UNIVERSITATEA „ŞTEFAN CE MARE” SUCEAVA

FACULTATEA DE ŞTIINŢE ECONOMICE

ŞI ADMINISTRAŢIE PUBLICĂ
SPECIALIZAREA: ASISTENTA MANAGERIALA SI SECRETARIAT

LUCRARE DE
LICENŢĂ

Conducător ştiinţific, Absolvent,

Conf. univ. dr. BÎRSAN MIHAELA CRACIUN
GABRIELA

SUCEAVA
 2009

ANALIZA PERFORMANŢELOR
ECONOMICO - FINANCIARE
ALE ÎNTREPRINDERII

(pe exemplul S.C. CALCARUL S.A. Pojorâta)

2
 CUPRINS

INTRODUCERE

Plata, ca mecanism de reglare a funcţionării are un impact decisiv, complex şi permanent în

luarea deciziilor de către conducerile agenţilor economici privind opţiunile în alocarea resurselor,
dimensiunea alocării, eficienta utilizării lor în vederea asigurării viabilităţii. În contextul
mecanismelor pieţei creşterea gradului de complexitate a activităţii economice a agenţilor economici
are implicaţii profunde în procesul de conducere, proces care se poate realiza numai pe baza unui
studiu atent al realităţii.
Indiferent de nivelul la care se exercită şi de domeniul pe care îl vizează, activitatea de
conducere, prin esenţa ei, implică cunoaşterea temeinică a situaţiei date, a întregului complex de
cauze şi factori care o determină, fapt care se realizează prin intermediul analizei economico-
financiare.
Analiza financiară, ca disciplină ştiinţifică sau activitate practică, explică realitatea
economico-financiară pornind de la limbajul contabil. Prin tratarea, prelucrarea şi interpretarea

3
informaţiilor contabile (şi de alta natură), în cadrul trasat de teoria economică, analiza financiară
permite evaluarea stării de fapt şi identificarea pistelor de progres ale întreprinderii în coerenţă cu
condiţiile mediului economic, social, politic în care îşi desfăşoară activitatea.
Analiza financiară furnizează un ansamblu de concepte, tehnici şi metode care permit
tratarea informaţiilor interne şi externe, interpretarea acestora, emiterea unor judecăţi de valoare şi
aprecieri asupra activităţii întreprinderii, în vederea formulării unor recomandări pertinente privind
evoluţia acesteia, nivelul şi calitatea performanţelor, gradul de risc într-un mediu concurenţial
extrem de dinamic.
Analiza performanţelor economico-financiare trebuie să utilizeze toate sursele de informaţii
susceptibile, să evidenţieze caracteristicile economico-financiare ale întreprinderii. Informaţiile
furnizate de către contabilitate, în particular de către contabilitatea financiară, constituie materialul
esenţial utilizat în demersul metodologic al analizei rezultatelor.
În prezent, se constată creşterea importanţei analizei economico-financiare, conştientizându-se
că managementul performant poate fi un mijloc de sporire a rezultatelor întreprinderii.
Prezenta lucrare are intenţia de a susţine şi argumenta rolul analizei în orientarea deciziilor
manageriale, astfel încât consecinţa acestor decizii să satisfacă scopul urmărit de orice întreprindere şi
anume obţinerea unui profit cât mai ridicat şi pe o perioada cât mai îndelungată.

CAPITOLUL 1
STUDIUL CADRULUI ORGANIZATORIC ŞI
NORMATIV AL ÎNTREPRINDERII

1.1. Prezentarea generală a întreprinderii.

S.C. CALCARUL S.A. a fost înfiinţată în anul 1995 în urma desprinderii de societatea mamă
S.C. PALUX S.A. Cîmpulung Moldovenesc, având forma juridică de societate pe acţiuni cu capital
majoritar privat.
Întreprinderea este încadrată în categoria societăţilor mari cu o cifră de afaceri în anul
2007 de 18.063.971 lei, având un număr de 258 salariaţi. Dintre aceştia 21 se încadrează în
cadrul personalului TESA.
Atuurile societăţii în faţa firmelor concurente sunt dotarea tehnica de excepţie,
seriozitatea, calitatea lucrărilor executate şi respectarea termenelor asumate, aspecte recunoscute
de toţi partenerii de afaceri.

4
 Obiectul de activitate al S.C. CALCARUL S.A. este prelucrarea lemnului, producerea şi
comercializarea produselor minerale concasate-sortate din zona.
Relaţiile cu partenerii de afaceri vizează următoarele aspecte:
• Clienţii
Trebuie să remarcăm faptul că aproape 80% din producţia firmei privind producţia de
cherestea este destinată exportului. Pe această piaţă firma exportă doar produsele de un nivel calitativ
ridicat.
Principala piaţă de desfacere este reprezentată de zona Orientului Mijlociu (Liban, Iran). Pentru a-
şi desface produsele în aceste ţări sunt utilizate două modalităţi de export:
- exportul direct: în acest sens S.C. Calcarul S.A. a încheiat un contract de desfacere cu firma
JABWOOD din Liban;
- exportul în comision: prin Forex SA Suceava şi Middle East S.A. Bucureşti.
Pe piaţa internă produsele sunt vândute, în special către fabrici de mobilă. De asemenea în urma
procesului de producţie rezultă o serie de produse de proastă calitate: tocătura, celuloza. Aceste produse
sunt livrate către S.C. SOMES S.A. Dej.
Deşeurile sunt folosite, în proporţie de 60%, pentru alimentarea centralei proprii de căldură.
Restul, de 40% din deşeuri, sunt folosite pentru alimentarea centralei oraşului Vatra Dornei, prin contract
încheiat cu Primăria Oraşului Vatra Dornei.
Producţia de piatră este destinată zonei, circa 70%. În acest sens S.C. Calcarul S.A. a încheiat
un contract cu S.C. MOSCHLOR S.A. iar restul de 30% altor clienţii: Romsilva Suceava, Direcţia Drumuri
Forestiere Humor, COS Târgovişte, etc.
• Furnizorii
Materia primă, pentru această întreprindere, o constituie lemnul brut (buştenii), şi piatra. Firma
are cariere de extracţie de dolomită proprii ). Procurarea lemnului se face prin două modalităţi:
- prin participarea la licitaţii publice organizate de Direcţia Silvică Suceava. În urma acestor
licitaţii întreprinderea câştigă dreptul de a exploata anumite suprafeţe împădurite denumite parchete.
Relaţiile cu Direcţia Silvică Suceava se desfăşoară odată cu participarea la licitaţii, respectiv pe
parcursul achitării ratelor contractuale ce permit exploatarea respectivelor suprafeţe.
Responsabilitatea controlului asupra modului în care se desfăşoară activitatea de exploatare revine
Ocoalelor Silvice pe raza cărora se află aceste suprafeţe împădurite. Astfel firma intră în contact cu Ocoalele
Silvice cum ar fi cele din localităţile: Pojorâta, Iacobeni, Cârlibaba, Ciocănesti, Broşteni, Dorna Candrenilor
sau Ocolul Silvic Dorna.
- prin achiziţii de la persoane fizice proprietare de suprafeţe împădurite. Astfel pentru a avea
materia primă necesară desfăşurării procesului de producţie, întreprinderii îi revine sarcina transportului
buştenilor, deoarece furnizorii exploatează prin forţe proprii parchetele.

5
 Pe lângă furnizorii de materii prime o pondere importantă o au furnizorii de utilităţi şi materiale
consumabile:
- furnizorii de maşini, utilaje şi instalaţii pentru producţie. În general acestea se achiziţionează
direct din import sau prin firme intermediare. Dintre firmele româneşti care furnizează astfel de
produse firmei amintim: Tools Solution SRL Suceava, IRUM S.A. Reghin, Rofelix Univers S.R.L. Cluj
Napoca, etc.
- furnizorii de utilităţi. Pentru a-şi asigura energia electrică necesară procesului de
producţie, dar şi administraţiei şi sectorului comercial, firma a încheiat contract de furnizare de
energie electrică cu filiala locală a EON Moldova. Apa este asigurată prin staţia proprie de
captare.
- furnizorii de piese de schimb: S.C. Tănase Enola SNC, Romups Suceava, S.C.Hurgiş
S.R.L.
• Concurenţii
S.C. CALCARUL S.A. reprezintă principala întreprindere de prelucrare a lemnului şi
producerea şi comercializarea produselor minerale concasate-sortate din zona.
În zonă, principalul concurent îl constituie S.C. ROMANEL S.A. Vatra Dornei, S.C.
REGNAFOR S.A. Vatra Dornei. De asemenea amintim S.C. DORNAFOR SA Vatra Dornei, SC
MASP DER WALT S.A. Ciocănesti, S.C. CRACIUN COM S.R.L. Vatra Domei.
• Capitalul social, acţiunile
Firma are un capital social de 6.217.392 lei, aferent unui număr de 2.623.372 acţiuni.
Ultima modificare a capitalului social a avut loc în 2006 când s-a hotărât majorarea valorii
nominale a unei acţiuni de la 0,3729 lei la 2,37 lei, prin încorporarea beneficiilor nete realizate în anii
precedenţi şi repartizate la rezerve. Acţionarii majoritari ai societăţii sunt reprezentaţi de angajaţii
acesteia care deţin 52,34% din totalul acţiunilor firmei. Interesele acestora sunt reprezentate de
Asociaţia Salariaţilor întreprinderii.
Tabel nr. 1.1 - Structura acţionariatului la S.C. CALCARUL S.A. POJORATA

Structura acţionariatului
Nr.crt. Acţionari Număr Procent
1. OVIDIU COSTAN 475.880
acţiuni 8,14%
2. ASOCIAŢIA SALARIAŢILOR REGNAFOR 1.373.073 52,34 %
3. CONSTANTIN TROASA 487.160 18,57 %
4. ALŢI ACŢIONARI 287.259 10,95%
TOTAL 2.623.372 100 %

1.2. Structura organizatorică şi funcţională a întreprinderii.

Structura organizatorică a firmei reprezintă elementul esenţial al sistemului de conducere,

6
determinând într-o proporţie însemnată funcţionalitatea acesteia, modul de utilizare a resurselor
umane, materiale şi financiare, nivelul cheltuielilor şi profitului. O firmă, pentru a-şi putea desfăşura
activitatea, îşi creează o structură organizatorică adecvată, care să-i permită să desfăşoare
activităţi curente şi de perspectivă într-un mediu concurenţial aflat într-o continuă mişcare.1
Procesul de organizare constă în gruparea activităţilor necesare pentru îndeplinirea
obiectivelor unei firme şi atribuirea fiecărei grupe unui manager, care are autoritatea necesară pentru
orientarea, antrenarea şi coordonarea oamenilor ce realizează aceste activităţi. În esenţă, organizarea este
,,un proces de diviziune a muncii, de precizare a responsabilităţilor şi a autorităţii".2
Structura organizatorică reprezintă totalitatea persoanelor, subdiviziunilor organizatorice şi a relaţiilor
dintre acestea, urmărind realizarea obiectivelor prestabilite de firmă.3
La S.C. CALCARUL S.A. este caracteristică structura organizatorică funcţională, sistemul putând
comunica atât pe verticala, cât şi pe orizontală.
Acest tip de structură poate fi utilizată, cu bune rezultate, în firmele mici şi mijlocii, cu o singură
afacere, în care activităţile ,,cheie" sunt bine definite prin scopuri şi arie de specializare. Poate fi aplicată şi
în firmele integrate vertical, care sunt dominant orientate spre producţie. Firma este organizată ca
societate pe acţiuni, fiind condusă de Consiliul de Administraţie, a cărui componentă este hotărâtă
de Adunarea Generală a Acţionarilor şi în subordinea căruia se află directorul general.
Structura organizatorică a societăţii comerciale CALCARUL S.A este reflectată în organigrama
prezentată în Anexa nr. 2.
Adunarea Generală a Acţionarilor este organul de conducere a firmei. Ea decide asupra
_____________________________
1
Nedelea, Al., Marketing, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2003,, p. 59
2
Nica P., Iftimescu A., Management.Concepte şi aplicaţii, Editura Universităţii Alexandru loan Cuza, Iasi, 2003, p. 174.
3
Jaba O. Managementul producţiei industriale, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2005, p. 156

organizării şi activităţii firmei, fiind responsabila de politica economică, financiară şi comercială a unităţii.
Principala sarcină pe linie financiar-contabilă este aprobarea sau modificarea bilanţului şi contului de profit şi
pierdere şi repartizarea profitului, în conformitate cu prevederile legii.
Adunarea Generală extraordinară se întruneşte ori de câte ori este nevoie a se lua o hotărâre pentru:
mărirea capitalului social, schimbarea obiectului societăţii, schimbarea formei societăţii, mutarea sediului,
fuziunea cu alte societăţi, reducerea capitalului social şi reîntregirea sa prin emisiunea de acţiuni,
dizolvarea anticipată a societăţii, cesiunea acţiunilor către terţi, emisiunea de obligaţiuni, aprobarea
operaţiunilor de cumpărare de bunuri, inclusiv mijloace fixe, oricare altă modificare a contractului de
societate ori a statutului, sau oricare altă hotărâre pentru care este cerută aprobarea Adunării Generale
extraordinare.
Consiliul de Administraţie al S.C. CALCARUL S.A. este compus din 5 membri. Aceştia sunt
numiţi pe o perioada de 4 ani şi pot fi revocaţi de Adunarea Generală a Acţionarilor.
Consiliul de Administraţie se întruneşte lunar la sediul CALCARUL S.A., sau ori de cate ori este

7
necesar, la convocarea preşedintelui sau a unei treimi din numărul membrilor săi, desfăşurându-şi
activitatea în baza propriului regulament de organizare şi funcţionare şi a reglementărilor legale în
vigoare. Consiliul de Administraţie este condus de un preşedinte, iar în lipsa acestuia, de un membru, în
baza mandatului preşedintelui.
Preşedintele numeşte un secretar fie dintre membrii Consiliului de Administraţie, fie din afara
acestuia.
Gestiunea societăţii poate fi controlată de către 3 cenzori aleşi de Adunarea Generală a
Acţionarilor pe o perioada de 3 ani. Cenzorii sunt obligaţi să supravegheze gestiunea societăţii, să
verifice dacă bilanţul contabil şi contul de profit şi pierdere sunt legal întocmite şi în concordanţă
cu înregistrările şi dacă evaluarea patrimoniului s-a făcut conform regulilor stabilite pentru întocmirea
bilanţului contabil. Cel puţin unul dintre cenzori trebuie sa fie expert contabil.
Directorul General are în subordine directă toate departamentele firmei . Acesta este
persoana care negociază toate contractele firmei cu furnizorii şi clienţii, dar şi cu personalul, după ce
în prealabil a primit rapoarte complete elaborate de la departamentele din subordine.
Directorul economic este acea persoană care răspunde de partea economică a firmei şi
asigură coordonarea raportărilor sintetice privind situaţiile economice ale unităţii. Acesta verifică
bilanţul, balanţele şi alte documente importante ale unităţii şi le semnează în cazul în care sunt
complete, acordă sau refuză viza de control preventiv; reprezintă firma în relaţiile cu banca sau
organele Ministerului de Finanţe. Angajaţii societăţii se grupează pe departamente. Departamentele şi
angajaţii din cadrul acestora au atribuţiile stabilite prin prezentul regulament şi prin fişa postului.

Organizarea funcţională a firmei

Datorită dezvoltării economice continue şi a evoluţiei concepţiilor privind managementul,
funcţiile întreprinderii au căpătat un caracter dinamic, ele încorporând sarcini şi atribuţii noi. Putem
constata că nu există o delimitare clară între funcţiile şi activităţile desfăşurate în cadrul firmei deoarece o
activitate poate fi cuprinsă în mai multe funcţii.
În cadrul S.C. CALCARUL S.A. se regăsesc cele cinci funcţii de bază ale unei
întreprinderi, respectiv: funcţia de cercetare - dezvoltare, funcţia comercială, funcţia de producţie, funcţia
financiar-contabilă şi funcţia de personal.
Funcţia de cercetare-dezvoltare reprezintă ansamblul activităţilor desfăşurate în cadrul firmei
prin care se studiază, se concepe, se elaborează şi se realizează cadrul tehnic, tehnologic şi organizatoric
al firmei.4
Prin aceasta este asigurată asimilarea şi introducerea tehnologiilor moderne de producţie,
obţinerea de noi produse finite, îmbunătăţirea tehnologiilor de fabricaţie, adaptarea tehnologiilor la

8
specificul obiectului de activitate al firmei, astfel încât să fie atinse obiectivele de calitate şi
productivitate ale unităţii. Obiectivele de bază ale funcţiei sunt: optimizarea fluxurilor de
fabricaţie; îmbunătăţirea proceselor de muncă, a activităţii de întreţinere şi reparaţii; perfecţionarea
structurii organizatorice.
Funcţia comercială cuprinde ansamblul activităţilor de cunoaştere a cererii şi ofertei pieţei,
de procurare nemijlocită a materiei prime, materialelor, echipamentelor de producţie necesare
desfăşurării producţiei întreprinderii şi de vânzare a produselor care fac obiectul de bază al acesteia.
Mai cuprinde şi activităţi de cercetarea a pieţelor de desfacere şi a concurenţilor, activitatea de promovare,
publicitate şi reclamă, participarea la târguri şi expoziţii.
Ca obiective pot fi enumerate: onorarea la timp şi cu profesionalism a comenzilor ; asigurarea
comenzilor şi a contractelor unităţii.
Funcţia de producţie este prin natura sa funcţia tehnică a întreprinderii. Funcţia de
producţie cuprinde totalitatea activităţilor de bază, auxiliare şi de servire prin intermediul cărora se duc
la îndeplinire obiectivele referitoare la fabricarea produselor, realizarea lucrărilor şi prestarea
serviciilor la nivelul societăţii comerciale.
Ţinând seama de natura activităţilor ce fac obiectul acestei funcţii, în cadrul ei se cuprind
următoarele : exploatarea; controlul tehnic de calitate; întreţinerea şi repararea utilajelor; gestiunea
producţiei.
Principalele activităţi, din perspectiva sistemului informaţional economic, ale biroului tehnic
se referă la stabilirea planurilor de producţie şi lansarea comenzilor în fabricaţie, iar secţiile de
______________________________
4
Neagu C., Managementul firmei, Editura Tritonic, Bucuresti, 2004, pg. 55,56.

producţie realizează normarea personalului care lucrează în secţii şi întocmirea raportului de

producţie.
Funcţia financiar-contabilă are rolul de a pune la dispoziţia întreprinderii resursele
financiare şi tehnice necesare funcţionării şi dezvoltării sale. Acoperă deci o triplă dimensiune: de
solvabilitate (disponibilitatea capitalurilor în momentul necesar), de rentabilitate (utilizarea
capitalurilor în modul cel mai economic) şi de control. Funcţia financiar-contabilă cuprinde
activităţi referitoare la modalităţile de finanţare a activităţilor unităţii, având în vedere şi
rezultatele obţinute. Funcţia se mai referă la păstrarea integrităţii patrimoniului şi la cunoaşterea în
orice moment a modului în care sunt gospodărite fondurile băneşti, dar şi cele materiale ale unităţii.
Obiectivul principal al acestei funcţii este creşterea capitalului şi a lichidităţilor firmei, administrarea
resurselor financiare, reinvestirea profiturilor, aspecte legate de impozite şi taxe.
Funcţia de personal integrează toate activităţile desfăşurate în vederea asigurării şi
dezvoltării potenţialului uman necesar .Ca obiective se pot enumera următoarele: îmbunătăţirea

9
pregătirii profesionale a angajaţilor prin cursuri de specializare; îmbunătăţirea condiţiilor de muncă
ale salariaţilor; stimularea salariaţilor în ceea ce priveşte realizarea unor planuri de îmbunătăţire a
sistemului.
Funcţia de personal este considerată ca o preocupare strategică, vitală pentru reuşita
întreprinderii. O funcţie modernă de personal trebuie să răspundă la cerinţele unor domenii cum sunt:
administrarea personalului, gestiunea personalului, comunicarea socială şi informarea, condiţiile de
muncă, relaţiile sociale, analiza climatului social.
1.3. Baza juridică a sistemului contabil, organizarea compartimentului financiar-
contabil şi relaţiile acestuia cu celelalte compartimente.
Ansamblul normelor, mijloacelor şi activităţilor funcţionale utilizate în vederea efectuării
corecte, la timp şi cu cheltuieli minime a lucrărilor contabile reprezintă organizarea structurală a
contabilităţii.
La baza organizării şi conducerii contabilităţii se află reglementările conţinute în:
Legea contabilităţii nr. 82/1991 republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr.48 din 14.01.2005;
Planul de conturi general;
Normele metodologice privind utilizarea planului de conturi;
Nomenclatorul privind modelele registrelor şi formularelor tipizate;
Normele privind întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare conţinute în Legea
contabilităţii O.M.F.P. nr. l752 / 20055, art. 3 din 17/11/2005 pentru aprobarea reglementărilor
contabile conform cu directivele europene publicat în Monitorul Oficial al României 30/11/2005.
_____________
5
***Lex Expert
Organizarea contabilităţii financiare se realizează, de regulă în compartimente distincte,
conduse de către directorul economic, contabilul-şef sau altă persoană împuternicita să
îndeplinească această funcţie6.
Aceste persoane trebuie să aibă studii economice superioare şi răspund, împreună cu
personalul din subordine de organizarea şi conducerea contabilităţii.
Contabilitatea poate fi condusă pe bază de contracte de prestări de servicii în domeniul
contabilităţii, încheiate cu persoane fizice sau juridice autorizate în condiţiile O.G. nr.65/1994
privind organizarea activităţii de expertiză contabila şi a contabililor autorizaţi, cu modificările şi
completările ulterioare, care răspund, potrivit legii7.
Activitatea financiar-contabilă în cadrul S.C. CALCARUL S.A. se realizează de
compartimentul financiar-contabil, subordonându-se ierarhic contabilului sef. Acest
compartiment are următoarele componente: planificarea economico-financiară, analiza
economică, mijloacele fixe, stocuri, încasări/plăţi, salarizare.

10
 Planificarea economico-financiară:
 asigură prin bugetul de venituri şi cheltuieli fondurile necesare desfăşurării ritmice a
programului de producţie;
 efectuează calcule de fundamentare a indicatorilor economico-financiari privind rentabilitatea,
beneficiile, veniturile, producţia marfa, viteza de rotaţie a mijloacelor circulante şi alţi indicatori;
asigură aplicarea corectă a legii privind formarea şi vărsarea beneficiului şi urmăreşte
constituirea fondurilor din beneficii la termen şi în cuantumul prevăzut în bugetul de venituri şi
cheltuieli aprobat
 participă la raţionalizarea sistemului informaţional al unităţii;
 analizează anual şi ori de cate ori este necesar normativele specifice aprobate şi face propuneri
de îmbunătăţire a acestora;
 urmăreşte primirea la termen a facturilor pentru mărfurile exportate şi importate;
urmăreşte lichidarea stocurilor de produse finite;
 efectuează decontarea în termen a operaţiunilor rezultate din activitatea de comerţ exterior;
 urmăreşte circulaţia documentelor de decontare cu banca, analizează volumul
facturilor neîncasate şi stabileşte măsurile corespunzătoare;
Analiza economică
 participă la prezentarea şi susţinerea bilanţului şi a raportului explicativ, la analiza
rezultatelor economico-financiare pe baza datelor din bilanţ şi urmăreşte modul de
realizare a sarcinilor rezultate din analiză;
_____________
6
Legea contabilităţii nr.82/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, art.10.
7
Airinei D., Filip M., Fătu T., Grama A., Fotache D., Georgescu M., Fînaru L., Introducere în informatica economică. Ediţia a
IV-a, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2003, p. 33.
 asigură furnizarea datelor necesare pentru întocmirea bilanţurilor şi analiza rezultatelor
economico-financiare;
 verifică corectitudinea privitoare la decontarea cheltuielilor de producţie,
 urmăreşte închiderea lunara a situaţiei cheltuielilor pe elemente;
 face propuneri de studii cu privire la raţionalizarea sistemului informaţional;
 efectuează lunar analiza indicatorilor de productivitate a muncii şi salarizarea
personalului pe secţii şi pe unitate;
 efectuează analiza listelor de facturi de plată şi de încasat şi stabileşte variantele
circuitelor de compensare a datoriilor reciproce;
 discută posibilităţile de compensare cu clienţii şi furnizorii;
 elaborează propuneri de costuri anuale, trimestriale, precum şi de perspectiva în ceea ce
priveşte costurile la nivelul unităţii pe baza studiilor proprii, a datelor de prognoză şi a

11
 elementelor de fundamentare primite de la celelalte compartimente;
 urmăreşte modul de realizare a costurilor de producţie pe produs, pe articole de calculate
ce rezultă din analizele efectuate de secţii comparativ cu cele planificate şi sesizează
conducerea în eventualitatea unor neajunsuri constatate;
 participă la întocmirea lucrărilor necesare analizei privind realizarea costurilor de
producţie, lunar, trimestrial, anual, sau ori de câte ori conducerea solicită asemenea
analize;
 întocmeşte situaţii privind analiza factorilor care au influenţat realizarea costurilor de
producţie;
 prezintă periodic şi ori de câte ori este necesar informări privind realizarea costurilor de
producţie la nivel de unitate;
 urmăreşte şi analizează evoluţia preţurilor şi tarifelor la produsele şi serviciile proprii,
prezentând conducerii propuneri de îmbunătăţire,
 propune Consiliului de Administraţie nivelul de plan al cheltuielilor indirecte pentru
fiecare secţie de producţie;
 centralizează realizările costurilor de producţie comparativ cu cele planificate pentru
produsele realizate;
 elaborează propuneri de perspectivă în domeniul costurilor;
 elaborează decizii de preţ pentru produsele noi sau pentru modificarea nivelul preţului la
produsele vechi;
Mijloace fixe:
 asigură efectuarea corectă şi la timp a tuturor înregistrărilor contabile privind evidenţa mijloacelor
fixe şi calculul amortizărilor, evidenta cheltuielilor de investiţii;
 propune spre casare mijloace fixe complet amortizate, cu durata de funcţionare expirată,
uzate fizic sau moral sau care nu mai prezintă siguranţă în funcţionare. După obţinerea aprobării
conducerii, înainte de a fi casate sunt scoase la licitaţie deschisa, cu strigare şi adjudecare la preţul
cel mai mare.
Stocuri:
 stabileşte norme de stoc pentru toate materialele aprovizionate şi urmareşte evitarea formării
stocurilor supranormative şi a consumării stocului de siguranţă şi refacerea imediată a acestuia;
 calculează şi înregistrează nivelul stocului pe baza documentelor furnizate de serviciile
de aprovizionare şi desfacere;
 ia măsuri pentru preîntâmpinarea formării de stocuri de produse finite, fără mişcare, cu mişcare
lentă sau supranormative şi valorificarea acestora;

12
  răspunde de respectarea strictă a disciplinei contractual în ceea ce priveşte sortimentele, calitatea,
termenele de livrare;
 întocmeşte propunere de norme de stoc pentru produsele pe care le realizează şi participă la
recalcularea periodică a normativelor mijloacelor circulante pentru produsele finite.
Încasări/plăţi
 răspunde de organizarea şi funcţionarea în bune condiţii a contabilităţii valorilor
patrimoniale ale unităţii;
 asigură respectarea prevederilor legale privind integritatea proprietăţii unităţii şi ia toate măsurile
legale de reîntregire a avutului societăţii în cazul în care a fost păgubit;
 asigură intreţinerea corectă a jurnalului de cumpărări pentru stabilirea TVA deductibilă;
 asigură confidenţialitatea tranzacţiilor comerciale pe care le încheie;
 facturează toate livrările de produse, certificând exactitatea şi legalitatea preţurilor de facturare;
 întocmeşte şi analizează corespondenţa de urmărire a debitorilor interni;
 asigură inventarierea costurilor de clienţi creditori şi debitori;
 asigură evidenţa obligaţiilor de plată către bugetul de stat şi alte impozite şi taxe, precum şi
regularizarea operaţiunilor legate de acestea;
 asigură evidenţa obligaţiilor de plată către acţionari;
 asigură emiterea deciziilor de imputare pentru recuperarea pagubelor aduse patrimoniului de către
personalul unităţii pe baza actelor de constatare şi control avizate de conducerea societăţii.
Salarizare
 asigură şi răspunde de efectuarea corectă şi la timp a calcului privind drepturile salariale
ale personalului, drepturi băneşti lunare şi alte drepturi băneşti, întocmind listele şi statele de
plată;
 întocmeşte şi prezintă spre aprobare conducerii situaţia privind manopera realizată şi
salariile realizate;
 analizează şi propune, în colaborare cu celelalte compartimente, forme de salarizare noi,
corespunzătoare activităţii desfăşurate.
Corelaţiile între componentele serviciului financiar-contabil
Sistemul de planificare financiară are corelaţii cu cel de producţie. De la sistemul de
producţie vin toate notele de fundamentare cu privire la activitatea de producţie, investiţie,
rezultatele activităţii, iar pe baza acestora sistemul de planificare întocmeşte Bugetul de venituri şi
cheltuieli, efectuează antecalculaţii pentru emiterea de decizii pentru preţurile de înregistrare a producţiei
din depozit şi preţuri de vânzare către terţi.
Sistemul de analiză economică utilizează datele transmise de celelalte sisteme, iar
sistemul de contabilitate generală transmite mai departe rapoarte conducerii societăţii, rapoarte
13
obţinute pe baza datelor actualizate din activitatea celorlalte sisteme.
Sistemul de gestiune a mijloacelor fixe intră în corelaţie cu secţiile de producţie care
gestionează mijloacele fixe şi care urmăresc evidenţa fiecărui reper în parte după validarea
mişcărilor curente de mijloace fixe. Din sistemul de gestiune a mijloacelor fixe, comisiile de
inventariere constituite în cadrul secţiilor de producţie, preiau liste de inventariere a mijloacelor fixe
pentru desfăşurarea operativă a operaţiunilor de inventariere şi apoi prezintă rezultatele inventarierii
într-un proces verbal necesar sistemului de contabilitate generală.
Sistemul de gestiune a stocurilor are corelaţii atât cu sistemul de aprovizionare, cu care
execută tranzacţii de intrări-recepţii, cât şi cu sistemul de producţie şi comisia de inventariere,
tranzacţiile cu acestea constând în ieşiri sau transferuri. Din sistemul de gestiune a stocurilor,
comisiile de inventariere a stocurilor constituite în cadrul secţiilor de producţie preiau liste de
inventariere a stocurilor pentru desfăşurarea operativă a operaţiunilor de inventariere şi apoi
prezintă rezultatele inventarierii într-un proces verbal necesar sistemului de contabilitate generală.
Sistemul de încasări/plăţi are corelaţii cu partenerii de la care se primesc comenzile pentru
lansarea în producţie prin Serviciul Desfacere şi Serviciul Tehnic, caruia le prezintă pentru a le
lansa în fabricaţie. La finalizarea comenzii Serviciul încasări/plăţi anunţă clientul.
În corelaţie cu acest sistem intră şi băncile, prin care se efectuează principalele tranzacţii
de trezorerie: încasări de la clienţi, plăţi către furnizori, transfer de numerar în casierie pentru plata
salariilor.
Sistemul de salarizare urmăreşte evidenţa datelor personale ale angajaţilor şi salarizarea
acestora, iar corelatiile principale stabilesc cu trezoreria şi cu autorităţile administrative în vederea
depunerii declaraţiilor lunare stabilite prin acte normative.

