Escolar Documentos
Profissional Documentos
Cultura Documentos
Cu titlu de manuscris
C.Z.U.: 316.334;336
DANII Tudor
Consultant ştiinţific:
TIMUŞ Andrei,
membru – corespondent al AŞRM,
doctor habilitat în economie,
profesor universitar
___________________________
Autor:
DANII Tudor,
doctor în sociologie
___________________________
Chişinău, 2004
2
C U P R I N S :
Pag.
4-11
INTRODUCERE...............................................................................................................................
2.2. Republica Moldova în spaţiul tranziţiei şi costul social al reformelor .…....................... 74-104
ÎN ANII DE REFORME...................................................................................................................
105-139
5.1. Stratificarea populaţiei după nivelul de trai şi dimensiuni ale sărăciei ................................
207-223
CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI................................................................................................
251 - 264
BIBLIOGRAFIE...............................................................................................................................
269-284
285-290
ADNOTARE; CUVINTELE - CHEIE ALE LUCRĂRII (rom., rus., engl.) ................................
INTRODUCERE
Actualitatea temei investigate. În condiţiile actuale de trecere a ţării noastre spre relaţiile
de piaţă şi democratizare a societăţii, problema analizei şi cercetării obiective a vieţii sociale
cotidiene a populaţiei, bunăstării acesteia, oportunităţile, consumul final şi posibilităţile satisfacerii
necesităţilor vitale, nivelului de trai şi a stilului de viaţă, calităţii vieţii în ansamblu, devine din
ce în ce mai actuală.
Diminuarea considerabilă a calităţii vieţii populaţiei, comparativ cu anii care au precedat
tranziţia, îşi are originea în scăderea drastică a produsului intern brut (PIB) şi degradarea sferii
sociale. Calitatea vieţii reprezintă prin sine un concept social-economic prin intermediul căruia
poate fi evaluată în toată complexitatea sa condiţiile de viaţă, nivelul de trai, standardul şi stilul de
viaţă al populaţiei republicii. În această ordine de idei, calitatea vieţii integrează caracteristicile
necesităţilor, posibilităţilor, condiţiilor de trai, modului, stilului de viaţă şi orientărilor valorice.
Acestea, fiecare în parte, reprezentând un element important al unui tot întreg al standardului
cotidian de viaţă al omului.
Cercetarea calităţii vieţii obţine o deosebită importanţă şi valoare în perioada de tranziţie,
când Republica Moldova ca stat independent şi suveran parcurge etape deosebit de dificile, legate
de transformările intervenite în relaţiile economice şi sociale. Studierea calităţii vieţii populaţiei
autohtone devine şi mai necesară şi mai importantă în condiţiile globalizării societăţii moderne
şi a eforturilor depuse de către Republica Moldova de a se încadra în Comunitatea Europeană şi a se
racorda la standardele societăţilor contemporane, rezistând competenţelor concurenţiale din
ce în ce mai acerbe.
Actualitatea şi importanţa acestui studiu mai rezidă şi din considerentul că în condiţiile
de tranziţie a economiei naţionale spre relaţiile de piaţă şi democratizare a societăţii accentul
reformelor se deplasează în mare măsură spre micronivel. În acest context, soluţionarea majorităţii
problemelor ce se referă la sfera socială urmează să se realizeze atât la scară naţională, cât şi la
nivel regional şi local. Iată de ce, pentru elaborarea suportului adecvat al dezvoltării vitalităţii
populaţiei în general şi a sferei sociale în particular de o importanţă deosebită se pretează
a fi studierea conţinutului indicatorilor calităţii vieţii, determinarea parametrilor acesteia,
problemelor şi a tendinţelor în perioada de transformare a societăţii, a dezvoltării umane în raport
cu alte ţări.
Actualitatea temei, selectate pentru studiul dat, reiese şi din faptul că pe măsura constituirii
economiei de piaţă, calitatea vieţii, ca categorie social-economică, se prezintă drept un indicator
al „preţului social” al schimbărilor intervenite în viaţa cotidiană a republicii în perioada marilor
transformări din societate.
5
Pornind de la realitatea existentă, alegerea temei tezei pentru investigaţie este determinată
de importanţa atât teoretică, cât şi practică a studierii calităţii vieţii, categoriei şi caracteristicilor
sale socio-economice şi socio-umane în condiţiile unei societăţi în proces de transformare
şi, totodată, de elaborare a unor modele metodologice de tratare a problemei în cauză. Noţiunea
calitatea vieţii se caracterizează prin compararea cu nivelul sau standardul vieţii, latura calitativă
a satisfacţiei cerinţelor materiale, culturale, ecologice ale oamenilor. Complexitatea ei necesită
concretizare atât în conţinutul său general, cât şi în interpretarea unor componente subiective
şi obiective a calităţii vieţii.
Ipotezele cercetării: Cu cât este mai înalt nivelul veniturilor populaţiei şi a PIB pe cap
de locuitor cu atât evoluează capacitatea de cumpărare a populaţiei, favorizând eficienţa funcţionării
tuturor indicatorilor calităţii vieţii şi contribuind astfel la dezvoltarea şi satisfacerea multilaterală
a necesităţilor consumatoriste şi spirituale.
Cu cât este mai înalt nivelul de ocupaţie a populaţiei, cu atât mai mult se majorează
veniturile ei, care şi determină sporirea standardului calităţii vieţii şi posibilităţile de satisfacere
a necesităţilor acesteia. Cu cât mai mult este asigurată bunăstarea populaţiei, echitatea socială,
democraţia şi securitatea personală, cu atât mai mult creşte încrederea populaţiei în ziua de mâine,
în forţa şi vigoarea statului.
Cu cât este mai accesibil şi eficient nivelul de instruire, cu atât sunt mai dezvoltate
necesităţile populaţiei. Măsura în care statul protejează capitalul uman al naţiunii, determină
dezvoltarea şi prosperitatea ţării, autoritatea şi ponderea acesteia în lumea contemporană.
Scopul şi sarcinile prezentei lucrări constau în atenuarea contradicţiei acute dintre
necesitatea vitală a îmbunătăţirii calităţii vieţii populaţiei (creşterea veniturilor şi a consumului,
accesul la locuinţă, ocrotirea sănătăţii, asigurarea cu loc de muncă, securitatea personală etc.)
şi lipsa posibilităţilor reale pentru majoritatea cetăţenilor în asigurarea unei vieţii decente
şi autoafirmarea personalităţii prin muncă şi creaţie. Totodată, scopul acestei investigaţii
sociologice complexe constă în studierea naturii şi conţinutului categoriei calitatea vieţii populaţiei,
elaborarea în baza acesteia a unui model şi concept de monitorizare şi evaluare a indicatorilor calităţii
vieţii în ţara noastră.
În baza întemeierii principiilor teoretice a evaluării calităţii vieţii în Republica Moldova
urmează să fie relevaţi factorii sociali şi economici ai realităţii care influenţează calitatea vieţii,
elaborate recomandări practice privind perfecţionarea organizării şi dirijării diferitor sfere social-
economice ale republicii în scopul sporirii calităţii vieţii populaţiei şi creării condiţiilor adecvate
pentru atenuarea sărăciei şi creşterii bunăstării populaţiei, regenerării şi valorificării potenţialului uman.
8
- au fost reflectate schimbările economice şi calitatea vieţii populaţiei republicii din ultimii
12 ani în raport cu ţările în tranziţie din Europa Centrală şi de Est şi ţările CSI;
- în baza concluziilor pe marginea lucrării au fost elaborate şi prezentate organelor de resort
propuneri, reieşindu-se din rezultatele investigaţiilor efectuate de autor în toate regiunile republicii
pe parcursul anilor 1991 - 2003, privind perfecţionarea politicii sociale şi economice în vederea
constituirii unui stat al bunăstării.
Obiectul cercetării îl reprezintă populaţia Republicii Moldova în vârstă de la 18 ani, care
poate participa la autoevaluarea indicatorilor calităţii vieţii la etapa de trecere a societăţii
moldoveneşti spre relaţiile de piaţă.
Subiectul cercetării este reprezentat de particularităţile obiectului de studiu, conţinutului
şi stării reale a indicatorilor calităţii vieţii în sistemul socio-economic al Republicii Moldova.
Suportul metodologic şi teoretico - ştiinţific al lucrării prezente se bazează pe operele
clasicilor sociologiei E. Durkheim, M. Weber, C. Marx, P. Sorokin, G. Tarde. Drept bază teoretico-
metodologică a investigaţiei a servit principiile elaborate de savanţii J. Galbtaith, J. Friedman
precum şi de alţi savanţii de peste hotare şi autohtoni, axate pe problemele transformărilor sociale,
vitalităţii, nivelului bunăstării şi de satisfacere a necesităţilor populaţiei, calităţii vieţii în ansamblu.
Suportul informativ al lucrării l-au constituit datele Ministerelor Economiei, Sănătăţii,
Muncii şi Protecţiei Sociale, Învăţământului şi Culturii, Departamentului Statistică şi Sociologie
al Republicii Moldova, datele sociologice şi statistice din ţările CSI, Europa Centrală şi de Est,
America de Nord etc.
Baza empirică a investigaţiei o constituie rezultatele monitoring-ului sociologic anual
„Barometrul societăţii” (1991-2003), iniţiat şi desfăşurat în ţară pe parcursul anilor de tranziţie
de către autorul tezei, cât şi alte cercetări sociologice, inclusiv studii de experţi, realizate în cadrul
Serviciului Independent de Sociologie şi Informaţii „Opinia”.
Totodată, la descrierea lucrării s-a ţinut cont de conţinutul programelor naţionale
şi internaţionale, deciziile guvernamentale, tezele conferinţelor naţionale şi internaţionale
în domeniile vizate, presa periodică etc. În aspect comparativ sunt utilizate datele şi evaluările
organizaţiilor internaţionale (ONU, PNUD, BM, BERD, FMI, TACIS, OMS, FAO, OMI ş.a.), care
reflectă principalii indicatori socio-economici ai calităţii vieţii, nivelului de trai, modului şi stilului
de viaţă atât din Moldova, cât şi din alte ţări.
În acelaşi rând, ţinând cont de particularităţile unei lucrări ştiinţifice de asemenea gen, este
practic imposibil de a elucida tot spectrul de indicatori ai calităţii vieţii, din acest considerent
autorul s-a limitat în teză la elucidarea doar a indicatorilor cei mai relevanţi ai perioadei de tranziţie,
aspectele mai puţin semnificative fiind tratate tangenţial sau lăsate pentru o dezvăluire mai amplă
în cadrul unor studii ulterioare.
10
Cercetarea s-a efectuat cu utilizarea mai multor metode aplicabile în domeniul ştiinţelor
socio-umanistice, precum observaţia structurată şi nestructurată, analiza şi sinteza, cunoaşterea
istorică şi logică, analiza cantitativ-calitativă, analiza sistemică, analiza structurală, analiza
factorială, funcţională, comparativă şi corelaţională. Rezultatele evaluării subiective a societăţii
moldoveneşti au fost obţinute prin cercetările sociologice cu aplicarea chestionarelor în teren cât
şi a studiilor de experţi.
