Alexandru Lapusneanu

de Costache Negruzzi nuvela istorica nuvela romantica Prima nuvela istorica din literatura romana, "Alexandru Lapusneanul" de Costache Negruzzi (1808-1868), apare la 30 ianuarie 1840, in primul numar al revistei "Dacia literara", inscriindu-se intr-una dintre directiile imprimate de programui acesteia, "Introductie", conceput de Mihail Kogalniceanu si anume inspirarea scriitorilor din istoria patriei. Pentru crearea acestei nuvele, Negruzzi se inspira, in principal, din cronica lui Grigore Ureche. Tema tiuvelei ilustreaza evocarea unui moment zbuciumat din istoria Moldovei, in timpul celei de a doua domnii a lui Alexandru Lapusneanul (1564-1569). Structura narativa a nuvelei este simetrica si riguros construita, cu un echilibru solid, fiind organizata in patru capitole, fiecare purtand un moto semnificativ pentru continutul acestuia: "Daca voi nu ma vreti, eu va vreu..." - cuvintele apartin lui Alexandru Lapusneanul, ca raspuns la indemnul de a renunta la tronul Moldovei, adresat lui de catre boierii veniti sa-l intampine; "Ai sa dai sama, doamna!..." - este replica vaduvei unui boier ucis de Lapusneanul, amenintare adresata doamnei Ruxanda, sotia domnitorului; "Capul lui Motoc vrem..." - sunt cuvintele multimii de tarani, veniti la Curtea domneasca sa se planga de asuprirea boierilor, de saracie, de foamete, de viata lor devenita insuportabila; "De ma voi scula, pre multi am sa popesc si eu..." - sunt cuvintele lui Alexandru Lapusneanul, aflat pe patul de suferinta, ca o amenintare impotriva celor care-1 calugarisera. Compozitia narativa reuneste mai multe curente literarer clasicismul, definit de simetrie si de echilibrul solid al nuvelei; romantismul, reprezentat atat de psihologia si tragismul personajului, cat si de scenele cutremuratoare; realismul, ilustrat de adevarul istoric al celei de a doua domnii a lui Alexandru Lapusneanul. Constructia si momentele subiectului Actiunea este clara si se bazeaza pe conflictul bine evidentiat dintre domnitor si boierii care-l tradasera in prima domnie si-l silisera sa paraseasca tronul Moldovei. Naratorul omniscient si naratiunea la persoana a III-a definesc perspectiva narativa a nuvelei. Timpul narativ este cronologic, bazat pe relatarea in ordine a derularii evenimentelor situate intr-un trecut istoric, iar spatiul narativ este real, Moldova secolului al XVI-lea. Incipitul este reprezentat de informatia cu caracter istoric despre Stefan Tomsa care ucisese cu buzduganul pe Despot-Voda. Modalitatea narativa se remarca, asadar, prin absenta marcilor formale ale naratorului, de unde reiese distantarea acestuia de evenimente. Expozitiunea. Sub motoul "Daca voi nu ma vrefi, eu va vreu... ", care este si primul episod al

nuvelei, naratorul relateaza episodul venirii lui Alexandru Lapusneanul in Moldova, hotarat sa ocupe, pentru a doua domnie, tronul tarii. fusese izgonit de catre Despot-Voda, printr-un complot pus la cale de marii boieri moldoveni. Acesta, la randul sau, fusese ucis de catre Stefan Tomsa care "acum carmuia tara", Alexandru Lapusneanul izbutise sa adune osti turcesti si venise acum in Moldova cu gandul de a izgoni "pre rapitorul Tomsa" si de a-si lua inapoi scaunul domnesc, "pre care nu l-ar fi perdut, de n-ar fi fost vandut de boieri". De aici reiese conflictul puternic intre fostul domnitor si boierii tradatori. Imprejurarile si succesiunea la tron a domnitorilor, asa cum sunt ele prezentate de narator, constituie fapte reale consemnate de istoria Moldovei. Aceiasi boieri care-l tradasera in prima domnie venisera acum sa il intampine aproape de granita: vornicul Motoc, postelnicul Veverita spatarul Spancioc si Stroici. Acestia vor sa-l convinga sa renunte la tron, deoarece "tara este linistita", iar "norodul nu te vrea, nici te iubeste". Intriga este bine evidentiata, Lapusneanul fiind hotarat sa se instaleze pe tronul Moldovei raspunde boierilor, cu ochii scanteind "ca un