1.4. Prezentarea structurilor informatice din întreprindere

Pentru a studia sistemul informaţional al S.C. CALCARUL S.A POJORATA trebuie să ne
îndreptăm atenţia asupra mai multor aspecte, şi anume: informaţiile de ieşire obţinute din actualul sistem şi
de care au nevoie persoane din unitate pentru exercitarea sarcinilor ce le revin; datele de intrare în sistem
vehiculate în unitate pentru fiecare loc de muncă; modul în care sunt păstrate şi stocate datele; procesele de
prelucrare la care sunt supuse datele, ordinea prelucrărilor şi dependenţa dintre datele trecute prin diverse
procese.
Obţinerea informaţiilor de ieşire se face prin intermediul ferestrelor de selectie. Totuşi interfeţele
programelor existente în firmă nu beneficiază de cele mai noi tehnologii informaţionale, de tip grafic şi
multimedia. Principalele informaţii care se obţin din cadrul sistemului apar sub forma listelor, situaţiilor

14
de ieşire, documentelor, ecranelor, a răspunsurilor la întrebari. Multe dintre situatiile obţinute cu ajutorul
produselor software existente în unitate conţin informaţii ce trebuiesc consultate în cadrul mai multor
compartimente.
Informaţiile necesare generării rapoartelor de lucru sunt asigurate atât prin culegerea lor din
documentele curente pe suport hartie (facturi, chitanţe, bonuri de consum, etc.) cât şi din alte aplicaţii ale
sistemului, existente în firma.
Realităţile societăţii moderne ne arată că o dată cu dezvoltarea economiei de piata şi sporirea
gradului de complexitate al informaţiei economice, trebuie să se dezvolte corespunzător, ca arie, conţinut şi
oportunitate, pentru ca ea sa poată furniza elementele necesare luării deciziilor, să poata reflecta
exact situaţia patrimonială a entităţilor şi rezultatele activităţii economico-financiare.
Dacă până aici am făcut referire la sistemul informaţional al întreprinderii, în cele ce urmează
vom analiza sistemul informatic şi componentele sale (hardware şi software).
Sistemul informatic este considerat o componentă a sistemului informaţional, în care mijloacele
tehnice de prelucrare sunt calculatoarele electronice.
Vorbind despre sistemele electronice de calcul, putem spune că acestea reprezintă un ansamblu
de echipamente (hardware), care împreună cu un sistem de programe (software) realizează prelucrarea
automată a datelor furnizate de utilizatori în scopul obţinerii informaţiilor. Echipamentele hardware sunt
formate din calculatorul propriu - zis şi echipamentele periferice. Ele sunt folosite pentru culegerea, stocarea,
prelucrarea, redarea şi transmiterea rezultatelor.8
S.C. CALCARUL S.A. este dotată corespunzator din punct de vedere al echipamentelor hardware,
deoarece toate departamentele firmei dispun de calculatoare destul de performante şi echipamente
periferice corespunzatoare. Totuşi, în structura organizatorică a firmei nu se regăseşte un departament
de informatică de sine stătător. Din punct de vedere al resurselor umane de specialitate, singurul care
asigură administrarea sistemului şi întreţinerea echipamentelor, este programatorul de la firma
______________________
8
Ţugui A., Fătu T. Managementul resurselor umane, Editura. Sedcom Libris, Iaşi, 2004, p. 110.
MENSOFT, laşi, cu care firma a încheiat contract de service din anul 2003 şi în prezent.
Firma dispune de un număr de 17 calculatoare, dintre care 14 sunt în cadrul reţelei ce exista în
firmă. Aceste calculatoare sunt de tip Pentium II, III şi IV şi folosesc 3 imprimante, 2 imprimante
matriciale (STAR LC - 15 şi EPSON LX -1170), şi 1 Laser(HP Laserjet4), legate de asemenea în
reţea. În forma ei actuala, reţeaua este formată dintr-un singur server de reţea.
Din punct de vedere practic, produsele informatice reprezintă o suită de instrucţiuni prin care se
controlează operative realizate de calculator. În sens restrâns, produsul informatic a fost privit ca un cod
care, odata instalat pe un echipament, face ca acesta să execute anumite sarcini.
În prezent se fac eforturi pentru ca firma noastră să se apropie de ceea ce înseamnă o
întreprindere modernă din punct de vedere al softului utilizat. Se folosesc produse informatice

15
elaborate de programatorul Adi Moldovan, de la firma MENSOFT Iaşi, care ofera şi servicii de
consultanţă şi actualizare a aplicaţiilor furnizate. Pe lângă produsele informatice de bază (ca de
exemplu Windows XP, Microsoft Office, Total Commander), firma utilizează şi produse
software menite să-i uşureze activitatea financiar - contabilă şi de gestiune a producţiei.
Principalul produs software folosit este cel oferit de firma MENSOFT din Iaşi, Software care
înglobeaza module pentru gestiune, (AXON Gestiune), pentru gestiunea pentru salarii (AXON
Personal) sau pentru preluarea notelor contabile şi generarea rapoartelor contabile (AXON
Contabilitate)

CAPITOLUL 2
SITUAŢIILE FINANCIARE ANUALE, SURSELE DE INFORMAŢII
PENTRU ANALIZA FINANCIARĂ

Situaţiile financiare reprezintă cea mai importantă modalitate de a prezenta periodic terţilor
informaţiile colectate şi prelucrate de sistemul contabil. Acestea mai sunt cunoscute şi sub denumirile de
conturi anuale, documente contabile de sinteză sau bilanţ contabil. Se numesc situaţii anuale deoarece
aceste informaţii de sinteza sunt publicate, de regulă, la sfarşitul exerciţiului financiar, care durează, de
cele mai multe ori, un an. Însă, adesea, utilizatorii solicită date privind performanţele întreprinderii şi la
intervale mai mici de timp. Asfel, sunt publicate de către întreprinderi unele informaţii şi la alte intervale:

16
semestrial, trimestrial sau lunar.9
Obţinerea unei imagini fidele asupra poziţiei financiare, performanţei şi modificărilor
pozitiei financiare reprezintă obiectivul fundamental al contabilităţii Atingerea acestuia nu
presupune întotdeauna focalizarea pe elemente de detaliu, ci mai ales pe agregarea lor în imagini
globale, care surprind situaţia actuală şi perspectivele unităţii economice.
A decide corect şi operativ înseamnă a fi în permanenţă bine informat. Elaborarea
deciziilor economice şi aprecierea activităţii trecute, sunt fundamentate pe informaţii de natură
contabilă, iar structurarea şi agregarea informaţiilor de această natură se realizează prin
intermediul documentelor de sinteză şi raportare contabila10.
2.1. Obiectivele şi funcţiile situaţiilor financiare
Conform cadrului general pentru întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare, obiectivul
situaţiilor financiare este de a furniza informaţii despre poziţia financiară, performanţa şi modificările
poziţiei financiare, a întreprinderii, acestea fiind utile unei sfere largi de utilizatori în luarea deciziilor
economice.
Poziţia financiară se referă la relaţiile dintre elementele bilanţului (acţiunile, datoriile şi
capitalurile proprii).
Poziţia financiară este influenţată de:
• resursele economice pe care le controlează intreprinderea, informatiile cu privire la
acestea fiind utile pentru a anticipa capacitatea întreprinderii de a genera numerar sau echivalente
de numerar în viitor;
• structura financiară a întreprinderii, informaţiile despre aceasta permit anticiparea
nevoilor viitoare de creditare sau şansele de a primi finanţare în viitor, precum şi a modului în
__________________
9
Horomnea E., Tabară N., Buzdugan D., Georgescu I., Beţianu L., Bazele contabilităţii. Concepte. Modele. Aplicaţii, Editura
Secom Libris, Iaşi, 2006, p.319.
10
Horomnea E., Bazele contabilităţii. Concepte, aplicaţii, lexicon, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2003, p.307.

care profiturile şi fluxurile viitoare de numerar vor fi repartizate între persoanele care au un
interes în întreprindere;
• lichiditatea şi solvabilitatea întreprinderii, informaţiile despre acestea fiind utile
pentru anticiparea capacităţii întreprinderii de a-şi onora angajamentele financiare la scadenţă;
• capacitatea întreprinderii de a se adapta schimbărilor mediului în care îşi desfăşoară
activitatea.
Performanţele unei întreprinderi se referă la relatia dintre veniturile şi cheltuielile din contul
de profit şi pierdere. Informaţiile despre performanţele întreprinderii, mai ales profitabilitatea acesteia,
folosesc anticipării capacităţii întreprinderii de a genera fluxuri de numerar folosind resursele
existente, precum şi formulării unor raţionamente în ceea ce priveşte eficienţa cu care vor fi utilizate noile

17
resurse.
Modificarea poziţiei financiare reflectă, în general, modificările structurilor din contul de profit
şi pierdere şi ale celor din bilanţ. Informaţiile privind modificarea poziţiei financiare a întreprinderii
sunt necesare pentru evaluarea activităţilor sale de exploatare, finanţare şi de investiţii, oferind o
bază pentru evaluarea capacităţii întreprinderii de a genera numerar sau echivalente de numerar şi a
nevoilor întreprinderii de a utiliza aceste fluxuri de numerar11.
Informaţiile privind poziţia financiară sunt oferite, în principal de bilanţ, cele privind
performanţa, de contul de profit şi pierdere, iar cele privind poziţia financiară de situaţiile
distincte.
Situaţiile financiare anuale îndeplinesc, în principal, două funcţii:
• funcţia rezumativă, care se referă la demersul de generalizare la nivelul mulţimii
conturilor de bilanţ, precum şi la acţiunea de sistematizare a soldurilor conturilor în vederea
obţinerii de indicatori valorici cu putere de reflectare sporită, de sistematizare a acestora într-un
sistem în masură să caracterizeze, la un moment dat, situaţia economico-juridică a perimetrului
contabil respectiv;
• funcţia informaţională, care constă în faptul ca ceea ce ofera situaţiile financiare anuale
este imaginea fidelă a unui domeniu al realităţii, determinat printr-o localizare spatio-temporară a
nivelului elementelor de activ şi pasiv, de venituri, cheltuieli şi rezultate.
Întocmirea situaţiilor financiare reprezintă un proces complex de agregare a datelor în
vederea construirii indicatorilor economico-financiari privind situaţia patrimoniului şi rezultatele
obţinute. Desfăşurarea acestui proces se concretizează într-o suită de lucrări, dintre care unele cu caracter
preliminar, iar altele la redactarea sau completarea propriu-zisă a bilantului.
Lucrările preliminare sunt denumite lucrări de închidere a exerciţiului, fiind structurate astfel:
_____________________
11
www.mefromania.ro - Contabilitatea Instituţiilor Publice

1. Întocmirea balanţei de verificare primară, care are rolul înfatisarii unei imagini de
ansamblu a situaţiei scriptice a intreprinderii prin preluarea marimilor semnificative ale
conturilor din registrul Cartea Mare. Balanţa de verificare se întocmeşte conform modelului
adoptat de întreprindere, cele mai des întâlnite fiind balanţele cu patru sau cu cinci serii de
egalităţi;
2. Inventarierea generală a patrimoniului, care are rolul de a verifica existenţa
concordanţei între realitatea fizică şi cea din contabilitate, stabilind situaţia reală a patrimoniului.
Efectuarea inventarierii este obligatorie la începutul activităţii, cel puţin odată pe an pe parcursul
funcţionării, în cazul fuziunii sau divizării, la încetarea activităţii, precum şi în alte situaţii.
Inventarierea se efectuează la locul depozitării sau păstrarii bunurilor, prin numarare, cântărire,

18
măsurare sau prin alte mijloace, rezultând listele de inventariere;
3. Contabilizarea operaţiunilor de regularizare: intervine atunci când situaţia reală a unor
elemente patrimoniale constatată în urma inventarierii este diferită de cea consemnată scriptic,
inregistrările putându-se referi la plusuri sau minusuri de inventar, amortizări exceptionale, ajustări
pentru depreciere, provizioane pentru riscuri şi cheltuieli, delimitarea în timp a veniturilor şi
cheltuielilor, consemnarea diferenţelor de curs valutar;
4. Determinarea rezultatului contabil şi a celui fiscal, respectiv calculul şi înregistrarea
impozitului pe profit: presupune punerea faţă în faţă a veniturilor şi cheltuielilor, prin intermediul
contului 121 ,,Profit şi pierdere";
5. Repartizarea profitului sau acoperirea pierderii: în cazul în care întreprinderea
obţine profit, Consiliul de Administraţie propune modul de repartizare a acestuia pe destinaţii,
decizia finală în acest sens urmând să fie luată de Adunarea Generală a Acţionarilor sau
Asociaţiilor;
6. Închiderea tuturor conturilor: pune în funcţiune contul 892 ,,Bilanţ de închidere", acesta
creditându-se cu soldurile conturilor de pasiv şi debitându-se cu soldurile conturilor de activ. Dupa
efectuarea acestor înregistrări conturile se soldează.
7. Întocmirea balanţei de verificare finală: se realizează pe baza datelor din Cartea Mare.
Balanţa de verificare finală conţine, pentru fiecare cont sintetic, datele cele mai
semnificative privind situaţia de la începutul şi, respectiv, sfârşitul exerciţiului pentru care se
întocmesc situaţiile financiare, precum şi cele privind mişcările din cursul exerciţiului (inclusiv a celor
generate de diferenţele de inventar, determinarea rezultatului exerciţiului, a impozitului pe profit şi
repartizarea profitului net). În plus, balanţa de verificare finală are şi rolul de a asigura controlul
corectei preluări şi prelucrări a datelor corespunzătoare mişcărilor de valori, intervenite după elaborarea
balanţei de verificare primare. Pe baza datelor din balanţa de verificare finală se întocmeşte bilanţul
contabil şi contul de profit şi pierdere.
Situaţiile financiare reprezintă cea mai importantă modalitate de a prezenta periodic
terţilor informaţiile colectate şi prelucrate de sistemul contabil. Acestea mai sunt cunoscute şi sub
denumirile de conturi anuale, documente contabile de sinteză sau bilanţ contabil.
Se numesc situaţii anuale deoarece aceste informaţii de sinteză sunt publicate, de regulă,
la sfârşitul exercitiului financiar, care durează de cele mai multe ori, un an. Însa, adesea, utilizatorii
solicită date privind performanţele întreprinderii şi la intervale mai mici de timp. Astfel, sunt publicate
de către întreprinderi unele informaţii şi la alte intervale: semestrial, trimestrial sau lunar (în cazul
întreprinderilor cotate la bursele importante ale lumii)12 . Potrivit art.29 din Legea contabilităţii nr.
82/1991, republicată, la sfârşitul exerciţiului întreprinderile întocmesc un raport anual ce cuprinde
situaţiile financiare anuale, raportul administratorilor, raportul de audit sau raportul comisiei de

19
 cenzori, după caz, şi propunerea de distribuire a profitului sau de acoperire a pierderilor contabile.
Situaţiile financiare sunt documente de sinteză prin care sunt comunicate informaţii
contabil-financiare necesare majorităţii utilizatorilor. Potrivit Cadrului IASC, majoritatea utilizatorilor
consumă informaţii pentru:
• a hotărî când sa cumpere, să păstreze sau să vândă o investiţie de capital;
• a evalua răspunderea sau gestiunea manageriala;
• a evalua capacitatea întreprinderii de a plăti şi de a oferi alte beneficii angajaţilor săi;
• a evalua garanţiile pentru creditele acordate întreprinderii;
• a determina politicile de impozitare;
• a determina profitul şi dividendele ce pot fi distribute;
• a elabora şi utiliza date statistice despre venitul naţional;
• a reglementa activitatea întreprinderilor13.
Situaţiile financiare nu acopera totuşi întotdeauna nevoile utilizatorilor, deoarece ele
exprimă în bună măsură efecte financiare ale unor evenimente trecute, şi, în acelaşi timp, nu conţin
de regulă informaţii nefinanciare. Situaţiile financiare reprezintă rezultatele administrării întreprinderii
de către conducatori, inclusiv gestionarea resurselor de către acestia. Utilizatorii evaluează modul de
administrare sau responsabilitatea conducerii pentru a lua decizii economice, cum sunt: păstrarea
investiţiei, dezvoltarea acesteia sau retragerea din afacere.
Analiza financiară pleacă de la situaţiile financiare, ea aducând un plus de relevanţă,
claritate şi expresivitate în aprecierea situaţiei economico-financiare a întreprinderii şi punând în
evidenţă toţi factorii care au contribuit la rezultatele obţinute şi contribuţia fiecăruia.
Pentru a fi utilă pentru consumatori (utilizatori) informaţia contabilă trebuie să îndeplinească
atribute denumite caracteristici calitative. Aşa cum prevede Cadrul general IASB pentru elaborarea şi
____________________________________________________

12
Hlaciuc E., Curs Bazele contabilităţii., 2006, p.66.
13
Istrate C., Introducere în contabilitate, Ed. Polirom, Iaşi, 2002, p.163.

prezentarea situaţiilor financiare cele patru caracteristici calitative principale sunt:

inteligibilitatea, relevanţa, credibilitatea şi comparabilitatea14.
2.2. Principiile elaborării situaţiilor financiare
Obiectivul fundamental al contabilităţii privind asigurarea unei imagini fidele asupra situaţiei
patrimoniului şi rezultatului exercitiului se realizează pe baza unor reguli, metode şi proceduri contabile
care se fundamentează şi concretizează avându-se în vedere anumite principii şi convenţii contabile
generale.
Practica contabilă a oricărei economii de piaţă nu poate fi concepută fără utilizarea unor principii de
bază.
În acest sens se are în vedere faptul că în activitatea practică se pot întâlni operaţii contabile

20
pentru care nu există stabilite reguli sau proceduri de rezolvare, iar soluţionarea lor se poate înfăptui
numai prin apelarea la unul sau mai multe principii contabile, ceea ce justifică necesitatea existentei,
cunoaşterii şi înţelegerii corecte a conţinutului lor.
Aceste principii şi convenţii contabile sunt acceptate de practicieni sau impuse de lege, în vederea
asigurarii unei anumite omogenizări a comportamentelor contabile la nivelul unui teritoriu dat şi
reprezintă ,,enunţuri conceptuale generale utilizate ca sistem de referinţă pentru obţinerea informaţiei
contabile, referitoare la situaţia patrimoniului, situaţia financiară şi rezultatul obţinut". Este foarte
important ca orice utilizator al informaţiei contabile să poată recepta şi percepe rapoartele şi sintezele
contabile în mod corect. În acest scop, a fost elaborat un set de norme numite principii general acceptate
(G.A.A.P. - Generally Accepted Accounting Principles).
Principiile izvorăsc din practică şi se modifică o dată cu aceasta. În consecinţă, ele nu sunt nici
imuabile şi nici universale. Acceptarea lor are loc prin consensul producătorilor şi
utilizatorilor informaţiei contabile15.
Principiile contabile de bază asimilate pentru activitatea practică din ţara noastră sunt enumerate
şi definite în mod succint în Regulamentul privind aplicarea Legii contabilităţii. În continuare se prezintă
principiile în cauză, în sensul detalierii condiţiilor şi a modului de aplicare a lor.
Principiul permanenţei metodelor contabile constă în asigurarea continuităţii de la un
exerciţiu la altul, a aplicării metodelor contabilizării şi a evaluării adoptate în contabilitate privind
măsurarea şi analiza activelor, datoriilor şi rezultatelor. Pe această cale se asigură integritatea situaţiei
patrimoniului şi comparabilitatea în timp a informaţiilor. Metode şi evaluari diferite conduc la rezultate
diferite. Aşa cum se arată în standardele de contabilitate, modificarea metodei de contabilitate are loc atunci
când noua metodă este impusă de lege sau de o autoritate cu atribuţii de normalizare a contabilităţii,
precum şi în cazul în care se consideră că această schimbare va oferi o prezentare mai adecvată a bilanţului

______________________
14
Istrate C., Introducere în contabilitate, Ed. Polirom, Iaşi, 2002, p.163.
15
Ristea M., Contabilitate financiară, Editura Universitara, Bucureşti, 2005, p. 19.
contabil16.
Principiul continuităţii porneşte de la premisa că firma îşi va continua activitatea în viitorul
previzibil, fără a intra în stare de lichidare sau de reducere semnificativă a activităţii17.
Creditorul şi, în egală măsură, orice potenţial investitor, sunt interesaţi de acest aspect.
Întocmirea documentelor de sinteză contabilă şi evaluarea documentelor patrimoniale are loc prin
recunoaşterea principiului continuităţii. Dacă în cursul anului activitatea firmei este întreruptă,
documentele de sinteză contabilă vor fi redactate la acea dată.
Principiul prudenţei constă în aceea ca pentru deprecierile, riscurile şi pierderile
probabile care pot surveni în activitatea exerciţiului curent sau anterior nu este admisa, pe de o parte,
supraevaluarea elementelor de activ şi a veniturilor, iar pe de alta parte subevaluarea elementelor

21
de pasiv şi a cheltuielilor. Aceste cerinţe asigură evitarea transferării în perioada viitoare a
incertitudinilor din cursul exerciţiului curent ori a celui anterior sau altfel spus să nu se influenţeze
patrimoniul şi rezultatele exerciţiilor viitoare cu ceea ce nu se referă la acestea.
Prudenţa presupune inregistrarea minusurilor latente de valoare (amortizări şi provizioane) şi
pierderile sau cheltuielile viitoare şi aşteptarea realizării definitive a profiturilor pentru înregistrarea
lor ca venituri. Deci, un venit trebuie înregistrat în momentul realizării efective, iar o cheltuială în
momentul în care realitatea devine palpabilă. Procedând astfel, se evită supraevaluarea elementelor
de activ şi a cheltuielilor şi subevaluarea elementelor de pasiv şi a veniturilor ţinând seama de
deprecieri, riscuri şi pierderi probabile generate de desfăşurare a activităţii curente.
Înfaptuirea acestui principiu presupune utilizarea conturilor de regularizare cu ajutorul cărora
se realizează decontarile între exerciţii financiare şi a conturilor de amortizări şi ajustări pentru
înregistrarea deprecierilor.
Prudenţa temperează optimismul exagerat al oamenilor de afaceri şi ofera în acelaşi timp
creditorilor o marjă de siguranţă.18
În esenţă, acest principiu impune respectarea următoarelor aspecte 19:
• sunt luate în considerare numai profiturile obţinute până la data încheierii exerciţiului financiar;
• se ţine cont de toate obligaţiile previzibile şi pierderile potenţiale care au luat naştere în cursul
exerciţiului financiar încheiat sau pe parcursul unui exerciţiu anterior, chiar dacă asemenea obligaţii
sau pierderi apar între data încheierii exerciţiului îi data intocmirii bilanţului;
• se ţine cont de toate ajustările de valoare datorate deprecierilor, indiferent dacă rezultatul
exerciţiului financiar este profit sau pierdere.

______________________
16,17
Hlaciuc E., Curs Bazele contabilităţii., 2006, p.54.
18
Ristea M., Contabilitate financiară, Editura Universitară, Bucureşti, 2005, p.31.
19
Horomnea E., Bazele contabilităţii. Concepte şi aplicaţii, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2004, p.67.

Principiul independenţei exerciţiului. Este cunoscut şi ca principiul autonomiei exerciţiului.

Presupune delimitarea în timp a veniturilor şi cheltuielilor aferente activităţii unui agent economic pe
măsura angajării acestora şi trecerii lor la rezultatul exerciţiului la care se referă.
Exerciţiile financiare au, de regulă, o durata de 12 luni. În această perioadă efectele
tranzacţiilor şi a altor operaţii economice sunt luate în considerare din momentul în care se
produc şi nu din momentul mişcării sau decontării lor. Ca atare, cheltuielile aferente exerciţiului
curent se înregistrează în contabilitatea acestor exerciţii chiar dacă se vor plăti în exerciţiile
viitoare. De asemenea, veniturile aferente exerciţiului curent se înregistrează în contabilitatea
acestor exerciţii chiar dacă încasarea lor se va face în perioadele viitoare.
Creanţele şi datoriile agentului economic a căror facturare şi decontare se fac ulterior, vor fi

22
reflectate în contabilitate cu ajutorul unor conturi distincte prevăzute în planul de conturi.
Nerespectarea acestui principiu influenţează direct mărimea rezultatului financiar al
exerciţiului
curent.20
Principiul intangibilităţii bilanţului de deschidere reclamă concordanţa perfectă dintre
bilanţul de închidere a unui exerciţiu financiar şi cel de deschidere a exerciţiului imediat următor. Este
interzisă modificarea patrimoniului de la sfârşitul exerciţiului (31 decembrie), care evident trebuie
reportat (transferat) asupra exerciţiului urmator. Orice eventuală eroare descoperită în bilanţ, dupa
aprobarea şi depunerea acestuia, va fi corectată în anul în care a fost constatată, prin
înregistrari contabile adecvate şi transparente.21
Principiul necompensării. Este interzis a se efectua compensarea între posturile de activ şi
cele de pasiv, între creanţe şi datorii, între posturile de cheltuieli şi venituri. În felul acesta se asigură
transparenţa informaţiei, implicit evaluarea şi înregistrarea separata în contabilitate a elementelor
patrimoniale de activ şi pasiv, cheltuieli şi venituri.
Principiul necompensării nu trebuie absolutizat, el este opozabil numai în cazul în care
activele şi pasivele, datoriile şi creanţele, cheltuielile şi veniturile constituie structuri separate şi în
virtutea cerinţelor pragului de semnificaţie trebuie prezentate separat în situaţiile financiare. O
asemenea precizare conduce la problema compensării. În acest sens activele şi datoriile nu trebuie
compensate decât cu excepţia cazurilor în care substituirea este cerută sau permisă de un standard de
contabilitate. De asemenea, elementele de venituri şi cheltuieli, pot fi compensate din aceeaşi
tranzacţie/eveniment ori din tranzacţii/evenimente similare nu sunt semnificative22.
Principiul evaluării separate a elementelor de activ şi de pasiv. În vederea stabilirii valorii
totale corespunzătoare unei poziţii de bilanţ, se determină separat valoarea corespunzătoare fiecărui
element individual de activ. Astfel valoarea stocului de produse finite se determina în funcţie de
________________________________________________________________________________________________________________________________________________

20
Pântea I.P., 27 Bodea G., Contabilitatea financiară, actualizată la Standardele Europene, Editura Intelcredo, Deva, 2006, p.20.
21
Horomnea E., Tabără N., Buzdugan D., Georgescu I., Beţianu L., Bazele contabilităţii. Concepte. Modele. Aplicatii, Editura
Secom Libris, Iaşi, 2006, p.55.
22
Ristea M., Contabilitate financiară, Editura Universitară, Bucureşti, 2005, p.31.
costul de producţie efectiv al fiecărui sortiment de produse aflate în stoc23.
Principiul pragului de semnificaţie. Orice element care are o valoare semnificativă
trebuie prezentat separat în cadrul situaţiilor financiare. Elementele cu o valoare nesemnificativă care au
aceeaşi natură sau funcţii similare trebuie insumate, nefiind necesară prezentarea lor separată.
Informaţiile sunt semnificative dacă o omisiune sau o declarare eronată a lor poate
influenţa deciziile economice ale utilizatorului lor. Cu ocazia întocmirii situaţiilor financiare trebuie
evitate două extreme:
• să nu fie prea condensate sau agregate deoarece îngreunează utilizarea lor, duc la decizii
eronate şi îngreunează controlul;

23
 • să nu abunde în detalii inutile şi nesemnificative deoarece se aglomerează traseele de
transmitere a lor şi se îngreunează activitatea de interpretare şi utilizare a acestora.
Informaţiile furnizate de contabilitate trebuie să fie relevante, adică să fie selecţionate şi filtrate
astfel încât costul acestora să fie mai mic decât avantajele pe care acestea le produc la utilizatori. O
informaţie este ,,semnificativă" numai dacă este utilă pentru beneficiari, dar pragul de semnificaţie este
o mărime relativă, el depinde de nivelul ierarhic al utilizatorilor, de mărimea şi specificul unităţilor
patrimoniale, precum şi de alţi factori.
Relevanţa unei informaţii depinde de natura sa calitativă şi de mărimea elementelor la care se
referă. Uneori, raportarea prin intermediul situaţiilor financiare a unor informaţii referitoare la un
nou sector de activitate este utilă pentru aprecierea riscurilor şi oportunităţilor chiar dacă nivelul lor
cantitativ este redus24.
Principiul prevalenţei economicului asupra juridicului, potrivit căruia informaţiile
prezentate in situaţiile financiare trebuie să reflecte realitatea economică şi financiară şi nu numai
forma lor juridică.
De la principiile enumerate mai sus vor putea fi permise abateri doar în cazuri
exceptionale şi vor fi consemnate în notele explicative. Se va prezenta, de asemenea şi o evaluare a
efectelor acestor abateri asupra activelor, datoriilor, poziţiei financiare şi a rezultatului
întreprinderii, precum şi motivele care au determinat abaterile respective.
2.3. Structura situaţiilor financiare anuale
Conform art.5 din Legea contabilităţii nr.82/1991 republicată în M.O. nr.48 din
14.01.2005, fiecare unitate patrimonială are obligaţia să ţină contabilitatea în partidă dublă şi să
întocmească situaţii financiare anuale. Structura situaţiilor financiare anuale care trebuie întocmite de
către intreprinderi diferă în funcţie de mărimea acestora.

________________
23
Ristea M., Contabilitate financiară, Editura Universitară, Bucureşti, 2005, p.31.
24
Oprean I., Matiş D., Paşca N., Deaconu A., Marian D., Oltean L, Popa I., Achim S., Bazele contabilitatii agentilor economici
din România, Editura Intercredo, Deva, 2003, pp 75-76, 147-148
În Ordinul nr. 1752 din 17/11/2005 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme
cu directivele europene, completată cu O.M.F.P. nr. 2001/2006 şi O.M.F.P. nr. 2374/2007,
publicat în Monitorul Oflcial, Parlea I nr.1080 din 30/11/2005 se precizează urmatoarele:
• Persoanele juridice care la data bilanţului depăşesc limitele a două dintre următoarele
trei criterii de mărime: total active: 3.650.000 euro; cifra de afaceri netă: 7.300.000 euro; număr mediu
de salariaţi în cursul exerciţiului financiar: 50, întocmesc situaţii financiare anuale care cuprind: bilanţ;
cont de profit şi pierdere; situaţia modificărilor capitalului propriu; situaţia fluxurilor de trezorerie;
note explicative la situaţiile financiare anuale25.
• Persoanele juridice care la data bilanţului nu depăşesc limitele a două dintre criteriile

24
de mărime mentionate mai sus întocmesc situaţii financiare anuale simplificate care cuprind:
bilanţ prescurtat; cont de profit şi pierdere; note explicative la situaţiile financiare anuale
simplificate. Opţional, ele pot întocmi situaţia modificărilor capitalului propriu şi/sau fluxurilor de
trezorerie26.
Potrivit legii contabilităţii, situaţiile financiare anuale trebuie însotite de o declaraţie scrisă
de asumare a răspunderii conducerii persoanei juridice pentru întocmirea situaţiilor financiare
anuale în conformitate cu Reglementările contabile conforme cu Directiva a IV-a a Comunităţilor
Economice Europene.
Pentru situaţiile financiare ale anului 2007, întocmite potrivit Reglementărilor contabile
conforme cu Directiva a patra a Comunităţilor Economice Europene, încadrarea în criteriile de
mărime prevăzute se efectuează pe baza indicatorilor determinaţi din situaţiile financiare ale anului
2006.
Persoanele juridice care au întocmit situaţii financiare anuale simplificate vor întocmi
situaţii financiare complexe numai dacă în doua exerciţii financiare consecutive depăşesc limitele
a două dintre cele trei criterii de mărime. Persoanele juridice care au întocmit situaţiile financiare
anuale complexe vor întocmi situaţii financiare anuale simplificate numai dacă în două exerciţii
financiare consecutive nu depăşesc limitele a două dintre cele trei criterii de mărime.
2.3.1. Bilanţul contabil
Principiul dublei reprezentări a patrimoniului se concretizează în reflectarea averii
unităţilor economice şi sociale sub doua aspecte:
• sub aspect concret, natural-material, al destinaţiei şi utilităţilor bunurilor în activitatea
desfăşurată, bunuri ce constituie obiect al proprietăţii, pentru care se utilizează noţiunea de mijloace
economice;

________________
25
Oprean I., Matiş D., Paşca N., Deaconu A., Marian D., Oltean L, Popa I., Achim S., Bazele contabilitatii agentilor economici
din România, Editura Intercredo, Deva, 2003, pp 75-76, 147-148

• sub aspectul raporturilor de proprietate, în cadrul cărora se dobândesc elementele de avere,

respectiv al modului de dobândire (provenienţă) pentru care se utilizează noţiunea de resurse
economice.
Dubla reprezentare a averii constituie trasătura esenţială a metodei contabilităţii, o lege de
bază, permanentă şi universală a acesteia. Caracteristicile dublei reprezentări sunt integrate în metoda
contabilităţii prin procedeul bilanţ.
Bilanţul - prima componentă a situaţiilor financiare anuale prezintă situaţia patrimoniului
unei întreprinderi la sfârşitul exerciţiului curent, comparativ cu exerciţiul precedent, printr-un sistem de
indicatori, procesul de obţinere a acestor indicatori pornind de la soldurile debitoare şi creditoare

25
cuprinse în Balanţa de verificare finală. Indicatorii de la începutul anului pot fi preluaţi, în condiţiile
conservării aceloraşi structuri, din bilanţul precedent sau se determină, la fel ca şi pentru sfârşitul anului,
prin preluarea soldurilor iniţiale, respectiv a soldurilor finale ale conturilor din Balanţa de verificare
finală26.
Abordări ce au la bază conceptul de patrimoniu
Plecând de la conceptul de patrimoniu, bilanţul poate fi abordat din punct de vedere
juridic, economic şi financiar:
Concepţia juridică, care cunoaşte accepţiunea contemporană cea mai largă, defineşte
bilanţul ca situaţie a patrimoniului şi explică conţinutul activului ca fiind constituit din totalitatea
drepturilor de proprietate şi a drepturilor de creanţă, iar conţinutul pasivului ca fiind dat de
capitalurile propriii şi totalitatea datoriilor (obligaţiilor).
Concepţia economică consideră activul bilanţului ca un ansamblu de utilizări (bunuri
economice, creanţe, pierderi) iar pasivul un ansamblu de resurse (surse) (aporturi la capital,
rezerve, beneficii, datorii, etc.).
Concepţia financiară asupra conţinutului bilanţului este orientată spre necesitatea de a
cunoaşte în ce măsură întreprinderea este aptă, ca urmare a mijloacelor pe care le posedă, să-şi
onoreze (achite) datoriile faţă de terţi atunci când acestea ajung la scadenţă. În această viziune
activul bilanţului este considerat un ansamblu de mijloace util pentru achitarea datoriilor la
scadenţă, deci activul este privit sub aspectul capacităţii de lichidate. Pe de alta parte, pasivul este
tratat prin prisma termenelor la care datoriile (obligaţiile) trebuie achitate, respectiv când devin
exigibile la plată27.
Cadrul General de Armonizare a Reglementărilor Contabile cu Directiva a Vl-a a Uniunii
Europene şi cu Standardele Internaţionale de Contabilitate stipulează ca ,,Bilanţul este documentul
contabil de sinteză prin care se prezintă elemente de activ şi de pasiv ale întreprinderii la
_______________
26
Ordinul nr.1752, art. 3 din 17/11/2005 pentru aprobarea reglementărilor contabile conform cu directivele europene, completată
cu O.M.F.P. nr. 2001/2006 şi O.M.F.P. nr. 2374/2007
27
Epuran M., Băbăiţă V., Imbrescu C., Teoria contabilităţii, Editura Economică, Bucureşti, 2004, pp. 131-132

încheierea exerciţiului. Bilanţul cuprinde toate elementele de activ şi pasiv grupate după natură,
destinaţie şi lichiditate respectiv natura, provenienţa, exigibilitate28.
Bilanţul contabil îndeplineşte un set de funcţii:
• de generalizare a informaţiilor, datele fiind preluate din conturi şi grupate după anumite
standarde, oferind o centralizare a informaţiilor;
• de informare, furnizând informaţii atat la nivel managerial, dar şi altor persoane fizice şi
juridice interesate de unitate;
• de analiză, permiţând determinarea unor indicatori economico-financiari necesari stabilirii
unui diagnostic a situaţiei financiare şi rentabilităţii înregistrate, precum şi o eventuală

26
 evaluare a acestora.
În calitatea sa de document contabil de sinteză, bilanţul reprezintă activul şi pasivul
unităţii patrimoniale la încheierea exerciţiului, precum şi în celelalte momente când se încheie, potrivit
dispoziţiilor legale29.
Structurile bilanţului legate direct de evaluarea poziţiei financiare sunt activele, datoriile şi
capitalul propriu.
În înţelesul actualelor reglementări contabile :
• un activ reprezintă: o resursă controlată de entitate, ca rezultat al unor evenimente
trecute; de la care se aşteaptă să genereze beneficii economice viitoare şi al cărui cost poate fi
evaluat în mod credibil.
• o datorie reprezintă: o obligaţie actuală a entităţii, care decurge din evenimente trecute şi
prin decontarea căreia se aşteaptă să rezulte o ieşire de resurse care încorporează beneficii economice.
• capitalurile proprii reprezintă: interesul rezidual al acţionarilor sau asociaţilor în activele unei
entităţi; după deducerea tuturor datoriilor sale30.
Activul bilanţier, prin conţinutul său, exprimă destinaţia şi lichiditatea bunurilor economice
aflate în patrimoniul agentului economic. Destinaţiile pe care le pot lua bunurile economice sunt:
utilizarea (separat sau împreuna cu alte active) de către întreprindere în scopul producerii de bunuri sau
prestării de servicii, schimbul cu alte active, înstrăinarea sau stingerea unei datorii, respectiv
repartizarea către acţionarii întreprinderii.
Lichiditatea exprimă posibilitatea de transformare a unui activ în bani. În funcţie de toate aceste
criterii şi în ordinea inversă a lichidităţii se disting următoarele categorii de active patrimoniale:

_________________________
28
Epuran M., Băbăiţă V., Imbrescu C., Teoria contabilităţii, Editura Economică, Bucureşti, 2004, pp. 131-132, 138-141
29
Hlaciuc E., Curs Bazele contabilităţii., 2006, p.72.
30
Oprea I., Popa I.E., Nistor C.E., Oprean D., Bazele contabilităţii. Logica înregistrărilor. Contabilitate -aplicaţii practice,
Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2004, p.45.

