3

Flori de mucigai
De Tudor Arghezi

Poezia Flori de mucigai deschide si da titlul volumului aparut in anul 1931, in care Arghezi isi exprima adeziunea la estetica uratului. Poezia este o arta poetica apartinand modernismului deoarece ilustreaza conceptia despre arta a scriitorului, evidentiind faptul ca aceasta trebuie sa transfigureze si registre ale referentului care, in mod traditional erau considerate materie apoetica. Autorul isi propune, ca printr-un text cu versificatie moderna, din bube, mucigaiuri si noroi sa realizeze frumuseti si preturi noi afirmand ca din graiul lor cu indemnuri pentru vite/ eu am ivit cuvinte potrivite. Opera apartine genului liric si este o arta poetica, autorul comunicandu-si prin intermediul acesteia ideile despre conditia creatorului si esenta artei. Tema acestei poeme este reprezentata de conditia omului de geniu. Actul creator presupune, in viziunea lui Arghezi, singuratate absoluta si sacrificiul propriei finite, poetul fiind un damnat. Motivul central al poeziei este cel al florilor de mucegai- structura oximoronica prin care se desemneaza stihurile. Opera are ca surse de inspiratie atat experienta de viata a autorului cat si idei referitoare la estetica uratului, configurate in volumul Florile raului al lui Baudelaire. Poezia ilustreaza estetica modernista cultivand, deci, opozitia fata de traditie, imaginistul puternic, ambiguitatea si obscuritatea. Arghezi sugereaza idea ca poezia poate sasi aproprieze toate formele de limba si implicit poate creea un imaginar artistic neobisnuit, socant. Poezia este alcatiuta din o strofa polimorfa si un catren. Discursul ia forma unui monolog liric prin care este prezentata, ca in orice arta poetica, confesiunea eului in legatura cu natura surselor de inspiratie artistica. Eul liric isi asuma conditia de artist, fascinant de descoperirea poeticitatii in un univers degradat, in zonele de umbra ale finite umane, sugerandu-se deci opozitia fata de traditie, caracter specific modernismului. Unul din argumentele in favoarea faptului ca poezia este modernista este caracterul insolit al incipitului datorat deicticului (pronume personal) le cu care incepe primul vers si prin care se realizeaza identificarea semantic dintre florile de mucegai si stihuri. Prima

3 secventa lirica surprinde conditia neobisnuita a eului ce creeaza, in universul degradarii umane, intr-un spatiu al claustrarii le-am scris cu unghia pe tencuiala/ pe un perete de

firida goala/ pe intuneric in singuratate, specific artei poetice. In acest context, singuratatea, intunericul devin metafore ale conditiei umane, iar spatial recluziunii, un simbol al unei lumi pragmatic ce actioneaza constrangator din punct de vedere social, afectiv,spiritual. Enumeratia nici de tauru, nici de leu, nici de vulture sugereaza absenta unor adjuvanti in procesul creator care, astfel, se tranfigureaza in un demers sisific (fara finalitate). Secventa urmatoare defineste metaforic creatia sunt stihuri fara an/ stihuri de groapa/de sete de apa/ si de foame de scrum. Aceste sintagme cu semnificatii metaforice se alatura titlului devenind, astfel, imagini emblematice ale acestei noi estetici moderniste, conform careia uratul este un alt fel de frumusete, cu origini diferite, purificator in esenta si care se sublimeaza in arta. Versurile evidentiaza forta mistuitoare necesara creatiei ce genereaza sacrificial de sine. Stihurile fara an situeaza in atemporalitate creatia, cele de groapa sublinieaza suferinta, aducand in prim plan morbidul, macrabrul. Stihurile de sete de apa accentueaza vitregia, chinul existential, dezechilibrul, in timp ce stihurile de foame de scrum se refera la trairile terifiante, infernale ori la deznadejdea halucinanta si depresia onirica. Prezenta autoreferentialitatii moderniste poate fi observata in text, procesul artistic fiind descris ca epuizant cand mi s-a tocit unghia ingereasca, presupunand, totodata, sacrificiul de sine. Omul fusese inzestrat cu inspiratie divina pentru a-si fauri opera, insa o pierde datorita coborarii sale spirituale. Noul instrument" de creatie este generator de suferinta ( Si ma durea mana ca o ghiara / Neputincioasa sa se stranga"), poetul traind drama imposibilitatii de a mai scrie ca alta data. Aceasta va conduce la un alt tip de poezie - oglinda a unei creatii inversate ( Si mam silit sa scriu cu unghiile de la mana stanga") in care truda nu este suficienta, iar Logosul nu se mai intrupeaza in vers sacru. Pe de alta parte, specifica modernismului este si aparitia ermetismului, ultima strofa conturand un univers tragic, obscur in care omul este un vesnic prizonier. Motivele intunericului si al ploii care batea departe, afara sugereaza absenta luminii fizice si spirituale,fapt ce provoaca suferinta, pe care artistul o transfigureaza in opera sa. Actul de a scrie presupune, in egala masura si revolta fata de traditie, sfidarea unei lumi conformiste si a ratiunii- caracteristice operelor moderniste,

3 expresia metaforica fiind scrisul cu unghiile de la mana stanga. Aceeasi suferinta este exprimata prin metamorfoza unghiei ingeresti in gheara, ce subliniaza alternanta dintre speranta data de prezenta inspiratiei divine si regresia, intoarcerea la instinctualitate, animalitate.

Ultimul vers, aduce in prim-plan autoreferentialitatea, sugereand increderea in fortele proprii, in capacitatea de a crea si m-am silit sa scriu cu unghiile de la mana stanga.Utilizarea mainii stangi denota prezenta laturii demonice in travaliul creatiei si conceptia argheziana despre inovatie, originalitate si imbogatire estetica in actul artistic, respectiv cel creator. Atitudinea iconoclasta a creatorului e sugerata si prin opozitia unghie ingereasca- unghie de la mana stanga, prin conotatiile religioase angelic-demonic. Limbajul artistic este bogat in termeni apartinand esteticii uratului. La nivel lexical se remarca prezenta unor termini socanti unghie, ghiara,scrum sau arhaici parete, firida,dar si a celor religiosi Luca, Marcu, considerate de vechea estetica apoetici. Enumerarea numelor evanghelistilor semnifica chemarea inspiratiei divine prin invocarea simbolurilor divine,dar si conditia artistului care este captiv fizic si spiritual. Poezia se caracterizeaza prin amestecul registrelor lexicale. La nivel semantic sesizam prezenta mare a metaforelor-simbol: flori de mucegaistructura oximoronica prin care se desemneaza stihurile, metafora intunericului prezenta in ambele strofe pe intuneric,in singuratate, era intuneric. Epitetul firida goala sugereaza mediul captiv precar si singuratatea artistului, iar sinecdoca unghia ingereasca reprezinta inspiratia divina. Prin imaginarul poetic puternic, ermetism si obscuritate, dar si prin ambiguitate si opozitia fata de traditie, poezia Flori de mucegai se dovedeste a fi o creatie literara demna de modernismul romanesc. Arghezi poate fi considerat un bijutier al cuvantului si un artist de o mare profunzime filozofica al carui suflet faustian" are mai multe fatete care se reflecta in diversitatea unei lirici cu largi deschideri spre nou, dar care poarta parfumul vechimii.