Escolar Documentos
Profissional Documentos
Cultura Documentos
- coordonator -
I.S. Dumitrescu, Roxana Pătraşcu, I. Bitir, E. Minciuc,
F. Alexe, V. Cenuşe, C. Răducanu, Carmen Coman, C. Constantin,
ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
- COGENERARE -
Editura
B u c u r e ş t i, 2010
II ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
PREFAŢĂ
De la apariţia lucrării „Termoenergetica Industrială”, scrisă sub coordonarea
regretatului prof. I. D. Stănescu, au trecut 30 de ani. În această perioadă,
cogenerarea – ca soluţie de producere a căldurii şi energiei electrice – a cunoscut
pe plan mondial o dezvoltare susţinută, atât din punct de vedere cantitativ (sub
forma capacităţilor instalate în centralele de cogenerare), cât mai ales sub aspect
calitativ (din punctul de vedere al tehnologiilor de cogenerare) corelat cu reducerea
anvergurii sistemelor de alimentare centralizată cu căldură.
Între timp, prin reducerea apelului la consumul de energie primară, cogenerarea
a căpătat o nouă valenţă deosebit de importantă, determinată de reducerea poluării
mediului, devenind astfel una din căile de bază pentru conservarea acestuia.
Totodată, s-au dezvoltat noi tehnologii de cogenerare, care permit utilizarea
resurselor regenerabile şi a deşeurilor energetice, constituind încă un aport
important la diminuarea poluării mediului.
Corelate toate acestea cu reducerea – în perspectiva apropiată – a resurselor
primare clasice (mai ales a celor sub formă de hidrocarburi) simultan cu creşterea
preţului lor, au făcut ca soluţia de cogenerare să se dezvolte intensiv chiar în ţări
unde acum 30 de ani, ea reprezenta o aplicaţie de mică anvergură, îmbrăcând mai
mult caracterul unei soluţii locale, mai puţin importantă la nivelul ansamblului
politicii energetice naţionale, sau chiar transnaţionale – prin efectul asupra
mediului şi a reducerii apelului la resursele energetice clasice.
Pe de altă parte, tocmai din motivele reducerii poluării mediului, simultan cu
îmbunătăţirea performanţelor energetice, soluţiile tehnologice moderne de
cogenerare s-au dezvoltat – în mod paradoxal – bazat tocmai pe utilizarea
hidrocarburilor, mai ales a gazului metan.
Plecându-se deci de la realităţile determinate de reducerea poluării mediului,
simultan cu reducerea apelului la resursele primare clasice utilizate drept
combustibil şi cu creşterea performanţelor energetice, cogenerarea a evoluat, mai
ales în ultimii 10-15 ani, către soluţii tehnice bazate pe tehnologii performante
energo-economice. Aceasta are loc în mod continuu, la concurenţă cu producerea
separată a celor două forme de energie, constituind unul din motoarele creşterii
eficienţei cogenerării.
Din aceeaşi cauză, combinat şi cu dorinţa de asigurare a unui microclimat
superior, în contextul „încălzirii globale”, în ultimii 5-10 ani s-a dezvoltat mult şi
soluţia de trigenerare, bazată în fond tot pe cogenerare.
În acest context extrem de complex, lucrarea de faţă încearcă să pună cap la cap
toate aspectele care influenţează decizia în domeniul alimentării cu căldură, în
primul rând, ţinându-se seama însă de asigurarea simultană cu energie electrică şi,
eventual, frig, în scopul reducerii facturii totale pentru energie, la nivelul
consumatorului, simultan cu reducerea poluării mediului.
IV ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
d-lui dr. ing. Ganea Ion, la a cărui propunere am elaborat această lucrare şi
care m-a înţeles privitor la volumul ei şi al termenului de predare.
În final, dedic această carte soţiei mele şi celor doi copii, împreună cu soţii lor,
care au fost tot timpul alături de mine pentru a putea finaliza această lucrare.
Coordonatorul lucrării:
prof. dr. ing. Victor Athanasovici
VI ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
Cuvânt înainte
CUPRINS
a) b)
SISTEME DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ - SAC 3
c)
d)
Fig. 1.1. Structura de principiu a sistemelor de alimentare cu căldură – SAC: a – sisteme
individuale SIAC; b – sistem centralizat – SACC fără PT şi/sau MT; c – sistem
centralizat – SACC, cu PT; d – sistem centralizat – SACC, cu MT.
Legendă: SC – sursă de căldură (în număr de la 1…n); C,1…C,j…C,l…C,n –
consumatori; PT,1…PT,j…PT,n – puncte termice centralizate; MT,1…MT,i…MT,n –
module termice (de scară şi/sau de bloc); RT – reţea termică; RTP – reţea termică
primară; RTS – reţea termică secundară.
4 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
CUPRINS CAPITOLUL 1
CUPRINS CAPITOLUL 1
25
Temperatura de confort [°C]
20
15
10
5
0 100 150 200 250 300 350 400
Căldura degajată de om [W]
Om stând
Om lucrând uşor
Om mergând încet
Om mergând repede
Om lucrând greu
repede
Fig. 2.1. Variaţia temperaturii de confort cu intensitatea activităţii depuse.
Literatura de specialitate indică mai multe metode de estimare a realizării
confortului termic, bazate pe estimarea unei temperaturi senzoriale, sau pe indici de
confort termic.
Metodele bazate pe estimarea unei temperaturi senzoriale lucrează cu o mărime
având un sens fizic concret, uneori măsurabil direct, dar nu permit o gradare a
nerealizării perfecte a confortului termic şi nu iau în consideraţie toţi factorii care
contribuie la realizarea acestuia (în special efectul rezistenţei termice a
îmbrăcăminţii).
În cazul majorităţii încăperilor, umiditatea relativă variază în limite restrânse,
iar curenţii interiori de aer au viteze reduse (w < 0,2 m/s). În aceste condiţii,
temperatura senzorială se determină cu relaţia:
(t + t ) .
t sz ≅ i mr (2.4)
2
Relaţiile (2.3) şi (2.4) permit o estimare rapidă a îndeplinirii condiţiei de confort
termic, arătând că, în majoritatea cazurilor, confortul termic este o consecinţă
a efectului cumulat al temperaturii interioare – ti şi al temperaturii medii radiante –
tmr.
Metodele bazate pe indici de confort termic lucrează cu mărimi fără un sens
fizic concret, dar permit gradarea nerealizării perfecte a confortului termic.
Standardul românesc 7730/1997 (identic cu standardul internaţional
SARCINA TERMICĂ A SAC 11
1.3
Coeficientul de corectie kt
Zona climatică I
Zona climatică II
1.1
0.9
-10 -15 -20 -25
Temperatura exterioara de calcul [°C]
kw =
( )
E + wC
4/3
E + (w ) C 4/3
, (2.9)
0
unde E este caracteristica eoliană a clădirii (în mod curent E = 20 ÷ 40, pentru
construcţii cu vitrare normală E = 30, pentru construcţii cu vitrare redusă E > 35 şi
pentru construcţii cu vitrare ridicată E < 25); w C , w0C – viteza reală de calcul a
vântului, respectiv viteza de calcul a vântului pentru care a fost definită
caracteristica termică de încălzire de bază x0,i (de regulă w0C = 5 m/s).
Valoarea caracteristicii termice de încălzire de bază x0,i se determină cu relaţia
(2.10):
14 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
a
x0,i = 6
, (2.10)
V
în care a este un coeficient a cărui valoare depinde de materialul de construcţie
3
folosit la realizarea clădirii; iar V – volumul clădirii, exprimat în m .
În sistemul internaţional de unităţi de măsură, valorile coeficientului (a) sunt:
• pentru clădiri cu pereţi de cărămidă: a=1,85
• pentru clădiri cu pereţii din beton: a=2,3÷2,6.
Conform fig. 2.3 – 2.6 [2.6], valorile caracteristicii termice de încălzire sunt
influenţate de: volumul clădirii, natura materialelor şi grosimea pereţilor exteriori
precum şi de poziţia clădirii faţă de alte construcţii învecinate.
3
xi [W/m grd]
0,7
0,6
0,5
0,4
1
0,3 2
3
0,2 20 000 40 000 60 000 Ve[m3]
Fig. 2.3. Valorile caracteristicii termice de încălzire, pentru clădiri realizate înainte de
1950, cu pereţi exteriori de 1 ½ cărămidă: 1 – clădiri libere; 2 – clădiri cu 15 – 35% din
suprafaţa pereţilor exteriori lipită de clădiri vecine; 3 – idem, cu 35 – 55 %.
3
xi [W/m grd]
0,9 2
1
0,8
0,7
0,6 5
3 4
0,5
0,4
Fig. 2.4. Valorile caracteristicii termice de încălzire, pentru clădiri realizate în perioada
1960 - 1980: 1 – clădiri libere; 2 – clădiri cu 15 – 20% din suprafaţa pereţilor exteriori
lipită de clădiri vecine; 3 – idem, cu 20 – 30%; 4 – bloc P+8, cu magazine la parter şi
subsol parţial încălzit; 5 – idem, cu subsol neîncălzit.
SARCINA TERMICĂ A SAC 15
xi [%]
xi [%] 100
100 75
75 50
25
50 0,5 0,75 Sl/St
1/2 1 1 1/2 2 2 1/2 0 0,25
cărămizi
Fig. 2.5. Dependenţa caracteristicii termice pentru Fig. 2.6. Dependenţa caracteristicii
încălzire de grosimea pereţilor exteriori. termice pentru încălzire de
cota suprafeţelor exterioare
lipite de clădiri vecine.
O altă metodă de estimare a consumului de căldură pentru încălzire, la
nivelul unui apartament, a unei clădiri sau a unei zone, este metoda bazată pe
cunoaşterea suprafeţei echivalente termic a corpurilor de încălzire montate în
apartament, în clădire sau în clădirile din zona respectivă:
qiC = S Σech ⋅ q0C , (2.11)
în care S Σech este valoarea totală a suprafeţei echivalente termic a corpurilor de
încălzire montate; iar q0C – fluxul termic nominal transmis prin suprafaţa
echivalentă.
Conform SR 11 894/1983, fluxul termic nominal transmis prin suprafaţa
echivalentă – q0C – are valoarea de 525 W/m2, în condiţiile în care agentul termic
de încălzire are temperaturile de intrare şi ieşire de 95/75°C, iar temperatura
interioară este de 18°C (diferenţa medie logaritmică de temperatură (∆t) are în
aceste condiţii valoarea de 66,5 grd.).
Pentru alte condiţii de funcţionare, valoarea fluxului termic se corectează cu
relaţia:
k
∆t
q0C ≅ 525 ⋅ , (2.12)
66,5
unde: ∆t este diferenţa medie logaritmică de temperatură reală la care funcţionează
instalaţia de încălzire; iar k un coeficient a cărei valoare depinde de tipul instalaţiei
de încălzire. Pentru radiatoare din fontă, k = 1,33.
Pentru clădirile de locuit, consumul de căldură pentru încălzire poate fi
estimat şi pe baza cunoaşterii numărului de apartamente convenţionale aflate în
clădirea respectivă:
qiC = N ap.conv. ⋅ qiC0 , (2.13)
16 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
( ) 4/3
, (2.14)
35 E + w0C
unde t eC , tiC sunt temperaturile exterioare, respectiv interioare de calcul reale, iar
restul notaţilor au fost definite la relaţia (2.9).
Cele mai importante variaţii ale consumului de căldură pentru încălzire, care
trebuie cunoscute, sunt variaţia în funcţie de temperatura exterioară şi variaţia sa
diurnă (în decursul unei zile).
Analiza variaţiei consumului de căldură pentru încălzire în funcţie de
temperatura exterioară porneşte de la relaţia de bilanţ termic a încălzirii (rel. 2.2) şi
de la cunoaşterea relaţiilor de calcul ale celor mai importante componente ale
bilanţului. Neglijând valoarea pierderilor de căldură către sol, foarte mici pentru o
clădire în comparaţie cu celelalte componente ale bilanţului termic, rezultă variaţia
prezentată în fig. 2.7.
+q
1
Fig. 2.7. Variaţia consumului de
6 căldură pentru încălzire în funcţie
de temperatura exterioară.
5
2
0
t ex
4 3
-q te [°C]
+20 +15 +10 +5 0 -5 -10 -15
Temperatura exterioară
curbelor 2 şi 4 din figura respectivă. Din acest motiv, se poate lucra cu o variaţie
liniară a consumului de căldură pentru încălzire în funcţie de temperatura
exterioară – curba 6 din figură, variaţie descrisă practic de relaţia (2.7). Folosirea
curbei de variaţie liniară în locul celei reale conduce aparent la erori mari în timpul
perioadelor de tranziţie (primăvară, toamnă) când temperaturile exterioare au valori
relativ ridicate (peste 5 – 12°C). De remarcat că în aceste perioade diferenţele reale
între cele două variaţii pot fi mai mici decât cele din figură, din următoarele
motive:
• în perioadele de tranziţie vitezele vântului pot avea valori mai mari decât cele
considerate în calculul consumului de căldură;
• precipitaţiile lichide, care apar în aceste perioade, modifică umiditatea
elementelor de construcţie, scăzând rezistenţa termică a acestora, respectiv mărind
pierderile de căldură prin transmisie.
În concluzie, în practica exploatării şi reglării instalaţiilor de încălzire se acceptă
considerarea unei variaţii liniare a consumului de căldură pentru încălzire în funcţie
de temperatura exterioară, erorile introduse fiind acceptabile.
Conform fig. 2.7., consumul de căldură pentru încălzire se anulează atunci când
temperatura exterioară are valoarea tex . Această temperatură exterioară marchează
limitele perioadei de încălzire.
Pentru România, standardele stabilesc pentru tex valoarea de +10° ÷ +12°C:
încălzirea porneşte când temperatura exterioară medie zilnică scade trei zile
consecutiv sub această valoare şi se opreşte când ea creşte timp de trei zile
consecutiv peste această valoare. Motivele care stau la baza considerării valorii
medii zilnice şi a unui interval de timp de apariţie destul de mare se datorează în
esenţă efectelor inerţiei termice ale clădirilor, aspect prezentat în continuare.
O altă variaţie ce trebuie cunoscută este variaţia diurnă (în decursul celor 24 de
ore ale unei zile) a consumului de căldură pentru încălzire. Aceasta se datorează în
principal variaţiei temperaturii exterioare în perioada de timp considerată.
În cursul unei zile, practic indiferent de anotimp, temperatura exterioară variază
în jurul unei valori medii, curbele de variaţie având o alură sinusoidală destul de
regulată. Diferenţele între diferitele zile, respectiv anotimpuri, constau în mărimile
diferite ale valorilor medii în jurul cărora oscilează temperatura exterioară
(temperatura exterioară medie zilnică), ale amplitudinilor de oscilaţie a
temperaturii exterioare şi momentelor de timp diferite la care apar extremele
temperaturii exterioare (vezi fig. 2.8.).
24 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
te
[°C]
+32
3
+28
+24
+20
+16 Fig. 2.8. Variaţiile zilnice ale temperaturii
+12 exterioare pentru:
2
+8 1 – o zi de iarnă;
+4 2 – o zi din perioada de tranziţie;
0 3 – o zi de vară.
-4
1
-8
-12
-16
0 4 8 12 16 20 τ [h]
În afara temperaturii exterioare, variaţiile consumului de căldură pentru
încălzire sunt influenţate şi de efectul compensator al capacităţilor de acumulare a
căldurii în elementele de construcţie ale clădirii (inclusiv mobilierul existent),
respectiv de inerţia termică a clădirii (fig. 2.9.).
SARCINA TERMICĂ A SAC 25
te
[°C] 1
2 Ate
2
0 6 12 18 24 τ [h]
qi 3
[W] 5
4
ε
ε
0 6 12 18 24 τ [h]
ti
[°C]
7
2 Ati
0 6 12 18 24 τ [h]
Fig. 2.9. Variaţiile zilnice corelate ale temperaturii exterioare, ale consumului de căldură
pentru încălzire şi ale temperaturii interioare: 1 – variaţia zilnică a temperaturii
exterioare;2 – valoarea medie zilnică a temperaturii exterioare; 3 – variaţia zilnică a
consumului de căldură pentru încălzire fără considerarea efectului inerţiei termice a
clădirii; 4 – variaţia zilnică a consumului de căldură pentru încălzire cu considerarea
efectului inerţiei termice a clădirii; 5 – valoarea medie zilnică a consumului de căldură
pentru încălzire; 6 – valoarea medie zilnică a temperaturii interioare (egală cu temperatura
interioară de confort); 7 – variaţia zilnică a temperaturii interioare în cazul livrării căldurii
pentru încălzire la valoarea medie zilnică.
În ipoteza neglijării efectului inerţiei termice a clădirii, variaţia zilnică a
consumului de căldură pentru încălzire este practic inversă variaţiei zilnice a
temperaturii exterioare. În realitate, clădirile au o inerţie termică care nu poate fi
neglijată. Luarea în consideraţie a inerţiei termice modifică esenţial variaţiile
consumului de căldură pentru încălzire faţă de cazul în care inerţia termică s-ar
neglija:
• extremele curbei se modifică ca valoare, deoarece în anumite perioade de
timp, instalaţia de încălzire trebuie să dea o cantitate de căldură mai mare, ea
acoperind atât pierderile de căldură către exterior, cât şi căldura acumulată în
elementele de construcţie, iar în alte perioade de timp, instalaţia de încălzire trebuie
26 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
să dea o cantitate de căldură mai mică, pierderile de căldură către exterior fiind
acoperite parţial de căldura acumulată în elementele de construcţie;
• extremele curbei se ating mai târziu în timp;
• dacă instalaţia de încălzire livrează zilnic debitul de căldură pentru încălzire la
o valoare constantă, egală cu valoarea medie zilnică a consumului de căldură,
temperatura interioară nu mai poate fi păstrată constantă în decursul zilei, la
valoarea impusă de realizarea confortului termic. Această temperatură va oscila
zilnic în jurul unei valori medii egală cu temperatura interioară de confort, curba de
variaţie zilnică a temperaturii interioare fiind aplatizată faţă de curba de variaţie
zilnică a temperaturii exterioare. Extremele temperaturii interioare vor fi atinse
corelat cu momentele de timp în care se atingeau extremele consumului de căldură
pentru încălzire cu considerarea inerţiei termice.
Pentru caracterizarea capacităţii elementelor de construcţie de a amortiza
(aplatiza) oscilaţiile de temperatură se foloseşte coeficientul de amortizare ν :
At
ν= e , (2.15)
Ati
în care Ate şi Ati sunt amplitudinile de oscilaţie ale temperaturii exterioare,
respectiv interioare (vezi fig. 2.9.).
Clădirile de locuit din România sunt caracterizate de coeficienţi de amortizare
ν având valori de cca. 15 – 30. Având în vedere că amplitudinea oscilaţiilor
temperaturii exterioare este în cursul iernii de cca. 6 – 8 grd., oscilaţiile
temperaturii interioare vor fi de cca.:
6 ÷8
At i = = 0,2 ÷ 0,53 ⋅ grd . (2.16)
15 ÷ 30
respectând condiţia impusă de realizarea confortului termic care prevede că
valoarea acestei amplitudini nu trebuie sa depăşească cca.1 grd.
Un alt efect al inerţiei termice îl constituie defazajul ε introdus, care are, pentru
clădirile de locuit din România, o valoare de cca. 4 ÷ 12 ore (valoare medie
ponderată pentru clădire).
Având în vedere cele de mai sus, se poate trage o concluzie foarte importantă
pentru exploatarea şi reglarea instalaţiilor de încălzire: este posibilă livrarea
consumului de căldură pentru încălzire la o valoare medie zilnică, corespunzătoare
temperaturii exterioare medii zilnice, fără ca abaterile temperaturii interioare de la
condiţiile de confort termic să depăşească limitele admisibile.
0
0 24 0 24 τi
Fig. 2.10. Construcţia curbei clasate a consumului de căldură pe baze statistice.
• estimată pe baza curbei clasate a temperaturilor exterioare printr-o
construcţie grafică (vezi fig. 2.11.). Curbele clasate ale temperaturilor exterioare se
cunosc pentru localităţile mai importante, ele stând la baza determinării
temperaturii exterioare de calcul. Metoda poate fi aplicată atât pentru instalaţii
existente, cât şi pentru instalaţii aflate în studiu. Metoda este greoaie şi nu se
pretează calculelor efectuate cu ajutorul calculatoarelor;
qi [W]
q iC
qimin
qiC qimin
qi [W] τ [h/an]
t ex τi
2
1
teC
te [°C]
Fig. 2.11. Construcţia grafică a curbei clasate a consumului de căldură pentru încălzire:
1 – curba clasată a temperaturilor exterioare; 2 – variaţia consumului de căldură pentru
încălzire în funcţie de temperatura exterioară; 3 – curba clasată a consumului de căldură
pentru încălzire.
28 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
• estimată pe baza unor relaţii empirice. Relaţia care permite cea mai bună
estimare a alurii curbei clasate a consumului de căldură pentru încălzire este:
tex −temd
t − t e τ temd −teC
x C
qi = qiC ⋅ 1 − Ce ⋅
C , (2.17)
τ
ti − te i
unde: qi este consumul de căldură de calcul pentru încălzire; tiC – temperatura
C
Nz = ∫ (t ) ( )
− t e ⋅ dτ z = t iC − t emd ⋅ τ i , z
C
i , (2.19)
0
Grafic, numărul de grade – zile reprezintă suprafaţa haşurată din fig. 2.12.,
în care curba 1 reprezintă variaţia anuală a temperaturii exterioare medii zilnice pe
un interval lung de ani. Începerea, respectiv terminarea încălzirii sunt marcate de
atingerea unor temperaturi exterioare medii zilnice egale cu valoarea care
delimitează perioada de încălzire – tex .
Valorile numărului de grade – zile Nz şi ale duratei perioadei de încălzire τi,z
sunt date în standardul SR 4938/98 pentru cele mai importante localităţi din
România (vezi şi tabelul 2.4).
SARCINA TERMICĂ A SAC 29
Durata încălzirii
20 t iC
Temperatura exterioară [°C]
16
Sfârşitul încălzirii
Începutul încălzirii
-4
iul. aug. sep. oct. noi. dec. ian. feb. mar. apr. mai iun.
Lunile anului
kw =
( )
E + w md
4/3
E + (w )
, (2.21)
c 4/3
unde E este caracteristica eoliană a clădirii (în mod curent E = 20 ÷ 40, pentru
construcţii cu vitrare normală E = 30, pentru construcţii cu vitrare redusă E > 35 şi
pentru construcţii cu vitrare ridicată E < 25); w , wc – viteza medie a vântului în
md
md
Valorile vitezelor medii ale vântului w , în m/s, valabile în România
Tabelul 2.7
Zona eoliană
I II III IV
Viteza medie a vântului 4,0 2,8 2,0 1,6
Coeficientul de corecţie, k ti , ţine cont de abaterile temperaturii interioare de la
valoarea de calcul; are valorile k ti = 1 pentru cămine, grădiniţe, spitale, sanatorii,
iar pentru restul clădirilor k ti = 0,95.
Coeficientul de corecţie care ţine cont de aportul de căldură datorat degajărilor
interioare kd are valori între 0,8 ÷ 1, în funcţie de destinaţia clădirii şi de gradul de
ocupare în timp al acesteia.
Coeficientul de corecţie care ţine cont de regimul de livrare a căldurii kr are
valorile din tabelul 2.8.
Valorile coeficientului de corecţie kr
Tabelul 2.8
Regim de livrare a căldurii
cu întreruperi de cu întreruperi de
continuu
10 ore/zi 14 ore/zi
Coeficientul de corecţie kr 1,0 0,94 0,9
în care VaM,i este debitul de aer, calculat cu relaţia (2.25), necesar pentru evacuarea
debitului corespunzător fiecăreia dintre cele „n” substanţe ce trebuie evacuate.
Pentru estimarea debitului nominal de aer necesar, în fazele preliminare de
proiectare sau pentru stabilirea oportunităţii unor măsuri de reducere a debitului de
aer, se poate utiliza indicele număr de schimburi de aer ns, definit prin relaţia
(2.24). Valorile numărului de schimburi de aer ns sunt date de normative sau de
literatura de specialitate, în funcţie de destinaţia incintei (de natura proceselor care
au loc în incinta respectivă).
Din punctul de vedere al naturii degajărilor, incintele se pot clasifica în:
• incinte fără degajări nocive, unde se poate admite ca, în anumite perioade
de timp, valoarea concentraţiei degajării respective în aerul interior să depăşească
valoarea recomandată. Pentru o astfel de incintă se definesc două valori ale
numărului de schimburi de aer ns : valoarea nominală a numărului de schimburi
de aer nsC şi valoarea minimă admisă a acestuia nsmin . Între cele două valori
există relaţia de legătură:
nsmin cadm − ca
= , (2.28)
nsc cmax − ca
unde, în afara notaţiilor definite anterior, s-a notat cu cmax concentraţia maxim
admisibilă a substanţei respective în aerul interior. Întrucât cadm < cmax este evident
că:
nsmin < nsC , (2.29)
• incinte cu degajări nocive, la care nu se admite ca valoarea concentraţiei
degajării respective în aerul interior să depăşească valoarea recomandată. Pentru o
astfel de incintă se defineşte o singură valoare a numărului de schimburi de aer ns :
valoarea nominală a acestuia nsC .
Temperatura interioară (convenţională) de calcul tiC a instalaţiilor de
ventilare se alege din condiţii de realizare a confortului termic, fiind aceeaşi cu
aceea definită pentru instalaţiile de încălzire (vezi § 2.2.4.).
Temperatura exterioară de calcul a instalaţiilor de ventilare este temperatura
exterioară minimă la care instalaţiile de ventilare mai pot asigura condiţiile
interioare de confort termic, respectiv este temperatura exterioară pentru care se
proiectează (dimensionează) instalaţiile de ventilare. Din punctul de vedere al
acestei temperaturi, instalaţiile de ventilare se dimensionează diferenţiat în funcţie
de natura degajărilor din incinta respectivă:
• în cazul incintelor fără degajări nocive, datorită posibilităţii reducerii
numărului de schimburi de aer, instalaţiile de ventilare se dimensionează pentru o
temperatură exterioară de calcul tev diferită de temperatura exterioară de calcul a
instalaţiilor de încălzire tec . Valoarea sa rezultă din egalitatea:
( ) (
q vC = n sC ⋅ Vi ⋅ ρ a ⋅ c pa ⋅ t iC − t ev = n smin ⋅ Vi ⋅ ρ a ⋅ c pa ⋅ t iC − t eC ) , (2.30)
SARCINA TERMICĂ A SAC 33
cu
tev = tiC −
nsC
(
nsmin C C
⋅ ti − t e ) , (2.31)
nsmin
Cum raportul C
este subunitar (vezi rel. 2.29), rezultă că tev > t eC .
ns
În consecinţă, în această situaţie, instalaţiile de ventilare se dimensionează pentru o
diferenţă de temperatură mai mică, realizându-se economii de investiţii şi reduceri
ale cantităţii de căldură consumate anual pentru ventilarea incintei respective.
• în cazul incintelor cu degajări nocive, datorită imposibilităţii reducerii
numărului de schimburi de aer, instalaţiile de ventilare se dimensionează pentru
aceeaşi temperatură exterioară de calcul ca şi instalaţiile de încălzire t eC .
Cuprins capitolul 2 – I –
qv
q vc
1
2
q vc*
0 te [°C]
t e = tic 0 tev tec
ns
n sc
1 n sc*
2 n smin
0 te [°C]
t e = tic 0 tev tec
Fig. 2.13. Variaţia consumului de căldură pentru ventilare şi a numărului de schimburi de
aer în funcţie de temperatura exterioară pentru: 1 – incinte cu degajări nocive;
2 – incinte fără degajări nocive.
Notaţii: qvc , q vc* – valorile de calcul ale lui qv , pentru incintele cu, respectiv fără
te
[°C]
1
2
0 6 12 18 24 τ [h]
qv
[W] 3
5 6
7
8
0 6 12 18 24 τ [h]
Fig. 2.14. Variaţiile consumului de căldură pentru ventilare qv: 1 – variaţia diurnă a
temperaturii exterioare; 2 – temperatura exterioară medie zilnică temd ; 3 – variaţia lui qv
pentru o incintă cu degajări nocive într-o zi în care te < t eC ; 4 – variaţia lui qv pentru o
incintă cu degajări nocive într-o zi în care temd = t eC ; 5 – variaţia lui qv pentru o incintă cu
degajări nocive într-o zi în care te > t eC ; 6 – variaţia lui qv pentru o incintă fără degajări
nocive într-o zi în care te < tev ; 7 – variaţia lui qv pentru o incintă fără degajări nocive într-o
zi în care temd = t ev ; 8 – variaţia lui qv pentru o incintă fără degajări nocive într-o zi în care
te > tev .
α
cămine de elevi, studenţi etc.
6,0 locuinţe
hoteluri, pensiuni
5,0 spitale
4,0
3,0
2,0
1,0
Policlinici, dispensare 3
Creşe, grădiniţe 50
O altă metodă de estimare a debitului nominal (maxim) de apă caldă de consum
c
Gacc este aceea bazată pe echivalenţii de consum, prezentată amănunţit în
SR 1478/90 (v. tabelele 2.10÷2.12).
SARCINA TERMICĂ A SAC 39
C
Debitul nominal (maxim) de apă caldă de consum Gacc – l/s [2.9]
Tabelul 2.10
Domeniu
Coeficientul
Destinaţia clădirii Relaţia de calcul a debitului de
„c”
aplicare
Locuinţe C
Gacc (
= b ⋅ a ⋅ c ⋅ E + 0,004 ⋅ E ) 1 E ≥ 1,0
Hoteluri, pensiuni
− cu grupuri sanitare 2,5 E ≥ 6,0
− cu căzi de baie în camere 1,6 E ≥ 2,0
Cămine de elevi, studenţi 3,0 E ≥ 9,0
C
Gacc = a ⋅b⋅c⋅ E
Spitale, sanatorii 2,0 E ≥ 4,0
în care Nap,e este numărul de apartamente echivalente din locuinţa sau zona
respectivă; E0 – suma echivalenţilor punctelor de consum de apă caldă dintr-un
apartament echivalent ( E0 ≅ 2,35 ). În cazul unui număr relativ mare de
apartamente (peste 500) se poate considera cu suficientă precizie N ap,e ≅ N ap ,
unde Nap este numărul total real de apartamente (indiferent de numărul de camere).
40 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
În cazul în care apa rece provine din captări de adâncime (puţuri), temperatura
acesteia este practic constantă în cursul anului (la cca. +10°C) şi consumul de
căldură pentru alimentarea cu apă caldă de consum qacc este practic invariabil cu
temperatura exterioară.
Variaţiile diurne ale consumului de căldură pentru alimentarea cu apă caldă de
consum qacc se datorează variaţiilor diurne ale debitului de apă caldă consumat.
Ele depind în mod esenţial de tipul consumatorului de apă caldă de consum după
cum rezultă din fig. 2.17.
0 6 12 16 24 0 6 12 16 24 0 6 12 16 24
a. b. c.
qacc qacc qacc
0 6 12 16 24 0 6 12 16 24 0 6 12 16 24
d. e. f.
Fig. 2.17. Variaţiile diurne ale consumului de căldură pentru prepararea apei calde de
consum, pentru diverse tipuri de consumatori: a – clădiri de locuit; b – cămine;
c – hoteluri; d – spitale; e – restaurante; f – intreprinderi industriale funcţionând
în trei schimburi.
Pentru un consumator izolat, variaţiile consumului pot fi foarte mari
(v. fig. 2.17.), în timp ce pentru mai mulţi consumatori variaţiile se atenuează
datorită nesimultaneităţii consumurilor şi a capacităţii de acumulare a căldurii în
sistemul de transport şi distribuţie (capacitate naturală şi/sau special instalată) –
vezi fig. 2.18.
42 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
0 4 8 12 16 20 0 4 8 12 16 20 0 4 8 12 16 20
Fig. 2.18. Variaţia consumului de căldură pentru alimentarea cu apă caldă de consum în
zilele săptămânii, pentru un punct termic urban.
100
80
md Fig. 2.19. Curba clasată anuală a
q acc
60
consumurilor medii zilnice de
[%] 40
căldură pentru alimentarea cu apă
20
caldă de consum.
0 2000 4000 6000 8000 h/an
md
qacc 1
=µ= , (2.38)
C
qacc δ
unde µ este gradul de aplatizare a curbei zilnice de variaţie a consumului de apă
caldă de consum, iar δ este gradul de neuniformitate a acestuia (v. fig. 2.15.).
Pentru cele mai multe sisteme centralizate de alimentare cu căldură,
consumatorii majoritari sunt locuinţele, ca urmare, cu suficientă precizie se poate
scrie:
md
qacc
µ acc = C
≅ 0,45 ÷ 0,5 , (2.39)
qacc
Relaţia (2.39) este valabilă pentru un număr de locuitori alimentaţi cu căldură
de N ≥ 1000 loc. (v. fig. 2.15.), respectiv pentru un număr de apartamente,
Nap ≥ 400.
Consumul anual de căldură pentru alimentarea cu apă caldă poate fi estimat cu
relaţia:
acc ⋅τ i + q acc ⋅(τ acc − τ i )
= q mdi
a mdv
Qacc , (2.40)
în care q mdi mdv
acc , q acc sunt consumurile de căldură medii zilnice pentru prepararea apei
calde de consum în perioada de iarnă, respectiv de vară; τi şi τacc duratele
perioadelor de iarnă, respectiv de alimentare cu apă caldă. Între consumurile de
căldură medii zilnice pentru prepararea apei calde de consum în perioada de iarnă,
respectiv de vară există relaţia:
mdi
q acc C
t acc − t ar
i
= , (2.41)
mdv
qacc C
t acc − t arv
mărimile care intervin fiind definite anterior. Înlocuind în relaţia (2.40) şi ţinând
cont de relaţia (2.39), se obţine:
t C − t arv mdi
a
Qacc = τ i + acc ⋅ (τ acc − τ i ) ⋅ qacc ≅
t acc − t ar
C i
, (2.42)
t C − t arv C
≅ (0,45 ÷ 0,5) ⋅ τ i + acc ⋅ (τ acc − τ i ) ⋅ qacc
t acc − t ar
C i
w te qr
[%] 150
[m/s] [°C] qr
5 15 qr 500
te
4 13 100 qs (te,w)
3 11 300 qs
w [W/m2] qs (te,w,qr)
2 9 50
qs (te)
1 7 100
0 5 0 0
0 4 8 12 16 20 24 0 4 8 12 16 20 24
Fig. 2.20. Variaţiile într-o zi din perioada de Fig. 2.21. Variaţiile într-o zi din perioada
tranziţie a factorilor de climat exterior: te, w de tranziţie a consumului de căldură al
şi qr. serelor.
Elementele climatologice exterioare accidentale (precipitaţii sub diverse forme)
pot conduce la fenomene complexe de schimb de căldură, care conduc la
modificarea sensibilă a consumului momentan de căldură al serelor. Pentru a
asigura microclimatul interior impus de dezvoltarea corespunzătoare a culturilor
din seră, este necesar să se cunoască influenţa fiecărui element climatologic
exterioar accidental şi probabilitatea simultaneităţii lui cu ceilalţi factori de climat
exterior, pentru reglarea corespunzătoare a instalaţiilor de încălzire a serelor.
Datorită perioadelor de întrerupere a alimentării cu căldură a serelor în
anotimpurile de tranziţie (la apariţia radiaţiei solare puternice – vezi fig. 2.21.),
curbele clasate ale consumului de căldură qs se pot construi prin prelucrarea
statistică a datelor înregistrate în funcţionarea serelor existente. Este posibilă şi o
estimare folosind o relaţie analitică aproximativă similară rel. (2.44).
48 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
Curba clasată a consumului de cădură pentru sere este prezentată în fig. 2.22.
Este de observat că durata de funcţionare este mai mare decât în cazul încălzirii,
aceasta datorându-se rezistenţei şi inerţiei termice mult mai reduse a serelor decât a
clădirilor obişnuite.
qs
[%]
80
qs (te, w)
60
Fig. 2.22. Curba clasată anuală a
40 qs (te) consumului de cădură pentru sere.
20 qs (te, w, qr)
0
0 2000 4000 6000 h/an
unde Qrti şi Qrtv reprezintă pierderile de căldură ale reţelei termice de transport şi
distribuţie, în perioada de iarnă, respectiv de vară.
Legăturile dintre sarcina termică a sistemelor de alimentare cu căldură şi
cantităţile de căldură livrate de sursele de căldură sunt determinate şi de natura
agentului termic folosit pentru transportul şi distribuţia căldurii: apă (caldă sau
fierbinte) sau abur.
În cazul agentului termic apă, consumurile de căldură acoperite sunt de
regulă: încălzirea, ventilarea, alimentarea cu apă caldă de consum, serele şi
eventualele instalaţii de climatizare bazate pe instalaţiile frigorifice cu absorbţie.
50 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
q = ∑ (q ⋅ β )
n
M M M
t t, j [kW ]
t, j t , (2.66)
j =1
sau
∑ (q )
n
qtM = β tM ⋅ M
t, j [kWt ] , (2.67)
j =1
∑ (q )
n
qtM ≤ M
t, j [kWt ] , (2.68)
j =1
( )
simultaneitate al consumurilor maxime componente qtM, j , cu consumul total
( )
maxim qtM .
În cazul în care consumurile tehnologice ale celor „j” consumatori sunt
∑ (q ) . Coeficienţii de simultaneitate,
n
simultane: βtM, j = 1 = βtM şi ca urmare qtM = M
t, j
j =1
qtM, 2
qtM, 2
∑ (q );
3
qt = t, j qtM,1 , qtM, 2 , qtM,3 – consumurile maxime ale celor 3 consumatori:
1
qtM – consumul total maxim; q1M,t , q2M,t , q3M,t – participaţia simultană a celor 3 consumuri, la
consumul total maxim qtM .
Ţinându-se seama de curbele şi notaţiile din fig. 2.23., relaţia (2.70) se mai
poate scrie:
3 3
qtM = ∑
j =1
qtM, j ⋅ β tM, j =q1M,t + q 2M,t + q3M,t = ∑q
j =1
M
j ,t , [kWt ] , (2.71)
Atunci, din partea a doua a relaţiei (2.70) rezultă βtM , dat de:
3
βtM = qtM ∑q
j =1
M
t, j (2.72)
În general, este mai uşoară determinarea lui βtM care presupune numai
( ) ( )
cunoaşterea valorilor înregistrate ale qtM şi respectiv q Mj ,t .
Determinarea valorilor βt,Mj presupune, în mod suplimentar, cunoaşterea
structurii simultaneităţii lui (q ) ,
t
M
adică valorile (q ) ,
M
j ,t ceea ce presupune
determinarea prealabilă a simultaneităţii curbelor de variaţie a consumurilor
( )
componente, sau cel puţin structura valorică a lui qtM .
b) pentru dimensionarea (proiectarea) unui SAC nou, este mult mai uşoară
cunoaşterea valorii lui βtM :
− fie pe baza datelor de proiect, care în mod normal trebuie să pună la
dispoziţie valorile respective;
− fie pe baza datelor cunoscute pentru consumatori – cazuri – similare, în
funcţiune; similitudinea referindu-se la simultaneitatea consumurilor.
Valorile orientative ale lui βtM sunt: pentru consumatori cu regim zilnic
continuu de funcţionare, βtM ≈ 0,75 ÷ 0,80 , iar pentru cei cu consum intermitent
zilnic, βtM ≈ 0,6 ÷ 0,7 .
− perioada de vară: τ v = τ v2 ;
cu condiţia ca: τ i + τ v ≥ τ 3 .
Dacă τ i + τ v < τ 3 , atunci se consideră ca referinţe: τ i = τ1i şi τ v = τ3 − τ i .
2. stabilirea simultaneităţii anuale şi/sau sezoniere a consumurilor
componente. Dacă toţi consumatorii sunt simultani ca durate de consum pe
perioada anului, atunci valoarea medie a consumului total se va determina avându-
se în vedere întregul an, cu durata de referinţă cea mai mare dintre cele ale
consumurilor componente – vezi exemplul 1 de mai sus. În cazul în care unii din
consumatori au un caracter sezonier, calculul valorii medii a consumului total se va
face separat pentru cele 2 perioade sezoniere ale consumurilor componente – vezi
exemplul 2 de mai sus.
• Valoarea medie a consumului, la nivelul unui SAC, este dată de:
n
md
q SAC = ∑q md
j , [kWt ] , (2.74)
j =1
în care q md
j
md
şi q SAC sunt calculate pentru aceeaşi durată de referinţă – „ τ ”, stabilită
în condiţiile de mai sus.
în care: q mj reprezintă valorile minime nesimultane ale celor „j” c.c. (în kWt);
q mj ,SAC – „participaţia simultană“ a celor „j” consumuri la consumul total minim
(q );m
SAC β mj , β m – coeficienţii de simultaneitate ai fiecărui consum minim la con-
sumul total minim, respectiv coeficientul global minim de simultaneitate, daţi de:
qm
β mj = n SAC ,
(2.79)
m
∑
q j ,SAC
j =1
şi
m
q SAC
βm = , (2.80)
q mj ,SAC
în care β mj ≥ 1 şi β m ≥ 1 .
Determinarea practică a valorilor concrete ale lui β mj şi / sau β m se face după
aceeaşi metodologie de principiu ca şi în cazul valorilor lui β Mj şi / sau β M .
consumului „j” în h/durata „j” ; τutM, j – durata de utilizare a valorii maxime a c.c.
„j” în h/durata „j”.
Valoarea q Mj este una din mărimile de bază cunoscute, indiferent de situaţia de
calcul avută în vedere: proiectarea (dimensionarea) SAC, sau existenţa sa. Valoarea
medie a consumului, pe intervalul de timp de referinţă τ j , q md
j , este cunoscută de
şi
q md
j τuM, j
τ τj 1
µ jj = = τ
= . (2.85)
q md
j δ jj τj
Valorile τ j şi τu,M j se pot cunoaşte din datele concrete pentru consumatorul „j”,
sau se aleg pe baze statistice pentru consumatori asemănători ca tip şi regimuri de
funcţionare.
60 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
QSAC = ∫q
0
SAC ⋅ dτ , [kWht/perioada τ SAC ] ; (2.87)
statistice pentru intervale de timp regulate – metoda respectivă este puţin aplicată
în practică. Ea se foloseşte totuşi, pentru curbele clasate pe intervale scurte –
zilnice, lunare – pentru care se au la dispoziţie – direct – alurile de variaţie ale
mărimii urmărite, rezultate de exemplu direct de la aparatele înregistratoare.
• În cazul proiectării unui SAC nou, curba clasată a sarcinii termice ( q SAC ) se
poate stabili prin:
a) metoda analitică, bazată pe expresia analitică a curbei respective, pentru
intervalul de timp dorit, q SAC = f (τ ) . Aceasta pleacă de la relaţia generală a lui
Rossander de forma:
β
M
( )
m τ
q (τ ) = q ⋅ 1 − 1 − q ⋅
τf
, [kWt] , (2.89)
în care τ este durata curentă, în ore; τ f – perioada de timp avută în vedere pentru
curba clasată, în ore/perioada considerată; β este dat de:
q md − q m
β= , (2.90)
1 − q md
unde:
qm
qm = M (2.91)
q
şi
q md
q md = M (2.92)
q
reprezintă valorile relative ale c.c. minim şi respectiv mediu, raportate la valoarea
maximă.
Expresia generală (2.89) este valabilă pentru orice tip de c.c. din cele care
compun q SAC , inclusiv aceasta.
b) metoda similitudinii, bazată pe stabilirea curbei clasate relative după o
curbă clasată relativă a unui c.c. similar, cu aceleaşi caracteristici calitative şi
aceeaşi durată anuală de referinţă.
Între cele două metode, este recomandabil a fi aplicată aceea analitică, care ţine
seama de caracteristicile specifice consumului de căldură avut în vedere; ea
conduce la erori foarte mici în stabilirea alurii curbei clasate. Metoda similitudinii
este cea mai aproximativă; ea se recomandă a fi aplicată numai pentru calcule care
nu impun o precizie prea mare în stabilirea curbei clasate.
[kWt ] md
q SAC [%]
3
M 100 A E
q SAC
1
2
md
q SAC C D
h/perioada
F B τ
considerată
0 0 τ u, τ SAC
M
SAC
şi
64 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
[kWt ] md
q SAC [%] Iarnă Vară
M
q SAC 100 (a)
80
1
60
Qi qi
40 2
20
qacc Qa
0 0
τi τa τ[h/an ]
SARCINA TERMICĂ A SAC 65
[kWt ] md
q SAC [%] Iarnă Vară
M
q SAC 100 (b)
80 1
60 qi 2
40
20 qacc
0 0
τi τa τ[h/an ]
[kWt ] md
q SAC [%] Iarnă Vară
M
q SAC 100 (c)
80
1
60
Qi
40 qi
2
20
qacc Qa
0 0
τi τa τ[h/an ]
[kWt ] md
q SAC [%] Iarnă Vară
M ,i
q SAC 100 (d)
M ,v
q SAC 80
1 3
60
qi qcl
40 Qi 2
Qcl
20
qacc Qa
0 0
τi τ a τ[h/an ]
τ cl
66 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
[kWt ] md
q SAC [%] Iarnă Vară
M
q SAC 100 (e)
5
80 4
60 qu
40
20 qt
0 0
τi τt τa τ[h/an ]
[kWt ] md
q SAC [%] Iarnă Vară
M
q SAC 100 (f)
80
5
4
60
40
qu
20
qt
0 0
τi τt τa τ[h/an ]
Fig. 2.25. Alurile curbelor clasate anuale ale sarcinii termice SAC, pentru diverse structuri
ale sale şi diferite ponderi ale consumurilor de căldură componente:
a, b – curbele clasate urbane pentru încălzire şi apă caldă de consum, în două variante de
pondere a consumului pentru a.c.c.:
md
în fig. a – q acc / qiM = 0.25 ; în fig. b – q acc
md
/ qiM = 0.66 ;
c, d – curbele clasate urbane pentru încălzire şi a.c.c. (fig. c), respectiv, încălzire, a.c.c. şi
climatizare urbană (fig. d);
e, f – curbele clasate anuale pentru o sarcină termică urbană, qu şi tehnologică, qt, în două
variante de pondere a consumului tehnologic:
în fig. e – qtM / q SAC
M
= 0,6 , iar în fig. f – qtM / q SAC
M
= 0,2 ;
1 – curba clasată pe perioada de iarnă, pentru încălzire şi a.c.c.;
2 – curba clasată pe perioada de vară pentru a.c.c.;
3 – curba clasată pe perioada de vară pentru a.c.c. şi climatizare;
4 – curba clasată anuală a consumului de căldură tehnologic;
5 – curba clasată anuală a consumului de căldură tehnologic şi cu caracter
urban (încălzire, a.c.c).
SARCINA TERMICĂ A SAC 67
C
q ab = ∑β i ⋅ qtC,ab + ∆q rtCc,ab , [kW] , (2.101)
în care qt,ab sunt consumurile nominale de caldură tehnologice sub formă de abur
acoperite din acelaşi sistem, în kW; β i – coeficienţii de simultaneitate ai
consumurilor tehnologice sub formă de abur; ∆q rtC – pierderile de căldură la
transportul căldurii sub formă de abur, în regim nominal, în kW.
Obs.: dacă există eventuale consumuri de natură urbană (încălzire, ventilare, apă
caldă de consum şi pentru alimentarea serelor) sub formă de abur, în relaţia (2.101)
se adaugă termenul ( q iC + q vC + q acc
md
+ q sC ).
Coeficientul βi de simultaneitate al consumului „i” cu consumul maxim total se
determină cu relaţia:
q tmax
β i = c ≤ 1 , [kW] ,
,i
q (2.102)
tΣ
în care qtmax,i este participaţia consumului „i” la consumul maxim total qtcΣ
(v. fig. 2.26.).
qt
qtΣ
0 6 12 18 24
în care Qrta ,ab sunt consumurile anuale de caldură tehnologice sub formă de abur
acoperite, în kWh/an; ∆Qrta – pierderile anuale de căldură la transportul căldurii
sub formă de abur, în regim nominal.
Obs.: dacă există eventuale consumuri termice de natură urbană (încălzire,
ventilare, apă caldă de consum şi pentru alimentarea serelor) sub formă de abur, în
relaţia (2.103) se adaugă termenul ( Qia + Qva + Qacc a
+ Q sa ).
Pierderile de căldură la transportul sub formă de abur: din cauza
caractetisticilor constructive foarte diferite ale reţelelor (diametre, lungimi, izolaţie,
amplasare) şi ale presiunilor diferite ale aburului transportat, au valori foarte
diferite de la caz la caz, trebuind determinate în funcţie de situaţia concretă.
SARCINA TERMICĂ A SAC 71
100 100
qu qu
80 80 ∆qrt
∆qrt
qi qi
60 60
qau qau
[%] [%]
40 40
qacc qacc
20 20
qv qv
+20 tex 0 tev tec -20 +20 tex 0 tev tec -20
a. b.
Fig. 2.27. Variaţia sarcinii termice livrată sub formă de apă, în funcţie de temperatura
exterioară: a – considerând variaţia reală a lui qi funcţie de temperatura exterioară;
b – considerând variaţia liniară a lui qi funcţie de temperatura exterioară.
Variaţiile zilnice ale sarcinii termice a sistemelor de alimentare cu căldură sub
formă de apă caldă sau fierbinte depind în special de modurile de livrare a căldurii,
alese din considerente de natură tehnico-economică. Se cunosc următoarele trei
regimuri de livrare a sarcinii termice a sistemelor de alimentare cu căldură sub
formă de apă caldă sau fierbinte (acestea acoperă de regulă consumuri cu caracter
urban), diferenţiate după modul de livrare a căldurii consumate pentru încălzire:
− livrarea continuă şi constantă;
− livrare continuă dar variabilă (cu reduceri în timpul nopţii);
− livrare constantă sau variabilă cu întreruperi în special la vârful de sarcină
electrică.
Livrarea continuă şi constantă a sarcinii termice în sistemele de alimentare cu
căldură sub formă de apă caldă sau fierbinte se poate realiza în două moduri:
− prin livrarea continuă şi constantă a consumului de căldură pentru încălzire la
valoarea medie zilnică a acesteia – qimd (fig. 2.28.,a.);
− prin livrarea continuă şi constantă a sarcinii termice totale a sistemului de
alimentare cu căldură, la valoarea medie zilnică a acesteia – q amd (fig. 2.28.,b.).
Variaţiile prezentate în fig. 2.28. s-au obţinut în următoarele ipoteze simpli-
ficatoare:
− sistemul asigură alimentarea cu căldură doar a consumatorilor de încălzire şi
de apă caldă de consum. Dacă apare şi un consum de ventilare acesta este mult mai
mic decât cele două citate anterior, iar consumul de căldură al serelor este de regulă
asigurat de o reţea de transport şi distribuţie separată;
− nu s-au considerat pierderile de căldură la transport ∆qrt,a, care sunt
aproximativ constante în cursul unei zile.
SARCINA TERMICĂ A SAC 73
qa qa
qamd qa qa = qamd
qacc
qacc
qi = qimd qi = qimd
qi
qacc
qacc
0 6 12 18 24 0 6 12 18 24
a. b.
Fig. 2.28. Variaţiile zilnice ale sarcinii termice a sistemelor de alimentare cu căldură sub
formă de apă caldă sau fierbinte - livrarea continuă şi constantă.
În cazul livrării continui şi constante a consumului de căldură pentru încălzire la
valoarea medie zilnică a acestuia – qimd , variaţia zilnică a sarcinii termice qa a
sistemelor de alimentare cu căldură se obţine prin însumarea variaţiilor zilnice ale
consumurilor de căldură componente. Variaţia rezultantă are loc în jurul unei valori
medii q amd , abaterile de la această valoare depinzînd de ponderea consumului
c
maxim momentan de apă caldă q acc în consumul total. Într-o zi caracteristică
pentru dimensionarea instalaţiilor sistemului ( te ≤ t ec , respectiv qi = qic ), valoarea
maximă a sarcinii termice qa depăşeşte cu cca. 10 ÷ 15% valoarea sa medie q amd
(în mod curent raportul qaccc
/ qic are valori de 0,2 ÷ 0,3) – vezi fig. 2.28., a.
Este posibilă şi livrarea continuă şi constantă a sarcinii termice a sistemului de
alimentare cu căldură la valoarea medie zilnică a acesteia – q amd (fig. 2.28.,b.).
În această situaţie, cantitatea de căldură livrată pentru încălzire qi are o valoare
variabilă în jurul valorii medii zilnice qimd a consumului respectiv. Având în
vedere inerţia termică ridicată a clădirilor încălzite, variaţia cantităţii de căldură
livrată pentru încălzire (qi) are un efect atenuat asupra temperaturii interioare,
variaţiile acesteia fiind în domeniul admis (de regulă sub 1 grd).
Livrarea continuă şi constantă a sarcinii termice a sistemului de alimentare cu
căldură la valoarea medie zilnică a acesteia – q amd (fig. 2.28.,b.) are, faţă de
livrarea continuă şi constantă a consumului de căldură pentru încălzire la valoarea
medie zilnică a acestuia – qimd (fig. 2.28.,a.), următoarele avantaje:
− capacitatea necesar a fi instalată în sursă este mai mică, investiţiile aferente
fiind mai mici;
74 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
0 6 12 18 24
qa
0 6 12 18 24
qt qt
[%] [%]
80 80
1
60 60
3 2
40 40
20 20
0 4 8 12 16 20 h 0 4 8 12 16 20 h
Fig. 2.31. Variaţia zilnică a consumului de Fig. 2.32. Variaţia zilnică a consumului de
căldură tehnologic: 1 – industria celulozei; căldură tehnologic pentru o forjă.
2 – industria chimică; 3 – industria textilă.
100
80
qu Fig. 2.33. Construcţia
60 aproximativă a curbei
qa clasate a sarcinii
[%] ∆qrt termice a sistemelor de
40
qi alimentare cu cădură
qacc
20 folosind drept agent
termic apa.
BIBLIOGRAFIE
2.1. Georgescu, Şt., Andjulovici, Al., Confortul termic în clădiri, Ed. Tehnică,
Bucureşti, 1966.
2.2. *** SR 7730
2.3. *** SR 1907
2.4. Niculescu, N., Ilina, M., Instalaţii de încălzire, E.D.P., Bucureşti, 1975.
2.5. *** Teplotehniceskii spravocinik, Tom 1, Izd. Energia, Moskva, 1975.
2.6. Stăncescu, I.,D., Bazele tehnice şi economice ale termoficării, Ed.
Tehnică, Bucureşti, 1967.
2.7. *** SR 4839
2.8. *** SR 6648
2.9. *** SR1478
2.10. *** Manualul de instalaţii, Ed. Artecno, Bucureşti, 2002.
2.11. Athanasovici, V., Muşatescu, V., Dumitrescu, I.S., Termoenergetică
industrială, E.D.P., Bucureşti, 1981.
78 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
CUPRINS CAPITOLUL 2
CUPRINS Cap. 2 - IV -
2.8.6.2. Cazul sistemelor de alimentare cu căldură folosind drept agent termic aburul
..................................................................................................................................69
2.8.7. Variaţia sarcinii termice livrată de sursa de căldură ..........................................71
2.8.7.1. Cazul SAC folosind drept agent termic apa caldă sau apa fierbinte ............71
2.8.7.2. Cazul sistemelor de alimentare cu căldură folosind drept agent termic aburul
..................................................................................................................................75
2.8.8. Curbele clasate anuale ale sarcinii termice livrată de sursa de căldură ..............76
2.8.8.1. Cazul sistemelor de alimentare cu căldură folosind drept agent termic apa
(caldă sau fierbinte) ..................................................................................................76
2.8.8.2. Cazul sistemelor de alimentare cu căldură folosind drept agent termic aburul
..................................................................................................................................77
• Bibliografie 77
78 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
3.2. Terminologie
• Cogenerarea reprezintă „producerea simultană, într-un singur proces, cu
aceeaşi instalaţie şi din aceeaşi formă de energie primară, a energiei termice şi
a energiei electrice şi/sau mecanice”. Schema de principiu a centralei de
cogenerare (CCG) este prezentată în fig. 3.1.
Fig. 3.3. Schema de principiu a alimentării separate cu energie electrică, frig şi căldură:
SLAE – sistemul local de alimentare cu energie electrică; TEE – transformator
de energie electrică; celelalte abrevieri conform fig. 3.2.
În cele ce urmează se vor analiza unele aspecte de bază ale limitărilor introduse de
cei mai importanţi dintre aceşti factori.
n
prin: q cg şi Pcgn , respectiv prin qvn . Se spune că CCG a fost dimensionată după
cererea de căldură. În consecinţă, şi regimurile ei caracteristice de funcţionare în
cursul anului vor fi determinate de cererea momentană de căldură, iar puterea
electrică va fi o consecinţă a acesteia, în funcţie de tipul şi caracteristicile
termodinamice ale instalaţiei de cogenerare aleasă (prin indicele de cogenerare:
v. cap. 7).
Există situaţii în care, dacă CCG urbană este destinată şi pentru a prelua
momentan anumite cereri de energie electrică, mai mari decât ceea ce poate
produce pe seama cererii simultane de căldură, atunci dimensionarea sa se face din
start după cererea simultană a celor două forme de energie. Este de reţinut însă, că
în aceste condiţii, va creşte disponibilitatea anuală a producţiei de energie
electrică a acesteia, comparativ cu dimensionarea strict după „termic”, în dauna
reducerii eficienţei sale energetice globale anuale.
Opţiunea între cele două variante de dimensionare, cu stabilirea modului efectiv
de alegere a capacităţilor instalate în instalaţiile de cogenerare şi respectiv în cele
termice de vârf, este rezultatul calculelor de optimizare tehnico-economică şi de
mediu, pentru stabilirea profilului viitoarei CCG/CTG;
• în cazul consumatorilor industriali, în funcţie de raportul existent între
valorile cererilor de căldură, energie electrică şi frig (dacă este cazul),
dimensionarea CCG şi/sau CTG se face de la caz la caz, fie după „termic”, fie după
„electric şi termic”, în funcţie de o serie de alţi factori tehnici şi mai ales economici
specifici cazului analizat (v. cap. 17 şi 18).
Pentru un tip de consumatori (urbani sau/şi industriali), mărimea capacităţii
termice a instalaţiilor de cogenerare şi respectiv puterea lor nominală, este
determinată în primul rând de producţia specifică de energie electică pentru
unitatea de cantitate de căldură produsă în cogenerare (de indicele nominal de
cogenerare – v. cap. 7). Tabelul 3.1 prezintă domeniile orientative ale utilizării
diverselor tipuri de SPC specifice alimentării cu căldură a consumatorilor urbani.
Se constată că:
− centralele termice (CT) pot – teoretic şi practic – asigura orice valoare a
cererii de căldură, în funcţie de condiţiile specifice cazului analizat;
− centralele de micro-cogenerare (micro.CCG), în funcţie de tipul
instalaţiilor de cogenerare, pot alimenta cu căldură între 30 şi 300 de apartamente
convenţionale;
− minicentralele de cogenerare (m.CCG), pot asigura alimentarea cu căldură
între 550 şi 4800 apartamente convenţionale, în funcţie de tipul instalaţiilor de
cogenerare (numărul creşte de la m.CCG echipate cu MAI, la cele cu TG, care sunt
practic echivalente, din acest punct de vedere, cu cele cu TA);
− centralele de cogenerare de medie putere (md.CCG), pot alimenta cu
căldură între 5000 şi 42000 de apartamente convenţionale, valoarea acestora
crescând de la CCG cu MAI, la cele cu ciclu mixt (TG cu TA sau MAI cu TA),
urmate de cele cu TG şi respectiv cu TA;
SURSE DE PRODUCERE A CALDURII – SPC – 87
Domenii orientative de utilizare a diverselor SPC, în funcţie de tehnologia de producere a căldurii şi de capacitatea termică nominală a acestora
Tabelul 3.1
Nr. Tipul sursei de Tehnologia de n
y cg Capacităţi instalate în aria alimentată cu căldură
crt. căldură şi producere a instal. de cogener. (4 ansamblul CCG (5 (în nr. apartamente
anvergura căldurii (kWhe/kWht) termic electric termic electric convenţionale) (6
(2 (3
(MWt) (MWe) (MWt) (MWe)
1 2 3 4 5 6 7 8 9
cazane apă caldă
- 0,020 - 116 - 0,020 - 116 - 4 - 20000
sau CAF
1 CT
cazane de abur - 0,500 - 100 - 0,500 - 100 - 100 - 15000
micro co- MAI 0,60/1,0 ≤ 0,05 0,17 - 0,30 ≤ 30 - 50
generare TG 0,15/0,20 ≤ 0,25 ≤ 0,05 0,80 - 1,70 ≤ 0,05 ≤ 150 - 300
(micro.CCG) TA 0,20/0,20 ≤ 0,25 0,80 - 1,70 ≤ 150 - 300
mică co- MAI 0,65/1,10 ≤ 0,90 3-6 ≤ 550 - 1100
generare TG 0,20/0,25 ≤4 ≤1 13 - 26 ≤1 ≤ 2400 - 4800
(m.CCG) TA 0,27/0,27 ≤ 3,70 12 – 25 ≤ 2200 - 4400
MAI 0,85/1,40 ≤ 8,6 29 - 57 ≤ 5300 - 10600
(1 medie co- TG 0,50/0,65 ≤ 18,5 62 - 123 ≤ 11500 - 23000
2 CCG generare TA 0,35/0,35 ≤ 34 ≤ 12 113 - 226 ≤ 12 ≤ 21000 - 42000
(md.CCG) TG/ TA 1,30/1,30 ≤ 9,2 31 - 61 ≤ 5700 - 11500
MAI/ TA 1,50/1,50 ≤8 27 - 53 ≤ 5000 - 10000
MAI ≥ 0,85/1,40 ≥ 8,6 ≥ 29 - 57 ≥ 5300 - 10600
cogenerare TG ≥ 0,50/0,65 ≥ 18,5 ≥ 62 - 123 ≥ 11500 - 23000
mare TA ≥ 0,35/0,35 ≥ 34 ≥ 12 ≥ 113 - 226 ≥ 12 ≥ 21000 - 42000
(M.CCG) TG/ TA ≥ 1,30/1,30 ≥ 9,2 ≥ 31 - 61 ≥ 5700 - 11500
MAI/ TA ≥ 1,50/1,50 ≥8 ≥ 27 - 53 ≥5000 - 10000
Notă: 1) clasificarea centralelor de cogenerare este conformă Directivei 8, din 2004, a CE; 2) pentru fiecare tip de CCG s-au considerat instalaţiile de cogenerare adecvate
n
mărimii puterii electrice nominale, conform Directivei 8, din 2004, a CE; 3) y cg - reprezintă producţia specifică de energie electrică pentru fiecare unitate de energie termică l
88 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
livrate în cogenerare (la numărător este valoarea nominală de referinţă, iar la numitor este valoarea nominală
realizată, ţinându-se seama de „gradul de recuperare a căldurii” - v. cap. 7 -); 4) valori conforme cu categoria de
CCG, după directiva 8/2004 a CE; 5) în ipoteza că CCG conţine un singur echipament de cogenerare;
6) în ipotezele: unui coeficient nominal de cogenerare ( α n ) de 0,15-0,30, conform calculelor de optimizare şi a
cg
CUPRINS CAPITOLUL 3
Cuprins cap. 3
1
Nicolas Léonard Sadi Carnot, 1796 – 1832, fizician şi inginer militar francez. A pus
bazele studiului teoretic al maşinilor termice şi a dat prima definiţie a celui de al doilea
principiu al termodinamicii.
2
William John Macquorn Rankine, 1820 – 1872, inginer scoţian cu importante contribuţii
la studiul ciclului cu abur.
3
Gustave-Adolphe Hirn, 1815 – 1890, fizician francez.
4
Robert Stirling, 1790 – 1878, cleric scoţian, co-inventator al maşinii termice cu aer cald
care îi poartă numele.
5
John Ericsson, 1803 – 1889, inventator american născut în Suedia.
6
Nikolaus August Otto, 1832 – 1891, inginer german, inventator al motorului cu ardere
internă cu explozie.
7
Rudolf Christian Karl Diesel, 1858 – 1913, inventator al motorului cu ardere internă cu
aprindere prin compresie.
8
George Brayton, 1830 – 1892, inginer american, inventator al ciclului cu ardere internă
continuă şi turbină cu gaze.
9
James Prescott Joule, 1818 – 1889, fizician englez, colaborator al lordului Kelvin.
94 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
T T
2 3 4 3
T1 T1
T2 T2
1 4 1 2
s s
Fig. 4.1. Reprezentarea în diagrama T-s a Fig. 4.2. Reprezentarea în diagrama T-s a
unui ciclu Carnot motor: 1-2 compresie unui ciclu Carnot inversat: 1-2 destindere
adiabată, 2-3 destindere izotermă cu primire izotermă cu primire de căldură la sursa rece,
de căldură la sursa caldă, 3-4 destindere 2-3 compresie adiabată, 3-4 compresie
adiabată, 4-1 compresie izotermă cu cedare izotermă cu cedare de căldură la sursa caldă,
de căldură la sursa rece. 4-1 destindere adiabată.
Pentru toate ciclurile teoretice cu două surse, termodinamica teoretică
demonstrează că:
indicatorii de performanţă sunt mai mici decât, sau cel mult egali cu, cei ai
ciclului Carnot ce evoluează între aceleaşi nivele extreme de temperatură, Tmax= T1,
respectiv Tmin = T2;
există un ciclu Carnot echivalent energetic cu temperaturile medii Tms<Tmax
(Tms = temperatura medie superioară), respectiv Tmi>Tmin (Tmi = temperatura medie
inferioară).
Deşi ciclul Carnot oferă performanţe maxime, nu s-a putut construi nici o
maşină termică reală care să funcţioneze după principiul acestuia.
CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE 95
Cicluri cu două surse reci, ambele fiind consumatori termici (ex.: ITA de
cogenerare cu contrapresiune şi priză reglabilă);
Cicluri combinate, binare, sau suprapuse, la care căldura evacuată din ciclul
„înaintaş” este utilizată la sursa caldă a celui „recuperator” (cicluri binare Rankine
– Hirn şi cicluri combinate TG - TA);
Cicluri combinate cu cogenerare căldură - lucru mecanic (ex: TG + TA de
cogenerare).
Observaţie: Cogenerarea căldură – lucru mecanic şi ciclurile combinate
constituie exemple de folosire în trepte a căldurii.
10
Principalele ireversibilităţi apar în procesele de transfer de căldură şi în cele de curgere.
11
În acest caz tipurile proceselor de transfer de căldură la surse influenţează procesele
termodinamice.
12
În unele cicluri agentul motor poate trece şi în stare lichidă, ceea ce implică existenţa
unor transformări de stare; aceasta are avantajul ca permite realizarea unor transformări
izobar – izoterme.
CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE 97
13
Ex.1. - procese izobar - izoterme cu cedare de căldură latentă; procesul este mai
aproape de cel ideal şi Tmedie superioară se apropie de Tmaximă. Ex.2. –procese izobar -
neizoterme cu cedare de căldură sensibilă (gaze de ardere de la ITG – în cicluri combinate,
agent geotermal fără reinjecţie, etc.) Tmedie superioară scade mult sub Tmaximă.
14
Ex.1: cazane cu combustibil fosil şi preîncălzirea aerului folosind căldura sensibilă a
gazelor de ardere. Ex.2.: ITG cu recuperare internă de căldură.
98 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
3a T 3b T
GA
4a GA 4b
P P
2 1 C 2 1 C
Fig. 4.3. Schema ITA cu ciclu Rankine. Fig. 4.4. Schema ITA cu ciclu Hirn.
Prezentarea transformărilor ideale în ciclurile Rankine - Hirn
Tabelul 4.1
Instalaţia Rolul Notaţia şi tipul transformării
P - Pompa Maşină de compresie 1-2 ⇒ Compresie izentropă a apei
2-3 ⇒ Încălzire izobară a apei + vaporizare
G.A. - Generatorul de abur Sursa caldă
+ supraîncălzire vapori - la ciclul Hirn
T - Turbina cu abur Maşină de destindere 3-4 ⇒ Destindere izentropă a aburului
C - Condensatorul Sursa rece 4-1 ⇒ Răcire (condensare) izobar-izotermă
În continuare vom denumi convenţional:
ciclul Rankine ⇒ cu abur viu saturat, presiuni subcritice, fără supraîncălzire;
ciclul Hirn ⇒ cu abur viu supraîncălzit, presiuni subcritice sau supracritice,
eventual cu supraîncălzire intermediară simplă sau repetată.
T
3b
3a
2
1 4b
4a
s
Wtc Wt 1 cazan
∆WSP ∆W
∆Wmec ∆Wgen trafo
∆Wconducte
∆Wcaz
∆Wsursă rece
Fig. 4.6. Diagrama fluxurilor energetice pentru o CTE cu ITA cu condensaţie pură.
Pentru cantităţile sau fluxurile de energie sub diferite forme, s-au folosit
următoarele notaţii:
Wtc ⇒ Energie termică dezvoltată prin arderea combustibilului;
∆Wcaz ⇒ Pierderile cazanului (căldura sensibilă în gazele de ardere, prin nearse,
radiaţie şi convecţie, etc);
Wt 1 cazan ⇒ Energie termică transmisă agentului de lucru din cazan;
∆Wconducte ⇒ Pierderile sistemului de conducte (din centrală, inclusiv serviciile
proprii termice);
Wt 1 ciclu ⇒ Energie termică intrată în ciclul termodinamic;
∆Wsursă rece ⇒ Pierderi la sursa rece (condensator);
Winternă ⇒ Energie (mecanică) dezvoltată de abur în turbină;
∆Wmec ⇒ Pierderi mecanice;
Wmk ⇒ Energie mecanică la cuplă (a turbinei cu abur);
∆Wgen ⇒ Pierderi la generatorul electric;
Wbg ⇒ Energie electrică brută (la bornele generatorului);
∆WSP ⇒ Energie (electrică) absorbită de serviciile proprii;
Wel net JT ⇒ Energie electrică netă la joasă tensiune;
∆Wtrafo ⇒ Pierderi la transformatorul electric;
Wel net IT ⇒ Energie electrică netă la înaltă tensiune (la bornele centralei).
15
În diagrama T-s se definesc următoarele puncte şi curbe caracteristice: a) punctul triplu,
în care în care apa se poate afla în oricare din cele 3 stări de agregare, pentru acest punct
se stabilesc prin convenţie entalpia şi entropia „tehnică” drept nule. b) curba limită x=0,
care separă zona de lichid de zona de amestec bifazic; c) curba limită x=1, care separă
zona de amestec bifazic de cea de vapori supraîncălziţi şi d) punctul critic, în care dispare
diferenţa dintre lichid la saturaţie şi vapori la saturaţie.
100 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
f e d b
c
g a
g
f
d c b a
Fig. 4.7. Schema unei ITA cu condensaţie pură cu preîncălzire regenerativă avansată şi
supraîncălzire intermediară.
102 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
Wt 1 ciclu
Wtc Wt 1 cazan
∆Wconducte Wt brută
∆Wcaz
cu observaţia că, deoarece Tmi CCG > Tmi CTE ⇒ ηt CCG < ηt CTE
CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE 103
Randamentul global brut: ηgl brut = (Wel brut CCG + Wt brută CCG) / Wt c (4.6)
Înlocuind în relaţia (4.6) expresiile din (4.3), (4.4) şi (4.5), rezultă:
ηgl CCG = ηcazan•ηconducte•[.ηmec•ηgen + (1-.ηmec•ηgen)• Tmi CCG / Tms] (4.7)
Deoarece produsul (ηmec•ηgen) este apropiat de unitate, se observă că
randamentul global este uşor mai mic decât cel al unei Centrale Termice16 (CT):
ηgl C.T. = ηcazan•ηconducte. Pe de altă parte randamentul global maxim ar putea deveni
egal cu cel al unei CT, dacă Tmi CCG = Tms, respectiv în cazul în care nu s-ar produce
electricitate. Cum energia electrică are un grad superior de ordonare, o valoare mai
mare de întrebuinţare şi un preţ mai ridicat, rezultă că randamentul global al CCG
cu ITA de contrapresiune nu este un indicator caracteristic din punct de vedere
energetic şi economic. Folosind indicatorul ystr = ηel brut/κt. = Wel brută / Wt brută,
denumit în acest caz indice de cogenerare, şi înlocuind expresiile din 4.3., 4.4. şi
4.5., rezultă:
ystr CCG ITA = ((Tms/ Tmi CCG)-1)•.ηmec•ηgen (4.8)
Creşterea indicelui de cogenerare al CCG cu ITA se poate realiza prin acţiuni de
două tipuri: 1) la sursa caldă, pentru mărirea Tms, folosind aceleaşi măsuri care
conduc la creşterea randamentului termic al ciclului CCG cu ITA de condensaţie;
2) la sursa rece, pentru apropierea Tmi CCG de valoarea necesară consumatorului. A
doua grupă de măsuri impune reducerea pierderilor şi degradărilor la transportul,
transferul şi distribuţia căldurii. Pentru consumatorii „urbani” prima sursă a
degradărilor exergetice în zona rece a ciclului este transferul de căldură de la
agentul motor spre cel caloportor. Reducerea diferenţelor de temperatură şi
aplicarea încălzirii în trepte a agentului caloportor permite apropierea procesului de
la sursa rece a ciclului motor de necesarul pentru sistemul de transport şi distribuţie
a căldurii.
Principalul dezavantaj tehnic al CCG cu ITA cu contrapresiune este acela că
introduce o legătură rigidă între existenţa consumului termic şi posibilitatea
producerii eficiente a electricităţii. Pentru cazul când în aceeaşi zonă se află doi
consumatori termici de nivele diferite, din care cel puţin unul are variaţii reduse ale
necesarului de căldură, se pot utiliza turbine cu contrapresiune (la nivelul termic
mai scăzut) şi priză reglabilă (la presiunea superioară) – vezi schema termică din
fig. 4.9. Şi în acest caz producţia de electricitate se realizează exclusiv în
cogenerare.
16
Care ar produce numai căldură.
104 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
VIR VR VR
CIP CMP
10÷16bar
PA
PJP2 PJP1
Fig. 4.9. Schema unei CCG-TA cu contrapresiune, priză reglabilă şi prize nereglate
pentru preîncălzire regenerativă.
Diagrama Sankey este de acelaşi tip cu accea a unei ITA cu contrapresiune, dar:
1) există două cicluri de cogenerare întrepătrunse la sursa caldă şi cu surse reci de
temperaturi medii inferioare diferite, respectiv două puteri termice utile brute, iar
2) producţia de electricitate poate fi defalcată convenţional între cele două cicluri.
La consumatorii „urbani” consumul termic are variaţii cantitative şi calitative
importante. În acest caz se pot folosi ITA cu condensaţie şi priză reglabilă, având
diagrama Sankey de tipul celei din fig. 4.10.
CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE 105
∆Wmec ∆Wgen
Wt 1 ciclu
Wtc
Wt 1 cazan
Wt brută
∆Wconducte
∆Wcaz ∆Wcondensator
Fig. 4.10. Diagrama Sankey pentru o CCG cu ITA cu condensaţie cu priză reglabilă.
19 bar; 580 °C
76 bar; 580°C
290 bar
582° C
300°C 80 bar
PJP 1 PJP 2
21 bar PJP 5
23
PJP 3 mbar
PJP 4
tur retur
spre condensator
Fig. 4.11. Schema unei CCG – ITA moderne, cu condensaţie, parametrii ridicaţi ai aburului
viu, supraîncălzire repetată, preîncălzire regenerativă avansată şi priză reglabilă
în două trepte.
Ca şi la ITA cu contrapresiune şi priză reglabilă există două cicluri
întrepătrunse, cu surse reci diferite; căldura evacuată în mediu, la un nivel termic
coborât, reprezintă, însă, un flux de pierderi. Ca urmare, randamentul global este
106 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
21
Cu observaţia că procesele de încălzire şi răcire izocoră satisfac punctul 4 de mai sus.
CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE 109
p
1
Tmax
4 2
Tmin
3 V
Vmin Vmax
Fig. 4.12. Reprezentarea în diagrama T-s a unui ciclu Stirling ideal: 1-2→destindere
izotermă cu primire de căldură la sursa caldă, 2-3→răcire izocoră,
3-4→compresie izotermă cu cedare de căldură la sursa rece, 4-1→încălzire
izocoră.
Spre deosebire de Carnot, care a definit un ciclu termic dar nu a inventat o
maşină capabilă să îl realizeze, Stirling a patentat în 1817, un „economizor de
căldură”, denumit azi „regenerator”, pe care l-a încorporat în schema unei maşini
termice motoare cu aer cald. În 1818 el a realizat practic un asemenea motor, într-o
variantă în prezent denumită „motor Stirling de tip beta”. Astăzi există o
multitudine de alte variante constructive.
Pentru a descrie funcţionarea unui motor Stirling, în continuare se va folosi
construcţia de tip alfa, în doi cilindri:
– cel „de detentă”, pus în contact termic cu sursa caldă;
– cel de compresie, aflat în contact termic cu sursa rece (vezi fig. 4.13.).
Cilindrul de Cilindrul de
detentă compresie
Sursa caldă Sursa rece
Regenerator
Sursa caldă
Spaţiu de
destindere
Regenerator
Sursa rece
Spaţiu de
compresie
Fig. 4.14. Schema unui motor Stirling de tip alfa în 4 cilindri cu dublu efect.
Deşi, teoretic, ciclul Stirling ar putea atinge randamentul ciclului Carnot, care ar
evolua între aceleaşi temperaturi extreme, datorită ireversibilităţii proceselor reale
motoarele Stirling realizează randamente termice de cel mult 80% din cele ale
ciclului Carnot. Ţinând seama şi de pierderile mecanice, se ajunge la randamente
efective la cuplă de ordinul a 70% din cele ale unei maşini ideale Carnot.
Puterile unitare atinse de motoarele Stirling sunt de ordinul zecilor, cel mult al
sutelor de kWe, fiind potrivite pentru producţia distribuită, inclusiv în aplicaţii de
cogenerare. Deşi motoarele Stirling au atins deplina maturitate tehnică şi sunt
disponibile în variante de serie pe piaţa echipamentelor energetice, răspândirea lor
este încă destul de mică.
22
Cu 18 ani înainte de Joule şi 43 înainte de Brayton.
23
Ciclul Brayton este, de fapt, varianta cu ardere internă şi maşini rotative a primului
motor termic al lui Ericsson.
112 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
Ericsson teoretic, cuprins între două izoterme şi două izobare24, iar în fig. 4.16.,
schema sa de principiu. Se observă următoarele:
ca şi în ciclul Stirling, cilindrul de detentă este cel cald, iar cel de compresie
este rece;
spre deosebire de maşina Stirling, motorul Ericsson este realizat cu supape
şi are căi diferite de circulaţie a agentului între spaţiile de lucru:
a) din cilindrul cald spre cel rece pe calea din partea superioară a figurii;
b) din cilindrul rece spre cel cald pe calea de jos.
Regeneratorul are canale distincte de circulaţie a agentului cald şi rece şi o masă
de substanţă compactă pentru asigurarea inerţiei termice.
p T
4 1 1 2
pmax
Tmax
pmin
Tmin
2 4 3
3
V s
Fig. 4.15. Reprezentarea în diagramele p-V şi T-s a proceselor dintr-un ciclu Ericsson ideal:
1-2→destindere izotermă cu primire de căldură la sursa caldă, 2-3→răcire izobară,
3-4→compresie izotermă cu cedare de căldură la sursa rece, 4-1→încălzire izobară.
Sursa caldă
recuperator
regenerator
26
Factorul de umplere este dependent de caracteristicile motorului. El e mai apropiat de 1
la MP în 4 timpi (la care aspiraţia aerului şi evacuarea gazelor de ardere se realizează în
intervale de timp distincte) şi mai mic la MP în 2 timpi (la care aspiraţia aerului şi
evacuarea gazelor de ardere se suprapun parţial).
116 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
3a
4a
4
4b
1 2 V[m3]
Vmin Vmax
Fig. 4.17. Diagrama indicată pentru un motor Diesel - gaz „atmosferic”, în 4 timpi.
27
În momentul aprinderii scânteii - la M.A.S., respectiv la injecţia combustibilului - la
M.A.C. şi Diesel-gaz.
118 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
Gaze de ardere
Aer spre coş
Energie
Motor electrică
Combustibil la consumator
∆Wr+c+n ∆W
∆Wcsga coş
Fig. 4.19. Diagrama fluxurilor energetice Fig. 4.20. Diagrama fluxurilor energetice
pentru o CTE – MP. pentru o CCG – MP.
Indicatori de eficienţă energetică pe instalaţii şi procese în CCG – MP
cu recuperare de căldură
Tabelul 4.5
Instalaţia Indicatorul
Motor ηindicat=Windicată/Wtc=1-∆Wcaz/Wtc
Sistemul de ηth = Wth rec/Wtc, unde
recuperare a căldurii βrec=Wth rec/(∆Wapă răc+∆Wcsga)=(Wrec apă răc+Wrec csga)/(∆Wapă răc+∆Wcsga)31
31
Coeficientul global de recuperare a pierderilor MP din căldura apei de răcire şi a
gazelor de ardere.
CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE 121
Cuprins cap.4
4. CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE .........................................................................93
4.1. Cicluri şi surse termice teoretice. Clasificarea ciclurilor uzuale ...............................93
4.2. Cicluri şi surse termice reale .....................................................................................96
4.3. Analiza energetică a ciclurilor Rankine – Hirn din CTE şi CCG cu ITA..................97
4.3.1. ITA cu condensaţie pură, metodele de creştere a randamentului .......................97
4.3.2. Tipuri de ITA de cogenerare, metode de creştere a eficienţei lor energetice ...102
4.3.3. Puteri, parametri, performanţe şi domenii de utilizare a ITA, în CTE şi CCG.106
4.4. Prezentarea principială a ciclurilor Stirling şi Ericsson ...........................................107
4.4.1. Caracteristicile generale ale ciclurilor şi motoarelor cu piston în circuit închis
....................................................................................................................................107
4.4.2. Ciclul şi motorul Stirling ..................................................................................108
4.4.3. Ciclul şi motorul Ericsson ................................................................................111
4.5. Analiza energetică a ciclurilor Otto – Diesel din CTE şi CCG cu MP ....................113
4.5.1. Tipuri de MP, criterii de clasificare şi caracteristici funcţionale ......................113
4.5.2. Debitul volumetric şi masic de gaz aspirat de MP, influenţa
parametrilor externi ..........................................................................................115
4.5.3. Diagrama indicată a MP, presiunea medie indicată, puterea indicată, puterea
efectivă la cuplă, presiunea medie efectivă ...............................................................116
4.5.5. Metode „intensiv – termodinamice” de creştere a performanţelor
MP energetice...................................................................................................120
♦
122 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
Evacuare Evacuare
Admisie Admisie GA
Gaze
ardere
K
AT cilindri
cilindri R
MP
MP
K
Aer T
Aer
Fig. 4.21. Schema fluxurilor de aer - gaze de Fig. 4.22. Schema fluxurilor de aer şi gaze
ardere pentru MP cu supraalimentare slabă. de ardere pentru un MP cu supraalimentare
medie.
• MP cu supraalimentare puternică, sau soluţia „TurboIntercooler” utilizează o
turbosuflantă formată dintr-un compresor de aer în două trepte (între care se
introduce un schimbător de căldură pentru răcirea aerului) şi o turbină care o
antrenează.
Evacuare
Admisie GA
cilindri
2.
MT
Aer
K2 K1
T
RI
(în condiţiile diametrului cilindrului şi lungimii cursei mai mici), se face prin
creşterea numărului de cilindri. Puterile unitare ale motoarelor Otto sunt în
intervalul (25÷20.000) kWe, iar randamentele efective la cuplă de ordinul
(36÷40)%.
Pentru menţinerea în limite acceptabile a caracteristicilor de fiabilitate şi
mentenabilitate, MP energetice nu depăşesc în general 1500 (1800) rot/min.
RBM RI
CAF
recuperator Retur
RF
RCTS
RU
32
Mărimea cotei depinde de parametrii agentului caloportor şi de forma diagramei de
transfer de căldură a cazanului.
126 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
se poate exprima ca mai sus: (ystr CCG MP= =ηel br/ηth br), iar randamentul global brut
se mai poate scrie ca:
ηgl brut CCG MP=(ηel br+ηth br)=(Wth rec+Wbg)/Wtc=1-(∆Wr+c+n+∆Wcoş+∆Wgen)/Wtc) (4.19)
Este evident că recuperarea de căldură de la MP măreşte randamentul global de
utilizare a energiei primare fără a influenţa performanţele de conversie a căldurii în
lucru mecanic. Ca urmare: producţia de electricitate poate fi independentă de cerea
de căldură a consumatorului şi randamentul global al CCG – MP se maximizează
prin recuperarea maximă a căldurii33.
33
Randamentul global al CCG – MP este uşor mai redus decât la ITA cu contrapresiune,
dar cota din energia primară ce se transformă în electricitate este mai mare la CCG – MP
decât la ITA cu contrapresiune.
CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE 127
cea mai mare valoare a lucrului mecanic net se obţine pentru ε2 egal cu
media geometrică a valorilor extreme, ε2 = θ(κ-1)/2κ, dar randamentul termic obţinut
este mai mic decât cel maxim.
Temperatura [K]
2 3
ε3 ε1
CA ε2
GE
K TG
ε3 > ε2 > ε1
1
4
Entropia [kJ/(kg·K)]
Fig. 4.25. Schema unei ITG – ciclul Fig. 4.26. Reprezentarea ciclului Brayton
teoretic „simplu”. teoretic în diagrama T – s.
Fig. 4.28. Variaţia cu raportul de compresie a lucrului mecanic net în ciclul Brayton
teoretic, pentru diferite rapoarte θ.
CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE 129
Ciclul Brayton real are procese ireversibile. Din cauza pierderilor de presiune
la curgere, procesele de primire şi cedare a căldurii nu sunt izobare34. Ca urmare, se
definesc rapoarte diferite de compresie (εK) şi destindere(εT): εK=p2/p1 şi εT=p3/p4.
Cum p3< p2 şi p4>p1, rezultă εK> εT.
Procesele de destindere şi compresie deşi cvasiadiabate, sunt neizentrope.
Ireversibilitatea lor este caracterizată prin randamentele interne ale celor două
maşini. Randamentul intern al compresorului măreşte temperatura aerului la ieşirea
din acesta şi lucrul mecanic de compresie (LKomp real=LKomp teor/ηintern K), iar
randamentul intern al turbinei ridică temperatura la ieşirea din turbină şi reduce
lucrul mecanic de destindere (LTurb real=LTurb teoretic • ηintern turbină). Suplimentar, lucrul
mecanic de destindere în turbină este micşorat şi de faptul că raportul de destindere
este mai mic decât cel de compresie. Pe ansamblu Lnet real=LTurb real-LKomp real, scade
mult sub Lnet teoretic.
Fig. 4.29. evidenţiază schema termică a unei ITG cu ciclul real „simplu”, iar
fig. 4.30. prezintă procesul termodinamic din ciclul Brayton real în diagrama T – s.
În fig. 4.31., 4.32. şi 4.33. se prezintă variaţia temperaturii aerului la ieşirea din
compresor, respectiv a gazelor de ardere la ieşirea din turbină, a lucrului mecanic
net şi a randamentului termic, cu raportul de compresie, pentru un ciclu Brayton
real în care evoluează un gaz biatomic cvasiideal35.
Temperatura 3
2 3
CA
GE
p2
K TG
1 2
FA 2t 4
4
AZ 4t 5
0
5 p0
0
1 Entropia kJ/kg/K]
Fig. 4.29. Schema termică a unei ITG – Fig. 4.30. Reprezentarea ciclului Brayton
ciclul real „simplu”. real în diagrama T – s.
34
Gradul de ireversibilitate al proceselor din CA şi de la evacuare este caracterizat prin
pierderile relative de presiune în CA şi Filtrul de aer FA şi Amortizorul de Zgomot AZ.
35
Valorile numerice din aceste figuri au fost calculate pentru mărimi uzuale ale
randamentelor interne şi ale pierderilor relative de presiune.
130 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
Fig. 4.31. Variaţia cu εcompresie a t2 aer şi a t4 gaze ardere, pentru un ciclu Brayton real.
36
Maximizarea Lintern net pe 1 kg de fluid permite creşterea puterii unitare şi reducerea
investiţiei specifice în ITG.
37
Maximizarea ηt real conduce la minimizarea consumului de combustibil pentru aceeaşi
putere mecanică dezvoltată.
CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE 131
Fig. 4.32. Variaţia cu εK a lucrului mecanic net în ciclul Brayton real, pentru diferite
rapoarte ale temperaturilor extreme.
Fig. 4.33. Variaţia cu εK a randamentului termic al ciclului Brayton real, pentru diferite
rapoarte ale temperaturilor extreme.
132 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
2 3
CA
Winternă Wbg GE
Wtc
K TG
∆Wmec ∆Wgen
1
FA 4
∆Wr+c+n 0 5 abur sau
gaze de
∆Wcsga ardere la coş apă
apă CR fierbinte
Fig. 4.34. Diagrama fluxurilor Fig. 4.35. Schema termică de principiu a unei
energetice pentru o CTE – TG. CCG - TG exclusiv recuperative.
38
Din cauza arderii interne şi debitului deombustibil, Dgaze ardere > D aer.
CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE 133
Principalele tipuri de ITG folosite în scopuri energetice sunt clasificate uzual în:
ITG staţionare (heavy-duty), realizate folosind tehnologii derivate din
construcţia TA;
ITG aeroderivative, împărţite la rândul lor după provenienţă în maşini:
turbopropulsoare (cu toată puterea la elice – vezi fig. 4.36.), turboreactoare (cu
toată puterea în jet supersonic de gaze – vezi fig. 4.37.) şi turbofan (cu toată
puterea în jet sonic de aer şi gaze de ardere – vezi fig. 4.38.).
micro ITG, realizate folosind tehnologii derivate din construcţia
turbosuflantelor de la MP.
K TG
39
Micro TG folosesc uzual recuperarea internă de căldură, fapt ce coboară ε(ηtermic max)
sub ε(Lintern net max).
CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE 135
40
Aceasta uşurează reparaţiile permiţând înlocuirea rapidă a părţii de înaltă temperatură.
136 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
Temperatură [K] 5
4 5
1 CA GE
KJP
TG
KIP
6 4
2 3 6
pintermediar
3 2 6t
1 Entropie [kJ/(kg·K)]
Fig. 4.39. Schema termică a unei ITG cu Fig. 4.40. Reprezentarea în diagrama T-s
compresie fracţionată şi răcire intermediară. a procesului din ITG cu compresie
fracţionată şi răcire intermediară.
Indiferent de modul de realizare a destinderii, apar următoarele efecte asupra
schimburilor energetice pe 1 kg de agent motor:
– scăderea lucrului mecanic de compresie şi creşterea lucrului mecanic net42;
– creşterea cantităţii de căldură primită de CA, datorită coborârii temperaturii
la ieşirea din treapta finală de compresie.
Dacă se menţine o destindere neîntreruptă şi acelaşi raport de compresie,
datorită scăderii temperaturii aerului la intrarea în CA, metoda conduce însă şi la
coborârea temperaturii medii superioare. Pentru acest caz, fragmentarea compresiei
cu răcire intermediară determină chiar căderea randamentului termic al ciclului
teoretic.
În ciclul real, procesele de compresie nu sunt izentrope, răcirea intermediară are
loc cu pierderi de presiune şi temperatura intermediară de răcire a aerului este mai
41
Pentru ca ciclul Brayton să atingă performanţe apropiate de cele ale ciclului Ericsson,
trebuie ca TG să utilizeze şi recuperarea internă de căldură.
42
În diagrama T-s se observă creşterea suprafeţei închise în curba ce descrie ciclul.
CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE 137
randamentului termic;
■ (∆Lnet/Lnet B)≅(∆Q1/Q1 B), atunci η t≅ηt B şi nu se realizează niciun câştig de
*
randament;
■ (∆Lnet/Lnet B)>(∆Q1/Q1 B), atunci η t>ηt B şi se obţine un câştig de randament,
*
dar sporul relativ al acestuia este mai mic decât sporul relativ al lucrului mecanic
net.
Compresia fracţionată, cu răcire intermediară, măreşte simultan ε(Lnet max),
precum şi ε(ηt max). Creşterea ε, cu menţinerea destinderii fără fracţionare şi ardere
intermediară, reduce temperatura gazelor de ardere la evacuarea din TG propriu-
zisă şi limitează posibilităţile de recuperare externă. Calculele de optimizare
termodinamică evidenţiază că se pot realiza, simultan: un câştig de randament de
ordinul a 2÷3% din cel de bază şi un spor de lucru mecanic net – de ordinul a
8÷10% din cel de bază, dacă raportul global de compresie creşte de circa 4/3 ori
faţă de cel de bază şi raportul de compresie al KJP este egal cu circa 3 K IP .
Metoda se foloseşte uzual la ITG de medie spre mare putere, cu rapoarte de
compresie ridicate, pentru producţie exclusivă de lucru mecanic - în aplicaţii navale
ale ITG aeroderivative turbofan, sau staţionare energetice - pentru producţie de
electricitate sau cogenerare.
43
Arderea intermediară este posibilă tehnic datorită excesului mare de aer la CA a ITG.
138 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
CA1 CA2
GE p2 4
4t 6
K 2 6t 7
2t pintermediară
1 TG2
FA TG1 6
AZ p0
0
7
0
1 Entropia [kJ/kg/K]
Fig. 4.41. Schema termică a unei ITG cu Fig. 4.42. Reprezentarea în diagrama T-s
destindere fracţionată şi ardere intermediară. a procesului din ITG cu destindere
fracţionată şi ardere intermediară.
La fel ca mai sus, metoda are efecte contradictorii asupra diverselor mărimi
energetice. Prin similitudine, notând cantitatea de căldură intrată în ciclul de bază
cu Q1 B şi lucrul mecanic net în acesta cu Lnet B, iar creşterile acestor mărimi cu ∆Q1,
respectiv cu ∆Lnet, variaţia randamentului termic real în ciclul perfecţionat, faţă de
cel de bază, depinde de raportul (∆Lnet/Lnet B)/(∆Q1/Q1 B). Dacă
(∆Lnet/Lnet B)≅(∆Q1/Q1 B), atunci η*t≅ηt b şi fragmentarea destinderii cu ardere
intermediară nu aduce câştig de randament ci numai spor de lucru mecanic net pe 1
kg de fluid.
Destinderea fracţionată cu ardere intermediară măreşte simultan ε(Lnet max),
precum şi ε(ηt max). Chiar la creşterea εtotal, dacă presiunea de intrare în turbina de
joasă presiune este mai mare sau egală cu cea din ciclul de bază, metoda nu reduce
temperatura gazelor de ardere la evacuarea din TG propriu-zisă şi nu afectează
posibilităţile de recuperare externă. Calculele de optimizare termodinamică
evidenţiază că în ciclul real, cu procese ireversibile, destinderi neizentrope şi ardere
intermediară neizobară, este posibil ca, prin dublarea raportului global de
CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE 139
K TG
6
1 2t 2
FA
0 p0
0 Entropia [kJ/kg/K]
1
Fig. 4.43. Schema termică a unei ITG, cu Fig. 4.44. Reprezentarea procesului din
recuperare internă de căldură. ITG, cu recuperare internă de căldură, în
diagrama T-s.
Din punct de vedere termodinamic, metoda conduce la scăderea Tm i, datorită
coborârii temperaturii de evacuare a gazelor de ardere din recuperatorul intern,
ceea ce limitează posibilităţile de recuperare externă a căldurii. Suprafaţa de sub
curba 5–6, de răcire a gazelor de ardere, este practic egală cu cea de sub curba 2–3,
de încălzire a aerului în recuperator. Principala limitare termodinamică este
datorată condiţiei de a asigura o diferenţă de temperatură gaze – aer. Astfel, pentru
a putea aplica această metodă, trebuie ca temperatura gazelor de ardere la ieşirea
140 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
din turbină să fie mai mare decât cea a aerului comprimat. Ţinând seama de
graficele de variaţie a temperaturii din fig. 4.31., aceasta limitează raportul de
compresie şi reduce cota de căldură reciclabilă. În plus, apar limitări constructive şi
funcţionale la schimbătorul de căldură gaze-aer.
În ciclul real, pierderile de presiune din schimbătorul de căldură recuperator fac
ca turbina cu gaze propriu-zisă, a ciclului perfecţionat, să dezvolte un lucru
mecanic mai mic decât în ciclul de bază. Ca urmare, L*net=Lnet B-∆Lnet, iar
randamentul termic al ciclului perfecţionat devine:
η*t=L*net/Q*1=ηt B•(1-∆Lnet/Lnet B)/(1-∆Q1/Q1 B) (4.25)
Şi în acest caz variaţia randamentului termic real, faţă de cel de bază, depinde
de raportul (∆Lnet/Lnet B)/(∆Q1/Q1 B). Pentru valori ale ε<ε( Lnet max) se obţin valori
(∆Lnet/Lnet B)<(∆Q1/Q1 B), şi rezultă η*t>ηt B, dar sporul relativ de randament în ciclul
real este mai mic decât în cel teoretic.
Pentru ciclul ITG „simplu”, fără fracţionarea compresiei şi destinderii, folosirea
metodei permite realizarea unui randament „electric” bun, încă de la rapoarte de
compresie mai mici decât cele din ciclul fără recuperare internă, iar
ε(ηt max)<ε(Lnet max). Domeniul valorilor optime ale rapoartelor de compresie
depinde de raportul temperaturilor extreme θ, de randamentele interne ale
maşinilor mecanoenergetice de compresie şi destindere şi de performanţele
schimbătorului de căldură de suprafaţă folosit pentru recircularea căldurii44.
Recuperarea internă de căldură se aplică uzual la micro TG cu puteri de ordinul
sutelor de kWel şi chiar la TG de câţiva MWe, de obicei în combinaţie cu
recuperarea externă pentru cogenerare „urbană”, de joasă temperatură pentru
aplicaţii de cogenerare45. Ea se mai aplică la unele ITG moderne de medie putere,
cu rapoarte de compresie mari, pentru producţie exclusivă de lucru
mecanic – aplicaţii navale, sau energetice staţionare.
44
În special de eficienţa termodinamică a transferului de căldură şi pierderile relative de
presiune
45
Temperatura coborâtă a gazelor de ardere la ieşirea din recuperatorul intern elimină,
practic, posibilitatea realizării de cazane recuperatoare care să producă abur.
46
De la ITG nu se pot recupera pierderile: a) prin radiaţie, convecţie şi nearse, b)
mecanice şi c) ale generatorului.
47
Ca şi la CCG – MP, s-a limitat reprezentarea la fluxurile de energie utilă brută.
CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE 141
Temperatura [K] 3
2t 2
Wt rec csga
5 ∆WC
p0 ∆Wcoş
0 s [kJ/kg/K]
1
Fig. 4.45. Reprezentarea în diagrama T-s a Fig. 4.46. Diagrama fluxurilor energetice
procesului din CCG – TG cu recuperare pentru o CCG – TG exclusiv recuperativă.
externă de căldură.
Pentru cazanul recuperator se defineşte coeficientul de recuperare a pierderilor
din căldura sensibilă a gazelor de ardere βrec csga=Wrec csga/Wcsga<1. Acesta depinde
de parametrii agentului caloportor şi de forma diagramei de transfer de căldură a
cazanului. Cota din energia primară valorificabilă la consumatorii termici se poate
scrie ca: ηth br=ηCA•(1-ηt)•βrec.
Ca urmare, indicele de structură a energiei utile devine:
ystr CCG TG=ηel br/ηth br=ηt•ηmec•ηgen/[(1-ηt)•βrec] (4.26)
iar randamentul global brut se poate scrie ca:
ηgl brut CCG TG=(Wth rec+Wbg)/Wtc=1-(∆Wr+c+n+∆Wcoş+∆Wmec+∆Wgen)/Wtc (4.27)
sau,
ηgl brut CCG TG=(ηel br+ηth br)=ηCA•[ηt•ηmec•ηgen+(1-ηt)•βrec] (4.27’)
La TG, ca şi la MP, cogenerarea este recuperativă şi nu influenţează conversia
căldurii intrate în lucru mecanic. Datorită temperaturii mari a gazelor de ardere
evacuate din TG coeficientul de recuperare a căldurii sensibile a gazelor de ardere
este mai ridicat decât la MP şi întreaga cantitate de căldură recuperată poate fi
folosită pentru producere de abur. În plus, datorită temperaturilor ridicate la sursa
caldă, indicele de structură a energiei utile este mai mare ca indicele de cogenerare
al ITA.
142 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
48
În aceste regimuri, la CCG–MP era necesară răcirea tehnologică a blocului motor.
CCG–TG au avantajul că, la ocolirea totală a CR se poate trece la producerea exclusivă
de electricitate, fără creşterea cantităţii de căldură evacuată în circuitul de răcire.
CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE 143
GE ∆WCA
K TG
1
FA CRP 4 Wtc 2 Wintr CRP Wt brută
0 5
la coş
apă abur
∆WCRP
Fig. 4.47. Schema termică de principiu Fig. 4.48. Diagrama fluxurilor energetice pentru
a unei CCG – ITG cu recuperare şi o CCG – ITG cu recuperare şi postcombustie.
postcombustie.
Se observă că postcombustia ridică temperatura la cazanul recuperator şi
intensifică transferul de căldură, măreşte cantitatea de căldură livrabilă şi asigură o
elasticitate sporită în funcţionare, prin reglarea debitului adiţional de combustibil în
funcţie de consumul de căldură, îmbunătăţeşte randamentul global, atât în raport cu
cel de la ITG cu recuperare şi fără postcombustie, cât şi cu cel de la livrare de vârf
cu ardere separată a combustibilului inferior. În schimb, reduce indicele de
structură a energiei utile, mărind cantitatea de căldură livrată, pentru aceeaşi
producţie de electricitate.
La postcombustia monotreaptă „avansată” (care utilizează aproape integral
oxigenul din gazele de ardere) temperatura creşte, iar cazanul nu mai poate fi
exclusiv convectiv şi în contracurent. După caracterul intermitent sau permanent al
postcombustiei, numărul de trepte, domeniul de reglare şi tipul de transfer de
căldură, cazanele cu recuperare şi postardere pot fi:
– cazane convective cu postcombustie redusă, într-o treaptă amonte de cazan şi
domeniu de reglare de la zero până la limita permisă de construcţia convectivă a
cazanului (de obicei tga<850˚C);
– cazane de abur cu postcombustie medie, vaporizator radiativ şi convectiv şi
supraîncălzitorul amplasat pe drumul de gaze după vaporizator (în acest caz se
renunţă la construcţia în contracurent);
– cazane convective cu postcombustie în trepte49;
49
Postcombustia în trepte menţine transferul convectiv şi construcţia în contracurent. Ea
este utilizată la cazane cu mai multe nivele termice ale agenţilor. Prima treaptă se
amplasează amonte de cazan, iar celelalte între nivelele termice de cedare a căldurii.
144 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
la coş
Aer
Motor
Combustibi
spre
mediul ambiant
Fig. 4.49. Schema termică a unei CTE cu ciclu combinat, având MP ca ciclu înaintaş şi
ITA recuperatoare de condensaţie, cu utilizarea căldurii recuperate de la blocul motor.
CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE 147
În fig. 4.49. se prezintă schema termică a unei CTE cu ciclu combinat, având
MP ca ciclu înaintaş şi ITA recuperatoare, de condensaţie, cu utilizarea la un
consumator urban a căldurii recuperate de la blocul motor. Această combinaţie
permite creşterea randamentului global brut de producere a electricităţii până la
48÷50%. Soluţia se foloseşte la MP Diesel navale de mare putere, sau în CTE cu
MP Otto care ard gaz natural. Turaţiile celor două maşini termice diferă mult. Ca
urmare, acestea antrenează generatoare electrice distincte. Datorită parametrilor
coborâţi ai aburului produs în cazanul recuperator şi al faptului că acesta valorifică
doar o parte din pierderile de căldură ale motorului (cele din căldura sensibilă a
gazelor de ardere), puterea la bornele generatorului antrenat de TA este de circa
10÷12 ori mai mică decât cea a generatorului antrenat de MP. La puteri mari se
poate colecta aburul produs de la mai multe MP pentru a fi utilizat la o singură TA.
Principalul dezavantaj al schemei precedente, în aplicaţii de cogenerare, îl
reprezintă existenţa pierderilor spre mediul ambiant prin apa de răcire a
condensatorului. Datorită lor randamentul global de utilizare a energiei primare
este mai scăzut decât în cazul unei CCG-MP.
Pentru a beneficia simultan de avantajele combinaţiei de cicluri şi al
cogenerării, se poate trece la o schemă de tipul celei din fig. 4.50.
Turbină
Cazan cu abur
recuperator
Motor
la coş
Combustibil
Retur reţea AF
Fig. 4.50. Schema termică a unei CCG urbane, cu ciclu combinat MP + ITA de
contrapresiune.
În acest al doilea caz se foloseşte o turbină cu abur cu contrapresiune. Încălzirea
apei de reţea are loc în trei trepte: (1) pentru recuperarea căldurii de la răcirea
blocului motor, (2) în condensatorul TA şi (3) într-un economizor al cazanului
recuperator. Cota din energia primară care se transformă în electricitate scade la
148 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
circa 46÷48%, dar randamentul global poate să atingă valori de ordinul a 88÷90%,
iar indicele de structură a energiei utile devine supraunitar.
la coş
ECO
VAP
SI
CA
G
E
K TG TA
Fig. 4.51. Schema termică de principiu a unei CTE cu ciclu combinat gaze-abur având
ITG înaintaşă şi ITA recuperatoare de condensaţie pură.
CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE 149
Wt 1
∆Wm G ∆Wgen G
Wcgsa Wt rec csga ∆Wm A ∆Wgen A
∆WCA ∆Wcondensator
∆Wcoş
Fig. 4.53. Diagrama fluxurilor energetice pentru o CTE cu ciclu combinat gaze-abur,
având ITG înaintaşă şi ITA recuperatoare de condensaţie pură.
150 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
ECOJP
VAPJP TamburJP
SIJP
ECOÎP
VAPÎP TamburÎP
SIÎP
Gaze de ardere
Fig. 4.54. Schema de curgere a unui cazan recuperator cu două presiuni de producere a
aburului.
ITG1
CR1
ITG2
ITA
CR2
PAÎP PAJP
D
Fig. 4.55. Schema termică a unei CTE-CCGA pe trei linii de arbori (două ITG la o ITA).
– cu două presiuni şi supraîncălzire intermediară la o presiune între cele de
producere;
– cu trei presiuni şi supraîncălzire intermediară la presiunea medie de
producere.
152 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
Raportul puterilor este supraunitar: Wbg G/Wbg A∈(1,8÷2). Faptul că ITG produce
cea mai mare parte din puterea electrică are avantajul că reduce investiţia specifică
pe ansamblul CCGA52, dar şi dezavantajul că limitează puterile unitare53.
CCGA presupune o întrepătrundere între cele două instalaţii, în sensul că ele nu
pot funcţiona eficient decât împreună. Totuşi, ITG pot funcţiona separat, cu
evacuarea în atmosferă. Exploatarea CCGA de tipul prezentat mai sus se face în
regimul: ITG conduce ITA.
În aplicaţiile de cogenerare cu ITA cu contrapresiune sau cu condensaţie cu
prize reglabile, pentru creşterea gradului de recuperare βrec, în zona de joasă
temperatură a cazanului recuperator se pot introduce suprafeţe suplimentare pentru
încălzirea agentului termic. În fig. 4.56. se prezintă schema termică a unei CCG
urbane cu CCGA, la care ITA este cu contrapresiune şi priză semireglată. Este de
remarcat faptul că în acest caz încălzirea apei de reţea se realizează în trepte.
Diagrama fluxurilor energetice este de tipul celei prezentată în fig. 4.58.
La aceste instalaţii, cota din energia primară care se transformă în electricitate
poate fi 50÷53%, randamentul global atinge 90÷91%, iar indicele de structură a
energiei utile devine puternic supraunitar.
CR
SAGA
ECOJP
PAÎP SJP
PAJP
SÎP
Tur ITA Retur
ITG GE
KR Am
SCTf 2
SCTf 1
Fig. 4.56. Schema termică de principiu a unei CCG cu ciclu combinat gaze-abur, având
ITG înaintaşă şi ITA recuperatoare cu contrapresiune şi priză semireglată.
52
ITG are investiţii specifice mai mici decât ITA.
53
Puterile unitare ale celor mai mari ITG sunt mai mici decât cele atinse de ITA. Pentru
creşterea puterii ITA se pot utiliza CCGA pe mai multe linii de arbori.
CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE 153
Wt1
∆Wm, G ∆Wgen, G
Wcgsa Wt rec csga ∆Wm, A ∆Wgen, A
∆WCA
∆Wcoş
Wt 2, A
Fig. 4.57. Diagrama fluxurilor energetice pentru o CCG urbană cu ciclu combinat gaze-
abur, având ITG înaintaşă şi ITA recuperatoare, cu contrapresiune.
În mod similar, se pot realiza instalaţii de cogenerare urbană cu TA cu
condensaţie cu priză reglabilă. Ca urmare a pierderilor de căldură la condensator
(spre mediul ambiant) randamentul global în regimul de termoficare maximă este
uşor mai coborât decât cel de mai sus, iar în regimul de condensaţie este
comparabil cu cel al CTE – CCGA.
La CCG de cogenerare industrială, cazanele recuperatoare au cel puţin două
presiuni de producere a aburului (din care presiunea coborâtă este egală cu cea de
consum) şi TA cu contrapresiune. Randamentul global rămâne la fel de ridicat ca la
CCG urbane cu TA cu contrapresiune, dar cota din energia primară care se
transformă în electricitate se reduce cu atât mai mult cu cât presiunea de consum
creşte.
În oricare din aplicaţiile de cogenerare, pentru creşterea elasticităţii în
funcţionare cazanul recuperator poate fi cu postcombustie variabilă limitată.
la sursă la agentul motor are loc printr-o suprafaţă, fapt ce măreşte consumul de
metal şi impune folosirea în zona fierbinte a ciclului a unor materiale speciale, care
să reziste la o temperatură mai ridicată decât ceea mai mare temperatură a
agentului motor. Aceasta limitează posibilităţile de creştere a temperaturii medii
superioare Tms.
ITG şi MPE (maşinile cu piston – energetice) folosesc „arderea internă” sub
presiune. Agentul care întreţine arderea, respectiv care rezultă din ardere, este şi
agent de lucru. Pentru limitarea eroziunii şi coroziunii, combustibilul folosit trebuie
să fie „curat” (fără cenuşă, Sulf, Vanadiu, etc.), fapt ce impune ca aceste instalaţii
să ardă combustibil gazos sau lichid şi măreşte cheltuielile cu combustibilul.
Arderea sub presiune şi în interiorul agentului de lucru majorează încărcarea
specifică şi elimină necesitatea transferului de căldură prin suprafaţă. În ansamblu,
instalaţiile îşi reduc consumul de metal, volumul şi costul. În zona fierbinte a
ciclului materialele pot fi răcite până la temperaturi mai mici decât cele ale
agentului motor, fapt ce permite creşterea Tms.
mare. După cuplarea la reţeaua electrică, viteza de variaţie a încărcării este limitată.
Aceste caracteristici determină folosirea ca centrale de bază.
ITG şi MPE sunt compacte, au consumuri mici de material, investiţii specifice
mici şi inerţie redusă. Ele pot porni în durate de ordinul minutelor, sau cel mult al
câtorva zeci de minute. Consumul de durată de viaţă şi de energie, la pornire, este
mic, dar necesită Lmecanic de antrenare. Viteza de variaţie a încărcării poate fi mare.
Cele de mai sus permit folosirea ca centrale de semivârf, vârf şi rezervă - siguranţă.
54
Aceasta influenţează atât caracteristicile ecologice cât şi pe cele de ardere.
158 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
C; H; O; N S0 Ss M Wt
Masa organică Sulf Masa minerală Umiditatea
convenţională Organic Sulfuri necombustibilă higroscopică de imbibaţie
55
Cu cât petrochimia extrage mai multe “produse albe” (ex. prin hidrogenare sau cracare
termică şi catalitică) scade procentul de păcură şi creşte participaţia de hidrocarburi grele
în păcură.
CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE 159
56
Acesta produce prin ardere CO2, care participă la efectul de seră.
57
Prexistenţa oxigenului în masa organică reduce necesarul de oxigen din aer pentru
ardere.
58
Azotul organic poate oxida producând NOX, responsabil, alături de SOX, de ploaia
acidă.
59
Influenţează producţia de SO2 şi SO3 (prescurtat SOX), care participă la fenomenele de
ploaie acidă.
60
La temperaturile din focar pirita se descompune iar Sulful provenit din ea oxidează.
160 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
61
Ca urmare prezenţa acestora reduce puterea calorifică inferioară a amestecului.
CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE 161
62
Aceasta permite reducerea, până la anulare, a necesarului de combustibil suport pentru
ardere.
63
Pe această cale se intensifică schimbul de masă şi căldură.
64
În sensul că în gazele de ardere nu trebuie să existe gaze combustibile, cum ar fi CO.
65
În produsele de ardere să nu existe vapori, picături de lichid sau particule solide (zgură
şi cenuşă în focar, praf în gazele de ardere) ale unor substanţe combustibile care fie nu au
participat la ardere fie au rezultat din ardere incompletă (cocs - la arderea imperfectă a
păcurii).
66
Reducerea debitului de aer micşorează pierderile prin căldura sensibilă a gazelor de
ardere, dar o scădere excesivă poate să ducă la ardere incompletă.
162 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
Combustibil Cenuşă
Aer
secundar
Zgură
Aer
Aer primar
67
Totuşi, o viteză prea mare a aerului poate să conducă la antrenarea în gazele de ardere
a unor particule solide care să conţină substanţe nearse fizic.
68
Dacă dimensiunile sunt prea mari scade suprafaţa de contact şi particulele nu pot fi
menţinute în sustentaţie; dacă ele sunt prea mici granulele pot fi antrenate în gazele de
ardere.
CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE 163
ardere rămâne coborâtă, ceea ce reduce producţia de NOx termic. Este o tehnologie
„curată” din punct de vedere ecologic şi pentru că permite folosirea unor adaosuri
pentru desulfurare în strat.
Combustibil Combustibil
Zgură,
cenuşă
Fig. 4.61. Arderea turbionară a Fig. 4.62. Arderea pulverizată a
combustibililor solizi sub formă de praf. combustibililor gazoşi şi lichizi.
Arderea turbionară a combustibililor solizi sub formă de praf asigură
traiectorii lungi ale particulelor şi timp mare de remanenţă a acestora în flacără, iar
măcinarea fină măreşte suprafaţa de contact între particule şi comburant. Această
tehnologie permite valori coborâte ale excesului de aer, aproape fără creşterea
procentului de nearse. Este cea mai răspândită metodă de ardere a combustibililor
inferiori în cazane medii, mari şi foarte mari.
Arderea pulverizată a combustibililor gazoşi şi lichizi se poate folosi la diverse
mărimi de cazane. Permite valori coborâte ale coeficientului de exces de aer şi
foarte mici de nearse. Timpul de remanenţă nu pune probleme speciale, datorită
posibilităţii fragmentării combustibilului în particule cât mai mici şi a amestecului
fin între aer şi combustibil. Combustibilii lichizi necesită pulverizarea fină a lor, pe
cale mecanică (presiune, cupă rotativă) sau gazodinamică (cu abur).
Combustibilii de tip biomasă sau gunoaie menajere au caracteristici apropiate
de cele ale cărbunilor inferiori. Pe de altă parte puterile termice ale instalaţiilor ce
utilizează aceste forme de energie primară sunt mici. Ca urmare tehnologiile uzuale
de ardere a acestora sunt:
pe grătar, pentru deşeuri menajere şi biomasă cu grad mic de mărunţire;
în pat fluidizat, pentru biomasă cu grad de mărunţire mediu spre mic.
Din cele de mai sus rezultă că arderea externă este tehnologia de bază pentru
ITA, în timp ce arderea internă este utilizabilă, în principal, la MP şi ITG.
164 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
BIBLIOGRAFIE
4.1. Alexe, F., Cenuşă, V., Mărculescu, C., Ene, M., Optimizarea centralelor
electrice de termoficare de medie putere cu ciclu combinat gaze – abur,
Producerea, transportul şi distribuţia energiei electrice şi termice,
Bucureşti, Noiembrie 2000, 16-23.
4.2. Athanasovici, V., Utilizarea căldurii în industrie vol I, Ed. Tehnica,
Bucureşti, 1995.
4.3. Athanasovici, V., Utilizarea căldurii în industrie vol II, Ed. Tehnica,
Bucureşti, 1997.
4.4. Bowman, L., Small modular power development at External Power, LLC:
Residential and small commercial Stirling cogeneration systems, Fifth
International Biomass Congress of the Americas, Orlando, USA, 2001.
4.5. Cantuniar, C., Turbomaşini termice, Vol. 2, Editura Mirton, Timişoara,
2002.
4.6. Cenuşă, V., Optimizarea termoeconomică a C.E.T. industrială cu ciclu
combinat gaze/abur, Energetica, Bucureşti, Nr. 6, Iunie 2005, 210 – 214.
4.7. Cenuşă, V., Petcu, H., Producerea Energiei Electrice din Combustibili
Fosili. Aplicaţii, Editura BREN, Editura Universul Energiei, Bucureşti,
2005.
4.8. Cenuşă, V.E., Alexe, F. N., Analysis on the thermodynamic performances
of CHP microturbines with supplementary firing and heat recovery for
district heating, Scientific Buletin of POLITEHNICA University of
Timişoara, Romania, Transactions on Mechanics, Tomul 51(65),
Fascicola 1, 2006, ISSN 1224-6077, 89 – 94.
4.9. Cenuşă, V.E., Alexe, F. N., Petcu, H., Optimizarea tehnico-economică a
microturbinelor cu gaze pentru cogenerare urbană, cu restricţii impuse
asupra conductanţelor recuperatoarelor de căldură interne şi externe,
International Conference Energy-Environment CIEM 2005, 20-21
october 2005, Bucharest, ROMANIA, ISBN 973-86948-5-X, Editura
Universul Energiei, S5_L5.
4.10. Cenuşă, V., Feidt, M., Benelmir, R., Badea, A., Exergetic optimization of
the heat recovery steam generator by imposing the total heat transfer area,
International Journal of Thermodynamics (International Journal of
Applied Thermodynamics), Vol. 7, (No. 3), pp. 149-156, september-
2004.
4.11. Cenuşă, V.E., Feidt, M., Benelmir, R., Badea, A., Optimisation des cycles
combinés gaz/vapeur avec un ou deux niveaux de pression et chaudière à
surface d'échange imposée, Oil & Gas Science and Technology – Revue
de l’Institut français du pétrole, ISSN : 1294-4475, Vol. 61, No. 2, pp.
225-235, 2006.
4.12. Darie, G., Dupleac, M., Sava, M., Cenuşă, V., Cicluri combinate gaze-
abur, Editura AGIR, Bucureşti, 2001.
4.13. DTE Energy Technologies, DTE Energy Technologies Introduces the
ENX 55 Stirling Engine, 2004.
CICLURI DE COGENERARE, ASPECTE TERMODINAMICE ŞI ENERETICE.
RESURSE PRIMARE DE ENERGIE 165
CUPRINS CAPITOLUL 4
7 10 9 6
8 Fig. 5.1. Cazan de abur cu tub de
flacără şi ţevi de fum: 1 – arzător; 2 –
tub de flacără; 3 – ţevi de fum; 4 –
2
cameră de fum anterioară; 5 – cameră
de fum posterioară; 6 – coş de fum; 7 –
1 spaţiu de apă; 8 – spaţiu de vapori;
9 – separator de umiditate; 10 – abur
5 saturat.
4
3
4 2 4 4
2
5 5 5
3 3 3
1 1 1
7 7
7
6 6
6 8
a. b. c.1. 7
6 7
6
4
1 1
5
5 5
9
4 9 4
1
3
3
3 7
6
c.2. d.1. d.2.
.
Fig. 5.2. Cazane de abur cu ţevi de apă: a. – cazan cu circulaţie naturală; b. – cazan cu
circulaţie forţată multiplă; c. – cazan cu circulaţie forţată unică cu punct de vaporizare
variabil (c.1. – cazan cu două drumuri de gaze de ardere – în π; c.2. – cazan turn);
d – cazan cu circulaţie forţată unică cu punct de vaporizare fix (d.1. – cazan cu două
drumuri de gaze de ardere – în π; d.2. – cazan turn). 1 – economizor; 2. – tambur;
3 – sistem vaporizator; 4 – supraîncălzitor de radiaţie; 5 – supraîncălzitor de convecţie;
6 – preîncălzitor de aer; 7 – evacuare gaze de ardere (spre coş).
Caracteristic cazanelor din centralele de cogenerare îl constituie faptul că ele
trebuie să ardă o gamă largă de combustibili. Astfel, pe lângă combustibilii clasici,
168 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
pot arde fie gaze rezultate din procesele tehnologice drept resurse energetice
secundare (gaz de cocs, gaz de furnal), fie deşeuri menajere.
Cazanele cu circulaţie naturală. Circulaţia apei în sistemul vaporizator are loc
datorită diferenţei de densitate între emulsia apă – abur din ţevile fierbătoare şi
lichidul din ţevile coborâtoare (efectul termosifon). Se construiesc pentru debite
maxime de cca. 180 kg/s „640 t/h” şi presiuni mai mici de 160 bar.
Diferenţa de presiune motoare datorată efectului termosifon are valori reduse şi,
ca urmare, viteza de circulaţie în ţevile fierbătoare este mică conducând la diametre
mari ale ţevilor fierbătoare şi la valori limitate ale coeficienţilor de schimb de
căldură. Datorită acestor efecte, greutatea sistemului fierbător este mult mai mare
decât la alte tipuri de cazane, consumul specific de metal şi conţinutul de apă fiind
ridicat. Ca urmare, cazanele cu circulaţie naturală au o inerţie termică ridicată, care
conduce la:
– consum de căldură ridicat în perioadele de pornire şi durate lungi de pornire
ca urmare a diferenţelor de temperatură admise între diferitele puncte în materialul
tamburului;
– procesele tranzitorii sunt mai lente ceea ce face posibilă o reglare mai uşoară;
– pe baza căldurii importante acumulate, cazanele permit salturi mari de
producţie fără ca presiunea să scadă prea mult. Această caracteristică este
avantajoasă în cazul centralelor de cogenerare supuse curent la variaţii de sarcină.
Tamburul şi colectoarele ecranelor sistemului vaporizator fac posibilă purjarea
cazanului în scopul reducerii conţinutului de săruri în apa din cazan. Ca urmare,
condiţiile de calitate impuse apei de alimentare sunt mai puţin stricte, aceste cazane
fiind preferate pentru centralele de cogenerare industrială la care cota de apă de
adaos are valori ridicate.
Conform datelor de exploatare, disponibilitatea cea mai mare se întâlneşte la
acest tip de cazan, recomandându-l pentru echiparea centralelor de cogenerare în
vederea asigurării alimentării continue a consumatorilor de căldură (în special a
consumatorilor industriali).
Ţinând cont de caracteristicile avantajoase enunţate anterior, cazanele cu
circulaţie naturală sunt cele mai indicate pentru echiparea centralelor de cogenerare
urbană şi industrială.
Cazanele cu circulaţie forţată. La acest tip de cazane circulaţia apei în
sistemul vaporizator se face cu ajutorul pompelor de alimentare (cazane cu
circulaţie forţată unică) sau, mai rar, cu ajutorul unor pompe de circulaţie speciale
(cazane cu circulaţie forţată multiplă). Se construiesc pentru debite mari de peste
180 kg/s (640 t/h) şi presiuni de peste 160 bar.
Datorită disponibilului mai mare de presiune, viteza de circulaţie a apei în ţevile
vaporizatoare este mai mare, reducându-se secţiunea necesară curgerii şi
majorându-se coeficienţii de schimb de căldură. Astfel, consumul specific de metal
este mai redus decât la cazanele cu circulaţie naturală.
Cazanele cu circulaţie forţată unică (cel mai răspândit tip de cazane cu circulaţie
forţată) au un volum mic de apă, inerţia lor fiind redusă. Ca urmare, la variaţii mari
ECHIPAMENTE ENERGETICE DE BAZĂ ALE SURSELOR DE
PRODUCERE A CĂLDURII 169
105
100
Randament [%]
85
80
20 30 40 50 60 70 80 90 100
Încărcare [%]
Tur
Gaz natural
a. b.
Aer ardere
Coş de fum
Gaz natural
Ventilator
gaze ardere Evacuare
Retur
condens
Fig. 5.5. Transformarea unui cazan clasic în cazan cu condensaţie.
Valorificarea maximă a căldurii latente a vaporilor de apă este posibilă folosind
cazane cu condensaţie numai dacă gazele de ardere se răcesc sub cca. 55-56°C
(valoarea temperaturii de rouă pentru excese de aer de 1,15-1,25), respectiv:
• în cazul cazanelor destinate preparării apei calde de consum (întotdeauna);
• în cazul cazanelor pentru încălzire sau pentru încălzire şi prepararea apei
calde de consum, numai dacă instalaţia de încălzire funcţionează la un regim mai
coborât de temperaturi (temperatura returului trebuie să fie sub valoarea
temperaturii de rouă de 56°C).
172 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
a. b.
Fig. 5.6. Schema de principiu a unui CAF de radiaţie: a – în regim de funcţionare de bază
150°C/70°C; b – în regim de funcţionare de vârf 150°C/102°C (104°C).
ECHIPAMENTE ENERGETICE DE BAZĂ ALE SURSELOR DE
PRODUCERE A CĂLDURII 173
90
Randament relativ η/ηC
80 CAF
70
30
20
[%]
10
0
0 0,2 0,4 0,6 0,8 1
Încărcare cazan
100
90
80
70
60
q Cv q Cv
50
40 q Cc q Cc
30
20
10
0
0
1000
2000
3000
4000
5000
6000
7000
8000
9000
a. b.
Durată anuală [h/an]
Fig. 5.8. Curba clasată a sarcinii Fig. 5.9. Soluţii posibile de instalare a sarcinii
termice urbane. termice de bază şi de vârf în cazul
centralelor de cogenerare urbană cu
turbine cu abur.
– cazanele de apă fierbinte au randamente mai ridicate la sarcini parţiale decât
cazanele de abur, acest lucru fiind foarte important, deoarece cazanele de vârf
funcţionează în majoritatea timpului la sarcini parţiale (vezi fig. 5.7.);
– în afara perioadelor de vârf ale sarcinii termice (ale zilelor foarte geroase) care
au o durată scurtă de apariţie, cazanele de apă fierbinte pot constitui o rezervă
pentru sarcina termică de bază.
În cazul particular al centralelor de cogenerare urbană mici, cu turbine cu abur,
sau al centralelor de cogenerare mixte cu ponderea redusă a sarcinii termice
urbane, datorită valorilor reduse ale sarcinii termice cât şi a parametrilor iniţiali
mai reduşi ai aburului viu, instalarea sarcinii termice de vârf în cazane speciale nu
este justificată, aceasta fiind instalată în cazanele energetice de abur
supradimensionate corespunzător.
Capacitatea de producţie a unui cazan de abur DCc şi numărul de cazane nC în
regim normal de funcţionare se determină astfel:
– la instalaţii cu schemă bloc (grupuri de cogenerare cu turbine cu abur de puteri
unitare mari, cu parametrii iniţiali ridicaţi şi cu supraîncălzire intermediară):
DTc
DCc = K ⋅ (5.1)
nC
în care: DTc este debitul maxim (de calcul) cerut de turbină, K=1,00 ... 1,07 este un
coeficient de rezervă care ţine cont de reducerea în timp a debitului cazanului ca
urmare a murdăririi suprafeţelor de schimb de căldură, iar nC = 1 sau 2 este
numărul de cazane pe bloc;
– la instalaţiile cu bare colectoare:
nC nT
∑ DCc ,i ≥ K ⋅ ∑ DTc ,i (5.2)
1 1
176 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
în care: qvc reprezintă sarcina termică de vârf nominală (de calcul). Numărul de
cazane de apă fierbinte ţine cont şi de necesitatea unei anumite rezerve a sarcinii
termice.
Centralele de cogenerare industrială se caracterizează printr-o sarcină termică
cu o curbă clasată, în general, mult mai aplatisată decât în cazul centralelor de
cogenerare urbană (vezi cap. 2.), iar parametrii de consum sunt mai ridicaţi.
Debitul termic de vârf trebuie instalat în cazane de abur, care pot fi cazanele
energetice sau cazane de joasă presiune la parametrii de consum. Caracteristicile
sarcinii termice industriale fac ca dezavantajele utilizării cazanelor de înaltă
presiune (energetice) ca instalaţii de vârf să fie diminuate. De asemenea trebuie
ţinut cont că în producţia curentă nu există cazane de joasă presiune de debite
relativ mari şi că, în perioadele de vară, debitul de vârf instalat în cazanele
energetice poate fi utilizat pentru alimentarea turbinelor ale căror cazane sunt în
revizie (turbinele având o perioadă de revizie mult mai mare decât cazanele),
producându-se suplimentar energie în cogenerare. Aceste aspecte enunţate conduc
la oportunitatea instalării debitului de vârf în cazanele energetice de înaltă presiune.
Modul de instalare a debitului de vârf se stabileşte, de la caz la caz, în urma
unor calcule tehnico-economice comparative care trebuie să ţină seama de
condiţiile concrete – alură curbă clasată, cazane de abur existente în fabricaţie
curentă, investiţiile aferente în acestea etc.
Capacitatea de producţie a unui cazan de abur DCc şi numărul de cazane nC în
regim normal se stabilesc ţinând cont şi de faptul că siguranţa în alimentarea
consumatorilor industriali impune utilizarea schemei de legătură cazan – turbină cu
bară colectoare sau cu bară de ajutor:
nC nT c nIRR c
∑ c
∑ ∑
DC ,i ≥ K ⋅ DT ,i + DIRR,i
(5.4)
1 1 1
c
în care, în afara notaţiilor utilizate anterior, s-a mai notat cu DIRR ,i şi nIRR, debitele
şi respectiv numărul instalaţiilor de reducere răcire (IRR). Numărul de cazane nC se
determină ţinând cont şi de necesitatea asigurării unei rezerve în vederea
alimentării sigure a consumatorilor industriali.
Centralele termice urbane sau/şi industriale se caracterizează prin faptul că
nu există o împărţire a sarcinii termice în sarcină termică de bază şi de vârf,
întreaga sarcină termică fiind produsă în aceleaşi instalaţii: cazane de apă
ECHIPAMENTE ENERGETICE DE BAZĂ ALE SURSELOR DE
PRODUCERE A CĂLDURII 177
caldă, cazane de apă fierbinte sau cazane de abur, după natura sarcinii termice:
urbană sau industrială.
Capacitatea de producţie a sursei va fi:
nC
∑ DCc ,i ≥ K ⋅ D c (5.5)
1
sau
nCAF
∑ qCAF
c
,i ≥ q
c
(5.6)
1
I II III
C Fig. 5.10. Reprezentarea grafică a caracteristicii
D energetice a unui cazan de abur:
B I – zona de nefuncţionare;
II – zona de funcţionare normală;
III – zona de suprasarcină.
A
O Q opt Q
0 0
preferată liniei frânte ABC. Ecuaţia acestei drepte poate fi considerată cu suficientă
precizie drept caracteristică energetică reală şi are expresia analitică:
B = a ⋅ Q0 (5.12)
în care,
1
a= c (5.13)
η
c
unde η este randamentul nominal al cazanului.
Relaţia este valabilă pentru domeniul de funcţionare de durată a cazanului,
respectiv (0,45-0,55%) – 100% din debitul nominal al acestuia.
În cazul cazanelor de apă caldă şi fierbinte observaţiile de mai sus sunt
valabile (conf. fig. 5.3. şi 5.7. randamentul este practic constant pe un domeniu de
încărcări de cca. 15% – 100% din debitul nominal al cazanului). În consecinţă, şi în
acest caz, caracteristica energetică reală este descrisă de relaţiile (5.12) şi (5.13).
2
4 2 8 4
5 5
3 3
1
1
6 7 6 7
9
a. b.
Fig. 5.11. Cazane recuperatoare de abur cu ţevi de fum: a. – cazan recuperator simplu;
b – cazan recuperator cu ardere suplimentară. 1 – intrare gaze de ardere;
2 – evacuare gaze de ardere; 3 – separator de picături; 4 – ieşire abur; 5 – spaţiu
de abur; 6 – spaţiu de apă; 7 – ţevi de fum; 8 – arzător suplimentar; 9 cameră de
ardere suplimentară.
2 6 6 6
3
3 2 3 2
4 4
4
7
1 1
1 5
a. b.1. b.2.
6 6 6
3 3 3
4 4 5 4
2 2 2
1 1 1
5 5
5
a. b. c.
2
3
3 3
2 2
1 1
a. b.1. b.2.
Cuprins Capitolul 5 – I –
5 7
a.
intrare gaze ieşire gaze
de ardere 6 4 8 3 1 de ardere
5 7
b.
intrare gaze ieşire gaze
de ardere 6 de ardere
8
2
5 7
c.
intrare gaze ieşire gaze
de ardere 6 4 3 1 8 de ardere
Fig. 5.16. Cazane recuperatoare cu ardere suplimentară în două trepte: a. – cazan de abur;
b. – cazan de apă caldă (fierbinte); c. – cazan combinat abur – apă caldă
(fierbinte). Notaţiile au fost definite la fig. 5.15. În plus s-a notat cu 7 – arzătorul
suplimentar treapta 2-a şi cu 8 – camera de ardere a acestuia.
Arderea suplimentară poate constitui şi o rezervă în cazul avariei turbinei cu
gaze. În acest scop, arzătorul suplimentare poate fi prevăzut cu un ventilator special
de aer care intră în funcţiune la avaria turbinei cu gaze, cazanul recuperator
devenind similar unui cazan clasic.
Pentru realizarea arderii suplimentare se folosesc următoarele tipuri de arzătoare
[5.12]:
• arzătoare în venă de aer – injectează direct combustibilul în gazele de
ardere, cu exces mare de aer, fără a realiza un amestec prealabil cu acestea. Sunt
cele mai simple, mai ieftine şi mai uşor de instalat arzătoare pentru arderea
suplimentară. Pot fi folosite cu uşurinţă la modificarea unor cazane recuperatoare
existente. Datorită faptului că nu realizează un amestec prealabil cu gazele de
ardere, ele nu pot folosi întreaga cantitate de O2 din gazele de ardere fără riscul
apariţiei nearselor chimice în gazele de ardere. Se folosesc numai pentru
combustibili gazoşi. Având în vedere avantajele şi dezavantajele acestor arzătoare,
ele sunt cele mai utilizate pentru echiparea cazanelor recuperatoare cu ardere
suplimentară;
188 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
PcI PcII
pp1 pp1
ip1 pp2
qc qc1 ip1 pp2
qc2 ip2
ta tî ta tai tî
Fig. 5.17. Moduri posibile de realizare a prizei reglabile urbane: a.– priza reglabilă într-o
treaptă; b. – priza reglabilă în două trepte.
p0 , t 0 p0 , t 0 p0 , t0
Pc P P
D0 D0 D0
I II I II
pc 0
Dreg Dc Dreg Dc pc D cd pcd Dreg Dc pc D cd pcd
1. 2. 3.
situaţiei anterioare, diferenţele constând în valorile diferite ale debitului pentru care
s-a dimensionat corpul de joasă presiune. Variaţia debitului intrat în turbină este
dată de linia frântă 4’ din fig. 5.19., variaţia debitului destins în CJP de
linia frântă 4” din fig. 5.19., iar variaţia puterii electrice maxime de linia frântă 4
din fig. 5.19. Puterile electrice ce pot fi produse se vor situa între puterea electrică
maximă (linia frântă 4 din fig. 5.19.) şi puterea electrică minimă (CJP încărcat la
minim – linia 2 din fig. 5.19.).