Inovaţia ştiinţifică a lucrării rezidă în următoarele:
- în baza monitoring-ului sociologic anual „Barometrul societăţii”, iniţiat şi efectuat de autor
în anii 1991-2003, altor studii tematice privind cercetarea multilaterală a calităţii vieţii în ansamblu,
au fost relevate pentru prima dată, inclusiv în dinamică, particularităţile vieţii sociale în condiţiile
actuale de trecere a Republicii Moldova spre relaţiile de piaţă;
- în prezentul studiu sociologic teoretico-aplicativ pentru prima dată în circuitul ştiinţific
autohton este propus şi argumentat ştiinţific modelul de analiză şi monitorizare a calităţii vieţii
populaţiei în condiţiile economiei de tranziţie, bazându-se pe sistemul de necesităţi şi posibilităţi,
reflectând diversitatea comportamentului economic, adaptat la condiţiile de transformare a societăţii
moldoveneşti;
- au fost relevate abordările metodologice şi metodice a noţiunilor schimbare, transformare
socială, reforme şi evaluat fenomenul tranziţiei ca schimbare socială, aceste categorii fiind raportate
la realitatea socială din Moldova, totodată fiind emisă ideea despre punerea în circuit a termenului
de transformare în locul celui de tranziţie;
- sunt relatate particularităţile perceperii complexe a calităţii vieţii de către diverse grupuri
sociale ale populaţiei republicii în etapa de trecere la relaţiile de piaţă;
- a fost redată evoluţia social-economică a ţării prin prisma statisticii oficiale şi a opiniei
publice pe parcursul întregii perioade de tranziţie (1991-2003);
- a fost efectuată analiza comparativă a evoluţiei social-economice şi a indicatorilor de bază
ai calităţii vieţii în dinamică în mai multe ţări în tranziţie (ECSE, CSI);
- a fost elaborat mecanismul social al evaluării calităţii vieţii, precum şi impactul etapei
de tranziţie asupra evoluţiei acestora;
- în baza sistemului de indicatori elaboraţi ai monitorizării calităţii vieţii a fost propus
şi realizat standardul obiectiv şi subiectiv de viaţă în Republica Moldova;
- în baza evaluării sociologice a fost prezentată evoluţia principalilor indicatori ai calităţii
vieţii în perioada anilor de tranziţie (1991-2003);
- au fost elaborate propuneri privind perfecţionarea mecanismelor de monitorizare şi ameliorare
a calităţii vieţii, reieşind din calculul indicatorilor compoziţionali ai calităţii vieţii.
11
CAPITOLUL I.
PRINCIPII METODOLOGICE DE STUDIERE A CALITĂŢII VIEŢII
Conceptul calitatea vieţii, lansat în denumirea temei lucrării date, reprezintă o etapă
calitativ nouă în evoluţia concepţiilor sociologice şi economice a reprezentărilor despre bunăstare.
Ideea de bunăstare într-o economie de piaţă, de fapt, îşi are originea în lucrările lui Adam Smith,
care cu două secole în urmă afirma că în virtutea principiului „mâinii invizibile” a economiei
de piaţă, cei ce îşi urmăresc propriul interes într-o economie competitivă promovează, de fapt,
bunăstarea populaţiei. Datorită intervenţiei „mâinii invizibile”, dificultăţile şi dezordinea dintr-o
economie competitivă devin o forţă potenţială pentru creşterea venitului şi standardului
de viaţă [136, p. 101-109].
Geneza conceptului calitatea vieţii a pornit de la constatarea faptului că abundenţa
materială, a resurselor, nu reprezintă o condiţie singulară pentru ca oamenii să fie mulţumiţi de viaţa
lor şi că dezvoltarea de tip industrial are şi consecinţe negative. La baza preocupării a stat însă
şi constituirea premiselor unei evaluări globale a problemelor de viaţă ale oamenilor. Deşi
un concept nou, calitatea vieţii a apărut de la început destul de clar în mintea oamenilor, întrucât
relua o idee veche şi extrem de populară, acea a fericirii.
Paradigma calităţii vieţii nu a fost şi nu este una limitat sociologică, ea fiind mai curând una
interdisciplinară. Deşi sociologii au avut contribuţii importante în realizarea studiilor de calitate
a vieţii, prin definirea conceptului şi a paradigmei de abordare, precum şi prin realizarea
de cercetări empirice în domeniu, ei nu au fost singurii. Pe lângă sociologi, sunt interesaţi
de cercetarea calităţii vieţii psihologii, economiştii, ecologii, medicii, demografii, antropologii,
precum şi specialişti în domeniul tehnicii şi al ştiinţelor umane. Acest tip de abordare şi de interes
cvasigeneral are şi un efect pervers: abordarea de către unii specialişti doar a unor aspecte limitate
ale calităţii vieţii, în acord cu interesele disciplinare ale cercetărilor.
Constituirea noii paradigme a presupus contribuţia multor discipline, în special a economiei.
Acest fapt a avut loc în deceniile şase şi şapte ale secolului al XX-lea. În lucrarea The New
Industrial State (apărută în 1967 ca o continuare a alteia din 1958, în care se evocă deja ideea
de calitate a vieţii), J. Galbraith scrie, în legătură cu necesitatea emancipării omului de dominaţia
scopurilor economice, pentru a nu permite acestora deţinerea unui monopol neadecvat asupra vieţii
în detrimentul altor scopuri mai valoroase: “ceea ce contează nu este cantitatea bunurilor noastre,
ci calitatea vieţii” [131]. Deşi Galbraith nu este întemeietorul studiilor de calitate a vieţii
13
(la momentul publicării cărţii sale, în 1967, acestea se afirmaseră deja), meritul lui şi al altor
economişti este acela că, cerând eliminarea dominaţiei economicului asupra vieţii omului, s-a creat
o “breşă” în teoria economică a statului postindustrial. Ideea va fi susţinută de Galbraith mai târziu,
în 1996, în lucrarea The Good Society - The Human Agenda (traducerea românească (1997) -
“Societatea perfectă - la ordinea zilei binele omului”).
Între timp, conceptul evaluativ de “calitate a vieţii” s-a conturat pe deplin, deşi prima
apariţie într-un dicţionar, semnalată de A. Szalay (1980), s-a produs numai în 1979, ca termen
în Sociological Abstracts. Această informaţie este întărită prin reluarea ei ulterioară în alte
publicaţii, precum: studiul Quality of Life Research and Sociology, publicat de K. Schuessle
şi G. Fisher în Annual Review of Sociology, nr. 11/1985. Aceşti autori consideră că este de aşteptat
ca, pe viitor, să sporească interesul sociologilor pentru studierea calităţii vieţii, tema fiind rar
prezentă la acea vreme în revistele consacrate de sociologie, deşi apăruseră deja multe cărţi dedicate
ei. La rândul său Kyriakos S. Markides, în Encyclopedia of Sociology, ed. Borgatta şi M. Borgatta
(1992), creditează afirmaţiile respective, incluzându-le în ampla prezentare a conceptului
de “calitate a vieţii”.
Studiile propriu-zise de cercetare a calităţii vieţii au apărut relativ târziu în istoria
cercetărilor sociale, plasându-se temporal în prima jumătate a deceniului al VII-lea al secolului XX.
Deşi sociologul american C.W. Mills propusese calitatea vieţii ca obiectiv general al cercetării
sociologice încă de la sfârşitul anilor ‘50, termenul ca atare a fost utilizat anterior perioadei
menţionate, el fiind mai curând un “concept umbră” în sociologie [78, p. 322]. Conceptul
de calitate a vieţii a fost lansat mai întâi în SUA, preluat cu rapiditate de către europeni “şi nu
numai, datorită atractivităţii sale, ca sintagmă cu valoare evaluativă asupra vieţii umane, la nivel
individual, comunitar, de grup, societal şi planetar” [131, p. 25-30]. Profesorul român I. Mărginean
într-un capitol special dedicat începuturilor şi semnificaţiei cercetărilor de calitate a vieţii
argumentează că prin conceptul de calitate a vieţii se intră într-o nouă sferă de cercetare, fiind vorba
“despre ceva nou, nu atât prin obiectul de cercetare, cât prin conţinutul relevat printr-o paradigmă
specifică de abordare, una care, fără să se conformeze simţului comun asupra ideii de calitate,
implică evaluarea (autoevaluarea) de către populaţie a propriei sale vieţi, prin marcarea unor
diferenţe de grad, de ordin de mărime. Acest fapt permite efectuarea de comparaţii între calitatea
vieţii unor comunităţi sau ale aceleiaşi comunităţi la momente diferite de timp” [131, p. 25-30].
I. Mărginean vorbeşte despre calitatea vieţii ca având caracteristicile unui fapt social total, pentru
că include în sfera sa întreaga societate şi funcţionarea ei, instituţiile şi comportamentele umane,
viaţa individuală şi colectivă în datele ei obiective şi subiective [131, p. 67].
14
Creatorul termenului, M. Mauss, considera că studiul faptelor sociale totale sau generale
“are mai ales avantajul realităţii. Putem observa înseşi faptele sociale concrete, aşa cum sunt ele”
[129, p. 220]. Numai aşa putem cerceta societăţile în starea lor dinamică, “esenţialul, mişcarea
întregului, aspectul viu, clipa fugitivă în care societatea şi oamenii ei iau cunoştinţă sentimentală
despre ei înşişi şi despre statutul lor în raport cu ceilalţi. În această observare concretă a vieţii
sociale există mijlocul de a descoperi noi fapte pe care abia acum începem să le întrezărim. După
părerea noastră, adaugă Mauss, nimic nu poate fi mai rodnic şi mai urgent decât studierea unor
asemenea fapte sociale” [131, p. 219].
În ceea ce priveşte începuturile propriu-zise de cercetare a calităţii vieţii, ele pot fi localizate
în societatea nord-americană din perioada anilor ‘70. Cercetările în cauză au pornit
de la preocupările de a defini obiectivele naţionale şi de măsurare a gradului de realizare a acestora
prin intermediul indicatorilor sociali (despre aceştia vom vorbi într-un subcapitol special). După
cum menţionează I. Mărgineanu „indicatorii sociali exprimă caracteristici de interes public ale
proceselor sociale, vorbindu-se deopotrivă de indicatori sociali obiectivi (de stare) şi de indicatori
sociali subiectivi (de percepţie şi de evaluare a stărilor obiective). Or, tocmai completarea
indicatorilor economici cu indicatorii sociali reprezintă începutul propriu-zis al cercetărilor
de calitate a vieţii” [130, p. 25-30]. Acelaşi autor, citat anterior, consideră că “încercările
de atribuire a paternităţii asupra conceptului evaluativ de “calitate a vieţii” unei discipline sau alteia,
nu fac altceva decât să ducă la sărăcirea lui de semnificaţiile care i se pot conferi şi la restrângerea
ariei de aplicabilitate, chiar dacă se pot stabili anumite legături, cum ar fi cele cu studiile
sociologice şi psiho-sociale asupra fericirii, satisfacţiei, stilului de viaţă etc.” [130, p. 29].
