Aniversarea a 166 de ani de la înfiinţarea

primei unităţi militare de pompieri în

Bucureşti
În secolul al XVIII-lea şi prima jumătate a celui de-al XIX-lea,
Bucureştiul a fost greu încercat de un şir de incendii de proporţii ce se
soldau de fiecare dată cu distrugeri greu de imaginat (1718, 1739,
1804, 1812, 1825), având în vedere gradul foarte scăzut de urbanizare
şi faptul că majoritatea clădirilor erau construite din lemn.

În ciuda eforturilor legislative de prevenire (coduri de legi şi ofisuri domneşti)

ale autorităţilor, numărul de incendii nu scade iar eficienţa serviciului de stingere,
organizat după un model perimat ce combina formele de voluntariat cu anumite
obligaţii ale breslelor, se dovedea a fi foarte limitată. Analizând aceste realităţi
curente, la 26 decembrie 1843, „Departamentul Treburilor din Lăuntru” (Ministerul
de Interne al epocii) a înaintat principelului Bibescu (1842 - 1848) un proiect pentru
crearea unei structuri de pompieri militari în capitala Ţării Româneşti. În martie
1844, Adunarea Obştească a Principatului avizează favorabil proiectul iar domnitorul
Gheorghe Bibescu aprobă, pe data de 18 august 1844, printr-un ofis, constituirea
„Roatei de Pompieri”. Serviciul nou înfiinţat, avea o structură militară şi era împărţit
în şase grupe, cu un efectiv de 7 ofiţeri, 23 de subofiţeri şi 256 soldaţi. Ca dotare
tehnică, noua unitate militară din Garnizoana Bucureştilor dispunea de 14 pompe de
incendiu, un car de instrumente, 30 de sacale, 48 de cai, 40 de căngi şi 50 lopeţi de
lemn.Documentul original conţinând rezoluţia principelui Bibescu, cu numărul 393
din 18.08.1844, se află la Arhivele Naţionale, fond : OBIŞNUITA OBŞTEASCĂ
ADUNARE A ŢĂRII ROMÂNEŞTI, dosar 399/1844.