Cariera

 
Putini savanţi au fost atât de controversaţi ca Pascal.
P e r s o n a l i t a t e a s a ş t i i n ţ i f i c a exceptionala a atras atât in timpul vieţii sale, cât si în cele
trei secole ce s-au scurs de la moartea sa, atenţia multor cercetători. Elogii, critici, denigrari, s-au
amestecat într – o gamă cât se poate de largă. Dintre contemporanii lui Descartes1, nici unul nu a
arãtat un geniu natural mai bine decât Pascal.
Reputaţia lui în matematicã constã mai mult în ceea ce ar fi putut face decât in ceea ce a
fãcut efectiv, deoarece o lungã perioadã din viaţã a considerat cã datoria lui este de a se
concentra asupra exerciţiilor religioase.
Blaise Pascal s-a remarcat încă din copilărie prin inteligenţa sa uimitoare şi prin pasiunea sa
pentru matematică, lăsându-şi amprenta în acest domeniu de la o vârstă foarte fragedă.“De îndată
ce fratele meu a ajuns la vârsta la care i te puteai adresa vorbindu-i el a dat dovadă de un spirit
extraordinar prin micile răspunsuri , pe care le dădea în mod potrivit , dar mai mult prin
întrebările pe care le punea cu privire la natura lucrurilor şi care îi uimea pe toţi”2.
Blaise Pascal nu a fost trimis la şcoală el învăţând cu tatăl său atât disciplinele ştinţifice cât si pe
cele literale, Etiene Pascal3 tatăl său cunoştea latina, dreptul ca orice fost preşedinte al unei
Curţi. Metoda de învăţare ce i-a fost dată tânărului Pascal obişnuinţa deplină a judecăţii libere şi
neimpuse, dezvoltându-i desigur încrederea în sine.4
Deşi tatăl său îl îndeamnă spre studiul limbilor străine, precum latina şi greaca, Blaise dovedeşte
că are o înclinaţie deosebită spre ştiinţe şi matematică. În curând Pascal se apucã de studiat
geometria, sacrificându-şi timpul de joacã şi în ciuda restricţiilor care îi erau impuse, în câteva
sãptãmâni descoperã singur multe proprietãţi ale figurilor. La vârsta de doar unsprezece ani el
scrie un scurt tratat despre sunetele scoase de corpurile care vibrează. Acest lucru atrage însă
nemulţumirea tatălui său, care îi interzice să mai studieze ştiinţele şi matematica până la vârsta
de cincisprezece ani, susţinând că acest lucru i-ar distrage atenţia de la studiul limbilor străine.
Chiar şi fără acordul tatălui său, Blaise face cercetări în matematică, iar la vârsta de doisprezece
ani demonstrează că suma unghiurilor unui triunghi este de 180 de grade. Étienne realizează care
este adevărata chemare a fiului său şi decide totuşi să îl încurajeze. Pascal descoperă pentru el
însuşi din nou geometria lui Euclid. Îl rugase odată pe tatăl său să îi explice ce este această
disciplină şi acesta îi spuse în puţine cuvinte că ea constă “ în mijlocul de figuri juste şi de a găsi
proporţiile pe care le au între ele “5 Atunci cu “ bare şi ronduri“ căci copilul nu cunoştea numele
de linii şi cercuri desenate cu cărbune pe podeaua camerei lui , micul Pascal ajungea singur pâna
la enunţarea şi demonstrate teoremei 32 din cartea întâi a geometriei lui Euclid. Impresionat de

1
René Descartes (31 martie 1596 – 11 februarie 1650), cunoscut de asemenea cu numele latin Cartesius, a fost
un filozof şi matematician francez.
2
La vie de Monsieur P ̀ ascal, ecrite par Madam Perier sa soueur , in Ouvres, ed CIT, volum 1 , pag 50
3
Étienne Pascal was a French lawyer and amateur mathematician. He was the father of Blaise Pascal.