În contextul căutărilor metodologice de conturare a calităţii vieţii se înscriu următorii autori
şi lucrările acestora precum: Burgess şi Cattrell (1939) - Predicting Success of Failure in Marriage;
Gurrin, Veroff şi Feld (1960) - Americans View Their Mental Health; Nexgarten, Havighurst, Tobin
(1961) - The Measurement of Life Satisfaction; Cantril (1965) - The Pattern of Human Concerns.
În spaţiul moldovenesc primele cercetări asupra unor indicatori ai calităţii vieţii pot
fi considerate studiile monografice ale Şcolii Sociologice de la Bucureşti. Iniţiativa de cercetare
a satelor moldoveneşti, lansată de Dm. Gusti, a avut drept rezultat cercetarea a 37 de localităţi din
Basarabia. Cunoaşterea realităţii sociale din Basarabia debutează cu s. Cornova [222, p. 244].
Cercetările sociale de la Cornova au dat imboldul înfiinţării în anul 1939 a Institutului Social
Român din Chişinău, o filială a Şcolii de la Bucureşti.
Obiectivele Institutului Social Român din Basarabia s-au axat pe cunoaşterea satelor
şi oraşelor din spaţiul basarabean prin metoda monografiilor sociologice; organizarea conferinţelor
publice, cu participarea celor mai distinse personalităţi din ţară, în scopul familiarizării
15
Cu alte cuvinte, modul de viaţă se referă la felul în care se desfăşoară viaţa unor grupuri sociale
la un moment dat, ce strategii de viaţă, ce comportamente şi atitudini dezvoltă la un moment dat
un grup social, într-un context socio-economic particular, iar stilul de viaţă se referă la opţiunea
individuală – ce strategie de viaţă, ce comportamente şi atitudini dezvoltă la un moment dat
un individ. O distincţie în acest sens este făcută şi de C. Zamfir [262]), care arată că conceptul mod
de viaţă îl găsim utilizat în două perspective metodologice distincte: prima determinând
o perspectivă accentuat descriptivă – de exemplu modul de viaţă al unor grupuri sociale /
colectivităţi la un moment dat (modul de viaţă al românilor); iar cea de a doua - o perspectivă
explicativ-predictivă – care porneşte de la un factor / condiţie presupus a fi determinant, se încearcă
determinarea influenţei acestuia asupra modului de viaţă – de exemplu analiza modului de viaţă
ţărănesc, muncitoresc, al săracilor etc. Stilul de viaţă presupune o abordare metodologică din
perspectiva intern-structurală şi normativă – profilul modul de viaţă, identificarea principiului
organizator intern.
Analiza modului şi a stilului de viaţă din perspectiva sărăciei are o lungă tradiţie în literatura
de specialitate, însă putem spune că cercetări şi dezvoltări mai sistematice asupra acestui subiect
s-au produs începând cu anii 1960, odată cu lansarea teoriei şi explicaţiei culturale a sărăciei a lui
Lewis [120] şi a controverselor generate de această teorie.
Preocuparea pentru descrierea modului şi a stilului de viaţă adoptat de către săraci sau
grupuri / comunităţi sărace derivă din utilitatea evidentă de înţelegere a acestora ca prim pas
în creionarea şi implementarea unor programe şi servicii sociale destinate îmbunătăţirii calităţii
vieţii celorlalţi în sărăcie sau în situaţie de risc.
Dincolo de explicaţia pur culturală asupra sărăciei, cei mai mulţi teoreticieni din domeniu
vorbesc de moduri de viaţă şi stiluri de viaţă fundate pe venituri mici / precare (low-income life
styles), încercând prin aceasta să sublinieze legătura cauzală dintre deprivarea economică şi modele
distinctive/ particulare de acţiune ale celor săraci [98]. Din punct de vedere al descrierii modurilor
şi stilurilor de viaţă, cele mai importante/determinante ‘sectoare’ sunt considerate organizarea
familială, pregătirea copiilor pentru procesul educaţional / instituţionalizat, îngrijirea sănătăţii
şi comportamentul economic.
Interpretarea genezei conceptului calitatea vieţii nu poate fi dispersat de etapele evoluţiei
social-economice ale lumii capitaliste occidentale. Prima etapă include eforturile de reconstrucţie
economică şi social-politică: terminarea războiului şi până spre sfârşitul anilor ’50. Cea de-a doua
etapă include perioada boomului economic: sfârşitul anilor ‘50, dar mai ales perioada anilor
‘60-’70. Cea de-a treia etapă include noul stres economic şi expansiunea în ultimele limite
ale cuprinderii economiei de piaţă: anii ‘80-’90 [131, p. 12].
20
Ultimele două etape ale evoluţiei social-economice a lumii occidentale în contextul temei
examinate au o pondere esenţială, dat fiind configuraţia distinctă a acestora şi relevanţa pentru
studiul evoluţiei conceptului de calitate a vieţii.
Pentru ţările occidentale, anii ‘60 şi prima parte a anilor ‘70 au reprezentat o perioadă
distinctă. După stresul celui de-al doilea război mondial şi al perioadei de refacere, colectivităţile
au cunoscut o creştere rapidă şi substanţială a standardului de viaţă. Au existat o serie de condiţii
favorizate, de natură economică, socială, ideologică.
Din punct de vedere economic, putem spune ca Occidentul a cunoscut un ritm rapid
de creştere bazată pe o poziţie economică, politică şi tehnologică privilegiată în lume. Acesta
creştere economică părea a fi extrem de relaxată şi durabilă, dată fiind lipsa competiţiei mondiale.
Au fost folosite importante resurse economice pentru o gamă largă de produse noneconomice.
Asistăm, în primul rând, la dezvoltarea explozivă a statului bunăstării, ceea ce a generat sentimente
de securitate şi optimism în ceea ce priveşte bunăstarea viitoare. Statul bunăstării a creat
un important circuit de satisfacere a nevoilor umane, în afara economiei propriu-zise [131, p. 13].
Cea de-a doua condiţie favorizată ţine de domeniul psihologiei sociale şi se referă la raportul
posibilităţi versus aspiraţii. Marea masă şi gamă a resurselor a dus la multiplicarea ofertei
de servicii şi bunuri, a oportunităţilor, ceea ce a favorizat o explozie a aspiraţiilor. Pentru un larg
segment de populaţie, oportunităţile au crescut mult mai mult decât nevoile de consum. Acest
decalaj a creat nevoia oamenilor pentru altceva decât consumul material. Odată cu scăderea
programului de lucru, a creşterii perioadei de concediu, oamenii au fost disponibili şi pentru altfel
de lucruri în viaţă decât cele oferite de consumul economic propriu-zis. “Disponibilitatea,
neacoperită de activităţi social cristalizate, a generat, la rândul ei, un sentiment de “gol”, de căutare
a “altceva” în viaţă [131, p. 12]. Fenomenul fusese analizat de către Marx, care ajunsese
la următoarea explicaţie: pe de o parte, multe dintre cele mai importante necesităţi umane, cele
nonmateriale, care ar putea fi satisfăcute printr-un consum noneconomic, rămân slab sau deloc
acoperite. Deşi foarte importante pentru dezvoltarea umană, ele rămân slab conştientizate
şi astfel, oferta pentru satisfacerea lor va fi nesatisfăcătoare. Marx susţine faptul că nu numai nevoia
produce instrumentul de satisfacere a ei, ci şi oferta de produse produce nevoi corespunzătoare;
lipsa produsului şi, în egală măsură, a ofertei, duce la o slabă conştientizare a nevoii şi la rămânerea
ei în stare de latenţă. Astfel, ţinând seama de acest mecanism, sistemul economiei de piaţă induce
un supraconsum în anumite zone: acolo unde producţia este profitabilă, oferta este substanţială;
la rândul ei, oferta dezvoltă nevoi corespunzătoare ei care generează un consum accentuat.
În acest context a apărut şi termenul de consumerism, termen care desemna deformarea sistemului
de nevoi al persoanei, care atrage după sine deformarea satisfacerii acestora şi deci, a consumului.
21
În acest context s-a conturat ideea că economia nu satisface toate nevoile şi că alături
de economie trebuie dezvoltate alte tipuri de activităţi, noneconomice, care să satisfacă, prin alte
mecanisme, noile nevoi. Sistemul economic se dezvoltase pe liniamentele acoperirii nevoilor
de bază, rămânând tot mai în urma exploziei nevoilor nonmateriale. Din această cauză au apărut
în anii ‘60 fenomenul hippy şi mişcările studenţeşti, care au contestat establishment-ul construit
în jurul societăţii de consum.
Legat de consumerism şi în strânsă legătură cu teoria lui Marx, tot în această perioadă
s-a produs o întreagă mişcare sociologică centrată pe identificarea stilurilor alternative de viaţă,
iniţiată şi coordonată de sociologul suedez Galtung. Stilul de viaţă standard, generat
de establishment, era considerat a fi un produs al economiei de piaţă: munca pentru câştig / câştig
pentru consum, situaţie care făcea ca viaţa umană să se desfăşoare într-un circuit extrem de strâmt.
Nevoile nonmateriale, noneconomice, erau în continuare slab satisfăcute, iar nevoile materiale erau
excesiv acoperite. Pentru a obţine resursele necesare consumului economic, ridicat artificial,
individul era presat să muncească mai mult decât ar fi fost nevoie pentru a-şi satisface în mod
echilibrat nevoile autentice. Nevoile materiale artificial ridicate generau o presiune spre muncă
excesivă, care, la rându-i, deforma viaţa umană.
Stilurile de viaţă presupuneau, în aceste condiţii, o recentrare a vieţii pe adevăratele nevoi
umane [131, p. 15], urmarea firească a acestui fapt fiind scăderea volumului necesar de resurse
economice şi, în consecinţă, de efort economic. Proiectul internaţional promovat de Galtung era
de a stimula rapoartele naţionale asupra tendinţelor, care pot fi identificate în diferitele zone ale
lumii dezvoltate sau sărace, de cristalizare a unor asemenea stiluri alternative de viaţă. Reducerea
excesului de consum era considerată a fi varianta optimă pentru combaterea efectelor distructive,
la nivel individual şi colectiv, ale consumerismului. Pe lângă supraproducţia materială, fapt care
grevează puternic resursele naturale limitate şi distruge mediul, consumerismul este şi unul dintre
factorii responsabili de lărgire a inegalităţii economice în lume. Astfel că, prin temperarea
consumului economic şi orientarea consumului spre zone noneconomice, se ajungea şi la reducerea
inegalităţilor mondiale şi asigurarea dezvoltării sociale a lumii a treia.
