Calmul este maestrul Calmul este calitatea necesar zi de zi,in viaa cotidian, dar i in situaiile speciale.

Calmul cumpnete necazurile de zi cu zi i nenorocirile ce marcheaz existena; inltur efectele fascinaiei moleitoare i vtmtoare. Se tie c efervescena fizic sau psihic are ca efect dezorganizarea, are manifestri care depesc scopul propus i victimele sunt aruncate in zone pe care nu le-au dorit, sunt inelai de propria exaltare. (ex: de ajustat forma frazei!) Este un furt in dauna forelor vitale, care pentru a deveni afective trebuiesc supuse voinei cluzitoare a Celui de Sus, i, deci, supuse tuturor fazelor de deliberare mintal. Calmul este regulatorul vieii, iar dttorul calmului real este unul singur, Isus Hristos! "Pacea Mea o las vou, pacea Mea v-o dau vou". Fraul raionamentului este de dorit s-l dm Creatorului nostru, cci numai Cel ce l-a creat tie cel mai bine s-l foloseasc. Calmul, pacea instaurate in noi inine, putem auzi murmurele Duhului Sfant care ne indeamn s acionm spre o altfel de via decat cea obinuit, cea lumeasc. Viaa interioar a Duhului este geneza tuturor mijloacelor nobile de a la infptui. Duhul Sfant slluind inuntrul nostru este Cel ce rmane drept i ine piept tuturor impotrivirilor i silniciilor vieii. Doar El rezist tuturor ispitelor de la fiecare cotitur de pe drumul parcurs de la natere pan la moarte. Sub scutul calmului Duhului Sfant pasul este sigur i scopul bine precizat. Omul capt noblee divin tocmai pentru c in el vieuiete ca parte a dumnezeirii.

Entuziatii sunt intotdeauna inelai in ardoarea nestpinit pe care o las s fiarb in ei, i, care ca un vin ineltor (butur amgitoare), turnat in pahar, le ia clara viziune a lucrurilor, inlocuind-o cu o logic special construit pe temelia iluziei. Cine se mai mir dac hotrarile luate sub stpanirea acestei exaltri dau loc la o serie de gesturi in dezacord cu naiunea. Se confund mult prea des, i mai ales in secolul nostru, activitatea cu agitaia. Activitatea este aciunea soluiei mentale, izvorat dintr-o deliberare judicioas, infptuit in linitea sufletelor sfinite de voina divin.

Agitaia corespunde unei nevoi instinctive, comun tuturor acelora care confund deliberat, voit actul reflex (instinctiv) cu actul gandit. Primul degradeaz vitalitatea funcional, in timp ce al doilea este insi expresia vitalitii in serviciul inteligenei. Urmrile agitaiei sunt remucrile i uneori, lenea. Muli sunt cei ce pleac fr scop, se opresc fr motiv, merg cand intr-o parte, cand in alta, pan cad de oboseal, iar intunericul nopii le ascunde calea de intrare. Din mijlocul eforturilor dureroase, o voce ru intenionat ii aprob ins i-i indeamn s mearg mai departe c sunt pe calea bun. Fragilitatea spiritului lor ii impiedic s analizeze just: cui aparine vocea? cui aparine indemnul? Dei, sunt intim urmrii de zdrnicia eforturilor svarite, totui sunt mulumii de a se autoinela prin indoielnica lor activitate, fac o concesie rului in propriile viei. Omul de trire sfant, cretin, trebuie s fie totdeauna in stare de aprare. Mijlocul cel mai potrivit de rezisten victorioas pe care Domnul ni-l pune la dispoziie este calmul - generatorul de hotrari aprtoare. Pe drumul vieii, omul calm va intampina mai puine ocazii de a deveni prad, cci folosind acest talant preios care este calmul Duhului Sfant ale crui oapte binevoitoare acoper tot vacarmul din afar. Omul calm va presimi apropierea pericolului i va putea evita sau va ti cum s se apese. Dar atenie, pericolele pandesc i pe crrile inflorite i imbietoare i de aceea atenia, vigilena trebuie meninut treaz chiar i in acea linite poate aparent. De cate ori, c veni vorba de linite, nu am admirat oglinda unui lac i ne-am minunat de frumuseea i grandoarea pe care o d calmul acelei intinderi de ape. Dar ce se intampl cand valul nemicat este tulburat? Toate resturile descompuse se ridic in mari cantiti la suprafa, apa nu mai este limpede, reflect imagini alterate de noroiul rscolit. In acelai timp, apar la lumin numeroase murdrii, nenumrate obiecte, vestigii ingrozitoare despre lucruri care au fost frumoase, sau inspimanttoare resturi de forme i mai groaznice, drame necunoscute sau i mai ru, fericiri pentru totdeauna pierdute.