4
Monografii, Blaise Pascal ,Nina Fason, Bucreşti 1969, Editura pentru literatura universală, pag 29
5
Blaise Pascal , Nina Fason, Bucuresti 1969, ed universala, pag 32
aceasta demonstraţie inteligentă, tatăl său i-a dat o copie a carţii „Elementele”6 de Euclid, pe care
Pascal o citeste cu interes pana cand o învata.Citind cartea, el îsi dă seama ca nu are nevoie de
vreo explicaţie. În timp ce citea compunea si progresa atât de mult, încat putea frecventa toate
conferinţele care se ţineau săptămânal şi la care se adunau oameni cu experienţă in domeniu din
Paris pentru a-şi prezenta lucrările sau pentru a le examina pe ale altora. Rezultatul educatiei
oferite de tatal sau a fost că Pascal poseda bine in scris si citit limba latina, cunostea greaca si se
descurca si cu limba italiană. Neavând nici un fel de restricţie în a-şi susţine punctul de vedere,
Blaise Pascal afirmă mai târziu că a găsit o eroare în geometria lui Rene Descartes. Acest copil
nu încetează să uimească pe toată lumea, ţinând cont că face afirmaţia respectivă la o vârstă la
care majoritatea copiilor nici măcar nu au idee cine este Rene Descartes - nici nu împlinise
treisprezece ani. Începând cu vârsta de paisprezece ani, participă la întâlnirile săptămânale
organizate de oameni de ştiinţă francezi, precum Roberval, Mersenne, Mydorge şi mulţi alţii.
Mai târziu, Blaise scrie o lucrare despre conice, numită „Essai pour les coniques” („Eseu despre
conice”). În această lucrare este enunţată Teorema lui Pascal.7 La vârsta de 14 ani, Blaise Pascal
a început să-l însoţească pe tatăl său la întrunirile lui Mersennede la Paris, la care
participau Roberval, Auzout, Mydorge, Desargues, ultimul devenind un model pentru tânărul
Pascal. Pe la vârsta de 16 ani, Blaise a prezentat la aceste întruniri câteva teoreme
despre geometria proiectivă, incluzând hexagonul mistic al lui Pascal.
Pentru ca la 17 ani să scrie Essai pour la coniques. Aceste scrieri la- au inspirit poate din cursul
reuniunilor academiei abatelui Bourdelout., la care lua parte alături de tatăl său, şi cu privire la
care Marguerite Pierre notează că Blaise Pascal ”era dintre cei care aduceau de cele mai multe
ori lucruri noi”.8 La vârsta de 18 ani era un om istovit de încordarea prea mare a studiilor din anii
adolescenţei. Formaţia lui in anii adolescenţei este doar ştinţifică9. Scrisorile lui cãtre Fermat
aratã cã aproximativ în aceastã perioadã se concentra asupra geometriei analitice şi fizicii. A
repetat şi experimentele lui Toricelli.
Dar geniul apare de pe acum şi asta îl deosebeşte dintr- o dată de prietenii învăţaţi ai tatălui său.
Mai important este faptul ca a devenit un scriitor de talent. Mai tarziu si-a insuşit si cunoştinţe
teologice si filozofice tot prin lectura. In orice caz, Blaise nu avea sa devină un erudit ci un
amator genial. În „Cugetari” , el delimiteaza posibilitatile maşinii aritmetice, pronuntându-se
astfel: „Maşina aritmetică produce efecte care se apropie mai mult de gândire decât tot ce fac
animalele, dar nu face nimic ce ne-ar putea determina să spunem ca ea are voinţa ca animalele”10.
Pentru realizarea planului sau, Pascal a inceput sa lucreze cu toata ardoarea tineretii. Dar, pe
cat părea de simplu principiul, pe atat de mari erau piedicile pe care avea să le întâmpine.
Dificultatea cea mai mare era găsirea unor meseriaşi în stare să îndeplinească o asemenea munca
6
în afara de cartea Stihia, în traducere românească Elementele, tradusă în peste 300 de limbi, în care Euclid pune
bazele aritmeticii şi ale geometriei plane şi spaţiale, s-au mai păstrat câteva cărţi dintre care: Datele, lucrare ce
cuprinde teoreme şi probleme care completează Elementele, precum şi Optica, privită ca o geometrie a "razei
vizuale"
7
Dacă un hexagon poate fi înscris într-o conică, atunci punctele de intersecţie ale laturilor opuse vor fi coliniare.