fulger": "Daca voi nu ma vreti, eu va vreu [...] si daca voi nu ma iubiti, eu va iubesc pre voi [...] Sa ma intorc? Mai degraba-si intoarce Dunarea cursul indarapt". Desfasurarea actiunii. Boierii incearca sa-l convinga sa renunte la ocuparea tronului, apeland la formule patriotarde privind "biata tara", interesandu-se ironic cu ce va satura el "lacomia acestor cete de pagani?". Cu o ura imensa si cu o sete de razbunare nestapanita, Lapusneanul le raspunde cu satisfactie nedisimulata: "Cu averile voastre, nu cu banii taranilor pre care-i jupuiti voi. Voi mulgeti laptele tarii, dar au venit vremea sa va mulg si eu pre voi". Speriat de amenintarile lui Lapusneanul, Motoc cade in genunchi, dar Alexahdru nu se lasa pacalit de tertipurile boierului, pe care-l stie "invechit in zile rele", deoarece il tradase "pre Despot, m-ai vandut si pre mine, vei vinde si pre Tomsa". Cu toate acestea, Lapusneanul ii promite sa-l crute, pentru cati e folositor, ba, mai mult, ii fagaduieste ca "sabia mea nu se va manji in sangele tau". Al doilea episod are ca moto "Ai sa dai sama, doamnal..." si incepe cu inscaunarea lui Lapusneanul, care este primit de norod "cu bucurie si nadejde", insa boierii sunt inspaimantati, fiind constienti ca poporul "Ii uraste", iar noul domn "nu-i iubeste". Prima decizie pe care o ia Lapusneanul este aceea de a arde toate cetatile Moldovei, in afara de Hotin, cu scopul de a starpi "cuiburile feudalitatii", apoi trece la pedepsirea aspra a boierilor, le ia averile si le taie capetele, "la cea mai mica greseala dregatoreasca, la cea mai mica plangere [...], capul vinovatului se spanzura in poarta curtii [...] si el nu apuca sa putrezeasca, cand alt cap ii lua locul". Doamna Ruxanda, sotia lui Lapusneanul si fiica "bunului Petru Rares", inspaimantata de cruzimile si crimele infaptuite de sotul sau, il roaga sa nu mai verse sange si sa inceteze cu omorurile. Ea este impresionata de cuvintele vaduvei unui boier ucis, care o amenintase "Ai sa dai sama, doamna!", pentru ca "barbatul tau ne taie parinti, barbatii si fratii". Zambind, Alexandru-voda ii promite pentru a doua zi "un leac de frica". Prin flash-back, naratorul insereaza o scurta biografie doamnei Ruxanda, cu trimitere "directa

la "hronica", din care reiese faptul ca, dupa moartea tataiui sau, voievodul Petru Rares, ramasese orfana la o varsta frageda, sub tutela celor doi frati mai mari, Ilias si Stefan, care se dovedisera incapabili sa domneasca. Ruxanda ii fusese harazita lui Joldea, dar Lapusneanul ii taiase acestuia nasul si se casatorise el cu fiica "bunului Petru Rares", ajungand astfel pe tronul Moldovei, in prima domnie. Punctul culminant incepe odata cu al treilea capitol, care are ca moto "Capul lui Motoc vrem...". In acest episod, secventa de la Mitropolie scoate in evidenta perfidia feroce a personajului. Alexandru Lapusneanul "facuse de stire tuturor boierilor" sa participe impreuna la slujba de la Mitropolie, dupa care erau cu totii invitati "sa pranzeasca la curte", cu scopul de a impaca pe domnitor cu boierii. Ca niciodata, in ziua aceea Lapusneanul venise la biserica imbracat "cu toata pompa domneasca" si, dupa ce a ascultat cu smerenie slujba, "s-a inchinat pe la icoane [...], a sarutat moastele sfantului", a rostit un discurs emotionant, in finalul caruia isi cere tuturor iertare si ii pofteste "pre boieri sa vie ca sa ospeteze impreuna". Spancioc si Stroici se sfatuiesc reciproc sa nu participe la ospatul domnesc, dar ceilalti boieri "se bucurau de o schimbare" care le dadea nadejdea ca vor ocupa iar posturi si vor aduna noi averi "din sudoarea taranului". Boierii sosesc la palat insotiti fiecare de cate doua-trei slugi , "adunandu-se boierii, 47 la numar". Spre sfarsitul ospatului, descris detaliat de narator, la semnul domnitorului, "toti slujitorii de pe la spatele boierilor" scot jungherele si-i lovesc, iar alti ostasi se "napustira cu sabiile in ei". Privind macelul, voda