Turism - Atestat

Cuprins
A. Argument
B. Capitole
I. Turismul în România
1. Evoluția turismului în România
2. Turismul
2.1. Potențialul turistic al României,
2.2. Provinciile turistice din România
2.3. Formele de turism
2.4.Obiective turistice din România
II. Zona Bucovina
1.Cadrul natural și istoric al zonei
2. Zona Bucovina-forme și tipuri de turism
3. Dezvoltarea durabilă a turismului în zonă
III. Studiu de caz “ Mănăstirile Bucovinei“
1. Mănăstirile bucovinene-scurtă prezentare
2. Perspective de dezvoltare a turismului
religios în Bucovina
3.Baza de cazare specifică edificiilor
religioase
4.Trasee
5. Concluzie
C. Bibliografie
D. Anexe
A. Argument
România deţine atât elemente care au însemnătate pentru turism cât şi o multitu -dine de
mijloace care pot facilita activităţile specifice acestui domeniu. Răspândirea acestora în teritoriu este
diferită existând pe de-o parte aglomerări de obiective ce au condiţionat şi concentrări de modalităţi
şi resurse de punere în valoare a acestora, iar pe de alta spaţii largi în care toate acestea sunt dispiate.
Mai mult în prima categorie evoluţia locală, regională este variată în contextul impunerii unora spre
anumite tipuri de activităţi turistice, unele re -cunoscute pe plan naţional şi internaţional în raport de
altele care dispun de obiective la fel de însemnate dar puţin cunoscute şi unde mijloacele de
valorificare sunt reduse.
Pentru a avea o bază într-un program complex de organizare şi dezvoltare turistică a ţării şi a
oricărui teritoriu trebuie să se plece de la inventarierea corectă a tot ceea ce există şi la diferenţierea
de unităţi care să se poată înscrie într-un sistem ierarhic. Componentele de ordine diferite vor abvea
o anumită alcătuire şi funcţionalitate dar şi legături care să asigure intercondiţionarea şi prin aceasta
unitatea sistemului.Pentru turism importanţă are sta- bilirea de unităţi taxonomice precise care pe de-
o parte fiecare reflectă un anumit nivel de resurse potenţiale iar pe de altă parte un minim de dotare
(mijloacele) posibile la un mo- ment dat, pentru valorificarea acestora. Dacă prima componentă
poate fi privită ca relativ fixă (mai ales în cazul elementelor specifice cadrului natural), cea de a doua
are un caracter dinamic în sensul unei evoluţii sau involuţii în funcţie de politicile economice
aplicate.
Scara ierarhică normală, cel puţin pentru evaluarea potenţialului turistic o constituie: punctul
turistic, localitate (cu valenţe turistice), centru turistic, axă turistică, zonă turistică, regiune turistică la
care în cazul României se poate adăuga provincia turistică.
Studierea turismului în România servește întregirii imaginii fenomenului turistic cu

particularizarea pentru România. Se urmareşte cunoaşterea etapelor de dezvoltare, pentru ca în
comparaţie cu fenomenul turistic european şi global să poată fi apreciat obiectiv facându-se
abstracţie de perioadele de regres legate de factori de natură social-economică sau politică.
Obiectivele esenţiale ale studiului de față constă tocmai în cunoaşterea patrimoniului turistic,
a materiei prime neprocesate, sau parţial amenajate care se constitue ca factor fundamental, făara de
care turismul ca fenomen şi mai ale3s activitate ec onomică majoră nici nu poate fi conceput.
Un alt obiectiv este cel de a surprinde tendinţele aparent aleatoare stimulate de noile
orientări, de impactul cu procesul de privatizare şi legislaţie, dar mai ales cele legate de iniţiativele
particular-familiare, mai ales în mediul rural care dă consistenţa şi spaţialitate şi aferă noi posibilităţi
şi direcţii de expansiune.
Analiza dezvoltării in timp a bazei materiale şi legatura cu infrastructura general aparţinând

altor domenii de activitate evidenţiază o altă caracteristică a turismului, aceea de ramură de sinteză şi
cu sprijinire logistică reciprocă.
Cunoaşterea amenajărilor turistice, ca şi volum şi dimensiune, tipologie şi repartiţie spaţială

reflectă gradul de utilizare turistică şi raportarea la intensitatea, caracteristicile, regimul şi
provenienţa fluxurilor turistice.
Toate acestea se vor constitui ca argumente în evidenţierea corelaţiei între diversitatea
potenţialului şi amenajărilor turistice, calitatea serviciilor şi gradul de eficienţa a acestora reflectată
atăt în volumul cererii, stimulate de ofertă a pieţei turistice şi mai ales în categoriile de turism ( a
tipurilor şi formelor de turism practicate şi practicabile).
La nivel regional spaţial sunt surprinse caracteristici care individualizează entităţi ce permit
emiterea de prognoze şi tendinţe de dezvoltare.
În perioada actuală, turismul este de mare importanţă atât pe plan naţional cât şi
internaţional, reprezentând unul dintre cele mai complexe fenomene ale civilizaţiei contemporane nu
numai prin proporţiile impresionante ale populaţiei globului care-l practică, dar mai ales prin
implicaţiile sale.
Denumirea de “turism” a căpătat în zilele noastre sensuri ce realizează o mare
complexitate de situaţii, de la necesitatea firească de a cunoaşte, de a vedea sau de a descoperi, până
la cerinţele reconfortării fizice sau intelectuale.
Termenul generic de “turism” înmănunchiază gusturile şi însuşirile de a călători,
pedestru, ciclist, cu automobilul, trenul, vaporul sau avionul, de placere sau pentru îngrijirea
sănătăţii.
Obiectul imediat al oricărei forme de turism îl constituie aspectele mai mult sau mai
puţin “artistice” ale naturii locurilor, natura cu toate însuşirile aerul, pământul, vegetaţia sau apa. Dar
oricât de spectaculoase vor fi asemenea însuşiri, ele pot da deplinătate numai în măsura asocierii lor
“civilizaţiei”, componentelor realităţilor sociale, istorice, economice privite ca atare, dar mai ales pe
firul metamorfozelor lor în timp şi spaţiu.
Vom atinge idealul turistic ori de câte ori, călătorind, vom avea prilejul să ne bucurăm
de “natură”, aşa cum este ea, dar mai ales în manifestarea armonioasă cu munca şi inteligenţa
omenească.
Din punct de vedere etimologic, conform dicţionarului Larousse, termenul “turism” ar
proveni din latinescul “turnus”-“voiaj în circuit”, care a fost preluat de limba franceză “tour” –
călătorie, plimbare. Pe de altă parte, unele dicţionare susţin originea engleză a cuvântului, provenit
din “tour” şi “to tour” –“călătorie în circuit” (Swizewscki, 1977).
Există o serie de definiţii ale turismului care sau remarcat de-a lungul timpului.
Definiţie elaborată de Swizewschi şi Oancea (1977) consideră turismul un fenomen social-
economic de masă, caracteristic civilizaţiei industrial-urbane ce se deplasează in cadrul relaţiilor
interdependente dintre mediul geografic şi societate. El constă în consumarea produsului turistic pe
diferite arii geografice şi unităţi de timp, ca urmare a deplasărilor banale ale indivizilor în afara
activităţilor productive sau a obligaţiilor de serviciu, având ca rezultat regenerarea forţei de muncă,
refacerea sănătăţii îmbogăţirea orizontului cultural (inclusiv satisfacţii spirituale).
Capitolul I
B.
Turismul în România
1.Evoluția turismului în România
Organizația Mondială a Turismului (O.M.T. – ce își are sediul la Madrid) definește turismul
ca fiind “ activitățile realizate de persoane sau grupuri de persoane pe durata călătorii -lor și șederii
acestora în locații diferite de spațiul obișnuit traiului cotidian1. Conform determi- nărilor turismul
este „activitatea cu caracter recreativ sau sportiv, constând din parcurgerea pe jos sau cu diferite
mijloace de transport a unei regiuni pitoreşti dintr-un anumit punct de vedere". Activitatea turistică
poate fi considerată una din cele mai vechi ocupaţii ale omului încă pe timpurile când nomadismul
era modul de viaţă al unei colectivităţi umane.
Pe parcursul evoluției societății umane, omul în permanenţă a avut şi activităţi turistice, care au
fost impuse de anumite situaţii, nevoi, necesităţi şi poate nu în ultimul rînd pentru ceea ce numim noi
astăzi agrement. Turiştii care se deplasau dintr-un loc în altul au fost în de- cursul timpului printre
primii şi cei mai dinamici purtători de informaţii. În condiţiile lipsei telecomunicaţiilor succesele de
dezvoltare în toate activităţile umane erau difuzate şi prin tu- rişti. Cu certitudine se poate afirma că
turismul a existat în toate epocile istorice, ceea ce s-a nodificat în timp a fost doar formele de
deplasare a turiştilor, scopurile acestora.2 Pentru unii turismul este o distracţie sau o formă de
menţinere sau de refacere a sănătăţii, iar pentru alţii o activitate profesională, o necesitate vitală.
România, cu o experienţă de peste 2000 de ani în activităţile turistice, în prezent îşi per-
fecţionează formele de practicare a turismului, infrastructura turismului şi se află în faţa adop- tării
unei strategii al activităţilor turistice, prin luarea în considerare a experienţei ţărilor avan- sate, a
elaborărilor ştiinţifice din marile centre universitare şi academice.3 România are posibi- lităţi
universale, specifice, unice în dezvoltarea turismului. România nu poate (şi nici nu trebuie) să preia
un model elaborat şi folosit în alte ţăr ale lumii. România are propriul său po-tenţial ştiinţific şi
practic care să fundamenteze strategia sa proprie, cu totul originală, pe care să o aplice prin metode,
de asemenea, întrutotul specifice. O asemenea orientare nu poate fi explicată doar prin experienţa
istorică sau prin originalitatea condiţiilor geografice, climatrice, tradiţiilor, obiceiurilor, artei, culturii
etc.
În ultimii ani, România a devenit o destinație preferată pentru mulți europeni (mai mult de
4
60% dintre turiștii străini provin din țările membre UE), rivalizând și fiind la concurență cu țări
precum Bulgaria, Grecia, Italia sau Spania.
Stațiuni precum Mangalia, Saturn, Venus, Neptun, Olimp și Mamaia (numite uneori și
Riviera Română) sunt printre principale atracții turistice pe timp de vară. În timpul iernii, stațiunile
de schi de pe Valea Prahovei și din Poiana Brașov sunt destinațiile preferate ale turiștilor străini.
Pentru atmosfera lor medievală și pentru castelele aflate acolo, numeroase orașe transilvănene
precum Sibiu, Brașov, Sighișoara, Cluj-Napoca sau Târgu Mureș au devenit niște importante puncte
de atracție pentru turiști. De curând s-a dezvoltat și turismul rural ce se concentrează asupra
promovării folclorului și tradițiilor. Principalele puncte de atracție le reprezintă Castelul
1
Glăvan, V.(2000),Turismul în România, Edit. Economică Bucureşti,
2
Cândea Melinda, Erdeli G., Simon Tamara (2001),România. Potenţial turistic şi turism,
Edit.Univ. Bucureşti,
3
Cocean., P.(1997),Geografia turismului românbesc.Editura Focul Viu, Cluj Napoca, Biblioteca
Facultăţii de Geografie,
4
Stănculescu G. – „Tehnologia turismului”, Editura Oscar Print, București 2003
Bran, mânăstirile pictate din nordul Moldovei, bisericile de lemn din Transilvania ori Cimitirul Vesel
din Săpânța. Alte atracții turistice importante din România sunt cele naturale precum Delta
Dunării,Porțile de Fier, Peștera Scărișoara și încă alte câteva peșteri din Munții Apuseni.
Turismul în România se concentrează asupra peisajelor naturale și a istoriei sale bogate,

având de asemenea o contribuție importantă la economia țării. În 2006, turismul intern și
internațional a asigurat 4,8% din PIB și aproximativ jumătate de milion de locuri de muncă (5,8%
din totalul locurilor de muncă).5 După comerț, turismul este cea de-a doua ramură importantă din
sectorul de servicii. Dintre sectoarele economice ale României, turismul este unul dinamic și în curs
rapid de dezvoltare, fiind de asemenea caracterizat de un mare potențial de extindere. După
estimările World Travel and Tourism Council,6 România ocupă locul 4 în topul țărilor care cunosc o
dezvoltare rapidă a turismului, cu o creștere anuală a potențialului turistic de 8% din 2007 până în
2016.[19] Numărul turiștilor a crescut de la 4,8 milioane în 2002, la 6,6 milioane în 2004. De
asemenea, în 2005, turismul românesc a atras investiții de 400 milioane de euro.7
DESTINAŢII TURISTICE ÎN
ROMÂNIA
DESTINAŢII TURISTICE DESTINAŢII TURISTICE

MONTANE BALNEARE
5
Dinu Mihaela (2002), Geografia turismului, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
6
(STAŢIUNI
Cândea TURISTICE
Melinda, Erdeli G., Simon Tamara (2001),România. Potenţial turistic(STAŢIUNI
şi turism, Edit.Univ.
TURISTICEBucureşti,
MONTANE)
Biblioteca Facultăţii de Geografie. BALNEARE)
7
Cândea Melinda, Erdeli G., Simon Tamara (2001),România. Potenţial turistic şi turism, Edit.Univ. Bucureşti,
Biblioteca Facultăţii de Geografie
DESTINAŢII TURISTICE DE DESTINAŢII TURISTICE URBANE
LITORAL
- centre turistice
(STAŢIUNI TURISTICE DE LITORAL) - localităţi turistice urbane
DESTINAŢII TURISTICE ÎN LOCALITĂŢI ŞI TRASEE

SPAŢIUL RURAL TURISTICE
(sate turistice) localităţi urbane şi rurale,

trasee turistice
ARII PROTEJATE SPECIALE
PARCURI NAŢIONALE • vânătoare sportivă

PARCURI NATURALE • pescuit sportiv
• REZERVAŢII ALE BIOSFEREI • cazinouri
• Parcuri tematice
2. Turismul
2.1.Potențialul turistic al României
Potențialul turistic constituie o componentă esențială a ofertei turistice și o condiție
indispensabilă a dezvoltării turismului. Prin dimensiunile și diversitatea elementelor sale, prin
valoarea și originalitatea acestora, el reprezintă motivația principală a circulației turistice.
Evaluarea corectă a componentelor sale, analiza posibilităților de valorificare eficientă a

acestora presupune elaborarea unui sistem național și categorial adecvat care să permită conturarea
unei strategii coerente a dezvoltării activității turistice. Atracția turistică este moti -vul fundamental
și imboldul inițial al deplasării către o anumită destinație turistică. O zonă sau un teritoriu prezintă
interes în măsura în care dispune de elemente de atracție a căror amenajare poate determina o
activitate de turism. Din această perspectivă, potențialul turistic al unui teritoriu poate fi definit la
modul general, prin ansamblul elementelor ce se constituie ca atracții turistice și care se pretează
unei amenajări pentru vizitarea și primirea călătorilor. Scopul lucrării este de a prezenta potențialul
turistic al României respectând următoarele criterii: - identificarea componentelor patrimoniului
natural; - identificarea componentelor patrimoniului antropic; - descrierea formelor de turism; -
prezentarea itinerarilor specifice Maramureșului istoric8.
a) Relieful – este cel mai variat și important element de potențial turistic atât prin valoarea
peisagistică cât și prin posibilitățile largi de practicare a turismului pe care le oferă. Principalele
atracții ale reliefului sunt generate de:
- treptele și formele de relief (relieful glaciar, carstic, vulcanic);
- stâncile cu formă bizară;
- fenomenele geologice.
Relieful se constituie atât ca atracție turistică de sine stătătoare, stimulând practicarea drumeției,
alpinismului, odihnei și recreerii, speoturismului cât și în suport pentru alte elemente de potențial
(hidrografic, floră, faună).
b) Clima – contribuie la crearea ambianței favorabile călătoriei prin:
- regimul pricipitaților;
- temperatura și umiditatea aerului;
- nebulozitatea atmosferei;
- brizele montane și marine;
8
George Cristea și Mihai Dăncuș – „Maramureș un muzeu viu în Centrul Europei”.
Clima constituie o condiție de bază pentru practicarea unor forme de turism: • sporturile de iarnă prin
prezența, consistența și menținerea stratului de zăpadă; • cura heliomarină; • climatoterapia.
c) Hidrografia – contribuie la sporirea atractivității unei zone turistice prin prezența următoarelor
elemente de potențial turistic:
- râuri, fluvii, lacuri naturale și antropice; mări, delte și estuare; ape minerale și termominerale și
favorizează practicarea turismului de sfârșit de săptămână, de pescuit, de cură heliomarină, de
practicarea a sporturilor nautice, de tratament balnear.
d) Vegetația – reprezentată prin păduri, pajiște, arborete prezintă:
- o atracție turistică în sine: parcuri naturale ca destinații de vacantă, parcuri dendrologice, rezervații
științifice;
- un element care sporește atractivitatea celorlalte componente ale potențialului turistic.
Ea prezintă un interes deosebit pentru turismul de odihnă, recreere, agrement.
e) Fauna - prezintă din punct de vedere turistic o importanță: - cinegetică și piscicolă - datorită
bogăției și variații speciilor;
- estetică – contribuind astfel la creșterea atractivității zonelor vizitate;
- științifică – datorită existenței unor specii rare sau pe cale de dispariție protejate în rezervații ți
parcuri zoologice și constituie o motivație pentru practicarea turismului de vânătoare și pescuit
sportiv, științific, de cunoaștere.
f) Rezervațiile naturale – prezintă importanță: - sub aspect estetic – ca element de atractivitate; -

cognitiv – științific ca bază a turismului profesional și de cunoaștere.
România dispune de un bogat și valoros potențial antropic, rezultat al existenței și istoriei de

peste două milenii a poporului român în acest spațiu geografic. Componentele potențialului turistic
antropic, care se evidențiază prin atractivitatea și valoarea lor, se grupează în9:
• Potențialul cultural – istoric:
• Vestigii arheologice și monumente istorice și de artă;
• Elemente de etnografie și folclor;
• Instituții și evenimente cultural – artistice;
•Potențialul tehnico – economic
•Potențialul socio – demografic
9
Biblioteca Facultăţii de Geografie.
Patrimoniul cultural – istoric
Vestigii arheologice si monumente istorice si de arta. Vestigiile arheologice existente pe teritoriul