În cazul turbinei cu condensaţie şi CJP supradimensionat în varianta c
(varianta 3.,c. de dimensionare a turbinei), debitul de abur intrat în turbină rămâne
constant la valoarea maximă D0c indiferent de mărimea sarcinii termice qc
(linia 5’din fig. 5.19.), creşterea acesteia făcându-se numai prin scăderea debitului
de abur destins în CJP de la valoarea de dimensionare până la valoarea DCmin
(linia 5” din fig. 5.19.). Puterea electrică maximă a turbinei va fi tot timpul
descrescătoare cu sarcina termică (linia 5 din fig. 5.19.). Puterile electrice ce pot fi
produse se vor situa între puterea electrică maximă (linia 5 din fig. 5.19.) şi puterea
electrică minimă (CJP încărcat la minim – linia 2 din fig. 5.19.).
Se fac următoarele observaţii:
• fig. 5.19. este corectă în ipoteza că randamentele intern şi mecanic ale
turbinei de cogenerare cu abur şi randamentul generatorului electric sunt constante
indiferent de încărcare. În realitate, aceste randamente sunt variabile cu sarcina, dar
concluziile sub aspect calitativ rămân neschimbate;
• valoarea puterii adiţionale maxime este dependentă de gradul de
supradimensionare a CJP. Cu cât acest grad este mai mare, cu atât valoarea puterii
adiţionale maxime este mai mare;
• sarcina termică la care se poate realiza puterea adiţională maximă scade pe
măsura supradimensionării CJP.
P 3-3.c.
3-3.b.
3-2. 3-3.a.
a.
P τ
2-3.c.
2-3.b. 2-2. 1
2-3.a.
P
3-3.c.
3-3.b.
3-2. 3-3.a.
b.
P τ
1
2-3.c. 2-2.
2-3.b.
2-3.a.
Fig. 5.20. Curbele clasate anuale ale puterii electrice produse de turbinele de cogenerare cu
condensaţie şi prize reglabile, în diverse variante de dimensionare a CJP:
a. – în regim normal de încărcare a echipamentelor; b. – în regim de putere
maximă. 1 – curba clasată acoperită de turbina de cogenerare, 2 – curbele de
variaţie P-qc în cele patru variante de dimensionare a CJP; 3 – curbele clasate ale
puterilor electrice în cele patru variante de dimensionare a CJP. Variantele de
dimensionare sunt identificate prin notaţiile: -2 – CJP nesupradimensionat;
-3.a. – CJP supradimensionat pentru obţinerea în condensaţie pură a cca. 50%
din puterea electrică nominală Pcc ; -3.b. . – CJP supradimensionat pentru
obţinerea în condensaţie pură a 100% din puterea electrică nominală Pcc ;-3.c. . –
CJP supradimensionat pentru obţinerea în condensaţie pură a puterii electrice
maxime.
ECHIPAMENTE ENERGETICE DE BAZĂ ALE SURSELOR DE
PRODUCERE A CĂLDURII 197
regim, în corpul de joasă presiune intră un debit mai mare decât debitul minim de
răcire a acestuia. De subliniat faptul că, în regim electric, puterea electrică produsă
este mai mare decât cea produsă în regim termic la aceeaşi sarcină termică livrată
de turbină. Regimul de condensaţie pură poate fi considerat un regim electric
particular, corespunzător unei sarcini termice nule livrată de turbină.
Pentru diversele variante de dimensionare a turbinelor de cogenerare cu abur,
gradul de încărcare al diferitelor corpuri este diferit, în funcţie de regimul de
funcţionare (v. tabelul 5.1).
Oarecare - -
Maxim - -
D c = D Cc
Dmin
cd < D0 < DC0 Pt = Pc + Pcdmin
Oarecare - -
Maxim -
Turbină cu Oarecare
condensaţie şi
Dc = 0
min
Dcd < Dcd < D Max
priză reglabilă cu min
0 < Dc < DCc Dcd 0 < Dc < DCt cd < D cd < D cd
D min Max cd
CJP
D 0 < D C0 PtC = PcC + Pcdmin D 0 < D C0 Pe < PtC
supradimensionat
pentru 50% din
puterea nominală Maxim
Turbină cu Oarecare
condensaţie şi
priză reglabilă cu Dc < DCc D min Dc = 0 D min
cd < D cd < D cd
Max
0 < Dc < DCc Dcd < Dcd < D cd
min Max
cd
CJP D 0 < D C0 D0 = DC0 D 0 < D C0
PtC = PcC + Pcdmin Pe > PtC Pe = PtC
supradimensionat
pentru 100% din
puterea nominală Maxim
Dc = DCc Dcd
min
< Dcd = Dcd Dc = 0 D cd = D Max
0 < D t < DCt
min Max
Dcd cd
ECHIPAMENTE ENERGETICE DE BAZĂ ALE SURSELOR DE PRODUCERE A CĂLDURII 201
Turbină cu Oarecare
condensaţie şi
priză reglabilă cu 0 < Dc < DCc Dcd
min
0 < D c < D Cc Dcd < Dcd < D cd
min Max
Dc = 0 min
Dcd < Dcd < DMax
cd
CJP
D0 = DC0 PtC = PcC + Pcdmin D0 = DC0 Pe > PtC D0 = DC0 Pe > PtC
supradimensionat
pentru puterea
maximă Maxim
Dc = DCc Dmin Dc = 0 D cd = D cd
Max Dc = 0 D cd = D cd
Max
cd
202 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
Pt
D0, max
Fig. 5.21. Diagrama energetică a turbinei
D0 cu contrapresiune.
D0
Dk
Dk, max
Dk
Q0 = f 3 (Qk , Pt ) (5.42)
unde Q0 este consumul de căldură al turbinei cu contrapresiune, iar Qk – cantitatea
de căldură livrată cu aburul eşapat la contrapresiune.
Conform [5.5], [5.10] , funcţiile f1, f2 şi f3 sunt funcţii liniare având forma:
Pt = a0 + a1 ⋅ Qk (5.43)
D0 = b0 + b1 ⋅ Qk (5.44)
sau
Q0 = c0 + Qk + c1 ⋅ Pt (5.45)
Restul parametrilor funcţionali (p0, t0, pk) sunt luaţi în consideraţie prin
intermediul corelaţiilor.
Coeficienţii care intervin în relaţiile (5.43) – (5.45) sunt fie daţi în literatura de
specialitate, fie pot fi determinaţi experimental, prin metoda celor mai mici pătrate,
pe baza a cel puţin trei seturi de măsurători.
În cazul turbinelor cu contrapresiune şi o priză reglabilă apar, faţă de cazul
anterior, încă doi parametri funcţionali, care pot fi consideraţi principali şi anume:
debitul de abur extras la priza reglabilă Dp şi presiunea aburului la această priză pp,
relaţia funcţională de bază devenind:
F ( D0 , D p , Dk , Pt , p p , pk ) = 0 (5.46)
Această legătură funcţională poate fi reprezentată în plan (într-un cadran, două
sau chiar trei v. fig. 5.22.) numai dacă se fixează presiunile pp şi pk, ele fiind
considerate ulterior prin intermediul corecţiilor.
Se cunosc cererile consumatorilor de căldură, respectiv debitele de abur Dp şi
Dk cerute la priza reglabilă şi la contrapresiune, diagrama permiţând determinarea
debitului de abur viu necesar D0 şi puterea electrică obţinută Pt.
Relaţia funcţională (5.46) poate fi, de asemenea, descompusă în relaţiile
analitice liniare de forma [5.11]:
Pt = a0 + a1 ⋅ Q p + a2 ⋅ Qk (5.47)
D0 = b0 + b1 ⋅ Q p + b2 ⋅ Qk (5.48)
sau
Q0 = c0 + Q p + Qk + c1 ⋅ Pt (5.49)
unde: Q0 , Qp şi Qk sunt cantităţile de căldură corespunzătoare debitelor de abur D0,
Dp şi Dk.
Restul parametrilor funcţionali (p0, t0, pp, pk) este de asemenea luat în
considerare prin intermediul corecţiilor.
Coeficienţii care intervin în relaţiile (5.47) – (5.49) sunt fie daţi în literatura de
specialitate, fie pot fi determinaţi experimental, prin metoda celor mai mici pătrate,
pe baza a cel puţin trei seturi de măsurători.
204 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
D0
DK
D0,max
Dp,max Dp
D0
DK,max
a.
DK,min
Dp=0 Pmax
P
P
Dp
pp
Dp
Pt
D0 P b.
Dk
Dk
Fig. 5.22. Diagrame energetice ale turbinei cu contrapresiune şi priză reglabilă:
a. – diagrama într-un cadran; b. – diagrama în două cadrane.
D0
D0,max
Dp,max Dp
D0,e
DC,min
DC,max Fig. 5.23. Diagrama energetică a
D0,t
turbinei cu condensaţie şi
o priză reglabilă într-un
D0,c
Pmax cadran.
Dp=0
P
Pt Pc Pe
D0
tp tp
D 0, e
D 0, t
D 0, c
Reg. condensaţie
Pt
qp P
qp qp Pt Pc Pe
Fig. 5.24. Diagrama energetică a turbinei cu condensaţie şi o priză reglabilă în două
cadrane.
D0
tp tp
D 0, t
Pt Pc Pe
qp P
qp qp
D 0, e
D 0, c
Reg. condensaţie
Dc
Fig. 5.25. Diagrama energetică a turbinei cu condensaţie şi o priză reglabilă în trei cadrane.
ECHIPAMENTE ENERGETICE DE BAZĂ ALE SURSELOR DE
PRODUCERE A CĂLDURII 207
D0
D0,max
Dpi,max
D0,e Dpi
D0,t DC,min
DC,max
D0,c Fig. 5.26. Diagrama energetică în
două cadrane a turbinei
Dpi=0 cu condensaţie şi două
prize reglabile.
Pt Pe Pc
P
Dpi,max
Dpu Pmax
Dpu
Dpi=0 Dpi
Dpu
Coeficienţii care intervin în relaţiile (5.58) – (5.60) sunt fie daţi în literatura de
specialitate, fie pot fi determinaţi experimental, prin metoda celor mai mici pătrate,
pe baza a cel puţin trei seturi de măsurători.
Indiferent de tipul turbinei de cogenerare, domeniul de funcţionare al acesteia
este limitat de:
– capacitatea de trecere a ajutajelor de la treapta de reglare (capacitatea de
înghiţire a turbinei), corespunzând debitului maxim de abur admis în turbină
D0,max;
– capacitatea maximă a prizei reglabile (prizelor reglabile) şi/sau contrapresiunii
turbinei Dp,max;
– în cazul turbinelor de cogenerare cu două extracţii de abur pentru alimentarea
cu căldură (turbine cu contrapresiune şi priză reglabilă sau turbine cu condensaţie
şi două prize reglabile) extracţiile maxime definite anterior nu sunt simultane.
Stabilirea extracţiilor maxime simultane nu necesită introducerea unor restricţii
speciale, fiind suficientă îndeplinirea simultană a primelor două restricţii;
– debitul minim în partea de joasă presiune, corespunzător răcirii acesteia
Dc,min. Această limitare introduce restricţii speciale doar în cazul turbinelor cu
contrapresiune şi priză reglabilă, în sensul că se limitează inferior debitul ce poate
fi livrat de contrapresiune. În cazul turbinelor cu condensaţie şi priză reglabilă
(prize reglabile) de această restricţie s-a ţinut cont la stabilirea caracteristicilor
energetice Pt şi Q0 care înglobează efectul debitului de răcire a părţii de
condensaţie;
ECHIPAMENTE ENERGETICE DE BAZĂ ALE SURSELOR DE
PRODUCERE A CĂLDURII 209
Cuprins Capitolul 5 – II –
2 2
1 1
3 4 6
5
a. b.
Fig. 5.27. Reproiectarea unei turbine cu gaze de aviaţie, pentru realizarea unei turbine cu
gaze aeroderivative: a. turbina cu gaze de aviaţie, iniţială; b. turbina cu gaze
aeroderivativă. 1 – compresor; 2 – cameră de ardere; 3 – turbina cu gaze iniţială;
4 – jet reactiv; 5 – turbină cu gaze reproiectată; 6 generator electric.
În tabelul 5.2 sunt prezentate sintetic caracteristicile tehnice ale turbinelor cu
gaze energetice (conform [5.13.]).
Caracteristicile tehnice ale turbinelor cu gaze energetice
Tabelul 5.2
Tipul de turbină cu gaze
Caracteristica
Industrială (heavy-duty) Aeroderivativă
≤ 340
Puterea electrică [MW] ≤ cca. 50 pentru ≤ 50
centrale de cogenerare
Raportul de compresie ≤ cca. 16 ≤ cca. 30
Temperatura gazelor de ardere la intrarea
cca. 800 - 1 600 cca. 900 - 1 700
în turbina cu gaze [°C]
Temperatura gazelor de ardere la ieşirea
400 - 650 1) 400 - 650 1)
din turbina cu gaze [°C]
Randamentul electric [%] ≤ cca. 40 ≤ cca. 45
1 500 (1 800)
Turaţia [rot./min] ≥ 3 000 (3 600) 2)
3 000 (3 600)
pot funcţiona cu, sau necesită întotdeuna
Alimentarea cu gaze naturale fără compresor de gaze compresor de gaze
naturale naturale
Costul mic mare
Greutatea mare mică
Gabaritul mare mic
Uzura mică mare
Disponibilitatea mai mare mai mică
1)
turbinele cu gaze aeroderivative au o temperatură a gazelor la intrare mai mare
decât în cazul celor industriale, dar şi gradul de compresie este mai ridicat, în
consecinţă temperatura gazelor la ieşire este practic în acelaşi domeniu;
2)
antrenarea generatorului impune existenţa unui reductor de turaţie. Pentru
simplificarea desenelor, acesta nu este figurat.
ECHIPAMENTE ENERGETICE DE BAZĂ ALE SURSELOR DE
PRODUCERE A CĂLDURII 211
7,0
6,5 n=ct Fig. 5.29. Funcţionarea unei instalaţii de
6,0 2 turbină cu gaze – ε = f(Gg) –:
tg0=ct
1 – caracteristica hidraulică a
5,5
turbinei cu gaze pentru o
Gradul de compresie, ε
5,5
5,0
4,5 Fig. 5.30. Modificarea punctului de
funcţionare a unei instalaţii
4,0
ρ1 de turbine cu gaze odată cu
3,5 modificarea condiţiilor de
3,0 ρ2 aspiraţie a aerului [5.17];
2,5 ρ3 notaţiile idem fig. 5.29.
2,0
ρ3 < ρ2 < ρ1
1,5
1,0
0 20 40 60 80 100
Debitul de gaze de ardere
(de aer de ardere), Gg[%].
ECHIPAMENTE ENERGETICE DE BAZĂ ALE SURSELOR DE
PRODUCERE A CĂLDURII 213
Fig. 5.31. Influenţa condiţiilor de aspiraţie a aerului asupra performanţelor energetice ale
turbinei cu gaze: a - putere electrică; b – consum specific de căldură.
Există cazuri în care generatorul electric are o putere electrică maximă
inferioară puterii electrice maxime care poate fi produsă de turbina cu gaze. În
această situaţie, la scăderea temperaturii aerului aspirat sub valoarea
corespunzătoare puterii maxime a generatorului electric, puterea turbinei cu gaze se
menţine constantă prin reducerea temperaturii gazelor de ardere la intrarea în
turbină (fig. 5.32.,a) sau prin reducerea debitului de aer comprimat (fig. 5.32.,b).
P TG , G g , t g0 P TG , G g, t g0
t g0 t g0
P TG
P TG
Gg Gg
5 10 15 20 25 30 35 5 10 15 20 25 30 35
Temperatura aerului aspirat de Temperatura aerului aspirat de
compresor [°C] compresor [°C]
a. b.
Fig. 5.32. Influenţa condiţiilor de aspiraţie a aerului asupra performanţelor energetice ale
turbinei cu gaze în cazul limitării de către generator a puterii electrice maxime,
pentru: a – reducerea lui t g 0 şi Gg = ct, la text mici (< 10°C); b – reducerea lui Gg
şi t g 0 = ct, la text mici; PTG – puterea produsă; restul notaţiilor idem fig. 5.28.
214 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
7,0 7,0
n=100 % n=100 %
6,5 6,5 t g0 =1100 °C
tg0 =1100 °C
6,0 6,0
5,5 5,5
Gradul de compresie, ε
Gradul de compresie, ε
n=90 %
5,0 5,0
4,5 4,5
n=80 %
4,0 4,0
α1
3,5 3,5
3,0 n=60 % 3,0 α2
2,5 2,5 α3
2,0 2,0 α4
1,5 1,5
1,0 1,0
40 80 0 20 40 60 80 100
Debitul de gaze de ardere Debitul de gaze de ardere
(de aer de ardere) (de aer de ardere)
a. b.
Fig. 5.33 Modificarea regimului de funcţionare a unei turbine cu gaze prin modificarea
caracteristicii hidraulice a compresorului prin: a – variaţia turaţiei (n);
b – variaţia înclinării aparatului director de la intrarea compresorului.
Practic, modificarea caracteristicii hidraulice a compresorului, indiferent de
modalitatea de realizare, conduce la modificarea debitului de aer comprimat, deci a
debitului de gaze de ardere destinse în turbină, în funcţie de încărcarea turbinei cu
ECHIPAMENTE ENERGETICE DE BAZĂ ALE SURSELOR DE
PRODUCERE A CĂLDURII 215
7,0
6,5 n=100 %
tg0 =1100 °C
6,0 tg0 =1000 °C
Gradul de compresie, ε
0
unde GTG şi GTG sunt debitele de gaze de ardere destinse în turbina cu gaze
0
într-un regim oarecare şi în regimul nominal; pTG ,i , pTG ,i – presiunea gazelor de
ardere la intrarea în turbina cu gaze într-un regim oarecare şi în regimul nominal;
0
TTG , i , TTG ,i – temperatura absolută a gazelor de ardere la intrarea în turbina cu
gaze, într-un regim oarecare şi în regimul nominal. Situaţia este reprezentată grafic
în fig. 5.34.
Indiferent de modul adoptat pentru modificarea punctului de funcţionare
hidraulică al ansamblului compresor - turbină cu gaze, reglarea funcţionării
instalaţiei presupune şi modificarea debitului de combustibil ars în camera de
ardere. Din acest punct de vedere apar două moduri distincte de reglaj:
216 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
100
90 2
80
combustibil B/BC[%]
Consumul relativ de
10
0
0 20 40 60 80 100
Încărcarea [%]
MAI pot avea pistoane cu mişcare rectilinie alternativă sau pistoane rotative
(motoare Wankel). MAI rotative simplifică transformarea mişcării pistonului în
mişcare rotativă (nu mai este nevoie de ansamblul bielă - manivelă - arbore cotit)
dar pun probleme de realizare tehnologică şi sunt mai puţin fiabile.
După natura combustibilului folosit, MAI pot fi:
• cu combustibili gazoşi: naturali (gaz metan, gaz de sondă), artificiali (gaz de
cocs, gaz de furnal) sau biologici (biogaz);
• cu combustibili lichizi: naturali sau biologici (biodiesel). Combustibilii
lichizi naturali pot fi lichizi uşori (benzină, petrol lampant), combustibili lichizi
grei fără preîncălzirea lor înaintea folosirii (motorină), sau combustibili lichizi
grei cu preîncălzirea lor înaintea folosirii (păcură, CLU, uleiuri de gudroane);
• cu combustibili solizi (cărbune praf) care însă nu au depăşit faza
experimentală.
MAI se proiectează pentru folosirea unui singur combustibil (motoare
monocombustibil) sau pentru folosirea a doi combustibili (motoare dual fuel).
Se folosesc doi combustibili în scopul:
• obţinerii unei independenţe a funcţionării motorului faţă disponibilitatea
cantitativă şi/sau calitativă a combustibilului;
• folosirii aprinderii prin compresie în cazul amestecului dintre doi
combustibili, dintre care cel majoritar (combustibilul de bază) ar impune
aprinderea prin scânteie (cazul gazului natural, biogazului etc.). Pentru a face
posibilă totuşi aprinderea prin compresie se foloseşte un al doilea combustibil
(combustibil pilot) care iniţializează autoaprinderea. Proporţiile dintre cei doi
combustibili, de bază şi pilot, sunt determinate de realizarea unei autoaprinderi
sigure (fig. 5.37.).
medii mai ridicate. Sistemul de dozare cu carburator poate fi utilizat numai pentru
combustibilii gazoşi şi lichizi uşori (benzină, petrol lampant);
• motoarele cu ardere internă cu injecţie sunt mai scumpe, în schimb permit
reglarea uşoară a dozajului combustibil - aer de ardere şi realizarea unei valori
optime a acestuia indiferent practic de regimul de funcţionare. Sistemul de dozare
cu injecţie permite reglajul computerizat al amestecului, conducând la cele mai
reduse consumuri specifice medii. Acest sistem poate fi utilizat practic pentru orice
tip de combustibil.
Calitatea amestecului combustibil - aer de ardere este descrisă de doi indicatori
şi anume: dozajul combustibilului în aer (raportul dintre masa combustibilului şi
masa aerului din amestec) şi coeficientul de exces de aer „λ” (raportul dintre masa
de aer din amestec şi masa teoretică de aer necesară arderii). Trebuie subliniat
faptul că între cei doi indicatori există o relaţie de legătură strictă. Din punctul de
vedere al dozajului, amestecurile combustibil - aer de ardere pot fi:
• amestecuri stoechiometrice, caz în care masa de aer din amestec este egală
cu masa teoretică de aer necesară arderii (λ = 1);
• amestecuri bogate, caz în care masa de aer din amestec este mai mică decât
masa teoretică de aer necesară arderii (λ < 1);
• amestecuri sărace, caz în care masa de aer din amestec este mai mare decât
masa teoretică de aer necesară arderii (λ > 1).
MAI reglate pentru funcţionarea cu amestec bogat (cu exces de combustibil)
dezvoltă puterile maxime, accelerează puternic şi au emisii poluante mari
(fig. 5.39.), iar motoarele cu ardere internă reglate pentru funcţionarea cu amestec
sărac (cu exces mare de aer) au randamente mai mari (consumuri specifice mai
mici), emisii poluante mai mici (fig. 5.38. şi 5.39.), dar accelerează mai greu.
amestec 1
bogat amestec sărac bogat amestec sărac
Consumul specific
de ardere [%]
2
[kWh/kWh]
Tardere
stoechiometric
stoechiometric
3
amestec
NO x
amestec
valoare reglaj
carburaţie O2
CO
1,0 1,5 2,0 1,0 1,5 2,0
Coeficientul de exces de aer Coeficientul de exces de aer
Fig. 5.38. Influenţa calităţii amestecului asupra Fig. 5.39. Influenţa calităţii amestecului
consumului specific al motorului cu asupra emisiilor motorului cu
ardere internă [5.24]: 1 – motor ardere internă şi a temperaturii
standard (λ = 1,05÷1,1); 2 – motor de ardere [5.24].
cu amestec sărac – lean burn
(λ = 1,5÷1,6); 3 – motor cu amestec
sărac – lean burn (λ = 1,5÷1,6) cu
avans mărit la aprindere.
ECHIPAMENTE ENERGETICE DE BAZĂ ALE SURSELOR DE
PRODUCERE A CĂLDURII 221
3
3
4
2
1 1 2
a. 5 b.
1 2
c.
Fig. 5.40. Soluţii de antrenare a suflantei pentru supraalimentarea motoarelor cu ardere
internă: a. – antrenare de la arborele motorului; b. – antrenare separată cu motor
electric; c. – antrenare separată cu turbină cu gaze. 1 – motor cu ardere internă;
2 – generator electric; 3 – suflantă pentru supraalimentare; 4 – motor electric;
5 – turbină cu gaze.
Suflantele pentru supraalimentare, indiferent de numărul de trepte, pot fi
antrenate de un motor electric, de la arborele motorului sau de către o turbină cu
gaze care utilizează energia gazelor eşapate de motor (fig. 5.40.).
Tehnic şi economic, soluţia superioară este antrenarea suflantei de către o
turbină cu gaze care utilizează energia gazelor eşapate de motor (turbosuflantă),
motiv pentru care aceasta este soluţia cea mai răspândită în prezent. Principalul
dezavantaj îl constituie funcţionarea defectuoasă a turbinei cu gaze la sarcini
parţiale ale motorului (nu mai asigură antrenarea suflantei şi o supaalimentare
corectă). Pentru eliminarea acestui dezavantaj, se cuplează sistemul de
turbosuflantă antrenată separat cu motor electric (în această situaţie motorul cu
ardere internă se numeşte twin charged). La scăderea sarcinii motorului cu ardere
internă, intră în funcţiune antrenarea separată a suflantei cu motor electric,
asigurând astfel o supraalimentare corespunzătoare. Actualmente, sistemul este rar
folosit de către automobilele sport.
Amestecul de combustibil introdus, sau format în cilindru, poate fi aprins
printr-o scânteie electrică (motoare cu aprindere prin scânteie – mas) sau ca
urmare a depăşirii în timpul compresiei a temperaturii de autoaprindere a
combustibilului (motoare cu aprindere prin compresie – mac). Motoarele cu
aprindere prin scânteie sunt mai complicate şi mai scumpe decât cele cu aprindere
prin compresie. În acelaşi timp, aprinderea prin scânteie este mai sigură faţă de cea
prin compresie la orice sarcină a motorului şi poate fi utilizată indiferent de
ECHIPAMENTE ENERGETICE DE BAZĂ ALE SURSELOR DE
PRODUCERE A CĂLDURII 223
combustibilul folosit de motor, pe când cea prin compresie impune utilizarea unui
combustibil lichid greu (motorină, CLU, păcură, biodiesel). Este posibilă realizarea
de motoare cu aprindere prin compresie care să funcţioneze şi cu combustibili
gazoşi şi lichizi uşori, dar numai în combinaţie cu un combustibil lichid greu care
iniţializează autoaprinderea – denumit combustibil pilot (motoare dual fuel).
Trebuie subliniat faptul că în cazul motoarelor cu aprindere prin scânteie, evitarea
fenomenului de detonaţie limitează superior raportul de comprimare cu care
funcţionează motorul, iar în cazul motoarelor cu aprindere prin compresie
realizarea temperaturii de autoaprindere limitează inferior raportul de comprimare
cu care funcţionează acesta. Ca urmare a celor de mai sus, motoarele cu aprindere
prin compresie, funcţionând cu rapoarte de compresie mai mari decât în cazul celor
cu aprindere prin scânteie, pot avea randamente energetice superioare.
Din punctul de vedere al modului de realizare a ciclului, motoarele cu ardere
internă pot fi motoare cu ardere internă în doi timpi, când ciclul se realizează
într-o singură rotaţie a arborelui, respectiv în două curse ale pistonului, dintre care
una singură activă (fig. 5.41.) şi motoare cu ardere internă în patru timpi, când
ciclul se realizează în două rotaţii ale arborelui, respectiv în patru curse ale
pistonului, dintre care una singură activă (fig. 5. 42.).
Motoarele cu ardere internă în doi timpi au următoarele avantaje şi dezavantaje
faţă cele în patru timpi:
- au puterea unitară mult mai mare decât cele în patru timpi (de cca.
1,6 - 1,8 ori);
- sunt mai simple constructiv şi mai ieftine;
- au mai puţine piese în mişcare şi sunt mai uşor de întreţinut;
- se uzează mai rapid din cauza solicitărilor termice mai mari şi modului
particular de ungere;
- au randamente energetice mai reduse, cauza principală constituind-o
sistemul de admisie - evacuare;
- sunt mai poluante atât din cauza arderii uleiului de ungere, cât şi din cauza
evacuării în stare nearsă a unei părţi din amestecul aere de ardere - combustibil -
ulei de ungere.
Puterea specifică a unui motor cu ardere internă este direct proporţională cu
turaţia acestuia [5.16] şi ca urmare o cale importantă de mărire a puterii specifice a
unui motor cu ardere internă o poate constitui creşterea turaţiei. Trebuie subliniate
următoarele aspecte restrictive:
- în cazul particular al folosirii motoarelor cu ardere internă în centrale de
cogenerare, între turaţia motoarelor şi frecvenţa curentului electric produs există o
corelaţie strictă;
- din motive de limitare a uzurii şi a consumului de metal, există de asemenea
o legătură între turaţia motoarelor şi cursele pistoanelor, respectiv nu trebuie ca
viteza medie a pistonului să depăşească cca. 10 m/s;
224 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
p p
2 3
3
4 4’ 1 4
pb pa
pa 2
1
V V
PMI PME PMI PME
FB
FE
Fig. 5.41. Ciclul unui motor cu ardere internă Fig. 5.42. Ciclul unui motor cu ardere internă
în doi timpi: 1 - 2 – compresie; în patru timpi: 1 - 2 – admisie;
2 - 3 destindere; 3 - 4 – evacuare prin 2 - 3 compresie; 3 - 4 – destindere;
ferestrele de evacuare; 4 - 4’ - 4 - 1 – 4 - 1 – evacuare; pa – presiunea de
baleiaj şi admisie; pb – presiunea de admisie;
baleiaj; pa – presiunea de admisie; PMI – punct mort interior;
PMI – punct mort interior; PME – punct mort exterior.
PME – punct mort exterior;
FB – fereastra de baleiaj;
FE – fereastra de evacuare.
- creşterea turaţiei are drept efect reducerea randamentului mecanic al
motorului ca urmare a creşterii frecărilor;
- în cazul motoarelor în doi timpi, creşterea turaţiei conduce la reducerea
randamentului ciclului din cauza proceselor de evacuare – admisie prin baleiaj,
necorespunzătoare.
În tabelul 5.4 este prezentată o clasificare a motoarelor cu ardere internă în
funcţie de turaţie [5.13], care ţine seama de limitările prezentate anterior.
Puterea motoarelor cu ardere internă în funcţie de turaţie, în MW
Tabelul 5.4.
Motoare cu ardere internă cu Motoare cu ardere internă cu
aprindere prin scânteie aprindere prin compresie
Tip motor cu Turaţia n
Amestec
ardere internă [rot/min] Amestec
stoechi- Dual fuel Diesel
sărac
ometric/bogat
rapid 1 000 - 3 600 0,01 - 1,50 0,15 - 3,00 1,00 - 3,50 1,00 - 3,50
semirapid 275 - 1 000 - 1,00 - 6,00 1,00 - 25,00 0,50 - 35,00
lent 58 - 275 - 2,00 - 65,00 2,00 - 65,00
ECHIPAMENTE ENERGETICE DE BAZĂ ALE SURSELOR DE
PRODUCERE A CĂLDURII 225
600
gazelor de ardere [°C]
Coeficientul de exces
Practic, la toate motoarele cu ardere internă (cu excepţia unităţilor foarte mici
răcite cu aer), cantităţile de căldură care pot fi recuperate pentru alimentarea cu
căldură sunt (vezi tabelul 5.6):
- căldura din apa de răcire a cilindrilor;
- căldura din apa de răcire a uleiului;
- căldura din apa de răcire a aerului de ardere sau a amestecului combustibil -
aer de ardere în răcitorul final (aftercooler) sau/şi intermediar (intercooler);
- căldura de la răcirea gazelor de ardere.
ECHIPAMENTE ENERGETICE DE BAZĂ ALE SURSELOR DE
PRODUCERE A CĂLDURII 227
Putere utilă 36 - 42 36 - 40 32 - 36 -
60 60
55 55
50 50
3
45 45 3
40 40 2 1
1
35 35
2
30 30
25 25
20 20 4
5
15 4 15
10 5
10
5 5
0 0
0 10 20 30 40 50 60 70 80 90 100 0 10 20 30 40 50 60 70 80 90 100
a. b.
Fig. 5.45. Structura bilanţului termic al unui motor cu ardere internă: a – motor cu aspiraţie
naturală; b – motor supraalimentat cu turbosuflantă; 1 – putere utilă; 2 – căldura
gazelor de ardere; 3 – căldura apei de răcire a cilindrilor; 4 – căldura pierdută
prin radiaţie, convecţie etc.; 5 – căldura apei de răcire a uleiului.
Acest efect favorabil se explică prin faptul că, la sarcini parţiale, turaţia
turbosuflantei se reduce, debitul de aer sau de amestec comprimat reducându-se,
limitând astfel excesul de aer.
Similar cazului turbinelor cu gaze, se poate defini o caracteristică energetică
având forma analitică de mai jos:
B
= x g + (1 − x g ) ⋅ I (5.65)
BC
în care B, BC sunt consumurile de combustibil într-un regim oarecare, respectiv în
regim nominal, iar I – încărcarea electrică a motorului cu ardere internă.
Alura caracteristicii (panta ei) este influenţată de consumul relativ de mers în
gol x g al instalaţiei (consumul de combustibil corespunzător unei încărcări
electrice nule). Având în vedere cele de mai sus cu privire la funcţionarea
motoarelor cu ardere internă, consumul relativ de mers în gol are următoarele
valori orientative:
• pentru motoarele cu ardere internă supraalimentate:
xg ≈ 3 ÷ 5 % (5.66)
• pentru motoarele cu ardere internă cu aspiraţie naturală:
x g ≈ 5 ÷ 10 % (5.67)
Caracteristica energetică de forma de mai sus are un domeniu de valabilitate
restrâns, respectiv doar pentru intervalul de încărcări 50 - 100%.
ECHIPAMENTE ENERGETICE DE BAZĂ ALE SURSELOR DE
PRODUCERE A CĂLDURII 229
5.19. *** Gas Turbine World 2006 handbook, Pequot Publishing Inc., U.S.A.,
2006.
5.20. Flin, D., Gas turbine air inlet cooling – increasing output maintaining
efficiency, Cogeneration & On-Site Power Production, july.-august. 2004.
5.21. *** Assement of distributed generation technology applications, Resurce
Dynamics Corporation, Vienna, february 2001.
5.22. *** Distributed generation versus central generation, VLEEM, Research
Contract ENG2-CT-2000-00441, Final report, august 2002
5.23. Ştefănescu, D. ş.a., Bazele termotehnicii, E.D.P., Bucureşti, 1970.
5.24. Daverat Ph., Moteurs á gas, Bergerat – Monnoyeur Energie, Montlhéry,
1992.
232 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
CUPRINS CAPITOLUL 5
Fig. 6.2. Schema termică bloc a CT cu cazane de abur, pentru alimentarea cu căldură a
consumatorilor de abur şi de apă fierbinte sau apă caldă.
1 – apă brută; 2 – preîncălzitor de apă brută; 3 – apă brută preîncălzită; 4 – staţie de tratare
chimică – dudurizare; 5 – apă dedurizată; 6 – preîncălzitor apă dedurizată; 7 – degazor
atmosferic; 8 – apă de adaos dedurizată şi degajată; 9 – pompe de apă de adaos;
10 – pompe de apă de reţea; 11 – pompe de apă de reţea de iarnă; 12 – pompe de apă de
reţea de vară; 13 – CAF; 14 – apă fierbinte de reţea – ducere; 15 – apă fierbinte de reţea de
retur; 16 – schimbător abur/apă fierbinte; 17 – răcitor al condensatului de la 16; 18 – apă
demineralizată; 19 – preîncălzitor apă demineralizată; 20 – degazor atmosferic de apă
demineralizată; 21 – pompe de apă de alimentare; 22 – cazane de abur; 23 – abur la
consumatori; 24 – condensat returnat; 25 – rezervor de condensat; 26 – pompă de
condensat returnat; 27 – instalaţie de reducere-răcire (IRR) pentru abur la 1,2 bar;
28 – abur pentru alte servicii proprii ale CT; 29 – rezervor de apă de adaos.
CT cu cazane de abur se caracterizează prin existenţa a două circuite
diferite: circuitul de apă-abur al cazanului, inclusiv condensatul returnat de la
consumatorii de abur şi circuitul apei pentru reţeaua termică de apă fierbinte. Al
doilea circuit apare numai în cazurile în care CT alimentează simultan cu căldură
atât consumatori de abur cât şi de apă fierbinte, în care cei din urmă necesită debite
mari de apă de adaos.
STRUCTURA MODULARĂ A SURSELOR DE PRODUCERE A CĂLDURII –
SCHEMELE DE PRINCIPIU 237
Fig. 6.3. Schema termică de principiu a CCG cu turbine cu abur cu contrapresiune pură
(TA.Cp) sau/şi cu priză reglabilă (TA.Cp+p):
C1... C3 – cazane de abur viu; TA1– turbină cu abur cu contrapresiunea la p1 – TA.Cp;
TA2 – turbină cu abur cu contrapresiune la p2 şi priză reglabilă la p1 – TA.Cp + p;
GE – generator electric; CAI – cazane de abur industrial – de vârf; IRR1, IRR2 – instalaţii
de reducere răcire; IR – instalaţie de reducere; SB, SV – schimbătoare de căldură abur/apă
fierbinte de bază, respectiv de vârf; CAF – cazane de apă fierbinte; Pr – pompă de apă de
reţea; Pad – pompă de apă de adaos; C1, C2 – consumatori de abur, la presiunea p1,
respectiv p2; SI1, SI2 – consumatori interni de abur ai CCG (consumuri interne); D – debite
STRUCTURA MODULARĂ A SURSELOR DE PRODUCERE A CĂLDURII –
SCHEMELE DE PRINCIPIU 239
− pe bara Bab.2:
SD2 = DT 2.2 + DIR1, 2 + DIRR 2 = D2 + DSi 2 + DSB , [kg/s] , (6.4)
Important: numai căldura livrată consumatorilor de abur şi/sau de apă fierbinte
din aburul destins în prealabil în turbine (DT1.1, DT2.1 şi DT2.2) este produsă în
cogenerare. Restul cantităţilor de căldură livrate consumatorilor direct de pe bara
de abur viu, prin intermediul IRR1 şi IRR2 (DIRR1 şi/sau DIRR2), ori din CAI (DCAI1
şi/sau DCAI2), sau din CAF (qCAF), sunt produse în regim de CT; ele nu mai produc
efectele benefice ale cogenerării, comparativ cu producerea separată a căldurii şi
energiei electrice.
• Ansamblul instalaţiilor de livrare a căldurii sub formă de apă fierbinte
este compus din trei trepte înseriate, pe parte de apă fierbinte:
− schimbătorul de bază (SB), ca treaptă „de bază” pentru preîncălzirea
apei de reţea;
− schimbătorul de vârf (SV), ca treaptă de „semivârf” pentru preîncălzirea
apei de reţea;
− CAF-le, ca treaptă de „vârf” pentru alimentarea consumatorilor.
Ca urmare, pe partea livrării căldurii sub formă de apă fierbinte, este valabil
bilanţul termic:
qCCG = q SB + q SV + qCAF = G ⋅ c ⋅ t d − (Gr ⋅ c ⋅ t r + Gad ⋅ c ⋅ t ad ) , [kWt ] , (6.5)
în care: qCCG – totalul debitului de căldură livrată de CCG sub formă de apă
fierbinte, în kWt; qSB, qSV, qCAF – debitele de căldură livrate din SB, SV şi respectiv
CAF-uri, în kWt; G, Gr, Gad – conform notaţiilor din fig. 6.3., în kg/s; td, tr, tad –
idem notaţiilor din fig. 6.3., în °C; c – căldura specifică a apei, considerată
aproximativ aceeaşi pentru temperaturile tad…td, în kJ/kg·grd.
• Pompele de reţea (Pr) şi de apă de adaos (Pad) au rolurile pompelor
similare din cazul CT.
Fig. 6.4. Schema termică de principiu a CCG cu turbine cu abur cu condensaţie şi o priză
reglabilă (TA.Cd + p) sau şi cu două prize reglabile (TA.Cd + 2p):
TA1 – turbină cu abur cu condensaţie şi o priză reglabilă la presiunea p1 – TA.Cd + p;
TA2 – turbină cu abur cu condensaţie şi două prize reglabile, la presiunile p1 şi p2 –
TA.Cd + 2p; Dcd.1, Dcd.2 – debite de abur la condensatoarele turbinelor; restul notaţiilor
conform celor din fig. 6.3.
Notă: turbinele cu abur cu condensaţie şi priză pot produce atât energie electrică
în cogenerare, în funcţie de mărimea debitelor DT1.1, DT2.1 şi respectiv DT2.2
prelevate la prizele reglabile, cât şi în condensaţie, în funcţie de valorile
momentane ale debitelor de abur intrate în condensatoarele respective (Dcd.1,
respectiv Dcd.2).
Fig. 6.5. Schema termică de principiu a unei CCG cu turbine cu abur de diverse tipuri, pentru alimentarea cu căldură a unor consumatori
de apă fierbinte şi de abur la trei nivele de presiune (p1>p2>p3):
TA1 – turbină cu contrapresiune pură, la presiunea p2 – TA.Cp; TA2 – turbină cu contrapresiune, la presiunea p3, şi priză reglabilă,
la presiunea p2-TA.Cp+p; TA3 – turbină cu condensaţie şi două prize reglabile, la p3 şi p4 –TA.Cd + 2p; restul notaţiilor conform fig. 6.3.
STRUCTURA MODULARĂ A SURSELOR DE PRODUCERE A CĂLDURII –
SCHEMELE DE PRINCIPIU 243
Fig. 6.6. Schema termică de principiu a unei CCG, pentru alimentarea unui consumator de
apă fierbinte şi a unor consumatori de abur la trei nivele de presiuni, pentru
debite mici de abur; notaţiile conform fig. 6.3.
În cazul consumatorului C1 s-a considerat că el este alimentat cu abur din bara
de abur viu, prin intermediul IRR1 – p0/p1. Aceasta se utilizează, în general, fie
când valoarea mică a debitului respectiv (D1) nu justifică utilizarea unei turbine cu
abur, fie când presiunea impusă de consumatorul respectiv de abur (p1) nu este
posibil tehnic să fie asigurată de o turbină cu abur existentă.
Notă: în prezent astfel de CCG noi sunt foarte rare, ele fiind justificate pentru
consumuri mari şi simultane de abur în scopuri tehnologice. La consumuri mici de
abur, de ordinul zecilor de t/h, apare oportună economic – dacă se justifică soluţia
cu turbine cu abur – utilizarea eventual a unei singure turbine cu abur, cu
contrapresiune pură sau şi cu o priză reglabilă, ori a unei turbine cu condensaţie şi
două prize reglabile. În acest caz, prizele reglabile superioare se aleg astfel încât
presiunea aburului prelevat să fie superioară, sau cât mai apropiată, de presiunea
cea mai mare dintre presiunile impuse de consumatorii de abur – vezi fig. 6.6.
Acesta este cazul, de exemplu, al fabricilor de hârtie care includ şi producerea
celulozei, ori al rafinăriilor sau al fabricilor de produse chimice sau de
îngrăşăminte, unde cererea de abur este, simultană, la mai multe niveluri de
presiune.
244 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
Fig. 6.7. Schema termică de principiu a CCG utilizând o turbină cu abur cu condensaţie,
funcţionând cu vid înrăutăţit:
TA – turbină cu abur cu condensaţie, trecută la funcţionarea cu vid înrăutăţit (TA.Cd.vi);
Cd – condensatorul turbinei; Aal – apă de alimentare la cazanul de abur (C); Pcd – pompă
de condensat principal; restul notaţiilor conform fig. 6.3.
Din punct de vedere funcţional, principalele instalaţii ale schemei au
următoarele destinaţii:
• Cazanul de abur (C) asigură aburul viu, la parametrii (p0, t0) necesari
turbinei, ca şi în cazul funcţionării acesteia în condensaţie pură.
• Turbina cu abur (TA) are condensatorul trecut de la răcirea clasică – în
condensaţie – cu apă de răcire, la „răcirea” cu apă de reţea de retur, având
temperatura (tr). În cursul funcţionării pentru alimentarea cu căldură, temperatura
de retur (tr) este mai mare decât temperatura pe care o avea apa de răcire (trăci). Ca
∗
urmare, presiunea în condensator creşte de la valoarea pcd – corespunzătoare răcirii
cu apă de răcire –, la pcd = f (t r ) , ceea ce reduce puterea electrică produsă în
cogenerare (P), faţă de aceea produsă anterior în condensaţie ( P ∗ ). Reducerea de
putere electrică maxim posibilă a fi produsă, la funcţionarea cu vid înrăutăţit, creşte
STRUCTURA MODULARĂ A SURSELOR DE PRODUCERE A CĂLDURII –
SCHEMELE DE PRINCIPIU 245
odată cu mărirea temperaturii de retur (tr). Aceasta corespunde mai ales sezonului
de iarnă, când – conform graficului de reglaj termic al apei în reţea – temperatura
(tr) creşte odată cu scăderea temperaturii exterioare (text). Deci, la vârful de consum
termic, iarna, puterea electrică maximă disponibilă a turbinei se reduce.
Trecerea turbinei la funcţionarea cu vid înrăutăţit necesită o serie de măsuri
tehnice suplimentare ce trebuie luate, datorită creşterii presiunilor în ultimele trepte
de destindere care cresc, comparativ cu funcţionarea în condensaţie pură.
Fig. 6.8. Schema termică de principiu a unei CCG cu turbină cu abur cu condensaţie
pură funcţionând cu extracţie suplimentară de abur de la una din prizele fixe,
la presiunea (ppf):
TA – turbină cu abur cu condensaţie pură, cu extracţie suplimentară a debitului DSB,
la priza fixă cu presiunea ppf (TA – Cd.pf); restul notaţiilor conform fig. 6.7.
Este cazul unor CTE existente, care funcţionând în condensaţie pură nu mai
sunt eficiente economic pe piaţa energiei electrice. În condiţiile existenţei în zonă a
unor cereri de căldură sub formă de apă fierbinte, simultan cu posibilitatea tehnică
de a extrage la una din prizele fixe (cu presiune ≥ 3-4 bar) un debit de abur mai
mare decât cel nominal, impus de funcţionarea în condensaţie pură, aceasta
constituie o soluţie de reabilitare energetică a instalaţiei existente; plusul de putere
246 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
Fig. 6.9. Schemele termice de principiu ale CCG cu turbine cu gaze (TG) în circuit deschis.
248 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
Fig. 6.10. Schemele termice de principiu ale CCG utilizând ciclul mixt gaze/abur (TG/TA):
a. Schema de principu a CCG cu TG şi CRAS, cu una sau două TG în paralel;
b, c, d – tipurile de TA care se pot cupla cu ciclul cu TG; b – turbină cu contrapresiune pură
(TACp); c – turbină cu contrapresiune şi priză reglabilă (TACp + p); d – turbină cu
condensaţie şi două prize reglabile (TACd + 2p). Celelalte notaţii corespund celor din
fig. 6.9.
• Cazanul (cazanele) recuperatoare ale CCG cu TG se dimensionează pentru
parametrii aburului impuşi de intrarea în TA ( p0 , t0 ) . În măsura în care ele nu pot
asigura debitul de abur viu necesar TA alese, atunci CR poate fi transformat în CR
cu post-ardere (CRPA) sau, chiar cu ardere suplimentară (CRAS).
• Tipul şi mărimea turbinei cu abur (TA) este determinată de mărimea cererii
de căldură, de natura şi parametrii aburului necesar a fi livrat de aceasta, la fel cu
cazul unei CCG cu TA.
• Ca instalaţii termice de vârf se utilizează aceleaşi tipuri ca şi în cazul CCG
cu TA: CAF-le pentru consumul sub formă de apă fierbinte şi IRR-le sau cazanele
de abur de vârf – clasice – (CAI) în cazul consumului sub formă de abur.
250 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
(pentru puteri mai mici, de până în cca 500 kWl), sau în două trepte de compresie,
cu răcire intermediară (în cazul MAI cu puteri mai mari). Răcirea finală a aerului
după fiecare treaptă de compresie este obligatorie pentru menţinerea constantă a
temperaturii sale la intrarea în cilindrii motorului, îmbunătăţind astfel randamentul
ciclului motor (acesta creşte cu cca 6–8%). În cazul MAI funcţionând pe gaze
combustibile, răcirea aerului la ieşirea din compresor este impusă – suplimentar –
de eliminarea detonaţiei. Ca urmare, în funcţie de tipul constructiv al motorului,
corelat cu puterea nominală a sa, răcirea aerului de supraalimentare se poate realiza
în una (RA II) sau două trepte (RA I + RA II). Aceasta influenţează temperaturile
agentului de răcire la ieşirea din fiecare treaptă şi respectiv nivelul termic al
agentului utilizat pentru recuperarea căldurii respective şi deci utilitatea tehnico-
economică a recuperării acesteia.
Este de subliniat, în mod suplimentar, că nivelul termic al aerului răcit trebuie
menţinut riguros constant în funcţionarea motorului, atât din considerente
termodinamice (menţinerea ridicată a valorii randamentului său), cât şi din cele
legate de evitarea detonaţiei – cazul motoarelor pe gaze.
• recuperarea de înaltă temperatură (RIT) este reprezentată de recuperarea
căldurii de la răcirea uleiului de ungere a motorului (RU) şi de la răcirea
elementelor fixe ale acestuia – răcirea blocului motor – şi ale turbosuflantei. Ea
presupune preluarea căldurii de la răcitorul de ulei şi de la blocul motor, putându-se
realiza în două variante:
− varianta I-a: răcirea în serie a uleiului de ungere cu apă de cca 80°C
(uleiul ajunge în motor la cca 100°C) şi apoi a blocului motor, astfel încât la ieşirea
din RIT, apa de răcire are temperaturi de 90 - 100°C şi chiar mai mult;
− varianta a II-a: răcirea separată – în paralel – a uleiului de ungere şi
respectiv a blocului motor. Din RU apa de răcire poate ieşi cu cca 75 - 80°C,
cu condiţia ca temperatura uleiului răcit, la intrarea în motor să rămână practic
constantă; altfel, modificarea vâscozităţii sale înrăutăţeşte calităţile de lubrifiant,
scurtând viaţa motorului. De asemenea, gradientul de răcire al uleiului trebuie
menţinut în limite cvasiconstante – impuse de constructor – din aceleaşi motive ca
şi cele expuse mai sus.
În paralel cu RU, se asigură separat răcirea blocului motor prin intermediul RIT,
prin reducerea debitului de apă ce trece prin acesta, comparativ cu cel vehiculat în
cazul variantei serie (RU + RIT). Ca urmare, temperatura apei de răcire la ieşirea
din motor poate ajunge la 110 - 125°C, în funcţie de condiţiile impuse de
constructor. Este de remarcat că, odată cu creşterea temperaturii agentului de răcire
la ieşirea din motor, peste 100°C, se impune şi creşterea presiunii în circuitul
respectiv, la 1,5 - 2 bar, pentru a se evita vaporizarea apei de răcire (atingerea
presiunii de saturaţie corespunzătoare temperaturilor de 110 - 125°C). În plus, este
obligatorie utilizarea unui regulator de debit minim de agent de răcire.
Ţinându-se seama de variantele de recuperare de joasă şi înaltă temperatură
rezultă că, în funcţie de varianta de răcire adoptată, pot apare pe partea de agent de
răcire două sau trei circuite, după cum se pot înseria răcitoarele respective
(vezi fig. 6.12.):
252 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
Fig. 6.14. Schema de înaltă temperatură de răcire în serie a uleiului cu blocul motor:
1 – blocul motor; 2 – răcitorul de ulei al motorului; 3 – agentul de răcire în circuit închis
(apă de răcire); 4 – pompă de apă de răcire; 5 – schimbător de căldură (răcitor) – apă/apă;
6 – apă de răcire; 7 – expandor; 8 – vană cu trei căi, termostatată.
Legendă: agent de răcire a motorului (apă);
apă de răcire a răcitorului (apă/apă).
Apa, ca agent termic (3) de răcire a chiulasei, cămăşile cilindrilor
turbocompresorului şi a colectoarelor de evacuare, circulă în circuit închis sub
presiune, la 0,5 - 1 bar, cu ajutorul reglajului termostatic asigurat de vana cu trei căi
(8). Apa de răcire intră mai întâi în răcitorul de ulei (2), având o temperatură
menţinută cvasiconstantă la cca 85°C. Din răcitorul de ulei al motorului (unde
uleiul atinge cca 95° - 102°C), tot debitul de apă de răcire intră în serie (la cca.
90 - 95°C) în blocul motor, de unde iese cu o temperatură de cca 100°C. În această
configuraţie de răcire, limitele maxime admise ale temperaturilor sunt:
− pentru apa de răcire: ~99°C de atenţionare şi ~103°C de siguranţă;
− pentru uleiul de ungere: ~105°C de atenţionare şi ~110°C de siguranţă.
Circuitul de apă de răcire a uleiului şi a blocului motor fiind sub presiune la
temperaturi în jurul a 100°C, necesită un vas de expansiune (7), care asigură
totodată şi evitarea dezamorsării pompei (4).
Răcirea agentului de răcire (apă) din circuitul închis este asigurată cu apă de
răcire de la o sursă de apă rece (6), prin intermediul schimbătorului de căldură de
suprafaţă (5). Sursele de apă rece pot fi aceleaşi cu cele utilizate în cazul răcirii
separate a uleiului, ori a aerului de supraalimentare, sau a amestecului
aer/combustibil.
256 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
Fig. 6.15. Schema – clasică – de răcire de foarte înaltă temperatură a blocului motor, cu
producere de apă fierbinte:
1...8 – identic cu fig. 6.14.; 9 – răcitorul de aer de supraalimentare.
Legendă: agent de răcire în circuit închis; apă de răcire (apă fierbinte).
O altă variantă de răcire la foarte înaltă temperatură este aceea în care, în final,
pentru recuperarea căldurii de răcire se produce abur saturat la presiune
atmosferică. Este cazul schemei de răcire de foarte înaltă temperatură cu
recuperarea prin fierbere, prezentată în fig. 6.16.
În această schemă, răcirea motorului se bazează pe căldura de vaporizare a apei
fierbinţi în stare de saturaţie, de la intrarea în motor. Aburul nu este recuperat la
nivelul blocului motor, dar este vehiculat în circuitul de răcire al acestuia sub formă
de apă de înaltă temperatură, prin circulaţie naturală (fără pompă de circulaţie).
Amestecul apă/abur intră în separatorul (6) – amplasat oricum la un nivel geodezic
superior faţă de motor. Diferenţa de temperatură între ieşirea emulsiei apă/abur din
motor şi apa fierbinte la saturaţie de la intrare în motor este de 1 - 1,5 grade.
STRUCTURA MODULARĂ A SURSELOR DE PRODUCERE A CĂLDURII –
SCHEMELE DE PRINCIPIU 257
Fig. 6.16. Schema de răcire de foarte înaltă temperatură, a blocului motor, cu producere
de abur saturat la presiune atmosferică;
Legendă: agent de răcire (apă); aer exterior; condensat;
amestec apă-abur (apă fierbinte la saturaţie).
1 – blocul motor; 2 – răcitor de ulei; 3 – răcitor de aer sau amestec aer/combustibil; 4 –
agent de răcire a uleiului; 5 – agent de răcire a aerului; 6 – separator de abur; 7 – abur
saturat; 8 – schimbător de căldură răcitor, apă de răcire/abur; 9 – rezervor de condensat;
10 – pompă de apă; 11 – agent intermediar de răcire (apă); 12 – pompă de agent de răcire;
13 – radiator de răcire cu aer exterior (14); 15 – condensat returnat; 16 – pompă pentru
circulaţia forţată.
Ansamblul traseului emulsiei apă/abur ca şi al apei la saturaţie, dintre motor şi
separatorul de abur, trebuie astfel conceput încât să evite vaporizarea bruscă,
neexistând acumulator de abur. Pierderile de apă şi condensat din circuitul primar
trebuie înlocuite cu apă de adaos tratată chimic corespunzător. Pentru o funcţionare
mai sigură, unii constructori preferă sistemul cu circulaţie forţată a apei de răcire
prin motor, introducând o pompă în acest scop (pompa 16 din schemă).
În cazul celor două scheme de răcire de foarte înaltă temperatură, prezentate
mai sus, recuperarea căldurii de răcire se face la nivelul răcitorului apă/apă al
schemei din fig. 6.15., sub formă de apă fierbinte (apă peste 100°C), sau direct sub
formă de abur saturat de joasă presiune rezultat din separatorul de abur, cum este
cazul schemei din fig. 6.16.
Cunoscându-se aspectele cantitative şi calitative ale căldurii disponibile la
nivelul MAI, inclusiv elementele restrictive de care trebuie ţinut seama pentru a
putea asigura recuperarea sa, în cele ce urmează sunt prezentate principalele
variante de recuperare complexă a căldurii de răcire şi a celei conţinută de gazele
de ardere.
Principial, schemele de recuperare a căldurii de la MAI, trebuie să răspundă la
următoarele aspecte, care apoi influenţează configuraţia lor:
258 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
Fig. 6.17. Schema de recuperare directă (a), sau indirectă (b) a căldurii de răcire a MAI:
R – răcitor, schimbător agent de răcire/agent termic al consumatorului sau intermediar;
SCR – schimbător de căldură recuperator, agent termic de răcire intermediară/agent
termic al consumatorului; Pr, Pa – pompă de circulaţie a agentului de răcire a motorului,
respectiv a agentului intermediar de răcire.
Recuperarea directă – fig. 6.17.,a – presupune că agentul termic utilizat de
consumatorul de căldură este totodată agent de răcire al răcitorului motorului.
Schema este simplă şi presupune investiţii minime. În schimb, răcirea propriu-zisă
a motorului este dependentă de regimul termic al agentului termic utilizat de
consumator şi de variaţia în timp a cererii de căldură a acestuia. De asemenea,
pentru că presiunea în circuitul consumatorului este în general mai mare decât
aceea din circuitul de răcire al motorului, orice neetanşeitate a răcitorului (R)
înseamnă impurificarea agentului de răcire al motorului (apă cu calităţi chimice
deosebite) cu agentul termic al consumatorului (apă sau condensat cu calităţi
chimice inferioare celui din circuitul de răcire).
STRUCTURA MODULARĂ A SURSELOR DE PRODUCERE A CĂLDURII –
SCHEMELE DE PRINCIPIU 259
R – răcitor pentru agentul de răcire al motorului; SCR – schimbător de căldură recuperator: apă de răcire – circuit intermediar/agent
termic-consumator de căldură; C – consumator de căldură recuperată din apa de răcire; Pr, Pa, Pc – pompă de agent de răcire al motorului
(apă), respectiv de agent intermediar de răcire (apă) şi de apă caldă (fierbinte) la consumator.
STRUCTURA MODULARĂ A SURSELOR DE PRODUCERE A CĂLDURII – SCHEMELE DE PRINCIPIU 261
t(oC) t(oC
)
’ ’
tR tR
” ”
td ta =t t a=t *
” td
tR
”
tî tR ’
’ t a=t
t a=t
tî
S(m2) S(m2)
SR SR SSC
262 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
(numai apă fierbinte sau/şi abur). În funcţie de aceste aspecte urmează a se aplica
tipurile de scheme de principiu, prezentate în fig. 6.18., ţinându-se seama de cele
expuse mai sus.
d) Din punctul de vedere al simultaneităţii între regimurile cererii căldurii
recuperate (sub aspect atât cantitativ cât şi calitativ – în cazul producerii apei
fierbinţi) şi condiţiile tehnologice impuse de motor, schemele de recuperare a
căldurii de răcire pun următoarele probleme: consumatorul de căldură nu poate
asigura, în orice moment al funcţionării motorului, preluarea întregii cantităţi de
căldură disponibilă în diversele circuite de răcire ale acestuia (nu este cazul şi al
recuperării căldurii gazelor de ardere). De asemenea, chiar dacă sub aspect
cantitativ ar putea prelua debitele respective de căldură, prin variaţia însă a
debitului de agent consumat sau/şi prin modificările – datorită reglajelor căldurii
consumate, făcute la consumator a temperaturii de retur a sa, la nivelul agentului de
răcire al motorului nu se mai pot asigura condiţiile de răcire impuse (nivelul termic
al agentului de răcire la intrarea în motor). În aceste condiţii trebuie luate măsuri
suplimentare, la nivelul strict al circuitului de răcire al motorului, pentru a
compensa inadvertenţele cantitative, dar mai ales calitative, între „ce impune
răcirea motorului şi ceea ce poate prelua şi asigura prin recuperare,
consumatorul căldurii respective”.
Soluţiile tehnice adoptate pentru remedierea acestor restricţii sunt, în general
două, aplicate simultan la nivelul circuitului închis al agentului de răcire al
motorului: introducerea unei vane cu trei căi, termostatate şi a unei surse
suplimentare de răcire, sub forma unui „schimbător de căldură de echilibru” în
paralel cu circuitul agentului termic utilizat de consumatorul de căldură. Schema de
principiu este prezentată în fig. 6.19.
• Rolul vanei cu trei căi – termostatate – (6) este de a asigura temperatura
constantă a apei de răcire la intrarea în motor, la nivelul impus de treapta de răcire
a acestuia (a aerului, uleiului sau a blocului motor), după cum s-a arătat mai sus.
Vana este acţionată electric prin impulsul luat în funcţie de temperatura avută de
apă de răcire la intrarea în motor. Ea funcţionează atâta timp cât funcţionează
motorul, independent de recuperarea sau nu a căldurii de răcire astfel disponibilă;
deschide by-passul cărte retur, atunci când temperatura aici scade sub limita
minimă admisă tehnologic de răcirea motorului.
• Vana cu trei căi – termostatată (11) decide intrarea în funcţiune a
schimbătorului de căldură de echilibru (7 sau 8), reglând cota de debit de răcire
care va parcurge schimbătorul respectiv, pentru a asigura o temperatură de retur a
apei de răcire a motorului corespunzătoare condiţiilor impuse de motor.
• Schimbătoarele de echilibru (7 sau 9) asigură răcirea suplimentară a
agentului de răcire al motorului, faţă de ceea ce se poate realiza în mod curent pe
seama căldurii preluate de consumatorul (13), mai ales atunci când temperatura de
retur a acestuia creşte peste limitele admise de intrarea în motor a agentului de
răcire.
268 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
CUPRINS CAPITOLUL 6
conturul CCG
EICG ≡ ECCG
ES
QCCG
EICG QS
QICG QITV
(a)
ICG ITV Qsi Esi
Esi
EICG ES ≡ ECCG
Encg
Ecg
BICG
PICG
BCCG (b)
QICG
BITV QCCG QS
QITV
Qsi
PITV
Fig. 7.1. Schema bloc de principiu, a unei CCG – (a) şi diagrama de fluxuri energetice
aferentă – (b):
ICG – instalaţii de cogenerare; ITV – instalaţii termice de vârf; BCCG – consumul
de combustibil (energie primară) al CCG; BICG, BITV – consumul de combustibil al
ICG, respectiv al ITV; EICG – energia electrică produsă de ICG; Ecg, Encg – energia
electrică produsă de ICG în regim de cogenerare, respectiv în noncogenerare;
QCCG – căldura produsă în CCG; QICG, QITV – căldura produsă de ICG, respectiv de
ITV; PICG, PITV – pierderile de energie ale ICG şi respectiv ITV;
Esi, Qsi – consumul propriu al CCG de energie electrică, respectiv de căldură;
ES, QS – energia electrică respectiv căldură livrată de CCG.
În cazul în care SPC este o CT, practic aceasta este compusă numai din instalaţii
de cazane, similare ITV ale CCG. Ca urmare: EICG = ECCG = 0 şi QICG = 0, iar
QITV = Qcz, unde Qcz este căldura produsă de cazanele ce echipează CT. Căldura
livrată de CT este: QCT = Qcz –Qsi. Energia electrică consumată de serviciile interne
INDICI ŞI INDICATORI ENERGETICI CARACTERISTICI
SURSELOR DE PRODUCERE A CĂLDURII – SPC 277
ale CT (Qsi) este preluată din afara conturului acesteia, din sistemul
electroenergetic local (SEE). Ca urmare, faţă de fig. 7.1., în cazul CT vor fi
valabile: EICG = ECCG = ES = 0, QICG = 0, QS = QCT = QITV = Qcz şi BCT = BITV
(BICG = 0), (în care QCT = Qcz – Qsi).
unde Psi şi q si sunt valorile relative ale consumurilor momentane pentru serviciile
interne de energie electrică, respectiv căldură ale CCG, raportate la puterea
electrică şi respectiv debitul de căldură produse de ICG, definite prin:
Psi = Psi / PICG (7.13)
şi
Qsi = Qsi / QICG (7.14)
– pentru valorile anuale:
1 − Esi
y sa = y sb
a
⋅ , (7.15)
1 − Qsi
valoarea de calcul
c
PCCG Psc Psc = PCCG
c
− Psic (7.9) kWe
c
y sb = (7.3) y sc = (7.4) kWe/kWt
= −
c
(nominală) qCCG q sc q sc c
qCCG q sic (7.10) kWt
valoarea anuală
a
ECCG E sa E sa = ECCG
a
− E sia (7.11) kWhe/an
a
y sb = (7.5) y sa = (7.6) kWhe/kWht
= − Qsia
a
(medie anuală) QCCG Qsa Qsa a
QCCG (7.12) kWht/an
Notă: semnificaţiile notaţiilor mărimilor din tabel, corespund celor din fig. 7.1.: cele cu indicele inferior „CCG” reprezintă
valori ale energiilor „produse” de CCG; cele cu indicele inferior „s” reprezintă valorile energiilor „livrate” din CCG; cele cu
indicele inferior „si” reprezintă valorile „consumurilor serviciilor interne” ale CCG.
INDICI ŞI INDICATORI ENERGETICI CARACTERISTICI
SURSELOR DE PRODUCERE A CĂLDURII – SPC 279
c a
noncogenerare”; qCCG , qCCG , QCCG – valorile momentane oarecare, de calcul şi respectiv anuale ale debitelor şi cantităţii de
c a
căldură produse de ICG şi ITV; q ITV , q ITV , QITV – valorile momentane oarecare, de calcul şi respectiv anuale ale debitelor şi
cantităţii de căldură produse de ITV; Pcgmd , PICG
md
– puterea electrică medie anuală produsă de ICG în cogenerare, respectiv
md
totală; q ICG , q ITV md
, qCCG – debitele de căldură medii anuale livrate de ICG, respectiv ITV şi CCG; τcg, τICG, τITV, τCCG – duratele
anuale de funcţionare a ICG în cogenerare, respectiv în cogenerare şi noncogenerare, a ITV şi a ansamblului CCG, în h/an.
282 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
P [kWe] (a)
c
A PCCG
c
Pncg
a
E ncg = S ABCA
B C
c
Pncg
PICG
Pcgc PICG ≡PCCG
Ecga = S OBCDO
Pcg
D
O τe τ[h/an]
q [kWe]
A’ c (b)
qCCG
c
q ITV
a
QITV = S A'B 'C ' A'
B’ C’
qITV
c
qCCG c
q ICG qCCG
a
QICG = S OB 'C 'D 'O
qICG
D’
O τt τ[h/an]
Fig. 7.2. Curba clasată anuală şi definirea coeficienţilor
de cogenerare, electrici (a), respectiv termici (b).
Din fig. 7.2. rezultă că, pentru un consumator dat (caracterizat printr-o curbă
clasată dată, a sarcinii electrice respectiv termice), între valorile momentane
nominale (de calcul αc) şi valorile anuale (αa), există o strictă dependenţă; unei
valori αc îi corespunde o valoare unică αa . Aceasta se explică astfel:
– pentru o curbă clasată anuală dată, descrisă analitic de relaţiile:
- în cazul energiei electrice:
δe − d e
τ 1− δe
P = P ⋅ 1 − (1 − d e ) ⋅
c e
[kWe] , (7.37)
τ fe
- în cazul energiei termice:
δt − d t
τ 1−δt
q = q c ⋅ 1 − (1 − d t ) ⋅ t [kWt] , (7.38)
τ ft
a
între valorile anuale ale coeficienţilor de cogenerare (α ) şi valorile lor nominale
c
(α ) există dependenţa dată de relaţiile:
- în cazul energiei electrice (v. fig.7.2.,a):
INDICI ŞI INDICATORI ENERGETICI CARACTERISTICI
SURSELOR DE PRODUCERE A CĂLDURII – SPC 283
1− d e
δ − d e 1 − α ce δe −d e
α ea = 1 − e ⋅ , (7.39)
δe 1 − de
- în cazul energiei termice (v. fig. 7.2.,b):
1− d t
δ − d t 1 − α tc δt − dt
α ta = 1 − t ⋅ (7.40)
δt 1 − dt
în care:
δ e = P md / P c , respectiv δ t = Q md / Q c , (7.41)
şi
d e = P min / P c , respectiv d t = q md / q c , (7.42)
iar: τe, τt – valoarea oarecare a duratei pe curba clasată a sarcinii electrice, respectiv
termice, în h/an; τfe, τft – durata anuală a sarcinii electrice, respectiv termice, în
c md min
h/an; P , P , P – valorile puterii electrice, de calcul, medie anuală şi respectiv
c md min
minimă, în kWe; q , q , q – idem, pentru debitul de căldură, în kWt.
c
qCCG curba clasată anuală a qCCG (qCCG = f(τ))
1 2
2
alege α tc α ta
3 3
c c a a
q ITV q ICG QICG QITV
4 4 7
a
ITV←alege→ ICG 6 BITV
5 5 8
6 a
IITV Pcgc E cg a
CBITV
10 9
A 11 B
dimensionare
după:
11
12 13
termic: electric:
14 15 27 30 28 41 29 42
( c
PICG = Pcgc ) (
15
a
E ICG = a
Ecg ) ( c*
PICG = Pcgc ) (
30 a*
E ICG = a
Ecg ) ( c*
PICG < Pcgc ) (
41 a*
E ICG < a
E cg ) ( c*
PICG > Pcgc ) ( 42 a*
E ICG > Ecg
a
)
17 16 19 31 32
43 43
a 32 alege o altă ICG*, cu:
A IICG B ICG α ce * =1 α ea * =1 alege o altă ICG*, cu:
21
20
33 34
(
c*
PICG = Pcgc* < Pcgc ) c*
PICG < Pcgc
18 a 44 44
IICG B CB ICG
35
22 A (I *
ICG = I ICG ) (B a*
ICG = BICG
a
) (q c*
ICG < q ICG
c
) (α c*
e =1) (q c*
ICG = q ICG
c
) (α c*
e < α ce )
a
25 CB CCG 37 45 45
23
a
C CCG (I *
CCG
36
= I CCG )
B
(CB a*
ICG = CBICG
a
) (α c*
t < α tc ) (α c*
t = α tc )
24
38
(CB )
26
(EFE⋅ CCG)
a*
CCG = CBCCG
a
39
(C )
= C D E F
(EFE⋅ CCG)*
a*
CCG = C CCG
a
40
286 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
C D E F
48 49 50 48 49 50
( c*
q ICG
46
< q ICG
c
) (
47 c*
47
q ITV > c
q ITV )( α ta* < α ta ) (P c*
ICG ) (
= Pcgc* < α ea* = 1 q ICG
c*
)(
= q ICG
c
46
)( c*
47
q ITV = q ITV
c
) (α a*
t = α ta ) (P c*
= PCCG
c
) (α a*
< α ea )
CCG e
< Pcgc
51 52
53
(P c*
cg = Pcgc ) (Pn c*
cg >0 ) 53
54 55 E ICG
a*
=
I ICG < QITV > QICG < <
* 51
I ITV
*
>
a*
a*
52
= E cg
a*
55 54 58 57
< I > I > Qa < Qa
I ICG > I ITV =
*
ICG ITV ITV ICG *
QICG
a*
= QITV
a*
= E ncg
a*
> cg =
E a*
< E ICG
a
= I = Q
> I ICG ITV
a
ICG
< Q
a
ITV
> 0
= Ecg
a
61
60
*
I CCG 62 60 59
(a*
BITV > a
BITV ) ( a*
BICG < a
BICG ) ( *
I CCG > I CCG ) 61
(E a*
ICG > E ICG
a
)
63 64 62
INDICI ŞI INDICATORI ENERGETICI CARACTERISTICI SURSELOR DE PRODUCERE A CĂLDURII – SPC 287
61
63 64 62
( a*
CB ITV > a
CB ITV ) (CB a*
ICG < CB ICG
a
) (B a*
ICG > B ICG
a
) (B a*
ITV = BITV
a
)
64 63
65
a*
( a*
CB ICG > a
CBICG )( a*
CB ITV = CB ITV
a
)
CBCCG
66
65
a*
CCCG ( a*
CBCCG > CBCCG
a
)
66
67
*
(a*
CCCG > C CCG
a
)
(EFE⋅ CCG)
67
(EFE⋅ CCG)*
Fig. 7.3. Schema logică pentru demonstrarea că valorile de calcul ale coeficienţilor de cogenerare decid profilul
dimensionării CCG şi în final, eficienţa sa economică; notaţiile corespund celor utilizate în tabelul 7.2,
iar 1…67 reprezintă paşii făcuţi în urma stabilirii valorilor coeficienţilor de cogenerare, α tc şi α ce .
288 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
• 19) şi 20), pe baza ICG alese, ţinându-se seama de performanţele energetice ale
a
sale, se calculează consumul anual de combustibil, BICG , iar în baza costului unitar
al combustibilului respectiv se determină cheltuielile anuale aferente acestuia,
a
CBICG ;
• 21) şi 22), ţinându-se seama de cheltuielile anuale cu combustibilul consumat de
a a
ITV – CBITV – şi respectiv de ICG – CBICG – rezultă cheltuielile anuale totale cu
Q a a
combustibilul – CBCCG ; calculul separat al CBITV şi CBICG presupune cazul
general în care tipul de combustibil şi preţul său, utilizat în ITV şi ICG este diferit;
• 23) şi 24), cunoscându-se tipo-dimensiunile echipamentelor energetice de bază
a a a
ale CCG (ICG şi ITV), CBCCG şi producţiile de energie QCCG , respectiv ECCG , se
a
pot determina cheltuielile anuale ( CCCG );
• 25) şi 26), pe baza investiţiilor totale ale CCG – ICCG – şi a cheltuielilor anuale
a
totale de exploatare – CCCG – prin aplicarea diverselor criterii de natură economică
(v. cap. 18), rezultă eficienţa economică a CCG, conformă cu valoarea α tc adoptată
iniţial;
• 27 … 29), în cazul dimensionării ICG după electric, puterea electrică
Pcgc rezultată în prima fază a dimensionării după termic (prin alegerea iniţială a lui
α tc ), se poate situa în trei alternative faţă de puterea totală, PICG
*
≡ PCCG
*
• 37) şi 38), cunoscându-se ICG* alese, din caracteristicile energetice aferente lor
a*
rezultă consumul anual de combustibil BICG şi respectiv cheltuielile anuale
a*
aferente acestuia CBICG (cunoscând preţul unitar al combustibilului consumat de
ICG);
• 39), fiind cunoscute echipamentele din CCG şi cheltuielile anuale de producţie
ale acestora, rezultă cheltuielile anuale totale de producţie la nivelul ansamblului
a*
CCG ( CCCG );
• 40), investiţiile totale ( I CCG
a* a*
) şi ( CCCG ) determină, în final, eficienţa economică
de ansamblu a CCG (EFE⋅ CCG ); *
Indicii de cogenerare
Tabelul 7.3
Tipul Indicele de cogenerare Legături între mărimi
mărimilor relaţii de calcul U.M. relaţii de calcul U.M.
Pcg Pcg = PICG − Pncg = α e ⋅ PICG , (7.45) kWe
Valoarea momentană ycg = , (7.44) kWe/kWt
oarecare qcg q cg = qCCG − q ITV = α t ⋅ qCCG , (7.46)
kWt
Pcgc Pcgc = c
PICG − c
Pncg = α ce ⋅ PICG
c
, (7.48) kWe
Valoarea de calcul c
ycg = c
, (7.47) kWe/kWt
(nominală) qcg c
q cg = qCCG
c
− q ITV
c
= α tc ⋅ qCCG
c
, (7.49) kWt
= − = α ea ⋅ E ICG
a a a a a
E cg E cg E ICG E ncg , (7.51) kWe
Valoarea anuală a
y cg = a
, (7.50) kWe/kWt
(medie anuală) Qcg a
Qcg = QCCG
a
− QITV
a
= α ta ⋅ QICG
a
, (7.52) kWt
a
Valorile momentane oarecare ycg şi cele anuale y cg ale indicelui de cogenerare depind atât de caracteristicile tehnice ale
diverselor instalaţii de cogenerare, cât şi de regimurile efective de funcţionare a acestora.
294 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
În cazul cel mai general, al unei centrale de cogenerare care produce energie
electrică şi căldură atât în cogenerare, cât şi în noncogenerare – după cum este
prezentat în fig. 7.1. –, randamentul global poate fi scris sub forma [7.3 şi 7.4]:
– randamentul global brut, raportat la cantităţile de energie produse în cadrul
CCG:
E + QCCG E cg + E ncg + QICG + QITV
η gl .b = CCG = , (7.61)
BCCG BICG + BITV
– randamentul global net, raportat la cantităţile de energie livrate de CCG:
E + Qs ECCG − E si + QCCG − Qsi
η gl .n = s = , (7.62)
BCCG B ICG + BITV
în care mărimile utilizate corespund celor prezentate în fig. 7.1.
Ţinându-se seama că (ECCG = Ecg + Encg, în care ECCG ≡ EICG), se poate scrie şi:
BICG = Bcg + Bncg , (7.63)
unde Bcg este consumul de combustibil al ICG pentru producerea simultană – în
cogenerare – atât a căldurii (QICG ≡ Qcg), cât şi a energiei electrice (Ecg); Bncg –
consumul de combustibil pentru producerea energiei electrice, în regim de
noncogenerare Encg; restul notaţiilor corespund fig. 7.1.
Pentru a caracteriza numai producţia de energie în cogenerare, în vederea
comparaţiei performanţelor energetice ale diverselor tehnologii de cogenerare, se
mai utilizează şi noţiunea de „randament brut al CCG funcţionând în regim de
cogenerare”, ca fiind:
E cg + Qcg
ηcg = . (7.64)
Bcg
În funcţie de valorile mărimilor din relaţiile (7.61 … 7.64), adică momentane,
oarecare sau de calcul, ori anuale, rezultă valorile corespunzătoare ale
randamentelor. Aşa cum s-a afirmat şi mai sus, analiza energetică de funcţionare,
cuantificată aici prin randament, este elocventă atunci când ţine seama de
totalitatea regimurilor ce pot apare în cursul unui an. Ca urmare, relaţiile
(7.61 … 7.64), se utilizează pentru funcţionarea în cursul unui an, ca perioadă de
referinţă. În aceste condiţii relaţiile respective devin:
– randamentul anual global brut:
Ea + Qa
a
E cg + E ncg
a
+ QICG
a
+ QITV
a
η agl .b = CCG a CCG = , (7.65)
BCCG a
Bcg + Bncg
a
+ BITV
a
a a
În continuare, se vor exprima diversele consumuri de combustibil ( Bcg , Bncg şi
a
BITV ) în funcţie de valorile medii anuale ale randamentelor de producere în CCG
ale diverselor forme de energie.
• Consumul anual de combustibil al instalaţiilor de cogenerare (ICG)
a
pentru producerea simultană şi combinată („în cogenerare”) a energiilor E cg şi
a
Qcg a
(unde Qcg ≡ QICG
a
), conform relaţiei (7.67), este:
a
E cg + Qcg
a
a
Bcg = [kWht/an] , (7.68)
ηcg
a
care este utilizată atunci când se cunoaşte valoarea medie anuală a randamentului
global pentru funcţionarea în cogenerare, η cg
a
.
a
Ţinându-se seama de relaţiile de definiţie ale y cg (relaţia 7.50) şi α ta (relaţia
a
7.23), ca şi de fig. 7.1. conform căreia, QCCG ≡ Qsa , atunci expresia (7.68) devine:
a
y cg +1
a
Bcg = Qsa ⋅ α ta ⋅ [kWht/an] . (7.69)
ηcg
a
unde η cg
a
.e este randamentul electric anual al echipamentului de cogenerare.
Qcg
c
Bcg = [kWht/an] , (7.73)
ηc
unde ηc este randamentul cazanului de abur; ηm – randamentul mecanic al turbinei
cu abur; ηg – randamentul generatorului electric.
Ţinându-se seama de relaţia de definiţie a indicelui de cogenerare
(ycg = Ecg/Qcg) – v. § 7.1.4.2. – şi de relaţiile (7.72) şi (7.73), expresia (7.71)
devine:
1 1
Bcg = E cg ⋅ + [kWht/an] . (7.74)
ηc ⋅ η m ⋅ η g y cg ⋅ ηc
Dar:
E cg
= ηcg ⋅e , (7.75)
Bcg
reprezintă randamentul producerii în regim de cogenerare a energiei electrice, de
către turbina cu contrapresiune.
Atunci, din relaţia (7.74) rezultă, în general:
1
η cg ⋅e = , (7.76)
1 1
+
η c ⋅ η m ⋅ η g y cg ⋅ η c
care ca valoare medie anuală se poate scrie sub forma:
1
η cg
a
.e = , (7.77)
1 1
+ a
ηc ⋅ η m ⋅ η g y cg ⋅ η ca
a a a
ηea(TACp ) = ηcg
a
⋅e (TACp ) . (7.78)
Pentru ciclurile de cogenerare „deschise” – cu turbine cu gaze sau cu motoare
cu ardere internă – randamentul producerii energiei electrice este acelaşi (ηe),
indiferent că energia electrică este produsă în cogenerare sau nu, adică:
ηea(TG sau MAI ) ≡ ηcg
a
⋅e (TG sau MAI ) = η ncg (TG sau MAI )
a
, (7.79)
în care η ancg este randamentul mediu anual al producerii energiei electrice în regim
de noncogenerare.
INDICI ŞI INDICATORI ENERGETICI CARACTERISTICI
SURSELOR DE PRODUCERE A CĂLDURII – SPC 299
xra( c.m ) – gradul mediu anual de recuperare a căldurii la nivelul ansamblului ciclului
mixt.
a
Valorile y cg .o ( c .m ) şi xra( c.m ) ţin seama de valorile corespunzătoare
a a a
y cg .o (TG sau MAI ) şi x r (TG sau MAI ) ale instalaţiei de (TG) sau (MAI) şi de y cg .o (TA ) şi
a
( xrTA = 1 ), ale instalaţiei de turbină cu abur (TA) – v. § 7.2.2. şi § 7.2.3.
• Consumul anual de combustibil al instalaţiilor de cogenerare, pentru
a
producerea energiei electrice în regim de noncogenerare ( E ncg ) este dat de:
a
E ncg 1 − α ea
a
Bncg = = E sa ⋅ [kWht/an] , (7.83)
ηancg η ancg
a
în care E ncg este producţia anuală de energie electrică în noncogenerare, în
kWhe/an.
• Consumul anual de combustibil al instalaţiilor termice de vârf este dat de:
Qa 1− αa
a
BITV = aITV = Qsa ⋅ a t [kWht/an] , (7.84)
η ITV η ITV
unde η aITV este randamentul mediu anual al ITV, pentru producerea cantităţii de
a
căldură QITV .
În baza relaţiilor (7.70), (7.83) şi (7.84) expresia de definiţie a randamentului
anual global brut (7.65) devine (unde ECCGa a
/ QCCG = y sa ):
y sa + 1
η agl .b = , (7.85)
α ta ⋅ y cg
a
1− αa 1 − α ta
+ y sa ⋅ a e +
ηcg
a η ncg ηaITV
.e
300 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
a
Ţinându-se seama de legătura între y sa şi y cg , dată de relaţia (7.57), în care s-au
neglijat consumurile serviciilor interne ( ε ta.si = 0, ε ea.si = 0 ), expresia (7.85) devine:
a α ta
y cg ⋅ +1
α a
η agl .b = e
(7.86)
α ta ⋅ y cg
a
a α ta 1 − α ea 1 − α ta
+ y cg ⋅ a⋅ a +
ηcg
a α e η ncg η aITV
⋅e
sau:
a α ta
y cg ⋅ +1
α a
η agl .b = e (7.87)
1 1 1 1 − α a
α ta ⋅ y cg
a
⋅ a + ⋅ a ⋅ a − 1 + a t
η cg .e η ncg α e
η ITV
a α ta
y cg ⋅ +1
α ea
η gl .b (TACp ,TG ,MAI ,TG / TACp ) =
a , (7.88)
a α ta 1 1 − α ta
y cg ⋅ ⋅ +
α ea ηea η aITV
sau,
y sa + 1
η agl .b (TACp ,TG ,MAI ,TG / TACp ) = , (7.89)
y sa 1 − α ta
+ a
ηea η ITV
a
unde y cg este indicele de cogenerare mediu anual al turbinelor cu abur cu
contrapresiune (TACp), sau al turbinelor cu gaze (TG), ori al motoarelor cu ardere
internă (MAI), respectiv al instalaţiei de ciclu mixt, TG sau MAI cu TACp.
a
Notă: în condiţiile funcţionării numai în regim de cogenerare, (adică: E ncg = 0,
a
QITV = 0 , α ea = 0; α ta = 1 şi y sa ≡ y cg
a
) expresia generală a lui η agl .b din relaţia
(7.81), devine:
INDICI ŞI INDICATORI ENERGETICI CARACTERISTICI
SURSELOR DE PRODUCERE A CĂLDURII – SPC 301
1
η agl .cg = η ea ⋅ 1 + a , (7.90)
y cg
pentru orice fel de ciclu.
Tabelul 7.4
Anul PIF 2006-
≤ 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 2004 2005
2011
Tipul combustibilului: Valoarea eficienţei
0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11
Huilă, (antracit)/
40.2% 50.0% 41.7% 42.3% 42.8% 43.2% 43.6% 44.0% 44.3% 44.5% 44.7%
cocs
Lignit (cărbune
37.8% 38.6% 39.3% 39.9% 40.4% 40.8% 41.2% 41.6% 41.9% 42.1% 42.3%
brun)
Turbă 37.0% 37.4% 37.7% 38.0% 38.3% 38.6% 38.9% 39.1% 39.3% 39.4% 39.5%
Combustibil
25.5% 26.8% 28.0% 29.0% 30.1% 30.9% 31.6% 32.2% 32.7% 33.1% 33.5%
lemnos
Biomasă
20.5% 21.5% 22.1% 22.6% 23.1% 23.6% 24.0% 24.5% 24.9% 25.2% 25.5%
agricolă
Solid
Deşeuri
biodegradabile 20.5% 21.5% 22.1% 22.6% 23.1% 23.6% 24.0% 24.5% 24.9% 25.2% 25.5%
(municipale)
Deşeuri
nerecuperabile
20.5% 21.5% 22.1% 22.6% 23.1% 23.6% 24.0% 24.5% 24.9% 25.2% 25.5%
(municipale şi
industriale)
Şist bituminos 39.4% 39.4% 39.4% 39.4% 39.4% 39.4% 39.4% 39.4% 39.4% 39.4% 39.5%
INDICI ŞI INDICATORI ENERGETICI CARACTERISTICI SURSELOR DE PRODUCERE A CĂLDURII – SPC 303
Lichid
Deşeuri
20.5% 21.5% 22.1% 22.6% 23.1% 23.6% 24.0% 24.5% 24.9% 25.2% 25.5%
biodegradabile
Deşeuri
20.5% 21.5% 22.1% 22.6% 23.1% 23.6% 24.0% 24.5% 24.9% 25.2% 25.5%
nerecuperabile
Gaz natural 50.5% 50.9% 51.3% 51.6% 51.9% 52.2% 52.4% 52.6% 52.8% 52.9% 53.0%
Gaz de rafinărie/ 40.2% 41.0% 41.7% 42.3% 42.8% 43.2% 43.6% 44.0% 44.3% 44.5% 44.7%
Hidrogen
Biogaz 37.2% 38.0% 38.8% 39.5% 40.1% 40.6% 41.1% 41.5% 41.9% 42.2% 42.5%
Gaz de cocs, gaz
Gazos
de furnal, alte
35.5% 35.5% 35.5% 35.5% 35.5% 35.5% 35.5% 35.5% 35.5% 35.5% 35.5%
gaze de ardere,
căldură evacuată
recuperată
Obs.: – Tabelul a fost realizat pe baza valorilor de referinţă armonizate ale eficienţei producerii separate de energie electrică conform
Deciziei Comisiei Europene nr. 74/2007, pentru condiţiile ISO standard (temperatură exterioară 15° C, 1,013 bar, 60% umiditate relativă) şi
puterea calorifică inferioară a combustibilului;
– Valorile din tabelul de mai sus au rezultat prin aplicarea factorului de corecţie cu temperatura exterioară, prevăzut în Decizia
Comisiei Europene nr. 74/2007, care constă în majorarea eficienţei cu 0,1 % pentru fiecare grad sub valoarea standard ISO de 15° C, ţinând
seama că temperatura exterioara medie anuală din România este de 10° C. Valorile factorilor de corecţie sunt prezentate în tabelul 7.6.
304 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
Tabelul 7.5
Agent termic Abur*/Apă Gaze evacuate**
fierbinte (cu utilizare directă)
Tipul de combustibil Valoarea eficienţei
Huilă, (antracit)/cocs 88% 80%
Lignit (cărbune brun) 86% 78%
Turbă 86% 78%
Combustibil lemnos 86% 78%
Solid Biomasă agricolă 80% 72%
Deşeuri biodegradabile (municipal) 80% 72%
Deşeuri nerecuperabile (municipal şi
80% 72%
industrial)
Şist bituminos 86% 78%
Păcură (motorină+reziduuri păcură),
89% 81%
gaz petrolier lichefiat
Lichid Biocombustibili 89% 81%
Deşeuri biodegradabile 80% 72%
Deşeuri nerecuperabile 80% 72%
Gaz natural 90% 82%
Gaz de rafinărie/Hidrogen 89% 81%
Gazos Biogaz 70% 62%
Gaz de cocs, gaz de furnal, alte gaze
80% 72%
de ardere, căldură evacuată recuperată
Tabelul 7.6
Tensiune de racordare a Pentru energia electrică Pentru energia electrică
sursei de cogenerare furnizată reţelei de consumată la producător
transport/distribuţie
> 200 kV 1 0.985
100-200 kV 0.985 0.965
50-100 kV 0.965 0.945
0.4-50 kV 0.945 0.925
< 0.4 kV 0.925 0.860
sau
∆B a 1 1
∆b a = = y a
s ⋅ a − a −
η ref .e η cg .e
a
Qs
[kWhcb/kWht] , (7.96)
1 1 1 1 − α a
− α ea ⋅ a − a + a − a t
η ncg ηcg .e η ref .t η ITV
Economia relativă de combustibil realizată în cogenerare (raportată la consumul
de combustibil pentru producerea separată a energiei electrice şi căldurii) este:
E sa + Qsa E sa + Qsa
∆B a Ba η agl a
Bsep
∆bsep
a
= a = 1− a = 1− = 1 − , (7.97)
Bsep Bsep a
Bsep [ η agl
randamentul global al producerii separate a energiei electrice şi căldurii fiind:
E sa + Qsa y se + 1
η asep = a
= . (7.98)
Bsepy sa 1
+ a
η ref
a
.e η ref .t
Înlocuind expresia randamentului global al producerii separate (relaţia 7.98) în
relaţia (7.97) de calcul a economiei relative de combustibil realizată în cogenerare,
se obţine:
η asep 1 ya +1
∆bsep
a
= 1− a = 1− a ⋅ a s . (7.99)
η gl η gl ys 1
+ a
η ref
a
.e η ref .t
∫
= Pc ⋅ dτ = MAX
a
E ICG . (7.105)
0
Ţinând seama de relaţiile (7.96) şi (7.97), relaţia (7.98) devine:
τf
∫ a ⋅ (q )
1
a
E ICG = ICG − d ⋅ q ICG
c
⋅ dτ = MAX (7.106)
0
sau, având în vedere relaţia de definiţie a coeficientului nominal de cogenerare
termic α tc (v. relaţia 7.21):
τf
∫ a ⋅ (q )
1
a
E ICG = ICG − d ⋅ α tc ⋅ qCCG
c
⋅ dτ = MAX . (7.107)
0
În ipoteza simplificatoare a unei valori constante în timp a coeficientului „a”
(valabilă pentru majoritatea echipamentelor de cogenerare), relaţia (7.107) se poate
pune sub forma:
308 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
τf
1 1
∫
= ⋅ q ICG ⋅ dτ − ⋅ d ⋅ α ct ⋅ qCCG ⋅ τ f = MAX
a c
E ICG . (7.108)
a 0 a
τf
Integrala q ICG ⋅ dτ se face pe curba clasată ABCD din fig. 7.4., a cărei alură
∫
0
este dependentă de valoarea nominală a coeficientului de cogenerare termic α tc ,
considerată la dimensionarea echipamentelor de cogenerare şi de alura curbei
clasate a consumului.
Notând cu T1 termenul:
τf
1
a 0 ∫
T1 = ⋅ q ICG ⋅ dτ (7.109)
şi cu T2 termenul:
1
T2 = ⋅ d ⋅ α tc ⋅ qCCG
c
⋅τf , (7.110)
a
relaţia (7.108) devine:
a
E ICG = T1 − T2 . (7.111)
c
q/q
B
A C
qc
α ct = cICG qt
qCCG
D
0 τf τ[h/an]
În fig. 7.5. sunt prezentate variaţiile termenilor T1 şi T2, respectiv ale valorii
a
energiei anuale obţinută în cogenerare E ICG în funcţie de valoarea nominală a
coeficientului de cogenerare termică α tc (considerată la dimensionarea
echipamentelor de cogenerare).
INDICI ŞI INDICATORI ENERGETICI CARACTERISTICI
SURSELOR DE PRODUCERE A CĂLDURII – SPC 309
a
T1, T2, E ICG
T1
a
E ICG = Max
a
E ICG
T1
a
Analizând variaţia valorii energiei anuale obţinute în cogenerare E ICG în
funcţie de valoarea nominală a coeficientului de cogenerare termică α tc se constată
următoarele:
a
– există un maxim pentru energia electrică E ICG produsă în cogenerare, deci
coeficientul de cogenerare termică α tc considerat la dimensionarea echipamentelor
de cogenerare are o valoare optimă energetic ( α tc )opt.en;
– valoarea optimă energetic a coeficientului de cogenerare termic ( α tc )opt.en este
strict subunitară: ( α tc )opt.en < 1;
– valoarea optimă energetic a coeficientului de cogenerare termic ( α tc )opt.en
depinde de:
alura curbei clasate (gradul de aplatisare µ, durata anuală de funcţionare
τf) – prin intermediul termenului T1. Cu cât curba clasată este mai aplatisată, cu atât
termenul T1 are o alură mai apropiată de o dreaptă, coeficientul de cogenerare
termic, optim energetic ( α tc )opt.en, deplasându-se spre valori mai mari
(vezi fig. 7.6.);
valoarea debitului relativ de mers în gol „d” – prin intermediul
termenului T2: cu cât echipamentul de cogenerare se comportă mai prost la sarcini
parţiale (debitul relativ de mers în gol „d” având valori mai mari), cu atât termenul
310 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
δ = 1,0
δ = 0,8
δ = 0,6
a
E ICG
δ = 0,4
δ = 0,2
α tc
Fig. 7.6. Influenţa gradului de aplatisare a curbei clasate asupra valorii optime energetic a
coeficientului de cogenerare termic ( α ct )opt.en (asupra energiei produse în
a
cogenerare E ICG ).
VNA a
E ICG
VB⋅Cv VNA=Max
a
E ICG = Max
E ICG ⋅ cta
VNA
I ⋅ Ci
Tabelul 7.7
Raportul maxim preţ energie electrică/
Preţul Coeficientul /preţ combustibil
combustibilului de cogenerare Investiţia specifică în echipamentul de
[€/MWht] optim economic cogenerare(de bază) [€/kWe]
350 400 450 550
1 2 3 4 5 6
ρ md
acc
3,7 4,2 4,4 4,7
1 + ρ md
acc
10 ρ md
acc + d i
4,2 4,5 4,7 5,1
1 + ρ md
acc
0.5 8,0 9,0 9,0 10,0
0.55 12,0 12,0 12,0 12,0
ρ md
acc
3,4 3,5 3,7 3,9
1 + ρ md
acc
15 ρ md
acc + d i
3,7 3,7 4,0 4,2
1 + ρ md
acc
0.5 7,0 7,0 7,0 8,0
0.55 9,0 10,0 10,0 10,0
ρ md
acc
3,1 3,2 3,4 3,5
1 + ρ md
acc
20 ρ md
acc + d i
3,4 3,4 3,6 3,7
1 + ρ md
acc
0.5 6,0 6,0 6,0 6,0
0.55 8,0 8,0 8,0 8,0
ρ md
acc
2,9 3,0 3,1 3,2
1 + ρ md
acc
25 ρ md
acc + d i
3,1 3,2 3,3 3,4
1 + ρ md
acc
0.5 6,0 6,0 6,0 6,0
0.55 8,0 8,0 8,0 8,0
INDICI ŞI INDICATORI ENERGETICI CARACTERISTICI
SURSELOR DE PRODUCERE A CĂLDURII – SPC 315
30 ρ md
acc + d i
3,0 3,1 3,2 3,3
1 + ρ md
acc
0.5 6,0 6,0 6,0 6,0
0.55 8,0 8,0 8,0 8,0
ρ md
acc
2,6 2,7 2,8 2,9
1 + ρ md
acc
35 ρ md
acc + d i
2,8 2,9 3,0 3,1
1 + ρ md
acc
0.5 6,0 6,0 6,0 6,0
0.55 8,0 8,0 8,0 8,0
ρ md
acc
2,5 2,7 2,8 2,8
1 + ρ md
acc
40 ρ md
acc + d i
2,7 2,9 3,0 3,0
1 + ρ md
acc
0.5 6,0 6,0 6,0 6,0
0.55 8,0 8,0 8,0 8,0
md
Obs.: – ρ md
acc
reprezintă raportul qacc / qic , iar di este raportul qimin / qic , care
caracterizează alura curbei clasate anuale a sarcinii termice urbane; – dacă raportul
între preţul energie electrică/preţ combustibil este mai mic decât o valoare din
tabelul de mai sus, se alege drept coeficient de cogenerare optim economic
valoarea de pe rândul respectiv. Dacă raportul este mai mare, se alege drept
coeficient de cogenerare optim economic valoarea de pe rândul următor.
T qc = S3’ 311’
qc0 = S2’ 211’
Tg 1
Tev
T0 2
3
3’ 2’ 1’ S
Fig. 7.8. Răcirea gazelor de ardere în cazanul recuperator.
t [°C] t [°C]
tg tg
t0
tev ∆tf ts,o
tev ts,o t0
∆tf tal
tal
Vap Sî
Pal
a. b.
Fig. 7.9. Variantele posibile ale diagramei t-q, pentru cazanele recuperatoare producătoare
de abur: a – CRAb producător de abur de joasă presiune (pab<15bar); b – CRAb
producător de abur de medie presiune (pab>15bar) unde: tg, tev sunt temperaturile
gazelor de ardere la intrarea şi respectiv ieşirea din CRAb; tal – temperatura apei
de alimentare la intrarea în CRAb; ts,o – temperatura de saturaţie a aburului
produs de CRAb, la presiunea p0; t0 – temperatura aburului supraîncălzit produs
la CRAb, la presiunea p0; ∆tf – diferenţa finală – minimă – de temperatură între
cei doi agenţi termici care evoluează în CRAb; Pal, Vap, Sî – zona de preîncălzire
a apei de alimentare, respectiv de vaporizare şi supraîncălzire a aburului în
CRAb.
unde htmax este entalpia apei, la temperatura maximă admisă în circuitul de răcire
al motorului (cca. 100-105°C, în funcţie de valorile concrete specifice fiecărui
motor); hal – entalpia apei la intrarea în circuitul de răcire a motorului (funcţie de
temperatura de retur a agentului termic folosit pentru alimentarea cu căldură a
consumatorului); hab – entalpia aburului produs de CRAb (dependentă de presiunea
(pab) şi temperatura (tab); qab – debitul de căldură produsă sub formă de abur, în
kWt.
Faţă de cantitatea de căldură (qpreinc), în cazanul recuperator se produce
diferenţa:
320 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
h max − hal
qCR = q − q preinc = q ⋅ 1 − t
[kWt] . (7.126)
hab − hal
Notând cu „p” raportul:
q preinc htmax − hal
p= = (7.127)
q hab − hal
rezultă:
q preinc = p ⋅ q [kWt] , (7.128)
şi
qCR = (1 − p ) ⋅ q [kWt] . (7.129)
În mod curent, temperatura apei de răcire al intrarea în circuitul de răcire a
motorului poate fi tal = 10 … 90°C. Ca urmare, „p” poate lua valori în intervalul:
p= 0,15 … 0,015.
Ţinându-se seama de bilanţul termic al circuitului de răcire:
xr ,r ⋅ (∆qu + ∆qbm + ∆q aa ) = q preinc = p ⋅ q , (7.130)
şi al cazanului recuperator:
xr , g ⋅ q g = (1 − p ) ⋅ q , (7.131)
rezultă raportul:
xr ,r ∆qu + ∆qbm + ∆q aa p
⋅ = . (7.132)
xr , g qg 1− p
Ţinându-se seama de notaţia:
r = (∆qu + ∆qbm + ∆q aa ) q g
utilizată mai sus, atunci relaţia (7.132) devine:
x r ,r p
⋅r = . (7.133)
xr , g 1− p
Relaţia (7.133) arată că, în cazul MAI, cele două grade de recuperare nu
variază independent, între ele existând relaţia:
p
xr ,r = ⋅ xr , g . (7.134)
(1 − p ) ⋅ r
Pentru valori ale apei la intrarea în circuitul de recuperare (de răcire) de:
– tal = 10°C, relaţia (7.134) conduce la:
0,15
xr ,r ≈ ⋅ x r , g ≈ (0,15...0,19) ⋅ xr , g (7.135)
(1 − 0,15) ⋅ (0,9....1,15)
– tal = 90°C, relaţia (7.134), conduce la:
0,15
xr ,r = ⋅ xr , g ≈ (0,015....0,019) ⋅ xr , g . (7.136)
(1 − 0,15) ⋅ (0,9.....1,15)
Din relaţia (7.124) a rezultat că gradul total de recuperare a căldurii (xr) are
valori foarte mici, datorită valorii reduse a gradului de recuperare al răcirilor
tehnologice ale MAI – (xr,r), după cum a rezultat din relaţiile (7.135) şi (7.136).
INDICI ŞI INDICATORI ENERGETICI CARACTERISTICI
SURSELOR DE PRODUCERE A CĂLDURII – SPC 321
T[K]
5
s1'1234588 '
Tms =
3 4
∆s
Tms s1'18766 '
Tmi =
Tmi
2
6 ∆s
1 8 7
∆s
1’ 8’ 6’ s[kJ/kg.K]
dy cg .o
dTmi T
= ms < 1 (7.142)
dy cg .o Tmi
dTms
unde:
h0 − h pr
y cg .o = ⋅ ηm ⋅ η g [kWhe/kWht] , (7.144)
h pt − hc
şi
h0 − h pr hal − hc
ereg = ⋅ , (7.145)
h0 − h pm h pm − hal
h0 + h pr
h pm = , (7.146)
2
în care h0 este entalpia aburului viu; hpr – entalpia reală a aburului evacuat din
turbină pentru alimentarea cu căldură a consumatorilor; hc – entalpia condensatului
returnat de consumatori şi reintrodus în circuitul termic al centralei; hal – entalpia
apei de alimentare; hpm – entalpia aburului extras pentru preîncălzirea regenerativă
la o priză fixă fictivă unică, echivalentă ca efect cu circuitul real de preîncălzire
regenerativă; iar ηm, ηg – randamentul mecanic al turbinei cu abur, respectiv
randamentul generatorului electric.
În tabelul 7.10 sunt trecute principalele date tehnice care pot fi folosite la
estimarea indicilor de cogenerare pentru turbinele cu abur de construcţie curentă.
324 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
Tabelul 7.10
Parametrii de Temperatura Nr. de Randamente
Parametrii
Nr. supraîncălzire apei de prize fixe mecanic*
aburului viu intern
crt. intermediară alimentare regenerative generator
p0[bar] t0[°C] psi[bar] tsi[°C] tal[°C] n ηi ηm⋅ηg
ηmg=η
1 35 435 – – 150 5 0,80 0,93
2 90 510 – – 215 8 0,80 0,93
3 135 550 – – 230 8 0,83 0,95
4 140 550 32/29 550 230 8 0,83 0,95
5 190 550 41/38 550 230 8 0,84 0,95
6 240 550 39/35 550 230 9 0,85 0,95
În fig. 7.11. şi 7.12. sunt prezentate diagramele care permit estimarea rapidă a
valorii indicilor de cogenerare realizaţi de grupurile de cogenerare cu abur, de
construcţie curentă [7.5].
Indice de cogenerare ycg.o [kWhe/kWht]
1,00
4
0,80
6
3
0,60
0,40
1
2
0,20
0,00
20 40 60 80 100 120 140 160 180 200 tt [°C]
0,023 0,20 1,00 2,00 5,00 10,00 20,00 pt [bar]
Fig. 7.11. Variaţia indicelui extern de cogenerare ycg.o în funcţie de parametrii aburului
livrat (presiune sau temperatură de saturaţie; curbele 1÷6 corespund numerelor
curente din tabelul 7.10.
INDICI ŞI INDICATORI ENERGETICI CARACTERISTICI
SURSELOR DE PRODUCERE A CĂLDURII – SPC 325
ereg
0,34
3
0,30
0,26 6
0,22
0,18 2 4
0,14
1
0,10
0,06
20 40 60 80 100 120 140 160 180 200 tt [°C]
0,023 0,20 1,013 2,024 6,3 10,20 19,5 pt [bar]
Fig. 7.12. Variaţia coeficientului ereg în funcţie de parametrii aburului livrat (presiune sau
temperatură de saturaţie); curbele 1÷6 corespund numerelor curente din
tabelul 7.6.
Tabelul 7.11
Parametrii iniţiali ai aburului
Puterea Presiunea de livrare a Indice de
Presiune Temperatură electrică aburului la consumatori cogenerare
kWhe/kWht
bar °C MW bar
(kWhe/Gcal)
1 2 3 4 5
4 0,33 (155)
40 450 4–6
13 0,052 (60)
1,2 0,322 (375)
90 540 12–50 7,0 0,193 (225)
13,0 0,155 (180)
326 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
BTG PTG
Instalaţia de
turbine cu gaze
qcg
∆qg
unde: BTG este căldura dezvoltată prin arderea combustibilului în camera de ardere;
PTG – puterea electrică produsă; qcg – cantitatea de căldură evacuată din instalaţie
cu gazele de ardere eşapate; ∆pm – căldura evacuată cu agentul de răcire a uleiului
de ungere (corespunde pierderilor mecanice în turbina cu gaze şi în compresorul de
aer); ∆pg – căldura evacuată cu agentul de răcire a generatorului electric
(corespunde pierderilor energetice ale generatorului electric).
Conform § 7.1.4.2., căldura evacuată cu gazele de ardere eşapate din turbina cu
gaze nu poate fi recuperată integral pentru alimentarea cu căldură a consumatorilor
termici, existând relaţia:
INDICI ŞI INDICATORI ENERGETICI CARACTERISTICI
SURSELOR DE PRODUCERE A CĂLDURII – SPC 327
q cg = x r ⋅ qcg .0 (7.148)
în care qcg este cantitatea de căldură livrată consumatorilor termici; iar xr – gradul
de recuperare a căldurii evacuate din ciclu.
Ţinându-se seama de relaţia (7.148) şi de relaţiile de definiţie ale diferitelor
randamente (al instalaţiei de turbine cu gaze – ηTG, al generatorului – ηg şi
mecanic – ηm), prelucrând convenabil relaţia bilanţului termic se obţine relaţia de
estimare a indicelui de cogenerare:
PTG P 1 1 1
yc = = TG ⋅ ≅ ⋅ (7.149)
qcg q cg .o x r 1 1 xr
−
ηTG η m ⋅ η g
Randamentul mecanic ηm, care intervine în relaţia (7.149) trebuie privit ca un
randament mecanic echivalent, el ţinând cont atât de pierderile mecanice din
turbina cu gaze propriu-zisă, cât şi de cele din compresorul de aer (v. fig. 7.14.).
1
Randamentul mecanic
tga=700°C
0,98 tga=800°C
echivalent
0,96 tga=1000°C
tga=1200°C
0,94
tga=1400°C
0,92
0,9
5 10 15 20 25 30
Coeficientul de compresie ε
BMAI PMAI
Motor cu ardere
internă
qco
∆qg
TG sau P’cg
MAI
Vg ,tg
Vg ,tgev qCR p0 ,t0
o
q TA q’cg
CR P”cg
T C1
q”cg
qreg
C2
Fig. 7.16. Schema de principiu a unei CCG cu ciclu mixt,TG sau MAI şi TA cu
contrapresiune:
C1, C2 – consumatori de căldură; TG – turbină cu gaze; MAI – motor cu ardere internă;
TA – turbină cu abur; CR – cazan recuperator; Bcg – consumul de combustibil pentru
funcţionarea în cogenerare; P’cg, P”cg – puterile electrice produse în cogenerare de TG sau
MAI şi respectiv TA; qCR – debitul de căldură livrată de TG sau MAI; qoTA – debitul de
căldură sub formă de abur viu intrată în TA; q’cg, q”cg – debitele de căldură livrate în
cogenerare, consumatorilor „externi”, din TG sau MAI, respectiv din TA; qreg – debitul de
căldură livrată în cogenerare pentru preîncălzirea regenerativă a AT – „cogenerare internă a
TA”–; Vg – debitul de gaze de ardere ieşite din TG sau MAI; tg, tgev – temperatura gazelor
de ardere la ieşirea din TG sau MAI, respectiv la evacuarea în atmosferă din CR.
INDICI ŞI INDICATORI ENERGETICI CARACTERISTICI
SURSELOR DE PRODUCERE A CĂLDURII – SPC 331
Schema de principiu prezentată în fig. 7.16. are la bază următoarele ipoteze care
vor influenţa modul de calcul al indicelui de cogenerare al ansamblului ciclului:
– turbina cu abur este cu contrapresiune(*;
– toate instalaţiile funcţionează numai în regim de cogenerare;
– CR este clasic, fără post ardere, sau ardere suplimentară;
– există două nivele de consum de căldură: unul asigurat consumatorului C1,
având valoarea q’cg, produs de CR, deci produs în cogenerare de TG; al doilea,
pentru consumatorul C2, având valoarea q”cg, livrat de TA;
– TA are circuit de preîncălzire regenerativă, pentru a asigura „cogenerarea
internă”, cu consumul de căldură qreg;
– instalaţiile de producere a lucrului mecanic, au indicii de cogenerare:
y’cg – pentru TG sau MAI şi y”cg – pentru TA, stabiliţi conform celor prezentate în
§ 7.2.3.1. – 7.2.3.3.
Notă: TA poate fi şi cu condensaţie şi prize reglabile şi cu una sau două injecţii
de abur de la CR, ceea ce complică mult calculul indicelui de cogenerare al TA;
practic ar trebui cunoscute mult mai multe elemente privind parametrii şi debitele
de abur ce se destind în diversele trepte ale TA, ceea ce depinde de soluţia
constructivă concretă a acesteia.
În aceste condiţii simplificatoare, indicele de cogenerare al ansamblului ciclului
mixt, conform relaţiilor de definiţie prezentate în § 7.1.4.2., este dat de:
Pcg
y cg = [kWhe/kWht] , (7.157)
qcg
în care Pcg şi qcg reprezintă puterea electrică totală şi respectiv debitul total de
căldură produse în cogenerare, care sunt:
Pcg = Pcg' + Pcg" [kWe] , (7.158)
şi
q cg = qcg
'
+ q cg
"
[kWt] , (7.159)
unde notaţiile corespund celor utilizate în fig. 7.16.
Notând cu:
"
q cg
α "t = (7.160)
q cg
care exprimă cota de debit de căldură livrată în cogenerare din TA, faţă de debitul
total (qcg), atunci, din (7.159) şi (7.160) rezultă:
"
q cg = α "t ⋅ qcg [kWt] ‚ (7.161)
şi
'
q cg = (1 − α "t ) ⋅ qcg [kWt] . (7.162)
Ţinându-se seama de relaţiile de definiţie ale indicilor de cogenerare reali ai
TG sau MAI şi respectiv TA, daţi de:
332 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
Pcg'
'
y cg = [kWhe/kWht] , (7.163)
qCR
şi
Pcg"
"
y cg = "
[kWhe/kWht] , (7.164)
qcg
precum şi de relaţia de bilanţ termic pe bara de abur viu:
qCR = qTA
0
+ qcg
'
[kWt] , (7.165)
rezultă:
– din relaţiile (7.163) şi (7.165):
Pcg' = qCR ⋅ y cg
'
= (qTA
0
+ qcg
'
) ⋅ y cg
'
[kWe] . (7.166)
Din bilanţul termic pe TA, neglijând alte pierderi de căldură din TA, rezultă:
0
qTA = q reg + qcg
"
[kWt] . (7.167)
Notând valoarea relativa a qreg, cu:
q reg
β"reg = " , (7.168)
q cg
unde β"reg are o valoare caracteristică tipului TA şi puterii sale nominale, din relaţia
(7.167) rezultă:
0
qTA = qcg
"
⋅ (1 + β"reg ) [kWt] . (7.169)
Introducând relaţia (7.169) în (7.166), aceasta din urmă devine:
Pcg' = y cg
'
⋅ qcg
"
[ ( )
⋅ 1 + β"reg + qcg
'
]
[kWe] . (7.170)
Din relaţia (7.164), rezultă:
Pcg" = qcg
"
⋅ y cg
"
[kWe] . (7.171)
Utilizând expresiile lui Pcg' din relaţia (7.170) şi a lui Pcg" din relaţia (7.171)
precum şi de relaţiile (7.152 ... 7.154) expresia (7.158) devine:
Pcg = qcg ⋅ y cg
'
(
( (
⋅ α "t ⋅ 1 + β"reg + )
( )) ( ))
[kWe] . (7.172)
+ 1 − α "t + y cg
"
⋅ α "t
Ţinându-se seama de relaţia (7.172), expresia (7.157) de calcul a lui ycg va avea
forma finală:
y cg = y cg
'
( ( ) ( )) (
⋅ α "t ⋅ 1 + β"reg + 1 − α "t + y cg
"
⋅ α "t )
[kWhe/kWht] . (7.173)
Analiza relaţiei (7.173) permite următoarele constatări:
1) y cg = f y cg
'
( "
, y cg )
, α "t , β"reg , (7.174)
în care considerând că valorile lui β"reg sunt cuprinse, în general în intervalul:
β"reg ∈ [0;0,3) , pentru TA utilizate în ciclul mixt având în medie valori de cca. 0,05,
atunci, de fapt,
INDICI ŞI INDICATORI ENERGETICI CARACTERISTICI
SURSELOR DE PRODUCERE A CĂLDURII – SPC 333
(
y cg = f ' y cg
' "
, y cg , α "t ) ; (7.175)
2) aplicând condiţiile la limită, relaţia (7.175) devine:
"
– pentru cazul în care ar funcţiona numai TG sau MAI, deci q cg = 0 , rezultă că:
α "t = 0 şi deci
Pcg = qcg ⋅ y cg
'
[kWe] , (7.176)
în care q cg = qcg
'
, ceea ce este valabil pentru cazul unei CCG cu TG sau MAI;
'
– în cazul funcţionării numai a TA, deci q cg = 0 şi α "t = 1 , relaţia (7.172)
devine:
Pcg = qcg ⋅ y cg
"'
[kWe] , (7.177)
în care q cg = qcg
"
, ceea ce este valabil pentru cazul unei CCG cu TA.
Dacă se ţine seama de domeniile posibile pentru valorile indicilor de cogenerare
'
y cg "
şi y cg (
, prezentate în § 7.2.3.1. – 7.2.3.3. şi de cele pentru α "t α "t ∈ (0,1] , atunci )
fig. 7.17. – 7.19. prezintă respectiv dependenţele: y cg = f y cg
'
, α "t , pentru ( )
"
y cg = 0,30 kWhe/kWht şi β"reg = 0,15 ; y cg = f y cg
"
( )
, α "t , pentru '
y cg = 0,90
kWhe/kWht şi β reg = 0,15 şi y cg = f y cg
' "
, y cg ( )
, pentru α "t = 1 şi β reg = 0,15 .
ycg [kWhe/kWht]
y’cg = 2,4 kWhe/kWht
3
2,1
2 1,5
0,9
1
y’cg = 0,3 kWhe/kWht
α”t
0
0,2 0,4 0,6 0,8 1,0
Fig. 7.17. Variaţia indicelui de cogenerare al unei instalaţii de ciclu mixt TG sau MAI şi
TA, în funcţie de cota de căldură livrată de TA ( α"t ) şi de indicele de cogenerare al TG sau
'
MAI ( y cg "
), pentru: – indicele de cogenerareal TA, ycg = 0,30 kWhe/kWht; – β"reg = 0,15 .
334 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
ycg [kWhe/kWht]
1,6
1,4
0,30
1,2
y”cg = 0,05 kWhe/kWht
1,0
0,8
α”t
0 0,2 0,4 0,6 0,8 1,0
Fig. 7.18. Variaţia indicelui de cogenerare al unei instalaţii de ciclu mixt TG sau MAI şi
TA, în funcţie de cota de căldură livrată de TA ( α"t ) şi de indicele de cogenerare
"
al TA ( y cg '
), pentru: – y cg = 0,90 kWhe/kWht; – β"reg = 0,15 .
ycg [kWhe/kWht]
3,2
3,0 0,30
y”cg = 0,45 kWhe/kWht
1,0
y’cg [kWhe/kWht]
0,4
0 0,4 0,8 1,2 1,6 2,0 2,4
Fig. 7.19. Dependenţa indicelui de cogenerare al unei instalaţii de ciclu mixt TG sau MAI
' "
şi TA, în funcţie de indicii de cogenerare ai TG sau MAI ( y cg ) şi al TA ( y cg ),
pentru α "t = 1 şi β"reg = 0,15 .
INDICI ŞI INDICATORI ENERGETICI CARACTERISTICI
SURSELOR DE PRODUCERE A CĂLDURII – SPC 335
1
Valoarea relativă a indicelui de cogenerare (ycg/y cg)
c
0,9
d = 0,10
0,8
d = 0,15
0,7
d = 0,20
0,6 d = 0,25
0,5 d = 0,30
0,4 d = 0,35
0,3 d = 0,40
0,2
0,1
0
0 10 20 30 40 50 60 70 80 90 100
Încărcarea echipamentului de cogenerare [%]
0,8
0,6
0,4
TG
0,2
TACp ηcg.e [%]
0
10 20 30 40 50 60
Fig. 7.21. Dependenţa indicelui de cogenerare de bază funcţie de randamentul electric în cogenerare
pentru: TACp – turbine cu abur cu contrapresiune; TG – turbine cu gaze; MAI – motoare cu ardere
internă; TG/TACp – ciclu mixt cu turbine cu gaze/turbine cu abur cu contrapresiune.
INDICI ŞI INDICATORI ENERGETICI CARACTERISTICI
SURSELOR DE PRODUCERE A CĂLDURII – SPC 339
ycg
[kWhe/kWht]
Legendă:
2,5 ycg(TACp) = f (ηcg.e(TACp))
ycg(TG) = f (ηcg.e(TACp) ,xr(TG))
xr(MAI) = 0,474
ycg(MAI) = f (ηcg.e(MAI) ,xr(MAI))
2,0 0,535
ycg(TG/TACp) =
=f (ηcg.e(/TGTACp)
xr(TG/TACp) = 0,7
,x )
1,5 MAI 0,8
TG/TACp
1,0
xr(TG) = 0,7
xr(TG) = 0,8
TG
0,5
TACp
0 ηcg.e [%]
10 20 30 40 50 60
( y cg (MAI ) la xr (MAI ) = 0,474 – 0,535) > ( y cg (TG / TACp ) la xr (TG ) = 0,7 – 0,8) ≥
≥ ( y cg (TG ) la xr (TG ) = 0,7 ÷ 0,8) ≥ ( y cg (TACp ) la xr (TACp ) = 1);
αt/αe
10
ycg =0,10
ycg =0,22
8 ycg =0,26
ycg =0,50
C
6 B
2 E
F
D A ys [kWhe/kWht]
0
1 2 3 4 5 6 7 8
Fig. 7.23. Dependenţa valorilor limită ale coeficienţilor de cogenerare de indicele de
structură a energiei livrate dintr-o CCG cu turbine cu abur cu contrapresiune,
pentru domeniul indicelui de cogenerare specific acestor instalaţii:
ycg(TACp) = 0,10…0,50 kWhe/kWht.
αt/αe
10
0,26
0,82 0,93
1,07
ycg = 0,22 ycg = 0,5
8 ycg = 0,73 ycg = 1,23 kWhe/kWht
ys [kWhe/kWht]
0
2 4 6 8 10 12 13
Fig. 7.24. Dependenţa valorilor limită ale coeficienţilor de cogenerare de indicele de
structură a energiei livrate dintr-o CCG cu turbine cu gaze, pentru domeniul
indicelui de cogenerare specific acestor instalaţii: ycg(TG) = 0,22…1,23 kWhe/kWht.
342 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
ys[kWhe/kWht]
4 8 12 16 20 24
αt/αe
10
0,80 1,20
ycg = 0,50
8
ycg =1,60 kWhe/kWht
ys[kWhe/kWht]
4 8 12 16
Fig. 7.26. Dependenţa valorilor limită ale coeficienţilor de cogenerare de indicele de
structură a energiei livrate dintr-o CCG cu ciclu mixt gaze – abur, pentru
domeniul indicelui de cogenerare specific acestor instalaţii:
ycg = 0,50…1,60 kWhe/kWht.
Notă: diagrama este valabilă pentru cazul în care căldura este livrată în cogenerare numai
de turbina cu abur cu contrapresiune.
INDICI ŞI INDICATORI ENERGETICI CARACTERISTICI
SURSELOR DE PRODUCERE A CĂLDURII – SPC 343
ys [kWhe/kWht]
0,3 Y
F E
J 1,6 1,8 ycg = 2,0 kWhe/kWht
I K
0,2 1,4
1,2
D C 0,7
U 0,9 1,0
0,1 0,5
0,3
αt , αe
sau y slim = f ( y cg , α t , α e ) .
Domeniile posibile simultan pentru
cele trei funcţii de mai sus.
INDICI ŞI INDICATORI ENERGETICI CARACTERISTICI
SURSELOR DE PRODUCERE A CĂLDURII – SPC 345
(sau α tlim ). Este exemplul: I (ys = 0,22 kWhe/kWht)→ J (ycg = 0,1 kWhe/kWht) →
→ N (αt = 0,5) → P (αe = 0,7).
Fig. 7.27. mai evidenţiază domeniul posibil al valorilor lui ys, în funcţie de
domeniul posibil al valorilor simultane ale lui αt şi αe. Astfel, dacă pentru
consumatorii de căldură urbani şi terţiari, valoarea optimă economic a lui αt ≤ 0,4
iar αe ∈ [0,1; 0,5], atunci domeniul general de valori simultane ale acestora este
triunghiul (OLTO). Corespunzător acestuia, în funcţie de tehnologia de cogenerare
utilizată (adică de valorile lui ycg) pentru y slim corespunde domeniul (VUZYV).
Se constată că, sub aspectul tehnologiilor de cogenerare, acest domeniu este
posibil numai pentru cele cu indicii reali de cogenerare: ycg ∈ [0,1; 1,18]. Aceasta
permite ca până la etapa calculelor economice, de la început să se poată alege
soluţiile tehnice de echipare a viitoarei CCG, cu acele instalaţii de cogenerare ce
pot realiza valorile respective ale indicelui de cogenerare ycg.
Suprapunând domeniile de variaţie ale lui α t / α e = f ( y s ) , sau invers
y s = f (α t / α e ) , pentru cele patru tehnologii clasice de cogenerare, prezentate în
fig. 7.23. – 7.26., rezultă fig. 7.28., care prezintă acele domenii pentru care se pot
folosii diversele alternative de tehnologii. Rezultă că în funcţie de ys se pot utiliza:
– în domeniul OACO, numai turbinele cu abur;
– în domeniul OCEO, turbinele cu abur sau cu gaze;
– în domeniul OEBO, turbinele cu abur, sau cu gaze, ori motoarele cu ardere
internă;
– în domeniul OBGO, turbinele cu gaze sau motoarele cu radere internă;
– în domeniul OGDO, turbinele cu gaze sau motoarele cu ardere internă, ori
ciclul mixt gaze/abur;
– în domeniul OIFO, motoarele cu ardere internă, sau ciclul mixt gaze/abur;
– în domeniul OFHO, numai ciclul mixt gaze/abur.
346 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
αt/αe
A C E B G D I F H
10
ys [kWhe/kWht]
O
2 4 6 8 10 12 14 16 18 20 22
Fig. 7.28. Domeniile posibile ale coeficienţilor de cogenerare, termic şi electric, funcţie de indicele
de structură a energiei livrată dintr-o CCG, pentru diversele tehnologii de cogenerare:
– domeniul OABO cu turbine cu abur;
– domeniul OCDO cu turbine cu gaze;
– domeniul OEFO cu motoare cu ardere internă;
– domeniul OGHO cu ciclu mixt gaze-abur.
INDICI ŞI INDICATORI ENERGETICI CARACTERISTICI
SURSELOR DE PRODUCERE A CĂLDURII – SPC 347
ηgl.cg)
7.2.5.1. Randamentul global al funcţionării în cogenerare (η
Acesta caracterizează performanţele termodinamice – energetice – ale
instalaţiilor de cogenerare. Ca urmare, valorile sale pot constitui un criteriu
comparativ între diversele tehnologii de cogenerare, în vederea alegerii acestora.
Conform relaţiei (7.90), forma generală a sa este dată de:
1
η gl .cg = ηcg .e ⋅ 1 +
y cg
în care, pentru turbinele cu abur η cg.e este randamentul producerii energiei
electrice în cogenerare, iar pentru turbinele cu gaze şi motoarele cu ardere internă
reprezintă de fapt randamentul producerii energiei electrice ( η cg .e ≡ ηe ).
În ceea ce priveşte valorile pentru (ycg.o), conform ipotezelor de mai sus, acestea
trebuie să ţină seama de simultaneitatea cu η cg.e (respectiv ηe ), pentru fiecare
tehnologie de cogenerare în parte, conform relaţiilor (7.77) – pentru turbinele cu
abur, (7.81) – pentru turbinele cu gaze şi motoarele cu ardere internă şi (7.82)
pentru ciclul mixt turbine cu gaze – turbine cu abur cu contrapresiune. De
asemenea, se ţine seama de valoarea reală a lui (ycg) în funcţie de tehnologia de
cogenerare, ycg.o şi xr, conform relaţiei generale (7.81).
Ţinându-se seama de acestea, în fig. 7.29. se prezintă dependenţa lui η gl .cg de
ycg (η gl .cg = f ( y cg )) , comparativ pentru cele patru tehnologii de cogenerare avute
în vedere, cu: TACp sau TACd+p, TG, MAI şi TG/(TACp sau TACd+p). Pentru
CCG cu TG şi MAI s-au avut în vedere cele două valori limită ale gradelor de
INDICI ŞI INDICATORI ENERGETICI CARACTERISTICI
SURSELOR DE PRODUCERE A CĂLDURII – SPC 349
80
xr = 0,8
CCG-TG/TACp
75 xr = 0,8
70
CCG-MAI
65
ycg [kWhe/kWht]
60
0 0,5 1,0 1,5 2,0 2,5
Fig. 7.29. Dependenţa randamentului global al CCG funcţionând în cogenerare pură
(coeficienţii de cogenerare: termic αt = 1 şi electric αe =1), pentru:
CCG cu TACP; CCG cu TG; CCG cu TG/TACp;
CCG cu MAI.
Analiza diagramei din fig. 7.29. conduce la următoarele constatări:
– pentru domeniul general al valorilor lui ycg specifice turbinelor cu abur
(ycg(TA) = 0,05 – 0,453 kWhe/kWht), ηgl.cg are valorile:
η gl .cg (TA) > η gl .cg (TG ) > η gl .cg (TG / TA) , (7.187)
iar în acest interval, η gl .cg (TA) = 83 − 84% ;
– în cazul CCG cu TG, MAI şi TG/TACp, pentru fiecare tehnologie în parte,
creşterea gradului de recuperare (xr) conduce la mărirea sensibilă a randamentului
η gl.cg ;
– pentru intervalul comun de existenţă al valorilor lui ycg, pentru tehnologiile cu
TG, MAI sau TG/TACp, mărimea lui η gl.cg se află în următoarea ordine:
y gl .cg (TG ) ≥ y gl .cg (TG / TACp ) > y gl .cg ( MAI ) ; (7.188)
– indiferent de tehnologia de cogenerare utilizată, odată cu creşterea indicelui real
de cogenerare (ycg), randamentul η gl.cg se măreşte sensibil. Cum, ycg este funcţie de
ycg.o, deci de ηcg.e , care creşte, în general, cu mărimea puterii electrice nominale a
350 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
ηgl)
7.2.5.2. Randamentul global al CCG (η
Conform relaţiei (7.87), randamentul global al CCG (ηgl) depinde de: indicele
de cogenerare real (ycg), de randamentele ηcg.e şi ηITV – pentru tehnologiile de
cogenerare – de randamentul ηncg – numai în cazul CCG cu TACd+p şi de valorile
lui αt şi αe. Dintre aceşti factori, ycg, ηcg.e şi ηncg sunt caracteristici performanţelor
termodinamice ale instalaţiilor de cogenerare, ηITV este o caracteristică tehnică a
instalaţiilor termice de vârf (dacă există în cadrul CCG), iar valorile coeficienţilor
de cogenerare αt şi αe depind de modul de dimensionare a CCG şi de regimurile de
funcţionare ale instalaţiilor de cogenerare. De aceea, se poate spune că valoarea lui
η gl.cg caracterizează ansamblul CCG din punct de vedere al instalaţiei de
cogenerare şi al condiţiilor reale de dimensionare – funcţionare al ansamblului.
• Influenţa coeficientului termic de cogenerare (α αt), asupra randamentului
global al CCG (η gl = f (α t )) , pentru diversele tehnologii de cogenerare, este
prezentată în fig. 7.30.
ηgl
[%]
90
xr = 1
80 TACp
xr = 0,8
70
TG/TACp
xr = 0,7
60
xr = 0,8
xr = 0,53
xr = 0,47
50 MAI
xr = 1
TG
xr = 0,7
40
TACd+p
ηncg/ηcg.e=0,8
30 αt
0,2 0,4 0,6
Fig. 7.30. Influenţa coeficientului de cogenerare termic αt , asupra randamentului global al
CCG, pentru TACd+p, TACp, TG, MAI şi TG/TACp, în condiţiile:
αe = 0,2; ηITV = 90%; ycg(TACg+p) = ycg(TACp) = 0,314; ycg(TG) = 0,55 şi 0,63;
ycg(MAI) = 1,36 şi 1,53; ycg(TG/TACp) = 1,45 şi 1,59.
INDICI ŞI INDICATORI ENERGETICI CARACTERISTICI
SURSELOR DE PRODUCERE A CĂLDURII – SPC 351
ηgl
[%]
90
TG
80 TG/TACp
MAI
70 TACp
TACd+p
60
TACp
TG la xr = 0,7
50 MAI la xr = 0,7
TACd+p
TG/TACp
40
30 αe
0,2 0,4 0,6 0,8 1,0
Fig. 7.31. Influenţa coeficientului de cogenerare electric αe, asupra randamentului global al
CCG, pentru TACd+p, TACp, TG, MAI şi TG/TACp, în condiţiile:
αt = 0,2; η ITV = 0,9; ycg (TACd + p ) = ycg (TACp) = 0,314 ; ycg (TG) = 0,63 ;
y cg ( MAI ) = 1,53 ; yTG / TACp = 1,59 .
ηgl
[%]
Mărimile constante
90 considerate:
αt = αe = 0,2
ηITV = 0,9
80
70
60
ycg = 0,453
ycg = 0,314
ycg = 0,166
50
Fig. 7.32. Dependenţa randamentului global al unei CCG echipată cu turbine cu abur cu
condensaţie şi priză reglabilă (TACd+p), de raportul randamentelor producerii
energiei electrice (ηcg.e/ηng) şi indicele de cogenerare ycg(TAcd+p).
În cazul CCG echipate cu TACp, TG, MAI sau TG/TACp, nu se pune problema
efectului lui η asupra lui η gl , deoarece în condiţiile TACp, acestea funcţionează
numai în cogenerare, cu randamentul ηcg.e al producerii energiei electrice, iar în
cazul TG şi MAI, ηcg.e este egal cu ηe , indiferent de regimul de producere a
energiei electrice, în cogenerare sau nu. Ca urmare, în condiţiile acestor tehnologii,
η = 1.
ηgl
[%]
95
TACp
90
85 TG
ηITV [%]
80
85 90 95
Fig. 7.33. Influenţa randamentului instalaţiilor termice de vârf ( η ITV ) asupra randamentului
global al CCG echipată cu TACp, sau TG, pentru: ycg(TACp) = 0,05–0,456
ycg(TG) = 0,25–1,23 la xr(TG).
Se constată că, pe măsura creşterii valorii lui η ITV , creşte şi randamentul global
al CCG. Gradul de creştere al η gl este funcţie de tipul tehnologiei de cogenerare.
α
y cg ⋅ t + 1
∆B 1 αe
∆bsep = = 1 − ⋅ ⋅ 100 [%] (7.191)
Bsep η gl y ⋅ α 1
cg t
+
α e ⋅ η ref .e η ref .t
în care notaţiile corespund celor utilizate în § 7.1.7. şi respectiv § 7.1.5. (pentru:
y s = y cg ⋅ (α t / α e )) .
În continuare, se prezintă diagramele de variaţie ale economiei specifice de
combustibil (∆b) şi a celei relative ( ∆bsep ), conform relaţiilor (7.190), respectiv
(7.191) în trei condiţii specifice funcţionării CCG:
1) în regimul de „cogenerare pură”, pentru care (α t / α e = 1) , relaţiile de mai
sus devenind:
1 1 1 1
∆bcg = y cg ⋅ − + − [kWhcb/kWht] (7.192)
η ref .e η gl .cg ηref .t η gl .cg
respectiv,
1 y cg +1
∆bsep.cg = 1 − ⋅ ⋅ 100 [%] (7.193)
η y cg 1
gl . cg
+
η ref .e ηref .t
unde ηgl.cg este randamentul global al CCG funcţionând în regim de cogenerare
pură , atât din punct de vedere termic cât şi electric: α t = α e = 1 . Calculul lui ηgl.cg
făcându-se cu relaţia generală (7.90) – (η gl .cg = ηcg .e ⋅ (1 + (1 / y cg ))) –;
2) în regim de cogenerare, pentru care ( 0 < α t < 1 şi 0 < α e < 1 ), aplicându-se
formele complete ale ∆b şi ∆bsep, conform relaţiilor (7.190) şi respectiv (7.191).
Este de menţionat că toate calculele pentru ∆b şi ∆bsep, se fac în condiţiile de
simultaneitate tehnică ale parametrilor care intervin:
– pe tipul de tehnologie de cogenerare, pentru valorile simultane ale: y cg , α t , α e
şi η gl .cg sau η gl ;
– pe tipul de combustibil considerat acelaşi pentru CCG si soluţia separată, din
punctul de vedere al lui ηcg .e de care depinde y cg şi al randamentelor de referinţă
η ref .e şi η ref .t , prezentate în tabelele 7.4 şi respectiv 7.5 din § 7.1.7.;
– valorile parametrilor din relaţiile (7.190) … (7.193) trebuie să fie simultane
din punct de vedere al condiţiilor reale de funcţionare, specifice fiecărei tehnologii
de cogenerare, respectiv de producere separată pentru care se vor face calculele.
În cele ce urmează, pentru calcule se vor considera valorile medii anuale,
notate – pentru simplificare –: ycg , α t , α e , η gl.cg sau η gl , ηref .e şi ηref .t .