radea satisfacut, Motoc se silea si el sa zambeasca pentru a-i face pe plac domnitorului, desi "simtea parul zburlindu-i-se pe cap si dintii sai clantanind", deoarece "patruzeci si septe de trupuri zaceau pe parchet!". Scena este de factum romantica prin violenta faptelor si a imaginilor impresionante. In acest timp, putinii slujitori aflati in curte, care scapasera cu viata sarind peste ziduri, "dasa larma pe la curtile boierilor", asa ca o multime "de norod, tot orasul" venise la portile curtii domnesti. Lapusneanul trimite pe armas sa-i intrebe "ce vor si ce cer" si-si exprima fata de Motoc pornirea de "a da cu tunurile in prostimea aceea". Motoc este de acord, deoarece daca au murit atatia boieri, "nu-i vro paguba c-or muri cateva sute de mojici". Intrebata ce vrea, "prostimea ramase cu gura cascata", deoarece ei venisera fara un scop anume, se luasera unii dupa altii, ca si acum cand incep sa-si strige nemultumirile: "Sa micsureze dajdiile! [...] Sa nu ne mai jafuiasca! [...] Am ramas saraci! N-avem bani! Ne i-au luat toti Motoc!". si brusc, toti ca unul, incep sa strige "Capul lui Mope vrem!". Motoc, inspaimantat peste masura, se lamenteaza si se roaga Maicii Domnului, jurandu-se sa ridice o biserica, "sa postesc cat voi mai ave zile, sa ferec cu argint icoana ta cea facatoare de minuni de la monastirea Neamtului!". Imediat insa, in contradictie cu smerenia anterioara, il roaga pe voda sa puna "tunurile intr-insii... Sa moara toti! Eu sunt boier mare; ei sunt niste prosti!". Voda ii raspunde cu sange rece: "Prosti, dar multi, [...] sa omor o multime de oameni pentru un om, nu ar fi pacat?" si, profitand de aceasta situatie, Lapusneanul il da pe Motoc norodului, care se repede asupra lui si-l sfasie, voda pedepsind astfel un alt boier tradator, fara ca sabia lui sa se fi manjit de sange, asa cum ii promisese. Linsarea boierului Motoc este o alta scena de facturit romantica prin imaginea violenta a multimii, care s-a

repezit asupra lui ca o "idra cu multe capete [...] si intr-o clipa lau facu bucati". Lapusneanul pune apoi sa se reteze capetele celor ucisi, dupa care le asaza in mijlocul mesei, "dupa neam si dupa ranguri", facand o piramida de "patruzeci si septe capatane, varful careia se incheia prin capul unui logofat mare". Cand termina, o cheama pe domnita Ruxanda sa-i dea leacul de frica promis, insa ea lesina la vederea acestei grozavii, spre dezamagirea domnitorului: "Femeia tot femeie [...], in loc sa se bucure, ea se sperie". Deznodamantul coincide cu ultimul capitol, care are ca moto: "De ma voi scula, pre multi am sa popesc si eu... ". Timp de patru ani Lapusneanul isi respecta promisiunea facuta Doamnei Ruxanda si nu mai ucide nici un boier, dar nascoceste tot felul de schingiuiri: "scotea ochi, taia mani, ciuntea si seca pe carea avea prepus". Era totusi nelinistit pentru ca nu pedepsise pe Spancioc si Stroici, pe care nu reuseste sa-i gaseasca, simtindu-se mereu in pericol de a fi tradat din nou de acestia. Se disting in aceasta secventa o elipsa narativa si o elipsa temporala, deoarece naratorul nu relateaza intamplarile, ci comprima in cateva fraze evenimentele celor patru ani. Voda se retrage in cetatea Hotinului, unde se imbolnaveste "de lingoare" si, "in delirul frigurilor", il mustra constiinta pentru toate cruzimile infaptuite, de aceea il cheama la el pe mitropolitul Teofan, caruia-i cere sa-l calugareasca, lasand mostenitor la tronul tarii pe fiul sau, Bogdan. Mitropolitul si episcopii, "crezand ca se sfarseste, il calugarira, puindu-i nume Paisie" si-l proclama pe Bogdan domn al Moldovei. Spre seara, presimtind apropiatul sfarsit al lui voda, au sosit in cetate Stroici si Spancioc. Trezindu-se din starea de inconstienta si vazandu-se imbracat in rasa de caiugar, Lapusneanul se enerveaza foarte rau, isi pierde complet controlul si-i ameninta cu moartea pe toti, inclusiv pe sotia si pe fiul sau: "M-ati popit voi, dar de ma voi indrepta, pre multi am sa popesc si eu! Iar pre