României sunt numeroase, de mare valoare atât pentru istoria, cultura si civilizația poporului nostru,
cat si pentru cele universale. Dintre acestea pot fi enumerate10:
- cetățile dacice: Sarmizegetusa, de la Costești si Blidaru din munții Orăștiei;
- cetățile daco – romane: Monumentul triumfal Tropaeum Traiani de la Adamclisi, Drobeta, unde se
afla si ruinele podului Traian, Dierna Orsova; Napoca (Cluj Napoca), Potaissa (Turda);
- cetățile medievale: Sighișoara, Neamț, Suceava, Curtea Veche – Palatul Voievodal din București,
Alba Iulia, Targoviște;
- cetăți țărănești fortificate: Depresiunea Brașovului, „Tara Bârsei” Rășnov, Bod, Feldioara, Prejmer,
Teliu Maierus.
Monumentele istorice si de artă de o mare varietate reflectă evaluarea culturii și civilizației

autohtone, dar și influentele diferitelor culturi ale lumii cu care a intrat în contract intre cele mai
reprezentative se număra:
- mănăstirile Bucovina- Sucevița, Moldovița, Voroneț, Humor, Putna, Arbore, Dragomirna, Neamț –
Agapia, Varatec, Neamț, Oltenia – Tismana, Horezu, Govora, Cozia;
- bisericile: Biserica Neagra din Brașov; „Biserica Trei Ierarhi” din Iași;
- bisericile din lemn din Maramureș; Dragomiresti; Rozavlea;
- castele și palate ca: Bran, Peles, Corvineștilor – Hunedoara, Mogoșoaia, Cotroceni;
- monumentele de artă: Ansamblul Sculptural al lui Brâncuși de la Mărășești, Turnul Chindiei de la

Târgoviște si altele.
Elementele etnografice si folclorice: caracterizate prin originalitate, bogăție si varietate,

reprezintă o atracție inedita a țării noastre. Acestea includ:
- arhitectura si tehnica populara specifica, cele din zonele Bucovinei, Tarii Moților, Maramureș,
Dornelor;
- creație artistică, producția mestesugarească și artizanul se remarcă prin centrele de ceramica de la

Horezu, Corund, Oboga, Marginea si altele;
-centrele de prelucrare a lemnului, încondeierea ouălor, țesutul covoarelor, cojocaritul;
- obiceiuri, tradiții populare exemplu: Târgul de Fete de pe Muntele Găina, Festivalul datinilor si
obiceiurilor de iarna de la Sighetu Marmatiei;
10
- costumele populare din zonele Argeș, Muscel, Moldova, Oltenia, Transilvania.
• Instituțiile si evenimentele cultural – artistice reflecta intensitatea vieții spirituale, tradiția si

modernismul in cultura.
- edificiile unor instituții culturale ca: Ateneul roman, Operele din București, Timișoara, Cluj, Palatul
Culturii din Iași, Bibliotecile din Oradea, Alba Iulia, Casa Sfatului din Brașov;
- muzeele si casele memoriale cu profile diverse: științele naturii, istorice, știința și tehnica
etnografica si arta;
- evenimente culturale de tipul festivalurilor muzicale: George Enescu, Cerbul de Aur, ale filmului,
ale teatrului, expoziții si târguri, serbări (Serbările Marii, Serbările Zăpezii);
- Case memoriale Ipotești, Mircești, Stupca;
- Muzee: Muzeul Brukinthal – Sibiu, Muzeul „Antipa” Suceava;
- Palate: Palatul Culturii – Iași; - Biblioteci: biblioteca Bathyaneum – Alba Iulia; - Sate turistice:
Rucar, Bran, Fundata, Bogdan – Vodă;
- Sate cu tradiții folclorice: Huda, Certeze, Prislop.
Potențialul tehnico – economic include11:
- baraje de acumulare: Izvorul Muntelui, Vidra, Vidraru, Porțile de Fier;
- poduri: Podul de la Cernavoda;
- Transfagarasanul si alte elemente tehnico – economice care pot constitui atracții.
Potențialul socio – demografic cuprinde:
- orașele care sunt atractive prin arhitectura specifica, prin valorile de arta pe care le adăpostesc sau
evenimentele pe care le găzduiesc: București, Cluj Napoca, Timișoara, Alba Iulia, Oradea,
Sighișoara, Iași, Bistrița.
- localitățile rurale care pe lângă aceste valori oferă si condiții naturale deosebit de atractive pentru
petrecerea timpului liber.
România dispune de un bogat şi complex potenţial turistic. El este alcătuit mai întâi dintr-o
varietate de forme de relief, izvoare cu apă minerală şi termală, lacuri folosite pentru agrement,
nataţie şi pescuit sportiv, un valoros fond cinegetic concentrat în păduri de foioase şi conifere,
peisaje diverse de la cel al crestelor montane dezvoltate la peste 2000 m la cele de câmpie, litoral şi
Delta Dunării. Gruparea pe teritoriul României a acestor elemente este rezultatul conexiunilor
stabilite între om şi natură de-a lungul timpului, fapt ce a condus la conturarea de provincii turistice
şi zone turistice (în cadrul acestora sunt centre, localităţi şi obiective turistice fiecare reflectând un
11
Stănculescu G. – Tehnologia turismului, Editura Oscar Print, București 2003
anumit grad de complexitate atât ca potenţial turistic şi infrastructură cât şi ca mod de desfăşurare a
activităţilor turistice).12
Astfel în cadrul României se deosebesc mai multe provincii cu caracteristici distincte date de
asocierea elementelor naturale şi a celor antropice, o infrastructură diferită care valorică
corespunzător sau nu elementele existente.
2.2. Provinciile turistice din România

Provincia turistică Carpatică este cea mai extinsă spaţial, caracteristicile ei fiind date de:
• predominarea elementelor naturale (relief glaciar, carstic, vulcanic, creste, vârfuri ascuţite,
mase de grohotişuri, platouri, chei şi defilee, numeroase izvoare şi lacuri, pajişti alpine şi
subalpine, intense păduri de conifere şi foioase, faună cinegetică valoroasă etc.)
• concentrarea elementelor istorice şi de cultură ca şi a celei mai mari părţi din infrastructură în
depresiuni şi în lungul văilor mari, aici găsindu-se şi centrele turistice care polarizează
dinamica turistică;
• activităţi turistice specifice–drumeţii pe trasee montane cu durată şi grade diferite de

dificultate, alpinism, vânătoare, explorări carstice, odihnă, excursii în circuite care reunesc
principalele localităţii etc.
În cadrul ei se separă două mari categorii de zone turistice. Prima include masivele muntoase(M
Gutâi, M.Rarău-Giumalău, M.Rodnei, M.Ceahlău, M.Hăşmaş, M.Călimani, M.Harghita,
M.Buzăului, M.Braşovului, M.Ciucaş, M.Piatra Craiului, M.Bucegi, M.Făgăraş, M.Iezer, M.Cozia,
M.Căpăţânii, M.Şureanu, M. Parâng, M. Retezat, M.Ţarcu, M.Godeanu, M.Apuseni ) în care există
multe atracţii turistice dominant cu caracter natural ce sunt cuprinse în sisteme de poteci cu marcaje
turistice; aici sunt cabane, amenajări pentru sporturi de iarnă, areale pentru pescuit sau vânat;
drumeţia constituie forma principală de turism.
Mult mai extinse sunt zonele turistice complexe care includ depresiuni, văi importante cu
numeroase aşezări precum şi porţiuni din munţii vecini. În cadrul lor sunt diferite tipuri de obiective
antropice (culturale, istorice, sociale etc.) concentrate în localităţi dar şi obiective naturale (îndeosebi
lacuri, izvoare minerale, unele rezervaţii naturale etc. aflate în apropiere); se impun mai multe centre
turistice cu dotări variate pentru turism din care se organizează excursii; formele de turism
importante sunt: recreerea şi odihna, tratamente în staţiuni balneare şi climaterice, excursii în circuit
etc. Cele mai însemnate zone sunt: Oaş, Maramureş, Bucovina, Bistriţa, Braşov, Ciuc-Gheorghieni,
Banat, Buzău- Vrancea,
12
Infrastructura tradiţională 13formată din drumuri forestiere, poteci marcate sau nemarcate,
cabane sau refugii a fost completată în ultimul timp prin apariţia mai ales în cadrul depresiunilor şi în
lungul culoarelor de vale a numeroase aşezări în care s-a dezvoltat agroturismul (Depresiunea
Dornelor, Depresiunea Maramureş, Ţara Oaşului, Munţii Apuseni)
Provincia turistică Dobrogea cuprinde spaţiul dintre Dunăre şi Marea Neagră. Această provincie
are caracter complex, elemente turistice naturale se îmbină cu cele antropice, iar infrastructura şi
dotările sunt variate dar cu o distribuţie diferită. Se impun două zone turistice
• Dobrogea de Sud inclusiv litoralul (condiţii optime pentru odihnă,balneoterapie,

recreere; Constanţa şi Mangalia sunt cele mai însemnate centre turistice, o
infrastructură bine dezvoltată, fapt dovedit de clasarea pe locul I pe ţară a judeţului
Constanţa în ceea ce priveşte numărul de locuri de cazare; localităţi turistice cu
importanţă istorică Adamclisi, centre viticole renumite ca Ostrov)
• Delta Dunării (grinduri pe care se află sate mici pescăreşti, lacuri, canale braţele
Dunării pe care se face navigaţie; Sulina singurul oraş din Deltă şi Tulcea –
centrul turistic din nordul Dobrogei din care se pătrunde în inima Deltei). În restul
Dobrogei se adaugă mai multe centre turistice cu importanţă mai mică
(Cernavodă, Măcin, Medgidia, Babadag etc.) şi două axe turistice: axa Carasu
(Cernavoda-Medgidia-Constanţa) şi axa dunăreană (Ostrov-Cernavoda-Topalu-
Hârşova-Măcin-Issacea) care se caracterizează prin mnumeroase urme de
civilizaţie materială încă din cele mai vechi timpuri.
Provincia Dealurilor Transilvaniei include partea centrală a României desfăşurată între ramurile
Carpaţilor. Precumpănesc obiectivele istorice şi cultural tradiţionale (cetăţi şi ruine de cetăţi antice şi
medievale nu numai în oraşe dar şi în sate, castele şi palate, biserici în stil gotic, baroc, renascentist
etc., cetăţi ţărăneşti, biserici din lemn, clădiri din sec. XVIII-XIX etc.). Se adaugă elemente ale
cadrului natural (lacuri sărate rezultate prin prăbuşirea exploatărilor de sare pe seama cărora s-au
dezvoltat staţiuni balneare, rezervaţii naturale floristice, geomorfologice, peisaje inedite etc.).
provincia Dealurilor Transilvane se caracterizează printr-o dotare corespunzătoare mai ales în oraşe,
dar apariţia unor centre de turism rural în cadrul depresiunilor Sibiu şi Făgăraş sau în arealul Bistriţa-
Cluj.
În cadrul acestei provincii se disting câteva zone turistice cu caracter complex în jurul unor
mari centre turistice (în jurul oraşului Cluj-Napoca
• zona Someşul Mic, în jurul oraşului Bistriţa
• zona Someşul Mare, în jurul oraşelor Târgu Mureş, Sighişoara şi Medias
• zona Mureşului transilvan, în apropierea oraşelor Făgăraş, Sibiu, Alba Iulia
• zona sud transilvană).
13
Stănculescu G. – Tehnologia turismului, Editura Oscar Print, București 2003
Provincia turistică a Podişului Moldovei se desfăşoară în estul României cuprinzând regiuni de
dealuri, podiş şi depresiuni în care specificul este dat de elementele istorice şi de cultură (ruine de
cetăţi medievale, biserici aparţinând diferitelor epoci şi stiluri, edificii din sec. XVIII-XIX,
numeroase muzee etc.) şi prin peisajele caracteristice anumitor regiuni (podgorii şi livezi renumite).
Se conturează două zone turistice complexe ce au ca centre polarizatoare oraşele Suceava .
• zona turistică Bucovina şi Iaşi
• zona turistică Jijia- Bahlui. În partea de sud a Podişului Moldovei se poate

delimita o altă zonă turistică – zona Bârlad.
Cu excepţia părţii nordice a provinciei turistice, dotările turistice sunt slabe şi sunt reprezentate doar
de câteva hoteluri situate în oraşe.
Provincia dealurilor din sudul României include Subcarpaţii şi Podişul Getic. Elementele cu
importanţă turistică sunt – un relief fragmentat cu multe forme deosebit de pitoreşti, lacuri sărate şi
izvoare minerale, pe seama cărora s-au dezvoltat multe staţiuni balneoclimaterice–Slănic Prahova,
Călimăneşti, Govora, Olăneşti, Săcelu), vulcani noroioşi şi carst pe sare, biserici şi mănăstiri din sec.
XIV-XVIII, un bogat fond etnofolcloric tradiţional. Se separă câteva zone (Buzău- Vrancea,
Prahova-Argeş, Oltenia de Nord). Această provincie este relativ aproape de Bucureşti şi de alte oraşe
din câmpia Română care se constituie şi principalele zone emiţătoare de turişti, alături de oraşele
mari situate în interiorul acestei zone. Infrastructura este relativ bună fiind localizată cu precădere în
lungul văilor principale (Olt, Jiu, Argeş, Prahova) şi în staţiunile balneare sau climaterice situate aici.
Se pot adăuga axele turistice ale văilor Teleajen şi Doftana.
Provincia Câmpia Română are o extindere mare, obiectivele de interes turistic ca şi cea mai mare
parte din amenajările destinate odihnei şi agrementului sunt concentrate în oraşe (Craiova, Piteşti,
Ploieşti). Se impune zona Bucureştiului care include oraşul dar şi o parte din câmpia limitrofă. Aici
sunt cele mai multe muzee de importanţă naţională, ruinele palatului şi curţii domneşti din sec. XV-
XVI, biserici vechi din sec. XVII-XIX, palate şi edificii reprezentative din sec. XIX-XX, cele mai
însemnate instituţii cultural-artistice, o salbă de lacuri şi păduri de agrement, un echipament turistic
variat etc. Celelalte oraşe constituie centre turistice însemnate care polarizează activităţile turistice pe
spaţii mai mici fiind în acelaşi timp localităţile din care pornesc fluxuri spre zonele vecine din
Subcarpaţi şi Carpaţi. O axă însemnată în perspectivă va fi Dunărea.
Provincia dealurilor şi câmpiilor din vestul ţării reprezintă o provincie turistică de mare
importanţă care are în compunere Dealurile şi Câmpia de Vest, regiuni cu un poteţial turistic natural
variat dar doar parţial valorificat, şi cu un potenţial antropic diversificat şi bine valorificat.
Activităţile turistice se desfăşoară în oraşele mari (Timişoara, Arad, Oradea, Satu Mare, Lugoj,
Zalău, Baia Mare) în care sunt concentrate obiective îndeosebi social-culturale şi istorice şi o
infrastructură bine reprezentată. Ele constituie şi centre din care pornesc fluxuri de turişti spre
localităţi turistice mai mici din câmpie (pentru odihnă şi agrement la sfârşit de săptămână) sau din
staţiunile din Carpaţii Occidentali. Importante sunt şi staţiunile balneoclimaterice care s-au dezvoltat
aici pe seama izvoarelor termale şi minerale de la Buziaş, Băile Felix, Băile 1 Mai şi Băile Tinca de
importanţă naţională sau locală.
2.3. Formele de turism
România dispune de un excepțional potențial balnear care concentrează o varietate de factori
morali de cură. Factorii naturali de cură în turismul balnear14:
1. Apele minerale și termominerale
2. Lacurile terapeutice
3. Nămolurile terapeutice
4. Emanații de gaze terapeutice
5. Salinele
6. Plantele medicinale
7. Factorii climatici de cura
8. Aeroionizarea Existenta acestora a favorizat dezvoltarea turismului balneo climateric si

valorificarea lor pentru tratarea unor game largi de afecțiuni.
1. Apele minerale si termominerale volumul rezervelor, calitățile terapeutice, varietatea

conținutului lor, acestea reprezintă principalul factor natural de cura din tara noastră, de care se leagă
o parte importanta din activitatea balneoturistica a României. Apele minerale din tara noastră au un
conținut deosebit de variat in elemente chimice si de aceea prezintă o mare complexitate si
diversitate sub aspect fizico-chimic, minerologic, termic. Ele sunt localizate in principal intre zona de
contact intre dealuri si podișuri cu arealul montan (stațiunile Covasna, Tușnad, Calimanesti, Baile
Herculane, Vatra Dorna)
2. Lacurile terapeutice, datorează calităților fizico – chimice ale apelor lor si ale unor
particulelor ca fenomenul de heliotermie si salinitate ridicata, prezintă un deosebit interes terapeutic.,
apele acestor lacuri sunt clorurate sodice, iodurate sau suflatate.
Lacurile cele mai folosite in balneoturism:
- din Câmpia Română – Balta Alba, Lacul Sărat, Lacul Amara;
- de pe litoral marin – Techerghiol, Mangalia; - din masivele de sare din zonele dealurilor sub
carpatice sau de podiș (de la Sovata, Ocna Murea, Ocna Dej, Ocna Sibiului, Slanic Prahova, Ocna
Sugatag.).
3. Nămolurile terapeutice, România dispune de importante rezerve de nămoluri terapeutice care