356 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
∆bsep.cg
[%]
40
CCG-TG/TACp xr=0,8
30
xr=0,7 CCG-TG
xr=0,7
xr=0,8
20
CCG-MAI
xr=0,54 ∆bsep
lim . min
.cg
10
CCG-TACp
xr=0,47
xr=1 ηgl.cg [%]
0
50 60 70 80 90
-10
Fig. 7.35. Dependenţa economiei specifice de combustibil, ∆bsep , realizată într-o CCG
funcţionând în regim de cogenerare pură, faţă de producerea separată, pentru
diversele tehnologii de cogenerare, în condiţiile:
– coeficienţii de cogenerare, α t = α e = 1 ;
– randamentele de referinţă, ηref .e = 53%, ηref .t = 82% .
Notă: ∆bsep
lim . min
.cg
– limita minimă admisă a lui ∆bsep pentru aplicarea cogenerarii.
. (7.195)
≥ ( ∆bcg , ∆bsep.cg )TACp
Max
≥ (∆bcg , ∆bsep.cg ) Max
MAI
358 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
Trebuie însă avut în vedere că, pentru valorile curente ale ( ∆bcg ) şi ( ∆bsep.cg ),
inegalităţile de mai sus se modifică în funcţie de valorile reale ale randamentelor
globale în cogenerare ( η gl.cg ) realizate efectiv de fiecare tehnologie;
– pentru aceeaşi tehnologie de cogenerare, economiile de combustibil ∆bcg şi
∆bsep.cg cresc odată cu creşterea randamentului global η gl.cg ;
– în fig. 7.35., dacă se impune o anume valoare limită minimă pentru
∆bsep.cg – ∆bsep
lim . min
.cg –, de exemplu de 10%, conform [7.2], atunci se pot stabili,
pentru fiecare tehnologie de cogenerare utilizată, care sunt valorile limită minime
ale ( η gl.cg ) ce trebuie realizate. De altfel, dacă în relaţiile (7.192) şi (7.193)
se pune condiţia:
se obţine valoarea limită minimă ce trebuie realizată, pentru care cele două soluţii
comparate (cogenerarea, în regim de cogenerare pură şi producerea separată)
sunt echivalente din acest punct de vedere, conform expresiilor:
y cg + 1
η lim . min
gl .cg = ⋅ 100 [%] . (7.196)
y cg 1
+
η ref .e η ref .t
y cg + 1
η glx .cg = . (7.197)
y cg 1
(1 − ∆b x
sep.cg ) ⋅ +
η ref .e η ref .t
INDICI ŞI INDICATORI ENERGETICI CARACTERISTICI
SURSELOR DE PRODUCERE A CĂLDURII – SPC 359
∆b
[kWhcb/kWht]
2
xr = 0,7
xr = 0,8
CCG-TG/TACp
1 CCG-MAI
CCG-TACp
xr=0,47…0,53
xr = 1
0
40 50 60 70 80 90 ηgl [%]
CCG-TG
-1
xr=0,7..0,8
CCG-TACd+p
-2 xr = 1
∆bsep [%]
40
xr = 0,7
CCG-TG/TACp xr = 0,8
20 ∆bsep
lim . min
CCG-TACp
0
40 50 60 70 80 90 ηgl [%]
CCG-MAI
CCG-TG
-20
xr = 0,47
xr = 0,53
xr = 0,7
-40 xr = 0,8
-60
CCG-TACd+p
-80
Fig. 7.37. Dependenţa economiei specifice de combustibil, ∆bsep, realizată într-o CCG, faţă
de producerea separată, pentru diversele tehnologii de cogenerare, în condiţiile
expuse în fig. 7.35.
αe
α elim . min
(TACd + p )
1,0
α elim . min
(TG )
0,8
α lim . min
e (TG / TACd + p )
α lim
e (TACd + p ) > α e (TG ) > α e (TG / TACd + p ) > α e ( MAI )
. min lim . min lim . min lim . min
. (7.200)
Notă: nu s-a analizat şi cazul CCG cu TACp sau cu TG/TACp, deoarece în cazul
turbinelor cu abur cu contrapresiune, tehnic valoarea lui αe = 1 întotdeauna.
BIBLIOGRAFIE
7.1. Horlock, J.H., Cogeneration - Combined Heat and Power (CHP),
Thermodynamics and Economics, Pergamon Press, 1993.
7.2. *** Directive 2004/8/ ec of the european parliament and of the council of
11 February 2004 on the promotion of cogeneration base on a useful heat
demand in the internal energy market and amending Directive
92/42/EEC.
7.3. Dumitrescu, I.S., Athanasovici, V., Analiza pe baza randamentului
energetic global al CET cu abur, Rev. Energetica , nr. 3, seria A, 1994.
7.4. Athanasovici, V., Le Core, O. s.a., Thermoeconomic analysis method for
Cogeneration Plants, Conferinţa Internaţională ECOS 2002, Part.1.
7.5. Athanasovici, V., Dumitrescu, I.S., Muşatescu, V., Termoenergetică
industrială şi termoficare, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1981.
7.6. Stăncescu, I.D., Bazele tehnico-economice ale termoficării, Ed. Tehnică,
Bucureşti, 1965.
7.7. Kacian, A.D., Iakovlev, B.V., Sprovocinoe posobie po tehniko -
ekonomiceskim osnovam TEŢ, Ed. Vâşeişaia şkola, Minsk, 1982.
7.8. Dumistrescu, I.S., Athanasovici, V., Răducanu, C., Dimensionarea
optimă a instalaţiilor de cogenerare de mică putere, Conferinţa
internaţională Energie Mediu, CIEM 2003 Bucureşti, România, vol. II,
pag. 6-37.
7.9. Athanasovici, V., Dumitrescu, I.S. s.a., Metodă unitară de definire a
Indicatorilor tehnici caracteristici soluţiilor de cogenerare de mică şi
medie putere, Rev. Energetică, nr. 4, aprilie 1998.
7.10. Dumitrescu, I.S., Athanasovici, V., Analiza eficienţei termodinamice a
termoficării cu ajutorul metodei „ciclului echivalent Carnot”,
Rev. Energetică, nr. 6, seria A-B, 1993.
7.11. Dumitrescu, I.S., Athanasovici, V., Indicatori de eficienţă energetică ai
ciclurilor de termoficare (cogenerare) cu turbine cu gaze,
Rev. Energetica, nr. 4, seria A, iulie-august, 1995.
INDICI ŞI INDICATORI ENERGETICI CARACTERISTICI
SURSELOR DE PRODUCERE A CĂLDURII – SPC 363
CUPRINS CAPITOLUL 7
Fig. 8.1. Schemele bloc ale sistemelor de producere, transport, distribuţie şi consum ale
energiei electrice (a), respectiv a căldurii (c) şi diagramele Sankey aferente,
(b) respectiv (d), pentru producerea separată a energiei electrice şi a căldurii
Legendă: energie primară (combustibilul); energie electrică;
fluxuri termice;
- energie utilă (la consumatori); - pierderi de energie
COMPARAŢIA ENERGETICĂ ÎNTRE COGENERARE ŞI PRODUCEREA
SEPARATĂ A CĂLDURII ŞI ENERGIEI ELECTRICE 365
Fig. 8.2. Schema bloc a sistemului de producere, transport, distribuţie şi consum a energiei
electrice şi a căldurii (a) şi diagrama Sankey aferentă (b), în cazul producerii în
cogenerare a energiei electrice şi a căldurii.
Legendă: – idem fig. 8.1.
Notaţii: EP.ICG, EP.ITV, EP.CCG – energie primară consumată de respectiv instalaţiile
propriu-zise de cogenerare (ICG), instalaţiile termice de vârf (ITV) şi pentru ansamblul centralei
de cogenerare (CCG); ICG, ITV – instalaţiile propriu-zise de cogenerare şi respectiv cele pentru
asigurarea consumului termic de vârf; E.CCG (identică cu E.TEE – intrată în TEE),
Q.ICG – energia electrică şi căldura livrate de ICG; Q.ITV – căldura livrată de ITV;
Q.CCG – căldura totală livrată de CCG (intrată în RTP); P.CCG, P.ITV – pierderile de energie
aferente transformărilor care au loc în ICG şi respectiv în ITV. Restul notaţiilor corespund celor
din fig. 8.1.
COMPARAŢIA ENERGETICĂ ÎNTRE COGENERARE ŞI PRODUCEREA
SEPARATĂ A CĂLDURII ŞI ENERGIEI ELECTRICE 367
1 Producerea (3
în CCG.I AC.EE C.EE
cogenerare CCG.I sau CCG.I AC.Q C.Q
– S.CCG
CCG.I T.EE RD.EE AC.EE C.EE
(1
Producerea Surse
separată – individuale CT.I vezi fig. 8.1.,a CT.I AC.Q C.Q (3
S.SEP – SC.I
2 Producerea Surse de
în zonă - CCG.Z RTP PT.I AC.Q C.Q (4
cogenerare SC.Z CCG.Z vezi fig. 8.2.,a
– S.CCG sau / şi
(2 vezi fig. 8.2.,a (5
COMPARAŢIA ENERGETICĂ ÎNTRE COGENERARE ŞI PRODUCEREA SEPARATĂ A CĂLDURII ŞI ENERGIEI ELECTRICE 371
Conform fig. 8.1., randamentul global al producerii separate este dat de:
E.SPEE + Q.CT
η PS = , (8.1)
EP.EE + EP.CT
sau,
E.SPEE + Q.CT
η PS =
E.SPEE Q.CT , (8.2)
+
η PS .EE ηCT
în care ηPS.EE şi ηCT reprezintă randamentul producerii energiei electrice la nivelul
sistemului electroenergetic, respectiv al producerii căldurii în CT.
Notând cu:
E.SPEE
yS = [kWhe/kWht] , (8.3)
Q.CT
care reprezintă “indicele de structură a producerii celor două forme de energie”,
atunci relaţia (8.2) devine:
yS + 1
η PS =
yS 1 . (8.4)
+
η PS .EE ηCT
Se constată că: η PS = f ( y S , η PS .EE , ηCT ) adică randamentul global al producerii
separate a celor două forme de energie depinde de :
– structura producţiei de energie (yS), impusă de consumatori;
– performanţele termodinamice – energetice – de producere a celor două forme
de energie.
COMPARAŢIA ENERGETICĂ ÎNTRE COGENERARE ŞI PRODUCEREA
SEPARATĂ A CĂLDURII ŞI ENERGIEI ELECTRICE 375
O.ITV
EP.ITV = [kWht] , (8.11)
η ITV
unde η ICG reprezintă randamentul global al producţiei în cogenerare în ICG, a
celor două forme de energie; η ITV - randamentul instalaţiilor termice de vârf.
Indicele de structură a producţiei de energie (yS), conform ipotezei nr.1, este
acelaşi în cazul cogenerării şi respectiv al producerii separate, deoarece:
E.SPEE = E.CCG şi Q.CT = Q.CCG. Atunci, conform relaţiei (8.3), se poate scrie:
E.SPEE E.CCG
yS = = [kWhe/kWht] , (8.12)
Q.CT Q.CCG
unde E.CCG este energia electrică produsă în cogenerare de ICG, conform ipotezei
nr.-ul 4:
ys ↓
y ICG ↑
η P.CCG ↑ când:
η ICG ↑
η ↑
ITV
Aceasta este prezentată în fig. 8.3., care arată că pentru acelaşi randament
al CT şi al ITV ( ηCT = η ITV = 90%) , indiferent de simultaneitatea valorilor
randamentului producerii energiei electrice (η PS .EE ) cu randamentul global al
ICG ( η ICG ) , la orice valoare a indicelui de cogenerare (yICG) şi pentru orice
structură a producţiei de energie (yS), întotdeauna η P.CCG este superior lui
η PS .
Cu cât yS creşte (creşte producţia de energie electrică, comparativ cu producţia
de căldură), diferenţa (∆ηP = ηP.CCG - ηP.S) creşte.
Fig. 8.4. prezintă comparaţia între producerea separată şi cogenerare, din
punctul de vedere al randamentelor globale de producere a celor două forme de
energie, pentru situaţia cea mai bună a producerii separate a energiei electrice într-
o centrală termoelectrică clasică cu ciclu mixt gaze/abur (ηPS.EE = 50%), şi a
căldurii într-o CT performantă (ηCT = 92%) faţă de o CCG obişnuită (ηICG = 85%),
funcţionând numai în cogenerare (Q.ITV = 0), adică:
Q.CCG = Q.ICG. Se constată:
− randamentul global al producerii separate poate atinge maxim 68,5%, în
timp ce în cazul cogenerării pure (Q.ITV = 0), randamentul global maxim ajunge la
cca. 85%, existând raportul: ηP.CCG / ηP.S = 1,24;
− pe măsură ce în cazul CCG se produce căldură şi din ITV (Q.ITV > 0), şi
cota respectivă de căldură creşte în raport cu Q.ICG (Q.ITV / Q.CCG – creşte),
raportul celor două randamente globale scade, devenind unitar când
Q.ITV = Q.CCG (Q.ICG = 0); deci când de fapt CCG se transformă într-o soluţie
separată de producere a celor două forme de energie;
− ca urmare a randamentului global superior, pentru aceleaşi energii produse
(EC şi QC), soluţia de cogenerare conduce la o economie relativă de combustibil,
faţă de producerea separată:
(EP.EE + EP.CT ) - EP.CCG = 0,3K0,6 kWh energie primară economisită .
EC + QC
total energie livrată
378 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
Fig. 8.3. Variaţia randamentelor globale de producere separată (ηPS) şi combinată (ηP.CCG)
a celor două forme de energie – pentru ηCT = ηITV = 90%, în funcţie de:
1. ηP.CCG = f(ηICG = 88% , yICG = 1,0);
2. ηP.CCG = f(ηICG = 84% , yICG = 1,0);
3. ηP.CCG = f(ηICG = 84% , yICG = 0,4);
4. ηP.CCG = f(ηICG = 80% , yICG = 0,4);
5. ηPS = f(ηPS.EE = 50%);
6. ηPS = f(ηPS.EE = 40%);
7. ηPS = f(ηPS.EE = 30%);
ESP 35
ηoSP = ⋅ 100 = ⋅ 100 = 50%
EPESP 70
QSP 50
η qSP = ηCT = ⋅ 100 = ⋅ 100 = 92%
EPQSP 54
ESP + QSP 35 + 50
η SP = ⋅ 100 = ⋅ 100 = 68,5%
EPESP + EPQSP 70 + 54
ECCG + QCCG 35 + 50
ηCCG = ⋅ 100 = = 85%
EPCCG 100
Fig. 8.4. Bilanţurile energetice comparative între producerea separată a căldurii şi a energiei electrice şi cogenerare: notaţiile corespund
celor din relaţiile 8.1.--8.4.
COMPARAŢIA ENERGETICĂ ÎNTRE COGENERARE ŞI PRODUCEREA
SEPARATĂ A CĂLDURII ŞI ENERGIEI ELECTRICE 381
sau,
ηQSPS = ηCT ⋅ η RTP ⋅ η S . DQ ⋅ η AC .Q , (8.24)
ori,
ηQSPS = ηCT ⋅ η S .TD.Q ⋅ η AC .Q , (8.25)
în care:
η SD.Q = η PT ⋅ η RTS , (8.26)
reprezintă randamentul sistemului de distribuţie a căldurii şi:
η STD .Q = η RTP ⋅ η PT ⋅ η RTS , (8.27)
sau,
η STD .Q = η RTP ⋅ η SD.Q , (8.28)
reprezintă randamentul sistemului de transport şi distribuţie a căldurii.
Notă: relaţiile de mai sus se aplică în funcţie de structurile reale ale S.PTDC.EE
şi S.PTDC.Q, specifice diferitelor cazuri concrete posibile de realizare a soluţiei
separate de producere a energiei electrice şi a căldurii, prezentate în tabelul 8.1.
Avându-se în vedere structura cererii de energie, la nivelul consumului,
exprimată prin „indicele de structură a consumului – yC”, dat de:
EC.EE
yC = , [kWhe / kWht] , (8.29)
QC.Q
care este o caracteristică a consumatorului, atunci relaţia (8.19) devine:
yC + 1
ηSPS =
yC 1 , (8.30)
+ Q
η SPS ηSPS
E
EC.EE + QC.Q
η S .CCG =
E.CCG + Q.ICG Q.ITV , (8.33)
+
η ICG η ITV
în care notaţiile corespund celor utilizate în cazul § 8.2.3.
Ţinându-se seama de relaţiile (8.7)...(8.9), atunci expresia (8.33) devine:
EC.EE + QC.Q
η S .CCG =
E.CCG α 1 − α CCG , (8.34)
+ Q.CCG ⋅ CCG +
η ICG η ICG η ITV
Avându-se în vedere ansamblul transportului, distribuţiei şi consumului celor
două forme de energie, corespunzătoare soluţiei de cogenerare, se poate scrie:
EC.EE
E.CCG = , [kWh / an ] , (8.35)
η STDC
E
.CCG
şi
QC.Q
Q.CCG = , [kWh / an ] , (8.36)
ηQSTDC .CCG
în care η STDC.
E
CCG şi η STDC.CCG reprezintă randamentul total al producerii,
Q
ηSTDC
E
.CCG = ηTEE ⋅ η RD . EE ⋅ η AC . EE , (8.37)
sau,
ηSTDC
E
.CCG = η SD . EE ⋅ η AC . EE , (8.38)
sau,
ori,
COMPARAŢIA ENERGETICĂ ÎNTRE COGENERARE ŞI PRODUCEREA
SEPARATĂ A CĂLDURII ŞI ENERGIEI ELECTRICE 387
în care η SD.Q este dat de expresia (8.26), iar ηSTD.Q , de relaţia (8.28).
Observaţie: relaţiile (8.37)...(8.41) se aplică în funcţie de structurile reale ale
S.TDC.EE şi S.TDC.Q, specifice cazurilor concrete posibile de realizare a soluţiei
de cogenerare, prezentate în tabelul 8.1.
Ţinându-se seama de relaţiile (8.35)...(8.41), expresia (8.34) devine:
EC.EE + QC.Q
η S .CCG =
EC.EE QC.Q α CCG 1 − α CCG
, (8.42)
+ Q ⋅ +
η ICG ⋅ η ESTDC .CCG η STDC .CCG η ICG
η ITV
Avându-se în vedere structura cererii de energie a consumatorului, exprimată
prin yC, conform relaţiei (8.29), expresia (8.42) devine:
yC + 1
η S .CCG =
yC 1 α 1 − α CCG . (8.43)
+ Q ⋅ CCG +
η ICG ⋅ η STDC .CCG η STDC .CCG η ICG
E
η ITV
Utilizând relaţia (8.16), rezultă:
Fig. 8.7. şi 8.8. prezintă comparaţia între randamentele globale totale ηSPS şi
ηS.CCG, pentru:
− valorile medii ale randamentelor de producere a energiei electrice: în
soluţia separată, ηSP.EE = 40% şi respectiv în ICG, ηICG = 84% (în fig. 8.7.);
− domeniile maxime de variaţie ale ηSPS şi ηS.CCG (în fig. 8.8.).
COMPARAŢIA ENERGETICĂ ÎNTRE COGENERARE ŞI PRODUCEREA
SEPARATĂ A CĂLDURII ŞI ENERGIEI ELECTRICE 391
Fig. 8.7. Variaţia lui ηSPS şi ηS.CCG în funcţie de yC , pentru diverse valori ale lui ηQSTDC
şi: ηSPEE = 40% , respectiv ηICG = 84% ;
a...h – valori limită ale lui yC pentru care ηSPS = ηS.CCG.
392 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
Fig. 8.8. Domeniile de variaţie ale ηSPS şi ηS.CCG în funcţie de ηQSTDC şi ηSPEE ,
respectiv ηICG , pentru yC = 0,05...1,0 kWhe/kWht
unde: A, B şi C – valorile limită ale lui yC pentru care ηSPS = ηS.CCG.
COMPARAŢIA ENERGETICĂ ÎNTRE COGENERARE ŞI PRODUCEREA
SEPARATĂ A CĂLDURII ŞI ENERGIEI ELECTRICE 393
Fig. 8.9. Reducerea emisiilor poluante de CO2 în centralele de cogenerare faţă de cele
termoelectrice cu condensaţie pură: 1 – centrale clasice pe cărbune; 2 – centrale
cu arderea cărbunelui în strat fluidizat; 3 – ciclu mixt gaze/abur pe gaze
naturale; 4 – cogenerare pe biogaz.
8.8.1. Dezavantaje
Principalele dezavantaje ale cogenerării, faţă de producerea separată sunt:
1. dependenţa reciprocă, din punct de vedere cantitativ şi calitativ, între
formele de energie produse simultan, influenţată de:
tipul, structura şi variaţia nesimultană a cererilor de energie produse în
cogenerare/trigenerare;
tipul şi caracteristicile tehnice ale tehnologiei de cogenerare/trigenerare
folosită, din punctul de vedere al performanţelor energetice şi al interdependenţei
între formele de energie produse: căldură, energie electrică şi frig;
modul de stabilire a capacităţii nominale a instalaţiilor propriu-zise de
cogenerare (instalaţiile de bază) faţă de cele ale instalaţiilor termice de vârf şi/sau
de rezervă. Este vorba de comportarea la sarcini parţiale şi de minimul tehnic al
instalaţiilor utilizate, faţă de cererile minime de energie ale consumatorilor.
396 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
CUPRINS CAPITOLUL 8
Fig. 9.1. Scheme de principiu specifice pentru producerea apei fierbinţi în CCG cu
turbine cu abur.
Legendă: apă fierbinte; apă de adaos;
condensat; abur.
1 – pompe de reţea de iarnă treapta I; 2 – pompe de reţea de vară; 3 – răcitor de condensat;
4 – schimbător de vârf abur-apă; 5 – CAF; 6 – condensator; 7 – fascicol înglobat în
condensator; 8 – schimbător de bază abur-apă; 9 – schimbător de bază treapta I; 10 –
schimbător de bază treapta II; 11 – pompe de reţea de iarnă treapta II.
Pentru schema termică prezentată, se pun următoarele probleme:
a) modul de acoperire a curbei clasate anuale a sarcinii termice sub formă de
apă fierbinte care, în general, corespunde cererii de încălzire şi pentru prepararea
apei calde;
b) condiţiile avute în vedere la dimensionarea termică şi hidraulică a schemei
(a diverselor subansamble de bază: schimbătoare de căldură, CAF-uri, pompe de
reţea);
c) regimurile termice şi hidraulice – nominale – caracteristice, care apar şi cum
sunt asigurate de schema respectivă.
Datele de intrare, considerate elemente cunoscute – impuse – sunt:
− debitul nominal (maxim) de căldură ce trebuie livrată de CCG sub formă de
n
apă fierbinte: qCCG ;
402 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
t ↑ → p ↓
f d tm b
pb ≈ 0,6 ⋅10 N m 2
m 5
te d
te ↑ c → ∆t = t d − t r
c c c
te şi simultan : (∆t = t d − t r ) ↓ m
c
tr
∆t = t d − t r
m m
t r ↓ m
tr
c
iar: G = ct = G ,
unde t ef este temperatura exterioară, din cursul sezonului de încălzire, la care
graficul de reglaj calitativ devine cantitativ. Adică la:
t d = ct = t dm
x
m
→ (∆t = t d − t r ) = ct = (∆t m = t dm − t rm )
te t r = ct = t r
te ↑ f →
te Gc
G ↓ m şi pb = ct = pbm
G
Regimurile caracteristice de funcţionare ale schemei din fig. 9.1.,a Tabelul 9.1
Nr. Regimul Punctele pe diagrama Punctele pe curbele clasate Punctele pe curbele Valorile caracteristice – observaţii.
crt. caracteristic de de reglaj (cadranul I) ale diagramei de reglaj clasate ale
funcţionare (cadranul III) qCCG qTA D
(cadra-
td tr t2 G td tr t2 G cadranul IV
nul V)
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14
1. De calcul t dc t rc t 2c G c
t dc t rc t 2c Gc c
qCCG c
qTA Dc c
qCCG (
= G c ⋅ c ⋅ t dc − t rc = qTA
c
+ qCAF
c
)
tec
( )
(la ) (k) (K)
(a) (d) (g) (A) (D) (G) (A’) (G’) (G”) q c = G c ⋅ c ⋅ t c − t c ⋅ η = D c ⋅ (h − h )
TA 2 r r RC
c
qCAF = G ⋅c⋅ c
( t dc − t 2c )
c
(
D = G ⋅c⋅ c
( t 2c − t rc )⋅ η )/ (h − hr RC )
2. Ieşirea din td tr t 2c Gc td tr t 2c Gc qCCG M
qTA DM qCCG = qTA
M
= Gc ⋅ c ⋅ (t − t );
d î
funcţiune a (U) (H”)
(h) (h’) (h) (h”) (H) (V) (H) (H’) (H’)
CAF-lor qCAF = 0
< te < t ef / (h − hRC )
c
( te ) D M = qTA
M
3. Punctul de
frângere al
t dm t rm t 2m = t dm G
c
t dm t rm t 2 = t dm G c qCCG qTA D qCCG = qTA = G c ⋅ c ⋅ t dm − t rm ; ( )
(b) (e) (b) (m) (B) (E) (B) (L) (B’) (B’) (B”)
graficului de qCAF = 0
D = qTA / (h − hRC )
reglaj
( t e = t ef )
4. Finele
perioadei de
t dm t rm t 2m = t dm G m t dm t rm t 2 = t dm G m qCCG qTA D q CCG = qTA = G m ⋅ c ⋅ t dm − t rm ; ( )
(c) (f) (c) (C) (F) (C) (C’) (C’) (C”)
încălzire (m) (M) q CAF = 0
( te = t ex ) D = qTA / (h − hRC )
INSTALAŢII ŞI SCHEME SPECIFICE CT şi CCG PENTRU LIVRAREA CĂLDURII SUB FORMĂ DE APĂ FIERBINTE 409
m M
unde Dind şi Dind reprezintă valoarea minimă, respectiv maximă a debitului de abur necesar consumatorului industrial; Dvm şi
DvM – valoarea minimă, respectiv maximă a debitului de abur rămas disponibil la priza pv pentru încălzirea apei fierbinţi în SV.
Ca urmare a dependenţei debitului de abur disponibil în schimbătorul de vârf 4 (SV) pentru încălzirea apei fierbinţi, de
consumul momentan de abur industrial (Dv = f(Dind)), după stabilirea regimului „de calcul” de încărcare a schemei, vor trebui
făcute două verificări privitoare la DvM şi Dvm disponibile în realitate la priza pv. În funcţie de rezultatul acestor verificări se
va „corecta” modul de încărcare a schemei, respectiv repartiţia încărcării între cele două trepte de încălzire de vârf ale
apei fierbinţi, SV şi CAF. Deci, încărcarea CAF-lor ca treaptă finală de vârf va depinde de simultaneitatea între valorile
momentane ale cererii de căldură qCCG, sub formă de apă fierbinte (inclusiv temperatura td conformă graficului de reglaj adoptat)
şi ale debitului de abur cerut de consumatorul industrial Dind.
În plus, în funcţie de tipul turbinei de cogenerare, dacă aceasta este cu condensaţie şi două prize reglabile, atunci
condensatorul poate fi folosit ca o primă treaptă de preîncălzire a apei de retur din reţea, sau pentru preîncălzirea apei de adaos
aferentă acesteia, prin „fascicolul înglobat în condensator” de constructorul turbinei sau prin utilizarea întregului condensator.
Privitor la efectele unei asemenea utilizări a condensatorului, asupra funcţionării şi producţiei de energie electrică în cogenerare
de către TA şi a restricţiilor tehnice determinate de construcţia condensatorului, acestea sunt explicate de „funcţionarea
turbinelor cu condensaţie în regim de vid înrăutăţit”.
Vehicularea apei fierbinţi în reţea este asigurată iarna cu una, sau două trepte de pompare – în funcţie de pierderile totale de
presiune din ansamblul tur/retur al sistemului de alimentare cu căldură, ca în fig. 9.1.,b (cu o treaptă – 1), sau ca în
fig. 9.1.,c (cu două trepte – 1 şi 11). Vara, circulaţia apei este asigurată cu pompele de vară, 2.
În fig. 9.3. şi tabelul 9.2 sunt prezentate regimurile caracteristice de funcţionare ale schemei din fig. 9.1.,b, şi modul de
410 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
calcul al mărimilor (td, tr, t1, t2, G, qCCG, qb, qv, qCAF, Db şi Dv) în aceste puncte.
Fig. 9.3. Regimurile caracteristice de funcţionare şi dimensionare, ale schemei din fig. 9.1., b:
a – schema de calcul; b – variaţiile temperaturilor în lungul suprafeţelor de schimb de
căldură ale schimbătoarelor SB şi SV; c – destinderea reală a aburului în TA cu condensaţie
şi două prize reglabile; d – stabilirea regimurilor caracteristice de funcţionare a schemei de
livrare a apei fierbinţi; I – graficele de reglaj ale temperaturii apei în reţea (td = f(te) şi
INSTALAŢII ŞI SCHEME SPECIFICE CT şi CCG PENTRU LIVRAREA
CĂLDURII SUB FORMĂ DE APĂ FIERBINTE 411
tr = f(te)) şi ale apei la ieşirea din cele două schimbătoare (t1 = f(te) şi t2 = f(te)), precum şi
variaţia debitului de apă de reţea iarna (G = f(te)), în condiţiile aplicării reglajului calitativ;
II – curba clasată anuală a temperaturii exterioare, pentru perioada de încălzire (te = f(τi));
III – curbele clasate anuale ale temperaturilor apei de reţea (td = f(τ), tr = f(τ), t1 = f(τ) şi
t2 = f(τ)) şi ale debitului (G = f(τ)); IV – curbele clasate anuale ale debitelor de căldură
livrate din CCG (qCCG = f(τ), qSB = f(τ), qSV = f(τ) şi qCAF = f(τ)); V şi VI – curbele clasate
anuale ale debitelor de abur livrate de TA, pentru SB (Db = f(τ)) şi respectiv SV (Dv = f(τ)).
Regimurile caracteristice de funcţionare ale
schemei din fig. 9.1.,b Tabelul 9.2
Nr. Regimul Punctele pe Punctele pe Valorile caracteristice şi modul de
crt. caracteristic diagrama de curbele clasate calcul
de reglaj anuale (cadranele
funcţionare (cadranele I şi IV-VI)
III)
1 2 3 4 5
1. De calcul t , t , t , t , G q
c
d
c
r
c c
1
c
2
c c c
,q ,q ,D , q
CCG b v
c c
b
c
CCG
c
( )
= G ⋅ c ⋅ t − t c , de unde: d r
(la t ec )
Dvc G = c
(c ⋅ (t − t ));
c
qCCG c
d
c
r
q = G ⋅ c ⋅ (t − t ) =
c
b
c c
1
c
r
= D ⋅ (h − h )⋅ η ,
c
b b
'
b b
de unde: D = q (h − h )⋅ η ; c
b
c
b b
'
b b
q = G ⋅ c ⋅ (t − t ) = D ⋅ (h − h )⋅ η
c
v
c c
2
c
1
c
v v
'
v v
de unde: D = q (h − h )⋅ η , c
b
c
v v
'
v v
şi t = t + (q G ⋅ c );
c
2
c
1
c
v
c
q c
CAF = G ⋅ c ⋅ (t − t ) = c c
d
c
2
= q -(q + q )
c
CCG
c
b
c
v
2. Ieşirea din t CAF = t c , t CAF , q CAF ( punctul 12
d 2 r CCG
CAF
CCGq = G ⋅ c ⋅ (t − t
c
2
c CAF
r );
= G ⋅ c ⋅ (t )=
funcţiune
t1CAF , în cadranul IV);
a CAF.
CAF b
CAF
q c
1
CAF
−t
CAF
r
⋅ (h − h )⋅ η ,
q (punctul 13
t 2CAF = t 2c , G c b =D
CAF '
din cadranul IV); b b b b
(punctele 1...4 de unde :
CAF
= qv (cadra-
M
din cadranul I q v
şi 8-10 din nul V); DbCAF = qbCAF hb − hb' ⋅ ηb ; ( )
cadranul III) DbCAF ( cadranul V); qvCAF = qvM = G c ⋅ c ⋅ t 2c − t1CAF = ( )
DvCAF = DvM (ca- (
= DvM ⋅ hv − hv' ⋅ η v , )
dranul VI). de unde:
DvM = qvM (h
v − hv ⋅ η v .
'
)
Iar: t1
CAF
= q rCAF + qbCAF G c ( ⋅c . )
412 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
t rSV (punctul 17 SV
DbSV = qbSV hb − hb' ⋅ ηb ;
Db (punctul 25 în SV
în cadranul I şi
cadranul V);
qv = 0; DvSV = 0; qCAF
SV
= 0.
22 în cadranul
III); DvSV = 0 (punctul
G c (punctul 18 26 în VI).
în cadranul I şi
23 în III).
4. Finele
reglajului
t df = t1f , f
qCCG = qbf (punctul qCCG
f
= qbf = G c ⋅ c ⋅ t df − t rf ; ( )
calitativ
(punctele 27 – în 33 în IV);
Dbf = qbf (h b )
− hb' ⋅ ηb ;
t ef
I – şi 30 – în q f = 0; q f = 0;
q vf = 0; Dvf = 0; qCAF = 0.
(la ) v CAF f
f
III); t 2 (puncte-
Dbf (punctul 34 în
le 28 – în I – şi
31 – în III); V); Dvf = 0 .
G c (punctele 29
în I şi 32 în III).
5. Finele t d = t dm qCCG = qCCG
m
= qbm qCCG
m
= qbm = G m ⋅ c ⋅ t dm − t rm ; ( )
( )
perioadei
(punctele 35 în I
de Dbm = qbm hb − hb' ⋅ ηb ;
încălzire şi 37 în III); (punctul 40 în
t =t m cadranul IV); q vm = 0; Dv = 0; qCAF
m
= 0.
( t ex ) r r
(punctele 36 în I q v = 0; qCAF = 0;
m m
şi 38 în III);
G m (punctele Dbm (punctul 41 în
19 în I şi 39 în cadranul V);
III). Dv = 0; qCAF = 0.
6. Regimul
de vară:
t d = t dm v
qCCG = qbv (punctul qCCG
v
= qbv = G v ⋅ c ⋅ t dm − t rm ; ( )
(punctul 37 –
τ i ≤ τ ≤ τ ac cadranul III);
43 – IV);
(
Dbv = qbv hb − hb' ⋅ ηb ; )
qvv = 0; qCAF
v
= 0;
t r = t rm v
qvv = 0; Dvv = 0; qCAF
v
= 0.
(cadranul Db (punctul 44 –
(punctul 38 –
III) cadranul V);
cadranul III);
G v (punctul 42 Dv = 0 .
v
– cadranul III).
INSTALAŢII ŞI SCHEME SPECIFICE CT şi CCG PENTRU LIVRAREA
CĂLDURII SUB FORMĂ DE APĂ FIERBINTE 413
− Dv = f(τ), unde:
INSTALAŢII ŞI SCHEME SPECIFICE CT şi CCG PENTRU LIVRAREA
CĂLDURII SUB FORMĂ DE APĂ FIERBINTE 415
q SV G ⋅ c ⋅ (t 2 − t1 )
Dv = = , [kWt] , (9.17)
(hv − hv ) ⋅ η SV (hv − hv' ) ⋅ η SV
'
în care: hb, hv – sunt entalpiile aburului la prizele reglabile ale TA, conform
destinderii reale prezentată în fig. 9.3.,c; ηSB, ηSV fiind gradele de reţinere a căldurii
în SB şi SV.
Din fig. 9.3.,d, cadranele I – VI, rezultă condiţiile de dimensionare ale SB, SV
şi CAF, atât din punct de vedere al încărcării termice maxime ( qbM , qvM şi qCAF M
),
cât şi al regimului termic corespunzător:
– pentru SB: q M = q c = G c ⋅ c ⋅ (t c − t c )
b b , [kWt] ,
1 r (9.18)
DbM = Dbc = qbc / ((
hb − hb
'
)⋅ η )
SB , [kg/s] ; (9.19)
conform cadranelor I, III, IV şi V;
– pentru SV: qvM = G c ⋅ c ⋅ (t 2(1) − t1( 4 ) ) , [kWt] , (9.20)
DvM = qvM / ((
hv − hv' )⋅ η )
SV , [kg/s] ; (9.21)
conform cadranelor I, III, IV şi VI;
– pentru CAF: qCAF M
= qCAF
c
= qCCG
c
− qvc =
, [kWt] . (9.22)
= G c ⋅ c ⋅ (t dc − t 2c )
Suprafeţele de transfer de căldură ale schimbătoarelor SB şi SV se
determină conform relaţiei generale:
qM
S= c , (9.23) , [m2]
k ⋅ ∆t
c
Cuprins capitol 9
= D ⋅ (h − h )⋅ η ,
c
1 1
'
1 SB1
de unde:
(
D1c = q1c h1 − h1' ⋅ η SB1 ; )
q2c =G ⋅c⋅
c
(
t 2c − t1c )=
(
= D2c ⋅ h2 − h2' ⋅ ηSB2 , )
de unde:
(
D2c = q2c h2 − h2' ⋅ η SB 2 ; )
c
qCAF = G c ⋅ c ⋅ t dc − t 2c = ( )
= qCCG
c
− (q c
1 + q 2c )
2. Ieşirea din t dCAF = t 2CAF = CAF
qCCG ( punctul 10 în CAF
qCCG =G c
⋅ c ⋅ (t CAF
d − t rCAF )
( );
funcţiune a
CAF. = f teCAF IV);
unde t dCAF = t 2CAF ;
(la teCAF ) t rCAF , t1CAF , G c
q1CAF (punctul 11 în
IV);
q 2CAF = G c ⋅ c ⋅ t dCAF ( − t1CAF = )
(punctele 1...4
din cadranul I şi
q2CAF (punctul 7 în = D2 ⋅ h2 − h2 ⋅ ηSB 2 ;
CAF '
( )
CAF de unde :
( )
7-9 din III). IV) = qCCG ;
D2CAF = q 2CAF h2 − h2' ⋅ η SB 2
D1CAF (punctul 12 în
şi
V);
D2CAF (punctul 13 în
D1CAF = q1CAF ⋅ h1 − h1i ⋅ ηSB1 . ( )
VI);.
420 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
Fig. 9.5. Schema termică de principiu a preîncălzirii apei fierbinţi, la o CCG cu TA,
adaptată la utilizarea suplimentară a treptei de vârf SV (notaţiile corespund
celor utilizate în fig. 9.1.–9.4.).
a – schema de calcul; b – variaţiile temperaturilor în lungul suprafeţelor de schimb de
căldură ale schimbătoarelor SB1 şi SB2; c – destinderea reală a aburului în TA cu
condensaţie şi una (SB1) sau două prize reglabile (SB1 şi SB2) pentru alimentarea cu
căldură sub formă de apă fierbinte; d – stabilirea regimurilor caracteristice de funcţionare
a schemei; cadranele I...VI au aceeaşi semnificaţie cu aceea din fig. 9.3.
Astfel: funcţionarea lui SV şi stabilirea aportului său ( qvc ) la alimentarea cu
căldură sub formă de apă fierbinte este dependentă de îndeplinirea simultană a
următoarelor condiţii:
a) condiţie obligatorie: tvs > t 2 , pentru că: t3M = tvs – (3...8).
Aceasta arată că din punct de vedere strict al parametrilor aburului disponibil la
SV, el poate fi utilizat ca treaptă de preîncălzire de vârf;
422 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
(
t3n = t 2c + qSV
n
/ Gc ⋅ c ) , [ºC] , (9.34)
Fig. 9.6. Schema termică de principiu a livrării căldurii sub formă de apă fierbinte, la o
CCG cu TG şi CR de apă fierbinte (CR – Af):
CR – Af – preîncălzirea de bază a apei fierbinţi; CAF – preîncălzirea de vârf.
Din punctul de vedere al TG apar următoarele aspecte specifice pentru
funcţionarea schemei de mai sus:
a) temperatura gazelor la ieşirea din TG (tTG) este, în general, peste
350...450ºC, deci cu mult mai mare decât temperatura maximă impusă apei
fierbinţi în reţea ( tdc = 130...150ºC);
b) în cursul funcţionării, în funcţie de încărcarea electrică şi/sau termică a TG,
temperatura tTG variază în funcţie de metoda de reglare adoptată pentru TG din
construcţia acesteia. Oricum, din punctul de vedere al încărcării minime a TG,
m
temperatura minimă ( tTG ) rămâne mai mare faţă de tdc :
m
tTG − t dc ≥ 100...150 grde
c) se poate spune deci că, valorile lui td – impuse de graficul de reglaj al apei
fierbinţi – nu influenţează temperatura de ieşire a gazelor de ardere din TG (tTG).
Ca urmare, producţia de energie electrică în cogenerare a TG nu este influenţată
direct de regimul termic al apei fierbinţi în reţea (td). Ea este influenţată – indirect –
prin debitul de gaze de ardere destinse în TG (Vg), conform relaţiei de bilanţ pe
CR–Af:
c
qTG ( ) (
= Vgc,CR ⋅ hTG − hg ,CR ⋅ ηCR = G c ⋅ c ⋅ tCR
c
− t rc ) , [kWt] , (9.35)
de unde:
Vgc,CR = qTG
c
( )
/ hTG − hg ,CR ⋅ ηCR , [kg/s] , (9.36)
în care: Vgc,CR este valoarea de calcul a debitului de gaze de ardere necesare pentru
producerea apei fierbinţi în CR–Af; ea este determinată de tipo-dimensiunea TG
aleasă (de valoarea optimă a coeficientului de cogenerare α opt
n
avută în vedere la
dimensionarea TG):
424 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
c
qTG = qCCG
c
⋅ α opt
n
, [kWt] . (9.37)
şi hTG, hg,CR – entalpiile gazelor de ardere la intrarea, respectiv ieşirea din CR–Af,
determinate de caracteristicile constructive ale TG (pentru hTG, adică tTG) şi
respectiv ale CR–Af (pentru hg,CR, adică tg,CR), în kJ/kg; ηCR. – gradul de reţinere a
căldurii al CR–Af.
Din bilanţul termic (9.35) rezultă valoarea de calcul a temperaturii apei fierbinţi
ce poate fi realizată de TG, în CR–Af:
c
tCR (
= t rc + qTG
c
/ Gc ⋅ c ) , [ºC] , (9.38)
− tCR
c
≥ t dc , întregul debit de căldură qCCG
c
va putea fi asigurat de TG, prin
c
CR–Af: qTG ≡ qCCG
c
; CAF-le nu funcţionează ( α opt
n
=1);
− tCR
c
< t dc , atunci qTG
c
< qCCG
c c
, şi asigurarea lui qCCG va fi făcută astfel:
c
qCCG = qTG
c
+ qCAF
c , [kWt] , (9.39)
în care:
c
qTG (
= G c ⋅ c ⋅ tCR
c
− t rc ) , [kWt] , (9.40)
α c = qTG
c c
/ qCCG (9.41)
şi
c
qCAF = qCCG
c
( ) (
⋅ 1 − α c = G c ⋅ c ⋅ t dc − tCR
c
) , [kWt] . (9.42)
În concluzie: ca urmare a independenţei temperaturii de ieşire a gazelor de
ardere din TG (tTG), faţă de temperatura apei fierbinţi, realizabilă la ieşirea din
CR–Af, (tCR), pe parte de apă fierbinte, nu se mai justifică aplicarea reglajului
calitativ (tCR = var = f(te)) în cursul sezonului de încălzire, ca în cazul CCG cu
turbine cu abur; producţia de energie electrică în cogenerare nu este influenţată de
tCR, ci de Vg, care va decide valoarea lui tCR (conform relaţiei 9.38). Ca urmare,
în cazul CCG cu TG, reglajul recomandat pe partea de apă fierbinte este cel
cantitativ (G = f(te) = variabil şi td = ct = t dc ≠ f(te)) sau mixt (G = f(te) = variabil,
simultan cu tî = f(te) = variabil). În acest fel se reduce consumul de energie
electrică de pompare a apei fierbinţi.
Principiul stabilirii grafo-analitice a regimurilor caracteristice ale schemei din
fig. 9.6. este similar celui aplicat pentru schemele din fig. 9.1. (v. fig. 9.2...9.4.), cu
elementele specifice tipului de reglaj adoptat (vezi cadranul II al figurilor amintite).
Pentru exemplificare, în fig. 9.7. este prezentat modul de funcţionare al unei CCG
cu TG, aplicând, pe partea de apă fierbinte, reglajul cantitativ, caracterizat prin:
INSTALAŢII ŞI SCHEME SPECIFICE CT şi CCG PENTRU LIVRAREA
CĂLDURII SUB FORMĂ DE APĂ FIERBINTE 425
[
t ri = f (t e ) ∈ t rm , t rc ,i ] ;
Fig. 9.8. Schema de preparare a apei de adaos pentru reţeaua de apă fierbinte:
Legendă: apă brută; apă tratată chimic;
abur. apă de adaos;
1 – pompă apă brută; 2 – preîncălzitor de apă brută; 3 – filtre pentru tratarea chimică;
4 – preîncălzitor al apei tratată chimic – răcitor de apă degazată; 5 – preîncălzitor de apă
tratată chimic; 6 – degazor atmosferic al apei de adaos; 7 – pompă de apă de adaos;
8 – rezervor – acumulator de apă de adaos; pb – presiunea aburului utilizat la preîncălzirea
şi degazarea apei de adaos.
Apa brută (ad) este preluată de pompa de apă brută (1) de la sursa de apă brută
locală: din puţuri de adâncime, apă industrială, etc. Este apoi preîncălzită până la
35-40ºC în preîncălzitorul (2), cu abur de joasă presiune de 1,2·105 N/m2 (pentru a-i
asigura temperatura optimă în vederea tratării chimice) şi intră în instalaţia de
tratare chimică (3). Aici este dedurizată şi apoi încălzită în răcitorul apei de adaos
degazată (4) şi în preîncălzitorul (5), cu abur de 1,2·105 N/m2, pentru a ajunge la
80-90ºC în vederea unei bune degazări. Urmează degazarea sa în degazorul (6),
în general atmosferic, care foloseşte tot abur cu presiunea de 1,2·105 N/m2. De aici,
apa de adaos este preluată de pompele (7) şi trimisă în reţeaua de apă fierbinte,
INSTALAŢII ŞI SCHEME SPECIFICE CT şi CCG PENTRU LIVRAREA
CĂLDURII SUB FORMĂ DE APĂ FIERBINTE 429
Fig. 9.9. Schema de principiu a unui sistem de transport bitubular închis al apei fierbinţi
(a) şi graficul piezometric aferent (b):
SC – sursa de căldură; I.Af – instalaţia din SC de livrare a apei fierbinţi; RTP – reţeaua
termică primară, bitubulară închisă; PT – punctul termic (consumatorul) cel mai depărtat
hidraulic(cu pierderile maxime de presiune) faţă de SC; Pr – pompele de reţea din SC;
HPr, HPad – presiunea de refulare a pompelor de reţea Pr, respectiv a pompelor de apă de
adaos Pad; HSC – presiunea apei fierbinţi la ducere, la limita SC; ∆HPad, ∆HPr – înălţimea
INSTALAŢII ŞI SCHEME SPECIFICE CT şi CCG PENTRU LIVRAREA
CĂLDURII SUB FORMĂ DE APĂ FIERBINTE 431
de refulare a pompelor de apă de adaos, respectiv a pompelor de reţea; ∆pSC, ∆prd, ∆prr –
pierderile de presiune în incinta SC, în schema IAf, respectiv în reţeaua termică primară la
ducere şi retur; ∆pPT – disponibilul de presiune necesar la ultimul consumator
(punct termic).
treaptă de pompare poate utiliza chiar treapta I-a de iarnă, atunci când caracteristica
lor de funcţionare o permite. Cel mai adesea acest lucru nu este posibil şi atunci se
folosesc pompe speciale de vară, dimensionate ca atare.
Pompele de reţea ale SIP se dimensionează pentru înălţimile de refulare
rezultate din graficul piezometric, care au stat la baza deciziei necesităţii instalării
lor.
Numărul pompelor de reţea (n) dintr-o treaptă, se stabileşte în funcţie de
c v
debitul maxim de apă (G – pentru pompele de reţea de iarnă, respectiv G – pentru
pompele de reţea de vară). El se determină în funcţie de sarcina termică de calcul
c v
(q – de iarnă, pentru încălzire şi a.c.c., respectiv q – de vară, pentru a.c.c.):
( (
G c = q c / c ⋅ t dc − t rc )) , [kg/s] , (9.47)
şi
( (
G v = q v / c ⋅ t dv − t rv )) , [kg/s] , (9.48)
în care tdc , t rc , t dv şi t rv ca valori „de calcul” se stabilesc odată cu proiectarea SAC.
Faţă de valorile rezultate din relaţiile (9.47) şi (9.48), în cazul utilizării la SC a
unor acumulatoare de apă fierbinte, mărimile respective se reduc în funcţie de
capacitatea de acumulare proiectată.
INSTALAŢII ŞI SCHEME SPECIFICE CT şi CCG PENTRU LIVRAREA CĂLDURII SUB FORMĂ DE APĂ FIERBINTE 433
Fig. 9.10. Alegerea şi dimensionarea treptelor de pompe de reţea ale unui sistem de alimentare cu căldură sub formă de apă fierbinte – SAC:
434 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
pentru evitarea apariţiei fenomenului de cavitaţie la pompe (pentru amorsarea lor), în 105
N/m2; ∆H Pad , ∆H Pr I , ∆H Pr II , ∆H SIP – înălţimile de pompare ale pompelor respective;
SIPd, SIPr – staţie intermediară de pompare pe ducere şi/sau pe retur; SAC – sistem de
alimentare cu căldură.
Ţinându-se seama şi de siguranţa în funcţionare, numărul pompelor de reţea
trebuie să fie de minim două, identice, din care una în rezervă. Cel mai adesea, faţă
de valoarea Gc se aleg (n+1) pompe identice, din care n în funcţiune şi una de
rezervă. La CCG mari, mai ales la cele echipate cu turbine cu abur de mare
capacitate, care permit livrarea unor sarcini termice mari sub formă de apă
fierbinte, poate apare oportun ca pompele de reţea de iarnă din treapta I să fie alese
încât să funcţioneze bloc cu turbina, iar treapta a II-a comună pe ansamblul CCG.
Pentru vară, debitul de apă fiind mult mai mic, se aleg în general două pompe în
funcţiune şi una în rezervă, identice.
În cazul a două trepte de pompare de iarnă, se recomandă ca numărul de pompe
pe fiecare treaptă să fie acelaşi; pompele să aibă aceleaşi debite nominale. Acest
mod de dimensionare ajută la efectuarea reglajului debitului de apă în reţea.
Ca tip, pompele de reţea sunt pompe centrifuge. În funcţie de tipul reglajului
adoptat pe partea de apă fierbinte, ele pot fi cu turaţie constantă – pentru reglajul
calitativ, cu debit Gc = ct ≠ f(te), iarna – sau cu turaţie variabilă – pentru reglajul
mixt sau cantitativ. Cele cu turaţie variabilă, fiind în general pompe de puteri mari
(de ordinul sutelor de kWe sau chiar peste 1MWe/pompă, la CCG urbane mari),
utilizează convertizoarele de frecvenţă.
Fig. 9.11. Schema de principiu a instalării pompelor de recirculare pe CAF, a apei de reţea:
1 – pompă de reţea; 2 – CAF; 3 – pompă de recirculare; 4 – motorul de
antrenare a pompei 3; 5 – regulator de temperatură pentru recirculare.
Instalaţia are următoarele regimuri caracteristice de funcţionare:
− atâta timp cât t r ≥ tCAFm
admisă de CAF la intrarea în el, pompa de
recirculare (3) nu funcţionează: Grec = 0, t’ = tr şi GCAF = G;
− în perioadele în care t r < tCAF
m
, regulatorul de temperatură (5) se deschide şi
asigură pornirea motorului (4) de antrenare a pompei de recirculare (3): Grec > 0,
t’ > tr şi t ' = tCAF
m
, GCAF = G + Grec . Mărimea debitului recirculat (Grec) depinde
m
de temperatura tr, faţă de valoarea tCAF , minim admisă. Valoarea sa rezultă din
bilanţul de debite şi cel termic în punctul corespunzător regulatorului de
temperatură (5):
G + Grec = GCAF , [kg/s] , (9.51)
m
G · c · tr + Grec · c · td = GCAF · c · tCAF , [kWt] . (9.52)
INSTALAŢII ŞI SCHEME SPECIFICE CT şi CCG PENTRU LIVRAREA
CĂLDURII SUB FORMĂ DE APĂ FIERBINTE 437
Din sistemul de mai sus, de două ecuaţii cu două necunoscute (Grec şi GCAF ),
rezultă:
m
tCAF − tr
Grec = G ⋅ , [kg/s] , (9.53)
t d − tCAF
m
şi
td − tr
GCAF = G ⋅ , [kg/s] . (9.54)
t d − tCAF
m
CUPRINS CAPITOLUL 9
9.2.2. Schemele pentru livrarea căldurii sub formă de apă fierbinte, utilizate în CCG
cu turbine cu gaze (TG)..............................................................................................422
9.2.3. Schemele pentru livrarea căldurii sub formă de apă fierbinte, utilizate în cazul
CCG cu ciclu mixt gaze/abur (CCG – TG/TA) ..........................................................426
9.2.4. Schemele pentru livrarea căldurii sub formă de apă fierbinte, utilizate în CCG cu
motoare cu ardere internă (CCG – MAI) ...................................................................427
9.3. Schema pentru tratarea şi preîncălzirea apei de adaos aferentă reţelei de apă fierbinte
........................................................................................................................................428
9.4. Pompele utilizate în instalaţiile de livrare a apei fierbinţi .......................................429
9.4.1. Pompele de reţea, sau de circulaţie...................................................................429
9.4.2. Pompele de apă de adaos ..................................................................................434
9.4.3. Pompele pentru regimul static ..........................................................................435
9.4.4. Pompele de recirculare .....................................................................................435
9.4.5. Pompele de condensat secundar .......................................................................437
438 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
şi
Dinj = D1 – D0,IRR , [kg/s] , (10.2)
în care: h0 este entalpia aburului cu parametrii (p0, t0); h1 = f(p1, t1) şi hinj – entalpia
apei de răcire, utilizată pentru injecţie, în kJ/kg.
Fig. 10.2. Încadrarea IR şi/sau a IRR în schemele termice ale SC, în cazul: a – CT;
b – CCG cu TA şi IRR în paralel cu TA; c – CCG cu TA şi IRR în paralel cu TA şi IR în serie cu TA;
d – CCG cu TG (sau MAI); e – CCG cu ciclu mixt gaze/abur, cu IRR în paralel şi IR în serie cu TA;
C1, C2 – consumatori de abur; Cz – cazane de abur clasice; CR – cazan de abur, recuperator; TACp –
turbină cu abur cu contrapresiune; TG – turbină cu gaze; Pal – pompă de apă de alimentare a
cazanului de abur.
442 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
=
(D an
1 )
+ D0an, IRR ⋅ (h0 − hal1 )
, [kWh/an] , (10.5)
ηcz1
− în condiţiile instalării unor cazane speciale, la parametrii (p2, t2), destinate
alimentării consumatorului C2, consumul de combustibil al acestora ar fi:
B an* = B1an* + B2an* , [kWh/an] , (10.6)
în care:
D1an (h0 − hal1 )
B1an* = , [kWh/an] , (10.7)
η*cz1
şi
D0an,IRR (h2 − hal 2 )
B2an* = , [kWh/an] , (10.8)
ηcz 2
− diferenţa consumurilor anuale de combustibil între cele două situaţii este:
1 1
∆B an = B an* − B an = D1an (h0 − hal1 ) ⋅ * − +
η
cz1 η cz1
, [kWh/an] , (10.9)
h − hal 2 h0 − hal1
+ D0an, IRR ⋅ 2 −
ηcz 2 ηcz1
unde: D1an , D0an,IRR reprezintă debitul anual consumat de consumatorul C1 şi
respectiv intrat în IRR, în kg/an; h0, h2 – entalpia aburului produs de cazane, la
parametrii (p0, t0), respectiv (p2, t2), în kJ/kg; hal1, hal2 – entalpia apei de alimentare
pentru cazanele la parametrii aburului produs (p0, t0), respectiv (p2, t2), în kJ/kg;
ηcz1 , η*cz1 – randamentul mediu anual al cazanelor de abur cu parametrii (p0, t0),
în condiţiile alimentării (încărcării medii) atât a consumatorului C1 cât şi a lui C2
– prin intermediul IRR (p0, t0/p2, t2) –, respectiv numai a consumatorului C1;
ηcz2 – randamentul mediu anual al cazanelor de abur care ar fi fost instalate pentru
an an
a alimenta cu abur consumatorul C2, la p2, t2; B , B * – consumurile anuale totale
de combustibil ale CT, în cazul utilizării IRR sau nu, în kWh/an.
După cum ∆B an >< 0 , rezultă că introducerea IRR este mai eficientă economic,
sau nu, comparativ cu utilizarea unor cazane speciale – dimensionate pentru
consumatorul C2. Efectul economic comparativ, indiferent de criteriul utilizat
(CTA, VNA, TRB), este influenţat în principal de:
− costurile anuale cu diferenţa de combustibil:
∆C B = ∆B an ⋅ cb , [u.m/an] , (10.10)
şi de
444 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
CAI, sau instalaţia de cogenerare de bază, care s-ar dimensiona şi ar avea alte
regimuri curente de funcţionare faţă de situaţia utilizării IRR (IR).
• Cazul CCG cu TA şi IRR în paralel cu aceasta – fig. 10.2.,b: analiza
eficienţei energo-economice a utilizării IRR (p0, t0/p1, t1) se face în ipoteza că
dimensionarea TA are la bază calculele de optimizare privind valoarea optimă
economic a coeficientului anual de cogenerare ( α opt n
). Odată această valoare
stabilită, înseamnă că debitul nominal de dimensionare a TA este determinat de:
Dtn = D1M ⋅ α opt
n
, [kg/s] , (10.14)
Rămâne deci de comparat cu o altă alternativă de asigurare a consumului de vârf,
care este:
(
DvM = D1M − Dtn = D1M 1 − α opt
n
) , [kg/s] , (10.15)
Această alternativă o constituie utilizarea CAI-lor, dimensionate pentru debitul
DvM ( DCAI
n
≥ DvM ).
În tabelul 10.1 se prezintă modul de calcul al principalelor mărimi necesare
analizei tehnico-economice comparative între cele două variante de asigurare a
debitului de vârf Dvn : cu IRR sau cu CAI.
Comparaţie tehnico economică între IRR şi CAI, ca instalaţii
termice de vârf, într-o CCG cu TA – fig. 10.2.,b
Tabelul 10.1
Varianta: TA + IRR Varianta: TA + CAI
1 2
A. Elemente de dimensionare
A.1. Debitul nominal de abur livrat de turbina TA:
DTn = D1M ⋅ α opt
n
, [kg/s] , (10.16)
A.2. Debitul nominal de abur livrat de instalaţia de vârf:
n
DIRR ≥ ((
D1M ) (
− DTn = D1M ⋅ 1 − α opt
n
, )) n
DCAI (( )
≥ D1M − DTn = D1M ⋅ 1 − α opt
n
,( ))
[kg,s],(10.17) [kg/s],(10.18)
A.3. Debitul nominal de abur pentru dimensionarea cazanelor de abur viu
D0n = D0n,T + D0n,IRR ≈ DTn + DIRR
n
≥ D1M , D0n* = D0n,T ≈ DTn = D1M ⋅ α opt
n
,
[kg,s],(10.19) [kg/s],(10.20)
în care, s-a considerat din considerente simplificatoare că: D0n,T ≈ DTn , adică turbina nu
are preîncălzire regenerativă şi D0n,IRR ≈ DIRR
n
, pentru că Dinj în IRR este foarte redus.
B. Elemente de natură energetică
B.1. Consumul anual total de combustibil al CCG:
an
BCCG = Bczan = D0an ⋅ (h0 − hal ) / ηcz ,
an *
BCCG = B czan* + BCAI
an
= D 0an* ⋅ (h0 − h al ) / η*cz +
+ D CAI
an
( )
⋅ h1 − halCAI / η CAI
[kWh/an],(10.21) [kWh/an],(10.22)
unde:
446 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
b) fig. 10.4., c cu d:
− CAI la (p1, t1), preia consumul cumulat de vârf al celor doi consumatori,
rezultat din curba clasată sumă a variaţiilor simultane:
n (b )
DCAI ( ) (
= D1M + D2M − Dtn = D1M+ 2 ⋅ 1 − α opt
n
)
≡ DIRR
n(a)
, [kg/s] , (10.34)
− IR (p1/p2) preia continuu consumul momentan al consumatorului C2:
n
DIR = D2M – idem cazul fig. 10.4., a cu b.
c) fig. 10.4., e cu f, g şi h:
− IRR (p0, t0/p1, t1) preia consumul de vârf aferent numai consumatorului
C1, rezultat din curba clasată anuală a acestuia (fig. 10.4.,f):
n(c)
DIRR = D1M − D1md , [kg/s] , (10.35)
– CAI la (p1, t1) preia consumul de vârf aferent numai consumatorului C2,
rezultat din curba clasată anuală a acestuia (fig. 10.4.,g):
n(c)
DCAI = D2M − D2md , [kg/s] , (10.36)
– IR (p1/p2) preia continuu consumul momentan al consumatorului C2, ca şi
n
în cazurile anterioare a şi b: DIR = D2M .
Plecându-se de la ipoteza iniţială că Dtn este acelaşi în cele 3 variante, rezultă
c ă:
D1md + D2md = D1md
+ 2 = Dt = D1+ 2 ⋅ α opt
n M n
, [kg/s] , (10.37)
448 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
Fig. 10.3. Curbele caracteristice de variaţie zilnică simultană şi curbele clasate anuale
corespunzătoare ale consumurilor de abur pentru consumatorii C1 şi C2:
a, b – curbele caracteristice de variaţie zilnică simultană ale consumurilor de abur, pentru
consumatorii C1 şi C2;
c – curba sumă de variaţie zilnică caracteristică a consumului de abur cumulat al celor doi
consumatori C1 şi C2;
d, e, f – curbele clasate anuale corespondente curbelor caracteristice de variaţie zilnică a,
b şi respectiv c.
INSTALAŢII ŞI SCHEME SPECIFICE SURSELOR DE CĂLDURĂ
PENTRU LIVRAREA CĂLDURII SUB FORMĂ DE ABUR 449
Ţinându-se seama de cele de mai sus, tabelul 10.2 prezintă modul de calcul al
principalelor mărimi necesare analizei tehnico-economice comparative între cele
trei variante de asigurare a debitelor de vârf pentru cei doi consumatori de abur C1
şi C2, din fig. 10.2.,c.
Pe baza mărimilor din tabelul 10.2, care diferenţiază cele trei alternative
posibile de livrare a cererilor de vârf ale consumatorilor C1 şi C2, se pot apoi
calcula valorile criteriilor economice adecvate (CTA sau TRB), stabilindu-se astfel
varianta optimă.
• Cazul CCG cu TG cu cazan de abur recuperator clasic – fără
postardere – (CR) la parametrii (p1, t1) – alimentând cu căldură consumatorii
C1 (la (p1, t1)) şi C2 (la (p2, t2)), prin IRR (p1, t1/p2, t2) – conform schemei
de principiu din fig. 10.2.,d. Acesta este specific cazului când acelaşi cazan
recuperator CR are de alimentat cu căldură – fără utilizarea acumulatoarelor de
abur – doi consumatori de abur la parametrii diferiţi (p1, t1) > (p2, t2) şi nesimultani.
Tehnic nu se recomandă realizarea unui CR cu livrare de abur la cei doi parametri.
Ipoteza de bază o reprezintă faptul că turbina TG a fost dimensionată ţinându-
se seama de valorile celor două consumuri de abur, rezultând un coeficient nominal
optim de cogenerare, α optn
stabilit prin optimizare tehnico-economică:
α opt
n
= DCR
n
(
/ D1M+ 2 ) , (10.38)
n
în care DCR este debitul nominal de abur, la parametrii (p1, t1), pentru care s-a
dimensionat CR, în kg/s; D1+M2 – debitul maxim sumat al celor două consumuri de
abur D1 şi D2, ţinând seama de curba sumă a curbelor de variaţie simultană a
acestora, conform fig. 10.3., c şi f.
INSTALAŢII ŞI SCHEME SPECIFICE SURSELOR DE CĂLDURĂ PENTRU LIVRAREA CĂLDURII SUB FORMĂ DE ABUR 451
Comparaţia tehnico-economică între diversele variante de dimensionare ale IRR şi CAI, pentru
soluţia de bază din fig. 10.2.,c
Tabelul 10.2
Varianta a – fig. 10.4., a şi b Varianta b – fig. 10.4., c şi d Varianta c – fig. 10.4., e cu f, g şi h
1 2 3
A. Elemente de dimensionare
A.1. Debitul nominal de abur livrat de turbina TA:
DTn = D1M+2 ⋅ α opt
n
, [kg/s] , (10.39)
unde D1+M2 este debitul maxim al consumului total C1 şi C2, ţinându-se seama de simultaneitatea lor
A.2. Debitele nominale de abur livrate de instalaţiile termice de vârf (IRR sau/şi CAI):
n( a)
D IRR = D1M+ 2 − DT = D1M+ 2 ⋅ α opt
n n n (b )
, [kg/s], (10.40) DCAI = D1M+2 − DTn = D1M+2 (1 − α opt
n n(c)
), [kg/s],(10.41) DIRR = D1M − D1md = D1M (1 − α1n ), [kg/s],(10.42)
unde: α1n = D1md / D1M ; (10.43)
n (c )
DCAI = D2M − D2md = D2M ⋅ (1 − α n2 ) ,[kg/s],
(10.44)
unde: α 2n = D2md / D2M , (10.45)
în care:
D1md + D2md = D1md
+2 = DT = D1+2 ⋅ αopt ,[kg/s],
n M n
(10.46)
A.3. Debitul nominal de abur livrat de IR (p1/p2)
n
DIR = D2M , [kg/s] , conform (10.33)
A.4. Debitul nominal de abur pentru dimensionarea cazanelor de abur viu:
D0n( a) = D0n,T + D0n,(IRR ≈ DT + DIRR = D1M+ 2 , [kg/s], D 0n ( b ) = D 0n,T ≈ DTn = D1M+ 2 ⋅ α opt , [kg/s], (10.48) D0 = D0,T + D0,IRR ≈ DT + DIRR =
a) n n( a) n n( c ) n n (c ) n n(c)
în care: h0, hal – entalpia aburului viu (la (p0, t0)) şi respectiv a apei de alimentare, pentru cazanele de abur viu, în kJ/kg; h1, halCAI – entalpia
an an
aburului produs de CAI la (p1, t1) şi respectiv entalpia apei de alimentare a sa, în kJ/kg; BCz , BCAI – consumurile anuale de combustibil ale
an an
cazanelor de abur viu, respectiv ale CAI, în kWh/an; D0 , DCAI – debitele anuale de abur produse de cazanele de abur viu, respectiv de CAI;
ηCz, ηCAI – randamentul mediu anual al cazanelor de abur viu, respectiv al CAI.
În care se fac aproximările următoare:
an ( a )
D0 ≈ DT + DIRR
an an ( a )
, [kg/an] , (10.53) D0an ( b )
≈ DTan şi DCAI = D1+2 − DT ,[kg/an],(10.54) D0
an(b) an an an ( c )
≈ DTan + DIRR
an ( c )
= DTan + ( D1an − DTan,1 )
(10.55)
DCAI = D2 − DT , 2 , [kg/s] ,
an ( c ) an an
(10.56)
în care:
DTan,1 + DTan, 2 = DTan , [kg/s] , (10.57)
B.2. Producţia anuală de energie electrică
ETan = PTmd ⋅ τCCG = DTan ⋅ (h0 − hT ) ⋅ η m ⋅ η g , [kWh/an] , (10.58)
unde: ηm, ηg este randamentul mecanic al TA, respectiv al generatorului electric; hT – entalpia aburului livrat de TA, la parametrii (p1, t1),
în kJ/kg; PTmd – puterea electrică medie anuală produsă de TA, raportată la durata anuală de funcţionare a CCG – τCCG, în kWe.
C. Investiţiile efective în instalaţiile energetice care diferă în cele trei variante
C.1. Investiţia în cazanele de abur viu
(a)
I Cz = D0n ( a ) ⋅ iCz
(a)
, [lei] , (10.59)
(b)
I Cz = D0n (b ) ⋅ iCz
(b )
, [lei] , (10.60)
(c )
I Cz = D0n ( c ) ⋅ iCz
(c)
, [lei] , (10.61)
( a ) (b ) (c )
în care: iCz , iCz şi iCz sunt valorile investiţiei specifice în cazanele de abur viu, în funcţie de debitele instalate (alese) ale acestora, în cele
trei variante: a, b, respectiv c, în lei/kg⋅s–1.
INSTALAŢII ŞI SCHEME SPECIFICE SURSELOR DE CĂLDURĂ PENTRU LIVRAREA CĂLDURII SUB FORMĂ DE ABUR 453
n
DIRR = D2M , [kg/s] , (10.71)
unde D2M este valoarea maximă a consumului C2, conform cererii sale
(v. fig. 10.3., b şi e).
• Cazul CCG cu ciclu mixt TG/TA, cu cazan recuperator clasic (CR)
– fără post ardere – alimentând cu căldură fie numai consumatorul C1,
la parametrii (p1, t1), fie şi C2 la parametrii (p2, t2) – conform fig. 10.2.,e.
Abordarea schemei de principiu respective este similară celei aplicată în cazul
fig. 10.2.,c, asimilând ansamblul (TG+CR) – din fig. 10.2.,e – cu cazanele de abur
viu (Cz) – din fig. 10.2.,c. Deosebirea între cele două scheme constă în energia
electrică produsă, care, în cazul fig. 10.2.,d este suma energiilor electrice produse
simultan de cele două turbine TA şi TG:
PT = PTA + PTG , [kWe] , (10.72)
în care:
PTA = f ( DT ) = f (( D1+ 2 )T ) , [kWe] , (10.73)
şi
= f(D0,T+D0,IRR), în cazul cu IRR (p0, t0/p1, t1) (10.74)
PTG = f(DCR) =
= f(D0T), în cazul cu CAI la (p1, t1) (10.75)
Deci, din punct de vedere al dimensionării turbinei cu gaze (TG), respectiv al
cazanului de abur recuperator CR (dimensionat pentru un singur nivel de
parametrii (p0, t0) ai aburului produs, determinaţi de turbina TA), în funcţie de tipul
instalaţiei utilizate pentru vârful de consum de abur la (p1, t1) pot apare două
alternative:
– varianta a: IRR (p0, t0/p1, t1) dimensionată pentru:
n
DIRR = D1M+ 2 − DTn = D1M+ 2 ⋅ (1 − α opt
n
,TA ) , [kg/s] , (10.76)
în care:
α opt
n
,TA = DT / D1+ 2
n M
, (10.77)
de unde:
DTn = D1M+ 2 ⋅ α opt
n
,TA , [kg/s] , (10.78)
iar puterea electrică nominală a TA este:
PTAn = f ( DTn ) = DTn ⋅ (h0 − h1 ) ⋅ ηm ,TA ⋅ η g ,TA , [kWe] , (10.79)
şi debitul nominal de abur produs de CR, este:
n( a )
DCR = D0n,T + D0n, IRR ≈ DTn + DIRR
n
= D1M+ 2 , [kg/s] , (10.80)
iar puterea electrică nominală produsă în cogenerare de TG, este:
n( a )
PTG = V gn ( a ) (hg 0 − hg ) ⋅ η m ,TG ⋅ η g ,TG , [kWe] , (10.81)
456 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
Rezultă:
n
DCAI = D1M+ 2 − DTn = D1M+ 2 ⋅ (1 − α optTA
n
) , [kg/s] , (10.83)
DTn – idem din relaţia (10.78);
PTAn – idem din relaţia (10.79);
n (b )
DCR = D0n,T ≈ DTn = D1n+ 2 ⋅ α opt
n
,TA , [kg/s] , (10.84)
PTGn – idem din relaţia (10.81) pentru noua valoare a lui Vgn (b ) , rezultă din
n (b )
relaţia (10.69), pentru noua valoare DCR din relaţia (10.84) şi :
/ TV = PTA + PTG
n (b) n n (b)
PTG , [kWe] . (10.85)
În continuare, variantele alternative posibile şi comparaţia tehnico-economică a
lor, urmează aceeaşi metodologie ca aceea aplicată în cazul fig. 10.2., c şi d.
Fig. 10.5. Variante de TCAb: TCM antrenate cu motor electric (a); cu turbină cu abur (b),
cu turbină cu gaze (c), sau motor cu ardere internă (d); e – TCJ.
Notaţii: TC – termocompresor de abur (TCAb) ; TA – turbină cu abur; TG – turbină cu
gaze; MAI – motor cu ardere internă; M – motor electric; (p1, t1) şi (p2, t2) – parametrii
aburului la intrarea, respectiv ieşirea din TCM; (p0, t0), (p1, t1) şi (p2, t2) – parametrii
aburului de injecţie, respectiv de amestec şi ai aburului comprimat, în cazul TCJ;
D2 – debitul de abur comprimat; Dinj, Dam – debitul de abur de injecţie şi respectiv de
amestec; PM – puterea electrică absorbită de motorul electric de antrenare;
DTA şi Vg – debitul de abur, respectiv de gaze de ardere, destins în TA şi respectiv în TG;
tgo, tg – temperatura gazelor de ardere la intrarea şi ieşirea din TG; BMAI – debitul de
combustibil consumat de MAI.
Utilizarea TCAb este specifică numai alimentării cu abur din centralele de
cogenerare.
Scopul utilizării TCAb este de a asigura alimentarea cu abur a unui consumator,
care necesită parametrii (p2, t2) mai mari decât cei disponibili (p1, t1) la nivelul
sursei de căldură şi pentru al cărui debit (D2) nu se justifică economic utilizarea
unei instalaţii de cogenerare (turbină cu abur, turbină cu gaze sau MAI) special
dimensionată pentru acesta. În condiţiile nefolosirii TCAb, alimentarea cu abur a
consumatorului respectiv urmează a fi asigurată din IR sau IRR. Utilizarea TCAb
în CCG urmăreşte de fapt creşterea producţiei de căldură din instalaţiile de
cogenerare (ICG), mărind astfel producţia de energie electrică în cogenerare.
reglare a debitului D2 să nu fie la intervale prea mari, utilizarea lor este limitată la
debite nominale D2n mici, de ordinul 1 – 10 kg/s.
Ca urmare, variaţia debitului D2, impusă de consum, va determina modificarea
coeficientului de amestec, conform relaţiei (10.97).
fig. 10.6.,a ... 10.6.,d. De asemenea, puterea electrică produsă – PICG – este egală
cu aceea livrată în reţea – PR.
Fig. 10.9. Amplasarea TCAb faţă de ICG, sau SCAb şi consumatorul C2.
Notă: ţinându-se seama de distanţa (l) între CCG + SCAB şi C2, parametrii la
consumator ( p2* , t2* ) ţin seama de parametrii la CCG şi de pierderile (de căldură şi
presiune) la transport.
470 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
Analiza energetică comparativă a utilizării TCAb – conform fig. 10.6. ... 10.8.
Tabelul 10.5
Variante de alimentare cu abur a consumatorului C2
Nr.
Mărimi caracteristice U.M. din SCAb (din CT) utilizând TCAb de tipul:
crt.
– fig. 10.6. TCM – fig. 10.7. TCJ – fig. 10.8.
1 2 3 4 5 6
Debitul de abur livrat lui C2 ICG – D2 Dam
1 kg/s
din: SCAb D2 – Dinj
Parametrii aburului livrat din ICG bar p2 p1 p2
2 sau/şi SCAb pentru consumatorul t2 t1 t2
°C
C2
Debitul de căldură livrată ICG – Q2b=D2⋅(h1-hc1), (10.101) Qam=Dam⋅(h1-hc1), (10.102)
3 kWt
lui C2 din: SCAb Q2a=D2⋅(h2-hc2), (10.100) – Qinj=Dinj⋅(hinj-hc,inj), (10.103)
Valorile comparative ale debitelor Q2b > Qam > (Q2a =0) (10.104)
4 kg/s 0
de căldură livrate din ICG pentru C2 pentru că: D2 > Dam şi (h1 –hc1 = aceeaşi)
ieşit D2 D2
Debitul de abur ieşit/intrat
5 kg/s – Dinj şi Dam, unde:
în TCAb intrat D2
D2 = Dinj + Dam (10.105)
Dam
6 Coeficientul de amestec al TCAb – 0 0 uj = , (10.106)
Dinj
uj
Dam = D2 ⋅ ‚ (10.107)
Legătura între debitul ieşit-intrat din 1+ u j
7 kg/s – D2 – acelaşi
TC şi „uj” 1
Dinj = D2 ⋅ , (10.108)
1+ u j
8 Indicele de cogenerare al ICG kWhe/kWht yICG
INSTALAŢII ŞI SCHEME SPECIFICE SURSELOR DE CĂLDURĂ PENTRU LIVRAREA CĂLDURII SUB FORMĂ DE ABUR 471
Q2 a D (h − h ) Q D (h − hc1 ) u j h1 − hc1 ,
Consumul nominal efectiv de Bef ,a = = 2 2 c 2 Bef ,b = 2 a = 2 2 = D2 ⋅ +
14 combustibil, pentru alimentarea cu kWt ηSCAb ηSCAb η c , ICG η c , ICG 1 + u j η c , ICG
căldură a consumatorului C2 (10.116) (10.117)
1 hinj − hc ,inj
+ ⋅
1+ u j η SCAb
(10.118)
Consumul nominal de combustibil Bech,b = –PRb⋅bSEE, (10.119) Bech,c = –PRc⋅bSEE, (10.120)
de echivalare, pentru alimentarea cu unde unde
15 kWt Bech,a = 0
căldură a consumatorului C2 (având PRb, vezi relaţia (10.113) PRc, vezi relaţia (10.114)
ca referinţă varianta „a”)
Btot,a = Bef,a , (10.121) Btot,b = Bef,b – Bech,b (10.122) Btot,c = Bef,c – Bech,c (10.123)
Consumul nominal total de
16 kWt unde Bef,a este dat de
combustibil
(10.116)
Diferenţa de consum nominal ∆Btot ,a −b = Btot ,a − Btot ,b = ∆Btot,a−c = Btot,a − Btot,c =
17 total de combustibil, faţă de kWt – = ( Bef ,a − Bef ,b ) + Bech,b = (Bef ,a − Bef ,c ) + Bech,c
varianta „a” (10.124) (10.125)
∆Btot ,a −b
∆B tot ,b−c = , (10.126)
Valoarea relativă a diferenţelor ∆Btot ,a −c
18 de consum nominal total de – – sau
combustibil, faţă de varianta „a” ( Bef ,a − Bef ,b ) + Bech,b
∆B tot ,b−c = (10.127)
( Bef ,a − Bef ,c ) + Bech,c
INSTALAŢII ŞI SCHEME SPECIFICE CT şi CCG PENTRU LIVRAREA
CĂLDURII SUB FORMĂ DE APĂ FIERBINTE 473
unde: h2, h2c reprezintă entalpia aburului la parametrii (p2, t2) şi respectiv a
condensatului returnat de consumatorul C2 (la saturaţie, la presiunea p2), în kJ/kg;
h1, hc1 – idem h1 şi hc2, pentru parametrii (p1, t1) ai aburului şi respectiv, la saturaţie
la presiunea p1; hinj, hc,inj – idem h2 şi hc2, pentru parametrii (pinj, tinj) ai aburului
livrat de SCAb în varianta „c”; yICG – indicele de cogenerare al ICG utilizate în
CCG, în kWhe/kWht; ∆hTCM – compresia adiabată a debitului de abur D2, în
compresorul mecanic (TCM), pentru raportul de compresie, εc = p2/p1;
ηTCM – randamentul efectiv al compresorului mecanic (ca produs între randamentul
său intern ηi,TCM şi cel mecanic ηm,TCM: ηTCM =ηi,TCM⋅ηm,TCM); ηM – randamentul
motorului electric de antrenare a TCM; ηre – randamentul total al reţelei de
transport şi distribuţie a energiei electrice, care alimentează motorul electric „M”
de antrenare a TCM; ηSCAb – randamentul cazanelor de producere a aburului în
SCAb; ηc,ICG – randamentul cazanelor de abur (în cazul ICG sub forma turbinelor
cu abur) sau al cazanelor recuperatoare (în cazul ICG sub forma turbinelor cu gaze
sau a motoarelor cu ardere internă) care produc aburul (total sau parţial, conform
schemelor b sau c) consumat de consumatorul C2; bSEE – consumul specific de
combustibil pentru producerea energiei electrice la nivelul sistemului
electroenergetic, în kWhcb/kWhe.
Analiza comparaţiei energetice, prezentată – de principiu – în tabelul 10.5,
conduce la următoarele constatări:
1. debitul nominal de abur livrat de CCG consumatorului C2, este acelaşi
în toate variantele, D2 (în cazul TCJ: D2 = Dam + Dinj, conform relaţiei (10.105));
2. debitele de căldură livrate din ICG, pentru alimentarea cu căldură a
consumatorului C2, sunt diferite în cele trei variante. Conform relaţiei (10.104),
ele formează şirul de inegalităţi:
(Q2,a = 0) < Qam < Q2b;
3. ca urmare a debitelor de căldură livrate din ICG, în cele trei variante,
puterile electrice nominale produse în cogenerare sunt diferite, conform şirului
de inegalităţi din relaţia (10.112):
(PICGa = 0) < PICGc < PICGb
Deci, din punctul de vedere al energiei electrice produse în cogenerare pe seama
alimentării cu căldură a consumatorului C2, variantele bazate pe utilizarea TCAb
(variantele b şi c) comparativ cu varianta a, conduc la un plus de energie electrică
produsă în cogenerare PICGb şi PICGc, unde
PICGb > PICGc ,
pentru acelaşi debit de abur (D2) livrat consumatorului C2 din CCG;
4. în variantele analizate, puterile electrice livrate în SEE pe seama
alimentării cu căldură a consumatorului C2, sunt: PRa = 0, PRb >< 0 şi PRc > 0.
Se constată că PRb poate avea valori diferite faţă de zero, după cum relaţia (10.113)
este:
∆hTCM
D2 (h1 − hc1 ) ⋅ y ICG − >< 0 ,
ηTCM ⋅ η M ⋅ ηre
474 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
adică:
∆hTCM
(h1 − hc1 ) ⋅ y ICG >< . (10.128)
ηTCM ⋅ η M ⋅ η re
Stabilirea exactă a semnului inegalităţii relaţiei (10.128) se poate face pentru
fiecare caz concret în parte. Răspunsul depinde în primul rând de:
– tipul ICG şi mărimea lui yICG;
– raportul de compresie al TCM (εc = p1/p2), care determină valoarea
compresiei adiabate ∆hTCM
când: (εc la p1=ct ∆hTCM ) (10.129)
În ceea ce priveşte pe yICG, în cazul variantei (b), ţinându-se seama de definiţia
sa, se poate scrie:
PICGb
y ICG (b ) = , [kWhe/kWht] , (10.130)
Q2 b
care, în funcţie de tipul ICG, este dat de expresiile:
– în cazul turbinelor cu abur (ICG –TA):
h0 − h1,ad
y ICG (b ) = yTA = ⋅ ηi ,TA ⋅ η m ,TA ⋅ ηGE , [kWhe/kWht] , (10.131)
h1 − h1,c
unde h0 este entalpia aburului viu la intrarea în TA, la parametrii (p0,t0), în kJ/kg;
h1,ad – entalpia aburului la presiunea p1, în urma destinderii adiabate în TA, în
kJ/kg; ηi,TA ηm,TA – randamentul intern, respectiv mecanic, al TA;
ηGE – randamentul generatorului electric antrenat de TA;
– în cazul turbinelor cu gaze (ICG – TG):
PTGb
y ICG (b ) = yTG = , [kWhe/kWht] , (10.132)
Q2b
în care PTGb = PICGb, depinde de tipul şi caracteristicile tehnice ale CCG cu TG;
– în cazul motoarelor cu ardere internă (CCG – MAI):
PTGb
y ICG (b ) = yTG = , [kWhe/kWht] , (10.133)
Q2b
unde PMAIb depinde de caracteristicile tehnice ale MAI utilizat;
– în cazul CCG cu ciclu mixt gaze/abur (CCG – TG/TA):
( PTG + PTA)b
y ICG (b ) = yTG / TA = , [kWhe/kWht] , (10.134)
Q2b
în care (PTG + PTA)b este puterea electrică totală produsă în cogenerare de TG şi
TA pe seama debitului de căldură Q2b.
5. În ipoteza că PRb > 0, eficienţa energetică relativă comparativă a utilizării
TCM sau a TCJ, conform relaţiei (10.115), poate fi:
INSTALAŢII ŞI SCHEME SPECIFICE CT şi CCG PENTRU LIVRAREA
CĂLDURII SUB FORMĂ DE APĂ FIERBINTE 475
PRb
ζ= >< 1 . (10.135)
PRc
Dacă se ţine seama de expresia (10.99), pentru TCJ rezultă:
∆hinj
u j = ηcj ⋅ , (10.136)
∆hcj
unde:
∆hinj = hinj − h2 , [kJ/kg] , (10.137)
şi
∆hcj = h2 − h1 , [kJ/kg] , (10.138)
Atunci, conform relaţiei (10.136), rezultă:
hinj − h2
u j = ηcj ⋅ , (10.139)
h2 − h1
adică:
u j = f ( hinj , ε c , ηcj ) , (10.140)
iar pentru anumiţi parametrii ai aburului de injecţie (pinj, tinj),
u j = g (ε c , ηcj ) (10.141)
sau,
u j = f ' (( p2 − p1 ), ηcj ) (10.142)
conform diagramei din fig. 10.10. [10.2].
Fig. 10.10. Variaţia coeficientului de amestec uj, pentru compresoarele cu jet de abur, în
funcţie de creşterea presiunii aburului comprimat.
p2 – p1, pentru ηcj = 0,35 şi parametrii aburului de injecţie:
1 - pinj = 90⋅105 N/m2, tinj = 480°C, p1 = 13⋅105 N/m2;
2 - pinj = 35⋅105 N/m2, tinj = 435°C, p1 = 6⋅105 N/m2;
3 - pinj = 13⋅105 N/m2, tinj = 300°C, p1 = 1,2⋅105 N/m2.
476 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
Fig. 10.12. Schemele termice de principiu ale soluţiilor tehnice de alimentare cu abur a consumatorului C2,
dintr-o CCG cu turbină cu abur cu contrapresiune şi reprezentarea în diagrama h-s a proceselor termice
care au loc: a - alimentarea consumatorului C2 printr-o instalaţie de reducere a presiunii (IR-p0/p2);
b - utilizarea TCM; c - utilizarea TCJ; Cz - cazane de abur, la parametrii (p0,t0); TA - turbină cu abur cu
contrapresiune; GE - generator electric; TCM - termocompresor mecanic; M - motor electric de antrenare
a TCM; TCJ - termocompresor cu jet de abur; 0,1,2 - puncte caracteristice ale schemelor termice; 0 - abur
produs de Cz (intrat în TA) cu parametrii (p0,t0) - entalpia h0; 1 - abur livrat de TA, la parametrii (p1,t1) -
entalpia hr1; 2 - abur livrat consumatorul C2, la parametrii (p2,t2) - entalpia hr2; 01ad şi 01 - destinderea
adiabată, respectiv reală în TA; 12' şi 12 - compresia adiabată, respectiv reală în termocompresoare a
debitului D2, în cazul TCM şi a debitului Dam, în cazul TCJ; 02 - procesul în IR respectiv a debitului de
injecţie, în cazul TCJ; Bef,a, Bef,b, Bef,c - consumurile efective de combustibil în cele trei variante.
Restul notaţiilor corespund celor din fig. 10.6. ... 10.8. şi tabelul 10.6.
INSTALAŢII ŞI SCHEME SPECIFICE CT şi CCG PENTRU LIVRAREA CĂLDURII
SUB FORMĂ DE APĂ FIERBINTE 483
Fig. 10.13. Variaţia eficienţei energetice relative, comparativă între TCM şi TCJ, în
funcţie de raportul ∆hj/∆h1, pentru: ηm,TA⋅ηGE = 0,95;
ηTCM = ηi,TCM⋅ηm,TCM, în care ηm,TCM = 0,98; ηM = 0,97 şi ηre = 0,85;
unde: ηi,TCM – randamentul intern al TCM; ηm,TCM – randamentul mecanic
al TCM.
Observaţie
Relaţia (10.175), ca şi discuţia de mai sus, este valabilă pentru 0 < x < 1, adică
pentru 0 < ∆h j< ∆h1. Analizând relaţia (10.179), condiţia x > 0 înseamnă că trebuie
îndeplinită inegalitatea π(η) > ηcj, deoarece numitorul (1 – ηcj) > 0 întotdeauna.
Din π(η) > ηcj, pentru ηm,TA, ηGE, ηm,TCM, ηM şi ηre impuse, conform fig. 10.11.,
rezultă condiţia:
0,768 ⋅ ηi ,TA ⋅ ηi ,TCM > ηcj . (10.180)
Pentru exemplificare, curba 1 din fig. 10.13. nu îndeplineşte condiţia (10.180) şi
ca urmare x2 < 0 (x2 = –1,17), deci curba respectivă nu intersectează dreapta ζ = 1
în domeniul ∆hj/∆h1 real din punct de vedere tehnic.
Din relaţia (10.175), ţinând seama de (10.171), pentru valorile curent întâlnite
practic, rezultă că eficienţa energetică relativă ζ este determinată, în principal, de
următorii factori: raportul x = ∆hj/∆h1 şi randamentele ηcj, ηi,TA şi ηi,TCM, după cum
rezultă din diagrama prezentată în fig. 10.13. O analiză a acesteia permite
următoarele constatări:
a. eficienţa energetică relativă a compresorului mecanic antrenat electric, faţă
de cel cu jet de abur, este influenţată în special de raportul x = ∆hj/∆h1.
Pentru parametrii iniţiali (p0, t0) ai aburului viu la intrarea în turbină, daţi şi pentru
INSTALAŢII ŞI SCHEME SPECIFICE CT şi CCG PENTRU LIVRAREA CĂLDURII
SUB FORMĂ DE APĂ FIERBINTE 485
Fig. 10.15. Schemele termice de principiu ale soluţiilor tehnice alternative pentru
utilizarea TRFAb:
a – schema fără TRFAb; b – schema cu TRFAb amplasată la consumatorul C; c – schema
cu TRFAb amplasată la CCG; 1- schema propriu-zisă; 2 – variaţia temperaturii aburului
pentru alimentarea consumatorului C; 3...6 – schemele termice de principiu ale ICG
INSTALAŢII ŞI SCHEME SPECIFICE CT şi CCG PENTRU LIVRAREA CĂLDURII
SUB FORMĂ DE APĂ FIERBINTE 491
unde h1b este entalpia aburului primar utilizat în vaporizator, h1b = f p1b , t1b ,( )
în kJ/kg; h1bs
– entalpia apei la saturaţie pentru presiunea p1b , în kJ/kg; ηV – gradul
de reţinere a căldurii în vaporizator.
Din bilanţul termic al răcitorului de condensat, rezultă:
D (h'− had )
h1bc = h1bs − , [kJ/kg] , (10.204)
D bp ⋅ η RC
496 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
în care: h’ este entalpia apei la saturaţie, pentru presiunea p, în kJ/kg; had – entalpia
apei de adaos pentru completarea condensatului nereturnat, în kJ/kg; ηRC – gradul
de reţinere a căldurii în răcitorul de condensat RC.
Înlocuind pe D bp din relaţia (10.203), atunci relaţia (10.204) devine:
h1bc = hisb −
(h'−had )(h1b − h1bs )⋅ ηV
, [kJ/kg] . (10.205)
r ⋅ η RC
– În varianta c, debitul de abur necesar consumatorului C este dat de relaţia
(10.202), adică:
Dc = Db = D , [kg/s] . (10.206)
Din bilanţul termic al vaporizatorului, rezultă:
r
D cp = D ⋅
( h1c )
− h1cs ⋅ ηV
, [kg/s] , (10.207)
(
în care: h1c este entalpia aburului primar utilizat în vaporizator, h1c = f p1c , t1c , )
în kJ/kg; h1cs – entalpia apei la saturaţie, pentru presiunea p1c , în kJ/kg.
Din bilanţul termic al răcitorului de condensat (RC), rezultă:
h1cc = h1cs −
(
d h2' − had ) , [kJ/kg] , (10.208)
D cp ⋅ η RC
unde înlocuind pe D cp din (10.207), rezultă:
h1cc = h1cs −
(h '
2 )( )
− had h1c − h1cs ⋅ ηV
, [kJ/kg] , (10.209)
r ⋅ η RC
în care h2' este entalpia apei la saturaţie, pentru presiunea p2 = p, în kJ/kg.
Deoarece p2 = p, rezultă că: h2' = h ' ( p ) . (10.210)
Din bilanţul termic al supraîncălzitorului, rezultă:
D (hICG − h")
h cp = h1c + , [kJ/kg] , (10.211)
D cp ⋅ η SI
unde: hICG este entalpia aburului produs de ICG, în funcţie de parametrii acestui
abur, hICG = f(pICG, tICG), în kJ/kg; ηSI – gradul de reţinere a căldurii în SÎ.
Ţinând seama de relaţia (10.207), atunci relaţia (10.211) devine:
h cp = h1c +
(hICG − h")(h1c − h1cs )⋅ ηV
, [kJ/kg] . (10.212)
r ⋅ η SI
Pentru verificarea calculelor se pot aplica relaţiile:
– în varianta b:
INSTALAŢII ŞI SCHEME SPECIFICE CT şi CCG PENTRU LIVRAREA CĂLDURII
SUB FORMĂ DE APĂ FIERBINTE 497
D ⋅ (h"− had )
D bp =
(
h1b )
− h1bc ⋅ ηV ⋅ η RC
, [kg/s] , (10.213)
– în varianta c:
D ⋅ (hICG − had )
D cp = c
( )
h p − h1cc ⋅ η SI ⋅ ηV ⋅ η RC
, [kg/s] , (10.214)
Notă: ∆q ab
a
, ∆qab
b
, ∆q ab
c
reprezintă pierderile de căldură din conducta de abur de la
CCG la consumatorul C, în kWt.
A IV-a etapă o constituie comparaţia energetică, prezentată în tabelul 10.10.
498 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
– pentru RC:
D (h'− had )
S RC = , [m2] , (10.246)
k RC ⋅ ∆t RC
unde,
(t1c − t ad ) − (t1S − t" )
∆t RC =
t −t , [grd] , (10.247)
ln 1c ad
t1S − t"
în care: kSI, kV, kRC reprezintă coeficienţii globali de transfer de căldură ai SI, V şi
respectiv RC; ∆tSI, ∆tRC – diferenţele medii logaritmice de temperatură pentru SI şi
respectiv RC.
Calculele privind eficienţa utilizării TRFAb, permit următoarele concluzii
generale:
a) din punct de vedere energetic, al consumului total de combustibil, în general
este mai eficientă varianta (a) fără TRFAb, mai ales în cazul unei ICG cu TA, unde
yICG este dependent direct de parametrii aburului livrat de TA (pp, tp). Ori, în
variantele b şi c, utilizarea vaporizatorului V introduce diferenţa suplimentară de
temperatură ∆tV, ceea ce măreşte parametrii aburului livrat de ICG, comparativ cu
varianta (a) fără RTFAb. Cu alte cuvinte, din punct de vedere strict energetic, în
acest caz valorile ∆B şi ∆B sunt pozitive.
b-a c-a
Pierderile în reţeaua
de presiune bar ∆p ab
a
∆p ab
c
∆p ab
c
+ b
I ch + b
I TRF + I bp ,cd
20 Investiţiile de echivalare lei – b
I ech = ∆P b ∗ iSEE c
I ech = ∆P c ∗ iSEE
21 Investiţiile totale lei I a = I efa I b = I efb + I ech
b
I c = I efc + I ech
c
a b c
unde: iICG , i ICG , i ICG reprezintă investiţia specifică în instalaţiile de cogenerare, în funcţie de tipul şi capacitatea (puterea
electrică) nominală a acestora, în lei/kWe, instalat; ira,ab , irb,ab , irc,ab – investiţia specifică în reţeaua de abur CCG-C, în funcţie de
tipul conductei de abur, modul său de pozare şi diametrul nominal, în lei/m; idemi, idedu – investiţia specifică în staţia de tratare
b c
chimică a apei de adaos, pentru demineralizare şi respectiv dedurizare, în lei/kg/s; STRF , STRF – suprafaţa totală de transfer de
căldură a TRFAb, în varianta b, respectiv c, în m2; iTRF – investiţia specifică în TRFAb, în lei/m2; iPcd – investiţia specifică în
staţia de pompare a condensatului, în lei/kWe; iSEE – investiţia specifică pentru puterea electrică de echivalare la nivelul
sistemului electroenergetic, în lei/kWe; cB – costul unitar al combustibilului consumat în CCG, în lei/kWhcb; γCCG – cota de
cheltuieli anuale în cheltuielile totale anuale, minus cele cu combustibilul; cdemi, cdedu – costul specific de tratare a apei de adaos
demineralizată, respectiv dedurizată, în lei/(kg/an); ce,SEE – costul unitar al energiei electrice cumpărată din SEE;
ctr – cheltuielile anuale specifice aferente TRFAb, în lei/(kWh/an).
504 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
BIBLIOGRAFIE
10.1. Niculescu, N., Ilina, M., ş.a., Instalaţii de încălzire şi reţele termice, Ed.
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1985.
10.2. Athanasovici, V., Utilizarea căldurii în industrie, vol. I, Ed. Tehnică,
Bucureşti, 1995.
10.3. Athanasovici, V., Eficienţa energetică a utilizării aerului comprimat în
industrie, Ed. Politehnica Press, Bucureşti, 2004.
INSTALAŢII ŞI SCHEME SPECIFICE CT şi CCG PENTRU LIVRAREA CĂLDURII
SUB FORMĂ DE APĂ FIERBINTE 505
CUPRINS CAPITOLUL 10
2
EP Q AE
1
3
AQ1
AQ4 AQ3 AQ2 4
ACb
PTQ
intrare ieşire
dmi Vacm dme
dQ dW
conturul acumulatorului
a.2) acumularea indirectă: energia termică este transformată fie numai prin
transfer termic (de exemplu, prin conducţie prin peretele recipientului) sau prin
intermediul unui mediu separat de transfer termic (lichid, două faze sau în stare
gazoasă). Mediul de stocare poate fi solid, lichid sau gazos, fără schimbare de
stare, sau cu orice schimb de stare: solid/solid, solid/lichid sau lichid/vapori;
a.3) acumularea semi-directă: ca şi în cazul (a.2) exceptând capacitatea de
stocare a mediului utilizat pentru transferul căldurii, care joacă un rol mai
important (de exemplu: stocarea uleiului fierbinte);
a.4) acumularea prin adsorbţie, care se bazează pe proprietatea unor medii de
lucru de a absorbi gazele şi prin aceasta căldura degajată. Transferul de căldură
poate fi direct sau prin intermediul unui mediu gazos;
b) după variaţia în timpul procesului de acumulare a masei mediului
stocat. Din acest punct de vedere pot apare următoarele două variante:
b.1) conţinutul constant de masă (dma = 0), care este uzual la stocarea
indirectă. Oricum, aceasta poate avea loc în cazul stocării directe, dacă masa
degajată în urma răcirii (pe durata descărcării), ori a încălzirii (pe durata încărcării)
este integral returnată în acumulator (caracterizată de capacitatea de stocare);
b.2) conţinutul variabil de masă (dma ≠0): este cazul, în general, al stocării
directe;
c) după variaţia volumului de stocare:
c.1) volum constant (dVa = 0): este aplicată la folosirea recipientelor închise de
stocare (cel puţin aproximativ);
c.2) volum variabil (dVa = ≠ 0): este cazul stocării la presiunea mediului,
sau cu echipament special pentru menţinerea presiunii;
d) după variaţia presiunii de stocare:
d.1) presiunea constantă (dpa = 0);
d.2) presiunea variabilă – alunecătoare – (dpa ≠ 0).
Încărcarea se poate face prin introducerea apei fierbinţi (10) la saturaţie, care
asigură condensarea aburului de încărcare (11), sau cu căldură introdusă
suplimentar prin schimbătorul (9), ori prin destinderea aburului introdus prin (8) în
partea de apă (12).
3
11 4
RP
10
1 5
12
2
9 6
12
8 7
Fig. 11.3. Acumulator cu presiune variabilă: 1 - vas sub presiune; 2 – conţinut de apă;
3 - pernă de abur; 4 - descărcare abur saturat; 5 - descărcare abur supraîncălzit;
6 - suprafaţă de schimb de căldură pentru descărcare; 7 – descărcare apă
fierbinte; 8 - încărcare cu abur; 9 - suprafaţă de schimb de căldură pentru
încărcare; 10 - încărcare cu apă fierbinte; 11 - încărcare cu abur pentru încălzire;
12 - elemente interne; RP - reductor de presiune.
şi „de la” suprafeţele de transfer de căldură (6) şi (9) – conform fig. 11.3. –
încălzind şi răcind mediul de acumulare.
1
9
p
10
5
2
8 7
10
6
1)
Observaţii: compoziţia: în % de greutate; 2) la tmedie = (tm + tM)/2; 3) cv = Min [cv(tm), cv(tM)]; 4) OL – oţel slab aliat;
OLA – oţel austenitic; a) apă degazată; b) pentru temperaturi ridicate; c) sub 450°C; d) limita de solubilitate.
514 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
2
h[m] h[m]
5 4
1 4 5
a
b
5 c
a c
a
c
b b
4
t[°C] t[°C]
3
a. b. c.
Fig. 11.5. Acumulator al căldurii sensibile cu mediu solid pentru stocarea căldurii:
a - poziţia mediului solid de stocare a căldurii; b - variaţia temperaturii în
perioada de descărcare - transfer redus de căldură şi viteză mare; c – variaţia
temperaturii în perioada descărcării - transfer bun de căldură şi viteză redusă;
1 - recipientul; 2 - descărcare; 3 - încărcare; 4 - agentul (mediul) de transfer de
căldură; 5 - mediul solid pentru stocarea căldurii; a - complet încărcat;
b - încărcat la 50%; c - gol.
Tabelul 11.2
Temperatura Căldura Căldura specifică volumetrică Conductivitatea
Densitatea ρ
Mediul solid de topire tp specifică c ρ⋅ c termică, λ
(kg/m3) ( 1
(°C) (kJ/kg⋅⋅K) (kJ/m3⋅K) (kWh/m3⋅K) (W/m⋅⋅K)
1 2 3 4 5 6 7
a) metale:
- oţel slab aliat 1510 7850 0,46 3615 1,00 50
- fontă turnată 1150-1300 7200 0,54 ( 2 3920 1,09 42 (2
- cupru 1083 8960 0,39 3190 0,97 395
- aluminiu 660 2700 0,92 2490 0,69 200
b) non-metale
- şamotă - 2100-2600 1,0 2350 0,65 1,0-1,5
- Al2O3 (90%) 1700 3000 1,0 3000 0,83 2,5
- MgO (90%) 1700 3000 1,0 3000 0,83 4,5-6
- piatră - 1900-2600 0,8-0,9 1600-2300 0,44-0,64 1,5-5,0
Observaţii: 1) la temperatura camerei; 2) valoarea medie între 20 şi 300°C dependentă de temperatură şi compoziţie.
ACUMULAREA CĂLDURII 517
Tabelul 11.3
Densitatea Căldura Căldura specifică Conductivi- Materialul
Mediul/compoziţia
Temperatura (kg/m3)
(2
latentă [kJ/kg⋅⋅K] tate termică pentru Gradul
(1 de topire (tt) de topire ∆ht λs vasul de risc
ρs ρl cs cl (4
[°C] [kJ/kg] [W/m⋅⋅K] acumulator
(3
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
a) Substanţe pure
- H2O 0 917 1000 335 2,1 4,2 2,2 P 0
- LiNO3 252 2310 1776 530 2,025 2,04 1,35 OL⋅AU -
(5
- NaOH 318 2130 1780 160 2,01 2,09 0,92 OL⋅SA 2
- LiOH 471 1425 1385 1080 3,3 3,9 1,30 OL⋅AU 2
- Al 660 2560 2370 400 0,92 - 200 - -
- Li2CO3 726 2114 1810 607 - - 1,45 OL⋅AU -
- LiF 848 - - 1050 - - - OL⋅AU
(6 -
b) Amestecuri binare
(7
- 48NaCl/52MgCl2 450 2225 1610 431 0,92 1,0 - OL⋅AU 2
- 33NaCl/67CaCl2 500 (7 1900 282 0,84 1,0 - 1
2160 OL⋅AU
- 35Li2CO3/65K2CO3 505 2265
(7 1960 345 1,34 1,76 2,18 OL⋅AU 2
- 88Al/12Si 579 2553 2445 515 1,49 1,27 înaltă - -
- 67LiF/33MgF2 741 - - 900 - - - OL⋅AU -
(6
- 67NaF/33MgF2 832 2690 2190 618 1,42 1,38 4-12 OL⋅AU 3
ACUMULAREA CĂLDURII 519
Dacă mediul de stocare este considerat gaz ideal, atunci sunt valabile relaţiile:
p⋅v = p/ρ (11.15)
respectiv,
p ⋅ v = (c p − c v ) ⋅ T (11.16)
du = cv ⋅ dT (11.17)
şi
k = cp/cv (11.18)
Ţinându-se seama de acestea, relaţia (11.14) devine:
dQ / Va + (c p − cv )T ⋅ dρ a = cv ⋅ ρ a ⋅ dT , (11.19)
În condiţiile procesului adiabat (dQ = 0), relaţia (11.19) devine:
k −1
ρ T
= , (11.20)
ρ0 a T0
Introducând pe (T) din relaţia (11.20), în relaţiile (11.15 şi 11.16), ecuaţia
descărcării se va putea scrie sub forma:
(ρ ρ 0 ) = ( p p0 )1 / k . (11.21)
Atunci, conform relaţiei (11.20), temperatura de descărcare este dată de:
T T0 = ( p p0 )
( k −1) / k
. (11.22)
În cazul unei descărcări cu o viteză foarte mică, se poate considera că ea este
aproximativ izotermă, adică ∆T = 0 . Atunci relaţia (11.19) ia forma:
∆Q (la T =ct)/Va = − (c p − cv )T ⋅ dρ a = −(k − 1)cv ⋅ T ⋅ dρ a . (11.23)
Conform relaţiei (11.14), pentru T = ct, ecuaţia descărcării devine:
ρ / ρ 0 = p / p0 . (11.24)
Comparaţia cu relaţia (11.21) arată că la descărcarea izotermă, comparativ cu
cea adiabatică, are loc o creşterea a capacităţii de stocare.
În majoritatea cazurilor, descărcarea nu este niciodată adiabată şi nici izotermă.
Sigur o oarecare cantitate de căldură se va adăuga – de exemplu, prin capacitatea
termică a vasului acumulator sub presiune – dar aceasta nu va fi suficientă pentru a
evita complet scăderea de temperatură. În asemenea cazuri, capacitatea de stocare
se poate evalua – similar acumulării la presiune alunecătoare –, conform relaţiei
(11.11). Dacă se consideră că temperatura peretelui acumulatorului nu se modifică
mult, căldura primită suplimentar ∆Q este:
∆Q = m A ⋅ c A ⋅ (Ti − T f ) [kJ] , (11.25)
în care mA este masa peretelui acumulatorului, în kg; cA – căldura specifică a
peretelui acumulatorului, în kJ/kg⋅K; Ti, Tf – temperatura iniţială, respectiv finală a
peretelui, în K.
Ţinându-se seama de ecuaţiile generale de bilanţ termic (11.6) şi de masă (11.7)
şi aplicând ecuaţia gazului perfect, ecuaţia pentru stocarea energiei devine:
∆ρ ⋅ cv (k ⋅ Tm − T f ) = ρ i ⋅ cv ⋅ (Ti − T f ) − ∆Q / V , (11.26)
unde:
ACUMULAREA CĂLDURII 523
Tm = (Ti + T f ) / 2 . (11.27)
Atunci, în baza relaţiilor (11.25) şi (11.26), ecuaţia finală a stocării energiei
devine:
1 − T f / Ti
⋅ 1 + m A ⋅ c A
∆ρ / ρ i = − . (11.28)
(k / 2) − (1 − k / 2) ⋅ T f / Ti V ⋅ ρ i ⋅ cv
În cazul stocării aerului (k = 1,4), relaţia (11.28) devine:
1 − T f / Ti
⋅ 1 + m A ⋅ c A
∆ρ / ρ i = − (11.29)
0,7 − 0,3T f / Ti
V ⋅ ρ i ⋅ cv
În relaţia (11.28), expresia
Q A = ((m A ⋅ c A V ⋅ ρ i ⋅ cv ) , (11.30)
reprezintă cota de căldură acumulată de pereţii acumulatorului la momentul iniţial
al gazului acumulat, la volum constant. Pentru acumulatoare mici de aer, la
presiuni mari, QA ≈5. Fig. 11.6. prezintă nomograma pentru determinarea
capacităţii specifice de acumulare a aerului comprimat, bazată pe relaţia (11.29) –
[11.1].
1 1
T/T0
0,5 0,5 ρ/ρ0
1
2
0,2 3 0,2
4
0,1 QA = 0 0,1
0.1
0,05 0,05
0.2
0.5
0,02 5 1 0,02
QA = ∞
0,01 0,01
0,005
0,005
0,005 0,01 0,02 0,05 0,1 0,2 0,5
pf /pi
Fig. 11.6. Determinarea capacităţii specifice de acumulare a aerului comprimat.
Exemplu: pentru QA = 5,
- la începerea descărcării: pi = 100 bar, ti = 25°C, Ti = 298 K, ρi = 118 kg/m3;
- la finele descărcării: pf = 15 bar, pf/pi = 15/100 = 0,15; ρ/ρ0 = 0,16,
T/T0 = 0,95, ρf = 0,16 ⋅ 118 = 18,9 kg/m3;
- masa ieşită: 118-18,9 = 99,1 kg/m3, Tf = 0,95 ⋅ 298 = 283 K,
tf = 283 – 273 = 10°C.
524 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
3 3
a. b.
ACUMULAREA CĂLDURII 525
4 5
1 5 12 1
16 18
2 13 2
15
10
3 17
14
c. d.
În fig. 11.7.,a, căldura este introdusă în mediul absorbant (de ex. CaCl2),
iar mediul adsorbant (NH3) este trimis la rezervorul de stocare a gazului, care
funcţionează la presiune constantă sau alunecătoare. Răcirea gazului va mări
capacitatea de stocare. Densitatea de energie este redusă.
Dacă gazul poate fi condensat la o temperatură apropiată de aceea a mediului
ambiant, atunci se poate aplica schema din fig. 11.7.,b. În acest fel, căldura de
condensare va fi preluată de mediul de lucru. Prin descărcare, mediul de lucru în
stare lichidă se vaporizează preluând căldura la nivelul mediului ambiant.
Această schemă este similară unei instalaţii frigorifice, în care mediul absorbant
(agentul de lucru) este supus alternativ încălzirii şi răcirii; în perioada de încălzire,
căldura este preluată de condensator, iar în perioada de răcire, presiunea scade şi
condensatul din vaporizator începe să fiarbă.
În schema din fig. 11.7.,c, stocarea mediului de lucru în stare lichidă este
înlocuită de stocarea prin adsorbţie, conţinând în mod suplimentar încă un
absorbitor, care realizează absorbţia şi desorbţia, la temperatura mediului.
Schema din fig. 11.7.,d, prezintă o combinare a acumulării prin adsorbţie cu
turbina cu abur: când ventilul (5) este deschis, aburul din cazan intră în turbină şi
de aici ajunge în acumulator. Încărcarea se face cu un compresor de abur, conform
principiului compresiei de la pompa de căldură, sau după principiul pompelor de
căldură cu absorbţie.
Tabelul 11.4 prezintă principalele proprietăţi termo-fizice ale unor substanţe
utilizate ca medii pentru stocarea căldurii prin adsorbţie [11.1].
526 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
Fig. 11.8. Densitatea de energie în funcţie de temperatură (a) şi de presiunea de lucru (b),
pentru: a - sisteme nepresurizate, b - sisteme sub presiune.
Unde: 1 - acumularea căldurii latente; 2 - fontă; 3 - cu ulei; 4 - Al2O3 sau MgO;
5 - ulei; 6 - săruri topite; a.f. - apă fierbinte.
ACUMULAREA CĂLDURII 529
În fig. 11.8. s-au considerat următoarele valori pentru volumele goale ale
recipientelor (vaselor) de stocare: 12,5% pentru mediile lichide de stocare;
25% pentru mediile de stocare metalice şi 37,5% pentru mediile solide nemetalice
şi cu schimbarea stării de agregare a mediului de stocare.
• Sistemele de stocare cu presiunea de saturaţie coborâtă (apropiată de aceea
atmosferică) – fig. 11.8.,a –: densitatea de energie scade sensibil odată cu reducerea
temperaturii mediului utilizat pentru acumularea căldurii. Se constată că uleiurile
se pot utiliza de la peste 350°C, iar sărurile topite cam până în această temperatură.
De asemenea, rezultă că stocarea căldurii latente conduce la o densitate de energie
mai mare decât în cazul stocării căldurii sensibile. Unele medii au o densitate foarte
mare a energiei (de ex. sărurile de litiu şi amestecurile eutectice ale compuşilor
fluoruraţi). Dintre mediile solide de stocare, fonta are cea mai mare densitate de
energie.
• Sistemele de stocare sub presiune – fig. 11.8.,b – : densitatea de energie
depinde mult de presiunea de saturaţie a mediului de lucru, comparativ cu
presiunea atmosferică. Se constată o diferenţă între valorile densităţii de energie în
cazul apei fierbinţi, faţă de cel al aburului cu presiune alunecătoare. Pantele
curbelor sunt puternic regresive în cazul aburului şi mult mai mici în cazul apei
fierbinţi, mai ales la presiuni mari.
Se ţine seama de efectele a.n.c. în perioadele tranzitorii sau în cursul unor regimuri
deosebite apărute în funcţionare. Atunci se pot utiliza capacităţile de acumulare
naturală, pentru a face faţă unor condiţii anormale de scurtă durată.
În cazul elementelor de construcţie ale consumatorilor de căldură pentru
încălzire, capacitatea de acumulare este dependentă de caracteristicile termo-fizice
ale acestora, nedepinzând de mărimea şi anvergura SAC. În acest caz, efectul de
acumulare a căldurii este caracteristic fiecărui consumator în parte.
Capacitatea de acumulare a căldurii în reţeaua termică propriu-zisă şi în
volumul de apă conţinută de aceasta este determinată în primul rând de anvergura
SAC, caracterizată de lungimea reţelelor termice şi prin debitul de căldură ce le
tranzitează. Deci, a.n.c. în elementele masice de construcţie este o caracteristică a
fiecărui consumator în parte şi are efecte în livrarea căldurii numai pentru
consumatorul respectiv. În cazul a.n.c. în sistemul de transport şi distribuţie
a căldurii, capacitatea de acumulare depinde de mărimea sistemului, fiind
o caracteristică a ansamblului SAC, crescând odată cu anvergura acestuia.
CUPRINS CAPITOL 11 – I –
2
p1 6 p2
5 7 1
M
3
4
Fig. 11.11. Schema funcţională a acumulatorului de abur cu presiune variabilă:
1- rezervor; 2 - dom; 3 - distribuitor de abur; 4 - duze; 5 - abur pentru încărcare;
6 - abur de descărcare; 7 - apă fierbinte sub presiune; M, m - nivelul maxim şi
minim al apei în rezervor.
ca şi nivelul său încep să crească. La finele încărcării, când nivelul apei este maxim
M, presiunea sa ajunge la valoarea aceleia a aburului de încărcare p1, iar conţinutul
de căldură a crescut de la h’2 (corespunzător lui p2) la h’1 (corespunzător lui p1).
Acum poate începe un nou ciclu de descărcare.
Pentru ca procesul de condensare a aburului să se facă rapid şi schimbul de
căldură abur-apă să fie cât mai bun, aburul este introdus în acumulator în
distribuitorul 3, care se află în imersiune în apă, sub nivelul minim m admis la
finele descărcării. Din distribuitor aburul intră într-un sistem de duze 3, de forma
celei prezentată în fig. 11.12.
2 7
1
5
6
2
5
3 M
1
b. 2 4
m
Fig. 11.13. Acumulatoare de căldură cu echipresiune, de tip orizontal (a), sau vertical (b):
1 - vasul acumulatorului; 2 - serpentina de încălzire; 3, 4 - intrarea/ieşirea
agentului termic de încălzire; 5, 6 - intrarea/ieşirea agentului termic încălzit;
M, m - nivelul maxim şi respectiv minim al agentului termic de încălzire, în
vasul acumulatorului.
D1,(p1,t1),h1
D2 , p 2 , t 2" = f ( p2 ) sat
h2"
M
a.
apă fierbinte
m sub presiune
nivel apă
paf,haf
fierbinte
p1h1' M
b.
p 2 h 2' m
τ [ore]
τdesc. τînc.
τciclu
Fig. 11.15. Calculul capacităţii specifice de acumulare g în funcţie de presiunea de încărcare p1 şi descărcare p2
pentru acumulatoarele de abur cu cădere de presiune.
540 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
g Exemplu:
[kg/m3] p2=40bar;
p1=200bar p1=120bar;
200 g=154kg/m3
180
160
c 160
120 140
120
80 100
80
40 60
40
30
0
20 a 60 100 140 200
p2[bar]
G,ta1
M D,p,t,
a. taf h
Vaf D,p,tc,
hc
m
G,ta2
ACUMULAREA CĂLDURII 541
t [°C]
t tc
ta2
ta2 t’a2
ta1
ta1
b. τ [ore]
0 nivel apă
D, G GM
GM M
[kg]
D Gm m
0 τ [ore]
încălzire descărcare încărcare
τ ciclu
M
tac
Ga f ,ta f
a.
Vac
Ga f ,ta r
m
Gac ,tac2
542 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
t [°C]
taf
tar2 tac2
tar t’ac2
tar1 tac1
tac1
b. τ [ore]
0 nivel apă
Gaf ,Gac Gac
M
Gac M
[kg]
Gaf m
G ac m
0 τ [ore]
încălzire descărcare încărcare
τ ciclu
Gaf este cantitatea de apă fierbinte utilizată pentru încălzire; taf, tar – temperatura
apei fierbinţi în cursul perioadei de încălzire, la intrarea şi respectiv ieşirea din
serpentina de încălzire (tar1, tar2 – la începutul şi finele perioadei de încălzire); tac –
temperatura apei calde, încălzită în acumulator, de la tac1 (la începutul perioadei de
'
încălzire), la tac2 (la finele perioadei de încălzire) şi reală t ac 2 , ţinându-se seama de
pierderile de căldură către mediul ambiant, în timpul descărcării; Gaf, Gac –
cantitatea de apă fierbinte, respectiv de apă caldă utilizată pentru încălzire şi
respectiv asigurată la descărcare; m, M – nivelul apei calde, minim şi maxim, în
acumulator; tac, Vac – temperatura şi volumul apei calde în acumulator.
Bilanţurile termice pe conturul acumulatorului pentru durata încălzirii sunt:
– în cazul acumulatorului abur/apă fierbinte:
D ⋅ (h − hc ) ⋅ η A = G ⋅ (ha 2 − ha1 ) , [kJ/τîncălz.] , (11.49)
– în cazul acumulatorului apă fierbinte/apă caldă:
Gad ⋅ (haf − har ) ⋅ η A = Gac ⋅ (hac 2 − hac1 ) , [kJ/τîncălz.] , (11.50)
unde ηA – gradul de reţinere a căldurii în acumulator; D – cantitatea de abur intrată
în serpentina de încălzire, în kg/τîncălz.; h, hc – entalpia aburului supraîncălzit
(la parametrii p, t) utilizat pentru încălzire, respectiv a condensatului
ACUMULAREA CĂLDURII 543
∫
∆Di = ∆Di −1 + ( D − D md ) ⋅ dτ
0
[kg] , (11.55)
544 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
în care: τi este perioada de timp între două puncte caracteristice ale curbei de
consum în care aceasta intersectează valoarea medie Dmd, iar i =1,…,4;
D – valoarea momentană a consumului, în kg/s. Aplicând relaţia (11.50) pentru
curba de sarcină din fig. 11.19.,a, rezultă:
τ1 τ2
0 0
τ3 τ4
∫
∆D3 = ∆D2 + ( D − D md ) ⋅ dτ ; ∆D4 =∆D3 + ( D − D md ) ⋅ dτ;
0
∫
0
τ5
∫
∆D5 = ∆D4 + ( D − D md ) ⋅ dτ = 0
0
(11.56)
D Db
[kg/s]
Dd
1 2 3 4 5
Dmd
a. De
Da Dc
τ [h/zi]
0
4 8 12 16 20 24
τ1 τ2 τ3 τ4 τ5
+∆D
[kg]
1 ∆D1
b.
∆D3 3
5 τ [h/zi]
0
4 8 12 16 20 24
4 ∆D4
∆D2
∆D 2
Fig. 11.19. Curba de sarcină zilnică a consumului (a) şi curba integrală a încărcării
acumulatorului (b):
D - debitul mediu zilnic cerut de consumator; τ1, τ2, …τ5 - perioadele de timp
md
După cum rezultă din (11.19), în momentul iniţial cantitatea de abur acumulată
în acumulator ∆D0 este nulă. De asemenea, pentru verificarea corectitudinii trasării
curbei integrale în punctul final 5 al curbei de sarcină trebuie să rezulte că debitul
acumulat ∆D5 este tot zero, după cum se vede şi în fig. 11.19.,b.
Deci, pentru fiecare moment τi ordonata curbei integrale este egală cu suma
tuturor suprafeţelor cuprinse între curba de variaţie şi valoarea medie a consumului,
care se află la stânga ordonatei corespunzătoare momentului dat. În acest caz,
md
suprafeţele aflate sub linia D se calculează cu plus (+), iar cele de deasupra
acestei linii se calculează cu minus (–).
Diferenţa între ordonata pozitivă maximă + DiM (în cazul fig. 11.19.,b,
+ DiM = ∆D1 ) şi aceea negativă maximă (– ∆DiM ), unde (– DiM ) = ∆D2, determină
capacitatea de acumulare necesară:
G = + DiM + − DiM [kg] . (11.57)
Pentru determinarea valorii capacităţii de acumulare nu este necesară
construirea tuturor punctelor curbei integrale. Este suficient să se găsească punctele
şi momentele corespunzătoare pe diagrama de consum în care aceasta intersectează
linia consumului mediu Dmd (punctele i = 1,…,4 pe curba din fig. 11.19.,a asociate
duratelor τ1, τ2, τ3, τ4).
Sunt de remarcat următoarele:
1) uneori capacitatea de acumulare G necesară se calculează după cea mai mare
suprafaţă cu (+) sau cu (–). Acest procedeu nu este recomandat şi poate conduce, în
cazul unei curbe de sarcină puternic asimetrică faţă de valoarea medie zilnică, la o
valoare a lui G insuficientă (acumulatorul este subdimensionat). Astfel, în
exemplul din fig. 11.19.,a, dacă valoarea capacităţii acumulatorului s-ar calcula în
funcţie de suprafaţa cea mai mare a graficului de sarcină ∆D2, atunci capacitatea de
acumulare G’ = ∆D2 ar fi mult subdimensionată. Explicaţia constă în faptul că
acumulatorul descărcându-se complet, atunci în perioada următoare τ3 în care are
loc încărcarea cu cantitatea ∆D3, aceasta va fi insuficientă pentru a satisface
consumul de abur ∆D4 din perioada ce urmează τ4;
2) capacitatea de acumulare se poate calcula şi pe baza sumei tuturor
suprafeţelor cu (+) şi (–) de pe graficul de sarcină pentru perioada considerată de
24 de are. Acest procedeu conduce la o supradimensionare a capacităţii de
acumulare, faţă de aceea obţinută pe baza curbei integrale. Valoarea
supradimensionării depinde de alura curbei de sarcină.
T
[K] p1
pmed
1
3 2
T1 Tsi1
4 5
Tmed
x=0 x=1
4’ 3’ 2’ 5’ 1’ s [kJ/kg⋅grd]
mai mare decât aceea introdusă Dsi sau este mai mică decât Dsat, după cum la
alimentare se foloseşte abur supraîncălzit sau saturat. Ca urmare, în cursul
descărcării, nivelul apei în acumulator va scădea, dacă este alimentat cu abur
supraîncălzit, respectiv va creşte în cazul alimentării cu abur saturat.
De aceea, în timp, în primul caz, acumulatorul va trebui să se completeze cu apă
(cu o pompă specială), iar în al doilea caz este necesară scoaterea unei anume
cantităţi de apă din acesta.
Variaţia cantităţii de apă din acumulator ∆G în cursul unui ciclu încărcare-
descărcare rezultă din bilanţul termic scris în aceste condiţii:
– în cazul alimentării cu abur supraîncălzit:
Dsi (r1 + q si1 ) + ∆Dsi (hmed
'
− h1' ) = G ⋅ rmed [kJ] (11.71)
unde:
∆G si = G − Dsi [kg] (11.72)
– în cazul alimentării cu abur saturat:
Dsat ⋅ r1 = G ⋅ rmed + ∆Gsat ⋅ (hmed
'
− h1' ) [kJ] (11.73)
unde:
∆G sat = Dsat − G [kg] , (11.74)
în care s-au utilizat relaţiile (11.66), respectiv (11.67) şi q si1 este dat de:
q si1 = h1 − h1" [kJ/kg] , (11.75)
în care h1 este entalpia aburului supraîncălzit utilizat la alimentare, în kJ/kg;
h1" – entalpia aburului saturat uscat la presiunea p1, în kJ/kg; hmed
'
– entalpia apei la
saturaţie pentru presiunea pmed.
Relaţiile (11.71, 11.73) şi (11.72, 11.74) conduc la :
– în cazul alimentării cu abur supraîncălzit:
r1 + q si1 − rmed h1 − h1' − rmed
∆G si = G ⋅ = G ⋅ [kg] ; (11.76)
r1 + q si1 − hmed
'
+ h1' h1 − hmed
'
D[kg/s]
10 9 10 9
7 8 8
8 7
6 Damd = 8kg/s
a. 6 Ga = 8kg
4 δa = 1,25
2
0
3 6 9 12 15 18 21 24 τ[h/zi]
D[kg/s]
10 10 9
8 8
8 7
5 6 Dbmd = 7,13kg/s
6 4
b. 4 Gb = 15,78kg
2 δb = 1,40
0
3 6 9 12 15 18 21 24 τ[h/zi]
D[kg/s]
10 10 9
8 7 Dcmd = 5,75kg/s
6 6
c. 6 4 Gc = 19,50kg
4 3
2 1 δc = 1,74
0
3 6 9 12 15 18 21 24 τ[h/zi]
ACUMULAREA CĂLDURII 551
D[kg/s]
10 Ddmd = 5,75kg/s
10 9
8 7 Gd = 27,75kg
6 6
d. 64 4 δd = 1,74
3
2 1
0
3 6 9 12 15 18 21 24 τ[h/zi]
D[kg/s]
10 9
8 10 7 Demd = 5,75kg/s
6 6 Ge = 14,25kg
e. 6 4
δe = 1,74
4 3
2 1
0
3 6 9 12 15 18 21 24 τ[h/zi]
S-a considerat o curbă de sarcină termică sub formă de abur, având diverse
aluri, care trebuie aplatisată complet. În aceste condiţii, prin metoda curbei
integrale (prezentată mai înainte) s-a determinat valoarea capacităţii de acumulare.
Din analiza comparativă a diverselor curbe de sarcină rezultă:
1) din curbele a, b şi c; pentru aceleaşi valori maxime ale consumului
DM = 10 kg/s, odată cu creşterea gradului de neuniformitate zilnică δ de la δa – 1,25
la δc = 1,74, capacitatea de acumulare necesară creşte de la Ga – 8 kg la
Gc – 19,5 kg;
2) din curbele c, d şi e; pentru aceleaşi valori maxime DM=10kg/s, minime
m m
D = 1 kg/s şi medii D d = 5,75 kg/s, deci pentru acelaşi grad de neuniformitate
zilnică δ = 1,74, capacitatea de acumulare poate varia de la Gc = 14,25 kg la
Gd = 27,75 kg/s în funcţie numai de alura (alternanţa) variaţiilor curbelor de sarcină
în intervalele de timp considerate. Astfel, o analiză detaliată a acestui efect
(făcută pe calculator) pentru diverse curbe de sarcină termică şi diverse intervale de
timp în care variaţiile s-au considerat constante (în fig. 11.15. s-au considerat
8 paliere) arată că în condiţiile de mai sus curbele de sarcină se pot împărţi în două
categorii mari în funcţie de alternanţa variaţiilor:
– curba de tipul d, care în intervalul de 24 de ore intersectează o singură dată
valoarea medie Dmd, împărţind întreaga zi în două intervale distincte,
552 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
G [t] G [t]
800 400 GM
600 300
400 200 Gm
200 100
0,8 µ
0 0 τ [ore]
0,2 0,4 0,6 1 2 3 4 5 6
Concluzie:
Analiza influenţei alurii curbei de sarcină asupra capacităţii de acumulare arată
că aceasta creşte odată cu scăderea gradului de aplatisare al curbei de sarcină µ
(fig. 11.22.) şi cu creşterea asimetriei variaţiei sale faţă de valoarea medie
(fig. 11.23.). Din acest ultim punct de vedere, capacitatea de acumulare are
valoarea maximă GM, când variaţia curbei de sarcină intersectează o singură dată
valoarea medie în intervalul de timp pentru care se face aplatisarea. Valoarea
m
minimă a capacităţii de acumulare G corespunde unei curbe de sarcină cu
intervale de timp cât mai mici la care intersectează valoarea medie şi cu alternanţe
ce se succed, având valori ale consumului cât mai simetrice faţă de valoarea medie.
b. Tipul sursei de căldură influenţează gradul de aplatisare al curbei de sarcină
care se doreşte a se realiza prin introducerea acumulatorului. Astfel, în cazul unei
CT, aplatisarea sarcinii termice depinde numai de alura curbei respective. Mărimea
optimă a capacităţii de acumulare Gopt se stabileşte pentru fiecare caz în parte prin
calcule tehnico-economice.
Un asemenea exemplu de optimizare este prezentat în fig. 11.24 utilizându-se
drept criteriu economia anuală de combustibil ∆BCT realizată la CT prin
introducerea acumulatoarelor. S-au analizat trei situaţii de funcţionare a CT:
a) CT fără acumulator (curba a);
b) CT funcţionează cu acumulator pentru compensarea totală a variaţiilor de
sarcină faţă de valoarea medie qmd (curba b);
c) CT funcţionează cu acumulator pentru compensarea parţială a variaţiilor de
sarcină (curba d).
Numărul de cazane de abur, capacitatea de acumulare (G) necesară în cele trei
cazuri şi economia de combustibil astfel realizată (∆BCT), sunt:
G ∆BCT
Varianta Nr. de cazane
[kWh] [kg c.c./an kWh]
a
(curba a) 4 0 0
b
(curba b) 2 25500 150
(curba c)
c
(curba d) 3 4350 480
(curba e)
q [kW]
8000
6000 a.
4000
2000
0 τ [ore]
12 18 24 6 12
q [kW]
8000
6000
qmd b.
4000
2000
0 τ [ore]
12 18 24 6 12
q [kW]
+4000
+2000
0 τ [ore] c.
12 18 24 6 12
-2000
-4000
q [kW]
8000
6000
d.
4000
2000
0 τ [ore]
12 18 24 6 12
q [kW]
+4000
+2000
0 τ [ore] e.
12 18 24 6 12
-2000
-4000
60
1
40
2
20
0
0,4 0,6 0,8 10 µA
µA =µ = 0,576
mediu al consumului Dcn = D md în funcţie de alura curbei de sarcină, după cum s-a
arătat mai sus, iar acumulatoarele se dimensionează pentru preluarea vârfurilor de
md
consum DA = D – D . Ca urmare, cazanele funcţionează la sarcină constantă,
permiţând să fie astfel alese, încât la sarcina respectivă să corespundă randamentul
maxim ηcM , adică să funcţioneze constant la sarcina optimă, deci cu consum
minim de combustibil. Mărimea vârfurilor de consum determină capacitatea
necesară de acumulare şi eficienţa economică a instalaţiei respective.
Pentru o instalaţie existentă, preluarea creşterii consumurilor se poate face prin
montarea unui acumulator de capacitate mică, v. fig. 11.26.,b.
D [t/h] D [t/h]
20 20
16 16
12 a. 12 b.
8 8
4 4
τ [ore] τ [ore]
0 12 24 0 12 24
p [bar]
14
10 a.
2
0 12 24 τ [ore]
p [bar]
14
10 b.
2
0 12 24 τ [ore]
p [bar]
14
10 c.
2
0 12 24 τ [ore]
Fig. 11.27. Variaţia presiunii aburului livrat consumatorului:
a - fără acumulator; b - cu acumulator dimensionat corect; c - cu acumulator
subdimensionat.
S A C
D cM a.
Ds Dr Dc
D sn D rn Dcmd
τ II τ I τ
III
S A C
b.
D rn D cM
Ds Dr Dc
D sn Dcmd Dcmd
III τ II τ I τ
C A R a.
Dc , pc DR , pR
Dcmd DRn
b.
pcmd pRn
I τ [ore] II τ [ore]
Această soluţie este eficientă economic din punct de vedere al utilizării aburului
uzat, pentru alimentarea cu căldură, dar mai ales în turbinele recuperatoare pentru
producerea energiei electrice.
Problema acumulatoarelor de abur destins se pune, în mod special, la instalaţiile
consumatoare de lucru mecanic, antrenate de abur. În acest caz, aburul uzat ieşit
din instalaţii are un anumit potenţial energetic sub formă de lucru mecanic care
poate fi recuperat în turbine recuperatoare.
Pentru ca acestea să poată funcţiona este necesară aplatisarea debitului de abur
destins, dar mai ales reducerea variaţiilor presiunii acestuia înaintea intrării în
instalaţia recuperatoare.
Un caz tipic îl constituie antrenarea cu abur a forjelor şi preselor.
Din examinarea diagramei de variaţie a debitului şi a presiunii aburului destins,
rezultat de la aceste instalaţii, prezentată în fig. 11.29.,b (diagrama I), se constată
că există o oarecare simultaneitate între cele două mărimi Dc şi pc. Aceasta se
explică prin imposibilitatea de a condensa întreaga cantitate de abur destins în
preîncălzitorul recuperator.
Dacă nu se instalează acumulatoare pentru abur destins, alegerea debitului
nominal DRn al instalaţiei recuperatoare este foarte dificilă. Astfel, dacă debitul
nominal se alege în funcţie de debitul de abur, deci DRn = DcM , atunci în perioadele
când acest debit scade Dc < DcM este necesară livrarea suplimentară de abur viu D0
către instalaţia recuperatoare pentru a compensa diferenţa momentană
D0 = DRn − Dc . În ipoteza alegerii debitului nominal DRn în funcţie de valoarea
medie zilnică DRn = Dcmd , atunci în perioadele în care debitul de abur destins
depăşeşte această valoare Dc > Dcmd diferenţele Dc − Dcmd vor trebui evacuate în
atmosferă, iar când Dc < Dcmd va trebui adăugat abur viu în instalaţia recuperatoare
D0 = Dcmd − Dc .
