Alexandru Macedonski

          Dimitrie, bunicul poetului, si fratele acestuia, Pavel, venisera in tara dupa infrangerea
rascoalei sarbilor impotriva turcilor, condusa de Karagheorghievici, la care participasera. Se
proclamau descendenti de voievod sarb si aduceau sangele iute si amestecat al balcanicilor, un
gust de aventura si darinta de inavutire rapida. In 1821 fratii Macedonski au fost printre cei cu
care Tudor Vladimirescu a pornit rascoal in Oltenia, la care, se pare, au contribuit cu mari sume
de bani. Alexandru, fiul lui Dimitrie si tatal poetului, a urmat colegiul militar la Kerson, in Rusia
si s-a dedicat carierei militare. Numele sau se leaga de cel mai insemnat eveniment al epocii :
Unirea Principatelor. Casatorit cu Maria, fica pitarului Dimitrie Paraianu, din autentica boierime
olteneasca, si socotind neindestulatoare nobletea sud-dunareana a inaintasilor sai, tatal,
Alexandru Macedonski, si-a confectionat singur un arbore genealo 737g65h gic fantast, de
descendent al casei Biberstein, domnitoare in Lituania, mistificare in care ajunse sa creada el
insusi. General si minstru de Razboi in timpul domniei lui Al. I. Cuza (a carui alegere ca domn o
sprijinise), iubitor de fast, ducea o existenta seniorala, puternic fixata in amintirea copiilor. Dupa
pensionarea sa inainte de vrema, chestiunea Macedonski devine pretextul unei infruntari intre
partidele liberal si conservator, generalul fiind rechemat (in ian. 1869) ca sef al diviziei
teritoriale.Moartea sa neasteptata, in sept. 1869, trezeste in familie banuiala unei crime, pusa in
legatura cu numeroasele dusmanii pe care si le atrasese generalul, fire impulsiva si dura.In
contrast cu viata de lux de alta data, dificultatiile de dupa decesul tatalui, pensia, considerata
neindestulatoare, oferita de guvern, creeaza la Macedonski, adolescent pe atunci, ideea
persecutiei si a ostilitatii mediului, precum si nostagia onorurilor oficiale.

          O atare optica este intretinuta  si de mama, fire romantica, imaginativa, framantata, chiar
predispusa sa dramatizeze, dominata de obsesia unei fatalitati ireductibile, astfel femeie fina, cu
o cultura frenceza remarcabila si cu un adevarat dar al povestirii. Macedonski a primit educatia
care se dadea pe atunci odraslelor unei familii boieresti : in limba franceza, cu un dascal in casa,
si, in romaneste, la gimnaziul din Craiova, unde I se certifica absolvirea clasei a patra (1866-
1868). Colegii si-l amintesc timid, hipresensibi cu o sanatate subreda, trecand adesea prin stari
extatice si de usoara nevroza, cu o fantezie neobisnuita, avid de afectiune.Pentru insanatosire dar
si pentu studii, mama il trimite in strainatate.Adolescentul de 16 ani colinda singur Austria, Italia
si Elvetia, apoi din nou Italia. Era inscris de forma la Institutul Schwitz din Bucuresti si chiar la
Facultatea de litere.Debutase in ``Telegraful roman`` (in 1870) de la Sibiu cu o poezie trimisa din
strainatate : Dorinta poetului. In 1872 e la Bucuresti pentru a-si pregati cel dintai volum, Prima
verba, aparut in acelasi an. Intre timp situatia aventurii familiare devine tot mai nesigura. O
slujba administrativa sau birocratuia, oricare ar fi fost ea, ii trezea o adevaarata repulsie lui
Macedonski, atat de mandru de nobletea originii sale. Se adauga la aceasta credinta in misiunea
poetului, in geniul lui, care il ridica deasupra existentei comune. ``Complexul genialoid`` al
poetului, altuit pe mandria sa aristrocratica, se formeaza inca din vremea inceputurilor sale
literare. Cateva recenzii binevoitoare ii dau incredere de nezdruncinat in calitatiile poeziei sale.
Totusi, in aceasta perioada, Macedonski isi canalizeaza energia spre alta cale posibila de
dobandire  a gloriei  si de implinire a unui destin  pe care si-l voia exceptional : politica, mai ales
cea antidinastica (materializare in  fapt a unor mai vechi resentimente familiale contra
princepelui  strain),ii oferea posibilitatile unei afirmari pe care o visa spectaculoasa. Macedonski
intra in partidul liberal si scoate gazeta ``Oltul`` (1873). Atacurile antidinastice si enuntarea unor
principii, sustinute cu impulsivitate si inabilitate chiar impotriva propriului sau guvern, atrag
atentia asupra lui. Campania continuind cu o si mai mare energie pamfletara, Macedonski va fi
judecat si arestat pentru un articol  (din ``Oltul``), care cerea cu malitiozitate publicarea unei
genealogi a familiei dominatoare. Procesul si zgomotul din jurul numelui sau ii dau mari
satisfactii. Va relua in presa (in ``Telegraful``, 1875) atacurile antidinastice si va sustine idei
republicane.                      

          Curand incearca o mare dezamagire, caci se vede sters de pe listele liberale ale
candidatilor pentru Camera. Macedonski intra atunci in gruparea celor nemultumiti de noul
guvern liberal, sub conducerea lui N. Blaramberg, si impreuna cu Bonifaciu Florescu si Pantazi
Ghica, scoate ``Stindardul`` (1876). Numit, dupa multe insistente, director al prefecturi judetului
Bolgrad, este silit-dupa cateva luni-sa demisioneze. Macedonski ajunge in opozitie si seridica, in
``Vestea`` (1877), impotriva lui C. A. Rosetti si a``visitatorului`` politic al lui I. C. Bratianu.
Primul, pentru al potoli I-l numeste, fara sa-l consulte, controlor financiar. Macedonski,care se
scotea astfel retrogradat, izbugneste in presa impotriva acestei functii ``incalificabile``,
enumerandu-si meritele de combatant liberal. Solicita lui M. Kogalniceanu postul de atasat de
legatie, dar e numit director de prefectura  la Silista Noua (noiembrie 1878), functie pe care
poetul o accepta, desi, sigur, n-o socotea pe masura posibilitatilor sale. Administrator pentru o
vreme al plasii Sulina, dupa 18 luni de serviciu ramanein afara, cu sentimentul ratarii carierei
politice si intr-o precara situatie financiara. Idealist, imposibil de convertit la compromisuri in
dezacord cu firea sa, irascibil si lipsit de tact, strain de micile si marile aranjamente si dezgustat
de rapacitatea burgheziei, Macedonski ramasese la litera principiilor democratice ale burgeziei
liberale din epoca pasoptista, vazute in puritatea lor ideala, cu o sensibilitate aparte fata de
pozitia omului decultura in societate. In 1880 scoate ziarul satiric ``Tarara``, cu atacuri la adresa
liberalilor si a regelui si in acelesi an, ``Literatorul``, prin care voia sa cucereasca gloria literala,
dupa ce pierduse sperantele unei cariere politice.