UNIVERSITATEA TITU MAIORESCU

FACULTATEA DE DREPT

ANNA KARENINA

SOCIOLOGIE JURIDICA

BUCATA DANIELA GEORGIANA

GRUPA 105

AN I
 Anna Karenina

Romanul lui Lev Tolstoi, “Anna Karenina”, este unanim recunoscut ca fiind
unul din piscurile cele mai inalte ale artei literare. Totodata este si romanul cel
mai « clasic » nu numai in literatura rusa ci si in litertura universala intrucat, cum
observa la timpul sau si Ibraileanu, « nici un roman din literatura universala nu
intruneste atat de multe si variate insusiri ». Urmeaza o veritabila explozie de
superlative, care ne da o idee despre ceea ce considera criticul roman ca
trebuind sa fie un roman perfect :
« Observatia profunda si amanuntita, delicatetea analizei, colosala putere
de evocare a vietii, adancimea conceptiei asupra lumii, atitudinea inalta
omeneasca fata cu subiectul, interesul captivant datorit complicatiilor sufletesti
si nu ‘ intrigii ‘ – iata atatea calitati care fac din romanul lui Tolstoi capodopera
geniului ».
Totusi, e ciudat poate, dar marturiile contemporanilor atesta ca Tolstoi
lucra la ‘Anna Karenina’ cam in sila, indoindu-se mereu de reusita. Se pare ca
scriitorului nu-i reusea mai ales reconstituirea atmosferei. Tolstoi persevera
totusi, rezistand ispitei de a se lasa capturat de alte inspiratii.
Eroina principala, initial « Tatiana Stavrovici »,viitoarea Anna Karenina, a
pornit de la un personaj prin excelenta negativ, nici prea frumoasa, ci doar
atragatoare, dar vulgara, superficiala, cocheta ; ea devenea adultera fara prea
multe framantari sufletesti, mai degraba din perversitate decat din pasiune. In ce
masura chipul definitiv difera de aceasta prima « aparitie » ne-o arata chiar
paginile romanului, incepand cu portretul fizic. Literalmente ramai cu impresia
ca Tolstoi a mobilizat parca intreaga maiestrie pentru a sugera inca de la
« intrare » cat de frumoasa e eroina lui in sensul cel mai deplin al cuvantului.
Frumusetea Annei devina un veritabil leit-motiv al intregii actiuni. Totodata Anna
e si un om superior, e purtatoare a unei sume de calitati, care o singularizeaza
parca in raport cu grupul personajelor inconjuratoare. Dupa cum observa un
exeget, chiar din primele capitole, inca in partea pe care am putea-o considera
cxa fiind expozitiunea romanului, « este data inaltimea de unde anna va cobori
apoi ».
Anticipand, vom semnala inca un amanunt. Este indeobste cunoscut ca
romanul « Anna Karenina », asa cum il cunoastem astazi, are o compozitie, am
spune, bipolara, materialul epic organizandu-se in jurul a doua personaje
principale : Anna Karenina si Konstantin Levin.
Acesta din urma e de asemenea un personaj superior, in mod evident
simpatizat de autor. Mai mult, exegetii sunt de acord ca destinul lui Levin contine
si laturi autobiografice. Potrivit din anumite unghiuri, personajul apare ca un
alter-ego al autorului. E posibil ca tocmai de aceea Levin sa nu faca parte din
anturajul Annei e inca un tur de forta al maestrului, insa cele doua personaje se
intalnesc abia spre sfarsitul actiunii- cap. X al celei de-a VII-a parti- cu cateva zile
inainte de sinuciderea Annei. E o situatie la care s-a putut ajunge de asemenea
doar in urma unei serii de modificari structurale in compozitia epica,
desfasurarea actiunii, sistemul de personaje.
In primele redactari, vinovatia Annei( sau a Tatianei) se evidentiaza si prin
confruntarea cu caracterele superioare ale celorlalti protagonisti implicati in
drama. Sotul femeii necredincioase, desi om in varsta, aparea totusi ca un barbat
aproape ideal.
Om dintr-o bucata, nobil si sincer era si viitorul Vronski.
Spune undeva Ibraileanu ca « romanul lui Tolstoi merge amplu, maret,
purtand cu el sute de fiinte- ca o mica planeta- cu viata lor diversa, cu trecutul si
viitorul lor. » caracterizarea e, dupa parerea noastra, extrem de subtila,
susceptibila de a ne familiariza cu specificul realismului tolstoian.