1. Active imobilizate:
• Imobilizări necorporale;
• Imobilizări corporate;
• Imobilizări financiare;
2. Active circulante:
• Stocuri;
• Creanţe;
• Investiţii financiare pe termen scurt;
• Disponibilităţi băneşti: în numerar şi, respectiv, în cont;
27
 3. Cheltuieli înregistrate în avans.
Prezentarea activelor ca active imobilizate sau ca active circulante depinde de scopul caruia
îi sunt destinate.
1. Activele imobilizate, denumite şi active fixe, bunuri imobile sau active pe termen lung, aceste
active se referă la valorile din patrimoniul firmei cu existentă durabilă. Perioada de utilizare şi de
lichiditate a acestor active este mai mare de un an, acestea participând la mai multe cicluri economice,
nefiind necesară înlocuirea lor dupa prima întrebuinţare. Activele imobilizate nu sunt destinate direct
comercializării, ci servesc la realizarea produselor finite şi la prestarea serviciilor.
Din această categorie fac parte:
 Imobilizările necorporale, numite şi active intangibile sau nemateriale, cuprind: Cheltuielile de
constituire; Cheltuielile de dezvoltare; Concesiunile, brevetele, licenţele, mărcile comerciale, drepturile
şi activele similare, dacă acestea au fost achiziţionate cu titlu oneros; Fondul comercial, în măsura în
care acesta a fost achizitionat cu titlu oneros; avansurile şi imobilizările necorporale în curs de execuţie.
 Imobilizările corporate, numite şi active fixe tangibile sau imobilizări fizice. În această
structură se includ: Terenurile şi construcţiile; Instalatiile tehnice şi maşinile; Alte instalaţii, utilaje
şi mobilier; Avansurile şi imobilizările corporale în curs de execuţie.
 Imobilizările financiare reprezintă sume de bani investite de către un agent economic în
patrimoniul unei alte unităţi patrimoniale şi se mai numesc investiţii financiare sau de portofoliu. Prin
aceste plasamente, agentul economic urmăreşte obţinerea de beneficii imediate sau viitoare. Acestea
cuprind: Acţiunile deţinute la entităţile afiliate; împrumuturile acordate entităţilor afiliate; Interesele de
participare; împrumuturile acordate entităţilor de care compania este legată în virtutea intereselor de
participare; Investiţiile deţinute ca imobilizări; alte împrumuturi.
2. Activele circulante se mai numesc active curente şi cuprind valorile de natura stocurilor
şi producţiei în curs de execuţie, creantele şi valorile în curs de decontare, precum şi titlurile de
plasament şi disponibilităţile băneşti. Activele circulante se caracterizează prin faptul că se află în
patrimoniul agentului economic o perioadă redusă de timp, se află într-o continuă mişcare,
modificându-şi continuu forma materială şi utilitatea. Consumarea acestora are loc după fiecare ciclu de
producţie, fiind necesară înlocuirea lor.
- Active circulante materiale, numite şi stocuri, cuprind: Materiile prime şi materialele
consumabile; Producţia în curs de execuţie; Produsele finite şi mărfurile; Avansurile pentru
cumpărări de stocuri.
- Creanţele sau valorile în curs de decontare (încasare) cuprind: Creanţele comerciale;
Sumele de încasat de la entităţile afiliate; Sumele de încasat de la entităţile de care compania este
legată în virtutea intereselor de participare; Alte creanţe; Capital subscris şi nevărsat. Sumele care
urmează să fie încasate după o perioadă mai mare de un an trebuie prezentate separat pentru fiecare

28
element.
- Investiţiile pe termen scurt. În cadrul acestora se cuprind: Acţiunile deţinute la entităţile
afiliate; Alte investiţii pe termen scurt.
- Casa şi conturi la bănci, cuprind în structura lor: Disponibilităţi băneşti în conturile
curente; disponibilităţile băneşti în numerar (Casieria); Acreditivele; Alte valori de trezorerie;
Valorile de încasat şi avansurile de trezorerie.
3. Conturi de regularizare şi asimilate, Acestea au următoarea structură: Cheltuieli
înregistrate în avans; Decontări din operaţiuni în curs de clarificare; Diferenţe de conversie-activ.
- Pasivul bilanţier grupează resursele în funcţie de natura lor juridică şi de gradul de
exigibilitate a surselor de finanţare. Exigibilitatea reprezintă însuşirea unei datorii de a deveni
scadentă (plătibilă). În funcţie de gradul lor de exigibilitate, sursele de finanţare se clasifică în
capitaluri permanente şi datorii pe termen scurt.
- Datorii ce trebuie plătite intr-o perioada de pâna la un an:
• Împrumuturi din emisiunea de obligaţiuni;
• Sume datorate instituţiilor de credit;
• Avansuri încasate în contul comenzilor;
• Datorii comerciale - furnizori;
• Efecte de comerţ plătit,
• Sume datorate entităţilor afiliate;
• Sume datorate entităţilor de care compania este legata în virtutea intereselor de participare;
• Alte datorii, inclusiv datoriile fiscale şi datoriile privind asigurările sociale.
 Datorii ce trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un an:
• Împrumuturi din emisiunea de obligaţiuni, prezentându-se separat împrumuturile
din emisiunea de obligaţiuni convertibile;
• Sume datorate institutiilor de credit;
• Avansuri încasate în contul comenzilor;
• Datorii comerciale - furnizori;
• Efecte de comerţ de plătit;
• Sume datorate entităţilor afiliate;
• Sume datorate entităţilor de care compania este legată în virtutea intereselor de participare;
• Alte datorii, inclusiv datoriile fiscale şi datoriile privind asigurările sociale.
 Provizioane:
• Provizioane pentru pensii şi obligaţii similare;
• Provizioane pentru impozite;
• Alte provizioane.

29
  Venituri în avans.
 Capital şi rezerve:
• Capital subscris:
- Capital subscris vărsat;
- Capital subscris nevărsat;
• Prime de capital;
• Rezerve din reevaluare;
• Rezerve:
- Rezerve legale;
- Rezerve statutare sau contractuale;
- Alte rezerve.
• Profitul sau pierderea reportat(ă);
• Profitul sau pierderea exerciţiului financiar.
Conţinutul claselor ,,Datorii ce trebuie plătite într-o perioadă de un an" şi ,,Datorii ce
trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un an" sunt similare, diferenţa dintre cele două
apărând doar din punctul de vedere al perioadei de decontare.
Provizioanele pentru riscuri şi cheltuieli se constituie la sfârşitul exerciţiului financiar, pe
seama cheltuielilor, în cadrul principiului prudenţei.
Capital şi rezerve: capitalurile proprii constituie resursele stabile de care dispune o
unitate patrimonială. Acestea, împreună cu creditele pe termen lung, fac parte din categoria
capitalurilor permanente. Potrivit legii, existenţa capitalului social sau individual este o condiţie
obligatorie pentru înfiinţarea şi funcţionarea societăţilor, acesta constând în aporturi în bani şi în natură
ale asociaţilor sau acţionarilor aduse în unitate la înfiinţare.
Veniturile înregistrate în avans sunt pasive de regularizare care privesc încasarea
anticipată a unor sume sau creanţe. Acestea sunt repartizate ulterior asupra perioadelor de
referinţă. Pasivele de regularizare asigură respectarea principiului independenţei exerciţiului şi
realizarea imaginii fidele deoarece presupun efectuarea unor calcule contabile menite să sporească
gradul de exactitate al informaţiilor oferite de situaţiile financiare anuale.
2.3.2. Contul de profit şi pierdere
Orice activitate economică şi socială este pe de o parte consumatoare de resurse, iar pe de altă
parte producatoare de rezultate. Astfel, contabilitatea a simţit necesitatea studierii şi prezentării
echilibrului specific proceselor interne transformatoare, care modifică masa şi structura
patrimoniului atât cantitativ, cât şi calitativ. Aceste modificări sunt determinate de relaţiile existente
între cheltuielile şi veniturile rezultate în urma desfăşurării activităţii
întreprinderii, sintetizate sub forma rezultatului final.

30
 Bilanţul propriu-zis, deşi prezintă mărimea rezultatului global, în structura sa, el nu
explică provenienţa acestuia şi cauzele care 1-au generat. Prin urmare, contabilitatea a fost
determinată să elaboreze un alt cont anual care să explice modul de formare a rezultatului şi să
favorizeze desprinderea unor concluzii privitoare la performanţele activităţii întreprinderii.
Astfel, a fost elaborat " Contul de profit şi pierdere " (Contul de rezultate).
Legislatia contabilă din România a adoptat un model al contului de profit şi pierdere sub forma
de listă, în care veniturile şi cheltuielile sunt structurate dupa natura şi conţinutul lor economic. Un
asemenea mod trebuie sa cuprindă informaţii referitoare la: ,,cifra de afaceri, veniturile şi
cheltuielile exerciţiului, grupate dupa natura lor, precum şi rezultatul exerciţiului (profit sau
pierdere)31.
Elaborarea şi publicarea Contului de profit şi pierdere a fost determinat nu numai de
necesităţile de informare internă a unităţii, ci şi de cerinţele impuse terţilor şi, în special, de stat
(interesat în primul rand de respectarea legislaţiei fiscale).
După cum s-a arătat, bilanţul prezintă activele, datoriile şi capitalurile proprii, pe baza cărora
se evalueaza poziţia financiară a unei întreprinderi. Contul de profit şi pierdere (Contul de rezultate)
prezintă veniturile şi cheltuielile pe baza cărora se evalueaza performanţele întreprinderii respective.
Cadrul general defineşte cheltuielile şi veniturile astfel:
• Cheltuielile constituie diminuări ale beneficiilor economice înregistrate pe parcursul
perioadei contabile sub forma de ieşiri sau scăderi ale valorilor activelor sau creşteri ale datoriilor, care
se concretizează în reduceri ale capitalului propriu, altele decât cele rezultate din distribuirea acestora
catre acţionari.
• Veniturile constituie creşteri ale beneficiilor economice înregistrate pe parcursul perioadei
contabile sub forma de ieşiri sau creşteri ale activelor sau descreşteri ale datoriilor, care se concretizează
în creşteri ale capitalului propriu, altele decât cele rezultate din contribuţiile acţionarilor. Principalele
structuri din contul de profit şi pierdere sunt:
________________________________________________________________________________

31
Dumitrean E., Toma C., Scorţescu Gh., Brheci I., Mardiros D.N., „Contabilitate financiară", Volumul al II-lea, Editura
Sedcom Libris, Iaşi, 2002, p. 140-141.
I. Veniturile de exploatare, care sunt reprezentate prin acele venituri obtinute din
desfăşurarea activităţii de bază a unităţii patrimoniale, concretizate în:
a) Veniturile din vânzarea marfurilor exprimă preţul de vânzare (exclusiv taxa pe
valoarea adaugată) al bunurilor achiziţionate de la terţi şi revândute în aceeaşi stare sau preţul de vânzare
al bunurilor obţinute din procesul de exploatare şi vândute prin magazinele proprii de prezentare şi
desfacere. O asemenea categorie de venituri are o pondere însemnata la agenţii economici care au
ca obiect principal de activitate comercializarea mărfurilor, dar poate fi întalnita şi la celelalte
entităţi economice (cu o pondere mai redusă)32.
b) Producţia vândută: reflectă preţul de vânzare (exclusiv taxa pe valoarea adaugată) al

31
produselor finite, semifabricatelor, produselor reziduale, lucrărilor, studiilor şi cercetărilor executate,
serviciilor prestate, precum şi veniturile din redevente, locaţii de gestiune, chirii şi activităţi diverse
facturate;
c) Prin însumarea veniturilor din vânzarea marfurilor cu producţia vândută se obţine
cifra de afaceri, indicator important în aprecierea mărimii întreprinderii şi a situaţiei economico-
financiare, baza de calcul a unor impozite şi taxe;
d) Veniturile din producţia stocată reprezintă variaţia în plus (situaţie de stocaj) sau în minus
(situaţie de destocaj) între valoarea la cost de producţie efectiv a stocurilor de produse şi producţia în
curs de la finele perioadei, şi valoarea stocurilor iniţiate de produse şi producţie în curs, neluând în
calcul provizioanele pentru depreciere constituite pentru aceste stocuri. Veniturile din producţia
stocată au rezervate în contul de profit şi pierdere două rânduri:
• Solduri creditoare (stocaj);
• Solduri debitoare (destocaj).
e) Veniturile din producţia de imobilizari reflectă valoarea imobilizărilor corporale şi
necorporale realizate în regie proprie, exprimată în costuri efective de producţie.
Evaluarea producţiei stocate şi a producţiei de imobilizări în costuri efective de producţie
constituie consecinţă aplicării principiului prudenţei în evaluare.
f) producţia exerciţiului se obţine prin însumarea algebrică a producţiei vândute,
veniturilor din producţia stocată şi a veniturilor din producţia de imobilizări.
g) Veniturile din subvenţii de exploatare se referă la subvenţiile primite de la buget,
colectivităţi publice sau alte unităţi patrimoniale pentru acoperirea pierderilor, a diferenţelor de preţ la
unele produse şi servicii subvenţionate sau pentru finanţarea unor acţiuni de interes major.
h) Alte venituri din exploatare este un post eterogen ce reflectă recuperările de creanţe de la
clienţi şi debitori diverşi, precum şi alte venituri din exploatare ce nu au fost avute în vedere
anterior.
______________________________________________________________________

32
Tabara N., Horomnea E., Toma C., Analiză contabil-fmanciară. Teorii, concepte, metode şi tehnici de valorificare a
informaţiei contabil-financiare în procesul decizional, Editura Tipo Moldova, Iaşi, 2002, p.88.

i) Veniturile din provizioane privind activitatea de exploatare exprimă veniturile din

reluări (anulari, diminuari sau consumari) de provizioane pentru riscuri şi cheltuieli, pentru
deprecierea imobilizărilor corporale, necorporale şi în curs şi pentru deprecierea activelor
circulante.
II. Cheltuielile pentru exploatare reprezintă expresia bănească a consumului de resurse
necesare activităţilor normale privind obţinerea produselor, executarea lucrărilor şi prestarea
serviciilor. Ele sunt concretizate în:
a) Cheltuielile privind mărfurile - evidenţiază costul de achiziţie al mărfurilor vândute în

32
cursul exerciţiului;
b) Cheltuielile cu materiile prime;
c) Cheltuielile cu materialele consumabile;
d) Cheltuielile cu energia şi apa;
e) Alte cheltuieli materiale.
Toate aceste structuri reflectă costurile de achiziţie ale materiilor prime, materialelor,
energiei şi apei consumate de entitate. Este un post al contului de rezultate cu caracter eterogen, care
exprimă Cheltuielile generate de uzura obiectelor de inventar, cheltuielile privind baracamentele şi
amenajările provizorii, consumul de materiale nestocate, costul de achiziţie al animalelor, păsărilor şi
ambalajelor ieşite din gestiune pe parcursul exerciţiului;
f) Totalul cheltuielilor materiale cumulează toate posturile contului de rezultate
prezentate anterior, cu excepţia cheltuielilor privind mărfurile.
g) Cheltuielile cu lucrări şi servicii executate de terţi vizează utilităţile procurate de
unitate din afara ei, cum sunt: cheltuielile cu întreţinerea şi reparaţiile; redevenţe, locaţii de
gestiune şi chirii; studii şi cercetări; prime de asigurare; alte servicii executate de terţi şi
colaboratori; comisioane; onorarii; protocol, reclamă şi publicitate; transport de bunuri şi
persoane; deplasări, detaşări, transferări; poştă, telecomunicaţii; servicii bancare, etc.);
h) Cheltuielile cu impozite, taxe şi vărsăminte asimilate grupează obligaţiile unităţii faţă
de bugetul central, bugetele locale, alte organisme publice generate de impozite, taxe, contribuţii
şi vărsăminte asimilate datorate potrivit legislaţiei fiscale în vigoare;
i) Cheltuielile cu remuneraţiile personalului se referă la efortul facut de unitate pentru
remunerarea salariaţilor angajaţi, pe bază de contract de muncă;
j) Cheltuielile privind asigurările şi protecţia socială sunt generate de folosirea
factorului uman în procesul de exploatare şi se concretizează în contribuţiile la asigurările
sociale, fondul de şomaj, fondul special pentru sănătate, fondul pentru risc şi accidente, calculate pe baza
fondului de salarii total;
k) Cheltuieli cu personalul - total reflectă costul manoperei şi se obţine prin cumularea celor
două posturi precedente.
l) Alte cheltuieli de exploatare este un post eterogen care grupează pierderile din creanţe faţă de
clienţi incerţi sau în litigiu şi alte cheltuieli din exploatare neindividualizate anterior;
m) Cheltuielile cu amortizările şi provizioanele grupează acele cheltuieli de exploatare
generate de amortizarea imobilizărilor şi de constituirea sau suplimentarea provizioanelor pentru: riscuri
şi cheltuieli; deprecierea imobilizărilor corporale, necorporale şi în curs; deprecierea elementelor
de stocuri; creanţe neîncasabile faţă de clienţi incerţi, rău platnici sau cu care unitatea se află în
litigiu.

33
 III. Rezultatul din exploatare apare din compararea totalului veniturilor din exploatare cu
totalul cheltuielilor din exploatare şi se concretizează în profit (dacă veniturile sunt mai mari) sau în
pierdere (în situaţia inversă).
IV. Veniturile financiare reprezintă contravaloarea remunerării capitalului propriu investit
în activitatea unor firme sau sunt o consecinţă a factorilor conjuncturali, fiind structurate în:
a) Venituri din participaţii, alte imobilizări financiare şi creanţe imobilizate care grupează
sumele încasate sau de încasat sub formă de dividende sau dobânzi pentru investiţiile efectuate pe
termen lung în activitatea altor unităţi;
b) Venituri din titluri de plasament ce reflectă diferenţe care apar, în momentul vânzării
titlurilor de plasament, între preţul de cesiune al acestora (mai mare) şi valoarea lor contabilă (mai
mică).
c) Venituri din diferenţe de curs valutar care sunt determinate de încasarea creanţelor în
devize (când cursul de schimb de la data încasării este mai mare decât cel de la data facturării),
plata datoriilor în valută (când cursul de schimb de la data plăţii este mai mic decât cel de la data
primirii facturii şi regularizarea soldului conturilor de disponibilităţi exprimate în devize (cursul de
schimb de la data închiderii exerciţiului este superior celui la care au avut loc încasările şi plăţile);
d) Venituri din dobânzi care se referă la dobânzile încasate sau de încasat pentru
împrumuturile acordate pe termen scurt, pentru titlurile de plasament deţinute şi pentru
disponibilităţile păstrate în conturi bancare;
e) Alte venituri financiare exprimă veniturile realizate din sconturile obţinute de la
furnizori şi creditori diverşi pentru achitarea anticipată a datoriilor faţă de aceştia, precum şi alte venituri
de natura financiară care nu au fost menţionate anterior;
f) Veniturile din provizioane apar ca urmare a reluării provizioanelor de natura
financiară privind: riscuri şi cheltuieli; deprecierea imobilizărilor financiare; deprecierea titlurilor de
plasament şi deprecierea creanţelor din conturile de decontări în cadrul grupului sau cu asociaţii.

V. Cheltuieli financiare constituie contraprestaţia pe care trebuie să o acorde unitatea pentru

folosirea resurselor acordate de alte firme pe termen lung, pierderile care apar în condiţiile imposibilităţii
de a recupera total sau parţial investiţiile efectuate pe termen lung sau pierderile generate de factori
conjuncturali. Această structură a contului de rezultate include următoarele elemente:
a) Pierderile din creanţe legate de participaţii - reflectă sumele investite în activitatea
unităţilor la care se deţin participaţii, care nu mai pot fi recuperate din diferite cauze, inclusiv
dobânzile aferente;
b) Cheltuielile privind titlurile de plasament cedate sunt reprezentate de diferenţele care
apar în momentul vânzării titlurilor de plasament între preţul de cesiune al acestora (mai mic) şi

34
valoarea lor contabilă (mai mare);
c) cheltuielile din diferenţe de curs valutar evidentiază diferenţele nefavorabile de curs
valutar constatate cu ocazia lichidării creanţelor şi datoriilor exprimate în devize şi diferenţele
nefavorabile de curs aferente disponibilităţilor în devize;
d) Cheltuieli privind dobânzile exprimă sumele plătite sau de achitat pentru împrumuturile
primite de la terţi;
e) Alte cheltuieli financiare includ cheltuieli ocazionate de sconturile acordate clienţilor şi
debitorilor diverşi pentru încasarea anticipată a creanţelor faţă de aceştia, precum şi alte cheltuieli
de natura financiară care nu au fost avute în vedere anterior;
f) Cheltuielile cu amortizările şi provizioanele vizează cheltuielile de natura financiară ce
apar ca urmare a constituirii sau suplimentării provizioanelor privind: riscuri şi cheltuieli;
deprecierea imobilizărilor financiare; deprecierea titlurilor de plasament; deprecierea creanţelor din
conturile de decontări în cadrul grupului şi cu asociaţii. Se includ în această categorie şi cheltuielile
ocazionate de amortizarea primelor de rambursare a obligaţiunilor.
VI. Similar rezultatului din exploatare se determină şi rezultatul financiar (sub forma de
profit sau pierdere) ca diferenţa între totalul veniturilor financiare şi totalul cheltuielilor
financiare.
VII. Rezultatul curent al exerciţiului exprimă rezultatul activităţii curente desfăşurată de
o unitate patrimonială. El reprezintă diferenţa dintre totalul veniturilor curente (de exploatare şi
financiare) şi totalul cheltuielilor curente sau ca suma algebrică între rezultatul din exploatare şi cel
financiar.
VII. Veniturile extraordinare - total conţin informaţii privind veniturile obţinute de agenţii
economici din operaţii care nu au un caracter ordinar, normal, adică nu sunt generate de activitatea
curentă. În această categorie intră subvenţiile pentru dezastre naturale, daune pretinse de deţinătorii de
poliţe în urma producerii de calamităţi etc.

IX. Cheltuielile extraordinare - vizează cheltuielile generate de operaţii de natură

extraordinară, accidentală, care au loc în activitatea unei întreprinderi.
X. Din compararea mărimii veniturilor excepţionale cu cea a cheltuielilor excepţional se
obţine rezultatul exerciţiului, concretizat în profit sau pierdere.
XI. Rezultatul brut al exerciţiului se obţine prin deducerea din veniturile toate (din
exploatare, financiare şi excepţionale) a cheltuielilor totale (din exploatare, financiare şi exceptionale).
În situaţia în care cheltuielile totale sunt superioare veniturilor totale, rezultatul brut al
exerciţiului se concretizează în pierdere şi coincide cu rezultatul net ale exerciţiului (pierdere). în
situaţia inversă, rezultatul brut al exerciţiului se materializează în profit, care este supus

35
impozitării şi care diferă de rezultatul net al exerciţiului.
XII. Impozitul pe profit se determină prin aplicarea cotei de 16% asupra bazei
impozabile. Baza impozabilă (profit fiscal) se determină pe baza relaţiei:
Profit fiscal = Rezultatul brut al exerciţiului - Venituri neimpozabile + Cheltuieli
nedeductibile
XIII. Dacă din profitul brut al exerciţiului se deduce impozitul pe profit, se obţine
rezultatul (profitul) net al exerciţiului.
2.3.3. Situaţia fluxurilor de trezorerie
În economia întreprinderii, nu toate încasările reprezintă neapărat venituri, aşa cum plaţile
nu semnifică întotdeauna cheltuieli. Unele cheltuieli generează plăţi, în timp ce altele nu sunt urmate
de plăţi efective. Deducem de aici că bilanţul şi contul de profit şi pierdere nu oferă suficiente
informaţii despre modul de gestionare al trezoreriei întreprinderii. Pornind de la aceste considerente,
"Situaţia fluxurilor de numerar", recomandă necesitatea întocmirii ,,Situaţiei fluxurilor de
trezorerie.
Informaţiile referitoare la fluxurile de numerar ale unei entităţi sunt utile pentru
utilizatorii situaţiilor financiare în procesul luării de decizii economice, deoarece constituie o bază
de evaluare a capacităţii entităţii de a genera numerar şi echivalent de numerar, precum şi a utilităţii
acestor fluxuri.
Fiind parte integrantă a situaţiilor financiare, situaţia fluxurilor de numerar furnizează
informaţii care permit utilizatorilor evaluarea modificărilor în activele nete ale entităţii, structura
sa financiară, inclusiv informaţii referitoare la lichiditatea şi solvabilitatea sa, precum şi
capacitatea entităţii de a influenţa valoarea şi momentul apariţiei fluxurilor de numerar.
Numerarul cuprinde disponibilităţile băneşti şi depozitele la vedere, adică banii la care
entitatea poate avea un acces imediat.
Echivalent de numerar sunt investiţiile financiare pe termen scurt, extrem de lichide, care
sunt uşor convertibile în sume cunoscute de numerar şi care sunt supuse unui risc nesemnificativ
de schimbare a valorii. În mod normal, investiţiile sunt considerate echivalente de numerar doar când au
o perioadă scurtă de scadenţă, de regulă trei luni sau chiar mai puţin. Prin urmare, investiţiile de capital
nu vor fi incluse în această categorie, cu excepţia cazului în care sunt, în fondul lor economic,
echivalente de numerar. Exemplul clasic este cel al acţiunilor preferenţiale achiziţionate în cursul
unei perioade scurte de timp înaintea scadenţei lor şi cu o dată de răscumparare specificată.
Fluxurile de numerar sunt intrările sau ieşirile de numerar şi echivalente ale acestuia.
Situaţia fluxurilor de trezorerie are rolul de a raporta fluxurile de această natură aferente unei
perioade, structurate pe activităţi distincte: exploatare, investiţie şi finanţare, inclusiv creşterea netă a
numerarului sau echivalentelor de numerar obţinute prin compararea situaţiilor existente la începutul şi

36
sfârşitul exerciţiului. Această componentă a situaţiilor financiare este opţională pentru entităţile care
nu sunt obligate să aplice Standardele Internaţionale de Contabilitate.
Activităţile de exploatare sunt principalele activităţi producatoare de venit ale entităţilor,
precum şi alte activităţi care nu sunt activităţi de investiţie sau finanţare. Fluxurile de numerar care
provin din activităţile de exploatare constituie o parte importantă a situaţiei fluxurilor de numerar,
deoarece arată succesul sau insuccesul înregistrat de aceste activităţi la generarea unor fluxuri
suficiente pentru rambursarea creditelor, plata dividendelor şi realizarea de noi investiţii fără ca
entitatea să fie nevoită să facă apel la surse externe de finanţare.
Activităţile de investiţie constau în achiziţionarea şj cedarea de active imobilizate pe
termen lung, precum şi de alte investiţii, care nu sunt incluse în echivalentele de numerar. Aceste fluxuri
sunt prezentate separat deoarece ele reprezintă cheltuieli efectuate cu resurse menite să genereze venit
şi fluxuri de numerar în viitor.
Activităţile de finanţare sunt activităţi care au ca efect modificări ale dimensiunii şi
compoziţiei capitalurilor proprii şi datoriilor entităţii. Prezentarea separată a acestor fluxuri este
importantă deoarece este folositoare în estimarea cererilor viitoare de fluxuri de numerar din
partea celor care finanţează entitatea.
Fluxurile de trezorerie generate de activităţile de exploatare pot fi prezentate prin
utilizarea uneia din următoarele metode:
 Metoda directă operează numai cu informaţii de tip încasări şi plăţi. Potrivit acestei
metode, fluxurile de trezorerie aferente celor trei activităţi se calculează ca diferenţa între încasările şi
plăţile efective ce corespund tranzacţiilor şi evenimentelor care s-au produs în întreprindere, pe
durata unui exerciţiu financiar. Metoda directă este agregată de investitori, pentru că reprezinta punctul
de plecare în realizarea previziunilor asupra cash-flow-urilor, în vederea stabilirii valorii întreprinderii.
 Metoda indirectă este mai simplă de aplicat şi preferată, după parerea unor specialişti,
de managerii care nu doresc să prezinte utilizatorilor externi imaginea reală despre lichiditatea şi
solvabilitatea întreprinderii lor. Ea implică determinarea fluxurilor de trezorerie din activităţile de
exploatare cu ajutorul informaţiilor din contabilitatea de angajament ( din Contul de profit şi pierdere
). Astfel, se aplică de la rezultatul net contabil ( care include veniturile şi cheltuielile referitoare
la activitatea de finanţare şi investiţii ; veniturile şi cheltuielile calculate ). Aceasta se ajustează
apoi cu veniturile şi cheltuielile calculate. În final, are loc ajustarea rezultatului net cu variaţia
necesarului de fond de rulment de exploatare.33
A. Metoda directă prezintă încasările şi plăţile aferente exerciţiului financiar respectiv,
clasificate pe cele trei tipuri de activităţi (de exploatare, de investiţii şi de finanţare). întreprinderile
preferă să folosească aceasta metodă, deoarece informaţiile obţinute sunt folosite la estimarea fluxurilor
viitoare de numerar. Informaţiile se pot obţine din înregistrări contabile sau din ajustarea vânzărilor,

37
costului acestora şi a altor elemente din contul de profit şi pierdere cu variaţii ale stocurilor, creanţelor şi
datoriilor şi a altor elemente care afectează numerarul.
1. Fluxul de numerar din activităţi de exploatare:
• Încasări în numerar din vânzarea de bunuri şi prestarea de servicii;
• Plăţi în numerar către şi în numele angajaţilor;
• Plăţi în numerar către furnizorii de bunuri şi servicii;
• Plăţi în numerar şi restituiri de impozit pe profit, doar dacă nu pot fi identificate în mod specific cu
activităţile de investiţii şi de finanţare34.
2. Fluxuri de numerar din activităţi de investitii:
• Plăţi în numerar pentru achiziţionarea de terenuri şi mijloace fixe, active corporate şi alte active
pe termen lung;
• încasări în numerar din vânzarea de terenuri şi clădiri, instalaţii şi echipamente, active
necorporale şi alte active pe termen lung;
• Plăţi în numerar pentru achiziţia de instrumente de capital propriu şi de creanţă ale altor
întreprinderi;
• încasări în numerar din vânzarea de instrumente de capital propriu şi de creanţă ale altor
întreprinderi;
• Avansuri în numerar şi împrumuturile efectuate către alte parţi;
• încasări în numerar din rambursarea avansurilor şi împrumuturilor efectuate către alte părţi.
3. Fluxuri de numerar din activităţi de finanţare:
• Venituri în numerar din emisiunea de acţiuni şi alte instrumente de capital propriu;
• Plăţi în numerar către acţionari pentru achiziţionarea sau răscumpararea acţiunilor întreprinderii;
• Venituri în numerar din emisiunea de obligaţiuni, credite, ipoteci şi alte împrumuturi;
• Rambursări în numerar a unor sume împrumutate;

__________________
33
Horomnea, E., Tratat de contabilitate. Teorii, concepte, principii, standarde. Aplicaţii, vol. II., Editura Sedcom Libris, Iaşi,
2003, p.1001-101.
34
Standardul Internaţional de Contabilitate 7 - Situaţiile fluxurilor de numerar.

• Plăţi în numerar ale locatarului pentru reducerea obligaţiilor legate de o operaţiune de

leasing financiar.
Fluxuri de numerar - total
Numerar la începutul perioadei
Numerar la finele perioadei
Pe baza acestei metode, profitul sau pierderea netă este ajustată cu efectele tranzacţiilor ce nu
au natura monetară, amânările sau angajamentele de plăţi sau încasări în numerar din exploatare
trecute sau viitoare, şi elementele de venituri şi cheltuieli asociate cu fluxurile de numerar din
38
investiţii sau finanţări.
Ambele metode vor furniza aceleaşi cifre, dar metoda directă este preferată de IAS 7
deoarece furnizează mai multe informaţii despre entitate. Totuşi, această metodă este rar utilizată în
practică, deoarece aplicarea ei este mai dificilă şi solicită mai mult timp.
B. Metoda indirectă. Prin această metodă, pornind de la valoarea contabilă a rezultatului
exerciţiului financiar, sunt efectuate ajustări pentru determinarea fluxului de numerar. Se are în vedere
ca prin practicarea unei contabilităţi de angajament sunt înregistrate veniturile şi cheltuielile în
momentul facturării lor şi nu în momentul încasării sau plăţii, iar în calculul profitului sunt luate în
considerare unele elemente de venituri şi cheltuieli nemonetare, care nu presupun intrari sau ieşiri de
numerar din trezorerie, ceea ce face să crească diferenţa dintre
mărimea rezultatului realizat şi mărimea numerarului din trezorerie.35
Această metodă este preferată de producători, deoarece poate fi obţinuta uşor, prin
preluarea unor informaţii prezentate deja în bilanţ şi în contul de profit şi pierdere şi este
structurată în felul urmator:
Fluxuri de numerar din activităţi de exploatare:
• Rezultatul net;
• Modificări pe parcursul perioadei ale capitalului circulant;
• Ajustări pentru elementele nemonetare şi alte elemente incluse la activităţile de investiţii sau de
finanţare. Fluxuri de numerar din activităţi de investiţii:
• Plăţi în numerar pentru achiziţionarea de terenuri şi mijloace fixe, active corporale şi alte active
pe termen lung;
• Încasări în numerar din vânzarea de terenuri şi clădiri, instalaţii şi echipamente, active
necorporale şi alte active pe termen lung;
• Plăţi în numerar pentru achiziţia de instrumente de capital propriu şi de creanţa ale altor
întreprinderi;
_________
35
Dragot, V., Ciobanu, A., Obreja, L., DragotS, M., Management financiar, Bucureşti, Editura Economică, 2003, pp.224-225.