după originea si calitățile lor fizico –chimice, se împart in trei categorii:
14
Stănculescu G. –Tehnologia turismului, Editura Oscar Print, București 2003
- sapropelice, nămoluri negre, sulfuroase, specifice lacurilor: Techerghiol, Amara, Lacul Sarat,
Sovata, Ocna Sibiului, Ocnele Mari si Marii Negre.
- Nămoluri minerale de izvor de la Sanghiorzi Bai, Baile Felix;
- Turbe descompuse chimic la: Poiana Stampu, Borsec, Tusnad, Mangalia.
4. Emanații naturale de gaze termice, acestea includ:
- Emanațiile naturale de dioxid de carbon, specific munților vulcanici Oaș – Caliman – harghita,
sunt utilizate ca mofete la Baile Tusnad, Borsec, Buziaș, Covasna, Vatra Dornei, Sangiori Bai,
Harghita Bai.
- Emanațiile naturale de hidrogen sulfurat, sunt intalnite la: Sugag- Bai si Santimbru Oas fiind unice
in Europa.
5. Salinele constituie un important factor de cura, baze de tratament, se afla la Targul Ocna,
Slanic, Prahova, Slanic Moldova, Praid si Cacica.
6. Plantele medicinale ca factori naturali de cura, sunt din ce in ce mai solicitate balneomedic, atât
in prepararea unor medicamente, cat si in cura externa ca bai de plante.
7. Factori climatici de cura pot fi utilizați in menținerea sau ameliorarea stării de sănătate a
organismului uman prin climatoterapic. In urma cercetărilor de bioclimatologie medicala sau
evidențiat mai multe bioclimate cu calități terapeutice:
- bioclinat excitant de câmpie si litoral: - bioclimat sedativ indiferent din câmpia de vest, dealurile si
podișurile pana la 600 -1000 m;
- bioclimat tehnico stimulant specific altitudinilor de peste 800 m si pana la circa 2000 m.
9. Aeruconizarea, influenta climatului aeroelectric cu o aeroinizarea bogata, predominant

negativa are efecte benefice asupra organismului uman în principal de sedare. Astfel ea se constituie
intr-un important factor de cura pentru multiple afecțiuni, sporind astfel valoarea balneo- medio a
unei stațiuni. In afara noastră aeronizarea prezintă valori moderate, dar sunt zone unde acestea sunt
mult mai ridicate (Baile Felix, Borsec, Moneasa, Baile Herculane). Acest valoros fond balnear al tarii
noastre este dublat dea servi de particularități.
Turismul mai mult ca oricare domeniu de activitate, este dependent de mediul înconjurător,
aceasta reprezentând „materia sa prima”, obiectul si domeniul de activitate si de desfășurare a sa,
purtătorul resurselor sale. Dezvoltarea societății presupune mediul înconjurător la doua tipuri de de
gradări:
• Unul ca urmare directa a exploziei demografice, a expansiunii orașelor, creșterii considerabile si

intr-un ritm rapid înregistrate in industrii, agricultura si alte domenii de activitate amplificării
sistemelor de transport, comunicații, exploatări intensive a resurselor naturale. Aceasta implica: -
aerul - apa Popularea - solul - sonora - peisajul
- pădurilor Degradarea - rezervațiilor si monumentelor naturale - obiectivelor antropice
• Altul mai puțin agresiv cu caracter sezonier care decurge din folosirea mediului înconjurător
pentru activități de turism si agrement. Aceasta este rezultatul:
a) concepție greșita de valorificare a unor resurse turistice, zone, puncte sau obiecte turistice;
b) presiuni directe a turiștilor asupra peisajului, florei, faunei sau a altor obiective turistice pe care le
poate deteriora total sau parțial. In ceea ce privește protecția si conservarea mediului, in tara noastră
este creat un cadru juridic solid, reflectat in sistemul de legi, hotărâri si alte acte normative care
stabilesc principiul, normele generale si speciale, precum si răspunderile ce revin societăților,
persoanelor fizice si chiar organelor centrale si de control in acest domeniu.
Zonele si stațiunile turistice beneficiază de priorități pentru ameliorarea si protecția mediului

înconjurător prin măsura si programe speciale, care vizează asigurarea si încurajarea dezvoltării
turismului. Când turismul și mediul înconjurător coexistă în armonie, mediul beneficiază de pe urma
turismului. Există multe exemple de acest gen, majoritatea intrând în unul din cele două
tipuri:conservarea și reabilitarea mediului.
Valoarea potențialului turistic al României, caracterizata prin varietatea si armonia formelor de

relief, diversitatea obiectivelor turistice naturale si antropice, precum si existenta unor resurse cu
caracter de unicat, situează România printre tarile cele mai favorizate, având posibilități de
practicarea a unui „turism total”. Punerea in valoare a acestuia presupune conceperea unor programe
turistice originale si atractive, pe interese cat mai variate, specifice diferitelor zone ale tarii.
Complexitatea si atractivitate potențialulului turistic al Carpaților Romanești se poate materializa in
organizarea unor programe turistice specifice ca:
o excursii, drumeții pe trasee montane, marcate, cure de teren in Muntii Bucegi,
Făgăraș, Retezat, Parâng, Ceahlău, Candel, Piatra Craiului, Postăvarul, Harghita;
o alpinism in munții Bucegi, Piatra Craiului, Retezat.
o Acțiuni de orientare turistica; - Speoturism in Munții Apuseni, Munții Bucegi, Munții

Cernei, Munții Mehedinți;
o Sejurul care poate fi: - sejurul de 6-12 zile pentru practicarea sporturilor de iarna in
munții Postăvarul, in munții Bucegi, Azuga, Sinaia - sejur de 6-12 zile pentru odihna
si tratament in Sinaia, Predeal Poiana Brașov, Tusnad.
o Sejur scurt pentru sfârșit de săptămâna sau cu ocazia diferitelor sărbători: Crăciun,
anul Nou, 1 Mai. - turism rurali în culoarul Rucar – Bran, in Maramureș, Bucovina,
Apuseni, Oltenia de Nord; - produse tematice ca de exemplu: circuite situate in zone
montane: Turul mănăstirilor din Bucovina, „Maramureșul – ținut de legenda”, „pe
urmele lui Dracula”.
Dintre numeroasele trasee si itinerarii turistice specifice zonei montane amintim15:
• Bușteni – Cabana Gura Diham – Poiana Izvoarelor, Diham – Predeal – București:
• București – Sinaia – Predeal – Paraul Rece – Rasnov – Bran – Rucar - Targoviste – București;
• București – Sinaia – Bușteni – Predeal – Brașov Victoria – Podragu – Bâlea Lac – Băile Cascada –
Lacul Vidraru – Curtea de Argeș – București;
• București – Pitești – Curtea de Argeș – Bâlea Lac – Cartisoara – Avrig – Sibiu – Ramnicu Valcea –
Pitești – București;
• Oradea – Beius – Stana de Vale – Cabana Lasu – Cabana Valea Draganului – Alesd – Oradea;
• Cluj Napoca - Cheile Turzii – Câmpeni Albac – Huedin – Cluj Napoca.
Bogăția si varietatea potențialului turistic din Delta Dunării o individualizează, generând o

multitudine de programe turistice. Între acestea se evidențiază:
• plimbări cu vaporul, hidrobuzul sau bărcile pe canalele Deltei și pe lacurile interioare; - programele
gastronomice cu specialitățile pescărești;
• programe speciale de pescărit și vânătoare; - programe oferite naturaliștilor.
Dintre itinerarile turistice care pot fi practicate in Delta Dunării exemplificăm: o București – Tulcea
– Murighiol – Babadag – Enisală – Histria – Mamaia – Constanța – București; o București – Tulcea
– Chilia Veche – Sulina – Crișan – Maliuc – București.
Litoralul românesc al Mării Negre reprezintă prin valoarea și diversitatea atracțiilor, o importantă
destinație artistică. Între programele turistice ce pot fi organizate evidențiem: - sejururi de 6 – 12 zile
pentru odihnă și pentru cură helio – marină;
• sejur de 12 -21 de zile pentru tratament balnear; - tururi de litoral;
• agrement nautic; - degustări de vinuri de la Mulfatlar; - echitație la Mangalia. Itinerarii turistice

specifice litoralului românesc al Mării Negre este:
• București – Constanța – Eforia Nord – Mangalia – Adamclisi – Mulfatlar – Constanța – București.
Din punct de vedere al resurselor naturale și al resurselor turistice antropice, România este
foarte bine reprezentată, principalele atracții turistice o reprezintă elementele de etnografie, folclor,
artă populară, rezervațiile naturale , stațiuni balneoclimaterice precum și fondul cinegetic Romanesc.
În ceea ce privește structurile de primire România are o imagine destul de bună pentru viitor, dar
totuși ar fi loc și pentru mai bine, astfel are în vedere construirea unor structuri noi, dar și
modernizarea celor existente. Structurile turistice ale alimentației și tratament sunt bine reprezentate
în comparație cu cele de agrement și prestări servicii, care nu sunt suficient de bine dotate din punct
15
de vedere al bazei tehnico – materiale. Acestea din urmă necesită modernizări masive, dar și
introducerea unor noi forme de agrement și extinderea rețelei de servicii. Turismul este foarte strâns
legat de civilizație și cultură, între ele instituindu-se o relație de interdependență. Prin valorificarea
resurselor naturale, umane și financiare puse la dispoziția sa, turismul generează efecte economice și
sociale care duc la creșterea eficienței economice, a progresului și a civilizației. Manifestarea cererii
turistice și dinamica acestuia în România sunt determinate de o serie de factori demografici,
psihologici, organizatorici, care joacă un rol hotărâtor în cadrul diferitelor segmente de turism.
Pentru o dezvoltare complexă a turismului potențialii clienți ar trebui să fie mai bine informați prin
intermediul mass – media, internet, TV
2.4 Obiective turistice din România

 Obiective turistice naturale reprezintă acele elemente ale cadrului fizico-geografic dintr-un
loc ce au vocaţie pentru turism.
Obiective turistice oferite de relief sunt numeroase şi frecvent asociate; mai importante sunt16:
-vârfurile principale din masivele montane sau deluroase care constituie o atracţie prin
fizionomie(Detunatele, Creasta Cocoşului, Istriţa, Pietrele Doamnei), prin înălţime (cele 11 vârfuri
carpatice româneşti care depăşesc 2500m), prin vederea panoramică Vârful Omu din munţii Bucegi
sau Vârful Moldoveanu din Masivul Făgăraş, vf.Ouşoru din sudul Munţilor Suhard)
-cheile, defileele şi cascadele - prin fizionomie şi pitoresc aparte sunt între cele mai căutate pentru
drumeţie, alpinism (ex. Defileele Jiului, Oltului sau Dunării; cheile Bicazului, Ialomiţei; cascada
Iadolina, Putnei, Urlătoarea, Cormaia)
-formele de relief carstic (peşteri, doline, avene, lapiezuri, polii etc.) se impun prin spectaculos şi
inedit; multe sunt şi rezervaţii naturale.Cele mai reprezentative peşteri din România sunt: Peştera
Vântului şi Meziad din Munţii Pădurea Craiului, Gheţarul Scărişoara şi Peştera Urşilor din Munţii
Bihor, Topolniţa din Podişul Mehedinţi, Cloşani din Podişul Mehedinţi, Polovragi, Peştera Muierii
din Munţii Căpăţânii. Câteva din peşterile României prezintă picturi rupestre şi urme de viaţă
materială din pleistocen cum ar fi cele de la Pescari (Defileul Dunării), Cuciulat (Podişul Someşan),
Peştera de la Gura Dobrogei (Podişul Casimcea). Renumite prin marea densitate şi varietate a
formelor carstice sunt: platourile din Munţii Aninei (Iabalcea, Ravniştea, Colonovăţ), Munţii Locvei
(Cărbunari, Sf.Elena), Munţii Pădurea Craiului (Damiş-Zece Hotare) unele creste sau bare
calcaroase (Piatra Craiului, Vânturariţa -Buila) sau masive (Hăşmaşul Mare).
-forme de relief pseudocarstic sunt dezvoltate pe sare, gips şi brecia sării; se aseamănă cu formele de
relief carstice şi se impun în peisaj în Subcarpaţi (Meledic pe valea Slănicului de Buzău,
Depresiunea Între Râmnice, Ocna Mureş, Ocna Sibiu, Ocna Dej etc.)
16
Glăvan, V.(2000),Turismul în România, Edit. Economică Bucureşti, Biblioteca Facultăţii de Geografie.
-formele de relief vulcanic (conurile, craterele, platourile vulcanice, măgurile aparţinând neckurilor
etc.). La noi în ţara forme de relief vulcanic bine păstrate se întâlnesc în Munţii Călimani şi
Harghita; Etna sau Vezuviu în Italia.
-formele de relief create de vânt (dunele de nisip în Franţa, câmpurile de nisip -ergurile sahariene,
kumurile din Asia Centrală etc.). La noi în ţară se impun câmpurile de dune din Delta Dunării, Hanu
Conachi, la Carei sau în sudul Olteniei.
-formele de relief glaciare create de gheţarii pleistoceni (circurile, văile, morenele, blocurile eratice
etc. din Carpaţi, Alpii Scandinaviei, Canada etc.). Se impune peisajul glaciar carpatin complex din
munţii Rodnei, Făgăraş, Retezat, Parâng.
-formele de relief din lungul ţărmurilor îndeosebi falezele (Bretagne), plajele, insulele legate prin
cordoane de nisip, deltele etc. - ex. ţărmul românesc înalt cu faleză şi cel cu plaje şi delte).
-formele de relief rezultate în urma proceselor de meteorizare şi gravitaţionale (abrupturi cu blocuri

prăbuşite la bază, alunecări de mari proporţii, coloane şi blocuri rotunjite din culmea Pricopan,
hornuri, hrube şi văi de sufoziune dezvoltate în loessurile dobrogene sau din lungul Prutului,
Siretului, Dunării; ravenări de mari dimensiuni cum ar fi cele de la Râpa Roşie de lângă Sebeş sau
Groapa Ruginoasa din Munţii Apuseni )17.
-forme de relief rezidual, prezente la nivelul interfluviilor alpine- creste zimţate, turnuri, abrupturi cu
baza acoperită de grohotişuri -ex. Piatra Craiului, Creasta Făgăraşului etc.
-stânci cu forme deosebite rezultate din eroziunea diferenţială şi acţiunea mai multor agenţi externi,
sunt dezvoltate îndeosebi pe conglomerate şi calcare în munţii Ciucaş, Bucegi, Ceahlău.
-vulcanii noroioşi-forme de relief create prin acumularea şi solidificarea noroiului argilos scos la zi
de gazele din adânc (Pâclele Mari, Pâclele Mici, Andreiaşu din judeţul Buzău; Haşag pe valea Visei;
Băile Homorod )
-platourile şi conurile vulcanice rezultate în urma proceselor de acumulare şi consolidare a

