Caracterizare Alexandru Lăpuşneanul

Personajul principal al nuvelei, erou romantic, cu atestare istorică - este alcătuit din
puternice trăsături de caracter, un personaj excepţional, ce acţionează în
împrejurări deosebite. Ca orice personaj principal de nuvelă, Alexandru
Lăpuşneanul este foarte riguros conturat, având puternice trăsături de
caracter.

Lăpuşneanul este tipul domnitorului tiran şi crud, cu voinţă puternică şi spirit

vindicativ (răzbunător), trăsături ce reies indirect, din faptele şi vorbele personajului.
în organizarea răzbunării împotriva boierilor trădători, care constituie unica raţiune
pentru care s-a urcat pentru a doua oară pe tronul Moldovei, vodă schingiuieşte,
ciunteşte şi-i omoară pe boieri, le ia averile profitând de "cea mai mică greşeală
dregătorească, la cea mai mică plângere". Hotărât să-şi ducă la îndeplinire planul, el
este de neclintit, răspunzând cu mânie: "Dacă voi nu mă vreţi, eu vă vreu [...] şi dacă
voi nu mă iubiţi, eu vă iubesc pre voi [...] Să mă întorc? Mai degrabă-şi întoarce
Dunărea cursul îndărăpt".

Se dovedeşte bun cunoscător al psihologiei umane, care reiese din secvenţele ce

relevă atitudinea lui faţă de Motoc, pe care-1 cruţă pentru a se folosi de perfidia şi
ticăloşia Iui în aplicarea planului de răzbunare, precum şi din cea în care ştie să profite
de mulţimea adunată la porţile curţii domneşti care-1 linşează, reuşind astfel să scape
de unul dintre cei mai ameninţători duşmani ai săi, argumentând "Proşti, dar mulţi
[...] să omor o mulţime de oameni pentru un om, nu ar fi păcat?".

Deţine arta disimulării, scena din biserică fiind foarte semnificativă în acest sens;
vodă, îmbrăcat "cu mare pompă domnească", a fi comis crime, citează din Biblie, în
timp ce pregăteşte cel mai sadic omor din toate câte comisese - piramida de capete
tăiate ale celor 47 de boieri ucişi la ospăţul domnesc, la care fuseseră invitaţi.

Cruzimea este trăsătură romantică şi dominantăa lui Lăpuşneanul, reieşind

indirectdin multele scene cumplite: leacul de frică, linşarea lui Motoc, ameninţarea cu
moartea a propriei familii, schingiuirea şi omorârea cu sânge rece, ba chiar cu
satisfacţie a boierilor etc. Moartea violentă, prin otrăvirea lui Lăpuşneanul de către
chiar blânda lui soţie, este tot de factură romantică.

Caracterizarea directă:

Făcută de naratorse conturează, prin redarea gesturilor şi a mimiciipersonajului,

atât forţa de disimulare - "în minutul acela el era foarte galben la faţă, ca şi racla
sfântului ar fi tresărit"-, cât şi ura permanentă care-i determină comportamentul:
"sângele într-însul începu a fierbe".

Norodul- este primul personaj colectiv constituit pentru prima oară într-o operă
literară, după regula de mişcare şi de gândire unitară, reacţionând ca un singur
om: "Prostimea rămase cu gura căscată.[...] începu a se strânge cete-cete [...] Toate
glasurile se făcură un glas [...] în toate inimile fu ca o schinteie electrică."

Autorul are măiestria artistică de a surprinde psihologia mulţimii, iar pentru a numi
mulţimea constituită ca un singur personaj, foloseşte substantive şi expresii
sugestive, ca: "gloata", "norodul", "câteva sute de mojici", "prostimea", "proşti",
"mulţime", "idra cu multe capete".

Motoc este boierul intrigant şi trădător, perfid şi cinic, care nu se dă în lături de la

nimic pentru a profita de orice împrejurare care-i poate fi benefică.

In antitezăcu Lăpuşneanul este domniţa Ruxanda, înzestrată numai cu trăsături

pozitive, între care gingăşia, blândeţea şi iubirea de oameni.