cateaua asta voi s-o tai in patru bucati impreuna cu tancul ei". Ingrozita de amenintarile lui Lapusneanul, Doamna Ruxanda accepta sfatul lui Spancioc de a-i pune sotului ei otrava in bautura, fiind incurajata si de mitropolit, care-l numeste "crud si cumplit". Scena otravirii este cutremuratoare, deci romantica. Stroici si Spancioc se uita cu satisfactie la suferintele lui voda, iar Stroici, cu un cutit, "ii desclesta [...] dintii si ii turna pe gat otrava ce mai era pe fundul paharului", spunandu-i cu bucurie: "invata a muri, tu care stiai numai a omori". Naratorul descrie in detaliu chinurile ingrozitoare ale domnitorului care "se zvarcolea in spasmele agoniei; spume facea la gura, dintii ii scrasneau, si ochii sai sangerati se holbasera", pana cand, in sfarsjt, "isi dete duhul in mainile calailor sai". Alexandru Lapusneanul, lasand "o pata de sange in istoria Moldovei", a fost inmormantat la manastirea Slatina, unde "se vede si astazi portretul lui si a familiei sale". Caracterizarea personajelor Alexandru Lapusneanul - personajul principal al nuvelei, erou romantic, cu atestare istorica - este alcatuit din puternice trasaturi de caracter, un personaj exceptional, ce actioneaza in imprejurari deosebite. Ca orice personaj principal de nuvela, Alexandru Lapusneanul este foarte riguros conturat, avand puternice trasaturi de caracter. Lapusneanul este tipul domnitorului tiran si crud, cu vointa puternica si spirit vindicativ (razbunator, trasaturi ce reies indirect, din faptele si vorbele personajului. In organizarea razbunarii impotriva

boierilor tradatori, care constituie unica ratiune pentru care s-a urcat pentru a doua oara pe tronul Moidovei, voda schingiuieste, ciunteste si-i omoara pe boieri, le ia averile profitand de "cea mai mica greseala dregatoreasca, la cea mai mica plangere". Hotarat sa-si duca la indeplinire planul, el este de neclintit, raspunzand cu manie: "Daca voi mi ma vreti, en va vreu [...]si daca voi nu ma iubiti, eu va iubesc pre voi [...] Sa ma intorc? Mai degraba-si intoarce Dunarea cursul indarapt". Se dovedeste bun cunoscator al psihologiei umane care reiese din secventele ce releva atitudinea lui fata de Motoc, pe care-l cruta pentru a se folosi de perfidia si ticaiosia lui in aplicarea planului de razbunare, precum si din cea in care stie sa profite de multimea adunata la portile curtii domnesti care-l linseaza, reusind astfel sa scape de unul dintre cei mai amenintatori dusrnani ai sai, argumentand "Prosti, dar multi [...] sa omor o multime de oameni pentru un om, nu ar fi pacat?". Detine arta disimularii, scena din biserica fiind foarte semnificativa in acest sens; voda, imbracat "cu mare pompa domneasca", se inchina pe la icoane, saruta moastele sfantului, il ia martor pe Dumnezeu pentru cainta de a fi comis crime, citeaza din Biblie, in timp ce pregateste cel mai sadic omor din toate cate comisese - piramida de capete taiate ale celor 47 de boieri ucisi la ospatul domnesc, la care fusesera invitati. Cruzimea este trasatura romantica si dominanta a lui Lapusneanul, reiesind indirect din multele scene cumplite: leacul de frica, linsarea lui Motoc, amenintarea cu moartea a propriei familii, schingiuirea sj omorarea cu sange rece, ba chiar cu satisfactie a boierilor etc. Moartea violenta, prin otravirea lui Lapusneanul de catre chiar blanda lui sotie, este tot de factura romantica. Caracterizarea directa facuta de narator se contureaza, prin redarea gesturilor si a mimicii personajului, atat forta de disimulare - "in minutul acela el era foarte galben la fata, ca si racla sfantului ar fi tresarit"-, cat si ura permanenta care-i determina comportamentul: "sangele intr-insul incepu a fierbe". Norodul- este primul personaj colectiv constituit pentru prima oara intr-o opera literara, dupa regula de miscare si de gandire unitara, reactionand ca un singur om: "Prostimea ramase cu gura cascata.