diverselor produse vulcanice (lave, aglomerate, cenuşă etc.). Tipice sunt în vestul masivelor
Călimani-Harghita.
Obiective turistice de natură geologică18. Pe ansamblu sunt mai puţin căutate; doar de cei care şi-
au făcut din acestea un hobby (ex. puncte fosilifere). Pot fi şi unele fenomene inedite care stârnesc
interes sau care sunt folosite într-un anumit scop. În acest sens, se pot separa:
-creste, ziduri, martori de eroziune impuse de existenţa locală a unui anumit tip de rocă (cristalin,
eruptiv, calcare etc.). Se pot menţiona în acest sens: Detunatele din Munţii Metaliferi cu coloane de
bazalt; coloanele de bazalt de la Racoş, creasta de granite şi cuarţite din Culmea Pricopan, Creasta
Cocoşului din Gutâi, zidurile de andezit bazaltoid de pe Firiza.
17
Dinu Mihaela (2002), Geografia turismului, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti.
18
Glăvan, V.(2000),Turismul în România, Edit. Economică Bucureşti, Biblioteca Facultăţii de Geografie.
-focurile vii- fenomen rezultat din autoaprinderea gazelor naturale din adânc care ies la suprafaţă în
lungul faliilor, fisurilor etc. (ex. la Terca în bazinul Slănicului de Buzău şi Andreiaşu pe valea
Milcovului).
-mofetele, emanaţii de CO2, folosite în tratamentul anumitor boli (circulaţia periferică) în puncte
amenajate (ex. Tuşnad, Covasna etc.); în unele locuri, necunoaşterea efectelor nocive pentru
respiraţie a condus frecvent la moartea animalelor şi accidental a oamenilor, de unde renumele
căpătat şi numeroasele legende ţesute asupra acestora -ex. Peştera Ucigaşă de la Balvanyos.
-cariere cu un anumit tip de rocă, mai rară sau care prin frumuseţe stârneşte interes (ex. marmura de
Ruşchiţa, Vaşcău, Moneasa; granitul de Greci; chihlimbarul de la Colţi).
-vechi ocne de sare sau saline care au fost amenajate pentru diferite activităţi turistice (balnear-Tg.
Ocna, Slănic Prahova, Ocna Dej, Praid etc.; antrenamente şi concursuri sportive –Slănic Prahova).
-puncte fosilifere, rezervaţii geologice şi paleontologice (ex. Strunga din Bucegi pentru fauna
cretacică, Suslăneşti pentru impresiunile fosile de peşti şi plante din oligocen etc.).
-regiuni puternic accidentate tectonic care stârnesc curiozitatea cunoaşterii (ex. falia San Andreea
din California; culoarul tectonic Timiş - Cerna
Obiective turistice cu caracter biogeografic-sunt numeroase, dar la noi sunt într-o anumită măsură
cunoscute şi necontrolat valorificate, pentru turism. Cele mai însemnate sunt19:
- pădurile din marginea localităţilor sunt căutate mai ales pentru pentru recreere la sfârşit de
săptămână; se adaugă pentru grupuri restrânse şi pentru alte activităţi cum ar fi vânatul şi culesul
fructelor de pădure; dar ele ar putea reprezenta obiective importante pentru activităţile cu elevii la
unele teme geografice, biologice. Pădurile au atât funcţie economică (mai ales pădurile situate la
marginea marilor oraşe cu activitate industrială intensă) cât şi funcţie de recreere.
-pădurile parc se află în unele sectoare ale oraşelor mari şi au rezultat fie, prin amenajări speciale în
pădurea iniţială ( alei, puncte de alimentaţia, mijloace de recreere –ex. Băneasa pentru Bucureşti,
Vatra Dornei, Copou la Iaşi), fie prin plantaţii, uneori cu arbori aduşi din diferite locuri din ţară sau
străinătate (Dumbrava Sibiului); rolul recreativ este dominant..
-parcurile dendrologice sunt suprafeţe în limitele unei localităţi în care după un anumit plan au fost
plantate specii de arbori, arbuşti, plante perene din diferite părţi ale Globului (multe cu carcter
exotic), spre ele conducând alei; suprafaţa este parcelată iar gruparea speciilor în acestea se face după
o tematică care îmbină mai multe criterii ştiinţifice (arbori şi arbuşti subtropicali, plante specifice
mediului acvatic sau celui alpin etc.); uneori sunt şi sere cu specii tropicale, decorative, recreeative.
Între parcele sunt alei iar denumirile plantelor importante sunt indicate prin panouri sau tăbliţe (ex.
Simeria, Moacşa lângă Curtici, Săvărşin, Gura Humorului, parcul din faţa cetăţii Suceava).Unele au
şi grupuri de cercetători.
19
xxx (1984), Geografia României, II, Geografia Umană şi Economică, Edit. Academiei
-grădinile botanice sunt parcuri amenajate în conformitate cu un plan strict ştiinţific; conţin specii de
arbori, arbuşti, plante de parter din diferite locuri de pe Glob, colecţii de plante rare, sere; colectiv de
cercetare, ierbare etc. În România cele mai importante sunt la Bucureşti, Cluj-Napoca, Iaşi, Jibou,
Galaţi etc.
-parcuri pentru recreere şi odihnă - există în toate oraşele numărul fiind în funcţie de mărimea
acestuia; gradul de dotare este diferit; cele mai mari sunt organizate în jurul unor lacuri (frecvent
antropice); au spaţii cu amenajări speciale pentru odihnă, joaca copiilor, activităţi cultural-sportive
etc. (ex. Cişmigiu, Herăstrău, Titan în Bucureşti).
-păduri în regiunile montane, de deal şi podiş care sunt străbătute pe anumite trasee turistice
(ex.Bucegi pe versantul prahovean, Munţii Baiu). În această grupare intră mai multe categorii cum ar
fi: păduri de interes cinegetic, păduri de tip turistic străbătute de trasee turistice, păduri cu folosinţă
pentru campare aflate în grade diferite de amenajare.
-păduri cu arbori seculari (Slătioara din estul munţilor Rarău; pădurea Valea Putnei din estul
munţilor Giumalău, în M. Buzăului la Harţagu şi Viforâta; în M. Călimani); frecvent sunt suprafeţe
mai mari în care există pâlcuri de molizi sau fagi, iar în câmpie stejari cu înălţime şi diametre foarte
mari şi care au o vârstă care depăşeşte 150 ani; frecvent constituie rezervaţii naturale (la vest de
Buzău pădurile Spătaru şi Crâng, la Snagov, Comana etc.).
-rezervaţii botanice, forestiere sunt în mai mică măsură introduse în literatura turistică şi ca atare
sunt frecventate doar de specialişti sau de cei care doresc să le cunoască cu un scop didactic sau ca
hobby. (ex. turbăriile de la Mohoş, Tuşnad, Borsec, Poiana Stampei etc.). Există însă şi rezervaţii în
care se impune un anumit component floristic, el constituind chiar un simbol pentru localitatea în
moşia căruia se află. Mai mult la anumite date calendaristice în acele locuri se organizează sărbători
folclorice care atrag numeroşi turişti (ex. Sărbătoarea înfloririi liliacului sălbatic de la Ponoare,
Sărbătoarea castanului de la Tismana; Sărbătoarea narciselor la Vad în Depresiunea Făgăraş, bujorul
sălbatic de la Zaul de Câmpie).
-rezervaţii faunistice - în care sunt protejate anumite specii de mamifere (capra neagră, ursul
carpatic), păsări (pelicani, egrete, stârci etc.), peşti (lostriţa pe Bistriţa, Vişeu, aspretele pe Vâlsan);
cele mai multe sunt concentrate în Delta Dunării, bălţile Dunării sau în munţii înalţi.
-rezervaţii naturale complexe în care alături de specii rare de plante, animale ce au însemnătate
distinctă fiind protejate, se adaugă valoarea peisajului, unele elemente inedite ale reliefului sau
alcătuirea geologică (dominant în masivele carpatice).
-locuri unde există specii de plante endemice sau animale strict protejate fără a fi rezervaţii naturale
(îndeosebi cu liliac sălabtic, lalea pestriţă, bujor).
-grădini şi puncte zoologice sunt spaţii amenajate care cuprind specii de animale captive din ţara
noastră iar cele mai mari şi din afară Constituie locuri de vizită, îndeosebi pentru copii dar şi de
studiu (Grădina Zoologică Băneasa, Călăraşi, Tecuci, etc.)
-parcurile zoologice reprezintă areale de pădure îngrădite, aflate sub protecţie în care sunt colonizate
anumite grupuri de animale în scop ştiinţific dar şi pentru vizite turistice (Vânători Neamţ, Bucşani-
Dâmboviţa, Haţeg)
-păstrăvăriile-sunt spaţii amenajate pentru înmulţirea şi creşterea salmonidelor şi valorificarea lor

economică.Cele mai multe sunt pe văile carpatice, dar în ultima vreme au fost create şi în unele
localităţi din regiunile colinare (Pod. Mehedinţi, Subcarapaţii Gorjului etc.)
-locuri unde se pot practica vânătoare sportivă şi pescuitul sportiv; există perioade în care aceste
acţiuni se realizează organizat sau individual. Spre exemplu toamna se practică pescuit sportiv de
rang naţional şi internaţional îndeosebi pentru ştiucă şi crap pe marile bălţi sau vânat de raţe sălbatice
şi iepuri în Delta Dunării.
- parcurile naţionale sunt spaţii delimitate în majoritatea situaţiilor în regiunile muntoase. Ele
constituie o regiune în care valoarea deosebită a componentelor naturale, multe din ele rarităţi au
impus protejarea totală faţă de activităţi economice (exploatări forestiere, miniere, agricole etc.); în
cadrul lor sunt rezervaţii ştiinţifice în care nu se pătrunde decât cu autorizaţie specială şi spaţii în
care sunt trasee turistice şi unele amenajări necesare practicării acestuia (ex. Parcul naţional Retezat,
Parcul naţional Rodna etc.). Primul a fost cel din Munţii Retezat care are acest statut din 1935. Din
1979 el este în acelaşi timp şi rezervaţie a biosferei. După 1990 au mai primit acest statut încă 10
regiuni. În cadrul lor există areale strict ocrotite care au caracter ştiinţific şi spaţii limitrofe protejate
dar în care activităţile turistice sunt permise doar sub control ecologic ( ex: cele 2 areale din Munţii
Retezat).
-parcurile naturale constituie o categorie aparte stabilită după anul 2003. Ele sunt în număr de 6.
Fiind localizate atât în munţi cât şi în regiunile deluroase (Munţii Măcin) şi chiar de câmpie (Balta
Mică a Brăilei). Au suprafeţe mari dar variabile de la caz la caz, în cuprinsul lor intrând şi localităţi
rurale. Ca urmare în afara spaţiilor ocrotite (rezervaţii, specii de plante şi animale rare, elemente de
geologie sau de relief protejate etc.) şi unde se practică un turism ecologic sunt şi suprafeţe (vatra
satelor, terenuri cu diverse culturi) unde activităţile turistice (îndeosebi cele legate de agroturism,
tratamente balneare, etc) se asociază cu cele de natură economică ( se exclud formele care conduc la
diferite poluări).20
-rezervaţie a biosferei reprezintă o regiune naturală care a căpătat un regim de protecţie şi folosinţă
specială, fiind încadrată ca "sit natural" cu valoare de patrimoniu mondial. La noi, acest regim îl are
Delta Dunării împreună cu Câmpia lagunară Razelm-Sinoie şi o fâşie de pe platforma litorală; în
cadrul ei există 15 rezervaţii naturale strict delimitate între care sunt spaţii pentru turism, pescuit, mai
multe sate cu activităţi agricole etc.
Obiective turistice legate de ape.
20
Dinu Mihaela (2002), Geografia turismului, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
Apele, indiferent de forma sub care există, au constituit şi reprezintă mediul necesar omului şi
activităţilor sale inclusiv pentru turism. Ca urmare, în afara faptului că în vecinătatea lor sunt
obiective turistice de altă natură, ele însele se pot încadra în această direcţie. În acest sens sunt21:
--izvoarele fie că sunt minerale, arteziene, geisere, intermitente, fie termale şi mezotermale etc.,
au impus amenajări balneare sau pentru turism- Vatra Dornei, Borsec, Tuşnad, Băile Herculane;
izvoarele carbogazoase şi cu apă plată, sunt valorificate şi pentru folosinţa apei în consumul
turiştilor. Apele minerale de pe teritoriul României se pot grupa în 11 categorii (oligominerale,
carbogazoase, alcaline, alcalino-feroase, feruginoase, arsenicale, clorurate sodice, iodurate,
sulfuroase, sulfatate, radioactive) şi reprezintă o valoroasă resursă turistică (tabel nr. ) atât prin
consum dar mai ales pentru asigurarea unor tratamente specifice.Alături de acestea sunt pe de-o parte
izvoarele termale cu grad de mineralizare variat care au o largă căutare în tratamentele terapeutice
(Felix, 1 Mai, Tinca, Băile Herculane) dar şi apele termale extrase prin foraje utilizate în ştranduri
(Oradea, Timişoara), fie ca mijloc balnear (Cozia, Bucureşti-Foradex). Cele mai importante izvoare
termale de la noi din ţară sunt la Moneasa (23-32°C), Geoagiu (34°C), Vaţa de Jos (35-38°C), Băile
Herculane (62°C în cazul apelor din foraje), Băile Felix(48-69°C), în perimetrul Vadu Oii–Topalu,
Ţicleni, Călimăneşti-Căciulata, Cozia-Bivolari, (temperaturi peste 50°C), Lunca Bradului-Topliţa
(22,5°C), Băile Olăneşti(32,5°C), Mangalia (21,5°C), Băile Tuşnad (21°C), Timişoara (20,2°C),
Arad (21,2°C), Băile Tinca (25°C), Răbăgani(23°C) etc. (I.Pişota, 1995).
-lacurile, au valenţe turistice multiple; constituie locuri de agrement, odihnă frecvent folosite
la sfârşit de săptămână; sunt baze pentru pescuit, canotaj, înot etc.; la unele lacuri cu apă sărată,
salmastră care dispun de nămol sapropelic există amenajări pentru tratamente balneare (Lacul Sărat de
la sud de Brăila, Amara, Terchirghiol, cele din ocnele prăbuşite-Slănic etc.); alte lacuri din regiunile
montane (glaciare, carstice) reprezintă obiective însemnate pe traseele turistice (Bâlea, Capra,
Gâlcescu, Bucura, Zănoaga, Ighiu, Zăton) .
-râurile atât în localităţile pe care le străbat, dar şi în afara lor, sunt solicitate în diverse forme
de practicare a turismului (odihnă, recreere, înot); la cele mari şi adânci se adaugă navigaţia de plăcere
şi instrucţie. Pe râurile mari din ţară (Mureş, Olt, Siret) în ultimii ani au fost reînviate “expediţiile
nautice” ale plutaşilor de odinioară dar prin folosirea unor ambarcaţiuni sportive moderne.
Amenajările hidrotehnice şi hidroenegetice (pe Bistriţa, Argeş, Olt) au ca element de atractivitate
distinct lacurile de acumulare (Dunărea, Mureş, Bega, etc.) folosite şi pentru canotaj, plimbări cu
şalupe, pescuit etc.
-marea sub raportul importanţei turistice trebuie privită în mai multe sensuri:
• litoralul cu peisaje puternic antropizate şi unde există obiective turistice variate izolate sau
grupate; staţiuni care sunt valorificate diferit (recreere, odihnă, tratament, diferite sporturi, instrucţie
etc.), pentru (Năvodari, Eforie, Mangalia Nord, Costineşti) dar şi în cele două municipii (Constanţa şi
Mangalia);
• navigaţia care facilitează turism local şi internaţional (Constanţa, Mangalia);
• calităţile tonifiante ale apei pentru înot şi terapie.
 Obiectivele turistice de natură antropică

21
Constituie rezultatul gândirii şi activităţilor multiple ale oamenilor de-a lungul mileniilor.
Sunt concentrate îndeosebi în spaţiul aşezărilor, dar există şi disparat în afara acestora. În această
grupă se includ22:
Obiective turistice de natură istorică care în majoritate sunt urme de cultură materială şi vestigii
de aşezări şi cetăţi din epoci diferite. În acest sens, se pot separa, la nivelul României.
• urme de aşezări şi culturi din paleolitic (Ştefăneşti pe Prut), neolitic (cultura

Cucuteni).
• vestigii ale unor aşezări dacice (Sarmisegetuza dacică, Costeşti, Blidaru, Lozna, Brad
–Zargidava, greceşti (Histria, Tomis, Calatis), daco-romane (Sarmisegetuza Ulpia Traiana, Apulum,
Napoca sau cele din lungul Dunării şi din Dobrogea- Dierna, Carsium, Axiopolis, Aegysus,
Noviodunum).
• ruinele unor cetăţi medievale (la Suceava, Cetatea Neamţului, Cluj-Napoca,
Sighişoara, Mediaş, Sibiu, Alba Iulia, Oradea, Timişoara, Deva etc.), cetăţi ţărăneşti (Prejmer,
Hărman, Alma Vii, Saschiz, Iacobeni, Biertan, Moşna în Podişul Hârtibaciu), biserici întărite (în
Transilvania) etc.
• locuri de bătălii însemnate pentru istorie indicate prin mausolee, troiţe, monumente,
cimitire ale eroilor (Călugăreni, Podul Înalt, Şelimbăr, Mărăşti, Mărăşeşti, Oituz, Soveja, Mateiaş).
 Obiective turistice cu însemnătate arhitectonică şi artistică
Înglobează elemente ale creaţiei umane rezultate de-a lungul secolelor, ele relevând atât curente
artistice naţionale cât şi influenţa unora de rang internaţional care au fost adaptate. Se includ:
- Biserici, mănăstiri, moschee, sinagogi etc. care au fost construite şi refăcute în secole diferite; se
identifică în Transilvania şi Banat, mai multe tipuri de edificii realizate în stilurile arhitectonice-
romanic, gotic, renascentist, baroc etc, apoi peste tot biserici de lemn ortodoxe, biserici din piatră şi
zidărie în stil bizantin dar transpus diferit de la o epocă la alta (mai însemnate fiind cel muşatin în
Moldova, brâncovenesc în Ţara Românească etc.), construcţii în stil clasic în sec. XIX şi în cea mai
mare parte a sec. XX; (modern în ultimele decenii).
• Edificii civile (îndeosebi din sec. XVII-XX) care poartă pecetea influenţelor artistice naţionale a
celor exterioare sau o îmbinare a acestora; se includ palate (în marile oraşe), conace, cule
(Oltenia), case boiereşti, castele(Transilvania, Peleş) etc. acestea sunt construite în diferite stiluri
arhitectonice (romanic, gotic şi neogotic, Renaştere, baroc, brâncovenesc, empire, secession,
eclectic şi al academismului francez, clasic şi neoclasic, modern). Între acestea remarcabile prin
dimensiuni şi valoare artistică sunt cele din oraşele mari: Braşov, Sibiu, Cluj-Napoca, Oradea,
Timişoara, Bucureşti, Iaşi, Craiova, Constanţa, Alba Iulia, Hunedoara dar şi altele din localităţi
mai mici, uneori sate.
• Monumente, statui şi busturi ale unor personalităţi, construcţii şi plăci comemorative. Majoritatea
sunt situate în oraşe sau în localităţile natale ale personalităţilor respective.
• Muzee, expoziţii şi case memoriale constituie o categorie largă cu profil extrem de variat (istorie,
artă populară, pictură, sculptură, ştiinţele naturii, colecţii inedite de obiecte etc.); se găsesc în
22
oraşe (diferite ca număr şi tematică) dar şi în unele aşezări rurale (aici au caracter de colecţii
dominant cu tematică istorică, artă populară, ştiinţele naturii etc.).
 Obiective turistice cu caracter etno-folcloric23 care pun în evidenţă obiceiuri străbune,