Prof. C. Zamfir afirmă faptul că “ideologic, criza de sens uman a “civilizaţiei consumului”
a produs o combinaţie între un program de umanizare globală a vieţii sociale şi reacţiile, adesea
surprinzător de violente, împotriva civilizaţiei capitaliste. Etapa poate fi caracterizată, pe scurt, prin
umanism global, care avea ca obiectiv reconstrucţia după măsura umană a întregii vieţi sociale
şi anticonsumerism.” Totodată, se indică asupra faptului că anii ‘60 pot fi consideraţi o “perioadă
în care s-a lansat un nou tip de umanism, fondând un program de umanizare a vieţii sociale
comparabil cu cel renascentist. Omul încearcă să se găsească pe el însuşi, [...] să-şi identifice
22
nevoile autentic umane, să-şi regândească şi să-şi reconstruiască viaţa după o nouă logică, o logică
globală şi autentică a naturii umane. Omul doreşte să se repună în centrul universului,
să reconstruiască întreaga lume după propria sa măsură, [...], calitatea vieţii promiţând să devină
instrumentul unei asemenea reconstrucţii după măsura umană” [131, p. 13].
Perioada anilor ‘80-’90 a produs o schimbare dramatică de perspectivă în societatea
occidentală. O asemenea răsturnare a fost generată de următoarele schimbări:
La nivel economic, asistăm la declinul creşterii economice, datorat, pe de o parte, şocului
produs de criza petrolului, care a generat o presiune puternică de raţionalizare şi de inovare pentru
întreaga industrie şi, pe de altă parte, de accentuare a competitivităţii pe piaţa mondială. Supremaţia,
până atunci necontestată a Occidentului, a fost eliminată de noile economii moderne ale celorlalte
state ale lumii. Mai mult decât atât, a apărut competiţia chiar în cadrul Occidentului însuşi, lucru
care s-a transformat într-un puternic factor de stres. Noua conjunctură economică nu a mai încurajat
satisfacţia şi calitatea umană a muncii, interesul pentru dezvoltarea umană şi stiluri alternative
de viaţa, ci a pus accent pe noţiuni şi acţiuni ca: restructurare, eficientizare, inovaţie tehnologică,
adaptare la cerinţele pieţei, parteneriat patronat-sindicate, etc.
Extensia rapidă a marketizării în satisfacerea nevoilor umane, acest lucru însemnând
că se produce o extensie extraordinară a ofertei economice, sistemul economic tinzând să satisfacă
o gamă largă de nevoi (consiliere, îngrijire socială, cultură, dezvoltare personală etc.), care înainte
păreau a fi imposibil de satisfăcut prin mecanismele economiei. S-a ajuns la situaţia în care
se considera că orice nevoie poate fi satisfăcută de către piaţă.
Reconsiderarea semnificaţiei câştigului economic. Filosofia post -materialismului
consideră că efortul de a obţine resurse economice este, peste o anumită limită, contraproductiv.
Concluzia era absolut firească în situaţia în care satisfacerea multor nevoi noneconomice nu se
făcea prin mecanisme economice, deci nu presupunea resurse economice. În această perioadă însă,
dat fiind că tendinţa şi practica generală erau de a satisface nevoile, indiferent de natura lor, prin
mecanisme economice, resursele economice individuale au crescut în relevanţă. Astfel,
s-a declanşat ideea centrării pe câştig, fiind stimulate şi încurajate toate acele oportunităţi care
ar fi dus la sporirea câştigului economic.
Perioada anilor ’50-’70 evoluează cu dezvoltarea rapidă a statului bunăstării, ceea
ce a însemnat, promovarea unor mecanisme publice, diferite de cele ale pieţei, de satisfacere a unei
game largi de nevoi. Creşterea responsabilităţii statului pentru satisfacerea unor nevoi ale indivizilor
echivala cu scăderea grijii şi efortului personal. În acest context este lansată o nouă lozincă:
”creşterea contribuţiei financiare a beneficiarului”. Cel puţin parţial, statul se retrage din funcţia
de a acoperi unele tipuri de nevoi. Se stabileşte un parteneriat între stat şi beneficiar în ceea
23
ce priveşte împărţirea costurilor, lucru care se va regăsi în noua formulă de organizare şi funcţionare
a învăţământului şi sănătăţii. Pe măsură ce a crescut numărul şomerilor, suportul de şomaj a devenit
tot mai modest şi mai limitat în timp pentru a încuraja reinserţia pe piaţa muncii. Se produce astfel
o reconsiderare a statului bunăstării şi a mecanismelor publice, noneconomice de satisfacere
a nevoilor umane. Noua epocă are ca unul dintre cele mai importante obiective politice reducerea
impozitării, pentru a lăsa individul să-şi decidă singur consumul şi să-l realizeze prin mijloacele
standard ale pieţei.
Asistăm astfel – după cum susţine prof. Zamfir la „înlocuirea umanismului radical, fondat
în principal pe psihologia umanistă şi pe programul calităţii vieţii, cu postmodernismul”, în care
omul încetează a mai fi centrul universului, ci devine parte a unui complex, viaţa umană încetează
a mai fi obiectul unui program de organizare coerentă, prin promovarea logicii nevoilor autentic
umane, “ci tinde să se fragmenteze într-o infinitate de cioburi colorate, care nu mai emană o lumină
provenită din propria logică, ci sclipesc ca reflex al unui mecanism mai larg, cu o logică externă
şi difuză” [131, p. 13].
În ceea ce priveşte conceptul de calitate a vieţii, acesta a fost asimilat ca unul dintre
instrumentele intelectuale importante ale discursului public, desemnând un criteriu de performanţă
umană, ca obiectiv de atins pentru diferitele sisteme. În ultimele două decenii nu s-au mai remarcat
contribuţii spectaculoase în câmpul cercetării calităţii vieţii. Acelaşi lucru s-a petrecut şi cu tematica
complementară a stilurilor de viaţă.
Conceptul de calitate a vieţii a început să fie, prin anii ‘70, preluat şi de către ţările
sistemului socialist. Datorită unei conjuncturi specifice, caracterizată printre altele de distanţarea
de Uniunea Sovietică, dar şi datorită unei anume liberalizări ideologice, printre primele ţări din
spaţiul postsovietic, care a asimilat conceptul de calitate a vieţii s-a aflat România, incluzându-l
chiar în programele de dezvoltare social-economică. Pentru sistemul socialist, calitatea vieţii
a însemnat, încă de la început, “o temă ideologică generoasă în crearea de noi iluzii” [257, p. 7].
Dicţionarele de profil sovietice (sociologice şi filosofice) în diferite ediţii definesc noţiunile
abordate. Acestea sunt examinate de sine stătător, fără a li se da o interpretare complexă, uneori
unele laturi confundându-se, iar altele dimpotrivă erau omise. Conceptul calitatea vieţii fiind definit
ca un „instrument de întemeiere a validităţii şi perspectivei istorice a societăţii, bazate pe libera
concurenţă. Calitatea vieţii a jucat un rol pozitiv prin faptul că la nivelul ideologiei şi politicii
oficiale burgheze a fixat incapacitatea capitalismului statal – monopolist de a soluţiona probleme
esenţiale ale existenţei umane” [42].
Diversitatea interpretărilor privind noţiunile analizate ne-au determinat să revenim asupra
fiecăreia dintre acestea cu propriile precizări.
24
Stilul de viaţă în lucrarea dată este relevat ca un anumit tip de comportament a persoanei
sau a grupului de oameni, care prin conduita exteriorizată fixează durabilitatea caracteristicilor,
deprinderilor, gusturilor, predilecţiilor.
Modul de viaţă în interpretarea lucrării date reprezintă formele vitalităţii umane, tipice
pentru organizarea şi derularea vieţii membrilor unui grup social sau a unei colectivităţii în întregime.
Orientările valorice în percepţia lucrării date includ aprecierile manifestate de subiecţi
despre realitatea înconjurătoare, atitudinea omului faţă de propria viaţă.
Standardul de viaţă în accepţiunea lucrării date reprezintă norma sau ansamblul de norme
care reglementează calitatea, caracteristicile, forma; este gradul de dezvoltare a condiţiilor de viaţă
caracteristice unei persoane sau colectivităţi.
Nivel de trai în semnificaţia lucrării date exprimă asigurarea populaţiei cu bunuri şi servicii
materiale necesare, nivelul atins în utilizarea acestora şi gradul de satisfacere a necesităţilor
rezonabile pentru activitatea vitală. Noţiunea nivel de trai destul de amplu oferă caracteristica
asigurării materiale a populaţiei.
În calitate de indicator al evaluării standardului de viaţă în Republica Moldova şi,
de asemenea, a „costului social” al reformelor economice şi politice din arealul investigat,
propunem o categorie complexă socio-economică calitatea vieţii, care înglobează caracteristicile
nivelului de trai, stării de spirit, stilului de viaţă, orientările valorice, modului de viaţă, condiţiile
de trai, starea de sănătate, evoluţiile demografice, nivelul de instruire şi alte criterii ale vitalităţii
populaţiei investigate.
În lumea modernă atât ştiinţa teoretică, cât şi aplicativă operează cu indicatorii nivelului
de trai şi a calităţii vieţii, aceştia înglobând aspecte şi mai largi precum condiţiile de viaţă,
de muncă, gradul de ocupaţie, odihna, timpul liber, instruirea, mediul de trai etc. [125, p. 22-28].
Pornind de la studiul metodologic asupra categorie investigate şi a complexităţii proceselor
socio-economice, care se derulează în societatea moldovenească, propunem din punctul nostru
de vedere al interpretării funcţionale următoarea definire a categoriei calitatea vieţii.
Calitatea vieţii reprezintă condiţiile de viaţă şi activitatea vitală a populaţiei, posibilităţile
de satisfacere a necesităţilor şi intereselor formate în rezultatul dezvoltării socio-economice
şi socio-culturale a societăţii şi care caracterizează nivelul de asigurare materială a populaţiei,
gradul de ocupaţie, condiţiile de muncă şi de trai, starea sănătăţii şi ocrotirea acesteia, nivelul
de instruire, dotarea locuinţei cu cele necesare pentru un trai decent, starea infrastructurii sociale
etc. – factori care caracterizează evoluţia şi dinamica schimbărilor în societate.
Problema cercetării în cauză constă nu numai în reducerea analizelor sociologice şi statistice
la evaluările bunăstării materiale a populaţiei, însă, şi în reflectările laturii calitative a vieţii, în acest
sens fiind necesară sistematizarea necesităţilor oamenilor şi evaluarea corespunzătoare a nivelului
dezvoltării lor şi gradului de satisfacere în toată complexitatea lor, incluzând şi aspectul calităţii acestora.
25
Concluzii
Conceptul de calitate a vieţii a fost lansat mai întâi în SUA şi preluat cu rapiditate de către
europeni, devenind astăzi un instrument eficient cu valoare evaluativă asupra vieţii umane, la nivel
individual, comunitar, de grup, societal şi planetar.
Geneza conceptului calitatea vieţii a pornit de la constatarea faptului că abundenţa
materială, a resurselor, nu reprezintă o condiţie singulară pentru ca oamenii să fie mulţumiţi de viaţa
lor şi că dezvoltarea de tip industrial are şi consecinţe negative. La baza preocupării a stat însă
şi constituirea premiselor unei evaluări globale a problemelor de viaţă cotidiană ale oamenilor.
Nivelul de trai alături de stilurile de viaţă şi modul de viaţă au un rol primordial
în aprecierea calităţii vieţii populaţiei pe orice treaptă a dezvoltării economico-sociale. Tranziţia
către economia de piaţă a produs efecte diverse asupra nivelului de trai şi standardului de viaţă, fapt
pentru care acest aspect reprezintă o problemă de un real interes pentru cercetătorii axaţi
pe studierea problemei calităţii vieţii.