Deci, dacă se are în vedere numai curba de variaţie a debitului (disponibilităţii)
aburului destins, rezultă că nefolosind acumulatoarele de abur destins, fie se
consumă energie suplimentară pentru producerea de abur viu D0 pentru
compensarea diferenţele momentane între Dc şi DRn , fie că se pierde, în mod
deliberat, o cotă de abur destins recuperabil. Ambele alternative reduc în final
eficienţa tehnico-economică a soluţiei de recuperare, indiferent că este vorba de
recuperarea aburului destins pentru producerea de căldură sau de energie electrică.
Dificultăţile de funcţionare fără acumulatoare cresc, în special, în cazul utilizării
aburului destins în turbina recuperatoare cu abur; înaintea acesteia presiunea
trebuie menţinută cvasiconstantă, ceea ce necesită ca debitul de abur destins să fie
menţinut constant.
În acest caz, este teoretic raţională instalarea unui acumulator a cărui capacitate
de acumulare să corespundă debitului mediu zilnic de abur destins, la care
DRn = Dcmd , fig. 11.29.,b (diagrama II). Ca urmare, presiunea aburului destins la
ACUMULAREA CĂLDURII 561
p1 p1
1 1
3 3
5 R1
D1 R1 a
5
R2 b
D2 A
Dc
A R2
4 4
2 p2 2 p2
Dc Dc
C C
a. b.
Fig. 11.30. Legarea acumulatoarelor de abur cu cădere de presiune:
a - în paralel; b - în serie; A - acumulator; C - consumator; 1, 2 - bara de abur
de alimentare şi de consum; 3, 4 - impuls de presiune; 5 - impuls de baleiaj;
R1 - IRR; R2 - regulator de presiune; a, b - racorduri de abur.
bara p1 creşte, astfel încât diferenţa între valoarea sa şi aceea cerută momentan de
consumator ( D1 − Dcmd ) asigură încărcarea acumulatorului.
În cazul legării în paralel, acumulatorul intervine numai la modificarea valorii
prescrise a raportului normal între debitul de abur consumat şi cel produs de sursa
de căldură (dimensionată pentru acest raport Dcmd ). La funcţionarea normală
(producţie-consum) acumulatorul nu intervine cu nimic, având o funcţionare
intermitentă. Ca urmare, racordurile de abur a şi b ale acumulatorului se
dimensionează corespunzător debitului maxim care poate apare la încărcare D1n ,
respectiv la descărcarea sa D2n . Acestea depind de alura curbei de sarcină şi de
capacitatea de acumulare avută în vedere la dimensionarea acumulatorului, adică
de gradul dorit de aplatisare a curbei de consum Dc.
La montarea în serie, fig. 11.30.,b, regimurile caracteristice de funcţionare ale
celor două regulatoare R1 şi R2 sunt aceleaşi cu cele pentru legarea în paralel.
Diferenţa constă în faptul că întregul flux de abur consumat Dc este dirijat prin
acumulator din reţeaua de înaltă presiune p1 spre aceea de joasă presiune p2,
independent de raportul între debitul de abur produs şi cel consumat. Ca urmare,
acumulatorul participă continuu la alimentarea cu căldură, chiar dacă efectiv preia
numai diferenţele momentane de consum ( Dc − Dcmd ) sau ( Dcmd − Dc ) faţă de
valoarea Dcmd asigurată constant de sursa de căldură. Din această cauză,
racordurile de abur a şi b ale acumulatorului trebuie dimensionate pentru debitul
maxim cerut de consum D1n = D2n = DcM .
Ţinând seama de aceste dezavantaje ale schemei de montare în serie (legate de
funcţionarea acumulatorului şi dimensionarea racordurilor sale de abur), schema
respectivă se foloseşte numai în cazul în care acumulatorul este utilizat şi la răcirea
aburului de încărcare, cu presiunea p1, aburul descărcat din acumulator fiind saturat
uscat.
Indiferent de schema adoptată, ventilul de pe conducta de încărcare R1 primeşte
un impuls suplimentar pentru respectarea limitelor de presiune în acumulator
∆p A = p1 − p 2 . Astfel, indiferent de mărimea presiunii aburului produs de cazane
p0, ventilul de încărcare R1 se închide imediat ce se atinge presiunea maximă de
regim în acumulator p1.
CUPRINS CAPITOL 11 – II –
p1 1
D0 Dc1
4
C1
D1
6
D2
3
p2
2 Dc2
C2
p0 ,t0 p0 ,t0
D’0 D0t D’0 D0t
3
D1 4
R1 R1
D1 V R2
R2
D2
A Dt A Dt
D2
p2 ,t2 p2 ,t2
Dc 1 Dc
1
b. C2
a. C2
p0 ,t0
D0t
D’0 VR
R3 4 Dt
p1 ,t2
Dc1 2
Dt2
R1 D1
C1
R2
D2
A p2 ,t2
Dc2 1
C2
c.
Fig. 11.32. Încadrarea acumulatorului de abur cu cădere de presiune în schema termică a
CCG: a - în paralel cu turbina cu condensaţie şi priză reglabilă; b - în paralel cu
turbina cu contrapresiune; c - în serie cu turbina; 1, 2 - bare de consum de abur;
R1, R2, R3 - ventile regulatoare de presiune; VR - ventilul de reglaj al turbinei;
3, 4 - turbină cu condensaţie şi priză, respectiv cu constrapresiune;
C1, C2 - consumatori de abur; D1, D2 - debite de abur pentru încărcarea şi
descărcarea acumulatorului D’0, D0t - debit de abur viu prin IRR şi intrat în
turbină; Dt - debit de abur livrat din turbină.
566 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
preluând diferenţa momentană de debit Dc 2 − Dtn2 , unde Dtn2 = Dtn − Dt1 , în care
Dt1 = Dc1 .
În cazul reducerii debitului Dc2 sub valoarea lui Dtn2 , creşte presiunea p2 care
determină închiderea ventilului R2, oprind descărcarea acumulatorului. Dacă
debitul Dc2 scade în continuare, diferenţa de debit Dtn2 − Dc 2 disponibil pe bara
(p1, t1) determină creşterea presiunii p1. Aceasta este sesizată de R1 care deschide,
asigurând astfel încărcarea acumulatorului cu un debit Dtn2 − Dc 2 .
Când consumul momentan Dc1 creşte, astfel încât Dc1 + Dc2 depăşeşte debitul
nominal Dtn pentru care este dimensionată turbina, presiunea p1 scade sub valoarea
limită p1lim , ceea ce determină deschiderea IRR comandată de R3. Acesta va
asigura diferenţa de debit DIRR = ( Dc1 + Dt 2 ) − Dtn direct de pe bara de abur viu.
În perioadele în care debitul Dc1 + Dt 2 este mai mic decât capacitatea turbinei
Dtn , presiunea p2 fiind mai mare decât p 2lim , IRR este închis, iar întregul consum
Dc1 + Dt 2 este livrat din turbină Dt = Dc1 + Dt 2 . Creşterea presiunii p2 determină
închiderea VR, de admisie a aburului în turbină, ceea ce va determina creşterea
presiunii p0 pe distribuitorul de abur viu. Aceasta conduce la deschiderea IRR,
comandată de R3, mărind debitul de abur D0' care va asigura încărcarea
acumulatorului prin deschiderea lui R1. Aşa se explică funcţionarea acumulatorului
dependent de simultaneitatea celor două consumuri Dc1 + Dt 2 şi aplatisarea
funcţionării turbinei.
B
tc tg0
Vg PTG
CA
GE
C TG
Va Vg , tg
te Vg 1
p1
tgev
4 5
8 6
p2
7 2
100
i[%]
80 a.
b.
60
40
c.
20 d.
0
0 20 40 60
[103m3]
VA
Fig. 11.34. Investiţia specifică într-un acumulator cu echipresiune (i), presurizat sau
nepresurizat, în funcţie de volumul de acumulare (VA) şi presiunea
(temperatura) apei acumulată [11.1]:
a - vas cilindric la presiunea de 21 bar ( t dn / t rn = 200/50°C); b - vas cilindric cu
presiunea de 11 bar ( t dn / t rn = 170/50°C); c - vas sferic cu presiunea de 11 bar
( t dn / t rn =170/50°C); d - rezervor nepresurizat, la t dn / t rn =90/50°C, unde
t dn , t rn sunt valorile nominale ale temperaturii apei fierbinţi în conducta de
ducere şi respectiv de retur.
Astfel, în fig. 11.35. este prezentat un caz de utilizare a acumulării de apă fierbinte
pentru un SAC urbană.
a. b.
100 100
1 2 1
sarcina termică [%]
80 80 QA
60 60
40 40 Qd 5
3 4
Qî
20 20
0 0
0 4 8 12 16 20 24 0 4 8 12 16 20 24
(h/zi) (h/zi)
ACUMULAREA CĂLDURII 573
d.
5
c.
100 100
Qî 5 Qî
sarcina termică [%]
0 0
0 4 8 12 16 20 24 0 4 8 12 16 20 24
(h/zi) (h/zi)
VR
D ’0 D0t
R1
Dt
p1 ,t1
Dc
R2 A
D1 Apă
fierbinte
Apă rece R3
Fig. 11.36. Încadrarea unui acumulator de apă caldă în schema CCG: R1 - regulator cu
impulsuri limită pentru joasă presiune; R2 – regulator de preaplin cu impulsuri
limită pentru nivelul apei; R3 - regulator de temperatură; A - acumulator;
VR - ventil de reglaj.
AA = πD ( H − D ) = πD 2 ⋅ ( S − 1) , [m2] , (11.81)
AC = πD 2 , [m2] , (11.82)
Dext ⋅ p An
sA = + C1 + C 2 , [mm] , (11.83)
2( plim / ν) ⋅ α + p An
F ⋅ Dext ⋅ p nA
sC = + C1 + C 2 , [mm] , (11.84)
4( plim / ν) ⋅ α + p nA
unde: Dext – diametrul exterior al vasului (în m); AA, AC – suprafaţa corpului
cilindric, respectiv a capetelor semisferice (în m2); sA, sC – grosimea peretelui
cilindric, respectiv a capetelor semisferice, în mm; plim – presiunea maximă
admisibilă (în N/mm2 = MPa); ν – factor de siguranţă (ν > 1); α – factor de
îmbinare (α >1); F – factor de formă (pentru capetele semisferice, F =1);
C1, C2 – adaosuri ale grosimii pereţilor, pentru minus de toleranţă şi coroziune.
Dacă se consideră că C1 = C2 = 0, plim >> pA şi s << Dext, se obţin:
s A = D ⋅ p An / 2 ⋅ σ , [mm] , (11.85)
sC = F ( D ⋅ p An / 4 ⋅ σ) , [mm] , (11.86)
Vm = ( AA ⋅ s A ) + ( AC ⋅ sC ) , [m3] , (11.87)
unde:
M = (2S − 2 + F ) /( S − 1 / 3) . (11.89)
În fig. 11.37. este prezentată grafic variaţia lui (M) în funcţie de supleţea (S),
pentru diverse structuri ale peretelui acumulatorului [11.1].
ACUMULAREA CĂLDURII 577
3
M
b
2
a
D
c H
1
0
0 2 4 6 8 10 12
S=H/D
Fig. 11.37. Dependenţa dimensiunilor (M), conform relaţiei (11.89), pentru acumulatoarele
cilindrice cu capete semisferice, în funcţie de supleţea S (v. relaţia 11.78),
pentru: a - pereţi de oţel pentru jumătate din grosime; b - pereţi din oţel pe toată
grosimea; c - pereţi numai din oţel.
A = AA + AC [m3] , (11.91)
10
A
8
c
6
a
4
d b
2
0
0 2 4 6 8 10 12
S=H/D
Fig. 11.38. Dependenţa suprafeţei adimensionale ( A ), conform relaţiei (11.90), pentru un
acumulator cilindric cu capete semisferice, în funcţie de supleţea (S);
a - capetele semisferice; b - zona de oţel din cazul a; c - cu capetele plate;
d - zona de oţel din cazul c.
Din fig. 11.38., rezultă că, spre deosebire de M (v. fig. 11.37.), odată cu
scăderea supleţei (S), valoarea specifică a lui A nu tinde să crească asimetric,
ci are o creştere continuă odată cu mărirea lui S şi depinde de volumul
acumulatorului VA, conform relaţiei:
A
a= = A / V A1 / 3 , [m2/m3] . (11.92)
VA
Drept concluzie din punctul de vedere al minimului suprafeţei exterioare,
rezultă că soluţia optimă o reprezintă utilizarea unui singur acumulator cât mai
mare.
2 ⋅ s max ⋅ σ
D ⋅ H ≤ ( D ⋅ H ) max = , [m3] ; (11.95)
ρ ⋅ g
– limitarea înălţimii aparatului (H), determinată de forţa locală a vântului
(la acumulatoarele verticale), a traficului aerian şi de adâncimea necesară a
fundaţiei.
1
105
1000
2
104 3
4 200
VA [m3]
5
100
103 a=1m2/m3 7
50
5
100 10 a=A/VA
30
2 A
5
VA
3 H
10 2
4
5 D.H=1m2 D
1
1 2 5 10 20 50 100
D [m]
Fig. 11.39. Dependenţa volumului acumulatorului cilindric, cu capete plate (VA), de
diametrul interior (D), [11.1].
580 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
75 15 bar
50
10 bar
25
5 bar
VA [m3]
0 100 200 300
Fig. 11.40. Investiţia relativă pentru acumulatoarele de abur (IA = 100% pentru un
acumulator cu VA = 100 m3 şi p1 = 15bar).
582 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
p2=6 bar
200 5
4
160 3
120 2
1 bar
80
40
0 4 16 20
8 12
p1 [bar]
Fig. 11.41. Variaţia produsului presiune x volum, în funcţie de presiunea maximă de
acumulare p1, pentru 1000 kg abur.
reprezintă, în general, cca. 0,5 bar. De aceea, în practică, valoarea nominală p2 este
un parametru dat.
Alegerea presiunii iniţiale de descărcare a acumulatorului p1 sau, ceea ce este,
practic, acelaşi lucru, a presiunii maxime de încărcare, se face în funcţie de cei doi
factori contradictorii:
a) costul acumulatorului, care se reduce la creşterea presiunii p1, datorită
reducerii volumului de acumulare V, ca urmare a creşterii lui g*;
b) cheltuielile legate de eventuala reducere a producţiei de energie electrică în
CCG în regim de cogenerare, care cresc odată cu p1, când acumulatorul este montat
în serie cu turbina, fig. 11.32.,c.
De aceea, eficienţa economică a utilizării acumulatoarelor de căldură şi
capacitatea optimă de acumulare se determină pentru fiecare caz concret, ţinând
seama de ansamblul sistemului de alimentare cu căldură.
1 1
∆Bc = Bc' − Bc" = Qc ' − " [kWht/an] , (11.104)
ηc η c
unde: Bc' şi Bc" sunt consumurile anuale de combustibil ale cazanelor, înainte şi
după introducerea acumulatoarelor, în kWht/an; Qc – cantitatea anuală de căldură
produsă de cazane, care rămâne practic aceeaşi în cele două situaţii, în kWht/an;
η 'c , η"c – randamentul mediu anual al cazanelor, înainte şi după folosirea
acumulatoarelor.
Valorile medii anuale ale randamentelor cazanelor depind de încărcarea medie
anuală a acestora q cmd , care se determină astfel:
Q Q
q cmd ' = c' şi qcmd " = "c [kWt] , (11.105)
τ τ
unde τ ' şi τ " sunt duratele anuale de utilizare ale sarcinii cazanelor în cele două
situaţii, în h/an. Valorile acestora rezultă din curbele de sarcină ale cazanelor,
înainte şi după introducerea acumulatoarelor.
3. Datorită reducerii debitelor instalate în cazane, se reduce puterea electrică
instalată în serviciile proprii ale acestora, reducându-se corespunzător investiţiile
cu:
∆I spc = I spc
'
− I spc
"
= Pspc
'
⋅ i spc
'
− Pspc
"
⋅ ispc
"
[lei] , (11.106)
' "
în care I spc şi I spc sunt investiţiile în serviciile proprii (pompe de apă de
alimentare, ventilatoare de aer şi gaze de ardere etc.), înainte şi după introducerea
' "
acumulatoarelor, în lei; Pspc , Pspc – puterea electrică instalată în serviciile proprii
' "
ale cazanelor, în kW; ispc , ispc – investiţia specifică pentru serviciile proprii,
în lei/kW.
Dacă se consideră că valoarea consumului specific pentru serviciile proprii ale
cazanelor pspc este, practic, aceeaşi la cele două tipodimensiuni de cazane utilizate
'
şi că, de asemenea, ispc = ispc
"
= ispc , atunci relaţia (11.106) devine:
∆I spc = Dcn ' ⋅ p spc
'
⋅ i spc
'
− Dcn" ⋅ p spc
"
⋅ ispc
"
= p spc ⋅ I spc ⋅ ∆Dcn [lei] , (11.107)
'
unde p spc şi p "spc reprezintă consumul specific al serviciilor proprii ale cazanelor
în cele două variante, kW/kg⋅s-1.
4. În urma aplatisării încărcării cazanelor are loc acelaşi efect pentru încărcarea
serviciilor proprii ale acestora, permiţând funcţionarea cu randamente medii anuale
superioare. Ca urmare, scade consumul anual de energie electrică al serviciilor
proprii cu valoarea:
∆E spc = E spc
'
− E spc
"
= Pspc
'
⋅ τ ' − Pspc
"
⋅ τ" [kWh/an] . (11.108)
5. Reducerea variaţiilor de sarcină ale cazanelor se traduce prin reducerea
tensiunilor suplimentare în zidăria focarului şi în părţile metalice ale acestora,
mărindu-le durata de viaţă.
ACUMULAREA CĂLDURII 585
în care Dtn ' − Dtn" = ∆Dtn reprezintă debitul nominal de abur preluat de acumulator:
∆Dtn = D An .
9. Aplatisarea curbei de sarcină termică, livrată de turbine, determină reducerea
puterii instalate şi a consumului anual de energie pentru serviciile proprii ale
acestora, datorită posibilităţii funcţionării cu randamente medii anuale mai mari
(mai apropiate de valoarea maximă). Are loc reducerea investiţiilor în serviciile
proprii respective, conform expresiei:
∆I spt = Pspt
'
⋅ ispt
'
− Pspt
"
⋅ ispt
"
[lei] , (11.113)
' "
unde: Pspt şi Pspt sunt puterile electrice instalate în serviciile proprii ale turbinelor
' "
pentru cele două situaţii, în kW; ispt , ispt – investiţiile specifice pentru serviciile
proprii ale turbinelor în varianta fără şi cu acumulator, în lei/kW.
Dacă se consideră că valoarea consumului specific pentru serviciile proprii ale
turbinelor pspt este, practic, aceeaşi la cele două tipodimensiuni de turbine utilizate
'
şi că, de asemenea, ispt = ispt
"
= ispt , atunci relaţia (11.113) devine:
∆I spt = Dtn ' ⋅ p spt
'
⋅ ispt
'
− Dtn" ⋅ p spt
"
⋅ i spt
"
= p spt ⋅ i spt ⋅ ∆Din [lei] . (11.114)
Reducerea consumului anual de energie al serviciilor proprii ale turbinelor este
dată de:
∆E spt = E spt
'
− E spt
"
= Pspt
'
⋅ τ ' − Pspt
"
⋅ τ" [kWh/an] . (11.115)
Dezavantajele determinate de introducerea acumulatoarelor sunt următoarele:
1. acumulatoarele necesită investiţii Ia şi cheltuieli anuale Ca suplimentare atât
pentru aparatul propriu-zis, cât şi pentru instalaţiile anexe (automatizare, măsură,
control) şi pentru racordurile de legătură între acumulator şi celelalte instalaţii.
În general, investiţiile depind de capacitatea de acumulare G şi de presiunea
nominală de încărcare a acumulatorului p1n , care influenţează volumul său şi
costul, după cum s-a arătat în (§ 11.7.2.).
Cheltuielile anuale sunt reprezentate, în special, de cele cu amortizarea
investiţiilor:
Ca = aa ⋅Ia [lei/an] , (11.116)
unde aa este cota medie anuală de amortizare a investiţiilor în acumulator, în an-1.
2. În funcţie de poziţia acumulatoarelor în sistemul de alimentare cu căldură, pot
apare diferenţe între investiţiile ∆Ir şi cheltuielile anuale de exploatare ∆Cr pentru
reţeaua de abur dintre sursa de căldură şi acumulator şi dintre acumulator şi
consumator, după cum acesta este amplasat la consumator sau la sursă:
∆I r = I r' − I r" = ir' ⋅ l r − ir" ⋅ l r = l r (ir' − ir" ) [lei] (11.117)
şi
∆Cr = ∆Ir ⋅ ar [lei/an] , (11.118)
' "
în care: I r şi I r sunt investiţiile în reţeaua de transport a aburului, înainte şi după
introducerea acumulatoarelor, în lei; lr – lungimea reţelei în discuţie, în m;
ACUMULAREA CĂLDURII 587
i r' , i r" – investiţiile specifice în reţea în cele două variante, care sunt în funcţie de
diametrul acesteia şi de regimul termic mediu al agentului termic vehiculat,
în lei/m de conductă; ar – cota medie anuală de amortizare a investiţiilor în reţeaua
respectivă, în an-1.
La calculul diferenţelor de cheltuieli anuale ∆Cr s-au luat în considerare numai
cheltuielile anuale cu amortizarea investiţiilor, celelalte cheltuieli considerându-se
că rămân aceleaşi în cele două variante.
3. În cazul CCG la care încadrarea acumulatoarelor de abur cu cădere de
presiune este în serie cu turbina de cogenerare, fig. 11.32.,c, se reduce energia
electrică produsă în cogenerare de turbine cu ∆Et:
∆Et = Et' − Et" = Pt ' ⋅ τ ' − Pt" ⋅ τ" [kWh/an] , (11.119)
unde puterile electrice medii anuale produse de turbine sunt date de:
Pt ' = Dt' ⋅ (h0 − ht' ) ⋅ ηm ⋅ η g şi Pt" = Dt" ⋅ (h0 − ht" ) ⋅ η m ⋅ η g [kW] , (11.120)
în care s-au folosit notaţiile din relaţia (11.113).
Ţinând seama de aceste efecte, calculul tehnico-economic pentru justificarea
eficienţei introducerii acumulatoarelor de căldură se poate face aplicând criteriul
simplificat al cheltuielilor totale actualizate în varianta fără şi cu acumulare.
Diferenţa între cheltuielile totale actualizate va indica varianta optimă:
∆CTA = CTA' – CTA" [lei/an] (11.121)
şi după cum ∆CTA ><0 , rezultă că varianta cu acumulare este mai rentabilă sau nu
din punct de vedere tehnico-economic, în care CTA' şi CTA" reprezintă CTA în
varianta fără, respectiv cu acumulare.
Considerând expresia simplificată a CTA şi ţinând seama de expresiile de mai
sus ale efectelor tehnico-economice ale introducerii acumulatoarelor, rezultă:
∆CTA = (∆I c + ∆I spc + ∆I rez + ∆I t + ∆I spt − I a − ∆I r − ∆Pt ⋅ iSEN ) ⋅ pn +
(11.122)
+ [∆Bc + (∆E spc + ∆E spt − ∆Et )(bSEN − bt )] ⋅ cb − (Ca + ∆Cr ) [lei/an]
unde pn este coeficientul normat de eficienţă economică a investiţiilor, în an-1;
bSEN, bt – consumul specific de combustibil pentru producerea energiei electrice în
SEN, respectiv în CCG în regim de cogenerare, în kgc.c./kWh; cb – costul
combustibilului de echivalare, în lei/kgc.c; iSEN – investiţia specifică în SEN pentru
diferenţa de putere electrică instalată, în lei/kW.
În relaţia (11.122) s-a ţinut seama de echivalarea energetică a celor două
variante comparate: orice cantitate de energie electrică consumată suplimentar în
varianta cu acumulare ∆Escp şi ∆Espt, sau mai puţin produsă de CCG, ∆Et, trebuie
asigurată de SEN. Aceasta se face cu consumul specific bSEN faţă de producerea în
regim de cogenerare în CCG, cu consumul specific bt.
Fig. 11.42. Schema logică a tratării problemei eficienţei utilizării acumulatoarelor de abur.
1. din punct de vedere al existenţei sursei de căldură (CT sau CCG) pot apare
două variante:
a) în condiţiile de proiectare a unei noi surse de căldură, când alegerea şi
dimensionarea cazanelor şi a turbinelor cu abur se face independent în soluţia fără
acumulare faţă de aceea cu acumulare;
b) în ipoteza existenţei sursei de căldură, când pot apare două alternative:
– se urmăreşte optimizarea funcţionării sursei de căldură în condiţiile
aceloraşi curbe de consum, când introducerea acumulatoarelor determină
menţinerea în funcţionare a unei părţi din cazanele şi/sau turbinele cu abur
existente;
ACUMULAREA CĂLDURII 589
-4
50
-6
-∆z
0 100 200 300 400
a. DM [t/h]
∆z [106lei/an] b.
200 p2=3bar
150 9bar
100 p2=15bar
50
∆z [106lei/an]
∆z [106lei/an]
12 100
p0=100bar
8
p0=40bar 80
4
0,2 0,4 0,6 0,8 µc
0 60
-4
40
-8 p0=40bar
-12 20
p =15bar
-16 0
-∆z 0 0,2 0,4 0,6 0,8 µc
a.
b.
∆z [106lei/an]
200
150 p2=3bar
100
9bar
15bar
50
c.
Fig. 11.45. Dependenţa eficienţei tehnico-economice a utilizării acumulatoarelor de abur
faţă de gradul de aplatisare a curbei de sarcină, pentru: a - CT; b - CCG cu
acumulatoarele în paralel cu turbinele; c - CCG cu acumulatoarele în serie cu
turbinele.
∆z [106lei/an] ∆z [106lei/an]
16 40
12
8 30
4 p2 [bar]
0 20
4 8 12 16 20
-4 10
-8
-∆z 0 4 8 12 16 20
a. p2 [bar]
b.
594 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
∆z [106lei/an]
200
150
100
50
0 4 8 12 16 20
p2 [bar]
c.
∆z [106lei/an] ∆z [106lei/an]
10 ∆pA =optim 20
8 16
6 N=300zile/an 12
4 N=350zile/an 8
2 4
0 4 8 12 16 20 0 4 8 12 16 20
∆pA [bar] ∆pA [bar]
a. b.
∆z [106lei/an] ∆z [106lei/an]
12
10 0,4
p2=4bar
8 0,2 N [zile/an]
6 0
100 200 300 400
-0,2
4
-0,4
2 -0,6
p2=8bar
0 -0,8
0,2 0,4 0,6 0,8 10
iA/ic -1,0
-∆z
Fig. 11.48. Dependenţa eficienţei
tehnico-economice a utilizării
acumulatoarelor de abur faţă de Fig. 11.49. Dependenţa eficienţei
raportul între investiţia specifică tehnico-economice a utilizării
aferentă acumulatoarelor iA şi aceea a acumulatoarelor de abur faţă de durata
cazanelor de abur ic, pentru cazul CT. anuală a consumului, pentru cazul CT.
∆z [106lei/an]
160
120
80
40
0 20 40 60 80 100
p0 [bar]
Fig. 11.50. Dependenţa eficienţei tehnico-economice a utilizării acumulatoarelor de abur
faţă de presiunea aburului viu la intrarea în turbină, pentru cazul CCG.
schema termică faţă de turbine. Pentru acelaşi tip de sursă de căldură, eficienţa
economică a acumulatoarelor de abur este maximă la valori ale consumurilor
maxime de cca. DM ≈ 300 t/h, în cazul CCG şi scade, devenind chiar negativă,
odată cu creşterea debitului maxim DM, în cazul CT, fig. 11.44. Odată cu creşterea
gradului de aplatisare a curbei de sarcină µC, eficienţa utilizării acumulatoarelor de
abur se reduce, având valoarea optimă la µC ≈ 0,6...0,8, pentru cazul CCG şi
eficienţa minimă la µC ≈ 0,55...0,65, pentru cazul CT, v. fig. 11.45. Creşterea
presiunii aburului livrat de acumulator p2 determină reducerea eficienţei utilizării
acestuia, v. fig. 11.46. Valoarea optimă a diferenţei de presiune pe acumulator este
(∆pA)opt ≈ 14...16,5 bar, indiferent de natura sursei de căldură, după cum rezultă din
fig. 11.47.
Din punct de vedere economic, cu cât investiţia specifică în acumulatoarele de
abur creşte, faţă de aceea aferentă cazanelor de abur, eficienţa folosirii
acumulatoarelor se reduce sensibil, după cum rezultă din fig. 11.48. În schimb,
în cazul CCG, cu cât parametrii aburului viu sunt mai ridicaţi, cu atât eficienţa
folosirii acumulatoarelor creşte, deoarece creşte economia de investiţii aferentă
cazanelor de abur astfel înlocuite.
BIBLIOGRAFIE
11.1. Beckmann, G., Gilli, P.V., Thermal Energy Storage, Springer - Verlag,
Wien, 1984.
11.2. ***, Studie űber Energiespeicher in Systemen mit Wärme - Kraft -
Kopplung. Studie im Auftrag des BMFT, Ottobrunn MBB, 1977.
ACUMULAREA CĂLDURII 597
CUPRINS CAPITOLUL 11
ACUMULAREA CĂLDURII
Contextul energetic actual, mai ales cel din ultimul deceniu, a permis o
dezvoltare tot mai dinamică şi de anvergură a soluţiilor de cogenerare destinate
domeniilor de capacităţi relativ mici. Beneficiarii acestor soluţii sunt în special
consumatorii din domeniul terţiar, cei casnici – urbani – dar şi micile societăţi cu
caracter cooperatist, industrial sau fermele agricole. Nu în ultimul rând, dezvoltarea
acestor instalaţii a fost favorizată şi de apariţia pe piaţă a noilor tehnologii de
cogenerare, cum ar fi microturbinele cu gaze, micromotoarele cu ardere internă,
motoarele Stirling, sau pilele de combustie.
Termenii de micro, mică şi medie putere se referă la domeniul de puteri
electrice instalate în unităţile de cogenerare, conform [12.2]. Astfel,
microcogenerarea se referă la unităţi de cogenerare cu puteri electrice până în
50 kWe/echipament, minicogenerarea corespunde unei puteri electrice între
50 şi 500 kWe pe echipament, cogenerarea de mică putere se consideră pentru
capacităţi unitare între 500 kWe şi 1 MWe pe echipament, iar cogenerarea de medie
putere include centralele de cogenerare (CCG) având puteri electrice totale
instalate de 1…12 MWe.
Ţinându-se seama de această clasificare, tabelul 12.1 prezintă domeniile
generale de aplicare ale CGMMP, după gradul de descentralizare/centralizare a
alimentării cu căldură, tipul de administrare al sistemului de alimentare cu căldură
şi categoriile de consumatori cărora li se adresează [12.3].
ycmd = Pcmd / qcmd şi anual sau sezonier y can = Ecan / Qcan – în kWhe/kWht sau/şi
kWhe/kWhfrig) – definit în § 7.;
• gradul de aplatisare a cererii totale de energie (pentru fiecare formă de
energie consumată), faţă de cel aferent fiecărui consumator în parte. Astfel, fiind
vorba de producerea descentralizată, numărul de consumatori alimentaţi cu energie
din aceeaşi sursă, este relativ mic. Ca mărime, variaţie în timp şi structură a cererii,
aceştia se pot considera omogeni. Ca urmare, curbele lor de variaţie a cererii de
energie sunt relativ simultane, ceea ce va trebui avut în vedere la dimensionarea
capacităţii sursei de energie, prin prevederea unor capacităţi suplimentare de
acumulare a energie, mai ales în cazul căldurii;
• distanţele de transport ale formelor de energie consumate sunt reduse
(practic nule), ceea ce măreşte gradul de simultaneitate a consumurilor maxime
componente, influenţând modul de dimensionare al reţelelor de alimentare, ce fac
legătura între sursa descentralizată de energie şi consumatorii arondaţi acesteia.
În plus, în cazul reţelei termice, distanţele foarte mici de transport al agentului
termic, reduc sensibil efectul de volant termic al reţelei respective, având efecte
asupra reglajului în timp al căldurii livrate;
• amplasarea sursei de energie la consumatori, modifică sensibil relaţia
producătorilor de energie cu aceştia, simultan cu sistemul electroenergetic.
Astfel, puterea electrică instalată în CGMMP, impune ca „evacuarea” energiei
electrice să se facă la nivelul tensiunii locale de distribuţie. Aceasta introduce o
serie de condiţii tehnice şi de tarifare, suplimentare pentru schimbul de energie
electrică cu sistemul, ceea ce în cele mai multe cazuri reprezintă o frână în calea
dezvoltării soluţiei de CGMMP;
• din punct de vedere juridic şi administrativ, în cazul CGMMP,
consumatorul de energie este în acelaşi timp producător, consumator şi vânzător de
energie, ceea ce îi conferă o serie de valenţe noi pe piaţa energiei electrice, dar şi
obligaţii suplimentare, faţă de situaţia când era numai în postura de consumator;
• sub aspect social, CGMMP îi asigură consumatorului – producător de
energie, un statut aparte, de proprietar, care îi creează o serie de drepturi, dar şi
obligaţii suplimentare;
• nu în ultimul rând, soluţia de CGMMP implică o serie de aspecte noi în
relaţia consumatorului cu mediul, care devine mult mai directă, sub aspectul
efectelor mărimii consumurilor energetice şi al modului de asigurare a lor, asupra
poluării mediului, materializate prin internalizarea costurilor de mediu direct la
nivelul consumatorului.
Toate aceste aspecte generale, plus unele locale specifice fiecărui caz concret de
aplicare a soluţiei de CGMMP şi cele caracteristice legislaţiei secundare aferente
fiecărei ţări în parte, influenţează în final însăşi piaţa CGMMP.
COGENERAREA DE MICĂ ŞI MEDIE PUTERE - CGMMP 601
ales de faptul, că sub aspectul asigurării căldurii, nu se poate apela la alte surse de
căldură decât cele locale posibile de utilizat. Spre deosebire de căldură, pentru
cererea de energie electrică, dacă respectivul consumator nu este izolat de sistemul
de transport şi distribuţie a acesteia, există cel puţin o alternativă suplimentară, faţă
de sursa descentralizată de producere a energiei electrice; aceea a sistemului
electroenergetic. Sub aspectul cererii de frig, posibilitatea producerii locale a sa,
utilizând instalaţiile frigorifice cu absorbţie sau/şi cele cu compresie mecanică de
vapori, există de asemenea două alternative. Deci, în cazul aplicării soluţiilor de
CGMMP, trebuie avute în vedere acele tehnologii şi acel mod de dimensionare prin
care să se îndeplinească următoarele condiţii de bază:
• satisfacerea integrală a cererii de căldură;
• asigurarea cotei optime de energie electrică, produsă în cogenerare, iar
diferenţa faţă de cererea totală urmând a se stabili cine şi în ce condiţii urmează să
o asigure. Răspunsul la această întrebare depinde, de la caz la caz, de situaţia
consumatorului faţă de sistemul electroenergetic: este izolat sau poate fi racordat la
acesta;
• în cazul cererii de frig, în funcţie de mărimea şi simultaneitatea acesteia, în
raport cu celelalte două forme de energie, urmează a se stabili cota optimă de frig
produsă din instalaţiile cu absorbţie şi respectiv din cele cu compresie mecanică de
vapori.
În plus, la CGMMP apar o serie de restricţii specifice PD a energiei electrice,
determinate de necesitatea livrării acesteia direct în reţeaua electrică de distribuţie
şi nu în aceea de transport. Din punct de vedere tehnic aceasta introduce
următoarele condiţionări şi restricţii suplimentare:
• controlul mai dificil al tensiunii în reţelele de joasă tensiune;
• deoarece producţia de energie electrică în cogenerare este strict dependentă de
cererea de căldură, mai ales în cazul alimentării cu căldură şi/sau frig a
consumatorilor de încălzire şi de climatizare, vor apare variaţii mari sezoniere ale
producţiei de energie electrică nesincronizate cu cererea respectivă. Aceasta va
determina variaţii relativ mari ale tensiunii în reţeaua locală. Ca urmare, se impune
limitarea numărului de CGMMP, corelat cu puterea electrică instalată în acestea,
pentru a evita apariţia fenomenului de flicker;
• apariţia armonicelor secundare poluante, ceea ce impune măsuri tehnice
suplimentare – filtre de armonici – în schema staţiei electrice a CGMMP;
• în reţelele de curent alternativ, acolo unde consumatorii utilizează numai una
din cele trei faze, poate apare un dezechilibru de tensiune, conducând la pierderi
suplimentare de energie electrică la distribuţie.
În general, odată cu creşterea ponderii producţiei de energie electrică din
CGMMP, pot apare probleme suplimentare de siguranţă în alimentarea cu energie
electrică.
Studiile de marketing elaborate de diversele organisme internaţionale, ca şi de
asociaţiile producătorilor de echipamente specifice CGMMP, preconizează că
aceste tehnologii se vor dezvolta mult în perioada următoare, mai ales după anul
2010, odată cu [12.5]:
604 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
ce[c$/kWh]
20
16
12 1
8
2
4
Legendă: *** – caracteristică importantă; ** – importanţă moderată/importanţă în anumite aplicaţii; * – importanţă relativ mică/
fără importanţă.
620 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
Se constată următoarele:
– între anii 2007…2020, se estimează o creştere de cca. 10 ori a puterii electrice
instalate, atât pe total, cât şi pe fiecare clasă de putere electrică (din cel trei
considerate);
– din totalul puterii instalate (de 100 %), ponderea celor trei clase de puteri este
de: cca. 14 % pentru clasa 10 – 50 kWe, 50% pentru clasa 50 – 150 kWe şi restul de
cca. 36 % pentru clasa 150 – 500 kWe;
– repartiţia numărului de grupuri de MTG, între cele trei clase de puteri, arată că
cererea este aceeaşi pentru clasele 10 – 50 şi respectiv 50 – 150 kWe (de cca. 43 şi
respectiv 46 %), ponderea cea mai mică (de cca. 11%) reprezentând-o clasa de
puteri mai mari, 150 – 500 kWe.
Concluzia finală privitoare la evoluţia probabilă, până în anul 2020 a cererii de
MTG, este că aceasta va creşte deosebit, mai ales după anul 2010, simultan cu
liberalizarea pieţei energiei electrice în majoritatea ţărilor.
i[Euro/kWe]
3000
2000
1000
0 Pi n [kWe]
20 40 60 80 100
• s-au ales 6 module de MMAI, pentru o mai bună acoperire a sarcinii termice,
evitându-se totodată ca MMAI să funcţioneze sub minimul său tehnic
(v. cap. 5.);
• performanţele energetice (randamentele) ale instalaţiilor din CT şi respectiv
CGMMP cu MMAI, s-au considerat ca valori medii anuale, ţinându-se seama de
încărcarea medie anuală a acestora, care este sub capacitatea nominală;
• MMAI ales, are un randament electric (32%) şi un indice de cogenerare
n
(0,63 kWhe/kWht) corespunzător mărimii sale ( PMMAI = 88 kWe);
• investiţia totală în CGMMP – MMAI este de cca. 3 ori mai mare decât aceea
aferentă CT;
COGENERAREA DE MICĂ ŞI MEDIE PUTERE - CGMMP 629
Tabelul 12.11(continuare)
1 2 3 4 5
21. Emisii de noxe-NOx mg/Nm3 50-250 350-500
22. Investiţii specifice $/kWe 1000-1800 800-1500
23. Costuri de mentenanţă $/MWhe 5-8 10-15
În baza acestui tabel, rezultă următoarele constatări suplimentare, faţă de cele
evidenţiate de tabelul 12.10:
– MTG impun o presiune a gazului metan, utilizat drept combustibil, mult mai
mare decât MMAI. Acesta din urmă poate folosi presiunea coborâtă de distribuţie,
din reţeaua de joasă presiune, a gazului metan;
– MMAI intră în sarcină mai repede decât MTG, fiind adecvate consumatorilor
cu variaţii rapide ale încărcării;
– durata de viaţă mult mai mică a MMAI, faţă de MTG;
– încărcarea minimă acceptată de MTG este mai mare decât în cazul MMAI;
– spaţiul ocupat şi greutatea, raportate la puterea electrică nominală sunt sensibil
mai mici în cazul MMAI, faţă de MTG;
– sub aspectul emisiilor de NOx , MMAI sunt mult mai poluante decât MTG;
– investiţia specifică pentru MMAI este mai mică decât la MTG;
– costurile specifice de mentenanţă sunt în medie duble în cazul MMAI, faţă de
MTG.
Concluzia finală a comparaţiei MMAI cu MTG este că fiecare din cele două
tehnologii are unele caracteristici superioare celeilalte. Urmează ca analiza tehnico-
economică completă să stabilească soluţia optimă ce trebuie aplicată, în funcţie de
condiţiile concrete specifice fiecărui caz.
În [12.25] se prezintă analiza comparativă între MTG şi MMAI, în perspectiva
anului 2020. Comparaţia a avut în vedere mai multe scenarii ale performanţelor
tehnice pentru cele două tehnologii:
– pentru MTG, în funcţie de eficienţa energetică de producere a energiei
electrice, s-au avut în vedere trei scenarii:
1) MTG – standard (MTG–ST), cu o eficienţă normală, accesibilă pentru
marea majoritate a MTG construite curent;
2) MTG – cu costuri reduse de realizare (MTG–CR), având randamente
electrice, în medie cu zece puncte procentuale mai mici decât MTG–ST;
3) MTG – de înaltă eficienţă (MTG–EF) cu randamente electrice apropiate
de cele ale motoarelor diesel;
– pentru MMAI s-au avut în vedere cele pe gaz metan (MMAI–G) şi cele de
tip diesel (MMAI–D).
Pentru a se avea şi o imagine asupra evoluţiei în timp a performanţelor celor
două tehnologii, în continuare se vor prezenta diversele aspecte comparative dintre
acestea, avându-se ca referinţă anul 2005. Comparaţiile au în vedere dependenţa de
puterea electrică instalată a principalilor factori tehnici, economici şi de mediu,
caracteristici.
632 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
Cuprins capitol 12
ηe 2005 2020
5 5 ηe
5
1 1
4 4
2
3 2 3
3 3
2 2
4
1 1 4
0 0
1 2 5 100 250 500 P[kWe] 1 2 5 100 250 500 P[kWe]
Fig. 12.4. Randamentul electric comparativ între MTG şi MMAI, funcţie de puterea
electrică, în anii 2005 şi 2020, pentru:
1. MMAI–D; 2. MMAI–G; 3. MTG–ST; 4. MTG–CR; 5. MTG–EF.
• Din punctul de vedere al emisiilor de NOx, conform fig. 12.5. rezultă că,
în 2005, MTG–CR sunt comparabile cu MMAI. Pentru 2020, MTG–EF vor atinge
un nivel foarte scăzut în raport cu MMAI.
NOx[g/kWhe] 2005 NOx[g/kWhe] 2020
5 2,5
1
4 2,0
1
3 1,5
2 1,0 2
2
1 4 0,5 5 3
3 4
0 0
10 25 50 100 250 500 P[kWe] 1 2 5 10 25 50 P[kWe]
Fig. 12.5. Emisiile de NOx, comparativ între MTG şi MMAI, funcţie de puterea
electrică, în anii 2005 şi 2020, pentru:
1. MMAI–D; 2. MMAI–G; 3. MTG–ST; 4. MTG–CR; 5. MTG–EF.
COGENERAREA DE MICĂ ŞI MEDIE PUTERE - CGMMP 633
0 0
10 25 50 100 250 500 P[kWe] 10 25 50 100 250 500 P[kWe]
Fig. 12.6. Duratele de viaţă comparative între MTG şi MMAI, funcţie de puterea
electrică instalată, în anii 2005 şi 2020, pentru:
1. MMAI–D; 2. MMAI–G; 3. MTG–ST; 4. MTG–CR; 5. MTG–FE.
Fig. 12.7. Investiţiile specifice pentru instalaţiile de cogenerare, comparative între MTG şi
MMAI, în funcţie de puterea electrică instalată, în anii 2005 şi 2020, pentru:
1. MMAI–D; 2. MMAI–G; 3. MTG–ST; 4. MTG–CR; 5. MTG–EF.
634 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
200 2
2 150
150 1
1 100
100 3 3 5
50 50
4 4
0 0
1 25 5 100 250 500 P[kWe] 10 2 5 10 250 50 P[kWe]
Astfel, MST fac parte din categoria „motoarelor cu ardere externă”, ceea ce îi
permite utilizarea unei game largi de combustibili şi/sau alte surse de energie
primară (biomasa, deşeuri energetice, energia solară etc.), cu eficienţă energetică
ridicată. În plus, MST emit emisii poluante reduse, sunt uşor de exploatat, necesită
o mentenanţă foarte redusă şi au o durată mare de viaţă. Căldura deşeu rezultată în
răcitorul generatorului poate fi folosită pentru alimentarea cu căldură, agentul de
răcire/încălzire fiind în circuit închis.
Piaţa specifică utilizării MST, este aceea caracteristică micilor consumatori
individuali, de tipul: clădirilor cu caracter de locuinţe sau comerciale,
consumatorilor din domeniul terţiar industrial şi din sectorul agricol.
Din punct de vedere funcţional, s-au dezvoltat două tipuri de MST: cinetice şi
cu pistoane libere. La prima categorie ambele pistoane sunt conectate la acelaşi
sistem mecanic. La cea de a doua, pistonul cald este conectat la un sistem mecanic,
acţionat de presiunea gazului de lucru. MST cinetice pot avea mai multe
configuraţii, dar cel mai des folosite în cogenerare sunt MST cinetice simple şi cu
acţiune dublă. În acestea, gazul de lucru acţionează doar la un capăt al fiecărui
piston, ca în fig. 12.9.; în MST cu dublă acţiune, presiunea este aplicată la ambele
capete ale pistoanelor, în diferite momente ale ciclului,ceea ce permite compactarea
motorului.
capătul capătul
fierbinte rece
regeneratorul spaţiul de
spaţiul de
destindere compresie
AG
CV
C
GA CB
RG
CA
IC
PC
GE
RC PD MST
Fig. 12.10. Schema de principiu a MST: CA – cameră de ardere; CB – combustibil;
GA – gaze de ardere; IC – schimbător de căldură – încălzitor; RC – schimbător
de căldură – răcitor; GE – generator electric; RG – regenerator; AG – agent
termic; CV – cazan de vârf; PC, PD – piston de compresie, respectiv de
destindere.
Motorul propriu-zis constă dintr-un cilindru etanş, care conţine gazul – fluidul
de lucru –. La ambele capete acesta are câte un piston: pistonul din capătul rece
(PC) este cel ce asigură compresia gazului, iar cel de la celălalt capăt transformă
energia potenţială a acestuia în lucru mecanic. Un capăt al cilindrului este încălzit
de o sursă externă de căldură, provenită de la o cameră de ardere (CA), sau altă
sursă de căldură de înaltă temperatură. Celălalt capăt este răcit cu ajutorul unui
agent termic utilizat pentru alimentarea cu căldură a unui consumator „extern”.
Între cele două capete – rece şi cald – se montează regeneratorul (RG), care
măreşte randamentul termic prin acumularea căldurii. Regeneratorul acumulează
căldură (QR) atunci când gazul se deplasează de la capătul cald spre cel rece şi
cedează căldura acumulată, când gazul se deplasează în sens invers.
Fig. 12.11. prezintă schema funcţională şi reprezentarea în diagramele p-V şi T-s
ale transformărilor termodinamice de bază, ce au loc în MST.
Prima fază a procesului o constituie transformarea (a-b), care începe din (a)
când pleacă din „poziţia exterioară”, iar pistonul cald – de destindere – (PC) este în
„poziţia interioară”; toată cantitatea de gaz (fluid de lucru) se află în partea rece, de
compresie a cilindrului. Volumul agentului de lucru este maxim iar presiunea şi
temperatura sunt minime. În continuare, pistonul de compresie (PC) începe
compresia agentului de lucru, deplasându-se spre poziţia interioară
– punctul b –. Procesul are loc la temperatură constantă, prin evacuarea căldurii
prin răcitorul RC – vezi transformarea (a-b) din fig. 12.11., diagramele p-V şi T-s.
A doua fază constă în trecerea gazului de lucru prin regenerator (RG), spre
partea caldă a cilindrului de lucru. Ambele pistoane se deplasează simultan, iar
gazul de lucru se încălzeşte la trecerea prin regenerator (RG), presiunea lui
COGENERAREA DE MICĂ ŞI MEDIE PUTERE - CGMMP 637
p c T
c d
d
b
b a
a QR
QR
V s
IC
intrarea
căldurii
piston cald de
destindere (PD)
RG QR QR QR QR
RC
ieşirea
căldurii
piston rece de
compresie (PC)
a b c d
2
3
Se constată că, în realitate randamentul maxim se poate situa între cca. 25-28%
şi 35-37%, pentru: ti – tr = 400…800 grde. Valorile randamentului termic al MST
sunt influenţate mult de temperatura agentului de răcire folosit în răcitor – deci
agentul termic care preia căldura, în cazul cogenerării – şi de temperatura la care
are loc arderea în camera de ardere externă. În plus, randamentul termic este foarte
sensibil la funcţionarea motorului la sarcini parţiale. Ca urmare, randamentul
electric al MST poate ajunge curent la 6,5…28%.
80
ηcarnot
tr=50°C
60
Randament
tr=100°C η max
MST
40 tr=50°C
20 tr=100°C
0
500 550 600 650 700 750 800 850 900
ti(°C)
Fig. 12.13. Dependenţa randamentului termic al MST de temperatura încălzitorului (ti) şi a
răcitorului (tr), în condiţiile Carnot şi cele maxime posibile în realitate [12.38].
Din tabelul 12.12 rezultă că dintre toate tehnologiile clasice de cogenerare MST
au cele mai mici emisii poluante.
• Fiabilitatea şi durata de viaţă. Pentru moment în literatura de specialitate se
afirmă că durata de viaţă a MST este de cca. 20000 ore, cu cca. 3000 de ore de
funcţionare între două reparaţii. Din acest punct de vedere MAI au durate de viaţă
de cca. 50000 – 80000 ore.
• Puterea electrică specifică (raportată la greutate), este cam la acelaşi nivel cu
aceea aferentă MAI Diesel, care este de cca. 0,1 – 0,5 kW/kg.
• Disponibilitatea pe piaţă a MST, pentru cele cu puteri electrice nominale de
5 – 20 kWe, este în general redusă comparativ cu gama relativ mare valabilă curent
pentru MMAI. Odată cu dezvoltarea tehnologiilor de realizare a MST, în viitor se
preconizează că aceste valori vor fi depăşite.
• Randamentul. Pentru acelaşi nivel al puterii electrice nominale, randamentul
electric al MST este comparabil cu acela al MMAI, iar la sarcini parţiale acesta
este chiar ceva mai ridicat, după cum rezultă şi din fig. 12.14.
η/η
n
1,0
MST
0,8
MMAI
0,6
0,4
0,2
n
0 P/P [%]
20 40 60 80 100
iM[%]
1,0
0,8
50 buc/an
0,6
MMAI
0,4 1
300 buc/an 3
0,2 2
MST 4
0
5 10 15 20 Pn[kWe]
Fig. 12.15. Dependenţa investiţiei specifice de puterea electrică nominală a MST, respectiv
MMAI, pentru două nivele de producţie anuală a motoarelor 50 şi 300 bucăţi.
Se constată că „efectul de scară ” influenţează foarte mult investiţia specifică în
motor, mai ales pentru MMAI (curbele 1 şi 2 din fig. 12.15.), în condiţiile unei
producţii anuale mici, de 50 bucăţi (curba 1). Pentru aceeaşi putere electrică
nominală a motorului ( PMn ), raportul între investiţia specifică pentru MST şi
aceea aferentă MMAI, se reduce de la cca. 0,75…0,82, pentru PMn = 5 kWe, şi la
0,65…0,73, pentru PMn = 20 kWe, în condiţiile în care producţia anuală de motoare
scade de la 300 la 50 bucăţi.
• Structura costului ansamblului motorului, comparativ între MST şi MMAI,
este prezentată în tabelul 12.13, pentru puteri nominale ale acestora de 5…20 kWe,
în condiţiile unei producţii anuale de 50 bucăţi. Ea are la bază următoarele
componente:
COGENERAREA DE MICĂ ŞI MEDIE PUTERE - CGMMP 643
investiţia ansamblului motorului variază între 7,2 – 10,9% din total, în cazul MST
şi între 5,9 – 8,2% la MMAI, pentru PMn = 5 – 20 kWe;
3) la aceeaşi valoare absolută a investiţiei aferentă instalaţiei de
monitorizare, control şi protecţie (de cca. 6650 €) indiferent de puterea nominală
a motoarelor şi a tipului acestora, ponderea sa în investiţia ansamblului motorului
reprezintă cota ceva mai mare, faţă de celelalte subansamble: 66,7…50,4%, în
cazul MST şi 54,7…37,9, în cazul MMAI, pentru PMn = 5 – 20 kWe;
4) investiţia pentru instalaţiile de recuperare a căldurii are o pondere mult
mai mică în cazul MST de 5,2…7,8% faţă de MMAI unde este de 12,1…16,8%,
pentru PMn = 5 – 20 kWe;
5) costul containerizării ansamblului motorului este ceva mai mare – sub
aspectul ponderii în investiţia totală corespunzătoare acestuia – în cazul MST
(5,9…8,4%), fată de cazul MMAI (4,8…7,6%), cu toate că valorile absolute
respective sunt mai mici la MST decât la MMAI, primele necesitând un nivel mai
redus de izolare fonică.
• Structura costului ansamblului CCG cu MST, sau cu MMAI, în funcţie de
n
puterea nominală instalată ( PCCG = 5 – 20 kWe), este prezentată în fig. 12.16.,
pentru trei valori ale producţiei anuale de motoare: 50, 300 şi 1000 bucăţi. Analiza
acesteia conduce la concluzia că, raportul investiţiei specifice (iCCG) între CCG cu
MST şi cele cu MMAI, este de cca. 0,82…0,79, pentru o producţie anuală de
50 motoare şi ajunge la 0,81…0,84, pentru o producţie de 1000 motoare/an,
n
în condiţiile unei PCCG de respectiv 5…20 kWe.
• Costurile de mentenanţă ale MST sunt de departe mai mici decât ale MMAI,
din următoarele cauze:
– lipsa supapelor şi a mecanismului auxiliar al acestora, ceea ce reduce
sensibil costurile de întreţinere, astfel încât intervalul între două deschideri ale
MST ajunge la cca. 40000 ore;
– la MST rulmenţii sunt capsulaţi, ceea ce nu impune folosirea pompei de
ungere, reducând elementele mecanice în mişcare;
– arderea într-o cameră separată de motorul propriu-zis, evită contactul între
produsele de ardere şi ulei, care nu mai poate fi impurificat, eliminând necesitatea
filtrului de ulei şi înlocuirea sa regulată;
– uleiul de ungere este mult mai rece la MST decât la MMAI;
– spre deosebire de MMAI moderne, la MST sistemul de răcire nu este sub
presiune, fiind proiectat să funcţioneze rece.
În acest context, costurile de mentenanţă, pentru o reparaţie capitală odată la
cca. 40000 ore de funcţionare, se ridică la cca. 0,003 €/kWhe, în timp ce la MMAI,
pentru aceleaşi puteri electrice nominale ( PMn = 5 – 20 kWe) s-ar ridica la cca.
0,030 – 0,044 €/kWhe, adică de cca. 10 ori mai mari.
COGENERAREA DE MICĂ ŞI MEDIE PUTERE - CGMMP 645
iCCG[%]
1,0
0,8
50 buc/an
0,6
300
buc/an
0,4 MMAI
MST
0,2
1000 buc/an
n
PCCG [kWe]
0
5 10 15 20
Fig. 12.16. Dependenţa investiţiei specifice, de puterea electrică instalată în CCG echipate
cu MST sau cu MMAI, pentru trei nivele de producţie anuală a motoarelor:
50, 300 şi 1000 bucăţi.
7
4
1 3 2
H2 apă/abur
H 2O sub formă
6 de căldură
5 H+
H2 O2
H 3O +
aer
(O2, N2)
e– e+
8 energie electrică
Diferenţa de bază între diferitele PC o constituie materialul din care este realizat
electrolitul. Fiecare electrolit are avantajele şi dezavantajele sale, determinate de
natura materialului din care este realizat, costurile producerii acestuia, temperatura
de lucru, eficienţa energetică obţinută, puterea specifică obţinută (raportată la
volum şi greutate) şi de alte consideraţii specifice de funcţionare.
Ansamblul format din electrozi şi electrolit, reprezintă componenta majoră a
PC. Înlocuirea, în cazul funcţionării, a acestui subansamblu este foarte costisitoare,
dar devine necesară atunci când eficienţa PC începe să scadă – după multe ore de
funcţionare –.
După cum s-a văzut, pentru funcţionare PC necesită hidrogen. În general, nu
este practică folosirea directă a hidrogenului, în calitate de combustibil. În schimb,
acesta poate fi extras din surse bogate în hidrogen, cum ar fi gazul metan, propanul
etc. folosite drept reformer în „procesorul de combustibil” (v. poz. 4 din
fig. 12.17.). Costul acestui combustibil şi capacitatea sa de a fi convertit în
hidrogen, este una din caracteristicile de bază ale PC.
În funcţie de natura electrolitului, acid sau bazic, apa formată prin oxidarea
hidrogenului este produsă la anod sau la catod, astfel:
– pentru o pilă alcalină, are loc:
- la anod …............................... 2H2 + 4OH– → 4H2O + 4e–
- la catod ……………………. O2 + 2H2O + 4e– → 4OH–
– pentru o pilă acidă, are loc:
- la anod …............................... 2H2 + 4H2O → 4H3O+ + 4e–
- la catod ……………………. O2 + 4H3O + 4e– → 6H2O
COGENERAREA DE MICĂ ŞI MEDIE PUTERE - CGMMP 647
căldură
combustibil
bogat H2 curent curent
în H2 continuu trifazat
Convertizor
reformer PC
electric
η 1,4
pile de combustie
1,2
0,8
0,6
turbine cu gaze
0,4
MMAI MTG
0,2
10 20 30 40 50 60 70 80 90 100
încărcare relativă
η = (η la încărcare parţială)/(η la încărcare 100%)
Fig. 12.19. Comparaţie privind randamentul şi variaţia sa funcţie de sarcină, pentru PC,
MTG şi MMAI.
– căldura produsă în cogenerare este disponibilă sub formă de: apă caldă
(60 - 100°C) la PCMP, apă fierbinte (160 - 200°C) la PCAF şi sub formă de abur,
sau alt agent termic, la PCCT (500 - 650°C) şi la PCOS (800 - 1000°C);
– puterea electrică nominală realizabilă de 5–50–1000 kWe, ca instalaţii de
micro şi minicogenerare, este valabilă pentru toate cele patru tipuri de PC specifice
cogenerării, iar PCAF, PCCT şi PCOS pot fi utilizate şi pentru puteri mai mari
(1-10 MWe);
– randamentul electric nominal ( ηen ) este între 40–50% pentru micro şi mini
PC (MPC) şi poate ajunge la 50–60%, în cazul PCCT şi PCOS cu puteri nominale
de peste 1 MWe;
– comportarea foarte bună în cazul funcţionării la sarcini parţiale, chiar de
până la 20% din capacitatea nominală, fără a conduce la deteriorarea ansamblului
CCG cu PC;
650 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
Notă: GN – gaz natural; BG – biogaz; D – diesel; CHn – hidrocarburi superioare; K – kerosen; P – propan; M– Metanol; E – etanol;
H2 – hidrogen.
COGENERAREA DE MICĂ ŞI MEDIE PUTERE - CGMMP 657
Cuprins capitol 12 (- II -)
turbine
pat vapori cu vapori
fluidizat organici organici
motoare cu CCG
abur cu
paie piston
Fig. 12.20. Etapele de principiu parcurse pentru decizia privind realizarea unei CGMMP bazată pe utilizarea biomasei.
658 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
Notă: 1) (TA) – turbină cu abur; (MAI–Ab) – MAI producător de abur; (TA–Org) – turbină cu abur cu fluide organice;
(MST) – motor Stirling; (TG) – turbină cu gaze, instalaţie clasică; (GS+MAI) – gazificare în strat solid + MAI;
(GSF+TG) – gazificare în strat fluidizat+TG; nc – necunoscută;
2)
investiţia cuprinde toate costruile aferente transformării unei CT în CCG;
3)
în condiţiile: preţului combustibilului de 120 €/MWh combustibil bio; 4000 h/an durata anuală de funcţionare la putere
nominală; 15 ani – durata de viaţă; 6% – rata de amortizare.
660 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
Observaţie: abrevierile utilizate la prima coloană corespund celor din tabelul 12.19.
662 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
3
8
5 5
5
1 2 1 1 7
6
a. b. c.
4
10
9
5
1 6
d.
nivelul prevăzut prin proiect. În acest fel, noua soluţie va beneficia de avantaje
economice suplimentare. Toate acestea trebuie înţelese însă de beneficiarii locali ai
unor asemenea soluţii, precum şi de operatorii reţelei electrice.
În final, privitor la retehnologizarea micilor CCG cu turbine cu abur,
pe cărbune, prin introducerea gazificării acestuia şi utilizarea unei turbine cu gaze
în ciclu mixt, este de subliniat că soluţia respectivă este justificată, în principal, de:
– economicitatea soluţiei, mai ales în contextul în care preţul gazului metan va
creşte mult mai mult decât cel al cărbunelui;
– scad emisiile poluante;
– se îmbunătăţeşte eficienţa energetică.
Se poate spune că în aceste condiţii, sistemele mici de gazificare a cărbunelui,
pot constitui o alternativă viabilă pentru operatorii/proprietarii CCG mici.
– din cauza unei cereri de căldură relativ mică pe timp de vară, simultan cu
tarifele nefavorabile pentru vânzarea vara a energie electrice în SEE, faţă de preţul
de cumpărare din SEE, MTG va funcţiona numai iarna;
– randamentele la sarcină nominală sunt:
randamentul electric al MTG, 35%;
randamentul global al MTG în cogenerare, 85%;
randamentul cazanului de vârf din CCG şi al celor din CT, 90%;
– înrăutăţirea randamentelor la scăderea sarcinii s-a considerat conform
tabelului 12.22;
Investiţii şi cheltuieli
Tabelul 12.23
Invest. (103€) în Investiţii totale Chelt. de mentenanţă Chelt. auxiliare
echipamente pentru: (103€) pentru: (€/MWht) pt.: (€/MWht) pt.:
MTG CZV CT MTG CZV CT MTG CZV CT MTG CZV CT
35 7,8 11,4 115 26 38,2 12 4 4 4 1 1
COGENERAREA DE MICĂ ŞI MEDIE PUTERE - CGMMP 667
3 TRB
1
–30 –20 –10 0 +10 +20 +30 ICCG[%]
Fig. 12.22. Variaţia TRB în funcţie de investiţia în CCG cu MTG.
668 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
Punându-se condiţia ca valoarea limită maximă admisă a TRB să fie sub 5 ani,
din tabelele 12.24 şi 12.25 rezultă domeniile de preţuri simultane – al gazului
metan şi al energiei electrice cumpărate/vândute – pentru care CCG cu MTG este
eficientă economic (zonele gri din tabele) [12.35].
De asemenea, fig. 12.22. arată care este valoarea maximă acceptată de creştere a
investiţiei în CCG, faţă de valoarea de referinţă avută în vedere în calculele iniţiale,
la care TRB ≤ (TRBMAX = 5ani), pentru condiţiile avute în vedere în calcule
(preţul gazului metan de 22 €/MWht şi cel al energiei electrice cumpărate din SEE,
de 160 €/MWhe) în condiţiile în care 100% din energia electrică produsă este
consumată local (cota zero de vânzare în SEE).
Concluziile calculelor făcute sunt următoarele [12.35]:
– un proiect de CCG cu MTG poate fi rentabil;
– investiţia în echipamentul de cogenerare este unul din cei mai importanţi
factori;
– în funcţie de cererile de căldură şi de energie electrică, simultan cu raportul
între preţul de cumpărare a energiei electrice din SEE şi cel de vânzare în SEE,
rezultă cota maximă de energie electrică ce poate fi vândută în SEE, astfel încât
soluţia să rămână rentabilă.
În final, se poate spune că structura consumurilor energetice specifică fiecărui
caz concret în parte, simultan cu politica tarifară adoptată local (sau la nivel de
ţară), vor decide eficienţa economică a proiectului considerat.
De exemplu, în condiţiile cazului analizat, proiectul poate realiza un
TRB = 4,1 ani, la un grad de 100% de autoconsum al energiei electrice produsă de
CCG, pentru perechea de valori ale preţului gazului metan de 22 €/MWhcb şi de
160 €/MWhe pentru energia electrică. La o creştere de 30% a costului
echipamentului de cogenerare, TRB creşte la peste 6 ani [12.35].
Notă: Pe – puterea electrică nominală; qcg – debit nominal de căldură livrată în cgenerare; qv – debit nominal de căldură livrată
de instalaţia termică de vârf; ηe – randamentul nominal electric; ηgl – randamentul nominal global; τg – durată anuală de
funcţionare; iMTG, iMST, iCCG – investiţia specifică în instalaţia de TG, respectiv MST şi pe ansamblul CCG; nc – necunoscut.
674 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
cogenerării de mică putere din zonele rurale şi preurbane, care sunt: fermele de
porci, serele, staţiile de tratare a apelor uzate, hotelurile, piscinele, mica industrie şi
bazele militare.
Aceşti consumatori, în general, au cereri de căldură/frig şi energie electrică,
ceea ce îi face foarte atractivi pentru alimentarea lor din centralele de
cogenerare/trigenerare de mică putere. Dintre consumatorii enumeraţi mai sus,
s-au considerat ca fiind specifici zonelor rurale fermele de porci, staţiile de tratare a
apelor uzate, serele şi alţii. Pentru aceştia, tabelul 12.29 prezintă consumurile medii
anuale de căldură şi energie electrică, factorii cei mai importanţi care le determină
în final termenul de recuperare brut [12.38; 12.21].
O analiză în detaliu a cifrelor prezentate în tabelul 12.29, făcută în [12.41],
conduce la următoarele concluzii:
– pentru fermele de porci, cererea anuală de căldură este în opoziţie faţă de
aceea de energie electrică. Analiza a 400 de ferme situate în Bretania arată că
unitatea de cogenerare ce ar urma a fi instalată ar putea avea o putere termică de
cca. 23 kWt pentru o durată anuală de alimentare de 4500 h/an;
– fermele de animale justifică cogenerarea de mică putere, atunci când ele
asigură totodată şi prelucrarea cărnii ca aliment – ceea ce măreşte cererea de
energie electrică –. De asemenea, este eficientă soluţia respectivă pentru fermele
care au instalaţii de metanizare pentru tratarea deşeurilor, ceea ce măreşte cererea
de căldură;
– serele au cereri reduse de energie electrică, motiv pentru care nu pot constitui
un potenţial important pentru cogenerare, decât numai dacă beneficiază de facilităţi
pentru vânzarea energiei electrice de joasă tensiune;
– în ceea ce priveşte uscătoriile de lemn, în Franţa de exemplu, majoritatea au
centrale termice cu puteri instalate sub 1 MWt. Cererea lor de căldură este relativ
constantă în cursul anului, având o funcţionare 24/24 de ore şi 365 zile/an.
Aceste caracteristici fac din uscătoriile de lemn o piaţă potenţială excelentă pentru
cogenerare, cu condiţia de a putea utiliza drept combustibil propriile deşeuri de
lemn.
Investiţia specifică
(€/kWe) Anglia: 640-115
7. 600-1500 600-1400 n
– în unitatea de cogen.: Italia: 600, pentru PCCG =380 kWe
n n
– în CCG complectă: 600, pentru PCCG =2*110 kWe 1260, pentru PCCG =50 kWe n
Spania: 1413, pentru PCCG =223 kWe
COGENERAREA DE MICĂ ŞI MEDIE PUTERE - CGMMP 683
CGMMP reprezintă 9%, realizată sub forma unor sisteme energetice integrate, de
înaltă eficienţă energetică, de tipul soluţiei de cogenerare şi/sau trigenerare.
Pentru a evidenţia importanţa acestor soluţii, fig. 12.23. prezintă unde se situează
diversele tehnologii de CGMMP, faţă de celelalte soluţii de CCG sau de producere
numai de energie electrică, din punctul de vedere al preţului acesteia [12.46].
CCG-TG-40MWe
CCG-TG-25MWe CER
MCCG-MAI-5MWe
MCCG-MAI-1MWe CER cu CbP fără reţinerea CO2
MCCG-MTG-5MWe de 500 MWe cu pe=0,044-0,045 $/kWhe
MCCG-MAI-100 kWe
MCCG-MTG-80 kWe
CER cu CC-TG/TA, de 500 MWe,
CE-TG-100MWe
MTE cu 50% subvenţie-10 kWe cu pe=0,06-0,08 $/kWhe
CE-SF cu 50% subvenţie-500 kWe
MCCG-MTG-30 kWe CER cu ITG CbG cu reţinerea CO2,
CE-TG-40MWe de 450 MWe, cu pe=0,061-0,075 $/kWhe
CE-TG-25MWe
MCCG-PCAF-200 kWe
CE-MAI-5MWe
CE-SF cu 50% subvenţie-100 kWe domeniul comparativ de pieţi
MCCG-PCCT-250 kWe
MCCG-PCMP-10 kWe domeniul de rentabilitate, cu pe=0,07-0,22
CE-MAI-1MWe $/kWhe sau mai mult
CE-TG-5MWe
CE-MD-500 kWe dependent de: gradul de încărcare,
CE-MD-400 kWe proiectare, utilizare
CE-MD-200 kWe
CE-MD-1,5MWe
CE-SF cu 50% subvenţie-5 kWe
CE-MD-1MWe
MTE-10 kWe
CE-MAI-500 kWe
CE-SF-500 kWe
CE-MAI-100 kWe
CE-MD-7,5 kWe
CE-SF-100 kWe
CE-MTG-80 kWe
CE-MD-60 kWe domeniul
CE-SF-5 kWe de pieţi
CE-MTG-30 kWe
CE-MD-30 kWe
CE-PCAF-200 kWe
CE-PCMP-10 kWe
CE-PCCT-250 kWe
Fig. 12.23. Domeniul valorilor preţului de cost al energiei electrice (pe) pentru tehnologiile
de producere distribuită incluzând: investiţiile, cheltuielile financiare,
cu combustibilului şi de mentenanţă.
Abrevieri: CER – centrală electrică de referinţă; Cb.P – cărbune praf; CC-TG/TA – ciclu
combinat de turbină cu gaze/turbină cu abur; ITG–CbG – instalaţii de turbine
cu gaze, cu gazificarea cărbunelui; TG – turbină cu gaze; MTG – microturbină
cu gaze; CCG – centrală de cogenerare; MCCG – mini CCG; CE – centrală
electrică; MAI motoare cu ardere internă cu gaze naturale; MD – motoare
diesel; MTE – micro turbine eoliene; SF – solar fotovoltaic; PCAF – pilă de
combustie cu acid fosforic; PCCT – pilă de combustie cu carbon topit;
PCMP – pilă de combustie cu membrană polimerică.
COGENERAREA DE MICĂ ŞI MEDIE PUTERE - CGMMP 689
Din fig. 12.23. rezultă că, în condiţiile SUA, mini sau micro centralele de
cogenerare (MCCG) care pot asigura un preţ competitiv pe piaţa energiei electrice
(pe) sunt, în ordinea crescătoare a acestuia, următoarele:
1. MCCG cu MAI având puteri electrice instalate de Pi n = 5…1 MWe;
2. MCCG cu MTG având Pi n = 5 MWe;
3. MCCG cu MAI, având Pi n = 100 kWe;
4. MCCG cu MTG, având Pi n = 80 kWe;
5. MCCG cu MTG, având Pi n = 30 kWe
6. MCCG cu PCAF, având Pi n = 200 kWe;
7. MCCG cu PCCT, având Pi n = 250 kWe;
8. MCCG cu PCMP, având Pi n = 10 kWe.
Eficienţă economică a CGMMP, în condiţiile SUA, se justifică pe baza
aceloraşi argumente existente şi în cazul altor ţări (v. § 12.5.1.), adică: reducerea
poluării mediului, creşterea siguranţei şi a calităţii asigurării cu energie a
consumatorilor, dezvoltarea şi apariţia pe piaţă a tehnologiilor cu înaltă eficienţă
energetică, la costuri iniţiale rezonabile, crearea unui cadru administrativ şi a unor
reglementări prietenoase, cointeresarea distribuitorilor locali de energie electrică,
simultan cu reducerea condiţiilor restrictive privind accesul la piaţa locală a
energiei electrice etc.
Este de remarcat faptul că de la un Stat la altul, condiţiile specifice locale
influenţează decisiv interesul pentru aceste soluţii şi mai ales, eficienţa lor tehnico-
economică. De asemenea, se subliniază rolul „cunoaşterii” acestor tehnologii de
către consultanţii tehnici din domeniul energiei şi nu în ultimul rând, de către
factorii politici de decizie [12.45 şi 12.46].
Un alt factor pozitiv privitor la influenţa asupra penetrării CGMMP îl constituie
utilizarea pe scară din ce în ce mai mare a combustibililor de substituţie, de natură
biologică sau sub formă de deşeuri biologice [12.46].
(50% din totalul puterii electrice instalate), urmate de motoarele diesel (39%) şi
MAI pe gaz metan (11%).
Puterile electrice medii instalate reprezintă cca. 3,7 MWe/CCG, pentru CCG cu
turbine cu gaze, 280 kWe/CCG pentru cele cu MAI pe gaze naturale şi
717 kWe/CCG pentru cele cu motoare diesel, ceea ce arată că în cazul:
– turbinelor cu gaze, în general sunt CCG de mică spre medie putere electrică;
– motoarelor diesel şi al celor cu ardere internă pe gaz metan, sunt CCG de
micro spre mică putere electrică.
Se constată că din puterea electrică totală instalată în CCG, 79% este în
industrie şi numai 21% în domeniul comercial (unde sunt incluse şi CCG
cu destinaţie urbană.
Piaţa cogenerării, pentru sectorul comercial şi cel industrial este prezentată în
tabelele 12.33 şi 12.34 [12.48].
Structura pieţei CCG, în domeniul comercial
– în % din total –
Tabelul 12.33
Structura d.p.d.v. al: Structura d.p.d.v. al:
Subdomeniul nr-lui de puterii el. Subdomeniul nr-lui de puterii el.
CCG instalate CCG instalate
urban: încălzire/ centre de pregătire
1% 7% 5% 4%
climatizare şi sanatorii
cămine - opere birouri 11% 11%
6% 1%
caritabile hoteluri 17% 17%
piscine, băi baze sportive 10% 10%
6% 2%
publice staţii de gaz 4% 0%
şcoli 3% 3% magazine-depozite 13% 20%
spitale 13% 14% alţii 11% 13%
Stimularea cogenerării în Japonia, a avut loc încă din 1987, prin măsuri de tip
financiar luate la nivelul guvernului (prin subvenţii), dar mai ales prin progresul
tehnologic, care a constat în dezvoltarea producţiei de echipamente de cogenerare
COGENERAREA DE MICĂ ŞI MEDIE PUTERE - CGMMP 693
BIBLIOGRAFIE
12.1. Habay, P., Bailly, H., Le développement des micro turbines pour la
cogéneration: la productin d’électricité repartie. Colloque ATEE –
Cogénération quel avenir?, Paris, Franţa 3-4 februarie 1999.
12.2. *** Directiva 8/2004 a Parlamentului Consiliului European.
12.3. Athanasovici, V., Athanasovici, C., Europa despre cogenerare şi
cogenerarea de mică putere, Energetica nr. 7, 2001, România.
12.4. Vâjeu, R.A., Minicogenerarea folosind o microturbină cu gaze, INSA
Lyon, 2002.
12.5. *** Distributed generation versus central generation. Final report, EC/DG
Research Contract ENG2-CT-2000-00441, august 2002.
12.6. Casten, R.T., Downes, B., Optimizing power - how DC could cut costs by
40%, Cogeneration and On-Site Power Production, november - december,
2004.
694 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
12.7. Athanasovici, V., Bitir, I.I., Minciuc, E., Soluţii de cogenerare de foarte
mică putere - realizări şi perspective, Buletin Informativ nr.1/2000,
RADET, Bucureşti.
12.8. C.C.E. Comunication de la Comission au Conseil, au Parlement
Européen, au Comité Economique et social et au Comité des Régions;
Une stratégie communantaire pour promovoir la production combinée de
chaleur et d’électricité et supprimer les obstacles à son developpement,
Bruxelles, 15/10/1997.
12.9. Lessieur, P., Bernard, A., Total S.A., Le développement de la
cogénération, Colloque ATEE - Cogénération Quel Avenir? Paris, Franţa,
3-4 februarie 1999.
12.10. Beckers, G., Centre National des recherches énergie des Pays Bas
Electricité disséminée: renaissance du motor Stirling, Colloque ATEE -
Cogénération Quel Avenir? Paris, Franţa, 3-4 februarie, 1999.
12.11. Cotard, E., Chargé de mission COGEN Europe, L’Europe et la
cogénération: une libéralisarion en demi tente?, Colloque ATEE -
Cogénération Quel Avenir? Paris, Franţa, 3-4 februarie, 1999.
12.12. Neagu, C., Athanasovici, V., Aspecte legislative, reglementări şi strategii
specifice cogenerării. In WEC Regional Energy Forum, Neptun,
România, septembrie 10-14, 2000.
12.13. Stoyanovitch-Salti, Y., L’autoproduction: champ d’application de la
cogénération. Des monopoles concurrrencés, Barcelona, 16/17 iunie
1992.
12.14. *** Small scale cogeneration: the next energy revolution? Cogeneration,
nr.4 iulie-august 2000, p. 32-43, Londra, Anglia.
12.15. Joel, N. S., Small is profitable - the economic benefits of distributed
generation, Cogeneration, nr. 4, iulie-august 2000, p. 17-27, Londra,
Anglia.
12.16. Kaarsberg, T., Watson, S. Power parks, a now solution for local energy.
Cogeneration, nr.1, 2002, p. 33-38, London , Anglia.
12.17. Harvey, D., Clean building, contribution from cogeneration, trigeneration
and district energy, Cogeneration, nr. 5, 2006, p. 107-115, London,
Anglia.
12.18. Pierce, L. J., Does size really matter?; distributed power and its impact on
centralized power generation plants. Cogeneration, nr. 4, 2002, p. 41-46,
London, Anglia.
12.19. Brown, M., Decentralized energy holds 7% share of total electricity,
Cogeneration, nr.2, 2004, p. 27-33, London, Anglia.
12.20. ***Assessment of distributed generation technology application, Prepared
by Resources Dynamics Corporation. Vienna, 2001.
12.21. Hynes, T., Microturbine manoeuvres, boom, bust, and boom again?
Cogeneration, nr.2, 2005, p. 65-71, London, Anglia.
12.22. Jeffrey, L.P., Microturbine distribured generation using conventional and
waste fuel, Cogeneration, nr.1, 2002, p. 43-46, London Anglia.
COGENERAREA DE MICĂ ŞI MEDIE PUTERE - CGMMP 695
CUPRINS CAPITOLUL 12
COGENERAREA DE MICĂ ŞI
MEDIE PUTERE – CGMMP
13. TRIGENERAREA
13.1. Conceptul de trigenerare
Etimologic, corespunzător „cogenerării”, care înseamnă producerea simultană a
două forme de energie (electrică şi căldură) şi trigenerarea reprezintă producerea
simultană a trei „produse energetice”: căldură, energie electrică şi frig. Acesta va
fi sensul noţiunii de trigenerare, utilizată în această lucrare, ca de altfel de
majoritatea specialiştilor energeticieni [3.1 ... 13.21].
Sunt însă specialişti, care dau un sens mai larg noţiunii de trigenerare, cum ar fi
producerea simultană de:
– căldură, energie electrică şi produse chimice specifice [13.22], care de fapt
integrează o centrală de cogenerare într-un ansamblu de producere a unor produse
chimice;
– căldură, energie electrică şi produse combustibile (gaze), prin gazificarea
cărbunilor [13.23];
– energie electrică, combustibil lichid şi gazos [13.24];
– căldură, energie electrică şi hidrogen [13.25] sau oxigen [13.26].
Această interpretare a noţiunii de trigenerare, după cum rezultă din cele expuse
mai sus, reprezintă de fapt asocierea cogenerării cu producerea unor combustibili
sau a unor produse chimice, care în marea lor majoritate reprezintă în fond tot nişte
combustibili superiori, faţă de cei convenţionali.
Aşa cum s-a arătat însă de la început, în prezenta lucrare se va utiliza noţiunea
de trigenerare, caracterizată în principal de producerea energiei electrice, căldurii şi
frigului, notată abreviat „CTG”.
Similar cogenerării şi trigenerarea trebuie să îndeplinească condiţiile specifice
producerii combinate de energie, cu atât mai mult cu cât ea presupune existenţa
cogenerării. Unele condiţii au însă aspecte specifice legate de instalaţiile ce produc
frigul şi de simultaneitatea consumului de frig, cu cele sub formă de căldură şi
energie electrică. Aceste condiţii sunt:
• producerea căldurii şi a energiei electrice are loc în aceleaşi instalaţii
– instalaţiile de cogenerare (ICG) – în timp ce frigul este produs în instalaţii
speciale – instalaţiile frigorifice (IF) –;
• simultaneitatea producerii căldurii şi a energiei electrice este condiţie
impusă de cogenerare, în timp ce frigul poate fi, sau nu, produs simultan cu
acestea, în funcţie de tipul consumatorului de frig (frig cu caracter tehnologic
– în industrie – sau pentru asigurarea condiţiilor de microclimat în incinte
– pentru climatizare –, după cum s-a arătat în § 2.4.);
• energia primară utilizată pentru producerea căldurii, a energiei electrice şi a
frigului este aceeaşi în cazul frigului produs din căldura sau energia electrică ce
provin din instalaţiile de cogenerare;
• consumul de frig în regim de vârf, poate utiliza, sau nu, aceeaşi formă de
energie primară ca şi frigul realizat pe seama căldurii sau a energiei electrice
produse de instalaţiile de cogenerare.
698 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
SFC), chiar dacă pentru încălzire în PTC s-ar putea funcţiona cu o temperatură mai
redusă, conform graficului de reglaj termic impus la intrarea în PTC (v. cap. 19.).
Faţă de varianta din fig. 13.3., noua alternativă reduce numărul conductelor de
transport pentru căldură şi frig, de la două (RTQ – tur/retur şi RTF – tur/retur),
la una singură (RTQF – tur/retur), ceea ce diminuează investiţiile aferente acestora.
În schimb, în timp ce în varianta din fig. 13.3. temperatura apei fierbinţi în RTQ
poate fi variabilă în cursul funcţionării, iar vara constantă la cca. 70ºC pentru că
trebuie să asigure numai consumul de a.c.c. (la 50ºC), în varianta nouă această
temperatură trebuie să rămână constantă tot timpul anului, la cca. 110-120ºC
(inclusiv vara, dacă frigul este necesar climatizării spaţiilor). Creşterea valorii
medii a temperaturii apei fierbinţi în cazul din fig. 13.4. va determina:
a) creşterea pierderilor anuale de căldură pentru noua reţea RTQF, faţă de cele
ale RTQ din fig. 13.3. (pentru perioada de alimentare cu frig, RTF va avea acelaşi
regim termic ca şi RTQF);
b) dacă ICG din CCG sunt turbine cu abur, creşterea valorii medii anuale a
temperaturii apei fierbinţi livrată din contrapresiunea sau prizele reglabile ale
acestora, va conduce la scăderea producţiei anuale de energie electrică în regim de
cogenerare, cu toate efectele tehnice şi economice nefavorabile ce decurg din
aceasta: creşterea costului unitar al energiei produsă de CCG. Acest ultim efect este
funcţie de gradul mediu anual al creşterii temperaturii apei fierbinţi în conducta de
ducere, în perioada alimentării cu frig (a funcţionării SF), faţă de varianta
alimentării numai a PTC;
c) deoarece în varianta din fig. 13.4., returul reţelei RTQF este comun, de la
PTC şi SFC, în cursul funcţionării SFC, temperatura medie a sa va fi mai mică
decât returul rezultat de la PTC. Aceasta are următoarele consecinţe pozitive:
– în cazul ICG cu turbine cu abur, determină creşterea indicelui de
cogenerare realizat, ceea ce va mări producţia de energie electrică în cogenerare
(v. § 7.2.3.);
– în cazul ICG cu turbine cu gaze, sau cu motoare cu ardere internă, va mări
diferenţa medie logaritmică de temperatură pe cazanul recuperator, ceea ce va
determina reducerea suprafeţei de transfer de căldură a acestuia, deci va reduce
investiţia aferentă;
– în cazul ICG cu MAI, schema de recuperare a căldurii va fi în mod
obligatoriu de tip serie, deoarece pe timpul funcţionării SFC, temperatura de tur a
STQF va fi tot timpul peste 100ºC (v. § 6.3.8.).
Fig. 13.5. prezintă o a treia alternativă de realizare a SACCF, din punctul de
vedere al amplasării SF şi al PTC. Faţă de varianta din fig. 13.4. apar următoarele
elemente specifice noi:
– alimentarea cu căldură şi frig a consumatorilor se face descentralizat, prin
folosirea modulelor termice (MT) şi respectiv a (SFI);
– sistemul de reţele de distribuţie utilizează o singură reţea de apă fierbinte
(tur/retur) – RDQF – pentru alimentarea atât a MT, cât şi a SFI.
706 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
Fig. 13.5. Sistemul de alimentare centralizată cu căldură, frig şi energie electrică – SACCF
-, cu distribuţia descentralizată a căldurii şi a frigului; MT – module termice (puncte
termice individuale – PTI); SFI1...3 – staţii pentru producerea descentralizată a frigului;
RDQF – reţea locala de distribuţie a agentului termic – pentru consumatorii de căldură şi
frig pentru climatizare; RDE – reţea locală de distribuţie a energiei electrice pentru
consumatorii respectivi. Restul notaţiilor şi legenda sunt identice cu cele utilizate în
fig. 13.2.
Ţinându-se seama de aceste elemente specifice, apar următoarele:
– agentul termic utilizat în reţeaua termică comună, pentru PTC şi SFI, trebuie
să asigure în fiecare moment al funcţionării condiţiile calitative şi cantitative cele
mai restrictive dintre cele impuse de instalaţiile respective;
– sistemul centralizat de reglaj, adoptat la CCG pentru agentul termic livrat în
RTQF, trebuie să ţină seama de simultaneitatea condiţiilor cantitative şi calitative
impuse de PTC şi respectiv SFI.
Ca urmare, în cursul funcţionării SFI, pentru IFA, în conducta de ducere a apei
fierbinţi (RTQF) trebuie asigurată o temperatură minimă de cca. 100ºC, chiar dacă
la intrarea în PTC consumatorii de căldură ar admite temperaturi mai mici. La fel,
în perioadele în care SFI nu funcţionează, temperatura minimă a apei fierbinţi la
intrarea în PTC va fi aceea impusă de consumatorii de încălzire (CQi), în funcţie de
tipul de reglaj adoptat pentru aceştia. Astfel, temperatura medie anuală a apei
fierbinţi în conducta tur de apă fierbinte va creşte, faţă de valoarea corespunzătoare
TRIGENERAREA 707
schemei din fig. 13.3. Efectele acestei creşteri şi respectiv a scăderii pe conducta
comună de retur a apei fierbinţi, sunt similare celor prezentate pentru schema din
fig. 13.4., extinse în acest caz şi la reţeaua de distribuţie, care are practic acelaşi
regim de funcţionare ca şi al celui din reţeaua de transport (RTQF).
Stabilirea variantei de SACCF, dintre cele trei alternative prezentate în
fig. 13.3. ... 13.5., se face pe baza calculelor tehnico-economice. Rezultatele
acestora vor fi influenţate, în principal, de următoarele elemente:
– valorile de calcul ale consumurilor de căldură sub formă de apă caldă de
( )
consum q acc c
( ) ( )
, încălzire qic şi cel de frig q cf , ţinându-se seama şi de
simultaneitatea acestora;
– structura relativă a cererii totale de căldură pentru încălzire şi prepararea apei
((
calde de consum, faţă de cererea de căldură a IFA qic + q accc
) c
)
/ q IFA ;
– gradul anual de simultaneitate a consumurilor de căldură pentru încălzire şi
climatizare, în funcţie de curbele de variaţie anuală ale acestora;
– distanţele de transport a căldurii şi frigului, între CTG sau CCG şi
consumatori, respectiv PTC şi SFC centralizată – pentru cazul fig. 13.3. şi 13.4.;
– ponderea producţiei de frig din IFA şi IFC, faţă de total, în cazul variantelor
din fig. 13.3. şi 13.4.;
– tipul ICG utilizate şi a ponderii căldurii livrată de acestea, pentru alimentarea
cu căldură şi respectiv pentru IFA, faţă de aceea livrată de ITV.
În vederea calculelor tehnico-economice, în tabelele 13.1...13.3 sunt prezentate
condiţiile de dimensionare şi regimurile caracteristice de funcţionare pentru
instalaţiile frigorifice, reţelele termice de transport şi de distribuţie, specifice
SACCF, în cele trei variante corespunzătoare fig. 13.3. ... 13.5.
708 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
( )
FIFC cj = FSFI cj ⋅ 1 − α cIF , j
unde:
( )(
FIFA j (τ F ) = FSFI j (τ F ) ⋅ α IF , j (τ F ) )
QIFAcj = FIFAcj / COPIFA
( )( )
c
,j FIFC j (τ F ) = FSFI j (τ F ) ⋅ 1 − α IF , j (τ F )
EIFC j = FIFC j / COPIFC , j
c c c
( j F ) ( IFA, j F )
QIFA (τ ) = FIFA (τ ) / COP
j F (τ )
Dimensionarea racordului de apă EIFA j (τ F ) = (FIFC j (τ F ) )/ (COPIFC , j (τ F ) )
fierbinte din RTQF, pentru SFIj:
c
G IFA c
( ( c c
))
, j = QIFA j / c af ⋅ t RTQF − t IFA, j
GIFA, j (τ F ) = (QIFAj (τ F ))/ (caf ⋅ (t RTQF (τ F ) − t IFA, j (τ F )))
notă: tRTQF identică pentru toate SFIj.
Dimensionarea racordului de agent de Gar , j (τ F ) = (FSFI j (τ F ) )/ (car ⋅ (t ar
"
, j ( τ F ) − t ar , j ( τ F ) ))
'
– în cazul SACCF din fig. 13.4.: în orice moment din cursul perioadei de alimentare cu frig (τ F ) , temperatura tRTQF a apei fierbinţi la
'
intrarea în IFA trebuie să fie cel puţin egală cu temperatura minimă necesară „antrenării” IFA (≥100°C), în funcţie de tipul acesteia; t ar este
"
aceeaşi pentru toţi consumatorii de frig arondaţi la SFC; t ar este temperatura de amestec a debitelor Gar returnate de consumatorii arondaţi la
"
SFC, cu temperaturile aferente t ar ,j ;
– în cazul SACCF din fig. 13.5.: aceleaşi observaţii făcute în cazul fig. 13.4., cu menţiunea că este cazul SFI, în loc de SFC.
TRIGENERAREA 711
( ( ))
l m
l =1 l =1 Gaf (τi ) = (QPTCl (τi )) / caf ⋅ taf' (τi ) − taf" ,l (τi )
∑
şi l =1
(Q ) = ∑ ((Q ) )
n
c c unde:
i l i l j n
j =1 QPTCl (τi ) = ∑ (Q i ,l (τ i ) + Qacc,l (τi ) ) j
(Q ) = ∑ ((Q ) )
n j =1
c c
acc l acc l j – vara, pe durata ( τ v ):
j =1
G = QCTG / (c ⋅ (t )) ∑ (QPTC (τ )) / (c ⋅ (t ))
m
c
af
c
af
', c
af − t af
", c
Gaf (τv ) = l v af
'
af (τv ) − t af
"
(τv )
l =1
unde:
n
QPTCl (τ v ) = ∑ (Q
j =1
acc ,l ( τ v ) j)
b) Reţeaua pentru agentul de răcire – RTF – două conducte tur/retur, identice ca diametru
– pe toată perioada alimentării cu frig ( τ F ):
∑( )
RTF face legătura între CTG şi n
consumatorii de frig – CFj – FCTG c = F c j , ţinând seama de n
j =1 FCTG (τ F ) = (F (τ F ) ) j , ţinând seama de
∑
j =1
712 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
∑ (G )
n
∑( )
n
c
Gar = c
Gar = Gar (τ F ) = ar ( τ F ) j =
j
j =1
j =1
∑ ((F (τ ( ( )))
n
∑ (F ) / (c ⋅ ( )) )
n
= c ", c
t ar − t ar
', c = F) j / car ⋅ t ar
"
(τ F ) − t ar
'
(τ F ) ,
j ar
j =1
j =1
este aceeaşi pentru toţi consumatorii unde: t ar (τ F ) este aceeaşi pentru toţi consumatorii de
'
', c
unde: t ar
de frig (CFj); t ar", c
este dată de: frig (CFj), pe toată perioada ( τ F ); t ar"
(τ F ) este dată
de:
∑ ((t ) )/ G
n
∑ (t ) /G
", c
t ar = ", c
⋅ Gar
c c n
j =1
ar j ar "
t ar (τ F ) = ar ( τ F ) ⋅ Gar ( τ F ) j
"
ar (τ F )
j =1
Varianta de SACCF din fig. 13.4.
Reţeaua de apă fierbinte – două conducte tur/retur, identice ca diametru
RTQF face simultan legătura între QCCG c = QPTC c + QSFC c , ţinând seama de – iarna, pe durata ( τi ):
CCG cu PTCl şi SFCl
simultaneitatea valorilor QPTC c cu QSFC c ; QCCG (τi ) = QPTC (τi ) + QSFC (τi ) , ţinând seama de
simultaneitatea lui QPTC şi QSFC;
∑( )
m
QPTC = c c
QPTC , unde: unde:
l
∑ (QPTC )
l =1 m
• QPTC (τi ) = (τi ) ,
(QPTC ) = ∑ ( )
n l
c
l QPTClc j , l =1
j =1 în care:
∑ (QPTC )
în care: n
QPTCl (τi ) = l (τi ) j
şi
j =1
TRIGENERAREA 713
∑ (QSFC ) , unde:
m m
QSFC c = c
l
• QSFC (τi ) = ∑ (QSFC (τ ))
l =1
i l
l =1
(FSFC ) = ∑ (F ) = ∑∑ (F )
n m n j =1 l =1 j =1
( ). ∑ (G )
m
consumatorilor de frig CF j Gaf (τ i ) = af (τ i ) + Gaf (τ i ) l
PTC SFC
l =1
Gafc = Gafc , PTC + Gafc ,SFC
unde:
unde:
∑ (G )=
m
af (τ i ) l
∑( ) = ∑( )/
m m PTC
Gafc ,PTC = Gafc , PTC l c
QPTC l l =1
l =1 l =1
( ( )) ∑ (Q (τ ) + Q (τ )) / (c ⋅ (t (τ ) − t (τ )))
m
/ caf ⋅ t af',c − t af
",c = i i acc i l af
'
af i
"
af i
l =1
∑ (G ) = ∑ (QSFC ) /
m m
iar "
t af (τi ) este dată de:
Gafc ,SFC = c
af ,SFC l
c
l
∑( )(
"
) ∑( )
l =1 l =1 m m
/ (c ⋅ (t − t ))
"
t af ( τi ) = t af (τi ) ⋅ Gaf (τi ) / Gaf (τi ) l
',c ",c
l
af af af l =1 l =1
– vara, pe durata τ v , sunt valabile relaţiile de mai
sus, ţinându-se seama că Qi (τ v ) = 0 .
Varianta de SACCF din fig. 13.5.
Reţeaua de apă fierbinte – două conducte tur/retur, identice ca diametru
RTQF face simultan legătura între QCCG c = QMT c + QSFI c , QCCG (τ) = QMT (τ) + QSFI (τ)
CCG cu MTj şi SFIj ţinând seama de simultaneitatea valorilor
ţinând seama de simultaneitatea valorilor
c c QMT (τ) cu QSFI (τ) ;
QMT cu QSFI ;
n
QMT (τ) = ∑ (Q (τ) + Q )
acc ( τ) j
∑ (QMT ) = ∑ (Q )
n n
i
QMT c = c
j
c
i + QMTacc
c
j j =1
j =1 j =1
şi
∑ (QSFI ) = ∑ (QIFA )
n n n
QSFI c = =
∑ (QSFI (τ))
c c
j j QSFI (τ) = j =
j =1 j =1 j =1
∑ (FIFA )
n n
= =
∑ ((FSFI (τ) ⋅ α (τ) ) / (COPIFA (τ) )) j ;
c c
/ COPIFA j = SFI
j =1 j =1
∑ ((FSFI )( ))
n
Gaf (τ) = Gaf ,MT (τ) + Gaf ,SFI (τ)
= c
⋅ α cSFI / COPIFA
c
j
j =1 în care:
TRIGENERAREA 715
∑ (G )
n
∑ (QMT (τ)) / (c ⋅ (t ))
n
Gafc ,MT = c
=
af ,MT j = j af
'
af (τ) − t af
"
( τ)
j =1
j =1
∑ (QMT ) / (c ⋅ (t ))
n
şi
= c
af
',c
− t af
",c
∑ (G )
j af n
j =1
Gafc , SFI (τ) = c
af , SFI (τ) j =
şi j =1
∑ (G )
n
∑ (Q ) / (c ⋅ (t ))
n
Gafc ,SFI = c
=
af ,SFI j = SFI ( τ) j af
'
af (τ) − t af
"
( τ)
j =1
j =1
∑ (QSFI ) / (c ⋅ (t ))
n
= c ',c
− t af
",c în care: t af' (τ) ≥ 100°C tot timpul cât FSFI>0,
j af af
j =1
aceeaşi pentru MT şi SFI, indiferent de τ; t af
"
(τ) este
în care:
dată de:
",c
taf = "
taf (τ) =
n
∑(
= taf
j =1
",c c ",c
) (
,MT ⋅ Gaf ,MT j + t af ,SFI ⋅ Gaf ,SFI
c
) / G
j
c
af
n
= ∑(( "
taf )(
,MT (τ) ⋅ Gaf ,MT (τ)
)) j + ((taf" ,SFI (τ))⋅ (Gaf ,SFI (τ))) j /
j=1
(
/ Gaf (τ) )
Notaţii folosite: QCTG, QPTC, QSFC, QMT, QSFI – debite de căldură livrate/primite de diversele subansamble componente ale SACCF,
în kWt; Gaf, Gar – debit de apă fierbinte, respectiv de agent de răcire, în kg/s; t af' , t af
"
– temperatura apei fierbinţi, tur/retur;
716 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
Gaf ,MT şi Gaf ,SFI – debit de apă fierbinte necesar PTC, respectiv SFC, MT şi SFI; COPIFA – coeficientul de performanţă al IFA;
α SFC , α SFI – raportul între debitul de frig produs de IFA din SFC, respectiv din SFI; (l = 1...m) – numărul de PTC şi/sau SFC, ale SACCF;
(j = 1...n) – numărul de consumatori; τi , τ v , τ F – perioada de încălzire, respectiv de vară şi de alimentare cu frig; indicele superior „c”
reprezintă valorile de calcul ale mărimilor respective; celelalte notaţii corespund celor din fig. 13.3...13.5. şi tabelul 13.1.
∑ (Q )
RDQi face legătura între PTC şi n n
( (
Gic = Qic / cac ⋅ ti', c − ti", c )) G (τ ) = Q (τ ) / (c ⋅ (t (τ ) − t (τ ) ))
i i i i ac
'
i i
"
i i
∑ (F )
RDF face legătura între SFC şi n n
consumatorii de frig (CF) FSFC c =
j =1
c
j FSFC (τ F ) = ∑ (F ( τ
j =1
F) j )
c
Gar = FSFC c / car ⋅ t ar
", c
( (
− t ar
', c
)) Gar (τ F ) = FSFC (τ F ) / car ⋅ t ar
"
( (
(τ F ) − t ar
'
(τ F ) ))
unde: ', c
t ar este identică pentru toţi unde: în orice moment τ F , '
t ar (τ F ) este aceeaşi
consumatorii (CFj); ", c
t ar este dată de: pentru toţi consumatorii (CFj); "
t ar (τ F ) este dată de:
∑ (t ) ∑ (t ) / G
n n
", c
t ar = ", c
⋅ Gar
c c
j / Gar
"
t ar (τ F ) = ar ( τ F ) ⋅ Gar ( τ F ) j
"
ar ( τ F ) .
ar
j =1 j =1
Varianta de SACCF din fig. 13.5.
Nu este cazul, deoarece RDQ şi RDF sunt însăşi conductele de legătură din cadrul fiecărui consumator (Cj), pentru distribuţia căldurii din
MT şi a frigului, din SFI la consumatorii respectivi.
Notaţii folosite: Gacc , Gi – debitul de acc, respectiv de apă caldă pentru încălzire, în kg/s; restul notaţiilor corespund celor din tabelul 13.2 şi
fig. 13.3...13.5.
718 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
25
md.zi.iulie
te
md.zi.august
te
20
md.zi.iunie
te
md.zi.septembrie
te
15 md.zi.mai
te
septembrie
10 mai
τ
+5
[h/zi]
0 4 8 12 16 20 24
Din fig. 13.6. rezultă că temperaturile medii zilnice cele mai ridicate sunt în
c
luna iulie, ceea ce a condus la a considera această valoare de calcul t em , care
c
pentru Bucureşti este ( t em ) = 21°C. Aplicând relaţia (13.2), rezultă valoarea
tev = 21 + 7 = 28°C, care este totodată temperatura exterioară de calcul pe perioada
de vară, pentru oraşul Bucureşti: (tec ) Buc = (tev ) Buc = 28°C;
b) în cazul climatizării tehnologice (a incintelor climatizate din considerente
tehnologice – de producţie – specifice unor procese din unele ramuri industriale)
temperatura interioară se stabileşte în funcţie de condiţiile impuse de procesele
respective, astfel:
– pentru incinte cu degajări interioare de căldură Qdeg ≤ 23 W/m 2 ,
temperatura interioară pe perioada de climatizare trebuie să îndeplinească condiţia:
ti ≤ t e + 3 [°C] (13.3)
2
– pentru incinte cu Qdeg > 23 W/m , ti este dată de:
ti ≤ t e + 5 [°C] (13.4)
În ceea ce priveşte temperaturile exterioare medii lunare, pentru lunile
corespunzătoare – în general – perioadei de climatizare – în cazul unor localităţi
din România, acestea sunt prezentate în tabelul 13.4, iar fig. 13.7. prezintă variaţiile
anuale ale temperaturilor exterioare medii lunare (maxime zilnice, mediile mediilor
zilnice şi minime zilnice) pentru perioada lunilor mai ... septembrie.
Temperaturile medii – tml – ale lunilor mai ... septembrie,
pentru unele localităţi din România [13.27]
Tabelul 13.4
temed.zi.lunar
[°C]
+30
+10
mai iunie iulie august septembrie
Fig. 13.7. Variaţia anuală a temperaturilor exterioare medii lunare (maxime şi minime)
în lunile mai ... septembrie, pentru Bucureşti [13.27].
Valorile de calcul ale temperaturii medii zilnice lunare tem, ale conţinutului
de umiditate – xcl – ale aerului exterior şi amplitudinea zilnică – Az –
în luna iulie, pentru o serie de localităţi din România [13.27]
Tabelul 13.5
Gradul de asigurare (în %) Valori
Nr. medii:
Localitatea 95 90 80 tml / xcl Az
crt.
tem / xcl tem / xcl
1 2 3 4 5 6 7
1. Arad 26/10,95 24,7/10,65 23,3/10,25 20,9/9,6 7
2. Bacău 23,8/11,95 23/11,7 22,2/11,45 19,9/10,85 6
3. Baia Mare 24,5/12,1 23,7/11,8 22,5/11,5 19,9/10,5 6
4. Botoşani 24,4/11,40 23,5/11,4 22,4/11,35 20/11,25 6
5. Braşov 21,6/10,4 20,7/10,3 19,6/10,15 17,8/9,9 7
6. Brăila 26,7/11,55 25,8/11,35 24,6/11,15 22,2/10,7 7
7. Bucureşti 26,5/11,8 25,7/11,65 24,6/11,50 22,4/11,15 7
8. Buzău 26,6/12,15 25,5/11,8 24,3/11,50 22/10,9 6
9. Cluj Napoca 23/10,15 22,2/10,05 21,1/9,95 18,7/9,55 6
10. Constanţa 25,6/12,7 24,8/12,65 23,9/12,4 21,8/12,10 4
11. Craiova 26,4/11 25,1/10,8 23,6/10,6 21,4/10,2 7
12. Deva 23,7/10,85 22,9/10,8 21,8/10,7 19,7/10,5 7
13. Focşani 26,2/12 25,1/11,7 23,9/11,4 21,6/10,7 6
14. Galaţi 26,7/11,55 25,8/11,35 24,6/11,15 22,2/10,7 6
15. Iaşi 25/11,35 24,1/11,2 22,9/11,0 20,4/10,45 6
16. Oneşti 23,5/11,85 22,7/11,65 21,9/11,4 19,6/10,75 6
17. Oradea 25,5/10,15 24,4/10,1 23,2/10,05 20,7/10 7
18. Piatra Neamţ 23,7/11,35 22,7/11,15 21,6/10,9 19,2/10,4 6
19. Piteşti 24,3/10,5 23,3/10,3 22,2/10,05 20/9,6 7
20. Ploieşti 25,6/10,8 24,3/10,7 23,1/10,6 20,9/10,3 7
21. Reşiţa 23,2/11 22,2/10,75 21/10,4 18,7/9,95 6
22. Râmnicu Vâlcea 25/11,35 23,6/11 22,6/10,75 20,7/10,3 6
23. Satu Mare 24,8/11,4 23,9/11,05 22,7/10,8 19,9/9,95 7
24. Sibiu 22,7/11,25 21,9/11,05 20,8/10,85 18,9/10,5 7
TRIGENERAREA 725
Tabelul 13.8
)
Ora zilei *
Orientare iDm
6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 idm
N 53 3 - - - - - - - - - 3 53 5
Suprafaţă verticală
unde QPE reprezintă suma aporturilor de căldură din exterior, prin elementele
inerţiale (pereţi, planşee), în Wt; QFE – aporturile de căldură pătrunse prin
elementele neinerţiale (ferestre, luminatoare), în Wt; QIV – fluxurile termice
pătrunse prin elementele de delimitare faţă de incintele vecine, în Wt.
728 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
St
H
Sf h
h l
l
Sl Sp
B
L
unde SPE este suprafaţa totală a elementelor inerţiale ale incintei, în contact cu aerul
exterior, în m2; qPE – fluxul termic intrat din exterior, raportat la unitatea de
2
suprafaţă, în W/m .
De remarcat faptul că datorită inerţiei termice a elementelor masive de
construcţie, fluxul termic unitar (qPE) este amortizat şi defazat în timp, la trecerea
prin elementul considerat.
Mărimea fluxului termic unitar qPE, este dată de relaţia:
q PE = k PE ⋅ (t sm − t i ) + α i ⋅ η PE ⋅ (t s − t sm )
2
[W/m ] , (13.10)
în care: tsm este temperatura echivalentă medie a aerului exterior, în °C;
ti – temperatura interioară pe perioada de vară (v. relaţiile 13.1...13.4) în °C;
ts – temperatura echivalentă de calcul a aerului exterior, în °C; αi – coeficientul de
transfer de căldură superficial la suprafaţa interioară a elementului de construcţie,
2
în W/m ·K (pentru trecerea căldurii prin pereţi, sau prin podea de jos în sus,
αi = 8 W/m2·K, iar pentru trecerea căldurii prin tavan de sus în jos,
αi = 5,8 W/m2·K); ηPE – coeficientul de amortizare a fluxului termic pătruns în
încăpere (v. § 13.4.4.3.).
Calculul lui tsm şi ts se face cu relaţiile:
A
t sm = t em + ar ⋅ I m [°C] (13.11)
αe
şi
A
t s = t e + ar ⋅ I [°C] , (13.12)
αe
în care tem s-a definit la § 13.4.2.1; te – temperatura aerului exterior în momentul
calcului, în °C; Aar coeficientul de absorbţie a radiaţiei solare (v. [13.27],
tabelul 9.1.1, pag. 192); αe – coeficientul de transfer de căldură superficial la
exterior, având valoarea αe = 17,5 W/m2·K; Im – intensitatea medie a radiaţiei
solare totale, pentru orientarea incintei, calculată cu relaţia (13.5) pentru valorile
medii zilnice ale radiaţiei directe (ID,m) şi ale celei difuze (Id,m) – (v. § 13.4.3.3. –
tabelul 13.8) – în W/m2; I – definită de relaţia (13.5).
Ţinându-se seama de relaţiile (13.11) şi (13.12), expresia (13.10) devine:
A
q PE = (α i ⋅ η PE ) ⋅ t e + α i⋅ ⋅ η PE ⋅ rs ⋅ I − k PE ⋅ t i +
αe
[W/m2] . (13.13)
⋅ I m ⋅ (k PE − α i ⋅ η DE )
Ars
+ t em +
αe
Pentru o incintă dată, corespunzător unor condiţii constructive şi caracteristici
termice date, în anume condiţii climaterice exterioare, relaţia (13.13) se poate scrie
în forma generală:
q PE = K1 ⋅ t e + K 2 ⋅ I − K 3 ⋅ t i + K 4 [W/m2] , (13.14)
în care:
730 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
K1 = α i ⋅ η PE [W/m ⋅K]
2
, (13.15)
Ars A
K 2 = α i ⋅ η PE ⋅ = K1 ⋅ rs [°C] , (13.16)
αe αe
K 3 = k PE [W/m ⋅K]
2
, (13.17)
şi
K 4 = t em + rs ⋅ I m ⋅ (k PE − α i ⋅ η PE )
A 2
[W/m ] . (13.18)
α e
În condiţiile de calcul (ale lunii iulie), relaţia (13.14) devine:
c
q PE = K1 ⋅ t ec + K 2 ⋅ I c − K 3 ⋅ t ic + K 4 [W/m2] , (13.19)
unde t ec , t ic c
şi I sunt valorile de calcul (maxime convenţionale) ale respectiv te , ti
şi I .
Concluzie: din relaţia (13.14) rezultă că valorile curente ale fluxului termic
unitar pătruns în incinta climatizată – dată – este o funcţie de tipul:
q PE = f (t e , ti , I ) [W/m ]
2
, (13.20)
iar valoarea sa de calcul este:
c
q PE (
= f t ec , tic I c ) [W/m ]
2
. (13.21)
Observaţie: efectele asupra lui qPE ale lui te şi I, deci asupra climatului interior
al incintei, se resimt după un interval de timp – defazaj – de ε ore. Ca urmare,
variaţia diurnă a lui qPE este întotdeauna decalată în urmă cu „ε” ore, faţă de
variaţiile simultane ale lui t şi I.
• Aporturile de căldură prin elementele vitrate – QFE
Conform STAS 6648/1, fluxul termic intrat în incintă prin ferestre şi
luminatoare, se poate calcula cu relaţia:
QFE = Qrs + Qt [W] , (13.22)
în care Qrs reprezintă fluxul termic datorat radiaţiei solare directe şi difuze, în W;
Qt – fluxul termic intrat în incintă datorat diferenţei de temperatură: ∆t = t e − ti .
Aceste fluxuri termice se calculează cu relaţiile:
( ∗
Qrs = c1 ⋅ c 2 ⋅ c3 ⋅ m ⋅ ( S PE )
⋅ I DMax ⋅ a1 ⋅ a 2 ) + ( S FE ⋅ I dMax ) [W] , (13.23)
şi:
(
Qt = S FE ⋅ k FE ⋅ t s∗ − ti ) [W] , (13.24)
unde c1 este un coeficient de calitate, în funcţie de tipul ferestrei şi caracteristicile
sticlei (valorile sale sunt conform [13.27] – tabelul 9.1.2, pag. 193);
c2 – coeficient de ecranare a ferestrei (valorile sale vezi în [13.27] – tabelul 9.1.2,
pag. 193); c3 – raportul între suprafaţa totală a sticlei şi suprafaţa totală a ferestrei
(v. [13.27] – fig. 9.1.1, pag. 192 – c3 = 0,7...0,9); m – coeficientul de acumulare a
fluxului termic radiant în elementele delimitative interioare ale încăperii, în funcţie
de coeficientul mediu de asimilare termică (v. [13.27] – tabelele 9.1.3 şi 9.1.4 –
∗
pag. 194 şi 195); S FE – suprafaţa însorită a ferestrei (v. [13.27] – fig 9.1.2,
TRIGENERAREA 731
2
pag. 193); SFE – suprafaţa golului ferestrei, în m ; I DMax , I dMax – intensitatea
2
maximă a radiaţiei solare directe, respectiv difuze (v. § 13.4.3.3.), în Wt/m ;
a1 – factor de corecţie în funcţie de starea atmosferei (v. § 13.4.3.3.); a2 – factor de
corecţie în funcţie de altitudine (v. § 13.4.3.3.); kFE = 1/RFE, unde RFE este
2
rezistenţa termică globală a ferestrei (conform STAS 1907/1), în m ·K/Wt;
ti – temperatura aerului interior în °C; t s∗ – temperatura echivalentă de calcul a
aerului exterior, calculată cu relaţia (13.12), iar pentru ferestrele duble se determină
cu expresia:
2 A ⋅ ( Aar − 1)
t s∗ = t e + ar ⋅I [°C] , (13.25)
αe
în care notaţiile corespund celor din relaţia (13.12).
Notă: în funcţie de tipul constructiv al ferestrelor, din lemn, simple sau duble,
cu geamuri din sticlă obişnuită, se consideră că t s∗ = t e ; pentru ferestrele metalice
simple cu geamuri din sticlă obişnuită, t s∗ ≤ t e + 10 ; pentru ferestrele metalice
duble cu sticlă obişnuită, t s∗ ≤ te + 15.
Raportând relaţiile (13.23) şi (13.24) la SPE şi ţinând seama de relaţia (13.25),
atunci se poate scrie:
Q S
q rs = rs = c1 ⋅ c 2 ⋅ c3 ⋅ m ⋅ FE ⋅
S PE S PE
2
[W/m ] , (13.26)
S ∗
⋅ FE
⋅I Max
⋅ a1 ⋅ a 2 + I d
MAX
S FE D
şi:
Q S 2 A ⋅ ( Aar − 1)
qt = t = FE ⋅ k FE ⋅ t e + ar ⋅ I − ti [W/m ] ,
2
(13.27)
S PE S PE α e
în care SFE /SPE reprezintă cota de suprafaţă din incintă, ce revine suprafeţei vitrate,
∗
raportată la toată suprafaţa laterală a incintei; S FE / S FE cota din SFE însorită.
Ţinându-se seama de fig. 13.8., rezultă:
nFE nl
S FE
∑ ∑
S FEi + S l , j
i =1 j =1
= (13.28)
S PE 2 ⋅ ( L ⋅ B + B ⋅ H + L ⋅ H )
în care nFE este numărul de FE; nl – numărul de luminatoare.
Introducând relaţiile (13.26) şi (13.27) în (13.22) (după raportarea sa la SPE)
rezultă:
732 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
S∗
c1 ⋅ c 2 ⋅ c3 ⋅ m ⋅ FE ⋅ I DMax ⋅ a1 ⋅ a 2 + I dMax +
S FE S
q FE = ⋅ FE [W/m2]. (13.29)
S
2 Aar ⋅ ( Aar − 1) PE
+ k FE ⋅ t e + ⋅ I − t i
αe
Pentru o incintă dată, relaţia (13.29) se poate scrie sub forma generală:
q FE = K 5 ⋅ t e + K 6 ⋅ I − K 7 ⋅ t i + K 8 [W/m2] , (13.30)
în care:
S
K 5 = k FE ⋅ FE [W/m2·K] , (13.31)
S PE
S 2 A ⋅ ( Aar − 1)
K 6 = k FE ⋅ FE ⋅ ar [°C] , (13.32)
S PE αe
S
K 7 = K 5 = k FE ⋅ FE
2
[W/m ·K] (13.33)
S PE
şi
S S∗
K 8 = FE ⋅ c1 ⋅ c 2 ⋅ c3 ⋅ m ⋅ FE ⋅ I DMax ⋅ a1 ⋅ a 2 + I dMax [W/m ] .
2
(13.34)
S PE S
FE
În condiţiile de calcul (ale lunii iulie), relaţia (13.30) devine:
= K 5 ⋅ t ec + K 6 ⋅ I c − K 7 ⋅ t ic + K 8
c 2
q FE [W/m ] , (13.35)
c
unde t ec , t ic şi I sunt valorile de calcul (maxime convenţionale) ale respectiv,
te, ti şi I.
Concluzie: din relaţia (13.30) rezultă că valorile curente ale fluxului termic
unitar pătruns prin suprafeţele vitrate înconjurătoare ale incintei climatizate dată,
este o funcţie de tipul:
q FE = f (t e , ti , I ) [W/m ]
2
, (13.36)
iar valoarea sa de calcul este:
= f (t ec , tic , I c )
c 2
q FE [W/m ] . (13.37)
• Aporturile de căldură de la incintele vecine – Qiv
Calculul acestora depinde de gradul de vitrare al incintelor vecine:
a) cazul curent al încăperilor vecine cu un grad mic de vitrare (slab sau normal
însorite), când fluxul termic pătruns din aceste încăperi în aceea vecină climatizată
este considerat constant, dat de relaţia:
Qiv = (∑ )
S p,i ⋅ k p,i ⋅ (t a − ti ) [W] , (13.38)
unde: ∑ S p,i reprezintă totalul suprafeţelor pereţilor interiori care despart
2
încăperea climatizată de încăperile vecine, în m ; k p ,i – coeficientul global de
transfer de căldură al pereţilor interiori despărţitori de încăperile vecine, în
TRIGENERAREA 733
Analizând structura sarcinii totale qrc (sau q r∗,c ) rezultă că aportul termenului
determinat de te , faţă de cel determinat de I, este:
c
qr (t e ) 5,97 ⋅ 28 167,16
= = ≈ 1,012 .
qr ( I ) 0,204 ⋅ 809,6 165,16
În concluzie, din exemplul dat rezultă că în mărimea valorii de calcul a
sarcinii termice de vară, pentru climatizarea incintei date, în condiţiile
climatice ale oraşului Bucureşti, aportul de căldură de calcul datorat radiaţiei
solare exterioare (q rc ( I c )) este, aproximativ, de acelaşi ordin de mărime cu cel
datorat temperaturii exterioare ( q rc ( t ec )).
Aceasta este o constatare importantă atât pentru dimensionarea sarcinii
termice totale qr, cât şi sub aspectul variaţiei acesteia (zilnice, lunare şi în
sezonul de vară), care trebuie să ţină seama de simultaneitatea variaţiei celor
doi termeni: qr (I) cu qr (te).
Valorile zilnice caracteristice ale temperaturii exterioare (te), în perioada de răcire - de vară (mai...septembrie), pentru
oraşul Bucureşti
Tabelul 13.11
Nr. luna
Mărimi caracteristice U.M.
crt. mai iunie iulie august septembrie
1. Amplitudinea variaţiei zilnice lunare grd. 14 12 13 12 12
2. Valoarea maximă zilnică - lunară °C 23 26,3 28 27 23,5
Ora apariţiei valorii maxime - zilnice,
3. (1 ora 19 19 18 18 19
lunare
4. Valoarea minimă zilnică - lunară °C 9,1 14 15 15 11,1
Ora apariţiei valorii minime - zilnice,
5. (1 ora 8-9 8 7 7-8 8
lunare
6. Intervalul zilnic în care t e ≥ 20°C ora 16 - 21 13 - 24 11 - 1 12 - 1 15 - 22
7. Numărul zilnic de ore, în care t e ≥ 20°C ore/zi 6 12 15 14 8
Valoarea medie zilnică pe 24 de ore
8.
(t
med . zi
e ) °C 15,4 19,8 21,7 21,1 16,8
te [°C]
30
28
a
iulie
26
august
24
22
20 te= 20°C
mai
iunie
18
16
septembrie
14
12
10
τ [h/zi]
8
0 4 8 12 16 20 24
740 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
ti [°C] b
26
august
24 iulie
22 iunie
20 ti= 20°C
mai
18
septembrie
16
τ [h/zi]
14
0 4 8 12 16 20 24
2
I [W/m ]
800 c
media orară zilnică în lunile
mai - septembrie
600
400
200
τ [h/zi]
0
4 8 12 16 20 24 4
Fig. 13.9. Variaţiile orare zilnice, în perioada de răcire - vara -, în condiţiile Bucureştiului,
ale: a - temperaturii exterioare (te); b - temperaturii interioare (ti); c - radiaţiei
solare (I).
TRIGENERAREA 741
Valoarea medie pe
intervalul zilnic în care
9. °C 20,8 21,6 22,2 22,0 20,9
ti ≥ 20°C (t imed.zi )
( ti )
742 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
qr [W/m ⋅locuit]
2
150
140
iulie
august
120
iunie
septembrie
100
mai
80
60
40
+20
τ [h/zi]
0 4 8 12 16 20 24
a
744 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
qr [W/m ⋅construit]
3
50
august iulie
40
iunie
septembrie
30
mai
20
10
τ [h/an]
0 4 8 12 16 20 24
b
Fig. 13.10. Variaţiile orare zilnice ale sarcinii termice de răcire – vara – pentru o incintă
urbană, în condiţiile Bucureştiului: a – qr, raportată la suprafaţa locuită;
b – qr raportată la volumul interior.
TRIGENERAREA 745
∑( )
Durata anuală totală a 5
1. τ an 1838 τrzi ⋅ nzi j
sarcinii termice Qran r
j =1
h/an
∑ (τrzi(t ) ⋅ nzi ) j
Durata anuală pentru 5
2. zi τ an 982
t i ≥ 20°C
r (t i ) i
j =1
∑ (Qrzi ⋅ nzi )j
2 5
Sarcina termică Wh/m ·an 135038
3. Qran 3
anuală totală Wh/m ·an 44849 j =1
2
Sarcina termică Wh/m ·an 73191
∑ (Qrzi(ti) ⋅ nzi )j
5
4. anuală pentru Qran(t ) 3
i
Wh/m ·an 24264 j =1
t izi ≥ 20°C
2
Sarcina termică W/m 73,5
5.
medie anuală totală
q rmd .an 3 Qran / τ an
r
W/m 24,4
2
Sarcina termică W/m 74,5
6. medie anuală pentru q rmd .an
(t ) 3 Qran(ti ) / τ an
r ( ti )
i
W/m 24,7
tizi ≥ 20°C
(1 (3
Gradul anual de 0,507 0,514
7. µ an
r - (2 (4 q rmd .an / q rM
aplatisare a qr 0,508 0,515
(1 (3
Durata anuală de 73,5 24,5
8. τ M .an / τ an
utilizare a maximului r.u r % (2 (4 Qran / τ an
r
74,5 247
Notă: 1)
– pentru qr în W/m2 şi τ an
r ; 2)
– pentru qr în W/m3 şi τ an
r ;
3)
– pentru qr în W/m2 şi τ an
r (ti ) ;
4)
– pentru qr în W/m3 şi τ an
r (ti ) .
Analiza acestora permite următoarele constatări importante referitoare la
condiţiile de dimensionare şi funcţionare a instalaţiilor ce compun centralele de
trigenerare:
– în timp ce durata anuală a cererii de căldură pentru climatizarea de confort,
vara – τ an
r – bazată numai pe condiţia qr > 0, este de cca. 1840 h/an, în realitate,
ţinându-se seama şi de microclimatul incintei climatizate, prin care
ti ≥ (te = + 20°C), aceasta scade la cca. 980 h/an. Deci, condiţia de microclimat
este aceea care decide în final durata şi modul de funcţionare a instalaţiilor de
trigenerare;
– sarcina termică anuală impusă de respectarea condiţiei de microclimat
(adică ti ≥ (te = 20°C)) – Qran(ti ) – reprezintă cca. 54% din valoarea Qran ,
determinată de condiţia qr > 0;
TRIGENERAREA 747
150
145
140
140
120
100
80
60
3 1
48
40 2
20 4
τ [h/an]
2 - τ an
r =1838 h/an şi q r = 48 W/m ⋅construit; 3 - τ r = 982 h/an şi
M 3 an
11 12
7 3 2 4 5
8
tc
tr
10
QI QR
te ti
6
1
2 2
a b
Fig. 13.13. Inversarea circulaţiei agentului frigorific: a - regim de răcire; b - regim de
încălzire; 1- compresor; 2 - ventil cu 4 căi.
TRIGENERAREA 751
3
7
4 1
7
5 9
6
13
a b
11
10 10 1
12 12
c
Fig. 13.14. Minisplit: a - unitatea interioară; b - unitatea exterioară cu refulare laterală
(schemă); c - idem, cu refulare în sus (schemă); 1 - carcasa aparatului; 2 - ventilator având
curent transversal (tangenţial); 3 - baterie de răcire (încălzire); 4 - tavă pentru colectarea
condensatului; 5 - filtru de praf lavabil; 6 - grilă absorbţie; 7 - conducte freon (lichid,
vapori); 8 - grilă cu jaluzele reglabile; 9 - compresor; 10 - condensator/evaporator;
11 - ventilator axial; 12 – grilă şi plasa de sârmă; 13 - tub capilar.
752 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
tγ
1
tγ
2
3
4
5 8
6
ti ti
te
a b
Fig. 13.15. Ventilo-convertoare: a - numai cu aer recirculat; b - cu aer amestecat (exterior şi
interior); 1 - carcasă fonoizolată; 2 – jaluzele reglabile; 3 - baterie de
răcire/încălzire; 4 - tavă colectare condensat; 5 - ventilator; 6 - filtru de praf;
7 - clapetă reglare; 8 - priză de aer proaspăt.
TRIGENERAREA 753
3
2
4
tr
5
1
6 15
7
m
9
8
11
10
te
ti
13
m
14
12 16
4 5 6 7
3 8
9
12
10
2
11
1
15 13
14
Fig. 13.17. Aparat mobil pentru răcirea aerului: 1 - compresor; 2 - condensator; 3 - racord
flexibil; 4 - tub capilar; 5 – ventilator pentru aerul de răcire a condensatorului;
6 - motor electric; 7 - ventilator; 8 - baterie de răcire; 9 - jaluzele reglabile;
10 – grilă pentru recircularea aerului interior; 11 - grilă pentru evacuarea
aerului (răcire condensator); 12 - tavă colectoare şi scurgere condensat;
13 - recipient colectarea condensatului; 14 - uşiţă pentru golirea recipientului de
condensat; 15 - carcasa aparatului.
Aceste aparate au toate elementele necesare tratării aerului (bateria de încălzire,
bateria de răcire, duzele pentru umidificarea aerului), vehiculării acestuia,
echipamentul electric şi de automatizare, amplasate într-o carcasă de forma unui
dulap.
Ele sunt destinate pentru debite mari de aer, de până la cca. 40000 m3/h.
Se construiesc dulapuri de climatizare cu maşina frigorifică înglobată, la care
condensatorul este răcit cu apă sau aer şi, mai rar, cu răcire mixtă (apă + aer).
Unele dulapuri de climatizare au încorporat şi un recuperator de căldură cu plăci,
tip aer - aer. Se construiesc, de asemenea, (din cauza dimensiunilor mari) dulapuri
de climatizare fără maşină frigorifică (în sistem split). Dulapul de climatizare poate
refula aer liber în încăperea deservită, sau poate fi racordat la o reţea de canale.
Bateria de răcire a aparatului poate funcţiona cu apă răcită, sau poate fi cu detentă
directă. Schema de principiu a unui dulap de climatizare cu maşină frigorifică
înglobată este prezentată în fig. 13.16.
Utilizarea cea mai largă o au dulapurile de climatizare parţială care se împart în
două grupe, după debitul de aer şi puterea de răcire: dulapuri pentru debite mici
TRIGENERAREA 755
6
7
Fig. 13.18. Dulap de climatizare realizat modular, pentru debite mici de aer
3
(1000...3000 m /h; QR =7,0...16,0 kW; QI =5,0...15,0 kW): 1 - modul de
amestec; 2 - modul de filtrare; 3 - modul de răcire; 4 – ventilator cu/fără baterie
electrică (5); 6 - tavă colectare a condensatului (pentru montarea orizontală a
instalaţiei); 7 - idem, pentru montare verticală.
3b 1 3a 2 4
Fig. 13.19. Dulap de climatizare parţială, realizat modular, pentru debite mari de aer
3
(4000...40000 m /h; QR = 20...180 kW; QI =30...300 kW - apă caldă/abur,
QE = 10...15 kW - electric): 1- bateria de răcire şi filtrul; 2 - ventilator;
3 - bateria de încălzire cu apă caldă/abur, în poziţia 3a/3b; 4 - bateria electrică
(variantă alternativă).
756 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
2 8
6
4
3 8
1
7
5 8
2 8
6
9 8
3
1
11 7
10
8
4
5
Fig. 13.21. Schema producerii centralizate a frigului, cu utilizarea instalaţiilor interioare de
climatizare cu agent termic intermediar între acestea şi vaporizatorul instalaţiei
de răcire: 9 - schimbător de căldură intermediar; 10 - agent de răcire
intermediar; 11 - pompă de circulaţie a agentului intermediar de răcire; restul
notaţiilor corespund celor din fig. 13.20.
Schimbătorul de căldură intermediar este un ventilo-convector – v. fig. 13.22.
13.5.4.2. Ventilo-convectoarele
Ventilo-convectoarele sunt aparate de încălzire/răcire, la care transferul de
căldură către spaţiul încălzit/răcit se face mai ales prin convecţie forţată. Aceasta
este realizată de circulaţia aerului (antrenat de un ventilator) peste o baterie de
încălzire/răcire prevăzută cu suprafeţe de schimb de căldură cu aripioare
– v. fig. 13.22. Bateria poate avea un singur registru de ţevi – „ventilo-convector cu
două ţevi” – sau poate avea două registre de ţevi – „ventilo-convector cu patru
ţevi”. 2
2 3
3 7
4 6
5
4
1 1
a b
Fig. 13.22. Ventilo-convectoare: a - cu două ţevi; b - cu patru ţevi; 1 - aer rece/cald preluat
de afară/din incintă, încălzit/răcit, iarna/vara; 2 - aer cald/rece introdus în
incinta încălzită/răcită, iarna/vara; 3 - convecto-radiatorul; 4 - suprafaţa de
schimb de căldură; 5 - agent de încălzire/răcire pentru iarnă/vară; 6 - agent de
încălzire, iarna; 7 - agent de răcire, vara.
TRIGENERAREA 759
t2 7
4 2
1
tar
3 w tai
M SC tc
t1
5
8 6
U.I.
Fig. 13.23. Structura unei unităţi interioare (U.I) dintr-un sistem VRV: SC - sistem de
comandă automată; 1 - aer aspirat; 2 - ventilator de aer aspirat; 3 - motor
electric de antrenare; 4 - aer evacuat răcit/încălzit; 5 - răcitor prin vaporizare
directă a agentului frigorific - vaporizator -; 6 - agent frigorific în stare lichidă;
7 - agent frigorific în stare de vapori; 8 - robinet electronic de laminare;
impulsuri de temperatură; t1 - de la intrarea agentului frigorific
(în stare lichidă); t2 - de la ieşirea agentului frigorific (în stare gazoasă); tai - de
la aerul de intrare; tc - temperatura de control a aerului; w - comanda turaţiei
ventilatorului de aer (2).
IPCF
W.IFC
RPF
IFC
SR.IF
ICF
RSF
SACF
Fig. 13.24. Structura de principiu a unui sistem de alimentare centralizată cu frig - SACF -:
IPCF - instalaţii de producere centralizată a frigului; IFC - instalaţie frigorifică
cu compresie mecanică de vapori; IFA – instalaţie frigorifică cu absorbţie;
STIF - staţie termică intermediară, de frig; ICF - instalaţiile consumatoare de
frig; RPF - reţea primară de transport şi distribuţie a frigului; RSF - reţea
secundară de distribuţie a frigului; W.IFC - energie mecanică/electrică pentru
antrenarea IFC; Q.IFA – căldură pentru „antrenarea IFA”; SR.IF - sursă de
răcire pentru condensatorul IF.
Aşa cum se va arăta în continuare, existenţa staţiei intermediare de frig (STIF)
depinde de tipul instalaţiilor interioare pentru răcirea aerului din incintă
(v. § 13.5. ) simultan cu natura şi parametrii agentului de răcire a aerului, produs de
IPCF.
SPC.Q/F
A.T
SPC.Q 1 3
IC.Q/F
4
2 RTQ/Ft
SPC.F a.
A.R
RTQ/Fr
SPC.Q/F
RTt
SPC.Q
RTQ/Fr
IC.Q/F b.
SPC.F
RFt
SPC.Q RTQt/r
IC.Q/F c.
RTFt/r
SPC.F
SPC.Q/F
Fig. 13.25. Schemele de principiu ale variantelor sistemelor de transport şi distribuţie
centralizată a căldurii (STDC) şi a frigului (STDF): a - STDQ/F cu două
conducte; b - STDQ/F cu trei conducte, c - STDQ/F cu patru conducte: SPCQ/F
- ansamblul producerii centralizate a căldurii şi/sau a frigului: SPCQ - sursa de
producere centralizată a căldurii; SPCF- sursa de producere centralizată a
frigului; ICQ/F - instalaţii consumatoare de căldură şi/sau de frig; RTQt, RTQr,
RTQt/r - reţea de transport a căldurii: tur, retur, atât pentru tur cât şi pentru retur;
RFt, RFr, RFt/r - reţea de transport a agentului de răcire: tur, retur, atât pentru tur
cât şi pentru retur; RTQ/F,t, RTQ/F,r - reţea de transport a căldurii şi/sau a
frigului, pentru tur, respectiv pentru retur.
TRIGENERAREA 765
în care cam este căldura specifică medie a amestecului format din apa caldă şi apa
de răcire.
Dacă se are în vedere că pentru intervalul de temperatură între care evoluează
apa ca agent termic ( ∆t q = t q,t − t q,r ) şi respectiv cel aferent apei ca agent de răcire
( ∆t f = t f ,t − t f ,r ), se poate considera că cq ≈ c f ≈ cam = c , atunci relaţia (13.70)
devine:
( G q ⋅ t q ,r ) + ( G f ⋅ t f ,r )
tr = [°C] . (13.71)
Gq + G f
În condiţiile de „calcul” avute în vedere la dimensionarea sistemului de reţele de
IF
RPF
IF
a.
TRIGENERAREA 769
SPR,I
IF SPR,II
IF
ICF ICF ICF
RPF RPF
IF
SPR,I b.
IF SPR,II
RPF
SPR,I c.
IF
ICF ICF ICF
RSF
PRD
IF
IF RPF RPF
d.
Fig. 13.26. Variante de poziţionare a pompelor de agent de răcire, utilizate în sistemele
centralizate de distribuţie a agentului de răcire: a - staţie centralizată de
pompare, într-o treaptă; b - staţie centralizată primară şi secundară - în două
trepte; c - staţii centralizate de pompare în trei trepte; d - pomparea în două
trepte: una centralizată în amonte de IF şi una descentralizată la instalaţiile
consumatoare de frig; IF - instalaţii centrale de frig; ICF - instalaţii interioare
consumatoare de frig; SPR,I – pompe primare - treapta I-a - de răcire;
SPR,II - pompe secundare - treapta a II-a - de răcire; SPR,III - pompe de răcire
la consumatori - treapta a III-a; PRD - pompe de răcire, de distribuţie;
RPF - reţea primară de frig; RSF - reţea secundară de frig.
770 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
bypass
SCF
PRP
Fig. 13.27. Reglarea calitativă centralizată a căldurii sub formă de frig (qF) livrată
instalaţiilor consumatoare de frig; VR - vană de reglaj cu trei căi;
ICF - incintele consumatorilor de frig; SCF - staţie centralizată de producere a
frigului; PRP - pompe de răcire principale (treapta I-a); bypass – pentru
reglarea debitului de apă de răcire la nivelul ICF; ti,r – temperatura interioară
asigurată în ICF.