obiective ale creaţiei populare, festivaluri artistice populare. Trăsăturile fundamentale ale
culturii populare româneşti sunt autenticitatea, originalitatea, unitatea în varietate a
fenomenelor, continuitatea toate acestea împletindu-se cu ingeniozitatea şi inventivitatea
reflectate în creaţii de civilizaţie materială, în datini, obiceiuri, în creaţia literară orală, în
cântecul şi dansul popular. Se pot separa:
• Muzee cu profil de artă şi arhitectură populară. Cele mai însemnate au caracter complex
incluzând case, acareturi ţărăneşti, stâne, instalaţii tehnice care datează din secolele XVII-XVIII,
ţesături, cusături, obiecte de uz gospodăresc etc. Prin construcţii şi obiecte se redă specificul
satului românesc din diferite zone etnofolclorice. Renumite sunt: Muzeul Satului din Bucureşti
(primul din ţară, înfiinţat de Dimitrie Gusti în 1936), Bujoreni-Vâlcea, Goleşti-Argeş, Dumbrava
Sibiului, Suceava lângă cetate, Negreşti-Oaş, Sighetul Marmaţiei, Curţisoara-Gorj.
• Construcţii de lemn (case, porţi, biseici) aflate în diverse sate care au devenit renumite prin
acestea. Aici sunt porţile masive cu bogate decoraţii în judeţele Marmureş, Gorj, Harghita,
Covasna.
• Ateliere şi colecţii de linguri, furculiţe, furci de tors, linguri realizate de creatori populari
talentaţi din mai multe sate din judeţele Vâlcea, Alba, Olt, Hunedoara; se adaugă piese de
mobilier în judeţele Bihor (Budureasa), Vâlcea, Argeş, Maramureş.
• Ceramica populară se lucrează încă în aproape 200 de centre din toată ţara, dintre care o parte
însemnată sunt legate de redarea artistică şi tradiţională. Se impun obiectele din ceramică
artistică; ceramică neagră lustruită cu pietre albe de râu la Marginea (Suceava) şi Poiana Deleni
(Iaşi); ceramică roşie lustruită la Săcel (Maramureş), ceramică albă smălţuită la Horezu, Vlădeşti
(Vâlcea), Oboga (Olt).
• Sărbătorile populare, târgurile şi nedeile legate de păstorit, de ciclurile vegetative ale diferitelor
plante, târgurile-concurs ale olarilor etc. Importante sunt cele de la Novaci, Vaideeni, Huta
Certeze, Prislop, Gura Teghii, Lopătari, Andreiaşu, din satele din Mărginimea Sibiului, din
Culoarul Bran-Rucăr.
 Obiective cu caracter economic24. Sunt mai puţine ele reflectând un anumit stil de construcţie
sau mod de exploatare economică specifice unor perioade istorice. Între cele păstrate sunt
unele poduri din piatră din sec. XVI-XVII în Moldova pe râul Bărlad, podurile peste Dunăre
realizate de A. Saligny la Feteşti-Cernavodă, furnale vechi în Banat din sec. XVIII, calea
ferată cu cremalieră de la Oraviţa-Anina, muzeul locomotivelor (Reşiţa), farul genovez de la
Constanţa, barajele de la Vidraru, Porţile de Fier sau de pe Bistriţa, Someşul Cald, Sebeş,
Lotru etc; mori din piatră sau de vânt, planul înclinat de la Covasna; vechi exploatări de aur
23
24
(Roşia Montană), sare (Cacica, Slănic, Târgu Ocna, Turda etc.), cărbune, ardezie, petrol
(Sărata Monteoru)
 Alte obiective artistice sau comemorative. În această grupare se includ toate festivalurile
artistice (îndeosebi muzicale), locurile în aer liber unde sunt concentrate rezultate ale creaţiei
artistice populare (sculpturi în lemn, piatră, Cimitirul Vesel de la Săpânţa) sau culte (taberele
de sculpturi în lemn, fier-Galaţi, piatră - Măgura, Hobiţa, Galaţi, Babadag, Lăzarea etc.),
cimitire ale eroilor (1916-1918, 1941-1944, revoluţiei din 1989).
Capitolul II
Zona Bucovinei
1. Cadrul natural și istoric al zonei
Bucovina este situată în partea de nord a României, în nord-vestul Moldovei. Regiune montană
pitorească, cu tradiții etnografice ce dăinuie nealterate, Bucovina se remarcă printr-o activitate
turistică dinamică, datorată în primul rând mânăstirilor. Cele cinci mânăstiri cu pictură exterioară,
intrate în patrimoniul turistic mondial, își păstreaza frumusetea după mai bine de 450 de ani.
Bucovina este printre cele mai atractive si frecventate zone turistice de pe harta României. Nu
intamplator de altfel, această zonă, vestită astăzi în întreaga lume, a fost distinsă în anul 1975 cu
premiul internațional “Pomme d’Or” de către Federația Internațională a Ziariștilor și Scriitorilor de
Turism, iar multisecularele monumente de arhitectură cu fresce interioare și exterioare din acest colț
de țară au fost trecute de UNESCO in lista monumentelor de artă universal.
Spațiu încărcat de istorie și trăiri însemnate de-a lungul timpului pentru toți românii, Bucovina
este o regiune de un pitoresc unic, fiind de la un capăt la altul o succesiune de peisaje patriarhale,
conservate cu grijă, care vorbesc de la sine și bucura nespus ochiul și sufletul trecatorului.Cele mai
reprezentative monumente din perioada medievală sunt concentrate în Bucovina. Aceste monumente
în ansamblul lor constituie un limbaj specific, un limbaj de imagini. Caracterul acestui limbaj este, ca
si cel al întregii culturi medievale, religios, iar temeiul lui il constituie tradiția creștină.25
25
Bucovina este cunoscută pentru folclor, costume, mobilier, olărit, tapițerii și covoare.
Meșterșugarii continuă tradițiile moștenite din generație în generație. Măști, costume tradiționale,
ouă vopsite, obiecte din lemn sculptate, broderii și covoare care sunt încă elemente al vieții cotidiene.
Bucovina este un loc care te răsplăteşte la fiecare pas, în orice perioadă a anului. Pădurile
adînci şi apele cristaline sub cerul de un albastru pur fac din această zona o poartă spre Rai. Poţi
experimenta esenţa României, dacă încetineşti, respiri o gură de aer curat, şi mergi, pe jos, pe
drumurile spre mănăstirile pictate, din inima Moldovei. Puţine sunt locurile din România unde
cultura, istoria şi religia se împletesc mai bine şi mai frumos decît aici. Cultura istorică şi tradiţiile,
frumuseţea naturii, satele autentice şi oamenii prietenoşi, toate fac parte din mozaicul Bucovinei.
Bucovina, Bukowina, Buchenwald este ţinutul în care basmele sunt înca aievea. Când
spui Bucovina, te gândeşti fără să vrei la manastirile pictate, care au dus faima locurilor până
departe. Puţini sunt cei care nu au auzit măcar de albastrul de Voroneţ, de Putna, unde se află
mormântul lui Ştefan cel Mare, sau de Suceviţa, o adevarată cetate, nu doar o manastire! Dar există
încă atâtea locuri minunate, atâtea alte atracţii care merită luate în seamă, satele pitoreşti, pajiştile
pline de verdeaţă, mireasma pădurilor de brad, stânele izolate şi turmele de oi, agricultura
tradiţională, costumele populare, obiceiurile şi meşteşugurile, artizanatul. Bisericile şi mănăstirile
sunt fascinante, dar ochiul şi sufletul obosesc repede şi caută altceva.
Gospodăriile ţărăneşti au case mari, cu faţade sculptate în lemn sau piatră, cu acoperişuri
colorate, cu porţi lucrate manual. Aici, există posibilitatea găzduirii turiştilor, acestora oferindu-li-se
camere aranjate şi mobilate în stil bucovineantradiţional, cu elemente folclorice de o valoare
deosebită. Demn de reţinut este faptul că turiştii au ocazia să fie serviţi cu produse alimentare
naturale. O altă caracteristică a turismului rural din Bucovina este valorificarea în întregime a
produselor realizate în gospodarie. Turistul are posibilitatea să guste din preparatele culinare şi
băuturile specifice zonei, unele dintre ele fiind unice. Mulţi turişti se reântorc pe aceste meleaguri
tocmai pentru a se reântâlni cu aceste mâncăruri delicioase.
Zona Bucovina, ca unitate turistică, este proiectată ca un model dinamic de dezvoltare şi se înscrie în
procesul de înnoire calitativă prin preocuparea de punere în valoare, la un nivel din ce în ce mai înalt,
a bogatelor resurse de care dispune.
Bucovina este un spaţiu cultural tânăr şi nealterat, un spaţiu cu vocaţie culturală europeană, o
promisiune de excelenţă a culturii române. Sunt, în România, spaţii culturale care au obosit. Care nu
mai pot aduce nimic nou în cultură, care respiră numai prin nările trecutului. Bucovina poate aduce,
la masa culturii române, anvergura şi excelenţa unui spaţiu care, din destin periferic, şi-a păstrat aerul
tonic al tinereţii cultu-rale. Bucovina nu a avut vreme să fie macerată de malaxorul care destramă
eroi şi tradiţii. Aici, cultura română respiră tânăr şi liber, fără inhibiţii, fără „eroi civilizatori”, fără
„modele” culturale autoritariste.
În viziunea de marketing turistic, potenţialul turistic face parte integrantă din oferta turistică,
una din cele două laturi, alături de cererea turistică, ale pieţei turistice.
Întregul cadru natural al Bucovinei constituie un adevărat monument al naturii, ce îndeamnă

la odihnă şi drumeţie. Odihnitor, însă fără a fi monoton, armonios, şi prietenesc, el dispune de
o serie de obiective de mare interes turistic şi ştiinţific, unele ocrotite de lege, altele prin bunul
simţ al oricărui turist adevărat.
Proporţionalitatea, etajarea formelor naturale pe verticală, tipologia ecosistemelor, armonia
peisagistică a teritoriului justifică până la un punct, definirea lui ca sinteză a geografiei
pământului românesc. Cu excepţia caracterului concentric, toate acestea reeditează principalele
particularităţi ale cadrului natural al ţării.
2 . Potențialul turistic al zonei Bucovina

Situarea geografică face ca în limitele acestui teritoriu să-şi dea întâlnire elemente
biomorfologice specifice centrului, estului şi nordului continentului european.
Raportat la marile unităţi geografice ale ţării, teritoriul se suprapune parţial Carpaţilor
Orientali şi Podişului Sucevei. De la vest la est, relieful înregistrează o scădere treptată în
altitudine, tipurile de forme orientându-se în fâşii cu direcţia nord-sud şi în general, paralele
între ele.
În ansamblu, teritoriul cuprinde două importante unităţi de relief: regiunea muntoasă, ce
reprezintă 2/3 din suprafaţa totală şi regiunea de podiş, în proporţie de 1/3.
Regiunea muntoasă se include Carpaţilor Orientali. Este alcătuită din masive, grupe de
masive şi complexe de culmi, separate între ele prin culoare adânci şi arii depresionare:
masivele Suhard şi Căliman, Obcinele Bucovinei, masivele Giumalău-Rarău, Munţii Stânişoarei,
Depresiunea Dornelor, culoarul depresionar Vatra Dornei- Câmpulung Moldovenesc- Gura
Humorului.
Munţii care alcătuiesc masivul Suhard se desfăşoară sub forma unui triunghi prelung,
situat la vest de Bistriţa Aurie şi dominat de mai multe vârfuri care depăşesc altitudinea de
1600 m: Omu (1931 m), Suhardu (1709 m), Ouşoru (1639 m). Vârfurile cele mai înalte cunosc
condiţiile mediului subalpin, cu consecinţe însemnate asupra tuturor elementelor fizico-geografice.
Masivul Căliman este cel mai înalt şi cel mai impunător munte vulcanic (Vf.
Pietrosu- 2102 m) din ţara noastră şi oferă aspecte de relief aparte, constând din vârfuri ascuţite,
forme reziduale curioase, platouri structurale, câmpuri întinse de grohotişuri, cu dispunere radiară
faţă de conul vulcanic principal.
Obcinile Bucovinei reprezintă un sistem de culmi muntoase, paralele între ele,

orientate NV-SE pe direcţia generală a grupei nordice a Carpaţilor Orientali.
Obcina Mestecănişului se desfăşoară ca o culme prelungă cu altitudini din ce în ce

mai scăzute spre SE (Vf. Lucina- 1588 m, Vf. Mestecăniş- 1291 m, Popasul Mestecăniş- 1086 m)
şi cu profil transversal asimetric.
Obcina Feredeu, care începe din vest seria unităţilor muntoase alcătuite din fliş poartă
pe spinarea sa câteva „ cocoaşe “ , dintre care cea mai înaltă este vârful Paşcanu (1479 m).
Obcina Mare la est de valea largă a Moldoviţei, format din numeroase culmi prelungi,
care rar depăşesc 1200 m.
Sistemul de depresiuni din zona muntoasă constituie importante arii de discontinuitate
morfologică faţă de regiunile înconjurătoare înalte, caracterizându-se printr-un relief neted
(Depresiunea Dornelor) şi câmpuri de lunci şi terase desfăşurate în lungul văilor (culoarul
depresionar Câmpulung Moldovenesc- Gura Humorului; Culoarul depresionar al Moldoviţei).
Regiunea de podiş este mai coborâtă în medie cu 200 m faţă de cele mai estice culmi
muntoase, fiind alcătuit din platouri structurale, versanţi cu microrelief de alunecare, martori de
eroziune şi denudaţie, văi asimetrice, depresiuni erozivo-denudaţionale, culoare morfologice de
vale. Compartiment al Podişului Moldovei, Podişul Sucevei (460 m- denumit astfel după apa
Sucevei, care îl străbate prin mijloc) a fost studiat cu interes de mai mulţi geografi, printre
care şi V. Bărcăuanu în lucrarea sa Podişul Moldovei- natură, om, economie. El consideră că
cele mai importante subunităţi de relief din această regiune sunt:
Dealurile piemontane Marginea-Ciungi se întind la poalele Obcinelor spre est, până în

albia majoră a Sucevei. Este partea de podiş cea mai fragmentată şi cea mai erodată, ca urmare
a apropierii de munte şi a adâncirii reţelei hidrografice. Cota maximă este în dealul Ciungi (692
m).
Depresiunea Rădăuţi este aşezată între râurile Suceava şi Suceviţa, în faţa Obcinelor. Ea
corespunde treptei celei mai coborâte a Podişului Sucevei, cu o altitudine medie de 360 m.
Podişul Suceava-Fălticeni, subunitate înaltă a podişului Ssucevei, este de formă

asemănătoare cu masivul deluros Dragomirna, dar de dimensiuni mai mari. Se întinde între
culoarele văilor Moldova şi Suceava-Siret, are altitudine de 528 m.
Podişul Dragomirna este cea mai tipică parte a podişului Sucevei prin toate caracteristicile
geomorfologice proprii Podişului Moldovenesc: monoclin cu forme structurale (cueste şi
platforme), înălţimea medie 450 m, cota maximă este 528 m (Vf. Teişoara). Este cuprins între
culoarele văilor Suceava şi Siret.
Depresiunea Liteni este situată în NE Podişului Fălticeni, în bazinul superior al Şomuzului

Mare. Are o altitudine de 320 m; văi largi cu fund mlăştinos, cu alunecări de teren şi forme
structurale.
Câmpia piemontană Baia este situată în lungul văii extramontane a Moldovei.
Culoarul Văii Siretului are în ţinutul Sucevei 6-8 km lăţime, iar în zona de confluenţă cu
râul Suceava ia aspectul unei câmpii aluvionare intracolinare cu o lăţime de peste 12 km. Cea
mai înaltă dar şi cea mai fragmentată subunitate de relief o constituie dealurile piemontane
Marginea-Ciungi, în timp ce culoarul Văii Siretului, Câmpia piemontană Baia, Depresiunea
Rădăuţi reprezintă forme de relief neted, uneori terasat şi cu altitudinile cele mai coborâte.
Analizând modul cum se îmbină componentele mediului, regiunea Bucovina se caracterizează
printr-un inedit indiscutabil: aici se desfăşoară unul dintre cele mai spectaculoase sisteme de
culmi muntoase paralele între ele (Obcinile Bucovinei); aici se întâlnesc interesante sisteme
ecosisteme depresionare, cu turbării şi ape subterane mineralizate (Depresiunea Dornelor); aici se
află cele mai pitoreşti depesiuni de contact dintre unităţile muntoase şi cele deluroase
(Depresiunea Rădăuţi, Cacica, Solca) (N. Pop, 1973)
3. Dezvoltarea durabilă a turismului în zonă

Bucovina, are o faimă turistică pe care doar litoralul românesc o întrece. Ea a fost
creată în primul rând de numeroasele monumente ctitorite cu mai bine de 500 ani în urmă, în epoca
lui Ştefan Voievod (căruia chiar contemporanii i-au spus „ cel Mare”) şi a urmaşilor săi care s-
au străduit să-i continue opera. Ei au reuşit ca alături de „stilul moldovenesc” din arhitectură,
închegat în ultimii ani de domnie a lui Ştefan cel Mare, să creeze „ un stil moldovenesc” şi in
pictura murală, strălucit reprezentat de frescele exterioare ale unor biserici.
În Bucovina, aproape fiecare loc are o amintire istorică. Doar aici, la adăpostul
munţilor şi codrilor s-au aflat primele capitale ale statului feudal Moldova) Suceava); aici sunt
ruinele celor mai vestite şi puternice cetăţi (Cetatea de Scaun a Sucevei); aici s-au înălţat cele mai
multe din ctitoriile Moldovei. În acest sens, merită amintită remarca istoricului D. Onciul, care
afirmă că „nicăieri pe tot pământul romanesc nu se afla pe un spaţiu atât de mic, atâta
bogăţie de istorie romaneasca, atâta bogăţie de amintiri scumpe ale trecutului”.
Potenţialul turistic antropic, ca de altfel şi cel natural se constituie ca un factor

fundamental de dezvoltare a turismului. Potenţialul turistic, conform teoriei lui N. Ceangă, cuprinde
totalitatea factorilor de atracţie aparţinând cadrului natural şi antropic, valorificaţi prin intermediul
angajărilor turistice. Ei generează fluxuri turistice cu arii de provenienţa interne sau internaţionale, ce
se deplasează către arii de destinaţie, unde „consuma” într-o maniera aparte, turistică, produsul
turistic, rezultat din potenţial şi amenajarea acestuia.
Componentele patrimoniului turistic antropic au intrat în aria de interes turistic pe

măsura manifestării tendinţei omului modern de a se cunoaşte pe sine prin cunoaşterea celor mai
reprezentative realizări ale umanităţii, din cele mai vechi timpuri si până astăzi.
Este un reflex firesc care marchează grupuri tot mai mari de persoane si care determină
astfel intrarea în circuitul cunoaşterii, prin turism, a unor noi destinaţii şi obiective. Acestora li se
adaugă şi calitatea de atractivitate turistică, care deşi complementară sau derivată (faţă de funcţia
sau destinaţia iniţială) poate deveni dominantă şi cu efecte benefice multiple.
Intrarea în aria de interes şi apoi în circuitele turistice consacrate este marcată în