8
Blaise Pascal, Nina Fason, pag 33
9
Scrisoarea din iunie – august 1651 in Ouvres , v 1, pag 55
10
Cugetari, Blaise Pascal, editura Aion 2000, pag 52
şi care să îi urmeze exact indicaţiile. Ei trebuiau să posede perfect practica strunjirii, a pilei si a
ciocanului pentru a reduce piesele maşinii la pasurile si proporţiile cerute de teorie. In 1642 nu
construise decât un singur model, si acesta imperfect, astfel pronuntându-se să renunte la proiect.
A avut însa noroc cu cancelarul Seguier, care, fiind informat de aceste incercari, l-a încurajat să
îsi continue eforturile. Aceleaşi îndemnuri le-a primit si din partea lui Robeval.
Astfel, Pascal şi-a reluat proiectul şi a trebuit să depună un efort considerabil pentru a construi
„mai bine de 50 de modele, compuse din vergele sau lamele drepte, altele curbe, altele cu lanţuri,
unele mişcându-se în linie dreaptă, altele circular, unele conice, altele cilindrice, iar altele cu
totul diferite de acelea, fie prin material, fie prin forma” 11
Tânărul a atins vârsta de aproape 20 de ani când construieşte o maşină de calculat pe care o
numeşte maşina aritmetică. Ideea îi vine odată cu obligaţiile cuprinse în funcţia tatălui său ,
nevoit să facă mereu o serie de calcule necesare operaţiunilor de stabilire şi percepere a
impozitelor. Blaise Pascal simplifică munca şi o face mai precisă în rezultatele ei. Alcătuieşte o
maşina de calculat la a cărei perfecţionare va ajunge numai după mulţi ani. 12 Concepută în
prealabil în 1643 modelul ei definitiv va fi de abia cel realizat în 1652 şi aflat astăzi la
conservatorul de arte şi meserii din Paris. În 1650 la mijlocul carierei lui ştiinţifice, Pascal şi-a
abandonat brusc idealurile lui în favoarea religiei, aşa cum zice în Pensées, "contempleazã
mãreţia şi misterul omului". În septembrie 1651, Etienne Pascal moare, iar într-o scrisoare
adresată uneia din surori dă un adânc înţeles creştin morţii în general şi morţii tatălui său în
particular, idei care formează baza pentru lucrării sale filozofice ulterioare, Les pensées. A
trebuit sã administreze moşia tatãlui sãu. Din mai 1653, Pascal scrie Récit de la grande
expérience de l'équilibre des liqueurs (Tratat despre echilibrul lichidelor) în care explică legea
presiunii. În urma corespondenţei cu Fermat din vara anului 1654 a pus bazele teoriei
probabilităţii. În această perioadă are şi probleme de sănătate, dar continuă lucrul până în
octombrie 1654. Pe 23 noiembrie 1654, în urma unei experienţe religioase îşi dedică viaţa
Creştinătăţii. Acum a adoptat iarãşi vechile lui ocupaţii şi a fãcut câteva experimente asupra
presiunii exercitate de lichide şi gaze. În aceeaşi perioadã a inventat triunghiul aritmetic, şi
împreună cu Fermat a creat calculul probabilităţilor.13După aceşti ani cercetările lui Pascal se
îndreaptă într- o direcţie nouă , acea a experimentelor asupra vidului , care formează un întreg
capitol cu lungi răsunete în întreaga lui gândire de savant. Experienţele repetate demonstrează că
vidul există, că natura nu are oroare de el, şi că “nu se întâmplă nici un fapt pe care acesta să îl
producă pentru a evita vidul.14 “Oroarea vidului” se descoperă a fi o cauză imaginară, natura nu
este însufleţită, şi deci nu este capabilă de pasiune. Scrie mai multe lucrări, printre care ”De
l'Ésprit géométrique” („Despre spiritul geometric”), publicată la un secol după moartea sa şi  „De
l'Art de persuader” („Despre arta persuasiunii”).