774 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
răcire, care reprezintă însuşi agentul frigorific de lucru din IF se returnează integral
la IF (teoretic).
Schema de principiu a acestei racordări este prezentată în fig. 13.28.
incinta răcită
tr Va te
Paf
Vap
qr
IFD A.F
Va
te
Fig. 13.28. Racordarea directă a instalaţiei interioare de răcire a consumatorului,
cu folosirea agentului frigorific de lucru al instalaţiei frigorifice descentralizată:
IFD - instalaţie de producere descentralizată a frigului; AF - agent frigorific de
lucru din IFD; Paf - pompa de circulaţie a agentului frigorific, de la IFD şi
instalaţia de răcire a consumatorului - vaporizatorul IF (Vap); V - ventilator de
aer aspirat; Va - debit de aer răcit; te, tr - temperatura aerului exterior - cald,
respectiv a celui răcit; qr - debit de răcire preluat în vaporizator (Vap) de la aerul
cald, introdus cu ventilatorul (V).
• Avantajele acestei scheme de racordare sunt:
– costurile reduse ale racordului de legătură pe partea de reţea de distribuţie
a agentului frigorific (A.F.), datorită distanţelor mici între IFD şi incinta răcită
(de ordinul zecilor de metri);
– lipsa oricărei suprafeţe intermediare între serpentina prin care circulă
agentul frigorific al maşinii frigorifice şi aerul cald intrat în vaporizatorul (Vap)
reduce la minim diferenţa de temperatură la „capătul rece” al Vap, ceea ce măreşte
diferenţa de temperatură de răcire pe partea de aer (∆ta = te - tr), reducând la minim
suprafaţa de schimb de căldură a aparatului interior de răcire.
• Dezavantajele schemei sunt:
– natura agentului frigorific, utilizat şi ca agent termic de transport a frigului,
el intrând efectiv în instalaţiile interioare de răcire ale consumatorilor de frig.
Ca urmare, aceasta nu trebuie să prezinte proprietăţi toxice şi să nu fie un pericol
pentru ambient, în cazul unor neetanşeităţi;
– pentru evitarea încălzirii agentului de răcire, pe traseul tur/retur de la IFD
la incintele răcite, reţeaua de transport şi distribuţie trebuie să fie cât mai scurtă şi
TRIGENERAREA 777
Va incintă răcită
Vap PAR tr
ICF
IF qr
A.R
VA
Va , te
– permite o separare fizică clară între cele două circuite, inclusiv din punctul
de vedere al societăţii care furnizează frigul şi aceea care administrează
consumatorii. incintă răcită
Va
tr
PARP ST
IF ICF
Va , te
10
2 2
7 7
IP IP
3 9 3
8
1 4 4
JP JP
6 6
5 5
a. b.
Fig. 13.31. Schemele de principiu ale funcţionării IFC (schema „a”) şi IFA (schema „b”):
IP, JP - înaltă presiune, joasă presiune; 1 - compresor antrenat mecanic;
2 - condensator; 3 - ventil de laminare - reglare; 4 - vaporizator; 5 - agentul
frigorific (de lucru în IF); 6 - agent termic răcit (apă); 7 - agent termic utilizat
ca sursă de căldură deşeu; 8 - ventil de reglare pentru soluţia binară; 9 - pompă
de soluţie; 10 - compresor termochimic.
fie mai mare decât aceea atmosferică, evitând pătrunderea aerului în instalaţie, prin
neetanşeităţi.
Temperatura de refulare din compresor (la IFC), ( t R ) trebuie să fie cât mai
redusă, pentru a asigura o bună stabilitate a agentului frigorific şi a uleiului de
ungere. În acest scop, indicele adiabatic al compresiei ( γ = c p / cv ) trebuie să fie cât
mai mic.
2. Presiunea de condensare ( pc ), corespunzătoare temperaturii de
condensare( tc ) din condensator, este determinată de aceea a mediului utilizat în
condensator (30...50°C).
3. Raportul de compresie ( π = pc / pv ) trebuie să fie cât mai mic, pentru a
reduce consumul de energie pentru compresie.
4. Producţia frigorifică volumetrică ( q Fv ) trebuie să fie cât mai mare,
pentru a reduce dimensiunile compresorului. De asemenea, după cum rezultă din
relaţia (13.85), agentul frigorific trebuie să aibă o capacitate frigorifică
volumetrică, cât mai mare:
q F ,m qv − c p ⋅ (t c − t v ) 3
q Fv = = [kJ/m ] , (13.85)
VA VA
unde: qv este căldura latentă de vaporizare; c p – căldura specifică a lichidului
frigorific; V A – volumul masic al vaporilor aspiraţi de compresor;
t c , t v – temperatura de condensare în condensator, respectiv aceea de vaporizare.
• Criterii de securitate: fluidul utilizat trebuie să fie perfect stabil, la
temperaturile la care este supus pe parcursul unui ciclu normal sau chiar accidental,
în cazul unei funcţionări anormale (manevră greşită, avarie). Agentul frigorific
trebuie să fie neinflamabil şi neexploziv în amestec cu aerul, în orice proporţii.
Se vor evita fluidele toxice sau cu acţiune dăunătoare asupra produselor răcite.
• Criterii tehnice: fluidul frigorific trebuie să fie inert faţă de uleiurile utilizate
în compresor, faţă de metalele din care este realizată instalaţia şi faţă de materialele
plastice utilizate la etanşări sau la partea electrică. Nu trebuie să conţină apă,
aceasta fiind responsabilă de unele deranjamente în funcţionarea instalaţiei.
• Criterii ecologice: fluidul frigorific trebuie să fie inofensiv faţă de mediul
ambiant. Scăpările de agent frigorific din instalaţie nu trebuie să contamineze aerul,
apele sau solul (ploi acide). Nu trebuie să distrugă stratul de ozon stratosferic,
protector al Pământului contra radiaţiilor solare ultraviolete. Contribuţia la
încălzirea atmosferei terestre, prin efect de seră, trebuie să fie minimă.
• Criterii economice: fluidele trebuie să fie disponibile în cantităţile dorite,
uşor transportabile, cu o stocare simplă şi ieftină. Nici unul din fluidele existente
nu îndeplineşte toate aceste cerinţe, încât trebuie acceptat un compromis. Alegerea
agentului frigorific se face în funcţie de scopul şi mărimea instalaţiei, de
particularităţile ei constructive, de condiţiile de funcţionare şi în urma unei analize
tehnico-economice.
TRIGENERAREA 783
Avându-se în vedere aceste criterii, Norma ISO 5149 şi norma franceză NFE
35 - 400, clasifică agenţii frigorifici ai IFC în trei grupe, utilizarea lor fiind admisă
după încadrarea în criteriile prezentate în [13.27], funcţie de:
– condiţiile de ocupare a clădirii (5 categorii A...E);
– amplasarea elementelor IF în spaţiu închis, sau în exterior;
– modul de prelucrare a frigului (în sistem direct, sau indirect).
Ca urmare, IFC utilizează mai ales următorii agenţi frigorifici:
a) freonii, dintre care din punctul de vedere al poluării mediului, al efectului de
seră şi al distrugerii stratului de ozon al stratosferei (în afara celor de tip HFC),
cei mai recomandaţi sunt cei din categoria hidrofluorocarbonilor (HFC).
Marele dezavantaj al freonilor îl reprezintă miscibilitatea lor cu uleiul de ungere
al compresorului, care are loc în orice proporţii şi la orice temperatură. Ca urmare,
trebuie luate măsuri severe ca uleiul de ungere al compresorului să nu vină în
contact direct cu freonii;
b) amoniacul, este un fluid toxic, cu acţiune iritantă asupra plămânilor, cu efect
sufocant (doza mortală de 0,3% volume de aer, după 30 - 60 minute). Din această
cauză, la IFC cu amoniac în calitate de agent frigorific, instalaţiile de climatizare se
racordează prin intermediul unui agent de răcire intermediar - racordarea indirectă
(v. §.13.6.9.4.). La concentraţii de aer de 15...28% în volum, amestecul se aprinde
uşor, având caracter exploziv. Dizolvarea amoniacului în apă este puternic
exotermă, atacând ochii, gura şi căile respiratorii, impunând luarea unor măsuri
speciale de protecţie a personalului de exploatare.
În prezenţa apei, atacă cuprul şi aliajele sale (bronzul, alama).
Nu absoarbe radiaţiile infraroşii, necontribuind deci la efectul de seră. Are un
exponent adiabatic mare ( γ NH 3 = 1,335 ), conducând la un consum ridicat de
energie pentru comprimare. Are bune proprietăţi termodinamice de transfer de
căldură, conducând la suprafeţe de transfer de căldură şi la investiţii reduse
(mai mici decât în cazul freonilor). Amoniacul are avantajul că nu este miscibil cu
uleiul de ungere. Este ieftin (1kg de amoniac costă de 5 ori mai puţin decât
1 kg de R22) şi uşor accesibil.
c) apa are multe avantaje ca agent frigorific: proprietăţi de transfer de căldură
foarte bune, nu este toxică, este inofensivă faţă de organismul uman, este ieftină şi
uşor accesibilă. Are însă următoarele dezavantaje:
– la temperaturile de lucru ca agent frigorific (5...10°C), are o presiune de
vaporizare foarte scăzută (cca. 0,01 bar) favorizând pătrunderea aerului în
instalaţie, necesitând o instalaţie suplimentară pentru menţinerea depresiunii
necesară bunei funcţionări;
3
– volumul specific al vaporilor (în m /kg) este foarte mare, ceea ce exclude
utilizarea în IFC a compresoarelor cu piston (se folosesc compresoarele cu jet, la IF
cu ejecţie) sau termochimice (la IFA cu soluţie binară apă - amoniac), sau cu
turbocompresoare;
– punctul triplu ridicat (0,01°C) limitează aplicarea IFC cu amoniac,
la domeniul climatizării;
784 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
6
tac Qc
Cd
3 2
Tc IP
VL C
pIP
pJP W
JP
Tv
4 1
V
Qv
5 tar
Fig. 13.32. Schema de principiu a IFC: C - compresor mecanic; Cd - condensator;
VL - ventil de laminare; V - vaporizator; 1 – agent frigorific (vapori saturaţi
uscaţi - joasă presiune); 2 - agent frigorific (vapori supraîncălziţi - înaltă
presiune); 3 agent frigorific - condensat; 4 - agent frigorific (vapori umezi -
joasă presiune); 5 - apă răcită în IFC (tar = 0,5 ... 10°C); 6 - apă caldă
(tac = 30 ... 40°C); W - energie (lucru mecanic) pentru antrenarea
compresorului; Qc - căldură cedată în condensator; Qv - căldură preluată
(frig livrat) în vaporizator.
• la presiunea coborâtă de după VL (pjp), agentul frigorific în stare de vapori
umezi, în vaporizator preia căldura Qv, răcind un alt agent termic (apă, aer),
la temperatura de răcire tar = 0,5...10°C; în stare de vapori saturaţi uscaţi de JP
(pjp), reintră în compresorul C.
Eficienţa energetică (coeficientul de performanţă) al IFC este dată de:
Q
COPIFC = v , (13.86)
W
unde:
Qv + W = Qc . (13.87)
În cazul ciclului teoretic:
Tv
COPIFCt
= , (13.88)
Tc − Tv
în care Tc şi Tv reprezintă temperatura de condensare , respectiv de vaporizare,
în K.
Relaţia (13.88) se poate scrie sub forma:
786 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
1
t
COPIFC = (13.89)
Tc
−1
Tv
care arată că eficienţa energetică teoretică se măreşte când: (Tc/Tv) scade
(cu condiţia Tc>Tv, care este îndeplinită tehnic, pentru că Tc = f ( pip ) ) şi
Tv = f ( p jp ) ambele la saturaţie. Ori pip >> p jp , deci Tc > Tv, adică Tc/Tv >1.
Pentru a reduce Tc/Tv, înseamnă să scadă Tc (să scadă pip) şi să crească Tv
(să crească pjp), adică să se reducă, ∆ IFC = Tc − Tv .
Mărimea reală a COPIFC este în jur de 50% faţă de valoarea teoretică
t
(COPIFC ) fiind, în general, în domeniul 0...5. Ea este influenţată de încărcare,
scăzând sensibil la încărcări reduse.
QG (a) Qc
GV 4
3 2
2
(a,b) 1
Cd
(b)
SC IP (a)
VL
JP
VR (a)
(a,b)
1 2
3 5°C
3 5
Ab 10°C
QAb V
Qv
P
W
Fig. 13.32.,bis. Schema de principiu a IFA: V - vaporizator; Ab - absorbitor; P - pompă de
soluţie; SC - schimbător de căldură; GV - generator de vapori;
Cd - condensator; VL - ventil de laminare; 1 - soluţie săracă în agent
frigorific; 2 - vapori de agent frigorific; 3 - soluţie bogată în agent frigorific;
4 - apă (aer) de răcire; 5 - apă rece; W - energie pentru antrenarea pompei de
soluţie; Qc, QAb - căldură cedată mediului ambiant (cu apa sau aerul din
atmosferă); QG - căldură consumată pentru „antrenarea termică” a IFA;
Qv – căldură preluată de la consumatorul de frig; (a) - circuitul agentului
frigorific; (b) - circuitul solventului; (a, b) - circuit comun lui (a) şi (b).
– în generatorul de vapori (GV), amestecul binar (3), format din solvent şi
agentul frigorific, bogat în acesta din urmă, primeşte căldura QG, care permite
separarea de solvent în soluţie săracă (1) şi vapori de agent frigorific (2). Aceştia
din urmă intră în condensatorul (Cd), în timp ce solventul se reîntoarce în
absorbitorul (Ab); acesta nu este pur, el conţinând un procent oarecare de agent
frigorific, care nu a putut fi degajat în (GV). Totodată, titlul în vapori al
amestecului, fiind coborât, se spune că este soluţie săracă (1) în agent frigorific;
– soluţia săracă (1), reîntoarsă în absorbitor, va absorbi vaporii de agent
frigorific (2), care provin din vaporizator (V), redevenind soluţia bogată (3),
preluată de pompa de circulaţie (P) şi retrimisă în generatorul de vapori (GV);
– în acest timp, vaporii de agent frigorific (2) care s-au separat de solvent în
generatorul de vapori, vor trece în condensator, unde condensează prin căldura
TRIGENERAREA 789
preluată (Qc) de un agent de răcire (4). Lichidul astfel format, este apoi laminat în
(VL), destinzându-se înaintea intrării în vaporizatorul (V).
În concluzie, se pot considera două circuite, fiecare presupunând două părţi
distincte – v. fig. 13.32.,bis –:
a) circuitul agentului frigorific pur, care se consideră de la ieşirea din GV,
până la intrarea în Ab, trecând prin Cd, VL şi V şi circuitul agentului frigorific
impur (soluţia bogată în agent frigorific) care ţine de la ieşirea din Ab, până la
intrarea în GV;
b) circuitul solventului bogat în agent frigorific, dintre Ab şi GV şi circuitul
de solvent sărac în agent frigorific, dintre ieşirea din GV şi intrarea în Ab, trecând
prin SC.
După cum rezultă din fig. 13.32.,bis – VL – plasat între Cd şi V – asigură
reducerea presiunii, în timp ce în sens invers, pompa de circulaţie (P) asigură
creşterea respectivă a presiunii, precum şi diferenţa de temperatură dintre cele două
elemente (Ab fiind răcit şi GV încălzit). În acest fel se asigură creşterea presiunii de
la pjp la pip.
De asemenea, pe circuitul soluţiei sărace (1), între GV şi Ab, se află un reductor
de presiune (VR), care reduce presiunea de la pip la valoarea pjp stabilită.
În IFA, extracţia vaporilor de agent frigorific (2) din soluţia bogată (3)
– v. fig. 13.32.,bis – se poate face în GV numai cu aport de căldură (QG), sub formă
de abur, apă fierbinte, gaze de ardere sau alţi agenţi termici. Pentru aceasta, (GV)
poate fi considerat şi ca un „concentrator” în care titlul agentului frigorific al
amestecului, scade, iar concentraţia în solvent a amestecului, creşte.
Se remarcă, de asemenea, că într-o IFA, există un circuit de răcire, la nivelul
vaporizatorului şi două circuite de încălzire: unul al Cd, ca la toate IF şi altul al Ab.
• Notă: schema de principiu a IFA din fig. 13.32.,bis este foarte simplificată.
În realitate, sunt prevăzute numeroase aparate complementare; subrăcitorul de
lichid dintre Cd şi V, rectificatorul dintre GV şi Cd, deflegmatorul, între GV şi
rectificator. Rolul acestora fiind de a retrimite în GV solventul care ar putea fi
antrenat cu agentul frigorific, la ieşirea din GV.
• Amestecurile – binare – de solvent şi agent frigorific cele mai utilizate sunt
amestecurile de apă şi BrLi (apa fiind agentul frigorific şi BrLi – solventul),
precum şi cel de amoniac şi apă (în care amoniacul este agentul frigorific şi apa,
solventul).
• Producţia – puterea – frigorifică (QIFC) este întotdeauna foarte apropiată de
puterea calorică a condensatorului (Qc). Ca urmare, determinarea pe loc a lui QIFC
se poate face simplu, măsurând puterea termică a Cd, pe baza debitului de apă de
răcire – încălzită.
• Coeficientul de performanţă „COPIFA” al IFA, ca şi în cazul general al
IFC, se poate defini pe baza ciclului real (COPIFA) sau cel teoretic – Carnot –
t t
(COPIFA ) . COPIFA este dat de relaţia;
790 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
Tv TG − Tc
t
COPIFA = ⋅ , (13.89)
TG Tc − Tv
unde: Tv este temperatura termodinamică de vaporizare în V, presupusă constantă;
TG , Tc este temperatura termodinamică, presupusă constantă, din GV, respectiv din
Cd.
t
Diagrama din fig. 13.33. permite determinarea directă a valorii COPIFA ,
în funcţie de diferenţele de temperatură (TG − Tc ) şi (Tc − Tv ) .
t 10
COP IFA
8
6
TG –Tc =180 [grde]
4 120
3 80
2 60
1,5 40
1
0,8
0,6
0,5
0,4
0,3
0,2
10 15 20 30 40 60 80 100
Tc –Tv [grde]
t
Fig. 13.33. Dependenţa COP IFC - al ciclului ideal - Carnot, de diferenţele de temperatură
de lucru: (Tc–Tv) şi (TG–Tc).
Valoarea reală a COPIFA , ca raport al producţiei frigorifice (QIFA) şi puterea
termică a GV (QG), neglijând lucrul mecanic consumat de pompa de soluţie, este
dată de:
QIFA
COPIFA = . (13.90)
QG
90
80
70
60
5 6 7 8 9 10
tar [°C]
Fig. 13.34. Variaţia producţiei frigorifice a unei IFA funcţionând cu BrLi - apă, în funcţie
de temperatura apei răcite în vaporizator (tar) şi a celei de răcire la intrarea în
Cd şi Ab (tac).
2. Pentru evitarea riscului apariţiei cristalizării, temperatura apei răcite de ieşire
din V, se limitează la minim + 4,4°C. Pierderea de sarcină (de presiune) în acest
circuit variază, în mod normal între 0,1...1,8 bar în funcţie de tipul IFA.
În acest scop, temperatura maximă a apei de răcire din Cd şi Ab (tac), nu trebuie
să depăşească 35°C, iar valoarea sa minimă nu trebuie să scadă sub 7°C. Încălzirea
apei de răcire (∆tac) este de cca. 5,6 grde, în Ab şi de 4,4 grde. în condensator,
însemnând un total de cca. 10 grde.
Pentru aceasta, pierderea de sarcină din acest circuit poate fi de 0,2...1,8 bar.
n
Este de menţionat că producţiile frigorifice nominale ( QIFA ) s-au calculat pe
baza unei ape de răcire curate, al cărei coeficient de murdărire este de cca.
0,9⋅10-4 m2⋅K/W, iar în cazul apei murdare este de cca. 3,5⋅10-4 m2⋅K/W, pentru
care producţia frigorifică se reduce cu 25%.
3. Aburul utilizat în GV, pentru încălzire, trebuie să fie saturat uscat, cu o
presiune de cca. 0,6...0,8 bar. Dacă GV este în două trepte, trebuie avut abur cu
presiunea de 6...8 bar. Dacă se dispune de abur cu presiune mai mare, ea trebuie în
prealabil redusă. Nici o IF nu poate funcţiona cu o presiune efectivă a aburului,
sub 0,1 bar.
4. Reglarea debitului de abur utilizat în GV, se face în funcţie de temperatura
dorită a apei răcite la ieşirea din V.
794 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
5. În locul aburului, se poate utiliza apa fierbinte, sau orice alt agent de
încălzire, cu condiţia ca temperatura sa să fie sub 180°C.
6. Atunci când se doreşte utilizarea energiei solare, trebuie să se dispună de un
agent de încălzire cu temperatura minimă de 80°C. Pierderea de sarcină pe circuitul
de încălzire variază în intervalul 0,04...1,2 bar, în funcţie de tipul IF.
• Consumuri şi debite
Acestea sunt în funcţie de temperatura de ieşire din V a apei răcite (tar),
de temperatura de intrare a apei de răcire în Cd şi Ab (tac), de presiunea aburului
avut la dispoziţie şi bineînţeles, de importanţa instalaţiei.
În calculele de preproiectare, pentru fiecare 1000 kW de producţie frigorifică,
se pot considera:
– debit consumat de abur: 2400kg/h;
3
– apă de răcire: 235 m /h, pentru un ecart de temperatură de cca. 9 grde. între
intrare şi ieşire;
– puterea pompelor de circulaţie: 4 kWe;
n
– în condiţii normale COPIFA = 0,65...0,70. Aceasta însemnă că pentru a obţine
o producţie frigorifică de 1000 kWf, în GV trebuie asigurat o putere calorică de
1482 kWt.
Când creşte temperatura de ieşire a apei răcite (tar) şi scade aceea de intrare a
Max
apei de răcire (tac), COPIFA creşte putând depăşi limita COPIFA = 0,7 .
Consumul de abur permite de asemenea, să se calculeze COPIFA , corelarea în
mare între cele două mărimi fiind următoarea (întotdeauna pentru o producţie de
frig de 1000 kW):
– la 2600 kg/h de abur, COPIFA ≈ 0,60 ;
– la 2400 kg/h de abur, COPIFA ≈ 0,65 ;
– la 2200 kg/h de abur, COPIFA ≈ 0,70 ;
În cazul unui GV în două trepte, consumul de abur poate să scadă de asemenea
la 1500 kg/h, pentru o producţie frigorifică de 1000 kWf.
• Comportarea la sarcini parţiale
IFA funcţionând cu BrLi se adaptează foarte bine la funcţionarea la sarcini
parţiale. Aceasta convine perfect instalaţiilor de climatizare, sau de condiţionare a
aerului, deoarece este posibilă reglarea continuă a producţiei frigorifice între 100 şi
10%. Atunci când cererea de frig se reduce, debitul de apă de răcire (în Cd şi Ab)
se menţine constant (prin menţinerea constantă a turaţiei pompelor de soluţie), dar
se reduce consumul de agent de încălzire.
În fig. 13.35. se prezintă – cu caracter orientativ – variaţia consumului de abur
în funcţie de încărcare, pentru o IFA cu BrLi. Se constată că prin introducerea unui
economizor (v. curba a din fig. 13.35.), la sarcini parţiale mici (sub 50% din
nominal) se pot economisi până la 50 kg/h de abur la fiecare tranşe de 1000 kWh
de frig produs [13.27].
TRIGENERAREA 795
80
60
40
a
20
r
p
a f
o d
l1
l2 q e
n c
g g
tac=30°C
QGV [kWt] 25°C
3500 20°C
tG=180°C
3000
tG=160°C
2540
2500 tG=140°C a.
tG=120°C
2000
1500
1000
0 –20 –40 –60 tv [°C]
3
[m /h]
Vac
600
tac =30°C
b.
25°C
400
320
tac =20°C
200
0 –20 –40 –60 tv [°C]
TRIGENERAREA 801
[kWe]
PPS
tac =30°C
40 25°C c.
34 tac =20°C
20
tv= –30°C
Fig. 13.37. Variaţia puterii termice a GV (a), a debitului de apă de răcire (b) şi a puterii
electrice consumată de pompele de soluţie (c), în funcţie de temperatura de
vaporizare (tv), pentru o IFA cu soluţie amoniacală, într-o treaptă, având o
putere frigorifică de 1160 kWf.
Exemplu: la tv = –30°C şi tac = 25°C, rezultă că: t Gmin ≥ 160 °C, la QIFA = 1160 kWf rezultă
QGV = 2540 kWt, Vac = 320m3/h şi PPS = 35 kWe.
Din punct de vedere constructiv, ca materiale se pot folosi fierul şi oţelul, dar în
nici un caz zincul şi alama.
• Reglarea producţiei de frig
Producţia de frig a IFA cu amoniac, într-o treaptă, este reglabilă continuu pe o
plajă a sarcinii de 25...100%, dar poate să funcţioneze şi sub 25%, practic până la
zero.
Reglajul pentru sarcini parţiale se realizează prin modificarea diverşilor
parametrii ai soluţiei: volumul, concentraţia şi temperatura. Reducerea consumului
de agent de încălzire a GV este practic proporţională cu reducerea producţiei de
frig.
Este de remarcat faptul că în cazul unei anumite IFA livrată pentru a funcţiona
în anumite condiţii date, cel mai adesea se pot modifica parametrii de bază, încât să
poată fi posibilă funcţionarea în condiţii diferite.
• IFA cu soluţie amoniacală în mai multe trepte
Faţă de IFA într-o singură treaptă, la cele cu mai multe trepte, fenomenele de
absorbţie şi de desorbţie au loc în două sau mai multe trepte. IFA cu mai multe
trepte permit mai multe variante de montare pentru a se adapta mai bine
funcţionării în condiţii momentane diferite de cele nominale, din punctul de vedere
al: temperaturilor de vaporizare, debitului de agent de încălzire folosit în
generatorul de vapori, a variaţiei temperaturii apei de răcire etc.
802 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
Apelarea la IFA în mai multe trepte devine obligatorie atunci când în cursul
funcţionării este posibilă atingerea valorilor limită ale temperaturilor, la care IFA
cu o treaptă nu mai poate funcţiona: este cazul, de exemplu, al momentului în care
temperatura apei de răcire, de care se dispune, este prea mare faţă de temperatura
de vaporizare impusă, sau atunci când temperatura agentului folosit pentru
încălzire în GV, este prea coborâtă.
În fig. 13.38. se prezintă condiţiile limită ale utilizării IFA într-o treaptă, pentru
cazul în care la încălzirea GV se utilizează aburul.
p [bar] t [°C]
10
180
8
170
tac =30°C
6
160 20°C
4
10°C
140
2
120
0 100
Fig. 13.38. Condiţiile limită de funcţionare ale IFA cu soluţie amoniacală, într-o treaptă,
în funcţie de temperatura de vaporizare (tv) şi aceea a apei de răcire (tac).
Diagrama din fig. 13.38. a fost stabilită pe baza unei plaje de variaţie a
concentraţiei agentului frigorific, de numai 6%, ceea ce explică valorile relativ mai
reduse ale agentului de încălzire utilizat în GV, faţă de cele din fig. 13.37.,
care corespundeau unei concentraţii normale, de 8%.
După cum arată fig. 13.39., IFA cu soluţie amoniacală în două trepte, presupune
existenţa unui circuit de soluţie de joasă presiune şi unul de înaltă presiune, fiecare
din acestea având propriul ansamblu format din absorbitor, generator de vapori şi
schimbătoarele regenerative aferente. Desorbţia agentului frigorific în două trepte,
în generatorul de vapori, necesită o putere termică mai mare, în schimb nivelul
termic impus agentului încălzitor este sensibil mai redus. În consecinţă COPIFA se
reduce.
TRIGENERAREA 803
4.3 1
4.2
3.3 4.1
3.2
3.1 2
Consumuri de energie şi de debite, comparative între IFA cu o treaptă, sau cu două trepte,
n
funcţionând cu soluţie amoniacală, pentru o putere frigorifică Q IFA = 1160 kWf [13.27]
Tabelul 13.15
Temperatura de vaporizare tv °C -5 - 20 - 35 - 50
Temperatura apei de răcire tac °C 15 25 15 25 15 25 15 25
IFA cu o treaptă
Qg kWt 1856 1972 2088 2204 2320 2668 2784 3480
- Consum de căldură al generatorului de vapori
- Temperatura agentului de încălzire a GV tg °C 100 110 120 135 140 165 160 190
3
- Debitul de apă de răcire Vac m /h 250 260 270 280 300 330 340 400
- Puterea electrică absorbită PPS kWe 16 23 20 30 24 35 28 39
IFA în două trepte
Qg kWt 3248 3480 3596 3944 4060 4524 4872 5336
- Consum de căldură al generatorului de vapori
- Temperatura agentului de încălzire a GV tg °C 64 76 75 89 86 103 95 114
3
- Debitul de apă de răcire Vac m /h 370 395 405 435 445 495 505 560
- Puterea electrică absorbită PPS kWe 15 23 19 30 24 36 28 39
TRIGENERAREA 805
Qc
5
M
p 4 pM
3 tM t0
6 IP
Pt
JP
m 2 m
p 7 p
m
t t1
1
8
QF
iIF [$/kWf]
350
300
200
100
0
IFC IFC IFA IFA
CE TC 1Tr 2Tr
Fig. 13.41. Investiţia specifică comparativă, pentru IFC şi IFA; IFC - CE - IFC cu
compresor electric centrifugal; IFC - TC - IFC cu termocompresor antrenat de
turbină cu abur; IFA, 1Tr, 2Tr - IFA într-o treaptă, respectiv în 2 trepte.
810 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
Parametrii de luat în considerare pentru stabilirea unui bilanţ anual comparativ al costurilor de
investiţie şi de exploatare ale unei IFA şi a unei IFC
Tabelul 13.17
Nr. crt. Mărimea caracteristică IFC IFA
Costul energiei
1. Putere electrică absorbită de motoa- Compresor; Pompa circuitului de apă de Pompe de soluţie; pompele circuitului
rele de antrenare răcire; Ventilatorul turnului de răcire, de apă de răcire; ventilatorul turnului de
A
2. Energia termică sub formă de: căldura de la carterul compresorului răcire; încălzirea generatorului de
energie electrică, abur, căldură deşeu, vapori
păcură, gaz metan
Costuri consumabile Apa de răcire şi apa de adaos; pierderi de apa de răcire şi apa de adaos; pierderile
1. Fluide curente agent frigorific; apa de răcire a de agent frigorific
cilindrilor, uleiul de ungere a
compresorului; compresorul şi motoarele
B
de antrenare; aparatura de comandă şi
reglaj
2. Piese de schimb pentru 10 ani de Compresor şi motoare de antrenare; Pompe de soluţie şi antrenarea lor;
funcţionare, în medie pe an aparatură de comandă şi reglaj aparatură de comandă şi reglaj
Costuri de personal
1. Pentru întreţinere curentă Personal specializat pentru compresor Personal format special
C 2. Pentru reparaţii, lucrări de vopsitorie
şi de întreţinere (la fiecare 10 ani) – ca
valori medii anuale
IF; compresorul de rezervă cu motorul de IM; pompă de rezervă cu motorul de
D Amortizări şi dobânzi antrenare; turnul de răcire, postul de antrenare; turnul de răcire, îngrădire
transformare. exterioară, post de transformare
TRIGENERAREA 811
În tot cazul, într-o asemenea comparaţie, între IFC şi IFA, trebuie ţinut seama
de următoarele avantaje certe ale IFA [13.33]:
– foarte mare fiabilitate;
– costuri reduse de mentenanţă şi pentru reparaţii, datorită lipsei pieselor în
mişcare, în afara pompelor de soluţie;
– uzură nulă în timp, în afara pompelor de soluţie;
– absenţa uleiului şi a tuturor problemelor determinate de acesta;
– piaţa bună pentru agentul frigorific;
– lipsa problemelor de umiditate;
– posibilitatea amplasării în aer liber;
– funcţionare silenţioasă;
– reglarea producţiei de frig, în mod frecvent până la cca. 10% din capacitatea
nominală;
– curba caracteristică a COP funcţie de încărcare este relativ plată;
– posibilitatea creşterii producţiei de frig, prin creşterea temperaturii agentului
de încălzire a generatorului de vapori şi a debitului de apă de răcire a
condensatorului şi absorbitorului;
– nu există un raport fix de compresie;
– posibilitatea atingerii unor temperaturi de vaporizare foarte coborâte (- 60°C)
cu IF într-o treaptă, prin încălzire directă a generatorului de vapori cu combustibili
clasici superiori.
Faţă de cele expuse în § 13.7.4...13.7.7., fig. 13.42. prezintă domeniile de
n
utilizare ale IFC şi IFA, în funcţie de puterea frigorifică nominală produsă ( QIF ),
ţinându-se seama de costurile de producţie a frigului [13.27].
tv [°C] 5
+10
4
3
–10
2
–30
–50 1
–70
10–2 10–1 1 10
3
102 10 10
4
n
QIF [kWf]
Fig. 13.42. Domeniile de utilizare ale IFC şi IFA: 1 - IFA - 2 trepte cu soluţie NH3-H2O;
2 - IFA - 1 treaptă cu soluţie NH3-H2O; 3 - IFC - 1 treaptă, cu NH3, R12, R22;
4 - IFC cu turbocompresor, cu NH3, R12, R22; 5 - IFC cu H2O-BrLi.
812 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
3 9 10
4
11
5
6
2 12
14
7
15
13
8
Fig. 13.43. Schema de principiu a unei combinaţii de IFC cu turbocompresor antrenat de o
turbină cu abur cu contrapresiune, al cărui abur de la contrapresiune este folosit
în generatorul de vapori al unei IFA cu BrLi 1 - apă de răcire; 2 - apă răcită
pentru instalaţia de climatizare; 3 - condensator; 4 - abur de înaltă presiune;
5 - turbocompresor; 6 - turbină cu abur, cu contrapresiune; 7 - vaporizator;
8 - pompe de soluţie; 9 - abur de joasă presiune; 10 – generator de vapori de
joasă presiune; 11 - schimbător de căldură - regenerativ; 12 - vaporizator;
13 - absorbitor; 14 - apă de răcire; 15 - pompă de apă de răcire.
Un asemenea cuplaj se dovedeşte rentabil, în general pentru o producţie
nominală de frig sub 3500 kWf. Într-o asemenea IF, căldura pentru generatorul de
vapori este obţinută prin condensarea la cca. 1,8 bar a aburului de la
contrapresiunea turbinei de antrenare a compresorului. În acest caz, turbina cu abur
(cu condensaţie) de antrenare a compresorului poate fi înlocuită cu turbina cu
contrapresiune, iar condensatul aburului respectiv este utilizat la generatorul de
vapori al IFA. Circulaţia apei răcite şi a celei de răcire are loc în contracurent.
În funcţie de starea aburului viu – de înaltă presiune – avut la dispoziţie, există
posibilitatea de a-l folosi mai întâi în turbină şi apoi în generatorul de vapori.
TRIGENERAREA 813
480
tac = 25°C
abur de 40 bar, 450°C la
intrare şi 2,5 bar la ieşire
15°C
400
240 tv [°C]
–10 –12 –14 –16 –18 –20
Fig. 13.44. Câştigul de energie electrică pentru o IF cu o putere calorifică de 1160 kWf,
prin montarea unei instalaţii de cogenerare cu turbină cu abur, în amonte de o
IFA, în funcţie de: temperatura de vaporizare (tv) din vaporizatorul IFA,
de temperatura apei de răcire a condensatorului şi absorbitorului IF şi de
parametrii aburului viu la intrarea în turbina cu abur, respectiv la
contrapresiunea sa (tac).
814 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
1 5 9
2 6 8
3 7 10
Fig. 13.45. Schema de principiu a cuplajului unei IFA cu o IFC, pentru o fabrică de
produse din carne: 1 - generatorul de abur la 40 bar/450°C; 2 - turbina cu abur,
cu contrapresiune; 3 - abur la 3 bar; 4 - turbocompresor cu freon R22;
5 - consumator de frig; 6 - pompă pentru R22; 7 - IFC cu turbocompresor de
R22, la –10/+35°C; 8 - răcitor de condensat; 9 - IFA, la –15/+40°C;
10 - consumator de abur în scopuri tehnologice.
4a
1a
2 6
3 4 5 7
1b QH Q0
Fig. 13.46. Schema de principiu a unei IFA funcţionând cu căldură deşeu de la un proces
tehnologic:1a, 1b - materii prime; 2 - reacţii exoterme prin care se încălzeşte
generatorul de vapori al IFA; 3, 4, 5 - etape tehnologice intermediare; 6 - etapă
tehnologică care necesită frigul produs de vaporizatorul IFA; 7 - etapă finală a
procesului tehnologic; 8 - IFA.
Acesta este cazul industriei petrochimice, unde se folosesc cantităţi mari de
căldură deşeu (la ≥ 170°C), ce pot fi utilizate pentru acoperirea cererilor de frig la
nivele termice de - 30 ... - 45°C.
Într-un sistem de reţele pot exista mai multe centrale de producere a apei reci,
inclusiv instalaţii de acumulare, care măresc siguranţa şi flexibilitatea distribuţiei.
Atunci când cererea de frig creşte, aceasta poate necesita o creştere a capacităţii în
reţelele existente.
Existenţa mai multor surse de producere a frigului pot asigura, de asemenea,
o mai bună legătură pentru controlul în exploatare a diverşilor parametri şi o
reducere a costurilor, datorită:
– evitării creşterii inutile a costurilor;
– reglării temperaturii furnizate şi a debitului pe fiecare centrală;
– eventual, alegerii tipului adecvat al sursei de energie primară, pentru fiecare
centrală;
– integrării unora din instalaţiile de răcire pentru producţia de vârf;
– integrării în sistem a centralelor de frig existente, pentru a limita investiţiile
aferente unei eventuale IF noi.
reţea de alimentare
cu apă rece
IF IF
IF IF
Fig. 13.47. Schema de principiu a centralei de răcire utilizând 4 IF serie/paralel - două câte
două - utilizată pentru Capitoliu la Washington DC.
T1
Q1
W1 ciclul de înaltă temperatură
pentru „antrenarea” IF
Tg
QG
T1
Tac
compresorul IFC
QE QE1
Te
IFA în
două trepte
Fig. 13.48. Schema principală a unei combinaţii de IFC şi IFA în două trepte, încadrată
într-o CCG.
Aici, sistemele pentru producerea frigului sunt cele unde procesele de răcire
sunt asigurate de către sursa caldă, care este un proces de ardere. Tehnic, schema
din fig. 13.48. se bazează pe un ciclu de instalaţie frigorifică cu absorbţie – în două
trepte – unde căldura evacuată din treapta de înaltă temperatură (din condensator
şi/sau absorbitor) este utilizată în generatorul de vapori al treptei de joasă
temperatură.
Ciclul de cogenerare asigură simultan lucrul mecanic pentru antrenarea
compresorului IFC şi sursa de căldură de înaltă temperatură – prin căldura gazelor
de ardere evacuate din turbina cu gaze, sau dintr-un motor cu ardere internă –
pentru alimentarea generatorului de vapori al treptei de înaltă temperatură a IFA.
Deci, sistemul de trigenerare din fig. 13.48. consumă căldura la înaltă temperatură
(Q1), prin arderea unui combustibil, pe care o livrează sub forma lucrului mecanic
(W1) compresorului IFC, iar o altă cotă (QG) este utilizată de generatorul de vapori
al IFA de înaltă temperatură. Toată căldura (QE şi QE1) introdusă în ansamblul
TRIGENERAREA 819
TRB [ani]
16
12 1
8
4
4 3
2 τ u.
an
IF [ore/an]
0
500 1000 1500 2000
Fig. 13.49. Variaţia TRB în funcţie de durata anuală de utilizare la capacitate nominală a
instalaţiei: 1 - TG+IFC+IFA cu abur în 2 trepte; 2 - MAI+IFC+IFA cu apă
fierbinte într-o treaptă; 3 - MAI+IFC; IFA cu ardere directă, în 2 trepte.
Dacă s-ar face o analiză comparativă sub aspectul consumului specific de
combustibil, atunci varianta (b) este aceea care conduce la valoarea cea mai mică
(1,02...1,07) şi la o valoare a COP de 5,5 - 6, în timp ce în varianta (c) – fără IFA –
consumul specific de combustibil ajunge la 1,14...1,19.
În plus, sunt de remarcat următoarele aspecte tehnice, legate de CCG în care se
integrează IF:
– IFA asigură cea mai mare flexibilitate, deoarece căldura necesară
generatorului de vapori poate fi asigurată sub diverse forme, în funcţie de
posibilităţile concrete ale CCG;
– IFA cu două trepte asigură un COP ridicat dar, în cazul unei singure trepte,
necesită o temperatură ridicată a căldurii utilizată în generatorul de vapori;
– încadrarea IFA într-o CCG se poate realiza în următoarele feluri:
• pentru IFA într-o treaptă: cu apă fierbinte la 80...130°C, sau cu abur de cca.
1 bar;
• pentru IFA cu două trepte: cu abur de 3...9 bar, sau cu gaze de ardere la
280...800°C;
– deşi IFA cu o treaptă poate folosi abur de joasă presiune, totuşi sursa de
căldură cea mai răspândită o reprezintă ansamblul de răcire al MAI, la care apa
fierbinte este disponibilă, cel mai adesea, la 70...140°C. Aici trebuie ţinut seama
însă că valoarea căldurii utilizate depinde de debitul şi diferenţa de temperatură
realizată între tur şi retur şi de faptul că însăşi valoarea temperaturii de retur
influenţează mult capacitatea de producţie a IF.
Multe CCG cu turbine cu abur utilizează abur cu presiunea de 8...15 bar, utilă
IFA cu două trepte proiectată pentru abur de 8 bar. În cazul TG şi MAI, gazele
fierbinţi evacuate, pot fi folosite direct pentru IFA cu două trepte.
TRIGENERAREA 821
120
tar =120°C
100
80
tar =90°C
60
105°C
40
20
0 20 40 60 80 100 QF [%]
Fig. 13.50. Variaţia temperaturii necesare la intrarea în generatorul de vapori (tGV),
în funcţie de sarcina frigorifică (QF) şi temperatura apei de răcire (tar), pentru
IFA cu BrLi - apă.
824 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
15
15
150
20
∆tGV =5°
2 143
28
3
4
249
128 1
100 100
IFC IFA 2
a. b.
Fig. 13.52. Diagrama Sankey pentru o IF cu o putere frigorifică nominală QFn = 800 kWF;
a - pentru o IFC; b - pentru o IFA; 1 - consuma de energie al IFC; 2 - pierderi
de energie electrică la transport până la IF; 3 - cerere de frig; 4 - căldură intrată
în GV; 5 - căldură ieşită cu apa de răcire.
( )
cotă parţială QF∗ din turbinele cu abur ale CCG şi vârful de cerere de frig va fi
( )
asigurat dintr-o IFC. Cota respectivă QF∗ se stabileşte printr-un calcul de
optimizare tehnico-economică, care urmăreşte de fapt valoarea optimă
∗
corespunzătoare a temperaturii tGV ( )
asigurată pentru IFA, conform metodologiei
propusă în [13.34].
C.3. Soluţia adoptată pentru distribuţia frigului şi a căldurii, în cazul
ansamblului IFA plus CCG, influenţează limita din (QF) care poate fi distribuită
( )
centralizat, faţă de valoarea nominală QFn pentru care s-a dimensionat IFA.
Aceasta apare în momentul în care se stabileşte soluţia de distribuţie simultană a
căldurii şi respectiv a frigului produse de ansamblul IFA +CCG pentru alimentarea
alternativă a aceloraşi consumatori: iarna cu căldură, vara cu frig. Într-o asemenea
situaţiei (v. § 13.3.) pentru distribuţia frigului produs centralizat de IFA se pot
aplica trei soluţii de bază:
a) utilizarea sistemului de reţele termice existent – sau nou – atât pentru
distribuţia căldurii (qc) – iarna – cât şi pentru distribuţia frigului (qF) – vara,
v. fig. 13.53.,a;
b) utilizarea sistemului de reţele termice pentru distribuţia căldurii (qc) – iarna şi
pentru distribuţia agentului termic de antrenare a IFA (qGV) – vara, v. fig. 13.53.,b;
c) utilizarea a două sisteme de reţele termice separate, pentru distribuţia căldurii
(qc) – iarna plus vara pentru a.c.c. – şi respectiv pentru distribuţia frigului produs
(qF) de IFA, sau pentru distribuţia agentului termic de antrenare a IFA – (qGV) –
vara, v. fig. 13.53.,c.
Problema ce apare este aceea a compatibilităţii condiţiilor de dimensionare a
sistemelor de reţele termice de distribuţie în cele trei variante şi implicaţiile
tehnico-economice respective. Aceasta este determinată de fapt de valorile diferite
ale ∆ttur
n
/ retur între temperaturile nominale ale agentului termic/agentul răcit, în
condiţiile impuse de alimentarea cu căldură, faţă de cele aferente distribuţiei
frigului.
RD
ttn n
GRT PTC
n
t dt C.C
CCG a.
t rn n
t dr
IFA C.F
n
GRD
RT
TRIGENERAREA 827
n
RDC
n GRDC
t dtc
n
ttn GRT PTC C.C
n
CCG t drc n
t dtf
b.
t rn
IFA C.F
n
RT t drf n
GRDF
RDF
RTC n n RDC
ttn GRTC t dtc n
GRDC
t rn PTC C.C
CCG n n
GRTGV n
t drc n
t dtf c.
ttGV
n IFA C.F
t rGV
n n
t drf GRDF
RTGV RDF
Fig. 13.53. Variante pentru transportul şi distribuţia căldurii şi a frigului, în condiţiile unui
sistem de alimentare centralizată atât cu căldură, cât şi cu frig - SACCF - : RT - reţea
termică de transport la distanţă, atât pentru căldură - iarna - cât şi pentru frig - vara;
RD - reţea termică de distribuţie atât pentru căldură - iarna -, cât şi pentru frig - vara - ;
RTC, RTGV - reţea termică de transport la distanţă pentru căldură, respectiv pentru
alimentarea (antrenarea) IFA; RDC, RDF - reţea termică pentru distribuţia căldurii,
respectiv a frigului; t tn , t rn - temperatura nominală tur/retur a agentului termic din RT;
n n
t tGV , t rGV - temperatura nominală tur/retur a agentului termic pentru „antrenarea” IFA;
t dtn , t dr
n
- temperatura nominală tur/retur de distribuţie a căldurii - iarna, respectiv a agentului
n n
răcit de IFA - vara; t dtc , t drc - temperatura nominală tur/retur de distribuţie a agentului
n n n n
termic pentru distribuţia căldurii - iarna; t dtf , t drf - idem t dtc , t drc - pentru agentul răcit de
IFA - vara; CCG - centrală de cogenerare; PTC – punct termic centralizat pentru distribuţia
căldurii; IFA - instalaţie frigorifică cu absorbţie, de producere centralizată a frigului;
CC - consumatori de căldură; CF - consumatori de frig; a - conducte comune pentru
transportul la distanţă şi distribuţia căldurii (pe timp de iarnă) şi a agentului răcit pentru
distribuţia frigului (pe timp de vară);b - idem (a) pentru RT şi conducte separate pentru
distribuţia căldurii (RDC), respectiv a frigului (RDF); c - conducte separate pentru
transportul şi distribuţia căldurii (RTC şi RDC), respectiv a agentului termic pentru
n n n
antrenarea IFA (RTGV) şi pentru distribuţia frigului (RDF); G RT , G RTC , G RTGV - valorile
n n n
nominale ale debitelor de agent termic prin RT; G RD , G RDC , G RDF - valorile nominale ale
debitelor de agent termic prin RD.
828 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
Comparaţia celor trei variante prezentate în fig. 13.53., din punctul de vedere al
condiţiilor de dimensionare a RT şi RD, conduce la valorile din tabelul 13.19
stabilite în condiţiile următoare:
– regimurile termice nominale în RT, RTC, RTGV, RD, RDC, şi RDF s-au
considerat conform valorilor uzuale în practică;
– debitele nominale de dimensionare ale RT, RTC, RTGV, RD, RDC, şi RDF
s-au stabilit pe baza relaţiei generale:
(
G n = q n / c ⋅ ∆t n ) [kg/s] (13.96)
care, pentru q = 1 MW , conduce la:
n
(
G n = 1 / c ⋅ ∆t n ) [(kg/s)/MW] . (13.97)
Analiza tabelului 13.19 conduce la următoarele constatări privitoare la
dimensionarea reţelelor termice de transport şi distribuţie ale căldurii şi respectiv
ale frigului:
Comparaţia condiţiilor de dimensionare a RT şi RD, pentru variantele
de transport şi distribuţie a căldurii şi frigului, prezentate în fig. 13.53.
Tabelul 13.19
Varianta
Nr. regimul de
Mărimea U.M. a b c
crt. funcţionare
(fig.13.53.,a) (fig.13.53.,b) (fig.13.53.,c)
1 2 3 4 5 6 7
iarna 130/80 130/80 130/80 (1
1. t tn / t rn °C
vara 120/80 120/80 120/80 (2
iarna 90/70 90/70 (3 90/70 (3
2. t dtn / t dr
n
°C
vara 7/12 7/12 (4 7/12 (4
n iarna 4,8 4,8 4,8 (1
3. GRT (kg/s)/MW
vara 6,0 6,0 6,0 (2
n iarna 11,9 11,9 (3 11,9 (3
4. GRD (kg/s)/MW
vara 47,8 47,8 (4 47,8 (4
5. n ,v
G RT n,i
/ G RT - % 125 125 125 (1
n n
G RTGV / G RTC
6. - % 125 125 125 (2
7. n ,v
G RD n ,i
/ G RD - % 400 400 (3 400 (3
8. n
GRDF n
/ GRDC - % 400 400 (4 400 (4
9. (q M
F / q Cn ) RT - % 80 80 100 (2
10. (q M
F / qCn ) RD
- % 25 100 (
4
100 (
4
compensând într-o oarecare măsură reducerea COP a IFA. Este adevărat însă, că
acest avantaj este valabil numai în cazul apei fierbinţi produsă din abur livrat de
turbinele cu abur ale CCG. În cazul ICG cu cicluri deschise (cu turbine cu gaze sau
cu MAI), fiind vorba de utilizarea unei călduri deşeu cu temperaturi oricum mult
mai mari decât aceea impusă de prepararea apei fierbinţi (peste 250 - 300°C),
această influenţă favorabilă a reducerii temperaturii apei fierbinţi dispare,
rămânând numai aspectul negativ al reducerii COPIFA.
Un alt inconvenient al stocării energiei termice în sistemele integrate de CCG
plus IFA este determinat de regimul termic al apei în reţeaua termică de transport şi
distribuţie a SACCF. Astfel, în sistemele centralizate existente de încălzire,
ventilare şi climatizare, temperatura de retur a apei din reţeaua de alimentare cu
căldură nu scade, în general - în funcţie de sistemul de reglaj adoptat (v. cap. 19.) –
sub cca. 35...50°C. Ca urmare, diferenţa medie anuală de temperatură între tur şi
retur este de maxim cca. 60-70 grde. La o asemenea diferenţă de temperatură
3
capacitatea "energetică" de stocare este de cca. 70 kWht/m (în practică de obicei
este chiar mai mică). Faţă de aceasta, noile tehnologii şi echipamente de încălzire,
ventilare şi climatizare, permit realizarea unor temperaturi de retur mult mai mici,
de cca. 15...20°C. Ori aceasta, pentru acelaşi volum al instalaţiilor de stocare,
permit capacităţi de stocare mult mai mare decât cca. 70 kWh/m3.
De aceea, pentru că în practica sistemelor de frig, diferenţa de temperatură
pentru instalaţiile de stocare este destul de mică, atunci capacitatea energetică de
stocare este limitată la cca. 10kWh/m3; de exemplu, pentru o stocare perfectă
teoretic, cu un ∆t = 10 grde. capacitatea maximă de stocare este de cca. 12 kWh/m3
[13.30]. Este de reţinut că, pe măsură ce diferenţa de temperatură creşte, cu atât
creşte şi capacitatea specifică de stocare. În acest scop, una din metodele de
creştere a capacităţii energetice de stocare o reprezintă folosirea în locul apei, a
saramurii.
Combustibil
ansamblului, apare necesară acumularea energiei termice, fie numai sub formă de
căldură, fie şi sub formă de frig.
În acest context, lucrarea [13.35] prezintă o metodă de „stocare şi înnobilare
energetică prin separare şi amestec”. Acestea se bazează pe principiul
– v. fig. 13.55, – că, separarea unui amestec în componentele sale necesită un
consum de exergie. Ulterior, prin procesul de reamestecare a acestor componente,
teoretic, exergia consumată iniţial poate fi recuperată, ceea ce echivalează de fapt
cu stocarea sa. În plus, separarea poate fi totodată şi o sursă de energie de nivel
exergetic coborât - sub formă de căldură deşeu - iar amestecul ulterior poate, tot
aşa, furniza energie cu nivel mai ridicat.
Energie de
calitate
ridicată
Amestecul
Rezervor de Rezervor al
amestec separării
componentelor
Separarea
Energie de
calitate
coborâtă
Fig. 13.55. Principiul stocării şi creşterii calităţii energiei prin „separare + amestec”.
Produse în procesul
de „amestec”
Fig. 13.56. Cele patru variante de bază de conversie exergetică în cuplajul „separării” cu
„amestecul” componentelor în urma separării: T→T: separarea şi amestecul
termic; M→T: separarea mecanică şi amestecul termic; T→M: separarea
termică şi amestecul mecanic; M→M: separarea şi amestecul mecanic;
Qs - fluxul termic utilizat în procesul de separare, la temperatura Ts; Qa – fluxul
termic deşeu al procesului de amestec la temperatura Ta; T0 - temperatura
mediului ambiant (în K) CMV - compresia mecanică de vapori.
1)
Notă: – căldura este utilizată intermitent, iar energia mecanică (electrică) în perioadele de
2) 3)
vârf; – creştere pe seama sursei intermitente de căldură; – creştere pe seama sursei
intermitente de energie mecanică.
• Separarea termică + amestecul termic (T→T) – v. fig. 13.57. – se bazează
pe combinaţia între procesul de distilare şi cel invers acesteia: un amestec de două
componente volatile se separă prin distilare, între un desorber termic şi o sursă de
căldură deşeu la 80°C. Aceasta este urmată de condensare, prin utilizarea unei
TRIGENERAREA 837
surse exterioare de căldură (la cca. 30°C) din mediul ambiant. Ulterior, are loc
reamestecul în ansamblul format din vaporizator – care produce frig la 5°C – şi
absorbitor; acesta din urmă evacuează căldura în mediul ambiant.
Fig. 13.57. Pompă de căldură cu absorbţie pentru a produce frig util, la 5°C.
Ws
diluant
M
S
23°C 17°C Separarea
Concentrat
Solvent
T Amestecul
Wa
G
A
17°C 23°C Solvent vapori
diluant
Fig. 13.58. Stocarea exergiei prin separarea mecanică şi amestecul mecanic; sistem
cvasiizoterm la înaltă temperatură - cu autoîncălzire- ; S - separator; A - vas de
amestec; C - compresor; M - motor electric; T - turbină; G - generator electric.
• Separarea mecanică + amestecul termic (M→T) – v. fig. 13.59., prezintă o
combinaţie între CMV şi inversul distilării. Aceasta este, de fapt, un nou tip hibrid
de pompă de căldură, care reprezintă o combinaţie între pompa de căldură cu
compresie şi aceea cu absorbţie. Instalaţia ridică nivelul termic coborât prin
reamestecarea componenţilor separaţi provizoriu în urma utilizării CMV antrenat
de un motor electric. Acesta consumă energia electrică în afara orelor de vârf, când
este costul redus.
• Separarea termică + amestecul mecanic (T→M) – are loc după procesele şi
circulaţia inversă faţă de desfăşurarea lor conform fig. 13.59.: separarea este
asigurată prin distilarea termică, iar amestecul printr-un ciclu de CMV inversat,
care produce lucrul mecanic necesar. Faţă de situaţia anterioară, aici cererea de
energie mecanică (în schemă, de energie electrică) nu poate fi simultană cu aceea
de energie termică. Aceasta îi permite, de exemplu, să folosească energia electrică
produsă în orele de vârf, pe seama căldurii deşeu produsă în afara orelor de vârf.
TRIGENERAREA 839
Ws
C
M
SD
(50%)
Ds Cd Separare mecanică
Qr Frig la
consum
(30°C) (5°C)
V
Ab
80 a.
60
D F
E G n
( q IF )a
40
20
H
0 τzi
6 A 12 18 C 24
[h/zi]
qF [%]
B
100 q Fn
80 b.
60
D' F'
E' G' n
( q IF )b
40
IF
20
H
0 τzi
6 A 12 18 C 24
[h/zi]
TRIGENERAREA 843
qF [%]
B
100 q Fn
80 c.
60 F"
D G"
E" n
(q IF )c
40
K L
20
IF
H
0 τzi
6 A 12 18 C 24
[h/zi]
Fig. 13.60. Variante de încadrare a AF în curba de sarcină zilnică a cererii de frig (qF):
a - acumulare totală (maximă); b - IF încărcată constant; c - IF dimensionată
pentru o cerere de frig cu tendinţă de creştere ulterioară – în timp;
A, B, C, D - curba de sarcină zilnică de frig, qF (τzi);
- cantitate de frig încărcată în acumulator
- perioada de încărcare a IA;
− (q ) q − (q )
Debitul nominal de frig livrat de
q Fn − (q )
n n
3. n kWF q Fn n
IF b F IF c
IA - q IA
844 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
= (q )
/ q IF c
= (q )
nd . zi
IF a md . zi
IF c
iIA [%]
200
100
0
1 2 3
Fig. 13.61. Valorile comparative ale investiţiei specifice în instalaţiile de acumulare a
frigului (IA), de tipul: 1 - IA de tip stratificat; 2 - IA cu soluţie eutectică; 3 - IA
cu gheaţă.
Centrala de trigenerare utilizează o turbină cu gaze având puterea electrică
n
nominală PICG = 5,2 MWe , cu un cazan recuperator având capacitatea termică de
n
q CR = 12 MWt .
Instalaţia frigorifică este formată din două module: unul sub forma unei IFC
de 2 ∗ 5 MWf şi al doilea, sub forma unei IFA de 2 ∗ 5 MWf.
TRIGENERAREA 847
Capacitatea de stocare sub formă de gheaţă este de 140 MWf într-un vas
cilindric de beton, cu un volum de 15000m3. Capacitatea de încărcare/descărcare
este de 18 MWf.
Comparaţia soluţiei cu stocare a frigului, faţă de aceea fără stocare, a
condus în ultimul caz la:
– o CTG cu turbină cu gaze de 8 MWe, cu un cazan recuperator de 20 MWf;
– o IFC de 4 ∗ 5 MWf şi o IFA identică, de 4 ∗ 5 MWf .
Investiţia totală, pentru IF + IA, în varianta cu stocare a fost de cca.
2,5·106 €, faţă de 3,6·106 € în varianta fără stocare.
Economiile anuale realizate în varianta cu stocare, faţă de aceea fără stocare,
au fost de cca. 1,6·106 €/an.
Reducerea emisiilor poluante, în varianta cu stocare, au fost de:
– 17500 t/an, emisii de CO2;
– 45 t/an, emisii de NOx.
Investiţia totală în CTG, în varianta cu stocare de frig, a fost de cca. 48·106 €.
Conturul CTG
Fig. 13.62. Schema de principiu a unei centrale de trigenerare - CTG -: ICG - instalaţii de
cogenerare (de bază): ITV - instalaţii termice de vârf; IRC - instalaţii de recuperare a
căldurii; IFC.B, IFA.B - instalaţii frigorifice de baza, cu compresie mecanică de vapori
şi/sau respectiv cu absorbţie; IFC.V, IFA.V, instalaţii frigorifice, de vârf, cu compresie
mecanică de vapori şi/sau respectiv cu absorbţie; W - total energie primară intrată în
conturul CTG; WE - energie electrică din sistemul local de reţele electrice; WICG - energie
primară consumată de ICG; WEncg, WEQcg – energie primară consumată în ICG pentru
producerea energiei electrice în regim de noncogenerare (Encg) şi/sau în regim de
cogenerare, atât a căldurii (Qcg) cât şi a energiei electrice (Ecg); WIRC - energie primară
consumată „suplimentar în IRC”; WITV - energie primară consumată de ITV; WE.IFC.V -
energie electrică din reţelele electrice, consumată de IFC de vârf; WIFA.V - energie primară
consumată de IFA.V; Qrcg - căldură în cogenerare recuperată din ICG; Qr - căldură totală
produsă de ICG şi/sau IRC; QITV - căldură produsă de ITV; QIFA.V - căldură consumată
pentru „antrenarea” IFA.V; EIFC.B - energie electrică consumată pentru „antrenarea” IFC.B;
QIFA.B - căldură consumată pentru „antrenarea” IFA.B; FIFC.B, FIFA.B - frig produs de IFC.B
şi/sau de IFA.B; FIFC.V, FIFA.V - frig produs de IFC.V şi/sau de IFA.V; Fcg, Fv - frig produs
de ICG, în cogenerare, respectiv de instalaţiile de vârf; Q, E, F - căldură, energie electrică şi
frig, livrate de CTG.
TRIGENERAREA 849
– ecuaţia energiilor ieşite din conturul CTG, sub formă de căldură, energie
electrică şi frig:
• sub formă de energie electrică:
E = Encg + Ecg − E IFC.B (13.100)
850 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
Q = Q ∗ + Qv (13.101)
în care:
Q∗ = Qr − QIFA.B (13.102)
unde:
Qr = Qrcg + QS .IRC (13.103)
unde:
Fcg = FIFC .B + FIFA.B (13.106)
şi
Fv = FIFC.V + FIFA.V (13.107)
Qrcg
xr = ≤1 (13.124)
Qcg
care arată care este cota reală de căldură utilizabilă pentru alimentarea cu căldură
( Qrcg ), faţă de aceea produsă în cogenerare de ICG ( Qcg ). În § 7.2.2. s-a arătat de
cine depinde xr şi care sunt valorile limită posibile ale sale, în funcţie de tehnologia
de cogenerare utilizată.
Căile de îmbunătăţire ale xr sunt cele care pot aduce valoarea efectiv
utilizabilă ( Qrcg ) cât mai aproape de aceea disponibilă la nivelul conturului ICG -
( Qcg ). Acestea sunt dependente în primul rând de tipul ICG şi modul de utilizare a
agentului termic produs de aceasta, pentru alimentarea cu căldură:
– în cazul utilizării directe a agentului termic livrat de ICG pentru alimentarea
cu căldură a consumatorului, fără a interveni a altă instalaţie intermediară de
transfer de căldură, cum este cazul aburului din turbinele cu abur, sau al gazelor de
ardere evacuate din TG sau MAI, atunci xr = 1 şi deci Qrcg = Qcg ;
– în cazul în care agentul termic livrat de ICG intră într-un schimbător de
căldură de suprafaţă (de exemplu, gazele de ardere de la TG sau MAI intră într-un
cazan recuperator), cantitatea de căldură Qrcg < Qcg . Diferenţa ( Qcg − Qrcg )
depinde de mai mulţi factori, determinaţi de modul de dimensionare a cazanului
recuperator (CR); cu cât ( Qcg − Qrcg ) se reduce, creşte cantitatea de căldură
recuperată ( Qrcg ), dar în acelaşi timp creşte suprafaţa de transfer de căldură a (CR)
şi respectiv costul său. Până la urmă, în acest caz valoarea lui (xr) este rezultatul
optimizării tehnico-economice a ansamblului (ICG + CR).
În consecinţă, efectele îmbunătăţirii gradului de recuperare (xr) depind de
rezultatele calculelor tehnico-economice de optimizare a valorii sale, pentru fiecare
caz concret de ITG.
• Coeficienţii de trigenerare aferenţi celor trei forme de energie produse în
conturul CTG:
coeficientul de trigenerare pentru energia electrică produsă:
Ecg Ecg
αE = = (13.125)
E Ecg + E ncg
coeficientul de trigenerare pentru căldura produsă:
Qrcg Qrcg
αQ = = (13.126)
Q QITV + Qrcg + QS .IRC − QIFA.B
unde QS .IRC reprezintă cantitatea de căldură produsă în IRC prin ardere
suplimentară;
coeficientul de trigenerare pentru frigul produs:
TRIGENERAREA 855
Fcg Fcg
αF = = , (13.127)
F Fcg + Fv
în care:
Fcg = FIFC .B + FIFA.B (13.128)
şi
Fv = FIFC.V + FIFA.V . (13.129)
• Indicii de structură ai energiei livrate la nivelul conturului CTG, aferenţi
celor trei forme de energie livrate din contur:
indicele de structură a energiei electrice livrate de CTG:
E
γE = ; (13.130)
E +Q+ F
indicele de structură a căldurii livrate de CTG:
Q
γQ = , ; (13.131)
E +Q+ F
indicele de structură a frigului livrat de CTG:
F
γF = . (13.132)
E +Q+ F
Din relaţiile (13.130) ÷ (13.132), rezultă:
γ E + γQ + γ F = 1 . (13.133)
• Coeficienţii de structură ai frigului produs:
– în cogenerare:
F
β IFC .B = IFC.B (13.134)
Fcg
– respectiv în noncogenerare (în vârf):
F
β IFC.V = IFC.V (13.135)
Fv
unde Fcg şi Fv sunt date de relaţiile (13.128) şi respectiv (13.129).
Ecg + Qcg
WEQcg = [kWh] , (13.138)
ηcg
QS .IRC
WIRC = [kWh] , (13.139)
η S .IRC
unde QS .IRC este cantitatea de căldură produsă de IRC prin ardere suplimentară
(kWh) şi η S.IRC este randamentul mediu (pentru intervalul de timp analizat) al
IRC, în condiţiile arderii suplimentare.
Q
WITV = ITV [kWh] , (13.140)
η ITV
în care η ITV este randamentul mediu (pentru intervalul de timp analizat) al ITV.
QIFA.V
WIFA.V = [kWh] , (13.141)
η B.IFA.V
în care η B.IFA.V este randamentul de utilizare a combustibilului în IFA.V, pentru a
produce cantitatea de căldură ( QIFA.V ) necesară antrenării IFA.V, în vederea
producerii cantităţii de frig ( FIFA.V ).
Ţinându-se seama de valoarea medie (pentru intervalul de timp analizat) a
coeficientului de performanţă al IFA.V, care este COPIFA.V , atunci relaţia (13.141)
devine:
FIFA.V
WIFA.V = [kWh] . (13.142)
COPIFA.V ∗ η B.IFA.V
Expresia de calcul a lui WE este:
FIFC .V
WE = WE .IFC.V = [kWh] , (13.143)
COPIFC.V ∗ η SEE
în care η SEE este randamentul de producere - transport şi distribuţie a energiei
electrice în ansamblul sistemului electroenergetic şi COPIFC.V este valoarea medie
(pentru intervalul de timp analizat) a COP pentru IFC utilizată ca IF de vârf.
Utilizând relaţiile (13.137) ÷ (13.143) expresia (13.136) devine:
E +Q+ F
EFEN.CTG=
Encg Ecg + Qcg QS.IRC QITV FIFA.V FIFC.V
+ + + + +
ηncg ηcg ηS.IRC ηITV COPIFA.V ∗ ηB.IFA.V COPIFC.V ∗ ηSEE
(13.144)
Ţinându-se seama de relaţiile (13.100)...(13.107), ca şi de relaţiile de definiţie
ale diverşilor indicatori tehnici prezentaţi mai sus, relaţia (13.144) ia forma [13.21].
TRIGENERAREA 857
1
EFEN .CTG =
γ F ⋅ α F (1 − β IFC . B ) o
y cg
γ Q ⋅ α Q +
o
y cg 1− γQ − γ F − ⋅
COP IFA . B + xr
x r ⋅ η cg
E η ncg
1
γ F ⋅ α F (1 − β IFC . B ) γ F ⋅ α F ⋅ β IFC . B γ Q ⋅ (1 − α Q ) γ F ⋅ β IFC .V ⋅ (1 − α F )
⋅ γ Q ⋅ α Q + + + + +
COP IFA . B η ncg η ITV COP IFC .V ⋅ η SEE
1
γ F ⋅ (1 − β IFC .V )(1 − α F )
+
COP IFA .V ⋅ η B . IFA .V
(13.145)
Relaţia (13.145) are un caracter general. Introducând diverse condiţii specifice
se pot obţine formele corespunzătoare ale eficienţei energetice globale a CTG.
Astfel, pentru cazul în care CCG funcţionează strict în regim de cogenerare ca
CCG, fiind echipată cu TG sau MAI, adică: E ncg = 0 , QS .IRC = 0 , QITV = 0,
F = 0, atunci relaţia (13.145) devine:
x E x 1
EFEN .CCG = 1 + or ⋅ ηcg = 1 + or ⋅ (13.146)
y cg y cg 1 + 1
y cg η m ⋅ η g
o
unde ηcg
E
este randamentul producerii energiei electrice în regim de cogenerare;
ηm – randamentul mecanic al TG sau MAI; η g – randamentul generatorului
electric.
1,2
1,1
1
0
0,4 0,6 0,8 1,0 1,2 ycg
[kWhe/kWht]
0
Fig. 13.63. Dependenţa EFEN.CTG de indicele de cogenerare de referinţă ycg .
ηITV
1,0
ηSEE
ηB.IFA.V
0,8
20 40 60 80 100
ηITV, ηB.IFA.V, ηSEE [%]
EFEN.CTG
1,2
COPIFA.V
1,0
COPIFC.B
0,8 COPIFC.V
0,6
0 2 4 6 8 COP
EFEN.CTG
1,05
a.
1,0
0,95
0,90 αQ
0 0,2 0,4 0,6 0,8 1
EFEN.CTG
2
b.
αF
0 0,2 0,4 0,6 0,8 1,0
EFEN.CTG
1,0
0,8 γF
0,6
γQ
0,4
0,2 γQ ,γF
1,0 0,3 0,5 0,7 0,8
Fig. 13.67. Dependenţa EFEN.CTG de ponderea producţiei de căldură (γQ) şi de frig (γF),
în totalul energiei livrate din CTG (E+Q+F).
1 γF γ
Wsep = ( E + Q + F ) ⋅γE + + Q [kWh] (13.154)
η SEE COPIFC , R ηCT , R
în care trebuie ţinut seama de relaţia (13.133), conform căreia ( γ E + γ Q + γ F = 1 ),
adică între cele 3 mărimi numai două pot fi considerate variabile independente
subunitare, a treia rezultând din (13.133).
• Consumul total de energie primară pentru CTG – WCTG este dat de relaţia
(13.98):
WCTG = WICG + WIRC + WITV + WIFA.V + WE ,
în care, ţinându-se seama de expresiile (13.137)...(13.143), rezultă:
Encg Ecg + Qcg αS.IRC QITV
WCTG = + + + +
ηncg ηcg ηS.IRC ηITV
[kWh] . (13.155)
FIFA.V FIFC.V
+ +
COPIFA.V ∗ ηB.IFA.V COPIFC.V ∗ ηSEE
• Economia absolută de energie primară (∆W) realizată în cazul CTG, faţă de
soluţia separată, este:
∆W = Wsep − WCTG [kWh] . (13.156)
Înlocuind în relaţia (13.156), expresiile (13.154) şi (13.155) prelucrate în
prealabil, ţinându-se seama de relaţiile (13.123)...(13.135), atunci conform [13.43]:
Ecg ⋅ (1 − λ E ) Ecg ⋅ xr ⋅ (1 − λQ ) Ecg ⋅ λ E ⋅ COPIFC.B
∆W = + o + −
α E ⋅ ηSEE ycg ⋅ αQ ⋅ ηCT ,R βb ⋅ α F ⋅ COPIFC.R ⋅ ηSEE
1 1
⋅ − λ ⋅ − E ⋅ x (1 − λ ) ⋅ − 1
Ecg (1 )
E 1 cg r Q αQ
E α
E + +
−
cg
+
ηEcg ηEncg ycg ⋅ ηITV
0
1 1
Ecg ⋅ λ E ⋅ COPIFC.B ⋅ βv ⋅ − 1 Ecg ⋅ λ E ⋅ COPIFC.B ⋅ − 1(1 − βv )
+ αF + αF
βb ⋅COPIFC.V ⋅ ηSEE βb ⋅COPIFA.V ⋅ ηB.IFA.V
[kWh] , (13.157)
QIFA.B
λQ = (13.159)
Qr
care reprezintă gradul de utilizare a energiei electrice şi respectiv a căldurii, pentru
producerea frigului în regim de bază, în IFC.B şi respectiv IFA.B.
• Economia relativă de energie primară ( ∆w ) realizată în cazul CTG, faţă de
soluţia separată este:
∆W
∆w = . (13.160)
Wsep
Înlocuind expresiile (13.154) şi (13.157) şi prelucrându-le corespunzător, relaţia
(13.160) devine [13.43]:
1
∆w =
(1 − λ E )(1 − γ Q − γ F ) xr (1 − λQ )
+ +
ycg
0
1 − βb α F ⋅ γ F ⋅ βb
0
ycg⋅ αQ ⋅ ηCT.R
⋅ αQ ⋅ γ Q + α F ⋅ γ F ⋅ − ⋅ ηSEE
xr COPIFC.B COPIFC.B
1 (1 − λ E )(1 − γ Q − γ F )
⋅ +
λ E ⋅ COPIFC.B ycg
0
− β α ⋅ γ ⋅ β
+ 1
βb ⋅α F ⋅ COPIFC.R ⋅ ηSEE x ⋅ αQ ⋅ γ Q + α F ⋅ γ F ⋅ COP − COP ⋅ ηSEE
b F F b
r IFA.B IFC.B
xr (1 − λ Q ) λ E ⋅ COPIFC.B 1 1
+ + − 0 + ⋅
0
ycg ⋅ αQ ⋅ ηCT.R βb ⋅α F ⋅ COPIFC.R ⋅ ηSEE ycg ηm ⋅ η g
1
xr (1 − λ Q ) − 1
⋅ 0
(1 − λ E )(1 − γ Q − γ F ) αQ −
−
ycg 1 − βb α F ⋅ γ F ⋅ βb
0
ycg ⋅ ηITV
x ⋅ αQ ⋅ γ Q + α F ⋅ γ F ⋅ −
r COPIFA.B COPIFC.B
1 1
λ E ⋅ COPIFC.B ⋅ βv − 1 λ E ⋅ COPIFC.B − 1(1 − βv )
αF αF
− −
βb ⋅COPIFC.V ⋅ ηSEE βb ⋅COPIFA.V ⋅ ηB.IFA.V
(13.161)
În relaţia (13.161), conform expresiilor (13.158) şi (13.159), λ E şi respectiv
λ Q sunt funcţii implicite. Ca urmare, plecându-se de la relaţiile lor de definiţie,
γ F ⋅ α F ⋅ βb 1
rezultă: λE = ⋅ (13.162)
COPIFC.B γ ⋅ α ⋅β
γE ⋅αE + F F b
COPIFC .B
TRIGENERAREA 865
şi
γ F ⋅ α F ⋅ (1 − β b ) 1
λQ = ⋅ . (13.163)
COPIFA.B γ F ⋅ α F ⋅ (1 − β b )
γ Q ⋅ αQ +
COPIFA.B
+0,2
βb
βv
–0,2
βv
min
βb
min
–0,4
0 0,2 0,4 0,6 0,8 1,0
β b, β v
Fig. 13.68. Dependenţa economiei relative de energie primară ∆w, realizată în cazul
trigenerării, faţă de producerea separată, de indicele frigorific de bază (βb) şi de
vârf (βv).
∆w
0,8
0,6
0,4
0,2
αF
0 0,2 0,4 0,6 0,8 1,0
∆w
0,3
γQ
0,2
γF
0,1
γQ ,γF
E
*
E cg *
E ncg
*
W ICG
*
Q r Q
ICG IRC
*
WCCG Q rcg
*
W IRC
* *
W ITV Q ITV
ITV
WE.IFC.S F
F
IFC.S
Conturul ansamblului
(CCG+IFC.S)
Fig. 13.71. Schema de principiu a producerii energiei electrice (E) şi a căldurii (Q) într-o
CCG, iar a frigului (F) în IFC.S antrenate cu energie electrică din sistem.
Unde: WCCG - consumul de energie primară al CCG; WE.IFC.S - consumul de
energie electrică din SEE, pentru antrenarea IFC.S. Restul notaţiilor, cu (*),
sunt similare celor utilizate în fig.13.62., fără (*).
*
Similar relaţiei (13.99), WICG este dat de:
*
WICG = WEncg
*
+ WEQcg
*
[kWh] , (13.166)
QS*.IRC
*
WIRC = [kWh] , (13.170)
η*S .IRC
*
QITV
*
WITV = [kWh] (13.171)
η*ITV
şi
F
WE.IFC.S = [kWh] , (13.172)
COPIFC.S ∗ η SEE
unde COPIFC .S este valoarea medie a COP (pe perioada avută în vedere), pentru
IFC.S.
Ţinându-se seama de relaţiile (13.168)...(13.172), expresia (13.167) devine:
*
Encg *
Ecg +Qcg
*
QS*.IRC QITV
*
F
*
Wsep = + + + + [kWh] . (13.173)
ηncg
*
ηcg
*
ηS.IRC ηITV COPIFC.S∗ηSEE
* *
∆W * = Wsep
*
− WCTG [kWh] . (13.174)
Notând cu:
*
E ncg E ncg
A= − , (13.176)
η*ncg η ncg
*
Ecg + Qcg
*
Ecg + Qcg
B= − , (13.177)
η*cg ηcg
QS*.IRC QS .IRC
C= − , (13.178)
η*S .IRC η S .IRC
*
QITV QITV
D= − , (13.179)
η*ITV η ITV
F FIFA.V FIFC.V
G= − − , (13.180)
COPIFC.S ⋅ ηSEE COPIFA.V ⋅ ηB.IFA.V COPIFC.V ⋅ ηSEE
∆W * = A + B + C + D + G [kWh] , (13.181)
* *
QITV = Q − (Qrcg + QS.IRC + QIFA.B ) (13.202) Q ITV = Q − ( Q rcg + Q S* . IRC ) (13.203)
γQ ⋅ (1−αQ −αQ.SIRC) + α*
Q
6. Q ITV kWht *
QITV = γF ⋅ αF ⋅ (1−βIFC.B ) ⋅ (E +Q+ F) (13.204) QITV = γQ ⋅(E+Q+F)⋅ 1− * +α*Q.SIRC (13.205)
+ xr
COP
IFC.B
FIFA.V = FV − FIFC.V (13.206)
7. FIFA.V kWhf FIFA.V = γ F ⋅ ( E + Q + F ) ⋅ (1 − β IFC.V ) (13.207) -
(3
γQ
11. C kWh C = (E + Q + F ) ⋅ ⋅ α *Q . SIRC − α Q . SIRC
( ) (13.212)
η S . IRC
α*Q γ ⋅ α ⋅ (1−β
(4 E + Q+ F IFC.B ) (13.213)
12. D kWh D= ⋅ γQ ⋅ αQ − + αQ.SIRC −α*Q.SIRC + F F
( )
ηITV xr COPIFC.B
Notă: pentru ca ∆W * să nu fie influenţată de alte elemente, decât cele determinate de producerea frigului, s-au considerat
1) o o* 2)
că în ambele soluţii se utilizează aceleaşi ICG. Ca urmare: ηncg = η*ncg ; ycg = ycg ; xr = xr* ; ηcg = η*cg ;
3) 4)
η S .IRC = η*S .IRC η ITV = η*ITV .
TRIGENERAREA 873
b) cele care arată că investiţia în soluţia analizată este, sau nu, rentabilă.
Din prima categorie fac parte criteriul „termenului de recuperare” brut (TRB),
sau actualizat (TRA). El presupune în prealabil o analiză energetică comparativă,
bazată pe criteriile: eficienţei energetice (EFEN) şi/sau al economiei de energie
primară consumată – absolută (∆W) sau relativă (∆w) – între soluţiile alternative
studiate, faţă de una considerată de referinţă (v. §. 13.9.2.4. şi § 13.9.3.).
Este de remarcat faptul că, întotdeauna este de aşteptat ca „optimul energetic”
să difere de „optimul economic”, ultimul fiind cel decisiv.
Din a două categorie face parte criteriul venitului net actualizat (v. cap. 21.).
[kW] vara
600 frig intersezon
500 iarna
a.
400
300
energie
200 electrică
100
0
0 4 8 12 16 20 24 [ore/zi]
[kWt]
1200 iarna
1000
800 intersezon b.
600
400
vara
200
0
0 4 8 12 16 20 24 [ore/zi]
TRIGENERAREA 877
[kWh]
500
frig
400 c.
300 căldură
electric
200
100
0
0 1000 2000 3000 4000 5000 6000 7000 8000
[h/an]
Fig. 13.72. Variaţiile zilnice „tip” ale cererii de energie electrică şi frig (a), respectiv de
căldură (b) şi curbele clasate anuale corespunzătoare (c).
diferenţa de cerere de căldură este preluată de cazanele de apă fierbinte, iar aceea
de energie electrică este livrată de SEE;
j) în cazul scenariilor S.3 - S.6, în perioadele în care producţia de energie
electrică depăşeşte cererea spitalului, diferenţa este vândută pe piaţa energiei
electrice.
Criteriile avute în vedere pentru stabilirea variantei optime de IF au fost:
eficienţa energetică totală (EFEN), economia relativă de energie primară (∆w) şi
termenul de recuperare brut (TRB). Rezultatele calculelor, sunt prezentate în
tabelul 13.28. [13.40], în care (V1) s-a considerat de referinţă, randamentul
producerii energiei electrice la nivelul SEE s-a luat η SEE = 0,5 , iar cel al
producerii căldurii în CT, ηCT = 0,9 .
Valorile lui EFEN , ∆w şi TRB (în ani) pentru variantele B...F,
în scenariile S.1...S.6
Tabelul 13.28
Nr. Variante de CTG
Scenariul de funcţionare Indicatorul
crt. V.2 V.3 V.4 V.5 V.6
EFEN 0,74 0,74 - (1 0,74 0,76
S.1:
1. ∆w 0,11 0,11 - (1 0,11 0,12
E.TOTAL
TRB 5,1 4,1 - (1 10,9 17,8
EFEN 0,76 0,76 - (1 0,76 0,77
S.2:
2. ∆w 0,12 0,12 - (1 0,12 0,12
E.PARŢIAL
TRB 2,6 2,3 - (1 3,6 3,8
EFEN 0,77 0,77 0,77 0,77 0,79
S.3:
3.
Q.TOTAL ∆w 0,15 0,15 0,15 0,15 0,16
TRB 3,0 2,7 3,2 4,1 4,6
EFEN 0,79 0,79 0,79 0,79 0,80
S.4:
4. ∆w 0,16 0,16 0,16 0,16 0,17
Q. PARŢIAL
TRB 2,2 2,0 2,3 2,8 2,7
EFEN 0,71 0,71 0,71 0,71 0,73
5. S.5: ICG - TOTAL ∆w 0,10 0,10 0,10 0,10 0,12
TRB 3,2 2,8 3,5 4,3 5,4
EFEN 0,77 0,77 0,77 0,77 0,78
6. S.6: ICG - PARŢIAL ∆w 0,15 0,15 0,15 0,15 0,16
TRB 2,2 2,0 2,3 2,9 2,7
1)
Notă: – TRB nu are sens fiind <0.
Analiza tabelului 13.28 conduce la următoarele constatări:
a) în cadrul aceluiaşi scenariu de funcţionare, indiferent de acesta (S.1...S.6),
conform criteriilor energetice (EFEN şi ∆w) varianta optimă este V.6 (cu IFA.Af),
dar din punct de vedere economic (TRB), varianta optimă este V.3 (cu IFC.Rec),
urmată îndeaproape de V.2 (cu IFC.ICG);
b) în cadrul aceleiaşi variante de IF (V.2...V.6), din punctul de vedere al
tuturor criteriilor considerate (EFEN, ∆w şi TRB), scenariile optime de funcţionare
ale CTG sunt S.4 – Q.PARŢIAL şi S.6 – ICG. PARŢIAL. Apropiată, ca
performanţe, de acestea se situează S.2 – E. PARŢIAL. Cu alte cuvinte în toate
TRIGENERAREA 879
80
∆em CO2
[%] 60
3
40 1 2
4 5
20
6
0
20 40 60 80
el
ηcg [%]
–20
Fig. 13.73. Dependenţa economiei relative de CO2 - ∆em CO2 - realizată în cogenerare în
funcţie de randamentul η el
cg , pentru curbele:
1- el
emCO / emCO2 = 3 şi ηg.cg = 85%;
2
el
2 - emCO / emCO2 = 3 şi ηg.cg = 75%;
2
el
3 - emCO / emCO2 = 2 şi ηg.cg = 85%;
2
el
4 - emCO / emCO2 = 2 şi ηg.cg = 75%;
2
el
5 - emCO / emCO 2 = 1,5 şi ηg.cg = 85%;
2
el
6 - emCO / emCO2 = 1,5 şi ηg.cg = 75%;
2
882 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
sau:
[ ( )] em
el
CO2
ind
REM CO = η el
cg + γ ⋅ η g .cg − ηcg ⋅
el
(13.227)
2
em CO2
tot
iar REM CO 2
este dat de:
884 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
[ ( )] em
el
CO2
tot
REM CO = REM CO
ind
+ REM CO
dir
= η el
cg + γ η g .cg − η cg ⋅
el
+ REM CO
dir
2 2 2
em co2
2
(13.228)
1. TA 15 75 1,17 15
2. TG 30 70 1,38 27
3. MAI 40 75 1,62 38
4. TG/TA 50 80 1,86 46
TRIGENERAREA 885
tg
∆em CO2
[%]
80
60
40
20
0
el
20 40 60 80 ηcg [%]
Fig. 1.3.74. Dependenţa economiei relative de CO2 realizată prin trigenerare - ∆emCO -,
tg
2
Concluziile rezultate din tabelul 13.30 şi fig. 13.74. sunt similare celor
evidenţiate în cazul cogenerării. Ca şi la cogenerare, soluţia de trigenerare, cea mai
bună pentru mediu, este în cazul utilizării biocombustibililor. Se remarcă faptul că
în prezent există realizări de CTG cu puteri electrice instalate de ordinul până în
200 kWe, la care investiţia specifică aferentă IFA este de cca. 1000 Euro.c/kWf
[13.44]. Asemenea instalaţii s-au dezvoltat atât pentru condiţionarea aerului, cât şi
pentru alimentarea cu energie electrică, frig şi căldură a birourilor şi în industria
agro-alimentară.
886 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
ktep.
6000 4% (5)
30% (4)
4000
22% (3)
5% (5)
11% (2)
2000 17% (4)
31% (3) 33% (1)
7% (2)
40% (1)
0
1980 2000
[%]
100
26% (4) energie electrică
0
Fig. 13.76. Structura consumului de energie al sectorului servicii, la nivelul anului 1995.
Se constată că ponderea cea mai mare o reprezintă consumul sub formă de
căldură pentru încălzire şi apă caldă de consum (43%), urmat de consumul sub
formă de energie electrică (35%) şi cel de frig, pentru condiţionarea aerului (22%).
Este de remarcat lipsa consumului de energie pentru aeroporturi, deoarece în
Spania acesta intră în consumul aferent industriei transporturilor.
• Portugalia
În ultimele două decenii, consumul de energie al sectorului terţiar a înregistrat o
creştere semnificativă, crescând cu cca. 60% în anii 80 şi cu 115%, în anii 90.
Ca urmare, în anul 2000, clădirile din sectorul terţiar reprezentau 9% din consumul
final total de energie al ţării (1,8·10 6tep).
Formele de energie consumate au un caracter divers, predominând însă cel sub
formă de energie electrică, reprezentând 65% din consumul total al serviciilor şi
cca. 31% din consumul total naţional de energie electrică. Această pondere diferă
mult însă în funcţie de destinaţia consumului. De exemplu, în cazul spitalelor
ponderea consumului sub formă de energie electrică în consumul lor total de
energie, poate varia de la o medie de cca. 45%, la 100% în cazul marilor complexe
comerciale. În aceste ultime două cazuri, situaţia este favorabilă în mod deosebit
implementării trigenerării, pentru că nivelul ridicat al consumului de energie
electrică coincide cu cererea mare de căldură şi frig pentru condiţionarea aerului.
În perioada, de exemplu, a anilor 1990 - 1999, clădirile din sectorul terţiar au
înregistrat cea mai mare rată de creştere a consumului de energie (7,1% creştere
medie anuală), în comparaţie cu cele din sectorul rezidenţial (unde a fost de numai
3,7%). Această creştere semnificativă a consumului de energie electrică a fost
influenţată de mărimea consumului echipamentelor electrice de aer condiţionat, a
echipamentelor de birou, consumatoare de energie electrică, de creşterea nivelului
TRIGENERAREA 889
800
600
400
200
0
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17 18 19 20
Fig. 13.77. Consumul specific de energie al clădirilor tip ale sectorului terţiar, pentru:
1 - armată; 2 - cinema şi teatre; 3 - piscine închise; 4 - birouri; 5 - clinici;
6 - spitale; 7 - învăţământ superior; 8 – învăţământ de bază; 9 - municipalităţi;
10 - tribunale; 11 - ministere; 12 - biserici; 13 - muzee; 14 - bănci - asigurări;
15 - restaurante; 16 - hoteluri de 3 stele şi mai puţin; 17 - hoteluri de 4 stele şi
mai mult; 18 – magazine mici; 19 - magazine mari; 20 - supermarketuri.
Este de făcut remarca asupra faptului că valorile din fig. 13.77. reprezintă
mediile pe fiecare tip de clădire. Analiza făcută pentru fiecare categorie de clădiri
arată că valorile consumurilor specifice aferente variază mult de la un caz la altul,
cum ar fi de exemplu analiza pentru 74 de hoteluri: consumurile specifice ale
acestora s-au situat între 50 şi 600 kWh/m2.an, faţă de valoarea medie de
290 kWh/m2.an – la hotelurile de 5 stele – [13.45]. Pentru aceste clădiri, consumul
de energie electrică reprezintă, în medie, 45% din consumul total, urmat de cel
pentru climatizare (frig), de 30-35%, cel pentru prepararea apei calde de consum,
de 10-18%, catering-bucătării, de 16-18%, iluminat şi spălătorii.
890 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
80 12 3,5%
(53%) 2 11 6,9%
10 3,4%
60
9 5,1%
8
40 14,4%
7
6 24,6%
20
(36%) 1
5 15,3%
0
a. b.
Fig. 13.78. Structura consumului iniţial de energie (a) şi a cererii finale de energie (b),
pentru consumatorii terţiari, unde:
1 - consum de energie electrică; 2 - consum de combustibil; 3 - consum de
căldură; 4 - alte surse de energie consumată; 5 - comerţ; 6 - hoteluri,
restaurante, baruri; 7 - transport şi comunicaţii; 8 - instituţii financiare;
9 - activităţi diverse profesionale - cercetare; 10 - administraţie publică;
11 - educaţie; 12 - spitale, asigurări sociale; 13 - servicii publice, sociale.
• Grecia
Tabelul 13.31 prezintă structura consumului specific mediu anual terţiar de
energie (în kWh/m2.an), pe tipuri de clădiri (destinaţii) şi după scopul consumului
[13.45].
TRIGENERAREA 891
• Concluzii
Din cele prezentate mai sus rezultă următoarele concluzii privitoare la
consumurile de energie ale sectorului terţiar:
1. structura consumurilor finale de energie este diferită mult de la ţară la
ţară şi chiar de la caz la caz. Ca urmare, eventualele analize ale eficienţei soluţiei
de trigenerare trebuie să aibă la bază situaţia concretă a fiecărui caz în parte.
Aceasta înseamnă stabilirea în primul rând a mărimii şi structurii cererii de energie
în condiţiile reale de desfăşurare a activităţilor respective;
2. sub aspectul destinaţiei consumului final de energie, în sectorul terţiar,
ponderea cea mai mare în consumul total o reprezintă căldura (45-55%), urmată de
energia electrică (25-35%) şi frigul (20-25%).
În cadrul sectorului terţiar, domeniul hotelier reprezintă o aplicaţie puternic
dezvoltată a soluţiei de trigenerare. Pentru aceasta, în continuare se va face o
analiză mai detaliată a sectorului respectiv ce poate fi considerat ca exemplu de
analiză.
[%]
100
alte servicii - 7%
iluminat - 7%
80 a.c.c. - 13%
60 catering - 25%
40
încălzire + climatizare - 13%
20
care se situează sub linia din diagramă, sunt cele cu un bun management energetic.
Celelalte, cu un consum specific mai mare, impun mai întâi aplicarea măsurilor de
reducere a acestora şi abia apoi urmează a se stabili eficienţa soluţiei de trigenerare.
2
[kWh/m .an]
500 3
400
2
300
200
1
100
Fig. 13.80. Dependenţa valorii limită a consumului specific anual de energie al hotelurilor,
de numărul de camere, pentru consumul de: 1 - energie electrică; 2 - căldură;
3 - total.
iCCG [€/kWei]
2000
1000
0
n
400 800 1200 1600 P CCG [kWei]
Fig. 13.81. Dependenţa investiţiei specifice a unei CCG, de puterea electrică instalată,
pentru ICG de tipul MAI sau turbine cu gaze ( nu include cota aferentă
alimentării cu CH4) [13.46].
parametrii: (2 t/h (2 (2
2,5 bar, 130°C 2,4 3,0
(1 (1
-1 90 67,5
Investiţia specifică, iCRAS €/kg.h (2 (2
54,6 49,3
Notă: 1) valori pentru IFA cu două trepte, respectiv 2)
pentru IFA cu o treaptă.
Costurile iniţiale ale sistemelor de răcire cu absorbţie (IFA), cu soluţie
BrLi - apă, pentru o unitate cu două trepte sunt cu cca. 20-40% mai mari decât una
cu o treaptă, de aceeaşi capacitate (datorită generatorului şi condensatorului
suplimentar). De asemenea, o IFA pe apă fierbinte este cu cca. 25% mai scumpă
decât una similară pe abur, de aceeaşi capacitate (conductele de legătură necesare
furnizării căldurii necesară sistemului prin absorbţie sunt de diametre mai mari la
IFA cu apă fierbinte, faţă de cele cu abur). Sunt totuşi păreri diferite, în funcţie de
producătorul IFA, conform cărora o IFA cu două trepte este mai ieftină cu 5-8%,
faţă de una cu o treaptă, cu funcţionare pe apă fierbinte „la temperatură scăzută”.
Fig. 13.82. prezintă valorile orientative ale investiţiei specifice pentru CRAS,
n
în funcţie de debitul nominal de răcire QIFA .
iCRAS [€/kWf]
300
200
100
iSR [€/kWr]
16
12
8
0 2000 4000 6000
Qrn [kWt ]
n
Q [kW ]
Fig. 13.83. Dependenţa investiţiei specifice aferentă sistemului de răcire al IFA (turn de
răcire plus schimbătorul de căldură), în funcţie de debitul termic nominal de
n
răcire (Q r).
ηg
MAI
n [%]
y cg [kWhe/kWt]
1 100
0,9 89
80
0,8
60
2
0,6 40
20
0
0,4
0 400 800 1200
n
P [kWe]
Fig. 13.84. Variaţia randamentului global în regim de cogenerare (curba 1) şi a indicelui
n
nominal de cogenerare - ycg (curba 2), în funcţie de puterea electrică nominală
a MAI de mică capacitate.
ycg [kWhe/kWt]
ηg
MAI
[%]
1,0
2 100
89
80
0,6 1
60
0,4 40
20
0
0 20 40 80 100
60
sarcina [%]
Fig. 13.85. Dependenţa randamentului global în regim de cogenerare (curba 1) şi a
indicelui de cogenerare (curba 2) în funcţie de încărcare, pentru MAI de mică
capacitate.
902 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
ηg ycg [kWhe/kWt]
0,9 1
0,8
0,6
2
0,4
0,2
0 20 40 60 80 100
sarcina [%]
Fig. 13.86. Dependenţa randamentului global în regim de cogenerare (curba 1) şi a
indicelui de cogenerare (curba 2) în funcţie de încărcare, pentru CTG cu turbine
cu gaze.
Costurile anuale de mentenanţă ale ICG (CM.ICG), cu cele două
componente fixe (CMF.ICG) şi variabile (CMV.ICG) sunt estimate la cca.
17 €/MWhe, pentru MAI şi 12 €/MWhe, în cazul turbinei cu gaze.
Costurile anuale ale IFA (C.IFA) sunt determinate mai ales de consumul de
căldură pentru „antrenare”, adică de COP. Se consideră că COP.IFA rămâne
( )
constant la cca. 0,75, independent de mărimea IFA Q nf . În schimb el este
influenţat de încărcarea IFA, pentru temperatura constantă a apei de răcire, după
cum rezultă din fig. 13.87. [13.46].
λCOP
1,2
1,0
0,8
0,6
0 20 40 60 80 100
încărcare [%]
Fig. 13.87. Variaţia factorului de corecţie a valorii nominale a COP, în funcţie de încărcare,
pentru IFA, BrLi - apă.
TRIGENERAREA 903
La încărcări ale IFA de peste 60%, din fig. 13.87 rezultă că valoarea lui λ COP
se poate considera ca fiind constantă, λ COP ≈ 1,0 .
Ca urmare, costurile anuale de mentenanţă fixe şi variabile ale IFA, în funcţie
( )
de capacitatea de răcire Q nf , sunt prezentate în fig. 13.88. şi tabelul 13.37 [13.46].
Costurile anuale cu mentenanţa variabilă
(C.MV) pentru instalaţiile frigorifice
Tabelul 13.37
Tipul instalaţiei C.MV (€/MWhf)
IFC 2
IFA 0,5
Turnul de răcire 3
CMF [€/an]
3000
1
2000
2
3
1000
0 2 4
1 3
n
Q f [MWf]
Fig. 13.88. Dependenţa costurilor cu mentenanţa fixă (CMF) pentru IFC(curba 1), turnul de
răcire (curba 2) şi IFA (curba 3), de capacitatea frigorifică Q nf .
[kWe]
n
P CTG
250
200
150
100
50
Fig. 13.89. Relaţia între puterea electrică instalată în CTG şi numărul de camere ale
hotelurilor analizate în cazul Greciei.
TRIGENERAREA 905
70
1
a.
50
2
30
3
10
0 20 40 60 80 100
P CTG [kWe]
n
3
VNA [10 €]
3000 1
2000 2
3
1000 b.
TRB [ani]
9
8
1
2
6 3
4
5
4
0 10 20 30 40 50
Fig. 13.91. Variaţia TRB, în funcţie de subvenţia investiţiei în CTG, în condiţiile Ciprului,
pentru o subvenţie a preţului energiei primare de : 1 - 0%; 2 - 5%; 3 - 10%;
4 - 15%; 5 - 20%.
În cazul Greciei, efectele asupra eficienţei economice a CTG, în funcţie de
principalii factori ce o influenţează, sunt prezentate în fig. 13.92. - 13.94.
908 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
VNA [10 €]
3
TRB[ani]
70 14
60 12
VNA
40 8
20 TRB
4
0 0
23,2 24,4 25,6 26,9 28,2
pCH4 [€/MWh]
Fig. 13.92. Sensibilitatea valorilor VNA şi TRB, funcţie de preţul gazului metan (pCH4),
pentru eficienţa economică a introducerii CTG la hotelurile analizate, în cazul
Greciei.
VNA [10 €]
3
70
60
40
20
0
5 5,5 6 6,5 7 7,5
Rata dobânzii [%]
Fig. 13.93. Influenţa ratei dobânzii asupra VNA, în cazul introducerii CTG la hotelurile
analizate, în cazul Greciei.
TRIGENERAREA 909
VNA [10 €]
3
TRB[ani]
100 14
VNA
12
80
10
60 8
6
40 TRB
4
20 2
0
0 10 20 30 40 50
împrumut/finanţare [%]
Fig. 13.94. Influenţa cotei împrumutului/ratei finanţării asupra VNA şi TRB, în cazul
introducerii CTG la hotelurile analizate, în cazul Greciei.
Analiza acestora conduce la următoarele concluzii:
– o creştere cu 10% a preţului gazelor naturale, conduce la reducerea cu 30% a
VNA, iar o creştere cu 30% determină o reducere cu 65%;
– creşterea ratei dobânzii cu 10-20%, determină o reducere a VNA cu respectiv
6-12%;
– finanţarea numai cu 10% a investiţiei în CTG, conduce la creşterea
semnificativă a eficienţei economice a soluţiei.
În cazul Portugaliei introducerea unui bonus de 12 €/MWh la preţul gazelor
naturale a făcut ca soluţia de CTG – partea de CCG – să devină eficientă economic,
având pentru hotelurile cu caracteristicile din tabelul 13.39 – valori ale TRB de
4,4 - 7 ani.
Eficienţa economică a CCG, din cadrul CTG, pentru hotelurile analizate, în
cazul Portugaliei, la o reducere a preţului gazului metan cu 12 €/MWht
Tabelul 13.39
Capacitate instalată în
CCG Durata de funcţionare
Hotel TRB VNA
la sarcină maximă 3
analizat electrică termică [ani] [10 €]
[h/an]
[kWe] [kWt]
1. 26 57 6846 6,8 26,4
2. 9 20 7111 7,0 10,8
3. 14 31 7357 6,2 20,9
4. 11 25 7090 6,6 14,5
5. 17 38 7000 6,2 24,1
6. 11 25 6818 6,8 13,7
7. 19 42 6263 4,4 51,4
8. 17 38 7235 5,9 26,8
9. 26 57 6923 5,6 42,6
910 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
13.12.7.2. Portugalia
• Situaţia generală. Este un hotel de 5 stele, cu 387 camere (774 paturi).
• Asigurarea consumurilor energetice. Are o CT cu un CAF pentru încălzire
şi asigurarea a.c.c. Răcirea se face cu IFC în sistem centralizat.
• Consumurile energetice anuale actuale: sub formă de energie electrică
(4220 MWhe/an) şi sub formă de GPL (4100 MWhcb/an).
• Curbele de variaţie orară – zilnică ale cererilor de căldură (v. fig. 13.95.,a)
şi de energie electrică (v. fig. 13.95.,b), în cele trei sezoane caracteristice ale
anului: iarna (lunile noiembrie...februarie), primăvara cu toamna (lunile
martie...mai şi octombrie) şi vara (lunile iunie...septembrie).
Fig. 13.95. Variaţiile caracteristice orare-zilnice, ale cererii de căldură (a) şi de energie
electrică (b), în cursul sezonului de : vară; iarnă; intersezon.
TRIGENERAREA 913
13.12.7.3. Grecia
• Situaţia generală: hotel de 5 stele, situat în Atena, cu 453 camere,
funcţionând tot timpul anului, 24 ore/zi.
• Asigurarea cererilor de energie:
– energia electrică este preluată din reţeaua publică de medie tensiune;
– căldura este produsă de o CT echipată cu 3 cazane de abur de joasă
presiune, cu un debit de 8 t/h, dimensionate pentru a asigura integral cererea de
căldură, ceea ce determină durate mari (mai ales vara) de încărcare parţială redusă
a acestora. Combustibilii utilizaţi: motorina, pentru încălzire şi producerea a.c.c. şi
CH4 exclusiv pentru bucătării. Condensatul aburului este utilizat parţial pentru
alimentarea cu căldură;
– frigul este asigurat de 2 IFC x 550 Mcal/h, plus 1 x 550 Mcal/h;
– puterea electrică instalată pentru iluminat este de 350 kWe.
• Consumurile anuale de energie şi costurile aferente sunt prezentate în
tabelul 13.43 şi fig. 13.96. şi 13.97.
Valorile anuale ale consumurilor de energie
şi ale costurilor anuale
Tabelul 13.43
Nr. crt. Mărimea U.M. Valori
1. Consumuri de:
- energie electrică MWhe/an 8076
3 684
- combustibil (diesel) 10 l/an
2. Costuri pentru:
- puterea electrică 107
3
- energia electrică 10 €/an 362
- combustibil (diesel) 342
- totale 811
3. Preţuri unitare ale:
- puterii electrice 8628
- energ. electrică (primii 400 kWhe) €/MWe 0,0514
- energ. electrică (pentru restul consumului) 0,0340
- combustibilul diesel €/t 0,5
TRIGENERAREA 915
Fig. 13.98. Variaţia în perioada 2004-2015 a valorilor caracteristice ale puterilor electrice
absorbite de complexul hotelier, pentru:
Max med
valoarea maximă (P ); valoarea medie (P );
min
valoarea minimă (P ).
• Cererea de căldură pentru încălzirea spaţiilor, în condiţiile climaterice de
iarnă ale Bucureştiului, în funcţie de destinaţia acestor spaţii, conform STAS,
este aceea din tabelul 13.46, corespunzătoare variaţiei în timp din fig. 13.99.
Valorile consumului de căldură
pentru încălzire
Tabelul 13.46
Debit de căldură - încălzire (kWt) Consumul
Nr. crt. Anul anual
maxim ( qiMax ) media anual ( qimd ) (MWht/an)
0 1 2 3 4
1. 2004 1562 752 3200
2. 2006 3200 1590 6754
3. 2008 5000 2400 10195
4. 2010 6650 3100 13169
5. 2015 11000 5302 22523
918 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
• Dimensionarea CTG
Principala ipoteză avută în vedere la dimensionarea viitoarei CTG a fost aceea
de a se evita pe cât posibil (în funcţie de încărcarea electrică minimă admisă de
MAI) o producţie de energie electrică mai mare decât aceea necesară complexului.
Ca urmare, puterea electrică nominală a MAI s-a considerat sub 200 kWe.
În funcţionare s-au considerat următoarele regimuri caracteristice:
– iarna: funcţionarea după grafic electric (v. cap. 5.), atâta timp cât cererea de
căldură ar conduce la o încărcare a MAI, care ar determina producerea unei puteri
electrice mai mici decât aceea necesară momentan;
– vara, în funcţie de cererea momentană de a.c.c. şi de frig pentru climatizare
apar următoarele regimuri caracteristice de funcţionare:
a) atâta timp cât cererea totală de căldură determinată de q acc şi q f
determină o încărcare electrică a MAI, mai mică decât puterea electrică necesară
complexului, încărcarea MAI se face după „grafic electric”, în limitele de încărcare
minimă admisă de motor;
b) când cererea totală de căldură ( q acc + q f ) determină o încărcare electrică
mai mare decât puterea electrică necesară momentan complexului, încărcarea MAI
se face după „grafic termic”, în limitele cererii electrice momentane.
Din punctul de vedere al asigurării cererii de frig pentru climatizare apar
următoarele variante:
– în cazul (a) de mai sus, tot frigul va fi asigurat din IFA, pentru a utiliza la
maxim efectul favorabil al trigenerării. Ca urmare IFC nu va funcţiona;
– în cazul (b), în funcţie de cererea momentană de frig pentru climatizare,
faţă de încărcarea termică momentană posibilă a MAI – funcţionând după grafic
termic – , asigurarea frigului se poate face numai cu IFA, sau cu IFA în baza cererii
de frig şi IFC în calitate de instalaţii frigorifice de vârf, în limita puterii electrice
nominale a MAI.
Dacă în acest fel nu se asigură toată cererea de frig pentru climatizare,
atunci diferenţa rămasă neasigurată de IFA plus IFC va fi produsă cu IFC pe baza
energiei electrice preluate din sistemul local electroenergetic.
• Producţiile de energie ale CTG – la nivelul anului 2006 – , în condiţiile
regimurilor de funcţionare prezentate mai sus, sunt cele redate în tabelul 13.49,
pentru trei variante de dimensionare a raportului: α nf , IFA = q nf , IFA / q nf , în care
q nf , IFA este debitul nominal – instalat – în IFA (diferenţa ( q nf − q nf , IFA ) fiind
instalată în IFC ( q nf ,IFC )) şi q nf este debitul maxim de frig necesar climatizării.
922 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
Fig. 13.103. Curba clasată anuală a puterii Fig. 13.104. Curba clasată anuală – valori
electrice consumată de spital (exclusiv medii lunare – a debitului de căldură
aceea cerută pentru producerea frigului). consumată de spital, pentru încălzire şi a.c.c.
TRIGENERAREA 925
Fig. 13.106. Consumurile lunare de energie electrică (a) şi de gaze naturale (b).
Legendă: consumuri lunare; consumul lunar mediu anual;
consumul maxim lunar de putere electrică.
Fig. 13.107. redă variaţiile orare-zilnice ale necesarurilor zilnice de energie în
perioada de iarnă şi respectiv în lunile de vară (iunie-august).
Fig. 13.108. Consumurile lunare de energie electrică (a) şi de păcură (b), medii, pentru trei
ani.
Legendă: valorile lunare; valorile puterilor electrice maxime lunare.
În ceea ce priveşte cererea de frig, pentru climatizare vara, aceasta este
prezentată în fig. 13.109., pentru situaţia viitoare, în condiţiile în care partea de
spital climatizată în prezent, va creşte cu cca. 20% (zonele deja climatizate vor fi
deservite în continuare de actualele IFC).
Fig. 13.110. Curba clasată anuală a consumului de energie electrică – (a) şi a variaţiei
consumurilor lunare de căldură – (b).
Cererea de frig pentru climatizarea clădirilor este asigurată de IFC pe durata a
patru luni: iunie – septembrie.
• Soluţia de trigenerare pentru perspectivă a fost analizată în două variante:
a) o CTG cu 2*MAI de 2,7 MWe/buc, cu cazan recuperator (CR) de apă
fierbinte, din care o parte este utilizată într-un sistem de răcire cu IFA, având o
capacitate de răcire q nf , IFA = 1,75 MWf, la un COPIFA
n
= 0,6. Eficienţa electrică
nominală a MAI este ηen,MAI = 42,8%;
a) o CTG cu o turbină cu gaze de 0,6 MWe, echipată cu un CR de apă fierbinte
şi cu o IFA cu dublu efect (cu q nf .IFA = 1,9 MWf, la un COPIFA
n
= 1,2). Eficienţa
electrică a TG este ηen,TG = 18,7%.
• Performanţele tehnice anuale de funcţionare ale soluţiilor de CTG sunt
prezentate în tabelul 13.57, iar cele economice, în tabelul 13.58.
Performanţele tehnice de funcţionare
Tabelul 13.57
valori, în varianta:
Nr.crt. Mărimi caracteristice U.M. a) 2*MAI*2,7 b) 1*TG*0,6
MWe/buc MWe
0 1 2 3 4
1. Durata anuală de funcţionare h/an 6246 6246
Producţii de:
MWht/an 15568 6983
apă fierbinte din recuperare
apă fierbinte din CAF MWht/an 8308 16556
2.
apă rece de la IFA MWhf/an 4543 4437
apă rece de la IFC MWhf/an 3850 3956
energie electrică de la MAI/TG MWhe/an 34153 3597
936 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
Fig. 13.111. Variaţiile lunare ale cererii de energie electrică – (a) şi de gaz metan – (b).
Legendă: cantităţi lunare; puterea electrică maximă consumată.
TRIGENERAREA 941
.
Fig. 13.113. Variaţiile zilnice tip ale cererii de energie electrică pentru:
zile de lucru; ziua de sâmbătă.
Performanţele tehnico-economice
de funcţionare ale CTG
Tabelul 13.62
Nr.crt. Mărimi caracteristice U.M. valori
0 1 2 3
1. Durata anuală de funcţionare h/an 4500
3 3
2. Consumul anual de gaz metan 10 Nm /an 667
3. Energie electrică produsă MWhe/an 2250
4. Energie electrică cumpărată din SEE MWhe/an 2260
Costuri anuale de exploatare, mentenanţă, cu
5. €/an 37250
apa şi pomparea
6. Costuri anuale totale €/an 336000
7. Economii anuale de cheltuieli €/an 153000
3
8. Investiţii totale 10 € 1200
Reducerea emisiilor:
- de CO2 tone/an 3100
9.
- de SO2 % 57
- de alţi poluanţi % 70
10. Venitul net actualizat – VNA € 438000
11. Rata internă de rentabilitate – RIR % 20
12. Durata brută de recuperare a investiţiei – TRB ani 6
distribuie apă caldă la 105°C cu returul de 65°C. Grupurile IFA sunt în număr de
două şi au o putere frigorifică unitară de 5 MWf, iar IFC sunt tot în număr de două,
funcţionează pe amoniac, având puterea unitară de 5,8 MWf. Apa rece este produsă
şi distribuită la o temperatură de 4°C, cu un retur la 12°C. Toată această apă rece
este vehiculată prin reţeaua de încălzire, reglarea efectivă a debitului efectuându-se
prin variaţia turaţiei pompelor. Ansamblul reţelei termice şi de apă rece reprezintă
cca. 40 km.
Depozitarea/stocarea termică din rezervorul cu apă rece utilizează principiul
stratificării – prin diferenţa de densitate volumică funcţie de temperatură, pentru
separarea celor două volume variabile de apă, unul cu temperatură joasă (4°C),
iar celălalt cu temperatură înaltă (12°C). Instalaţia din Lisabona constituie o
premieră tehnologică în Europa, ea fiind realizată ca urmare a lucrărilor desfăşurate
sub egida ASHRAE şi EPRI (Institutul de Cercetări în Energetică) în a doua
jumătate a anilor 80, procedeul fiind implementat în America de Nord. Rezervorul
termic echivalează cu o capacitate suplimentară de 18 MWf, care poate compensa
variaţiile zilnice ale cererii de frig. Stocarea frigului permite optimizarea producţiei
în orele de vârf şi pentru securitatea şi disponibilitatea serviciului.
Descrierea echipamentelor din centrală
1. Ansamblul turbo-alternator, format dintr-o TG cu putere electrică
nominală de 5,2 MWe, cu un debit de gaze de ardere de 12,35 kg/s, la 480°C.
Ea are un răcitor cu apă rece, pentru menţinerea constantă a aerului la intrarea în
compresor, la 15°C, permiţând funcţionarea la parametrii nominali timp de
8000 ore/an.
2. Sistemul de producere a apei calde se compune din:
• un cazan recuperator, de tip fire-power, cu o producţie de 18,5 t/h de
abur la 10 bar, prevăzut cu post combustie, care permite creşterea temperaturii
gazelor evacuate până la 731°C;
• un cazan auxiliar, cu o putere de 15,3 MWt, cu carcasă fonic izolatoare.
3. Reţeaua de apă caldă: apa caldă este produsă într-un schimbător de căldură
multitubular de 11,5 MWt, alimentat cu abur saturat, cu presiunea de 10 bar,
având un regim termic de 105/65°C.
4. Producţia de frig: puterea frigorifică totală instalată este de 21,9 MWf. Apa
rece, cu temperatura de 4°C pe tur şi 12°C pe retur, este furnizată prin 4
subansambluri de producţie montate în serie paralel, fiecare rând cuprinzând o IFC
şi o IFA. Circulaţia este asigurată prin pompe cu debit variabil, montate în paralel.
Această configuraţie oferă o posibilitate de alegere formată din 6 combinaţii a
grupurilor, ceea ce permite o mai bună adaptare la cererea variabilă de frig.
Instalaţiile frigorifice cu absorbţie sunt cu soluţie apă – bromură de litiu, cu
dublu efect, având o putere frigorifică de 5100 kWf, cu un debit nominal de apă
rece, de 1075 m3/h (minim acceptat fiind 550 m3/h), la un regim termic de 12/8°C
(temperatura minimă de retur fiind 6,6°C). Consumul nominal de abur este de
6300 m3/h, iar apa de răcire folosită are un debit nominal de 995 m3/h, la un regim
termic de 26/34°C.
950 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
BIBLIOGRAFIE
13.1. Horlock, J.H., - Cogeneration - Combined Heat &Power (CHP).
Thermodynamics and Economics, Pergamon Press, Oxford, 1987.
13.2. Horlock, J.H., Combined Power Plants Including Combined Cycle Gas
Turbine (CCGT) Plants, Pergamon Press, Oxford, 1992.
13.3. Haywood, R.W., Analysis of Engineering Cycles, Power, Refrigerating
and Gas Liquefaction Plant, Pergamon Press, Oxford, 1991.
13.4. Athanasovici, V., Utilizarea căldurii în industrie, Vol. I, Editura
Tehnică, Bucureşti, 1995.
13.5. Athanasovici, V., Le Corre, O., Brecq, G. şi Tazerout, M.,
Thermoeconomic Analysis Method for Cogeneration Plants,
Proceedings of ECOS'2000, Nederland, pp. 157-164, 2000.
13.6. Staicovici, M. D., Polybranched regenerative GAX cycles for combined
power and cooling production, Proceedings of Int. Congr. Refrig.,
19th, 4A, pp. 542-551, 1995.
13.7. Archer, D. H., Wimer ,J. G. şi Wiliams, M. C., A phosphoric acid fuel
cell cogeneration system retrofit to a large office building, Proceedings
of Intersociety Energy Conversion Engineering Conference, Vol. 2, pp.
817-824, 1997.
13.8. Silveria, L. J., Walter, A. C. da S. şi Luego, C. A., Cogeneration for
small users: case studies for Brazilian tertiary sector, Proceedings,
ASME Cogen-Turbo Power Conference, Austria, 1995.
13.9. Silveira, L. J., Leak, E. M. şi Ragonha Jr. L. F., Analysis of a molten
carbonate fuel cell: cogeneration to produce electricity and cold water,
Energy 26, pp. 891-904, 2001
TRIGENERAREA 953
13.10. Fang, M., Luo, Z., Li, X., Wang, Q., Ni, M. şi Cen, K., A multi-product
cogeneration system using combined coal gasification and combustion,
Energy Vol. 23, No. 30 pp. 203-212, 1998.
13.11. ***, Trigénération. Production frigorifique par valorisation de la
chaleur d' une cogénération, Energie Plus Supliment, Nr. 134,
pp. 26-31, Decembrie 1999.
13.12. Rongieres, J.-D., L'unité‚ de trigénération de l'usine Michelin Cholet,
Proceedings IFFI/AFF, Noiembrie 1999, pp. 69-85.
13.13. Poeuf, P., Un exemple de trigénération pour un reseau urbain d'energies:
Lisbone, Proceedings IFFI/AFF, Noiembrie 1999, pp. 59-68.
13.14. Dharmadhikari, S., Un instalation de trigénération exemplaire, GAZ
d'aujourd'hui Nr. 6, pp. 7-12, 2000.
13.15. Cornette, R., Cogénération & froid associés (trigénération) à Lisbone,
Chauffage Ventilation Conditionnement, Nr. 7-8, pp.42-44,
Iulie - Aug.2000.
13.16. Vrinal, G., Ammoniac et absorption pour l'exposition universell de
Lisbone, Revue Générale du Froid, Nr. 984, pp. 40, Iunie 1998.
13.17. Casten T. R., District energy with trigenerated ammonia cooling,
ASHRAE Transactions, Vol. 100, nr. 1, pp.1136-1143, 1994.
13.18. Daolin, L. şi Shifei, Z., Trigeneration (electrical, headed and chilled
water) system and their application in Shanghai, Proceedings Goint
Power Generation Conference, ASME, Vol. 2, pp.265-270, 1999.
13.19. Minciuc, E., Wahlund, B. şi Yan, J., Exergy analysis of a tri-generation
plant; A case study of the existing plant in Skellefteå, Proceedings
ECOS 2002, pp. 917-924, Iulie 2002.
13.20. Jacques Delbes şi Adrien Vadrot, The District Cooling Handbook, a
doua ediţie, 1999.
13.21. Eduard Minciuc, Teză de Doctorat, Soluţii tehnice şi domenii de
eficienţă a trigenerării, Bucureşti, 2003.
13.22. Dijkema, G. P. J., Luteijn, C. P. Si Weijnen M. P. C., Design of
trigeneration systems. Process integrated apllications of energy
conversion devices in chemical plants, Chemical Engineering
Communications, Vol. 168, pp.111-125, 1998.
13.23. Wang O. şi al., Design of a 12 MW tri-cogeneration system of gas, heat
and power, Proceedings International Conference on Fluidized Bed
Combustion, pp. 439-448, 2001.
13.24. Jaber J. O. şi Probert S. D., Environmental-impact assessment for the
proposed oil-shale integrated tri-generation plant, Applied Energy 62,
pp. 169-209, 1999.
13.25. Stanley P., Dynamic simulation improves plant operations, International
Journal hydrocarbon engineering, pp. 49-52, Iunie 1998.
13.26. ***, New patents,Environment International, Vol. 21, Nr. 3, 1995.
13.27. Manualul de instalaţii – Ventilare, Climatizare – AIIR, Editura Artecno
Bucureşti – (cap. 2).
954 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
CUPRINS CAPITOLUL 13
TRIGENERAREA
13. TRIGENERAREA................................................................................................ 697
13.1. Conceptul de trigenerare ............................................................................... 697
13.2. Caracteristici generale ale trigenerării – avantaje, dezavantaje,
limitări ..........................................................................................................
699
13.3. Concepţia de ansamblu a sistemului de alimentare cu căldură şi frig
(SACF) din centralele de trigenerare (CTG) ................................................ 701
13.4. Necesarul de frig ........................................................................................... 718
13.4.1. Domeniul avut în vedere ......................................................................... 718
13.4.2. Elementele de climă interioară ............................................................... 718
13.4.2.1. Temperatura aerului interior ............................................................. 718
13.4.2.2. Umiditatea relativă a aerului interior ................................................ 722
13.4.2.3. Viteza de deplasare a aerului interior ............................................... 723
13.4.2.4. Temperatura medie de radiaţie a suprafeţelor delimitatoare............ 723
13.4.3. Elemente de climă exterioară................................................................ 723
13.4.3.1. Temperatura aerului exterior ............................................................ 723
13.4.3.2. Conţinutul de umiditate al aerului exterior ................................ 725
13.4.3.3. Intensitatea orară a radiaţiei solare ................................................... 725
13.4.3.4. Viteza vântului .................................................................................. 727
13.4.4. Calculul sarcinii termice de vară – de răcire........................................... 727
13.4.4.1. Aporturile de căldură ........................................................................ 727
13.4.4.2. Degajările interioare de căldură ........................................................ 733
13.4.4.3. Sarcina termică totală de răcire......................................................... 734
13.4.4.4. Amortizarea şi defazarea fluxurilor termice ................................736
13.4.5. Variaţia diurnă a sarcinii termice de vară – de răcire ............................. 737
13.4.5.1. Variaţia temperaturii exterioare ........................................................ 737
13.4.5.2. Variaţia temperaturii interioare......................................................... 741
13.4.5.3. Variaţia intensităţii radiaţiei solare ................................................... 742
13.4.5.4. Variaţia sarcinii termice de răcire – vara .......................................... 742
13.4.6. Valorile anuale caracteristice ale sarcinii termice de răcire – vara ......... 745
13.5. Instalaţii interioare specifice răcirii – vara.................................................... 748
13.5.1. Aspecte generale ..................................................................................... 748
13.5.2. Instalaţii de fereastră ............................................................................... 749
13.5.3. Instalaţii de încăpere ............................................................................... 751
13.5.4 Instalaţii pentru răcire – climatizare - centralizată ................................756
13.5.4.1. Instalaţii interioare de climatizare cu aer .......................................... 756
13.5.4.2. Ventilo-convectoarele ................................................................ 758
13.5.4.3. Sistemele cu volum variabil al agentului de răcire – „VRV” ........... 759
13.6. Transportul şi distribuţia frigului, în sistemele de alimentare
centralizată cu frig – SACF .......................................................................... 760
13.6.1. Structura de principiu a unui sistem de alimentare centralizată cu
frig – SACF ............................................................................................ 760
TRIGENERAREA 957
o gamă largă de tipologii care sunt utilizabile pentru producerea energiei termice,
în majoritatea cazurilor prin cogenerare. Toate componentele prezentate în
fig. 14.1. vor fi descrise pe larg în continuare.
În subsolul Câmpiei de Vest se găsesc zonele cele mai fierbinţi din ţara noastră,
cinci din cele opt sisteme hidrogeotermale identificate prin foraj, precum şi cele
mai importante dintre perimetrele de exploatare energetică a resurselor produse:
Oradea, Borş, Săcuieni, Marghita, Ciumeghiu, Beiuş (toate în judeţul Bihor),
precum şi perimetrele Lovrin, Tomnatec, Sânnicolau Mare, Jimbolia, Nădlac (în
judeţul Timiş).
Un alt aspect al energiei geotermale, care a fost mai puţin studiat până în
prezent, dar este într-o continuă dezvoltare, îl reprezintă energia înmagazinată în
scoarţa terestră. Evident, potenţialul acestei resurse este inepuizabil. Numărul mare
de aplicaţii realizate în lume face ca acest tip de resursă să fie abordată şi în
România.
Rapiţa colza este o plantă anuală sau bienală, cu rădăcina pivotantă bine
dezvoltată, cu puţine ramificaţii laterale. Ea pătrunde până la 60-80 cm adâncime.
În condiţii favorabile, rădăcina poate ajunge la adâncimi mult mai mari, uneori
până la 300 cm. Pătrunderea rădăcinilor în adâncime este influenţată de numeroşi
factori ca: textura, fertilitatea şi umiditatea în sol, precum şi de tehnica de cultivare.
Rădăcinile laterale sunt răspândite pe un diametru de 20÷40 cm. Cea mai mare
parte din masa de rădăcini este răspândită la adâncimea de 25÷45 cm.
Tulpina este erectă, înaltă de 1,3÷1,5 m, rareori 2 m, şi bine ramificată.
Numărul de ramuri variază între 5 şi 10. Frunzele rapiţei au diferite forme, cele de
la bază fiind petiolate, lirate, penat sectate. Frunzele din mijloc sunt sesile şi
lanceolate, iar cele de la vârf au forma oblong-lanceolată cu baza cordat
ampexicaula, fiind, de asemenea, sesile. Frunzele bazale sunt formate din
2-4 perechi de lobi mărunţi ovali sau triunghiulari, în afară de lobul principal care
este mult mai mare.
Tabelul 14.1 prezintă un exemplu de caracteristici principale ale rapiţei. Planta a
fost uscată natural, tocată şi apoi cernută, astfel încât piroliza s-a realizat pe clase
granulometrice (diferite diametre ale particulelor).
Principalele caracteristici ale rapiţei
Tabelul 14.1
(a)
Umiditate [%] Volatile [%] Carbon fixat [%] Cenuşa [%]
Analiza primară
4,9 81,7 7,9 5,5
(b)
C H N O PCS
H/C O/C
Analiza elementară [%] [%] [%] [%] [MJ/kg]
CH1,76N0,05O0,3 62,1 9,1 3,9 24,9 1,76 0,3 26,7
Soia este o plantă erbacee din familia leguminoaselor, originară din Extremul
Orient, cu flori mici, albe sau violete şi cu fructul în formă de păstaie, seminţele
fiind folosite în industria alimentară şi farmaceutică.
Tabelul 14.1 prezintă un exemplu de caracteristici principale ale rapiţei. Planta a
fost tocată şi apoi cernută astfel încât piroliza s-a realizat pe clase granulometrice
(0,224<dp<0,425mm; 0,425<dp<0,85mm; 0,85<dp<1,25mm; 1,25<dp<1,8mm;).
Caracteristicile tehnico-chimice ale soiei folosite sunt prezentate în
tabelul 14.2 (a, b).
Principalele caracteristici ale soiei
Tabelul 14.2
(a)
Umiditate Volatile Carbon fixat Cenuşă
Analiza primară [%] [%] [%] [%]
8,38 71,60 14,39 5,63
(b)
C H N O PCS
Analiza elementară H/C O/C
[%] [%] [%] [%] [MJ/kg]
CH1,4N0,14O0,38
55,89 6,57 9,29 28,25 1,41 0,38 23,23
UTILIZAREA RESURSELOR ENERGETICE REGENERABILE ŞI A
DEŞEURILOR PENTRU PRODUCEREA CĂLDURII 961
deşeuri este relativ redusă. Din această cauză nu a fost calculată în mod direct,
ci doar pentru biogazul care se poate obţine din aceste deşeuri.
Fig. 14.5. Cazan pentru încălzire şi Fig. 14.6. Cazan cu brichete, cu alimentare
producere de apă caldă cu funcţionare automată (OkoFEN) [14.4].
pe deşeuri lemnoase sau motorină
(Thermostahl) [14.3].
– cazane mici, cu ardere de brichete, cu alimentare automată, destinate încălzirii
locuinţelor individuale, cu capacităţi între 10 kWt şi 30 kWt: alimentarea automată
uşurează foarte mult sarcina utilizatorului şi permite un confort sporit la nivelul
locuinţelor (1 – vatră; 2 – tub de flacără; 3 – colector de cenuşă; 4 – motor circuit
apă; 5 – schimbător de căldură; 6 – ventilator aer de ardere; 7 – izolaţie;
8 – regulator; 9 – aprindere electronică; 10 – alimentare cu brichete în focar;
11 – acţionare electrică 12 – protecţie contra incendiului; 13 – alimentare din
depozitul de brichete; 14 – acţionare electrică; 15 – ventilator gaze de ardere);
– cazane mici si medii, cu arderea aşchiilor de lemn, cu grătar înclinat fix şi
alimentare automată cu şnec (vezi fig. 14.7.), destinate încălzirii clădirilor publice
UTILIZAREA RESURSELOR ENERGETICE REGENERABILE ŞI A
DEŞEURILOR PENTRU PRODUCEREA CĂLDURII 965
Fig. 14.7. Cazan cu ardere de aşchii de lemn, cu grătar înclinat fix (KWB) [14.5].
Semnificaţia indicaţiilor din figură este: 1 – vatră; 2 – grătar postardere;
3 – cameră postardere; 4 – senzor; 5 – evacuare cenuşă; 6 – depozit cenuşă;
7 – schimbător de căldură; 8 – sistem de circulaţie a apei calde; 9 – pompă
circulaţie apă caldă; 10 – ventilator; 11 – dozator combustibil; 12 – controler;
13 – aprindere electronică; 14 – depozit tampon; 15 – propulsor de combustibil;
16 – cutie de viteze; 17 – protecţie anti-incendiu; 18 – grătar fix; 19 – canal de
alimentare cu combustibil; 20 – motor cu şnec; 21 – protecţie termică;
– cazane medii si mari, cu grătar mobil şi alimentare automată cu şnec sau
dispozitiv de împingere, destinate producerii energiei termice pentru uz industrial,
cu capacităţi mai mari de 500 kWt: pentru exemplificare, în fig. 14.8. este prezentat
un cazan de 4,5 t/h abur cu parametrii de 16 bar şi 320°C, destinat valorificării
deşeurilor lemnoase rezultate din procesele specifice industriei forestiere. Arderea
combustibilului se realizează pe un grătar în trepte, cu două trasee de ţevi
orizontale, o cameră în care este amplasat supraîncălzitorul şi un canal de gaze în
care este amplasat economizorul. Cazanul este cu circulaţie naturală.
Instalaţia funcţionează parţial în aer liber, fiind prevăzută cu un acoperiş pentru
a proteja cazanul de intemperii. Gazele rezultate din arderea rumeguşului intră în
fascicolele de ţevi de fum şi cedează căldura apei din sistemul fierbător al
cazanului în care sunt amplasate ambele fascicole. La ieşirea gazelor de ardere din
fascicolul I, acestea cedează căldura serpentinelor supraîncălzitorului, intrând în
fascicolul II. Cazanul se compune din următoarele subansambluri principale:
– sistemul fierbător, alcătuit dintr-o manta cu funduri plate, în care sunt
rigidizate fascicolele de ţevi de fum; sistemul este prevăzut cu un colector de abur,
înainte de a intra în supraîncălzitor;
– supraîncălzitorul este format din două pachete de serpentine în eşichier,
plasate în spaţiul dintre cele două fascicole de ţevi de fum, susţinute prin două plăci
din tablă de oţel. Ansamblul serpentinelor cu plăcile de susţinere constituie un bloc
demontabil, care este introdus într-o carcasă mobilă cu ramă;
– economizorul este plasat în drumul gazelor de ardere, înaintea evacuării
acestora la coş;
966 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
– instalaţia de ardere este formată dintr-un grătar fix, în trepte, construit din
două grătare separate de un perete de cărămidă refractară; alimentarea cu
combustibil se poate face fie mecanic, prin intermediul alimentatoarelor celulare,
fie manual, prin două guri de vizitare (câte una pe fiecare bandă de grătar).
Admisia aerului se face printr-un sistem reglabil cu jaluzele, care permite reglarea
debitului şi realizează o repartiţie uniformă a aerului sub grătar.
Fig. 14.8. Cazan industrial pentru ardere deşeuri lemnoase (IPCT)[14.6]: 1 – vaporizator;
2 – supraîncălzitor; 3 – economizor; 4 – grătar; 5 – valva rotativă; 6 – focar;
7 – scări şi platforme; 8 – ventilator.
Caracteristicile tehnice principale ale unui astfel de cazan, care funcţionează pe
deşeuri lemnoase, sunt:
– debitul nominal de abur: 4,5 t/h;
– debitul minim: 2,25 t/h;
– presiunea nominală: 16 bar;
– presiunea maximă: 17,5 bar;
– presiunea de intrare a apei în cazan: 22 bar;
– temperatura nominală a aburului: 320±3°C;
– temperatura apei de alimentare: 15°C;
– temperatura gazelor la coş: 150°C;
– calitatea apei de alimentare:
o aspect: limpede, incolor, fără suspensii;
o lipsă ulei;
o duritate totală: 0,1 mval/l;
o alcalinitate: 1÷4 mval/l;
– randamentul: 80%.
Combustibilul utilizat îl reprezintă deşeurile de lemn – rumeguş, capete de
lemn, tocătură, coajă. Umiditatea relativă a combustibilului, raportată la masa
iniţială, este de max 45%. Plaja de variaţie a puterii calorifice inferioare este de
2000÷2600 kcal/kg. Consumul specific de combustibil este de 0,5 kg/sec.
Dimensiunile maxim acceptabile ale combustibilului sunt:
UTILIZAREA RESURSELOR ENERGETICE REGENERABILE ŞI A
DEŞEURILOR PENTRU PRODUCEREA CĂLDURII 967
– rumeguş: 15 mm;
– capete, deşeuri tocate: 60 mm;
– coajă: 50 mm.
Din punct de vedere economic, în România, se înregistrează situaţii ciudate cu
privire la valorificarea deşeurilor lemnoase. Foarte multe fabrici de prelucrare
a lemnului deţin cantităţi importante de deşeuri pe care nu pot să le gestioneze
adecvat din punct de vedere ecologic. Din contră, ele plătesc penalităţi
considerabile pentru deversarea acestor deşeuri în apele limitrofe. În clipa în care
apare un consumator al acestor materiale, în loc să le predea cu titlu gratuit,
scăpând astfel de nişte costuri suplimentare, se încearcă obţinerea unor câştiguri
materiale din această oportunitate. Până la o limită, este de înţeles. Ce nu se poate
accepta, însă, este faptul că, dacă se ia în calcul preţul cerut pe unitatea de deşeu,
ţinând cont de conţinutul de energie, se constată uneori că din punct de vedere
caloric preţul acestui deşeu depăşeşte preţul echivalent al gazului natural.
Bucla sistemului este îngropată în pământ. Ea are rolul de a extrage din sol
căldura pe timp de iarnă şi de a reinjecta căldura în sol, pe timp de vară. Bucla este
confecţionată dintr-un material foarte rezistent din punct de vedere mecanic, care
permite totodată şi transmisia eficientă a căldurii. În general, ţevile din care se
confecţionează buclele sunt fabricate din polietilenă de înaltă densitate. Când sunt
necesare îmbinări de ţevi, acestea se fac prin topire la cald (termofuziune);
prin acest procedeu îmbinările devin extrem de rezistente. Buclele sunt în general
garantate pentru 50 de ani. Fluidul din buclă este apă sau o soluţie antigel, sigură
din punct de vedere ecologic (în buclele închise).