 Valoarea estetica, sociala si ideologica a romanului “Anna Karenina” poate
fi relevata din mai multe puncte de vedere. Explicabil, de la inceput chiar, atentia
multor cercetatori a fost atrasa de problematica operei. Schematizand, am putea
grupa punctele de vedere in jurul a trei aspecte : fresca sociala, destinul annei si
destinul lui Levin.
La aparitia romanului, critica democratica rusa i-a dat in ansamblu o
apreciere nefavorabila.
O alta apreciere a dat romanului “Anna Karenina” Dostoevski in “jurnalul
unui scriitor”. Chiar inainte de a-si publica articolul, el sustinea intr-o scrisoare ca
lectura romanului l-a intarit in convingerea ca un scriitor artist, in afara poeziei,
trebuie sa cunoasca amanuntit realitatea pe care o zugraveste :
“ Dupa parerea mea, la noi exceleaza in acest sens contele Lev Tolstoi…”
Dostoevski a vazut in roman in special imbinarea elementului national cu
cel universal, considerandu-l “un cuvant rus” adresat intregii umanitati si
neavand egal in literatura timpului . Punctul de vedere al unui artist rus « asupra
vinovatiei si crimei » fiind afirmat in acelasi timp printr-o « uriasa explorare
psihologica a sufletului omenesc, cu o teribila adancime si forta, cu un realism
inca necunoscut al reprezentarii artistice » . Paradoxal, Dostoevski extragea din
aceasta caracterizare noi argumente de folosit in polemicalui cu socialistii . Peste
reliefarea valorii artistice, insa, nu se poate trece.
Ca romanul contine si elemente de satira, ca se constituie si ca o violenta
critica a inaltelor cercuri aristocratice, precum si a varfurilor birocratice ale
statului, de asemenea a fost observat aproape de la cele dintai comentarii.
Scoala critica sociologica in special a excelat in reliefarea acestor
aspecte.unora li s-a parut chiar ca astfel, Tolstoi, o absolva pe Anna de
raspundere pentru destramarea familiei. Iar in deceniile ulterioare, cercetarea
arhivelor, indiscutabil a contribuit la consolidarea acestei interpretari.
S-a vazut cum, de la o redactare la alta, Tolstoi ingrosa antiteza dintre
puritatea sufleteasca a eroinei principale si fatarnicia celor care o condamna. Dar
persista intrebarea : de ce atunci n-a renuntat Tolstoi la motto-ul biblic : ‘a mea
este razbunarea, eu voi rasplati ?’
Mult timp in literatura de specialitate s-a considerat ca fiind valabil
raspunsul dat de criticul ‘M.S.Gromeka’ intr-un articol citit si aprobat inainte de a
fi publicat de Tolstoi insusi.
In rezumat, criticul sustinea ca vinovatia societatii nu anuleaza vinovatia
Annei, intrucat casatoria « e o institutie sacra si ca atare orice gest care
atenteaza la temeinicia ei trebuie sa fie condamnat ».
Mai tarziu a capatat o oarecare raspandire punctul de vedere potrivit
caruia motto-ul l-ar prezenta doar pe ganditorul tolstoi, dar ca in roman artistul
il biruie pe filosoful moralist.
O solutie originala a fost propusa de B.Meichenbaum, care extrage sensul
condamnarii din antiteza dintre cele doua cupluri : Anna-Vronski ; Levin-Kitty. In
timp ce acesta din urma tinde catre o viata deplina, si Anna si Vronski actioneaza
ca manati de o pasiune oarba, incompatibila cu moralitatea umana asa cum o
intelegea Tolstoi. […]
In substanta ei, credinta lui Tolstoi nu prea avea nimic in comun cu
dogmele bisericii crestine. Nu intamplator prea-sfantul sinod preavoslavnic
rusesc l-a excomunicat. Dar sa nu uitam totusi ca enumerand “flagrantele
contradictii” din opera lui Tolstoi ,Lenin conchidea: « pe de o parte realismul cel
mai lucid, smulgerea tuturor mastilor;pe de alta parte, propovaduirea unuia din
cele mai marsave lucruri din cate exista pe pamant si anume : religia, tendinta de
a pune in locul popilor din oficiu popi din convingere, adica cultivarea
clericarismului celui mai rafinat si de aceea deosebit de odios ».[…]