• Încasări în numerar din vânzarea de instrumente de capital propriu şi de creanţă ale altor
întreprinderi;
• Avansuri în numerar şi împrumuturile efectuate către alte părţi;
• Încasări în numerar din rambursarea avansurilor şi împrumuturilor efectuate către alte părţi.
Fluxuri de numerar din activităţi de finanţare:
• Venituri în numerar din emisiunea de acţiuni şi alte instrumente de capital propriu;
• Plăţi în numerar către acţionari pentru achiziţionarea sau răscumpararea acţiunilor
întreprinderii;

39
 • Venituri în numerar din emisiunea de obligaţiuni, credite, ipoteci şi alte împrumuturi;
• Rambursări în numerar a unor sume împrumutate;
• Plăţi în numerar ale locatarului pentru reducerea obligaţiilor legate de o operaţiune de leasing
financiar.
Fluxuri de numerar - total
Numerar la începutul perioadei
Numerar la finele perioadei
Analiza fluxurilor de trezorerie pe toate cele trei tipuri de activităţi este utilă pentru:
corelarea profitului (pierderii) cu numerarul; separarea activităţilor care implică numerar de cele care nu
implică numerar; evaluarea capacităţii întreprinderii de a-şi îndeplini obligaţiile de plăţi cash; evaluarea
fluxurilor de numerar pentru activităţile viitoare (cash-flow strategic)36.
Societăţile comerciale care nu au obligaţia de a întocmi situaţia fluxurilor de trezorerie se pot
orienta după urmatorul model:
• Fluxuri de numerar din activităţi de exploatare: încasări; plăţi;
• Fluxuri de numerar din activităţi de investitii: încasări; plăţi;
• Fluxuri de numerar din activităţi de finanţare: încasări; plăţi;
• Fluxuri de numerar - total;
• Numerar la finele perioadei;
• Numerar la începutul perioadei.
Privind metoda de calcul a fluxurilor de trezorerie IAS 7 recomandă metoda directă, aceasta
furnizând informaţii utile pentru estimarea fluxurilor viitoare de trezorerie, iar prin metoda
indirectă aceste informaţii nu sunt disponibile. în practică însă, întreprinderile preferă metoda
indirectă întrucât are o logică de calcul mai apropiată de formatul raportărilor contabile.
2.3.4. Situaţia modificărilor capitalurilor proprii
Conform Ordinului nr. 1752 din 17/11/2005 pentru aprobarea reglementărilor contabile
conforme cu directivele europene, completată cu O.M.F.P. nr. 2001/2006 şi O.M.F.P. nr.
_______________
36
Bîrsan M, Curs Analiza economico-financiară Editura Universitatii Suceava 2007, p 68
2374/2007, situaţia modificărilor capitalului propriu se întocmeşte obligatoriu de către persoanele
juridice care la data bilanţului depăşesc limitele a două dintre următoarele trei criterii de mărime: total
active: 3.650.000 euro; cifra de afaceri netă: 7.300.000 euro; număr mediu de salariaţi în cursul
exerciţiului financiar: 50. Persoanele juridice care la data bilanţului nu depăşesc limitele a două
dintre criteriile de mărime menţionate mai sus întocmesc opţional situaţia modificărilor capitalului
propriu.
Aceasta reprezintă o componentă separată a situaţiilor financiare anuale şi trebuie să
cuprindă o prezentare a soldurilor de deschidere şi de închidere pentru capitalul social, primele de

40
capital, fiecare rezervă, rezultatul reportat şi rezultatul exerciţiului, precum şi modificările acestora,
indicându-se suma de la începutul exerciţiului financiar, sumele transferate în sau din cont în timpul
exerciţiului financiar, natura, sursa şi destinaţia oricăror asemenea transferuri, respectiv suma ramasă
la sfarşitul exerciţiului financiar.
Modificările în capitalul propriu al întreprinderii între două date ale bilanţului reflectă
creşterea sau reducerea activului net sau a avuţiei în cursul perioadei, în baza principiilor
particulare de evaluare adoptate şi prezentate în situaţiile financiare. Cu excepţia modificărilor
rezultate din tranzacţiile cu acţionarii, cum ar fi aporturile de capital şi dividendele, modificarea globală
a capitalului propriu reprezintă câştigurile şi pierderile totale generate de activităţile întreprinderii pe
parcursul perioadei.
Situaţia modificărilor capitalului propriu trebuie să evidenţieze:
• profitul net sau pierderea netă a perioadei;
• fiecare element de venit şi cheltuială, câştig sau pierdere care este recunoscut direct în capitalul
propriu şi totalul acestor elemente;
• efectul cumulativ al modificărilor politicilor contabile şi corecţia erorilor
fundamentale.
Tot în situaţia modificărilor capitalurilor proprii sau în note explicative trebuie prezentate:
• tranzacţiile de capital cu proprietarii şi distribuţiile către aceştia;
• soldul profitului cumulat sau al pierderii cumulate la începutul perioadei şi la data
bilanţului şi modificările pe parcursul perioadei;
• o reconciliere între valoarea contabilă a fiecărei categorii de capital propriu la începutul şi la
sfârşitul perioadei, prezentând distinct fiecare modificare.
Pe ansamblu, situaţia modificărilor capitalului propriu trebuie să prezinte soldurile de
deschidere şi de închidere pentru capitalul social, prime de capital, rezerve, rezultatul reportat şi
rezultatul exerciţiului, precum şi modificările acestora prin indicarea:
• sumei la începutul exerciţiului;
• sumelor transferate în sau din cont în timpul exerciţiului financiar;
• natura, sursa sau destinaţia oricăror asemenea transferuri;
• suma ramasă la sfârşitul exerciţiului financiar.
Prezentările cifrice din situaţia modificărilor capitalului propriu trebuie să fie însoţite de
informaţii referitoare la:
• natura modificărilor;
• tratamentul fiscal aplicat, acolo unde este cazul;
• natura şi scopul pentru care au fost constitute rezervele;
• orice alte informaţii semnificative.

41
 Situaţia modificărilor capitalului propriu prezintă detaliat toate variaţiile pe care activul net
(capitalul propriu) le-a suferit între momentul de început şi cel de sfârş.it al exerciţiului fmanciar. Pe baza
acestui document poate fi analizată capacitatea de menţinere (sau erodare) a capitalului, precum şi profitul
general sau pierderea generală a întreprinderii.
2.3.5. Politici contabile şi note explicative
Notele explicative oferă o gamă largă de informaţii adiţionale, relevante pentru necesităţile
analiştilor şi a celorlalţi utilizatori. Ele trebuie să ofere informaţii despre bazele de întocmire a
situaţiilor financiare şi despre politicile contabile specifice selecţionate şi aplicate pentru tranzacţii şi
evenimente semnificative; să prezinte informaţiile cerute de Standardele Internaţionale de
Contabilitate care nu sunt prezentate în altă parte în situaţiile financiare; şi să ofere informaţii
suplimentare care nu sunt prezentate în situaţiile financiare, dar care sunt necesare pentru o
prezentare fidelă. Acestea trebuie să prezinte politicile contabile adoptate de întreprindere pentru a
determina valorile elementelor din bilanţ, ale profitului sau ale pierderii aferente fiecărui exerciţiu, ale
fluxurilor de trezorerie şi modificărilor capitalului propriu.37
Totodată se va menţiona dacă situaţiile au fost întocmite în conformitate cu Legea
contabilităţii nr. 82/1991, republicată în Monitorul Oficial al României nr. 48 din data de
14.01.2005.
Notele explicative conţin informaţii referitoare la poziţia financiară şi rezultatele obţinute,
informaţii necesare utilizatorilor. Prezentarea notelor explicative trebuie să se facă într-o manieră
sistematică, iar fiecare element din bilanţ, contul de profit şi pierdere, situaţia fluxurilor de
trezorerie şi situaţia modificărilor capitalului propriu trebuie să fie însoţit de o trimitere la nota care
cuprinde informaţii legate de acel element.
Notele explicative trebuie să cuprindă informaţii privind metodele de evaluare aplicate
diferitelor elemente din situaţiile financiare anuale şi metodele utilizate pentru calcularea
ajustărilor de valoare. Pentru elementele incluse în situaţiile financiare anuale care sunt sau au fost

____________________
37
Standard Internaţional de Contabilitate I - Prezentarea situaţiilor financiare

iniţial exprimate în moneda straina (valuta), trebuie prezentate bazele de conversie utilizate pentru a le
exprima în moneda naţională38.
Pentru a asigura buna lor înţelegere, următoarele informaţii trebuie prezentate cu claritate
şi repetate ori de câte ori este necesar:
• denumirea entităţii care face raportarea;
• faptul ca situaţiile financiare anuale sunt proprii acesteia şi nu grupului;
• data la care s-au încheiat sau perioada la care se referă situaţiile financiare anuale;
• moneda în care sant întocmite situaţiile financiare anuale;
42
 • exprimarea cifrelor incluse în raportare (de exemplu, în RON).
Ordinul nr. 1752 din 17/11/2005 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu
directivele europene, completată cu O.M.F.P. nr. 2001/2006 şi O.M.F.P. nr. 2374/2007, înfăţişează
modalitatea de prezentare a notelor explicative:
Nota 1. Active imobilizate;
Nota 2. Provizioane;
Nota 3. Repartizarea profitului;
Nota 4. Analiza rezultatului din exploatare;
Nota 5. Situaţia creanţelor şi datoriilor;
Nota 6. Principii, politici şi metode contabile;
Nota 7. Participaţii şi surse de finanţare;
Nota 8. Informaţii privind salariaţii şi membrii organelor de administraţie, conducere şi de supraveghere;
Nota 9. Exemple de calcul şi analiză a principalilor indicatori economico-financiari;
Nota 10. Alte informaţii.
Nota 1 - „Active imobilizate" prezintă variaţia în timp a valorilor brute şi deprecierilor
exprimate prin amortizări şi provizioane (sold la 1 ianuarie, creşteri, reduceri, sold la 31
decembrie).
Nota 2 - ,,Provizioane" prezintă existenţa şi mişcarea diferitelor tipuri de provizioane (sold la
1ianuarie, transferuri, sold la 31 decembrie).
Nota 3 - ,,Repartizarea profitului" reflectă repartizarea profitului pe destinaţii legale: profit
net repartizat la rezerve, pentru acoperirea pierderii, la dividende, profit nerepartizat.
Nota 4 — ,,Analiza rezultatului din exploatare" prezintă componentele rezultatului din
exploatare ,,după destinaţie" din exerciţiul curent faţă de exerciţiul precedent şi cuprinde
următorii indicatori:

_____________
38
Ordin nr. 1752 din 17/11/2005 pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, completată cu
O.M.F.P. nr. 2001/2006 şi O.M.F.P. nr. 2374/2007

a) Cifra de afaceri netă;

b) Costul bunurilor vândute şi al serviciilor prestate (3 + 4 + 5);
c) Cheltuielile activităţii de bază;
d) Cheltuielile activităţilor auxiliare;
e) Cheltuielile indirecte de producţie;
f) Rezultatul brut aferent cifrei de afaceri nete (1-2);
g) Cheltuielile de desfacere;
h) Cheltuieli generale de administraţie;

43
 i) Alte venituri din exploatare;
j) Rezultatul din exploatare (6-7-8+9).
Nota 5 - ,,Situaţia creanţelor şi datoriilor" evidenţiază creanţele şi datoriile comerciale, clasificate
după lichiditate, respectiv exigibilitate (sold la 31 decembrie, termen de lichiditate, respectiv de
exigibilitate).
Nota 6 - ,,Principii, politici şi metode contabile", prezintă abaterile de la principiile contabile,
schimbarea metodelor de evaluare în cursul exerciţiului financiar, precum şi implicaţiile asupra
rezultatului, tratamente contabile alternative, etc. În această notă se vor prezenta:
• Reglementările contabile aplicate la întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare anuale.
• Abaterile de la principiile şi politicile contabile, metodele de evaluare şi de la alte prevederi
din reglementările contabile, mentionându-se: natura; motivele; evaluarea efectului asupra activelor şi
datoriilor, poziţiei financiare şi a profitului sau pierderii.
• Dacă valorile prezentate în situaţiile financiare nu sunt comparabile, absenţa comparabilităţii trebuie
prezentată în notele explicative, însoţită de comentarii relevante.
• Valoarea reziduală pentru imobilizări stabilită în situaţia în care nu se cunoaşte preţul de achiziţie sau
costul de producţie al acesteia.
• Suma dobânzilor incluse în costul activelor imobilizate şi circulante cu ciclu lung de fabricate.
• În cazul reevaluării imobilizărilor corporale: elementele supuse reevaluarii, precum şi metodele
prin care sunt determinate valorile rezultate în urma reevaluării; valoarea la cost istoric a
imobilizărilor reevaluate; tratamentul în scop fiscal al rezervei din reevaluare; modificările
rezervei din reevaluare.
• Dacă activele fac obiectul ajustărilor excepţionale de valoare exclusiv în scop fiscal, suma
ajustărilor şi motivele pentru care acestea au fost efectuate trebuie prezentate în notele explicative.
• Dacă valoarea prezentată în bilanţ, rezultată după aplicarea metodelor FIFO, CMP sau LEFO,
diferă în mod semnificativ, la data bilanţului, de valoarea determinată pe baza ultimei valori de piaţă
cunoscute înainte de data bilanţului, valoarea acestei diferenţe trebuie prezentată în notele explicative
ca total, pe categorii de active fungibile.
Nota 7- ,,Participată şi surse de finanţare" prezintă următoarele informaţii:
• capital social subscris/patrimoniul entităţii;
• numărul şi valoarea totală a fiecărui tip de acţiuni emise
• acţiuni răscumpărabile:
- data cea mai apropiată şi data limită de răscumpărare;
- caracterul obligatoriu sau neobligatoriu al răscumpărarii;
- valoarea eventualei prime de răscumpărare;
• acţiuni emise în timpul exerciţiului financiar:

44
 - tipul de actiuni;
- număr de acţiuni emise;
- valoarea nominală totală şi valoarea încasată la distribuire;
- drepturi legate de distribuţie:
• numărul, descrierea şi valoarea acţiunilor corespunzătoare;
• perioada de exercitare a drepturilor;
• preţul plătit pentru acţiunile distribuite;
• obligaţiuni emise:
- tipul obligaţiunilor emise;
- valoarea emisă şi suma primită pentru fiecare tip de obligaţiuni;
- obligaţiuni emise de entitate, deţinute de o persoană nominalizată sau
împuternicită de aceasta:
• valoarea nominală;
• valoarea înregistrată în momentul plăţii.
Nota 8 - ,,Informaţii privind salariaţii şi membrii organelor de administraţie,
conducere şi de supraveghere" cuprinde menţiuni cu privire la:
• îndemnizaţiile acordate directorilor şi administratorilor;
• obligaţiile contractuale cu privire la plata pensiilor către foştii directori şi dministratori;
• valoarea avansurilor şi a creditelor acordate directorilor şi administratorilor în timpul exerciţiului:
- rata dobânzii;
- principalele clauze ale creditului;
- suma rambursată pană la acea dată;
- obligaţii viitoare de genul garanţiilor asumate de entitate în numele acestora;
• salariaţii:
- număr mediu, cu defalcarea pe fiecare categorie;
- salarii plătite sau de plătit, aferente exerciţiului;
- cheltuieli cu asigurările sociale;
- alte cheltuieli cu contribuţiile pentru pensii.
Nota 9 - ,,Exemple de calcul şi analiză a principalilor indicatori economico-
financiari".
Principalii indicatori economico-financiari prezentaţi în notele explicative sunt:
• Indicatori de lichiditate:
 Indicatorul lichidităţii curente (Indicatorul capitalului circulant);
 Indicatorul lichidităţii imediate (test acid).
• Indicatori de risc:

45
  Indicatorul gradului de îndatorare;
 Indicatorul privind acoperirea dobânzilor.
• Indicatori de activitate (indicatori de gestiune):
 Viteza de rotaţie a stocurilor (rulajul stocurilor);
 Număr de zile de stocare;
 Viteza de rotatie a debitelor-clienti;
 Viteza de rotaţie a creditelor-furnizor;
 Viteza de rotaţie a activelor imobilizate;
 Viteza de rotaţie a activelor totale.
• Indicatori de profitabilitate:
 Rentabilitatea capitalului angajat;
 Marja brută din vânzări.
• Indicatori privind rezultatul pe acţiune (se determină în conformitate cu prevederile IAS33):
 Rezultatul pe acţiune:
• Profit net atribuibil acţiunilor comune;
• Număr de acţiuni comune luate în calcul;
 Raportul dintre preţul de piaţă al acţiunii şi rezultatul acţiunii.
Nota 10- ,,Alte informaţii" oferă date cu privire la prezentarea întreprinderii, relaţiile acesteia cu
filialele, cu alte întreprinderi asociate, onorariile plătite auditorilor, angajamente acordate sau primite, etc.
2.4. Caracteristicile calitative ale situaţiilor financiare
Conform Cadrului general al IASC, pentru atingerea obiectivului situaţiilor financiare,
informaţiile pe care acestea le cuprind trebuie să întruneasca următoarele caracteristici calitative care
determină utilitatea lor, şi anume: inteligibilitate, relevanţă, credibilitate şi comparabilitate39.
În afară de acestea, în literatura de specialitate mai sunt enumerate o serie de caracteristici
calitative: neutralitatea, prudenţa, integralitatea, comparabilitatea.
__________________
39
Georgescu L, Elemente de contabilitate aplicate în societăţile comerciale şi instituţiile publice, Editura Sedcom Libris, Iaşi,
2004, p.235.

Inteligibilitatea reprezintă calitatea pe care trebuie sa o aibă informaţiile furnizate de

situaţiile financiare de a putea fi uşor inţelese de către acei utilizatori care dispun de cunoştinţe
suficiente privind desfăşurarea afacerilor şi a activităţilor economice, de noţiuni de contabilitate şi au
dorinţa de a studia informaţiile prezentate cu diligentele cuvenite. Totuşi nu toate informaţiile
sunt accesibile pentru orice categorie de utilizator. Există informaţii complexe şi relevante pe care le
conţin situaţiile financiare, chiar dacă nu toată ,,lumea" le va inţelege. Aceste informaţii nu pot fi
excluse din situaţiile financiare doar pe motivul că ar putea fi prea dificil de înţeles de către anumiţi

46
utilizatori.
Relevanţa presupune calitatea informaţiei de a influenţa deciziile economice ale utilizatorilor,
ajutându-i pe aceştia să evalueze evenimentele trecute, prezente sau viitoare, confirmând sau
corectând evaluările lor anterioare. Informaţiile privind poziţia financiară sau performanţele
precedente sunt frecvent folosite ca bază pentru previzionarea poziţiei şi performanţei financiare
viitoare.
În acest context operează conceptul numit prag de semnificaţie, conform căruia o
informaţie este semnificativă dacă omisiunea sau declararea ei eronată influenţează nemijlocit
deciziile economice ale utilizatorului. Pragul de semnificaţie reprezintă mai curând o limită decât o
însuşire primară a informaţiei de a fi utilă şi relevantă.40
Credibilitatea. Pentru a fi credibilă informaţia trebuie să reprezinte cu fidelitate tranzacţiile
şi alte evenimente. Credibilitatea presupune ca informaţia să prezinte evenimentele şi tranzacţiile în
corespondenţă cu fondul lor şi cu rentabilitatea economică şi nu doar cu forma lor juridică.
Informaţia este credibilă atunci când nu conţine erori semnificative, nu este părtinitoare,
oferind suficiente elemente de certitudine în elaborarea deciziilor de către utilizatori. Caracterul de
relevanţă al informaţiei nu genereaza implicit credibilitatea acesteia.
Evenimentele şi tranzacţiile trebuie înregistrate în contabilitate în concordanţă cu fondul lor şi
cu rentabilitatea economică şi nu doar cu forma lor juridica. Având în vedere faptul că prevalenţa
economicului asupra juridicului este principiul potrivit căruia evenimentele şi tranzacţiile trebuie să fie
reflectate în contabilitate în concordanţă cu realitatea economică şi nu numai cu norma lor juridica, în
acest mod informaţia contabilă devine credibilă.
Neutralitatea susţine ca o informaţie, pentru a fi credibilă, trebuie să fie neutră, lipsită de
influenţe, nepărtinitoare. Situaţiile financiare sunt neutre dacă, prin selectarea şi prezentarea informaţiei,
nu influenţează luarea unei decizii sau formularea unui raţionament pentru a obţine un rezultat sau un
obiectiv predeterminat.
Prudenţa presupune includerea unui grad de precauţie în exercitarea raţionamentelor
necesare pentru a face estimările cerute în condiţii de incertitudine, astfel încât activele şi
veniturile să nu fie supraevaluate, iar datoriile şi cheltuielile să nu fie subevaluate. Totuşi,
__________________
40
Horomnea, E., Bazele contabilităţii. Concepte şi aplicaţii, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2004, p.311
exercitarea prudenţei nu permite, de exemplu, constituirea de rezerve sau ajustări excesive,
subevaluarea deliberată a activelor sau veniturilor, dar nici supraevaluarea deliberată a datoriilor sau
cheltuielilor, deoarece situaţiile financiare nu ar fi neutre şi, astfel, nu ar avea calitatea de a fi credibile.
Integralitatea se referă la faptul că, pentru a fi credibilă, informaţia conţinută în situaţiile
financiare trebuie să fie completă, în limitele rezonabile ale pragului de semnificaţie, având în vedere
costul obţinerii acesteia. Nu se va prefera o informaţie completă a cărei cost de obţinere depaşeşte

47
mărimea riscului asumat printr-o decizie aleatoare. O omisiune poate denatura informaţia făcând-o
astfel să nu mai aibă caracter credibil şi să devină defectuoasă din punct de vedere al relevanţei.41
Comparabilitatea este acea calitate a informaţiei oferite de situaţiile financiare care
asigură posibilitatea comparării în timp în vederea identificării tendinţelor în poziţia financiară şi
performanţele întreprinderii. Ea se referă şi la posibilitatea de a compara situaţiile financiare ale
diverselor întreprinderi pentru a le evalua poziţia financiară, performanţele şi modificările poziţiei
financiare. Conformitatea cu Standardele Internaţionale de Contabilitate, inclusiv prezentarea
politicilor contabile utilizate de întreprindere ajută la realizarea comparabilităţii. Orice modificare
intervenită în metodele de evaluare şi prezentare a informaţiilor în situaţiile financiare trebuie
menţionată în politicile contabile ale întreprinderii.
2.5. Limite ce privesc informaţia relevantă şi credibilă
Cadrul general IASC defineşte limitele informaţiei relevante şi credibile respectiv:
oportunitatea, raportul cost-beneficiu, echilibrul dintre caracteristicile calitative şi imaginea
fidelă/prezentarea fidelă.
Oportunitatea are în vedere raportarea la timp a informaţiei pentru ca aceasta să-şi poată realiza
utilitatea în deciziile economice. Orice întarziere exagerată în raportarea informaţiei conduce la
pierderea relevanţei acesteia41.
Raportul cost-beneficiu se referă la faptul ca beneficiile obţinute de pe urma utilizării
informaţiei trebuie să depăşească costul furnizării acesteia. Având în vedere că evaluarea
beneficiilor şi a costurilor reprezintă rezultatul unui raţionament profesional, stabilirea unui
echilibru între beneficiu-cost este o formulare generală, deoarece costurile pot să nu fie suportate în mod
direct sau neapărat de acei utilizatori care se bucură direct şi de beneficii, la fel cum de beneficii se
pot bucura şi alţi utilizatori decât cei pentru care informaţia este pregatită. Un exemplu pentru
această situaţie ar putea fi cazul în care oferirea unor informaţii suplimentare creditorilor poate reduce
costurile îndatorării întreprinderii.
Echilibrul dintre caracteristicile calitative. Acesta reprezintă o problemă de raţionament
profesional care aparţine celor care produc sau utilizează informaţiile din situaţiile financiare.

_______________
41
Hlaciuc E., Curs Bazele contabilităţii, Editura Universitatii Suceava 2006, p.92.

Uneori, în practică, stabilirea unui asemenea echilibru este necesar, scopul fiind de a satisface
obiectivul situaţiilor financiare.
Imaginea fidelă/prezentarea fidelă. Situaţiile financiare sunt frecvent descrise ca prezentând o
imagine fidelă a poziţiei financiare, performanţei şi modificărilor poziţiei financiare a unei întreprinderi.
Deşi acest ,,cadru general" nu abordează direct astfel de concepte, aplicarea caracteristicilor calitative
principale şi a standardelor adecvate de contabilitate are, în mod normal, ca rezultat întocmirea unor
48
situaţii financiare care reflectă, în general, o imagine fidelă a situaţiei întreprinderii43.
Având în vedere cele enunţate anterior, concluzionam că, prin natura şi conţinutul lor,
datele conţinute în situaţiile financiare trebuie să îndeplinească urmatoarele conditii:
• să fie accesibile pentru orice persoană care are cunoştinţe despre lumea afacerilor şi doreşte
să se informeze în acest domeniu;
• să permită investitorilor şi creditorilor să-şi formuleze o opinie corectă şi relevantă asupra
mediului economic al firmei, asupra rezultatelor obţinute, inclusiv asupra elementelor
de risc potenţial;
• să ofere informaţii suficiente cu privire la datoriile şi creanţele întreprinderii, lichiditatea şi
solvabilitatea acesteia;
• să exprime într-o formă clară obligaţiile entităţii patrimoniale, inclusiv raporturile cu statul
şi acţionarii;
• să ofere, atunci când este cazul, informaţii suplimentare pentru argumentarea şi
explicarea ,,mesajului" conţinut în aceste documente de sinteză şi raportare contabilă.
2.6 Auditarea situaţiilor financiare anuale
Expresia „audit" provine de la latinescul ,,audiere" care înseamnă a asculta, a audia, iar verbul
englezesc ,,to audit" este tradus prin a controla, a verifica, a inspecta. în fapt, termenul ,,audit", de
conotatie anglo-saxonă, acopera în esenţă aceeaşi idee ca şi termenii de revizie, verificare sau
control, dar lui i se asociază adesea conceptele de calitate, rigoare, modernism, calificare 44.
Suportul relaţiilor dintre partenerii de afaceri, în condiţiile economiei de piaţă, il
constitute informaţia financiară, care se regăseşte în conturile anuale ale fiecărui agent economic.
Organizaţiile economice şi sociale au produs întotdeauna informaţii contabil-financiare. Nevoia de a
verifica aceste informaţii implică un control al conturilor, o revizuire a acestora, o examinare critică
efectuată de persoane de specialitate, independente.
Condiţia impusă prin Legea contabilităţii nr. 82/1991, art. 10, ca bilanţul contabil să ofere o
imagine fidelă, clară şi completă a patrimoniului, a situaţiilor financiare şi a rezultatelor (a poziţiei
financiare, a performanţelor şi a modificării poziţiei financiare) este insoţită de obligaţia impusă
____________
43
Traian, N., Contabilitate aprofundată, Editura Ex Ponto, Constanţa, 2002, p.40.
44
Bîrsan M, Curs Analiza economico-financiară, Editura Universitatii Suceava 2007, p 68

cenzorilor să supravegheze gestiunea societăţii, să verifice dacă bilanţul şi contul de profit şi

pierdere sunt legal întocmite şi în concordanţă cu registrele, dacă acestea din urmă sunt regulat ţinute
şi dacă evaluarea patrimoniului s-a făcut conform regulilor stabilite pentru întocmirea bilanţului
contabil.
Pentru a avea credibilitate, informaţiile conţinute în situaţiile financiare anuale primesc o
validare socială furnizată, în principal, în două moduri: prin instituirea unor norme, reguli şi

49
principii contabile general acceptate şi prin certificarea informaţiilor destinate a fi transmise terţilor
de către profesionişti contabili acreditaţi şi recunoscuţi public45.
Validarea informaţiilor furnizate de întreprindere este necesară deoarece terţii nu le pot
controla decât după ce situaţiile financiare sunt publicate. Rolul auditului financiar derivă din
necesitatea oferirii către terţi a unor informaţii reale, de încredere, prin intermediul profesioniştilor
contabili, care prin calitatea lor recunoscută public dau credibilitate acestor informaţii.
Conform IFAC (International Federation of Accountants Control), auditul constituie forma
cea mai înaltă de asigurare pe care o poate da un profesionist asupra unei informaţii, în opoziţie cu
misiunea de examinare limitată, care presupune o asigurare negativă.
Corpul Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România - C.E.C.C.A.R. în
normele pentru audit financiar, verificarea şi certificarea bilanţurilor, apreciază ca auditul financiar
reprezintă ,,Examinarea efectuată de un profesionist competent şi independent (cenzor, expert contabil
sau contabil autorizat cu studii superioare) în vederea exprimării unei opinii motivate asupra:
• validităţii şi corectei aplicări a procedurilor interne stabilite de conducerea întreprinderii
(controlul intern);
• imaginii fidele, clare şi complete a patrimoniului, a situaţiei financiare şi a rezultatelor
obţinute de întreprindere (auditul legal cerut de lege şi exercitat de către cenzori şi auditul
contractual efectuat la cererea întreprinderii de către experţi contabili, contabili autorizaţi cu studii
superioare sau societăţi de expertiză contabilă)".46
Diversitatea misiunilor face complexă elaborarea unei tipologii a auditorilor. Conform situaţiei
auditului în raport cu entitatea obiect al misiunii, distingem un audit extern şi un audit intern. În primul
caz, misiunea este condusă de un profesionist liberal exterior instituţiei, în al doilea, ea este
îndeplinită de un serviciu funcţional al întreprinderii, cel mai adesea ataşat conducerii generale.
Conform statutului auditorului, s-a stabilit să se diferenţieze:
• Misiuni de audit contractual ale căror obiective sunt liber determinate de către mandatar;
• Misiuni de audit legal al cărui cadru şi semnificaţie sunt fixate prin legi şi regulamente.
Pentru a-şi putea exprima opinia, auditorul trebuie să confirme că situaţiile financiare sunt în acord
cu concluziile sale şi că ele reflecta corect deciziile conducerii întreprinderii şi dau o imagine fidelă activităţii
____________________
45
Florea I, Florea R., Macovei I., Berheci M., Introducere în expertiza contabilă şi auditul financiar, Editura CECCAR,
Bucureşti, 2005 p. 108.
46
Bîrsan M, Curs Analiza economico-financiară, Editura Universităţii Suceava 2007, p 68

şi situaţiei financiare a întreprinderii.47

Examenul situaţiilor financiare are ca obiect verificarea:
• faptului că bilanţul, contul de profit şi pierdere şi celelalte componente ale situaţiilor
financiare sunt coerente, concordă cu datele din contabilitate, sunt prezentate conform principiilor
contabile şi reglementărilor în vigoare şi ţin cont de evenimentele posterioare datei de închidere;

50
 • faptului că anexele comportă toate informaţiile de importanţă semnificativa asupra
situatiei patrimoniale, financiare şi rezultatelor obtinute.
Tehnicile de examinare a situaţiilor financiare se sprijină pe procedurile analitice prevăzute de
ISA 520 (International Standard on Auditing) şi în mod deosebit pe:
 stabilirea ratiourilor obişnuite de analiză financiară şi compararea lor cu cele ale
exerciţiilor precedente şi ale sectorului de activitate;
 comparative între datele reieşite din situaţiile financiare şi datele anterioare,
posterioare şi previziunile întreprinderii sau ale altor întreprinderi similare;
 compararea în procent faţă de cifra de afaceri a diferitelor posturi din contul de profit
şi pierdere.
Obiectivul central al examinării situaţiilor financiare îl constituie verificarea dacă acestea dau o
imagine fidelă, clară şi completă:
Poziţiei financiare a întreprinderii, prin:
• ţinerea corectă şi la timp a contabilităţii;
• existenţa inventarierii patrimoniului, a corectei valorificări a acesteia şi a cuprinderii acestui
rezultat în situaţiile financiare;
• preluarea corectă în balanţa de verificare a datelor din conturile sintetice şi concordanţa dintre
acestea şi conturile analitice;
• corecta efectuare a operaţiilor legate de înregistrarea sau modificarea capitalului social;
• corecta evaluare a elementelor patrimoniale conform reglementărilor în vigoare;
• întocmirea bilanţului contabil pe baza balanţei de verificare a conturilor sintetice; corelarea datelor
din anexe cu cele din bilanţ.
Rezultatelor financiare, prin:
• întocmirea contului de profit şi pierdere pe baza datelor din contabilitate privind perioada de
raportare;
• stabilirea profitului net şi a destinaţiilor acestuia propuse adunării generale conform
dispoziţiilor legale;
Situaţiei financiare, prin:
• existenţa garanţiilor pentru împrumuturile şi creditele obţinute sau acordate de întreprindere,
___________________________________________________________________________________________________________________________________________________________

47
Tabără N., Horomnea E., Toma C., Conturile anuale în procesul decizional. Elemente de contabilitate, analiza financiară şi
evaluarea performanţelor întreprinderii, Editura Tipo Moldova, Iaşi, 2002, pp.303-305.
• existenţa suficientă a resurselor financiare.48
Analizând obiectivele auditului financiar, se constată evoluţia acestora, ajungându-se la
formularea şi acceptarea obiectivului actual al auditului financiar sub forma următoare: ,,Obiectivul
unui audit al situaţiilor financiare este acela de a da posibilitatea auditorului de a exprima o opinie
privind întocmirea situaţiilor financiare respective, sub toate aspectele semnificative, în conformitate

51
cu un cadru general de raportare financiară identificat".49
Cu toate că opinia auditorului sporeşte credibilitatea situaţiilor financiare, utilizatorul nu
trebuie să considere că această opinie este o garanţie a valabilităţii viitoare a entităţii, asa cum nu este
garanţia eficienţei conducerii entităţii.
Exista si limitari inerente in procesul de audit, care afecteaza abilitatea auditorului de a detecta
erori semnificative. Aceste erori sunt cauzate de factori precum. utilizarea testelor; limitări
inerente ale oricărui sistem de contabilitate şi de control intern; faptul că majoritatea probelor de
audit sunt mai degrabă persuasive decât conclusive.50
Având în vedere cele prezentate, putem concluziona că auditarea conturilor anuale este
acţiunea de validare socială a informaţiei contabile şi nu acţiunea de căutare a unui adevar
contabil obiectiv care să nască încrederea din partea utilizatorilor de informaţie contabilă.

________________________________
48
Toma M., Initiere in auditul situatiilor financiare ale unei entitati, Editura CECCAR, Bucuresti, 2005, p. 162
49
Audit financiar 2000. Standarde. Codul privind conduita etica fi profesională, Editura Economică, Bucuresti, 2000, p.28.
50
Tulvinschi M. Curs Audit Financiar Contabil Editura Universităţii Suceava, 2006, p.54

CAPITOLUL 3
ANALIZA REZULTATELOR ÎNTREPRINDERII

Lumea contemporană devine, din ce în ce mai mult, o realitate de neconceput fără

preocuparea pentru performanţă, reuşita şi succes. Aceste elemente au devenit motivaţia, aproape

52
obsedantă, a oricărei întreprinderi care încearcă să se înscrie şi să se menţină durabil pe o piaţă
concurenţiala.
În general, termenul de performanţă are semnificaţia unui ,,rezultat prestigios" a unei
,,realizări deosebite". Transpus în mediul de afaceri, conceptul de performanţă este interpretat ca o
,,bună reuşită" sau ca un ,,succes", în plan general sau pe domenii specifice de activitate ale
întreprinderii (tehnic, comercial, financiar, social etc.), care poate fi cuantificat cu ajutorul unui
ansamblu de indicatori sau criterii de natură cantitativă şi calitativă (profit, rentabilitate, cifră de afaceri,
cash-flow, cota de piaţă, cost de externalitate, imagine de marcă, climat social, reputaţia echipei
manageriale etc.) şi care este expresia gestiunii activităţii întreprinderii51.
Analiza performanţelor economico-financiare trebuie să se realizeze în corelaţie cu
obiectivele pe termen lung vizate de fiecare întreprindere.
Sursa informaţională pentru analiza performanţelor întreprinderii o reprezintă Contul de profit
şi pierdere. Informaţiile pe care acesta le conţine sunt utile atât pentru a evalua performanţele
anterioare şi/sau curente ale întreprinderii, cât şi pentru estimarea rezultatelor sale viitoare. Astfel, pe
baza Contului profit şi pierdere se pot determina o serie de indicatori, care poartă numele de solduri
intermediare de gestiune sau marje de acumulare, care completează gama indicatorilor de apreciere a
performanţelor economico-financiare ale întreprinderii.
3.1 Definirea conceptului de rezultat
Rezultatul financiar sintetizează eficienţa cu care s-a desfăşurat întreaga activitate
economică a unităţii patrimoniale şi poate îmbrăca două forme: profit (beneficiu) sau pierdere.
Conform dicţionarului Larousse, profitul este definit ca ,,rezultatul obţinut de proprietatea
industrială sau de o activitate comercială sau financiară" sau venitul adus de capitalul adus într-o
întreprindere, reprezentând diferenţa dintre încasările efective şi totalul cheltuielilor aferente. Profitul
unei întreprinderi corespunde acelei părţi a veniturilor care rămâne după ce s-au efectuat toate
cheltuielile legate de producţie (achiziţie de materii prime, plata salariilor şi a obligaţiilor sociale) şi
dupa ce s-au remunerat ceilalţi factori de producţie.
O parte a acestui profit este apoi prelevat de către stat sub forma de impozit pe profit. Profitul
net este apoi distribuit proprietarilor întreprinderii (acţionari sau asociaţi) sub forma de dividende,

_________________
51
Bîrsan M, Curs Analiza economico-financiară, Editura Universităţii Suceava 2007, p 68
iar o parte este păstrat pentru creşterea capacităţilor de producţie (autofinanţare).52
Unul dintre cele mai importante obiective care justifică existenţa unei întreprinderi este
obţinerea de profit. Potrivit unor autori, întreprinderea este definită ca fiid o unitate economică ce
produce sau cumpără pentru ca prin vânzarea a ceea ce a produs sau cumpărat să obţină un câştig.
Realizarea acestui obiectiv supune întreprinderea la o serie de eforturi ocazionate de atragerea şi
antrenarea resurselor economice în diferite activităţi, altfel spus, la o serie de cheltuieli.
53
 Efectele degajate de aceste activităţi şi care constituie substanţa profitului sunt venituri.
Mecanismul formării rezultatului la nivel de întreprindere este prezentat în schema
urmatoare:

Eforturi Efecte
_____________________________________________________________________________
_
Intrare Ieşire Intrare Ieşire

natura
consumatori
populaţia finali

munca Transformare obţinere

(consum) (producţie)

consumatori
intermediari

întreprinderi
capital

atragere de resurse vânzari

economice produse

Figura nr.1 Mecanismul formării întreprinderii

Sursa: Feleagă N., Malciu L., Bunea Ş., Bazele contabilităţii. O abordare europeană
şi internaţională, Editura Economică Bucureşti, 2003

__________________
52
Creţoiu, Gh., Bucur, I., Contabilitate. Fundamentele şi noul cadru juridic. Editura All Beck, Bucureşti.