Fig. 14.16. Tipuri de bucle pentru instalaţiile de încălzire care folosesc scoarţa terestră
[14.7].
Un alt tip de tehnologie este aceea care utilizează ţevi din cupru instalate
în pământ. Când agentul de răcire este pompat prin buclă, căldura este transferată
prin cupru, direct în pământ.
Lungimea buclei depinde de diverşi factori: configuraţia aleasă, cantităţile de
căldură şi de frig necesare clădirii, condiţiile din sol, condiţiile de climă,
configuraţia terenului. Clădirile mari necesită bucle mai mari faţă de cele din
clădirile cu dimensiuni mai reduse. Clădirile situate în zone cu temperaturi extreme
necesită, în general, bucle mai mari. Analiza sistemului, a eficienţei lui, calculul
pierderii / aportului de căldură trebuie făcute înaintea instalării buclei.
Majoritatea buclelor utilizate la clădirile rezidenţiale sunt instalate orizontal sau
vertical, în pământ sau sunt scufundate în apa unui heleşteu sau lac. În majoritatea
cazurilor, fluidul circulă prin bucle într-un sistem închis, dar, în cazul în care
condiţiile locale o permit, se pot folosi şi sisteme deschise.
Bucla orizontală închisă: această configuraţie este cea mai puţin costisitoare şi
se aplică atunci când suprafaţa deţinută este destul de mare, iar solul permite uşor
săparea şanţurilor. Procedeul constă din săparea în paralel a şanţurilor, la o
adâncime de 90÷180 cm sub nivelul solului, urmată de întinderea în şanţuri a
ţevilor din plastic şi acoperirea acestora cu pământ fără a le deteriora. Prin ţevi,
fluidul circulă în sistem închis. Un sistem orizontal închis are 35÷52 metri pentru
1 kWt. Ţevile se pot încolăci în forme şerpuitoare, pentru a folosi şanţuri mai
scurte, astfel că se poate folosi un teren cu o suprafaţă mai mică, dar, în acest caz,
978 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
este necesară o cantitate mai mare de ţeavă. Buclele orizontale sunt mai uşor de
instalat când clădirea este în construcţie, dar se pot instala şi după finalizarea
clădirii cu minimum de deranj pentru locatari.
Bucla verticală închisă: acest tip de bucle este ideal pentru clădirile care au un
spaţiu mic pentru curte, în care buclele orizontale nu încap, când solul în
apropierea suprafeţei este pietros sau când se doreşte o mai mică distrugere a
peluzei. Constructorii realizează găuri verticale în pământ, la o adâncime de
45÷135 m. Fiecare gaură conţine o singură buclă din ţeavă prevăzută cu un
terminal în formă de U la bază. După ce ţeava este introdusă în gaura verticală,
aceasta se umple cu pământ sau cu un tip special de ciment. Fiecare buclă verticală
este apoi conectată la o buclă orizontală, care este de asemenea instalată sub
pământ. Bucla orizontală conduce apoi fluidul într-un punct de racord. Instalarea
buclelor verticale este, în general, mai costisitoare, dar necesită mai puţină ţeavă
faţă de buclele orizontale.
Aşadar, atât din punct de vedere economic, cât şi ecologic, aplicabilitatea filierelor
descrise este limitată local, la regiunea sau chiar locul unde resursele sunt produse.
Al doilea dezavantaj major apare din cauza necesităţii organizării schemei de
alimentare cu combustibil. Dat fiind caracterul particular al acestor aplicaţii,
aprovizionarea cu combustibil trebuie să facă obiectul unei organizări foarte
riguroase. La demararea unei investiţii care să implementeze una din filierele
descrise, finanţatorii cer, în majoritatea cazurilor, un contract de aprovizionare cu
combustibil pe o durată foarte mare de timp. Dacă aspectele legale sunt rezolvabile,
nu trebuie neglijate aspectele practice. O centrală de dimensiuni medii necesită un
volum imens de resursă vegetală sau de deşeuri, ca să funcţioneze la capacitate
maximă tot timpul anului. Acest volum de combustibil trebuie transportat până la
depozitele centralei, pe o infrastructură care poate să existe sau nu. La realizarea
studiilor de specialitate, au fost cazuri în care s-a renunţat la un proiect, în ciuda
unor evidente avantaje economice. Volumul imens de materii care ar fi trebuit adus
zilnic la gardul centralei ar fi blocat practic traficul în zonă.
Dacă există o posibilitate de utilizare a energiei termice în proximitatea unităţii
de tratare a deşeurilor se pot obţine performanţe economice foarte bune ale
valorificării energetice, în condiţiile unor investiţii minime.
La aplicaţiile aflate în funcţiune costul specific de producere a căldurii (care a
fost redus cu suma aferentă ce s-ar fi cheltuit dacă nu ar fi existat o valorificare
energetică) este de ordinul a 0,3÷0,5 c€/kWht, considerându-se că se livrează
căldură tot timpul anului pentru un proces industrial. În mod obişnuit, costul pe
care îl plăteşte un consumator industrial pentru a obţine aceeaşi cantitate de energie
termică este de minimum 3 c€/kWht. În condiţiile date de proximitate şi de grad
anual de utilizare a căldurii de 100%, valorificarea energetică a deşeurilor pentru
alimentarea cu energie termică a unui consumator industrial este un proiect extrem
de eficient energetic. Această eficienţă deosebită depăşeşte net chiar şi
performanţele unui eventual proiect de producere de energie electrică pe baza
combustiei deşeurilor.
Ţinând cont de aceste consideraţii, proiectele cele mai întâlnite de valorificare a
resurselor regenerabile sau deşeurilor pentru producerea directă de căldură sunt:
– alimentarea individuală a locuinţelor, folosind cazane cu lemne sau brichete
din lemn, în zone rurale şi/sau montane;
– alimentarea clădirilor mici şi medii folosind cazane cu lemne sau brichete din
lemn, de asemenea, în zone rurale şi/sau montane;
– alimentarea centralizată cu căldură pentru consumatorii rezidenţiali din oraşe
de mici dimensiuni (sau în zone ale unor oraşe) aflate foarte aproape de zone cu
potenţial forestier important;
– alimentarea cu căldură a consumatorilor industriali care generează deşeuri
lemnoase (fabrici de prelucrarea lemnului);
– alimentarea cu căldură a consumatorilor industriali care generează deşeuri de
tip biomasă (fabrici de ulei alimentar);
– alimentarea cu căldură a staţiilor de epurare a apelor uzate urbane,
prin valorificarea termică a nămolurilor reziduale;
UTILIZAREA RESURSELOR ENERGETICE REGENERABILE ŞI A
DEŞEURILOR PENTRU PRODUCEREA CĂLDURII 981
14.4.1.1. Piroliza
Piroliza este procesul termochimic de conversie a biomasei în gaze
(necondensabile), lichid (apă şi gudroane) şi reziduu solid, prin încălzirea
biomasei, în absenţa aerului, la temperaturi ridicate (>250°C). Procesul este
ireversibil, dar incomplet. Această tehnologie se aplică, în general, pentru biomasa
lemnoasă.
Biomasa este încălzită în absenţa oxigenului sau este parţial arsă în atmosferă
săracă în oxigen. Există trei grupe principale de produşi de reacţie:
– reziduurile solide: la piroliza deşeurilor lemnoase, reziduul solid de carbon
este de fapt mangalul, care are o putere calorifică energetică mult mai mare decât
combustibilul iniţial şi arde cu degajare uşoară de fum, ideal pentru folosirea în
gospodării. Una din vechile metode de a produce mangal este acoperirea lemnului
cu pământ şi arderea lui, dar această metodă este foarte lentă şi cu o productivitate
scăzută;
– fracţiile lichide: reprezintă în proporţie de 80-90% apă, restul fiind acizi
organici;
– gazele: reprezintă un amestec de hidrogen, monoxid de carbon, metan, etan şi
propan.
Piroliza lemnului a fost studiată şi ca un proces zonal, din punctul de vedere al
palierelor de temperatură. Zona A (zona de degradare uşoară) este în jurul
temperaturii de 200°C, când suprafaţa lemnului devine deshidratată, şi, împreună
cu vaporii de apă, se degajă şi dioxid de carbon, acid formic, acid acetic şi glioxal.
În intervalul 200-270°C lemnul este în zona B şi, în plus faţă de zona A, apare
monoxidul de carbon. Piroliza propriu-zisă începe între 260 şi 500°C, numită şi
zona C. În acest interval apar şi reacţii exoterme, iar până când căldura va fi
disipată, temperatura va creşte lent. Dacă temperatura ajunge la 500°C se formează
un strat de reziduu solid, fiind clasificată ca zonă D. Carbonizarea este completă
dacă se atinge intervalul 400-600°C.
Procesul de piroliză poate fi condus în funcţie de tipul combustibilului dorit,
adică în favoarea obţinerii reziduului carbonic solid, a gazelor sau a lichidului. Prin
piroliză se produc combustibili lichizi cu randament ridicat al conversiei.
Dacă se doreşte maximizarea producţiei de bio-oil, trebuie folosită o
temperatură joasă (aprox. 500°C) şi un flux de căldură ridicat (flash pyrolysis).
Pentru maximizarea producţiei de mangal (piroliza convenţională) se foloseşte
temperatura joasă şi un flux de căldură scăzut. În cazul maximizării producţiei de
gaz, se foloseşte temperatură înaltă (peste 800°C) şi flux de căldură scăzut
(gazificare).
În cazul gazificării biomasei, factorii care influenţează produşii de reacţie sunt:
temperatura de reacţie, fluxul de căldură, conţinutul de umiditate, dimensiunea
UTILIZAREA RESURSELOR ENERGETICE REGENERABILE ŞI A
DEŞEURILOR PENTRU PRODUCEREA CĂLDURII 983
14.4.1.2. Gazificarea
Gazificarea este o formă a pirolizei, realizată la temperaturi înalte (>750°C),
pentru a optimiza producţia de gaz. Tehnologia se aplică în special pentru
produsele solide (cărbune, deşeuri urbane şi industriale, cocs metalurgic, biomasă,
etc).
Produsul de bază al gazificării este syn-gazul. Acesta este un amestec de
monoxid de carbon, hidrogen, metan, dioxid de carbon şi azot şi poate fi folosit în
aplicaţii cum ar fi arderea directă în cazane sau în turbinele cu gaze.
Influenţa condiţiilor de reacţie asupra apariţiei
diverşilor produşi obţinuţi din piroliza biomasei [14.8]
Tabelul 14.7
Produşi de reacţie
Lichizi
Factori
Solizi Putere calorifică Putere calorifică Gazoşi
mare redusă
Temperatura de reacţie Descreştere Descreştere Creştere Creştere
Fluxul de căldură Descreştere Creştere Descreştere
Conţinutul de umiditate Creştere Descreştere Descreştere
Timpul de staţionare al
Descreştere Descreştere Creştere Creştere
vaporilor
Dimensiunea particulelor Creştere Descreştere Creştere
Presiunea vaporilor Creştere Descreştere Descreştere
Tehnologia gazificării biomasei duce la obţinerea unui gaz bogat în hidrogen.
Agentul oxidant în gazificare poate fi aerul, aer bogat în oxigen, abur sau amestec
de aer cu abur. Problema majoră în timpul gazificării este formarea gudronului.
Acesta este un amestec complex de hidrocarburi condensabile.
Pentru realizarea proceselor de piroliză sau de gazificare, au fost dezvoltate mai
multe tehnologii. Tipurile de reactoare existente includ: tehnologia cu pat fix, cu
pat fluidizat, cu pat antrenat sau cu cuptor rotativ. De asemenea, reactoarele pot
funcţiona într-o treaptă sau în două trepte.
Echipamentele mai pot fi clasificate după factorul de densitate, care reprezintă
raportul dintre biomasa prezentă în reactor în condiţii normale de operare şi
volumul total al reactorului. Acest indicator permite clasificarea reactoarelor în
echipamente cu factor crescut de densitate, în intervalul 0,5÷0,8 (în care se pot
distinge zonele de reacţie) şi reactoare cu factor coborât de densitate, în intervalul
0,05÷0,2 (care este omogen, fără distingerea zonelor de reacţie).
În cazul reactoarelor cu factor crescut de densitate, în literatura de specialitate
sunt prezentate trei tipuri de echipamente: în contracurent, în echicurent şi în curent
încrucişat. Primele două tipuri sunt mult mai des întâlnite decât ultimul tip de
reactor. Principala diferenţă între aceste gazificatoare este dată de mişcarea relativă
984 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
Iar dacă discutăm şi de deşeuri industriale, istorice chiar, cum sunt cele de tip haldă
sau cărbune cu putere calorică mică sau foarte mică atunci sunt şi alte perspective.
Gazul de sinteză obţinut prezintă valori de temperatură şi de presiune foarte
mari. Acest potenţial poate fi valorificat energetic într-un ciclu pentru producerea
energiei electrice şi termice.
Un dezavantaj major îl reprezintă faptul că o parte din energia electrică produsă
se foloseşte pentru servicii proprii. Un alt dezavantaj este dat de dependenţa
producţiei de energie electrică de „calitatea” deşeurilor. Din această cauză se ştie
că procesarea continuă nu înseamnă şi energie produsă continuu (oarecum similar
cu variabilitatea surselor regenerabile). Dezavantajul este redus parţial printr-o
atentă administrare a deşeurilor, mai exact a puterii lor calorifice. Dacă se doreşte
producerea unei anumite cantităţi de energie electrică (din raţiuni financiare),
trebuie să existe un adaos de gaz natural.
De obicei, 1 tonă de deşeuri urbane produce cam 0,8÷1,2 MWh. O tonă de
deşeuri industriale necesită adaos de gaz natural pentru a atinge o astfel de
performanţă. În schimb, se produc şi alte materii valorizabile.
Gazul de sinteză se poate separa în componente, iar gazele componente
(oxizi de azot, oxizi de sulf, monoxid şi dioxid de carbon alte gaze) se pot separa şi
utiliza. Utilizările importante ale gazelor lichefiate sunt deja cunoscute. Există o
variantă tehnologică a centralei care permite obţinerea unor gaze pure: oxigen, azot
etc. Pentru toate variantele, la răcirea reactoarelor se foloseşte azotul.
Combustibilii produşi de o astfel de centrală depind de temperatura din reactor
şi, mai ales, de nivelul vidului din reactor. Gazele obţinute pot fi combinate chimic:
se obţin acizi (acid clorhidric, acid sulfuric, acid azotic etc.).
Un produs important (considerat chiar produsul principal în afara energiei
electrice şi termice) este materia vitrifiată. Aceasta are iniţial consistenţa şi
caracteristicile lavei vulcanice. Utilizarea sa este preţioasă. Dacă parcurge un
anumit proces de răcire, se pot obţine „granule” de diverse mărimi. Ele sunt extrem
de utile pe post de balast sau criblură ori lest în diverse domenii: de exemplu,
în construcţii, utilizarea sa este de „umplutură” pentru fundaţii, diguri etc. Materia
vitrifiată se poate transforma în vată minerală sau se poate turna, la propriu, în
forme, rezultând dale, pavele sau cărămizi.
Bacteriile metanigene, care sunt utilizate în prezent, aparţin toate unei clase
speciale de bacterii, arheobacteriile. Acestea sunt cele mai vechi forme de viaţă
existente pe Pământ. Nu toate deşeurile trebuie să parcurgă toate etapele descrise.
De exemplu, apele reziduale provenite din industria agro-alimentară, conţin
molecule solubile, fapt care duce la schimbarea concepţiei instalaţiilor de biogaz.
Principalele componente ale biogazului sunt metanul (CH4) şi dioxidul de
carbon (CO2). Compoziţia detaliată, precum şi ponderea elementelor de bază,
depind de sursa deşeurilor care sunt tratate prin digestie anaerobă, după cum se
prezintă în cpntinuare:
Metan (CH4) 40÷70%
Dioxid de carbon (CO2) 30÷60%
Hidrogen sulfurat (H2S) 0÷3%
Hidrogen (H2) 0÷1%
Similar oricăror procese biologice, condiţiile de desfăşurare a reacţiilor
influenţează decisiv randamentul şi viteza procesului de biometanizare. Două tipuri
de factori trebuie luaţi în consideraţie: factorii fizici (temperatura şi agitarea) şi
factorii chimici (pH-ul, potenţialul redox şi raportul carbon azot C/N).
a) Temperatura
Procesul de metanogeneză poate să se producă într-un interval larg de
temperatură, plecând de la 4°C, în cazul unui lac cu sedimente, până la 60÷70°C.
Ca în majoritatea proceselor biologice, daca nu în toate, intensitatea procesului
creşte cu temperatura. Cea mai mare parte a digestoarelor funcţionează la nivelul
bacteriilor mezofile, adică între 30°C şi 40°C. Doar o foarte mică parte dintre
digestoare folosesc intervalul 50°÷70°C. Intervalul 42°÷50°C nu pare să favorizeze
nici o specie de bacterii anaerobe.
b) Agitarea
Efectul agitării asupra conţinutului digestorului nu este încă foarte bine
cunoscut. Agitarea nu este necesară procesului în sine, în schimb, aceasta permite
menţinerea unei temperaturi uniforme în interiorul reactorului şi reducerea,
sau chiar eliminarea, formării crustelor şi a depunerilor în interior.
c) pH-ul
Comunităţile de bacterii care produc reacţia de metanogeneză trăiesc în mediu
cu pH neutru, în jur de 7. Pentru valori mai mici de 6 sau mai mari de 8, digestia
anaerobă încetează imediat; pH-ul soluţiei conţinută de digestor este în funcţie de
alcalinitate, un parametru complex care ţine cont, printre alţi factori, de
concentraţia în acizi graşi volatili şi de prezenţa bicarbonatului.
d) Potenţialul redox
Potenţialul redox este un parametru complex dat de prezenţa în digestor a
compuşilor chimici solubili. Bacteriile metanogene au nevoie de un potenţial redox
foarte scăzut, de ordinul – 250 mV, pentru a produce metan. Potenţialul redox este
dat de cuplul metan-dioxid de carbon şi de cuplul proton ( H + )- hidrogen
molecular.
UTILIZAREA RESURSELOR ENERGETICE REGENERABILE ŞI A
DEŞEURILOR PENTRU PRODUCEREA CĂLDURII 989
Ape Ape
uzate tratate
Pretratare Tratament Rezervor Decantor
primar de aerare
Efluenţi
Ape uzate solizi
Digestor Digestor
Efluenţi primar secundar
Biogaz Energie
Filtrare Motor pe
biogaz biogaz electrică
Apă caldă
Compresor
Cazan pe
biogaz
Fig. 14.21. Schema de tratare a apelor urbane uzate cu utilizarea biogazului prin cogenerare
[14.9].
Această tehnologie este foarte des întâlnită la staţiile de tratare a apelor
deoarece reuşeşte să asigure complet necesarul de energie termică al exploatării,
precum şi până la 70% din necesarul de energie electrică.
Din punct de vedere economic metanizarea prezintă indicatori interesanţi.
De exemplu, un proiect de metanizare a deşeurilor urbane a costat 20 mil. €
inclusiv instalaţia de triere a deşeurilor şi de producere a energiei electrice şi
termice pe baza biogazul produs. Cantitatea anuală de deşeuri utilizate este de
80 000 tone/an, ceea ce duce la o investiţie specifică de 250 €/tonă, raportat la
aproximativ 450 €/tonă, cât se obţine în cazul incinerării. O astfel de comparaţie
trebuie, însă, nuanţată deoarece prin incinerare se poate trata practic orice tip de
deşeu, ceea ce nu este cazul metanizării.
Costurile de funcţionare se ridică la aproximativ 31 €/tonă tratată (în care au
fost incluse beneficiile valorificării energiei electrice şi termice obţinute prin
cogenerare). Aceste costuri poziţionează foarte bine performanţele economice ale
metanizării raportate la incinerare. În plus, digestoarele pot fi amplasate mai
aproape de mediile urbane, fapt care facilitează valorificarea căldurii obţinută prin
arderea biogazului la alimentarea centralizată cu energie termică a consumatorilor
rezidenţiali.
990 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
14.4.1.5. Compostarea
Compostarea reprezintă tehnica de transformare a deşeurilor organice în
îngrăşăminte, cuprinzând totalitatea transformărilor microbiene, biochimice şi
fizice pe care le suferă deşeurile vegetale sau animale de la starea lor iniţială şi
până când ajung în diferite stadii de humificare, stare calitativ superioară diferită
stării iniţiale.
Reziduurile pentru care compostarea se poate folosi sunt: cele din agricultură,
din industrie şi din administraţiile locale (parcuri, plaje, staţiile de epurare
orăşeneşti). Cele mai mari probleme sunt legate de cantităţile uriaşe de reziduri
care trebuie gestionate (deşeuri menajere şi reziduurile zootehnice).
În funcţie de cantităţile de deşeuri ce urmează a fi supuse transfomărilor
microbiene, biochimice şi fizice pe care le suferă acestea, compostarea se poate
clasifica în: compostare de tip gospodăresc şi compostare de tip industrial.
Compostarea de tip gospodăresc a apărut odată cu dezvoltarea creşterii
animalelor şi a acumulării dejecţiilor în preajma adăposturilor animalelor şi a
omului. Cunoscută fiind valoarea fertilizantă a gunoiului de grajd de la animale,
agricultorii îl cărau şi-l răspândeau pe ogoare. Datorită caracterului sezonier al
lucrărilor solului şi al cantităţilor mici de gunoi de grajd care se acumulează zilnic,
a apărut nevoia de stocare. După felul şi durata stocării, se pot deosebi două
tehnologii de biotransformare: compostare extensivă şi compostare intensivă.
Compostarea extensivă reprezintă aruncarea gunoaielor în grămezi
dezordonate în care transformarea materialelor vegetale şi a dejecţiilor animale se
produce de regulă în absenţa aerului, prin prezenţa apei şi a tasării puternice.
În aceste condiţii, descompunerea se produce lent, incomplet şi la temperaturi care
nici vara nu depăşesc 40°C. După un an de zile, stratul superior al grămezii este
fermentat complet, iar restul a suferit o fermentare incompletă. Prin acest proces, se
acumulează cantităţi mari de acizi organici, unii având acţiune toxică pentru
rădăcinile plantelor.
Compostarea intensivă se execută după anumite reguli tehnologice şi are la
bază o tehnologie care duce la obţinerea unor produse superioare calitativ.
În funcţie de tehnologia de constituire a grămezii de compostare, se pot deosebi trei
tipuri:
– compostarea intensiv anaerobă;
– compostarea intensiv anaerobă cu strat aerob, urmată de o fază prelungită în
anaerobioză;
– compostarea intensivă aerobă.
Compostarea intensivă anaerobă se bazează pe eliminarea aerului din
interiorul grămezii de compostare. Pentru aceasta, grămezile se construiesc cu
materiale având o umiditate mai mare de 70%, în pachete paralelipipedice (înălţime
mai mare de 2 m şi laturile mai mari de 4 m), bine îndesate în timpul construirii lor.
În cazul în care producţia zilnică de gunoi de grajd este mică, se construiesc
pachete cu laturi mici, iar a doua zi se continuă înălţarea lor. Se recomandă
acoperirea grămezii cu scânduri sau alte materiale împotriva uscării stratului de la
suprafaţă şi contra infiltraţiei provenite din precipitaţii. În absenţa oxigenului
UTILIZAREA RESURSELOR ENERGETICE REGENERABILE ŞI A
DEŞEURILOR PENTRU PRODUCEREA CĂLDURII 991
O
CH2O C R CH2OH
O OH - O
CH O C R + CH3O 3CH3O C R + CH OH
O H
CH2O C R CH2OH
Grăsime
Alcool Catalizator Ester Glicerină
animală/vegetală
motorului. Datorită vâscozităţii sale relativ ridicate, uleiul vegetal brut conduce la o
pulverizare necorespunzătoare a combustibilului, având ca efecte arderea
incompletă a sa, cocsificarea injectoarelor, carbonizarea segmenţilor şi acumularea
de combustibil în baia de ulei. Cea mai bună metodă pentru rezolvarea acestor
probleme este transesterificarea uleiurilor.
Avantajele arderii în motoare a uleiurilor transesterificate sunt următoarele:
– vâscozitate scăzută;
– îndepărtarea totală a gliceridelor;
– punct de fierbere scăzut;
– punct de aprindere scăzut.
Un exemplu de schemă de producţie a biodieselului este dat în fig. 14.22.:
Amestecul
catalizatorulu Purificare Recuperare Control al
Metil-ester
i cu alcoolul metanol calităţii
Reciclare
metanol Glicerină
Ulei farmaceutic
vegetal, ă
Transesterificare
ulei de gătit
uzat, Purificare
grăsimi Biodiesel glicerină
brut
a fost folosit în reacţie. Glicerina fiind mult mai densă decât biodieselul se va
depune, deci se poate separa gravimetric.
Îndepărtarea alcoolului – După separarea glicerinei de biodiesel, excesul de
alcool poate fi îndepărtat prin evaporare instantanee, ori prin distilare. Se mai poate
îndepărta alcoolul şi înainte de separarea fazelor, prin alte metode.
Neutralizarea glicerinei – Glicerina rezultată din reacţie mai conţine
catalizator nefolosit şi săpunuri (care sunt neutralizate cu acid), apoi este depozitată
ca glicerină brută. În unele cazuri, sarea rezultată din reacţia de neutralizare este
folosită ca îngrăşământ, dar, în cele mai multe cazuri, aceasta rămâne în glicerină.
Pentru a folosi glicerina în industria cosmetică şi farmaceutică, trebuie purificată
(99%) prin distilare.
Spălarea esterului – Biodieselul este purificat prin spălare cu apă caldă, pentru
a îndepărta resturile de catalizator sau săpunuri, uscat şi apoi depozitat. Uneori,
acesta este distilat încă o dată pentru a obţine un biodiesel cât mai deschis la
culoare. După toate aceste operaţii se obţine un combustibil cu o viscozitate
asemănătoare dieselului fosil.
Calitatea produsului finit – Înainte de a fi comercializat, biodieselul trebuie
analizat cu echipamente performante, pentru a stabili dacă are parametrii
corespunzători. Cele mai importante aspecte sunt:
– reacţia trebuie sa fie completă;
– separarea glicerinei;
– îndepărtarea catalizatorului;
– îndepărtarea alcoolului;
– absenţa acizilor graşi liberi.
Prin transesterificare, uleiul de rapiţǎ dobândeşte proprietǎţi asemǎnǎtoare cu
dieselul fosil. Vâscozitatea şi proprietǎţile de ardere ale biodieselului sunt
asemǎnǎtoare cu cele ale dieselului fosil, putându-se folosi amestecuri de biodiesel-
diesel fǎrǎ a schimba motoarele. În tabelul 14.8 sunt prezentate câteva dintre
proprietăţile biodieselului şi ale dieselului fosil.
Proprietǎţi ale biodieselului din rapiţǎ
Tabelul 14.8
Biodiesel Diesel
Cifra cetanică >51 >51
Căldura latentă [MJ/kg] 37 40-44
Vâscozitate cinematică la 15°C [mm²/s] 3,5-5 2-4,5
Densitate la 15°C [g/cm3] 0,875-0,9 <0,845
Conţinut de sulf [%] <0,01 0,035
Biodieselul obţinut din rapiţǎ poate fi folosit direct, dar cel obţinut din floarea
soarelui nu poate fi folosit decât în combinaţii cu uleiul de rapiţǎ sau cu diesel fosil,
din cauza conţinutului de iod. Uleiul de rapiţǎ este uniform, dar, în funcţie de zona
climatericǎ, compoziţia în acizi graşi poate fi schimbatǎ.
996 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
Invertază
C12H22O11 + H2O C6H12O6 + C6H12O6
Catalizator
Sucroză Apă Fructoză Glucoză
Zimază
C6H12O6 2C2H5OH + 2CO2
Catalizator
Fructoză/Glucoză Etanol Dioxid de carbon
Bujie
Bougie forte intensité
Eşapament
Admission Injector combustibil
Injecteur combustible
Admisie (supapa+galerie)
(soupape + galerie) pilote pilot
Echappement
(supapa+galerie
(soupape + galerie) Admisie
Echappement
) (supapa+galerie)
(soupape + galerie)
Injecţie
Spray combustible
combustibil
pilote pilot
Scânteie
Etincelle Noyau de combustion
Centre de combustie
Front flamme
Front de flacără Piston
Piston
Mélange combustible
Amestec combustibil
Amestec
Mélange biogaz + air
primaire (biogaz) + air
primar (biogaz) -aer
biogaz-aer
Cilindru
Cylindre
a. b.
Fig. 14.23. Principiul de funcţionare al motoarelor cu aprindere prin scânteie (a), respectiv
dual-fuel, pe biogaz (b) [14.9].
Toţi ceilalţi combustibili clasici vor urma, la scurt timp, această linie. Nivelurile
atinse la bursele internaţionale prezintă aproape zilnic recorduri ale tuturor
timpurilor. Cel puţin din acest punct de vedere, înlocuirea unei părţi din
combustibilii clasici cu resurse regenerabile sau deşeuri pare un element cert, pe
termen mediu şi lung.
Un alt aspect legat de combustibilii clasici este epuizarea acestora.
Toate statisticile de specialitate ne asigură de faptul că rezervele au o durată
limitată şi că trebuie să se găsească soluţii clare de înlocuire a acestor combustibili.
Acesta este încă un motiv pentru promovarea resurselor regenerabile şi a
valorificării deşeurilor.
Din punctul de vedere al protecţiei mediului, însă, înlocuirea combustibililor
fosili devine absolut necesară, cât mai repede cu putinţă. Se ştie că industria
energetică mondială reprezintă unul dintre cei mai mari vectori care agravează
fenomenul de încălzire globală, cu urmări catastrofale. Dacă nu se vor lua măsuri,
existenţa vieţii pe pământ este ameninţată.
Elementele prezentate mai sus au condus, în ultimele două decenii, la acţiuni la
nivel mondial pentru crearea unor mecanisme capabile să sprijine finanţarea
proiectelor de valorificare a energiilor regenerabile şi deşeurilor pentru producerea
energiei electrice şi termice. Apreciate drept încă timide, aceste mecanisme s-au
dezvoltat într-un cadru legislativ şi tehnologic în continuă evoluţie.
În urma negocierilor de la Rio, din 1992, au fost constituite două grupuri de ţări
în jurul cărora s-au polarizat acţiunile privind Schimbările Climatice:
– 35 ţări din Anexa I (24 ţări OECD, plus 11 ţări din fosta Uniune Sovietică şi
Estul Europei - ţări cu economie în tranziţie);
– 132 ţări din Non-Anexa I (ţări în curs de dezvoltare).
UNFCCC este bazată pe patru principii fundamentale:
1. echitatea – modul echitabil de distribuire între state a sarcinii de reducere a
emisiilor de gaze cu efect de seră, având în vedere că, până în prezent, emisiile au
provenit în special din ţările industrializate din Europa şi America de Nord;
2. acţiunea precauţionară – climatologia se bazează pe prognoze ce presupun
anumite nivele de incertitudine. Părţile trebuie să acţioneze acum pentru a proteja
clima şi nu trebuie să aştepte până la obţinerea unor dovezi ştiinţifice absolute
asupra impactului exact al schimbărilor climatice;
3. eficienţa – politicile şi măsurile de abordare a schimbărilor climatice trebuie
să fie eficiente din punct de vedere al costului, pentru a asigura beneficii globale la
cele mai mici costuri posibile;
4. dezvoltarea durabilă – definită ca „dezvoltarea ce satisface toate necesităţile
prezentului fără a pune în pericol capacitatea generaţiilor viitoare de a le satisface
pe ale lor”.
Convenţia presupune angajamentul tuturor Părţilor:
– să dezvolte, să actualizeze periodic, să publice şi să pună la dispoziţia
Conferinţei Părţilor inventare naţionale de surse şi bazine de absorbţie a emisiilor
de gaze cu efect de seră;
– să formuleze, să implementeze, să publice şi să actualizeze regulat programele
naţionale şi regionale ale măsurilor de limitare a schimbărilor climatice şi de
facilitare a adaptării corespunzătoare la schimbările climatice, inclusiv transferul de
tehnologii, practici şi procese, educaţie, instruire şi conştientizare publică;
– să coopereze în pregătirea pentru adaptarea la impactul schimbărilor
climatice; să dezvolte şi să elaboreze planuri integrate adecvate pentru
managementul zonelor de coastă, al resurselor de apă şi al agriculturii şi pentru
protecţia şi reabilitarea zonelor afectate de secetă şi deşertificare, în special în
Africa, precum şi a zonelor afectate de inundaţii;
– să transmită Conferinţei Părţilor informaţii privind implementarea.
Protocolul de la Kyoto a fost adoptat formal în cadrul Sesiunii a-III-a a
Conferinţei Părţilor (COP-3), la 11 Decembrie 1997. Protocolul urma să intre în
vigoare la 90 zile după ratificarea de către cel puţin 55% din ţări, care trebuie să
reprezinte cel puţin 55% din totalul emisiilor aferente Anexei I, condiţie care a fost
îndeplinită în Februarie 2005. Principala realizare a acestui Protocol este stabilirea
unor constrângeri privind emisiile de gaze cu efect de seră ale ţărilor
industrializate.
Tabelul 14.11 prezintă valorile emisiilor de referinţă de la care s-a plecat în
stabilirea reducerilor aferente fiecărei regiuni semnatare. De asemenea, în tabel au
fost introduse şi valorile estimate ale emisiilor de gaze cu efect de seră în lipsa
funcţionării Protocolului (conform WEO, 2000). După cum se observă, cel mai
UTILIZAREA RESURSELOR ENERGETICE REGENERABILE ŞI A
DEŞEURILOR PENTRU PRODUCEREA CĂLDURII 1005
mare decalaj între valoarea ţintă şi cea estimată se înregistrează pentru America de
Nord. Un caz special este Rusia care, alături de Ucraina şi ţările est-europene,
va atinge un nivel mult mai scăzut decât cel impus prin Protocol.
Cerinţele privind reducerile de emisii şi estimările cantităţilor de emisii
Tabelul 14.11
Emisii CO2 Emisii reduse, Emisii - ţintă Emisii estimate Decalaj
Regiune referinţă % faţă de 2010 de WEO 2010 estimări faţă
[Mt CO2 ] referinţă, [Mt CO2 ] [Mt CO2 ] de ţintă
Cf. Kyoto (%)
America de Nord 5 301 93,1 4 935 6 817 +38,1
Europa de Vest 3 961 92,5 3 664 4 295 +17,2
Pacific 1 350 96,8 1 307 1 625 +24,3
Rusia 2 357 100 2 357 1 449 -38,5
Ucraina şi
1 188 96,8 1 150 750 -34,8
Europa de Est
Total global 14 158 94,7 13 413 14 936 11,4
Din datele prezentate, rezultă că este foarte greu să se realizeze cerinţele impuse
fără o colaborare între părţi. Pornind de la această situaţie, Protocolul de la Kyoto
stipulează în articolul 6 că orice parte inclusă în Anexa 1 a Convenţiei poate
transfera către, sau achiziţiona de la, oricare altă parte unităţi de reducere a
emisiilor rezultate din proiecte ce au ca scop evitarea emisiilor de gaze cu efect de
seră. Protocolul a introdus mai multe instrumente capabile să minimizeze costurile
atingerii ţintelor de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră. Acestea sunt:
Comerţul cu emisii (Emissions Trading - ET), Mecanisme de dezvoltare curată
(Clean Development Mechanism - CDM) şi Proiecte bazate pe implementarea
comună (Joint Implementation - JI). Aceste Mecanisme s-au transformat în
instrumente foarte utile de promovare a proiectelor de valorificare energetică a
resurselor regenerabile sau a deşeurilor.
unor constrângeri din ce în ce mai severe, în perioada de timp T, după cum rezultă
din fig. 14.25.
Un punct M de coordonate (qM, pM) de pe curbă reprezintă costul marginal pM,
pentru o regiune R, aferent reducerii unităţii de CO2 din cantitatea qM, în timpul T.
Suprafaţa haşurată reprezintă costul total al reducerii emisiilor de CO2.
p- costul marginal al
reducerii
pM M(pM,qM)
Costul total al
reducerii CO2
q – reducerea de
qM emisii
Reducere CO2
Fig. 14.25. Reprezentarea grafică a costului total al reducerii unei cantităţi de emisii pentru
regiunea R, în timpul T.
Pentru o regiune, orice reducere de emisii poate fi reprezentată pe curba
costurilor sale marginale. Dacă mai multe regiuni ale aceluiaşi sistem îşi propun să
reducă emisiile în acelaşi timp, este foarte posibil ca preţurile-umbră asociate
acestor reduceri să fie diferite.
Costul total al reducerii emisiilor poate să fie mai mic dacă regiunea cu
preţul-umbră mai mic va diminua emisiile mai mult decât cea cu preţul-umbră mai
ridicat. Reducând mai mult decât este constrânsă, regiunea cu costuri mai reduse
creează „dreptul de a emite” sau permisul de emisii, care poate fi vândut regiunii
cu costuri mai ridicate ale reducerii. Reducerea totală a emisiilor poate fi realizată
la costuri mai mici atunci când cele două regiuni tranzacţionează până când
costurile marginale devin egale.
În fig. 14.26. este ilustrat modul în care se realizează un efect benefic în cazul
unei tranzacţii cu reduceri de emisii de CO2. Presupunând că există două regiuni R1
şi R2 care sunt constrânse să reducă fiecare o cantitate de emisii notată q1, respectiv
q2, în lipsa oricărei pieţe, suma reducerilor pentru cele două regiuni va fi q1+q2.
Costurile marginale la care se vor realiza aceste reduceri vor fi, pentru fiecare
regiune în parte, p1, respectiv p2. Costul total al reducerii emisiilor de CO2 pentru
cele două zone va fi dat de suma ariilor suprafeţelor AOQ1 şi BOQ2. În momentul
în care piaţa se deschide, cele două regiuni pot să tranzacţioneze. Ca urmare, se va
stabili un preţ de echilibru p, corespunzător unei reduceri mai mici (q1′) pentru
regiunea R1, respectiv unei reduceri mai mari (q2′) pentru regiunea R2.
Suma reducerilor pentru cele două regiuni va rămâne constantă (q1′+q2′=q1+q2),
condiţie impusă prin constrângerile iniţiale. Costul total al reducerilor, pentru cazul
existenţei pieţei, va fi dat de suma ariilor suprafeţelor A′OQ1′ şi B′OQ2′.
1008 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
Fig. 14.26. Beneficiul tranzacţiei între două regiuni, R1 şi R2, supuse constrângerilor:
q1 – reducerea de CO2 pentru R1; q2 – reducerea de CO2 pentru R2.
p – costul
marginal al
reducerii EXPORT IMPORT
curba MAC
Preţ de echilibru
q – reducerea
qKyoto de emisii
p – costul marginal
al reducerii
p echil=127$/tonă
q – reducerea
de emisii
Aer Reduceri
fierbinte emisii
Cantitatea optimă de
permise tranzacţionate
minim 30 000 MWh în unităţi de combustibil, adică o treime din cantitatea de gaz
consumată.
b) Valorificarea biogazului pentru producerea de energie într-un contur
industrial.
Groapa ecologică a unui oraş de talie medie este echipată pentru recuperarea
biogazului produs. În prezent, biogazul este utilizat pentru producerea de energie
electrică într-un motor. La o distanţă de ordinul kilometrilor se găseşte un contur
industrial. S-a pus problema realizării unei reţele care să facă legătura între cele
două locaţii, deoarece era clar că, din punct de vedere economic era mult mai
eficient să se alimenteze cu căldură un proces industrial decât să se producă energie
electrică. Proiectul a fost abandonat din cauza dificultăţilor legate de traversarea
proprietăţilor private aflate pe traseul conductei.
BIBLIOGRAFIE
14.1. BITIR-ISTRATE, I., SCRIPCARIU, M. şi NEGREANU, G.-P.:
Overview of the Romanian renewables energy potential and use,
9th Annual Conference of Environmental Management Accounting and
Cleaner Production, 26-27 Aprilie 2006, Gray, Austria.
14.2. ISPE: Penetrarea accelerată a tehnologiilor la scară redusă de utilizare
a biomasei şi a energiei solare, Raport de etapă pentru Contract nr
EIE/05/048/SI2.420191.
14.3. www.thermostahl.ro
14.4. www.oekofen.co.uk
14.5. www.kwb.at
14.6. www.ipct.ro
14.7. www.geoexchange.ro
14.8. Henri PREVOT: La recuperation de l’energie issue du traitement des
dechets, Ministere de l’Economie, des Finances et de l’Industrie, Iulie
2000.
14.9. Ioan BITIR: Oportunitatea valorificării prin cogenerare a biogazului
provenit din tratarea deşeurilor, Teză de Doctorat, Universitatea
„Politehnica” Bucureşti, Facultatea de Energetică, Ianuarie 2002.
14.10. WARTSILA, Liquid biofuel power plant presentation, PDF Document
Presentation.
1016 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
CUPRINS CAPITOLUL 14
În cazul unor emisii pentru care prezentele condiţii tehnice nu prevăd limite, pe
baza propunerii documentare a proiectantului instalaţiilor, autoritatea pentru mediu
stabileşte o normă de emisie preventivă, în conformitate cu normele din ţări
europene dezvoltate industrial, cu condiţia ca aceasta să poată fi realizabilă pe plan
tehnic, iar tehnologia aplicabilă să fie economic suportabilă. La stabilirea acestor
norme se va ţine seama de nivelul emisiilor din zona de amplasare a instalaţiilor
noi, precum şi de tipul şi mărimea celorlalte emisii existente, urmând a se aplica
tehnica de depoluare, în primul rând la acele surse unde reducerea emisiilor va fi
semnificativă şi economic suportabilă.
Declararea şi supravegherea emisiilor centralelor de cogenerare existente se
face conform aceluiaşi act legislativ mai sus menţionat. Deţinătorii legali ai
instalaţiilor de cogenerare existente trebuie să furnizeze autorităţii pentru mediu
informaţii cu privire la:
o natura şi cantitatea emisiilor de poluanţi şi variaţia lor in timp;
o locul de evacuare a emisiilor, înălţimea (de la sol) la care se produce
evacuarea si alte caracteristici ale evacuării;
o declararea emisiilor se stabileşte de deţinătorul instalaţiei, pe bază de
măsurători sau de bilanţ cantitativ al substanţelor utilizate.
Supravegherea emisiilor se face sistematic, urmărindu-se nivelurile emisiilor
şi asigurarea încadrării în limitele impuse. Evaluarea nivelurilor emisiilor se
realizează prin măsurători în cadrul instalaţiilor de cogenerare, efectuate prin forţe
proprii sau prin terţi. La stabilirea programului de măsurători se vor avea în vedere
particularităţile tehnologice ale instalaţiilor respective.
Aprecierea emisiilor
Valorile măsurate vor fi comparate cu valorile de referinţă precizate în normele
de limitare a emisiilor, prevăzute în anexele Ordinului 462/1993.
Se consideră că este respectată norma de limitare a emisiei, atunci când nici una
dintre mediile determinate pentru indicatorii specifici instalaţiei, nu depăşeşte
valoarea limită înscrisă în anexele actului normativ, în condiţii tehnice precizate.
În cazul măsurării permanente a emisiilor, valorile limită sunt considerate
respectate, dacă în decursul unui an calendaristic se respectă următoarele condiţii:
o nici o medie zilnică nu depăşeşte valoarea limită, cu excepţia perioadelor de
porniri-opriri ale instalaţiilor;
o 97% din totalul mediilor orare nu depăşesc de 1,2 ori valoarea limită;
o nici una dintre mediile orare nu depăşeşte dublul valorii limită.
În cadrul acestui act legislativ instalaţiile de cogenerare sunt încadrate în
categoria instalaţiilor de ardere sub 100 MWt, nefiind specificate
subdomeniile de puteri pentru instalaţiile de cogenerare (conform clasificării
efectuate în paragrafele anterioare) de mică şi medie putere.
De aceea, având in vedere integrarea României în UE, funcţionarea
centralelor de cogenerare (trigenerare) de mică şi medie putere, trebuie să
respecte normele AT pentru implementarea Directivei IPPC privind valorile
limită de emisii pentru instalaţiile de ardere sub 50 MWt (Document nr.
360039.19.RP.135J).
COGENERAREA ŞI MEDIUL 1021
Observaţii
1. Tipuri de combustibil
A. Combustibilul solid (convenţional şi regenerabil) – se consideră: cărbunele,
cocsul, inclusiv cocsul petrolier, brichetele de cărbune, brichetele de turbă, turba
bituminoasă sau lemnul netratat, cu o capacitate termică de ardere sub 50 MWt.
Valorile de referinţă. Standardele de emisie ale instalaţiilor de ardere folosind
cărbune, cocs, inclusiv cocs petrolier sau brichete de cărbune, trebuie să se refere la
un conţinut de oxigen în gazul de ardere de 7%, iar pentru cele care folosesc
brichetele de turbă, turba bituminoasa sau lemnul netratat de 11%;
B. Combustibilul lichid (convenţional şi regenerabil) [15.3] – se consideră:
uleiurile de încălzire, bitumul natural emulsionat, metanolul, etanolul, uleiurile
vegetale netratate sau esterii metilici din uleiurile vegetale, cu o capacitate termică
de ardere sub 50 MWt.
Valorile de referinţă. Standardele de emisie trebuie să se refere la un volum de
oxigen în gazul de ardere de 3%.
C. Combustibilul gazos (convenţional şi regenerabil) – se consideră: gazul de
la cuptoarele de cocserie, gazul de mină, gazul de la oţelării, gazul de rafinărie,
gazul de sinteză, gazul de la produsele petroliere, de la exploatarea terţiară a
ţiţeiului, biogazul, gazul natural netratat, gazul lichefiat, gazul de la reţeaua publică
de alimentare cu gaz sau hidrogen, cu o capacitate termică de ardere sub 50 MWt.
Valorile de referinţă: standardele de emisie trebuie să se refere la un volum de
oxigen în gazele de ardere de 3%.
2. Emisiile de monoxid de azot şi dioxid de azot din gazele de ardere sunt
indicate ca dioxid de azot
3. Emisiile de dioxid de sulf şi trioxid de sulf din gazele de ardere sunt
indicate ca dioxid de sulf
4. Emisiile de dioxid şi trioxid de sulf din gazele de ardere, (indicate ca
dioxid de sulf), nu trebuie sa depăşească următoarele concentraţii masice:
o pentru gazul lichefiat: 5 mg/m³;
o pentru gazele din reţeaua publică de alimentare cu gaz: 10 mg/m3;
o pentru gazul de la cuptoarele de cocserie, sau gazul de rafinărie: 50 mg/m³;
o pentru biogaz: 0,35 g/m3;
o pentru gazul de la produsele petroliere, folosit drept combustibil pentru
obţinerea aburului în timpul exploatării terţiare a ţiţeiului: 1,7 g/m³;
o pentru gazul combustibil folosit în mod obişnuit în instalaţiile de producere a
fierului şi oţelului şi în cocserii:
– pentru gazul de furnal: 0,20 g/m³,
– pentru gazul de la cuptoarele de cocserie: 0,35 g/m³;
o pentru alţi combustibili: 35 mg/m³.
5. Instalaţiile de ardere care funcţionează cu combustibil mixt, cu o
capacitate termica de ardere sub 50 MWt [15.3].
COGENERAREA ŞI MEDIUL 1023
Oxizii de azot:
o combustibilul gazul natural: emisiile de monoxid şi dioxid de azot din gazele
de ardere nu trebuie să depăşească o concentraţie masică de 75 g/m³, indicată ca
dioxid de azot, în timpul exploatării la o încărcare de 70% sau mai mare. Pentru
turbinele cu gaze, care funcţionează singular, cu o eficientă de peste 32% la 15°C,
101,3 kPa şi o umiditate relativa a aerului de 60% (condiţii ISO), standardul
emisiei de 75 mg/m³ trebuie mărit, conform îmbunătăţirii procentuale a eficienţei.
o alţi combustibili lichizi sau gazoşi: emisiile de monoxid şi dioxid de azot din
gazele de ardere de la turbinele cu gaze nu trebuie să depăşească o concentraţie
masică de 0,15 g/m³, indicată ca dioxid de azot.
Standardele de emisie pentru oxizii de azot nu trebuie aplicate turbinelor cu
gaze folosite exclusiv în cazuri de urgentă, sau utilizate cel mult 300 de ore/an
în perioadele de maximă solicitare pentru alimentarea cu gaz.
Oxizii de sulf:
Când sunt folosiţi combustibili lichizi, sau numai uleiurile de încălzire din
DIN 51603 partea 1 (versiunea martie 1998) cu un conţinut masic de sulf pentru
uleiurile uşoare de încălzire, conform Ordonanţei române, care se aplică în mod
uzual, sau motorina cu un conţinut de sulf al uleiurilor uşor încinse conform
Ordonanţei, aşa cum se aplică în mod curent, pot fi folosite sau trebuie aplicate
măsuri echivalente.
instalaţiilor avute în vedere. Acest tip de studiu are un caracter obligatoriu pentru
autorizarea de funcţionare a unei centrale de cogenerare nouă;
• analiza ciclului de viaţă (ACV): permite evaluarea impactului asupra
mediului a energiei produsă pe întreaga durată de viaţă a sistemului care a
produs-o.
Acest gen de audit este destinat pregătirii unei acţiuni, sau a unei noi activităţi.
Astfel, auditul operaţional poate fi:
– auditul pentru cumpărarea unei noi tehnologii;
– auditul de urbanism;
– auditul ecologic al produselor fabricate.
Auditul de mediu trebuie să combine aspectele legate de protecţia mediului cu
acelea de ordin economic, urmărind de fapt echilibrele dintre cele două aspecte.
Auditul ecologic poate fi util unei centrale de cogenerare noi implementate, sau în
curs de modernizare şi în mod indirect, prin facilitarea obţinerii de:
– asigurări speciale cu privire la riscul ambiental;
– licenţe;
– subvenţii şi credite;
– contracte publice.
În Uniunea Europeană, tendinţa actuală este generalizarea auditului de mediu.
În etapa actuală, aceste audituri periodice au un caracter opţional.
Auditul propriu-zis
Primele activităţi ale acestei etape sunt acelea de culegere a datelor necesare,
prin: vizite cu caracter tehnic în centrală, elaborarea unor chestionare, studierea
documentelor centralei de cogenerare, efectuarea de interviuri cu personalul
întreprinderii, efectuarea de observaţii directe, prelevarea şi analizarea probelor etc.
O a doua fază cuprinde activităţi de procesare a datelor, incluzând şi aspecte de
ordin economic şi juridic, pentru evaluarea impactului asupra mediului.
Etapa efectuării auditului are două faze: identificarea activităţilor şi efectuarea
auditului propriu-zis.
Identificarea activităţilor
Deoarece obiectivele auditului sunt cunoscute în bună măsură, punctele
principale fiind stabilite din etapa de preauditare, la începutul acestei faze se poate
încheia contractul de audit. În contract trebuiesc incluse următoarele aspecte:
misiunile şi obiectivele echipei care efectuează auditul, tipurile de control tehnic
care vor fi efectuate, documentaţiile necesare, cronologia activităţilor etc.
Efectuarea auditului propriu-zis
O parte a informaţiilor necesare efectuării auditului fiind cunoscute din etapa
anterioară, de preaudit, în continuare poate fi stabilită metodologia de efectuare a
auditului, precum şi tehnicile de auditare adaptate situaţiei particulare date.
În normativele aflate în vigoare în ţările Uniunii Europeane, sunt sugerate cinci
faze pentru efectuarea auditului propriu-zis: studiul tuturor informaţiilor culese,
studiul punctelor forte şi a celor slabe ale întreprinderii auditate, prelevarea de
probe, evaluarea probelor şi efectuarea unei informări preliminare asupra
rezultatelor.
Faza 1. Toate informaţiile culese din diferite surse trebuiesc analizate profund
şi în manieră critică constructivă. Astfel, atât în ceea ce priveşte aspectele pozitive,
cât şi deficienţele în raport cu normativele de mediu, rezultatul auditului trebuie să
fie susţinut de o foarte bună bază de date.
Faza 2. În această fază trebuie efectuată o evaluare riguroasă şi obiectivă a
fiecărui sector în parte. Conform sugestiilor stipulate în normativele Uniunii
Europene, trebuiesc urmărite aspecte precum:
• nivelul de pregătire profesională şi experienţa personalului;
• dacă sunt stabilite, în mod clar, atribuţiile şi responsabilităţile personalului;
• care este modul de repartizare a responsabilităţilor la nivelul factorilor de
decizie, astfel încât să poată fi minimizate suprapunerile în luarea deciziilor,
evitându-se astfel conflictele de decizie;
• care sunt sistemele de autorizare şi acreditare utilizate;
• dacă există un sistem de control intern şi dacă acesta funcţionează
corespunzător;
• dacă există mijloace pentru asigurarea securităţii de mediu;
• dacă există documente de gestiune a emisiilor.
COGENERAREA ŞI MEDIUL 1031
Evaluarea impacturilor
Bilanţ materie-energie (analiza de impact)
Definirea obiectivelor
Cadrul de studiu
Interpretarea rezultatelor
Aceste patru etape ale ACV sunt legate între ele printr-un proces dinamic şi
iterativ care nu se succed neapărat în mod linear. Foarte adesea studiile ce cuprind
problematica mediului înconjurător se opresc după cea de-a doua etapă, acest lucru
constituind de fapt un ecobilanţ.
1034 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
Definirea obiectivelor
Obiectivele sunt dependente de cine comandă ACV: centrala de cogenerare sau
autorităţile publice.
Câmpul de studiu este divizat în mai multe componente:
• câmpul spaţial (teritoriul spaţial): o secţie, întreaga centrală;
• câmpul temporal (perioada de referinţă: trecut, prezent, viitor). Alegerea
acestei perioade şi durata sa trebuie să fie în concordanţă cu obiectivele:
o comparaţie presupune aceeaşi perioadă de referinţă;
• câmpul tehnic.
De asemenea, în cadrul acestei prime etape de realizare a ACV, trebuie precizat
dacă se doreşte numai realizarea parţială a ACV pentru produsele obţinute (energia
electrică şi termică), sau filiera de producere a lor, ori se doreşte o ACV completă.
Se vor face de asemenea precizări privitoare la categoriile efectelor asupra
mediului, ce vor fi luate în considerare în timpul studiului, precizându-se totodată
sursa şi calitatea datelor [15.6], [15.7].
Bilanţul materie – energie
Întocmirea unui astfel de bilanţ presupune realizarea următoarelor etape:
• definirea cu precizie a limitelor şi a conţinutului sistemului ce face obiectul
studiului, centrala de cogenerare;
• alegerea unei metodologii de calcul ce poate lua sau nu în calcul reciclarea;
• stabilirea tipului datelor necesare întocmirii bilanţului şi al preciziei acestora
în funcţie de obiectivele fixate în cadrul primei etape a Analizei Ciclului de Viaţă.
Sistemul
Precizia cu care se va defini sistemul şi trasarea frontierelor acestuia, va
condiţiona calitatea ACV-ului. Bilanţul materie – energie constă în măsurarea
fluxurilor de materie şi energie care traversează limitele sistemului:
• flux de materii intrate (input): materii prime, materiale şi consumabile;
• flux de materii ieşite (output) : produse finite, subproduse, deşeuri solide şi
lichide din: aer, apă şi sol;
• fluxuri de energie intrate şi ieşite (input şi output): energie electrică şi
energie termică.
Trebuie făcută precizarea că prin termenul de „mediu înconjurător” se înţelege
tot ceea ce înconjoară sistemul considerat, respectiv centrala de cogenerare.
În scopul evaluării impactului unui produs de-a lungul ciclului său de viaţă, vor
fi luate în considerare următoarele etape:
• extragerea de materii prime;
• fabricaţie (proces);
• distribuţie;
• transport;
• utilizare/reutilizare/mentenanţă;
• reciclare (nu mereu);
• tratarea deşeurilor.
COGENERAREA ŞI MEDIUL 1035
Într-o analiză completă a ciclului de viaţă a unui produs este necesar să fie luat
în considerare si bilanţul materie–energie al materialelor auxiliare aferente
produsului.
Pentru stabilirea caracterului neglijabil al unui flux sunt luate în considerare trei
criterii: contribuţia sa la masa ansamblului, contribuţia sa energetică şi impactul
său asupra mediului înconjurător.
Teoretic, ACV-ul unui produs sau proces trebuie să acopere patru domenii:
ciclu de viaţă al produsului sau procesului propriu-zis (de la materie până la
deşeuri), agenţii energetici şi producţia acestora, instalaţiile şi construcţiile aferente
precum şi activităţile umane.
În practică ultimele două domenii sunt neglijate pe baza considerentelor
energetice.
Ultimele recomandări ale cercetătorilor privind întocmirea bilanţurilor materie–
energie privesc luarea în calculul acestora a:
• fluxurilor datorate emisiilor întâmplătoare, ce pot avea loc în diverse puncte
ale ciclului de viaţă. Chiar dacă nu se dispune de date cantitative, trebuie să fie
luată în calcul o estimare calitativă;
• fluxurilor relative la accidente. Dacă nici o schimbare de natură să diminueze
frecvenţa sau gravitatea emisiilor accidentale nu intervine, atunci trebuie introdus
un factor de corecţie privind emisiile accidentale.
În general, la întocmirea unui bilanţ materie-energie, principalele elemente
componente sunt: consumul materiilor prime, consumul de energie, emisiile în apă,
în aer şi deşeurile solide.
Aplicarea în cazul centralelor de cogenerare a metodologiei ACV.
Analiza complexă a impactului asupra mediului a producerii diferitelor forme de
energie este necesară:
• în vederea stabilirii „optimului ecologic”, în cazul implementării unei surse
noi de energie;
• pentru analiza funcţionarii unor surse de energie existente, în vederea
aplicării celor mai eficiente măsuri pentru reducerea impactului asupra mediului.
O analiză completă a impactului asupra mediului, a producerii diferitelor
forme de energie, presupune:
• selectarea unei metodologii cât mai complexe de analiză a impactului asupra
mediului a soluţiilor de producere a diferitelor forme de energie;
• stabilirea ipotezelor aplicării metodei de analiză ecologică considerate;
• alcătuirea unei baze de date, necesare întocmirii analizei de mediu având în
vedere ipotezele stabilite;
• determinarea emisiilor aferente producerii diferitelor forme de energie;
• stabilirea şi calculul indicatorilor de impact;
• analiza indicatorilor de impact determinaţi;
• interpretarea şi compararea indicatorilor de impact rezultaţi pe baza analizei
ecologice efectuate, cu normativele şi reglementările interne şi internaţionale în
vigoare pentru tipologia de instalaţii utilizate în cadrul surselor de căldură
considerate.
1036 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
Tabelul 15.4
Tipul Asupra cui
Acţiunea
de impact acţionează
Epuizarea rezervelor de Consumul de rezerve Rezervele de resurse
resurse naturale neregenerabile naturale
Emisia gazelor cu efect de
Echilibrul termic al
Efectul de seră seră: CO2, CH4,N2O,CFC,O3,
planetei
NOx, CO, COV
Emisia gazelor cu efect
Degradarea stratului de ozon Stratul de ozon
fotochimic (CFC)
Emisii de substanţe chimice,
Toxicitate Oameni, faună, floră
căldură, emisii radioactive
Emisii chimice: SO2, NO2,
Toxicitate şi Acidificare Floră, faună
HCl
ecotoxicitate
Emisii de elemente ca azot,
Floră, faună
Eutrofizare fosfor în componenţa apelor
uzate
Zgomot Emisii sonore Oameni, faună
Miros Emisii mirositoare Oameni, faună
Factori Ocuparea Gradul de ocupare a unei
Oameni, faună, floră
perturbatori spaţiului suprafeţe şi a timpului
Impact Construcţii (înălţime, volum,
Oameni
vizual formă)
Această mărime este variabilă în timp şi este funcţie de locul rezervei. În tabelul
15.5, se pot urmării valorile perioadei de abundenţă ale principalelor materii prime
(energetice).
1038 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
Ti = (Σ mij / aj ) / Mi , (15.3)
unde tj reprezintă timpul relativ de regenerare a materiilor prime „j” .Acest indice
variază de la valoarea „0” (materie primă total regenerabilă), la valoarea „1”
materie primă neregenerabilă).
∫ A (t )C (t )dt
i i
CWP = T
0
, (15.5)
∫A
0
CO2 (t )CCO2 (t )dt
unde: S(ki) reprezintă potenţialul efectului de seră al efluentului gazos „k” emis de
subsistemul „i”; Sij – potenţialul efectului de seră al elementui „j” emis de
subsistemul „i”; mij – cantitatea de element care produce efectul de seră „j” emis de
subsistemul „i”, în kg/unitatea funcţională ; sj – GWP (pe 20 ani) al unui kg de
element „j”.
Principalele gaze cu efect de seră sunt: bioxidul de carbon (CO2), gazul metan
(CH4), protoxidul de azot (N2O), vaporii de apă (H2O), derivaţi clorofloruraţi ai
hidrocarburilor saturate (CFC, HCFC), ozonul, monoxidul de carbon (CO), precum
şi compuşii organici volatili (COV). Primele trei gaze au o influenţă directă asupra
efectului de seră, în timp ce ultimele au un efect indirect.
Ponderea acestor gaze în producerea efectului de seră ţine cont de trei
parametri:
o durata de viaţă în atmosferă;
o capacitatea fiecărui gaz de a absorbi căldura;
o concentraţia acestora în atmosferă şi a cantităţilor de emisii antropogene
pentru fiecare gaz.
Perioadele de încălzire pot fi de 20, 100 şi 500 de ani. În calcule se consideră în
special perioada cea mai scurtă, respectiv cea de 20 de ani (vezi Tabelul 15.7).
GWP caracteristici principalelor gaze cu efect de seră
Tabelul 15.7
Substanţă GWP (la 20 ani) GWP (la 100 ani) GWP (la 500 ani)
CO2 1 1 1
CH4 35 11 4
N 2O 260 270 170
Determinarea indicelui GWP pentru un sistem se realizează prin însumarea
potenţialelor elementare de efect de seră ale fiecărui gaz ce intră în componenţa
efluentului gazos al sistemului, multiplicate cu cantitatea corespunzătoare fiecărei
componente.
GWP = ∑ m × GWP
i
i i (15.7)
unde: GWPi este potenţialul efectului de seră al elementului i din efluentul gazos,
în kg CO2 echivalent; mi – cantitatea de element i, în kg/unitatea funcţională.
COGENERAREA ŞI MEDIUL 1041
Principalele gaze care participă în mod direct la crearea efectului de seră sunt:
dioxidul de carbon (sCO2 = 1) şi metanul (sCH4 = 35).
15.3.3. Acidificarea
Reprezintă perturbarea echilibrului acido-bazic al atmosferei datorată emisiilor
gazoase cu caracter acid, rezultate din procesele aferente cogenerării. Acestea pot
provoca perturbări semnificative ale tuturor elementelor mediului ambiant
(aer, apă, sol), inducând o creştere a ph-ului.
Cel mai utilizat indicator de acidificare este aciditatea echivalentă în raport cu
SO2:
15.3.5. Eutrofizarea
Fenomenul respectiv conduce la creşterea consumului de oxigen în mediile
acvatice şi terestre datorită unei concentraţii ridicate de produse azotate şi fosfatice.
Acest lucru are drept consecinţă o dezvoltare a planctonului în zonele acvatice cu
consecinţe directe asupra faunei: o reducere până la eliminarea ei din cauza
consumului ridicat de oxigen. Trebuie precizat faptul că emisiile din aer ale
compuşilor azotaţi şi fosfaţi contribuie de asemenea la acest efect. În studiile de
ACV se consideră deocamdată numai fenomenul de eutrofizare a mediului
acvatic. Contribuţia la fenomenul de eutrofizare a unei substanţe i este reprezentată
de potenţialul de eutrofizare NP ale cărui valori sunt exprimate în kg echivalent
fosfat PO43-.
NP = ∑ mi × NPi , (15.11)
i
unde: NPi – potenţialul de eutrofizare al unei substanţe i (tabelul 15.10);
mi – cantitatea substanţei i, în kg/unitatea funcţională; NP – potenţialul de
eutrofizare, în kg echivalent fosfat/unitatea funcţională.
Valorile NP caracteristice diferitelor substanţe
Tabelul 15.10
Substanţa NP
PO43- 1
NO 0.2
NO2 0.13
NOx 0.13
NH4 0.33
N 0.42
P 3.06
CCO (cererea chimică în oxigen) 0.022
COGENERAREA ŞI MEDIUL 1043
b. Toxicitatea umană
Stabilirea contribuţiei unei substanţe la indicele de impact asupra mediului,
respectiv a toxicităţii umane, se face pornind de la trei factori de ponderare în
funcţie de mediu: aer, apă şi sol:
o HCA (Human Toxicological Classification factor for the Air), pentru aer;
o HCW (Human Toxicological Classification factor for the Water), pentru apă;
o HCS (Human Toxicological Classification factor for the Soil), pentru sol.
Aceşti indici se calculează pentru fiecare substanţă imisă în mediile: aer, apă şi
sol, după un mod de calcul complex. În cadrul acestuia se iau în considerare:
dimensiunea mediului, maniera în care are loc un schimb de substanţe imise între
medii, degradarea substanţelor în cadrul fiecărui mediu, mijloacele prin care omul
poate absorbi substanţele, numărul de persoane expuse, cantităţile acceptabile de
substanţe absorbite de om. Pornind de la aceşti factori se calculează:
TH = ∑ (ma i × HCAi + mwi × HCWi + msi × HCS i ) , (15.15)
i
unde: HCAi, HCWi, HCSi sunt factori de ponderare pentru imisiile atmosferice,
acvatice şi terestre (sol) pentru substanţa i, în kg/kg, conform tabelului 15.12;
mai, mwi, msi – cantităţile imise de substanţa i în aer, apă şi sol, în
kg/unitatea funcţională, TH – indice de caracterizare a toxicităţii umane, în
kg/unitatea funcţională.
Valorile factorilor HCA, HCW şi HCS pentru unele substanţe
Tabelul 15.12
Substanţa HCA HCW HCS
1 2 3 4
metale
As 4700 1.4 0.043
Ba 1.7 0.14 0.019
Cd 580 2.9 7
Co 24 2 0.065
Cu 0.24 0.02 0.0052
Fe 0.042 0.0036
Hg 120 4.7 0.15
Mn 120
Ni 470 0.057 0.014
Pb 160 0.79 0.025
Zn 0.033 0.0029 0.007
compuşi neorganici
NH4 0.02 0.0017
CO 0.012
CN (cianură) 2.6 0.22 5.4
F 0.48 0.041
H 2S 0.78
NOx 0.78
COGENERAREA ŞI MEDIUL 1045
15.3.8. Victime
În timpul ciclului de viaţă al unui produs, sau al unui proces, se pot întâmpla
evenimente nedorite care au ca rezultat pierderi de vieţi omeneşti, rănirea gravă a
unor persoane participante la realizarea ciclului de viaţă respectiv. Până în prezent,
nu există nici o metodă care să ia în calcule aceste pierderi de vieţi omeneşti sau
accidente.
15.3.9. Mirosuri
Aprecierea confortului olfactiv depinde de fiecare individ. Emisia unei
substanţe rău mirositoare este raportată la un prag numit OTV (Odour Threshold
Value). Acest prag este definit drept concentraţia substanţei care în condiţii
standard definite este apreciată de cel puţin 50% dintr-un eşantion reprezentativ de
populaţie ca fiind diferită de aerul curat. În tabelul 15.13 sunt prezentate valorile
OTV pentru unele substanţe.
OTV = ∑ vi × OTVi , (15.17)
i
unde: OTVi – indicii corespunzători ai unei substanţe i, ce contribuie la impactul
asupra mediului numit mirosuri (v. tabelul 15.14); vi – volumele emise de
componentele unei substanţe i, în m3; OTV – indicele ce defineşte efectul de miros
al unui produs, sau proces, în m3/unitatea funcţională.
COGENERAREA ŞI MEDIUL 1047
15.3.10. Zgomot
În general, în foarte puţine studii de stabilire a impactului asupra mediului al
unui produs sau proces (stabilirea ACV-ului) este luat în considerare acest tip de
impact. Stabilirea sa se face după o ecuaţie logaritmică ce conduce la un rezultat
reprezentând o valoare relativ normalizată:
Ni
N t = 10 × lg ∑
i
10 10 , (15.18)
15.4.2. Ecotaxele
15.4.2.1. Tipurile taxelor de mediu
Pe plan mondial, cele mai uzuale metode de evaluare a externalităţilor de mediu
sunt taxele de mediu (ecotaxele). În afara ecotexelor, pe plan mondial, se utilizează
şi alte metode de „internalizare” a „externalităţilor” de mediu, cum sunt:
– aprecierea valorii statistice a unei vieţi umane – VOSL (Value of Statistical
Life);
– cuantificarea valorică a unui an de viaţă pierdut datorită degradării mediului –
YOLL (Years of Life Lost).
Evaluarea monetară prin metoda VOSL se exprimă prin relaţia:
VOSL=WTP/MRD , (15.22.)
în care: WTP reprezintă disponibilitatea individului afectat de a plăti pentru a evita
impactul negativ al poluării, iar MRD – modificarea riscului de deces. Ca valori
uzuale în studiile europene se consideră VOSL în intervalul 2,6 – 3,6 mil. € (1995)
iar YOLL în jur de 70000 € (1995).
În evaluarea „externalităţilor”, prin aceste metode, intervin diferite grade de
incertitudine: date statistice cu caracter tehnic, epidemiologic, modele meteo de
împrăştiere a emisiilor etc. Din aceste motive în ultimul timp ecotaxele sau
penalităţile de mediu reprezintă soluţiile cele mai adecvate de internalizare a
externalităţilor de mediu.
Dificultatea aplicării ecotaxelor constă în stabilirea legăturii directe între
„efecte” (indicatorii de mediu) şi taxele propriu-zise (valorile economice).
În cele ce urmează sunt specificate principalele tipuri de taxe de mediu aplicate
în prezent şi caracteristicile acestora [15.9], [15.10].
Taxa pe energie – este o taxă de tip cantitativ. Ea se aplică asupra consumului
de energie. Pe baza acesteia sunt promovate măsurile de economisire a energiei şi
eficientizare energetică. Aceste taxe se aplică atât în sfera producerii cât şi a
consumului (utilizării) energiei.
COGENERAREA ŞI MEDIUL 1051
Taxa pe diferiţi poluanţi (SO2, NOx etc.) – este o taxă de tip calitativ.
Rolul determinant îl are conţinutul unui anumit poluant al combustibilului ars.
Aceasta poate constitui o motivaţie pentru schimbarea structurii consumului de
combustibil, nu numai energetic dar şi tehnologic. Dintre taxele pe poluanţi cea
mai utilizată este taxa pe carbon.
Aceasta este o taxă de tip calitativ, în care rolul determinant îl are conţinutul de
carbon al combustibilului ars.
Taxa mixtă (poluant/energie), înglobează atât aspecte cantitative dar şi
calitative îmbinând elementele menţionate anterior.
Studiile europene în domeniu, subliniază principala caracteristică a taxelor de
mediu: spre deosebire de celelalte taxe, îmbunătăţesc eficienţa energetică şi
implicit şi pe cea economică. Această caracteristică rezultă din faptul că taxele de
mediu stimulează interesul simultan pentru utilizarea resurselor energetice curate,
regenerabile, alături de tehnologiile curate de producere (tehnologii cu eficienţă
energetică ridicată şi poluare redusă).
15.5.1. Ipoteze
În cazul sistemelor cu un grad de complexitate ridicat, precum sunt centralele de
cogenerare, pentru analiza impactului asupra mediului şi internalizarea
externalităţilor de mediu este necesară stabilirea unor ipoteze simplificatoare.
Printre cele mai curente ipoteze considerate, se numără următoarele:
o în general, se consideră două etape principale aferente conversiei
combustibilului (atât pentru combustibilul convenţional cât şi pentru cel
regenerabil): prima etapă anterioară sursei de energie, care cuprinde conversia
acestuia de la extracţie până la sursă şi a doua, conversia combustibilului în cadrul
sursei;
o se neglijează aspectele de impact asupra mediului a fabricării instalaţiilor de
producere a energiei din cadrul centralelor de cogenerare, deoarece impactul
materialelor componente ale acestor instalaţii este mult mai scăzut decât impactul
funcţionării acestora, pe întreaga durată de viaţă (relativ mare);
o randamentele turbomaşinilor (turbine cu abur – TA, turbine cu gaze – TG,
motoare – MAI), generatoarelor electrice, cazanelor recuperatoare, sunt considerate
incluse în randamentul global al centralei de cogenerare – CCG;
o se consideră impactul tuturor subsistemelor aferente producerii
combustibilului utilizat în centralele de cogenerare: extracţia, prelucrarea şi
transportul până la unităţile de cogenerare;
o se poate considera neglijabil impactul asupra mediului a utilizării apei în
unităţile de cogenerare (răcire, agent termic). Efectele fluenţilor lichizi rezultaţi din
funcţionarea diferitelor centrale de cogenerare (în special în cazul turbinelor cu
gaze şi al motoarelor termice) sunt neglijabile, deoarece în cadrul acestor tipuri de
instalaţii, apa are rol numai de fluid caloportor. Circuitele recuperative se pot
considera cu o aproximaţie suficient de bună ca fiind cvasiînchise, fără pierderi
mari de apă. De asemenea, consumul de apă al sistemelor considerate nu are un
impact semnificativ asupra mediului ambiant;
COGENERAREA ŞI MEDIUL 1053
Cele două situaţii vor fi tratate separat, avându-se în vedere conversiile diferite
suferite de cele două categorii de combustibil.
Modulul M1.A. Date şi transformări ale filierelor de combustibil
convenţional.
În tabelul 15.16 este prezentată structura bazei de date aferente unui sistem de
combustibil convenţional şi conversia acestuia (anterior centralei de cogenerare).
M1.B – Date şi transformări ale resurselor energetice regenerabile
(biomasa).
Baza de date aferentă resurselor energetice regenerabile – biomasa este
structurată având în vedere principalele procese de conversie ale biomasei [15.11],
[15.12], [15.13].
De aceea este necesară prezentarea schemelor de principiu ale proceselor de
conversie a biomasei, având în vedere tipurile de biomasă care stau la baza fiecărui
proces şi biocombustibilii finali obţinuţi, utilizaţi ulterior în centralele de
cogenerare, sau la producerea separată a celor două forme de energie
(fig. 15.3. – 15.5.).
Structura modulului M1.A
Tabelul 15.16
M1.A. Date şi transformări aferente sistemului de combustibil convenţional
(anterior surselor de energie)
1 2
gazos
Tipul combustibilului lichid
solid
Caracteristicile combustibilului: putere calorifică Hi
inferioară, compoziţie, volum gaze de ardere Vg
Randament extracţie combustibil ηex
În funcţie de tipul combustibilului :
Tipurile de emisii aferente extracţiei
praf, CO, CO2, SOx, NOx,CH4, HC sau
combustibilului
compuşi organici volatili (COV), metale
Randamentul de prelucrare a combustibilului
(tratarea); se consideră randamentul global dacă
ηprel
prelucrarea se face în mai multe etape, înainte şi
după transport
În funcţie de tipul combustibilului :
Tipurile de emisii aferente prelucrării
praf, CO, CO2, SOx, NOx,CH4, HC sau
combustibilului
compuşi organici volatili (COV), metale
Randamentul de transport al combustibilului (se
consideră randamentul global dacă transportul se ηtr
face diferenţiat pe porţiuni)
În funcţie de tipul combustibilului :
Tipuri de emisii aferente transportului diferitelor
praf, CO, CO2, SOx, NOx,CH4, HC sau
tipuri de combustibil
compuşi organici volatili (COV), metale
COGENERAREA ŞI MEDIUL 1055
căldură
CCG:
- TG energie
- Ciclu electrică
combinat
- MAI
Gazeificare hidrogen de CCG: pile de
gaz
biomasă sinteză combustie
cocsificată
- metanol
- hidrocarburi combustibil
căldură
gaz CCG: - TG
energie
- ciclu combinat
electrică
- MAI
Piroliză
biomasă ulei diesel
îmbogăţire combustibil
cocs
căldură
combustibil
căldură
Fermentare
biomasă: etanol energie
- porumb distilare combustibil
electrică
- trestie
- sfeclă
căldură
Conversie fizico-chimică
biomasă: seminţe rapiţă, extracţie energie
CCGMAI
floarea soarelui ulei vegetal electrică
esterificare biodiesel
combustibil
În tabelul 15.17 este prezentată structura bazei de date aferente unui sistem de
resurse regenerabile (biomasa)şi conversia acesteia (anterior centralei de
cogenerare).
COGENERAREA ŞI MEDIUL 1057
Structura modulului M2
Tabelul 15.18, a
M2. Date aferente transformărilor energetice din centralele de cogenerare
1 2
Căldură - Eu =Q (kWh)
Tipul energiei produse (consumate) Energie electrică - Eu =E (kWh)
Căldură şi energie electrică - Eu=Q+E (kWh)
CT (Eu=Q) (kWh) – producere separată
Tipul sursei de energie şi forma de
CTE (Eu=E) (kWh) - producere separată
energie produsă (consumată)
CCG(Eu=Q+E) (kWh) –TA, TG, MAI
Număr de unităţi de 100 KWh,
n = Eu/100 (kWh/kWh)
energie utilă consumată
ηtrannsf – cu formele particulare în funcţie de tipul
sursei şi a energiei produse, astfel:
CT (Eu=Q) - ηcz (randament cazane)
CTE (Eu=E) (kWh) - ηcz.ηt (randament cazane,
randament instalaţie turbine cu abur – global intern
Randamentul global al
turbină, mecanic, generator)
transformărilor energetice din cadrul
CCG(Eu=Q+E) (kWh) – cu TA, TG, MAI
sursei de energie (centrala de
cogenerare sau producerea separată) - - TA - ηcz.ηTA (randament cazane, randament
instalaţie turbine cu abur – global: intern turbină,
ηg
mecanic, generator);
- TG - ηTG – randament global instalaţie turbină cu
gaze
- MAI - ηMAI– randament global instalaţie motor
termic
Se consideră:
Eu=Q+E
Indicatorii specifici CCG E=Ecg+Ec , în care Ecg – energia electrică produsă în
cogenerare, Ec – energie electrică produsă în
noncogenerare
Q=Qcg+Qv , în care Qcg – căldura produsă în
instalaţiile de bază (pe baza energiei produse în
cogenerare), Qv – căldura produsă în instalaţiile de
vârf.
Indice de structură - ys = E/Q
Grad de cogenerare – x = Ecg/(Ecg+ Ec)
Coeficient de cogenerare - α= Qcg/ Qcg+Qv
Indice de cogenerare – y= Ecg/Qcg
Q=100/(ys+1); E = ys .100/(ys+1)
ys = y.α/x
1060 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
MAI) sunt neglijabile, deoarece în cadrul acestor tipuri de instalaţii, apa are rol
numai de fluid caloportor. Circuitele recuperative se pot considera cu o aproximaţie
suficient de bună ca fiind cvasiînchise, fără pierderi mari de apă. De asemenea,
consumul de apă al sistemelor considerate nu are un impact semnificativ asupra
mediului ambiant;
• efectele consumului de aer comburant se iau în consideraţie în cadrul
poluării atmosferice produse de sistemele de producere a energiei (în cadrul
procesului de ardere).
Tabelul15.22 (continuare)
1 2 3 4
3.Transport
praf 0,02 g/Nm3 cons.
CO 2,2 g/Nm3 cons.
3.1. Transport NOx 4,4 g/Nm3 cons.
gazoduct SO2 0,03 g/Nm3 cons. Randamente transport:
(stare gazoasă) CH4 0,4 g/Nm3 cons.
• ηtr=97%
Consumuri
• gaz = 0,01 g/Nm3 cons. (stare gazoasă)
energetice
CO 0,2 g/km/t transp.
NOx 0,6 g/km/t transp.
SO2 0,1 g/km/t transp. • ηprel = 73%
3.2. Transport HC
0,1 g/km/t tarnsp. (lichefiat)
gaz metan nemetanic
lichefiat CO2 33,4 g/km/t transp.
Consumuri
• en. el.=0,5 MJ/km/t
energetice
Date initiale:
• Caracteristicile combustibilului;
• Energia utilă (electrică şi termică);
• Indicatorii specifici CCG (indice de cogenerare, randamente globale);
• Modul de asigurare a necesarului de energie (căldură şi energie electrică).
Calculul consumului de
combustibil la sursa de producere
POLUARE ASOCIATĂ
ARDERII COMBUSTIBILULUI
Indicatori de impact
Tabelul 15.29
Impact - indicator CCG cu MAI CCG cu TG
Efect de sera - GWP (t CO2) 84 636 60 231
Acidificare - AP(t SO2) 212 86
Emisii fotooxidante - POCP (t C2H4) 12 2
Din punctul de vedere strict al impactului asupra mediului, pe baza
indicatorilor consideraţi, se poate afirma că soluţia de CCG cu TG este mai
eficientă ecologic decât soluţia CCG cu MAI, în condiţiile specifice în care s-a
făcut analiza.
Combustibil 58%
M+O
33%
Amortizări
9%
Fig. 15.6. Structura costului de producţie al energiei electrice produse în CCG
cu TG, fără ecotaxe.
10%
Ecotaxe
57%
Combustibil
M+O
Amortizări
25%
8%
Fig. 15.7. Structura costului de producţie al energiei electrice produse în CCG
cu TG, cu ecotaxe.
73%
Combustibil
M+O
19%
Amortizări
8%
14%
Ecotaxe
63%
Combustibil
M+O
Amortizări
16%
7%
35%
M+O
Combustibil
Amortizări
53%
12%
Fig. 15.10. Structura costului de producţie al energiei electrice produse în
CCG cu MT, fără ecotaxe.
11%
47%
Ecotaxe
Combustibil
M+O
Amortizări
31%
11%
27%
M+O
Amortizări
Combustibil
11%
62%
15%
Ecotaxe
53%
Combustibil
M+ O
23%
Amortizări
9%
Fig. 15.13. Structura costului de producţie al căldurii produse în CCG cu MT,
cu ecotaxe.
1084 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
BIBLIOGRAFIE
15.1. Directiva IPPC privind valorile limită de emisie pentru instalaţiile de
ardere sub 50 MW. (Document nr. 360039.19.RP.135J).
15.2. HOTARAREA nr. 541 din 17 mai 2003 privind stabilirea unor masuri
pentru limitarea emisiilor în aer ale anumitor poluanţi proveniţi din
instalaţii mari de ardere.
15.3. ORDIN nr. 462 din 1 iulie 1993 pentru aprobarea Condiţiilor tehnice
privind protecţia atmosferei si Normelor metodologice privind
determinarea emisiilor de poluanţi atmosferici produşi de surse
staţionare.
15.4. Hotărâre nr. 647 din 12 iulie 2001 privind aprobarea Strategiei
naţionale de dezvoltare energetica a României pe termen mediu - 2001-
2004.
15.5. Directiva 88/609/EEC privind limitarea emisiilor în aer a anumitor
poluanţi proveniţi de la marile centrale cu ardere.
15.6. ISO 14040 (1997). Analyse de Cycle de Vie. Principe et cadre,
Genève, 1997.
15.7. ROUSSEAUX P., Analyse de Cycle de Vie: évaluation des impacts.
Les techniques de l’ingénieur, 1998.
15.8. ***, Législation communitaire en matière d’environnement, Volume 2,
Air CCE, Bruxelles, 1998.
15.9. Pătraşcu, R., Situaţia pe plan mondial privind evaluarea economica a
impactului diferitelor soluţii de cogenerare asupra mediului, Revista
Energetica, 2001, pag. 310-315.
15.10. Pătraşcu, R., Evaluarea economica comparativă a impactului diferitelor
soluţii de cogenerare asupra mediului, Weg Regional Energy Forum,
iunie 2004.
15.11. Bioenergy Information Network web-site: http://bioenergy.ornl.gov/.
15.12. Hoogwijk, M., Faaij, A., van den Broek, R., Berndes, G., Gielen, D.,
Turkenburg, W., 2003, Exploitation of the ranges of the global
potential of biomass for energy. Biomass & Bioenergy.
15.13. Unified Bioenergy Terminology, UBIET, FAO Forestry Department,
Wood Energy Programme, December 2004.
15.14. Regulamentul de organizare şi funcţionare a Pieţei de Certificate Verzi
(Ord. ANRE nr. 15 / 2005).
15.15. Directiva UE 77/2001. Promovarea energiei electrice din SRE pe piaţa
internă de energie electrică.
15.16. HG 958 / 18 august 2005 publicată în Monitorul Oficial Nr. 809 din 6
septembrie 2003 (Modificarea Hotărârii Guvernului nr. 443/2003
privind promovarea producţiei de energie electrică din surse
regenerabile de energie si modifica şi completează Hotărârea
Guvernului nr. 1892/2004 pentru stabilirea sistemului de promovare a
producerii energiei electrice din surse regenerabile de energie)
COGENERAREA ŞI MEDIUL 1085
CUPRINS CAPITOLUL 15
COGENERAREA ŞI MEDIUL
Fig. 16.1. Structura generală a unui STDC: a – de apă fierbinte; b – de abur; SCAf, SC.Ab
– sursă/surse de căldură sub formă de apă fierbinte, respectiv de abur; 1 – RTP de apă
fierbinte, tur/retur; 2 – puncte termice (PT); 3 – RTS; 4 – zone de consum de căldură;
5 – module termice (MT); 6 – consumatori de căldură; 7 – staţie intermediară de pompare
(SIP); 7.a / 7.b – SIP pe ducere/pe întoarcere; 8 – reţea de alimentare cu abur; 9 – reţea de
condensat returnat; 10 – consumatori de abur cu returnarea condensatului; 11 – ansamblul
instalaţiilor pentru colectarea şi returnarea condensatului; 12 – consumator de abur fără
returnarea condensatului.
NATURA ŞI PARAMETRII AGENŢILOR TERMICI UTILIZAŢI ÎN SISTEMELE
DE TRANSPORT ŞI DISTRIBUŢIE A CĂLDURII - STDC 1087
peste 100°C, pentru evitarea vaporizării apei fierbinţi este necesar ca în orice punct
al sistemului de alimentare cu căldură presiunea sa să fie mai mare decât presiunea
de saturaţie corespunzătoare temperaturii respective. Ca urmare, la temperaturi de
peste 150°C, presiunea apei în sistem trebuie menţinută la peste 6 bar. Scăderea
bruscă a presiunii într-unul din punctele sistemului poate conduce la apariţia
fenomenului de vaporizare, ceea ce determină eforturi mecanice suplimentare în
punctul respectiv, cu posibilităţi de degradare a instalaţiei.
Acest fenomen poate apare mai ales în două puncte ale sistemului de alimentare
cu căldură:
– la robinetele de comandă de pe conducta de alimentare a aparatelor
consumatoare;
– la aspiraţia pompei de circulaţie, când apa este preluată direct de la cazanul
de apă fierbinte al CT locale.
În cazul robinetelor de comandă greşit alese, cu pierderi locale de presiune mari,
la poziţia parţial deschis se poate atinge presiunea de saturaţie corespunzătoare
temperaturii locale a apei fierbinţi. Apariţia bruscă a fenomenului de vaporizare
conduce la eforturi mecanice mari în aparatul consumator, având ca urmare,
degradarea sa. Pentru evitarea acestor fenomene este necesară utilizarea unor
robinete cu cădere de presiune foarte mică.
La aspiraţia pompelor de circulaţie a apei fierbinţi, dacă presiunea scade brusc,
vaporizarea apei determină apariţia fenomenului de cavitaţie. Pentru evitarea
acestuia este necesar un racord de by-pass (de recirculare) de la refularea pompei în
conducta de aspiraţie, menţinând astfel suprapresiunea necesară.
Pentru a evita vaporizarea apei fierbinţi sub presiune, în orice punct al
sistemului de alimentare cu căldură, se pot realiza instalaţii speciale în vederea
menţinerii presiunii peste valorile de saturaţie, independent de variaţiile locale de
presiune şi de valorile temperaturii apei. Suprapresiunea necesară se poate asigura
cu aer comprimat, sau cu gaz inert (azot) sub presiune, aflat într-un recipient
racordat la reţeaua de apă fierbinte. În cazul aerului comprimat, există dezavantajul
că în contact direct cu apa se măreşte oxigenarea acesteia şi se intensifică astfel
acţiunea ei corozivă. Folosirea azotului evită acest fenomen, dar în schimb se
impun măsuri suplimentare de siguranţă privind neetanşeităţile.
Rezultă că în cazul apei fierbinţi sub presiune, instalaţiile de racordare ale
consumatorilor sunt mai complicate decât în cazul aburului, necesitând instalaţii şi
măsuri tehnice suplimentare.
c. Complexitatea problemelor de exploatare ale sistemelor de alimentare cu
căldură, care în cazul aburului sunt amplificate de variaţia debitelor la consumatori.
Pentru consumatorii cu regim intermitent, în două schimburi, acestea conduc la
apariţia condensului în conducte după perioada de întreruperi, ceea ce determină
producerea loviturilor de berbec cu avariile corespunzătoare.
Se impune un personal de exploatare cu pregătire superioară.
d. Reglarea cantităţii de căldură livrată consumatorilor, în cazul apei fierbinţi,
se poate face centralizat, prin variaţia temperaturii sau/şi a debitului, ceea ce este
1092 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
mai complicat decât în cazul aburului, unde reglajul se poate face simplu prin
laminarea la aparatul consumator.
e. Transportul şi distribuţia la distanţă a apei fierbinţi se face cu ajutorul
pompelor de circulaţie, care permit atingerea unor distanţe de ordinul zecilor de
kilometri. În cazul aburului, distanţele de transport sunt limitate la ordinul
kilometrilor, datorită presiunii iniţiale mari pe care trebuie să o aibă la sursă şi a
posibilităţii condensării lui pe traseu până la consumator.
f. Domeniul de aplicabilitate a aburului este mai mare, putând asigura simultan
consumuri termice cu parametrii diferiţi, ceea ce în cazul apei fierbinţi este limitat.
Având în vedere aceste aspecte tehnice principale, rezultă că alegerea naturii
agentului termic pentru procesele de medie temperatură, între apă fierbinte sau
abur, trebuie să ţină seama de condiţiile concrete impuse de consumatori şi de cele
determinate de eficienţa energetică de ansamblu a sistemului de alimentare cu
căldură.
Ca urmare, în cazul STDC urbane, în marea majoritate a cazurilor, utilizarea
apei fierbinţi ca agent termic de transport este avantajoasă faţă de utilizarea
aburului (v. § 16.3.1.3.).
Varianta:
Abur Apă fierbinte
1. Stabilirea parametrilor agentului termic la aparatul consumator se face
plecând de la parametrii t2' , t2" impuşi de proces, ţinând seama de diferenţa finală
de temperatură pe aparatul respectiv ∆t f , AC şi de gradul de supraîncălzire impus
aburului de către consumator ∆t si = t1' − t1" , respectiv de diferenţa de temperatură
aleasă pentru apa fierbinte ∆t1 = t1' − t1" :
Fig. 16.2. Schemele termice de principiu (a) ale utilizării aburului sau a apei fierbinţi ca
agent termic de transport, cu variaţia temperaturii (b) şi a presiunii (c) în lungul sistemului
de alimentare cu căldură: CCG – reţea – consumator; ICG – instalaţia de cogenerare;
AC – aparat consumator; OC – oală de condensat; RC – rezervor de condensat;
PC – pompă de condensat; SB – schimbător de bază abur-apă fierbinte; CAF – cazan de apă
fierbinte; PR – pompă de reţea – de circulaţie; IRR – instalaţie de reducere-răcire.
(16.4,a)
unde: h1' , h1" sunt entalpiile aburului la presiunea p1' şi temperatura t1' , respectiv a
condensatului la temperatura t1" , în kJ/kg; c – căldura specifică medie a apei,
în kJ/kg⋅grd.
4. Calculul parametrilor agentului termic la ieşirea din CCG se face ţinând
seama de pierderile de presiune şi de temperatură (căldură) ale acestuia prin
transport:
– pe ducere:
p1 = p1' + ∆pr ,ab [bar] p d = p1' + ∆p rd [bar] (16.5,b)
(16.5,a)
t d = t1' + ∆t rd [°C] (16.6,b)
t1 = t1' + ∆t r ,ab [°C]
(16.6,a)
– pe întoarcere:
cazul apei fierbinţi, se ţine seama de aportul CAF la încălzirea apei din reţea.
Atunci rezultă:
Pentru valorile maxime ale lui t 2" de 130 ... 180°C (conform celor enunţate
privitor la agenţii termici pentru procesele de medie temperatură) şi
∆t f , AC ≈ 5...7°C, rezultă:
p1' ≈ f (130...180) + (5...7 ) , la saturaţie ≈ f (135...187°C), la saturaţie ≈ 3...12 bar.
NATURA ŞI PARAMETRII AGENŢILOR TERMICI UTILIZAŢI ÎN SISTEMELE
DE TRANSPORT ŞI DISTRIBUŢIE A CĂLDURII - STDC 1097
Ţinându-se seama de cele expuse mai sus, rezultă că între utilizarea ca agent
termic de transport a aburului, sau a apei fierbinţi, apar diferenţe din punctul de
vedere al puterii electrice produse în cogenerare, numai în cazul CCG echipate cu
TA, sau la ciclul mixt TG/TA, unde tot TA este aceea care livrează căldura.
De aceea, în continuare, sub acest aspect se va analiza numai cazul CCG cu TA
sau TG/TA.
În aceste ipoteze, puterea electrică produsă în cogenerare pe seama debitelor de
căldură livrate în cele două variante de agent termic, este dată de relaţiile:
∆H PR
≈2 (16.22)
∆H PC
NATURA ŞI PARAMETRII AGENŢILOR TERMICI UTILIZAŢI ÎN SISTEMELE
DE TRANSPORT ŞI DISTRIBUŢIE A CĂLDURII - STDC 1101
Diferenţa de putere electrică livrată ∆P între cele două variante de agent termic
pentru transport este:
∆P = (P )af − (P )ab = (Pt )af − (Pt )ab − (Pr − Pc ) [kW], (16.27)
Calculele efectuate, în condiţiile normativelor în vigoare, conduc la concluzia că
(Pt )af − (Pt )ab > (Pr − Pc ) , adică ∆P>0, deci (P )af
> P ab .( )
Concluzia privind comparaţia energetică este că, în general, apa fierbinte
conduce la o putere electrică livrată în sistem mai mare decât în cazul aburului.
Diferenţa de putere ∆P creşte odată cu distanţa de transport a căldurii lr .
Dacă se ţine seama de durata anuală τ de utilizare a sarcinii termice q2, atunci
concluziile privind puterea electrică sunt valabile pentru energia livrată anual:
∆E = Eaf − Eab = (Et )af − (Et )ab − (Er − Ec ) [kWh/an], (16.28)
în care:
1102 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
τ ⋅ G ⋅ c ⋅ α a ⋅ (t SB − tî )
(E ) = τ ⋅ D ⋅ α a ⋅ (h0 − ht ) [kWh/an](16.29,a) Et ( ) = ⋅
t ab ab
(ht − hc ) ⋅ ηSB
⋅ (h0 − ht ) ⋅ ηm ⋅ η g [kWh/an] (16.29, b)
Ec = τ ⋅ Pc [kWh/an], (16.30,a) Er = τ ⋅ Pr [kWh/an], (16.30,b)
unde α este coeficientul anual de cogenerare adoptat, considerat acelaşi în ambele
a
[( ) ( )] [( )(
∆q rab = D ⋅ h1 − h1' + hc − hr (16.32,a) ∆q raf = G ⋅ c ⋅ t d − t1' + t1" − tî (16.32,b), )]
[kW] [kW]
în care h1 şi h1' sunt entalpiile aburului la ieşirea din CT, respectiv la intrarea în
aparatul consumator (corespunzătoare parametrilor aburului: p1 , t1 şi p1' , t1' ),
în kJ/kg; hc şi hr − entalpia condensatului la ieşirea din aparatul consumator
(cu temperatura t1" ) şi la intrarea în CT (cu t r ), în kJ/kg; td , t1' , t1" şi tî −
corespund notaţiilor din fig. 16.2.,a.
Consumul anual de energie electrică consumată pentru pompare este cel
exprimat cu relaţiile (16.20).
Atunci, consumul anual total de combustibil este:
ab af
QCT QCT
ab
BCT = + Ec ⋅ bSEN (16.33,a) af
BCT = + Er ⋅ bSEE (16.33,b)
H i ⋅ ηCZ
ab
H i ⋅ ηCZ
af
Varianta:
Abur Apă fierbinte
Investiţiile totale:
I ab = I CCG
ab
+ I rab + I AC
ab
+ I PC [lei](16.35,a) I af = I CCG
af
+ I raf + I AC
af
+ I PR [lei](16.35,b)
Investiţiile în CCG:
ab
I CCG = I Pab + I ch
ab
[lei] (16.36,a) af
I CCG = I Paf + I ch
af
[lei] (16.36,b)
unde:
I Pab = Pt ab ⋅ iCCG
ab
[lei] (16.37,a) I Paf = Pt af ⋅ iCCG
af
[lei] (16.37,b)
ab
I ch = Dad ⋅ idemi = γ ab ⋅ D ⋅ idemi [lei](16.38,a) I ch
af
= Gad ⋅ ided = γ af ⋅ G ⋅ ided [lei](16.38,b)
(
I rab = I ab + I cd = iab + icd ⋅ ) (
(16.39,a) I r = 2 ⋅ iaf ⋅ lr + lCCG [lei]
af
) (16.39,b)
( )
⋅ lr + lCCG [lei]
ab
I AC = i AC
ab
⋅ S AC
ab
= i AC
ab
⋅ af
I AC = i AC
af
⋅ S AC
af
= i AC
af
⋅
q2 (16.40,a) q2 (16.40,b)
⋅ [lei] ⋅ [lei]
ab
k AC ⋅ ∆t AC
ab af
k AC ⋅ ∆t AC
af
unde s-a considerat că iaf ≈ icd şi iad ≈ (1,1...1,4) ⋅ iaf , după cum rezultă din
fig. 16.4. [16.2].
( )
Se constată că I raf / I rab < 1 .
1106 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
af
Se poate spune că în cele mai dese cazuri I AC (
ab
/ I AC ≥ 1. )
I PR / I PC >> 1.
Ţinând seama de constatările privind valorile comparative ale principalelor
investiţii efective, ca şi ponderea lor în valoarea totală, se poate spune că,
în general, I af > I ab .
În ceea ce priveşte cheltuielile totale, acestea sunt date de relaţiile:
Varianta:
Abur Apă fierbinte
Cheltuielile totale:
C ab = Cefab + Cech
ab
[lei/an] (16.42,a) C af = Cefaf [lei/an] (16.42,b)
Cheltuielile efective:
Cefab = CCCG
ab
+ Crab + C AC
ab
+ C PC (16.43,a) Cefaf = CCCG
af
+ Craf + C AC
af
+ C PR (16.43,b)
[lei/an] [lei/an]
NATURA ŞI PARAMETRII AGENŢILOR TERMICI UTILIZAŢI ÎN SISTEMELE
DE TRANSPORT ŞI DISTRIBUŢIE A CĂLDURII - STDC 1107
ab
CCCG = C Bab + C Pab + Cch
ab
+ Crest
ab af
(16.44,a) CCCG = C Baf + C Paf + Cch
af
+ Crest
af
(16.44,b)
[lei/an] [lei/an]
unde:
CBaf = [
( ) ⋅ (h − h ) +
τ ⋅ G ⋅ c ⋅ α a ⋅ t SB − tî
(h − h )⋅ η
0 al
t c H ⋅η i
af
( )⋅ p
SB CZ
[lei/an](16.45,a) + τ ⋅ G ⋅ c ⋅ (1 − α )⋅ (t − t )] ⋅ p (16.45, b)
τ ⋅ D ⋅ h0 + hal a
C Bab = B
d SB
H i ⋅ ηCZ
ab
H i ⋅ ηCAF
B
[lei/an]
C Pab = nCCG
ab
⋅ Pt ab ⋅ rCCG [lei/an] (16.46,a) C Paf = nCCG
af
⋅ Pt af ⋅ rCCG [lei/an]
(16.46,b)
ab
Cch = τ ⋅ Dad ⋅ cdemi = τ ⋅ γ ab ⋅ af
Cch = τ ⋅ Gad ⋅ cded = τ ⋅ γ af ⋅
(16.47,a)
⋅ D ⋅ cdemi [lei/an] ⋅ G ⋅ cded [lei/an]
(16.47,b)
ab
Crest = βCCG ⋅ I CCG
ab
[lei/an] (16.48,a) af
Crest = βCCG ⋅ I CCG
af
[lei/an]
(16.48,b)
Cheltuielile anuale efective ale reţelei de transport:
( )(
Crab = nrab + nrcd ⋅ lr + lCCG ⋅ rr + ) (16.49,a)
(
Crab = nraf ⋅ lr + lCCG ⋅ rr + ) (16.49,b)
+ β r ⋅ I rab [lei/an] + β r ⋅ I raf [lei/an]
ab
C AC = β AC ⋅ I AC
ab
[lei/an] af
(16.50,a) C AC = β AC ⋅ I AC
af
[lei/an] (16.50,b)
C PC = Ec ⋅ ce + β P ⋅ I PC + nP ⋅ C PR = Er ⋅ ce + β P ⋅ I PR + nP ⋅
(16.51,b)
⋅ Pc ⋅ rP [lei/an] ⋅ Pr ⋅ rP [lei/an]
(16.51,a)
1108 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
ab
Cech = ∆E ⋅ bSEN ⋅ Pb,ech [lei/an] (16.52),
βCCG − alte cheltuieli pentru exploatarea CCG; nrab , nrcd , nraf − numărul specific de
personal utilizat pentru exploatarea reţelei de abur, condensat, respectiv de apă
fierbinte, în om/m de conductă; rr , rP − salariul mediu anual al personalului de
exploatare a reţelei termice, respectiv al staţiilor de pompare, în lei/om⋅an;
βr , β AC , β P − alte cheltuieli pentru exploatarea reţelei termice, a aparatelor
consumatoare, respectiv a staţiilor de pompe de condensat sau de reţea; ce − costul
energiei electrice la nivelul SEE, în lei/kWh; nP − numărul specific al personalului
de exploatare a pompelor de condensat şi apă de reţea, în om/kWi în pompe;
pb , ech − preţul combustibilului de echivalare, în lei/kgc.c.
Ţinându-se seama de relaţiile de calcul ale investiţiilor şi ale cheltuielilor anuale
de exploatare se poate calcula diferenţa CTA între cele două variante de agent
termic:
∆CTA = CTA af − CTAab [lei/an], (16.53)
După cum ∆CTA <> 0, rezultă că varianta cu abur ca agent termic este mai
eficientă economic sau nu decât aceea cu apă fierbinte.
NATURA ŞI PARAMETRII AGENŢILOR TERMICI UTILIZAŢI ÎN SISTEMELE
DE TRANSPORT ŞI DISTRIBUŢIE A CĂLDURII - STDC 1109
∑ (G )
n
Ga = a j [kg/s] (16.53)
1
∑ (G )
n
Gcr = cr j [kg/s] (16.54)
1
apă de adaos consumată Gad = Gcn ; Gcn – debitul de condensat nereturnat sălii de
cazane, în kg/s.
Cunoscând prin măsurători debitul Gc = Ga şi unul din debitele Gcr sau Gcn ,
din relaţia (16.55) se poate calcula celălalt debit.
Debitul de condensat nereturnat Gcn este dat de suma între debitul de
condensat pierdut Gcp şi cel folosit direct în instalaţiile recuperatoare de căldură
Gcrec :
Gcn = Gcp + Gcrec [kg/s] (16.56)
Fig. 16.6. Variaţia debitului de abur secundar, rezultat din condensat prin evaporare, în
funcţie de presiunea p1 :
1- p1 = 3 bar; 2- p1 = 5 bar; 3- p1 = 10 bar; 4- p1 = 20 bar; 5- p1 = 30 bar.
Valoarea acestor pierderi se stabileşte cu relaţia:
Gcev = x ⋅ Gcp [kg/s], (16.58)
în care x, în kg abur/kg condensat pierdut, este dat de:
( )
x = h1' − h2' / r2 , (16.59)
în care h1' este entalpia întregului debit de condensat, care se determină astfel:
∑ (Gc ⋅ h1' ) j
n
h1' = 1
[kJ/kg], (16.62)
∑ (Gc ) j
n
∑ (Gc ⋅ h1' ) j
n
unde se referă la diversele cantităţi de condensat care rezultă de la
1
în care: h pj este entalpia apei de purjare, la temperatura tpj, evacuată din instalaţia
care utilizează căldura acesteia, sau din cazan, în lipsa unei asemenea instalaţii, în
kJ/kg; – entalpia aburului produs de cazan, la parametrii p a , t a , în kJ/kg; a – cota
de purje, în %.
Valorile lui a sunt: pentru cazane fără vaporizare în trepte, cu presiunea
aburului pa < 59 bar, în medie a = 0,2%, iar pentru cele cu presiunea pa = 60...118
bar, a = 0,5%; pentru cazanele cu vaporizare în trepte, a = 0,08...0,12%.
Pentru cazurile frecvent întâlnite în întreprinderi, când elementele măsurabile
sau cunoscute sunt limitate, în vederea determinării debitelor Gc , Gcr şi Gcn ,
se poate folosi următoarea metodă: se ia în considerare ansamblul instalaţiei de
colectare a condensatului pentru care condensatul colectat, cu entalpia h1' şi debitul
Gc reprezintă totodată debitul de apă de alimentare Gc = Gal , cu entalpia apei de
alimentare a cazanelor de abur hal = h1' . De asemenea, condensatul nereturnat Gcn ,
cu entalpia hcn , se înlocuieşte la cazane cu apă de adaos Gad = Gcn , iar had = hcn .
În aceste condiţii, bilanţul material, conform expresiei (16.55) şi cel termic,
conform relaţiei (16.60), devin:
Gal = Gcr + Gad , [kg/s], (16.69)
Din acest sistem de două ecuaţii, presupunând entalpiile hal , hcr , had , adică
temperaturile t al , t cr , t ad cunoscute, se pot determina două dintre debite,
cunoscându-l numai pe cel de-al treilea, conform relaţiilor prezentate în tabelul
16.1.
NATURA ŞI PARAMETRII AGENŢILOR TERMICI UTILIZAŢI ÎN SISTEMELE
DE TRANSPORT ŞI DISTRIBUŢIE A CĂLDURII - STDC 1115
relaţia empirică:
Gc
d= [mm], (16.71)
32 ⋅ p3 − p3'
G c = 1000 ⋅ k v ⋅
(p 3 )
− p3' ⋅ ρ
[kg/h], (16.72)
1000
în care: ρ este densitatea medie a condensatului care trece prin oala de condensat,
în kg/m ; k v − coeficient al capacităţii de transport, cu valorile date în tabelul 16.2
3
d = 0,21 ⋅ 4
(G )
c 2
, (16.73)
p3 − p3'
(
h = 9,8 ⋅ p3 − p3' ) [m], (16.74)
materie primă, cât şi din punct de vedere termic, după cum s-a arătat în § 16.3.2.1.
Ca urmare, trebuie asigurată returnarea sa la sursa de căldură, în cantitate cât mai
mare şi cât mai curat posibil.
În industrie sunt situaţii în care cel puţin o parte din condensat (rezultat de la
unii consumatori) este impurificat. Deci, se pune problema eficienţei tehnico-
economice a colectării şi returnării sale la sursă faţă de posibilitatea aruncării la
canal. În acest din urmă caz, trebuie să se ţină seama de tratarea chimică a apei de
adaos care înlocuieşte condensatul nereturnat.
Eficienţa tehnico-economică a recuperării căldurii condensatului se determină
cu metodele generale, aplicate în cazul analizei eficienţei recuperării resurselor
energetice secundare. În general, eficienţa tehnico-economică a colectării şi
returnării condensatului nu este influenţată de soluţia adoptată pentru recuperarea
căldurii sale. Trebuie să se ţină seama însă de efectele asupra ansamblului
sistemului energetic industrial, pornind de la aparatele consumatoare de abur,
gospodăria de colectare şi returnare a condensatului, conductele de returnare a
acestuia, instalaţiile pentru curăţirea, tratarea chimică şi degazarea condensatului şi
a apei de adaos corespunzătoare condensatului nereturnat, precum şi asupra sursei
de abur (cazanele de abur).
Fig. 16.26. prezintă schema generală a alimentării cu abur a unor consumatori
industriali, cu principalele elemente privind colectarea, returnarea, transportul,
tratarea condensatului şi a apei de adaos şi producerea aburului. S-au considerat
două tipuri de consumatori 4 şi 5, la parametri diferiţi ai aburului consumat p1 , t1
şi p2 , t2 , cu calităţi diferite ale condensatului rezultat. În aceste condiţii, se
recomandă ca instalaţiile de colectare şi returnare a condensatului să fie realizate
separat pentru cele două categorii de consumatori, după cum s-a arătat în
§ 16.3.2.4., precum şi în fig. 16.26.
Eficienţa tehnico-economică a returnării condensatului se stabileşte faţă de
situaţia nereturnării sale, când debitul respectiv de condensat se înlocuieşte cu apă
de adaos. Criteriul aplicat este cel al cheltuielilor totale actualizate CTA sub forma
simplificată, ţinând seama că ansamblul gospodăriei de condensat se realizează, în
general, într-un an, iar cheltuielile anuale de exploatare eferente sunt, practic
constante în timp. Fiind vorba de comparaţia a două variante, în aceste condiţii se
poate aplica criteriul termenului de recuperare Tr , care trebuie să rezulte sub
valoarea normată Trn . În cazul analizei comparative a mai multor variante de
colectare şi returnare a condensatului, aplicarea acestui criteriu se face pentru
fiecare variantă în parte, comparată cu varianta de referinţă, fără colectarea şi
returnarea condensatului. Valoarea minimă a termenului de recuperare astfel
rezultat determină varianta optimă.
1142 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
Varianta:
a – cu returnarea condensatului b – fără returnarea condensatului
∑ (S ) ⋅ (c )
n
I AC = AC j AC j [lei], (16.77,c)
j =1
( ) ∑ (S ) ⋅ (c ) + s ⋅ ∑ (N )
n n
CTAAC = pn + a AC + β AC ⋅ AC j AC j AC AC j [lei/an] (16.83,c)
j =1 j =1
a
CTAOC = nOC
a
⋅ cOC
a
(
⋅ pn + aOC + βOC + ) b
CTAOC = nOC
b
⋅ cOC
b
(
⋅ pn + aOC + βOC + )
+ N OC ⋅ sOC [lei/an], (16.84, a) + N OC ⋅ sOC [lei/an], (16.84, b)
unde: cOC este costul specific al oalelor de condensat, în lei/bucată; nOC − numărul
oalelor de condensat de acelaşi tip, în bucăţi, dat de raportul între debitul de abur al
n
aparatului consumator D şi debitul nominal al oalei de condensat utilizată DOC :
nOC = D / DOC
n
, (16.85)
acesta fiind cel mai apropiat număr întreg, superior raportului rezultat din relaţia
(16.85).
În cazul a: n = 1,...,j aparate consumatoare, relaţia (16.84) ia forma generală:
NATURA ŞI PARAMETRII AGENŢILOR TERMICI UTILIZAŢI ÎN SISTEMELE
DE TRANSPORT ŞI DISTRIBUŢIE A CĂLDURII - STDC 1145
( ) ∑ (n ) ⋅ (c ) + s ⋅ ∑ (N ) [lei/an],
n n
a
CTAOC = pn + aOC + βOC ⋅ OC j OC j OC OC j (16.84, c)
j =1 j =1
în care:
(n ) = (DD )
OC j n
j
(16.85,a)
OC j
( ) ∑ (S ) ⋅ (c ) ∑ (N )
n n
CTARC = pn + a RC + β RC ⋅ RC j RC j + s RC ⋅ RC j [lei/an], (16.87,c)
j =1 j =1
( ) ∑ (V ) ⋅ (c ) + s ⋅ ∑ (N )
n n
CTACC = pn + aCC + βCC ⋅ CC j CC j CC CC j [lei/an], (16.89,c)
j =1 j =1
1146 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
= (p )⋅ c ⋅ ∑ (V ) + s ⋅ ∑ (N )
n n
CTAVE n + aVE + βVE VE VE j VE VE j [lei/an], (16.91,c)
j =1 j =1
6. Pentru pompele de condensat, PC:
CTAPC = I PC ⋅ pn + C PC [lei/an], (16.92)
Investiţiile aferente staţiilor de pompe de condensat se determină cu relaţia:
a
I PC = k ⋅ PPC
a
⋅ cPC
a
= b
I PC = k ⋅ PPC
b
⋅ cPC
b
=
Dcra ⋅ ∆hPC
a (16.93,a) Dcrb ⋅ ∆hPC
b (16.93,b)
=k⋅ ⋅ cPC
a
[lei/an], =k⋅ ⋅ cPC
b
[lei/an],
η PC η PC
iar cheltuielile anuale totale sunt date de relaţia:
C PC = Ce,PC + Cam ,PC + C p ,PC + Cr ,PC [lei/an], (16.94)
în care: PPC este puterea electrică necesară staţiei de pompe de condensat (eventual
a celor două trepte de pompare), în kW; cCP − costul specific al staţiei de pompare
(inclusiv costul motoarelor electrice de antrenare), în lei/kW; Dcr − debitul de
condensat returnat (vehiculat de pompele de condensat), în m /s; ∆hPC − înălţimea
3
Dcra ⋅ ∆hPC
a
Dcrb ⋅ ∆hPC
b
a
CTAPC = ⋅ [k ⋅ cPC
a
⋅ b
CTAPC = ⋅ [k ⋅ cPC
b
⋅
ηPC ηPC
⋅ ( pn + aPC + β PC ) + τ PC
a
⋅ ce ] + (16.96,a) ⋅ ( pn + aPC + β PC ) + τ PC
b
⋅ ce ] + (16.96,b)
+ N PC
a
⋅ sPC [lei/an] + N PC
b
⋅ sPC [lei/an]
– cheltuieli anuale:
C R = Cam , R + C p , R + Cr , R = (aR + β R ) ⋅ I R + N R ⋅ s R [lei/an], (16.99)
care, aplicate celor două variante, conduc la expresiile:
( ) ∑l ( ) ∑l
n n
CTARa = pn + aR + β R ⋅ a
j ⋅ CTARb = pn + aR + β R ⋅ b
j ⋅
j =1 (16.100,a) j =1 (16.100,b)
⋅ ( )
iRa j + N Ra ⋅ sR [lei/an], ⋅ ( )
iRb j + N Rb ⋅ sR [lei/an],
∑ (D )
n
Dad = ad j [kg/s], (16.101,a)
j =1
1148 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
( )
în care: Dad 1 , Dad 2 ,K, Dad j
reprezintă cota parte a debitului de apă de adaos
aferentă condensatului nereturnat de consumatorul respectiv;
– debitul total de abur livrat diverşilor consumatori este:
∑ (D )
n
D = j [kg/s], (16.102)
j =1
∑ (D ) = ∑ [D − (D ) ] ,
n n
Dcr = cr j j ad j (16.103)
j =1 j =1
( )
în care Dcr j , pentru j = 1,...,n, reprezintă debitul de condensat returnat de
consumatorul j;
– valoarea relativă a debitului de apă de adaos, aferentă fiecărui consumator de
abur, este:
(Dad ) j
aj = (16.104)
Dj
– debitul de căldură livrată fiecărui consumator este:
n
Q = ∑ D j ⋅ [h j − (1 − a j ) ⋅ (hcr ) j − a j ⋅ had ] [kW], (16.105)
j =1
n
I tb = Ptb ⋅ itb = itb ⋅ ∑Q
j =1
j ⋅ yj [lei], (16.113)
n
I ad = Dad ⋅ iad = iad ⋅ ∑D
j =1
j ⋅ a j [lei], (16.114)
∑ D ⋅ (1 − a ) [lei],
n n (16.115)
= idemi ⋅ ∑
j =1
D j ⋅ a j + ichcr ⋅
j =1
j j
QRC
I pal = S RC ⋅ iRC = ⋅ iad [lei], (16.116)
k RC ⋅ ∆t RC
în care:
∑ D ⋅ (1 − a )⋅ [(h ) − (h )]
n
QRC = j j cr j cr [kW], (16.117)
j =1
1150 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
(t cr − t ad ) − (t cr' − t ch )
∆t RC = [°C], (16.118,a)
t cr − t ad
ln '
t cr − t ch
pentru Dcr > Dad , sau:
∆t RC =
(t '
cr ) (
− t ch − t cr − t ad ) [°C], (16.118,b)
'
t cr − t ch
ln
t cr − t ad
pentru Dcr < Dad , unde:
∑ D j ⋅ (1 − a j )⋅ (tcr ) j
n
j =1
'
t cr = [°C], (16.119)
∑ D j ⋅ (1 − a j )
n
j =1
tratare chimică pentru demineralizarea apei de adaos, în lei; idemi , ichcr − investiţiile
specifice pentru demineralizarea apei de adaos şi tratarea condensatului returnat, în
lei/kg⋅s ; S RC − suprafaţa de schimb de căldură a răcitorului de condensat
-1
în care:
I Sa = I cz + I tb + I ad
a
+ I ch
a
+ I pal
a
+ I ech [lei], I Sb = I cz + I tb + I ad
b
+ I ch
b
+ I bpal [lei],
(16.122,a) (16.122,b)
=
∆I
=
I −I
a
=
(I + I + I )− (I + I + I ) [ani]
b a a a b b b
(C + C + C )− (C + C + C )
C R S C R S
Tr (16.125)
∆C C − C b a b
C
b
R
b
S C
a a
R
a
S
După cum, ∆CTA < 0 sau ∆CTA > 0, ori Tr < Trn sau Tr > Trn , rezultă că este
optimă, din punct de vedere tehnico-economic, varianta a sau b.
Fig. 16.27. Schemele de principiu pentru alimentarea cu căldură sub formă de apă fierbinte
(a) şi sub formă de abur (b):
Legendă: apă fierbinte; apă caldă; abur;
condensat
C1...C4 – incinte încălzite; Ct1...Ct4 – consumatori tehnologici de abur; S.C.Af, S.C.Ab. –
sursă de căldură sub formă de apă fierbinte, respectiv de abur; tic – temperatura interioară
de calcul; qi – necesarul de căldură al incintelor încălzite; qt1 ... qt 4 – necesarul de
căldură în scopuri tehnologice; 1 – aparate consumatoare de căldură pentru încălzire;
NATURA ŞI PARAMETRII AGENŢILOR TERMICI UTILIZAŢI ÎN SISTEMELE
DE TRANSPORT ŞI DISTRIBUŢIE A CĂLDURII - STDC 1153
− în ambele cazuri:
t1' = t1" + ∆t1 [°C], (16.129)
unde ∆t1 este gradul de răcire al agentului termic primar, care depinde de debitul
de căldură primit de aparatul consumator q1 şi de debitul de apă fierbinte G:
q
∆t1 = 1 [grd], (16.130)
G ⋅c
în care:
q1 = q2 + ∆q AC [kW], (16.131)
q1 = q2 / η AC [kW], (16.132)
unde η AC este randamentul termic (gradul de reţinere) al aparatului consumator.
În funcţie de parametrii agentului termic la aparatul consumator ( t1' , p1' pentru
abur şi t1' , t1" pentru apă fierbinte), rezultă valorile sale la sursă:
t s' = t1' + ∆t rd [°C], (16.133)
p s' = p1' + ∆prd [bar], (16.134)
iar pentru conducta de ducere, respectiv întoarcere:
t s" = t1" − ∆t rî [°C], (16.135)
p "s' = p1" − ∆p rî [bar], (16.136)
în care: ∆t rd , ∆t rî sunt pierderile de temperatură ale agentului termic în conducta
de ducere, respectiv întoarcere, în grade; ∆p rd , ∆p rî − pierderile corespunzătoare
de presiune, în bar.
Din relaţiile (16.126) – (16.136) rezultă că parametrii agentului termic la sursă
t s' , p s' sunt daţi de:
a) în cazul aburului ca agent termic:
t s' = t 2" + ∆t f + ∆t si + ∆t rd [°C], (16.137)
( ) (
deci, pentru t 2" impus, t s' = f ∆t f , ∆t si , ∆t rd şi p s' = f ∆t f , ∆t si , ∆t rd ; )
b) în cazul apei fierbinţi ca agent termic:
− pentru aparatele în contracurent:
t s' = t 2' + ∆t f + ∆t1 + ∆t rd [°C], (16.138,a)
− pentru aparatele în echicurent:
t s' = t 2" + ∆t f + ∆t1 + ∆t rd [°C], (16.138,b)
− pentru t2' , t2" şi q2 impuse:
(
t s' = f ∆t f , ∆t1 , ∆t rd . )
NATURA ŞI PARAMETRII AGENŢILOR TERMICI UTILIZAŢI ÎN SISTEMELE
DE TRANSPORT ŞI DISTRIBUŢIE A CĂLDURII - STDC 1157
∆t AC =
(t"
1 ) (
− t 2' − t1" − t 2" )= t 2" − t 2'
=
∆t 2
[grd], (16.140)
t" − t 2' t1" − t 2" + t 2" − t 2' ∆t
ln 1" ln ln1 + 2
t1 − t 2" t1" − t 2" ∆t
f
b) în cazul apei fierbinţi ca agent termic:
− aparat în contracurent:
∆t AC =
(t '
1 ) (
− t 2" − t1" − t 2' )= (t '
1 ) (
− t1" − t 2" − t 2' ) =
∆t1 − ∆t 2 [grd],(16.141,a)
t' − t 2" t1' − t 2" − t1" + t1" − t 2' + t 2' ∆t − ∆t
ln 1" ln ln1 + 1 2
t1 − t 2' t1" − t 2' ∆t
f
− aparat în echicurent:
∆t AC =
(t − t ) − (t
'
1
'
2 1 − t2
" "
)= (t − t ) + (t
'
1
"
1 2 − t2
" '
) =
∆t1 + ∆t2
[grd],(16.141,b)
t' − t2' t1' − t2' + t1" − t1" + t2" − t2" ∆t + ∆t2
ln 1" ln ln1 + 1
t1 − t2" t1" − t2" ∆t f
unde s-a notat:
1158 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
− aparat în echicurent:
q2 ∆t + ∆t 2
S AC = ⋅ ln1 + 1 [m2]
(
k AC ⋅ ∆t1 + ∆t 2 )
∆t f
(16.145)
iniţială a presiunii aburului până la o anumită limită (p1 ≈ 1,5…2 bar), adică pentru
∆t f = 3...5 °C. Peste această limită, odată cu creşterea lui ∆t f suprafaţa de schimb
de căldură se reduce din ce în ce mai puţin, la un moment dat aplatisându-se.
Aplatisarea este determinată de faptul că reducerea sub o anumită limită a
suprafeţei de schimb de căldură ar reduce productivitatea procesului de uscare şi
chiar calitatea sa.
Deci, influenţa parametrilor agentului termic asupra suprafeţei de schimb de
căldură trebuie analizată în paralel cu principalele sarcini de producţie şi cu
posibilităţile practice de construcţie a schimbătoarelor de căldură. Aceasta cu atât
mai mult cu cât în procesele de producţie industriale aparatul consumator de
căldură este adesea un element al instalaţiei tehnologice, fiind legat constructiv de
aceasta, ceea ce limitează alegerea liberă a formei constructive a schimbătorului
respectiv. Ca urmare, caracterul practic al dependenţei mărimii aparatului
consumator (a costului său) de parametrii agentului termic reprezintă o funcţie
complexă discontinuă.
Pe de altă parte, odată cu creşterea parametrilor agentului termic, creşte
presiunea exercitată asupra pereţilor şi ţevilor schimbătorului. În cazul aburului
este vorba de presiunea p1' , iar la apă fierbinte de presiunea de saturaţie
corespunzătoare temperaturii t1' . O analiză, din acest punct de vedere, a
parametrilor agenţilor termici utilizaţi în industrie arată că marea majoritate a
consumatorilor de căldură necesită abur la presiuni maxime între 10 şi 14 bar cu
temperatura maximă de 250°C, sau apă fierbinte la temperaturi maxime de
150…180°C, cărora le corespund presiuni de saturaţie de cca. 5…10 bar. La aceste
valori ale parametrilor agenţilor termici, variaţia diferenţei finale de temperatură
∆t f şi, deci, a parametrilor t1' , p1' în limitele normale tehnice şi economice nu
influenţează, practic, grosimea ţevilor cu diametre cuprinse între 14 şi 57 mm.
Această grosime este impusă, în general, de considerente privind protecţia contra
coroziunii sau de elemente de natură constructivă.
Mărimea parametrilor agenţilor termici influenţează, în general, numai grosimea
pereţilor schimbătoarelor cu manta, în special, în cazul folosirii aburului.
• Efectele asupra reţelei de transport se manifestă prin mărimea secţiunii de
curgere, a diametrului şi a grosimii izolaţiei termice a conductelor (ducere-
întoarcere).
Pentru acelaşi debit de căldură ( q1 ) la aparatul consumator, conform relaţiei
(16.132), odată cu creşterea diferenţei ∆t f debitul de agent termic scade:
− în cazul aburului:
(
D = q1 / h1 - hc ) [kg/s] (16.146)
− în cazul apei fierbinţi:
(
G = q1 / c ⋅ t1' - t1" ) [kg/s], (16.147)
1160 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
Bc =
(
D ⋅ h0 - hal ) [kg/s] (16.148)
ηc ⋅ H i
în care: D este debitul de abur produs de cazane (cerut de consumatori), în kg/s; h0
− entalpia aburului produs de cazane la parametrii p0 , t0 ( ( p0 , t0 ) ≈ ( ps , t s ) ,
în kJ/kg; hal − entalpia apei de alimentare a cazanelor, în kJ/kg; ηc − randamentul
cazanelor; H i − puterea calorică inferioară a combustibilului, în kJ/kg.
Dacă se ţine seama că odată cu creşterea lui ∆t f debitul de abur consumat D se
reduce, conform relaţiei (16.145), atunci Bc scade.
b) în cazul apei fierbinţi ca agent termic, creşterea lui ∆t f şi ∆t1
conduce la creşterea temperaturii t1' , respectiv a t s' , relaţia (16.138), simultan cu
NATURA ŞI PARAMETRII AGENŢILOR TERMICI UTILIZAŢI ÎN SISTEMELE
DE TRANSPORT ŞI DISTRIBUŢIE A CĂLDURII - STDC 1161
Fig. 16.31. Schema de principiu a livrării apei fierbinţi din CCG cu turbine cu abur – în
cazul de faţă o TA cu contrapresiune: CzAb – cazan de abur viu;
TACp –turbină cu abur cu contrapresiune; SB – schimbător de bază, de
suprafaţă, abur/apă fierbinte; Pr – pompă de reţea; RTD, RTÎ – reţea termică de
apă caldă/fierbinte, de ducere, respectiv de întoarcere; V1, V2, V3 – vane
(la funcţionarea CAF-ului, V1.este închisă, iar V2 şi V3 sunt deschise); la
funcţionarea fără CAF, V1.este deschisă, iar V2 şi V3 sunt închise.
Astfel:
a) dacă diferenţa ∆t d = t d* − t d este preluată de CAF, cu menţinerea
constantă a temperaturii tTA a apei la ieşirea din SB, atunci:
t sp = tTA + ∆t f ,SB = ct [°C], (16.151)
şi ca urmare:
p p = f (t sp ) = ct , (16.152)
ceea ce va determina ca puterea electrică produsă în cogenerare de TA să rămână
aceeaşi:
*
PTA ( )
= PTA = D ⋅ h p - hsp ⋅ ηi ⋅ ηm ⋅ η g [kW], (16.153)
− în cazul 1: pentru noua TG sau MAI, cu puteri electrice nominale mai mari şi
cu alte cazane recuperatoare producătoare de abur;
− în cazul 2: pentru un nou cazan recuperator, care să asigure noile valori mai
mari pentru aburul produs;
− în cazul 3: transformarea cazanului recuperator clasic într-unul cu ardere
suplimentară.
În plus, în varianta a 3-a, creşterea parametrilor aburului produs de cazanul
*
recuperator, de la pCR la pCR , va necesita un consum suplimentar de combustibil:
∆BCR =
(
D ⋅ hCR
*
- hCR )
[kW], (16.161)
ηCRAS
unde: D este debitul de abur livrat de CR consumatorului în discuţie, în kg/s;
hCR = f ( pCR , tCR ) − entalpia aburului produs de CR, la parametrii ( pCR , tCR ) ,
*
în kJ/kg; hCR = f ( pCR
* *
, tCR ) − entalpia aburului produs de CR, la parametrii măriţi
*
( pCR > pCR , tCR
*
> tCR ) , în kJ/kg, ca urmare a condiţiilor impuse de agentul termic
de transport.
c). CCG este echipată cu ciclu mixt TG/TA, în care TA este aceea care
asigură alimentarea cu căldură. Ca urmare, consecinţele creşterii parametrilor
aburului utilizat ca agent termic de transport în SAC sunt similare celor analizate în
cazul CCG cu TA.
( )
Se constată că în cazul aburului valoarea ∆t f opt
este mai mare decât în cazul
apei fierbinţi, unde valoarea mai mare corespunde reglajului cantitativ (variaţia
debitului de apă fierbinte în cursul anului în funcţie de necesităţile
consumatorului).
Lungimea distanţei de transport influenţează sensibil valorile optime ale ∆t f ,
după cum rezultă din fig. 16.33. Se constată că aceste valori scad proporţional
odată cu creşterea distanţei de transport, pentru l > 1 km, situându-se între 10 şi
7 grade la abur, între 7 şi 3,5 grade la apă fierbinte cu reglaj calitativ, pentru
distanţe de transport de 0-5 km.
NATURA ŞI PARAMETRII AGENŢILOR TERMICI UTILIZAŢI ÎN SISTEMELE
DE TRANSPORT ŞI DISTRIBUŢIE A CĂLDURII - STDC 1167
Fig. 16.33. Variaţia diferenţei finale optime de temperatură (∆tf)opt pe aparatul consumator,
în funcţie de distanţa de transport pentru agentul termic:
abur:
reglaj calitativ
apă fierbinte:
reglaj cantitativ
(∆tf)opt – valorile optime ale lui ∆tf.
Fig. 16.34. prezintă efectele celorlalţi factori asupra mărimii ∆t f , în cazul CCG
ca sursă de căldură.
Din analiza fig. 16.34. rezultă că valorile optime ale diferenţei finale de
( )
temperatură pe aparatul consumator ∆t f opt scad sensibil odată cu creşterea
duratei anuale de utilizare a sarcinii termice nominale τ (v. fig. 16.34.,b),
cu creşterea coeficientului global de transfer de căldură al aparatului consumator
( )
kAC (v. fig. 16.34.,a) şi cu creşterea preţului combustibilului. Valorile lui ∆t f opt
cresc odată cu creşterea investiţiei specifice în aparatul consumator iAC.
Calculele efectuate pentru mai multe cazuri pun în evidenţă că valorile optime
ale diferenţei finale de temperatură la aparatul consumator ∆t f se situează,
în general, între 4 şi 10 grade la abur şi între 4 şi 8 grade la apă fierbinte [16.1].
Odată cu reducerea coeficienţilor de transfer de căldură kAC sub cca. 2500W/m2⋅°C,
aceste valori cresc sensibil, putând ajunge între 11-17°C, respectiv 9-12°C.
1168 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
Fig. 16.34. Variaţia diferenţei finale optime de temperatură (∆tf)opt în funcţie de:
a – coeficientul global de transfer de căldură pe aparatul consumator kAC ;
b – durata anuală de utilizare a consumului nominal de căldură τ;
c – investiţia specifică în aparatul consumator iAC ;
d – preţul combustibilului de echivalare pb .
abur:
apă fierbinte:
Pentru distanţe mici de transport (sub 1 km), sau pentru calcule mai puţin
exacte, se poate neglija efectul reţelei de transport. În aceste condiţii în relaţiile
(16.163) şi (16.164) se poate considera I RT = 0 şi C RT = 0. De asemenea, ţinând
seama că în funcţie de valorile diferenţei de temperatură ∆t f investiţiile şi
cheltuielile anuale de exploatare (altele în afara celor cu combustibilul) ale CCG
sunt constante ( I S = const. şi CS = const.), atunci relaţia (16.162) capătă forma
simplificată:
Z = pn ⋅ I AC + C AC + Cech = minim [lei/an], (16.167)
Considerând că valoarea cheltuielilor anuale de exploatare pentru aparatul
consumator este determinată, în special, de cheltuielile cu amortizarea investiţiilor,
atunci:
NATURA ŞI PARAMETRII AGENŢILOR TERMICI UTILIZAŢI ÎN SISTEMELE
DE TRANSPORT ŞI DISTRIBUŢIE A CĂLDURII - STDC 1169
C AC = a AC ⋅ I AC [lei/an], (16.168)
în care a AC este coeficientul mediu anual de amortizare a investiţiilor pentru
-1
aparatul consumator, în an .
Ţinând seama de relaţia (16.163) şi de faptul că ∆E din relaţia (16.166) se poate
exprima sub forma:
∆E = q1 ⋅ ∆y ' ⋅ τ [kWh/an], (16.169)
atunci, conform relaţiei (16.166):
q
Cech = 2 ⋅ ∆y ' ⋅ τ ⋅ bSEE ⋅ pb,ech [lei/an], (16.170)
η AC
unde ∆y ' este diferenţa între indicele de cogenerare y1' cu care se livrează căldura
consumatorului (pentru valoarea ∆t f considerată) şi y2' valoarea maximă posibilă
de realizat (în condiţiile în care ∆t f = 0, adică t1' = t2" , v. fig. 16.28.).
Diferenţa ∆y ' este dată de:
h −h h − h1
∆y ' = y 2' − y1' = η m ⋅ η g ⋅ 0 2
− 0 [kW/kW], (16.171)
h − h' h − h'
2 2 1 1
în care: ηm este randamentul mecanic al turbinei de cogenerare care livrează
căldura consumatorului; η g − randamentul generatorului electric; h0 − entalpia
aburului viu la intrarea în turbină, în kJ/kg; h1 , h2 − entalpiile aburului livrat
consumatorului din turbină, la p1' , t1' pentru ∆t f considerată, respectiv la p2" , t2"
pentru ∆t f = 0, în kJ/kg; h1' , h2' − entalpia condensatului la presiunea de saturaţie
p1' , respectiv p2" , în kJ/kg.