In partea intai, cu exceptia a patru scurte digresiuni, materialul actiunii se
alcatuieste din intamplarile prin care trec personajele in decurs de cinci zile.
Prima zi- « tulburarea din casa Oblonski », sosirea lui Levin si serata din
casa Scerbatki, a doua zi- sosirea Annei, apoi balul, plecarea, noaptea in tren si
reintoarcerea la Petersburg. Partea a doua e ceva mai numeroasa, cuprinde
digresiuni mai numeroase, dar si aici actiunea ar putea fi impartita in opt zile. Si
asa mai departe. Ziua petrecuta de Karenina la Moscova, in compania lui Stiva
Oblonski se intinde pe sapte capitole, casatoria lui Levin(partea a cincea) pe
cinci ; o zi a Annei la Petersburg, incluzand revederea cu copilul, iar apoi
”scandalul” de la teatru (tot partea a cincea) pe sase. In partea a sasea,
evenimentele a trei zile, inclusiv vanatoarea si izgonirea lui Veslovski, se intind
pe un spatiu de 1 capitole, iar in partea a saptea, “ziua” lui Levin din ajunul
nasterii copilului – pe zece. Toata partea a saptea, ca si partea intai, se consuma
in cinci zile, iar toata partea a opta, cu exceptia a trei capitole in care sunt
reconstituite retrospectiv framantarile sufletesti ale lui Levin, e de fapt,
povestirea evenimentelor unei singure zile.
In volumul sau monografic, V. Sklovski, intituleaza unul din capitole “de ce
romanul Anna Karenina nu este un roman de familie” si-si sprijina argumentarea
pe constatarea ca activitatea gospodareasca a lui Lenin nu este un detaliu ci
“dezvaluie temelia romanului”. Sklovski descopera in aceasta imprejurare chiar
un fel de consonanta cu o observatie a lui Engels, care, vorbind despre Fourier,
mentiona intr-o nota ca “tot la el gasim si conceptia profunda ca in toate
societatile defectuase, sfasiate de antagonisme, familiile izolate constituie
unitati economice.”
Un alt exeget rus considera ca “Anna Karenina” este o “grandioasa epopee
psihologica”.in acelasi timp, nimeni nu va contesta ca “Anna Karenina”
reprezinta si o fresca sociala de o uimitoare plasticitate.[...]
Anna e comparata cu emma Bovary a lui Flaubert, intrucat “sufera de
idealism, sau mai exact este romantioasa, vrea imposibilul, barbatul ideal, ba inca
si mai mult, un barbat dedicat cu totul dragostei precum ea”.[...]
De buna seama, cand descoperim azi prin text si dincolo de text doctrina
tolstoiana, ne incearca o anumita nedumerire. Pentru noi, marxistii, originile
sociale ale relatiilor dintre oameni sunt si vor fi esentiale. Viata e un dat, care
trebuie sa fie acceptat asa cum este. Nu viata trebuie sa fie adaptata la nevoile
omului, ci omul e dator sa se adapteze cerintelor ei.
 Lui Tolstoi i s-a parut ca prin destinul lui Levin a dat intemeierea necesara
acestei convingeri, a gasit calea restabilirii echilibrului intre ideal si realitate –
conformarea la principiul binelui.
Caracterul utopic al unei asemenea “iesiri” este pentru noi azi, evident.
Dar dincolo de aceasta neracordare doctrinala, tabloul maret al strafundurilor
existentiale impune. Tolstoi e parintele recunoscu al literaturii secolului XX, al
unei literaturi profund ostile oricarei conventionalizari constrangatoare.
Principiul binelui nu poate fi extras din speculatii asupra divinitatii. El este al
vietii. El nu poate fi descoperit decat prin viata. Framantarea pentru sensul vietii
are rost numai pentru omul care crede ca acest sens exista. Sensul nu poate fi
inventat, ci trebuie descoperit.

“Fara indoiala ca nici un roman din literatura universala nu intruneste atat

de multe si variate insusiri ca ‘Anna Karenina’. Observatia profunda si
amanuntita, delicatetea analizei, colosala putere de evocare a vietii, atitudinea
inalt omeneasca fata cu subiectul, interesul captivant datorit complicatiilor
sufletesti si nu “intrigei”, naturalul si spontaneitatea expunerii, maretia
constructiei – iata atatea calitati care fac din romanul lui Tolstoi capodopera
geniului.”
Garabet Ibraileanu