În ştiinţa economică şi sociologică conceptul de calitate a vieţii are un rol important,
dezvăluind o nouă ipostază a elementului uman în contextul schimbărilor economice şi sociale.
În acest sens se distinge atât necesitatea perfecţionării condiţiilor obiective de viaţă în perspectiva
necesităţilor umane, cât şi perfecţionarea stilurilor şi modurilor de viaţă, care urmează să conducă
spre maximizarea calităţii vieţii în condiţiile existente la o anumită etapă a evoluţiei
societăţii umane.
27
Tot în 1964 apare şi volumul Political and Social Indicators, editat de B. Russett de la
Universitatea Yale (lucrarea va avea alte două ediţii în 1972 şi 1983). În 1966 apare şi Raportul
Comisiei Naţionale asupra tehnologiei, automatizării şi progresului economic, în care se analizează
un sistem de contabilitate socială, preluat ulterior în raportul social al Departamentului de Educaţie,
Sănătate şi Muncă din anul 1969, Toward a Social Report. În aceste lucrări au fost implicaţi
sociologi şi economişti, precum: D. Bell, The Idea of Social Report (ambele studii publicate
în Public Interest, 1969), O. Duncan, Toward Social Reporting.
În anii ‘70 apar şi alte lucrări prin care se consolidează noul demers de cunoaştere. J. Wilson
publica, în 1967, lucrarea Quality of life in the United States: An Excursion into the New Frontier
of Socioeconomic Indicators. La rândul lor, francezii J. Delors (cu lucrarea Les indicateurs
sociaux), B. Jouvenal şi alţii „sunt pionierii europeni a ceea ce avea să devină o adevărată mişcare
internaţională privind indicatorii sociali şi de cercetare a vieţii” [131, p. 31].
În România, cea mai importantă contribuţie la introducerea şi dezvoltarea cercetărilor
aplicative de calitate a vieţii o are prof. Cătălin Zamfir, membru corespondent al Academiei
Române. Dintre lucrările de pionierat pe tema calităţii vieţii ale prof. Zamfir, menţionăm aici
coordonarea unei cercetări începând cu 1975 şi, ulterior, a volumului apărut în 1984, Indicatori
şi surse de variaţie a calităţii vieţii (Editura Politică). Lucrarea menţionată a constituit o importantă
sursă de inspiraţie pentru cercetările desfăşurate la Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii după anul 1990.
Merită a fi consemnate o serie de publicaţii relevante pentru cercetările ulterioare asupra
calităţii vieţii. În 1980, s-a publicat (Cătălin Zamfir şi Nicolae Lotreanu, coordonatori) o culegere
de traduceri pe problema calităţii vieţii şi a stilurilor de viaţă. Începând din 1978, s-a lansat o largă
cercetare empirică asupra calităţii vieţii, pe mediul urban (Elena Zamfir, Ion-Andrei Popescu,
Ştefan Ştefănescu, Alin Teodorescu, Lazăr Vlăsceanu, Cătălin Zamfir), utilizând metodologia
standard americană, rezultatele fiind publicate în 1984.
Tot la sfârşitul anilor ‘70, Ion Rebedeu şi Cătălin Zamfir au coordonat un program pe tema
Mod de viaţă şi stil de viaţă. Din toate aceste preocupări au rezultat o serie de lucrări: Modul
de viaţă şi calitatea vieţii [268], Stiluri de viaţă [267], Cultura relaţiilor interpersonale [272],
Incursiuni în universul uman: Noi ipostaze şi dimensiuni ale fericirii [273].
Astfel, treptat în diferite medii ştiinţifice se conturează conceptul, bazat pe importanţa
indicatorilor calitativi ai bunăstării, materializat sub noţiunea calitatea vieţii. Acest termen, pentru
prima dată, îşi face apariţia în conţinutul mesajului preşedintelui SUA Dj. Kenedy către Congres
în 1963. Sub acest termen se subînţelegea, nivelul decent al necesităţilor fiecăruia în resurse
materiale, ocupaţie, condiţii de trai, mijloace de transport, mediu înconjurător favorabil... calitatea
vieţii trebuie să includă în sine posibilitatea autoinstruirii, dezvoltării capacităţilor şi protejarea
sănătăţii fizice şi morale în condiţiile libertăţii şi echităţii [75].
29
În fond, până în prezent o definire unanim acceptată a noţiunii calitatea vieţii deocamdată
nu există şi fiecare savant sau politician percepe şi tratează noua noţiune în mod diferit.
Social-democraţii germani subînţelegeau sub noţiunea calitatea vieţii „mult mai mult decât
bunurile materiale”, „asigurarea existenţei prin intermediul solidarităţii umane, şansa
de coparticipare şi autoafirmare, utilizarea conştientizată a propriilor forţe în muncă, pace
şi comunitate umană, utilizarea naturii şi valorilor culturii, şansa de a păstra sănătatea şi a se
însănătoşi, eliberarea de frică” [75]. În investigaţiile mai recente şi în deosebi savanţii care
cercetează în domeniul statisticilor internaţionale, definesc calitatea vieţii ca nivel al veniturilor
colective pentru utilizatorii lui [128, p. 125-140].
În mai bine de 40 de ani, trecuţi de la momentul primei utilizări a termenului calitatea vieţii,
au fost întreprinse mai multe eforturi de a întocmi o ierarhie a indicatorilor. În timpul guvernării
Kenedy, când o deosebită atenţie se acorda problemelor sociale, preocuparea pentru elaborarea
indicatorilor sociali s-a materializat în SUA prin instituirea unui comitet, în componenţa căruia
intrau sociologi şi statisticieni, care aveau drept misiune pregătirea unui set de documente, care
conţineau criterii pentru evaluarea calităţii vieţii. D. Bell, unul dintre conducătorii acestui comitet,
a propus sistemul calculelor sociale. Acest sistem a avut drept scop calcularea echităţii veniturilor şi
a beneficiilor sociale, determinarea normativelor de finanţare, evaluarea incidenţei maladiilor
sociale. Această modalitate de tratare a problemei nu presupunea ţinerea la evidenţă a tuturor
urmărilor în potenţialul uman şi sfera socială în particular pentru indivizi şi în general pentru
dezvoltarea societăţii.
În aceeaşi perioadă în SUA îşi face apariţia lucrarea lui F. Endrius şi S. Uizi „Indicatorii
sociali ai bunăstării: perceperea calităţii vieţii de către americani”. Totodată un grup de sociologi
de la Universitatea Micigan sub coordonarea lui A. Campbell editează un şir de studii axate
pe problema calităţii vieţii [22]. În aceste lucrări calitatea vieţii este interpretată nu doar în funcţie
de nivelul bunăstării societăţii, ci şi în funcţie de percepţia subiectivă a bunăstării atât în viaţă cât
şi în unele sfere ale ei. În calitate de criterii ai calităţii vieţii se examinau atât categorii economice –
fericire, libertate, echitate, dragoste etc. Spre exemplu, în interpretarea dată de Campbell - Converge
- Rodgers sunt evidenţiate următorii indicatori importanţi ai calităţii vieţii: sănătate, relaţiile
de cuplu, relaţiile de familie, situaţia economică, politică din ţară, prezenţa prietenilor, locuinţa,
lucru interesant, locul de trai, religia, pasiunile, siguranţa căsătoriei, activitatea în viaţa politică.
Pentru evaluarea rezultatelor reformelor şi a scopurilor stucturale planificate în Japonia a
fost elaborat sistemul din 35 de indicatori sociali ai calităţii vieţii, care includeau aprecierile
deservirii medicale (calităţii şi accesibilităţii ajutorului medical), situaţiei locative (calitatea
edificiului, costul, densitatea locatarilor, prezenţa etajelor, planificarea); instruirii (volumul
30
cunoştinţelor obţinute) şi alţi indicatori din spectrul socio-economic (Socio-economic Analysis and
Planning. –Paris: UNESCO, 1986). Asemenea sisteme de indicatori sociali se elaborau activ
aproape în acelaşi timp în majoritatea ţărilor europene, reprezentând o parte componentă
a orientării acestora spre un stat social şi ridicarea calităţii vieţii oamenilor [119].
La nivel mondial au fost iniţiate ample lucrări consacrate indicatorilor sociali. Două dintre
aceste abordări au o importanţă deosebită: este vorba de manualul ONU pe tema indicatorilor
sociali şi de programul iniţiat de OECD.
Manualul ONU îşi propune să fie un ghid pentru construcţia de indicatori sociali în orice
ţară, urmărindu-se anumite particularităţi în funcţie de nivelul dezvoltării economico-sociale
[130, p. 8]; [71].
În continuare prezentăm o scurtă trecere în revistă a listei domeniilor şi problemelor
recomandate a fi avute în vedere:
Populaţia - mişcarea naturală, migraţia internaţională, structuri demografice, grupuri
naţionale şi etnice;
Aşezările şi locuinţa - distribuţia geografică a populaţiei, arii urbane şi rurale, stoc
de locuinţe şi construcţia de noi locuinţe, apa şi instalaţiile sanitare, chiriile şi cheltuielile
cu locuinţa, consum de energie în domeniul casnic, transportul;
Gospodăria şi familia - mărimea gospodăriei, consumul, căsătoriile, divorţul, fertilitatea;
Sănătate şi servicii sanitare - mortalitate şi morbiditate, handicapaţi, boli, servicii
de sănătate, resurse, nutriţie, consum de alcool şi tutun;
Învăţământul şi educaţia - nivel de pregătire şi analfabetism, cuprinderea şcolară, educaţia
adultului, pregătirea profesională, costuri;
Activitatea economică - participarea forţei de muncă, populaţia inactivă, ocuparea, şomajul,
beneficiile muncii, condiţii, nivel de calificare;
Grupuri socio-economice şi mobilitatea socială - structura ocupaţională, mobilitatea intra şi
intergeneraţională;
Venit, consum, avere - nivelul, creşterea şi compoziţia venitului gospodăriei, nivelul,
creşterea şi compoziţia consumului, distribuţia venitului şi a consumului, nivelul şi distribuţia averii;
Securitatea socială şi servicii - protecţia împotriva pierderii veniturilor, utilizarea
şi importanţa protecţiei;
Timp liber, cultură şi comunicare - utilizarea timpului liber, timpul liber şi activităţile
culturale, facilităţi, cheltuieli, mijloace de comunicare în masă;
Ordinea publică şi siguranţa individului - frecvenţa şi severitatea delictelor, victimizarea,
caracteristicile şi tratamentul aplicat delincvenţilor, instituţiile justiţiei, personalul.