Pentru simplificarea calculelor şi pentru ca rezultatele să nu depindă de
cantitatea de căldură q2 necesară procesului consumator, se poate folosi criteriul
cheltuielilor anuale de calcul specifice:
Z p ⋅ I + C AC + Cech
z= = n AC = minim [lei/(an⋅kW)], (16.172)
q2 q2
Investiţiile în aparatul consumator I AC se pot exprima în funcţie de suprafaţa de
2
schimb de căldură S AC şi de investiţia specifică i AC , în lei/m :
I AC = S AC ⋅ i AC [lei] (16.173)
Înlocuind în relaţia (16.173) expresiile lui S AC din relaţiile (16.143) şi (16.144),
iar acestea în relaţia (16.172), rezultă:
a) în cazul aburului ca agent termic:
1170 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
z=
(p + a AC ⋅ i AC
n ) ∆t ηm ⋅ η g
⋅ ln1 + 2 + ⋅ bSEE ⋅ pb,ech ⋅ τ ⋅
k AC ⋅ ∆t 2 ∆t f η AC
(16.174)
h0 − h2 h0 − h1
⋅ − '
[lei/(an ⋅ kW)],
h2 − h2 h1 − h1
'
z= n
( p + a AC ⋅ i AC ) ∆t − ∆t η m ⋅ η g
⋅ ln1 + 1 2
+ ⋅ bSEE ⋅ pb ,ech ⋅ τ ⋅
(
k AC ⋅ ∆t1 − ∆t 2
) ∆ t f
η AC
(16.175,a)
h0 − h2 h0 − h1
⋅ − '
[lei/(an ⋅ kW)],
h2 − h2 h1 − h1
'
− aparat în echicurent:
z=
(p + a AC ⋅ i AC) ∆t + ∆t
⋅ ln1 + 1
ηm ⋅ η g
+ ⋅ bSEE ⋅ pb ,ech ⋅ τ ⋅
( )
n 2
k AC ⋅ ∆t1 + ∆t 2 ∆ t η AC
f (16.175,b)
h − h2 h0 − h1
⋅ 0 − [lei/(an ⋅ kW)]
'
h
2 − h2
'
h1 − h1
în funcţie de valorile celorlalte mărimi (care pot avea valori de cca. 2 până la 20
grade) se poate spune că:
h 2 − h 2' ≈ h1 − h1' ≈ r [kJ/kg], (16.176)
Atunci h1 , care este funcţie de p1' , t1' , reprezintă o funcţie de ∆t f . Ca urmare,
pentru celelalte valori considerate constante, rezultă că z = f( ∆t f ). Valoarea
minimă a acestei funcţii corespunde valorii optime a lui ∆t f ( ) opt
, adică valorilor
h1 = h2 +
(h
1
M
− h2 )
⋅ ∆t f [kJ/kg], (16.178)
∆t Mf
h1' = h2' +
(h 'M
1 − h2' )
⋅ ∆t f [kJ/kg], (16.179)
∆t Mf
atunci anularea derivatei expresiei (16.177) duce la o ecuaţie de gradul doi de
forma:
M ⋅ ∆t 2f + N ⋅ ∆t f + P = 0 (16.180)
care are o singură rădăcină pozitivă de forma:
f opt (∆t )
− N + N2 − 4⋅M ⋅ P
2⋅M
= [grd] (16.181)
M =−
(p n )
+ a AC ⋅ i AC
(
⋅ h1M − h2 − h1'M + h2' ) 2
+
η m ⋅ η g ⋅ pb ⋅ τ ⋅ (bSEE − bt )
⋅
k AC η AC
⋅ ∆t M [ (
f ⋅ h0 ⋅ h1 − h2 − h1 + h2 + h2 ⋅ h1 − h2 ⋅ h1
M 'M ' 'M ' M
) ]
(16.182)
N = −2 ⋅
(p )
+ a AC ⋅ i AC
(
⋅ h2 − h2' ⋅ ∆t M ) ( )
f ⋅ h1 − h2 − h1 + h2 +
n M 'M '
k AC
ηm ⋅ η g ⋅ pb ⋅ τ ⋅ (bSEE − bt )
+
η AC
⋅ ∆t M M
[ (
f ⋅ h0 ⋅ h1 − h2 − h1 − h2 + h2 ⋅ h1 − h2 ⋅ h1 ⋅ ∆t 2
'M ' 'M ' M
) ]
(16.183)
P=−
(p n + a AC ⋅ i AC) ( 2
⋅ h2 − h2' ⋅ ∆t Mf ) ( ) 2
, (16.184)
k AC
Aceste ipoteze sunt valabile, mai puţin pentru investiţia specifică în aparatul
consumator i AC . Astfel, în general, i AC scade odată cu creşterea suprafeţei de
schimb de căldură a aparatului consumator S AC pentru acelaşi tip constructiv al
acestuia. Totuşi, pentru calculul simplificator prezentat mai sus, ipoteza făcută
privind valoarea constantă a lui i AC , independent de S AC , nu conduce la erori
( )
semnificative privind valorile optime ∆t f opt
.
( )
Valorile pentru ∆t f opt
, rezultate pe baza acestui calcul tehnico-economic
simplificat sunt, practic, aceleaşi cu cele rezultate în urma calculului complet,
prezentat iniţial (care ţine seama şi de reţeaua termică de transport), pentru distanţe
de transport sub cca. 1 km. Odată cu creşterea distanţei de transport diferenţele
( )
cresc. Calculul simplificat conduce la valori mai mici ale lui ∆t f opt cu cca.
2-3. grade faţă de cele rezultate în urma calculului complet.
În rest, concluziile privind efectele diverşilor factori asupra mărimilor lui
( )
∆t f opt rămân valabile (sub aspect calitativ) cele rezultate pe baza calculului
tehnico-economic complet.
sursei de căldură (CT sau CCG), iar în cazul CCG şi de tipul ICG (cu turbine cu
abur – TA –, cu turbine cu gaze – ITG –, cu motoare cu ardere internă – MAI –,
sau cu ciclu mixt TA/TG), conform metodologiei prezentată în § 16.4.2. şi 16.4.3.
în care: w1 şi w2 sunt vitezele celor doi agenţi termici, în m/s; B1, B2 − constante ce
depind de caracteristicile geometrice ala aparatului consumator (schimbător de
căldură) şi cele de transfer de căldură; n − coeficient dependent de caracterul
circulaţiei şi transferului de căldură între cei doi agenţi termici.
Din relaţia (16.185) rezultă că, pentru un anumit tip de aparat consumator,
coeficientul global de transfer de căldură este influenţat considerabil de vitezele de
circulaţie ale celor două fluide. La rândul lor, pentru o anumită secţiune de curgere,
acestea sunt direct proporţionale cu debitele de fluid.
Deci, metodele de mărire a valorii coeficientului global de transfer de căldură
corespund celor de creştere a debitelor fluidelor între care are loc transferul.
În funcţie de natura agenţilor termici utilizaţi, mărirea debitelor acestora
conduce la creşterea (cu cubul valorilor respective) consumului de energie pentru
vehicularea lor. Ca urmare, gradul de creştere a debitelor trebuie să rezulte în urma
unor calcule tehnico-economice. Dacă din totalul aparatelor schimbătoare de
căldură racordate la sistem, în special în cazul sistemelor de cogenerare, numărul
celor care necesită un consum suplimentar de energie pentru vehicularea agenţilor
termici este redus, atunci soluţia de reducere a diferenţei de temperatură ∆t f poate
fi justificată tehnico-economic.
Cu alte cuvinte, pentru o situaţie existentă, toate aceste metode de reducere a
diferenţei finale de temperatură trebuie aplicate în baza unor calcule tehnico-
economice de rentabilitate, ţinându-se seama de ansamblul sistemului de
alimentare cu căldură.
• Verificarea reţelei termice de transport şi distribuţie constă în a vedea
dacă în noile condiţii de debite ale agentului termic (corespunzătoare unor diferenţe
de temperatură ∆t f mai mici) nu se depăşesc valorile maxime admise ale vitezelor
de transport. Aceasta este necesară în cazul în care reducerea diferenţelor de
temperatură ∆t f la unele aparate consumatoare s-a făcut pe seama măririi debitului
de agent termic încălzitor.
• Verificarea capacităţii sursei de căldură este necesară atât sub aspect
cantitativ, cât şi sub cel calitativ. Din punct de vedere calitativ, urmează a se
1178 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
BIBLIOGRAFIE
16.1. Athanasovici, V., Utilizarea căldurii în industrie, vol. I, Editura Tehnică,
Bucureşti, 1995.
16.2. Athanasovici, V., Muşatescu, V., Dumitrescu, I.S., Termoenergetică
industrială şi termoficare, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1981.
16.3. Athanasovici, V., Prisecaru, I., Utilizarea transportului la distanţă sub
formă de abur sau apă fierbinte, Conferinţa de Energetică, Bucureşti, 1986.
NATURA ŞI PARAMETRII AGENŢILOR TERMICI UTILIZAŢI ÎN SISTEMELE
DE TRANSPORT ŞI DISTRIBUŢIE A CĂLDURII - STDC 1181
CUPRINS CAPITOLUL 16
V
Mag.II
SC
Mag.I y
1
2
2
a.
SC 2
2.1
SC4
2.1; 2.2
b. SC1
2.3 2.2
2.3
2.2; 2.3
SC3
2.3
SC2
1 1
Gt G't
3 3
SC SC
2 2
Gr G'r
4 4
a. b.1
1 G"t
Gt
2 G't
SC 3
5 Gr =2·G't
4
b.2
Fig. 17.3. STDC şi SRT bitubulare de apă fierbinte, cu: a – două conducte (1 şi 2), tur/retur,
identice; b – trei conducte: – b.1: în faza iniţială a realizării RT, cu două
conducte (1 şi 2), tur/retur, identice; – b.2: în faza finală a realizării RT, cu două
conducte (1 şi 2) identice, pentru ducere (sau întoarcere) şi o conductă (3) pentru
retur sau ducere; 1, 2 – conducte identice ca diametre; 3 – consumator;
4 – pompă de circulaţie; 5 – conductă cu secţiunea de curgere egală cu suma
secţiunilor de curgereale conductelor 1 şi 2; SC – sursa de căldură.
1 2 Dn1 , p1, t1 7
C
Dn, p, t 3 C1
SC 4 SC 1
n 5
D c , tc
C2
6 Dn2 , p2, t2
a. b. 7
Fig. 17.4.,a prezintă cazul unui STDC pentru un consumator de abur (C),
la parametrii (p, t), cu returnarea condensatului. Faţă de debitul nominal de abur
consumat (Dn) debitul de condensat returnat ( Dcn ) poate fi: Dcn ≤ D n .
Fig. 17.4.,b prezintă alternativa unui STDC utilizând aburul ca agent de
transport pentru alimentarea a doi consumatori de abur (C1 şi C2), la parametrii
diferiţi (p1, t1) şi respectiv (p2, t2). Debitele nominale de abur consumate de cei doi
consumatori, sunt D1n şi D2n . Ambii consumatori nu returnează condensatul.
tai,Gi 1
4
3 tri
SC tr,Gr
5 7
tr,a tacc
tda 8
Ga Gacc
2
6
tar
Fig. 17.5. Schema SRT tritubular, utilizând ca agent termic apa fierbinte, pentru
alimentarea cu căldură a consumatorilor de încălzire şi a.c.c.: 1– conductă ducere
de apă fierbinte, pentru încălzire; 2 – conductă ducere de apă fierbinte pentru
prepararea a.c.c.; 3 – conductă de retur de apă fierbinte, comună pentru încălzire
şi prepararea a.c.c.; 4 – aparat consumator, de încălzire; 5 – schimbător de
căldură pentru prepararea a.c.c.; 6 – apă rece potabilă; 7 – apă caldă de consum;
8 – consumatori de a.c.c.; SC – sursă de căldură.
qin
Gin = [kg/s] , (17.13)
c pi ⋅ (t din −t rin )
unde qin este impusă de consumatori, iar t din şi t rin sunt valori determinate de
caracteristicile constructive ale aparatelor de încălzire (4), conform celor arătate în
§ 16.4.4.1.;
– o conductă tur de apă caldă/fierbinte (2), cu temperatura ( t d ⋅a ) şi debitul
(Ga), determinate de consumul de căldură sub formă de a.c.c. (qa), pentru a asigura
n
o temperatură constantă ( t acc ) impusă de a.c.c., independent de consumul
momentan de a.c.c. (Gacc), conform relaţiilor:
qacc = Gacc ⋅ c pa ⋅ (t acc
n
− t arn ) = Ga ⋅ c pa ⋅ (t dn⋅a − t rn⋅a ) [kWt] , (17.14)
De unde rezultă:
– pentru condiţiile oarecare de consum:
Gacc ⋅ (t acc
n
− t arn )
Ga = [kg/s] , (17.15)
t dn⋅a − t rn⋅a
– pentru condiţiile nominale de consum:
n
Gacc ⋅ (t acc
n
− t arn )
Gan = [kg/s] ; (17.16)
t dn⋅a − t rn⋅a
– o conductă de apă caldă (3) pentru returul comun aferent încălzirii şi
a.c.c., caracterizată de:
1192 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
1 C1 1
D1, p1, t1 D1, p1, t1 C1
2 2
a. b.
D1, p1, t1 1
C1
D2, p2, t2 1
SC C2
D3, p3, t3 1 C3
c.
Fig. 17.6. SRT tritubular, pentru abur: a – cu doi consumatori de abur la parametri diferiţi
şi returnarea comună a condensatului; b – idem (a), dar cu returnarea
condensatului numai de la un consumator; c – cu trei consumatori de abur la
parametri diferiţi, fără returnarea condensatului; SC – sursa de căldură (CT sau
CCG); C1, C2, C3 – consumatori de abur; 1 – conducte de abur; 2 – conductă de
condensat returnat; abur; condensat; – consumator de abur, cu
returnarea condensatului; – consumator de abur fără returnarea condensatului.
SC
D1c, t1c D2c, t2c
Fig. 17.7. Varianta de SRT tritubulară din fig. 17.6.,a, în cazul în care cei doi consumatori
de abur (C1 şi C2) sunt amplasaţi în direcţii diferite faţă de SC şi condensatul
rezultat de la ambii consumatori justifică economic colectarea şi returnarea sa.
(notaţiile şi legenda corespund celor din fig. 17.6.).
În situaţia în care cei doi consumatori de abur sunt amplasaţi în aceeaşi direcţie
faţă de SC, în funcţie de poziţia efectivă a lor faţă de aceasta, simultan cu mărimile
debitelor de abur D1n şi D2n şi cu parametrii comparativi ai acestora, varianta din
fig. 17.6.,a poate fi realizată conform alternativelor din fig. 17.8.
Aplicarea uneia din cele trei variante prezentate în fig. 17.8. depinde de valorile
comparative simultane ale parametrilor aburului şi ale debitelor nominale
consumate de cei doi consumatori:
– varianta din fig. 17.8.,a este specifică situaţiei în care parametrii
( p1 , t1 ) > ( p2 , t 2 ) , simultan cu D1n << D2n . În acest caz, deoarece
( p1 , t1 ) > ( p2 , t 2 ) , în mod obligatoriu trebuie ca din SC să se plece cel puţin cu o
conductă de abur cu parametrii ( p1 , t1 ) , obligaţie impusă de alimentarea
consumatorului C1. Plecarea din SC cu două conducte de abur diferite, este
rezultatul calcului tehnico-economic şi corespunde, în cele mai dese cazuri situaţiei
în care D1n << D2n , când în general este mai economic să se realizeze două
conducte de abur diferite, dimensionate fiecare pentru condiţiile impuse de fiecare
consumator, decât să se aplice, de exemplu, varianta din fig. 17.8.,b;
– varianta din fig. 17.8.,b este similară variantei 17.8.a, sub aspectul
parametrilor aburului ( ( p1 , t1 ) > ( p2 , t 2 ) ), în schimb D1n >< D2n . D1n >< D2n .
În această situaţie, deoarece nu sunt diferenţe mari între debitele de abur (chiar şi
atunci când, eventual, D1n < D2n ), calculul economic poate arăta că este mai
rentabilă faţă de varianta de bază, din fig. 17.6.,a, alternativa din fig. 17.8.,b, care
presupune: pe distanţa l2, o conductă de abur, dimensionată pentru parametrii
(p1, t1) cei mai mari impuşi de C1 şi pentru debitul nominal total ( D n = D1n + D2n ).
1196 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
Dn1, p1, t1
C1
Dn2, p2, t2 C2 Dn1c
SC Dn2c t1c
Dnc, tc t2c
a.
l2
l1
IR p1/p2
n n
(D 1 + D 2) , p1, t1 Dn1 p1, t1
C1
Dn2, p2, t2
C2
SC D2c c.
D1c , t1c
t2c
Dc, tc
l2
l1
Fig. 17.8. Varianta de SRT tritubulară din fig. 17.6.,a în diversele variante funcţie de
valorile comparative ale distanţelor consumatorilor faţă de SC (l1, l2, pentru C1,
respectiv C2), ale mărimilor parametrilor aburului condensat ((p1, t1), faţă de (p2,
n
t2)) şi de debitele nominale de abur, consumate ( D1 faţă de D2n ); IR – instalaţie
de reducerea presiunii aburului la C2, de la p1 la p2
pentru: a – ( p1 , t1 ) > ( p2 , t 2 ) şi D1n << D2n ;
b – ( p1 , t1 ) > ( p2 , t 2 ) şi D1 >< D2 ;
n n
c – ( p1 , t1 ) < ( p 2 , t 2 ) şi D1 >< D2 ,
n n
Local, la C2 se face reducerea p1n / p2n , pentru debitul D2n , necesar lui C2.
Pe distanţa (l1 – l2), conducta de abur se va dimensiona pentru (p1, t1) şi D1n ,
impuşi de C1. În acest fel, faţă de varianta din fig. 17.8.,a, se renunţă la conducta de
abur aferentă numai pentru C2. În schimb, pe distanţa l2, conducta de alimentare cu
abur a lui C1 se supradimensionează cu debitul D2n , în timp ce pe distanţa
(l1 – l2 = ∆l12) dimensionarea rămâne tot pentru D1n , la (p1, t1).
În general, investiţia suplimentară (∆ ∆IRTAb) în reţeaua de abur, pe distanţa
n
(l2), pentru D2 , la (p1, t1) este mai mică decât investiţia în conducta de abur
aferentă lui C2, dimensionată tot pentru D2n , la (p2, t2) mai mici decât (p1, t1).
Deci, economic varianta din fig. 17.8.,b este mai eficientă decât varianta din
fig. 17.8.,a.
– varianta din fig. 17.8.,c corespunde principial celei din fig. 17.8.,b, pentru
situaţia în care (p1, t1) < (p2, t2). Atunci, în mod obligatoriu trebuie plecat din SC cu
parametrii cei mai mari dintre (p1, t1) şi (p2, t2), adică la (p2, t2). Sub aspectul
debitelor nominale de alimentare, acestea sunt similare cazului din fig. 17.8.,b.
Atenţie: sub aspect energetic, atunci când SC este o CCG cu turbine cu abur,
care livrează aburul la cei doi parametrii impuşi de cei doi consumatori, faţă de
varianta din fig. 17.8.,a, cele din fig. 17.8.,b şi 17.8.,c conduc la o reducere a
producţiei totale de energie electrică în regim de cogenerare, pentru că:
– în varianta din fig. 17.8.,a energia electrică totală produsă în cogenerare va fi
dată de:
Ecg( a ) = Ecg( a1) + Ecg( a2) [kWhe/an] , (17.31)
în care:
Ecg( a1) = f ( D1n , ( p1 , t1 )) [kWhe/an] (17.32)
şi
Ecg( a2) = f ( D2n , ( p2 , t2 )) [kWhe/an] ; (17.33)
– în varianta din fig. 17.8.,b:
Ecg(b ) = f (( D1n + D2n ), ( p1 , t1 )) = Ecg( b1) + Ecg(b 2) [kWhe/an] , (17.34)
în care:
Ecg( b1) = f ( D1n , ( p1 , t1 )) [kWh/an] (17.35)
şi
Ecg(b 2) = f ( D2n , ( p1 , t1 )) [kWh/an] ; (17.36)
– în varianta din fig. 17.8.,c:
Ecg( c ) = f (( D1n + D2n ), ( p2 , t2 )) = Ecg( c1) + Ecg( c )2 [kWhe/an] , (17.37)
în care:
Ecg( c1) = f ( D1n , ( p2 , t2 )) [kWhe/an] (17.38)
şi
1198 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
Cuprins capitol 17 – I –
a. Dn1 p1, t1
C1
Dn3, p3, t3
C3
SC Dn2, p2, t2
C2
C2
c. IR
n n p1/p2 Dn1
D1+D 2
Dn3, p3, t3 (p2, t2) p1/p2
C3 D n2 C1
SC p2 ,t2
C2
l3 l2
l1
Fig. 17.9. Variante de SRT tritubulare, cu toţi trei consumatorii de abur fără returnarea
condensatului şi cu un consumator (C3) respectiv a celorlalţi doi (C1 şi C2)
amplasaţi în alte direcţii faţă de SC. Notaţiile corespund fig. 17.8. În plus,
l3 – distanţă de amplasare a C3 faţă de SC.
Dn1 p1, t1
C1
Dn2, p2, t2
SC
C2 a.
n
D 3, p3, t3
C3
(Dn1+Dn2+Dn3) (Dn1+Dn2) D n1
p1, t1 p1, t1 p1, t1 C1
IR2
IR3
p1/p3 D n2
SC p1/p2 p2, t2
D n3
p3, t3 C2 b.
C3
l3
l2
l1
Fig. 17.10. Variante de SRT tritubulare, cu toţi trei consumatorii de abur (C1, C2, C3) fără
returnarea condensatului, amplasaţi în aceeaşi direcţie faţă de SC şi cu
parametrii impuşi la consum: (p1, t1)>((p2, t2)><(p3, t3)).
Varianta a – 3 conducte de abur, dimensionate fiecare pentru debitul şi
parametrii impuşi de consumatorii respectivi;
Varianta b – o conductă de abur dimensionată pentru debitul total de abur
cerut de cei 3 consumatori şi cu parametrii cei mai mari dintre cei
3 necesari (aici, conform ipotezei făcute, (p1, t1) = maxim,
iar între (p2, t2) şi (p3, t3) nu contează mărimea).
Alternativei din fig. 17.10.,b, faţă de varianta din fig. 17.10.,a, caracteristica o
constituie faptul că în locul realizării a 3 conducte de abur, dimensionate fiecare
funcţie de debitul nominal şi parametrii aburului impuşi de fiecare consumator în
parte, aici se realizează o singură conductă de abur, dimensionată telescopic
– descrescător – astfel:
– pe distanţa l3: pentru debitul nominal ( D n = D1n + D2n + D3n ), la parametrii
maximi (p1, t1);
– pe distanţa (l2-l3): pentru debitul nominal ( D12n = D1n + D2n ), la parametrii
(p1, t1);
SISTEMELE DE REŢELE TERMICE – SRT 1201
a. b.
c. d.
e. f.
a. b.
2
4
3
a. b. c.
f.
d. e.
a. b.
c.
d.
suport fix
compensator axial cu presgarnitură
organ de închidere
SISTEMELE DE REŢELE TERMICE – SRT 1207
3
2
1
a. 1 b.
c.
Fig. 17.16. Realizări constructive de reazeme fixe:
a – cu scut din beton armat; b – cu grinzi şi guseu;
1 – placă; 2 – guseu; 3 – grinzi; c – cu bride.
a. c.
b.
Fig. 17.17. Realizări constructive de reazeme mobile:
a – suspendat simplu; b – suspendat clasic; c – alunecător.
1208 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
a. b. c. d.
δiz
tf
ti tp
λp te
tiz
αi t0 λf
λp λiz
αe
Ri Riz
Re Rf
di
de
diz
dc
t m − t0
Q = q (1 + β )L = (1 + β)L [W] (17.46)
R
în care q reprezintă pierderea specifică de căldură, în W/m; tm – temperatura medie
a fluidului, în K; t0 – temperatura mediului înconjurător, în K; R – rezistenţa la
transfer termic de la fluid la mediul înconjurător, în mK/W; L – lungimea
conductei, în m; β – coeficientul de corecţie care ţine seama de pierderile de
căldură prin reazemele neizolate ale conductelor (β = 1,10 – 1,15).
1210 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
Mărimi obţinute - grosimea izolaţiei δiz; - grosimea izolaţiei δiz; - grosimea izolaţiei δiz;
- temperatura la suprafaţa izolaţiei - pierderea de căldură q - pierderea de căldură q
Tabelul 17.9
Diametrul nominal, Conducte în spaţii închise conducte în aer liber
mm tf=100°C tf=300°C tf=500°C tf=100°C tf=300°C tf=500°C
1 2 3 4 5 6 7
25 0,30 0,22 0,19 0,10 0,086 0,077
32 0,28 0,20 0,14 0,095 0,077 0,060
50 0,20 0,14 0,10 0,069 0,052 0,043
100 0,155 0,11 0,077 0,052 0,043 0,034
125 0,13 0,095 0,069 0,043 0,034 0,026
150 0,10 0,077 0,060 0,034 0,026 0,026
200 0,086 0,069 0,052 0,034 0,026 0,017
250 0,077 0,060 0,043 0,026 0,017 0,017
300 0,069 0,052 0,043 0,026 0,017 0,017
350 0,060 0,043 0,043 0,017 0,017 0,017
400 0,052 0,043 0,034 0,017 0,017 0,017
500 0,043 0,034 0,034 0,017 0,017 0,017
600 0,036 0,032 0,028 0,014 0,013 0,011
700 0,033 0,029 0,026 0,013 0,011 0,010
800 0,029 0,026 0,024 0,011 0,010 0,009
900 0,026 0,024 0,022 0,010 0,009 0,008
1000 0,023 0,021 0,020 0,009 0,008 0,008
Notă: Pentru valori ale tf<100°C se aleg valorile Re pentru tf=100°C; pentru valori
intermediare ale diametrelor şi temperaturilor, Re se determină prin interpolare.
Notă: Valorile mici se aleg pentru conducte izolate amplasate în încăperi şi canale
cu temperatura 20-40°C, iar valorile mari pentru conducte amplasate în aer liber şi
canale cu t=5°C.
tsol
tsol
λcan λsol
λsol
λiz te αi
diz αe
tf tf
λiz tcan
de
diz
b.
a.
Fig. 17.20. Pozarea subterană a conductelor:
a – îngroparea în teren; b – în canal nevizitabil.
în care s-a făcut aproximaţia tm ≈ t1, bazată pe căderile mici de temperatură ale apei
pe conductă.
1 1
Riz = = R− . (17.64)
d 2πd ext ⋅ α ext
2πλ iz ⋅ ln ext
d int
Determinarea diametrului exterior al izolaţiei se poate face prin încercări sau
prin reprezentarea grafică a celor doi membri ai expresiei (17.64), dându-se diverse
valori diametrului dext. La intersecţia celor două curbe de variaţie se determină
valoarea necesară a diametrului exterior al izolaţiei. Se verifică apoi temperatura
suprafeţei exterioare a izolaţiei cu relaţia (17.51).
f=f (Re)
rugoasă
Stokes 64
f = 0<Re<2300 –
Re
Semirugoasă f = f(Re, ε)
Re
Colebrook- 1 2,51 ε
= −2 lg + –
White f 3, 72
Re f Re1<Re<Re2
Turbulent
0 , 25
100
Altşul f = 0,11,46ε + –
Re
1 6,81 0,9 ε
Frenkl = 2 lg + –
f Re 3,72
Prandtl 1 3,72
= 2 lg
Rugoasă
f = f(ε)
ε –
Nikuradse f Re<Re2
Şifrinson f = 0,11 ε0,25
1,125
6,35 10 120 560
Observaţie: S-a notat cu Re1 = 1.143 ≈ şi Re 2 = ≈ .
ε ε ε ε
SISTEMELE DE REŢELE TERMICE – SRT 1225
d
x = ζ⋅ . (17.69)
f
Atunci, lungimea echivalentă totală, a unei conducte de lungime efectivă (l), cu
(n) rezistenţe locale, cu lungimile echivalente (xi), este dată de:
n
lech = l + ∑ xi [m] . (17.70)
i =1
0,50-1,0
0,85-1,0
Ieşire dintr-un rezervor
0,3-0,6
Cot curb
δ = 90° 0,35
δ = 60° 0,25
δ = 45° 0,15
Cot din segmente
δ = 90° 0,7-1,0
δ = 60° 0,55
δ = 45° 0,50
1,2
Teuri
1-1,5
0,2-0,6
0,2-3,0
SISTEMELE DE REŢELE TERMICE – SRT 1227
Difuzor
0,20
Confuzor 0,10
Diafragmă de măsură
1228 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
4 q4
RTD
t4d t4î
G4
RTÎ
qSC td GAB GBC C G8
A t8d
SC 8 q8
tî B t8î
GSC
GA⋅A1 G7 GC⋅C1
q3 3 t3î t7d
q7 7 C1
t3d t7î GC1⋅C2
A1
G2 t5î t6î
t2î GA1⋅A2
q5 5 6 q6
q2 2
A2 t5d t6d
t2d C2
G5 G6
G1 t1d
1 q1
t1î
Fig. 17.21. Schema circulaţiei de debite pentru o reţea termică primară de tip arborescent,
de apă fierbinte: SC – sursa de căldură; RTD, RTÎ – reţea termică de ducere,
respectiv de întoarcere; td/tî - temperaturile pe ducere/retur la SC; t(1 ... 8)d/t(1 ... 8)î
- temperaturile pe ducere/retur la cei 1 ... 8 consumatori de căldură;
G1 ... G8 – debitele de apă fierbinte aferente consumatorilor 1 ... 8;
GSC – debitul de apă fierbinte la nivelul SC; GAB, GBC, GA1A2, GCC1, GC1C2 –
debitele de apă fierbinte vehiculate pe tronsoanele A - B ... C1 - C2;
q1 ... q8 – debitele de căldură cerute de consumatorii 1 ... 8; qSC – debitul de
căldură livrată de SC.
SISTEMELE DE REŢELE TERMICE – SRT 1229
Notă: în cazul SRT inelare, prin utilizarea vanelor de separare, ele se transformă în
sisteme arborescente, pentru care circulaţia de debite se stabileşte conform celor
prezentate mai sus.
Cuprins capitol 17 – II –
Deoarece, aşa cum rezultă din literatură, domeniul pătratic de curgere are loc la
D
valori Re > 560 , se poate determina valoarea minimă aproximativă a vitezei
Ke
care separă regimul pătratic de cel prepătratic, la temperaturile curente ale apei de
reţea, pentru rugozitatea unor conducte relativ noi (Ke= 0,2 mm) sau a unor
conducte după o exploatare îndelungată (Ke= 0,5 mm).
În tabelul 17.17 se prezintă valorile acestor viteze [17.1]. Se poate constata că
pentru Ke= 0,5 mm, respectându-se recomandarea ca la alegerea diametrelor viteza
să fie mai mare de 0,4-0,5 m/s, curgerea este în regim pătratic; în cadrul unei
reglări mixte a furnizării căldurii, se pot admite reduceri ale debitului de agent de
ordinul 40-50% din debitul nominal, mai ales la temperaturi ridicate ale agentului,
fără ca regimul să devină prepătratic şi astfel pierderile de sarcină să fie influenţate
de numărul Re.
Tabelul 17.17
Temperatura, în oC
50 60 70 80 90 100 110 130 150
Vâscozitatea cinematică,
0,557 0,480 0,417 0,368 0,325 0,296 0,267 0,226 0,201
104 ν, în m2/s
Viteza minimă în regim
pătratic, pentru Ke = 0,5 0,63 0,54 0,47 0,41 0,36 0,33 0,30 0,25 0,22
mm, în m/s
Viteza minimă în regim
pătratic, pentru Ke = 0,2 1,56 1,34 1,17 1,03 0,91 0,83 0,75 0,63 0,56
mm, în m/s
= −2 lg e
+ . (17.87)
f 3,7 D Re
În cazul situării curgerii în domeniul prepătratic la debitul maxim (nominal)
reducerile de viteză (debit) de 3-4 ori conduc la creşteri ale coeficientului f cu
15-20%; la scăderi de 5 ori ale debitului (debitul devine 20% din debitul nominal),
creşterea coeficientului poate depăşi cu 50% valoarea de referinţă (corespunzătoare
debitului nominal).
Se impune deci ca în cazul curgerii în domeniul prepătratic, pentru calculul
pierderilor de sarcină, în regimuri hidraulice cu debite variabile (reglare mixtă),
să se ţină seama de influenţa pe care o are numărul Re asupra coeficientului f.
SISTEMELE DE REŢELE TERMICE – SRT 1233
Fig. 17.22. Nomogramă pentru calculul hidraulic al reţelelor cu apă fierbinte. Nomograma
este valabilă pentru conducte de apă cu densitatea ρ = 975 kg/m . Pentru alte
3
densităţi ale apei (ρ), pierderile de presiune citite în nomogramă se vor înmulţi
cu 975/ρ.
Calculul hidraulic definitiv parcurge aceleaşi etape ca şi calculul hidraulic
preliminar; diferenţele faţă de acesta constând în:
– debitele de agent termic de calcul se determină în funcţie de schemele de
racordare reale stabilite în urma calculului hidraulic preliminar;
– racordurile şi ramificaţiile apropiate de sursă vor fi dimensionate pentru valori
mai mari ale pierderilor liniare specifice de presiune, în funcţie de disponibilul de
presiune determinat în urma calculului hidraulic preliminar.
În urma efectuării celor două faze ale calculului hidraulic rezultă:
– diametrele tuturor tronsoanelor de reţea;
– graficul definitiv de repartizare a presiunilor, care permite stabilirea măsurilor
în vederea echilibrării reţelei şi alegerea instalaţiilor de pompare din sursa de
căldură (pompe de reţea, pompe de adaos şi pompe de umplere) şi din eventualele
staţii intermediare de pompare.
Calculul hidraulic de verificare cuprinde aceleaşi etape ca şi calculele
hidraulice preliminare şi definitive. El se întocmeşte în următoarele cazuri:
– determinarea capacităţii de transport a unei reţele existente;
– verificarea funcţionării unei reţele într-o etapă intermediară de funcţionare;
– verificarea funcţionării în caz de avarie.
SISTEMELE DE REŢELE TERMICE – SRT 1237
300°C
4
400°C
500°C
2
0
30 40 60 80 100
Viteza aburului [m/s]
l 1,852
Biel - Fritzsche p12 − p22 = 71,5 p1ν 1 Gh
d5
l 2
– p12 − p22 = 1275 fp1ν 1 Gh
d5
Conducte lungi Gh2l
– ∆p = p1 1 − 1 − 1275 f
p1γ 1d 5
Gh2l
– ∆p = p2 1 + 1275 f − 1
p2γ 2 d 5
SISTEMELE DE REŢELE TERMICE – SRT 1239
debit abur
Fig. 17.24. Nomogramă pentru calculul hidraulic al reţelelor de abur (pentru rugozitatea
k = 0,5 mm şi densitatea aburului ρ0 = 2045 kg/m3; pentru alte valori ale lui
ρabur pierderile de presiune citite în nomogramă se vor înmulţi cu 2,45/ρ).
Poziţia conductei Z2
Z1
x x1
Fig. 17.25. Reprezentarea grafică a structurii ecuaţiei lui Bernoulli în cazul curgerii apei
prin conducte circulare.
Dintre utilizările graficelor piezometrice se menţionează:
– punerea în evidenţă a presiunii disponibile excedentare şi a amplasării optime
în instalaţia de racordare a robinetelor de reglare şi a dispozitivelor ce introduc
rezistenţele locale fixe (de obicei de tipul diafragmelor de laminare) pentru
eliminarea acestei presiuni (v. § 17.6.7.);
1242 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
a b
H
∆ps
H's
∆pex ∆pex ∆pex
∆prn ∆pC1
Hs ∆pC4 ∆pC3 ∆pC2
G'G
C4 C2
a3-C4 a1-C2 C1
as-3 2 a2-1 1
SC
3 a3-2 a1-C1
asr a2-C3 C3
as a3 a2 a1
∆ps
∆p's
b
Hs ∆pex
∆pC1
H's ∆pC2
∆pC4 ∆pC3
∆pr+G
G' G
Ha
C4 C2
C1
3 2 1
S
C3
În această relaţie H s' reprezintă înălţimea de pompare din sursă şi rezultă din
intersecţia ordonatei debitului vehiculat GC1 cu caracteristica pompelor de
circulaţie.
Termenul ∆p s' este căderea de presiune în sursă în cadrul regimului perturbat.
El rezultă din relaţia următoare, în care asr reprezintă capacitatea de trecere a
circuitului din sursă:
G2
∆p s' = C2 1 . (17.108)
a sr
a
H b
∆ps
∆p's
H's
∆pre ∆pre
Hs ∆pmax
∆pC2
∆pC4 ∆pC3
∆pr+C
∆pC1
GC1 G
Ha
C4 C2
C1
as-3 2 a2-1 1
SC
3 a3-2
as C3
= . (17.113)
i =1 i ⋅ a (1 + a )t s
Valoarea exprimată prin relaţia (17.113) are sensul fizic al unui timp şi poartă
denumirea de durată de studiu actualizată Ts;
• pentru evitarea problemelor legate de stabilirea valorii reziduale a investiţiilor
Vr se recomandă ca durata de studiu să fie egală cu durata de viaţă contabilă a
investiţiei (cu durata de amortizare contabilă a acesteia), în consecinţă se poate
considera Vr ≅ 0 ;
• pentru conducte (conform instrucţiunilor Ministerului Finanţelor), durata de
viaţă contabilă este foarte ridicată (cca. 50 de ani). Fără a introduce erori foarte
mari (sub cca. 2% – v. fig. 17.31., valori inferioare marjei de eroare acceptate în
calcule economice – cca. 5%), se poate scrie relaţia de mai jos:
(1 + a )t s
−1
≅
1
. (17.114)
(1 + a )t s
⋅a a
100
8 90
7 80
Durata de studiu
Durata de studiu
actualizata [ani]
6 70
actualizata [%]
60
5
50
4
40
3 30
2 20
1
10
0 0
0 10 20 30 40 50 60
C
CTA = I + . (17.115)
a
Ambii termeni ai relaţiei (17.115) au valori influenţate de viteza de transport
(w). Ca urmare, valoarea optimă a acesteia se obţine din minimizarea funcţiei CTA:
C ( w)
CTA( w) = I ( w) + = min . (17.116)
a
Dacă funcţiile I(w) şi C(w) sunt continui, deci şi derivabile faţă de variabila
„w”, valoarea optimă a acesteia se determină ca rădăcină a ecuaţiei:
∂CTA( w) ∂I ( w) 1 ∂C ( w)
= + ⋅ =0 . (17.117)
∂w ∂w a ∂w
În realitate, datorită unei scări discrete a diametrelor pentru care se realizează
conductele, atât investiţiile, cât şi cheltuielile anuale nu sunt funcţii continui, deci
nu sunt derivabile faţă de variabila „w”. Ca urmare relaţia (17.110) nu poate fi
scrisă, valoarea optimă a vitezei de transport fiind stabilită printr-o metodă grafo-
analitică, respectiv din reprezentarea grafică a variaţiei CTA(w) – v. fig. 17.32.
CTA(w)
CTAmin
wopt W [m/s]
în care Ppc este puterea nominală (maximă) a pompelor. iar ip – investiţia specifică
în instalaţia de pompare (inclusiv instalaţia de alimentare cu energie electrică).
Puterea nominală (maximă) de pompare se determină cu relaţia:
G c ⋅ ∆p c
Ppc = 3 [kW] , (17.120)
10 ⋅ η p ⋅ ρ
c
unde G este debitul de calcul de agent termic (debitul de agent termic pentru care
se dimensionează conducta), în kg/s; ∆p – pierderile nominale (maxime de
c
∆p c =
4
π k ⋅L
c
( )
⋅ f ⋅ h ⋅ wc
2 ,5
⋅ ρ1,5 [N/m2] . (17.123)
G
Investiţia aferentă realizării conductei Ic este:
Ic = ki ⋅ L ⋅ ic , (17.124)
unde ki este un coeficient supraunitar care ţine cont şi de costul armăturilor
instalate pe conductă; L – lungimea conductei; iar ic – investiţia specifică în
conductă, valoare dependentă de diametrul conductei, precum şi de modul de
realizare a acesteia (din oţel sau PEX, cu izolaţie clasică sau preizolată, pozată
subteran sau aerian etc.).
Investiţiile în reţea depind de:
• mărimea conductelor (prin debitul G transportat);
c
respectiv:
2 2
∆pvmd wvmd Gvmd
= ⋅ . (17.131)
∆p c wc G c
Relaţiile (17.130) şi (17.131) au fost scrise în ipotezele simplificatoare ale
neglijării variaţiei coeficientului de frecare cu viteza (lucru valabil pentru
conductele rugoase hidraulic) şi a variaţiei densităţii cu temperatura (temperaturile
medii ale agentului termic pe perioadele de iarnă, respectiv de vară, sunt diferite de
temperatura nominală a acestuia).
Folosind relaţiile (17.130), (17.131) şi relaţia (17.123) se obţine:
2
π k ⋅L G md
∆p md
i =
4
⋅ f ⋅ h ⋅ wc( ) 2,5
⋅ ρ ⋅ i c
1, 5
[N/m2] , (17.132)
Gc G
respectiv:
2
π k ⋅L G md
∆p md
v =
4
⋅ f ⋅ h ⋅ wc( ) 2,5
⋅ ρ ⋅ v c
1, 5
[N/m2] . (17.133)
Gc G
Cheltuielile anuale aferente procurării energiei electrice consumată pentru
pomparea agentului termic C∆E depind de:
▪ mărimea conductelor (prin debitul Gc transportat);
▪ caracteristicile tehnice ale conductelor (coeficientul de frecare f, lungimea de
conductă L) şi ale pompelor (randament η şi mod de antrenare);
▪ condiţiile de dimensionare ale conductelor (viteza aleasă pentru regimul
c
nominal w );
▪ regimurile de livrare a căldurii în reţea, respectiv regimurile de variaţie ale
c
debitului în decursul perioadelor caracteristice (prin raportul Gimd
( v ) / G ). Modul de
c
stabilire a valorii raportului Gimd
( v ) / G este tratat pe larg în § 17.6.8.3.;
▪ preţul energiei electrice.
● Cheltuielile anuale aferente procurării căldurii pierdute la transportul
agentului termic C∆Q sunt:
C∆Q = ∆Q ⋅ pQ , (17.134)
unde ∆Q este cantitatea de căldură pierdută la transportul agentului termic;
pQ – preţul mediu de cumpărare a căldurii.
Similar pierderilor de presiune, în cazul pierderilor de căldură apar două
regimuri diferite de funcţionare – regim de iarnă, respectiv regim de vară. Având în
vedere acest aspect, pierderile anuale de căldură la transport pot fi estimate cu
relaţia:
∆Q = ∆Qi + ∆Qv = ∆qimd ⋅ τ i + ∆qvmd ⋅ τ v , (17.135)
în care ∆Qi, ∆Qv sunt pierderile de căldură la transport în perioada de iarnă,
respectiv de vară; ∆qimd , ∆qvmd – pierderile de căldură la transport orare medii în
1262 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
∆qimd = ∆q sp
(
t md
⋅ kt ⋅ L ⋅ c
)
f ,i − t m,i
md
( )
c
(17.137)
t f ,i − t mc ,i
în care, în afara mărimilor definite anterior, ∆q sp
c
este pierderea specifică de
căldură în regim nominal; t cf , t md md
f ,i , t f ,v – temperatura de calcul a fluidului,
temperatura medie a fluidului iarna, respectiv vara; iar t mc , t mmd,i , t mmd,v – temperatura
de calcul a mediului în care este amplasată conducta, temperatura medie a mediului
în care este amplasată conducta iarna, respectiv vara.
În cazul reţelelor secundare de încălzire şi al reţelelor primare, temperatura
medie a fluidului trebuie considerată ca medie aritmetică între temperaturile medii
ale agentului termic de pe conductele de tur, respectiv de retur.
Cheltuielile anuale aferente procurării căldurii pierdute la transportul agentului
termic C∆Q depind de:
▪ caracteristicile tehnice ale conductelor (lungime, grad de izolare, mod de
pozare);
▪ mărimea conductelor şi condiţiile de dimensionare ale conductelor
c c
(debitul nominal transportat G şi viteza aleasă pentru regimul nominal w );
▪ destinaţia conductei (reţea primară sau secundară – încălzire, apă caldă de
consum, recirculare) şi regimurile de livrare a căldurii în reţea, respectiv regimurile
de variaţie ale temperaturilor în decursul perioadelor caracteristice. Modul de
stabilire a temperaturilor agentului termic este tratat pe larg în continuare;
▪ preţul căldurii.
● Concluzii
Analizând relaţiile din paragrafele anterioare, rezultă că prin înlocuirea
expresiilor investiţiilor şi cheltuielilor în relaţia CTA (relaţia 17.115), lungimea
conductei L poate fi scoasă factor comun, respectiv valoarea vitezei optime nu este
influenţată de către aceasta. În cele ce urmează, calculele vor fi efectuate pentru o
conductă cu lungimea unitară (1 m).
SISTEMELE DE REŢELE TERMICE – SRT 1263
Necesarul de căldură pentru încălzire poate varia în cursul anului între valoarea
sa maximă (de calcul) qiC şi valoarea sa minimă qim . Ţinând cont de dependenţa
liniară între necesarul de căldură pentru încălzire şi temperatura exterioară, rezultă
că între cele două valori extreme ale necesarului de căldură pentru încălzire există
relaţia:
qim tic − t ex
= , (17.139)
qic tic − t ec
( )
qi = Wi ,s ⋅ t d ,s − t i ,s = ε i ,s ⋅ Wi ,s ⋅ t d ,s − tiC
(17.156)
cu rel. (17.140) ÷ (17.143)
q 0 , 2 td , s −ti
C C
− ⋅ln C C
Wi , s ti , s −ti
ε i ,s = 1 − e (17.157)
în care s-au folosit următoarele notaţii:
qi
qi = (17.158)
qiC
Gi,s
Wi ,s ≅ (17.159)
GiC,s
t − t C = t d ,s − t i
C
(17.161)
d ,s i t dC,s − t iC
Prelucrând corespunzător relaţiile de mai sus se obţin:
1−rs t d , s − t i , s
C C
t d ,s = ti + (qi ) ⋅
C
(17.162)
ε i ,s
şi
(
ti ,s = t d ,s − (qi )1−rs ⋅ t dC,s − tiC,s ) (17.163)
cu
−(qi )0, 2−rs
t dC,s − tiC
ε i ,s = 1 − e ⋅ ln C (17.164)
ti ,s − tiC
Considerând condiţiile normale de proiectare a instalaţiilor de încălzire
t dC = 90 o C, tiC = 70 o C şi tiC = 20 o C , relaţiile (17.162) ÷ (17.164) devin:
t d ,s = 20 + (qi )1−rs ⋅
20
(17.165)
ε i ,s
t i ,s = t d ,s − 20 ⋅ (qi )1−rs (17.166)
ε i ,s = 1 − e −1,2527⋅(qi )
0 , 2 − rs
(17.167)
SISTEMELE DE REŢELE TERMICE – SRT 1269
90.0
Temp.tur rs=0
Temp.tur rs=0,1
Temp.tur rs=0,2 tmde
80.0
Temperaturile apei calde pe conductele de tur şi retur
Temp.tur rs=0,3
Temp.tur rs=0,4
Temp.retur rs=0
70.0 Temp.retur rs=0,1
Temp.retur rs=0,2
Temp.retur rs=0,3
Temp.retur rs=0,4
60.0
[°C]
50.0
40.0
30.0
15 10 5 0 -5 -10 -15
Temperatura exterioara [°C]
Fig.17.34. Graficul de reglaj în circuitul secundar de încălzire pentru diverse valori ale coeficientului de reglaj rs.
SISTEMELE DE REŢELE TERMICE – SRT 1271
5
4,5
4
3,5
Gradul de neuniformitate
2,5
1,5
1
0,5
0
0 10 20 30 40 50 60
3
Debitul maxim de apă caldă de consum [m /h]
k ic, p ⋅ S i , p δt cp ⋅ δt sc
Φ0 = = (17.185)
Wmc ⋅ WMc ∆t md
c
,i
∆t md ,i =
( ) (
t dc , p − t dc ,s − tic, p − tic,s )
( )
c
(17.186)
t dc , p − t dc ,s
ln c
(
ti , p − tic,s )
δ cp = t dc , p − tic, p (17.187)
δ cs = t dc ,s − tic,s . (17.188)
Coeficientul de reglaj din circuitul primar r p poate lua valorile:
• rp = 0 – cazul reglajului pur calitativ;
• 0 < rp < 1 – cazul reglajului mixt (cantitativ - calitativ);
• rp = 1 – cazul reglajului pur cantitativ.
Conform [17.8], condiţiile maxime de eficienţă ale reglajului, respectiv ale
schimbului de căldură, se realizează atunci când rp = rs. Ca urmare, în cele ce
urmează se va considera îndeplinită condiţia de egalitate a celor doi coeficienţi de
reglaj. O consecinţă importantă a celor de mai sus o constituie faptul că, indiferent
de regim, relaţiile (17.183) şi (17.184) devin:
Wm = Wi,p (17.189)
WM = Wi,s . (17.190)
Prelucrând corespunzător relaţiile anterioare, se obţine:
δt cp Wi , s Wi , p δtsc
− ⋅ ⋅ 1 − ⋅
∆tmd ,i Wi , p Wi , s δt cp
1− e
εi, p = , (17.191)
δt cpWi , s Wi , p δtsc
− c ⋅ ⋅ 1 − ⋅
Wi , p δt sc ∆tmd ,i W i , p Wi , s δt cp
1− ⋅ ⋅e
Wi ,s δt cp
în care δt cp , δt sc şi ∆t md
c
,i sunt definite de relaţiile (17.186) ÷ (17.188).
1274 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
Wi , s Wi , p
− 2,5085⋅ ⋅ 1−0, 286⋅
Wi , p Wi , s
1− e
ε i, p = . (17.196)
Wi , s Wi , p
− 2,5085⋅ ⋅ 1−0, 286⋅
Wi , p Wi , p Wi , s
1 − 0,286 ⋅ ⋅e
Wi ,s
70 q
εi, p = ⋅ i (17.197)
150 − ti ,s Wi , p
130 0.7
100 0.4
90 0.3
retur primar
80 0.2
70 0.1
60 0
15 10 5 0 -5 -10 -15
Temperatura exterioara [°C]
δt cp δt c
− ⋅ 1 − s c
∆tmd ,i
c
− δt p
1− e
ε i, p = = ε ic, p , (17.201)
δt c
δt cp
− ⋅ 1 − sc
δt s
c
∆t c δt p
1− ⋅ e md ,i
δt p
c
şi
(
ti , p = t d , p − (qi )1−rp ⋅ t dc , p − tic, p ) (17.203)
cu
t dc , p − tic, p
ε i , p = ε ic, p = . (17.204)
t dc , p − tic,s
t d , p = ti ,s + (qi )1−rp ⋅
70
, (17.205)
ε i, p
În fig. 17.37. sunt prezentate variaţiile mărimilor td,p şi ti,p, în decursul perioadei
de încălzire pentru diverse valori ale coeficientului de reglaj rp.
1278 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
150
Temp.tur rs=0
140 Temp.tur rs=0,1
Temperaturile apei fierbinţi pe tur şi retur [°C]
Temp.tur rs=0,2 temd
130 Temp.tur rs=0,3
Temp.tur rs=0,4
120
Temp.retur rs=0
110 Temp.retur rs=0,1
Temp.retur rs=0,2
100 Temp.retur rs=0,3
Temp.retur rs=0,4
90
80
70
60
50
40
30
15 10 5 0 -5 -10 -15
Temperatura exterioară [°C]
Fig. 17.37. Graficul de reglaj în circuitul primar de încălzire, pentru diverse valori ale coeficientului de reglaj rp .
SISTEMELE DE REŢELE TERMICE – SRT 1279
Domeniile de variaţie ale temperaturilor tur şi retur din circuitul primar pentru
încălzire, pentru condiţiile municipiului Bucureşti (ca exemplu) sunt prezentate
centralizat în tabelul 17.23.
(
c p ⋅ t dm, p − tim, p ) ( )
t d , p − tim, p
unde t dm, p şi tim, p sunt temperaturile minime ale apei fierbinţi în circuitul primar pe
conductele de tur, respectiv de retur, iar t dc , p şi tic, p valorile de calcul ale acestora
(vezi fig. 17.37.).
În alte regimuri de funcţionare din cursul perioadei de încălzire, temperatura
apei fierbinţi pe conducta de tur este mai mare decât cea considerată la
dimensionarea instalaţiei, în consecinţă şi celelalte condiţii de funcţionare se vor
modifica. Similar schimbătorului de căldură pentru încălzire, pentru schimbătorul
de preparare a apei calde menajere se pot scrie relaţiile:
md
q acc = Wacc
md
⋅ t ac
C
(
− t ar
C
) (
= Wac, p ⋅ t d , p − ti , p,acc = )
( )
, (17.210)
= ε ac ⋅ Wm ⋅ t d , p − t ar
C
k ac ⋅Sac Wm
− ⋅ 1−
1− e WM
ε ac = , (17.211)
kac ⋅Sac Wm
− ⋅ 1−
Wm Wm WM
1− ⋅e
WM
k ac ⋅ S ac = Φ 0 ⋅ Wm ⋅ WM , (17.212)
md
qacc
md
Wacc = c p ⋅ Gacc
md
= , (17.213)
c
t ac − t ar
c
md
q acc
Wac, p = c p ⋅ Gac = , (17.214)
t d , p − ti , p,ac
Wm = min Wacc
md
(
,Wac, p ) , (17.215)
SISTEMELE DE REŢELE TERMICE – SRT 1281
WM = Max Wacc
md
(
,Wac, p ) , (17.216)
C
k ac ⋅ S ac δt Cp,ac ⋅ δt ac
C
Φ0 = = , (17.217)
WmC ⋅ WMC ∆t md
C
,ac
∆t md =
(t m
i, p − t ar
C
) (
− t dm, p − t ac
C
)
( )
c
,ac , (17.218)
tim, p − t ar
C
ln
( t dm, p − t ac
C
)
δt Cp,ac = t dm, p − t im, p , (17219)
δt ac
C
= t ac
C
− t ar
C
, (17.220)
md
în care s-au folosit notaţiile: q ac – necesarul mediu zilnic de căldură pentru
md
prepararea apei calde de consum; Gac , Gac debitul mediu zilnic de apă caldă de
consum, respectiv debitul de apă fierbinte consumată într-un regim oarecare pentru
C C
prepararea acesteia; t ac , t ar – temperatura nominală a apei calde de consum
(cca. 60 C), respectiv temperatura apei reci încălzite (cca. 5oC pentru perioada de
o
2)
Condiţiile medii pentru municipiul Bucureşti sunt caracterizate, conform SR 4839/1997,
prin t emd ,i = 2,85 o C .
3)
Din condiţii legate de asigurarea stabilităţii hidraulice se recomandă ca valorile lui rp să
nu depăşească cca. 0,4. [17.8]
4)
Se referă la circuitul primar de încălzire.
5)
Raportarea s-a făcut la debitul nominal de apă fierbinte pentru încălzire.
Domeniile de variaţie a temperaturilor în circuitul primar pentru prepararea
apei calde de consum, în condiţiile municipiului Bucureşti, în ipoteza unui
1)
punct termic o treaptă paralel
Tabelul 17.25
Valorile temperaturilor [oC]
Tipul de Coeficientul de reglaj Reg. încz.
Reg. încz. min 2) Reg. încz. max.
reglaj rs med.
tdp tip tdp tip tdp tip
Calitativ rp = 0 70 45,7 88,13 63,8 150 125,7
rp = 0,1 70 44,5 90,70 65,2 150 124,5
0 < rp < 1 rp = 0,2 70 43,1 93,47 66,6 150 123,1
Mixt 3)
rp = 0,3 70 41,5 96,44 68,0 150 121,5
rp = 0,4 70 39,7 99,64 69,4 150 119,7
4)
Cantitativ rp = 1 150 80 150 80 150 80
1)
Condiţiile de referinţă (de calcul) pentru municipiul Bucureşti sunt, conform SR
1907/1997: t iC = +20 o C, t sC = −15 o C şi t ex = +12 o C .
2)
Condiţiile medii pentru municipiul Bucureşti sunt caracterizate, conform SR 4839/1997,
prin t emd ,i = 2,85 o C .
3)
Din condiţii legate de asigurarea stabilităţii hidraulice se recomandă ca valorile lui rp să
nu depăşească cca. 0,4. [17.8].
4)
Schimbătorul de căldură pentru prepararea apei calde de consum funcţionează practic în
regim nominal tot timpul.
Debitul total de apă fierbinte necesară punctului termic o treaptă paralel rezultă
din însumarea debitelor simultane de apă fierbinte necesare asigurării celor două
consumuri: încălzire şi apă caldă de consum (vezi tabel 17.26)
Temperaturile apei fierbinţi pe conducta de tur a punctului termic sunt identice
cu cele necesare schimbătorului de încălzire, iar temperaturile apei fierbinţi pe
conducta de retur a punctului termic se determină din bilanţul termic al amestecului
returului de la schimbătorul de încălzire cu returul de la schimbătorul de preparare
a apei calde de consum:
Gi, p ⋅ t i , p + Gac ⋅ t i, p,ac
ti , PT = , (17.221)
Gi , p + Gac
în care Gi,p, Gac sunt debitele de apă fierbinte aferente încălzirii, respectiv
preparării apei calde de consum într-un regim oarecare (vezi tabel 17.22 şi 17.24);
iar ti,p, ti,p,ac – temperaturile apei fierbinţi pe conducta de retur de la schimbătorul
SISTEMELE DE REŢELE TERMICE – SRT 1283
2)
Condiţiile medii pentru municipiul Bucureşti sunt caracterizate, conform SR 4839/1997,
prin t emd ,i = 2,85o C .
3)
Din condiţii legate de asigurarea stabilităţii hidraulice se recomandă ca valorile lui rp să
nu depăşească cca. 0,4. [17.8].
4)
Se referă la circuitul primar de încălzire.
ti , PT = ti , p − δ I , (17.223)
unde td,PT este temperatura apei fierbinţi la intrarea în punctul termic;
td,p – temperatura apei fierbinţi la intrarea în schimbătorul de căldură pentru
încălzire (vezi tabelul 17.23); δ II – corecţia de temperatură pentru prepararea apei
calde de consum în treapta doua ; ti,PT – temperatura apei fierbinţi la ieşirea din
punctul termic; ti,p – temperatura apei fierbinţi la ieşirea din schimbătorul de
căldură pentru încălzire (vezi tabelul 17.23); δ I – corecţia de temperatură pentru
prepararea apei calde de consum în treapta întâia.
Corecţia de temperatură pentru prepararea apei calde de consum în treapta întâia
este:
( )
ti , p − t ar
c
ρ ac c
δ I = r ⋅ t d , p − ti , p ⋅ C
c
, (17.224)
q p ti , p − t ar
C
iar corecţia de temperatură pentru prepararea apei calde de consum în treapta a II-a
este:
ti , p − t arc
ρ ac c
p
(
)
δ II = r ⋅ t d , p − ti , p ⋅ 1 − c
c
t − t c
, (17.225)
q i, p ar
în care mărimile care intervin au fost definite anterior.
SISTEMELE DE REŢELE TERMICE – SRT 1285
=
(
ρ acc ⋅ GiC ⋅ c p ⋅ t dC, p − tiC, p )⋅ tC
− t aC
=
( )
ac
, (17.227)
c p ⋅ t dm, p − tim, p C
t ac − t ar
C
= ρ acc ⋅ GiC ⋅
(t C
d, p − tiC, p )⋅ t
C
− t aC
(t )t
ac
m
d, p − tim, p C
ac − t ar
C
unde t dm, p şi tim, p sunt temperaturile minime ale apei fierbinţi în circuitul primar pe
conductele de tur, respectiv de retur, iar t dC, p şi tiC, p valorile de calcul ale acestora
md
(vezi fig. 17.37.); q acc ,II – cantitatea de căldură preparată de treapta a doua de
C
preîncălzire a apei calde de consum în regimul respectiv; t ac – temperatura
C
nominală a apei calde de consum; t ar – temperatura nominală a apei reci
preîncălzite; t aC – temperatura apei calde de consum între cele două trepte de
preîncălzire, în regimul de dimensionare t aC ≅ tim, p − (5...10) . ( )
În alte regimuri de funcţionare din cursul perioadei de încălzire, temperatura
apei fierbinţi pe conducta de retur este mai mare decât cea considerată la
dimensionarea instalaţiei, în consecinţă şi celelalte condiţii de funcţionare se vor
modifica.
Similar schimbătorului de căldură pentru încălzire, în cazul schimbătorului
pentru prepararea apei calde de consum treapta I, se pot scrie relaţiile:
md
q acc ( ) ( ∗
,I = Wacc ⋅ t a − t ar = Wi , p + WacII , p ⋅ t i , p − t i , PT =
md C C
)( )
( )
, (17.228)
= ε ac ⋅ Wm ⋅ ti∗, p − t ar
C
t a − t ar
C
,I = q acc ⋅
md md
q acc , (17.229)
C
t ac − t ar
C
kac , I ⋅S ac , I W
− ⋅ 1 − m , I
Wm , I WM , I
1− e
ε ac,I = , (17.230)
kac , I ⋅Sac , I W
− ⋅ 1 − m , I
Wm , I Wm , I WM , I
1− ⋅e
WM ,I
WM ,I = Max Wacc
md
(
,WiC + WacII , p ) , (17.234)
C
k ac ,I ⋅ S ac ,I
δt Cp,ac,I ⋅ δt ac
C
,I
Φ 0, I = = , (17.235)
WmC,I ⋅ WMC ,I ∆t md ,ac,I
∆t md =
(t m
i , PT − t ar
C
) (
− tim, p∗ − t aC )
(t )
c
,ac ,I , (17.236)
i , PT − t ar
m C
ln
(t i , p − t ac
m C
)
δt Cp,ac = tim, p∗ − tim, PT , (17.237)
δt ac
C
= t aC − t ar
C
, (17.238)
kac , II ⋅Sac , II W
− ⋅ 1 − m , II
Wm , II WM , II
1− e
ε ac,II = , (17.242)
kac , II ⋅S ac , II W
− ⋅ 1 − m , II
Wm,II Wm , II WM , II
1− ⋅e
WM ,II
C
k ac , II ⋅ S ac ,II
δt Cp ,ac,II ⋅ δt ac
C
, II
Φ 0,II = = , (17.248)
WmC,II ⋅ WMC ,II ∆tmd ,ac,II
∆t md =
(t m
i, p ) (
− t aC − t dm, p − t ac
C
)
(t )
C
,ac , (17.249)
m
i, p − t aC
ln
(tm
d, p − tac
C
)
δt Cp ,ac = t dm, p − tim, p , (17.250)
δt ac
C
= t ac
C
− t aC , (17.251)
în care notaţiile folosite au semnificaţiile cunoscute.
Sistemul de ecuaţii constituit de relaţiile (17.229) ÷ (17.251) este folosit pentru
determinarea necunoscutelor Gac şi ti,PT.
În tabelele 17.29 şi 17.30 sunt trecute valorile acestor mărimi necunoscute în
regimurile caracteristice de funcţionare a sistemului.
Domeniile de variaţie a debitului în circuitul primar pentru prepararea apei
calde de consum, în condiţiile municipiului Bucureşti, în ipoteza unui
punct termic două trepte serie – paralel 1)
Tabelul 17.29
Tipul de Valorile debitului relativ 5)
Coeficientul de reglaj rp 4)
reglaj Reg. încz. min. Reg. încz. med.2) Reg. încz. max.
Calitativ rp = 0 0,198 0,107 0
rp = 0,1 0,195 0,099 0
rp = 0,2 0,192 0,092 0
0 < rp < 1
3)
Mixt
rp = 0,3 0,189 0,086 0
rp = 0,4 0,186 0,080 0
Cantitativ rp = 1 0 0 0
1)
Condiţiile de referinţă (de calcul) pentru municipiul Bucureşti sunt, conform
SR 1907/1997: tiC = +20o C, tsC = −15o C şi tex = +12o C .
2)
Condiţiile medii pentru municipiul Bucureşti sunt caracterizate, conform SR 4839/1997,
prin temd ,i = 2,85o C .
3)
Din condiţii legate de asigurarea stabilităţii hidraulice se recomandă ca valorile lui rp să
nu depăşească cca. 0,4 [17.8].
4)
Se referă la circuitul primar de încălzire.
5)
Raportarea s-a făcut la debitul nominal de apă fierbinte pentru încălzire.
În cazul reglajului cantitativ pur, pe tot timpul anului temperatura de pe retur
permite prepararea integrală a apei calde de consum într-o singură treaptă,
SISTEMELE DE REŢELE TERMICE – SRT 1289
1)
Condiţiile de referinţă (de calcul) pentru municipiul Bucureşti sunt, conform
SR 1907/1997: tiC = +20o C, tsC = −15o C şi tex = +12o C .
2)
Condiţiile medii pentru municipiul Bucureşti sunt caracterizate, conform SR 4839/1997,
prin temd ,i = 2,85o C .
3)
Din condiţii legate de asigurarea stabilităţii hidraulice se recomandă ca valorile lui rp să
nu depăşească cca. 0,4 [17.8].
4)
Se referă la circuitul primar de încălzire.
5)
Raportarea s-a făcut la debitul nominal de apă fierbinte pentru încălzire.
6)
Raportarea s-a făcut la debitul maxim de apă fierbinte din circuitul primar.
600
180
160
500
400
100
80
300 60
40
200 20
0
25 50 75 100 125
100
Diametru nominal [mm]
b.
0 200 400 600 800 1000 1200
Diametru nominal [mm]
a.
300,00
0,4500
Pierderi specifice de căldură [W/mK]
0,4000
250,00
Pierderi specifice de căldură [W/m]
0,3500
200,00 0,3000
0,2500
150,00
0,2000
100,00 0,1500
0,1000
30 60 90 120 150
50,00
Diametru nominal [mm]
0,00 d.
0 200 400 600 800 1000 1200
Diametru nominal [mm]
c.
Fig. 17.38. Exemple de dependenţă între investiţiile specifice în conducte şi diametru
(a – conducte preizolate pentru tur primar, b – conducte PEX pentru acc) şi
dintre pierderile specifice de căldură în conducte şi diametru (c – conducte
preizolate pentru tur primar, d – conducte PEX pentru a.c.c.).
1292 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
Rezultatele optimizării
Tabelul 17.34
CTA [€] 133,09
Viteza reală w optimă [m/s] 1,45
Diametrul nominal, dn [mm] 50
Pierd. nom. spec. de pres., ∆pC [N/m2/m] 961,03
600,0
500,0
400,0
CTA [€/m]
300,0
200,0
100,0
0,0
0,0 0,5 1,0 1,5 2,0 2,5 3,0 3,5 4,0 4,5 5,0 5,5 6,0 6,5
Viteza [m/s]
a
Fig. 17.39. este caracteristică pentru cazurile în care CTA = f(w) are un minim.
Acesta este reprezentat, în general, de un domeniu de viteză optim (a – în
fig. 17.39.). Faţă de aceasta, proiectantul are gradul de libertate de a îşi alege o
anume valoare a vitezei, din domeniul „a”, în funcţie de alte criterii tehnice şi/sau
economice (constanţa diametrului în lungul RT, disponibilitatea conductei cu un
anume diametru nominal, simultan cu unele facilităţi de cost unitar şi de
disponibilitatea în timp – la livrare – a acestui diametru.
Faţă de alura funcţiei CTA = f(w) din fig. 17.39., pot apare şi alte aluri
caracteristice, de tipul celor prezentate în fig. 17.40.
250 3000
200
CTA [€/m]
100
1000
50
0 0
0,0 0,5 1,0 1,5 2,0 0 2 4 6 8
Variaţia CTA cu viteza w [m/s] Variaţia CTA cu viteza w [m/s]
a. b.
1600
1200
CTA [€/m]
8000
6000
4000
0
0 2 4 6 8
Variaţia CTA cu viteza w [m/s]
c.
Alura din fig. 17.40.,a – arată că pentru transportul debitului pentru care s-a
rulat programul nu există conducte având un diametru suficient de mic care să
permită creşterea în continuare a vitezei – CTA nu are un minim, respectiv nu
există un diametru optim de conductă.
Alura din fig. 17.40.,b – arată că pentru transportul debitului pentru care s-a
rulat programul există o valoare CTA = minim, respectiv există un diametru optim
de conductă.
1296 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
Alura din fig.17.40.,c – arată că pentru transportul debitului pentru care s-a rulat
programul nu există conducte având un diametru suficient de mare care să permită
scăderea în continuare a vitezei – CTA nu are un minim, respectiv nu există un
diametru optim de conductă.
Notă: fig. 17.39. are un caracter informativ, corespunzând valorilor avute în
vedere în exemplul de calcul elaborat de autorii lucrării [17.6], pentru condiţiile
climaterice ale Municipiului Bucureşti.
BIBLIOGRAFIE
17.1. Niculescu, N., Ilina, M. ş.a., Instalaţii de încălzire şi reţele termice,
Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1985.
17.2. Athanasovici, V., Muşatescu, V., Dumitrescu, I.S., Termoenergetică
industrială şi termoficare, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1981.
17.3. Idelcik, I.E., Îndrumător pentru calculul rezistenţelor hidraulice,
Editura Tehnică, Bucureşti, 1984.
17.4. Leca, A. ş.a., Conducte şi reţele termice, Editura Tehnică, Bucureşti,
1974.
17.5. Popa, R., Athanasovici, V., Model matematic şi program de calcul
pentru determinarea variantei optime de dezvoltare a unei reţele de
termoficare existente, Revista Energetica, nr.7, iulie 1989, Bucureşti.
17.6. Dumitrescu, I.S., Athanasovici, V., Constantin, C., Studiu privind
stabilirea vitezei optime pentru dimensionarea reţelelor termice de apă
caldă şi apă fierbinte, Contract de cercetare comandat de RADET
Bucureşti, 2006.
17.7. Dumitrescu, L., Instalaţii sanitare pentru ansambluri de clădiri, Editura
Tehnică, Bucureşti, 1980.
17.8. Sokolov, E. Ia., Teploficaţia i teplovîe teplofikaţionnîh sistem,
Energoatomizdat, Moskva, 1982.
17.9. Zingher, H.M., Ghidravliceskie i teplovîe rejimî teploficaţionnâh
sistem, Energoatomizdat, Moskva, 1987.
SISTEMELE DE REŢELE TERMICE – SRT 1297
CUPRINS CAPITOLUL 17
Cuprins capitol 17 – IV –
18.1. Generalităţi
În general, natura agentului termic şi parametrii săi (presiune, temperatură)
diferă între reţeaua de transport (RTP) şi reţeaua de distribuţie (RTS), care la
rândul său trebuie să asigure condiţiile calitative şi cantitative impuse de instalaţiile
consumatoare, în funcţie de tipul consumatorilor.
Ansamblul instalaţiilor situate la limita între reţeaua de distribuţie a căldurii şi
instalaţiile consumatorilor (reţeaua exterioară de distribuţie şi instalaţiile interioare
ale consumatorilor) se numeşte staţie termică (ST) sau punct termic (PT). Punctul
termic trebuie să satisfacă condiţiile funcţionale atât ale reţelei de transport a
căldurii cât şi ale consumatorilor şi să coordoneze parametrii acestora.
Tipul punctelor termice depinde în principal de următorii factori:
– natura şi mărimea consumurilor de căldură;
– natura şi parametrii agentului termic de transport, faţă de agentul termic
folosit la consumatori;
– sistemul de transport al căldurii (numărul de conducte).
Punctele termice pot asigura distribuţia căldurii numai pentru un anumit tip de
consum (încălzire, ventilaţie sau apă caldă), sau pot distribui căldura mai multor
tipuri de consumatori, de exemplu încălzire şi apă caldă. Astfel, în cazul cel mai
complex, punctul termic serveşte la prepararea centralizată a apei calde de consum
(a.c.c.) şi la transformarea parametrilor pentru instalaţia de încălzire a
consumatorilor. În cazul racordării directe cu hidroelevatoare, PT se completează
cu puncte termice locale pentru instalarea acestora. Pentru instalaţiile de ventilare,
schimbătoarele de căldură aferente se amplasează local. Aceasta depinde în primul
rând de modul de racordare al consumatorilor respectivi la reţeaua termică.
Consumatorii care se racordează la reţeaua de apă fierbinte sunt, cel mai adesea,
instalaţiile de încălzire, de preparare a apei calde de consum şi/sau de ventilare,
ori în scopuri tehnologice.
18.2.2.1. Generalităţi
Alegerea celor mai adecvate soluţii de racordare a instalaţiilor interioare de
încălzire la reţelele de distribuţie de apă fierbinte prezintă o importanţă deosebită
pentru funcţionarea sistemului.
Soluţia de racordare trebuie să satisfacă atât condiţiile funcţionale impuse de sursa
de căldură, cât şi pe cele de alimentare cu căldură ale consumatorului racordat.
Uzual, instalaţia de racordare a consumatorilor la reţeaua exterioară se numeşte
punct termic – PT.
La alimentarea cu căldură a câtorva clădiri din centrale termice este posibilă
asigurarea parametrilor necesari instalaţiilor interioare de încălzire, prin
amenajarea corespunzătoare a centralei termice; legătura la instalaţiile interioare se
reduce astfel la un simplu racord, deoarece regimul de presiune necesar, reglarea
debitului şi a temperaturii fluidului se asigură din CT.
La alimentarea centralizată cu căldură, pentru fiecare instalaţie trebuie să se
asigure un anumit regim termic şi hidraulic, care poate fi diferit de la un
consumator la altul. Datorită varietăţii instalaţiilor interioare racordate, punctele
termice au un caracter complex.
Instalaţiile de încălzire, în general, utilizează ca agent termic apa caldă (mai rar
apa fierbinte) cu temperaturi sub 100°C: cu diverse valori maxime în conducta de
ducere/întoarcere, de la 95/75 la 80/60°C, în funcţie de tipul constructiv al
aparatului de încălzire.
Există următoarele două tendinţe contradictorii privitoare la valorile maxime ale
temperaturilor apei calde – ducere/întoarcere –:
a) pe de o parte creşterea acestor temperaturi, o dată cu diferenţa de temperatură
(∆t = tducere - tîntoarcere), ceea ce presupune:
– elemente de încălzire de construcţii adecvate şi din materiale care să reziste la
temperaturile respective;
– reţeaua secundară de încălzire să reziste la regimul termic maxim al apei calde
utilizată în RTS;
– pentru acelaşi debit maxim de căldură cerut pentru încălzire ( qiM ), creşterea
lui ∆tiM (∆tiM = t dM,i − tiM,i ) conduce la scăderea valorii maxime a debitului de apă
caldă din RTS ( GiM ), conform relaţiei:
qiM
GiM = [kg/s] , (18.1)
cac ⋅ ∆tiM
SISTEME DE RACORDARE A CONSUMATORILOR DE CĂLDURĂ 1299
în care, pe lângă notaţiile prezentate mai sus s-a folosit: cac – căldura specifică
medie a apei calde, pentru intervalul de temperatură cuprins între t dM,i şi tiM,i ,
în kJ/kg⋅grd. În consecinţă, scade diametrul de dimensionare a RTS, cu toate
avantajele tehnice şi economice care decurg de aici (v. cap. 17).
Ca urmare a acestor efecte contradictorii, de la caz la caz, se folosesc valori
t dM,i , tiM,i şi ∆tiM , diferite. În prezent, în sistemele de alimentare centralizată cu
căldură se folosesc mai ales parametrii maximi: t dM,i / tiM,i = 90/70 ... 95/75°C.
Instalaţiile de încălzire se pot racorda la reţeaua de apă fierbinte, direct
(dependent) sau indirect (independent). La rândul său, racordarea directă se poate
realiza fără/cu instalaţii de amestec.
6 2
7
5
A
1 6
B 3
4
Fig. 18.1. Schema indirectă de racordare a instalaţiilor de încălzire: 1 – preîncălzitor
apă-apă; 2 – vas de expansiune; 3 – pompă de circulaţie; 4 – vană pentru
umplere; 5 – regulator de debit; 6 – aparate de încălzire ale consumatorilor;
7 – robinete de reglare.
determinată de schimbul de căldură prin suprafaţă între cei doi agenţi termici.
În acelaşi timp permite însă reţelei termice de transport funcţionarea cu regimuri
termice mai mari decât cele admise de instalaţiile de încălzire. Aceasta conduce la
reducerea suprafeţei de schimb de căldură a preîncălzitorului şi a debitelor de apă
fierbinte vehiculate în reţea, cu toate avantajele care rezultă.
În ambele circuite, preîncălzitorul 1 funcţionează cu apă dedurizată şi degazată.
De aceea el se poate realiza din ţevi de oţel. Experienţa a arătat că aceste
preîncălzitoare nu necesită rezervă. Atunci când, din considerente deosebite de
siguranţă în alimentarea cu căldură este necesară o rezervă, se pot instala două
grupuri de preîncălzitoare. Fiecare din ele se pot dimensiona pentru sarcini de la
50% la 100% din debitul de căldură pentru încălzire, în funcţie de gradul de
siguranţă dorit. Datorită numărului mare de armături, racordarea în paralel a
grupurilor de preîncălzitoare este dificilă şi reduce fiabilitatea ansamblului
instalaţiei. De aceea, independent de debitul termic, în regimul normal de
funcţionare trebuie utilizate toate grupurile de preîncălzitoare instalate în PT.
A 1
D
100 E
D'
H1 H2
80 2 b.
Presiunea [m]
E'
60 Hs
A'
40
20 a.
D D' E
±0 E'
A A'
Fig. 18.2. Racordarea directă fără amestec a instalaţiei de încălzire: 1 – lina presiunii
maxime admise; 2 – lina presiunii în „regim static”, în care: a – schema
funcţională de principiu; b – graficul de presiuni aferente schemei, de la punctele
de racord A şi A', la aparatele locale de încălzire,H1 – presiunea disponibilă la
intrarea în PT; DD' – căderea de presiune locală, egală cu surplusul de presiune
locală în punctul de racordare A şi A'; H2 – presiunea disponibilă la baza ultimei
coloane a instalaţiei interioare.
1 4
3 a.
2
1 3 4 b.
4
2
Fig. 18.3. Scheme de racordare directă fără amestec ale instalaţiilor de încălzire:
a – orizontal monotubular şi b – bitubular; 1, 2 – reţeaua termică cu apă fierbinte,
de ducere şi întoarcere; 3 – vane de separare (izolare); 4 – consumatori (corpuri)
de încălzire; 5 – robinete de reglare.
A E
80
Presiunea [m]
2 E'
60
Hs
40 A'
20 P
E
E'
±0,0
A A'
100
A
1
80
Presiunea [m]
E
60 2
E'
Hs
40 A'
20 P
E
E'
±0,0
A A'
A
100 D
80 1
D'
Presiunea [m]
H B b.
60
h B' 2
40
6
A'
3 G3/t3 5
G ,t
20 D D' p1 1 1 a.
B
G2
±0,0 B'
4 p2
A A' G1 G3,t2
Fig. 18.6. Racordarea directă cu amestec prin hidroelevator: 1 – linia presiunii maxime
admise; 2 – linia presiunii în „regim static”; 3 – hidroelevator; 4 – apă fierbinte
din RTP; 5 – apă caldă în instalaţia interioară de încălzire (6); a – schema
funcţională; b – graficul de presiuni.
Din condiţia de egalitate a căldurii livrată din RTP de apă fierbinte, cu aceea
consumată, dată conform fig.18.6. de:
qi = G3 ⋅ c(t 3 − t 2 ) = G1 ⋅ c(t1 − t 2 ) [kWt] , (18.2)
pentru t1 > t3 rezultă G3 > G1.
Reducerea temperaturii (t1) la valoarea (t3) se realizează prin amestecul, în
camera de amestec a hidroelevatorului (ejector apă-apă), a apei fierbinţi cu
temperatura (t1), cu aceea care iese din instalaţiile de încălzire (t2).
Din punct de vedere hidraulic, perturbaţiile care apr în reţeaua exterioară de apă
fierbinte sunt resimţite şi în instalaţiile interioare, ca la toate schemele de racordare
directă. Aceasta impune echiparea PT respective cu aparatură de reglare automată
şi armături de siguranţă (clapetă de siguranţă contra suprapresiunilor, montată pe
conducta de întoarcere de la instalaţiile consumatoare).
Funcţionarea acestei scheme este caracterizată de coeficientul de amestec u,
care se determină din sistemul de două ecuaţii format din:
– bilanţul material al hidroelevatorului
G1 + G2 = G3 ; (18.3)
– bilanţul termic al hidroelevatorului
1306 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
G1 ⋅ c1 ⋅ t1 + G2 ⋅ c2 ⋅ t 2 = G3 ⋅ c3 ⋅ t 3 . (18.4)
La nivelele termice t1, t2 şi t3 se poate considera că c1=c2=c3. Atunci,
coeficientul de amestec este:
G2 t1 − t 3
u= = . (18.5)
G1 t 3 − t 2
Pentru condiţiile de calcul ale funcţionării instalaţiilor de încălzire
(la temperatura exterioară minimă convenţională), considerând temperaturile de
calcul t3/t2 = 95/75°C, acceptate în general în instalaţiile interioare de încălzire şi
temperatura de calcul a apei fierbinţi în reţeaua termică t1=130 ... 150°C, conform
relaţiei (18.5) rezultă u = 1,75 ... 2,75.
Ţinând seama de regimul termic, valoarea coeficientului de amestec determină
valoarea relativă a debitului de apă G3 din instalaţiile de încălzire ale
consumatorilor, pentru un anumit debit de apă fierbinte G1.
Notând cu H = p1 - p2 diferenţa de presiune disponibilă în reţeaua termică de
distribuţie la intrarea în punctul termic (vanele de separare 3) şi cu h = p3 - p2
diferenţa de presiune disponibilă în instalaţiile de încălzire ale consumatorilor,
atunci randamentul hidroelevatorului este:
G2 ⋅ h u
η= sau η = (18.6)
G1 ⋅ ( H − h) H
−1
h
şi are valori coborâte (η = 0,20 ... 0,30).
Ca urmare, pentru condiţiile de calcul t1=150°C, t3/t2=95/75°C la care u = 2,75,
pentru un randament η = 0,2 ... 0,3, conform relaţiei (18.6) este necesar ca:
H / h = u / η + 1 = 14,75...10,17 ≈ 12 . (18.7)
Dacă pentru o circulaţie normală a apei în instalaţiile de încălzire este necesară
o diferenţă de presiune h = 1,2 ... 1,5 mH2O, atunci conform relaţiei (18.7) este
necesar ca H ≈ 14.4 ... 18 mH2O.
În acest fel este exprimat domeniul posibil de folosire a hiroelevatoarelor:
numai pentru cazul în care în reţeaua de apă fierbinte există o diferenţă de
presiune dinamică (disponibilă ) Hmin ≈ 20 mH2O.
Este de remarcat că, pentru acelaşi debit relativ de apă în reţeaua de apă
fierbinte, pe măsura creşterii coeficientului de amestec, creşte debitul relativ de apă
recirculată G2 şi cel din instalaţiile de încălzire G3, precum şi diferenţa de presiune
H necesară la intrarea în PT. Aceasta se poate vedea din tabelul 18.1.
Instalaţiile de încălzire au pierderi de presiune (h) relativ mici, rezultând că sunt
de capacitate redusă. Ca urmare, în general, se utilizează câte un elevator la o
instalaţie de încălzire cu un consum maxim de căldură de cca. 1,163 MW
(1 Gcal/h).
SISTEME DE RACORDARE A CONSUMATORILOR DE CĂLDURĂ 1307
50 A D
Presiunea [mH2O] P
40 C 1
D'
B
2
30 B'
C' P'
20 A'
C
10 D P' B
D'
P B'
±0,0 C' 3
A A'
Fig. 18.7. Racordarea directă cu amestec prin pompe montate pe conducta de legătură:
1 – linia presiunii maxime admise; 2 – linia presiunii în „regim static”;
3 – pompa de amestec.
40 B
A
C B'
30 D 2
A D C' P 1
40
C B
30
B' 2
D' P'
20 A'
C B
10
B'
D' D
±0,0 C' P P'
A A'
Fig. 18.9. Racordare directă cu amestec prin pompe montate pe conducta de întoarcere:
1 – linia presiunii maxime admise; 2 – linia presiunii în „regim static”.
în sectoarele terminale ale reţelei termice, de regulă, are loc creşterea presiunii în
conducta de retur a instalaţiilor de încălzire. Existenţa în PT a pompei de amestec
pe conducta de retur permite totodată aplicarea unei scheme de automatizare mai
bună, cu menţinerea unui regim termic mai aproape de cel necesar.
Din punctul de vedere al alimentării cu energie electrică a pompelor, în varianta
cu pompa pe întoarcere a instalaţiei de încălzire, oprirea pompei conduce imediat la
creşterea presiunii în instalaţiile de încălzire. Dacă presiunea creşte peste valoarea
admisă de elementele de încălzire aceasta va provoca avaria lor.
Dezavantajul principal al acestor scheme este consumul mare de energie
electrică. De asemenea, necesită o gamă largă de pompe tipizate şi instalaţii de
protecţie adecvate. Astfel, trebuie avut în vedere că, indiferent de schema de
racordare a pompei de amestec, oprirea sa conduce la pătrunderea apei fierbinţi
direct în instalaţiile de încălzire, cu consecinţe grave. Ca urmare schema de
alimentare cu energie electrică a pompelor de amestec trebuie să asigure un grad
sporit de siguranţă. În plus, este necesar să se prevadă dispozitive de protecţie care
sa izoleze instalaţiile de încălzire de restul reţelei de apă fierbinte, pentru cazul
opririi pompelor.
În plus, pompele fiind pentru debite mici de cca. 5,6 kg/s (pentru sarcini termice
de încălzire ≤ 0,5 MWt, (0,4 Gcal/h) se instalează, de regulă, în clădirile
consumatorilor. Ca urmare, trebuie să fie silenţioase şi cu o fiabilitate mărită.
Pentru îmbunătăţirea acestei situaţii este recomandabilă realizarea unor staţii
centralizate de pompe, eventual în PT unde se prepară şi apă caldă, care au dat
rezultate bune în exploatare.
Ţinând seama de toate acestea şi în special datorită siguranţei sporite, necesară
la funcţionarea pompelor de amestec, poate apare oportună tehnico-economic
utilizarea schemelor combinate de racordare directă prin amestec.
5 5
1
6
3 4 10 10
7
2
9 8 11
a. b.
10
12
c.
18.2.3.1. Generalităţi
Racordarea instalaţiilor pentru prepararea a.c.c., la reţelele de apă fierbinte,
trebuie să ţină seama de următoarele aspecte specifice:
– conform STAS, a.c.c., impune realizarea unei temperaturi a acesteia de 60°C,
constantă în timp, independent de mărimea momentană a consumului, de
temperatura momentană a apei fierbinţi din reţeaua termică (RTP) şi de
temperatura apei reci utilizată în calitate de a.c.c.;
– a.c.c., impune respectarea condiţiilor de potabilitate, motiv pentru care în
calitate de a.c.c., se utilizează apa rece din reţeaua de apă potabilă;
– tot debitul consumat sub formă de a.c.c., nu se mai returnează la sursa de apă
rece, ea fiind evacuată la canal.
9
1
7
2 3
11
8
a. b.
apei calde sub valoarea minimă (40–45°C) şi când presiunea la aspiraţie este
maximă. Aceasta corespunde lipsei sau valorii minime a consumului de apă caldă.
Pompa este scoasă din funcţiune când temperatura apei în conducta de recirculare
depăşeşte valoarea de calcul (60°C).
Deoarece de multe ori această schemă de automatizare este nesigură în
funcţionare, impulsul pentru pornirea sau oprirea pompei de recirculare este bine să
fie dat de debitul de apă caldă consumată. Aceasta se explică prin faptul că timpul
de răcire al apei în conducta de recirculare este variabil şi dependent de diametrul
conductelor, starea izolaţiei termice a acestora şi temperatura mediului ambiant.
De asemenea, impulsul de presiune din conducta de apă rece este nesigur şi
variabil, presiunea aici depinzând de consumul de apă caldă şi de presiunea în
conducta de apă rece a oraşului, care în general este supusă la variaţii dese şi relativ
mari.
Pe baza noului mod de comandă a pompei de recirculare, ea va intra în
funcţiune când debitul de apă caldă scade sub o anumită limită (cu 10–15%) sub
cel normal. Funcţionarea pompei poate fi continuă sau întreruptă la atingerea
valorii minime impusă temperaturii apei (de ex. 45–50°C). În acest caz pornirea
periodică a pompei de recirculare este comandată de un releu de timp.
Ţinând seama de zgomotul produs, ca şi de întreţinerea pe care o necesită, se
recomandă ca pompele de recirculare să fie montate în punctele termice
centralizate, evitându-se amplasarea lor în clădirile consumatorilor.
O problemă deosebită pe care o ridică racordarea în sistem închis pentru
prepararea apei calde este aceea a coroziunii şi depunerilor în instalaţiile punctului
termic şi ale consumatorilor. Aceasta se datorează faptului că în circuitul secundar
al schimbătorului şi în instalaţiile de consum se utilizează apă rece netratată chimic
şi nedegazată. Din acest punct de vedere apa potabilă se poate clasifica astfel:
– foarte acidă, pentru o duritate până la 1,5 mVal/l;
– puţin acidă 1,5 – 3 mVal/l;
– duritate medie 3 – 6 mVal/l;
– dură 6 – 9 mVal/l;
– foarte dură peste 9 mVal/l.
Ţinând seama de acestea, schimbătorul pentru prepararea apei calde este
confecţionat din ţevi de alamă.
În scopul reducerii fenomenului de coroziune internă a instalaţiilor un rol
important îl are menţinerea constantă a temperaturii apei calde la valoarea de calcul
(60°C). O mărire a acestei temperaturi conduce la creşterea cantităţii de oxigen
degajat, intensificând procesul de coroziune. În cazul apei calde folosită în scopuri
industriale, pentru reducerea intensităţii coroziunii se introduce hidrazină. Aceasta
formează pe suprafaţa interioară a conductelor un strat hidrofob protector, care
reduce reacţia între metal şi O2 sau CO2 din apă.
Pentru reducerea efectului negativ al depunerilor pe suprafeţele interioare ale
ţevilor din preîncălzitor şi ale conductelor de apă caldă este necesară instalarea
unor filtre la intrarea apei reci în instalaţie şi curăţirea periodică a acesteia.
Din această cauză schimbătoarele de apă caldă se instalează cu rezervă, pentru a
SISTEME DE RACORDARE A CONSUMATORILOR DE CĂLDURĂ 1317
A
3 4
1
2
Fig. 18.13. Racordarea deschisă pentru prepararea apei calde: 1,2 – reţea de apă fierbinte de
ducere şi întoarcere; 3 – regulator de temperatură; 4 – vană; 5 – conductă de
recirculare a apei calde; A – punct de amestec.
Funcţionarea schemei din fig. 18.13. este: atâta timp cât temperatura apei din
reţeaua termică de întoarcere 2 este cel puţin egală cu aceea impusă de apa caldă
(60°C), consumul de apă caldă este asigurat integral din conducta de întoarcere,
prin vana 4 deschisă. În perioadele în care temperatura apei în conducta de retur
este mai mică de 60°C, consumul de apă caldă este asigurat prin amestecul în
1318 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
punctul A între apa din conducta de retur şi aceea din conducta de ducere.
Debitul de apă fierbinte preluată din conducta de ducere este reglat cu regulatorul
de temperatură 3, în funcţie de consumul de apă caldă, astfel încât în punctul A
temperatura de amestec să fie menţinută constantă la 60°C.
Acest mod de racordare impune completarea debitului de apă fierbinte luată din
reţea, pentru consumul sub formă de apă caldă, cu apa de adaos.
În sistemele deschise de alimentare cu apă caldă debitul de apă de adaos este
mult mai mare decât în sistemele închise, unde el reprezintă în general maxim
1-2% din debitul vehiculat; el poate atinge 40-50% la sistemele bitubulare,
sau chiar 100% la sistemul monotubular. Ca urmare, sursa de căldură trebuie să
asigure tratarea chimică (dedurizarea) şi degazarea unui debit de apă de adaos mult
mai mare.
Din punct de vedere hidraulic, sistemele deschise de preparare a apei calde se
caracterizează prin variaţii mari ale debitelor de apă vehiculate în reţea,
corespunzător consumului momentan de apă caldă.
Principalele avantaje ale sistemelor deschise de preparare a apei calde sunt:
a) instalaţiile aferente preparării apei calde sunt simple şi ieftine;
b) în funcţie de temperatura apei în conducta de întoarcere, atâta timp cât în
cursul anului este mai mare de 60°C, întregul consum de apă caldă este asigurat
numai din aceasta. În restul perioadei apa se prepară prin amestec. Ca urmare,
conducta de întoarcere se poate dimensiona pentru debite mai mici decât cele din
conducta de ducere, reducându-se investiţiile în reţea;
c) folosirea sistemului deschis de preparare a apei calde permite „recuperarea
căldurii” din apa rezultată de la instalaţiile de încălzire, ceea ce măreşte cantitatea
de căldură preluată util din apa fierbinte. De asemenea, este posibilă utilizarea
sistemului de transport monotubular (v. § 18.2.5.5.).
Una din condiţiile de bază impuse de racordarea deschisă este asigurarea
calităţilor igienico-sanitare şi biologice ale apei din reţea, corespunzător condiţiilor
impuse de folosirea sa ca apă caldă de consum. Aceasta necesită măsuri
suplimentare pentru tratarea, eventual în PT, a apei de reţea înainte de a fi utilizată
ca apă caldă, ceea ce impune investiţii şi cheltuieli suplimentare.
În vederea reducerii variaţiilor de debit în reţeaua de apă fierbinte, determinate
de variaţiile consumului de apă caldă, racordarea deschisă poate fi asociată cu
acumulatoare de apă caldă amplasate în PT.
18.2.4.1. Generalităţi
În cadrul sistemelor de alimentare centralizată cu căldură, cel mai adesea,
cererea de căldură are un caracter eterogen: în cazul consumatorilor urbani şi a
celor asimilabili acestora fiind vorba, în general, de încălzire (qi) şi căldură pentru
prepararea a.c.c. (qac), iar în cazul celor industriali mai poate apare cererea de
căldură pentru ventilare (qv). Ca urmare, cele două/trei categorii de consumatori se
racordează în cadrul aceluiaşi ansamblu de instalaţii, denumit punct termic sau
staţie termică.
Schemele de racordare utilizate în aceste cazuri, depind în primul rând de
sistemul folosit pentru prepararea a.c.c. (închis, deschis sau mixt) şi de numărul de
conducte folosite pentru transport. Ele cuprind, în general, atât instalaţiile de
racordare ale consumatorilor de încălzire, cât şi cele pentru prepararea a.c.c.
Schemele punctelor termice trebuie să ţină seama de următoarele caracteristici
generale:
– structura cererii totale de căldură pe care trebuie să o asigure un punct
termic (PT), sub aspectul raportului între valorile de calcul ale cererilor
componente; cel mai adesea de raportul între valorile de calcul ale cererii pentru
încălzire ( qic ) şi aceea pentru prepararea a.c.c. ( q acc
c
):
ρ t = q acc / qic ; (18.8)
– condiţiile diferite impuse de cele două cereri de căldură, regimului termic
al apei fierbinţi din RTP (la intrarea în PT): încălzirea impune un regim termic al
1320 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
apei fierbinţi, constant sau/şi variabil în cursul sezonului de încălzire (în funcţie de
tipul reglajului adoptat – v. cap.19.), în timp ce prepararea a.c.c. impune un regim
termic constant, la 65-70°C, pentru a putea asigura a.c.c. cu 60°C la consumatori;
– perioadele anuale de existenţă ale celor două cereri: în timp ce încălzirea
are un caracter sezonier (numai iarna), a.c.c. este tot timpul anului;
– nivelul de siguranţă impus de satisfacerea celor două categorii de cereri
de căldură: încălzirea poate accepta reduceri temporare (până la întreruperi totale)
ale debitului de căldură livrată din PT consumatorilor, cu condiţia ca în perioada
respectivă temperatura interioară să nu scadă sub o anume valoare limită impusă de
consumatori prin contractul încheiat cu furnizorul de căldură. În cazul a.c.c.,
teoretic nu se acceptă întreruperi, decât în cazuri accidentale. Ca urmare a acestor
condiţii, se poate spune că în schemele PT trebuie asigurată în primul rând cererea
de a.c.c. şi pe planul doi – cu caracter temporar – trebuie asigurată cererea de
căldură pentru încălzire;
– sub aspectul variaţiei în timp a celor două cereri, sunt deosebiri care
influenţează realizarea schemei PT, pe partea de a.c.c.: cu/fără instalaţii de
acumulare de a.c.c. în PT. Astfel, variaţia cererii de căldură pentru încălzire
depinde de variaţia temperaturii exterioare, cu o aplatisare şi decalaj în timp
– în cursul zilei – determinată şi funcţie de inerţia termică a clădirilor încălzite.
Spre deosebire de încălzire, cererea de a.c.c. variază de la oră la oră, cu o viteză şi
un gradient al variaţiei relativ mare;
– efectul creşterii numărului de consumatori racordaţi la acelaşi PT:
în cazul încălzirii practic, toate clădirile alimentate cu căldură din acelaşi PT au
aceleaşi caracteristici constructive, ceea ce determină aceeaşi comportare
– variaţie a cererii respective – în timp. Deci, în cazul încălzirii valoarea de calcul a
cererii totale de încălzire reprezintă suma valorilor de calcul ale consumatorilor
arondaţi aceluiaşi PT; consumul maxim de încălzire la nivelul PT creşte odată cu
creşterea numărului de consumatori racordaţi la acelaşi PT. În cazul consumului de
a.c.c., odată cu creşterea numărului de consumatori, curba sumă a consumului la
nivelul PT se aplatisează, datorită nesimultaneităţii consumurilor maxime ale
consumatorilor racordaţi la acelaşi PT. De aceea, în anumite scheme de PT,
dimensionarea pe parte de a.c.c. se face pentru consumul mediu zilnic de a.c.c.,
mai ales când se utilizează şi acumulatoare de a.c.c. încadrate în schema PT.
Ţinându-se seama de aceste aspecte, schemele PT diferă între ele din punctul de
vedere al numărului de trepte de preparare a a.c.c. (1-2 trepte) şi de poziţia acestora
faţă de sistemul de încălzire (în paralel, în serie sau mixt).
În general, în SACC din România, din cauza dificultăţilor tehnice apărute pe
parcursul exploatării, s-a renunţat la racordarea directă cu amestec a
consumatorilor de încălzire. Ca urmare, în toate schemele de PT şi MT
(module termice) s-a adoptat racordarea indirectă, motiv pentru care în continuare
discuţia are la bază această variantă.
SISTEME DE RACORDARE A CONSUMATORILOR DE CĂLDURĂ 1321
Gacc
tacc Atm
10
11 9 4
12 Va
Ga RT
8 CAr Cl t2
Gar,t8 A Gi,t3
13 Gii
GPT,t1
1 3 t7
t6
RD 6 7
2
t5 B t4 5
Fig. 18.14. Schema PT de racordare într-o treaptă paralel pentru prepararea a.c.c.:
1, 2 – reţea apă fierbinte (RTP); 3 – schimbător de căldură pentru încălzire;
4 – consumatori de căldură de încălzire; 5 – pompă de circulaţie; 6, 7 – reţea
apă caldă pentru încălzire; 8 – apă rece potabilă; 9 – schimbător de căldură
pentru prepararea a.c.c.; 10 – a.c.c.; 11 – consumatori de a.c.c.; 12 – acumulator
de a.c.c.; 13 – pompă apă rece; RT – regulator de temperatură pentru a.c.c.;
RD – regulator de debit pentru încălzire; CAr – contor de apă rece; Cl – clapetă
de siguranţă; Va – ventil de expansiune; Atm – atmosferă.
qi
Gi = [kg/s] , (18.26)
c ⋅ ∆t i
unde: qacc şi qi reprezintă valorile corespunzătoare diverselor regimuri
caracteristice de consum, expuse mai sus, în kWt; c – căldura specifică medie a
apei fierbinţi, pentru intervalul de temperatură ∆tacc, respectiv ∆ti, în kJ/kg.grad;
∆tacc, ∆ti – diferenţele de temperatură între care evoluează apa fierbinte în
schimbătorul pentru prepararea a.c.c. (9, în fig. 18.14.) şi respectiv pentru încălzire
(3, în fig. 18.14.), în condiţiile diferenţei minime de temperatură din graficul de
reglaj termic adoptat pentru încălzire ( ∆t acc = ∆t acc
m ,i
), respectiv în condiţiile de
calcul pentru încălzire ( ∆t i = ∆t ic = f (t ec )) .
Diferenţele ∆t acc
m .i
şi ∆t ic fiind date de:
∆t acc
m ,i
= t1m ,i − t 2m ,i [grde] , (18.27)
şi
∆t ic = t1c − t 4c [grde] , (18.28)
în care se consideră că t m ,i
2 ≈t m ,i
4 .
• Suprafeţele de schimb de căldură ale schimbătoarelor de încălzire (3) şi
pentru prepararea a.c.c. (9), se determină pentru valorile maxime sau de calcul ale
m ,i c
qacc şi respectiv qi şi valorile minime ale ∆t acc , respectiv de calcul, pentru ∆t i :
qic
S3 = c
[m2] , (18.29)
k 3 ⋅ ∆t i
şi :
M
q acc
S9 = m ,i
[m2] , (18.30)
k 9 ⋅ ∆t acc
• Avantajele schemei constau în: simplitate şi faptul că tot timpul anului cele
două categorii de consum sunt asigurate independent în orice moment. În plus
temperatura t1 de intrare în PT nu este influenţată de qacc , ci numai de graficul de
reglaj termic impus de qi.
• Dezavantajele schemei sunt determinate de faptul că în orice moment debitul
de apă fierbinte ( GPT ) la intrarea în PT, reprezintă suma debitelor necesare
încălzirii ( Gi ) şi preparării a.c.c. ( Ga ). Ca urmare valoarea maximă(de calcul) a
c
lui GPT reprezintă suma între ( Gic ) şi ( Gac ) (unde la PT fără acumulator de a.c.c.,
Gac = GaM = f (qacc
M
) , iar la PT cu acumulator, Gac = Gamd = f (q acc
md
) . În consecinţă
c
reţeaua termicǎ primarǎ din amonte de PT se va dimensiona pentru ( GPT ). În plus,
în cursul funcţionării, în orice moment τ, ( GPT (τ) = Gi (τ) + Ga (τ) ), vor apare
variaţii ale ( GPT ) determinate de suma variaţiilor independente ale ( Gi ) şi mai ales
ale ( Ga ), ceea ce determină un regim hidraulic variabil în RT din amonte de PT.
Introducerea acumulatorului de a.c.c. reduce gradul de variaţie a lui ( GPT ),
deoarece reduce gradul de variaţie al lui ( Ga ).
• Domeniul de utilizare a schemei: este cazul în general, al PT cu caracter
urban, unde ponderea consumului de căldură ( qacc ) faţă de cel pentru încălzire este
M
mic ( qacc / qic ≤ 0,2 ), dacă nu se foloseşte acumulator de a.c.c., sau pentru
M
( qacc / qic ≤ 0,3 − 0,4 ), în cazul utilizării acumulatorului. Se aplică la PT
industriale, cu acumulator de a.c.c., pentru că la consumatorii respectivi consumul
de a.c.c. are creşteri bruşte şi de mare amplitudine odată cu ieşirile din schimb ale
salariaţilor.
În general, pentru consumatorii urbani se aplică la PT mici
(la qPTc
≤ 1 − 2 MWt), cu ponderea mică a qacc faţă de qi , în limitele lui qacc
M
/ qic
prezentate mai sus.
Cota de debit de apă fierbinte aferentă preparării a.c.c. ( Ga ) din ( GPT ) este
determinată de poziţia regulatorului de temperatură (RT), care are rolul de a
menţine constantă temperatura a.c.c. la consumator ( t a.c.c. = ct ), independent de
mărimea momentană a consumului de a.c.c. ( Gacc (τ) ).
10
Gacc , tacc
11 9 Va 4
Ga te
8 CAr Cl 13 t1
t2 5 Gii
Gar,t8 t6 t7
RT 6
A GPT= Gi
GPT,t1 B t3 RD
1 2 D 3 7
Gi = GPT , t4
t5 ≡ t4
Fig. 18.15. Schema PT de racordare într-o treaptă serie pentru prepararea a.c.c.
Toate notaţiile idem fig. 18.14.; D – diafragmă de laminare; te – impuls de
temperatură exterioară.
qacc
t3 = t1 − (t1 − t5) ) ⋅ [oC] , (18.38)
qPT
în care:
qPT = qi + qacc [kWt] . (18.39)
Analizând simultan relaţiile (18.38) şi (18.39), rezultă că, în condiţiile
menţinerii constante a debitului de căldură intrată în PT (qPT ) şi a temperaturii
apei fierbinţi la intrarea în PT ( t1 ), dacă ( qacc ) creşte, atunci ( t3 ) şi ( qi ) scad.
Cu alte cuvinte, consumatorului de încălzire nu i se mai poate asigura o
temperatură interioară constantă ( tic ), conform STAS.
Ţinându-se seama de aceste aspecte funcţionale, legate de simultaneitatea
consumurilor de căldură qacc cu qi şi de efectul nefavorabil asupra încălzirii al
creşterii lui qacc , se pune problema – conform relaţiei 18.35 – a stabilirii valorii de
c
referinţă ( qacc ) şi a diferenţei de temperatură (t1 - t5) avută în vedere.
Astfel, valorile de calcul se vor stabili pe baza relaţiilor:
– pentru încălzire:
qic
Gic = [kg/s] , (18.40)
c ⋅ (t3c − t4c )
în care conform schemei, ( t 4c ≡ t5c ; t3c , t 4c ) sunt valorile de calcul corespunzătoare lui
( tec ) din graficul de reglare pentru încălzire:
– pentru a.c.c.:
md
qacc
G =
c
[kg/s] , (18.41)
c ⋅ (t1md − t 2md )
a
unde t1md şi t2md reprezintă valorile medii, conform graficului de reglaj termic
pentru încălzire, ale lui t1 şi t2 din cursul perioadei de încălzire (pentru temd ).
c
Ca urmare a acestui mod de dimensionare a lui GPT c
, dat de ( GPT = Gic + Gac )
în funcţie de valorile lui Gic şi Gac stabilite cu relaţiile (18.40) şi respectiv (18.41),
în cursul funcţionării pe timp de iarnă, apar două situaţii, în funcţie de valoarea
momentană a lui qacc ( q acc (τ)) faţă de qacc md
şi de valoarea momentană a lui
te ( te (τ)) faţă de temd :
dacă qacc ( τ) > qacc
md
, atunci:
a) pentru te (τ) > temd , rezultă că t1 ( τ) − t2 ( τ) < t1md − t2md , deci Ga ( τ) > Gac
(conform relaţiei 18.31). Atunci, în ipoteza reglajului calitativ la nivelul PT, adică
GPT (τ) = ct (τ) = GPT
c
, rezultă, conform relaţiei (18.28), că t3 ( τ) < t3 impusă de
1328 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
încălzire, ceea ce însemnă că qi (τ) < q (te (τ)) , adică ti < tic . Diferenţa
∆ti (τ) = tic − ti (τ) va creşte pe măsură ce te (τ) este mai mare faţă de temd ,
md
simultan cu creşterea lui qacc (τ) faţă de qacc .
În ipoteza reglajului mixt, sau cantitativ, la nivelul intrării în PT), creşterea
momentană a debitului Ga(τ) cu ∆Ga ( τ) = Ga ( τ) − Gac ) – poate fi preluată prin
creşterea lui GPT (τ) cu: ∆GPT (τ) = ∆Ga (τ) , care va compensa scăderea
temperaturii t3 ( τ) cu ∆t3 ( τ) = t3m − t3 ( τ) ;
b) pentru te (τ) < temd , rezultă că t1 (τ) − t2 (τ) > t1md − t2md , deci
Ga (τ) >< G , în funcţie de cât a crescut q acc (τ) faţă de q
c
a
md
acc : în ipoteza că
∆qacc (τ) = qacc (τ) − qacc
md
este compensată de scăderea ∆t e ( τ) = t emd − t e ( τ) , este
posibil ca qi ( τ) ≈ qi impusă în momentul respectiv de consumatorul de încălzire.
Dacă se aplică reglajul calitativ GPT ( τ) = ct = GPT
c
, atunci, în funcţie de
comparaţia între ∆qacc (τ) şi ∆t (τ) = t1 (τ) − t2 (τ) faţă de ∆t md = t1md − t2md , poate
apare o uşoară creştere a ti , dacă ( ∆qacc ( τ) < GPT
c
⋅ c ⋅ ∆t (τ) ) sau o mică reducere
a ti , dacă ( ∆qacc ( τ) > GPT
c
⋅ c ⋅ ∆t (τ) ).
În cazul reglajului mixt, ori cantitativ, la nivelul PT ( GPT (τ) = variabil),
diferenţele ∆qacc (τ) pot fi compensate prin variaţia debitului GPT ;
dacă qacc ( τ) < qacc
md
, atunci variaţiile diverselor mărimi sunt exact în sens
invers faţă de cazul anterior. În general, în acest caz, la reglarea calitativă
(GPT (τ) = ct (τ) = GPT
c
) apar supraîncălziri ale t i (t i (τ) > t ic ) . Evitarea acestor
diferenţe ale ti , faţă de tic , se poate realiza prin variaţia corespunzătoare a lui GPT ,
adică prin reglarea mixtă sau cantitativă.
• În concluzie, în cazul schemei din fig. 18.15., datorită treptei înaintaşe de
preparare a a.c.c., faţă de încălzire, variaţiile momentane ale cererii de a.c.c., faţă
de valoarea medie (de calcul), la nivelul consumatorului de încălzire, poate
conduce la subîncălziri, sau supraîncălziri, după cum este în momentul respectiv
temperatura exterioară, faţă de valoarea medie din sezonul de încălzire (temd ) şi în
funcţie de tipul reglajului adoptat în reţea (calitativ sau mixt).
Această schemă de racordare determină o influenţă negativă asupra asigurării
cererii de căldură a consumatorului de încălzire, ceea ce reprezintă principalul
dezavantaj al său. Ca urmare, schema respectivă se aplică în cazul unor PT cu
consum qacc mic faţă de qi . Pentru că diferenţele momentane ( ∆qi = qi ( τ) − qi
(conform graficului de reglaj)) pot fi compensate de inerţia termică a clădirii
SISTEME DE RACORDARE A CONSUMATORILOR DE CĂLDURĂ 1329
10
Gacc , tacc Va 4
11 te
12
RT1 t6
GaII Gii t7
Gi , t3 ≡ t1 5 6
GPT,t1 RD 7
1 t9 t2 3
GaII
2 t4
A
GPT,t5 RT2 GaI
8 9
Gacc ,t8
Fig. 18.16. Schema PT de racordare în două trepte serie-paralel pentru prepararea a.c.c.
Notaţiile: 1÷8 şi 10,11 idem fig. 18.14.; 9 – treapta I-a de preparare a a.c.c.;
12 – treapta a II-a de preparare a.c.c.
1330 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
adoptat, valoarea lui t4 (τ) = t4m , care corespunde temperaturii exterioare tex .
Simultan are loc aportul maxim al treptei a II-a. Adică la t4m (tex ) :
Cuprins capitol 18 – I –
qic
Gic = [kg/s] , (18.56)
c ⋅ (t 3c − t 4c )
în care t3c ≡ t1c şi qic = f (tec ) ;
– pentru a.c.c. în treapta a II-a:
c
q acc ,II
Gac,II = [kg/s] (18.57)
c ⋅ (t1 − t 9m )
m
t acc − t9m
,II = q acc ⋅
md md
q acc [kWt] (18.59)
t acc − t8
– în cazul inexistenţei acumulatorului:
c
q acc ,II = q acc
M
,II [kWt] (18.60)
unde:
t acc − t9m
,II = q acc ⋅
M M
q acc [kWt] (18.61)
t acc − t8
– pentru intrarea în PT:
c
G PT = Gic + Gac,II [kg/s] (18.62)
suprafeţele de transfer de căldură ale:
– schimbătorului de căldură pentru încălzire (3):
qic
Si = c
[m2] , (18.63)
k 3 ⋅ ∆t 3
unde k3 este coeficientul de transfer de căldură al schimbătorului (3), în funcţie de
c
tipul său constructiv, în kWt/m2 ·grd; ∆t 3 – valoarea diferenţei logaritmice de
temperatură pe schimbătorul de căldură (3), în condiţiile de calcul ( te = tec ) ale
graficului de reglare a regimului termic adoptat pentru încălzire;
– schimbătorului de căldură treapta I-a pentru a.c.c. (9):
M
q acc ,I
S acc,I = m
[m2] , (18.64)
k 9 ⋅ ∆t 9
1334 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
10
Gacc , tacc Va 4
11 te
12
Ga , t1
5
t6
Gii t7
RT1 GPT,t3 6
RD 7
1 GPT,t1 A D B
t9 3
2 RT2 t4
GPT,t4
GPT,t5 t5
GPT,t4
9
8
Gacc ,t8
Fig. 18.17. Schema PT de racordare în două trepte serie pentru prepararea a.c.c.
Notaţiile, idem fig. 18.16. Notă: RT2 este normal închis.
1336 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
md
q acc
Gac,II =
,II
[kg/s] ; (18.66)
c ⋅ (t1md − t9md )
– pentru intrarea în PT, conform relaţiei (18.62).
• Dimensionarea suprafeţelor de schimb de căldură ale:
– schimbătorului de căldură pentru încălzire (3), conform relaţiei (18.63);
– schimbătorului de căldură treapta I-a pentru prepararea a.c.c. (9), cu relaţia
(18.64);
– schimbătorului de căldură treapta a II-a pentru prepararea a.c.c. (12), cu:
md
q acc ,II
S acc,II = md
[m2] (18.67)
k12 ⋅ ∆t 12
md
în care ∆t 12 este diferenţa medie logaritmică de temperatură pe schimbătorul de
căldură (12), în condiţiile graficului de reglaj pentru încălzire, la temperatura
exterioară medie a sezonului de încălzire (t emd ) .
Este de urmărit ca: S acc,II / S acc,I = 3 / 4 ÷ 1 .
• Avantajul schemei două trepte serie pentru prepararea a.c.c. faţă de schema
două trepte serie - paralel îl constituie faptul că, – la funcţionarea fără corecţia
graficului de reglaj aferent încălzirii (varianta (a), de mai sus) – Gacc,II se reduce.
md
Aceasta are loc în urma faptului că el se determină funcţie de q acc ,II , în loc de
,II şi pentru diferenţa de temperatură (t1 − t9 ) care este mai mare decât
c md md
q acc
(t1m − t 9m ) .
În cazul adoptării graficului de reglaj corectat, faţă de cel pentru încălzire,
,II = 0 , adică reţeaua de apă fierbinte pentru
c
(varianta (b) de mai sus), debitul Gacc
alimentarea PT se dimensionează numai pentru GPT c
= Gic , deci avantajul prezentat
mai sus se amplifică.
• Dezavantajul schemei două trepte serie pentru prepararea a.c.c., faţă de
schema două trepte mixt, îl constituie faptul că, la funcţionarea cu corecţia
graficului de reglaj aferent încălzirii, creşterea temperaturii ( (t1 ) a apei fierbinţi
faţă de aceea necesară încălzirii, determină creşterea temperaturii apei fierbinţi în
conductele de ducere. Atunci când sursa de căldură este o CCG cu turbine cu abur,
cu contrapresiune, sau cu condensaţie şi priză reglabilă, această creştere a
temperaturii în conductele de ducere determină reducerea valorii medii anuale
– pentru sezonul de încălzire – a indicelui de cogenerare realizat, ceea ce înseamnă
reducerea producţiei anuale de energie electrică în cogenerare.
În plus, aplicarea schemei fără corecţia graficului de reglaj pentru încălzire se
bazează pe inerţia termică a clădirilor consumatorilor. Ca urmare, schema
M
respectivă este utilizată la PT cu valori mici ale raportului qacc / qic .
1338 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
10
Gacc , tacc Va 4
11 te
5
t6
Gii t7
A 6
GPT,t1 Gi,t1≡t3 7
1 RT1 3
Ga
2 RT2 t1 t4
GPT,t5 Gi
t4
B
GPT,t*4
8 Gacc ,t8 9
Fig. 18.18. Schema PT de racordare într-o treaptă serie, cu injecţie, pentru prepararea a.c.c.
Notaţiile, idem fig. 18.16., cu RT2 normal închis.
(t4) nu este suficientă pentru a asigura tacc la debitul necesar (Gacc), fie nu se poate
asigura toată qacc necesară consumatorului de a.c.c.
În aceste condiţii schimbătorul de căldură (9) este supus la trei tipuri de
regimuri:
a) regimul de vară (τ v ) , când toată cererea de căldură q acc (τ v ) este asigurată
de schimbătorul de căldură (9), pe seama debitului Ga (τ v ) , cu temperatura t1 (τv ) ,
iar Gi (τ v ) = 0 şi t 4 (τv ) = 0 , conform bilanţului termic:
q acc (τ v ) = Gacc (τ v ) ⋅ c ⋅ (t acc − t8 (τ v )) =
[kWt] . (18.68)
= Ga (τ v ) ⋅ c ⋅ (t1 (τ v ) − t5 (τ v ))
Din partea I-a a relaţiei (18.68), rezultă Gacc (τv ) :
q acc (τ v )
Gacc (τ v ) = [kg/s] , (18.69)
c ⋅ (t acc − t8 (τ v ))
în care t8 (τ v ) ≈ +15o C şi t acc ≠ f (τ v ) = 60 o C .
Din partea a doua a bilanţului termic dat de relaţia (18.68) rezultă:
t − t (τ )
Ga (τ v ) = Gacc (τ v ) ⋅ acc 8 v [kg/s] (18.70)
t1 (τ v ) − t5 (τ v )
în care t1 (τ v ) şi t5 (τ v ) sunt impuse de regimul termic al apei fierbinţi din reţea,
conform graficului de reglaj termic, cu condiţia ca:
t1 (τ v ) = t acc + 10 [°C] (18.71)
b) regimul de iarnă (τi ) , în timpul căruia, în funcţie de valorile simultane ale
Gi (τ i ) şi t 4 (τ1 ) , cu Gacc (τ i ) , pot apare două subregimuri caracteristice:
b.1) subregimul (τ1 ) , în care:
t 4 ≥ t acc + 10 [°C] (18.72)
simultan cu:
[qacc (τ1 ) = Gacc (τ1 ) ⋅ c ⋅ (t acc − t8 (τi ))] ≤
[kW] (18.73)
≤ (Gi (τ1 ) ⋅ c ⋅ (t 4 (τ1 ) − t5 (τ1 ))
În aceste condiţii toată cererea momentană de căldură q acc (τ1 ) este asigurată
prin recuperarea căldurii conţinută de apa fierbinte ieşită din schimbătorul de
căldură pentru încălzire (3), adică debitul de injecţie de apă fierbinte: Ga (τ1 ) = 0 .
Din prima parte a inecuaţiei (18.73), rezultă valoarea corespunzătoare
Gacc ( τ1 ) ; similară ca formă cu (18.70). Din a doua parte a lui (18.73) rezultă:
t − t (τ )
Gi ( τ1 ) = Gacc (τ1 ) ⋅ acc 8 i [kg/s] (18.74)
t 4 (τ1 ) − t5 (τ1 )
1340 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
– diferenţa:
''
q acc (τ 2 ) = qacc (τ 2 ) − qacc
'
(τ 2 ) [kWt] , (18.82)
unde:
c
– în cazul inexistenţei acumulatorului de a.c.c.: q acc = q acc
M
;
c
– în cazul existenţei acumulatorului de a.c.c.: q acc = q acc
md
.
• Avantajul schemei „o treaptă cu injecţie” pentru prepararea a.c.c. faţă de
schema „două trepte mixt”, este: investiţia în unicul schimbător de căldură (9)
pentru prepararea a.c.c. este mai mică decât aceea aferentă celor două schimbătoare
corespunzătoare celor două trepte de preparare a a.c.c. Aceasta este urmarea
suprapunerii a două cauze:
– la aceeaşi suprafaţă utilă totală de transfer de căldură, în general, investiţia
specifică în lei/m2 este mai mică în cazul realizării acesteia sub forma unui singur
schimbător, faţă de cazul realizării sub forma a două schimbătoare;
– în cazul schemei o treaptă cu injecţie, în perioada de iarnă (τ 2 ) , regimul
termic al debitului de injecţie t1 (τ 2 ) este mai mare decât temperatura (t2) cu care
apa fierbinte intra în schimbătorul (9), în cazul schemei două trepte mixt.
Ca urmare, conform relaţiei (18.87), diferenţa medie logaritmică de temperatură
m
∆t 9 pentru schimbătorul (9) (la schema o treaptă cu injecţie) este mai mare decât
m
∆t 12 (la schema două trepte mixt). Deci, surplusul de suprafaţă a schimbătorului
(9), pentru asigurarea funcţionării numai a acestuia în vederea preparării a.c.c., este
mai mică decât aceea a schimbătorului (12), al treptei a II-a de preparare a a.c.c. în
cazul schemei cu 2 trepte mixt.
• Domeniul de utilizare a schemei „o treaptă cu injecţie” este acelaşi cu cel
valabil în cazul schemei „două trepte mixt”.
Tabelul 18.2.a
Nr. Mărimea caracteristică Tipul punctelor termice
crt. O treaptă paralel pentru prepararea a.c.c. O treaptă serie pentru prepararea a.c.c.
1 2 3 4
1. Schema termică caracteristică. Fig. 18.14. Fig. 18.15.
2. Modul de racordarea al instalaţiilor de direct cu amestec, sau indirect direct cu amestec, sau indirect
încălzire.
3. Modul de racordare al instalaţiilor de închis o treaptă în paralel cu instalaţia de închis o treaptă în serie cu instalaţia de
preparare a.c.c. încălzire încălzire
4. Elemente de regim termic şi de debite t1≡t3=f(qi(τ)) t1≥t3 când qacc≥0
caracteristice schemei. GPT=Gi+Ga GPT≡Gi
pentru:
Intervalul de variaţie a cererii de t ex ≥ t e ≥ t ec ,
5.
încălzire în perioada de încălzire: qi(τi).
qim ≤ qi (τ) ≤ qic
0 ≤ qacc (τ) ≤ q acc
c
indiferent de iarnă/vară, 0 ≤ qacc (τ) ≤ q acc
c
indiferent de iarnă/vară,
Intervalul de variaţie a cererii de căldură unde: unde:
6.
pentru a.c.c.: qacc (τ).
c
- cu acumulator de acc: q acc = q acc
md c
q acc = q acc
M
c
- fără acumulator de acc: q acc = q acc
M - Nu foloseşte acumulator de a.c.c.
1344 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
termic
regimul ((t1c ≡ t 3c ) şi t 4c ) = f (t ec ) (t 3c şi t 4c ) = f (tec )
încălzire termic
debit de q ic q ic
Gic = Gic =
apă fierbinte c ⋅ (t 3c − t 4c ) c ⋅ (t 3c − t 4c )
Valorile de a) fără acumulare: q acc c
= q acc
M
; md
dimensionar debit termic q acc
8.
e b) cu acumulare: q acc = q acc
c md
apă md
fierbinte b) cu acumulare: G c = q a
c ⋅ (t − t 2m )
a m
1
1346 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
(t , t ) = f (q (t ))
c
1
c
5
c
i
c
e (t1c , t 5c ) = f [( q ic (t ec )) + q acc
md
],
total regimul
(t1m , t 5m ) = f (q im (t ex )) cu condiţia: t1m ≥ t acc +(5 - 10°C)
PT termic
cu condiţia: t1m ≥ t acc +(5 - 10°C)
debit de c
a) fără acumulare: G PT = Gic + GaM (q acc
M
) c
G PT = Gic + Gac ( q acc
md
)
apă
fierbinte
c
b) cu acumulare: G PT = Gic + Gamd (q acc
md
)
qic qic
S3 = c
S3 = c
încălzire k 3 ⋅ ∆t i k 3 ⋅ ∆t i
c c
unde: ∆t i = f (t3c , t 4c , t6c , t7c ) = f (t ec ) . unde: ∆t i = f (t3c , t 4c , t6c , t7c ) = f (t ec ) .
M M
Valorile de di- a) fără acumulator de a.c.c.: S = q acc q acc
S9 =
mensionare ale 9 m m
9. k 9 ⋅ ∆t 9 k 9 ⋅ ∆t 9
schimbătoarelor de md m
căldură pentru: b) cu acumulare de a.c.c.: S = q acc unde: ∆t 9 = f (t1m , t 2m , t8 , t acc )
a.c.c. 9 m
k 9 ⋅ ∆t 9 pentru (t1m , t 2m ) = f (t ex )
m
unde: ∆t 9 = f (t1m , t 2m , t 8 , t acc ) ,
pentru (t1m , t 2m ) = f (t ex )
SISTEME DE RACORDARE A CONSUMATORILOR DE CĂLDURĂ 1347
Notă: notaţiile din tabelul 18.2 corespund celor din fig. 18.14. ÷ 18.18. şi din relaţiile (18.9) ÷ (18.87).
1348 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
Tabelul 18.2.b
Nr. Mărimea caracteristică Tipul punctelor termice
crt. Douǎ trepte serie-paralel pentru O treaptă serie cu injecţie pentru
prepararea a.c.c. prepararea a.c.c.
1 2 3 4
1. Schema termică caracteristică. Fig. 18.16. Fig. 18.18.
2. Modul de racordarea al instalaţiilor de direct cu amestec sau indirect direct cu amestec sau indirect
încălzire.
3. Modul de racordare al instalaţiilor de închis două trepte în serie pentru prepararea închis o treaptă în serie cu instalaţia de
preparare a.c.c. a.c.c.: treapta I, în serie şi treapta a II-a în încălzire, cu injecţie de apă fierbinte,
paralel cu instalaţia de încălzire pentru prepararea a.c.c.
ti≡t3=f(qi(τ)) ti≡t3≠f(qi(τ)) şi (qi(τ))
GPT=Gi+GaII GPT≥Gi când, qaccI ≥qacc(τ2)
Elemente de regim termic şi de debite în care: GPT=Gi+Ga , unde
4.
caracteristice schemei. Gi=f(τi) şi Ga=f(t4(τi)) şi
qacc(τi)≥qacc(τ2) simultan cu
t4(τi)≤60+10
pentru:
Intervalul de variaţie a cererii de t ex ≥ t e ≥ t ec ,
5.
încălzire în perioada de încălzire: qi(τi).
qim ≤ qi (τ) ≤ qic
SISTEME DE RACORDARE A CONSUMATORILOR DE CĂLDURĂ 1349
unde: q acc (τ) = q acc,I (τ) + q acc,II (τ) 0 ≤ q acc ,inj (τ) ≤ q acc
c
,inj (τ)
,
Intervalul de variaţie a cererii de căldură când: qacc,I = Max, atunci qacc,II = min şi invers. unde: q acc (τ) = q acc,I (τ) + q acc,inj (τ)
6. Pentru PT:
pentru a.c.c.: qacc (τ). când: qacc,I = Max, atunci qacc,inj = min şi
, II = q acc, II
- cu acumulator de acc: q acc c md ;
invers.
Pentru PT:
, II = q acc, II
c
- fără acumulator de acc: q acc M .
,inj = q acc ,inj
c md
- cu acumulator de a.c.c.: q acc ;
pentru (t 4m , t 5m , t ) = f (t ex ) ;
m
9
pentru: (t1m , t 4m , t 5m ) = f (t ex ) .
c
- treapta a II-a de a.c.c.: S = q acc,II ,
12 m
k12 ⋅ ∆t 12
m
unde: ∆t 12 = f (t , t , t , t acc ) ,
m
4
m
2
m
9
Notă: notaţiile din tabelul 18.2 corespund celor din fig. 18.14. ÷ 18.18. şi din relaţiile (18.9) ÷ (18.87).
SISTEME DE RACORDARE A CONSUMATORILOR DE CĂLDURĂ 1355
Tabelul 18.2.c
Nr. Tipul punctelor termice
Mărimea caracteristică
crt. Două trepte serie-serie pentru prepararea a.c.c.
1 2 3
1. Schema termică caracteristică Fig. 18.17.
2. Modul de racordare al instalaţiilor de încălzire direct cu amestec sau indirect
închis două trepte în serie cu instalaţia de încălzire, pentru
3. Modul de racordare al instalaţiilor de preparare a a.c.c. prepararea a.c.c.;
două trepte în serie pe partea de a.c.c.
a) fără corecţia graficului de reglaj termic al încălzirii:
t1≥t3 când qacc,II≥0, unde:
t1=f(qi(τ)) şi GPT=f(qi(τ)+qacc,II(τ))
4. Elemente de regim termic şi de debite caracteristice schemei
b) cu corecţia graficului de reglaj termic al încălzirii:
t1≥t3 când qacc,II≥0, unde:
t3=f(qi(τ)) şi GPT=f(qi(τ))
pentru:
Intervalul de variaţie a cererii de încălzire în perioada de t ex ≥ t e ≥ t ec ,
5.
încălzire: qi(τi).
qim ≤ qi (τ) ≤ qic
0 ≤ qacc (τ) ≤ q acc
c
indiferent de iarnă/vară,cu:
Intervalul de variaţie a cererii de căldură pentru a.c.c.: 0 ≤ q acc,I (τ) ≤ q acc
M
,I
şi 0 ≤ q acc,II ( τ) ≤ q acc
c
, II
6.
qacc(τ). unde: q acc (τ) = q acc,I (τ) + q acc,II (τ)
când: qacc,I = Max, atunci qacc,II = min şi invers.
1356 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
,I = q acc,I , II = q acc, II
c
unde: q acc M c
şi q acc M ,
în care:
q acc ,I ( τ v ) = G acc ( τ v ) ⋅ c ⋅ (t 9 ( τ v ) − t 8 ( τ v )) = G PT ( τ v ) ⋅ c ⋅ (t 4 (τ v ) − t 5 (τ v ))
şi
vara cu durata (τv) q acc ,II ( τ v ) = G acc ( τ v ) ⋅ c ⋅ (t acc − t 9 ( τ v )) = G a ⋅ c ⋅ (t1 ( τ v ) − t 2 (τ v )) ,
pentru: tacc = 60°C;
t9(τv) = t4(τv) -10;
t8(τv) = +15°C şi qi(τv) =0.
Ca urmare:
Regimuri caracteristice de GPT ( τv ) ≡ Ga (τ v ) = f (qacc (τ v )) şi qi(τv)=0.
7.
funcţionare
a) qim (t ex ) ≤ qi (τi ) ≤ qic (t ec ) ,
unde:
qi (τ i ) = Gi (τi ) ⋅ c ⋅ (t3 (τi ) − t 4 (τ i )) ,
în care: Gi(τi)≡GPT(τi) şi: t3(τi) ≤ t1(τi),
după cum qacc,II(τi) ≥ 0 adică Ga(τi) ≥ 0;
iarna, cu durata (τi) b) 0 ≤ q acc (τ i ) ≤ q accc
,
unde: q acc (τ i ) = q acc ,I (τ i ) + q acc ,II (τ i ) = G acc (τ i ) ⋅ c ⋅ (t acc − t 8 (τ i )) ,
iar:
t ( τ ) − t 8 ( τ i ) şi t − t (τ )
q acc ,I ( τ i ) = q acc (τ i ) ⋅ 9 i q acc ,II ( τ i ) = q acc ( τ i ) ⋅ acc 9 i ,
t acc − t 8 ( τ i ) t acc − t8 ( τ i )
SISTEME DE RACORDARE A CONSUMATORILOR DE CĂLDURĂ 1357
Notă: notaţiile din tabelul 18.2 corespund celor din fig. 18.14. ÷ 18.18. şi din relaţiile (18.9) ÷ (18.87).
1360 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
GPT/Gi
1
3,0
4
2
2,0
3 5
6
1,0 7
Fig. 18.19. Variaţia raportului GPT/Gi în funcţie de ponderea consumului de apă caldă şi
schema de preparare a apei calde: 1 – o treaptă paralel fără acumulare; 2 – idem
1 cu acumulare; 3 – o treaptă serie; 4 – două trepte mixt fără acumulare;
5 – două trepte mixt cu acumulare; 6 – două trepte serie cu grafic pentru
încălzire; 7 – idem 6, cu grafic de reglaj corectat.
tac
tr.II R
RRAE
S VE Ac RDT
Pc2
reţea
exterioară
Pc3
A Pc1 tr.I
tar
Fig. 18.20. Schema de preparare a apei calde de consum pe baza energiei solare, având ca
sursă auxiliară un punct termic centralizat – clasic –: S – panouri (captatoare)
solare; VE – vas de expansiune; Ac – acumulatoare de apă cadă;
Pc1, Pc2 – pompe de circulaţie; Pc3 – pompe de circulaţie din circuitul de captare
a energiei solare.
1362 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
M
cererilor urbane de căldură (manifestată prin raportul qacc / qic ), gradul de aplicare
al acestor sisteme de transport cu PT aferente, s-a redus sensibil.
Pe de altă parte, odată cu scăderea disponibilităţii pe termen lung (de peste
15 - 20 ani) a asigurării gazului metan pentru mari CCG, simultan cu creşterea
spectaculoasă a preţului său şi cu creşterea totodată a costului conductelor
preizolate, este posibilă schimbarea conceptului actual de realizare a sistemelor de
transport a căldurii. Aceasta poate avea loc determinat de natura surselor de energie
primară folosite în viitoarele surse de producere a căldurii bazate, de exemplu, pe
utilizarea cărbunilor şi/sau a energiei nucleare. Asemenea surse de energie primară
pot scoate sursele de producere a căldurii în afara zonelor urbane, mărind
semnificativ distanţele de transport ale căldurii.
Ţinându-se seama de aceste aspecte, s-a considerat utilă prezentarea în
continuare a acestor tipuri de scheme de PT, specifice altor sisteme de transport a
căldurii, diferite de sistemele bitubulare închise de apă fierbinte. Totodată, prin
evidenţierea condiţiilor specifice de funcţionare, cu avantajele, dezavantajele şi
restricţiile impuse în aplicare, aceste scheme pot constitui un material util pentru
găsirea unor alte soluţii hibrid, cu o eficienţă tehnico – economică sporită şi cu un
grad sporit al calităţii alimentării cu căldură a consumatorilor de încălzire şi a a.c.c.
a b c d e
6 10 15
5
14
11
7
8 9
D 13 16
RD RD RD 17 RT
RD 12 12
4
t1,G1 t2 t1 t2 t1 t2 t1 t2
1
t3,Ga RP t3
2
t5,Gi+Ga t4
3
qamd
G2c = Gac = [kg/s] ; (18.89)
ca (t3 − t4 )
– în conducta 3 comună:
G = Gic + Gac
c
3 [kg/s] (18.90)
unde qic este valoarea de calcul a consumului de căldura pentru încălzire, în kW;
q amd – consumul mediu săptămânal de căldură sub formă de apă caldă, în kW;
t1c , t 2c – temperatura apei fierbinţi la intrarea şi ieşirea din instalaţiile de încălzire,
în condiţiile de calcul t ec , în °C; t3 – temperatura apei din reţea pentru prepararea
apei calde, fiind constantă în timp (t3 ≅ 60 o C) ; t4 – temperatura apei de retur de la
instalaţia de preparare a apei calde, având o valoare constantă în timp, pentru un
anumit consum de apă caldă.
Temperatura apei în conducta de retur 3 comună, se obţine din bilanţul termic în
punctul de amestec A:
Gi ⋅ t2 + Ga ⋅ t4 = (Gi + Ga ) ⋅ t5 (18.91)
de unde:
Gi ⋅ t2 + Ga ⋅ t4
t5 = [°C] . (18.92)
Gi + Ga
În ipoteza reglajului calitativ pentru încălzire (Gi = Gic = ct în cursul perioadei
de încălzire), în conducta comună de retur debitul va varia în limitele:
Gic ≤ G3 ≤ Gic + Gac
determinate de variaţiile debitului Ga pentru prepararea apei calde.
a b c
9 9 9
7 7 7
8 8 8
6 6 6
RD 4 4
4 4
C C
A B5 A B5 A B5
RT RT RT D
3 RD 3 3
1
2
Ca urmare a poziţiei relative între RD şi RT, debitul de apă fierbinte (Gi) pentru
încălzire este independent de cel pentru prepararea apei calde Ga' . Debitul total de
apă fierbinte (GPT) intrat în punctul termic, reprezintă în orice moment suma celor
două debite (G PT = Gi + Ga' ) .
