Alexandru Lapusneanul

- personaj principal de nuvela istorica - personaj romantic - personaj atestat istoric "Alexandra Lapusneanul", de Costache Negruzzi - nuvela istorica -

Prima nuvela istorica din literatura romana, "Alexandru Lapusneanul" de Costache Negruzzi (18081868), apare la 30 ianuarie 1840, in primul numar al revistei "Dacia literara", inscriindu-se intr-una dintre directiile imprimate de programul acesteia, "Introductie", conceput de Mihail Kogalniceanu si anume inspirarea scriitorilor din istoria patriei. Pentru crearea acestei nuvele, Negruzzi se inspira, in principal, din cronica lui Grigore Ureche, "Letopisetul Tarii Moldovei". Tema nuvelei ilustreaza evocarea unei perioade zbuciumate din istoria Moldovei si anume cea de a doua domnie a lui Alexandru Lapusneanul (1564-1569). Alexandru Lapusneanul - personaj principal, erou romantic atestat istoric si eponimul nuvelei (care da numele operei -n. n.) - este alcatuit din puternice trasaturi de caracter, un personaj exceptional, ce actioneaza in imprejurari iesite din comun. Lapusneanul este tipul domnitorului tiran si crud, cu vointa putcrnica, ambitie si fermitate in organizarea razbunarii impotriva boierilor care-l tradasera in prima domnie, aceasta fiind, de altfel, unica ratiune ce l-a impulsionat sa ocupe pentru a doua oara pe tronul Moldovei, impotriva vointei tuturor: "Daca voi nu ma vreti, eu va vreu". Trasaturile morale reies in mod indirect din faptele, atitudinile si deciziile protagonistului, unele istorice, preluate din cronica lui Grigore Ureche, altele fictionale, nascocite de imaginatia scriitorului. Componenta istorica a protagonistului, precum si insusirile fanteziste exceptional contureaza un personaj romantic reprezentativ pentru literatura romana. Cruzimea si violenta voievodului sunt reliefate prin antiteza cu blandetea si delicatetea Doamnei Ruxanda, procedeu romantic folosit de narator pentru amplificarea emotiei si intensificarea trairilor naratarului (cititorul caruia i se adreseaza naratorul imaginar pe parcursul discursului sau narativ - n.n.).

Inteligent si energic, Lapusneanul isi manifesta, inca din expozitiune, strategia bine pusa" la punct, aceea de a-si duce la indeplinire planurile vindicative (razbunatoare - n.n.) impotriva tuturor boierilor care-l vandusera in prima domnie. Dorinta de razbunare ii anima domnitorului toate faptele si gesturile, fiind neclintit in hotararea de a ocupa tronul Moldovei si raspunde taios celor patru boieri veniti sa-l intampine in apropiere de Tecuci: "- Daca voi nu ma vreti, eu va vreu, [...] si daca voi nu ma iubiti, eu va iubesc pre voi, si voi merge ori cu voia ori fara voia voastra". Aceasta replica, asezata ca motto al primului capitol si preluata aproape in intregime de Negruzzi din Letopisejul lui Grigore Ureche, are valoare documentara, de unde se poate afirma ca spiritul vindicativ al lui Lapusneanul nu este o ficfiune, ci o trasaturd istorica: "De nu ma vor, eu ii voiu pre ei si de nujna iubescu, eu ii iubescu pre dansii si tot voiu merge, ori cu voie ori fara voie ". In intriga, naratorul omniscient remarca in mod direct privirea protagonistului, ce scanteiase "ca un fulger", amenintatoare si ferma atunci cand refuza cu obstinatie (incapatanare -n.n.) sa renunte la tronul Moldovei: "- Mai degraba-si va intoarce Dunarea cursul indarapt". Replicile lui Lapusneanul reflecta, indirect, ura inversunata ce se revarsa asupra boierilor abjecti, pe care-i ameninta cu vadita ostilitate: "Voi mulgeti laptele tarii, dar au venit vremea sa va mulg si eu pre voi". Patima si nerabdarea de a ocupa tronul tarii este ilustrata, indirect, de una dintre faptele atestate istoric pe care le savarseste Lapusjneanul imediat dupa urcarea pe tron si anume, aceea de a da foc cetatilor Moldovei, "ca sa sece influenta boierilor si sa starpeasca cuiburile feudalitatii". Actiunea este, de altfel, reala, impusa de turcii care urmareau sa slabeasca rezistenta tarii in eventualitatea unui atac otoman. In cronica lui, Ureche noteaza faptul ca Lapusneanul fagaduise imparatului "ca va rasipi toate citatile din fara Moldovei, numai