România încă din a doua parte a secolului al XIX-lea, când aşezăminte şi unele localităţi devin
puncte de interes pentru turismul elitist. Fenomenul se accentuează în perioada interbelica şi mai
ales in ultima jumătate a secolului trecut, cu un dublu impact: intrarea în aria de interes a tot
mai multor categorii de obiective antropice (cetăţi feudale, mănăstiri fortificate, biserici cu valoare
artistică, monumente comemorative , muzee, case memoriale, instituţii de cultură şi artă) şi implicarea
unui număr tot mai mare de persoane, aparţinând la categorii umane variate. Aceasta componentă
importantă a potenţialului turistic si-a adus astfel o contribuţie esenţială la individualizarea
turismului de masă, o altă caracteristică a timpurilor actuale.
Atractivitatea turistică a obiectivelor de natură antropică are o conotaţie complexă. În

primul rând, se impune mai ales prin componentele aparţinând timpurilor istorice, prin
simbolistică determinând impactul emoţional pentru realizări ale trecutului , care nu reprezintă
decât jaloane în formarea civilizaţiei româneşti actuale. În al doilea rând , obiectivele în sine
reprezintă realizări efective cărora, caracteristicile lor structurale precum dimensiunea şi materialul
de construcţie utilizat, stilul, forma, culoarea, ornamentele le atribuie calităţi cum ar fi unicitatea sau
originalitatea, ineditul. Ele rezulta fie din soluţiile de edificare sau prezentare fie din modul de
amplasare intr-un context natural sau antropic care le evidenţiază valenţele. Un atribut deloc
neglijabil este şi acela al vechimii, al apartenenţei la o anumită epocă social istorică, deoarece
este ştiuta o alta trăsătura a omului modern. Ea constă în faptul de a găsi adeseori suport
moral în evadarea într-un trecut considerat ca ideal sau sursa de inspiraţie de creaţie sau
cunoaştere.
Întregul ansamblu al obiectivelor de natură antropică alcătuieşte un potenţial valorificabil

din punct de vedere turistic, în mod diferenţiat; ca intensitate sau modalitate. El ţine de
civilizaţia materială, de cultură, de esenţă spirituală, realizate în mod treptat în condiţii social
istorice diferite, toate dând adevărata măsură a valorilor autentice ale societăţii.
A. cultural (religios);
- balnear;
- rural;
- de tranzit;
- pentru vânătoare și pescuit;
- pentru echitație;
- pentru sporturi de iarnă;
- pentru sporturi extreme;
- de congrese și reuniuni;
- de recreere, odihnă și agrement;
- ecoturism
A. Turismul și pelerinajul religios
Ținuturile Bucovinei înglobează pagini de istorie, tradiții și obiceiuri străvechi, monumente

unice și mesteșuguri specifice, ctitorii medievale care atestă o permanență spirituală și istorică a
locuitorilor acestor meleaguri.
Zona este presărată pe toată întinderea ei cu biserici și mănăstiri renumite pentru picturile exteriore
și interioare, edificii unice în lume (au primit în 1975 premiul „Mărul de Aur” acordate de Uniunea
Internațională a Jurnalistilor și Scriitorilor din Turism). Mănăstirile au fost ridicate aproape toate în
secolele XV – XVI în timpul domniei voievozilor Ștefan cel Mare și Petru Rareș. Fiecare dintre
acestea are o culoare dominantă („albastrul de Voroneț”, „verde de Sucevița” etc.) și prezintă scene
unice prin compoziția lor grafică, scene care descriu scene importante din religie sau care oglindesc
momente din istoria Europei (Cucerirea Constantinopolului la Humor, Geneza la Voroneț.
B. Vânătoarea și pescuitul
Vânătoarea și pescuitul și-au găsit din totdeauna condiții, datorită varietatii formelor de relief,
desimii rețelei hidrografice, gradului mare de împădurire a suprafeței județului.
Suceava detine cel mai mare fond de vânatoare din țară:
- Munții Bistritei;
- Rarăul;
- Giumalăul;
- Călimanul;
- Suhardul.
În podis, se vânează (pe lângă unele răpitoare), iepurele și în ultima vreme fazanul (Patrauți).
Județul participă cu peste 18% la planul de carne de vânat pe țară.
C. Agroturismul
Turismul rural(agroturismul) detine o pondere considerabilă. Acesta este concentrat în jurul

zonelor Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc, Putna, Gura Humorului și în general în localitațile
învecinate mănăstirilor.
Turismul rural din județul Suceava se caracterizează prin mai multi factori determinanți:
dintre cei mai importanti factori am putea aminti:
Calitatea peisajului natural și numeroasele obiective turistice de factură religioase. La acestea se
adaugă calitatea aerului și a apelor, mai ales a vestitelor izvoare cu apă minerală. Un element cheie
este ospitalitatea oamenilor, aceasta trasatură fiind definitorie pentru bucovineni.
Datorită unui exces de spatiu în gospodăriile țărănesti (mai ales în zona de munte a
județului) există posibilitatea gazduirii turiștilor în gospodărie, acestora oferindu-se camere aranjate
și mobilate în stil bucovinean tradițional, cu elemente folclorice de o valoare deosebită.
Demn de reținut este faptul că în cadrul gospodăriilor agroturistice sucevene, turiștii au ocazia să
servească produse alimentare 100% naturale, fără aditivi, conservanți sau compusi chimici sintetici.
D. Turismul cultural
Turismul cultural in România este in general de natura religioasă, practicat în cea mai mare
masură de turiștii străini, atrași de frumusețea și de încărcătura cultural-istorică a obiectivelor
turistice (manastiri, biserici, muzee, etc.). Aceasta forma de turism comportă o latură informațională,
turiști fiind motivați de ideea de învața și de a cunoaște lucruri noi despre aceste locuri.Turismul de
pelerinaj, practicat în majoritatea cazurilor de turisti români. Acestia sunt motivati de considerente
spirituale si se manifesta mai ales cu ocazia sarbatorilor religioase traditionale (Pasti, Craciun,
hramuri bisericesti).
E. Turismul sportiv
Vânătoarea și pescuitul și-au gasit din totdeauna condiții, datorită varietății formelor de relief,
desimii rețelei hidrografice, gradului mare de împădurire a suprafeței judetului.
Suceava detine cel mai mare fond de vânatoare din tara:
- Munții Bistritei;
- Rarăul;
- Giumalăul;
- Călimanul;
- Suhardul.
În podiș, se vânează (pe lângă unele răpitoare), iepurele și în ultima vreme fazanul (Pătrăuți).
Județul participă cu peste 18% la planul de carne de vânat pe țară.
Râurile județului oferă condiții deosebit de favorabile pentru pescuit. În apele de munte, locul
principal îl ocupă păstrăvul și lipanul, iar în cele de podiș cleanul, mreana, crapul, avatul și știuca.
Călăria se practică la herghelia din localitatea Rădăuți, situată pe strada Bogdan Vodă.
Vizitatorii pot încerca valoarea cailor de rasa în manejul amenajat în incintă. Pe hipodromul de lângă
crescătorie se organizează concursuri hipice.
Sporturile de iarnă se practica pe tot cuprinsul zonei, dar in special in statiunea balneo-
climaterica Vatra Dornei, care fiind avantajata de pozitia sa (la o altitudine de 802 m ), dispune si de
pârtii de schi si săniuțe amenajate (pe pantele muntilor Dealu Negru, Runc si Bârnarel). Aici se
găsesc pârtii atât pentru începători, cât și pentru avansați.
F. Turismul terapeutic
Turismul în scop terapeutic este practicat în special în depresiunea Dornelor și

Câmpulungului. Prezența izvoarelor minerale, impun o notă specifică acestei zone. Astfel,
zăcămintele de ape carbogazoase constau într-un numar de 37 izvoare, care apar pe teritoriul
localităților: Poiana Cosnei, Dorna Candrenilor, Poiana Negrii, Vatra Dornei, Ortoaia, Saru Dornei,
Panaci, Glodu, Dârmova, Broșteni. Se mai cunosc surse de ape minerale la Poiana Stampei,
Dornișoara, Neagra Sarului si Drăgoiasa.
Un factor natural care a contribuit si contribuie din plin la dezvoltarea orașului Vatra Dornei
și a tinutului înconjurător îl constituie patrimoniul forestier, care numai în zona orașului acoperă
peste 10.000 ha.
După al doilea razboi mondial, orașul Vatra Dornei s-a dezvoltat pe multiple planuri.
Farmecului natural al locurilor i s-a adaugat si o plăcuta ambianță urbanistică: pe lânga vilele și
construcțiile balneare din trecut s-au ridicat noi edificii balneare și cartiere de blocuri.
Stațiunea Vatra Dornei funcționează în regim permanent și este renumită pentru climatul
ozonat, nămolul de turbă și izvoarele minerale carbogazoase, sodice și bicarbonate utilizate în
tratarea unor afecțiuni ale aparatului locomotor, cardiovascular si ale sistemului nervos periferic.
Izvoarele minerale din zonă erau cunoscute încă din anul 1790, dar primele amenajări în
scop terapeutic au avut loc abia în 1845. Spre sfârșitul secolului al XIX lea au început sa fie folosite
băile de namol care utilizau nămolul extras din tinovul de la Poiana Stampei.
“Parcul orașului” situat la poalele Dealului Negru este principala zonă de concentrare a
izvoarelor minerale precum și a instituțiilor balneare si turistice. Chiar la intrarea în parc, vizitatorul
întâlnește două clădiri, impunătoare prin dimensiuni si prin stilul baroc în care au fost concepute;
construite în 1895, ele adăpostesc sanatoriul balnear și clubul statiunii, principalele instituții utilizate
de cei veniti la tratament.
Stațiunea dispune de doua baze de tratament, cu căzi pentru băi carbogazoase, pentru nămol și cu
secții de hidroterapie. În stațiune se poate face și cură de teren, pe aleile parcului. Pe lângă cura
externă, se poate face și cură internă, datorită izvoarelor minerale. Stațiunea dispunea de o capacitate
de 1.100 de locuri în vile si complex, urmând ca pe parcursul timpului acest număr să se dubleze. O
nouă bază de tratament și odihnă a orașului o constituie cea a Hotelului Intus.
Orașul Vatra Dornei, având teritoriul foarte bogat în ape bicarbonate-ferginoase, este
considerat ca fiind unul dintre cele mai vechi și mai cunoscute stațiuni balneare din Carpații
Orientali.
Sarea de la Cacica
Existența comunei Cacica este strâns legată de munca ce se desfasoară de la 27 și până la chiar
48 de metri adâncime în interiorul salinei. Ascunse de lumina zilei se află lacul sărat, peștera piticilor
și imensa sală de dans, ca și altarul Sf. Barbara, sfânta ocrotitoare a lucrătorilor în adâncuri. Aici jos
domnește constant o temperatura de 4 grade C.
Cacica, localitatea cu cea mai semnificativa comunitate poloneză din Bucovina oferă
gazduire și „Muzeului Minorităților”. 15 august este o dată care trebuie reținută, pentru că atunci este
sărbătorită cu mare fast Sf. Maria.
Capitolul III
Studiul de caz Mănăstirile din Bucovina
1. Mănăstirile bucovinene-scurtă prezentare
Originalitatea Bucovinei o formează locaşurile sfinte, alese drept locuri de veşnica
odihnă de domnitorii Moldovei, refugii ale credinţei, reprezentând în acelaşi timp autentice opere de
artă în care cunoscătorii au găsit o sinteză a inspiraţiei de origine bizantină cu influenţa Renaşterii
occidentale din secolele XV-lea şi al XVI-lea. Ele pot fi considerate şi deţinătoarele multor relicve
de artă (manuscrise cu miniaturi strălucite, giuvaeruri, piese de îmbrăcăminte brodate, obiecte
religioase de mare preţ aduse de la Muntele Athos) din vremurile cele mai înfloritoare ale
voievo zilor moldoveni.
Regiunea istorică BUCOVINA, al cărei teritoriu se întinde astăzi peste zona din apropierea
oraşelor Suceava, Campulung Moldovenesc si Rădăuţi din Romania și zona Cernăuţi din Republica
Ucraina, împreună cu nordul Moldovei a fost denumită şi ”Tara de Sus”. Această zonă oferă privelişti
de o rară frumuseţe, la care se adaugă un şirag de mănăstiri ctitorite de foşti mari domnitori şi boieri
moldoveni de-a lungul timpului (Muşatinii , Alexandru cel Bun ,Ştefan cel Mare, Petru Rareş, Ştefan
Tomşa, Alexandru Lăpuşneanu, Familia Movileştilor ) fiecare cu culoarea sa specifică , Voroneţ
(albastru) , Humor (roşu) , Suceviţa (verde), Moldoviţa (galben) şi Arbore (combinaţie de culori).
Aceste monumente au fost incluse de UNESCO printre capodoperele de artă ale lumii şi de
asemenea Federaţia Internaţională de Turism a Jurnaliştilor şi Scriitorilor (FIJET) le-a decernat
Premiul internaţional „Pomme d’ or” (1975). Demne de amintit sunt : Mănăstirea Voroneţ (1488),
Ctitoria lui Ştefan cel Mare, Biserica Arbore(1503)-hatmanul Luca Arbore, Mănăstirea Humor
(1530) , Ctitoria logofătului Teodor Bubuiog, Mănăstirea Moldoviţa (1532), Ctitoria lui Petru Rareş,
Mănăstirea Suceviţa, Ctitoria boierilor Movileşti. Acestea sunt singurele biserici pictate, conservate ca
atare, monumente de importanţă universală. Ele au fost pictate în epoca lui Petru Rareş, la
iniţiativa vărului său, Mitropolitul Grigore Roşca, la Şcoala de pictori moldoveni ce luase fiinţă la
Voroneţ. Frescele exterioare, „de o mirifică exuberanţă cromatică” sunt comparate, ca valoare artistică
cu picturile murale de la San Marco din Veneţia. Voroneţul este cea mai valoroasă prin
picturile sale monumentale, prin amploarea şi efectul lor decorativ, fiind situată de istoricii de artă
înaintea bisericilor din Athos şi Pisa. Suceviţa, care prin fresce continua tradiţia lui Petru Rareş,
încheie seria marilor monumente din epoca formării şi apogeului stilului moldovenesc.
Compoziţia culorilor (albastru de Voroneţ , roşul de Humor, galbenul de Moldoviţa şi verdele de
Suceviţa – culorile de fond ale frescelor) a rămas încă necunoscută iar prospeţimea picturilor este
nealterat. Aceste mănăstiri prezintă scene unice prin compoziţia lor grafică scene care descriu
scene importante din religie sau care oglindesc momente din istoria Europei (Cucerirea
Constantinopolului la Humor, Geneza şi Judecata de apoi la Voroneţ, Scara virtuţilor la
Humor).
Opera artiştilor moldoveni anonimi este comparată cu operele lui Giotto, Leonard da
Vinci sau Michelangelo. Acesta a îndreptăţit pe George Vâlsan (1965) să afirme că :”numai un
popor de păstori munteni[…] a putut născoci o astfel de minune artistică, socotită azi ca una
dintre cele mai alese realizări artistice populare ale Europei.”
Alte mănăstiri vizitate şi apreciate de turişti sunt Mănăstirea Dragomirna (1609) a lui
Anastasie Crimca, Putna lui Ştefan cel Mare(1466) Slatina a lui Alexandru Lăpusneanu(1561) Solca lui
Ştefan Tomşa , Probota(1530), Raşca.
La o analiza comparativă din punctul de vedere al vechimii, a funcţiilor, dar mai ales
a stilurilor in care au fost realizate , se poate face o diferenţiere în mai multe categorii de
aşezăminte religioase. După rangul ecleziastic şi după, modul de funcţionare, acestea pot fi
catedrale, biserici, mănăstiri şi schituri.
Dintre acestea o atenţie deosebită a fost acordată mănăstirilor. Mănăstirile şi schiturile
adiacente lor sunt presărate mai ales din partea de vest şi de nord a Moldovei, apărând la
apus trecătoarea Bistritei, iar la nord trecătoarea Prutului cu drumurile lor de comerţ şi
propaganda între Apus şi Răsărit. Acest lucru se explică prin faptul că biserica ortodoxă,
sprijinită de voievozi, boieri şi de întreg poporul, a aşezat mai cu seamă spre hotarul de Apus
şi Miaza-noapte a ţării fortăreţe naturale de apărare a credinţei (mănăstiri pentru stăvilirea
primejdiei romano-catolice şi pentru întărirea ortodoxismului).
O alta forma de aşezări monahale o reprezintă schiturile, edificii de mici dimensiuni,

ce adăpostesc un număr redus de călugări, situate în poziţii greu accesibile în special în zona
de munte. Multe dintre ele prezintă atractivitate datorita literaturii populare care circula pe baza
lor, ca de exemplu Chilia lui Daniil Sihastru, a picturilor realizate şi a unei vieţi monahale
ascetice, caracterizată de post priveghere şi rugăciune.
Bisericile în Bucovina că de altfel şi în Ţara Româneasca, se remarcă nu atât prin

dimensiuni cât mai ales prin unitatea compoziţiei, prin armonia intre dimensiuni, influentele
bizantine, precum şi prin pictura murală interioară sau exterioara. Ele au avut un rol important
după secolul al XV-lea atât pe plan cultural cât şi istoric. Multe dintre ele sunt ctitorii
voievodale şi în perioada lui Ştefan cel Mare au reprezentat tot atâtea marcări ale războaielor şi
victoriilor sale. Se impune biserica Bogdana, Ctitoria Muşatinilor, şi Necropola Domnească,
considerată cea mai veche construcţie medievală de zid din Moldova.
La Suceava în cadrul celor câteva zeci de biserici se remarcă bisericile Mirăuţi, Sfântu
Gheorghe, Sfântul Dumitru, Zamca.
Bucovina cuprinde „ un sobor de locaşuri sfinte”, dovezi ale evlaviei românilor căci toate au
fost întemeiate de voievozi, preoţi, negustori, sau răzeşi români. Primul care a cercetat numărul
mănăstirilor şi schiturilor în Bucovina a fost Aaron Pumnul, conform Fondului Religionar din
Bucovina (1865). El a ajuns la concluzia că în acest ţinut şi-ar duce existenţa 23 de mănăstiri şi
schituri.
Bucovina înseamnă pentru fiecare turist în parte o experienţă extraordinară şi în acelaşi