Procedeele de caracterizare, directe şi indirecte, repliciledevenite emblematice

pentru construirea eroilor, compun personaje romantice, a căror trăsătură dominantă
trimite şi către influenţe clasiciste, iar

Nuvela "Alexandru Lăpuşneanul" este o nuvelă istorică deoarece cuprinde

numeroase elementele realiste ilustrate de adevărul istoric, preluat de Costache
Negruzzi din "Letopiseţul Ţării Moldovei" scris de Grigore Ureche:

• ocuparea tronuluiMoldovei de către Alexandru Lăpuşneanul Pentru a doua

domnie, între 1564-1569, întâlnirea lui Lăpuşneanul cu boierii"Motoc vornicul şi
Veveriţă postelnicul şi cu Spanciog spătarul"; replica lui Alexandru vodă: "De nu
mă vor, eu îi voiu pre ei şi de nu mâ iubescu, eu îi iubescu pre dânşii şi tot voiu
merge, ori cu voie, ori fâră voie"; scena ospăţului şi a măcelului de la curtea
domnească, omorârea celor 47 de boieri: "...închis-au poarta şi ca nişte lupi într-o
turmă făr de nici un păstor au întrat într-înşii, de-i snopiia şi-i junghiia, nu numai
boierii, ce şi slujitorii. [...] Şi au perit atuncea 47 de boieri, fără altă curte ce nu s-au
băgat în samă. Şi aşa după atâta nedumnezeire, îi pari ia că ş-au răscumpărat inima";
descrierea morţii lui Lăpuşneanuleste preluată în mare măsură de Negruzzi din
aceeaşi cronică: "... văzându-să în boală grea ce zăcuse şi neavându nădejde de a mai
firea viu, au lăsat cuvântu episcopilor şi boierilor, de-1 vor vedea că ieste spre
moarte, iară ei să-] călugărească. Decii văzându-1 ei leşinându şi mai multu mort
decât viu, [...] l-au călugărit şi i-au pus nume de călugărie Pahomie. Mai apoi, dacă s-
au trezit şi s-au văzut călugăr, zic să fie zis că de să va scula, va popi şi el pre unii.
[...] Roxanda, doamnă-sa, temându-se de un cuvântu ca acesta [...] l-au otrăvit şi au
murit. Şi cu cinste l-au îngropatu în mănăstirea sa," Slatina, ce ieste de dânsul zidită".

• în nuvelă, Costache Negruzzi face referiri directela inspira rea sa din cronica Iui
Grigore Ureche, atunci când relatează prezentarea doamnei Ruxanda: "La moartea
părintelui ei, bunului Petru Rareş, care, zice hronica, cu multă jale şi mâhniciune a
tuturor s-au îngropat în sf.monastirea Probota, zidită de el, Ruxanda rămăsese, în
fragedă vârstă, sub tuturatul a doi fraţi mai mari, Iliaş şi Ştefan"; prezentându-1 pe
Ştefan, fratele Ruxandei, ca fiind un desfrânat: "«Nu hălăduia de răul lui nici o

• jupâneasă, dacă era frumoasă», zice hronlcarul în naivitatea să".

• în afară de datele istorice reale, în nuvelă se manifestă şi ficţiunea, ca rezultat al

procesului de transfigurare a realităţii, ca produs al fanteziei autorului, sub formă de
licenţe istorice. De pildă, Motoc, Spancioc şi Stroici nu mai trăiau în timpul celei de a
doua domnii a lui Lăpuşneanu, deoarece fuseseră condamnaţi şi executaţi în Polonia.

Referindu-se Ia valoarea incontestabilă a nuvelei "Alexandru Lăpuşneanul" de

Costache Negruzzi, George Călinescu afirma că aceasta "ar fi devenit o scriere celebră
ca şi Hamlet, dacă literatura română ar fi avut în ajutor prestigiul unei limbi
universale. Nu se poate închipui o mai perfectă sinteză de gesturi patetice adânci,
cuvinte memorabile, de observaţie psihologică acută, de atitudini romantice şi intuiţie
realistă".