Elementele de calcul pentru dimensionarea PT, sunt prezentate în continuare,
avându-se în vedere schema de calcul din fig. 18.23. După cum rezultă din aceasta,
prin aplicarea schemei independente are loc o creştere a valorii de calcul a
debitului de apă în conducta de ducere a reţelei termice, ceea ce determină
creşterea diametrului reţelei termice, a cheltuielilor de construcţie ale acesteia şi a
transportului (creşte consumul de energie pentru pompare).
t2 t3
ta
Ga G"a Gi Gi
C
A G'a
B
G'PT
t1 GPT t3
a debitului de apă fierbinte din reţea este mai mică decât în cazul racordării
independente. Aceasta permite dimensionarea cu diametre mai mici a reţelei de
ducere, reducând cheltuielile de construcţie aferente şi cele pentru transportul apei.
De asemenea, din punct de vedere hidraulic, sistemul de alimentare cu căldură are
în timp o stabilitate hidraulică mai mare, deoarece intervalul de variaţie a debitului
GPT în reţea este mai mic.
Deoarece aceste avantaje sunt obţinute pe seama reducerii temporare a cantităţii
de căldură primită de consumatorii de încălzire, pentru a reduce acest efect se poate
proceda ca şi în cazul PT două trepte serie cu corecţia graficului de reglaj:
când consumul momentan pentru apa caldă (qa) este mai mare decât cel de calcul
qac , se poate mări temperatura apei de reţea la intrarea în PT, de la valoarea t1
impusă de încălzire, la valoarea t1' .
În ipoteza existenţei la majoritatea punctelor termice a aceleiaşi structuri a
sarcinii termice (acelaşi raport ρ PT = q aM / qic ), rezultă că în cursul zilei debitul de
apă GPT în reţea variază aproximativ între aceleaşi limite la toţi consumatorii.
În aceste condiţii se poate renunţa la regulatorul de debit RD şi introduce în schimb
diafragmele de laminare D, ca în fig. 18.22.,c. Acestea au rolul de a mări
stabilitatea hidraulica a sistemului, prin introducerea unor rezistenţe locale
suplimentare la acele PT unde raportul ρ PT este diferit de cel considerat pentru
majoritatea PT.
• Calculul principalelor elemente ale schemei de PT independente –
fig.18.22.,a.
Valoarea de calcul (maximă) a debitului de apă fierbinte din reţea Gic pentru
încălzire se determină pentru condiţiile temperaturii exterioare minime de calcul
tec , cu relaţia:
qic
Gic = [kg/s] (18.93)
ca (t1c − t8c )
unde t1c şi t3c sunt valorile de calcul ale temperaturilor apei fierbinţi din conducta
de ducere, respectiv de întoarcere, în °C.
Stabilirea valorilor de calcul ale debitelor de apă din reţea Ga'c şi Ga''c se face
ţinând seama de valoarea maximă a debitului de apă caldă Gac necesar consumului
şi de proporţia în care se face amestecul în punctul A, între cele două debite Ga' şi
Ga' ' .
SISTEME DE RACORDARE A CONSUMATORILOR DE CĂLDURĂ – SRC 1369
Proporţia necesară între debitele de apă caldă din conducta de ducere Ga' şi cel
din conducta de întoarcere Ga' ' depinde de temperatura t3 şi t1 a apei din reţea şi
este stabilită de regulatorul de temperatură RT.
În cursul funcţionării, atât timp cât temperatura t3 ≥ t a (ta fiind temperatura apei
calde de consum, constantă la valoarea de calcul de 60°C) şi debitul Gi ≥ Ga ,
atunci întregul consum de căldură sub formă de apă caldă este asigurat din
conducta de întoarcere de la încălzire, adică Ga = Ga'' . Pentru perioadele de timp în
care t3 < t a , sau chiar la t3 ≥ t a dar Gi < Ga, consumul de apă caldă este asigurat
prin amestecul în punctul A între Ga' ' cu temperatura t3 şi Ga' cu temperatura t1.
Valoarea maximă a debitului Ga' va avea loc (în cazul reglajului calitativ pentru
încălzire Gi = const = Gic ) pentru valoarea minimă a temperaturii t3.
Notând cu β raportul:
Ga'
β= (18.94)
Ga
atunci:
Ga' = β ⋅ Ga [kg/s] (18.95)
Ga'' = (1 − β)Ga [kg/s] (18.96)
Din bilanţul termic în punctul de amestec A, rezultă:
t −t
β= a 3 (18.97)
t1 − t3
Valoarea maximă a lui β are loc pentru valorile minime ale temperaturilor t3 şi
t1, adică:
t a − t3m
βM = (18.98)
t1 − t3m
unde t1m şi t3m sunt valorile minime din cursul perioadei de încălzire ale
temperaturilor t1 şi t3 .
Atunci, din relaţia (18.95) rezultă valoarea de calcul a debitului Ga'c :
Ga'c = Gac ⋅ β M [kg/s] (18.99)
Valoarea de calcul a consumului de apă caldă este:
q ac
Gac = [kg/s] (18.100)
ca (t a − t ar )
în care qac este valoarea de calcul considerată pentru consumul de căldură sub
formă de apă caldă, în kW; tar – temperatura apei reci din conducta de apă potabilă,
în °C.
1370 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
unde valoarea maximă a debitului Ga' ' are loc pentru valoarea minimă a lui β, adică
atunci când tot consumul de apă caldă Ga este asigurat din conducta de întoarcere
de la încălzire:
Ga' ' M = Gac [kg/s] (18.106)
şi atunci inegalitatea (18.105) devine:
Gic − Gac ≤ G PT
'
≤ Gic (18.107)
Din această ultimă inegalitate rezultă condiţia de eficienţă maximă a soluţiei de
racordare deschisă; ea este eficientă atâta timp cât consumul de căldură pentru
încălzire necesită un debit Gic ≥ Gac . Sub aceste limite racordarea deschisă îşi
reduce eficienţa tehnico – economică.
SISTEME DE RACORDARE A CONSUMATORILOR DE CĂLDURĂ – SRC 1371
a b c
1 1 1
D
RT RT RT
RD
'
G PT = G PT
c
− Gr [kg/s] (18.110)
unde Gr este debitul de apă caldă preluat din conducta de întoarcere.
1374 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
Acest regim este posibil atâta timp cât debitul maxim de apă caldă necesar este:
GrM ≤ G PT
c
' , deci Gr ≤ Gi . Pentru cazurile în care Gr > Gi în punctul termic
M c M c
este necesar un debit de apă fierbinte GPT mai mare decât Gic cu cota necesară
consumului maxim de apă caldă;
t4 t5
ta
t3 GPT GPT
Gr t2
A
Gr
t5
Ga
t1 G'PT
GPT
unde t1m , t 2m , t5m sunt valorile minime ale temperaturilor t1, t2 şi t5 din cursul
perioadei de încălzire.
Acest mod de dimensionare este făcut în ipoteza că în cursul sezonului de
încălzire debitul de apă GPT = ct = G PT c
şi este egal cu cel pentru încălzire.
În asemenea condiţii, ca şi în cazul schemei bitubulare închise cu două trepte serie,
este necesară corecţia graficului de reglaj aferent încălzirii, adică este necesar ca
t1 > t3. Determinarea temperaturii t1m necesară pentru a realiza temperatura t3m în
condiţiile consumurilor (qim + qaM ) , rezultă din bilanţul termic scris în punctul A al
schemei din fig.18.25., pentru aceste condiţii:
t 2m ⋅ Gac + t1m (G PT
c
− Gac ) = G PT
c
⋅ t 3m (18.114)
de unde rezultă:
G c ⋅ t m − Gac ⋅ t 2m
t1m = PT c3 [°C] (18.115)
G PT − Gac
Înlocuind în relaţia (18.115) pe Gac din (18.113) rezultă valoarea lui t1m
necesară pentru a asigura cele două consumuri de căldură. Diferenţa: t1m − t3m = δ1M
este valoarea maximă a corecţiei temperaturii t1 a graficului de reglaj pentru sarcina
termică sumă, încălzire şi apă caldă.
Suprafaţa de schimb de căldură a schimbătorului 1 se calculează pentru
condiţiile în care aportul termic al acestuia este maxim adică pentru valorile
minime ale temperaturilor t1, t2 şi t5 şi valoarea maximă a cantităţii de căldură
cedată q aM .
În cazul schemelor 18.24., b şi c, lipsa regulatorului de debit RD nu mai permite
menţinerea constantă a debitului de apă de reţea GPT aferent punctului termic, ci a
debitului aferent încălzirii Gi = ct = Gic . Valoarea de calcul a acestuia se determină
conform relaţiei (18.109).
qic
Gic = [kg/s] (18.116)
ca (t1c − t5c )
Regimul de funcţionare al schimbătorului înaintaş de preparare a apei calde este
acelaşi cu cel descris mai sus. Ca urmare:
qamd
Gac = [kg/s] (18.117)
ca (t1md − t 2md )
unde:
q amd = G rmd ⋅ c a (t a − t 5md ) [kW] (18.118)
Cuprins capitol 18 – II –
18.2.4.5. Schema de racordare în două trepte serie pentru prepararea a.c.c. ........1335
18.2.4.6. Schema de racordare într-o treaptă serie cu injecţie, pentru prepararea
a.c.c. .....................................................................................................................1338
18.2.4.7. Analiza comparativă a schemelor PT ....................................................1342
18.2.4.8. Domeniile de utilizare a diverselor scheme de PT ................................1360
18.2.4.9. Schema de PT urbane, cu prepararea a.c.c. pe baza energiei solare ......1361
18.2.5. Scheme combinate pentru racordarea instalaţiilor de încălzire şi preparare a
a.c.c., în alte tipuri de sisteme de transport ..............................................................1362
18.2.5.1. Aspecte generale....................................................................................1362
18.2.5.2. PT în sisteme tritubulare închise ...........................................................1363
18.2.5.3. PT în sisteme bitubulare deschise ..........................................................1365
18.2.5.4. PT în scheme bitubulare mixte ..............................................................1371
1376 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
t a − t5md
Gac = Grmd ⋅ [kg/s] (18.119)
t1md − t 2md
în care: q amd este consumul mediu de căldură pentru prepararea apei calde, în kW;
Grmd – debitul mediu de apă caldă consumată, în kg/s; t1md , t 2md , t 5md – valorile
medii pentru perioada de încălzire ale temperaturilor t1 , t 2 şi respectiv t 5 .
În condiţiile inexistenţei regulatorului de debit pentru încălzire, deci fără
corecţia graficului de reglaj pentru încălzire, debitul de calcul al apei de reţea care
intră în PT este:
c
G PT = Gic + Gac [kg/s] (18.120)
La creşterea sarcinii pentru alimentarea cu apǎ caldă va creşte debitul de apă Ga
şi deci şi GPT, care trece prin instalaţia de încălzire, simultan cu reducerea
temperaturii t3 faţă de t1 (în condiţiile temperaturii exterioare t ec , t 3c = t1c ).
La reducerea sarcinii pentru alimentarea cu apă caldă, în sistemul de încălzire va
circula un debit mai mic de apă, dar cu o temperatură t3 mai mare; valoarea
temperaturii t3 fiind dată de bilanţul termic în punctul A, conform relaţiei (18.116)
scrisă pentru un regim oarecare:
t 2 ⋅ Ga + t1 (G PT − Ga )
t3 = [°C] (18.121)
G PT
Rezultă că în cazul acestor două scheme (b şi c) în toate regimurile în care
există consum de apă caldă (Ga>0), debitul de apă vehiculat în sistemul de încălzire
va creşte (GPT > Gi).
În orice caz, variaţiile de debit GPT în cursul sezonului de încălzire sunt mult
mai mici decât în cazul sistemului deschis, el fiind cuprins între limitele:
– pentru conducta de ducere: Gic ≤ G PT ≤ Gic + Gac
– pentru conducta de întoarcere: Gic − Gr ≤ G PT
'
≤ Gic + Gac − Gr
• Schema deschis - închis este o altă variantă pentru sistemele bitubulare
mixte, după cum rezultă din fig. 18.26.
Ea constă în preîncălzirea apei reci cu temperatura tr, într-un preîncălzitor 1, cu
apă care a fost folosită în instalaţia de încălzire.
Apoi, în funcţie de temperatura t a' realizată prin preîncălzire, ea este utilizată
direct sub formă de apă caldă (dacă t a' = t a ) sau este amestecată cu o cotă Ga de
apă din reţeaua termică de ducere (dacă t a' < t a ). Debitul de apă Ga luat din
conducta de ducere este stabilit de regulatorul de temperatură RT.
Faţă de sistemul deschis clasic, sistemul deschis - închis prezintă următoarele
avantaje:
a) reduce debitul de apă din conducta de întoarcere şi debitul de apă de adaos
pentru compensarea debitului de apă caldă consumată;
SISTEME DE RACORDARE A CONSUMATORILOR DE CĂLDURĂ 1377
t2
ta t3
RT Ga Gc t1
A t'a
t1,GPT Gi Gi
t5,Gi
t4
tr,Gr 1
a b c
R A A
V V
M CR RT
M
P M
ar CR ar
RT2
RT
A RT1
RD
a b
CR RT2 RT1
RT
CR
2 RD
1 RD1 3 8
9
7
6
4 5
v qr
te
8 9 5 6
7
ta ta 3 4
10
7 RD
RT2 1
RT3
CC
RT1
CR 2
7
ta ta 10
3
7 RT4 12
RD
RT2
RT3
11 11
CC
RP
RT1
CR 2
a b c d e
C R C A AT AT
CO
IRR S S CO CO
CO CO RC RC
P2 RC IRR M
VR VR VR VR TC
RC
I P P P P
P1
CR CR CR CR CR
II
cei pentru care este dimensionat aparatul consumator. În cazurile în care presiunea
aburului impusă de aparatul consumator este mai mare decât aceea din reţea, se pot
utiliza termocompresoare mecanice. Acestea pot fi antrenate electric, ca în
fig. 18.31.,e, sau cu turbină. Amplasarea termocompresorului la consumator sau la
sursă depinde de parametrii aburului necesar tuturor consumatorilor. Astfel, atunci
când marea majoritate a acestora necesită o presiune mai mare decât aceea
disponibilă în reţea, ridicarea ei se face cu compresor amplasat la CCG.
Acesta poate fi mecanic sau cu jet, ca în fig. 18.32.
Cz
T I
AT
Cj CO
RC
PC
SC CR
II
Pal Pad
A
R AC
V A
CO
I
CR Ij
Ar
E
a b c
caldă de consum se prepară după schema deschisă, folosind apa caldă (schema a)
sau condensatul (schema b) care rezultă din aparatele de încălzire. Pentru
consumatorii numai de apă caldă se foloseşte schema c, unde cu ajutorul
ejectorului E se realizează apă de consum. În vederea menţinerii constante a
temperaturii apei calde, în funcţie de mărimea consumului, se foloseşte
introducerea prin barbotare a aburului în acumulatorul A.
18.4.1. Generalităţi
Modulele termice (MT), întâlnite şi sub denumirea de puncte termice compacte
pentru încălzire şi a.c.c., sau puncte termice individuale (descentralizate), sunt o
alternativă la punctele termice centralizate (clasice) – (PT). Ca urmare, ele
reprezintă tot interfaţa dintre instalaţiile consumatoare de căldură ale
consumatorilor şi sistemul de transport la distanţă al căldurii. Aceasta pleacă de la
realizarea transportului şi distribuţiei căldurii produsă centralizat, în două variante
distincte, prezentate în fig. 18.33., care sunt independente de natura sursei de
căldură şi de tipul tehnologiilor de producere a acesteia.
• Soluţia clasică – fig. 18.34.,a, în care transportul se face cu ajutorul unei
reţele care utilizează drept agent de transport apa fierbinte (reţeaua primară), iar
distribuţia se face cu ajutorul unor reţele (reţeaua secundară de încălzire şi reţeaua
de apă caldă, inclusiv recircularea acesteia – dacă există), care utilizează drept
agent termic de transport apa caldă la parametrii de consum: încălzire – 90/70°C
sau 95/75°C şi apă caldă de consum – 60°C. Livrarea căldurii din reţeaua primară
în cea secundară se face prin intermediul punctelor termice centralizate.
• Soluţia modernă – fig. 18.34.,b, în care atât transportul cât şi distribuţia
căldurii se fac cu ajutorul unei reţele bitubulare închise, care utilizează drept agent
termic de transport apa fierbinte. Livrarea căldurii consumatorilor, la parametrii de
consum (încălzire – 90/70°C sau 95/75°C şi apă caldă de consum – 60°C) se face
prin intermediul unor puncte termice descentralizate sau module termice.
6
5
4 6
6 5
1 3 4
5 3
2
6 a
2 3
6 5
4 6
5 6 5
1390 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
5 7
6
6 7 5
1 7
2
5 6
5 b
2 2 2 6
2 7
5
5
6
6 7 6
6
5 5
5 7
termice ale noilor două conducte este mai mare (per conductă) faţă de situaţia
anterioară. Dar, ţinându-se seama că în loc de 4 conducte, este vorba acum de
numai două, care au şi diametre mai mici decât cele patru, rezultă că masa
(cantitatea), de izolaţie termică se reduce.
În general, prin trecerea de la 4 la 2 conducte, pe porţiunea dintre vechiul PT şi
noul MT, se realizează o economie importantă de investiţii.
Pentru o integrare tehnică şi arhitectonică cât mai bună, noul MT trebuie
amplasat în clădirea consumatorilor. Aceasta impune un grad ridicat de compactare
a ansamblului MT, ceea ce înseamnă de fapt reducerea gabaritelor şi numărului
schimbătoarelor utilizate. În consecinţă, obligatoriu toate schimbătoarele de căldură
din MT sunt cu plăci – SCP. Oricum suprafaţa de schimb de căldură, în cazul SCP
este mai mică, deoarece aceste schimbătoare au de alimentat un număr mai mic de
consumatori decât în cazul PT.
Eficienţa tehnico-economică de ansamblu a utilizării MT, faţă de PT, depinde
de situaţia SAC: existent, dotat cu PT, ori nou, de condiţiile tehnice impuse de
sistemul primar de transport a căldurii şi nu în ultimul rând de condiţiile de spaţiu
existente în clădirile consumatorilor, corelat cu valorile cererilor de căldură ale
acestora.
2
1
0
0 500 1000 1500 2000 2500 3000 3500 4000
800
700
1
600 2
3
a 500
400
300
200
100
0
0 5 10 15 20
900
700
1
600 2
3
b 500
400
300
200
100
0
0 5 10 15 20
10000
Investiţie specifică [$/MW] 8000
Încălzire
6000
a.c.c.
4000
2000
0
0 1 2 3 4
Capacitate schimbător de căldură [MW]
economice făcute pentru fiecare caz concret, în funcţie de condiţiile specifice, după
cum s-a arătat mai sus.
În cazul SACC existente, înlocuirea PT cu MT trebuie să ţină seama în plus de
o serie de restricţii tehnice care, indiferent de rezultatele calculelor tehnico -
economice, pot face imposibilă adoptarea lor, sau în orice caz pot conduce la
investiţii exagerat de mari, datorită necesităţii adoptării unor soluţii constructiv -
arhitectonice speciale.
Este vorba, în special, de următoarele aspecte:
1. existenţa, în clădirea unde urmează a se amplasa MT, a spaţiului necesar, fără
a crea servituţi suplimentare pentru celelalte utilităţi ale clădirii şi a asigura
posibilitatea intervenţiilor pentru exploatarea curentă şi mentenanţa instalaţiilor ce
compun MT;
2. schemele de MT cu prepararea a.c.c., care implică şi utilizarea
acumulatoarelor de a.c.c., necesită spaţii suplimentare, care pe cât posibil trebuie să
fie în cadrul ansamblului MT. Cu cât capacitatea termică nominală sub formă de
a.c.c., a MT, este mai mare, cu atât prin volumul său, amplasarea acumulatorului
este mai dificilă (inclusiv introducerea sa în clădirea unde este amplasat MT şi
spaţiul suplimentar necesar montajului şi întreţinerii lui);
3. compactarea la maxim a ansamblului tehnologic al MT, impusă de spaţiul
avut la dispoziţie pentru amplasarea sa, conduce implicit la creşterea pierderilor de
sarcină pe circuitul primar de apă fierbinte. Aceasta impune creşterea
disponibilului de presiune ce trebuie asigurată la vanele de separaţie ale MT faţă de
reţeaua primară de apă fierbinte. Cum MT este amplasat la capătul reţelei de apă
fierbinte, există riscul ca aceasta să nu poată asigura diferenţa de presiune minimă
necesară impusă de MT;
4. în cazul subsolurilor tehnice ale condominiilor, plasarea MT în aceste spaţii
impune ca ele să fie perfect uscate şi cu acces rapid la instalaţie.
TE
ELC
FM1 DV1
Agent cald
intrare M M T T1 T M
V1 FC V3 V7
H-3WV Încălzire
F1 HCP
T M
V4 V8
F2
SV1
T T T2
V5 V9
Agent cald T T F3
ieşire
EV1 EV2
a
1404 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
TE
ELC EXP
(HCP)
F1 M HPHE M
M
Încălzire
V4 M M V8
H-2WV
T T HCP F2 V11
EV1 EV3
Adaos
SV2
T T T2
V5 V9
Agent cald T T F3
ieşire W-2WV
EV2 EV4
Fig. 18.38. Scheme de MT destinate locuinţelor unifamiliale, pentru încălzire şi a.c.c. în paralel cu încălzirea, la: a) racordarea directă a
instalaţiilor de încălzire; b) racordarea indirectă a instalaţiilor de încălzire.
SISTEME DE RACORDARE A CONSUMATORILOR DE CĂLDURĂ 1405
TE
La sistem monitorizare
FM1
(HLC) ELC EXP
ELP
P1P2P3P4
Agent cald FM1 DV1
intrare SV1
M M T P1 T T T1 P3
V1 FC V3 V7
M HPHE M DV2
F1 Încălzire
M P4 M
V4 M V8
H-2WV
T T HCP F2 V11
EV1 EV3
Adaos
Agent cald
ieşire
La sistem monitorizare
(RCP)
FM
REL
ELP
P1 P2
a
1408 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
La sistem monitorizare
FM (CP)
(RCP) REL
V3
Apă caldă menajeră
ELP P1 P2
Vas acumulare
Agent cald FM DV1
SV1
intrare W-3WV T T1
M M P1 T
V1
F1 WP M WPHE M
M T P2 M
V2 M M CV2 V4
Apă caldă menajeră
Agent cald T T F2 CP T2 M
CV1 V5
ieşire Recirculare
EV1 EV2
RCP
Fig. 18.40. Schema MT pentru prepararea a.c.c, în varianta: a – fără acumulare; b – cu acumulator de a.c.c.
SISTEME DE RACORDARE A CONSUMATORILOR DE CĂLDURĂ – SRC 1409
La sistem monitorizare
TE
(RCP) (T3)
FM ELC
ELP
P1 P2
FM DV1
Agent cald
M M T P1 T1 T M
intrare V1 FC V3 V7
H-3WV
F1 HCP Încălzire
T M
V4 V8
F2
SV1
T T T2
V5 V9
La sistem monitorizare
TE
FM2 (RCP)
(T3)
FM1 ELC EXP
(HCP)
ELP
P1P2P3P4
FM1 DV1
Agent cald SV1
intrare M M T P1 T T T1 P3
V1 FC V3 V7
F1 M HPHE M DV2
P4 M Încălzire
V4 M M V8
SV2 FM2
T T T2
V5 V9
P1P2P3P4
FM1 DV1
Agent cald SV1
intrare M M T P1 T T T1 P3
V1 FC V3 V7
F1 M HPHE M DV2
P4 M Încălzire
V4 M M V8
SV2 FM2
T T T2
V5 V9
BIBLIOGRAFIE
18.1. Niculescu, N., Ilina, M. ş.a., Instalaţii de încălzire şi reţele termice,
E.D.P, Bucureşti, 1985.
18.2. Moţoiu, C., Athanasovici, V. ş.a, Posibilităţi de economisire a
combustibililor şi căldurii în centralele termice industriale şi
termoelectrice, Editura Tehnică, Bucureşti, 1976.
18.3. Athanasovici, V., Alimentări cu căldură, Curs la Facultatea de
Energetică a U.P.B, Forma electronică, 2008.
184. Athanasovici, V., Muşatescu, V., Dumitrescu, I. S., Termoenergetică
industrială şi termoficare, E.D.P., Bucureşti, 1981.
18.5. Athanasovici, Victor, Dumitrescu, Ion Sotir ş.a, Technical and
economical aspects of introduction of thermal points modulus into the
existing heating systems, COFRET Conference, Nancy, France, April
2004.
18.6. *** Prospecte de MT, 2007 – 2008.
1414 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
CUPRINS CAPITOLUL 18
w Dρn
= ⋅ . (19.7)
wn D n ρ
n
Făcând raportul ∆p/∆p şi ţinând seama de relaţiile (19.6,a,b) şi (19.7), rezultă:
2
D ρn
p s = p j + ∆p n ⋅ n ⋅
2
[N/m ] , (19.8)
D ρ
unde p sn , p nj sunt presiunile aburului la colectorul CCG şi la consumatorul j, în
2
condiţiile iniţiale (cunoscute), în N/m ; p s , p j – idem p sn şi p nj , în noile condiţii
de funcţionare, în N/m ; ∆p n , ∆p – pierderile lineare de presiune în condiţiile
2
sunt îndeplinite, reglarea prin intermitenţă se aplică numai local (în punctele
termice), pentru acei consumatori care au aceleaşi caracteristici ale necesarului de
căldură;
a) reglarea prin variaţia temperaturii td şi/sau a debitului G, se poate
face numai centralizat (la sursa de căldură) sau/şi semicentralizat (la punctele
termice) şi local (la aparatele consumatoare). Soluţia cea mai bună este aplicarea
simultană a celor trei niveluri de reglare, care este optimă din punctul de vedere al
egalităţii cantitative şi calitative în timp, între necesarul de căldură al
consumatorilor şi cantitatea de căldură livrată de sursă. Deoarece reglarea locală pe
aparatele consumatoare necesită un număr mare de tipodimensiuni ale instalaţiilor
de reglare automată, aceasta se aplică pe grupe de aparate consumatoare de acelaşi
tip, cu aceleaşi condiţii funcţionale.
Faţă de cele arătate mai sus, rezultă că regimurile variabile de alimentare cu
căldură sub formă de apă fierbinte se pot realiza tehnic aplicând următoarele
metode de reglare:
1. calitativă, care constă în reglarea cantităţii de căldură prin variaţia
temperaturii agentului termic la intrarea în aparat td şi păstrarea constantă a
debitului G. Ca urmare, conform relaţiei (19.9), pentru q = var., rezultă că şi
temperatura agentului termic la ieşirea din aparat tî va fi variabilă. Deci, această
metodă de reglare înseamnă: G = const. şi td, tî = var., simultan cu (td - tî) = var.
Această reglare se aplică centralizat, în funcţie de natura şi caracteristicile
consumului de căldură şi de modul de racordare al consumatorilor respectivi la
reţeaua de apă fierbinte, în condiţiile şi cu limitările prezentate mai sus.
2. cantitativă, care constă în reglarea cantităţii de căldură prin variaţia debitului
de agent termic G şi menţinerea constantă a temperaturii agentului termic la
intrarea în aparat td. Ca urmare a relaţiei (19.9), rezultă că temperatura de ieşire a
agentului termic din aparat tî va fi variabilă, ceea ce înseamnă td = const. şi
G = variabil cu tî = variabilă, adică (td - tî) = variabilă.
Această metodă de reglare se poate aplica atât centralizat, cât şi local
(la punctele termice sau/şi pe aparatele consumatoare), cu unele limitări
determinate de regimurile hidraulice variabile care apar. Astfel, reducerea debitului
de apă în instalaţiile consumatoare conduce, pentru td = const., la creşterea
diferenţei de temperatură în aparatele de consum (td - tî), simultan cu reducerea
rezistenţelor hidraulice locale ale acestora. În cazul aparatelor amplasate la cote
geodezice diferite faţă de nivelul solului, reglarea cantitativă conduce la creşterea
diferenţei de presiune gravitaţională între acestea. Ca urmare, apar distribuţii
diferite ale agentului termic G pe verticală. În consecinţă, apar variaţii diverse ale
cantităţilor de căldură primite de aparatele consumatoare aflate la etaje (înălţimi)
diferite. Cu cât este mai mică pierderea de presiune din instalaţiile consumatoare în
condiţiile de calcul nominale şi mai mare diferenţa de nivel între acestea, cu atât
creşte efectul dereglării gravitaţionale pe verticală.
Pentru evitarea acestui fenomen şi reducerea sa la minim, în cazul aplicării
locale a reglării cantitative pe fiecare aparat consumator sau grupe de aparate aflate
1424 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
unde s-au folosit notaţiile utilizate în relaţia (19.13); indicele c reprezintă valorile
de calcul: δt = td - tî, iar δt c = t dc − tic , în grade.
Raportul relaţiilor (19.14,a,b) conduce la exprimarea în valori relative:
q = G ⋅ δt = k ⋅ ∆t (19.15)
Dacă se ţine seama că, pentru o serie de cazuri, dependenţa debitului relativ de
agent termic faţă de sarcina termică relativă este exprimată de relaţia:
r
G=q (19.16)
în care r este coeficientul de reglaj, atunci, în funcţie de valorile sale se pot descrie
matematic toate metodele de reglare prezentate mai sus:
– pentru r = 0, adică G = 1 , rezultă că G = G c , deci este cazul reglării calitative
care, conform relaţiei (19.15), înseamnă:
q = δt , adică variaţia lui td, tî şi a diferenţei td - tî;
r
– pentru r ≠ 0, adică G = q , rezultă cazul reglării mixte cu următoarele
posibilităţi:
- dacă r < 0, rezultă G > 1 , atunci q > δt ;
- dacă r > 0, rezultă G < 1 , atunci q < δt ;
- dacă r > 1, rezultă G < q , atunci δt < 1 .
Se constată că ecuaţia (19.16) este valabilă tehnic numai pentru domeniul:
r ∈ (- ∞, + ∞) [19.1].
În cazul în care r = 1, conform relaţiilor (19.15)-(19.16) ar rezulta δt = 1 , adică
t dc − tîc = t d − tî , deci δt = const . Dar, din punct de vedere al transferului de
căldură, odată cu modificarea debitului G ( pentru că la r = 1, G = q ), chiar dacă
t d = const ., temperatura t î variază, deci δt ≠ const . Ca urmare, din punct de
vedere tehnic, soluţia r = 1 este imposibilă.
agentului termic primar td şi tî, pentru satisfacerea celor trei tipuri de consumuri de
căldură enumerate mai sus.
t e (q i ) = t ic +
a a
− qi ⋅[ + t e (q v , n s ) = t ic − θ v [ o C], t ar (q a , G a ) = t ac − θ a [ o C],
b b
(t ic − t ec )] [ o C], (19.23, a) (19.23,b) (19.23,c)
t î = f (q i , ri ) = t î = f (q v , rv , n s ) = t ic − t î = f (q a , G a , ra ) = t ac −
εi θ − εv ⋅ e γv θ a − ε a ⋅ e γa
= t ic − [ o C], (19.24, a) − v [ o C], (19.24, b) − [ o C], (19.24, c)
1− e γi
1 − e γv 1 − e γa
t d (q i , ri ) = t d = f (q v , n s , rv ) = t d = f (q a , G a , ra ) =
(19.25,a) (19.25,b) (19.25,c)
= t î + ε i [ C], o
= t î + ε v [ o C], = tî + ε a [ o C],
în care: în care: în care:
(1− r ) (1− r ) (1− ra )
εi = δt ic ⋅ qi i (19.26,a) ε v = δt vc ⋅ qv v (19.26,b) ε a = δt ac ⋅ q a (19.26,c)
qv qa
θv = ⋅ (tic − tec ) (19.27,b) θ a = ⋅ (t ac − t ar
c
) (19.27,c)
ns Ga
FUNCŢIONAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ 1429
1 1
( ) ( )
1+ mv 1+ ma
χv = ∆t vc ⋅ qv (19.28,b) χ a = ∆t ac ⋅ qa (19.28,c)
mi
1+ m − ri
δt ic θ − εv θ − εa
γi =
⋅ qi i (19.29,a) γv = v (19.29,b) γ a = a (19.29,c)
∆t ic χv χa
→ →
G
1
→ tc → G 0 Pe de altă parte, din diagrama
G min
(G )•
t î tîmin = t c de variaţie a temperaturii,
î i conform
t t dc fig. 19.2.,c, rezultă că
d (t dmin ) • Gc t dm = t ac + δt fa = const. =
→ tîc →G (G min )•
tî (tîmin )•
= 60 o C.
Fig. 19.3. Diagramele de reglaj ale regimului termic al apei fierbinţi pentru aparatele
consumatoare de căldură, în cazul: a – încălzirii; b – ventilării; c – alimentării cu
apă caldă de consum.
În general, în cazul aparatelor de încălzire se face un reglaj calitativ ri = 0, iar la
prepararea apei calde se face un reglaj cantitativ.
Graficele de reglaj pentru încălzire şi ventilare, prezentate în fig. 19.3.,
corespund perioadelor în care temperatura exterioară ia valori între t ex ≥ t e ≥ t ec ,
respectiv t e − t ic ≥ t e ≥ t ec sau t ev , conform celor arătate în cap. 2. În cazul apei
calde, alimentarea cu căldură se face în tot timpul anului, elementul variabil
principal fiind debitul de apă caldă consumată Ga.
Alimentarea cu căldură a consumatorilor de încălzire şi de apă caldă de consum
se poate face individual, dar şi combinat, prin intermediul punctelor termice
centralizate (staţii termice centralizate).
1432 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
Fig. 19.4. Elementele componente ale sistemului de distribuţie a căldurii, în cadrul unui
SACC: 1 – consumator de căldură pentru încălzire şi a.c.c.; 2 – reţea termică
secundară (dacă există); 3 – punct termic centralizat, sau modul termic;
4 – consumatori de a.c.c.; 5 – consumatori de încălzire; 6 – schimbător de
căldură pentru încălzire, apă fierbinte/apă caldă; 7 – hidroelevator; I, II – cele
două trepte pentru prepararea a.c.c., conform schemei două trepte serie-serie.
Considerând că:
G p ⋅ c pp = W p [kJ/s·grd] , (19.31)
şi
G s ⋅ c ps = Ws [kJ/s·grd] , (19.32)
reprezintă echivalenţii termici în apă ai agentului termic primar (apa fierbinte) şi
respectiv ai agentului termic secundar (apă), atunci egalităţile (19.30) fac legătura
între debitul termic q al aparatului de schimb de căldură şi echivalenţii termici în
apă ai agenţilor termici între care are loc transferul de căldură.
• Diferenţa medie logaritmică de temperatură ∆t, din relaţia (19.30), este
dată de relaţia cu caracter general:
∆t M − ∆t m
∆t = , (19.33)
∆t
ln M
∆t m
în care ∆t M şi ∆t m depind de variaţiile temperaturilor din primarul t p şi
secundarul t s schimbătorului de căldură, prezentate în fig. 19.5., pentru diferitele
schimbătoare folosite în sistemul de distribuţie a căldurii.
1434 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
Fig. 19.5. Procesele de schimb de căldură pentru diversele schimbătoare folosite în sistemul
de cogenerare: a – radiator apă-aer; b – preîncălzitor apă fierbinte – apă caldă
pentru încălzire din PTC; c, d – preîncălzitor treapta I de preparare a apei calde la
PTC două trepte serie; e, f – preîncălzitor treapta II-a de preparare a apei calde la
PTC.
Diferenţa de temperatură ∆t se poate determina fie cu relaţia exactă (19.33),
fie cu relaţia simplificată (19.36), care are avantajul unei expresii liniare, de forma:
∆t = a ⋅ ∆θ − b ⋅ δt m − c ⋅ δt M [grde] , (19.36)
în care valorile coeficienţilor a, b şi c sunt prezentate în tabelul 19.2, pentru
diversele tipuri de aparate de schimb de căldură utilizate în SACC [19.2.].
FUNCŢIONAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ 1435
Valorile coeficienţilor a, b, c
Tabelul 19.2
Valorile
Expresia simplificată a diferenţei de
Destinaţia schimbătorului coeficienţilor
temperatură ∆t
a b c
∆t p = 1,38 ⋅ ∆θ p − 0,28 ⋅ δt mp − 1,1 ⋅ δt MP
Încălzire apă-apă în PT 1,38 0,28 1,1
(19.37)
Preparare apă caldă ∆t I = ∆θ I − 0,4 ⋅ δt mI − 0,6 ⋅ δt MI (19.38)
1,0 0,4 0,6
treapta I
Preparare apă caldă ∆t II = 1,38 ⋅ ∆θ II − 0,28 ⋅ δt mII − 1,1 ⋅ δt MII
1,38 0,28 1,1
treapta II (19.39)
Elemente interioare de
1,0 0 0,5 ∆t i = ∆θ i − 0,5 ⋅ δt Mi (19.40)
încălzire (radiatoare)
a
ε= < ε* , (19.42)
Wm W
+ b⋅ m + c
k ⋅S W M
în care ε* se calculează pe baza ecuaţiilor exponenţiale, ea reprezentând puterea
termică specifică a unui aparat cu suprafaţa de schimb de căldură infinită. Semnul
inegalităţii este datorat folosirii expresiei simplificate, liniare, a diferenţei medii de
temperatură, în locul celei medii logaritmice. Inegalitatea arată că, fizic, mărimea ε
nu poate depăşi valoarea ε*, adică temperatura mediului încălzit nu poate depăşi
temperatura mediului încălzitor, în nici o secţiune a aparatului, deoarece valorile
locale ale lui ∆θ sunt pozitive.
În calcule, dacă din relaţia (19.42) rezultă că ε ≤ ε*, atunci în continuare se
consideră valoarea respectivă. În cazurile în care rezultă ε > ε*, mai departe în
calcule se ia ε = ε*.
Pentru aparatele de schimb de căldură cu modificarea stării de agregare a unuia
sau a ambilor agenţi termici (condensare, vaporizare) şi pentru cele în echicurent:
1
ε* = , (19.43)
Wm
1+
WM
iar pentru cele în contracurent ε* = 1.
Relaţia (19.42) este valabilă pentru orice tip de aparat de schimb de căldură,
adică în limitele 0 ≤ Wm/WM ≤ 1, ceea ce înseamnă: 0 < k ⋅ S / Wm ≤ ∞ . Din punct de
vedere fizic alt domeniu nu există.
Cu ajutorul relaţiilor (19.41) şi (19.42) se poate rezolva practic orice problemă
legată de regimurile de funcţionare ale aparatelor de schimb de căldură, în condiţii
diferite de cele de calcul.
În calcule, se poate folosi şi expresia:
ω = k ⋅ S / Wm , (19.44)
unde ω este un coeficient de regim.
În tabelul 19.3 sunt prezentate expresiile capacităţii termice specifice ε, pentru o
serie de aparate de schimb de căldură caracteristice sistemelor de alimentare cu
căldură, cu notaţiile conform fig. 19.4.
• Ecuaţiile reglării regimului termic. În continuare sunt prezentate ecuaţiile,
pentru diferitele metode de reglare şi ţinând seama de structura sarcinii termice sub
formă de apă fierbinte (numai încălzire sau încălzire şi apă caldă).
Pentru calcule s-a considerat schema generală a sistemului de alimentare cu
căldură, prezentată în fig. 19.4., adică sistemul de transport bitubular închis,
cu prepararea apei calde în două trepte serie.
FUNCŢIONAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ 1437
t1 − t3 (19.66)
sau:
δ1 °C χ s ⋅ ρT ∆θ I
⋅ δt Mpc ⋅ 1 − (19.67)
rp ∆θ
Qi cI
t 4 − t5 (19.68)
sau:
δ2 °C χ s ⋅ ρT ∆θ I
⋅ δt Mpc ⋅ (19.69)
r
Qip ∆θ c I
δ °C δ1 + δ 2 (19.70)
1 ∆θ I
t9 °C t8 + ⋅ δt Mpc ⋅ (19.71)
γ ∆θ c I
în care s-au folosit următoarele notaţii:
δt mpc = t6c − t 7c [°C] ; (19.72)
δt Mpc = t3c − t 4c [°C] ; (19.73)
δt Mic = t 6c − t 7 c = δt mpc [°C] ; (19.74)
∆tic = ∆θic − ci ⋅ δt Mic = (t 6c − ti ) − ci ⋅ δt Mic [°C] ; (19.75)
1440 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
∆θ I = t 4 − t 8 [°C] ; (19.76)
∆θ cI = t 4c − t8 [°C] ; (19.77)
δt Mac = t12 − t8 [°C] , (19.78)
şi m este un parametru care caracterizează gradul de modificare a coeficientului
global de schimb de căldură în funcţie de variaţia diferenţei medii de temperatură,
conform relaţiei:
m
k ∆t m
= sau k = ∆t . (19.79)
k c ∆t c
Valorile exponentului m depind de tipul aparatului de încălzire şi de schema de
legare a sa la coloana verticală, după cum rezultă din tabelul 19.6.
Valorile exponentului „m” pentru aparatele de încălzire
Tabelul 19.6
Tipul aparatului de încălzire m
Toate tipurile de radiatoare 0,33
Registre de ţeavă 0,25
Convectoare de toate tipurile IA ICA 0,345
Convecto-radiatoare tip SP IA ICA 0,36
Factorul χ s este coeficientul de corecţie pentru compensarea variaţiei sarcinii
termice pentru încălzire în timp de 24 de ore, faţă de valorile necesare, datorită
neuniformităţii zilnice a alimentării cu apă caldă. El se justifică astfel: în cursul
zilei sarcina termică pentru prepararea apei calde este foarte neuniformă, după cum
s-a arătat şi în capitolul 2. Ţinând seama de aceasta, în calculele de dimensionare
ale punctelor termice este recomandabil să se ia în considerare o sarcină termică
pentru prepararea apei calde Qas „de siguranţă”, mai mare decât sarcina medie
zilnică Qamd . Legătura între aceste două valori este dată de relaţia:
Qas = χ s ⋅ Qamd . (19.80)
În acest fel diferenţa între sarcina Qamax şi Qas este mai mică decât
(Qamax − Qamd ) şi efectul nefavorabil asupra reducerii temporare a sarcinii termice
pentru încălzire (atunci când momentan Qa este mai mare decât Qamd )
se diminuează (v. § 18.2.4.3.).
Pentru PT cu acumulatoare de apă caldă χ s = 1 , iar pentru cele fără acumulare
χ s = 1,1...1,2 .
Consumul momentan de căldură pentru prepararea apei calde fiind Qa , raportul
între Qa şi Qas se notează cu γ:
γ = Qa / Qas , (19.81)
sau, ţinând seama de relaţia (19.80), rezultă:
FUNCŢIONAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ 1441
Qa
γ= . (19.82)
χ s ⋅ Qamd
Ecuaţiile de reglare prezentate în tabelele 19.4 şi 19.5 sunt valabile pentru
punctele termice cu prepararea apei calde în două trepte serie, cu corecţia graficului
de reglaj pentru încălzire (v. § 18.2.4.5.). Aceasta a impus condiţia ca la
temperatura exterioară de calcul pentru încălzire t ec corecţia graficului de reglaj
aferent încălzirii (a temperaturilor t3 şi t 4 funcţie de Q i ) să fie: pe conducta de
ducere-intrare în PT – δ1c = 0 , iar pe conducta de întoarcere-ieşire din PT –,
δ 2 c = δ ; unde δ1 şi δ 2 sunt diferenţele de temperatură ale apei din reţea în
preîncălzitoarele pentru prepararea apei calde, conform relaţiilor (19.66), (19.68) şi
(19.70).
După cum s-a arătat în § 18.2.4.3., această condiţie este impusă de necesitatea
menţinerii temperaturii t1c a apei de reţea la valoarea stabilită de calculele tehnico-
economice pentru încălzire.
• Determinarea corecţiilor graficului de reglaj pentru încălzire, în cazul
PTC cu două trepte serie-serie, are la bază schema de principiu din fig. 19.6. şi
graficul de reglaj termic – pentru cazul reglajului calitativ – prezentat în fig. 19.7.
Fig. 19.6. Schema termică de principiu a unui PTC cu două trepte serie pentru prepararea
a.c.c.: 1 – schimbător de căldură pentru încălzire; 2 – vanele de separare ale
PTC de RT de apă fierbinte; 3 – la/de la consumatorii de încălzire; I, II – cele
două trepte de preparare a a.c.c.;
Legendă: apă fierbinte; apă caldă pentru încălzire;
apă rece/a.c.c.
1442 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
Fig. 19.7. Graficul de reglaj termic pentru PTC două trepte serie, cu corecţia graficului de
reglaj pentru încălzire: q i – valoarea relativă a lui qi ; δ1 , δ 2 – corecţiile
graficului de reglaj;
Legendă: – graficul de reglaj aferent încălzirii; – graficul de reglaj
corectat. Toate notaţiile corespund celor din fig. 19.6.
şi
qic
c
W PT = [kWt/grd] . (19.92)
t 3c − t 4c
Introducând relaţiile (19.91) şi (19.92) în (19.90), aceasta devine:
q as t 3c − t 4c
δ If = ⋅ ⋅ (t 9f − t ar ) [grde] , (19.93)
qic t ac − t ar
unde:
t 9f = t 4f − (5...10) [ºC] . (19.94)
qic c
WPT ⋅ (t 3c − t 4c )
= . (19.102)
qi W PT ⋅ (t 3 − t 4 )
După cum reglajul pentru încălzire este calitativ sau mixt, WPT = ct = WPT
c
, sau
WPT < W PT
c
. Deci, în cazul reglajului calitativ, expresia (19.102) devine:
qic t 3c − t 4c
= . (19.103)
qi t3 − t4
1 t 9 − t ar
δ I = δ If ⋅ ⋅ [grde] . (19.104)
χ s t 9f − t ar
Fig. 19.8. Graficele de reglaj ale sarcinii termice de încălzire, în funcţie Fig. 19.9. Graficele de reglaj ale sarcinii termice de încălzire şi apă caldă:
de temperatura exterioară: a – variaţia temperaturilor; a – variaţia temperaturilor; b – variaţia debitelor relative de apă.
b – variaţia debitelor relative de apă.
1448 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
Fig. 19.11. Schema de principiu a producerii apei fierbinţi într-o CCG cu turbină cu abur
TA: RTAf – reţeaua termică de apă fierbinte; PR – pompe de reţea;
SB – schimbător de bază abur/apă fierbinte; CAF – cazan de apă fierbinte.
Legendă: abur de la TA; apă fierbinte.
Indiferent de tipul CCG şi al ICG, urmărirea graficului de reglaj termic
– v. fig. 19.12. – înseamnă stabilirea modului de variaţie a temperaturii apei
1450 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
din fig. 19.12.,a), iar curba clasată a lui t a este C’D’E’ (fig. 19.12.,b).
În final, conform ipotezelor făcute, urmărirea graficului de reglaj al regimului
termic se face astfel:
– variaţia lui t a = f (t e ) este abcd (v. fig. 19.12.,d);
FUNCŢIONAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ 1453
∆t SB
M
= t dv − tîv [grde] (19.118)
G t d − tî
= (19.119)
G* t d − t î*
şi
3
PPR G
= k ⋅ * (19.120)
*
PPR G
în care tî şi tî* reprezintă valoarea de referinţă, respectiv valoarea la un moment
dat a temperaturii de retur a apei fierbinţi, în °C; G, G* – debitele de apă fierbinte
pompate de pompele de reţea PR ale sursei de căldură, unde G = f (t d − tî ) şi
G * = f (t d − tî* ) , în kg/s; PPR , PPR
*
– puterea electrică consumată de PR, unde
PPR = f (G ) şi PPR
*
= f (G * ) , în kWe; k – un coeficient de proporţionalitate între
PPR şi G, specific pompelor, cu valori în general puţin supraunitare, dependente de
efectul variaţiei lui G asupra randamentului volumetric al pompelor centrifuge,
utilizate ca pompe de reţea de apă fierbinte.
Influenţa temperaturii de retur a apei fierbinţi tî , asupra performanţelor
energetice ale turbinelor cu abur din CCG, se manifestă prin intermediul valorii
indicelui de cogenerare ycg . Pentru a evidenţia acest efect se pleacă de la ipoteza
că, la un moment dat, pentru valoarea relativă a debitului total de căldură livrată
( q CCG = qCCG / qCCG
n
), atât qCCG , cât şi qcg (livrată de ICG) rămân aceleaşi,
independent de variaţia temperaturii tî* faţă de aceea de referinţă tî recomandată
de graficul de reglaj adoptat la CCG, pentru sarcina termică.
Ţinându-se seama că, în cazul CCG cu TA, încălzirea „de bază” a apei fierbinţi
are loc în schimbătorul abur-apă fierbinte, alimentat cu abur din TA, conform
fig. 19.14., atunci pe SB se poate scrie:
qcg = G ⋅ c p ⋅ (t a − tî ) [kWt] , (19.121)
de unde:
qcg
ta = tî + [°C] , (19.122)
Waf
în care Waf reprezintă echivalentul în apă al debitului de apă fierbinte livrată din
CCG:
Waf = G ⋅ c p [kWt/grd] . (19.123)
Dacă se are în vedere variaţia temperaturilor aburului şi ale apei fierbinţi în
lungul suprafeţei de schimb de căldură a SB, conform fig. 19.15., atunci se poate
scrie:
(h0 − h p ) ⋅ ηi ⋅ η m ⋅ η g
ycg = (1 + β) ⋅ [kWhe/kWht] , (19.126)
h p − h ps
*
noua valoare ycg va fi dată de:
(h0 − h *p ) ⋅ ηi ⋅ η m ⋅ η g
*
ycg = (1 + β) ⋅ [kWhe/kWht] , (19.127)
h *p − h *ps
în care: β este coeficientul ce ţine seama de „cogenerarea internă a TA”
(preîncălzirea regenerativă a sa), ce poate fi considerat independent de presiunea la
priză p p , deci de t ps , adică de tî ; h0 – entalpia aburului viu la intrarea în TA, în
kJ/kg; h p , h*p – entalpia aburului la priza/contrapresiunea TA, în condiţiile lui tî ,
respectiv a lui tî* , în kJ/kg; h ps , h *ps – entalpia condensatului aburului,
corespunzătoare presiunii p p , respectiv p *p , determinate de tî şi respectiv de tî* ,
în kJ/kg; ηi , ηm , η g – randamentul intern şi mecanic al TA, respectiv al
generatorului electric, considerate constante, pentru că încărcarea TA ( qcg ) rămâne
constantă, conform ipotezei iniţiale expusă mai sus.
Pentru limitele de variaţie ale lui tî , deci ale lui t p , se poate considera că:
(∆y )
cg ∆t
î
= y cg (tî ) − y cg
*
(t î* ) ≅ (1 + β) ⋅
r
ηi ⋅ η m ⋅ η g
⋅ (h*p − h p ) [kWhe/kWht](19.129)
bar,
p0 = 127 bar, t 0 = 565°C, qcg = 107 MWt [19.3].
FUNCŢIONAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ 1461
Fig. 19.16. Graficul de reglaj termic (a) şi variaţia debitului relativ de apă fierbinte (b), în
cazul reglajului calitativ:
1, 2, 3 – variaţia, td = f(te); 4, 5, 6 – variaţia, tî = f(te); 7, 8, 9, 2, 3 – variaţia (ta)f = f(te), în
cazul TA cu presiunea fixă la priză/contra-presiune; 7, 9, 2, 3 – variaţia (ta)v = f(te) în cazul
TA cu presiunea reglabilă la priză/ contrapresiune; 10, 11, 12 – variaţia G i = f(te);
Alte notaţii: (t ev ) f , (t ev ) v – temperatura exterioară de intrare/ieşire din funcţiune a CAF,
în cazul TA cu presiune fixă, respectiv variabilă; (SB+CAF)v, (SB+CAF)f – perioada de
funcţionare a SB+CAF, în cazul TA cu presiune variabilă, respectiv fixă; SBv, SBf –
perioada de funcţionare a SB, în cazul TA cu presiune variabilă, respectiv fixă.
• în perioada de alimentare numai cu a.c.c. ( τ acc ), în care qi = 0 , pentru
te > t ev :
– temperaturile apei fierbinţi rămân constante la t dm > ( t ac = 60°C) şi
respectiv tîm , precum şi ∆t m = t dm − tîm ;
– debitul de apă G = f (q acc ) este variabil;
– temperatura apei la ieşirea din SB, t a = ct = t dm ;
FUNCŢIONAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ 1463
G = f (q acc ) şi PPR = f (G 3 ) .
C. Elemente economice:
– pompe de reţea cu turaţie constantă, deci ieftine.
D. Recomandări de aplicare:
– în cazul CCG cu TA cu presiune variabilă la priză/contrapresiune.
unde t ac = ct ≠ f (t e ) şi h cp = ct ≠ f (t e ) , pentru că p p = ct = p np ≠ f (t e ) ;
Waf = G ⋅ c p , conform relaţiei (19.123); D p este debitul de abur livrat de TA;
FUNCŢIONAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ 1465
în care: h ps = f (t ps ) = f (t î ) şi h p = f (( p p , t p ), ηi ) .
unde W is este capacitatea termică relativă a debutului de agent termic din circuitul
secundar pentru încălzire, iar rs este coeficientul de reglaj din circuitul secundar.
Neglijând variaţia căldurii specifice a apei cu temperatura, se poate scrie relaţia:
1468 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
r
G is = q i s (19.140)
unde G is este debitul relativ de agent termic în circuitul secundar, pentru încălzire.
În tabelul 19.8 sunt trecute domeniile de variaţie ale debitelor relative de agent
termic în circuitul secundar pentru încălzire, în funcţie de tipul de reglaj adoptat în
circuitul respectiv.
Domeniile de variaţie a debitului de agent termic
în circuitul secundar pentru încălzire
Tabelul 19.8
Coeficientul de reglaj Domeniul de variaţie a debitului1)
Tipul de reglaj
rs General Condiţii medii2)
calitativ rs = 0 G is = 1 G is = 1
rs
tic − t ex
mixt 0 < rs < 1 < G is < 1 0,228 rs < G is < 1
tc − tc
i e
tic − t ex
cantitativ rs = 1 < G is < 1 0,228 < G is < 1
tic − t ec
Notă: 1) Reprezintă domeniul de variaţie a debitului pe perioada de încălzire.
Evident, pe perioada de vară G is = 0 , pentru toate tipurile de reglaj.
2)
S-au considerat drept condiţii medii cele caracterizate prin tic = + 20°C;
tec = - 15°C; tex = + 12°C.
Observaţie: dacă a şi b sunt două numere subunitare, atunci a b > a , deci limitele
cele mai largi de variaţie a debitului apar în cazul reglajului cantitativ.
• Domeniile de variaţie a debitelor de agent termic în circuitul primar
Debitul de agent termic pentru care se dimensionează un punct termic este
(v. § 18.2.4.):
c
G PT = Gic* + Gac* = max [kg/s] (19.141)
unde Gic* şi Gac* sunt debitele simultane de apă fierbinte necesare pentru încălzire
şi apa caldă de consum, care conduc la valoare maximă a debitului necesar
punctului termic.
Valorile acestor debite depind de tipul reglajului adoptat şi de tipul punctului
termic.
A. Cazul reglajului cantitativ
A.1. Puncte termice într-o singură treaptă
În această situaţie, valoarea maximă a debitului de agent termic se atinge în
regimul de simultaneitate a maximelor de consum termic. În ipoteza dimensionării
FUNCŢIONAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ 1469
unde Gic este debitul de calcul de agent termic necesar încălzirii, iar tîc , tîc*
temperaturile la ieşirea din schimbătorul de căldură pentru încălzire (în condiţiile
dimensionării instalaţiilor de încălzire pentru temperaturile nominale 90°C/70°C
sau 95°C/75°C, tîc ≅ 80°C, diferenţa datorându-se schimbului de căldură din
preîncălzitorul de apă caldă ( tîc* ≅ t ar
i
+ 20 ≅ 25°C).
Rezultă:
tîc − tîc* 55
M
q ac = qic ⋅ = ⋅ qic [kWt] . (19.146)
t dc − tîc t dc − tîc
Valoarea maximă a indicelui de structură ce poate fi realizat este:
M
q ac 55
ρ ac
M
= = (19.147)
qic t dc − tîc
adică,
– pentru t dc = 150°C, rezultă ρ ac
M
= 0,78;
– pentru t dc = 130°C, rezultă ρ ac
M
= 1,1.
Se observă că valorile maxime realizate depăşesc cu mult valorile normale
ρ cac ≤ 0,4. Ca urmare, în regim de temperaturi exterioare tec , prima treaptă de
preîncălzire este suficientă.
1470 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
m t dc − tîc
G a = (ρ ca − 0,3) ⋅ (19.148)
t dc − t îc*
v c
unde raportul q ac / q ac este influenţat de temperaturile diferite ale apei reci vara
v
( t ar = +15°C) şi iarna ( t ar
i
= +5°C):
v
qac 50 − 15
= = 0,78 (19.152)
c
qac 50 + 15
În tabelul 19.9 sunt prezentate în mod recapitulativ limitele de variaţie ale
debitelor necesare unui punct termic, în cazul reglajului cantitativ.
Domeniile de variaţie ale debitelor de agent termic
necesare unui PT, în cazul reglajului cantitativ
(în timpul anului)
Tabelul 19.9
Grafic de reglaj caracterizat de temp. t dc / tîc
Nr. 150°C/80°C 1) 130°C/80°C 1)
Tipul punctului termic
crt.
Structură consum, ρ cac Structură consum, ρ cac
0,1 0,2 0,3 0,4 0,1 0,2 0,3 0,4
Regim de vară
O treaptă paralel fără
1. 0÷0,042 0÷0,084 0÷0,126 0÷0,168 0÷0,035 0÷0,071 0÷0,106 0÷0,142
acumulare
O treaptă paralel cu
2. 0÷0,021 0÷0,042 0÷0,063 0÷0,084 0÷0,018 0÷0,036 0÷0,053 0÷0,071
acumulare
3. O treaptă serie 0÷0,042 0÷0,084 0÷0,126 0÷0,168 0÷0,035 0÷0,071 0÷0,106 0÷0,142
Două trepte mixt fără
4. 0÷0,042 0÷0,084 0÷0,126 0÷0,168 0÷0,035 0÷0,071 0÷0,106 0÷0,142
acumulare
Două trepte mixt cu
5. 0÷0,021 0÷0,042 0÷0,063 0÷0,084 0÷0,018 0÷0,036 0÷0,053 0÷0,071
acumulare
6. Două trepte serie-serie2) 0÷0,042 0÷0,084 0÷0,126 0÷0,168 0÷0,035 0÷0,071 0÷0,106 0÷0,142
Regim de iarnă
O treaptă paralel fără 4) 3)
1. 0288÷1,00 0,295÷1,00
acumulare
5)
O treaptă paralel cu 0,316 3
2. 0288÷1,00 0,295÷1,00
acumulare ÷1,00
4) 3)
3. O treaptă serie 0288÷1,00 0,295÷1,00
Două trepte mixt fără 4) 3)
4. 0288÷1,00 0,295÷1,00
acumulare
5)
Două trepte mixt cu 0,316 3)
5. 0288÷1,00 0,295÷1,00
acumulare ÷1,00
6. Două trepte serie-serie2) 0288÷1,00
4)
0,295÷1,00
3)
Notă: Domeniile de variaţie a debitului, în regim de vară, sunt datorate variaţiei lui
q ac . În consecinţă, se referă la variaţiile zilnice.
Domeniile de variaţie a debitului, în regim de iarnă, sunt datorate variaţiei lui
qi ( q ac se prepară practic numai în treapta I-a de pe returul încălzirii), deci ele se
1472 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
unde valoarea raportului Gac / Gic este influenţată de tipul punctului termic
(v. tab. 19.10) şi de modul de reglaj.
În tabelul 19.10 s-a notat cu ρ cac raportul q ac
c
/ qic ; δ ac – gradul de aplatisare a
curbei de consum de apă caldă; ∆t c = t dc − tîc ; ∆t m = t dm − tîm ; ∆t md = t dmd − tîmd ;
iar cu δt – diferenţa de temperatură pentru care se dimensionează schimbătoarele
de căldură din punctele termice pentru prepararea apei calde de consum.
FUNCŢIONAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ 1473
Gac
Relaţiile de calcul ale raportului pentru diverse
Gic
tipuri de puncte termice
Tabelul 19.10
Nr. Gac
Tipul punctului termic Relaţia de calcul a raportului
crt. Gic
∆t c
1. O treaptă paralel fără acumulare ρ cac ⋅
∆t m
∆t c
2. O treaptă paralel cu acumulare δ ac ⋅ ρ cac ⋅
∆t m
∆t c
3. O treaptă serie δ ac ⋅ ρ cac ⋅
∆t md
mare de variaţie a sarcinii termice de încălzire în timpul zilei (conform celor de mai
sus, pentru te = t ex ) este în valori relative:
qim c
qac qim c
qac
− 0,5 ⋅ ≤ qi ≤ + 0,5 ⋅ (19.158)
qic qic qic qic
sau
mm mM
qi = 0,23 − 0,5 ⋅ ρ cac ≤ q i ≤ 0,23 + 0,5 ⋅ ρ cac = q i (19.159)
Perturbaţia maximă apare pentru cazul sarcinilor termice caracterizate de indici
de structură ρ cac ridicaţi, respectiv pentru domeniul considerat în cazul ρ cac = 0,4.
Din punctul de vedere al efectului asupra elementelor construcţiilor, această
variaţie a lui qi este similară unei perturbaţii a temperaturii exterioare:
1
Ate = Aq ⋅ (19.160)
x ⋅V i
mM mm
Aq = qimM − qimm = ( q i − q i ) ⋅ qic (19.161)
i
unde Gim , Gic sunt debitele de apă fierbinte necesare consumatorului de încălzire
în regim minim (la t e = t ex ) şi în regim de calcul (la t e = t ec ); iar Gam , Gac sunt
debitele de apă fierbinte necesare pentru prepararea apei calde în aceleaşi regimuri.
Conform relaţiei (19.166), între debitele Gim şi Gic există relaţia:
rp
qm
Gim = Gic ⋅ ic (19.167)
q
i
sau, pentru condiţiile medii considerate ( tex = 12°C, tec = -15°C şi tic = 20°C):
rp
Gim = Gic ⋅ 0,228 (19.168)
Debitele Gam şi Gac se determină în funcţie de tipul de punct termic, prin relaţii
similare celor din tab. 19.10. Aplicarea acestor relaţii necesită descrierea analitică a
graficului de reglaj pentru încălzire.
Conform tabelului 19.1, se pot scrie relaţiile:
− rs
20 − t e t ds
⋅ − tîs ⋅ (1 − ε i ) ⋅ 20 − t e
c c
t d = 20 + +
35 εi 35
, şi (19.169)
− rp
t dc − tîc 20 − t e
+ ⋅
εp 35
FUNCŢIONAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ 1479
− rp
20 − t e
tî = t d − (t dc − tîc ) ⋅ (19.170)
35
unde, în afara notaţiilor definite anterior, s-au notat cu ε i şi ε p eficienţele termice
ale schimbătoarelor de căldură de la consumatori, respectiv pentru prepararea
agentului termic din instalaţia de încălzire. Aceste eficienţe sunt variabile, care
depind atât de debitele de agent termic, cât şi de regimul respectiv de temperaturi.
Stabilirea limitelor de variaţie a debitelor, în cazul reglajului mixt, necesită un
volum mare de calcule, corelat cu o serie de combinaţii posibile ale mărimilor de
c
calcul ce intervin în diversele relaţii ( t ds , t îsc , t dc , tîc , rs , r p etc.), lucru care
amplifică substanţial volumul de muncă.
Pentru cazurile particulare considerate anterior, rezultatele calculelor, respectiv
domeniile de variaţie a debitelor vor depinde de:
– valorile coeficienţilor de reglaj consideraţi în circuitul primar şi secundar
(rp , rs ) ;
– structura sarcinii termice, ρ ca = q ac
c
/ qic ;
– tipul punctului termic.
Se pot trage următoarele concluzii de ordin calitativ (pentru un anumit tip de
punct termic şi o anumită structură a sarcinii termice):
– domeniul de variaţie a debitelor în cazul reglajului mixt este mai restrâns
decât în cazul reglajului cantitativ, dar mai larg decât în cazul reglajului calitativ;
– domeniul de variaţie a debitelor se lărgeşte pe măsură ce valorile
coeficienţilor de reglaj r p şi rs cresc.
Metoda care face apel la numărul cel mai mic de date şi deci este cea mai
aplicabilă, este metoda parametrului Φ (o nouă variantă a metodei ε – NTC)
[19.7; 19.8].
Conform acestei metode, pentru schimbătoarele de căldură fără schimbarea
stării de agregare, se pot scrie relaţiile:
q = ε ⋅ Wm ⋅ ∆θ = Wm ⋅ ∆t M = WM ⋅ ∆t m (19.171)
şi
q = k ⋅ S ⋅ ∆t md (19.172)
unde ε este eficienţa termică a schimbătorului de căldură (mărime adimensională);
Wm , WM – capacitatea termică cea mai mică, respectiv cea mai mare a celor două
fluide; ∆θ – diferenţa dintre temperaturile de intrare ale celor două fluide
(v. fig. 19.18.); ∆t M , ∆t m – intervalul de încălzire/răcire a capacităţilor termice
Wm , respectiv WM (v. fig. 19.18.); k – coeficientul global de transfer de căldură
(mărime variabilă în funcţie de debite şi temperaturi); ∆t md – diferenţa medie
logaritmică de temperatură între cele două fluide.
Diferenţa de temperatură medie logaritmică este dată de:
δt M − δt m
∆t md = , (19.173)
δt M
ln
δt m
ω = Φ ⋅ Wm ⋅ WM (19.176)
unde Φ este un parametru al aparatului schimbător de căldură, definit prin relaţia:
FUNCŢIONAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ 1481
k ⋅S
Φ= (19.177)
Wm ⋅ WM
q c = k c ⋅ S ⋅ ∆t md
c
(19.179)
cu
∆t md
c
= ∆θ c − 0,35 ⋅ ∆t mc − 0,65 ⋅ ∆t M
c
, (19.180)
rezultă
qc qc
kc ⋅S = = (19.181)
∆t md
c
∆θ − 0,35 ⋅ ∆t mc − 0,65 ⋅ ∆t M
c
Wmc ⋅ WMc
Φ= (19.182)
∆θ c 1 1
− 0,35 ⋅ − 0,65 ⋅
qc WMc Wmc
1484 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
este variabilă, luând practic valori între „0” (regulatorul complet deschis) şi
„∞” (regulatorul complet închis).
Egalitatea relaţiilor (19.187) sau (19.188) cu relaţiile (19.189) sau (19.190),
stabileşte punctul de funcţionare al sistemului pompă-reţea secundară, în funcţie de
modul de reglare considerat.
Comportarea sistemului pompă-reţea secundară la debite mai mici decât cele
nominale se stabileşte pe baza relaţiilor (19.187)÷ (19.190), fiind prezentată grafic
în fig. 19.21.
G n
c
= (19.191)
G n0
2 2
∆H r G n
= c = (19.192)
∆H r G
c
n0
3 3
P G ⋅ ∆H r
n G
≅ c = = c (19.193)
P c
G ⋅ ∆H r n0
c
G
Relaţia (19.193) permite estimarea puterii consumată de pompă la sarcini
parţiale, în cazul reglajului prin modificarea turaţiei. În cazul reglajului prin
laminare estimarea puterii consumate presupune cunoaşterea caracteristicilor
pompei ( H 0 , R p şi eventual η p ).
Observaţie: relaţia (19.193) este scrisă în ipoteza neglijării variaţiei randamentului
pompei cu sarcina. În cazul unor calcule care cer o precizie mai mare, relaţia
(19.193) devine:
P G
3
ηc
c
= c ⋅ 0, 2
(19.194)
P G Gc
1 − (1 − ηcp ) ⋅
G
unde ηcp este randamentul pompei în regim nominal.
În intervalul maxim posibil de variaţie a debitelor, de 0,228÷1 (după cum a
rezultat în § 19.4.3.1.), raportul care ţine seama de modificarea randamentelor,
ia valori în intervalul de cca. 1...1,15, în funcţie de valoarea ηcp .
td + tî
∆t md = S S
− t ic (19.199)
2
şi t î .
S
FUNCŢIONAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ 1489
k ⋅S =
(q ) ⋅ (t − t ) ⋅ [0,5 ⋅ (t
c 1− p c
dS
c p
îS c
) ]
+ t îcS − tic
m
⋅W p
[0,5 ⋅ (t + t )− t ]
(19.202)
c 1+ m
dS
c c
dS îS i
k ⋅S ≅ k ⋅S ≅
c qc
[ ( ) ]
⋅ 0,5 ⋅ t dcS + tîcS − tic
m
⋅W p
[0,5 ⋅ ( ) ] 1+ m
(19.203)
t dcS + tîcS − tic
1490 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
Iteraţiile după schema (19.204) se fac până când între două temperaturi td
S
W =q rs
⋅
(q ) c 1− rs
(19.207)
t dc S − ticS
Relaţia (19.207) permite determinarea debitului necesar de agent termic pentru
livrarea cantităţii de căldură q, în condiţiile unei ecuaţii de reglaj (relaţia 19.206)
date (rs cunoscut).
Ecuaţia de reglaj (19.206) are sens numai pentru rs ≤ 1 [19.1.], pentru rs = 1
(reglaj cantitativ pur W = var, t d = ct = t dcS ); problema stabilirii influenţei
S
k ⋅S =
(q ) ⋅ (t − t ) ⋅ [0,5 ⋅ (t
c 1− p c
dS
c p
îS c
) ]
+ tîcS − tic
m
⋅W p
[0,5 ⋅ (t + t )− t ] dS (19.210)
c c c
dS îS i
Iteraţiile după schema (19.211) se fac până când între două temperaturi
succesive t î diferenţele sunt mai mici de 1 grd.:
S
tî ,i +1 − tî ,i ≤ 1 grd. (19.212)
S S
G2' ⋅ (t1' − t 22
'
) t1' + t 22
'
− 2 ⋅ ti' 2 ti' 2 − t e'
= = , (19.223)
G2 ⋅ (t1 − t 22 ) t1 + t 22 − 2 ⋅ ti 2 ti 2 − t e
unde lech = l ⋅ (1 + ξ) , rezultă că „r” este rezistenţa specifică a unei ţevi de ½” şi,
conform relaţiei (19.230), ea are valoarea:
r = 500 ⋅ d −5,25 = 0,26 ⋅ 10 −3 [mm.c.a/(kg/h)2·m] .
Notând: hII - hI = 1, relaţia (19.217) devine:
γ 22 − γ1 = (1 + ξ) ⋅ (r2 ⋅ G22 − r1 ⋅ G12 ) (19.232)
de unde rezultă:
r2 ⋅ (1 + ξ) = [( γ 22 − γ1 ) + r1 ⋅ (1 + ξ) ⋅ G12 ] ⋅ G2−2 (19.233)
în care r1 ⋅ (1 + ξ) = 3·10 .
-4
(19.233,a)
Ţinând seama că (hII - hI = 1), relaţiile (19.217) şi (19.220) devin:
∆p = l ⋅ ( γ 22 − γ1 ) = r2 ⋅ (1 + ξ) ⋅ l ⋅ G22 − r1 ⋅ (1 + ξ) ⋅ l ⋅ G12
şi
∆p ' = l ⋅ ( γ '22 − γ1' ) = r2 ⋅ (1 + ξ) ⋅ l ⋅ G2'2 − r1 ⋅ (1 + ξ) ⋅ l ⋅ G1'2
Ţinând seama de legătura între (γ) şi (t), [19.21]
γ t = 1019 − 0,6 ⋅ t
şi, înlocuind-o în relaţiile de mai sus, rezultă:
0,6 ⋅ (t1 − t 22 ) = r2 ⋅ (1 + ξ) ⋅ G22 − r1 ⋅ (1 + ξ) ⋅ G12 (19.233,b)
0,6 ⋅ (t1' − t 22
'
) = r2 ⋅ (1 + ξ) ⋅ G2'2 − r1 ⋅ (1 + ξ) ⋅ G1'2 (19.233,c)
Ţinând seama de (19.233) şi (19.233,a), înlocuidu-le în (19.233,c), rezultă:
t1' − t 22
'
= (t1 − t 22 ) ⋅ G2'2 ⋅ G2−2 + (r1 / 0,6) ⋅ (1 + ξ) ⋅ G ⋅ (G2' − G1' ) (19.233,d)
Ţinând seama de situaţia iniţială de calcul în care:
G1 = G2 = G0
şi că: G = G1 + G2 = 2 ⋅ G0 , (19.234)
înlocuind această valoare a lui G2 = G0 în (19.233,d), rezultă:
1498 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
t1' − t 22
'
= (t1 − t 22 ) ⋅ G2'2 ⋅ G0−2 + 3,33 ⋅ r1 ⋅ (1 + ξ) ⋅ G0 ⋅ (G2' − G1' ) (19.235)
Atunci, relaţiile (19.221) şi (19.225) ÷ (19.227), împreună cu (19.235),
formează noul sistem de ecuaţii pentru calculul mărimilor ce descriu regimul
termo-hidraulic al instalaţiilor locale de încălzire, la diverse temperaturi exterioare,
adică pentru diferite temperaturi ale apei în coloanele de ducere (t1) şi întoarcere
(t2), pentru orice debit de apă în sistem.
În vederea rezolvării acestui sistem s-au utilizat următoarele notaţii:
ti1 = ti 2
t 21 = t 22
t1 + t 21 − 2 ⋅ ti1 = t1 + t 22 − 2 ⋅ ti 2 = b
ti1 − t 2 = ti 2 − te = c
t1 − t 21 = t1 − t 2 = d
G1 = G2 = G0
În aceste condiţii, conform relaţiei (19.234), sistemul de ecuaţii prezentat mai
sus devine:
t1' + t 21
'
b ⋅ G1' ⋅ (t1' − t 21
'
)
ti1 = − (19.236)
2 2 ⋅ d ⋅ G0
t1' + t 22
'
b ⋅ G2' ⋅ (t1' − t 22
'
)
ti' 2 = − (19.237)
2 2 ⋅ d ⋅ G0
t1' = t 22
'
= d ⋅ G0−2 ⋅ G2'2 + 3,33 ⋅ r1 ⋅ (1 + ξ) ⋅ G0 ⋅ (G2' − G1' ) (19.240)
În ultima ecuaţie, înlocuind pe r1 ⋅ (1 + ξ) = 3·10 , conform relaţiei (19.233,a),
-4
aceasta devine:
t1' = t 22
'
= d ⋅ G0−2 ⋅ G2'2 + 9,99 ⋅ 10 −4 ⋅ G0 ⋅ (G2' − G1' ) . (19.241)
După determinarea lui G2' din ecuaţia (19.242), se pot determina t22
'
în 19.237).
Calculele s-au efectuat avându-se la bază graficul de reglaj calitativ pentru
încălzire, valori ale debitului G0 = 40 ÷ 100 kg/h şi t e = +10...-15°C.
Rezultatele calculelor sunt prezentate în fig. 19.24. şi 19.25.
Din analiza acestora, în cazul reglajului calitativ, rezultă următoarele privind
efectul termosifon:
1) cu toate că, iniţial, sistemul local de încălzire era perfect echilibrat din
punctul de vedere al egalităţii temperaturilor interioare ale celor două etaje
(de exemplu în varianta 1, la te = +10°C) odată cu micşorarea temperaturii
exterioare, această egalitate nu mai este îndeplinită. Astfel, la temperatura
exterioară t e' = -15°C, pentru această variantă (1), diferenţa debitelor de apă şi a
temperaturilor interioare devine inacceptabilă, după cum rezultă din fig. 19.24.,
la t e' ≤ -5°C;
2) în cazul reglării iniţiale, pentru aceeaşi temperatură exterioară t e = +10°C,
dar pentru debite G0 variabile, se constată că, odată cu micşorarea debitului total
vehiculat în sistemul local ( 2 ⋅ G0 ), diferenţele între temperaturile interioare ale
celor două etaje cresc, deci efectul termosifon este mai pronunţat – fig. 19.24.;
pentru aceleaşi debite ( 2 ⋅ G0 ), diferenţele cresc odată cu scăderea temperaturii
exterioare;
3) reglarea iniţială a consumatorilor de încălzire pentru temperatura exterioară
ridicată, corespunzătoare începutului perioadei de încălzire ( t e = +10°C), odată cu
micşorarea temperaturii exterioare nu se poate asigura în sistem un regim termic
stabil. Din acest punct de vedere este recomandabil ca reglarea iniţială să fie făcută
pentru temperatura exterioară medie din cursul perioadei de încălzire, de exemplu
pentru t e = 0°C – după cum rezultă din fig. 19.25., a şi b.
1500 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
Din analiza acesteia rezultă că pentru debitele egale sau foarte apropiate
( G1 / G2 ≅ 1 ) stabilitatea hidraulică optimă se obţine pentru valorile cele mai
ridicate ale raportului (∆pe/ ∆pet), adică odată cu creşterea presiunii din circuitul
consumatorilor de căldură pentru încălzire (presiune creată de pompele de
circulaţie din circuitul secundar, la PT cu racordare indirectă).
Din aceste constatări rezultă următoarea concluzie: pentru aparatele de
încălzire amplasate la etaje diferite, reglajul calitativ nu poate asigura un
regim termic uniform pe toată perioada de încălzire.
Constatările respective rămân valabile calitativ, dar cu valori absolute mai mici,
şi în cazul unui sistem de încălzire bitubular cu distribuţie monotubulară [19.20].
FUNCŢIONAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ 1503
∆p
G= (19.244)
R
Aplicând relaţia (19.244) în circuitul închis „a b c d a” şi „a e f d a”, se obţine:
∆p I ∆p II
G1 = şi G2 = (19.245)
R1 + RM R2 + RM
Din acestea rezultă:
G2 ∆p II R1 + RM
= ⋅ (19.246)
G1 ∆pI R2 + RM
G2 ∆pet R1 + RM
= 1+ ⋅ (19.247)
G1 ∆p E R2 + RM
1504 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
∆p E' 2 ri
=Q (19.255)
∆p E
FUNCŢIONAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ 1505
t1 + t 22 − 2 ⋅ ti 2 = d
ti1 = t e = t i 2 − t e = e; ti' 2 − t e' = ti 2 − t e' = f (la t e' dat) t1 − ti 2 = g .
t1' − ∆t ' − t 21
'
t1' − ∆t ' + t 21
'
− 2 ⋅ ti'1
p⋅ = (19.264)
a c
t1' − ∆t ' − t 21
'
ti'1 − t e'
p⋅ = (19.265)
a e
t1' − t 22
'
t ' − t ' − 2 ⋅ ti' 2
p⋅ = 1 22 (19.266)
a d
1508 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
t1' − t 22
'
f
p⋅ = (19.267)
a e
k ' t1 − t i 2
'
∆t ' = ∆t ⋅ ⋅ (19.268)
k g⋅p
Pe de altă parte, chiar în sistemele locale de încălzire sunt multe cauze care pot
produce perturbări, cu ar fi: folosirea robinetelor de reglaj de coloană sau a
reglajului local, făcute cu robinetele radiatoarelor şi faptul că robinetele de reglaj
utilizate nu asigură posibilităţi satisfăcătoare de reglaj [19.9.].
Din aceste motive, în cazul existenţei unei dereglări iniţiale, la aplicarea
reglajului calitativ-cantitativ este necesar să se cunoască regimul optim de variaţie
a debitului.
Analiza matematică a caracterului dereglării iniţiale şi influenţa sa asupra
modului de realizare a reglajului calitativ, respectiv calitativ-cantitativ, se bazează
pe aceleaşi ecuaţii prezentate anterior – relaţiile (19.222) şi (19.223), în care nu se
ţine seama de răcirea apei în conducte şi de variaţia coeficientului de schimb de
căldură al aparatelor de încălzire.
Pentru aceasta, se consideră cel mai simplu sistem bitubular cu distribuţie
superioară la două etaje, cu câte două aparate de încălzire la fiecare etaj, după cum
rezultă din fig. 19.29.
Fig. 19.29. Sistemul de încălzire bitubular cu distribuţie superioară, cu câte două elemente
de încălzire pe etaj.
Obs. Semnificaţia diferitelor elemente, idem fig. 19.23.
Aici circulaţia apei se produce ca şi în cazul fig. 19.23., datorită celor două
presiuni create de pompa de circulaţie din circuitul secundar şi, respectiv, de aceea
datorată diferenţei de presiune gravitaţională. În condiţiile de calcul, regimurile
hidraulice ale conductelor primului şi celui de al II-lea etaj se pot exprima prin
relaţiile:
∆p I = ∆p E + hI ⋅ ( γ 2 − γ1 ) = R1 ⋅ G 2 + R11 ⋅ G12 + R1 ⋅ (2 ⋅ G1 ) 2 (19.274)
şi
1512 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
G2' ⋅ (t1' − t 22
'
) t1' + t 22
'
− 2 ⋅ t i' 2 ti' 2 − t e'
= = (19.281)
G2 ⋅ d b c
Sistemul de ecuaţii format din ultimele două relaţii permite calculul mărimilor
necunoscute după următoarele formule:
c ⋅ t1' + c ⋅ t 21
'
+ b ⋅ t e'
ti'1 = (19.282)
b + 2⋅c
c ⋅ t1' + c ⋅ t 22'
+ b ⋅ t e'
ti' 2 = (19.283)
b + 2⋅c
t ' ⋅ G' − e
'
t 21 = 1 ' 1 (19.284)
G1 + f
t1' ⋅ G2' − e t1' ⋅ (0,5 ⋅ p ⋅ G − G1' ) − e
'
t 22 = = (19.285)
G2' + f 0,5 ⋅ p ⋅ G − G1' + f
în care:
G ' 2 ⋅ G1' + 2 ⋅ G 2' 2 ⋅ G1' + 2 ⋅ G 2' 2 ⋅ G1' + 2 ⋅ G 2'
p= = = = , de unde:
G 2 ⋅ G1 + 2 ⋅ G 2 4 ⋅ G1 4 ⋅ G2
respectiv, rezultă:
Re = 8,34·10-3 mmca/(kg/h)2, hI' = 0,15 m, hII' = 2,19 m
şi
∆h ' = 2,04 m.
Studiul regimurilor termice ale celor două etaje s-a efectuat în două regimuri
caracteristice de reglare a cantităţii de căldură pentru încălzire:
– cazul I: reglajul centralizat calitativ, corespunzător căruia p = 1 = constant
indiferent de t e ;
– cazul II: reglajul centralizat calitativ-cantitativ, corespunzător căruia 0 < p ≤ 1,
în funcţie de t e ;
I. Cazul reglajului calitativ al cantităţii de căldură pentru încălzire s-a
studiat în condiţiile lui p = 1 = ct., ceea ce conform ecuaţiei generale de reglaj,
înseamnă W = 1 , adică:
r
p = W = Q ii = 1 , deci ri = 0 .
Pentru studiu s-au considerat următoarele sarcini termice pe fiecare aparat de
încălzire: 1200 şi 2000 kcal/h, ceea ce pentru regimul termic de calcul: t1 = 95°C
şi t 21 = t 22 = 75°C, înseamnă următoarele debite de apă: G1 = G2 = 40; 60;
100 kg/h sau, pe ansamblul sistemului prezentat în fig. 19.29. (patru aparate de
încălzire identice) înseamnă:
– varianta a: G = 160 kg/h;
– varianta b: G = 240 kg/h;
– varianta c: G = 400 kg/h.
Din punctul de vedere al condiţiilor de calcul avute în vedere la evaluarea
efectelor dereglării iniţiale a sistemului de încălzire, calculele s-au efectuat în trei
variante:
– varianta 1°: sistemul este reglat iniţial pentru te = +10°C;
– varianta 2°: sistemul este reglat iniţial pentru te = 0°C;
– varianta 3°: sistemul este reglat iniţial pentru te = te = tec = -15°C.
Valorile temperaturilor t1 şi t1' funcţie de t e' , ca şi ale temperaturilor t 21 = t 22 ,
corespund graficului de reglaj calitativ aferent încălzirii ( ri = 0 ), prezentat în
fig. 19.27.
Elementele iniţiale avute în vedere la calcule, ca şi valorile diferitelor constante
(b, c, d, e, f) aferente celor trei variante de debite de apă (G) de mai sus şi celor trei
variante privind condiţiile iniţiale de calcul (1° ÷ 3°), sunt prezentate în tabelul
19.17, iar rezultatele calculelor în fig. 19.30. Din analiza fig. 19.30., se constată
următoarele:
FUNCŢIONAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ 1515
5 430
6 500
graficul de reglaj
1 174
Constanta 2 300
„e” G = 240 3 417
(kg/h) 4 531
e= f ⋅ ( t1' −2 ⋅ t e' ) 5 645
6 750
1 290
2 500
G = 400 3 695
(kg/h) 4 885
5 1075
6 1250
1520 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
Aceste calcule, aşa după cum se constată de altfel şi din cele expuse mai sus,
conduc la concluzia că în cazul unei dereglări iniţiale mari, la temperaturi
exterioare coborâte poate apare necesitatea măririi debitelor de apă peste valorile
de calcul, conform fig. 19.32. [19.11].
După cum se vede din fig. 19.32., mărimea creşterii debitului de apă nu este
constantă; cu cât sistemul este mai dereglat, el cere cu atât mai mult un debit mai
mare de apă pentru a se asigura o încălzire uniformă.
Din examinarea diferitelor sisteme de încălzire atât reglate, cât şi nereglate,
se poate trage o singură concluzie că: în toate cazurile în sistemele de încălzire
este necesar ca pe perioada sezonului de încălzire să se menţină un debit
variabil de apă, micşorarea lui făcându-se odată cu creşterea temperaturii
exterioare, în funcţie de mărimea dereglării iniţiale.
Deosebirea între sistemele reglate şi cele nereglate iniţial va consta numai în
aceea că, dacă la primele menţinerea constantă a debitului nu conduce la o
perturbare sensibilă a uniformităţii regimurilor termice de încălzire, în schimb în
sistemele nereglate creşterea debitului de apă la temperaturile exterioare coborâte
este pe deplin justificată, deoarece menţinerea constantă a debitului de apă, aici ar
conduce la mari perturbări ale uniformităţii regimului de încălzire între etaje.
1522 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
recomandabil, deoarece el poate conduce exact la efectul invers faţă de cel dorit,
adică la dereglarea pe verticală.
Fig. 19.34. Schema de principiu a încadrării pompelor de reţea, în cazul cel mai complet, al
unei CCG cu două trepte înseriate de pompare de iarnă şi trei trepte înseriate de
încălzire a apei fierbinţi: PAd – pompe de apă de adaos; PRv – pompe de reţea
de vară; PRI,i, PRII,i – pompe de reţea de iarnă, treapta I-a şi respectiv a II-a;
1524 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
Fig. 19.35. Graficul variaţiei presiunii în cadrul schemei de apă fierbinte a CCG şi în
sistemul primar de transport a căldurii – până la PT/MT – : a – în regim de
iarnă; b – în regim de vară; notaţiile corespund celor din fig. 19.34.
FUNCŢIONAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ 1525
Fig. 19.36. Caracteristicile de funcţionare ale staţiei de pompe de reţea, în condiţiile reglării
debitului staţiei prin laminarea cu ventilele VL de pe refularea PR: a – schema
funcţională, de principiu a staţiei de PR (a unei trepte); b – caracteristicile
staţiei de pompe, din punctul de vedere al: dependenţei ∆H PR = f( G PR ) –
Fig. 19.37. Urmărirea graficului de reglaj termic (a), în condiţiile utilizării pompelor de
reţea cu reglarea debitului, utilizând ventilul de laminare de pe refulare, pentru
a realiza reglajul calitativ-cantitativ, corespunzător unui coeficient de reglaj
0 < rp ≤ 0,4.
Legendă: reglarea mixtă-teoretică;
reglarea mixtă-reală.
Deci, din punctul de vedere al urmăririi graficului de reglaj termic, în
cazul reglării prin laminare pe refularea pompelor de reţea, aceasta are loc în
salturi, care în final încearcă să se apropie cât mai mult de curbele de variaţie
ale td , tî şi G PR , corespunzătoare coeficientului de reglaj r p adoptat.
Pentru ca abaterile ce apar în funcţionarea reală, faţă de legea teoretică de variaţie,
determinată de valoarea adoptată pentru r p , să fie cât mai mici, se recomandă ca
VL să fie cu acţionare automată, ceea ce complică schema şi măreşte investiţiile,
fără a ajunge totuşi la un reglaj de debit relativ continuu. În plus, aşa cum s-a arătat
mai sus, consumul de energie al pompelor de reţea nu se reduce, ci poate chiar să
crească.
FUNCŢIONAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ 1529
Fig. 19.38. Caracteristicile de funcţionare ale unei staţii de patru pompe de reţea identice,
funcţionând în paralel: a – caracteristica staţiei de pompare,
∆H PR = f (GPR , N PR ) şi a reţelei în care refulează pompele,
Fig. 19.39. Urmărirea graficului de reglaj termic (a), în condiţiile utilizării reglării debitului
prin variaţia numărului de pompe identice în funcţiune la un moment dat
NPR – (b), pentru realizarea unei legi de variaţie a debitului GPR, după valoarea
coeficientului de reglaj (rp) – 0 < rp ≤ 0,4 –, NPR = 1...5.
Legendă: reglare mixtă – teoretică;
reglarea mixtă-reală.
Analiza funcţionării în acest fel a unei staţii de pompare a arătat că, din punct de
vedere tehnic, în funcţie de caracteristica reţelei, staţia nu poate funcţiona decât cu
un număr minim, limitat de pompe. De asemenea, în cazul aceleiaşi caracteristici
1532 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
a II-a, adică funcţionarea tandem a perechilor de pompe din cele două trepte,
cu debite nominale similare.
Datorită acestor dificultăţi practice ce apar în asigurarea reglajului mixt cu astfel
de staţii de pompe de reţea, această soluţie poate fi rentabilă energo-economic şi
fără complicaţii prea mari în exploatarea curentă, în următoarele cazuri: sisteme de
alimentare cu căldură care necesită debite de căldură pentru care debitul maxim de
apă fierbinte să nu necesite mai mult de maxim patru pompe în paralel pe treaptă,
iar ca distanţe de transport ale apei fierbinţi să nu impună, iarna, utilizarea a două
trepte de pompare în serie. Altfel, această soluţie de echipare cu pompe de reţea
complică mult reglajul de debit, care practic nu mai poate fi aplicat cu succes nici
chiar automatizat.
E. Reglajul debitului prin variaţia turaţiei pompelor de reţea identice,
funcţionând în paralel pe treaptă
Reglarea debitului prin variaţia turaţiei pompelor de reţea se bazează pe
economia de energie de pompare realizabilă astfel, după cum rezultă din
fig. 19.40., pentru cazul unei singure pompe. Astfel, aplicându-se relaţiile de
similitudine, în condiţiile variaţiei turaţiei pompelor centrifuge, se poate scrie:
n G
n
= , (19.293)
n Gn
2
p PR n η
≈ n ⋅ nPR , (19.294)
n
p PR n η PR
3
PPR n
n
≈ n , (19.295)
PPR n
unde:
0, 2
n
η PR = 1 − (1 − η nPR ) ⋅ , (19.296)
nn
în care: n n , n reprezintă valoarea nominală şi respectiv oarecare a turaţiei
n
pompei, în rot/min; p PR , p PR – presiunea nominală, respectiv oarecare, de reglare
a PR, în N/m ; η nPR , η PR – randamentul nominal, respectiv oarecare al pompei
2
n
PR; PPR , PPR – puterea consumată pentru antrenarea PR, în regimul nominal,
respectiv oarecare, în kWe.
Din analiza relaţiilor (19.293) ÷ (19.296), rezultă că:
– variaţia debitului refulat de pompă este direct proporţională cu variaţia
turaţiei acesteia (v. relaţia 19.293);
1534 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
Fig. 19.40. Reglajul de debit al unei pompe centrifuge, prin variaţia turaţiei (n):
a – dependenţa: p PR = f (G, n);
b – dependenţa: PPR = f (G, n);
c – dependenţa: η PR = f (G, n),
unde: HR = f (G) este caracteristica reţelei; PPR – puterea consumată de PR; η PR –
randamentul PR; 1, 2, 3 reprezintă punctele de funcţionare ale PR, pentru cele trei valori ale
turaţiei: n1 > n2 > n3 .
FUNCŢIONAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ 1535
reducând astfel valoarea debitului până la care poate funcţiona pompa, ceea ce este
un avantaj;
b) scade debitul maxim posibil de pompat:
în care (n = 3) < (n = 1), deci PPR ,3 << PPR,1 . Adică o reducere mică a turaţiei – de
exemplu n3 / n1 = 0,9 – conduce la o reducere mult mai mare a puterii consumate:
3
PPR,3 / PPR ,1 = 0,9 = 0,73, ceea ce înseamnă o reducere cu cca. 27%;
d) în funcţie de sistemul adoptat pentru variaţia turaţiei, există o valoare minimă
a acesteia ( n min ) sub care randamentul ansamblului pompă şi sistem de reglare a
turaţiei scade brusc, astfel încât energetic reglajul turaţiei devine nerentabil.
În general, n min = 50-70% din valoarea nominală ( n n );
e) pentru variaţii ale turaţiei în limitele 100% – (50...70%), randamentul
ansamblului „pompă + sistem de reglare a turaţiei” este puţin influenţat, după cum
rezultă şi din fig. 19.40.,c.
Dacă acestea sunt elementele caracteristice reglajului debitului prin variaţia
turaţiei, în cazul unei pompe atunci, în situaţia de exemplu, a unei staţii cu trei
pompe identice în paralel, reglarea debitului staţiei prin variaţia turaţiei se face
prin: adoptarea aceleiaşi legi de variaţie a turaţiei, pentru fiecare pompă, după cum
rezultă din fig. 19.41.
1536 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
Fig. 19.41. Reglajul debitului prin variaţia turaţiei pompelor, pentru o staţie de pompare cu
trei pompe identice în paralel (NPR = 3), pentru turaţii n = n1...n3 pe fiecare
pompă,
în care:
(G1 = G1m − G1M ) = f (n) N PR =3
Fig. 19.42. Urmărirea graficului de reglaj termic (a) şi a variaţiei debitului (b), în cazul
reglajului mixt, pentru o staţie cu trei pompe de reţea identice, în paralel.
rp
Legendă: reglajul termic teoretic, conform ecuaţiei de reglare, G = q i ;
reglajul termic real, prin variaţia turaţiei şi a numărului de pompe
funcţionând în paralel.
rp şi ρT , rezultă că: td şi tî .
de cogenerare α cg
n
= qcg
n n
/ qCCG = 0,5 .
1540 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
Fig. 19.45. Schema termică de principiu a încălzirii apei fierbinţi într-o CCG: 1 – pompe de
reţea; 2 – treapta de încălzire – de bază – a apei fierbinţi, cu căldură livrată de
ICG; 3 – treapta de încălzire de vârf, a apei fierbinţi, de către ITV (cel mai
adesea CAF); 4 – reţeaua termică primară ducere/întoarcere; G – debitul de apă
fierbinte; t d , tî – temperatura apei fierbinţi livrată în SRTP, respectiv de retur
din SRTP; D – debitul de agent termic de încălzire, livrat de ICG (abur, sau
gaze de ardere, în cazul TA sau TG ori MT); t a – temperatura de preîncălzire a
apei fierbinţi în (2); t cg , t – temperatura agentului termic livrat de ICG,
respectiv ieşirea din schimbătorul 2.
t ac = tîc + α cg
n
⋅ (t dc − t îc ) [°C] . (19.302)
Ţinându-se seama de graficul de reglaj termic din fig. 19.45., în cursul iernii
apar două regimuri caracteristice de funcţionare:
a) funcţionarea înseriată pe partea de apă fierbinte (ICG + ITV), pentru
tec ≤ te < t eITV , adică atâta timp cât qCCG > qcg
n
, când:
qcg
t a = t î + (t d − t î ) ⋅ [°C] ; (19.303)
qCCG
de variaţie ( t d , tî , t a ) = f (q i , r p , α cg
n
) . Ca urmare, determină diferenţele de
temperatură pe partea de apă fierbinte preluate de ICG ( ∆t ICG – conform relaţiei
19.306) şi de ITV ( ∆t ITV conform relaţiei 19.305). Acestea vor determina:
an
Qcg, QITV şi ycg , respectiv – prin t a – pe Ecg.
• Tipul staţiei de pompare a apei fierbinţi, corelat cu valoarea
coeficientului de reglaj r p , determină modul de variaţie anuală a debitului de apă
= Q ⋅ (y
an
cg (t ) - y (t ) ) = [kWh /an] . (19.316)
md .an
cg
md .an
î calit.
md .an
cg
md .an
î mixt e
= Q ⋅ (∆y
an
cg = f (∆t
md .an
cg )) md .an
î
∆E cg
an
(
∆t amd .an = E cg
an md .an
ta ) ( ( ) ) − (E (t ) ) =
calit.
an md .an
cg a mixt
( (t ) (t ) )
[kWhe/an] . (19.319)
= Qcg
an
⋅ y cg
md .an md .an
a calit. -y md .an
cg
md .an
a mixt
(t md .an
a )
mixt. (
> t amd .an )calit. rezultă că (y md .an
cg (t ))
md .an
a mixt
(
< y cg (
md .an md .an
ta ))
calit.
,
adică în relaţia (19.319):
∆Ecg
an
(
∆t amd .an < 0 ) . (19.320)
– Diferenţa ∆E PR
an
de energie electrică consumată la pompele de reţea din
CCG, datorată diferenţei cantităţii anuale de apă pompată ∆G PR
an
şi a
diferenţei medii anuale a înălţimii de pompare ∆H PR
md .an
, între reglarea calitativă
şi cea mixtă (v. fig. 19.46.,f) este dată de:
∆E PR
an
(
∆G PR
md .an
= E PR
an
) ( ) − (E ) = calit.
an
PR mixt
[ (P ) - (P ) ]⋅ τ
[kWh /an] , (19.321) e
= md .an
PR calit.
md .an
PR mixt a
unde PR (P
md .an
calit. ) , (P ) reprezintă puterile medii anuale consumate de
md .an
PR mixt
pompele de reţea de apă fierbinte din CCG, în cazul reglajului calitativ, respectiv
mixt, în kWe.
Din § 19.4.3.4., a rezultat că:
∆PPR
md .an
= PPR
md .an
( )calit. - (P
md .an
PR mixt ) >0 . (19.322)
∆E PR
an
∆G PR (
md .an
>0 ) [kWhe/an] . (19.323)
În concluzie, ţinându-se seama de relaţiile (19.318), (19.320) şi (19.323), relaţia
(19.315) devine:
– pentru CCG cu TA şi ciclu mixt TG/TA:
1548 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
∆Ecg
an
= Ecg
an
( ) − (E )
mixt cg calit. =
an
∆Ecg
an
= Ecg
an
( ) mixt
( )
− Ecg
an
calit.
= ∆E PR
an
(
∆G PR
md .an
) [kWhe/an] , (19.325)
(
δ ∆Ecg
an
) =0 , pentru
(
δ 2 ∆Ecg
an
) ≥0 . (19.326)
δrp δr p2
∆Ecg
an
= f qCCG
n
(
, ρT , α cg
n
, tipul ICG , rp , ∆H PR ) . (19.327)
n
Pentru anumite valori ale qCCG , ρT , α cg
n
şi o anume ICG,
∆Ecg
an
(
= f rp , ∆H PR ) (19.327 bis)
Se constată că rp ( ) opt
creşte odată cu creşterea înălţimii de refulare a pompelor
termice ρT .
– valoarea de calcul α cg
n
= 0,511;
– valorile de calcul tdc / t îc = 150 − 80 °C.
Fig. 19.49. Variaţia energiei livrate Ecg în funcţie de coeficientul m, pentru: diverse înălţimi de pompare ∆H PR , coeficienţi de reglaj r p
Legendă: ∆H PR
c
= 150 mH2O; ∆H PR
c
= 200 mH2O; ∆H PR
c
= 250 mH2O; ∆H PR
c
= 300 mH2O;
∆H PR
c
= 350 mH2O.
FUNCŢIONAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ 1551
Din fig. 19.49. rezultă că valorile optime pentru parametrul m, la care energia
electrică livrată în regim de cogenerare este maximă, corespund întotdeauna
variaţiei temperaturii t a conform căreia m = r p , adică t a = f (t e ) variază după
curbele prezentate în fig. 19.46.
ρ j < ρT , adică la cei care nu au un consum de apă caldă, debitul de apă de reţea va
fi cel de încălzire. La aceşti consumatori, pentru temperaturi exterioare ridicate,
apar supraîncălziri. Pierderile de căldură corespunzătoare acestei categorii de
consumatori conduc la căldură livrată în plus de CCG, faţă de necesar:
k k
∑ ∆Qsj =
1
∑W j ⋅ (δT −δ j ) [kW] , (19.328)
j =1 j =1
respectiv:
k k τ fî
∑ ∆Q sjan =
1
∑ ∫0 Q sj ⋅ dτ [kWh/an] , (19.329)
j =1 j =1
în care: Qsj , Qsjan1 sunt cantitatea orară, respectiv anuală, de căldură primită
1
a.
b.
Q = a ⋅ ∆H r , (19.337)
3
în care: Q este debitul, în m /h; a – capacitatea de trecere a consumatorului, în
m /h·m ; ∆H r este disponibilul de presiune în reţea la consumatorul respectiv,
3 ½
H p = H 0p − S p ⋅ Qh2 . (19.338)
Fig. 19.53. Scheme principiale ale unui punct termic centralizat cu pompă de amestec.
H PT = H 0p − S pΣ ⋅ Qhp
2
, (19.347)
2 6
în care S s este rezistenţa hidraulică a schimbătorului de căldură, în m·h /m ,
3
iar Qh, PT – debitul de agent termic, în m /h.
Rezistenţa hidraulică a schimbătorului este influenţată de modul în care debitul
Qh, PT străbate schimbătorul: prin ţevi sau printre ţevi.
Pentru schimbătoarele de căldură multitubulare secţionale, cu lungimea ţevilor
de 4 m, rezistenţele hidraulice se pot calcula pentru o secţiune, cu relaţiile
acoperitoare:
– pentru curgerea fluidului prin ţevi
0,041 ⋅10 −6
S s0 = ; (19.350)
Aţ2
– pentru curgerea fluidului printre ţevi
0,085 ⋅10 −6
S s0 = , (19.351)
A 2pţ
Fig. 19.54. Graficul piezometric în regim static al unei reţele secţionate în trei zone.
Fig. 19.57. Reglarea presiunii de refulare a PR – HPR,r – prin variaţia presiunii de refulare a
pompei de apă de adaos – Had,r ; a – schema funcţională de principiu a
ansamblului pompă apă de adaos + PR; b – graficul piezometric al RT; 1 – apă
de adaos; 2 – pompă de apă de adaos; 3 – returul apei din reţea; 4 – pompe de
reţea (PR); 5 – apă de reţea de ducere; Had,a , Had,r – presiunea la aspiraţia,
respectiv refularea pompei de apă de adaos; ∆Had – înălţimea de refulare a
pompei de apă de adaos; HPR,a ≡ Had,r , HPR,r – presiunea la aspiraţia, respectiv
refularea PR; Hd – presiunea apei la ieşirea din sursa de căldură (SC);
∆Hc – disponibilul de presiune la ultimul consumator (PTC/MT) al RT;
HMax – linia presiunii dinamice maxime pe conducta de întoarcere, admisă de
instalaţiile interioare.
Ca urmare a modificării presiunii de refulare a pompei de adaos, graficul
piezometric devine A’B’C’D’, presiunea crescând în toată reţeaua. Presiunea în
regim dinamic pe conducta de întoarcere trebuie să rămână întotdeauna inferioară
valorii maxime admisibile în instalaţiile interioare, HMax, depăşirea acesteia
conducând la spargerea instalaţiilor interioare racordate direct (consumatorii din
dreapta punctului E), în special la baza coloanelor de încălzire. Această situaţie se
poate evita prin racordarea indirectă a consumatorilor supuşi pericolului
spargerilor.
curgere) faţă de locul amplasării vanei. Dacă vana se închide complet, presiunea pe
conducta de întoarcere creşte până la valoarea corespunzătoare punctului
Vd – v. fig. 19.59.,a – . În acest fel, întreaga reţea din amonte de vana V este pusă la
presiunea conductei de ducere. Ca urmare, acest regim de reglare conduce la
depăşirea limitei maxime a presiunii în conducta de întoarcere admisă în instalaţiile
locale de încălzire racordate direct, ceea ce determină distrugeri importante la
nivelul consumatorilor, după cum rezultă din fig. 19.59.,b.
Fig. 19.60. Reglarea presiunii în reţea cu ajutorul unei staţii intermediare de pompare –
SIP.î – pe conducta de întoarcere: a – schema hidraulică de principiu; b – SIP
pe întoarcere pentru depăşirea presiunii maxime admise HMax; c – SIP pe
întoarcere pentru evitarea golirii instalaţiilor interioare.
Unde: SPR – staţia de pompe de reţea a sursei de căldură (SC); SIP.î – staţia
intermediară de pompare pe conducta de întoarcere; C – consumatori de
căldură; G – debitul de apă fierbinte; Hî , Hd – presiunea apei de reţea la
întoarcerea în SC, respectiv la ducere în RT; H aSIP ,î , H rSIP ,î – presiunea la
aspiraţia, respectiv refularea SIP; H d ,c , H î ,c – presiunea apei din RT de
ducere, la intrarea în instalaţiile interioare de încălzire ale consumatorilor
racordaţi direct, respectiv la ieşirea (în RT de întoarcere) din aceştia; 1, 2...6 –
înălţimile geometrice ale diverselor clădiri, ale căror instalaţii interioare de
încălzire sunt racordate direct.
c) în cazul unui teren cu denivelări pronunţate, cu cote geodezice în scădere
dinspre sursa de căldură spre consumatorii de capăt (v. fig. 19.60.,c), pentru
care graficul piezometric ABCDA ar determina ca instalaţiile interioare de încălzire
de la etajele superioare ale clădirilor 1, 2, 3 să se golească – în ipoteza racordării
FUNCŢIONAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ 1571
Fig. 19.61. Reglarea presiunii în reţea cu ajutorul unei staţii intermediare de pompare –
SIP,d – pe conducta de ducere: a – schema hidraulică de principiu; b – SIP,d pe
conducta de ducere a RT; celelalte notaţii corespund fig. 19.60.
refulare a PR din SC, ∆HPR . Valoarea ridicată a lui ∆HPR . poate conduce la o
valoarea a presiunii de refulare a acestora (Hd), mai mare decât valoarea admisă de
instalaţiile amplasate în SC, în aval de PR(schimbătoare de căldură, CAF etc.).
1572 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
Se pune deci problema reducerii presiunii de refulare Hd, la o valoare mai mică
H d' .
Ţinându-se seama că linia variaţiei presiunii dinamice pe întoarcerea RT,
răspunde condiţiilor impuse de buna alimentare cu căldură a consumatorilor 1...8
(HMax nu pune probleme, ca în cazurile anterioare) pentru reducerea înălţimii de
refulare a PR, se utilizează o SIP,d, care asigură o diferenţă de presiune cu ∆HSIP,d,
cu care se reduce înălţimea de refulare a PR ( ∆H PR − ∆H PR '
= ∆H SIP,d ).
Noul grafic piezometric devine A’ B’ E F C’ D ’A’, asigurând la ultimul
consumator acelaşi disponibil de presiune (∆HC).
cogenerare din CCG etc. Astfel, stabilirea soluţiilor privind regimurile hidraulice
ale reţelei se face avându-se în vedere următoarele elemente de bază:
– reducerea pe cât posibil a presiunilor în diferitele elemente ale reţelei;
– să fie posibilă vehicularea apei în reţea cu cheltuieli minime în diferitele
regimuri de funcţionare şi etape de dezvoltare a SAC;
– alegerea numărului de trepte de pompare , PR şi eventual SIP, astfel încât să
se asigure condiţii avantajoase sub aspectul dimensionării mecanice a
schimbătoarelor de căldură şi sub aspectul cheltuielilor de pompare;
– amplasarea la sursa de căldură pe cât posibil a treptelor de pompare necesare.
Staţiile intermediare de pompare se vor instala numai în cazuri bine justificate din
punct de vedere tehnico-economic.
Fig. 19.64. Reglajul în timp – diurn – al livrării căldurii, sub formă de apă fierbinte, pentru încălzire şi a.c.c.: a – livrarea continuă
variabilă; b – livrarea continuă constantă; c – livrarea intermitentă; a.1, b.1 – variaţia temperaturii interioare în incintele încălzite;
a.2, b.2 – variaţia temperaturii exterioare; a.3, b.3, c – variaţia căldurii livrată de sursa/sursele de căldură; – perioade de întrerupere a
alimentării cu căldură; – perioade de supraconsum de căldură, faţă de cererea normală.
FUNCŢIONAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ 1577
τ zi
∫0 qi + acc ⋅ dτ = Qi + acc [kWht/zi] , (19.355)
şi
τ zi τ zi
∫0 qi + acc ⋅ dτ + ∫0 q acc ⋅ dτ = Qi [kWht/zi] , (19.356)
ale căror valori, pe fiecare interval de timp şi pentru toată ziua, sunt prezentate în
tabelul 19.22, poziţiile 2, respectiv 9 şi 3.
Remarci rezultate din analiza simultană a curbelor din fig. 19.64.,a cu valorile
de la poziţiile 1...10 ale tabelului 19.22:
– în tot cursul zilei, se asigură integral condiţiile cantitative ( q acc şi qi ) şi
calitative ( ti = ct = t ic ), caracterizate prin:
curba 7);
*
c) cererea de căldură sub formă de a.c.c. – q acc (τ zi ) – este asigurată integral în
orice moment din cursul zilei, ca şi în cazul reglajului continuu constant –
q acc (τ zi ) – :
*
q acc (τ zi ) = q acc (τ zi ) ;
qi* (τ zi ) = qimd
+ acc − q acc ( τ zi ) ,
. zi
qi (τ zi ) − qi* (τ zi )
⋅ 100 = (-34)...(+350%),
qi (τ zi )
după cum rezultă din tabelul 19.22 – poziţiile 19 şi 20. În consecinţă, valorile
momentane ale temperaturilor interioare astfel realizate – ti* (τ zi ) – vor fi, faţă de
tic :
ti* (τ zi ) <> tic , după cum rezultă din fig. 19.64.,b.1.
Diferenţele:
Fig. 19.65. Schema termică de principiu a unui SACC sub formă de abur; C1 , C 2 , C 3 –
consumatori de abur; D1 , D2 , D3 – debitele simultane de abur consumate,
respectiv de C1 , C 2 , C3 , în kg/s; D – debitul de abur livrat de SC, în kg/s;
Ţinându-se seama de toate acestea, în § 19.2. s-a arătat că, în cazul unui SACC
cu abur, reglarea obligatorie este aceea descentralizată, cantitativă, realizată cu
vanele de reglare ale fiecărui aparat consumator în parte, sau pe grupe de aparate
consumatoare cu aceleaşi regimuri calitativ – cantitative şi de variaţie în timp a
consumurilor.
În aceste condiţii, variaţia în timp a debitului total de abur livrat de SC, este
rezultanta suprapunerii variaţiilor simultane ale debitelor de abur consumate de
fiecare consumator, în funcţie de reglarea locală adoptată la nivelul acestuia.
Reglarea la nivelul fiecărui aparat consumator, sau grupă de aparate
consumatoare, poate fi continuă sau prin întreruperi, în funcţie de condiţiile
impuse – acceptate de procesele consumatoare respective.
încât numărul acestor paliere să fie de cca. 3-4; creşterea numărului lor conduce la
dificultăţi legate de numărul intervenţiilor în sistem, pentru trecerea de la un palier
de debit, la altul. Decizia privitoare la numărul palierelor de debit constant în 24 de
ore se ia pentru fiecare SACC în parte, ţinându-se seama în special de anvergura
sistemului de transport a căldurii, de structura sarcinii termice totale şi de
omogenitatea consumatorilor, sub aspectul variaţiei în timp a cererii de căldură
pentru prepararea a.c.c. De asemenea, este mult influenţată de inerţia termică a
fondului de locuinţe încălzite, racordate la SACC.
BIBLIOGRAFIE
CUPRINS CAPITOLUL 19
FUNCŢIONAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ
19. FUNCŢIONAREA SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU CĂLDURĂ .......... 1414
19.1. Condiţiile generale impuse alimentării cu căldură................................ 1414
19.2. Regimurile de alimentare cu căldură a consumatorilor de abur.................... 1415
19.3. Regimurile de alimentare cu căldură a consumatorilor de apă
fierbinte ..................................................................................................................
1421
19.3.1. Metode generale de reglare ................................................................1421
19.3.2. Reglarea regimului termic ................................................................1425
19.3.2.1. Reglarea locală – la nivelul aparatelor consumatoare....................... 1425
19.3.2.2. Reglarea centralizată................................................................ 1432
19.3.2.3. Reglarea la nivelul surselor de căldură ............................................. 1448
19.3.2.4. Influenţa temperaturii de retur a apei fierbinţi la sursa de
căldură ..............................................................................................
1457
19.4. Aspecte specifice metodelor de reglare a regimului termic .......................... 1461
19.4.1. Reglarea calitativă .................................................................................. 1461
19.4.2. Reglarea cantitativă................................................................................. 1463
19.4.3. Reglarea calitativ-cantitativă ................................................................ 1466
19.4.3.1. Domenii de variaţie a debitelor de agent termic ............................... 1466
19.4.3.2. Influenţa variaţiei debitului asupra parametrilor de
funcţionare ai instalaţiilor din punctele termice ............................... 1479
19.4.3.3. Influenţa variaţiei debitului asupra funcţionării instalaţiilor
consumatoare de căldură ................................................................ 1487
19.4.3.4. Influenţa reglajului calitativ-cantitativ asupra funcţionării
pompelor de reţea ............................................................................. 1523
19.4.3.5. Eficienţa energetică a reglajului calitativ-cantitativ ......................... 1537
19.4.3.6. Stabilirea graficului de reglaj la CCG, în funcţie de
structura consumului total de căldură............................................... 1551
19.5. Reglarea regimului hidraulic ................................................................ 1554
19.5.1. Graficul piezometric al sistemului de reţele termice – SRT ................... 1554
19.5.2. Ecuaţiile hidraulice caracteristice ale elementelor ce compun
SAC ..........................................................................................................
1557
19.5.3. Reglarea regimurilor hidraulice ale SRT ................................................ 1561
19.5.4. Cazuri caracteristice de modificare a graficului piezometric al
SRT................................................................................................ 1562
19.5.4.1. Reglarea presiunii dinamice din reţea, cu ajutorul vanei de
pe colectorul de ducere al sursei de căldură ................................ 1562
19.5.4.2. Reglarea presiunii dinamice din reţea, prin modificarea
presiunii de refulare a pompelor de apă de adaos ............................ 1565
19.5.4.3. Reglarea presiunii dinamice din reţea cu ajutorul vanelor de
pe traseul RT .................................................................................... 1567
19.5.4.4. Reglarea presiunii dinamice din reţea, cu ajutorul staţiilor
intermediare de pompare – SIP – ..................................................... 1569
1586 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
19.5.4.5. Reglarea presiunii dinamice din reţea, cu ajutorul vanelor de legătură între
conducta de ducere şi aceea de întoarcere ...........................................................1572
19.5.4.6. Reglarea presiunii dinamice din reţea, cu robinetele de închidere – RI –
montate pe RT de apă fierbinte ...........................................................................1573
19.6. Reglarea în timp a livrării căldurii ......................................................................1575
19.6.1. Cazul SACC sub formă de apă fierbinte ......................................................1575
19.6.1.1. Reglajul diurn continuu-variabil ..........................................................1575
19.6.1.2. Reglajul diurn continuu-constant .........................................................1579
19.6.1.3. Reglajul intermitent ..............................................................................1580
19.6.2. Cazul SACC sub formă de abur...................................................................1581
19.7. Alegerea metodelor de reglare ale livrării căldurii, în cazul SACC de apă fierbinte
.....................................................................................................................................1582
Bibliografie ......................................................................................................................1583
COSTURILE DE PRODUCERE A ENERGIEI ÎN COGENERARE ŞI
TRIGENERARE 1585
Tabelul 20.1(continuare)
0 1 2 3 4
Rrgim de
cogenerare, după
„grafic termic”:
P cg ( τ ) = P ICG ( τ ) =
2.1 Pncg ( τ ) = 0 = f (Q cg ( τ ) )
unde:
(Q (τ) = Q (τ)) < Pcg (τ) ≡ PICG(τ) =
<
Qcg (τ) < Qcgn şi
(
< Pcgn ≡ PICG
n
) Pncg ( τ ) > 0 Rrgim de
cogenerare, după
unde: „grafic electric”:
2.2 Pcg (τ) < Pncg(τ) ≤ n
PICG > Pncg (τ) >
≤ PICG
n
> Pcg (τ)
3.
(Q cg ≡ QICG ) = (P cg ≡ P ICG )= 0 < Pncg (τ) ≤ Regim de
funcţionare în
=0 = 0 ≤ PICG
n
noncogenerare pură
în care: ECCG – energia electrică produsă de CCG; EICG – energia electrică produsă
de ICG din CCG; Ecg – energia electrică produsă în regim de cogenerare;
Encg – energia electrică produsă în regim de noncogenerare; Ecd – energia electrică
produsă de TA în regim de condensaţie; Vg. evac. atm – debitul de gaze de ardere
destins în TG, sau MAI, evacuate direct în atmosferă, „bypassând” CR;
COSTURILE DE PRODUCERE A ENERGIEI ÎN COGENERARE ŞI
TRIGENERARE 1591
combustibilului creşte şi cu cât instalaţiile de bază ale CCG sunt mai moderne,
cu un grad mai avansat de conducere automată.
CCG CCG
E spt şi E spe – cantităţile anuale de energie electrică, consumate de serviciile
proprii electrice ale CCG, pentru producerea căldurii şi respectiv a energiei
electrice.
Ca urmare, cheltuielile anuale totale – nete – pentru canţităţile de energie livrate
din CCG, sunt date de:
– pentru energia electrică:
e
CCCG l
(
,n = C ECCG + C E spe
CCG
) (
+ C Qspe
CCG
) ( ) [lei/an] , (20.33)
– pentru energia termică:
t
CCCG l
( ) ( ) ( )
,n = C QCCG + C Qspt
CCG
+ C E spt
CCG
[lei/an] , (20.34)
l
unde: C ECCG ( ), C (E ), şi C (E ) sunt cheltuielile anuale aferente producerii
CCG
spe
CCG
spt
energiei electrice efectiv livrată din CCG şi pentru aceea consumată de serviciile
proprii electrice pentru producerea energiei electrice şi respectiv a căldurii, în
l
lei/an; C QCCG ( CCG
, C Qspt ) ( ) ( CCG
şi C Qspe ) – cheltuielile anuale pentru producerea
căldurii efectiv livrată din CCG şi pentru aceea consumată de serviciile proprii
termice pentru producerea căldurii, respectiv a energiei electrice, în lei/an.
Ţinându-se seama de relaţiile (20.29) şi (20.30), atunci costurile anuale brute,
aferente celor două forme de energie sunt date de:
– pentru energia electrică:
,b = cCCG,b ∗ (ECCG + Espe ) + (cCCG,b ∗ Qspe )
e e l CCG t CCG
CCCG [lei/an] , (20.35)
– pentru energia termică:
,b = cCCG,b ∗ (QCCG + Qspt ) + (cCCG,b ∗ Espt )
t t l CCG e CCG
CCCG [lei/an] , (20.36)
iar costurile specifice nete de producţie devin:
– pentru energia electrică:
e
CCCG ,b
cCCG ,n = l
e
[lei/kWhe] , (20.37)
ECCG
– pentru căldură:
t
CCCG ,b
t
cCCG ,n = l
[lei/kWht] . (20.38)
QCCG
Notându-se consumurile specifice de energie ale serviciilor proprii, pentru
producerea în CCG a celor două forme de energie:
• consumurile specifice de căldură, pentru producerea în CCG a:
– energiei electrice:
CCG
q spe = Qspe
CCG
/ ECCG [kWht/kWhe] , (20.39)
– căldurii:
q CCG
spt = Qspt
CCG
/ QCCG [kWht/kWht] , (20.40)
• consumurile specifice de energie electrică, pentru producerea în CCG a:
– energiei electrice:
1600 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
CCG
espe = E spe
CCG
/ ECCG [kWhe/kWhe] , (20.41)
– căldurii:
CCG
espt = E spt
CCG
/ QCCG [kWhe/kWht] , (20.42)
atunci, conform bilanţurilor energetice ale CCG, rezultă următoarele relaţii:
– din expresia (20.32):
QCCG = QCCG
l
+ qspt
CCG
(
∗ QCCG + qspe
CCG
) (
∗ ECCG ) [kWht/an] , (20.43)
– din expresia (20.31):
ECCG = ECCG
l
+ espe
CCG
(
∗ ECCG + espt
CCG
) (
∗ QCCG ) [kWhe/an] , (20.44)
Ţinându-se seama de diversele relaţii de legătură între cantităţile de energie
electrică şi termică, ce intervin în expresiile (20.29) ÷ (20.38), atunci forma finală a
costurilor specifice nete de producţie (v. relaţiile (20.37) şi (20.38)) este:
,n = cCCG ,b ∗ k spe
e e
cCCG [lei/kWhe] , (20.45)
şi
,n = cCCG,b ∗ k spt
t t
cCCG [lei/kWht] , (20.46)
unde kspe şi kspt reprezintă nişte coeficienţi de corecţie a costurilor specifice brute,
definiţi prin relaţiile:
k spe = 1 +
(1− q )+ (e / y ) ∗
CCG
spt
CCG
spt
CCG
s
(1 − e )⋅ (1 − q )− (e ∗ q )
CCG
spe
CCG
spt
CCG
spt
CCG
spe
, (20.47)
t
CCG CCG cCCG,b
∗ espe + qspe ⋅ e
cCCG,b
şi
kspt =1 +
(1− e ) + (q ∗ y ) ∗
CCG
spe
CCG
spe
CCG
s
(1− e )⋅ (1− q ) − (e ∗ q )
CCG
spe
CCG
spt
CCG
spt
CCG
spe
, (20.48)
e
CCG CCG cCCG,b
∗ qspt + espt ⋅ t
cCCG,b
k spe = 1 +
1 − q spt
CCG
(
+ e spt
CCG
/ y sCCG )∗
1 − e spe
CCG
− q spt
CCG
(20.50)
t
c CCG
+ q spe
,b
∗ e spe
CCG CCG
∗ e
c CCG
,b
şi
k spt = 1 +
1 − e spe
CCG
(
+ q spe
CCG
∗ y sCCG )∗
1− CCG
e spe − CCG
q spt (20.51)
e
c CCG
+ e spt
,b
∗ q spt
CCG CCG
∗ t
c CCG
,b
(( )
Bcg (TA) = Ecg (TA) + Qcg (TA) / ηcg (TA) + ))
( )
[kWhcb/an] , (20.56)
+ E ncg (TA) / η ncg (TA) + (QITV / η ITV )
unde: ηcg (TA) , η ncg (TA) şi η ITV sunt randamentele medii anuale pentru
producerea energiei electrice şi căldurii (Ecg + Qcg) în regim de cogenerare, a celei
produsă în condensaţie (Encg) şi respectiv a căldurii produsă de ITV. Valorile lor se
determină conform metodologiei expusă în cap. 7.
În cazul metodei ieftinirii căldurii, randamentul η ITV se consideră cel al unei
CT echivalente: η ITV = ηCT .
Economia de combustibil realizată în CCG faţă de producerea separată,
conform relaţiei generale este :
∆B = Bsep – BCCG [kWhcb/an] , (20.57)
în care consumul anual total de combustibil al soluţiei separate este dat de:
Bsep = Bsep
e
+ Bsep
t
= (ECCG ⋅ bSEN ) + (QCCG / ηCT ) [kWhcb/an] . (20.58)
Ţinându-se seama de relaţia generală (20.54) şi de (20.58), expresia (20.57)
devine:
{[
∆B = [( ECCG / η SEN ) + (QCCG / ηCT )] − ( E cg (TG ) / ηTG ) +
+ ( Ecg (TA) / η cg (TG ) ) + ( E cg
AS
][
(TA) _ /(η AS ⋅ η cg (TA) )) + ( E ncg (TG ) / ηTG ) +
Qcg + QITV + B AS
t
ηtCCG = t
[kWhcb/an] , (20.67)
BCCG
şi
Ecg + E ncg
ηCCG
e
= e
[kWhcb/an] . (20.68)
BCCG
Metoda fizică prezintă următoarele caracteristici:
– în mod corect, atribuie căldurii toată economia de combustibil ∆B t
(v. relaţia 20.65), determinată de superioritatea randamentului global de producere
a căldurii ( ηtCCG ), faţă de cel de producere în CT ( ηCT );
– prin atribuirea în exclusivitate producerii energiei electrice a economiei de
combustibil ∆B e (v. relaţia 20.66) nu se ţine seama că ( ηCCGe
) se datorează atât
producerii energiei electrice în regim de noncogenerare (Encg) cât şi celei produsă
în regim de cogenerare (Ecg). Ori, dacă randamentul producerii lui (Encg) este
( ηncg ) şi are valori apropiate de ( η SEN ), în schimb, Ecg este produsă cu ( ηcg ),
determinat şi de faptul că Ecg s-a produs pe seama căldurii
( )
Qcg ţinându-se seama că Ecg = Qcg ∗ ycg , unde ycg este indicele de cogenerare
mediu anual pentru producerea lui Ecg. Deci, de fapt ∆B e ar trebui defalcată în
două:
∆Be = ∆Bee + ∆Bet [kWhcb/an] , (20.69)
unde:
ee et
∆B = f(Ecg, Encg) şi ∆B = f (Qcg).
De asemenea, supraconsumul de combustibil aferent producerii Encg nu poate fi
atribuit în exclusivitate energiei electrici, deoarece Encg se datorează producerii
combinate a căldurii şi energiei electrice în ICG în regim de noncogenerare, atunci
− Ecg = E ncg . În consecinţă, ∆B
ee
când Qcg < Qcg n , deci
E cg < E cg
n n
şi diferenţa E cg
s-ar putea considera ca fiind:
∆Bee = ∆Bee,e + ∆Bee,t [kWhcb/an] , (20,70)
ee,e
( ) ( ) ee,e
în care: ∆B = f E ncg , ηencg şi ∆B ee,t = f E ncg , η ecg unde ∆B este datorată strict
energiei electrice Encg şi randamentului de producere a sa η encg , iar ∆Bee,t este
datorată energiei electrice ( ∆E cg = E cg
n
− E cg = E ncg ) mai puţin produsă în
cogenerare, datorită reducerii (∆Qcg = Qcg
n
− Qcg ), prin: ∆Ecg = ∆Qcg ⋅ ycg .
Qcg , j
x tj = , (20.105)
E cg + Qcg
unde:
Ecg,j = Qcg,j * y cg,j [kWhcb/an] , (20.106)
Qcg , j = α cg
an
, j ∗ QCCG
[kWhcb/an] (20.107)
şi
∑ (Qcg , j ∗ α ancg , j )
n
QCCG = [kWhcb/an] , (20.108)
j =1
iar
∑ (Qcg , j ∗ y cg , j )
n
ECCG = [kWhcb/an] . (20.109)
j =1
În acest fel, costurile unitare ale căldurii şi energiei electrice produse de CCG
vor rezulta diferite, în funcţie de parametrii de livrare a căldurii.
unde α cg,
an
i este coeficientul anual de cogenerare realizat la producerea cantităţii de
căldură QCCG,i, la nivelul de presiune „i”; bITV,,i – consumul specific de combustibil
al ITV, „i” utilizată în acest scop în CCG (v. tabelul 20.4).
c) o CCG echipată cu TA cu contrapresiune (TACp), producând
căldură numai în cogenerare – în regim de bază – având consumul de combustibil
corespunzător obţinerii combinate a celor două forme de energie. El este dat de:
et
BCCG = BCCG − ( BCCG
ee
+ BCCG
tt
) [kWhcb/an] . (20.117)
COSTURILE DE PRODUCERE A ENERGIEI ÎN COGENERARE ŞI
TRIGENERARE 1615
∑ (E ⋅ (b )) ∑ (Q )
n n
et
BCCG = Ecg ⋅ bcg + cd ,i
cd
CCG ,i − bs + CCG ,i ⋅ α cg
an
,i ⋅ bc
[kWhcb/an], (20.118)
i =1 i =1
în care Ecg este valoarea anuală a energiei electrice produsă în regim de cogenerare
(în kWhe/an), cu consumul specific de combustibil bcg (în kWhcb/kWhe);
Ecd,i – energia electrică produsă anual în regim de condensaţie de grupul „i” de
cd
TACd + p (în kWhe/an), cu un consum specific de combustibil bCCG ,i
(în kWhcb/kWhe); bc – consumul specific de combustibil al cazanelor energetice
(în kWhcb/kWht).
Acest consum de combustibil comun producerii celor două forme de energie,
se repartizează între acestea după chei stabilite în funcţie de conţinutul exergetic al
formelor de energie produse. Cheile de repartiţie au forma generală:
E xe
xe = (20.119)
E xe + E xt
şi
E xt
xt = , (20.120)
E xe + E xt
unde E xe şi E xt sunt exergiile conţinute de cele două forme de energie produse
– livrate – de CCG.
În cazul general al echipării CCG cu TA având mai multe niveluri de parametrii
iniţiali, pentru aplicarea cheilor xe şi xt este necesară defalcarea consumului total
et
BCCG pe nivelurile de parametrii iniţiali. Fie ycg,i,j indicele de cogenerare, mediu
anual, cu care TA având parametrii iniţiali „j” produce cantitatea de căldură Qcg,i,j
unde: Qcg ,i , j = α cg
an
,i ∗ Qccg ,i , j , la nivelul de presiune „i”. Atunci se poate scrie
relaţia:
y cg ,i, j
Q1,i , j = α cg
an
,i ∗ QCCG ,i , j ∗ 1 +
[kWht/an] , (20.121)
ηm ⋅ η g
unde Q1,i,j este consumul anual de căldură sub formă de abur viu, la parametrii
iniţiali „j”, destinat producerii căldurii Qcg,i,j, la nivelul de presiune „i” (cu indicele
mediu anual de cogenerare ycg,i,j); ηm, ηg – randamentul mecanic al TA, respectiv al
generatorului electric.
Consumul de combustibil pentru producerea cantităţii de căldură produsă la
nivelul de presiune „i”, de grupuri având parametrii iniţiali „j”, este dat de:
,i , j = BCCG ⋅ y i , j
et et
BCCG [kWhcb/an] , (20.122)
unde yi,j este cheia de defalcare stabilită prin relaţia:
1616 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
Q1,i , j . (20.123)
yi , j =
∑∑ Q1,i , j
j i
Consumul de combustibil determinat cu relaţia (20.122) se repartizează între
cele două forme de energie după cheile exergetice rezultate prin particularizarea
relaţiilor (20.119) şi (20.120).
Pentru aceasta se aplică metoda Carnotizării ciclului termodinamic al ICG cu
TA [20.13]. Aceasta se utilizează pentru simplificarea analizei termodinamice a
unui ciclu de cogenerare. Ea presupune găsirea unui ciclu ideal Carnot echivalent
celui real. Echivalarea celor două cicluri impune îndeplinirea următoarelor condiţii:
– ambele cicluri trebuie să aibă aceleaşi efecte utile;
– performanţele energetice (randamentele) ale ciclurilor echivalente trebuie să
fie aceleaşi.
Astfel, în fig. 20.1. sunt prezentate ciclurile reale şi ideale ale unei instalaţii de
cogenerare cu TA. Ciclul Carnot echivalent se desfăşoară între două temperaturi
caracteristice: temperatura medie superioară Tms şi cea medie inferioară Tmi.
Temperatura medie superioară Tms se defineşte considerând intervalul de
variaţie al entropiei ∆sp, ţinând cont că debitul de abur intrat în turbină D1,
este diferit de cel livrat de către aceasta consumatorilor termici DT, diferenţa fiind
consumată de circuitul de preîncălzire regenerativă.
Temperatura medie superioară va fi:
– pentru grupurile fără supraîncălzire intermediară:
D (h − h )
Tms = 1 1 al ; (20.124)
DT ∗ ∆s p
– pentru grupurile cu supraîncălzire intermediară:
D1 (h1 − hal ) + Dsi (h3 − h2 )
Tms = , (20.125)
DT ∗ ∆s p
în care h1, h2, h3 sunt entalpiile aburului viu, înaintea supraîncălzirii intermediare,
respectiv după supraîncălzirea intermediară, iar ial este entalpia apei de alimentare;
Dsi – debitul de abur supraîncălzit intermediar; diferenţa de entropie ∆sp depinde de
nivelul de presiune (de temperatură) la care se livrează căldura, după cum rezultă
din tabelele 20.12 şi 20.13.
În consecinţă, temperatura medie superioară definită cu una din rel. (20.124) şi
(20.125) este valabilă numai pentru o anumită situaţie de livrare a căldurii.
Pentru eliminarea acestui dezavantaj se defineşte temperatura medie superioară
de referinţă pentru fiecare din cele două situaţii anterioare:
D ⋅ (h − h )
0
Tms = 0 1 2 , (20.126)
DT ∗ ∆s0
D1 (h1 − hal ) + D si (h3 − h2 )
0
Tms = , (20.127)
DT ∗ ∆s 0
unde ∆s0 este diferenţa de entropie, în cazul în care căldura s-ar livra la nivelul
termic: T0 = 273 K.
COSTURILE DE PRODUCERE A ENERGIEI ÎN COGENERARE ŞI
TRIGENERARE 1617
a.
Tp2
Tp1
s
∆sp2
∆sp1
T
Tms2
Tms1
b.
Tmi2
=Tp1
Tmi1
s
∆sp2
∆sp1
Fig. 20.1. Ciclul real (a) şi cel Carnot (b) echivalent, al unei instalaţii de cogenerare cu TA;
Tp1 şi Tp2 - diverse nivele termice ale căldurii livrată din turbină.
1618 ALIMENTĂRI CU CĂLDURĂ
0
Între cele două temperaturi medii superioare Tms şi Tms se poate scrie relaţia:
∆s0 Tms
0
Tms = Tms
0
⋅ = , (20.128)
∆s p ∆s p
în care ∆s p reprezintă valoarea relativă a „căderii” de entropie, definită prin
raportul:
∆s p = ∆sp /∆s0 . (20.129)
Pe baza constatării rezultatelor din carnotizarea ciclurilor reale de cogenerare,
se pot scrie relaţiile:
Tms ,i , j − T p ,i
xie, j = (20.130)
Tms , i , j − T0
şi
T p ,i − T0
xit, j = , (20.131)
Tms,i , j − T0
unde Tms,i,j este temperatura medie superioară a ciclului de cogenerare cu
parametrii iniţiali „j”, care produce căldura la nivelul termic Tp,i; T0 – temperatura
de referinţă pentru apă (T0 = 273 K, 0°C).
Conform relaţiilor (20.128) şi (20.129) se poate scrie:
Tms0 , j
Tms ,i , j = , (20.132)
∆s p ,i , j
unde Tms , j este temperatura medie superioară de referinţă pentru parametrii iniţiali
„j”, iar ∆s p,i, j este variaţia relativă de entropie în cursul procesului de livrare a
căldurii, corespunzător nivelului de presiune „i”, pentru ciclul de cogenerare cu
parametrii iniţiali „j”, care conform relaţiei (20.129), este dată de:
∆s p ,i , j = ∆sp, i, j/∆s0.
Atunci, cheile de defalcare devin:
xie, j =
0
Tms ( )
, j − T p ,i ∗ ∆s p ,i , j
(20.134)
0
Tms ,j − (T ∗ ∆s
0 ) p ,i , j
şi
Tp ,i − T0
xit, j =
) ⋅ ∆s
. (20.135)
0
Tms ,j (
− T0 ∗ ∆s p ,i , j
p ,i , j
∑∑ (y )
et ,e
BCCG = BCCG
et
∗ i, j ∗ xie, j [kWhcb/an] , (20.136)
i i
iar cel care revine producerii căldurii la nivelul termic „i”:
1620