timp o călătorie obositoare, care se recomandă a fi făcută în timp. Acest circuit nu poate începe
decât din oraşul Suceava.
Oraşul Suceava, oraş reşedinţă de judeţ este un oraş vechi, mândru de trecutul său.
„Această bătrâna cetate de scaun, după ce a cunoscut strălucirea, a ajuns un fel de târg de
interes mai mult local care păstrează din trecut numai bisericile şi ruinele cetăţii.” Astfel
caracteriza Enciclopedia României din 1938, oraşul Suceava, devenit astăzi un important centru
turistic şi recunoscut datorită obiectivelor sale de mare atractivitate turistică, dar şi datorită
binecunoscutei ospitalităţi bucovinene.
Cel mai însemnat edificiu religios, vizitat de numeroşi turişti români şi străini este
Mănăstirea Sfântul Ioan cel Nou, unde se găsesc moaştele Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava
aduse de la Biserica de la Mirăuţi. Hramul bisericii este „Sfântul Gheorghe” (23 aprilie), dar
sărbătoarea propriu-zisă care atrage mii de turişti, este scoaterea sfintelor moaşte pe 24 iunie.
Mănăstirea se află chiar în centrul oraşului. Zidirea ei a durat opt ani fiind începută în 1514
de către fiul lui Ştefan cel Mare, Bogdan al III-lea cel Orb şi terminată de Ştefăniţă, (1522).
Clădirea este impunătoare, repetând cu mici deosebiri forma şi stilul bisericii lui
Ştefan cel Mare de la Mănăstirea Neamţ. Nu lipsesc decorul policrom, realizat prin cărămizi şi
discuri smălţuite, însă apar şi decorul prin frescă. Deşi podoaba picturală a exteriorului (realizată
în 1534) s-au păstrat urme doar pe peretele sudic. În schimb, în interior se păstrează pictura
originală, care actualmente se află în lucrări de restaurare. Sunt remarcabile frescele din altar şi
naos, care au fost curăţate fără a fi refăcute. Deosebit de valoros este tabloul votiv şi în special
portretul lui Ştefăniţă Vodă. Picturile din pronaos şi din pridvor sunt mai puţin valoroase,
suferind de pe urma spălării şi fiind pe alocuri repictate.
În interiorul bisericii se află racla moaştelor Sfântului Ioan cel Nou, împodobită cu 12
plăci de argint gravate, aşezate pe lemn de chiparos din secolul al XV-lea. Gravurile înfăţişează,
ca şi frescele mai noi din pridvor, scene din viaţa Sfântului Ioan cel Nou.
În Spatele parcului central al oraşului, înconjurată doar de construcţii noi, se află Biserica Învierii,
zidită în 1551, de Elena Rareş. Ea este o copie a bisericilor orăşeneşti cu plan mixt din epoca
lui Ştefan cel Mare, (Sfântul Ioan din Piatra Neamţ). Are însa o formă mai greoaie şi este
realizată cu materiale inferioare.
Tot în centrul oraşului, chiar pe locul unde s-au aflat curţile domneşti din Suceava, se
află Biserica Domniţelor cu hramul Sfântul Ioan Botezătorul (7 ianuarie). Ea a fost zidită în
1643 de Vasile Lupu ca paraclis a palatului domnesc. Construcţia are proporţii mici, dar
armonioase fiind încoronată de o turlă zveltă. Ea este ridicată pe un plan simplu, dreptunghiular,
interiorul este tratat unitar, împărţirea tradiţionala în pronaos, naos şi altar, fiind mai mult
simbolică. Clopotniţa, lipită pe partea nordică, dăunează aspectului general al monumentului.
Mai spre vest nu departe de locul Curţii Domneşti se afla Ctitoria lui Petru Rareş,
Biserica Sfântul Dimitrie (26 octombrie ziua în care se sărbătoreşte hramul). Construcţia a
durat doi ani (1534-1536), o prima clădire dărâmându-se din motive necunoscute. Are un plan
triconic şi seamănă cu o alta clădire a lui Petru Rareş, Moldoviţa, doar că la Suceava pridvorul
este închis. Biserica are o construcţie monumentală: 36 metri lungime şi 16 metri lăţime. Faţadele
au fost acoperite în întregime cu fresce dar nu s-au păstrat decât parţial pe turlă. Momentan se
afla în lucrări de restaurare în ceea ce priveşte pictura interioară. Catapeteasma a fost lucrată în
foiţă de aur. În partea de răsărit a bisericii se află un masiv turn de clopotniţa. El a fost
construit în 1561 de Alexandru Lăpuşneanu şi înălţat cu un etaj în secolul al XIX-lea, când a
fost folosit ca foişor de foc. Acum se află şi el într-un program naţional de restaurare iniţiat de
Ministerul Culturii şi Cultelor.
Pe o străduţa care se îndreaptă din centrul oraşului spre Cetate se află Biserica
Mirăuţi, numită astfel fiindcă aici erau unşi „mireuţi” voievozii Moldovei. Prima construcţie a fost
ridicată probabil în secolul al XIV-lea de Petru Muşat, biserica existând în 1401, când s-au adus
la Suceava moaştele Sfântului Ioan cel Nou. Ea a fost reconstruită în totalitate în secolul al
XVII-lea, iar la sfârşitul secolului al XIX-lea ea a fost restaurată de K.A. Romstorfer.
Mănăstirea-cetate Zamca se situează în zona armenească a oraşului dincolo de piaţa
comerciala a oraşului. Construcţiile actuale datează de la începutul secolului al XVII-lea , o
inscripţie pe turnul intrării indicând anul 1606. Biserica ridicată pe plan dreptunghiular se află
în mijlocul unor incinte de forma unui patrulater neregulat . Zidurile sunt întărite cu contraforturi
spre exterior şi interior, dar nu au turnuri la colţuri. Pe latura răsăriteană se află turnul intrării,
iar pe cea apuseană o construcţie combinată ingenios cu rol dublu: turn de apărare şi paraclis.
Părăsind oraşul prin cartierul Iţcani şi urmând drumul E 85, orice turist îşi poate
desfăşura periplul spre obiectivele turistice din Bucovina. După trecerea pasarelei peste calea
ferată, la dreapta se desprinde o şosea asfaltată care conduce la Mănăstirea Dragomirna.
Într-adevăr, nu există alt loc pe pământ în care se afla un astfel de grup de biserici, cu o aşa de
înaltă calitate a frescelor exterioare.vocabular al limbii romane. În majoritatea cazurilor, bisericile au
fost întemeiate ca loc al familiilor nobile pentru îngropare. Deşi urmând programul iconografic
canonic, fiecare pictor a interpretat scenele în feluri uşor diferite. Folosind culori precum Albastrul
de Voroneţ, Roşul de Humor sau Verdele de Arbore, pictorii (majoritatea necunoscuţi) au descris
poveştile biblice ale pământului şi ale raiului, scene din viaţa Sfintei Fecioare şi a lui Iisus Hristos,
povestiri despre începuturile omenirii şi viaţa după moarte. Prima dată, scenele au fost pictate pe
pereţii interiori, apoi extinse către pereţii exteriori. Motivele pentru astfel de scene vaste erau atât
religioase, cât şi didactice: pentru a promova ortodoxismul şi pentru a educa oamenii de rand.
2. Perspective de dezvoltare a turismului religios în Bucovina

Potenţialul turistic al Bucovinei nu aste suficient valorificat şi nici serviciile
turistice nu sunt diversificate, în acest caz se asistă la o devansare a amenajărilor turistice de
către fluxul de turişti.
Pentru Bucovina există o serie de proiecte ce privesc dezvoltarea turismului, toate

incluse în programul “ Bucovina de aur “ iniţiat de Ministerul Turismului din anul 2000.
În anul 2003 a fost propus proiectul “ Ştefan cel Mare- 500 “ dedicate integral
obiectivelor istorice şi religioase din judeţul Suceava, deşfăşurat cu ocazia împlinirii în 2004 a
500 ani ce la moartea marelui voievod Ştefan. Sunt pregătite mari manifestări în toate ctitoriile
lui Ştefan cel Mare şi mai ales la Mănăstirea Putna, manifestări ce vor antrena” valuri ” de
sute de mii de turişti. Statul român a acordat suma de 1.800.000.000 pentru realizarea acestui
program. Un alt proiect “Modernizarea şi dezvoltarea infrastructurii de turism în Bucovina” vine
în întâmpinarea nevoii unei infrastructuri mai perfecţionate, atât pentru sezonul cald cât şi
pentru cel rece. Proiectul beneficiază de finanţare nerambursabilă de aproximativ două milioane
de Euro din partea Uniunii Europene, acordate prin programul PHARE 2000.26
Toate acestea programe au în comun o serie de obiective. Bogatul şi variatul

potenţial al Bucovinei impune măsuri de dotare şi organizare din ce în ce mai ample la nivelul
26
Epuran, Gh., 1968, “Circuit în Moldova de Nord”, Ed. Meridiane, Bucureşti
cerinţelor turismului modern. Unul dintre elementele cele mai importante în exploatarea turistică
îl constituie reţeaua de drumuri care leagă între ele diferite obiective. De aceea se propune
acordarea unei atenţii deosebite dezvoltării şi modernizării infrastructurii de transport. La fel de
importante sunt şi lucrările de întreţinere şi restaurare a monumentelor culturale şi de artă.
Eforturi considerabile se depun şi pentru încurajarea agroturismului prin amenajarea

de case în reţeaua agroturistică din Voroneţ, Mănăstirea Humorului, Putna, Vatra Moldoviţei,
care să asigure servicii de cazare şi masă în conformitate cu bine cunoscuta ospitalitate
bucovineană.
Pentru turismul rural se manifestă încă o cerere relativ scăzută, această situaţie fiind
deteriorată de lipsa mijloacelor financiare în cazul turiştilor români si de insuficienta promovare
în rândul turiştilor străini.
De altfel, toate aceste obiective incluse în programele referitoare la dezvoltarea

turismului cu precădere cel religios trebuie să fie susţinute de o eficientă campanie publicitară,
atât la nivel de judeţ, cat şi în întreaga ţară şi străinătate.
Salba de mănăstiri din Bucovina reprezintă a doua zonă turistică a României după
litoralul Mării Negre. În patrimoniul turistic al ţării ea se impune ca o zonă cu un potenţial
turistic de o deosebită importanţă în care se remarcă în primul rând fondul turistic cultural cu
momente istorice şi artă feudală.27
Bucovina cu aşezările în care au existat reşedinţe sau domenii voievodale a devenit

demult destinaţie de pelerinaj. Extraordinarele lăcaşe aflate în patrimoniul UNESCO, mănăstirile
Voroneţ, Suceviţa, Moldoviţa, Arbore, Humor sau Probota nu încetează să uimească cu frescele
exterioare ce datează de aproape 500 de ani. Ele înseamnă povestea unor voievozi care au vrut
să-i mulţumească lui Dumnezeu. Între ei întotdeauna pomenit primul este Ştefan cel Mare
ziditor aproape a 50 de biserici.
Turismul cultural din România este în general de natură religioasă, practicat de

turişti români şi stăini atraşi de frumuseţea şi de încărcătura cultural istorică a obiectivelor
turistice (mănăstiri, biserici, schituri, chilii, muzee). Această formă de turism comportă şi o
latură spirituală pentru turiştii români , în general oameni simplii şi una informaţională mai ales
în cazul turiştilor străini şi al turiştilor români (intelectuali, studenţi, elevi) motivaţi de ideea
de a învăţa şi de cunoaşte lucruri noi despre locurile vizitate.
Cea mai vizitată dintre mănăstiri este Mănăstirea Voroneţ. Mănăstirea Putna se
remarcă prin cea mai importantă bază de cazare care se află în lucrări de extindere. E a se
pregăteşte pentru manifestările din 2004, ocazionate de împlinirea a 500 de ani de la moartea
ctitorului Mănăstirii Putna, Ştefan cel Mare.
27
Glăvan V. (2006), Potenţialul turistic şi valorificarea sa, Editura Fundaţiei
România de Mâine, Bucureşti
În perioada de după revoluţia din decembrie 1989, turismul religios s-a dezvoltat
mai mult ca urmare a afirmării credinţei, a liberei circulaţii, dar şi a programelor de promovare
ele turismului. Aşadar, numărul turiştilor români şi străini a crescut de la un an la altul,
ponderea turiştilor români fiind mereu mai mare.
Ca urmare a intensificării acestor forme de turism, care implică un număr din ce în

ce mai mare de persoane, a luat fiinţă agroturismul (turismul rural), aflat încă în studiu
incipient. Pentru pensiunile turistice şi fermele agroturistice se înregistrează o cerere mult mai
mică raportat la oferta turistică (potenţialul turistic şi capacitatea de cazare existentă). Pe de o
parte este vorba de lipsa mijloacelor financiare, mai ales în cazul turiştilor români, iar pe de
altă parte un aspect negativ esenţial îl reprezintă promovarea insuficientă în străinătate a
obiectivelor turistice religioas.
Potenţialul turistic al Bucovinei nu este suficient pus în valoare, iar serviciile turistice
nu sunt foarte diversificate. Acestea sunt motivele principale pentru care asistăm la o devansare
a amenajărilor turistice de către fluxul de turişti. În codiţiile unei valorificări juste agroturismul
ar constitui o adevărată investiţie profitabilă.
În cazul turismului religios nu se poate vorbi despre o evidenţă strictă a turiştilor

pentru că nu există o statistică exactă a acestor date. Cifrele utilizate au fost culese de la
maicile stareţe sau de maicile-ghizi, care s-au orientat după numărul de bilete vândute sau după
însemnările din cartea de impresii.
În general media anuală a turiştilor care vizitează mănăstirile din Bucovina este de 100.000
de turişti. Acest număr poate să crească dacă se vor lua măsuri în ceea ce priveşte dezvoltarea
şi diversificarea bazei de cazare, mai ales în incinta mănăstirilor, modernizarea căilor de acces
la obiectivele turistice şi a mijloacelor de transport, precum şi organizarea mai bună a reţelei ce
oferă ghiduri, albume, pliante în vederea promovării obiectivelor turistice de natură religioasă.
3. Infrastructura în turismul religios.

Valorificarea superioară a potenţialului turistic şi stimularea activităţii turistice sunt
condiţionate de dezvoltarea, perfecţionarea şi diversificarea infrastructurii turistice care are rolul
de a satisface cererea turistică prin dotări şi servicii specifice. De altfel, se remarcă relaţii de
strânsă dependenţă între mărimea cererii turistice şi gradul de dezvoltare al infrastructurii fiecare
dintre cei doi parametri stimulându-se reciproc.
Baza de cazare specifică edificiilor religioase
În cazul turismului religios baza de cazare existentă este în continuă dezvoltare şi

modernizare, dar încă intr-un ritm şi un volum nesatisfăcător.
Între introducerea în circuitul turistic a unor obiective şi construirea bazelor de cazare există un
paralelism evident. Aceste baze apar ca o rezultantă strictă a cererii turistice, manifestând o mare
sensibilitate la variaţiile acesteia. Aşa se explică de ce în ultimii ani , datorită programului de
promovare a Bucovinei, au apărut (fie în curţile mănăstirilor fie în satele din jurul acestora)
construcţii destinate cazării turiştilor.
Tipologia bazelor de cazare are la origine criterii diverse, în definirea tipurilor
ţinându-se seama de mărime, confort, funcţionalitate, perioadă de utilizare, tipul de turism pe
care-l deservesc. Astfel, în cazul turismului religios se detaşează casele de oaspeţi din
incinta mănăstirilor, precum şi cabanele şi vilele turistice ce au în program vizite sau
excursii la mănăstiri. Mai recent, au început să se remarce şi bazele de cazare secundare,
integrate domeniului turistic temporar şi la un nivel modest de funcţionalitate, cum ar fi
pensiunile urbane şi rurale fermele agroturistice. Astfel, în Bucovina la nivelul anului 2001
existau 71 de structuri de cazare folosite de către turiştii veniţi să viziteze mănăstirile din acest
ţinut dintr-un total de 96. În acelaşi an, capacitatea de cazare turistică existentă era de 5534
locuri, ceea ce reprezintă doar 3% din capacitatea naţională. Cu această medie Bucovina rămâne în
urma unor regiuni turistice de prim ordin ca litoralul Mării Negre sau Valea Prahovei.28
În ceea ce priveşte capacitatea de cazare turistică a mănăstirilor, aceasta este redusă.