sa-i dea domniia ". El isi opreste numai cetatea Hotinului "ca sa-i fie aparatura dinspre leasi", unde, de altfel, se si retrage in ultimul an de domnie, fapte ce dovedeste componenta istorica a nuvelei. Alte insusiri ale personajului, reiesite, indirect, din episoadele in care este prezent Motoc, sunt rod al fictiunii naratorului. Ipocrizia voievodului este argumentata, indirect, si de rabdarea extraordinara si tenacitatea impresionanta de a-l tine pe Motoc langa el, ba chiar protejandu-l, prefacandu-se ca nu observa jalbele "obstiei pentru jafuirile lui Motoc", pana cand i se iveste ocazia de a-l preda multimii, care-l linseaza. Lapusneanul dovedeste aici si o strategic de autoaparare, fiind in aceasta a doua domnie foarte vigilent si neincrezator fata de boieri, isi ia toate masurile in asa fel incat sa nu-l mai poata trada nimeni. Inca de la inceputui nuvelei, Lapusneanul se dovedeste un bun cunoscator al psihologiei umane, intrucat.il cruta pe Motoc pentru a se folosi de perfidia acestuia in aplicarea planului de razbunare si-i promite ca sabia lui "nu se va manji de sangele tau". Voda se tine de cuvant, nu-l omoara pe boierul "invechit in zile rele", insa, inteligent, stie sa profite de multimea adunata la portile curtii domnesti, care cere capul lui Motoc. Boierul este cuprins de disperare, il implora pe Lapusneanul sa nu-i asculte "pre niste prosti, pre niste mojici". Voda ii raspunde "cu sange rece", cum il caracterizeaza direct vocea auctoriala, argumentand: "Prosti, dar multi [...] sa omor o multime de oameni pentru un om, nu ar fi pacat?". Decizia de a-l da pe Motoc multumii este fictionala, intrucat boierul, refugiindu-se in Polonia, fusese ucis de un om de incredere trimis'de Lapusneanul - "de i-au taiat capul Tomsii si lui Motoc

vornicul si lui Spanciog spatariul si lui Veverita postelnicul" -, ingropandu-i apoi la manastirea Onofrie (1564), dupa cum noteaza Grigore Ureche in Letopiset. Insetat de razbunare si mveninat de ura, voda isi pune tn aplicare planul: confisca averile boierilor si incepe sa-i ucida, profitand de "cea mai mica greseala dregatoreasca" ori de "cea mai mica plangere", iar capul vinovatului era spanzurat la poarta palatului, cu o pancarta pe care era scrisa vina, reala sau plasmuita, asasinatele fiind atat de multe, ineat un cap "nu apuca sa putrezeasca, cand alt cap ii lua locul". Alexandru Lapusneanul detine arta disimularii, scena din biserica scotand in relief, indirect, perfidia cu totul iesita din comun cu care voda "joaca" rolul pocaitului. Imbracat "cu toata pompa domneasca", impotriva obiceiului sau, domnitorul participa la slujba de la Mitropolie, se inchina pe la icoane, saruta moastele sfantului loan cel nou, il ia martor pe Dumnezeu pentru cainta de a fi comis crime, citeaza din Biblie, cere iertare boierilor si lui Iisus Hristos, apoi ii pofteste pe boieri la un ospat de impaciuire. In timp ce rosteste "aceasta desantata cuvantare", dupa cum noteaza direct naratorul omniscient, domnitorul pregateste cel mai sadic omor dintre toate cate comisese: piramida de capete taiate ale celor 47 de boieri ucisi la ospatul domnesc, la care fusesera invitati. Inteligent si perfid, Lapusneanul reuseste sa-i pacaleasca pe boieri, sa manevreze pe oricine si sa-si ascunda adevaratele planuri de razbunare, pe care le pune in aplicare cu meticulozitate si cu o satisfactie deosebita. Cruzimea este trasatura dominantd a personajului, motivata, indirect, de multele fapte cumplite: leacul de frica pe care i-l da doamnei Ruxanda prin piramida de 47 de capete ale boierilor ucisi, linsarea lui Motoc de catre multime, amenintarea propriei familii cu moartea, schingiuirea si omorarea cu sange rece, ba chiar cu satisfactie, a boierilor. Episodul uciderii celor 47 de boieri, preluat din cronica lui Ureche, constituie una dintre cele mai impresionante crime din istoria tarii. Boierii sosisera la ospat insotiti, fiecare, de cate doua-trei slugi, "adunandu-se boierii, 47 la numar". Spre sfarsitul ospatului descris detaliat de narator - la semnul domnitoruiui, "toti slujitorii de pe la spatele boierilor" scot