Definitia analizei financiare In scopul cunoasterii fenomenelor, a desprinderii legaturilor cauzale, apare necesara analiza ca metoda de cercetare bazata

pe descompunerea unui intreg, unui fenomen in partile sale componente precum si stabilirea factorilor care-i determina. Analiza este un instrument indispensabil al cunoasterii deoarece cu ajutorul ei se cerceteaza lucrurile si fenomenele, legaturile de cauzalitate, factorii care ii cauzeaza, se descopera legile formarii si desfasurarii lor si pe baza lor se stabilesc decizii privind activitatea viitoare. Analiza economica cerceteaza activitatile sau fenomenele din punct de vedere economic, esentialul constituind sesizarea relatiilor structurale si functionale, precum si a relatiilor cauza-efect. In activitatea curenta se foloseste frecvent termenul de 'situatie financiara', cu referiri la un anumit subiect care realizeaza operatiuni economice. Nu sunt rare cazurile cand se utilizeaza formulari de genul 'are o situatie financiara buna, extraordinara' sau dimpotriva 'este intr-o criza financiara' sau alte aprecieri asemanatoare. Situatia financiar-patrimoniala reprezinta o anumita stare a capitalului din punct de vedere al existentei, a componentei materiale si a rezultatelor obtinute. Reprezinta o premisa si in acelasi timp o consecinta a desfasurarii proceselor care formeaza obiectul de activitate al firmei, constituie cadrul financiar al acesteia, respectiv fluxurile de numerar pe care le implica si le degaja. Analiza financiara da informatii referitoare la performantele trecute si estimeaza viitorul probabil al intreprinderii. Ea da diagnosticul 'starii de sanatate' economica si financiara a intreprinderii, plasand-o intr-o perspectiva de viitor. Obiectivele analizei financiare Diagnosticul financiar este legat, in contextul in care el se gaseste inscris, circumstantelor in cadrul carora este solicitat. Orientarea sa va fi diferita urmand pozitia analistului - interna sau externa intreprinderii - avand in vedere obiectivele cercetarii: - luarea deciziei de gestiune; - obiectivul de informare. Daca diagnosticul este orientat spre decizia de gestiune, analiza se va orienta intr-un cadru intern, avand doua obiective: 1. 2. previziuni pentru un plan de finantare si pentru decizii bugetare. diagnosticul intern ca diferenta intre realizare si previziune.

Pentru primul obiectiv se utilizeaza ca instrumente planul de investitii, tabloul de finantare, previziunile bugetare, iar pentru al doilea obiectiv se utilizeaza tabloul de bord, previziuni. Intr-un cadru extern, decizia va reflecta partenerii externi ai intreprinderii (bancile pentru cererile de credit, puterea politica pentru solicitarile de subventii, decizii de fuziune sau absorbtie.

Analiza financiara poate fi efectuata si in scop informativ. Diagnosticul intern va fi indreptat spre informarea financiara si relatiile sociale in cadrul intreprinderii. Diagnosticul extern da informatii utilizate in politica externa a intreprinderii (politica de piata), de marele public, de presa financiara, pentru studii statistice si pentru evaluarea titlurilor. Sintetizand cele prezentate, campul de aplicatie al analizei financiare poate fi redat in tabelul urmator:

Decizia de gestiune 1. DIAGNOSTICUL INTERN

Obiectivul de informare 1. DIAGNOSTICUL INTERN

-previziuni pentru un plan de finantare si -informatia financiara utilizata in interiorul pentru decizii bugetare; intreprinderii; -diagnosticul controlului intern (diferenta intre realizari si previziuni). 1. DIAGNOSTICUL EXTERN 1. DIAGNOSTICUL EXTERN -solicitarile de credit prin banci; -solicitari de subventii de la stat; -in cadrul politicii externe a intreprinderii; -pentru presa financiara;

-solicitari in caz de fuziune sau absorbtie. -pentru studii statistice; -pentru evaluarea titlurilor pe piata. Utilizatorii analizei financiare Interesati de cunoasterea situatiei financiare si patrimoniale a intreprinderii sunt: -proprietarii (actionarii) care vor sa cunoasca evolutia averii si castigul pe care il asteapta. In functie de situatia data vor adopta masurile corespunzatoare referitoare la politica de investitii, dividende si nu in ultimul rand la modul de administrare al firmei. -conducerea firmei, pentru detectarea unor eventuale situatii de dezechilibru financiar care afecteaza securitatea financiara, cu consecintele ce decurg dintr-o astfel de stare. Analiza economico-financiara realizeaza procesului conducerii o serie de functii: q de informare a centrelor de decizie cu privire la situatia economico-financiara, precum si realizarea unor comparatii ale unor stari inregistrate de intreprindere cu standardele normative, bugete, nivele ale concurentei; de evaluare a modului de valorificare a potentialului tehnico-economic al sistemului; de fundamentare a deciziei pe criteriul eficientei atat in stadiul programarii cat si al executiei; de realizare a cerintelor gestionarii eficiente a patrimoniului in special prin folosirea surselor intrate in circuitul economic.