31
lor a fost creată o instituţie internaţională specializată – Programul ONU pentru Dezvoltare (United
Nations Development Program), în cadrul căruia Comitetul economic şi social al ONU înaintează
scopuri şi sarcini, pentru atingerea cărora Asambleia Generală a ONU repartizează surse în fondul
Programului ONU pentru dezvoltare, care ulterior sunt repartizate pentru realizarea unor proiecte
concrete. Pentru evaluarea rezultatelor implementării programului nominalizat al ONU erau
necesare criterii binevenite pentru comparaţii internaţionale în vederea reflectării noului conţinut
calitativ al creşterii economice. Încercarea de a formula asemenea criterii a fost întrepinsă
de L. Drevenovski şi V. Scott în publicaţia „Indicatorul Calităţii Vieţii”, editată în 1966 de către
Institutul de Cercetări Ştiinţifice a ONU. Autorii nominalizaţi întemeiază importanţa indicatorilor
elaboraţi de natură fizică, culturală şi a celor de o ierarhie mai înaltă. Din indicatorii elaboraţi
se deduce indicatorul calităţii vieţii, necesar pentru comparaţiile internaţionale.
Experţii ONU în perioada anilor 1970 şi 1990 au efectuat analiza comparată a calităţii
şi nivelului de trai a populaţiei în 169 de ţări ale lumii. În baza acestor cercetări s-a constituit
sistemul criteriilor calităţii vieţii, care a fost aprobat la întrunirea mondială la nivel superior
în martie 1995 în Kopenhaga. Ulterior aceşti indicatori au direcţionat programele dezvoltării umane
şi eradicării sărăciei, desfăşurată de ONU. Sistemul elaborat include 26 de indicatori, spectrul
cărora se extinde de la longevitatea vieţii până la securitatea socială. În acest context, comunităţii
internaţionale i s-a propus de a deplasa accentele de pe ritmurile creşterii economice pe dezvoltarea
durabilă a omului şi în această bază a formula noi scopuri ale dezvoltării. Dezideratul căreia
a devenit dezvoltarea economiei pentru evoluţia umanităţii şi nu invers. Pe lângă indicatorii generali
conceptuali, precum sunt cei ai calităţii vieţii, experţii ONU s-au străduit de a elabora indicatorul
măsurabil, utilizabil în comparaţiile internaţionale. Rezultatele cercetărilor desfăşurate de ONU
pe parcursul mai multor ani în diferite ţări au fost prelucrate în 1990 şi din acest an au început să fie
editate rapoarte anuale despre dezvoltarea umană. În unul dintre primele rapoarte de acest gen
în circuitul ştiinţific a fost lansată categoria dezvoltarea umană, prin care se subînţelegea nu numai
creşterea veniturilor oamenilor, dar şi sănătatea lor, instruirea, menţinerea mediului natural,
asigurarea libertăţii acţiunilor şi cuvântului şi, de asemeni, formarea altor condiţii a dezvoltării
socio-economice. În primul raport ONU a fost propusă şi tehnica de măsurare – indexul dezvoltării
umane, care includea evaluarea longevităţii vieţii, nivelul de instruire a populaţiei adulte
şi a veniturilor sale. În rapoartele următoare era prezentat mecanismul detaliat al calculării
indicatorului dezvoltării potenţialului uman. Pentru calcul se utilizează date detaliate extrase de pe
un eşantion din mai multe ţări. Astfel, se conturează un indicator acceptat universal şi comparabil.
Acest indicator utilizându-se pentru analiza situaţiei socio-economice în ţări aparte şi în întregime în lume.
33
S-au făcut eforturi de a elabora şi alţi indicatori sintetici ai calităţii vieţii. Astfel, în 1994
cercetătorii Kobb şi Xalisted au elaborat Indicatorii Progresului Veritabil, care includ un set
de indicatori netradiţionali şi se exprimă în echivalent bănesc pe cap de locuitor. Făcându-se
comparaţia indicatorilor PIB şi a IPV pe cap de locuitor în SUA pentru perioada 1950 până
la începutul anilor 1990, s-a constatat că deşi PIB continua să crească constant IPV se reducea.
Volumul de diminuare a IPV pentru perioada estimată a constituit aproximativ 30% la nivelul anilor ’70.
În acelaşi timp, discrepanţa dintre aceşti doi indicatori a fost în ascendenţă continuă: de la 1000$
SUA în 1950 până la 12 mii $ SUA la începutul anilor 1990 [122, p. 141-153].
La sfârşitul anilor ’90 o contribuţie esenţială în perfecţionarea măsurării calităţii vieţii este
înregistrată de Institutul de Cercetări Ştiinţifice din cadrul ONU prin elaborarea metodologiei
numită „profilul dezvoltării”. Această metodologie se bazează pe determinarea legăturilor între
indicatorii generali ai dezvoltării şi dezvoltarea socială. Mărimea a 100 de indicatori selectaţi
în acest sens corelează unul cu altul. În baza acestora se construieşte un tabel al corelaţiilor, în care
pot fi incluse datele diferitor ţări, conturându-se profilul dezvoltării. Evident, fiecare ţară îşi are
specificul său şi apar un şir întreg de deficienţe, condiţionate de utilizarea setului din
100 de indicatori.
În contextul eforturilor mondiale de a crea un set de indicatori relevanţi ai calităţii vieţii
se evidenţiază Suedia.
Tabelul nr. 1 (I, 2)
Componentele şi indicatorii tipici ai evaluării calităţii vieţii în Suedia
Componentul Indicatorii
Capacitatea de a merge la 100 m. Diferite simptome
1. Sănătatea şi adresarea pentru ajutor medical ale îmbolnăvirilor, contacte cu medici şi surori
medicale.
Şomajul înregistrat, cerinţele fizice ale lucrului,
2. Ocupaţia şi condiţiile de muncă posibilitatea de a părăsi locul de muncă în timpul
programului de lucru.
Venitul şi proprietatea, capacitatea de a acoperi
3. Resursele economice cheltuieli neprevăzute mai mult de 1000 USD
în săptămână.
5. Instruirea şi calificarea Nivel atins de instruire
6. Familia şi integrarea socială Statutul familial, contacte cu prietenii şi cunoscuţii
7. Locuinţa Numărul de persoane la o cameră. Comodităţi.
8. Asigurarea vieţii şi proprietăţii Probabilitatea jafului şi furtului.
9. Distracţii şi cultură Timpul liber. Concediu. Călătorii.
Participarea la alegeri. Membru al uniunilor
10. Resurse politice şi partidelor politice. Posibilitatea pentru înaintarea
plângerii.
Sursa:.Nussbau M., A.Sen, The Quality of Life by, Oxford, 1995
36
Pentru a înţelege mai bine modul cum trăiesc oamenii, calitatea vieţii lor, s-a impus
utilizarea unui set cât mai diversificat de indicatori, care ar surprinde nu numai elementele globale,
ci şi aspectele care privesc gospodăriile, familiile şi viaţa personală, inclusiv dimensiunea subiectivă
de percepţie a stărilor existente, precum şi gradul de satisfacţie resimţit, eventual de insatisfacţie şi frustrare.
Preocupările pentru definirea calităţii vieţii au fost însoţite şi facilitate de ceea ce a fost
numit drept “o mişcare a indicatorilor sociali” [130, p. 4]. Aceştia au fost şi sunt elaboraţi pentru
a completa statisticile referitoare la bunăstare, produs intern brut, volum al producţiei,
al investiţiilor, etc., cu elemente care descriu condiţiile de viaţă ale indivizilor, familiilor
şi grupurilor sociale, ceea ce permite determinarea calităţii vieţii.
Indicatorii sociali reflectă “anumite trăsături ale fenomenelor şi proceselor sociale, fiind
totodată elemente ale acţiunii practice. Ei exprimă atât starea obiectivă a sistemelor sociale -
structura (alcătuirea, relaţiile), funcţionalitatea şi performanţa - cât şi starea subiectivă (satisfacţia,
insatisfacţia) acestora” [131, p. 45]. În sensul cel mai general, prin indicator în metodologia
ştiinţifică se înţelege un element explicativ în raport cu un anumit domeniu (indicat), supus atenţiei
la un moment dat. Savantul român I. Mărginean descrie cele trei tipuri de indicatori care au în vedere:
Ø indicatorii definiţionali - au ca particularitate introducerea de semnificaţii cu ajutorul
unei anumite convenţii terminologice;
Ø indicatorii de inferenţă - intervin în condiţiile în care indicatul reprezintă o variabilă
latentă inaccesibilă observaţiei directe;
Ø indicatorii empirici - de această dată având de-a face cu semne direct observabile atât
pentru indicator, cât şi pentru indicat, ceea ce permite determinarea relativ riguroasă
a relaţiilor implicate.
În procesul de operaţionalizare P. Lazersfeld (1966) distinge trei etape distincte aflate
în relaţie de determinare:
Ø reprezentarea imagistică a conceptului (definirea domeniului);
Ø specificarea conceptului (determinarea aspectelor sale relevante, a dimensiunilor, care
se pot dispune pe mai multe niveluri de generalitate);
Ø alegerea indicatorilor (în funcţie de relevanţa lor pentru domeniul indicat).
Pentru ca un element să poată deveni indicator social trebuie supus unor cercetări
sistematice, pentru a se determina în ce măsura poate îndeplini diferite funcţionalităţi (atribuţii)
ale indicatorilor sociali, cum ar fi:
a) mijloc de informare privind starea unui domeniu social de interes, un mijloc de diagnoză socială;
b) mijloc de cercetare a obiectivelor social-politice într-un domeniu sau altul;
38
şi/sau spirituală cercetată” [131, p. 62]. Cu toate acestea, se fac încercări de reunire a unora din
indicatorii ce aparţin de dimensiuni diferite. Aceste construcţii compozite au o valoare pentru
comparaţiile în timp, pentru a sesiza schimbările sau pentru comparaţii pe grupuri umane sau ţări,
etc. Eterogenitatea măsurătorilor împiedică construcţia de indici compoziţi cu relevanţă empirică
pentru a caracteriza calitatea vieţii populaţiei.
Realizarea unei diagnoze sociale presupune deopotrivă descrierea sistematică precum
şi determinarea caracteristicilor fenomenelor, acţiunilor şi proceselor sociale avute în vedere într-o
cercetare sau alta.
Pentru îndeplinirea acestor condiţii în cercetarea calităţii vieţii s-a elaborat un cadru
metodologic de abordare interdisciplinară. Instrumentarul de lucru utilizat răspunde naturii
informaţiilor sociale necesare întocmirii diagnozei calităţii vieţii. Este vorba despre indicatori
economici şi sociali, diverse statistici privind condiţiile de viaţă, activităţile oamenilor, date
personale, etc., evaluarea acestora de către populaţie, stările subiective de mulţumire, satisfacţie
şi fericire, respectiv de nemulţumire, insatisfacţie, frustrare, nefericire, etc. În fapt, s-a urmărit
elaborarea unui set (schema operaţională) cât mai cuprinzător de componente (variabile sociale),
dimensiuni şi indicatori atât obiectivi, cât şi subiectivi de descriere, percepţie şi evaluare, destinaţi
să constituie un model global de analiză a calităţii vieţii, conturat prin reţinerea experienţei
valoroase internaţionale şi naţionale în acest domeniu [257, p. 69].