jungherele si-i lovesc, iar alti ostasi se "napustira cu sabiile in ei". Privind macelul, voda radea satisfacut, Motoc se silea si el sa zambeasca pentru a-i face pe plac domnitoruiui, desi "simtea parul zburlindu-i-se pe cap si dintii sai clantanind". Procedeele asasinarii boierilor sunt sangeroase si feroce, unii "mureau facandu-si cruce", altii "se aparau cu turbare", au pierit si multi lefecii, dar "nu mai ramase niciun boier viu. Patruzeci si septe de trupuri zaceau pe parchet!". Simultan cu macelul din sala de mese, erau ucisi in curte slugile boierilor, dar cateva reusisera sa sara peste zidurile palatului domnesc. Lapusneanul porunceste sa se reteze capetele boierilor ucisi, trupurile le arunca pe fereastra, iar din capete construieste "in mijlocul mesii pe incet si cu randuiala", o piramida de "patruzeci si septe capatine", asezate "dupa neam si dupa ranguri", in varful careia statea capul "unui logofat mare". La rugamintea doamnei Ruxanda dea inceta cu omorurile, vreme de patru ani de la aceasta cumplita crima, Lapusneanul nu mai "taiase niciun boier, dar "scotea ochi, taia maini, ciuntea" pe oricine care-i dadea un cat de mic motiv, adevarat sau inventat, fapte care ilustreaza, indirect, sadismul personajului. Moartea violenta, prin otravire a lui Lapusneanul chiar de catre blanda lui sotie, este o plata binemeritata pentru cruzimea sa. Episodul mortii domnitoruiui este inspirat din "Letopisetul Tarii Moldovei" sens de Grigore Ureche, ceea ce constituie un alt argument istoric pentru veridicitatea

faptelor sustinute de vocea auctoriala in aceasta nuvela. Fiind grav bolnav, voda Lapusneanul a poruncit episcopului si boierilor ca "de-l vor vedea ca ieste spre moarte" sa-l calugareasca. Acestia, observand ca este "mai multu mort decat viu", l-au calugarit si "i-au pus nume de calugarie Pahomie". Reenindu-si din lesin si vazandu-se imbracat in haina monahala, Lapusneanul i-a amenintat "ca de se va scula, va popi si el pre unii", din care cauza "l-au otravit si au murit", apoi l-au ingropat cu cinste "in manastirea sa, Slatina, ce ieste de dansul zidita". Ca si in Letopiset, in nuvela, Lapusneanul se retrage in cetatea Hotinului, se imbolnaveste "de lingoare" si, "in delirul frigurilor", ii porunceste mitropolitului Teofan sa-l calugareasca atunci cand va constata ca este pe moarte. Ca urmare, voda este imbracat in rasa monahala si primeste numele Paisie. Cand isi revine din letargie si se vede calugarit, se enerveaza si-i ameninta: "M-ati popit voi, dar de ma voi indrepta, pre multi am sa popesc si eul". Din aceasta riposta, care constituie si mottoul ultimului capitol, reies, indirect, rautatea si veninul care i-au animat comportamentul in toti anii ceiei de a doua domnii pe tronul Moldovei. Scena otravirii din deznodamantul nuvelei este cutremura-toare si de aceea romantica. Stroici si Spancioc se uita cu satisfactie la suferintele lui voda, iar Stroici, cu un cutit, "ii desclesta [...] dintii si ii turna pe gat otrava ce mai era pe fundul paharului", spunandu-i cu bucurie: "invata a muri, tu care stiai numai a omori". Naratorul descrie in detaliu chinurile ingrozitoare ale domnitorului care "se zvarcolea in spasmele agoniei; spume facea la gura, din|ii ii scrasneau, si ochii sai sangerati se holbasera", pana cand, in sfarsit, "isi dete duhul in mainile calailor sai". Alexandru Lapusneanul, lasand "o pata de sange in istoria Moldovei", a fost inmormantat la manastirea Siatina, unde "se vede si astazi portretul lui si a familiei sale". Aceasta ultima afirmafie aparline istoriei, nu tine, asadar, de fictiunea scriitorului. Modalitatile de caracterizare indirecta includ, totodata, vorbele si gesturile personajului nemilos si rau, cand ii ameninta pe calugari, pe sotie si pe copil: "Iesiti! Ca pre toti va omor! si cauta o arma pe langa el, dar negasind decat potcapul, il azvarli cu manie in capul unui calugar"; "lar pre cateaua asta voi s-o tai in patru bucati impreuna cu tancul ei...". Prin caracterizarea directa, facuta de catre naratorul omniscient reies trasaturile fizice si morale ale personajului, conturate prin redarea gesturilor si a mimicii domnitorului: "sangele intr-insul incepu a fierbe"; "impotriva obiceiului sau, Lapusneanul, in ziua aceea, era imbracat cu toata pompa domneasca.