-bancile cu care firma este in relatii, sunt interesate sa cunoasca bonitatea acesteia in operatiunile de creditare, garantiile pe care le prezinta in recuperarea imprumuturilor pe care le solicita; -partenerii de afaceri sunt interesati sa amplifice operatiile pe care le deruleaza in masura in care le mareste propriul profit; -concurenta este interesata sa cunoasca potentialul tehnico-economic si financiar pentru a-si elabora politica de consolidare a pozitiei proprii; -organele administrative locale si centrale, pentru fiecare firma constituie o sursa de venit si un mijloc de a solutiona anumite probleme economico-sociale; -organele judecatoresti in operatiuni de vanzare, fuzionare, lichidare, sechestru; -sindicatele pot fi si ele interesate in cunoasterea situatiei financiar-patrimoniale in cadrul negocierilor privind majorarile de salarii si incheierea contractului colectiv de munca. Surse de informare in analiza situatiei financiare Analiza situatiei financiare se bazeaza pe: -Bilantul contabil -Contul de rezultate -Anexele de bilant -Datele evidentei contabile -Raportul de gestiune -Bugetul de venituri si cheltuieli si executia acestuia Probleme de baza ale analizei financiare Problemele de baza ale analizei financiare sunt: -analiza activelor sau a elementelor patrimoniale imobilizate si circulante (optime, antecalculate, previzionate), integritatea patrimoniului firmei (rezultatul evaluarilor anuale, reducerea pierderilor din lipsuri materiale); -analiza surselor financiare de acoperire a activelor (mijloacelor economice): capitalurile, fondul de rulment, surse asimilate celor proprii (provizioanelor), sursele atrase, imprumutate; -analiza raportului dintre activele circulante si fondul de rulment net si bilantier, a solvabilitatii, capacitatii de plata si lichiditatii; -analiza eficientei utilizarii patrimoniului firmei si a capitalului: profitul la 1000 lei active totale (imobilizate si circulante); -analiza vitezei de rotatie a activelor circulante;

-analiza eficientei utilizarii capitalului intreprinderii. Metodologia de analiza a situatiei financiare cu ajutorul datelor din bilant se bazeaza, in primul rand, pe corelatiile interne existente intre elementele patrimoniului, aflate in activul bilantului sub forma mijloacelor economice de care dispune firma pentru realizarea activitatii sale de productie, lucrari sau servicii si, respectiv, in pasivul bilantier, sub forma surselor financiare de formare a activelor imobilizate si circulante. De asemenea, se analizeaza si rezultatele financiare ale intreprinderii (profit si pierderi). Tipurile de analiza a bilantului au in vedere structura acestuia, pe grupe de activ si pasiv si sunt urmatoarele: Analiza pe orizontala, care cuprinde corelatiile dintre active si pasive (mijloace si surse), care evidentiaza masura in care activele imobilizate si circulante s-au format pe baza surselor financiare corespondente din pasiv; Analiza pe verticala: structura grupelor, capitolelor, posturilor si elementelor; Analiza combinata: pe orizontala si pe verticala.

In vederea analizei situatiei financiar-patrimoniale a intreprinderii, ca informatii de baza servesc cele din bilantul contabil. ACTIVUL bilantului cuprinde bunurile economice sau mijloacele de care dispune intreprinderea precum si drepturile de creanta asupra tertilor. Altfel spus, activul indica utilizarea capitalurilor ca bunuri de folosinta indelungata, stocuri, creante, disponibilitati si alte valori. Din necesitati de informare, in activul bilantului se regasesc si soldurile conturilor de regularizare si asimilate lor, precum si primele privind rambursarea obligatiunilor. In analiza se va avea in vedere ca in activul bilantului sunt cuprinse numai valori nete (valori neamortizate) grupate in ordine crescatoare a lichiditatii lor, respectiv a posibilitatii de a fi transformate in numerar. Mijloacele economice sau elementele patrimoniale directe sunt formate din activele imobilizate si activele circulante care sunt utilizate in procesul de investitii, aprovizionare, productie, stocare, conservare , desfacere si incasare a bunurilor obtinute, marfurilor, lucrarilor executate si serviciilor prestate. Elementele din activul bilantului sunt grupate si in functie de modul cum participa la circuitul economic in cadrul intreprinderii in elemente de activ cu utilizare aciclica - 'Active imobilizate' si elemente de activ cu utilizare ciclica - 'Active circulante'. Continutul si structura stocurilor 2.1.1 Stocurile Stocurile reprezinta, materiale, lucrari si servicii destinate sa fie consumate la prima lor utilizare, sa fie vandute in situatia cand au starea de marfa sau produse rezultate din prelucrare, precum si productia in curs de executie. Stocurile, sub aspectul gestionarii, se pot grupa in stocuri si productia in curs de executie, ambele fiind considerate active circulante materiale. Stocurile-un element de