Există mănăstiri, ca de exemplu Mănăstirea Suceviţa care nu deţin spaţii de cazare.
Orice turist primeşte din partea mănăstirii adăpost şi mâncare pentru maxim trei zile. Pentru o
perioadă îndelungată, turistul trebuie să plătească o suma de 200 000 lei. Actul turistic se
materializează, în acest caz; din punct de vedere economic numai o dată cu funcţionarea acestor
baze de cazare pe anumite tarife, pentru că astfel, limitarea turismului doar la simpla vizitare a
mănăstirilor este sinonimă cu realizarea componentei culturale, fără nici o eficienţă pe planul
încasărilor.
Mănăstirile şi bisericile din oraşul Suceava nu deţin baza de cazare proprie, turiştii
putând fi cazaţi în hotelurile din oraş: Bucovina, Arcaşul, Balada, Gloria, Zamca, Suceava, toate
de două stele. După afirmaţiile preotului-călugăr Nicodim, ghidul Mănăstirii Sf. Ioan cel Nou,
că în urmă cu câţiva ani a existat aici o bază de cazare de câteva zeci de locuri. Momentan, nu
mai există decât chiliile celor 20 de călugări şi casa P. S. Pimen. La hramul mănăstirii (24 iunie)
cei mai mulţi turişti, veniţi îndeosebi din Maramureş, înnoptează sub cerul liber, în curtea
mănăstirii.
În urma cercetărilor de teren, capacitatea de cazare turistică din incinta mănăstirilor este
de circa 400-450 locuri.
Mănăstirea Putna este ansamblul mănăstiresc cu cea mai complexă bază de cazare,
actualmente aflată în curs de dezvoltare. După afirmaţiile părintelui Nicolae, ghidul muzeului
mănăstirii, baza de cazare se constituie din Arhondaric ce dispune de 80 de locuri şi din hotelul
mănăstirii, construit după revoluţie în afara incintei mănăstireşti, pe partea dreaptă. Este o clădire
modestă cu două niveluri, cu baie proprie, care poate adăposti 210 turişti. Camerele sunt cu mai multe
paturi, unele fiind rezervate femeilor, iar altele bărbaţilor.
În timpul sezonului sunt date în folosinţă câteva căsuţe din lemn. Casa de oaspeţi este destinată
personalităţilor. Comparativi cu celelalte mănăstiri, această bază de cazare este destul de extinsă.
28
Deşi dotarea este foarte simplă, aspectul camerelor este plăcut şi primitor. Ele nu au decât o
masă, câteva paturi, iar pereţii sunt împodobiţi de icoane, şi scoarţe specifice Bucovinei.
Mănăstirea Suceviţa spre deosebire de Mănăstirea Putna, în afara chiliilor celor 60 de

călugăriţe nu deţine alte structuri de cazare. După afirmaţiile Maicii Ştefania majoritatea turiştilor
care vor să înnopteze aici au la dispoziţie hanul turistic Suceviţa din vecinătatea mănăstirii cu o
capacitate de 124 locuri.
Pentru Mănăstirea Moldoviţa după 1990 s-a permis construirea unei gospodării a
mănăstirii în care vieţuiesc maicile mai tinere, se cresc animale, se pregăteşte mâncarea. În
aceeaşi gospodărie există „Casa pentru închinători” ce se reduce la doua camere cu câte 12
paturi. Lângă această gospodărie există o vilă cu doua etaje destinată vizitatorilor de seamă, cum
a fost cazul vizitei recente din luna mai 2003 a Prinţului Charles al Marii Britanii. Maica Tatiana
afirmă că aceste construcţii au obţinut cu greu permisiunea de a fi construite deoarece lângă un
monument istoric precum Moldoviţa nu se poate construi decât la o distanţă minima de 200
metri.
Bazele de cazare din Mănăstirile Voroneţ şi Umor sunt minime, acestea fiind compensate
de gospodăriile ţărăneşti dornice de a caza turişti dar şi de apropierea oraşului Gura Humorului.
În Mănăstirea Dragomirna baza de cazare este aproape inexistentă existând totuşi câteva
amenajări pentru turişti. Momentan mănăstirea a rămas fără sursă de apă, datorită secării lacului
Dragomirna.
Mănăstirea Râşca oferă turiştilor cazare într-o clădire situată în faţa bisericii mănăstirii.
Ea are 14 camere cu câte două sau 3 paturi. Această capacitate de cazare se dovedeşte a fi
foarte mică în comparaţie cu cererea turistică, motiv pentru care este necesară rezervarea prin
telefon.
Mănăstirea Probota are o capacitate de cazare de 30 de locuri rezervarea făcându-se tot

prin telefon. Celelalte mănăstiri au bază de cazare cu o capacitate foarte redusă. Unele sunt
situate în oraşe (Siret, Rădăuţi) unde există hoteluri pentru cazare, altele aflându-se în zone unde
este dezvoltat agroturismul. Datele obţinute de la mănăstiri sunt pur orientative, neexistând o statistică
propriu-zisă a capacităţii de cazare. Peste 60% din turiştii străini doresc să fie cazaţi, în timpul
vizitei lor în incinta mănăstirii ei fiind interesaţi în mod deosebit de tradiţiile şi obiceiurile
religioase româneşti.
4. Trasee turistice
Pentru vizitarea mănăstirilor din Bucovina se recomandă câteva trasee29
1. Suceava-Dragomirna-Rădăuţi-Putna-Marginea-Suceviţa-Vatra-Moldoviţei-Câmpulung
Moldovenesc-Voroneţ-Mănăstirea Humorului-Stupca-Suceava (262 km).
29
2. Suceava-Dragomirna-Rădăuţi-Putna-Marginea-Suceviţa-Vatra Moldoviţei-Câmpulung
Moldovenesc-Vatra Dornei-Zugreni-Broşteni-Pasul Tarniţa-Voroneţ-Mănăstirea Humorului-Stupca-
Suceava (380 km).
3. Suceava-Stupca-MănăstireaHumorului-Voroneţ-Gura Humorului-Mălini-Baia-Fălticeni-
Probota-Suceava (280 km).
4. Suceva-Fălticeni-Baia-Mălin-GuraHumorului-Voroneţ-Mănăstirea Humorului-Stupca-Suceava
(161 km)
5. Suceava-Stupca-Mănăstirea Humorului-Voroneţ-Câmpulung Moldovenesc-Rarău-Zugreni-

Vatra Dornei-Câmpulung Moldovenesc-Vatra Moldoviţei-Suceviţa-Marginea-Putna-Rădăuţi-Arbore-
Cacica-Dragomirna-Suceava (400 km).
6. Fălticeni-Râşca-Baia-Mălini-Voroneţ-Mănăstirea Humorului-Suceava-Fălticeni (200 km).
7. Rădăuţi-Putna-Marginea-Suceviţa-Vatra Moldoviţei-Vama-Voroneţ-Mănstirea Humorului-

Cacica-Solca-Arbore-Rădăuţi (234 km).
8. Câmpulung Moldovenesc-Vatra Moldoviţei-Suceviţa-Marginea-Putna-Rădăuţi-Arbore-Solca-

Cacica-Mănăstirea Humorului-Voroneţ-Slătioara-Câmpulung Moldovenesc (230 km).
9. Câmpulung Moldovenesc-Lucina-Vatra Dornei-Zugreni-Rarău-Câmpulung Moldovenesc (175

km).
10. Câmpulung Moldovenesc-Voroneţ-Gura Humorului-Cacica-Solca-Arbore-Rădăuţi-Putna-

Marginea-Suceviţa-Vatra Moldoviţei-Câmpulung Moldovenesc (235 km).
11. Gura Humorului-Mănăstirea Humorului-Cacica-Solca-Arbore-Rădăuţi-Putna-Marginea-

Suceviţa-Vatra Moldovitei-Vama-Voroneţ-Gura Humorului (200 km).
12. Vatra Dornei-Zugreni-Rarău-Câmpulung Moldovenesc-Vama-VatraMoldoviţei-Suceviţa-

Marginea-Putna-Rădăuţi-Arbore-Cacica-Mănăstirea Humorului-Voroneţ-Slătioara-Câmpulung
Moldovenesc-Pasul Mestecăniş-Vatra Dornei (335 km).
13. Vatra Dornei-Pasul Mestecăniş-Câmpulung Moldovenesc-Slătioara-Mănăstirea Humorului-

Cornul Luncii ( Mălini-Slatina-Baia )-Fălticeni-Suceava-Dragomirna Gura Humorului-Voroneţ-Ostra-
Broşteni-Zugreni-Vatra Dornei (330 km).
5. Concluzie
În noianul de transformări produse în viaţa social-economică după al II-lea război mondial
introducerea automatizării, folosirea ciberneticii şi tehnicii de calcul în diverse sectoare de activitate,
industrializarea agriculturii, conturarea ştiinţei ca ramura de producţie, modernizarea mijloacelor de
transport, societatea omenească, indiferent de forma relaţiilor de producţie, de sistemul social-politic
existent, s-a industrializat la scara planetară.
Societăţile industrializate, mai mult sau mai puţin dezvoltate, au ca trăsătura definitorie o
importanta concentrare a populaţiei în centre urbane, în cadrul cărora, pe suprafeţe restrânse, se
înregistrează aglomerări ale locuitorilor de şcolarizare şi de munca, ale căilor şi mijloacelor de
transport, ale familiilor în blocuri de locuinţe.
Societatea industrializată oferă, prin organizarea ştiinţifică a producţiei şi a muncii, prin

tehnologia modernă şi concentrarea întreprinderilor producătoare, posibilităţi nelimitate de creştere a
productivităţii muncii, cu multiple efecte pozitive asupra membrilor societăţii, între care: creșterea
veniturilor şi a puterii de cumpărare, sporirea duratei timpului liber, prin reducerea zilei şi a
săptămânii de lucru, prin mărirea concediilor, creşterea speranţei de viaţă, dezvoltarea şi
modernizarea mijloacelor de informare.
Însă, în acelaşi timp, societatea industrializată are şi efecte negative asupra membrilor ei,
acestea manifestându-se sub forma agresivităţilor biologice (poluare, lipsa de mişcare), precum şi a
celor de ordin nervos (stresul psihic, constrângerile din viaţa socială şi profesională)30.
De aici, şi nu numai, dorinţa şi tendinţa oamenilor societăţii contemporane de a-şi petrece

timpul liber călătorind, căutând sau visând la colţuri liniştite din natura, vizitând oraşe şi sate pentru
a cunoaşte oameni şi locuri, sau pentru a-şi îngrijii sănătatea. Şi cum numărul populaţiei a crescut
considerabil în majoritatea ţărilor, iar influenţa factorilor distanţa-timp a fost diminuata simţitor prin
modernizarea mijloacelor de transport, turismul ca modalitate de petrecere plăcută şi utilă a timpului
liber a cunoscut o "explozie" fără precedent, constituind una din cele mai remarcabile trăsături ale
epocii contemporane.
Turismul reprezintă un fenomen economico-social specific civilizaţiei moderne, puternic

ancorat în viaţa societăţii, şi ca atare, influenţat de evoluţia ei. Prin caracterul sau de masa şi
conţinutul complet, turismul antrenează un vast potenţial material şi uman, cu implicaţii importante
asupra evoluţiei economiei şi societăţii, asupra relaţiilor internaţionale.
Turismul prezintă trăsăturile unui domeniu distinct de activitate constituindu-se, aşa cum
apreciază unii autori, într-o ramură a economiei naţionale, ramură. care, prin specificul sau, se
integrează în sectorul terţiar.
Referitor la rolul turismului în cadrul economiei naţionale, literatura de specialitate evidențiază

faptul că el are "un impact considerabil asupra economiilor, societăţilor şi culturilor diferitelor ţări de
referinţă".31
30
Cocean., P.(1997),Geografia turismului românbesc.Editura Focul Viu, Cluj Napoca, Biblioteca Facultăţii de
Geografie.
31
Glăvan V. (2006), Potenţialul turistic şi valorificarea sa, Editura Fundaţiei România de Mâine,
Bucureşti
Turismul joacă un rol important în viaţa economică şi socială, acţionează ca un element
dinamizator al sistemului economic global, ca un mijloc de diversificare a structurii economice, ca o
pârghie de atenuare a dezechilibrelor interregionale sau un mijloc activ de educare, de ridicare a
nivelului de instruire, cultură şi civilizaţie al oamenilor. Turismul prezintă o complexitate în continuă
creştere, în plan economic sintetizează rezultatele unui mare număr de activităţi, în plan psiho-social,
se constituie ca o modalitate superioara de organizare a timpului liber.
C. BIBLIOGRAFIE
1. George Cristea și Mihai Dăncuș – „Maramureș un muzeu viu în Centrul Europei”.
2. Pompei Cocean – Geografia turismului, Editura Focul Viu, 2004
3. Stănculescu G. – „Tehnologia turismului”, Editura Oscar Print, București 2003
4. Cândea Melinda, Erdeli G., Simon Tamara (2001),România. Potenţial turistic şi turism,
Edit.Univ. Bucureşti, Biblioteca Facultăţii de Geografie
5.
6. Ciangă N. 2001,2002),România.Geografia Turismului(partea întâi)Presa Universitară
Clujeană, Cluj Napoca, Biblioteca Facultăţii de Geografie.
7. Cocean., P.(1997),Geografia turismului românbesc.Editura Focul Viu, Cluj Napoca,

8. Glăvan, V.(2000),Turismul în România, Edit. Economică Bucureşti, Biblioteca Facultăţii de

Geografie.
9. Glăvan V. (2005), Geografia turismului, Editura Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti

10. Glăvan V. (2006), Potenţialul turistic şi valorificarea sa, Editura Fundaţiei România de
Mâine, Bucureşti
11. Dinu Mihaela (2002), Geografia turismului, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.
12. xxx (1984), Geografia României, II, Geografia Umană şi Economică, Edit. Academiei
13. Barbu, N., Ionesei L. 1987 Obcinele Bucovinei, Ed. Sport Turism, Bucureşti.
14. Bojoi I. Şi colaboratorii, 1979 Ghid turistic al judeţului Suceava, Ed. Sport Turism,
Bucureşti
15. Monoranu, O. , Iacobescu, M., Paulencu, D.,1979, Suceava, mic îndreptar touristic, Ed.
Sport Turism, Bucureşti
16. Popp, N.,Iosep, I., Paulencu, D.,1973,Judeţul Suceava,Ed. Academiei RSR, Bucureşti.
17. Opriş, I.,2002, “Monumente istorice din România”, Bucureşti.
18. Epuran, Gh., 1968, “Circuit în Moldova de Nord”, Ed. Meridiane, Bucureşti
19. Ciangă, N., 1998, “Turismul în Carpaţii Orientali –studiu de geografie umană”, Ed. Presa
Universitară,
D. Anexe

Turism - Atestat

Enviado por

Dados do documento

Título original

Direitos autorais

Formatos disponíveis

Compartilhar este documento

Compartilhar ou incorporar documento

Opções de compartilhamento

Você considera este documento útil?

Este conteúdo é inapropriado?

Direitos autorais:

Formatos disponíveis

Turism - Atestat

Enviado por

Direitos autorais:

Formatos disponíveis

Cuprins

Studierea turismului în România servește întregirii imaginii fenomenului turistic cu

Analiza dezvoltării in timp a bazei materiale şi legatura cu infrastructura general aparţinând

Cunoaşterea amenajărilor turistice, ca şi volum şi dimensiune, tipologie şi repartiţie spaţială

Turismul în România se concentrează asupra peisajelor naturale și a istoriei sale bogate,

DESTINAŢII TURISTICE DESTINAŢII TURISTICE

DESTINAŢII TURISTICE ÎN LOCALITĂŢI ŞI TRASEE

(sate turistice) localităţi urbane şi rurale,

ARII PROTEJATE SPECIALE

PARCURI NAŢIONALE • vânătoare sportivă

Evaluarea corectă a componentelor sale, analiza posibilităților de valorificare eficientă a

- treptele și formele de relief (relieful glaciar, carstic, vulcanic);

- stâncile cu formă bizară;

b) Clima – contribuie la crearea ambianței favorabile călătoriei prin:

- temperatura și umiditatea aerului;

- brizele montane și marine;

d) Vegetația – reprezentată prin păduri, pajiște, arborete prezintă:

- un element care sporește atractivitatea celorlalte componente ale potențialului turistic.

Ea prezintă un interes deosebit pentru turismul de odihnă, recreere, agrement.

- estetică – contribuind astfel la creșterea atractivității zonelor vizitate;

f) Rezervațiile naturale – prezintă importanță: - sub aspect estetic – ca element de atractivitate; -

România dispune de un bogat și valoros potențial antropic, rezultat al existenței și istoriei de

• Potențialul cultural – istoric:

• Vestigii arheologice și monumente istorice și de artă;

• Elemente de etnografie și folclor;

• Instituții și evenimente cultural – artistice;

•Potențialul tehnico – economic

•Potențialul socio – demografic

Vestigii arheologice si monumente istorice si de arta. Vestigiile arheologice existente pe teritoriul

- cetățile dacice: Sarmizegetusa, de la Costești si Blidaru din munții Orăștiei;

Monumentele istorice si de artă de o mare varietate reflectă evaluarea culturii și civilizației

- bisericile din lemn din Maramureș; Dragomiresti; Rozavlea;

- castele și palate ca: Bran, Peles, Corvineștilor – Hunedoara, Mogoșoaia, Cotroceni;

- monumentele de artă: Ansamblul Sculptural al lui Brâncuși de la Mărășești, Turnul Chindiei de la

Elementele etnografice si folclorice: caracterizate prin originalitate, bogăție si varietate,

- creație artistică, producția mestesugarească și artizanul se remarcă prin centrele de ceramica de la

-centrele de prelucrare a lemnului, încondeierea ouălor, țesutul covoarelor, cojocaritul;

• Instituțiile si evenimentele cultural – artistice reflecta intensitatea vieții spirituale, tradiția si

- Case memoriale Ipotești, Mircești, Stupca;

- Muzee: Muzeul Brukinthal – Sibiu, Muzeul „Antipa” Suceava;

- Sate cu tradiții folclorice: Huda, Certeze, Prislop.

Potențialul tehnico – economic include11:

- baraje de acumulare: Izvorul Muntelui, Vidra, Vidraru, Porțile de Fier;

- poduri: Podul de la Cernavoda;

- Transfagarasanul si alte elemente tehnico – economice care pot constitui atracții.

Potențialul socio – demografic cuprinde:

2.2. Provinciile turistice din România

• activităţi turistice specifice–drumeţii pe trasee montane cu durată şi grade diferite de

• Dobrogea de Sud inclusiv litoralul (condiţii optime pentru odihnă,balneoterapie,

• zona Someşul Mic, în jurul oraşului Bistriţa

• zona Someşul Mare, în jurul oraşelor Târgu Mureş, Sighişoara şi Medias

• zona Mureşului transilvan, în apropierea oraşelor Făgăraş, Sibiu, Alba Iulia

• zona sud transilvană).

• zona turistică Bucovina şi Iaşi

• zona turistică Jijia- Bahlui. În partea de sud a Podişului Moldovei se poate

1. Apele minerale și termominerale

4. Emanații de gaze terapeutice

7. Factorii climatici de cura

8. Aeroionizarea Existenta acestora a favorizat dezvoltarea turismului balneo climateric si

1. Apele minerale si termominerale volumul rezervelor, calitățile terapeutice, varietatea

Lacurile cele mai folosite in balneoturism:

- din Câmpia Română – Balta Alba, Lacul Sărat, Lacul Amara;

3. Nămolurile terapeutice, România dispune de importante rezerve de nămoluri terapeutice care