[...] "Nicio arma nu avea alta decat un mic junghi cu plaselele de aur"; "in minutul acela el era foarte galben la fata", incat chiar "si racla sfantului ar fi tresarit". Sadismul si setea de razbunare rezulta din caracterizarea directa, facuta de catre celelalte personaje: "Crud si cumplit este omul acesta, fiica mea"(mitropolitul Teofan); "Eu sunt Spancioc, a carui avere ai jafuit-o, lasandu-i femeia si copiii sa cerseasca pe la usile crestinilor"; "Nu-mi voi spurca vitejescul junghi in sangele cel pangarit a unui tiran ca tine" (Stroici). Un procedeu artistic de caracterizare romantica o constituie antiteza care opune cruzimii lui Lapusneanul blandetea si gingasia doamnei Ruxanda. Relatiile lui voda cu celelalte personaje accentueaza trasaturile care-l individualizeazd in nuvela. Cu doamna Ruxanda, Lapusneanul se casatorise din calcul, "ca sa traga inimile norodului" de partea lui, intrucat era inca vie amintirea "bunului Petru Rares". Pentru a ocupa tronul Moldovei, Lapusneanul il

atacase pe Joldea - cel pe care boierii il alesesera ca sot al Ruxandei si domn al tarii, ii taiase acestuia nasul - silindu-l astfel sa se retraga intr-o manastire si sa se calugareasca, reusind astfel sa zadarniceasca toate planurile celorlalti. Atitudinea lui fata de Ruxanda este de indiferenta, el ignorand-o cu desavarsire. La rugamintea Ruxandei de a inceta cu omorurile, el ii da "un leac de frica", aratandu-i piramida construita din cele 47 de capete ale boierilor asasinati, iar cand aceasta lesina la vederea grozaviei, voda este dezamagit, dispretuitor si ironic fata de reactia ei: "Femeia tot femeie, [...] in loc sa se bucure, ea se sperie". Blanda Ruxanda isi otraveste sotul, pentru a scapa de la moarte sigura pe fiul ei, ce fusese amenintat de Lapusneanul, fiind convinsa ca scapa tara de un domnitor tiran si crud. Lapusneanul, viclean si ipocrit, afiseaza o atitudine de pretuire fata de multimea adunata la portile palatului si, profitand de imprejurare, il arunca pe Motoc norodului dezlantuit, care-l linseaza si astfel scapa de inca un dusman periculos. Relatia cu Motoc parea una de prietenie, pentru ca voda se preiacea ca nu baga de seama faradelegile comise de "ticalosul boier", fiind singurul pe care-l proteja, cu scopul de a profita de viclenia acestuia, in ducerea la indeplinire a planului de razbunare. Cu toate acestea, se foloseste de strigatele multimii si-i ofera acesteia cu o ironie taioasa: "Sa omor o multime de oameni pentru un om, nu ar fi pacat?". Scriitorii si criticii literari au apreciat in diferite epoci si moduri profilul psihologic al lui Alexandru Lapusneanul. Vasile Alecsandri a vorbit despre "tragedia crunta a lui Lapusneanul", iar Ovid Densusianu despre "cruzimea, razbunarea, viclenia lui". Liviu Leonte constata la erou "o inclinatie diabolica, sadica, spre teroare, o dorinta bolnavicioasa de a vedea curgand sange". Mai analitic, Nicolae lorga vede aici "sufletul unui bolnav ce-si afia alinarea unei suferinte tainice numai la vederea si auzul suferintei altora". Arta de prozator a lui Costache Negruzzi este remarcabila mai ales prin forta de construire a gesturilor patetice ale personajelor, prin cuvintele memorabile ale acestora, precum si prin observatia psihologica atenta a naratorului ca principal procedeu artistic de introspectare a protagonistului. Verbele la imperfect - "mureau", "se aparau", "cadeau", "se inclestau" - care descriu scena cutremuratoare a uciderii celor 47 de boieri amplifica tirania si cruzimea domnitorului. Referindu-se la valoarea incontestabila a nuvelei "Alexandru Lapusneanul" de Costache Negruzzi, George Caiinescu afirma ca aceasta "ar fi devenit o scriere celebra ca si Hamlet, daca literatura romana ar fi avut in ajutor prestigiul unei limbi universale. Nu se poate inchipui o mai perfecta sinteza de gesturi patetice adanci, cuvinte memorabile, de observatie psihologica acuta, de atitudini romantice si intuitie realista".