Din schema de mai sus se observă cum valorile produse şi vândute pe piaţa clienţilor
generează venituri, în timp ce valorile utilizate pentru obţinerea acestor venituri, care remunerează în
fapt factorii de producţie, generează, cheltuieli.54
Profitul sau pierderea obţinut(ă) de întreprindere este utilizat (ă) frecvent ca o măsura de apreciere a

54
performanţelor. Necesităţile informaţionale privind rezultatul vizează, mai ales din partea investitorilor şi
managerilor, cunoaşterea fluxurilor de cheltuieli şi venituri care explică acest rezultat. Profitul este un
indicator atât de semnificativ în sistemul economiei de piaţă, încât fără profit şi fără motivaţia indusă de
profit, acest sistem ar dispărea. Indicatorul profit are calitatea de coordonată fundamentală a activităţii
economico-financiare şi de condiţie a realizării ei optime.55
Obţinerea profitului (rezultatului pozitiv) este scopul urmărit în orice activitate economică deoarece
acesta reprezintă sursa de finanţare proprie a activelor cedate, resursa din care se plăteşte costul
capitalului propriu dar şi împrumutat, se asigură dezvoltarea firmei precum şi contribuţia la
constituirea fondurilor bugetare. El este exprimat prin excedentul de venit faţă de cheltuieli,
reprezentând o sursa obţinută, de regulă, în activitatea de realizare a bunurilor, lucrărilor sau serviciilor
pe piaţă şi concretizată în surplusul de mijloace (băneşti) intrat în patrimoniu. Profitul poate fi definit în
mai multe accepţiuni.
Accepţiunea de ordin legislativ defineşte profitul ca diferenţă între veniturile şi costurile aferente
lor, acesta apărând ca un câştig legitim, legal, urmare a respectării legilor privind evidenţierea, de către firmă,
a tuturor veniturilor şi a cheltuielilor ocazionate de o activitate economică şi ca profit nelegitim
sau nelegal dacă o parte din venituri nu a fost înregistrată sau unele cheltuieli au fost majorate
artificial.
Într-o alta accepţie, profitul este un venit rezidual ce revine întreprinderilor ca urmare a
progreselor economice şi tehnice realizate de acestea în activităţile desfăşurate. A treia perspectiva
defineşte profitul ca o remunerare a factorilor de producţie pentru efortul depus, dar şi pentru priceperea
de a depăşi riscurile inerente activităţilor economic e.56
Pierderea sau rezultatul negativ exprimă partea din cheltuieli neacoperită din venituri, adică
partea din resursele consumate şi nerecuperate, mărimea bunurilor consumate în activitatea întreprinderii
şi care nu a putut fi acoperită din veniturile proprii.
În raport cu efectele pe care le are asupra situaţiei patrimoniale, rezultatul exerciţiului
echivalează cu o ,,îmbogaţire" a întreprinderii, atunci când se concretizează în profit (care
majorează capitalurile proprii) sau cu o ,,sărăcire" a unităţii, dacă se materializează în pierdere (care
diminuează capitalurile proprii).57
_______________
54
Feleagă N., Malciu L., Bunea Ş., Bazele contabilităţii. O abordare europeană şi internaţională, Editura Economică, Bucureşti,
2003, pp. 68-69.
55
Mironiuc M., Analiza performanţelor economico-financiare ale întreprinderii, Editura Junimea, Iaşi, 1999, p.87.
56-57
Bucătaru D., Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Junimea, Iaşi, 2004, p.205.

Scopul urmărit de fiecare întreprinzator este obţinerea de profit. Un deficit contabil este o
contraperformanţă pe care întreprinderea trebuie să o corecteze cât mai repede posibil pentru a nu
influenţa în mod negativ activitatea viitoare a firmei, fiind pusă în joc insăşi existenţa sa.58
Potrivit opticii fiscale din ţara noastră rezultatul exerciţiului se determină pe fiecare gen de

55
activitate desfăşurată de agenţii economici (de exploatare, financiară şi extraordinară), ca diferenţă
între veniturile şi cheltuielile corespunzatoare fiecărei activităţi, obţinându-se urmatoarele
categorii de rezultat:
Rezultat din exploatare = Venituri din exploatare - Cheltuieli pentru exploatare
Rezultat financiar= Venituri financiare - Cheltuieli financiare
Rezultatul curent al exerciţiului = Rezultat din exploatare + Rezultat financiar
Rezultat extraordinar = Venituri extraordinare - Cheltuieli extraordinare
Rezultatul brut al exerciţiului = Rezultatul curent al exerciţiului + Rezultat
extraordinar.59
Rezultatul exerciţiului înaintea impozitării (profit brut sau pierdere) nu este omogen, în
compoziţia sa intrând rezultate din activităţi diferite. În figura urmatoare este prezentat modul de
formare a rezultatului exerciţiului după impozitare, pe baza datelor din contul de profit şi pierdere.

Rezultatul
curent al
exerciţiului

Rezultatul
exerciţiului
înainte de +
impozitare

Rezultatul
extraordinar al
exerciţiului +
Rezultatul
exerciţiului Cheltuieli neadmise a se
după
im pozitare deduce din rezultatul
fiscal

Impozit pe -
profit
Deduceri fiscale

Figura nr.2. Formarea rezultatului exerciţiului

Sursa: Gheorghiu, AL, Analiza economico-financiară la nivel microeconomic, Editura Economică,
Bucureşti, 2004
________________
58-59
Bojian O., Gestiunea generală. Bazele contabilităţii. Contabilitatea financiară a întreprinderii, Editura Universitară,
Bucureşti, 2003, p.264.
Rezultatul exploatării se determină ca diferenţă între veniturile din exploatare şi cheltuielile
de exploatare. Veniturile din exploatare sunt compuse din cifra de afaceri, veniturile din producţia stocată,
veniturile aferente producţiei de imobilizări şi alte venituri din exploatare. Cheltuielile de exploatare

56

-
 includ cheltuielile aferente ciclului de exploatare (activităţi de producţie şi de comercializare a
mărfurilor). În cazul în care producţia stocată şi imobilizată se evaluează în costuri efective, veniturile
aferente lor sunt egale cu cheltuielile neînregistrându-se profit60.
În această situaţie rezultatul exploatării este determinat de rezultatul aferent cifrei de afaceri,
iar diferenţa dintre alte venituri din exploatare şi alte cheltuieli de exploatare şi de diferenţă dintre
veniturile din provizioane privind exploatarea (când obiectul sau cauza care a generat constituirea
provizionului nu mai există) şi cheltuielile cu provizioanele aferente exploatării (pentru deprecierea
stocurilor de materii prime, materiale, producţie neterminata, produse finite, mărfuri; pentru creanţe
neîncasate, clienţi rău-platnici aflaţi în litigiu; pentru deprecierea activelor imobilizate necorporale şi
corporale etc.).
Rezultatul financiar (profit sau pierdere) se calculează ca diferenţă între veniturile
financiare şi cheltuielile financiare. Veniturile financiare provin din titluri de participare, din diferenţe
de curs valutar, din dobânzi etc. Cheltuielile financiare se referă la dobânzi, despăgubiri, amenzi,
penalităţi, diferenţe de curs valutar etc.
Rezultatul curent al exerciţiului (profit sau pierdere) se obţine însumând rezultatul
exploatării şi rezultatul financiar. O altă modalitate de determinare a rezultatului curent al
exerciţiului este ca diferenţa între veniturile curente (venituri din exploatare plus financiare) şi cheltuieli
curente (cheltuieli de exploatare plus financiare).
Rezultatul extraordinar al exerciţiului (profit sau pierdere) este un rezultat întamplător,
neavând caracter de regularitate, aşa cum este cazul rezultatului curent al exerciţiului. Rezultatul
extraordinar al exerciţiului se determină ca diferenţă între veniturile extraordinare şi cheltuielile
extraordinare ale perioadei.
În această categoric se includ veniturile şi cheltuielile privind calamităţile, respectiv
subvenţiile aferente şi alte evenimente extraordinare.
Rezultatul exerciţiului înaintea impozitării (profit brut total sau pierdere) este format din
rezultatul curent şi cel extraordinar ale exerciţiului. Se mai poate determina ca diferenţă între
veniturile totale şi cheltuielile totale.
Rezultatul impozabil (fiscal) este diferit de rezultatul exerciţiului înaintea impozitării,
pentru că se impun unele corecţii. Astfel, se adună cheltuielile care depăşesc nivelul admis prin acte
normative (de exemplu, cheltuielile de protocol, cheltuielile de transport etc.) şi cele neadmise a
_____________
60
Tabară N., Horomnea E., Toma C., Analiza contabil-financiară. Teorii, concepte, metode şi tehnici de valorificare a
informaţiei contabil-financiare în procesul decizional, Editura Tipo Moldova, Iaşi, 2002, p.89.
se scădea din rezultatul impozabil. (de exemplu amenzi, penalităţi, provizioane nedeductibile
etc.). Deci nu se impozitează deducerile fiscale cum sunt rezervele legale, pierderile din anii
precedenţi, reducerea de impozit, stabilite prin acte normative, în cazul reinvestirii profitului, dacă

57
este legiferata etc.
Rezultatul exerciţiului după impozitare (profit sau pierdere) se determină ca diferenţa între
rezultatul impozabil şi impozitul pe profit.
3.2. Stabilirea rezultatului exerciţiului financiar
Activitatea de determinare a rezultatului exerciţiului se poate confrunta cu anumite
dificultăţi generate de controversele privind modul de abordare şi de definire a rezultatului. În general
toate abordările pornesc de la premisa că măsurarea performanţelor implică în principal determinarea
profitului ca expresie pozitivă a rezultatului. În acest sens sunt posibile mai multe abordări: o abordare
patrimonială, o abordare economică şi o abordare financiară.
I Abordarea patrimonială are în vedere măsurarea profitului pe baza variaţiei patrimoniului
întreprinderii în cursul unui exerciţiu pe baza formulei următoare:
Rezultat = Capitaluri proprii la fmele exerciţiului N - Capitaluri proprii la finele
exerciţiului N-l
Potrivit aşa-numitei ecuaţii patrimoniale, rezultatul exerciţiului este reprezentat de variaţia
capitalurilor proprii, de-a lungul exerciţiului, cu luarea în calcul a eventualelor modificări suferite de
capitalul social şi distribuiri rezultatului.
Performanţa întreprinderii este masurată în funcţie de variaţia patrimoniului în cursul unui
exerciţiu. Pentru a putea măsura astfel rezultatul exerciţiului este nevoie de două bilanţuri succesive.
2. Abordarea economică presupune stabilirea rezultatului ca diferenţa între venituri şi
cheltuieli: Rezultat = Venituri - Cheltuieli
Rezultatul poate fi o mărime pozitivă, denumită profit sau beneficiu, atunci când
veniturile sunt mai mari decât cheltuielile, sau o mărime valorică negativă, denumita pierdere, atunci
când sunt mai mari cheltuielile decât veniturile.
Acest mod de determinate a rezultatului caracterizează toate sistemele de contabilitate în partida
dublă, dar prezintă particularităţi îndeosebi în funcţie de accepţiunile atribuite noţiunilor de venituri şi
cheltuieli, precum şi de modul în care operează unele principii.
Dificultatea determinării rezultatului exerciţiului, din punct de vedere economic, pleacă de la
controversele privind definirea şi conectarea veniturilor şi cheltuielilor aferente unui exerciţiu.
3. Abordarea financiară a rezultatului are la bază variaţia trezoreriei întreprinderii în
cursul unei perioade de timp determinate pe baza relaţiei: Rezultat = Încasări - Plăţi
Acest mod de determinare a rezultatului este specific contabilităţii de casă, în care
veniturile coincid cu încasările, iar cheltuielile coincid cu plăţile. În contabilitatea de angajamente, pentru
a determina rezultatul financiar, veniturile şi cheltuielile trebuie împărţite în venituri şi cheltuieli
monetare şi nemonetare, rezultând relaţia:
Rezultat = Venituri - Cheltuieli + Venituri - Cheltuieli

58
 monetare monetare nemonetare nemonetare
În practică se regăsesc toate cele trei concepţii, dar rolul esenţial revine concepţiei
economice, conform căreia rezultatul reprezintă un indicator care exprimă performanţa financiară a
unei întreprinderi şi se determină ca diferenţă între veniturile şi cheltuielile exerciţiului financiar.
Cele mai importante venituri nemonetare sunt ,,Variaţia stocurilor", iar dintre cheltuielile
nemonetare cele mai importante sunt provizioanele şi amortizările.
În determinarea rezultatului, este esenţială identificarea momentului când o activitate
desfăşurată de întreprindere ocazionează o cheltuială sau genereaza un venit. În mod frecvent, profitul
este confundat cu trezoreria întreprinderii. Aceasta confuzie este rezultatul percepţiei eronate a
conceptelor de cheltuiala şi venit. Există tendinţa de a atribui oricărei plăţi semnificaţia de cheltuială şi
respectiv oricărei încasări semnificaţia de venit. Evoluţia acestor două concepte a trebuit să ţină seama
de decalajul în timp care există între fluxurile de bunuri şi servicii (vânzări, cumpărări) şi fluxurile de
trezorerie (încasări, plăţi) .
Din necesitatea aplicării principiului independenţei exerciţiului, cheltuielile şi veniturile
trebuie atasate exerciţiului căruia ii corespund. Dacă pe parcursul exerciţiului financiar cheltuielile şi
veniturile sunt înregistrate pe măsura apariţiei lor, la sfârşitul perioadei se poate produce un decalaj
între elementele înregistrate şi cele care trebuie să participe la determinarea rezultatului. Apariţia
acestor decalaje antrenează necesitatea unor ajustări. În acest scop, conturile de regularizare sunt
utilizate pentru a repartiza cheltuielile şi veniturile în timp, astfel încât să se ataşeze fiecărui exerciţiu
cheltuielile şi veniturile aferente.
Apariţia unui decalaj între manifestarea unui anumit eveniment şi constatarea sa contabilă se poate
datora mai multor situaţii. Pe de o parte, unele cheltuieli şi venituri aparţin exerciţiului, dar nu au fost
contabilizate (cheltuielile de plată şi veniturile de primit). Pe de alta parte, unele cheltuieli şi venituri au
fost contabilizate, dar nu aparţin exerciţiului respectiv (cheltuielile şi veniturile constatate în avans). De
exemplu, poate exista un decalaj juridic între faptul generator de cheltuială şi exigibilitatea acesteia. De
exemplu, pentru anumite taxe şi impozite, faptul generator se situează în exerciţiul N, dar acestea vor fi
realizate de întreprindere în exerciţiul N+l.
Manifestarea unor decalaje în timp între fluxurile de bunuri şi servicii şi fluxurile de trezorerie
impune anumite cerinţe în privinţa recunoaşterii cheltuielilor şi veniturilor. Exigentele contabilităţii de
angajamente impun ca venitul să fie recunoscut de regulă în momentul angajării unei creanţe, iar cheltuiala,
în momentul angajării unei datorii. Ţinând cont de aceste cerinţe, rezultatul exerciţiului, respectiv profitul
sau pierderea, se determină ca diferenţa între veniturile şi cheltuielile exerciţiului, indiferent de data încasării
sau plăţii lor61.
Rezultatul exerciţiului financiar are două componente: o componentă contabilă, care este reflectată
prin rezultatul contabil al exercitiului şi o componentă fiscală, care este reflectată prin rezultatul fiscal al

59
exerciţiului financiar.
Rezultatul contabil al exerciţiului se determină ca diferenţa între venituri şi cheltuieli, indiferent
de data încasării sau plăţii lor. El se stabileste lunar ca efect al închiderii conturilor de cheltuieli (clasa a 6-
a) şi a conturilor de venituri (clasa a 7-a) prin contul 121 profit şi pierdere". În cazul în care
veniturile fiecărei perioade (luna calendaristică) sunt mai mari decât cheltuielile perioadei, rezultatul apare
sub forma profitului, iar în cazul în care veniturile sunt mai mici decât cheltuielile, rezultatul apare sub
forma pierderii.62
Rezultatul definitiv al exercitiului financiar se stabileşte anual la închiderea acestuia şi
reprezintă soldul final al contului 121 „ Profit şi pierdere".
Soldurile intermediare de gestiune sunt paliere succesive în formarea rezultatului final,
construcţia acestora realizându-se în cascadă, pornind de la cel mai cuprinzător (producţia
exerciţiului + marja comercială) şi încheind cu cel mai sintetic (rezultatul net al exerciţiului).
O parte dintre soldurile intermediare de gestiune caracterizează performanţa activităţii de
producţie şi comercializare, ca de exemplu: cifra de afaceri, marja comercială, producţia
exerciţiului, valoarea adăugată. O altă parte dintre solduri caracterizează rentabilitatea întreprinderii,
respectiv: excedentul (deficitul) brut de exploatare, rezultatul din exploatare, rezultatul financiar,
rezultatul curent, rezultatul extraordinar, rezultatul brut şi rezultatul net al exerciţiului.
3.3. Analiza soldurilor intermediare de gestiune ce caracterizează activitatea de exploatare
Din punct de vedere al analizei economice, soldurile intermediare de gestiune caracteristice
exploatării sunt indicatori valorici ai producţiei şi comercializării ,care permit însumarea tuturor
rezultatelor obţinute de întreprindere, materializate în produse finite, semifabricate, prestaţii
destinate pieţei sau utilizării în interes propriu care sunt imobilizate în întreprindere.
3.3.1. Analiza cifrei de afaceri
Cifra de afaceri (CA) reprezintă suma totala a veniturilor din operaţiuni comerciale
efectuate de o unitate, respectiv vânzarea de mărfuri şi produse, într-o perioadă. determinată,
neincluzând venituri financiare şi extraordinare.
Cifra de afaceri reprezintă indicatorul fundamental al activităţii oricărei întreprinderi, fiind
situată în fruntea indicatorilor de performanţă în măsura în care condiţionează mărimea
profitului şi a ratei rentabilităţii.

______________
61
Mironiuc M., Analiza economico-fmanciara.Elemente teoretica-metodologice şi aplicatii, Editura Sedcom Libris, Iasi, 2006,
p.341
62
Bîrsan M, Curs Analiza economico-financiară, Editura Universităţii Suceava 2007, p 98

Cifra de afaceri reprezintă un indicator esenţial pentru precizarea locului societăţii

comerciale în sectorul de activitate, a poziţiei acesteia pe piaţă, a capacităţii de a lansa şi
dezvolta activităţi profitabile63.
60
 Tabel nr.4.1. Analiza cifrei de afaceri
Nr. crt. Indicatori Perioada Abateri ± Influenţe (%)
(LEI) 2006 2007 Absolute Relative
CA 14.149.163 18.063.971 3.914.808 27,60 -
I Vmf 75.314 80.369 5.055 6,70 0,036
II Pv 14.073.849 17.983.602 3.909.753 27,70 27,632
III Vsubv. 0 0 - - -

CA — Cifra de afaceri;
Vmf- Venituri din vânzarea mărfurilor;
Pv - Producţia vândută;
Vsubv. - Venituri din subvenţii de exploatare aferente cifrei de afaceri nete.

■2006 ■2007

 Interpretarea rezultatelor
În perioada 2006 – 2007 cifra de afaceri a crescut semnificativ, cu 3.914.808 lei (27,60 %), datorită
faptului că drumurile sunt într-un proces de modernizare, cererea produselor carieră – balastieră a crescut.
Un alt factor care a contribuit la această creştere se datorează calamităţilor naturale, care au provocat
doborâturi de masă lemnoasă în cantităţi semnificative .
Astfel veniturile din vânzarea mărfurilor a crescut cu 5.055 lei (6,70%), iar producţia vândută s-a
majorat cu 3.909.753 lei (27,70%).
___________________
63
Bîrsan M., Curs Analiza economico-financiară, Editura Universităţii Suceava 2007, p 68

3.3.2. Analiza marjei comerciale

Marja comercială (Mc) măsoară rezultatele activităţii comerciale, reprezentând diferenţa
dintre veniturile din vânzarea mărfurilor şi costul de cumpărare al mărfurilor vândute. Acest
61
indicator reprezintă valoarea care rămâne la dispoziţia întreprinderii pentru acoperirea
cheltuielilor de funcţionare proprii şi asigurarea profitului.64

Tabelul nr. 4.2. Analiza marjei comerciale în perioada 2006 – 2007

Nr. Indicatori Perioada Abateri + Influienţe
2006 2007 Absolute Relative
crt. (lei) (%)
Mc 33.924 55.616 21.692 63,90 -
I Vmf 75.314 80.369 5.055 6,70 14,90
II Chmf 41.390 24.753 -16.637 -40,20 49,00

mc – marja comercială;
vmf – venituri din vânzarea mărfurilor;
chmf – costul mărfurilor vândute

Evoluţia marjei comerciale

Mc Vmf Chmf

90,000
80,000
70,000
60,000
LEI 50,000

40,000
30,000
20,000
10,000

Indicatori

Figura nr.4.2. Evoluţia marjei comerciale în perioada 2006 - 2007

_________________
64
Bîrsan M, Curs Analiza economico-financiară, Editura Universităţii Suceava 2007, p 112

 Interpretarea rezultatelor
În perioada 2006 - 2007 se constată o creştere a marjei comerciale cu 21.692 lei (63,90%). Această
creştere a fost determinată de scăderea mai rapidă a costului mărfurilor vândute în comparaţie cu

62
veniturile obţinute din vânzarea mărfurilor care au crescut mai puţin. Scăderea costului mărfurilor vândute
cu 16.637 lei (40,20%) a determinat creşterea marjei comerciale cu 49%. Concomitent, creşterea marjei
comerciale cu doar 14,90% se datorează creşterii veniturilor din vânzarea marfurilor cu 5.055 lei (6,70%).
3.3.3. Analiza producţiei exerciţiului
Producţia exerciţiului este un indicator specific întreprinderilor care au ca obiect de activitate
producţia. Ea dimensionează întreaga activitate realizată de întreprindere. Într-un exerciţiu, fiind
expresia valorică a tot ceea ce se produce în întreprindere, respectiv, valoarea producţiei vândute (Pv),
variaţia stocurilor de produse finite şi a producţiei în curs de execuţie (±Ps) şi valoarea producţiei
imobilizate (Pi): 65 Pex = Pv±Ps+Pi
Producţia exerciţiului este indicatorul valoric care dimensionează întreaga activitate
desfăşurată de întreprindere în cursul unui exerciţiu, fiind utilă şi necesară în analiza volumului activităţii
întreprinderilor cu ciclu lung, unde finalizarea produselor are o durată relativ mare (peste o lună) şi, în
consecinţă, producţia neterminată (în curs de execuţie) deţine o pondere mare66.
Producţia exerciţiului este un indicator cu caracter neomogen, deoarece elementele care il
determină sunt evaluate diferenţiat, astfel:
Producţia vândută este evaluată la preţul de vânzare. Ea se constituie din facturările de
produse finite, semifabricate, produse reziduale etc. la preţul de vânzare fără TVA, inclusiv
reducerile acordate după facturare. Nu se încadrează în producţia vândută bunurile achiziţionate şi
revândute, fără a fi supuse unor transformări prin intermediul unui proces productiv.
Producţia stocată este evaluată la costul de producţie. Ea reflectă variaţia în plus sau în minus
dintre valoarea, la cost de producţie, a stocului de produse finite şi produse în curs, la finele
perioadei, şi valoarea stocurilor iniţiale, fără a lua în calcul provizioanele pentru depreciere.
Variaţia negativă a producţiei stocate (soldul debitor al contului 711 „Variaţia stocurilor"
înseamnă un stoc la sfârşitul perioadei inferior stocului de la începutul perioadei, ca urmare a
comercializării unei părţi din stocurile de produse finite şi semifabricate.
Variaţia pozitivă a producţiei stocate (soldul creditor al contului 711 „Variaţia
stocurilor") reflectă creşterea stocului de produse finite şi semifabricate la sfârşitul perioadei care,
dacă este însoţită de diminuarea vânzărilor, reflectă dificultăţile întreprinderii de a-şi valorifica
producţia. IAS 1 ,,Prezentarea situaţiilor financiare precizează că variaţia stocurilor de produse şi
producţie în curs de execuţie reprezintă o corecţie a cheltuielilor de producţie pentru a reflecta fie
_____________
65
Mironiuc M, Analiză economico-financiară. Elemente teoretico-metodologice şi aplicaţii, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2006,
pp.89-90.
66
Petrescu S., Analiză şi diagnostic financiar-contabil.-Ghid teoretico-aplicativ, Editura CECCAR, Bucureşti, 2006, p.37
faptul că producţia a crescut nivelul stocurilor, fie că vânzările suplimentare au diminuat nivelul
stocurilor. IAS 1 prezintă variaţia stocurilor de produse şi producţie în curs de execuţie ca prim element
al cheltuielilor de exploatare şi nu ca pe o componentă a veniturilor de exploatare, asa cum este

63
prezentat în Contul de profit şi pierdere din ţara noastră.
Producţia imobilizată este evaluată la costul de producţie. Ea este reprezentată de
valoarea imobilizărilor corporale şi necorporale realizate în regie proprie de întreprindere, care nu
sunt destinate pieţei, ci satisfacerii unor necesităţi interne ale acesteia. Potrivit OMFP 1752/2005
pentru aprobarea reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, completată cu
O.M.F.P. nr. 2001/2006 şi O.M.F.P. nr. 2374/2007, producţia imobilizată se numeşte ,,Producţia
realizată de entitate pentru scopurile sale proprii şi capitalizată".

Tabelul nr.4.3. Analiza producţiei exerciţiului

Nr. crt Indicatori Perioada Abateri ± Influenţe (%)
(LEI) 2006 2007 Absolute Relative
Pex 14.173.309 17.957.043 3.783.734 26,60 -
I Pv 14.073.849 17.983.602 3.909.753 27,70 25,50
II Ps 99.460 -26.559 -126.019 -73,30 -0,80
III Pi 0 0 - - -

Evoluţia producţiei exerciţiului

Figura nr. 4.3.Evoluţia Producţiei exerciţiului în perioada 2006 – 2007

 Interpretarea rezultatelor
Analizând datele din tabelul nr.3, se desprinde concluzia că în perioada analizată
producţia exerciţiului a avut o evoluţie pozitivă, datorită creşterii producţiei vândute cu
3.909.753 lei (27,70%). Evoluţia producţiei vândute în perioada 2006 - 2007 a determinat
creşterea producţiei exerciţiului cu 3.783.734 lei (25,50%).
În ceea ce priveşte producţia stocată, se constată că în perioada 2006 - 2007 soldul debitor al
contului 711 ,,Variaţia stocurilor" a crescut cu 126.019 lei, ceea ce reflectă şi buna comercializare
a stocurilor de mărfuri deţinute de întreprindere.

64
 În aceeaşi perioada producţia imobilizată a fost inexistentă, neexercitând astfel nici o
influenţă asupra producţiei exerciţiului.
3.3.4. Analiza valorii adăugate
Valoarea adaugată (Vad) este unul dintre indicatorii semnificativi ai activităţii întreprinderii,
exprimând creşterea (plusul) de bogăţie care se obţine din activitatea tehnico-productivă.
Exprimând aportul întreprinderii în cadrul producţiei de bunuri şi servicii, valoarea adăugată permite
aprecierea structurii şi metodelor de producţie ale întreprinderii, prin intermediul gradului de integrare
(ca aport între valoarea adăugată şi producţia corespunzătoare
sau cifra de afaceri), precum şi dezvoltarea sau regresul activităţii întreprinderii. 67
Întreprinderea produce bunuri şi servicii, dar consumă o parte a producţiei altor
întreprinderi şi numai diferenţa dintre ceea ce produce şi ceea ce consumă în acest scop măreşte
valoarea propriei producţii. Această producţie traduce rolul creator al întreprinderii, exprimă crearea
sau creşterea valorii aduse de întreprindere bunurilor şi serviciilor achiziţionate de la terţi prin activităţile
de producţie sau de comercializare şi măsoară ceea ce adaugă întreprinderea la circuitul economic prin
propria activitate, prin utilizarea factorilor de producţie. 68
Într-o primă accepţie, valoarea adăugată exprimă plusul de bogăţie sau valoarea nou creată
de întreprindere prin activitatea tehnico-productivă, peste valoarea bunurilor şi serviciilor achiziţionate
de la terţi şi consumate în procesul productiv. Calculul valorii adăugate ţine seama de faptul că output-
ul unei întreprinderi reprezintă frecvent input-ul alteia, iar prin deducerea valorii acestora din urmă
(consumuri intermediare) din valoarea producţiei realizate de întreprindere se evită dublele
înregistrări. Acest fapt face din valoarea adăugată un indicator de măsurare a performanţelor activităţii
de exploatare mai realist decât cifra de afaceri, care include un anumit procent de factori de producţie
achiziţionate de la terţi.
A doua accepţiune a valorii adăugate consideră că aceasta reprezintă suma acumulărilor
monetare care serveşte la remunerarea participanţilor direcţi şi indirecţi la activitatea întreprinderii, astfel:
• personalul, remunerat prin: salarii, ajutoare materiale, participare la profit, indemnizaţii, contribuţia
angajatorului pentru asigurările sociale de sănătate, contribuţia unităţii la fondul de şomaj, alte datorii
sociale (Chp);
• statul, remunerat prin impozite, taxe şi vărsăminte asimilate, impozitul pe profit (it);
• creditorii (capitalul împrumutat), remuneraţi prin dobânzi şi comisioane (ChJ);
• acţionarii (capitalul propriu), remuneraţi prin dividende (D);
____________________
67
Işfănescu A., Stănescu C., Băicuşi A., Analiză economico-financiară (cu aplicaţii în societăţile comerciale, industriale, de
construcţii şi transporturi), Ed. Economică, Bucureşti, 1999, p.67.
68
Petrescu S. Analiză şi diagnostic Financiar- Contabil,Ghid teoretico-aplicativ,Ed. CECCAR,Bucureşti, 2006, p.59.
• întreprinderea, remunerată prin autofinanţare (AJ): profitul în rezervă (Pr), cheltuielile cu
amortizările şi provizioanele (Am) 69.

65
 Valoarea adăugată, prin conţinutul său, este unul dintre indicatorii cei mai semnificativi ai
activităţii întreprinderii, suma valorilor adăugate ale tuturor agenţilor economici constituind
PIB: ∑Vad = PIE
Din punct de vedere al analizei economico-financiare, valoarea adăugata interesează, în
primul rând, ca indicator de performanţă a activităţii de exploatare care se regaseşte, în final, în
rezultatul net al oricărei întreprinderi. În al doilea rând, valoarea adăugată stă la baza determinării
altor indicatori folosiţi în analiza eficienţei utilizării factorilor de producţie şi în analiza
competitivităţii întreprinderii (eficienţa utilizării mijloacelor fixe, randamentul mijloacelor fixe în
funcţiune, productivitatea muncii, rata de investire, gradul de integrare pe verticală a producţiei etc.).
Literatura de specialitate occidentală precizează că valoarea adăugată se situează printre cele trei
criterii esenţiale de apreciere a ,,calităţii economice" a întreprinderii, alături de rentabilitate şi cash-
flow. Din punct de vedere al fiscalităţii, valoarea adăugată reprezintă baza de calcul pentru taxa pe
valoarea adăugată datorată statului.
Plecând de la cele două accepţiuni ale valorii adăugate, calculul indicatorului se realizează
după:
• Metoda sintetică (substractivă), situaţie în care valoarea adăugată poartă denumirea de valoare
adăugată ,,produsă" sau ,,realizată";
• Metoda analitică (aditivă), când valoarea adăugată este numită valoare adăugată
,,repartizată"; Potrivit metodei sintetice, valoarea adăugată se determină după modelele care urmează:
• Valoarea adăugată brută ,,produsă", determinată de întreprinderile care desfăşoară numai
activitate de producţie: Vad = Pex - Ci,
în care: Ci - Consumurile intermediare
Potrivit acestui model, creşterea valorii adăugate se poate realiza atunci când creşterea
producţiei exerciţiului se realizează într-un ritm superior ritmului de creştere a consumurilor
intermediare.
Consumurile intermediare reprezintă valoarea bunurilor şi serviciilor achiziţionate de la terţi
pentru a fi consumate în procesul productiv al întreprinderii. Valoarea lor se determină însumând
următoarele elemente din Contul de profit şi pierdere: cheltuielile cu materiile prime şi materialele
consumabile; alte cheltuieli materiale (cheltuieli privind materialele de natura obiectelor de inventar;
cheltuieli privind materialele nestocate; cheltuieli privind animalele şi păsările; cheltuielile privind
ambalajele); alte cheltuieli din afară (cu energia şi apa); cheltuieli privind prestaţiile externe
_________________________
69
Mironiuc M., Analiză economico-fmanciară. Elemente teoretică-metodologice şi aplicaţii, Editura. Sedcom Libris, Iaşi, 2006,
pp.92-95.

(cheltuieli cu întretinerea şi reparaţiile; cheltuieli cu redeventele, locaţiile de gestiune şi chiriile;

cheltuieli cu primele de asigurare; cheltuieli cu studiile şi cercetările; cheltuieli cu colaboratorii;

66
cheltuieli privind comisioanele şi onorariile; cheltuieli de protocol, reclamă şi publicitate; cheltuieli
cu transportul de bunuri şi persoane; cheltuieli cu deplasări, detaşări şi transferări; cheltuieli
poştale şi taxe de telecomunicaţii; cheltuieli cu serviciile bancare şi asimilate; alte cheltuieli cu
servicii executate de terţi; venituri din subvenţii pentru alte cheltuieli de exploatare).
• Valoarea adăugată brută ,,realizată" determinată de întreprinderile din sfera distribuţiei:
Vad = Mc-Ci
• Valoarea adăugată brută determinată de întreprinderile care desfăşoară atât activitate de
producţie, cât şi activitate de comerţ cu mărfuri: Vad=Pex + Mc- Ci
• Valoarea adăugată netă (Vadiv), determinată după metoda substractivă:
Vadff= Vad Am = Pex -Ci -Am
În cazul în care cheltuielile cu amortizările şi provizioanele nu sunt incluse în Consumurile
intermediare, valoarea adăugată este brută, iar când elementele menţionate sunt incluse în
consumurile intermediare şi se deduc din valoarea adăugată brută, se determină valoarea adăugată
netă.
Potrivit metodei analitice, valoarea adăugată repartizată se deterrnină prin însumarea
elementelor care reprezintă remuneraţii cuvenite participanţilor direcţi şi indirecţi la activitatea
întreprinderii, după metodele următoare:
• Valoarea adaugată brută ,,repartizată" determinate înainte de repartizarea profitului
net: Vad = Chp +It + Chf+ Rnet+ Am, în care: Rnet - Rezultatul net (profit) înainte de repartizare.
• Valoarea adăugată brută ,,repartizată" determinată după repartizarea profitului net:
Vad = Chp + It + Chf+D + Af = Chp + It + Chf + D + (Pr+Am)
• Valoarea adăugată netă ,,repartizată": VadN= Vad-Am
Calculul valorii adăugate după metoda analitică exclude apriori veniturile financiare, care nu
derivă din activitatea de producţie, respectiv, dividendele aferente titlurilor imobilizate (titluri de
participare, interese de participare şi alte titluri imobilizate), dividendele aferente investiţiilor financiare
pe termen scurt, dobânzile aferente împrumuturilor acordate, dobânzile aferente creanţelor legate de
interesele de participare, alte venituri financiare94.
În continuare se va prezenta calculul valorii adăugate prin metoda substractivă.

