu de lentile cu ajutorul cărora se obține o imagine reală
fără aberație pe o placă fotografică, peliculă sau hârtie, toate cu o emulsie fotosensibilă.

In interiorul aparatului fotografic se află :

2.culoarul peliculei(rama de fixare a plăcii) aflat într-un plan perpendicular pe axul optic,
3.fereastra de expunere,
4.materialul fotosensibil pe suportul său în funcție de tipul aparatului,
5.bobine debitoare sau receptoare în cazul peliculei fotosensibile,
6.diafragma variabilă sau irisul necesar modificării diametrului util al obiectivului,
7.sistemul de obturare care face reglarea timpului de expunere,
8.sistemul de reglaj al aducerii imaginii în planul materialului fotografic( peliculă, placă
fotografică sau hârtie fotografică.
9.sistemul de antrenare al peliculei după fiecare expunere și totodată de armare pentru a
declașa următoarea expunere,
10.sistemul de vizare.

Fotografie

Termenul de fotografie are o triplă semnificație în vorbirea curentă:

este tehnica care poate crea imagini sub acțiunea luminii;
este o imagine obținută prin această tehnică;
este o ramură a artei grafice care folosește această tehnică.

Cuvântul fotografie are originea de la două cuvinte provenite din limba greacă: fotos
(φotoς) care se traduce ca lumină, evident (în cazul nostru se folosește termenul de
lumină) și graphy (γραφειν) care se traduce ca lumină, desen, scris. Literalmente se poate
traduce prin a picta cu lumină. In vorbirea curentă pe scurt se folosește termenul de
imagine.

Istoric

Cele trei fenomene necesare obținerii imaginilor fotografice sunt cunoscute de mult timp:
Încă de pe vremea lui Aristotel s-a știut cum se poate pune realitatea într-o cutie: este
suficient să facem o gaură într-o cutie închisă ca să apară o imagine reală inversată pe
fondul interior al cutiei. Se obține astfel o așa-numită cameră obscură.
Pe de altă parte, alchimiștii știau că lumina înnegrește clorura de argint.
A treia contribuție a venit din partea lui John Herschel, care în 1819 a descris
proprietățiile hiposulfitului de sodiu, care va deveni "fixatorul" fotografiei.

Prima experienţă foto a lui Niepce

Joseph Nicéphore Niépce, un mic fizician din provincie, a folosit toate aceste trei
proceduri pentru a fixa o imagine pe o plăcă metalică cu depunere de halogenură de
argint (1829). Rezultatul a avut o calitate medie. Niepce a murit în 1833, dar invenția sa a
fost recuperată de către Jacques Mandé Daguerre.

De aceea, data oficială a invenției fotografiei este 1839, când Daguerre a prezentat
invenția numită de el "daghereotip", care este o simplă ameliorare a descoperirii făcute de
Niepce. Proprietar al invenției a devenit statul francez.

Grație daghereotipiei se obține o matriță a mediului pe o placă metalică tratată cu o

substanță fotosensibilă , după o expunere de "doar" 8 ore (când cerul este complet senin).
Copierea se făcea prin presarea matriței pe suportul de hârtie, ca și la orice tipărire a
ziarelor.

Această expunere lentă aduce cu sine câteva probleme: străzile Parisului, chiar și la o oră
de vârf, apar în întregime goale. Tehnica va avansa însă rapid, noua invenție făcând să
apară și o nouă meserie, aceea de fotograf, căutată în special de ziarele vremii.

În anul 1848, Felix Tournachon, cunoscut mai bine sub numele Félix Nadar, realizează
prima fotografie aeriană, fotografiind Parisul din nacela unui aerostat (balon).

Dacă la început negativul (cunoscut și sub numele de "clișeu") se realiza pe o placă de

cristal, pentru a nu avea deformări, placă foarte casabilă și care cerea o manipulare
deosebită, prin dezvoltarea artei fotografice a apărut necesitatea unui suport fotosensibil
mai ușor de manipulat decât cristalul.

Roll film

George Eastman reușește în anul 1884 să realizeze primul negativ flexibil, pe un suport
de nitroceluloză, cunoscut sub denumirea de "roll film", ușor de manipulat, incasabil și cu
aceleași proprietăți fotografice ca și ale plăcii de cristal. Totodată, volumul și greutatea
aparatului de fotografiat se micșorează considerabil, transportarea lui nemaifiind o
problemă.

Evoluție
În decursul timpului fotografia a evoluat foarte mult. Progresele au urmat trei direcții
principale:
reducera duratei de expunere / mărirea sensibilității filmului sau a plăcii;
mărirea stabilității imprimării;
simplificarea aplicării tehnicilor de fotografiat, datorită apariției:
aparatelor de fotografiat din ce în ce mai mici și mai ieftine
substanțelor chimice de developare și stabilizare a peliculei sensibile negative sau a
suportului de carton pentru pozitive gata preparate de laboratoare specializate.

Fotografie color prin sistemul "autochrom"

Ideea de fotografie color a circulat încă de la apariția invenției. Primele experimente

fotografice în culoare nu au avut succes, astfel de exemplu nu s-a putut împiedica
decolorarea fotografiilor. Prima fotografie cu culori permanente a fost făcută în 1861 de
fizicianul James Clerk Maxwell.

Primul sistem color, Autochrome Lumière, a apărut pe piață la 17 decembrie 1903.

Acesta era un sistem de fotografie color transparentă. Fotografierea se făcea pe trei plăci
fotografice alb/negru cu substanțe cromatice sensibile numai la culorile roșu, verde și
albastru. Apoi cele trei fotografii transparente rezultante se suprapuneau, dând o
fotografie color transparentă.

Pelicula color de tip Kodachrome a apărut în 1935 și s-a bazat pe emulsii tricromatice.
Majoritatea peliculelor color moderne, cu excepția "Kodachrome", se bazează pe o
tehnologie dezvoltată de compania germană Agfa în 1936.

Fotografia instantanee cunoscută sub numele de Polaroid a apărut în anul 1948, fiind pusă
la punct de dr. Edwin Land, la început în alb/negru, iar din 1962 în culori.

Fotografia digitală

Fotografierea tradițională a fost dificilă pentru fotografii ce lucrau departe de sediu

(precum corespondenții de presă din străinătate), fără acces la facilități de procesare și
transmitere. Pentru a ține pasul cu popularitatea crescândă a televiziunii, aceștia au făcut
tot posibilul pentru a trimite imaginile lor la ziar cât mai repede. Fotojurnaliștii trimiși în
locații distante trebuiau să își ia cu ei un mini-laborator foto și un aparat pentru cuplarea
la liniile de transmitere a imaginilor. În 1990, compania Kodak a prezentat publicului
DCS 100, primul aparat de fotografiat digital disponibil în comerț. Prețul său ridicat
indica o utilizare numai în fotojurnalism și aplicații profesionale, dar încetul cu încetul și
ramura digitală a fotografiei a devenit disponibilă în comerț.

În decurs de 10 ani aparatele de fotografiat digitale au devenit articole de consum uzuale.

La ora actuală, răspândirea lor pe glob a depășit de mult predecesorul lor tradițional,
deoarece prețul componentelor electronice scade permanent iar simultan se îmbunătățește
și calitatea imaginilor digitale.

În ianuarie 2004 Kodak a anunțat că nu va mai produce aparate foto reîncărcabile cu film
de 35 mm începând de la finalul anului. Totuși, și fotografia "udă" va continua să existe,
atâta timp cât artiști fotografici talentați și unii amatori vor dori să profite de posibilitățile
ei multiple.