Contiina nu mai este limpede i este zadarnic de a se mai deosebi ceva in grmada de idei i sentimente inverunate. In acele momente noi am cedat controlul asupra propriei persoane acelor duhuri rele, necurate care vorbesc i se zbat. Ce luciditate poate prezenta un suflet in prada unui astfel de tumult? Disciplina este cucerirea cea mai de dorit, prin care voina o impune tuturor exuberanelor, pentru c inteligena trebuie s radieze contient asupra instinctelor obscure. Este bine de tiut c orice emoie, dup un oarecare timp, sfarete prin a se impune sufletului aceluia care o exteriorizeaz cu ajutorul gesturilor. Influena dintre psihic i fizic este adesea puin studiat i se face greeal de a nu se vedea in aceast reciprocitate decat o manifestare a celor puin evoluai. In realitate condiionarea psihic-fizic condiioneaz toate fiinele omeneti, in orice stadiu de evoluie ar fi ele. Se tie c oricat de evoluat ar fi un individ, nu poate scpa de pericolul automatismului, care se produce i acioneaz in afara disciplinei ferm menionat de o voin". Cu cat omul este mai evoluat, cu atat tendina spre automatism pierde din importan. Superioritatea unui om se recunoate dup uurina cu care acesta ii schimb intenia actului spontan in unul voluntar. Atenie: se vorbete de "intenie", deci acesta este nivelul unde se manifest puterea disciplinei asupra automatismului. Cel ce s-a deprins s se supun disciplinei, voinei inalte, venit de la Cel de Sus ii va fixa gandurile i-i va intensifica dorinele superioare pentru a nimici pe celelalte, fireti. Trebuie s dea i d intaietate totdeauna efortului Duhului Sfant, micorand continuu inclinarea spre o sensibilitate nedemn de un cretin. A stpani gesturile, a poseda disciplina abinerii, a impune tcere vorbelor dearte gata s scape, este o calitate a sufletelor mari, serioase, dedicate. Ce naiune clar putem avea despre propriile sentimente unele definite, altele in curs de definitivare?

Ce realizri se pot prevedea cand aspiraia interioar nu se contureaz decat prin obscuritatea unor ganduri tulburi i proiecte confuze? Cum se mai poate recunoate vocea prielnic in mijlocul vacarmului maniei? Cum se deosebete adevrul sub falsa strlucire a poftelor care il acoper? Cum suntem vzui in aceast revrsare necontrolat? Iat de ce iertarea celor ce noi le-am greit este cea mai grea! Stau fa in fa doi ini: unul calm, altul manios. Cel manios ii dezgolete toat nimicnicia, uraenia sufleteasc, rutatea, necinstea, josnicia, grosolnia, perfidia i alte pcate cu grij acoperite sau crezute disprute. Iat o infiare murdar i ticloas pe care cel in cauz ori o ascunde, ori a crezut-o desfiinat. Dar nu, in strfunduri rul exist pentru c noi ne-am curat interiorul i nu Duhul Sfant, i in camera crezut primenit am adus ca locuitor un duh de amgire i nu de zidire. Mare este ruinea celui ce dezvluindu-se are asemenea spectacol de oferit! Este nevoie de o mare putere sufleteasc pentru ca cineva s nu se simt ingrozit vzandu-se aa cum nu i-ar fi inchipuit c este. Sunt oameni i oameni, ganduri i ganduri. Pentru cel obinuit cu luciditatea obinut prin calm de la Domnul de a privi adanc in el insui i de a citi acolo adevrul despre sine, de a tri in adevr i de a se consuma pentru adevr. Sufletul omului calm se aseamn cu o carte inchis cu trei zvoare, nu se destinuie decat celui care are cheia. Dar aceast cheie nu poate sta in maini vulgare, cci stpanul nu o d altuia decat cu bun tiin. De altfel, nici nu este un obiect tangibil pe care s-l poat manui oricine. Este o cheie ideal: numai cei ai Domnului, cei ce au ales mantuirea au o judecat ineleapt i puterea de a interpreta. Sufletul celui calm, care a primit pacea i odihna de la Hristos, Mantuitorul nostru, nu poate fi prdat i rmane neclintit in faa tuturor incercrilor. Mai mult, aceast carte atat de temeinic ferecat lumii; chiar de s-ar deschide in faa unei fiine superficiale, nu ar putea fi niciodat descifrat. Raiunea acestei taine st in dificultatea pe care o intampin cei uuratici, superficiali in perseverena studiului, singurul care mrturisete adevrul. Oamenii