___________________
94
Mironiuc M., Analiză economico-financiară. Elemente teoretica-metodologice şi aplicaţii, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2006,
pp.97-98.

Tabelul nr.4.4. Analiza valorii adăugate în perioada 2006-2007

Nr. crt Indicatori Perioada Abateri ± Influenţe (%)
(LEI) 2006 2007 Absolute Relative

67
 Vad 11.281.930 14.105.951 2.824.021 25 -
I Pex 14.173.309 17.957.043 3.783.734 26,60 33,50
II Me 33.924 5.616 21.692 63,90 0,20
III Ci 2.925.303 3.856.708 931.405 31,80 8,30
1 Chm 808.729 941.531 132.802 16,40 - 1,20
2 Achm 31.866 291.492 259.626 814,70 2,30
3 Acha 331.027 455.140 124.113 37,40 1,10
4 Chpe 1.753.681 2.168.545 414.864 23,60 3,70

Chm - Cheltuieli cu materiile prime şi materialele consumabile

Achm - Alte cheltuieli materiale;
Acha - Alte cheltuieli din afară;
Chpe - Cheltuieli cu prestaţiile externe.

Evoluţia valorii adăugate

■2006 ■2007

20.000.000

15.000.000

LEI 10.000.000

5.000.000
Vad Pex Mc Ci

Indicatori

Figura nr.4.4. Evoluţia valorii adăugate în perioada 2006-2007

 Interpretarea rezultatelor
Pe baza datelor din tabelul nr. 4 se desprind următoarele concluzii:
Valoarea adăugată a crescut cu 2.824.021 lei (25%) în 2007 comparativ cu 2006. Această evoluţie s-a
datorat influenţei următorilor factori:
• Producţia exerciţiului a crescut în perioada 2006 - 2007 cu 3.783.734 lei (26,60%) şi a determinat
creşterea valorii adăugate cu aceeaşi sumă, adică cu 33,50%.
• Marja comercială a crescut în perioada 2006 - 2007 cu 21.692 lei (63,90%). Această evoluţie
pozitivă a marjei comerciale a determinat creşterea valorii adăugate cu 21.692 lei (0,20%).
• Consumurile intermediare în 2007 faţă de 2006 au crescut cu 931.405 lei (31,80%) determinând
scăderea valorii adăugate cu 931.405 lei (8,30%). În cadrul consumurilor intermediare, influenţa asupra valorii
adăugate a fost următoarea:
68
 • Creşterea cheltuielilor cu materiile prime şi materialele consumabile cu 132.805 lei (16,40%) în
2007 faţă de 2006 a determinat creşterea valorii adăugate cu 132.805 lei (1,20%).
• Creşterea altor cheltuieli materiale în 2007 faţă de 2006 cu 259.626 lei(814,70%) a determinat
creşterea valorii adăugate cu 259.626 lei (2,30%).
• Creşterea altor cheltuieli din afară cu 124.113 lei (37,40%) a determinat scăderea valorii
adăugate cu 124.113 lei (1,10%).
• Creşterea cheltuielilor cu prestaţiile externe în perioada 2006 - 2007 cu 414.864 lei (23,60%) a
determinat scăderea valorii adăugate cu 414.864 lei (3,70%).
3.3.5. Relaţiile dintre indicatorii de performanţă a activităţii de exploatare
Indicatorii valorici - cifra de afaceri, producţia exerciţiului, valoarea adăugată - pot
cunoaşte dinamici diferite care se analizează prin intermediul a două mărimi: raportul statistic şi raportul
dinamic.
Raportul statistic (Rs) compară valorile a doi indicatori, iar raportul dinamic (Rd)
compară ritmurile de creştere a indicatorilor.
În general, raportul statistic dintre indicatorii valori permite caracterizarea evoluţiei
elementelor care diferenţiaza aceşti indicatori Rapoartele dinamice se stabilesc pe baza indicilor cu baza
fixă a indicatorilor valorici principali (cifra de afaceri, producţia exerciţiului, Valoarea adaugată,
valoarea adăugată netă). Aceste rapoarte vor caracteriza evoluţia comparativă a indicatorilor
valorici faţă de o anumită referinţă, faţă de un anumit criteriu, în cele mai multe cazuri faţă de
perioada precedentă95.
La baza calculului rapoartelor dinamice stau indiciile indicatorilor valorici calculaţi prin
raportarea valorilor prevăzute şi realizate faţă de perioada precedentă.
Principalele rapoarte statice şi dinamice sunt următoarele:
1. Relaţia între valoarea adăugată şi producţia exerciţiului:
VAd Pex − Ci
Rs1 = .100 = .100 = 100 − Sci (%)
Pex Pex
Acest raport exprimă ponderea valorii adăugate în producţia exerciţiului. El trebuie să
înregistreze valori cât mai mari, evidenţiind astfel reducerea ponderii consumurilor intermediare (Sci).
Vad 1
.100
Ivad
Rd 1 = = Vad 0
Ipex Pex1
.100
Pex 0
_____________________

95
Spataru L., Analiza economico-financiară. Instrument al managementului intreprinderilor, Ed. Economica, Bucuresti, 2004, p.
Acest raport compară ritmurile de creştere a celor doi indicatori, creşterea raportului
reflectând reducerea relativa a consumurilor intermediare.
Vad
2. Relaţia dintre valoarea adăugată şi cifra de afaceri: Rs 2 = .100
CA

69
 Gradul de integrare pe verticală (Giv) reflectă capacitatea întreprinderii de a-şi asigura
singură un număr de faze de producţie, fără aport extern. Un grad ridicat de integrare economică
diminuează riscul dependenţei întreprinderii de furnizorii de consumuri materiale şi energetice
care afectează realizarea producţiei prin reducerea gradului de dependenţă externă.
Acest raport evoluează invers faţă de gradul de dependenţă externă. Cu cât gradul de
integrare pe verticală este mai ridicat, cu atât gradul de dependenţă externă este mai scazut şi
invers.
Vad1
.100
IVad Vad 0
Rd 2 = =
I CA CA1
.100
CA0
CA
3. Relaţia dintre cifra de afaceri şi valoarea adăugată Rs 3 = .100
Vad
Gradul de dependenţă externă depinde de natura activităţii desfăşurate, este relativ stabil în timp
şi mărimea lui diferă în funcţie de sectorul de activitate. Raportul are valori mari în întreprinderile
de distribute şi mai mici în cele productive. Acest indicator are semnificaţie numai în analizele
comparative intra-sectoriale. Raportul caracterizează riscul dependenţei de aportul extern.
CA1
*100
I CA CA0
Rd3 = =
Ivad Vad1 *100
Vad 0
4. Relaţia între producţia vândută şi producţia exerciţiului
Pv Pex − Ps − Pi Ps Pi
Rs 4 = .100 = .100 = 100 − .100 − .100 = 100 − s ps − s pi în care :
Pex Pex Pex Pex
sps - ponderea producţiei stocate în producţia exerciţiului;
spi - ponderea producţiei imobilizate în producţia exerciţiului.
Acest raport evidenţiază ponderea producţiei vândute în producţia exerciţiului. Creşterea în
dinamică a valorii indicatorului explică faptul că întreprinderea nu are dificultăţi de valorificare a
producţiei. Paralel cu creşterea ponderii producţiei vândute în producţia exerciţiului, se diminuează
ponderea producţiei stocate şi a celei imobilizate în producţia exerciţiului.
Pv1
.100
I Pv Pv 0
Rd 4 = =
I Pex Pex1
.100
Pex 0
4. Relaţia între valoarea adăugată netă şi valoarea adăugată brută
Vad n Vad − Am Am
Rd s = .100 = .100 = 100 − .100 = 100 − sa în care:
Vad Vad VAd

70
 sa - ponderea amortizării în valoarea adăugată brută.
Indicatorul măsoară ponderea valorii adăugate nete în valoarea adăugată brută a
întreprinderii. Ponderea crescătoare a raportului indică diminuarea ponderii cheltuielilor cu
amortizarea în valoarea adăugată brută, fie datorită faptului că întreprinderea utilizează în activitatea
curentă mai mult forţa de muncă decât mijloacele tehnice, fie din cauza intineririi semnificative a
mijloacelor tehnice din dotare. Cele două ponderi evoluează în sens invers, iar suma lor este
egală cu 100%.
Vadn1
.100
IVadn Vadn 0
Rd s = =
IVad Vad1
.100
Vad 0

Valoarea acestui raport depinde de dinamica amortizării, creşterea raportului reflectă

reducerea relativă a amortizării.

Tabelul nr.4.5. Analiza rapoartelor statistice şi dinamice dintre indicatorii valorici ai producţiei
Indicatori Perioada Indici
Nr. crt
(mil lei) 2006 2007
1 Valoarea adaugată 11.281.930 14.105.951 125
2 Valoarea adaugată netă 9.225.456 12.682.836 137,40
3 Producţia exerciţiului 14.173.309 17.957.043 126,60
4 Producţia vândută 14.073.849 17.983.602 127,70
5 Cifra de afaceri 14.149.163 18.063.971 127,60
6 Rsl= Vad/Pex (%) 79,50 78,50 -
7 Rdl =IVad/IPex - 0,987 -
8 Rs2 = Vad/CA (%) 75,70 78,00 -
9 Rd2= Ivad/ICA - 0,979 -
10 Rs3=CA/VAD (%) 125,40 128 -
11 Rd3= ICA/IVad - 1,020 -
12 Rs4 = Pv/Pex (%) 99,20 100,10 -
13 Rd4= IPv/IPex - 1,008 -
14 Rs5 = Vadn/Vad (%) 81,70 89,90 -
15 Rd5= IVadn/IVad - 1,099 -

 Interpretarea rezultatelor
Rsi - În perioada analizată se constată că la 100 lei producţie a exerciţiului întreprinderea a
realizat 79,50% în anul 2006 şi 78,59% în anul 2007. Concomitent cu scăderea ponderii valorii
adăugate în producţia exerciţiului a crescut ponderea consumurilor intermediare în producţia
exerciţiului de la 20,50% în 2006, la 21,50% în 2007.

71
 Rdl - aferent perioadei 2006 - 2007 este subunitar (0,987) datorită sporirii valorii
adăugate în această perioadă într-un ritm mai lent decât ritmul de creştere al producţiei
exerciţiului.
Rs2 - în ceea ce priveşte gradul de integrare pe verticală, acesta a scăzut în anul 2007 faţă
de anul 2006 de la 79,736% la 78,00%, ceea ce înseamnă orientarea întreprinderii şi spre factori
de producţie externi. Valorile acestui raport, mai mari decât 60% în fiecare an, sunt specifice
întreprinderii de producţie.
Rd2 - este subunitar în perioada 2006 - 2007 (0,978), ceea ce arată că în această perioadă
valoarea adăugată a sporit într-un ritm mai lent decât ritmul sporirii cifrei de afaceri.
Rs3 - În perioada 2006 - 2007 gradul de dependenţă faţă de terţi a scăzut de la 125,40% la
128%, ceea ce înseamnă ca s-ă majorat riscul de exploatare la care se supune întreprinderea.
Rd3 - aferent perioadei 2006 - 2007 este supraunitar (1,020), indicând faptul că cifra de
afaceri a crescut într-un ritm mai rapid decât ritmul de sporire al valorii adăugate din această
perioadă.
Rs4 - în perioada analizată ponderea producţiei vândute în producţia exerciţiului a crescut de la
99,20% în 2006, până la 100,10% în anul 2007, concomitent cu scăderea ponderii producţiei
stocate şi a producţiei imobilizate de la 0,8% în 2006 până la -0,1% în anul 2007. Această creştere a
producţiei vândute reflectă uşurinţa întreprinderii în a-şi valorifica producţia.
Rd4 - aferent perioadei 2006 - 2007 este supraunitar (1,008), ceea ce indică faptul că
producţia vândută a crescut într-un ritm mai rapid decât ritmul de creştere al producţiei
exerciţiului.
Rs5 - în perioada analizată ponderea valorii adăugate nete în valoarea adăugată a crescut de
la 81,70% în 2006 la 89,90 în 2007. Acest fapt relevă scăderea ponderii amortizării în valoarea
adăugată de la 18, 30% în anul 2006 la 10,10% în anul 2007.
Rd5 - aferent perioadei 2006 - 2007 este supraunitar (1,099), fapt care indică un ritm de
creştere mai rapid al valorii adăugate nete faţă de ritmul de majorare al valorii adăugate.

3.4 Analiza soldurilor intermediare de gestiune ce caracterizează rentabilitatea

întreprinderii
3.4.1. Analiza excedentului brut de exploatare
Excedentul brut de exploatare (EBE) este un indicator al performanţelor industriale şi
comerciale ale întreprinderii, care permite să se măsoare capacitatea de a genera şi conserva fonduri

72
în condiţii de funcţionare.
Excedentul brut de exploatare se calculează potrivit relaţiei:
EBE - Vad + Sbv + Vdob - (I + Tx) - Chp, în care:
Sbv - Venituri din subvenţii de exploatare aferente cifrei de afaceri;
1+ Tx - Cheltuieli cu impozite, taxe şi vărsăminte asimilate;
Chp - Cheltuieli cu personalul.

Tabelul nr. 4.6. Analiza excedentului brut de exploatare

Nr. Indicatori Perioada Abateri ± Indici (%)
crt (LEI) 2006 2007
1 Vad 11.281.930 14.105.95 2.824.021 125
2 Vsubv 0 01 0 -
3 Ch.imp 150.407 167.218 16.811 111,10
4 Ch.p. 8.620.917 10.257.15 1.636.233 118,90
5 EBE 2.510.606 3.681.5830 1.170.977 146,60
(rd.1+2+3-4-5)
Vsubv. - Venituri din subvenţii de exploatare aferente cifrei de afaceri;
Ch.imp. - Cheltuieli cu impozite, taxe şi vărsăminte asimilate;
Chp - Cheltuieli cu personalul.
 Interpretarea rezultatelor:
În perioada 2006-2007 excedentul brut de exploatare dovedeşte că întreprinderea are capacitatea
să remunereze capitalurile avansate şi totodată poate să onoreze obligaţiile fiscale, deoarece capacitatea de
autofinanţare derivată din activitatea de exploatare este în creştere cu 46,60%.
Valoarea adăugată este una din cauzele evoluţiei ascendente a indicatorului, majorându-se cu 25%
în perioada analizată. Efectul pozitiv exercitat de creşterea valorii adăugate asupra excedentului brut de
exploatare a fost diminuat de creşterea cheltuielilor cu impozite, taxe şi vărsăminte asimilate cu 11,10% şi
a cheltuielilor cu personalul cu 18,90%.
3.4.2. Analiza rezultatului din exploatare
Rezultatul din exploatare (Rexp) măsoară performanţa comerciala şi industrială a
întreprinderii. El este independent de politica financiară şi fiscală, dar ţine cont de amortizare şi provizioane
(ajustări), determinându-se conform relaţiei:
Rexp = EBE + Avexp - Chdesp - Chdob ±Aim ±Aac ±Ap, în care:
Avexp -Alte venituri din exploatare;
Chdesp - Cheltuieli cu despăgubiri, donaţii şi active cedate;
Chdob - Cheltuieli privind dobânzile de refmanţare înregistrate de entităţile care au ca
obiect de activitate leasingul;

73
 Aim -Ajustări de valoare privind imobilizările corporale şi necorporale;
Aac - Ajustări de valoare privind activele circulante;
Ap - Ajustări privind provizioanele.

Tabelul nr.4.7. Analiza rezultatului din exploatare

Nr. crt Indicatori (LEI) Perioada Abateri ± Indici (%)
2006 2007
1 EBE 2.510.606 3.681.583 1.170.977 146,60
2 Avexp 43.161 1.389.743 1.346.582 3.219,90
3 Chdesp 104.340 95.806 -8534 91,80
4 Chdob 0 0 0 -
5 Aim -2.056.474 -1.423.115 633.359 69,20
6 Aac 0 0 0 -
7 Ap 0 0 0 -
Rexp (rd. 1+2-3-
8 392.953 3.552.405 3.159.452 904
4±5±6±7)

 Interpretarea rezultatelor
Evoluţia excedentului brut de exploatare aferentă perioadei 2006 – 2007 a avut o influenţă
favorabilă asupra rezultatului de exploatare, acesta crescând în perioada amintită cu 804%.
Această evoluţie favorabilă a fost accentuată de creşterea altor venituri din exploatare cu
2.219,90%, precum şi de scăderea cheltuielilor cu despăgubiri, donaţii şi active cedate cu 8,20%
şi a celor cu ajustarea valorilor privind imobilizările corporale şi necorporale cu 30,80%.
3.4.3. Analiza rezultatului din exploatare conform Notei explicative 4
În ţara noastră structura Contului de profit şi pierdere în vigoare prezintă elementele de
venituri şi cheltuieli grupate după natura lor. Din această cauză, Nota 4 ,,Analiza rezultatului din
exploatare" evidenţiază calculul rezultatului având în vedere gruparea cheltuielilor de exploatare după
funcţiile întreprinderii (sau dupa destinaţie), respectiv funcţia: de producţie, de desfacere şi
administrativă. Astfel, rezultatul din exploatare (Rexp) se determină după modelul96:

===============================================================

96
Bîrsan M, Curs Analiza economico-financiară, Editura Universităţii Suceava 2007, p 124

Rexp=Rb-Chd-Chga+Avexp =CA-C-Chd- Chga+Avexp, în care

Rb - Rezultatul brut aferent cifrei de afaceri nete;
Chd - Cheltuielile de desfacere;
Chga - Cheltuielile generate de administrate;

74
 Avexp - Alte venituri din exploatare;
C - Costul bunurilor vdndute şi al serviciilor pr estate.
Costul bunurilor vândute şi al serviciilor prestate include Cheltuielile directe, aferente
activităţilor de bază şi auxiliare, şi Cheltuielile indirecte de producţie.
Cheltuielile activităţilor de bază (Chabz) sunt reprezentate de: costul de achiziţie al
materiilor prime şi materialelor directe, energia consumată în scopuri tehnologice, manopera directă
etc. Toate aceste elemente de cheltuieli se identifică direct pe un obiect de calculaţie, încă din momentul
efectuării lor, şi se includ direct în costul obiectelor respective.
Cheltuielile indirecte (Chind) nu se pot identifica şi atribui direct pe un obiect de
calculaţie, ci privesc intreaga producţie. Ele cuprind: amortizarea utilajelor şi echipamentelor
cheltuieli indirecte cu forţa de muncă, cheltuieli cu întreţinerea secţiilor şi utilajelor, cheltuieli cu
conducerea şi administrarea secţiilor etc.
Cheltuielile de desfacere şi cheltuielile generate de administrare sunt considerate cheltuielile
perioadei. Cheltuielile perioadei prezintă următoarele caracteristici: nu pot fi identificate pe obiecte
de calculaţie stabilite; se referă la bunurile şi serviciile consumate în cursul exerciţiului curent; nu
se includ în costul bunurilor, lucrărilor şi serviciilor; nu se iau în calcul pentru stabilirea soldurilor
finale ale conturilor de stocuri.
Cheltuielile de desfacere sunt costurile pentru promovarea produselor finite pe piaţă,
precum: publicitatea, livrarea, comisioane pentru vânzări, transportul şi depozitarea în scopul
vânzării. Cheltuielile administrative includ costurile managementului, care nu pot fi asociate sferei
producţiei şi nici vânzărilor.
Această prezentare a rezultatului din exploatare oferă informaţii mai relevante pentru
anumite categorii de utilizatori, dar clasificarea costurilor pe destinaţii poate fi arbitrară.
În IASI ,,Prezentarea situaţiilor financiare" se menţionează că modelul de clasificare a
cheltuielilor de exploatare pe destinaţii se adaptează mai bine unui sistem contabil monist, în care
contabilitatea financiară este conectată la contabilitatea de gestiune.

Tabelul nr.4.8. Analiza rezultatului din exploatare

Nr. crt. Indicatori (LEI) Exerciţiul financiar Indici (%)
2006 2007
1 CAneta 14.149.163 18.063.971 127,60
2 C (3+4+5) 8.014.631 9.755.160 121,70

75
 3 Chabz 3.689.393 4.681.233 126,80
4 Chaa 0 0 -
5 Chind 4.325.238 5.073.927 117,30
6 Rbr aferent CA nete (1-2) 6.134.532 8.308.811 135,40
7 Chd 1.182.786 1.504.714 127,20
8 Chga 4.606.489 4.644.346 100,80
9 Avexp 47.696 1.392.654 2.919,80
10 Rexp (6-7-8+9) 392.953 3.552.405 904
Chaa - Cheltuielile activităţii auxiliare

 Interpretarea rezultatelor:
Majorarea semnificativă a rezultatului din exploatare în perioada 2006 - 2007, cu 804% este
consecinţa creşterii cifrei de afaceri într-un ritm mai rapid (ICA =127,60%) comparativ cu ritmul de
creştere a costului bunurilor vândute şi al serviciilor prestate (Ic=121,70%) şi a creşterii altor venituri
din exploatare cu 2.819,80% (Ialteven=2.913,80%).
3.4.4. Analiza rezultatului flnanciar
Rezultatul financiar (Rf) reprezintă rezultatul din activitatea financiară a firmei şi
cuprinde elemente de fluxuri financiare şi elemente ce corespund riscurilor ataşate, fiind
intermediar între rezultatul de exploatare şi rezultatul curent. Acesta se calculează conform
formulei: Rfin= Vfin – Chfin, în care: Vfin - Venituri financiare;
Chfin - Cheltuieli financiare.

Tabelul nr.4.9. Analiza rezultatului financiar

Nr. crt. Indicatori (LEI) Perioada Abateri (±) Indici (%)
2006 2007
1 Vfin TOTAL 432.813 351.417 -81.396 81,10
2 Chfm TOTAL 113.720 435.006 321.286 382,50
3 Rfm (1-2) 319.093 -83.589 -402.682 -26,10

Evoluţia rezultatului financiar

500.000 ■Vfin ■Chfin ■Rfin

400.000
300.000
LEI 200.000
100.000 76
0
-100.000
 nVfin a Chfin

Indicatori
Fig.nr.4.5. Evoluţia rezultatului financiar în perioada 2006-2007

 Interpretarea rezultatelor:
Spre deosebire de anul 2006, în anul 2007 rezultatul financiar a constat într-o pierdere
financiară, acesta diminuându-se cu 73,90%. Evoluţia nefavorabilă se explică prin creşterea
cheltuielilor financiare cu 282,50% şi prin diminuarea cu 18,90% în această perioadă.
3.4.5. Analiza rezultatului curent
Rezultatul curent (Rcrt) cuprinde atât rezultatul activităţii normale şi curente cât şi al
activităţii financiare şi ţine cont de politică de finanţare a întreprinderii, nefiind influenţat de
elemente extraordinare sau fiscale pure. Rezultatul curent se determină după următoarea formulă de
calcul: Rcrt = Rexp + Rfin, în care: Rexp - Rezultatul din exploatare;
Rfin - Rezultatul financiar.

Tabelul nr.4.10. Analiza rezultatului curent

Nr. crt Indicatori Perioada Abateri (±) Indici (%)

(LE) 2006 2007
1 Rexp 392.953 3.552.405 3.159.452 904
2 Rfin 319.093 -83.589 -402.682 -26,10
3 Rcrt (rd.1+2) 712.046 3.468.816 2.756.770 487,10

Evoluţia rezultatului curent

■RexpIndicatori
■Rfin ■RCrt
Fig. 4.6. Evoluţia rezultatului curent în perioada 2006-2007
4,000,000
3,000,000
2,000,000
1,000,000
0
-1,000,000 77
  Interpretarea rezultatelor:
În perioada 2006-2007 rezultatul curent s-a majorat cu 387,10% datorită creşterii
rezultatului de exploatare cu 804%, care a absorbit pierderea financiară de 73,90% din această
perioadă.
3.4.6. Analiza rezultatului extraordinar
Rezultatul extraordinar (Rextr) - profit sau pierdere - este un rezultat întamplător,
neavând caracter de regularitate, aşa cum este cazul pentru rezultatul curent al exerciţiului.
Rezultatul extraordinar al exerciţiului se determină ca diferenţă între veniturile extraordinare şi
cheltuielile extraordinare ale perioadei. În această categorie se includ venituri şi cheltuieli legate de
capital (cedarea de active) şi aferente operaţiunilor de gestiune97.
Rextr = Vextr -Chextr, în care:
Vextr - Venituri extraordinare;
Chextr - Cheltuieli extraordinare.
3.4.7. Analiza rezultatului brut
Rezultatul brut (Rbr) al exerciţiului reprezintă soldul rezidual între veniturile totale şi
cheltuielile totale şi se determină conform următoarei relaţii:
Rbr = Vt- Cht, in care:
Vt - Venituri totale;
Cht - Cheltuieli totale.
El mai poate fi determinat şi ca suma a celor trei rezultate: de exploatare, financiar şi
extraordinar sau ca sumă a rezultatului curent şi a celui extraordinar.

_______________
97
Ţole M., Analiză economico-financiară. Metode, tehnici şi studii de caz, Editura Universitară, Bucureşti, 2004, p.195
Tabelulnr.4.11.Analiza rezultatului brut
Nr. crt. Indicatori Perioada Abateri (±) Indici (%)
(LEI) 2006 2007
1 Rcrt 712.046 3.468.816 2.756.770 487,10
2 Rextr 0 0 - -
3 Rbr (rd.1+2) 712.046 3.468.816 2.756.770 487,10

Calculat pe baza veniturilor şi cheltuielilor totale, situaţia rezultatului brut se prezintă în felul
următor :
Tabelul nr. 4.12.Analiza rezultatului brut
Nr. Indicatori (LEI) Perioada Abateri Indici (%)
crt. 2006 2007 (±)

78
 1 Vt 14.724.597 19.778.572 5.053.975 134,30
2 Cht 14.012.551 16.309.756 2.297.205 116,30
3 Rbr (rd.l±2) 712.046 3.468.816 2.756.770 487,10

Rezultatul brut

Indicatori
Fig.nr4.7. Evoluţia rezultatului brut în perioada 2006-2007

 Interpretarea rezultatelor:
După cum se observă în cele două tabele rezultatul brut a înregistrat o creştere în
perioada 2006 - 2007 cu 387,10% (IRbr = 487,10%). În perioada analizată cheltuielile totale au fost
devansate de veniturile totale (Ivt = 134,30% > ICht = 116,30%).
3.4.8. Analiza rezultatului net al exerciţiului
Rezultatul net (Rnet) al exerciţiului constituie soldul final după aplicarea cotei de impozit pe
profit asupra rezultatului brut, conform următoarei relaţii: Rnet = Rbr - Ipr = Rbr(l-i),
în care: Ipr - Impozit pe profit; I - Cota procentuală de impozit.
Rezultatul net al exerciţiului (profitul sau pierderea), determinat după luarea în calcul a
ansamblului veniturilor şi cheltuielilor şi după deducerea impozitului pe profit, are o dublă
semnificaţie. Pe de o parte, acesta este confirmarea rentabilităţii globale a activităţii (productive,
comerciale, financiare şi a evenimentelor extraordinare). Pe de alta parte, rezultatul exerciţiului
măsoara fluxul resurselor adiţionale create de întreprindere (în cazul profitului) sau fluxul
resurselor consumate de către aceasta în cursul exerciţiului (în cazul pierderii) 98. În consecinţă,
rezultatul exerciţiului evidenţiază efectele activităţii desfăşurate asupra acumulărilor firmei.

Tabelul nr.4.13. Analiza rezultatului net al exerciţiului

Nr. Indicatori (LEI) Perioada Abateri (±) Indici (%)
crt 2006 2007

79
 1 Rbr 712.046 3.468.816 2.756.770 487,20
2 Ipr 113.420 557.547 444.127 491,60
3 Alte impozite 0 0 - -
4. Rnet (1-2-3) 598.626 2.911.269 2.312.643 386,30

Evoluţia rezultatului net

4.000.000
3.000.000
Lei 2.000.000
1.000.000
0

Indicatori

Fig.nr.4.8. Evoluţia rezultatului net în perioada 2006-2007

 Interpretarea rezultatelor
După cum se observă din tabelnl nr.13, rezultatul net contabil constituie un profit pentru perioada
analizată. Acesta a crescut cu 2.312.643 LEI (386,30%).
Din figura nr.l 1 unde este prezentată grafic evoluţia rezultatului net, a rezultatului brut şi a
impozitului pe profit, în perioada 2006 - 2007 se observă că toate acestea au avut o evoluţie
_____________
98
Mironiuc M., Analiza economico-financiară.. Elemente teoretico-metodologice si aplicaţii, Editura Sedcom Libris, Iasi, 2006,
p.356.
crescătoare. Se observă că, de asemenea, ca rezultatul curent şi rezultatul brut sunt egale în perioada
analizată, ceea ce indică inexistenţa rezultatului extraordinar.
3.5. Analiza dinamicii fluxurilor de rezultat
Analiza orizontală sau cronologică a Contului de profit şi pierdere este una dintre cele mai simple
tehnici de analiză a dinamicii elementelor cuprinse în această situaţie financiară, în special, a
dinamicii fluxurilor de rezultate. Atunci când analiza dinamicii se realizează prin compararea
Conturilor de profit şi pierdere pe mai mulţi ani succesivi (cel puţin cinci ani) ea se numeşte analiză de
trend. Evoluţia rezultatelor, sensul şi amploarea variaţiei lor, caracterul temporar sau întâmplător al
acestora pe parcursul perioadei analizate sunt vizualizate cu ajutorul indicilor cronologici. Indicele ia
valoarea 100% în anul de bază, care este de regulă primul an al seriei99.
Dinamica fluxurilor de rezultate este analizată, pe baza informaţiilor din Contul de profit şi
pierdere, după cum urmează:
80
 Tabelul nr. 4.14. Contul de profit şi pierdere — LEI
Nr. Exerciţiul financiar Indici (%)
Indicatori
rd. 2006 2007
l.Cifra de afaceri netă 1 14.149.163 18.063.971 127,668
Producţia vândută 2 14.073.849 17.983.602 127,780
Venituri din vânzarea mărfurilor 3 75.314 80.369 106,71 1
Venituri din dobânzi înregistrate de
entităţile al caror obiect principal de 4 - - -
activitate il constituie leazingul
Venituri din subvenţii de exploatare
5 - - -
aferente cifrei de afaceri nete
2. Variaţia stocurilor de produse finite şi a
producţiei în curs de execuţie
- -
SoldC(+) 6 99.460
26.559 -
SoldD(-) 7 -
3. Producţia realizată de entitate pentru scopurile 8 - - -
sale proprii şi capitalizată
4.Alte venituri din exploatare 9 43.161 1.389.743 3.219,904
VENITURI DIN EXPLOATARE - total (rd, 10 19.291.784 19.427.155 135,932
01+06+08+09)
5.a)Cheltuieli cu materiile prime şi materialele 11 808.729 941.531 116,421
consumabile
Alte cheltuieli materiale 12 31.866 291.492 914,742
b)Alte cheltuieli externe (cu energia şi apa) 13 331.027 455.140 137,493
Cheltuieli privind mărfurile 14 41.390 24.753 59,800
6. Cheltuieli cu personalul (rd. 16+17) 15 8.620.917 10.257.150 118,980
a)Salarii şi indemnizaţii 16 6.372.188 7.746.135 121,562
b)Cheltuieli cu asigurările şi protecţia socială 17 2.248.729 2.511.015 111,664
7.a)Ajustări de val. privind imob. corp, şi necorp. 18 2.056.474 1.423.115 69,202
(rd. 19-20)
a. 1) Cheltuieli 19 2.061.010 1.423.115 69,049
a. 2) Venituri 20 4.536 - -
7.b)Ajustări de valoare privind activele circ. (rd. 21 - - -
22-23)
b. l)Cheltuieli 22 - - -
b. 2)Venituri 23 - - -
8.Alte cheltuieli de exploatare (rd. 25 la 28) 24 2.008.428 2.431.569 121,068
8. 1. Cheltuieli privind prestaţiile externe 25 1.753.681 2.168.545 123,657
8.2. Cheltuieli cu alte impozite, taxe şi vărsăminte 26 150.407 167.218 111,177
asimilate
8.3. Cheltuieli cu despăgubiri, donaţii şi active 27 104.340 95.806 91,821
cedate
Cheltuieli privind dobânzile de refinanţare
28
înregistrate de entităţile al căror obiect principal
- - -
de activitate îl constitute leasingul
Ajustări privind provizioanele (rd. 30-31) 29 - - -
Cheltuieli 30 - - -
Venituri 31 - - -
CH. DE EXPLOA TARE - total (rd. 11 la 32 13.898.831 15.874.750 114,216
15+18+21+24+29)
PROFITUL SAU PIERDEREA DIN
EXPLOATARE:
Profit (rd. 10-32) 33 392.953 3.552.405 904,028
Pierdere (rd. 32-10) 34 - - -
9. Venituri din interese de participate, din care: 35 - - -
-venituri obţinute de la entităţile afiliate

81
 10. Venituri din alte investiţii si împrumuturi ce 37 - - -
fac parte din activele imobiltizate, din care:
-venituri obţinute de la entităţile afiliate 38
11. Venituri din dobânzi, din care: 39 3.024- 13.924- 460,450-
-venituri obţinute de la entităţi afiliate 40 - - -
Alte venituri financiare 41 429.789 337.483 78,523
VENITURI FINANCIARE- TOTAL (rd. 42 432.813 351.417 81,194
35+37+39+41)
12.Ajustări de valoare privind imobilizările - - -
43
financiare şi investiţlile definute ca active
circulante (rd. 44-41)
Cheltuieli 44 - - -
Venituri 45 - - -
13. Cheltuieli privind dobânzile, din care: 46 37.811 109.367 289,247
-cheltuieli în relaţia cu entităţile afiliate 47
Alte cheltuieli financiare 48 75.909 325.639 428,986
CHELTUIELI FINANCIARE -total 49 113.720 435.006 382,524
(rd.43+46+48)
PROFITUL SAU PIERDEREA FINANCIARĂ:
Profit (rd. 42-49) 50 - - -
Pierdere (rd. 49-42) 51 319.093 83.589 -
14.PROFITUL SAU PIERDEREA CURENTĂ:
Profit (rd. 10+42-32-49) 52 712.046
Pierdere (rd. 32+49-10-42) 53 - 3.468.816 487,162
15. Venituri extraordinare 54 - - -
16. Cheltuieli extraordinare 55 - - -
1 7.PROFITUL SA U PIERDEREA
EXTRORDINARA:
Profit (rd.54-55) 56 - - -
Pierdere (rd.55-54) 57 - - -
VENITURI TOTALE (rd.10+42+54) 58 14.724.597 19.778.572 134,323
CHELTUIELI TOTALE (rd. 32+49+55) 59 14.012.551 16.309.756 116,394
PROFITUL SAU PIERDEREA BRUTĂ:
Profit (rd. 58-59) 60 712.046 3.468.816 487,162
Pierdere (rd. 59-58) 61 - - -
18. IMPOZITUL PE PROFIT 62 113.420 557.547 491,600
19. Alte ch. cu impozite neprezentate la 63 - -
elementele de mai sus
20.PROFITUL SAU PIERDEREA NETĂ A
EXERCIŢIULUI FINANCIAR
Profit 64 598.626 2.312.643 386,300
Pierdere 65 - - -