În contextul examinării abordărilor metodologice a indicatorilor calităţii vieţii se evidenţiază
descrierea dimensiunilor calităţii vieţii, elaborată şi prezentată de către prof. I. Mărginean [131]:
I. Persoana. Individul a constituit şi va constitui întotdeauna obiectul analizelor
şi cercetărilor de orice fel. În societatea modernă individul se află în prim plan. Vorbim de fiecare
individ in parte, cu propria-i personalitate, cu nevoi, dorinţe, aspiraţii, gânduri şi activităţi.
II. II. Populaţia. La fel ca şi individul luat separat de întreg, şi populaţia constituie subiectul
oricărei analize sau cercetări sociale. Ea reprezintă un scop în sine pentru cercetători, fie că interesul
se îndreaptă câtre cunoaşterea modului în care trăieşte aceasta, fie că se au în vedere structurile sale,
activităţile desfăşurate, apartenenţa la diferite grupuri, opiniile şi stările de spirit, credinţele,
nevoile, trebuinţele, etc.
III. Mediul natural. Indiferent dacă a fost considerat drept o componentă sau numai
o premisă a calităţii vieţii, mediul natural este inclus în toate cercetările şi analizele acestui
domeniu, ca şi în programele prin care se urmăreşte conservarea condiţiilor existenţei umane.
De regulă, sunt evidenţiaţi indicatori care exprimă diverşi factori agresivi (zgomot, radiaţii,
substanţe nocive în aer, sol, apă, alimente) şi efectele lor asupra organismului uman, proporţia
populaţiei afectate şi percepţia condiţiilor naturale de viaţă.
40
IV. Aşezările umane. În analiza modului cum trăiesc oamenii devine necesară evaluarea
facilităţilor de care dispun, calitatea mediului construit, echiparea cu mijloace tehnice. În acest caz,
percepţiile şi evaluările oamenilor devin mult mai importante, unele persoane preferând tipul
de viaţă rural, altele pe cel urban.
V. Locuinţa. În practica socială s-au impus deja o serie de indicatori prin care se exprimă
calitatea şi confortul locuinţei, gradul de echipare cu mijloace tehnice, începând de la materialele
de construcţie utilizate, izolarea fonică şi termică, protecţia faţă de infiltraţiile cu apă, suprafaţa
construită şi cea utilă, înzestrarea cu surse de energie, instalaţii sanitare, şi terminând cu situarea
(poziţionarea) ei în cadrul localităţii. Apare iarăşi necesitatea unei selecţii riguroase a indicatorilor,
luând în considerare, în primul rând, pe aceia cu o relevanţă deosebită pentru calitatea vieţii, precum
suprafaţa locuibilă pentru o persoană.
VI. Mediul social. Mediul social interesează la nivel de calitate a relaţiilor sociale. Acesta
poate fi măsurat fie prin indicatori de coeziune, valori general-umane, întrajutorare, solidaritate,
moralitate, responsabilitate, toleranţă, cât şi prin lipsa (sau prezenţa la un nivel redus) unor factori
de patologie socială, precum: delicvenţa, alcoolism, prostituţie, perversiune sexuală etc. Ne referim
în aceste cazuri nu numai la indivizi sau la grupuri şi colectivităţi de diverse mărimi, cât
şi la societate în întregul său.
VII. Familia. Familia reprezintă un punct central de referinţă, atât pentru indivizi în parte,
precum şi pentru cele mai diverse cercetări. Pentru calitatea vieţii populaţiei, deosebit de relevante
sunt aspecte precum: situaţia familiei, solidaritatea şi coeziunea acesteia, succesul sau insuccesul
membrilor săi, starea lor de sănătate.
VIII. Ocuparea. Interesul pentru acest domeniu porneşte de la faptul că munca este cea care
determină volumul, structura şi calitatea bunurilor materiale şi spirituale a serviciilor. Ea reprezintă
un mod de asigurare a existenţei. Totodată, ea devine un scop pentru om, în măsura în care
ea “permite acestuia să-şi valorifice o îndatorire prin aplicare principiului compensaţiei, potrivit
căruia orice om trebuie să contribuie - într-un anumit fel şi pe măsura capacităţii lui - la sporirea
bunăstării în societatea în care se află şi în care el nu poate fi numai consumator, indiferent de faptul
că dispune sau nu de surse proprii de existenţă”. Indicatorii relevanţi în acest sens se referă
la: gradul de ocupare şi dependenţă, disponibilitatea locurilor de muncă, structura ocupaţională,
proporţia şi durata medie a şomajului etc.
IX. Calitatea vieţii de muncă. Pentru acest domeniu se au în vedere o serie întreagă
de indicatori referitori la condiţiile, natura şi conţinutul muncii, timpul de lucru, relaţiile de muncă,
organizarea, conducerea, recompensele materiale şi alte beneficii, rezultatele muncii şi satisfacţia.
41
X. Resurse macroeconomice pentru nivelul de trai. Nivelul de trai al unei populaţii poate
fi exprimat sintetic pe baza indicatorilor economici de tipul produsului intern brut, reflectând astfel
nivelul de dezvoltare al produsului intern brut. Însă, pentru a afla care sunt resursele
macroeconomice ale nivelului de trai, indicatorii economici vor trebui completaţi cu statistici
referitoare la gospodării şi indivizi.
XI. Veniturile. Această dimensiune face referire la sursele veniturilor (munca, proprietate,
asigurări, alocaţii bugetare, donaţii) şi distribuţia lor, punând un accent deosebit pe determinarea
nivelului venitului minim necesar pentru un trai decent (a minimului social), sub pragul căruia
se identifică sărăcia. De aici necesitatea de a raporta veniturile la gospodărie şi, în cadrul acesteia,
la persoana, luându-se în considerare particularităţile pentru fixarea venitului minim.
XII. Consumul. Consumul reprezintă una dintre componentele finale ale nivelului de trai
şi ale calităţii vieţii. Dincolo de particularităţile care ţin de resursele zonale, de obiceiurile
constituite în timp, de normele culturale şi religioase, se pot identifica şi indicatori cu valoare
comparativă. Aceştia exprimă, în unităţi fizice, valoric sau procentual, consumul de produse
şi servicii al populaţiei. Se pune accent pe realizarea unei nutriţii echilibrate, cu evitarea produselor
dăunătoare, în special abuzul de alcool şi tutun.
XIII. Serviciile pentru populaţie. Dezvoltarea sectorului serviciilor acordate populaţiei
reprezintă un indicator pentru aprecierea modernizării economiei şi o sursă de îmbunătăţire
a nivelului calităţii vieţii. Indicatorii relevanţi pentru acest domeniu ar putea fi: diversitatea
şi calitatea serviciilor disponibile, accesibilitatea din punct de vedere material, apropierea spaţială,
timpul de aşteptare.
XIV. Gospodăria. Condiţiile materiale ale unei gospodării se exprimă prin veniturile curente,
economiile realizate, averea din posesie, inclusiv bunurile de folosinţă îndelungată. În practică însă
este dificil de determinat cu precizie condiţiile materiale ale unei gospodării, problemele fiind legate
de: inventarierea veniturilor licite şi cunoaşterea economiilor, a averilor de care dispune
o gospodărie. Acestea nu pot fi ignorate (chiar daca am putea fi acuzaţi de amestec în probleme
personale sau familiale) în momentul în care se încearcă, de exemplu, determinarea unor eventuale
ajutoare de la bugetul de stat.
XV. Învăţământul. Dată fiind complexitatea la care a ajuns în momentul de faţă
învăţământul, acesta îndeplinind funcţii multiple: socializare, educare, integrare, pregătire
profesională, este necesară o atenţie sporită asupra acestui domeniu. În cadrul studiilor de calitate
a vieţii, locul învăţământului priveşte atât determinarea şanselor de acces la diferite niveluri ale
acestuia, gradul de cuprindere şi promovabilitate (abandon), cât şi nivelul general de educaţie
a populaţiei (stocul de învăţământ).
42
Cercetătorii care s-au ocupat de elaborarea indicatorilor de calitate a vieţii susţin faptul
că acest demers trebuie să pornească de la definiţia cât mai cuprinzătoare şi operaţională
a domeniului. Calitatea vieţii însă are un caracter complex, multidimensional, necesitând o viziune
intradisciplinară (economie, sociologie, psihologie, politologie etc.). Cercetările concrete referitoare
la calitatea vieţii oscilează între latura obiectivă şi cea subiectivă, între indicatorii de stare
şi indicatorii de satisfacţie. În multe studii calitatea vieţii este considerată o variabilă dependentă
(de explicat), dar, uneori, este tratată ca variabilă independentă (explicativă).
Supunând examinării literatura sovietică constatăm că locul esenţial în setul de necesităţi
îl ocupa consumul de bunuri materiale şi culturale, pe când în literatura occidentală cel mai
important loc i se rezerva necesităţilor activităţii vitale şi dezvăluirii capacităţii umane. În literatura
sovietică economică din anii 50 una dintre cele mai răspândite clasificări era delimitarea
în necesităţi materiale şi culturale. Această delimitare persista în documentele statistice,
de planificare strategică şi în cele de partid, fiind fixată prin formularea legii fundamentale
a socialismului. În fosta Uniune Sovietică întreaga sferă a condiţiilor de viaţă a oamenilor
se reducea la termenul „asigurarea întregii bunăstări a tuturor membrilor societăţii”. În uzul
literaturii de profil se utiliza categoria „nivel de trai”, care evidenţia prioritatea sistemului sovietic,
materializându-se în noţiunea „modul de viaţă socialist”. Membru-corespondent al AŞ URSS
E. Kapustin a supus criticii valul ştiinţific occidental, care promova conceptul calitatea vieţii,
susţinând că acest termen, în fond, dublează termenul „modul de viaţă” şi nici un fel de inovaţie,
cu excepţia protecţiei mediului ambiant, această categorie nu aduce şi, respectiv, introducerea
calităţii vieţii ca categorie socio-economică în circuitul ştiinţific nu este întemeiată.
În interpretarea lucrării în cauză, indicatorii calităţii vieţii nu pun accentul doar
la elementul inovativ al protecţiei mediului şi al modului de viaţă, ci încearcă să elucideze pe deplin
condiţiile de viaţă ale oamenilor, bunăstarea lor, întregul complex de indicatori specifici actualei
societăţi moldoveneşti.
În baza celor expuse anterior putem conchide că fiecare dintre modelele de evaluare
a indicatorilor calităţii vieţii (american, ONU, BM, suedez, francez, românesc) sunt orientate spre
urmărirea direcţiilor prioritare ale progresului social a respectivelor ţări în context mondial. Nivelul
de elaborare şi conţinutul modelelor expuse reflectă obiectiv nivelul de maturitate al relaţiilor
de piaţă şi al încetăţenirii principiilor democratice.
45
Concluzii
Necesităţile fizice exprimă nevoile omului ca fiinţă biologică, prioritar în acest context
prezentându-se a fi necesitatea în hrană, îmbrăcăminte, locuinţă, odihnă, activitate etc. Evaluarea
nivelului de asigurare materială creează premisele îmbunătăţirii condiţiilor asigurării vitale
a oamenilor şi, respectiv, contribuie la crearea unui climat favorabil pentru formarea forţei motrice
a societăţii moderne – capitalul uman.