În 1650 începe să studieze religia sau, folosind cuvintele sale, să „contempleze măreţia şi
misterul omului”. Această schimbare bruscă de la dezinteres faţă de religie la devotament total
poate fi rezultatul a diferite cauze. În primul rând, faptul că suferea de o boală nervoasă  şi de
ipohondrie, afecţiuni care, conform celor din preajma sa, contribuiau mult la modificarea

11
Reponse de Blaise Pascal , in Ouvres vol II pag 62
12
Blaise Pascal de Façon Nina , pag 37
13
Probabilitatea este una dintre putinele idei importante care are o data exacta de nastere. In 1654, calculul
probabilitatilor in forma sa matematica apare in faimoasa corespondenta dintre Blaise Pascal si Pierre Fermat
14
Traites de l’equilibru des liqueures, în Ouvres , V 3 pag 254
comportamentului său. O altă cauză poate fi chiar neputinţa sa de a înfrânge boala de care suferă,
el recurgând într-un mod disperat  la unica soluţie rămasă - religia
Pascal face vizite la mănăstirea Jansenistă Port-Royal des Champs la cca. 30 de km sud-vest
de Paris şi publică lucrări anonime reunite în Lettres provinciales, în 1656.
Între 1656 şi 1658 scrie Les pensées, cea mai cunoscută lucrare teologică a lui Pascal.”va arăta în
discipolul janseniştilor, un gânditor creştin de adâncime neîntâlnită”15
Medita asupra cãsãtoriei când un accident l-a determinat iarãşi sã se concentreze asupra religiei.
S-a mutat la Port Royal unde a trãit pânã în 1662. Mai târziu, devine interesat de o femeie din
Auvergne şi scrie „Discours sur les passions de l'amour” („Conversaţii despre pasiunile
dragostei”). Deşi lua în considerare o căsătorie, mai târziu îsi schimbă radical opinia, afirmând
despre aceasta că este „cea mai joasă condiţie de viaţă permisă unui creştin”. Cu timpul îşi pierde
interesul faţă de religie şi Dumnezeu, dar şi-l recapătă în urma unui accident când are şi o viziune
divină.
Odată interesul recăpătat, el publică diverse lucrări cu teme religioase şi susţine existenţa
miracolelor. Înainte de moartea sa  începe o lucrare teologică importantă, al cărui titlu original
este „Apologie de la religion Chrétienne” („Elogiul religiei creştine”), dar pe care nu reuşeşte să
o termine.
Singura lucrare matematicã care o mai scrie o a fost un eseu despre cicloidã în 1685. Suferea de
insomnie şi de o durere de dinţi când i-a venit idea şi spre surprinderea lui suferinţa i-a trecut.
Privind aceasta ca un semn divin a continuat problema, lucrând fãrã oprire opt zile, şi a terminat
o lucrare relativ completã despre geometria cicloidei.
Prima lucrare asupra geometriei conicilor, scrisã în 1639, a fost publicată doar în 1779. Conica
este o curbã planã rezultatã din intersecţia unui con circular cu un plan. Se pare cã a fost scrisã
sub îndrumarea lui Desargues. Douã rezultate sunt deopotrivã importante şi interesante. Pascal
şi-a îmbunãtãţit triunghiul aritmetic în 1653, dar nu existã nici o consemnare a metodei lui pânã
în 1665. Triunghiul este o figurã simplã (ca cele douã şi se poate continua la infinit). Ultima
lucrare matematicã a lui a fost Cicloida16 in 1658. Soluţiile lui Pascal (afectate de metoda
indivizibilitãţii)17 seamănă cu rezolvarea pe care o dă un matematician din zilele noastre cu
ajutorul calculului cu integrale.