 Interpretarea rezultatelor:
În perioada 2006 - 2007 se constată majorarea rezultatului net al exerciţiului cu 391,60% (I
=491,60%). Prin această creştere se traduce activitatea performantă desfăşurată în întreprindere,
astfel:
• Rezultatul din exploatare s-a majorat cu 804,028% ( lRexp = 904,028%) datorită creşterii într-un
=
ritm superior a veniturilor din exploatare (Ivexp 135,932%) comparativ cu ritmul de creştere a
cheltuielilor de exploatare (Ichexp=l 14,216%). Din analiza compoziţiei veniturilor de exploatare se
remarcă:

82
 - scăderea la zero a soldului creditor al contului 711 ,,Variaţia stocurilor", de 99.460 lei de
la începutul perioadei; la sfârşitul perioadei se constată un sold debitor de 26559 lei la acest cont,
ceea ce indică o mai bună comercializare a stocurilor de produse finite şi produse în curs existente la
începutul perioadei.
- scăderea cifrei de afaceri cu 27,668% (ICA =127,668%), în special pe seama creşterii
componentei sale principale, producţia vândută (Ipv = 127, 780%). În cadrul cheltuielilor de exploatare se
observă în mod deosebit:
• scăderea cheltuielilor privind mărfurile cu 40,200% (Imf=59,800%);
• majorarea altor cheltuieli din afară cu 37,493% (I altech.=137,493%);
• majorarea cheltuielilor cu prestaţiile externe cu 23,657% (Ichprest.=123,657%);
• majorarea cheltuielilor cu materiile prime şi materialele consumabile cu 16,421%
(Ichmat = 116,421%).
• pierderea financiară de la sfârşitul anului 2007, în sumă de 83.589 RON a fost cauzată de
creşterea cheltuielilor financiare (a celor privind dobânzile, a pierderilor din creanţe legate de
participaţii, a cheltuielilor privind investiţiile financiare cedate, a cheltuielilor din diferenţe de curs
valutar şi a celor privind sconturile acordate) cu 282,524% (Ichf=382,524%) concomitent cu scăderea
veniturilor financiare (a celor din investiţii financiare pe termen scurt, a veniturilor din investiţii
financiare cedate, a veniturilor din diferenţe de curs valutar şi din sconturi obţinute) cu 18,806% (Ivf=
81,194%). În categoria cheltuielilor financiare se remarcă sporirea altor cheltuieli financiare cu 328,247%
(Iachfin =428,986%) şi a cheltuielilor cu dobânzile cu 189,247% (Ichd = 289,247%). Diminuarea
semnificativă a veniturilor financiare cedate, a veniturilor din diferenţe de curs valutar şi din sconturi
obţinute) cu 21,477% (Iavh= 78,523%).
• rezultatul extraordinar fiind nul, datorită absenţei evenimentelor cu caracter extraordinar din
activitatea întreprinderii, nu a exercitat influenţă asupra rezultatului net al exerciţiului;
• majorarea rezultatului brut, care reprezintă baza de impozitare cu 387,162% (IRbr=487,162%),
în 2007 faţă de 2006.
3.6. Analiza capacităţii de autofinanţare
Capacitatea de autofinanţare (CAP) nu reprezintă propriu-zis un sold intermediar de
gestiune. Astfel, în accepţiunea Planului Contabil Francez, capacitatea de autofinanţare reprezintă un
indicator monetar privind rezultatul exerciţiului care rezultă din confruntarea veniturilor monetare
cu cheltuielile monetare (inclusiv impozitul pe profit).
Capacitatea de autofinanţare este un surplus monetar global. Caracterul ,,net" se explică prin
determinarea acestui indicator după deducerea impozitului pe profit, iar caracterul global prin faptul
că este degajată de întreaga activitate a întreprinderii.
Prin urmare, spre deosebire de rezultatul brut al exploatării, care se referă numai la

83
activitatea de exploatare, capacitatea de autofinanţare ţine cont de toate laturile activităţii
întreprinderii (exploatare, financiară, extraordinară) 100.
Capacitatea de autofinanţare, cunoscută şi sub numele de marja brută de autofinanţare,
reflectă potenţialul brut de autofinanţare a întreprinderii, respectiv resursele financiare potenţiale
generate de activitatea curentă şi rentabilă a întreprinderii, după deducerea tuturor cheltuielilor plătibile
la o anumită scadenţă. Nu se iau în calcul fluxurile financiare degajate sau absorbite de operaţiuni
precum: investiţiile/dezinvestiţiile în active imobilizate, finanţările externe sub forma de
majorări/reduceri de capital, contractarea/rambursarea împrumuturilor externe, repartizarea profitului.
Indicatorul rezultă, de fapt, din confruntarea ansamblului veniturilor susceptibile să
genereze incasări cu totalul cheltuielilor susceptibile să determine plăţi, incluzându-se în cadrul
acestora din urmă şi fluxul impozitului pe profit.
Destinaţia capacităţii de autofinanţare este să remunereze capitalurile proprii angajate în
activitatea întreprinderii (prin dividende), sa finanţeze investiţiile de creştere (prin partea din
rezultatul net lăsată în rezervă), investiţiile de menţinere sau de înlocuire (prin amortizarea ce
are caracterul unei resurse care permite înlocuirea imobilizărilor depreciate) din exerciţiile
viitoare101.
Capacitatea de autofinanţare mai este cunoscută şi sub denumirea de cash-flow şi se
calculează prin două metode:
1. Conform procedeului deductiv (substractiv), capacitatea de autofinanţare se determină
după modelul următor:
_________________
100
Niculescu M., Diagnostic financiar, Volumul al doilea, Editura Economică, Bucureţti, 2005, p. 180
101
Mironiuc M., Analiză economico-fmanciară. Elemente teoretico-metodologice şi aplicaţii, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2006,
p.358.
CAP = Excedentul brut de exploatare
+ Alte venituri din exploatare (cu excepţia: veniturilor din vânzarea activelor cedate şi alte
operaţiuni de capital (contul 7583); veniturilor din subvenţii pentru investiţii (contul 7584);
veniturilor din provizioane (cont 7812)
- Alte cheltuieli de exploatare (cu excepţia: cheltuielilor privind prestaţiile externe (grupele
de conturi 61 şi 62); cheltuielilor cu alte impozite, taxe şi vărsăminte asimilate (contul 635);
cheltuielilor privind activele cedate şi alte operaţiuni de capital (contul 6583); cheltuielilor de exploatare
privind provizioanele (contul 6812)
+ Venituri financiare (cu excepţia: veniturilor din investiţii financiare cedate (contul 764);
veniturilor financiare din ajustări pentru pierderea de valoare (contul 786)
- Cheltuieli financiare (cu excepţia: cheltuielilor privind investiţiile financiare cedate (contul
664); cheltuielilor financiare privind ajustările pentru pierderea de valoare a imobilizărilor
financiare (contul 6863); cheltuielilor financiare privind ajustările pentru pierderea de valoare a

84
activelor circulante (contul 6864).
+ Venituri extraordinare
- Cheltuieli extraordinare
- Impozitul pe profit
2. Conform metodei aditive (analitică) capacitatea de autofmanţare se calculează plecând de la
rezultatul net al exerciţiului, corectat cu soldul obţinut prin compensarea veniturilor încasabile cu
cheltuielile plătibile102:
CAF = Rezultatul net
+ Cheltuieli de exploatare privind amortizările, provizioanele şi ajustările pentru depreciere
- Venituri din provizioane şi ajustări pentru depreciere privind activitatea de
exploatare
+ Cheltuieli financiare privind amortizările şi ajustările pentru pierdere de valoare
- Venituri financiare din ajustări pentru pierdere de valoare
+ Cheltuieli privind activele cedate şi alte operaţiuni de capital
- Venituri din vânzarea activelor cedate şi alte operaţiuni de capital
+ Cheltuieli privind investiţiile financiare cedate
- Venituri din investiţii financiare cedate
- Venituri din subvenţii pentru investiţii
În cadrul unei întreprinderi, punctul de plecare pentru determinarea autofinanţării este
reprezentat de capacitatea de autofinanţare.
______________________
102
Mironiuc M., Analiză economico-financiară. Elemente teoretico-metodologice şi aplicaţii, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2006,
p. 353-361.

Ea reflectă potenţialul financiar de creştere economică a acesteia, respectiv sursa

financiară generată de activitatea întreprinderii, după deducerea tuturor cheltuielilor plătibile la
scadenţă103.
Autofinanţarea reprezintă partea din capacitatea de autofinanţare ce rămâne la dispoziţia
întreprinderii după ce se deduc dividendele distribuite. Ea reprezintă un mijloc de finanţare a firmei
din forţele proprii, care îi va întări structura financiară. Există situaţii în care firma are capacitate de
autofinanţare, dar nu are autofinanţare suficientă, caz în care ea trebuie să apeleze la împrumuturi.
Prin deducerea din capacitatea de autofinanţare a dividendelor distribuite (Div) şi a altor
repartizări, cum ar fi participarea salariaţilor la profit (Ps), se determină autofinanţarea globală
(Af). Ea exprimă capacitatea efectivă a întreprinderii de a se finanţa din mijloace proprii104:
AF = CAF-Div-Ps;
Nivelul ideal de autofinanţare este dificil de apreciat, dar teoretic pot exista cel puţin trei
cerinţe privind autofinanţarea105:
85
 • Autofinanţarea minimă, care cuprinde numai amortismentele, când întreprinderea doreşte să
se retragă de pe o piaţă în regres, urmând să-şi producă numai sumele necesare reînoirii mijloacelor de
producţie.
• Autofinanţarea de menţinere este necesară pentru păstrarea nivelului producţiei, fără
dezvoltarea lui. Pe lângă amortismente, autofinanţarea trebuie să cuprindă compensarea creşterii
preţurilor. Mijloacele de producţie pot fi reînnoite.
• Autofinanţarea de dezvoltare este cerută în cazul în care se doreşte creşterea producţiei. Este o
autofinanţare de menţinere plus un supliment pentru a pune în operă mijloace mai performante şi poate fi
insoţită de alte surse de finanţare (noi aporturi ale acţionarilor). Capacitatea de autofinanţare şi
autofinanţarea în perioada 2002-2004 se prezintă astfel:

______________________
103
Stancu I., Finanţe, teoria pieţelor financiare, finanţele întreprinderilor, analiza şi gestiune financiară, Editura Economică,
Bucureşti, 1996, p.338.
104
Mironiuc M., Analiză economico-financiară. Elemente teoretico-metodologice şi aplicaţii, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2006,
p. 353-361.
105
Petrescu S.Analiză şi diagnostic Financiar- Contabil,Ghid teoretico-aplicativ,Editura CECCAR,Bucureşti, 2006, p.84.
 Analiza capacităţii de autofinanţare prin metoda deductivă
Tabelul nr. 4.15. Determinarea capacităţii de autofinanţare prin metoda deductivă
Nr. crt. Specificare (LEI) Exerciţiul financiar Abateri (±) Indici (%)
2006 2007
1 EBE 2.510.606 3.681.583 1.170.977 146,60
2 Avexp 25.897 833.846 807.949 3.219,80
3 Achexp 93.580 86.469 -7.111 92,40
4. Vfin 350.338 126.738 -223.600 36,10
5 Chfin 31.244 210.327 179.083 673,10
6 Vextraord. 0 0 - -
7 Chextraord. 0 0 - -
8 Ipr 113.420 557.547 444.127 491,60
9 CAF 2.648.597 3.787.824 1.139.227 143,00
10 Div. 563.024 2.737828 2.174.804 486,30
11 Ps 0 0 - -
12 Af. 2.085.573 1.049.996 -1.035.577 50,30

86
 ■2006
Evoluţia ■2007
autofinanţării

 Înterpretarea rezultatelor analizei:

În perioada 2006 - 2007 capacitatea de autofinanţare a întreprinderii a crescut cu 43%, ceea ce

indică faptul că întreprinderea are în această perioadă potenţial financiar pentru a remunera capitalurile
proprii antrenate în activitatea întreprinderii şi pentru finanţarea investiţiilor. Această evoluţie a capacităţii de
autofinanţare a întreprinderii se datorează influenţei următorilor factori:
• Excedentul brut de exploatare, care prin creşterea sa cu 46,60% explică faptul că activitatea de
exploatare a fost generatoarea unui surplus monetar potenţial care a avut ca efect favorabil asupra capacităţii
de autofinanţare;
• Alte venituri din exploatare, prin creşterea lor cu 807.949 lei (3.219,80%) au avut de asemenea o
influenţă pozitivă asupra capacităţii de autofinanţare a întreprinderii;
• Sporirea cu 2.174.804 lei (486,30%) a dividendelor care remunerează capitalurile proprii plasate
de acţionari în întreprindere, a condus la obţinerea unei autofinanţări cu 49,70% în anul 2007 faţă de anul
2006.
 Analiza capacitatii de autofinantare prin metoda aditiva

Tabelul nr.4.16.. Determinarea capacităţii de autofinanţare prin metoda aditivă

Nr. crt. Specificare (LEI) Exerciţiul financiar Abateri (±) Indici (%)
2006 2007
1 Rnet 598.626 2.911.269 2.312.643 486,30
2 Chexp.am.pr 2.061.010 1.423.115 -637.895 69
3 Vproviz. 4.536 0 - -
4. Chfin.am. 0 0 - -
5 Vfin.ajust. 0 0 - -
6 Chactiveced. 10.759 9.338 -1421 86,70
7 Vactiveced. 17.262 555.898 538.636 3.220,30
8 Chinv. 0 0 - -
9 Vinv. 0 0 - -
10 Vsubv. 0 0 - -

87
 11 CAP 2.648.957 3.787.824 1.139.227 143,00
12 Div. 563.024 2.737.828 2.174.804 486,30
13 Ps. 0 0 - -
14 Af 2.085.573 1.049.996 -1.035.577 50,30

Rnet - Rezultatul net;

Chexp.am.pr.- Cheltuieli de exploatare privind amortizările, provizioanele şi ajustările pentru
depreciere;
Vproviz- - Venituri din provizioane şi ajustări pentru depreciere privind activitatea de exploatare;
Chfin.am. - Cheltuieli financiare privind amortizările şi ajustările pentru pierdere de valoare;
Vfin.ajust. - Venituri financiare din ajustări pentru pierdere de valoare;
Chactiveced. - Cheltuieli privind activele cedate şi alte operaţiuni de capital;
Vactiveced. - Venituri din vânzarea activelor cedate şi alte operaţiuni de capital;
Chinv. - Cheltuieli privind investiţiile financiare cedate;
Vinv. - Venituri din investiţii financiare cedate;
Vsubv. - Venituri din subvenţii pentru investiţii;
 Interpretarea rezultatelor analizei:
Corespunzător procedeului aditiv, majorarea cu 43, % a capacităţii de autofinanţare este
consecinţa principală a:
• îmbunatăţirii rentabilităţii absolute (rezultatului net) aferente activităţii globale a
întreprinderii cu 2.312.643 lei386,30%);
• creşterii cu 538.636 lei (3.220,30%) a veniturilor din vânzarea activelor cedate şi
alte operaţiuni de capital.
Posibilitatea de autofinanţare a investiţiilor, de creştere, menţinere şi înlocuire a întreprinderii
s-a diminuat cu 49,70%, după ce o parte din creştere (2.174.804 lei) din capacitatea de autofinanţare a
fost destinată remunerării acţionarilor şi a participării salariaţilor la profit.
3.7. Analiza ratelor de rentabilitate
Soldurile intermediare de gestiune şi în general indicatorii exprimaţi sub formă de marje
pot oferi informaţii utile cu privire la formarea profitului întreprinderii, dar nu suficient de
reprezentative pentru cei care şi-au investit capitalurile în întreprindere. Din această cauză
profilul trebuie relativizat prin compararea sa cu indicatori sau mărimi care reflectă efortul
depus. Pentru a individualiza contribuţia diferitelor resurse la formarea rezultatului întreprinderii
se utilizează în analiză ratele rentabilităţii resurselor consumate, în variantele de mai jos:
Rbrut R R
RC1 = * 100 sau RC 2 = curent * 100 sau RC 2 = exp *100
Ch1 Chcurente Ch exp

Ratele rantabilităţii comerciale se prezintă ca în tabelul următor:

88
 Tabelul nr. 4.17. Determinarea ratelor rentabilităţii comerciale
Nr. crt. Specificare Exerciţiul financiar Indici (%)
2006 2007
1 MC 33.924 55.616 163,90
2 Vmf 75.314 80.369 106,70
3 EBE 2.510.606 3.681.583 146,60
4 Rnet 598.626 2.911.269 486,30
5 Rbr 712.046 3.468.816 487,10
6 Rcrt 712.046 3.468.816 487,10
7 Rexpl 392.953 3.552.405 904,00
8 CA 14.149.163 18.063.971 127,60
9 Cht 14.012.551 16.309.756 116,30
10 Ch curente 14.012.551 16.309.756 116,30
11 Ch. expl. 13.898.831 15.874.750 114,20
12 Rmc=MC/Vmf(%) 45 69,20 153,80
13 Rm = EBE/CA (%) 17,70 20,30 114,60
14 RMnexp= Rexp/CA(%) 2,70 19,60 725,90
15 RMn=Rne/CA (%) 4,20 16,10 383,30
16 RC1= Rbrut/Cht(%) 5 21,20 424,00
17 RC2=Rcurent`Chcurt(%) 5 21,20 424,00
18 RC3=Rexp/Chexp(%) 2,80 22,30 796,40

Evoluţia ratelor rentabilităţii

■2006 ■2007

Rmc
Rmc RMb RMnexP RMn
RMn RC
Indicatori

Fig.nr.4.10. Evoluţia ratelor rentabilităţii comerciale în perioada 2006-2007

 Interpretarea rezultatelor analizei:

Analiza datelor din tabelul de mai sus conduce la următoarele constatări în legatură cu

89
rentabilitatea vânzărilor întreprinderii:
• Activitatea de comerţ cu mărfuri s-a dovedit mai puţin rentabilă în anul 2007, fapt explicat
prin creşterea cu 53,80% a ratei marjei comerciale, ceea ce arată că întreprinderea nu are în acest
an o poziţie consolidată pe piaţă;
• În perioada 2006 - 2007 rata marjei brute de exploatare s-a majorat cu 14,60%, ca urmare
a creşterii excedentului brut de exploatare, cu 46,60% într-un ritm mai rapid decât creşterea înregistrată
de cifra de afaceri (cu27,60%). Creşterea acestui raport indică posibilitatea întreprinderii de a-şi
reînnoi mijloacele fixe depreciate, de a acoperi costul capitalului şi de a-şi asigura creşterea şi
dezvoltarea.
• Rata marjei nete de exploatare în 2007 s-a majorat cu 725,90% indicând faptul că, după
deducerea din cifra de afaceri a cheltuielilor variabile şi a cheltuielilor cu amortizarea imobilizărilor,
rezultatul de exploatare s-a majorat cu 16,90 lei la 100 lei cifra de afaceri.
• Rata marjei nete evidenţiază majorarea în 2006 - 2007, a rezultatului net cu 11,90 la 100 lei
cifra de afaceri.
• Rata rentabilităţii resurselor consumate, în primele două variante de calcul, pune în
evidenţă faptul că la 100 lei resurse consumate în activitatea de exploatare şi financiară a
întreprinderii s-a obţinut un rezultat brut (curent) mai mare cu 324% faţă de cel din anul 2006.
Aceasta se explică prin creşterea într-un ritm mai rapid a rezultatului brut (curent), de 387,10% în
raport cu creşterea cheltuielilor totale (curente) de 16,30%.
• Rata rentabilităţii resurselor consumate, în 2007 a cunoscut o sporire care s-a datorat
creşterii mai rapide a rezultatului de exploatare, de 804% în raport cu creşterea cheltuielilor de
exploatare, de 14,20%.
3.7.1. Analiza ratelor rentabilităţii economice
Pentru calculul ratelor de rentabilitate economică se face abstracţie de provenienţa
capitalului (propriu sau împrumutat) investit în întreprindere şi de politica fiscală promovata de aceasta.
Pentru exprimarea ratei de rentabilitate economică se raportează un indicator de rezultat la
o evaluare a capitalului economic pus în operă de întreprindere. În funcţie de elementele luate în
calcul, ratele rentabilităţii economice pot căpăta configuraţia ratelor rentabilităţii activului total (a
capitalului angajat) sau a ratelor rentabilităţii activului de exploatare (a capitalului economic).
3.7.1.1. Analiza rentabilităţii activului total
Rata rentabilităţii activului total (Re) măsoară rentabilitatea întregului capital angajat în

Rec
activitatea curentă a întreprinderii, dupa relaţia108: Re = *100
At

Rezultatul economic luat în considerare pentru calculul acestui indicator este rezultatul înainte
de deducerea cheltuielilor financiare şi a impozitului pe profit (rezultatul curent la care se adaugă
90
cheltuielile financiare). Aşadar, rezultatul înainte de deducerea cheltuielilor financiare şi a impozitului
este independent de modul de finanţare a întreprinderii (din capitaluri proprii şi/sau împrumutate), ceea
ce facilitează utilizarea raportului în analizele comparative interîntreprinderi, şi neutralizează influenţa
fiscalităţii asupra indicatorului.
În activul total se includ imobilizările pentru activitatea de exploatare, imobilizările în afara
exploatării, imobilizările financiare, nevoia de fond de rulment pentru exploatare şi în afara exploatării,
precum şi disponibilităţile băneşti.
Rata rentabilităţii economice reflectă măsura în care rezultatul economic este suficient
pentru a finanţa necesarul de active circulante şi activele imobilizate în activitatea de exploatare.
Calculul rentabilităţii activului total se prezintă ca în tabelul următor:

Tabelul nr. 4. 18. Determinarea ratei rentabilităţii activului total

Nr. crt Specificare Exerciţiul financiar Indici (%)
2006 2007
1 Rcrt 712.046 3.468.816 487,10
2 Chfin 113.720 435.006 382,50
3 Rez.economic 825.766 3.903.822 472,70
4 Activ total 8.633.727 7.698.142 89,10
5 Re=Rec/At (%) 9,50 50,70 533,60

__________________________
108
Mironiuc M., Analiză economico-financiară. Elemente teoretico-metodologice şi aplicaţii, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2006,
p.372-373.

 Interpretarea rezultatelor analizei:

Rata rentabilităţii activului total, în perioada 2006 - 2007 are tendiţă crescătoare de la
9,50% la 50,70%, ca urmare a creşterii semnificative a rezultatului economic de 372,70% în raport
cu diminuarea activului total, cu 10,9%. Tendinţa crescătoare s-a datorat îmbunătăţiri strategiei de
promovare a produselor firmei.
3.7.1.2. Analiza ratelor rentabilităţii activelor de exploatare
Activul de exploatare sau capitalul economic înglobează imobilizările utilizate de
întreprindere pentru activitatea de exploatare şi necesarul de fond de rulment pentru exploatare.
Capitalul economic poate fi brut (Cecb) sau net (Cecn), după cum imobilizările pentru exploatare
includ sau nu amortizările, provizioanele şi ajustările pentru depreciere sau pierdere de valoare.
De asemenea, rezultatul generat de capitalul economic investit în activitatea de exploatare are
caracterul unui rezultat brut (EBE) sau net (RexP) 109
Rentabilitatea activului de exploatare se poate analiza cu ajutorul ratelor următoare:

91
 EBE R
Rebruta = *100 sau Rebruta = exp *100
Cecb Cecn

Pentru a realiza o analiză cauzală a ratei rentabilităţii activului de exploatare al

întreprinderii, relaţiile precedente pot fi descompuse în două sau mai multe rapoarte, care

EBE EBE CA
reprezintă factorii săi de influenţă, dupî modelul: Rebruta = C = CA * C
ecb ecb

Primul raport (rata marjei brute de exploatare) exprimă capacitatea întreprinderii de a genera
excedent brut de exploatare, după acoperirea cheltuielilor variabile din cifra de afaceri.
Al doilea factor este raportul de rotaţie a capitalului economic brut în cifra de afaceri. Acesta
este cauza eficienţei gestiunii capitalului economic prin numărul de rotaţii pe care acesta le
realizează în cursul exerciţiului.
Rata rentabilităţii activului de exploatare poate fi exprimată şi ca produs între rata marjei brute
asupra valorii adăugate, eficienţa utilizării activelor imobilizate şi coeficientul investiţiilor strategice sau

EBE EBE Vad A

gradul de imobilizare a capitalului economic: Re 2 = = * * i
Cecb Vad Ai C ecb

Determinarea ratelor rentabilităţii activelor de exploatare se realizează conform tabelului

următor:

_________________
109
Mironiuc M., Analiză economico-financiară. Elemente teoretico-metodologice şi aplicaţii, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2006,
p.373-374.
Tabelul nr. 4.19. Determinarea ratelor rentabilitatii activelor de exploatare
Nr. crt Specificare Exerciţiul financiar Indici (%)
2006 2007
1 EBE 2.510.606 3.681.583 146,60
2 Rexp 392.953 3.552.405 904,00
3 Im.br.expl. 19.504.530 20.026.569 102,60
4 Im.n.expl. 6.077.185 5.156.710 84,80
5 NFRE -1.706.939 -930.917 54,50
6 Cecb 17.797.591 19.095.652 107,20
7 Cecn 4.370.246 4.225.793 96,60
8 Rebrută=EBE/Cecb(%) 14,10 19,20 136,10
9 Re netă= Rexp/ Cecn (%) 8,90 84,00 943,80

 Interpretarea rezultatelor analizei :

92
 În perioada 2006 - 2007 ratele rentabilităţii activelor de exploatare au tendinţa crescătoare,
după cum urmează:
• La 100 lei capital economic brut utilizat în activitatea de exploatare se obţine un excedent
brut de exploatare cu 36,10% mai mare în anul 2007 decât în anul 2006; Majorarea ratei rentabilităţii
brute a activului de exploatare este evidenţiată şi de creşterea într-un ritm mai rapid a excedentului
brut de exploatare, cu 46,60% faţă de cea a capitalului economic brut, de 7,20%.
• La 100 lei capital economic net utilizat în activitatea de exploatare se obţine un rezultat din
exploatare cu 843,80% mai mare în 2007 decât în 2006. Majorarea ratei nete a activului de exploatare
este consecinţa creşterii semnificative a rezultatului din exploatare, de 804% faţă de diminuarea
capitalului economic net, de 3,40%. Analiza ratelor rentabilitatii activului de exploatare se poate
realiza şi prin lanţuri de rapoarte după cum urmează:

Tabelul nr.4.20. Determinarea ratelor de rentabilitate economică

Nr. Specificare Exerciţiul financiar Indici (%)
crt. 2006 2007
1 EBE (LEI) 2.510.606 3.681.583 146,60
2 Capital economic brut (RON) 17.797.591 19.095.652 107,20
3 CA (RON) 14.149.163 18.063.971 127,60
4 Valoare adăugată (RON) 11.281.930 14.105.951 125
5 Activele imobilizate brute 11.504.530 20.026.569 102,60
pentru exploatare (RON)
6 Rebruta = EBE/Cecb(%) 14,106 19,280 136,679
• rata marjei brute 17,744 20,380 114,856
de exploatare EBE/CA (%)
• rata de rotaţie a capitalului 0,946 0,946 118,994
economic brut în
cifra de afaceri CA/Cecb (rotaţii)
7 Rebrută = EBE/Cecb (%) 14,106 19,280 26,10 136,679 117,288
• rata marjei brute 22,253
asupra valorii adăugate
EBE/Vad (%)
• eficienţa utilizării 0,578 0,704 121,799
activelor imobilizate Vad/Ai
• coeficientul investiţiilor 1,096 1,049 95,712
strategice Ai/Cech,

 Interpretarea rezultatelor analizei:

În perioada 2006-2007, majorarea ratei rentabilităţii activului brut de exploatare cu
36,679% este:
• în cazul primului model de analiză, rezultatul majorării marjei brute de exploatare cu 14,856%
şi a creşterii numărului de rotaţii ale capitalului economic brut în cifra de afaceri cu 18,994% ;
• în cazul celui de-al doilea model de analiză, se datorează creşterii ratei marjei brute asupra valorii

93
adăugate cu 17,288% şi a eficienţei utilizării activelor imobilizate cu 21,799% faţă de scăderea cu doar
4,288% a coeficientului investiţiilor strategice.
4.5.2. Analiza ratelor rentabilităţii financiare
Rentabilitatea financiară. (Rf), în limbaj anglo-saxon "Return On Equity" (ROE), poate fi evaluată
pe baza valorilor contabile, înscrise în situaţiile financiare, sau pe baza valorilor de piaţă, în ipoteza în care
acţiunile întreprinderii sunt cotate la bursă.
Rentabilitatea financiară sau rentabilitatea capitalurilor proprii interesează în mod deosebit
investitorii şi analiştii bursieri, pentru că reprezintă măsura finală a rentabilizării resurselor pe care
acţionarii le-au încredinţat întreprinderii sub forma capitalului de risc.
Rata rentabilităţii financiare (Rf), în valori contabile, este definită ca raport între
rezultatul net (Rmt) sau rezultatul brut (Rbrui) al exerciţiului şi capitalurile proprii (Cpr) sau media acestora, daca
în cursul exerciţiului au loc modificări semnificative ale capitalului prin noi aporturi în numerar:
Rnet R
Rf1 = * 100 sauR f 1 = brut *100
C pr C pr

Indicatorul evidenţiază rata de remunerare a capitalurilor proprii prin efectul gestiunii globale a
întreprinderii, inclusiv a activităţii financiare şi extraordinare. El exprimă aptitudinea managerului
întreprinderii de a asigura rentabilizarea capitalurilor care i-au fost incredinţate spre gestionare de către
acţionari.
Pentru a evalua potenţialul de autofinanţare (CAP) a întreprinderii în raport cu capitalurile

CAF
proprii, se poate calcula rata rentabilităţii financiare după urmatorul model: R f 2 = C *100
pr

Acest raport exprimă creşterea posibilă a capitalului propriu, în cursul perioadei, înainte de
eventuala decizie de distribuire a unei parţi din rezultatul net al exerciţiului sub formă de dividende sau
alte prelevări.
Din rata rentabilităţii financiare astfel calculate pot deriva alte două rate de rentabilitate:
Af Div
R f 21 = *100 sauR f 22 = *100
C pr C pr

Primul raport poartă numele de indice de autofinanţare, iar cel de-al doilea se numeşte indicele
dividendelor. Ei sunt complementari prin însumarea acestora obţinându-se raportul din care au derivat.
În cazul unor analize de detaliu, literatura de specialitate recomandă descompunerea ratei
rentabilităţii financiare în două sau mai multe rapoarte, care explică cauzele ce au determinat mărimea

Rnet Rnet CA R R CA CP
indicatorului descompus 110: R f = = * sauR f 1 = net = net * *
C pr CA C pr C pr CA CP C pr

Prima descompunere prezintă rata rentabilităţii financiare ca un produs între rata marjei nete de
acumulare numită şi profitabilitate şi raportul de rotaţie a capitalurilor proprii în cifra de afaceri.
94
 A doua modalitate de descompunere a ratei rentabilităţii financiare evidenţiază dependenţa sa de
marja netă de acumulare, de rotaţia capitalului permanent în cifra de afaceri şi faţă de structura financiară a
întreprinderii.
Structura financiară a întreprinderii poate fi exprimată ţinând seama de componentele capitalului
permanent (capital propriu şi datorii ce trebuie plătite într-o perioadă mai mare de un an – D>ian:
CP C pr + D > ian D
= = 1 + >in în care :
C pr C pr C pr

CIT
CIT - coeficientul îndatorării la termen
Rata rentabilităţii financiare mai poate fi descompusă şi în felul următor:
Rnet Rexp Rnet P Rexp Rnet  D 
Rf = = * * 1 = * * 1 + 
C pr At Rexp C pr At Rexp  C pr


Conform acestei descompuneri, rata rentabilităţii financiare este influenţată de rata rentabilităţii
economice şi de impactul îndatorării (I ) 111.
IND

În ceea ce priveşte impactul îndatorării, acesta poate exercita asupra ratei rentabilităţii economice
efect eroziv, nul sau multiplicativ, în funcţie de mărimea raportului levierului financiar (raportul
gradului de îndatorare).

______________
110
Mironiuc M., Analiză economico-financiară. Elemente teoretico-metodologice şi aplicaţii, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2006,
pp.379-381.
111
Mironiuc, M., Analiză economico-financiară. Elemente teoretico-metodologice şi aplicaţii, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2006,
p.382-384.
Tabelul nr.4.2.1. Determinarea ratelor rentabilităţii financiare
Nr. Specificare Exerciţiul financiar Indici (%)
crt 2006 2007
1 Rezultatul net 598.626 2.916.278 427,10
2 Rezultatul brut 712.046 3.468.816 487,10
3 CAP 2.648.597 3.792.833 143,20
4 Autofinanţarea 2.085.573 1.049.996 50,30
5 Dividendele 563.024 2.737.828 486,30
6 Capitaluri proprii 7.261.832 10.249.196 141,10
7 Rfl=Rnet/Cpr (%) 8,20 28,40 346,30
8 Rf1=Rbrut/Cpr (%) 9,80 33,80 344,90
9 Rf2=CAF/Cpr(%) 36,50 37,00 101,40
10 Rf21=Af/Cpr(%) 28,70 10,20 35,50
11 Rf22= Div/Cpr(%) 7,80 26,70 342,30

Ratele rentabilităţii financiare

■2006 ■2007
95
 Rf1 Rf11 Rf12 Rf21 Rf22

Fig.nr.4,11. Evoluţia ratelor rentabilităţii financiare în perioada 2006-2007

 Interpretarea rezultatelor analizei:

În perioada 2006-2007 ratele rentabilităţii financiare au avut următoarea evoluţie:
• Rata de remunerare a capitalurilor proprii a crescut în perioada analizată cu 246,30% în
varianta care utilizează la numerator rezultatul net şi cu 244,90% în cazul variantei ce ia în calcul
rezultatul brut. Capacitatea managerului întreprinderii de a gestiona capitalul de risc a crescut datorită
majorării rezultatului net (cu 386,30%) şi a celui brut (387,10%) într-un ritm mai rapid decât
creşterea capitalurilor proprii (cu 41,20%).
• Rata care indică capacitatea de autofinanţare a întreprinderii în raport cu capitalurile
proprii s-a majorat în perioada analizată cu 1,40%; această creştere se datorează creşterii capacităţii de
autofinanţare într-un ritm mai rapid (cu 43,00 %) decât creşterii capitalurilor proprii (cu 41,10%).
Creşterea ratei anterioare a avut consecinţe nefavorabile asupra indicelui autofinanţării şi
favorabile asupra indicelui dividendelor; la 100 lei capitaluri proprii partea din profitul net
destinată autofinanţării s-a diminuat cu 64,50%, iar partea destinată remunerării acţionarilor prin
dividende a crescut cu 242,30%.