calmi nu sunt indifereni! Ei sunt ca i entuziatii pasionai de tot ce ine de domeniul adevrului, dreptii i frumosului. Ei au ardoare, dorine de mai bine, admiraie, ins au i un Stpan care le sfinete toate aceste triri interioare. Dar ce rol are graiul? Din punct de vedere tiinific vorbirea exteriorizeaz gandurile. Umoritii au inversat, spunand c prin cuvinte oamenii ii ascund adevratele ganduri i scot la iveal altele, irelevante. Trecand dincolo de definiii tiinifice sau hazlii s lum aminte la ceva mult mai important decat disputele inelepilor lumii: "Inva s asculi tcerea!" A asculta tcerea in noi inseamn a apleca urechea spre a auzi vorbirea dumnezeiasc a Duhului Sfant, fiindc tcerea interioar este o sum de oapte, este vocea Celui ce locuiete in templul nostru; ea nu se aude decat in tihna calmului. Prin cuvant gandurile capt un trup imbrcat in veminte graioase sau armur de rzboinic. Prin vorbe ii facem cunoscut Domnului gandul nostru de mulumire, de laud, de ingrijorare, de ajutor i prin tcere pioas ii vom asculta rspunsul. Rugciunea prin ascultare este de cel mai mare pre pentru c prin ea ne vorbete Domnul nou, copiilor Si. Samburele plin trebuie s fie in toate cele vorbite de noi i Domnului i lucrrilor insufleite ale Sale. Domnului, pentru c El vede dac vorbele noastre sunt pline de miez sau goale. Mai puin sau chiar de loc il intereseaz dac sunt multe sau puine, dac am spus tot ce aveam in plan sau am srit ceva. Dar miez s aib vorbele noastre i in contactul cu aproapele nostru cci fie c in el slluiete Duhul Sfant i deci nu ne putem adresa oricum, fie c sperm s-l aducem in turma Pstorului i iari se cade a fi eficieni in vorbire. Fora care insufleete pe asculttorii tcerii interioare, chiar i pe vorbitorii eficieni este Duhul Sfant, parte a Treimii divine. Numai Duhul Domnului ii determin apariia i-i menine ferm existena. A nu vorbi decat necesarul, a robi cuvintele care voiesc s evadeze din inchisoarea brezelor e lucru grabnic de cerut i de pus in practic. Nu exist nici o ocupaie social oricat de absorbant, ca s nu-i permit cuiva cateva minute pe zi de revizuire a gandurilor. Este absolut nevoie de rezervarea unui timp proporional cu necesitile luntrice ale fiecruia pentru a asculta in

tcerea creat, voit i serios meninut, sfaturile dumnezeieti, care nu ni se ofer decat in cea mai desvarit reculegere. In luptele vieii, omul calm are asupra potrivnicilor un dublu avantaj, cu efecte prielnice pentru sine i buimcitoare pentru ceilali. Cand fizionomia nu exprim decat calm este cu neputin s se prevad ce este in spate. De obicei, cel calm este perceput de cellalt drept indiferent sau slab i cuprins de aceast eroare se inainteaz nvalnic in disput. Pilduitor in acest sens este dialogul dintre Isus i femeia samaritean. Sfantul apostol Ioan ne prezint aceast intalnire (Ioan 4:4-12) ca pe un duel verbal. Hristos are in acest caz de infruntat i de biruit o fiin vie i puternic, o femeie infipt, mandr, convins de valoarea ei de fptur inzestrat cu o inteligen vie i o personalitate marcat. Domnul o accept la dialog aa cum este, se supune tacticii, impetuozotii i regulilor impuse de femeie. De aceea Domnul procedeaz mai intai fr grab, subliniind aspectul intampltor al intalnirii lor i evaluandu-i in espectativ rivala. Dialogul este strlucitor de la prima incruciare de vorbe: Hristos(scurt): D-mi s beau. Samariteanca (mandr de originea sa, deci nu accept starea de inferioritate in care sunt pui samaritenii de iudei; creeaz din start intre ea i interlocutor o distan care s-i permit s se apere): Cum, tu, iudeu, imi vorbeti mie?! Hristos (atac): Firesc ar fi s-Mi ceri tu Mie s bei. Samariteanca (se las pclit de calmul i preteniile nejustificate ale interlocutorului su i ii permite s devin inamic): Nici gleat nu ai... Nu cumva eti tu mai mare decat printele nostru Iacov? Hristos (nu se sinchisete s se apere, s-i justifice preteniile in faa ei, ci o atac dintr-o cu totul alt discuie): Cine bea din apa pe care o dau Eu nu va mai inseta niciodat. Samariteanca (pragmatic i deteapt nu rateaz ansa ce i se ofer): Da, d-mi apa aceea ca s nu mai vin aici s m obosesc.