[...] Incepu a se strange cete-cete [...] Toate glasurile se facura un glas [...] in toate inimile fu ca o schinteie electrica." Autorul are maiestria artistica de a surprinde psihologia multimii, iar pentru a numi multimea constituita ca un singur personaj, foloseste substantive si expresii sugestive, ca: "gloata", "norodul", "cateva sute de mojici", "prostimea", "prosti", "multime", "idra cu multe capete". Motoc este boierul intrigant si tradator, perfid si cinic, care nu se da in laturi de la nimic pentru a profita de orice imprejurare care-i poate fi benefica. In antiteza cu Lapusneanul este domnita Ruxanda, inzestrata numai cu trasaturi pozitive, intre care gingasia, blandetea si iubirea de oameni. Procedeele de caracterizare, directe si indirecte, replicile devenite emblematice pentru construirea eroilor, compun personaje romantice, a caror trasatura dominanta trimite si catre influente clasiciste. Nuvela "Alexandru Lapuneanul" este o nuvela istorica deoarece cuprinde numeroase elementele realiste ilustrate de adevarul istoric, preluat de Costache Negruzzi din "Letopisetul Tarii Moldovei" scris de Grigore Ureche: * Ocuparea tronului Moldovei de catre Alexandru Lapusneanul pentru a doua domnie, intre 1564-1569, intalnirea lui Lapusneanu cu boierii "Motoc vornicul si Veverita postelnicul si cu Spanciog spatarul"; replica lui Alexandru voda: "De nu ma vor, eu ii voiu pre ei si de nu ma iubescu, eu ii iubescu pre dansii si

tot voiu merge, ori cu voie, ori fara voie"; scena osadtului si a macelului de la curtea domneasca, omorarea celor 47 de boieri: "...inchis-au poarta si ca niste lupi intr-o turma far de nici un pastor au intrat intr-ansii, de-i snopiia s-i junghiia, nu numai boierii, ce si slujitorii. [...] si au perit atuncea 47 de boieri, fara alta curte, ce nu s-au bagat in sama. Si asa dupa atata nedumnezeire, ii pariia cas-au rascumparat inima"; descrierea mortii lui Lapusneanu este preluata in mare masura de Negruzzi din aceeasi cronica: ".. .vazandu-sa in boala grea ce zacuse si neavandu nadejde de a mai firea viu, au lasat cuvantu episcopilor si boierilor, de-l vor vedea caieste spre moarte, iara ei sa-l calugareasca. Decii vazandu-1 ei lesinandu si mai multu mort decat viu, [...] l-au calugarit si i-au pus nume de calugarie Pahomie. Mai apoi, daca s-au trezit si s-au vazut calugar, zic sa fie zis ca de sa va scula, va popi si el pre unii. [...] Roxanda, doamna-sa, temandu-se de un cuvantu ca acesta [.. ] l-au otravit si au murit. Si cu cinste l-au ingropatu in manastirea sa, Slatina, ce ieste de dansul zidita". In nuvela, Costache Negruzzi face referiri directe la inspirarea sa din cronica lui Grigore Ureche, atunci cand relateaza prezeniarea doamnei Ruxanda: "La moartea parintelui ei, bunului Petru Rares, care, zice cronica, cu multa jale si mahniciune a tuturor s-au ingropat in sf. monastirea Probota, zidita de el, Ruxanda ramasese, in frageda varsta, sub tuturatul a doi frati mai mari, Ilias, si Stefan"; prezentandu-l pe Stefan, fratele Ruxandei, ca fiind un desfranat: "Nu haladuia de raul lui nici o jupaneasa, daca era frumoasa, zice cronicarul in naivitatea sa". In afara de datele istorice reale, in nuvela se manifesta si fictiunea, ca rezultat al procesului de transfigurare a realitatii, ca produs al fanteziei autorului, sub forma de licente istorice. De pilda, Motoc, Spancioc si Stroici nu mai traiau in timpul celei de a doua domnii a lui Lapusneanu, deoarece fusesera condamnati si executati in Polonia. Referindu-se la valoarea incontestabila a nuvelei "Alexandru Lapuneanul" de Costache Negruzzi, George Calinescu afirma ca aceasta "ar fi devenit o scriere celebra ca si Hamlet, daca literatura romana ar fi avut in ajutor prestigiul unei limbi universale. Nu se poate inchipui o mai perfecta sinteza de gesturi patetice adanci, cuvinte memorabile, de observatie psihologica acuta, de atitudini romantice si intuitie realista".