Blaise Pascal rămâne până astăzi una din marile enigma ale epocii sale şi ale timpului
nostrum. Dacă autorul Provincialelor ar fi fost un mistic total, un dereglat afectiv din cauza

15
Blaise pascal , Monografii de Façon Nina , v1, pag 34
16
Cicloida este linia curbã trasatã de un punct de pe circumferinţa unui cerc care se roteşte fãrã alunecare pe o
dreaptã. În 1630 Galileo a atras atenţia asupra acestei forme de altfel graţioase, şi sugerase ca acele podurilor sã fie
construite astfel. Patru ani mai târziu Roberval a aflat aria determinatã de cicloidã. Descartes nu a apreciat aceastã
soluţie şi l-a provocat la aflarea tangentelor, aceeaşi provocare i-a fost trimisã lui Fermat care a rezolvat-o
numaidecât. Câteva întrebãri au fost puse de alţi matematicieni. Acestea se refereau la curbã şi la suprafaţa şi
volumul determinate de cicloidã la rotirea în jurul axei, bazei şi tangentei. Acestea la un loc cu aflarea poziţiei
centrului de greutate al corpurilor solide formate au fost rezolvate de Pascal în 1658. Rezultatele au fost emise ca
întrebãri spre rezolvare. Wallis reuşeşte sã rãspundã la toate cu excepţia celor legate de centrul de greutate.
17
El a obţinut (prin însumare) echivalentul integralelor lui sinф, sin2ф şi ф∙sinф, o limitã fiind 0 sau ½π. De
asemenea a investigat geometria spiralei lui Arhimede. Aceste studii, potrivit lui D'Alembert, formeazã o legãturã
între geometria lui Arhimede şi calcului infinitezimal a lui Newton.
credinţei , ca Luther18 , Meister Eckart19 , sau Jakob Bohme20, intoleranţa lui brutal faţa de adepţii
altor puncte de vedere, filoyofice sau teologale, ar fi fost poate mai uşor de înţeles şi explicat.
Dacă savantul cu daruri ştinţifice precoce, dar prelungite , ar fi oferit contemporanilor săi doar
acele studii despre conuri, tratatul despre vid, maşina sa ingenioasă de calcul cercetările despre
lichide sau premisele calcului infinitesimal, la –m fi înscris în spatial de gândire despre Galileo
Galilei21, Descartes şi Newton.22 Deşi viaţa lui Pascal a fost scurtă, ea a fost plină. El a arătat
lumii că poate gândi atât matematic cât şi filozofic şi a revoluţionat ştiinţa. Chiar şi schimbările
bruşte prin care trece, de la savant genial la fanatic religios şi invers, aduc o contribuţie majoră la
această plinătate a existenţei sale. Acum, că am aruncat o privire fugară în viaţa lui Blaise Pascal,
putem recunoaşte cu uşurinţă faptul că a fost un „copil-minune”, ale cărui calităţi, dar şi defecte,
l-au ghidat pe drumul său spre maturitate şi au făcut din el un excepţional om de ştiinţă. În
onoarea contribuţiilor sale în ştiinţă numele Pascal a fost dat unităţii de măsură a presiunii,
precum şi unui limbaj de progamare şi nu în ultimul rând unei săli a facultăţii de Studii
Europene, Universitatea Babeş Bolyai, Cluj - Napoca
 

18
Martin Luther (n. 10 noiembrie 1483, Eisleben, Saxonia - d. 18 februarie 1546), preot şi doctor înteologie, a fost
primul reformator protestant ale cărui reforme au fost aplicate în Bisericile Evanghelice-Luterane.
19
Eckhart von Hochheim O.P. (c. 1260 – c. 1327), commonly known as Meister Eckhart, was
aGerman theologian, philosopher and mystic, born near Gotha, in the Landgraviate of Thuringia in the Holy Roman
Empire. Meister is German for "Master", referring to the academic title Magister in theologia he obtained in Paris.
20
Jakob Böhme (probably April 24, 1575[1] – November 17, 1624) was a German Christian mysticand theologian.
He is considered an original thinker within the Lutheran tradition. In contemporary English, his name may be
spelled Jacob Boehme; in seventeenth-century England it was also spelled Behmen, approximating the
contemporary English pronunciation of the German Böhme.
21
Galileo Galilei (n. 15 februarie 1564[4] – d. 8 ianuarie 1642)[1][5] a fost un fizician, matematician, astronom şi
filosof italian care a jucat un rol important în Revoluţia Ştiinţifică.
22
Condiţia umană la Blaise Pascal şi Jean-Jacques Rousseau , Hodăjeu Doina, an 2005 ,Interogaţii asupra lui
Pascal , pag 1