Hristos (d lovitura de graie): Cheam-i brbatul. Samariteanca (prompt i sincer): N-am brbat. Hristos (se arat a o cunoate aa cum ea nu se atepta): Ai spus adevrul... Ai avut cinci... . Samariteanca (cu o sinceritate dezarmant pentru amandoi, cci ea ii recunoate starea real, iar pe El il face s se mrturiseasc a fi Fiul Celui ce este): Tu eti prooroc! Hristos (ii spune principiile credinei): cui i cum trebuie s te inchini. Samariteanca (sigur pe sine): Va veni Mesia. Hristos (i se descoper): Eu sunt! Ca un trznet din cer arztor de var la amiaz cade peste o muritoare declaraia divin, brusc, total. Cu mana cu care a dat, cu aceea a primit. A fost nereinut, sincer, deteapt i curajoas, mandr de neamul ei i chiar de necazurile i nevoile care i-au dat trie de caracter i putere de lupt. Nu s-a lsat induplecat c vorbete cu un brbat, i inc un iudeu. Nu a fost cldicic, cci Domnului nu-i plac cldiceii, a fost ea insi, fr ascunziuri. O fire atat de puternic poate primi o mrturisire de talia celei ce i s-a fcut. In timp ce ea inainta impetuos in dialog, Hristos o cantrea s vad dac poate duce un adevr aa de mare... S-a dovedit a fi femeie dintr-o bucat i om de caracter i nu o mironosi. Intenie i neprevzut! Cu ce ganduri s-a produs acest dialog i ce deznodmant neateptat a avut. Regulile dialogului dintre cel calm i un interlocutor oarecare nu apar in acest exemplu scriptural foarte clare. Omul calm devine stpan pe deciziile entuziastului, care in dorina obinerii unui semn de aprobare, sfaresc prin a uita de pruden. Verva sa sectuiete. Vorbreul spune nu numai tot ce are de spus, ci las s-i scape i argumentul care il condamn de fapt. Samariteanca il provoac pe Isus dac tot are atata ap s-i dea i ei s nu se mai oboseasc. Dar de ce atata

osteneal, n-ai brbat s te ajute?! Fr s vrea, vorbreul fr frau ajunge s nu mai aib nimic de ascuns. In timp ce omul calm, sub infiare indiferent urmrete pe faa celui vorbre apariia tuturor dorinelor, indoielilor, speranelor i noteaz cele mai ascunse micri ale sufletului. Apreciaz situaia i la momentul potrivit apare neprevzutul, neateptatul calmului. Cand nu mai are nimic de aflat, calmul ii dezvluie fora sa luntric. Calmul (sau lipsa acestuia) il poate face pe om sclav sau stpan. Sau, se mai poate spune c vorba, cuvantul este sclavul, iar, calmul, stpanul. Fr o disciplin riguroas in vorbire, cuvintele care par cele mai potrivite, pot fi comparate cu acei prieteni neindemanatici care struie s contribuie la fericirea aceluia pe care cred c il protejeaz, in timp ce de fapt lucreaz incontient dar sigur la pierzarea lui. Cuvintele, ca i psrile nu-i pot lua zborul in spaiu fr consecin, fr s lase urma trecerii lor. Psrile, chiar cand dispar pentru totdeauna las o amintire vizual, o mrturisire; dei aerul rmane la fel, martorii ii amintesc forma i culoarea psrii care l-a strbtut. La fel e i cu cuvintele. S nu uitm c acetia sunt sclavi pe care trebuie s-i eliberm numai cu bun tiin, altfel ele vor inversa rolurile i ne vom trezi noi ca fiind sclavii vorbelor spuse in deert, i chiar condamnai de ele. Liberate fr chibzuin ele devin stpani tot atat de temut, cci nu mai exist ordine, disciplin, control i msur. Prin vorbe nesbuite omul e de multe ori gata s se rzvrteasc i chiar s distrug. i iari ajungem la Duhul Sfant care d omului calmul de a stpani aceti supui nesupui! Cucerirea calmului este fructul a numeroase victorii repurtate asupra instinctului. In memorabilul dialog al lui Isus cu samariteana, El a intruchipat calmul (omul calm), iar ea instinctul (tipul instinctiv). Victoria a fost a calmului, dar pentru c in cel invins, in samaritean, smana Domnului a gsit pmant bun, infrangerea ei s-a transformat intr-o victorie. Plin de bucurie i-a recunoscut infrangerea i a plecat

s vesteasc i altora ce i se intamplase. Nobleea ei este evident de felul in carei primete i privete propria infrangere: ca un catig, cel mai mare catig pe care il poate avea cineva vreodat! Numai bunul Dumnezeu tie de cate ori in viaa noastr nu am jucat fr s vrem (sau...) rolul samaritenei. Dar de cate ori am rspuns ca ea? De cate ori infrangerea noastr de ctre un superior in cele cretineti a starnit in noi, aidoma ei, bucuria catigului i nu dezamgirea infrangerii?