activ, iar costul de achizitie al acestora cuprinde pretul de cumparare, taxele vamale si alte taxe nerecuperabile, cheltuieli de transport-aprovizionare. Stocurile pot fi: Bunuri achizitionate in scopul revanzarii ( marfa cumparata de un comerciant cu amanuntul si destinata revanzarii) sau orice alta achizitie avand acest scop; Bunuri finite sau in curs de executie fabricate de intreprindere; Materii prime, materiale, utilitati ce urmeaza a fi folosite in procesul de productie; Costul serviciului pentru care intreprinderea nu a recunoscut inca venitul aferent, in cazul prestarilor de servicii.

Clasificarea stocurilor In contabilitatea financiara a intreprinderii stocurile sunt clasificate si delimitate in functie de patru criterii: fizic, destinatie, faza ciclului de exploatare si locul de creare a gestiunilor. Corespunzator acestor criterii sunt individualizate urmatoarele stocuri: Materii prime, care participa direct la fabricarea produselor, regasindu-se in componenta lor integral sau partial, in stare initiala sau transformata; Materialele consumabile sau furniturile cuprind materialele auxiliare, combustibili, piesele de schimb, semintele si materialul de plantat, furajele si alte materiale consumabile care participa indirect sau ajuta activitatea de exploatare fara a se regasi, de regula, in produsul rezultat; Produsele sub forma semifabricatelor, produselor finite si produselor reziduale; Animale care nu au indeplinit conditiile de a fi trecute la animale adulte, animale de ingrasat, pasarile si coloniile de albine; Productia in curs de fabricatie reprezinta materii prime care nu au trecut prin toate stadiile de fabricatie, produse ne supuse probelor si receptiei tehnice, precum si lucrarile si serviciile in curs de executie sau neterminate; Marfuri, respectiv bunuri pe care intreprinderea le cumpara in vederea revanzarii ; Ambalajele, cuprind bunurile necesare pentru protectia marfurilor pe timpul transporturilor si depozitarii sau pentru prezentarea lor comerciala.

Categorii distincte in cadrul stocurilor constituie obiectele de inventar, baracamentele si amenajarile provizorii. 2.2. Obiectivele si factorii organizarii contabilitatii stocurilor Obiectivele contabilitatii stocurilor si a productiei in curs de executie sunt, in principal legate de realizarea functiilor comerciale ale intreprinderii. Principalele obiective ce revin contabilitatii in acest domeniu sunt: A. Urmarirea si controlul realizarii programului de aprovizionare. Prin organizarea evidentei pe grupe si feluri de stocuri, precum si a cheltuielilor de transportaprovizionare pe feluri de cheltuieli, comparate permanent cu prevederile programelor, se asigura informatii utile cu privire la stadiul aprovizionarii. B. Asigurarea integritatii patrimoniale a stocurilor la locurile de depozitare si urmarirea permanenta a miscarii lor. Se asigura prin organizarea contabilitatii mijloacelor circulante materiale pe gestiuni, si in cadrul acestora pe feluri de stocuri, cantitativ si valoric, inregistrarea exacta si la timp a cuantumului miscarilor si a diferentelor constatate la inventariere, sesizarea existentei stocurilor fara utilitate sau cu miscare lenta, pentru luarea masurilor necesare lichidarii lor. C. Urmarirea utilizarii rationale a mijloacelor materiale aprovizionate impune un asemenea mod de organizare care sa permita respectarea normelor de consum specific la eliberarea lor din depozit, evidenta economiilor sau a materialelor ne utilizate, precum si a materialelor recuperabile rezultate din prelucrarea in sectiile de fabricatie.