 Analiza ratelor de rentabilitate financiară prin lanţuri de rapoarte

Tabelulnr.4.22. Determinarea ratelor rentabilităţii financiare
Nr. Specificare Exerciţiul financiar Indici (%)
crt. 2006 2007
1 CA 14.149.163 18.063.971 127,60
2 Rexp 392.953 3.552.405 904,03
3 Capitaluri proprii 7.261.832 10.249.196 141,10
4 D>lan 3.371.160 1.590.655 47,18
5 Capitaluri permanente 10.632.992 11.839.851 111,40
6 Activ (Pasiv) total 8.633.727 7.698.142 89,10
7 Rf=Rnet/Cpr(%) 8,20 28,40 346,30
•rata marjei nete 4,20 16,10 383,30

96
 Rnet/CA (%)
•rata de rotatie a 1,948 1,762 90,50
capitalului propriu in
cifra de afaceri
CA/Cpr (rotatii)
8 Rf= Rnet/Cpr (%) 8,20 28,40 346,30
•rata marjei nete 4,20 16,10 383,30
Rnet/CA (%)
•rata de rotaţie a 1,331 1,526 114,70
capitalului
permanent în cifra de
afaceri CA/CP
(rotaţii)
•rata de dependenţă 1,464 1,155 78,90
faţă de structura
financiară CP/Cpr =
l+D>lan/Cpr
9 Rf= Rnet/Cpr (%) 8,20 28,40 346,30
•rata rentabilităţii 4,60 46,10 1.002,20
economice Rexp/ 'At
•impactul îndatorării 1,81 0,62 34,40
(Rnet/Rexp) *(Pt/Cpr)
=(Rnet/Rexp)*(l+D/ Cp) 1,523*1,189 0,820*0,751 -

 Interpretarea rezultatelor anatizei:

În perioada 2006-2007, majorarea ratei rentabilităţii financiare prin lanţuri de rapoarte se explică prin:
• în prima variantă de descompunere, majorarea ratei rentabilităţii financiare cu 246,30%
este consecinţa majorării marjei nete cu 283,30%, precum şi a diminuării cu 9,50% a gradului de
reînnoire a capitalului propriu prin intermediul cifrei de afaceri;
• în a doua variantă de descompunere, creşterea ratei rentabilităţii financiare rezultatul înregistrării
unei marje nete superioare cu 283,30% în anul 2007 faţă de 2006, al creşterii numărului de rotaţii
efectuate de capitalul permanent în cifra de afaceri cu 14,70% şi al diminuării ratei de dependenţă faţă de
structura financiară cu 21,10%;
• în a treia variantă de descompunere creşterea ratei rentabilităţii financiare este rezultatul
majorării ratei rentabilităţii economice cu 902,20% şi al scăderii impactului îndatorării cu 65,60%.
Diminuarea gradului de îndatorare în perioada analizată de la 1,189 la -0,249 are un impact
multiplicativ asupra ratei rentabilităţii economice.

97
 CONCLUZII

Raţiunea primară a unei întreprinderi este de a răspunde unor nevoi sociale sau economice
care să-i legitimeze existenţa şi mobilizarea resurselor tehnico-materiale, umane, financiare. În
realizarea obiectivelor sale, întreprinderea acţioneaza într-un mediu complex, care-i afectează
activitatea, îi impune reguli şi atitudini, îi validează rezultatele. Menţinerea întreprinderii la un
nivel de performanţă care să-i susţină dezvoltarea şi evitarea unor erori extrem de costisitoare
impun luarea unor decizii corecte şi rapide, elaborate pe baza unor informaţii reale, permanent
actualizate şi a unui sistem de proceduri adecvate125.
Creşterea valorii firmei ca obiectiv major nu poate fi cunoscută fără analiza activităţii
economico-financiare. Analiza economico-financiară s-a impus în teoria şi practica economică drept
un instrument indispensabil pentru realizarea obiectivelor pe care le urmăresc atăt cei care gestionează
firma, cât şi toţi agenţii externi care sunt interesaţi de mersul afacerilor firmei126.

98
 O intreprindere nu poate supravieţui, respectiv nu se poate dezvolta într-o economie liberă
şi concurenţială decât în măsura în care e capabilă să răspundă într-o manieră durabilă nevoilor
pieţei. A răspunde pieţei presupune identificarea corectă a dorinţelor clienţilor, a motivaţiei reale
ale acestora, respectiv asigurarea promptă a unei oferte de bunuri şi servicii adecvate.
Totodată, funcţionarea stabilă şi eficienţa a unei întreprinderi în sistemul economiei de piaţă este
condiţionată de satisfacerea criteriului eficacităţii în alocarea şi exploatarea potenţialului intern al
acesteia. Un rol deosebit în fundamentarea unor decizii în măsura să integreze cerintele de mai sus
revine analizei financiare, concretizată în evaluarea complexă a activităţii şi rezultatelor
întreprinderii, a perspectivelor sale de dezvoltare, în corelaţie cu cerinţele pieţii şi cu exigentele
mediului concurenţial127.
În cadrul lucrării de faţă, am analizat sistemul indicatorilor de performanţă economico-
financiară al S.C. CALCARUL S.A.POJORÂTA, începând cu analiza soldurilor intermediare de
gestiune ce caracterizează activitatea de exploatare (de producţie şi comercială) şi continuând cu analiza
soldurilor intermediare de gestiune ce caracterizează rentabilitatea întreprinderii, analiza capacităţii de
autofinanţare, a ratelor de rentabilitate.
Analiza informaţiilor contabile, în special a situaţiilor financiare stă la baza elaborării de către
manageri a deciziilor celor mai favorabile pentru firmă. Responsabilitatea managerului pe linia
activităţii firmei este de a lua deciziile care să ducă la maximizarea profitului acestuia.

__________________
125
Petcu M., Analiza economico-financiară a întreprinderii. Probleme, abordări, metode, aplicaţii, Editura
Economică, Bucureşti, 2003, p.ll.
126
Gheorghiu Al., Analiză economico-financiară la nivel microeconomic, Editura Economică, Bucureşti, 2005, p.13.
127
Niculescu M., Diagnostic financiar, Editura Economică, Bucureşti, 2005, p.22.

Analiza soldurilor intermediare de gestiune ce caracterizează activitatea de exploatare a condus

la următoarele constatări:
Cifra de afaceri a societăţii analizate a cunoscut o evoluţie ascendentă, înregistrând în
intervalul 2006 - 2007 o sporire cu 3.914.808 lei (27,60%) datorită faptului că drumurile sunt într-
un proces de modernizare, cererea produselor de carieră-balastieră a crescut. Un alt factor care a
contribuit la această creştere se datorează calamităţilor naturale, care au provocat doborâturi de
masă lemnoasă în cantităţi semnificative.
Astfel, veniturile din vânzarea mărfurilor au crescut cu 5.055 lei (6,70%), iar producţia
vândută s-a majorat cu 3.909.753 lei 827,70%).
Marja comercială a înregistrat o evoluţie ascendentă în perioada analizată. Această
creştere a fost determinată de scăderea mai rapidă a costului mărfurilor vândute în comparaţie cu
veniturile obţinute din vânzarea mărfurilor.
În perioada 2006 - 2007 se constată o creştere a veniturilor din vânzarea mărfurilor cu 5.055

99
lei (6,70%), însă aceasta nu a putut acoperi scăderea semnificativă a marjei comerciale, ca urmare a
influenţei negative exercitate de majorarea costului mărfurilor vândute cu 16.637 lei (40,20%).
Producţia exerciţiului a înregistrat o evoluţie ascendentă în perioada analizată, motivată prin
creşterea producţiei vândute. În anul 2007, creşterea producţiei exerciţiului cu 3.783.734 lei (26,60%) s-
a datorat majorării producţiei vândute cu 3.909.753 lei (27,70%). Evoluţia pozitivă a producţiei vândute
se datorează politicii adecvate de promovare a produselor adoptată de S.C. CALCARUL S.A, iar
pentru menţinerea acestei tendinţe crescătoare este necesar ca întreprinderea să-şi adapteze mereu
strategia de pătrundere pe piaţă.
În ceea ce priveşte producţia stocată, se constată că în perioada 2006 - 2007 soldul debitor al
contului 711 ,,Variaţia stocurilor" a crescut cu 126.019 lei ceea ce reflectă o bună comercializare a
stocurilor de mărfuri deţinute de întreprindere.
Influenţa producţiei stocate asupra producţiei exerciţiului a fost negativă în perioada
analizată; producţia stocată s-a micşorat cu 126.019 lei, determinând scăderea producţiei cu 0,80%.
Producţia imobilizată a fost inexistentă în perioada supusă analizei neexercitând astfel nici o influenţă
asupra producţiei exerciţiului.
Valoarea adăugată a manifestat o tendinţă crescătoare, majorându-se cu 2.824.021 lei (25%)
în 2007 faţă de 2006, în special datorită evoluţiei pozitive a producţiei exerciţiului.
Consumurile intermediare au crescut în 2007 faţă de 2006 cu 931.405 lei (31,80%)
determinând scăderea valorii adăugate cu 931.405 lei (8,30%).
În cadrul consumurilor intermediare, influenţa asupra valorii adăugate a fost următoarea:
• creşterea cheltuielilor cu materiile prime şi materialele consumabile cu 132.802 lei
(16,40%) în 2007 faţă de 2006 a determinat scăderea valorii adăugate cu 132.802 lei (1,20%).
• creşterea altor cheltuieli materiale în perioada analizată cu 259.626 lei (814,70%) a
determinat scăderea valorii adăugate cu 259.626 lei (2,30%).
• creşterea altor cheltuieli din afară cu 124.113 lei (37,40%) a determinat scăderea valorii
adăugate cu 124.113 lei (1,10%);
• creşterea cheltuielilor cu prestaţiile externe în perioada analizată cu 414.864 lei (23,60%) a
determinat scăderea valorii adăugate cu 414.864 lei (3,70%).
În analiza structurii şi dinamicii rezultatului net al exerciţiului, am plecat de la
principalele arii de gestiune ale întreprinderii: de exploatare, financiară şi extraordinară. Acest lucru a
presupus o analiză verticală a contului de profit şi pierdere, în vederea aprecierii impactului
succesiv al celor trei rezultate de gestiune asupra rezultatului financiar al întreprinderii.
Rezultatul brut se determină atât la nivelul întregii activităţi a firmei, cât şi pe fiecare tip de
activitate în parte, determinându-se rezultatul din exploatare, financiar şi extraordinar. Prin
însumarea primelor două se obţine rezultatul curent al întreprinderii. În perioada analizată

100
evoluţia acestor rezultate a fost următoarea:
Rezultatul din exploatare în perioada 2006 - 2007 a avut o dinamică pozitivă, crescând cu
804%. Creşterea rezultatului din exploatare în această perioadă s-a datorat creşterii excedentului
de exploatare şi a altor venituri din exploatare, scăderii cheltuielilor cu despăgubiri, donaţii, etc.;
Rezultatul financiar a fost negativ în anul 2007, ceea ce înseamnă că în acest an
întreprinderea a făcut apel la surse externe de finanţare a activităţii, care generează un cost peste
veniturile financiare realizate. În anul 2006 s-a înregistrat un profit din activitatea financiară, de 319.093
lei.
Rezultatul extraordinar este inexistent în perioada analizată, ceea ce înseamnă că firma nu s-a
confruntat cu evenimente deosebite. Inexistenţa rezultatului extraordinar determină egalitatea
rezultatului curent cu rezultatul brut în această perioadă.
Un rol important în analiza performanţelor economico-financiare ale întreprinderii îl au ratele
de rentabiiitate. Acestea măsoară posibilitatea întreprinderii de a asigura, cu resursele de care dispune,
cea mai bună remunerare a capitalurilor investite. În ceea ce priveşte rentabilitatea comercială, în cazul
întreprinderii analizate s-au concluzionat următoarele:
• activitatea de comerţ cu mărfuri s-a dovedit mai puţin rentabilă în anul 2007, fapt explicat
prin creşterea cu 53,80% a ratei marjei comerciale, ceea ce arată că întreprinderea nu are în acest an
o poziţie consolidată pe piaţă;
• în perioada 2006 - 2007 rata marjei brute de exploatare s-a majorat cu 14,60%, indică
posibilitatea întreprinderii de a-şi reînnoi mijloacele fixe depreciate, de a acoperi costul capitalului şi de
a-şi asigura creşterea şi dezvoltarea.
• rata marjei nete de exploatare în 2007 s-a majorat cu 725,90% indicând faptul că, după
deducerea din cifra de afaceri a cheltuielilor variabile şi a cheltuielilor fixe, rezultatul de exploatare s-a
majorat cu 16,90 lei la 100 lei cifra de afaceri.
• rata marjei nete evidenţiază majorarea în perioada 2006-2007, a rezultatului net cu 11,90
lei la 100 lei cifra de afaceri.
Ratele de rentabilitate economică permit aprecierea performanţelor realizate în cadrul
activităţii curente (de producţie şi comercializare) a întreprinderii, fiind considerate expresia
capacităţii managerului de a asigura o eficientă gestiune a activităţii de exploatare. În ceea ce
priveşte ratele rentabilităţii activului de exploatare, în urma analizei efectuate la S.C.
CALCARUL S.A. se constată că acestea au fost ridicate în anul 2007, indicând faptul că
rezultatul din exploatare din acest an este suficient pentru a finanţa necesarul de active circulante şi active
imobilizate în activitatea de exploatare.
Rata rentabilităţii activului total în perioada 2006 - 2007 are tendinţa crescătoare, de la
9,50% la 50,70% datorită creşterii semnificative a rezultatului economic de 372,70% în raport cu

101
diminuarea activului total, cu 10,90%.
Ratele de rentabilitate financiară au înregistrat în perioada analizată valori crescătoare, ceea ce
indică o situaţie de echilibru în ceea ce priveşte rata de distribute a dividendelor şi rata de autofinanţare.
De asemenea, valoarea crescută a acestei rate conferă un plus de credibilitate a firmei în relatiile cu băncile
sau alţi creditori, fiind o garanţie ca întreprinderea îşi va respecta angajamentele.
În anul 2007, rata de remunerare a capitalurilor proprii a crescut cu 246,30% - în varianta
care utilizează la numărător rezultatul net şi cu 244,90% - în cazul variantei ce ia în calcul rezultatul
brut. Capacitatea managerului întreprinderii de a gestiona capitalul de risc a crescut datorită majorării
rezultatului net (cu 386,30%) şi a celui brut (cu 387,10) într-un ritm mai rapid decăt creşterea capitalurilor
proprii (cu 41,20%).
Rata care indică capacitatea de autofinanţare a întreprinderii în raport cu capitalurile proprii s-a
majorat în perioada analizată cu 1,40%; în consecinţă, au crescut posibilităţile de creştere a capitalului
propriu al întreprinderii, prin creşterea capacităţii de autofinanţare într-un ritm mai rapid (cu43%) decât
creşterea capitalurilor proprii (cu 41,10%).
Creşterea ratei anterioare a avut consecinţe nefavorabile asupra indicelui autofinanţării şi
favorabile asupra indicelui dividendelor; la 100 LEI capitaluri proprii partea din profitul net destinat
autofinanţării s-a diminuat cu 64,50%, iar partea destinată remunerării acţionarilor prin dividende cu
242,30%.
Capacitatea de autofinanţare este un indicator foarte important pentru întreprindere, ea reflectând
potenţialul financiar de creştere economică a acestuia, respectiv resursele financiare generate de activitatea
întreprinderii, după ce s-au dedus toate cheltuielile plătibile la o anumită scadenţă. La S.C. CALCARUL
S.A. în 2007, capacitatea de autofinanţare crescând cu 43% indică că întreprinderea are în această
perioadă potenţial financiar pentru a remunera capitalurile proprii antrenate în activitatea întreprinderii şi pentru
finanţarea investiţiilor.
Un alt indicator de măsurare a autofinanţării îl reprezintă excedentul brut de exploatare.
Deosebirea dintre acesta şi capacitatea de autofinanţare constă în faptul că excedentul brut de
exploatare reflectă surplusul monetar potenţial rezultat numai din activitatea de exploatare, iar capacitatea
de autofinanţare evidenţiază surplusul monetar potenţial creat de activitatea globală a întreprinderii (inclusiv
din operaţiunile cu caracter financiar şi extraordinar). Acest indicator a înregistrat o creştere în anul 2007 de
46,60%. Se constată o bună capacitate a firmei de a-şi menţine şi dezvolta potenţialul producţiei.
Se observă aşadar că, pe ansamblu, întreprinderea a obţinut profit datorită rezultatului din activitatea
de exploatare, rezultatul financiar fiind negativ în anul 2007, indicând faptul că, pe lângă capitalurile
proprii, firma a apelat şi la sursele externe de finanţare a activităţii, care generează un cost peste
veniturile financiare. Devine evidentă importanţa analizei rezultatelor în cadrul oricărei întreprinderi,
aceasta fiind utilă atât managerilor, cât şi altor persoane interesate să afle informaţii: creditori, acţionari,

102
furnizori, concurenţa, statul. Analiza economico-fmanciară a rezultatelor întreprinderii oferă în mod
direct informaţii cu privire la rentabilitatea activităţii desfăşurate şi în mod indirect cu privire la:
situaţia echilibrului financiar al întreprinderii; capacitatea de plată a obligaţiilor pe termen lung,
mediu şi scurt; dacă întreprinderea are o structura a capitalurilor adecvată activităţii desfăşurate;
eficienţa cu care sunt investite capitaluri disponibile; dacă se realizează o gestiune eficientă a
resurselor, precum şi alte aspecte legate de întreprinderea analizată.

ANEXA nr.l
BILANŢUL S.C. CALCARUL S.A.
Nr.rd. 2006 2007
A. ACTIVE IMOBILIZATE
I. IMOBILIZĂRI NECORPORALE - -
1 . Cheltuieli de constituire 01 - -
2. Cheltuieli de dezvoltare 02 - -
3. Concesiuni, brevete, licenţe, mărci comerciale, drepturi şi valori 03 14.697 9.093
similare şi alte imobilizări necorporale
4. Fond comercial 04 - -
5. Avansuri şi imobilizări necorporale în curs de execuţie 05 - -
TOTAL (rd. 01 la 05) 06 14.697 9.093
II. IMOBILIZĂRI CORPORALE -
1 . Terenuri şi construcţii 07 2.394.963 2.345.429
2. Instalaţii tehnice şi masini 08 3.520.888 2.667.059
3. Alte instalaţii, utilaje şi mobilier 09 75.831 69.170
4. Avansuri şi imobilizări corporale în curs de execuţie 10 85.503 75.053
TOTAL (rd 07 la 10) 11 6.077.185 5.156.711

103
III IMOBILIZĂRI FINANCIARE
1 . Acţiuni deţinute la entităţile afiliate 12 - -
2. împrumuturi acordate entităţilor afiliate 13 - -
3. Interese de participare 14 - -
4. Împrumuturi acordate entităţilor de care compania este legată în 15 -
virtutea intereselor de participare -
5. Investiţii deţinute ca imobilizîri 16 -
6. Alte imprumuturi 17 2.560 -
TOTAL (rd. 12 la 17) 18 2.560 -
ACTIVE IMOBILIZATE - TOTAL (rd. 06 +11+18) 19 6.094.442 5.165.804
B. ACTIVE CIRCULANTE - -
I. STOCURI - . -
1 . Materii prime şi materiale consumabile 20 376.378 306.270
2. Producţia în curs de execuţie 21 21.101 7.505
3. Produse finite şi mărfuri 22 386.926 335.116
4. Avansuri pentru cumpărări de stocuri 23 - 6.794
TOTAL (rd. 20 la 23) 24 784.405 655.685
E. CREANŢE
1 . Creanţe comerciale 25 1.196.512 1.573.005
2. Sume de încasat de la entităţi afiliate 26 - -
3. Sume de încasat de la entităţile de care compania este legată în 27
virtutea intereselor de participare
4. Alte creative 28 53.781 38.872
5. Capital subscris şi nevărsat 29 - -
TOTAL (rd. 25 la 29) 30 1.250.293 1.611.877
III. INVESTIŢII PE TERMEN SCURT
1. Acţiuni deţinute la entităţile afiliate 31 - -
2. Alte investiţii pe termen scurt 32 - -
TOTAL (rd. 31 la 32) 33 - -
IV. CASA ŞI CONTURI LA BĂNCI 34 475.752 236.669
ACTIVE CIRCULANTE - TOTAL (rd. 24+30+33+34) 35 2.510.450 2.504.231
C. CHELTUIELI ÎN AVANS 36 28.836 28.108
D. DATORII: SUMELE CARE TREBUIE PLĂTITE ÎNTR-O - -
PERIOADĂ DE PÂNĂ LA UN AN
1 . Împrumuturi din emisiuni de obligaţiuni 37 - -
2. Sume datorate instituţiilor de credit 38 - 908.941
3. Avansuri încasate în contul comenzilor 39 - -
4. Datorii comerciale - furnizor 40 2.497.894 233.541
5. Efecte de comerţ de plătit 41 - -
6. Sume datorate entităţilor afiliate 42 - -
7. Sume datorate entităţilor de care compania este legată în virtutea 43 - -
intereselor de participare
8. Alte datorii, inclusiv datoriile fiscale şi alte datorii privind 44 690.946 2.993.043
asigurările sociale
TOTAL(rd.37 la 44) 45 3.770.473 4.135.525
E. ACTIVE CIRCULANTE / DATORII CURENTE NETE (rd. 46 -1.231.187 -1.603.186
35+36-45-62)
F. TOTAL ACTIVE MINUS DATORII CURENTE (rd. 19+46-61) 47 4.863.254 3.562.617
G. DATORII: SUMELE CARE TREBUIE PLĂTITE ÎNTR-0 - -
PERIOADĂ MAI MARE DE UN AN
1 . Împrumuturi din emisiuni de obligaţiuni 48 - -

104
2. Sume datorate instituţiilor de credit 49 - 1.590.655
3. Avansuri încasate în contul comenzilor 50 - -
4. Datorii comerciale - furnizor 51 3.371.160 -
5. Efecte de comerţ de plătit 52 - -
6. Sume datorate entităţilor afiliate 53 - -
7. Sume datorate entităţilor de care compania este legată în virtutea 54 - -
intereselor de participare
8. Alte datorii, inclusiv datoriile fiscale şi datoriile privind asigurările 55 - -
sociale
TOTAL (rd. 48 la 55) 56 3.371.160 1.590.655
H. PROVIZIOANE - -
1 . Provizioane pentru pensii şi obligaţii similare 57 - -
2. Provizioane pentru impozite 58 - -
3. Alte provizioane 59 - -
TOTAL PROVIZIOANE (rd. 57+59) 60 - -
I.VENITURI ÎN AVANS - -
1. Subvenţii pentru investiţii 61 - -
2, Venituri înregistrate în avans 62 - -
TOTAL(rd.611a62) 63 - -
J. CAPITAL ŞI REZERVE - -
I. CAPITAL - -
1 . Capital subscris vărsat 64 6.217.392 6.217.392
2. Capital subscris nevărsat 64 - -
3. Patrimoniul regiei 66 - -
TOTAL (RD. 64 LA 66) 67 6.217.392 6.217.392
PRIME DE CAPITAL 68 - -
III. REZERVE DIN REEVALUARE SOLD 69 926.212 864.468
C(+)
IV. REZERVE
1. Rezerve legale 70 35.602 173.441
2. Rezerve statutare sau contractuale 71 - -
3. Rezerve reprezentând surplusul realizat din rezerve din reevaluare 72 - -
4. Alte rezerve 73 2.188.087 1.451.561
5, Acţiuni proprii 74
TOTAL (rd. 70 la 73-74) 75 35.602 173.441
V. PROFITUL SAU PIERDEREA REPORTATĂ 76 82.626 2.993.895
SOLD C (+) SOLD D (-) 77
VI. PROFITUL SAU PIERDEREA EXERCIŢIULUI FINANCIAR 78 598.626 2.911.269
SOLD C (+) SOLD D (-) 79
Repartizarea profitului 80 598.626 2.911.269
CAPITALURI PROPRII - TOTAL (rd. 67+68+69+75+76-77+78-79- 81 7.261.832 10.249.196
80)
Patrimoniul public 82 - -
CAPITALURI - TOTAL (rd. 81+82) 83 7.261.832 10.249.196

CONTUL DE PROFIT ŞI PIERDERE AL S.C. CALCARUL S.A

Indicator Nr. rd. Exerciţiul financiar

105
 2006 2007
l.Cifra de afaceri netă 1 14.149.163 18.063.971
Producţia vândută 2 14.073.849 17.983.602
Venituri din vânzarea mărfurilor 3 75.314 80.369
Venituri din dobânzi înregistrate de entităţile al căror obiect 4
principal de activitate il constituie leasingul
Venituri din subvenţii de exploatare aferente cifrei de afaceri nete 5
2. Variaţia stocurilor de produse finite şi a producţiei în curs de - -
execuţie
SoldC(+) 6 99.460 26.559
SoldD(-) 7
3. Producţia realizată de entitate pentru scopurile sale proprii şi 8 - -
capitatizată
4. Alte venituri din exploatare 9 43.161 1.389.743
VENITURI DIN EXPLOATARE - total (rd, 01+06+08+09) 10 19.291.784 19.427.155
5.a)Chehuieli cu materiile prime şi materialele comumabile 11 808.729 941.531
Alte cheltuieli materiale 12 31.866 291.492
b)Alte cheltuieli externe (cu energia şi apa) 13 331.027 455.140
Cheltuieli privind mărfurile 14 41.390 24.753
6. Cheltuieli cu personalul (rd. 16+17) 15 8.620.917 10.257.150
a)Salarii şi indemnizaţii 16 6.372.188 7.746.135
b)Cheltuieli cu asigurările şi protecţia socială 17 2.248.729 2.511.015
7.a)Ajustări de val. privind imob. corp. şi necorp. (rd. 19-20) 18 2.056.474 1.423.115
a. 1) Cheltuieli 19 2.061.010 1.423.115
a.2)Venituri 20 4.536 -
7.b)Ajustări de valoare privind activele circ. (rd. 22-23) 21 - -
b. l)Cheltuieli 22 - -
b. 2)Venituri 23 - -
8. Alte cheltuieli de exploatare (rd. 25 la 28) 24 2.008.428 2.431.569
8.1. Cheltuieli privind prestaţiile externe 25 1.753.681 2.168.545
8.2. Cheltuieli cu alte impozite, taxe şi vărsăminte asimilate 26 150.407 167.218
8.3. Cheltuieli cu despăgubiri, donaţii şi active cedate 27 104.340 95.806
Cheltuieli privind dobânzile de refinanţare înregistrate de entităţile al 28
căror obiect principal de activitate îl constituie leasingul
Ajustări privind provizioanele (rd. 30-31) 29 - -
Cheltuieli 30 - -
Venituri 31 - -
CH. DE EXPLOATARE - total (rd. 11 la 15+18+21+24+29) 32 13.898.831 15.874.750
PROFITUL SAU PIERDEREA DIN EXPLOATARE: 33 392.953 3.552.405
Profit (rd. 10-32) Pierdere (rd. 32-10) 34
9. Venituri din interese de participare, din care: 35 -
-venituri obţinute de la entităţile afiliate 36 -
10. Venituri din alte investiţii şi împrumuturi ce fac parte din activele 37
imobilizate, din care: 38 - -
-venituri obţinute de la entităţile afiliate
11. Venituri din dobânzi, din care: 39 3.024 13.924
-venituri obţinute de la entităţi afiliate 40
Alte venituri financiare 41 429.789 337.483
VENITURI FINANCIARE -TOTAL (rd. 35+37+39+41) 42 432.813 351.417
12Ajustări de valoare privind imobilizările financiare şi investiţiile 43 - -
deţinute ca active circulante (rd. 44-41)
Cheltuieli 44 - -
Venituri 45 - -
13. Cheltuieli privind dobânzile, din care: 46 37.811 109.367
-cheltuieli în relaţia cu entităţile afiliate 47

106
Alte cheltuieli financiare 48 75.909 325.639
CHELTUIELI FINANCIARE -total (rd.43+46+48) 49 113.720 435.006
PROFITUL SAU PIERDEREA FINANCIARĂ: Profit (rd. 42-49) 50 319.093 83.589
Pierdere (rd. 49-42) 51
14.PROFITUL SAU PIERDEREA CURENTĂ Profit (rd. 10+42-32- 52 712.046 3.468.816
49) Pierdere (rd. 32+49-10-42) 53
15. Venituri extraordinare 54 - -
16. Cheltuieli extraordinare 55 - -
17.PROFITUL SAU PIERDEREA EXTRORDINARĂ: Profit (rd.54- 56 - -
55) Pierdere (rd.55-54) 57
VENITURI TOTALE (rd.10+42+54) 58 14.724.597 19.778.572
CHEL TUIELI TOTALE (rd. 32+49+55) 59 14.012.551 16.309.756
PROFITUL SAU PIERDEREA BRUTĂ: Profit (rd. 58-59) Pierdere 60 712.046 3.468.816
(rd. 59-58) 61
18. IMPOZITUL PE PROFIT 62 113.420 557.547
19. Alte ch. cu impozite neprezentate la elementele de mai sus 63 - -
20.PROFITUL SAUPIERDEREA NETĂ A EXERCIŢIULUI
FINANCIAR 64 598.626 2.911.278
Profit 65
Pierdere

107
108
 BIBLIOGRAFIE

1. Andone L, Robert J. Mockler, Dorothy G. Dologite, Ţugui AL, Dezvoltarea sistemelor

inteligente în economie. Metodologie şi studii de caz, Editura Economică Bucureşti, 2001;
2. Andone L., Ţugui AL, Sisteme inteligente în management, contabilitate, finanţe. bănci şi
marketing, Editura Economică, Bucureşti, 1999;
3. Airinei D., Filip M., Fătu T.,Grama A., Fofache D., Georgescu M., Finaru L. Introducere în
informatica economică. Editura Sedcom Libris, laşi. 2003;
4. Bîrsan M, Curs Analiza economico-financiară, Editura Universităţii Suceava 2007;
5. Bucătaru D., Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Junimea. laşi. 2004:
6. Budugan D., Georgescu, L, Bazele contabilităţii, Editura Sedcom Libris, laşi, 2003;
7. Creţoiu Gh.. Bucur, L.Contabilitate. Fundamentele şi noul cadru juridic. Ed. All Beck,
Bucureşti;
8. Dragotă V., Ciobanu A., Obreja L., Dragotă M., Management financiar, Bucureşti. Editura
Economică, 2003;
9. Dumitrean E., Toma C, Scorţescu Gh., Berheci L., Mardiros D., N., Contabilitate financiară I,
Volumul al Il-lea, Editura Sedcom Libris, laşi. 2002;
10. Feleagă L, Ionaşcu L, Tratat de contabilitate financiară, Volumui I, Editura Economică,
Bucureşti, 1998;
11. Feleagă N., Malciu L., Bunea S., Bazele contabilităţii. O abordare europeană şi
internaţională, Editura Economică, Bucureşti. 2003;
12. Florea I, Florea R., Macovei L, Berheci M.. Introducere în expertiza contabilă şi auditul
financiar, Editura CECCAR, Bucureşti, 2005;
13. Georgescu L, Elemente de contabilitate aplicate în societăţile comerciale şi instituţiile
publice, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2004;
14. Gheorghiu Al., Analiza economico-financiară la nivelul microeconomic, Bucureşti,
Editura Economică, 2004;
15. Hlaciuc E., Curs Bazele contabilităţii. Editura Universităţii Suceava, Ed. Universitatii
Suceava 2007
16. Horomnea E., Tabără N., Budugan D., Georgescu E., Bejianu L., Bazele contabilităţii,
Editura Sedcom Libris, Iaş.i, 2006;
17. Horomnea E., Bazele contabilităţii. Concepte şi aplicaţii, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2004;
18. lonescu C., Informarea financiară în contextul internaţionalizării contabilităţii, Editura
Economică, Bucureşti, 2003;
19. Istrate C, Introducere în contabilitate, Editura Polirom, Iaşi; 2002;
20. Mironiuc M., Analiză economico-financiară. Elemente teoretico-metodologice şi aplicaţii,
Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2006;
21. Nedelea, Al., Marketing, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2003,
22. Nica P., Iftimescu A., Management. Concepte şi aplicaţii, Editura Sedcom Libris, Iaşi, 2004;
23. Niculescu M., Diagnostic financiar, Volumul al Il-lea, Editura Economică, Bucureşti, 2005;
24. Oprea D., Meşniţă G., Sisteme informaţionale pentru manageri, Editura Polirom, Iaşi, 2002;
25. Oprea C., Ristea M., Bazele contabilităţii, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 2003;
26. Oprean L., Popa LE., Nistor C.E., Oprean D., Bazele contabilităţii. Logica inregistrărilor.
Contabilitate - aplicaţii practice, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2004;
27. Pascariu Gh., Audit financiar - studii, teorii şi norme profesionale, Ed. Fundaţiei Academice
,,Gheorghe Zane", Iaşi, 2004;
28. Pântea I.P., Bodea Q.,Contabilitatea financiară, actualizată la Standardele Europene,
Editura Intelcredo, Deva, 2006;
29. Petcu M., Analiza economico-financiară a întreprinderii. Probleme, abordări, metode,
aplicaţii, Ed. Economică, Bucureşti, 2003;
30. Petrescu S., Diagnostic economic-financiar. Metodologie. Studii de caz, Ed. Sedcom Libris,

109
 laşi, 2004;
31. Petrescu S., Analiză şi diagnostic financiar-contabil Ghid teoretico-aplicativ, Editura
CECCAR, Bucureşti, 2006;
32. Petrescu S., Moroniuc M., Analiză economico-financiară. Teorie şi aplicaţii, Editura Tiparul,
laşi, 2002;
33. Pop A., Contabilitatea financiară românească armonizată cu Directivele Contabile
Europene, Standardele Internaţionale de contabilitate, Editura Intelcredo, Deva, 2002;
34. Ristea M., Dumitru C.G., Contabilitate aprofundată, Editura Universitară, Bucureşti, 2003;
35. Ristea M., Contabilitate financiară, Editura Universitară, Bucureşti, 2005;
36. Spătaru L., Analiza economico-financiară. Instrument al managementului întreprinderilor,
Editura Economică, Bucureşti, 2004;
37. Tabără N., Horomnea E., Toma C, Analiză contabil-financiară. Teorii, concepte, metode şi
tehnici de valorificare a informaţiei contabil-financiare în procesul decizional, Editura Tipo
Moldova, laşi, 2002;
38. Toma M., Iniţiere în auditul situaţiilor financiare ale unei entităţi, Editura CECCAR,
Bucureşti, 2005;
39. Tole M., Analiză economico-financiară. Metode, tehnici şi studii de caz, Editura
Universitară, Bucureşti, 2004;
40. Tulvinschi M. Curs Audit Financiar Contabil Editura Universităţii Suceava, 2006
41. Audit financiar 2000. Standarde. Codul privind conduita etică şi profesională, Editura
Economică Bucureşti, 2000;
42. Ghid pentru înţelegerea şi aplicarea IAS 1. Prezentarea situaţiilor financiare, Editura
CECCAR, Bucureşti, 2004, p.282;
43. *** Standard Internaţional de Contabilitate 1 - Prezentarea situaţiilor financiare;
44. *** Standardul International de Contabilitate 1 - Situaţiile fluxurilor de numerar;
45. *** Ordinul nr.1752 din 17/11/2005 pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme
cu directivele europene, completată cu O.M.F.P. nr. 2001/2006 şi O.M.F.P. nr. 2374/2007

110