D. Asigurarea delimitarii cheltuielilor de transport-aprovizionare fata de valoarea materialelor aprovizionate, impune organizarea contabilitatii astfel incat acestea sa poata furniza informatii cu privire la nivelul si structura cheltuielilor de transport aprovizionare. E. Inregistrarea si controlul valorificarii stocurilor de marfuri si a celorlalte categorii de stocuri destinate a fi livrate tertilor. F. Evidenta si urmarirea stocurilor de produse in procesul obtinerii si livrarii la preturi competitive. G. Evaluarea realista a stocurilor si determinarea influentelor asupra patrimoniului si rezultatelor, prin aplicarea corecta a regulilor de evaluare. H. Promovarea principiului prudentei si principiului continuitatii activitatii la evaluarea si inregistrarea in contabilitate a stocurilor. Realizarea acestor obiective este conditionata de studierea si luarea in considerare a factorilor specifici care influenteaza organizarea contabilitatii activelor circulante materiale printre care: A. marimea intreprinderii, ca factor care determina alegerea metodei de contabilitate sintetica a stocurilor, fie metoda inventarului permanent, fie metoda inventarului intermitent. B. structura organizatorica si functionala a gestiunilor de stocuri, determina circuitul documentelor primare si evidenta analitica pe gestiuni. Modul de organizare a activitatii de aprovizionare si livrare, depozitare si miscare a stocurilor de materiale constituie premise de baza a contabilitatii, intrucat operatiile specifice lor genereaza o mare diversitate de documente primare de a caror corecta intocmire si completare depinde gradul de exactitate a informatiilor furnizate. C. caracteristicile tehnico-productive ale activelor circulante materiale, in functie de care se face clasificarea acestora; se stabilesc principalele categorii si conturile sintetice corespunzatoare lor; se elaboreaza nomenclatorul stocurilor si pe aceasta baza se organizeaza evidenta operativa si contabilitatea analitica. D. decalajul ce poate aparea, uneori, in vanzarea si livrarea stocurilor. E. sursele de provenienta a activelor circulante materiale aprovizionate ( furnizori, din productie proprie, din prelucrare la terti ) influenteaza, in principal, conturile sintetice utilizate si preturile de evaluare. F. modul de evaluare a activelor circulante materiale influenteaza, in special, modul de inregistrare a acestora in contabilitatea sintetica, dar si alegerea metodelor de determinare a preturilor de iesire la stocurile intersarjabile. G. sistemul de indicatori privind gestiunea de valori materiale influenteaza organizarea contabilitatii stocurilor in vederea calcularii marimii cantitative si valorice a intrarilor, iesirilor si stocurilor, precum si a cheltuielilor efective de transport aprovizionare, in functie de care se aleg metodele de contabilitate analitica a stocurilor. 2.3. Evaluarea stocurilor 2.3.1 Preturile de inregistrare folosite laevaluarea activelor circulante In contabilitate, stocurile sunt reflectate astfel: valoric, in contabilitatea sintetica; cantitativ si valoric, cu unele exceptii, in contabilitatea analitica cantitativ, in evidenta operativa de la locurile de depozitare.

Preturile folosite la evaluarea activelor circulante inregistrate in contabilitate se numesc preturi de inregistrare. Ele pot fi diferite in functie de optiunea unitatilor patrimoniale si de natura stocurilor si pot fi inregistrare in contabilitate, astfel:

a. Costul de achizitie folosit la inregistrarea intrarilor stocurilor este format din pretul
de facturare al furnizorului, taxele si ambalajele nerecuperabile, cheltuielile de transport-aprovizionare si alte cheltuieli incluse in factura furnizorului. Un asemenea pret devine cost istoric si va fi luat in considerare la eliberarea stocurilor din depozit.

b.

Intrucat costul de achizitie, devenit pret de inregistrare in contabilitate chiar pentru aceleasi sortimente, difera de la o perioada la alta in functie de marimea preturilor de livrare practicate de furnizori sau de cheltuielilor de transport aprovizionare, se ridica problema preturilor unitare care trebuie practicate la iesirea stocurilor in cauza de la locurile de depozitare Pretul standard este un pret prestabilit ce consta in evaluarea si inregistrarea stocurilor la preturi fixe, stabilite anterior pe baza preturilor medii ale stocurilor respective realizate in perioada precedenta. El devine pret de inregistrare in contabilitate cu conditia evidentierii distincte a diferentelor de pret fata de costul de achizitie. Preturile standard trebuie sa fie actualizate periodic, cel putin o data pe an, in functie de evolutia preturilor si alti factori. Diferentele de pret pot fi:

Favorabile, cand pretul standard este mai mare decat costul efectiv si se inscriu in rosu; Nefavorabile, cand pretul standard este mai mic decat costul efectiv si se inscriu in negru.