După cum se observă, în acest tabel, prin blocuri aparte sunt relevate resursele materiale,
determinate de veniturile băneşti, consum şi activism economic al populaţiei. Resursele fizice,
reprezintă prin sine necesităţile menţinerii şi dezvoltării capacităţilor fizice ale oamenilor. Ceea
ce ţine de necesităţile culturale şi spirituale ale persoanelor se recomandă a utiliza termenul
necesităţi intelectuale, deoarece această categorie de nevoi vizează menţinerea şi dezvoltarea
capacităţilor mintale şi vitalităţii oamenilor, incluzând ca parte componentă necesităţile emoţionale
şi spirituale.
48
determinat în funcţie de ponderea populaţiei cu venituri mai jos de minimul de existenţă din
numărul total al populaţiei.
Indicatorii veniturilor populaţiei sunt strâns legaţi de indicatorii consumului personal, care
în sistemul de indicatori sociali sunt relevaţi într-un compartiment special, care studiază structura
consumului populaţiei. De obicei, structura consumului populaţiei este determinată de structura
cheltuielilor de consum, acestea delimitându-se în următoarele feluri de cheltuieli: produse
alimentare, mărfuri nealimentare, băuturi alcoolice, plata serviciilor. În structura indicatorilor
sociali, care caracterizează consumul personal, prioritate i-a fost acordată acelora dintre ei care într-
o măsură mai mare pot servi drept criteriu a evaluării calităţii vieţii populaţiei. Astfel, unul dintre
aceşti indicatori reprezintă partea de cheltuieli pentru alimentaţie raportate la veniturile totale ale
gospodăriei casnice, mărirea căreia ne vorbeşte despre creşterea costului vieţii şi micşorarea
nivelului bunăstării.
În afară de aceasta, structura cheltuielilor de consum considerabil se diferenţiază în funcţie
de segmentele sociale ale populaţiei cu diferit venit. Prin intermediul analizei comparative
a consumului poate fi realizată evaluarea mai corectă şi deplină a repartizării bunurilor vitale
în societate.
În acest context un interes deosebit îl reprezintă nivelul consumului produselor alimentare,
componenţa calorică şi chimică a acestora. Evaluarea acestei categorii de indicatori se efectuează
ţinându-se cont de normativele sociale şi normele raţionale, care sunt corelate cu cerinţele ştiinţifice
despre consumul de bunuri şi servicii, necesare pentru menţinerea modului sănătos de viaţă
şi dezvoltării armonioase a personalităţii.
Necesităţile umane nu se limitează doar la bunăstarea economică. Sănătatea este una dintre
cele mai esenţiale necesităţi umane, o condiţie necesară a vitalităţii active şi productive.
Îmbunătăţirea sănătăţii oamenilor se examinează ca un important factor al dezvoltării fizice
şi ridicării capacităţii de muncă a populaţiei şi respectiv, extinderea posibilităţii pentru crearea
produselor şi serviciilor, acumularea cunoştinţelor etc. Iată de ce nici un sistem al indicatorilor
calităţii vieţii nu poate să evite statistica demografică: speranţa de viaţă de la naştere, rata natalităţii,
rata mortalităţii infantile, a copiilor şi a mamelor.
Potenţialul de muncă al societăţii se amplifică în baza limitării morbidităţii şi traumelor, ceea
ce conduce spre amplificarea numerică a forţei de muncă şi extinderea arealului de activitate a muncii.
51
Multiplele probleme şi conflicte, care au apărut în sferele economice şi sociale ale vieţii unei
societăţi în tranziţie reprezintă un suport benefic pentru creşterea criminalităţii. Este bine cunoscut
faptul că unele şi aceleaşi forme ale organizării politice a societăţii, aceleaşi valori culturale pot
să se realizeze în mod diferit în practică în funcţie de calităţile personale ale populaţiei (valorile
general acceptate, nivelul culturii, măsura de asimilare a principiilor umane, contactele umane etc.).
În grupul de indicatori, care caracterizează necesităţile intelectuale ale populaţiei, este inclus
compartimentul securitatea personală, care studiază fenomenele negative din societate:
infracţionalitatea, infracţiuni civile şi administrative, încălcarea legislaţiei, de asemenea şi astfel
de fenomene sociale periculoase precum alcoolismul, prostituţia, narcomania.
Studierea modalităţilor de evaluare a calităţii vieţii a relevat faptul că există deferite
modalităţi de selectare a unui anumit set de indicatori, care reflectă într-o măsură mai adecvată
specificul regiunii, istoria ţării respective, tradiţiile, obiceiurile, standardele de viaţă, nivelul
de civilizaţie şi cultură, idealurile etc.
Drept suport teoretico-metodologic în prezentul demers ştiinţific teoretico-aplicativ au servit
practicile internaţionale de selectare şi studiere a indicatorilor calităţii vieţii. Astfel, la aprecierea
calităţii vieţii în ţară s-a procedat la selectarea indicatorilor ce pun în evidenţă specificul
şi particularităţile unei societăţi în tranziţie: demografie, sănătate, ocupaţie, educaţie, sărăcie,
condiţiile de viaţă, nivel de trai, mod de viaţă, stil de viaţă, orientări valorice etc. Toţi aceşti
indicatori au fost dimensionaţi, ţinându-se cont de specificul societăţii moldoveneşti în proces
de reformare. În urma acestor sintetizări s-a procedat la constituirea unui model standard de studiere
şi monitorizare a calităţii vieţii, prin intermediul diferitor dimensiuni şi variabile, încercând
de a surprinde cât mai complet elementele care oglindesc calitatea vieţii (vezi modelul).
Studierea acestor indicatori, potrivit modelului în cauză, s-a realizat prin îmbinarea datelor
statisticii oficiale (metode obiective) şi a studiilor sociologice (metode subiective), cele din urmă
fiind realizate şi coordonate de către autorul tezei pe parcursul întregii perioade de tranziţie
a Republicii Moldova spre relaţiile de piaţă.
1
Drept baza empirică a tezei au servit rezultatele unui şir de studii sociologice naţionale,
regionale şi locale realizate în ţară în perioada anilor 1991 – 2003, coordonate şi realizate
cu participarea nemijlocită a autorului. Totodată, menţionăm, că sursa principală în studierea
problemei calităţii vieţii o constituie monitoring-ul sociologic „Barometrul societăţii”, iniţiat
de către autorul prezentei lucrări Tudor Danii împreună cu consultantul ştiinţific Andrei Timuş,
în anul 1991 (odată cu proclamarea Independenţei Republicii Moldova) şi desfăşurat anual de către
Serviciul Independent de Sociologie şi Informaţii „Opinia” în comun cu Secţia Sociologie a AŞRM
şi coordonat de către autor.
Universul eşantionului naţional al monitoring-ului sociologic l-a constituit populaţia adultă
a republicii, domiciliată în diferite tipuri de localităţi din toate regiunile ţării. Volumul eşantioanelor
a oscilat între 1200 şi 2000 persoane, în vârstă de peste 18 ani, la fiecare cercetare fiind incluse între
20 – 70 localităţi. Astfel, pe parcursul anilor de tranziţie numai în cadrul acestor studii au participat
circa 20 mii persoane adulte, domiciliate în mai mult de 500 localităţi urbane şi rurale ale republicii.
Eşantioanele utilizate la cercetările naţionale au fost stratificat - probabiliste, multistadiale,
proporţional-reprezentative pentru Republica Moldova după principalii indicatori socio-
demografici: vârstă, sex, studii, reşedinţă, naţionalitate, ocupaţie.
Criteriile de stratificare utilizate au fost determinate de divizarea regională sau teritorial-
administrativă a republicii la momentul derulării studiilor; mediu rezidenţial (urban-rural); mărimea
localităţilor urbane (5 tipuri: <10000; 10000 – 20000; 20000 – 30000; 30000 – 50000; >50000
locuitori); mărimea localităţilor rurale (3 tipuri: <1000; 1000 – 3000; >3000 locuitori); divizarea
administrativă sau socio-culturală a localităţilor. Pentru mun. Chişinău s-a calculat un eşantion separat.
Volumele straturilor au fost calculate proporţional cu numărul populaţiei în conformitate
cu datele Departamentului de Statistică şi Sociologie din Republica Moldova. Stadiile
de randomizare: I stadiu – selectarea localităţilor: localităţile au fost selectate în mod întâmplător
în baza unui tabel cu numere aleatoare; II stadiu – selectarea gospodăriilor: în cadrul localităţilor
selectate, gospodăriile pentru realizarea interviului au fost selectate prin metoda rutei aleatorii.
Menţionăm, că pe durata realizării studiilor sociologice a fost utilizată şi metoda listelor
alegătorilor şi a gospodăriilor, dar din cauza accesului problematic la ele, în ultimii ani
se procedează la metoda rutei aleatorii. III stadiu – Selectarea persoanei concrete: în cazurile când
în gospodăria selectată locuiesc mai multe persoane adulte, subiectul concret cu care s-a realizat
interviul direct a fost stabilit prin metoda celei mai apropiate aniversări. De asemenea la unele studii
a fost utilizată şi metoda Kirsh. Marja de eroare teoretică a estimărilor utilizate este de ± 3 -5% la
o probabilitate de 0,95.
55
Concluzii
Politica socială a unui stat poate fi întemeiată eficient doar bazându-se pe un suport veritabil
ştiinţific. În condiţiile contemporane ale dezvoltării societăţii moderne o importanţă practică tot mai
mare o capătă monitorizările evoluţiei proceselor economice, politice, sociale, evaluările
şi prognoza diferitor variabile de transformare a politicii sociale. În acest context se înscrie
necesitatea studierii, monitorizării şi modelării importantelor discrepanţe ale indicatorilor calităţii
vieţii atât la scară naţională, cât şi la nivel urban-rural, Nord - Centru - Sud - Sud / Est al republicii.
Pornind de la realitatea existentă la moment, în Republica Moldova a fost elaborat sistemul
de indicatori ai monitorizării calităţii vieţii populaţiei, care permite de a determina nivelul calităţii
populaţiei la nivel de ţară, în funcţie de zona de reşedinţă a segmentelor sociale (urban-rural / Nord
– Centru – Sud – Sud / Est), a releva direcţiile prioritare a politicilor sociale la nivel local prin
intermediul cărora urmează să fie depăşite inechităţile sociale existente în republică.
Astfel, în calitate de direcţii de bază a monitorizării calităţii vieţii se propun: relevarea
devierilor dinamice şi a legităţii acestora; cercetările interzonale stratificate a calităţii vieţii;
aprecierea corelativă a componentelor calităţii vieţii cu standardele mondiale şi normativele sociale de limită.
Scopul cercetărilor dinamice a calităţii vieţii este evidenţierea şi modelarea legităţilor
de bază ale dezvoltării socio-economice a regiunilor republicii, construirea prognozelor sociale,
ceea ce reprezintă o condiţie necesară a elaborării unei politici coerente decizionale şi a soluţionării
situaţiilor dificile la timp şi adecvat. Totodată, analiza comparată la nivel zonal al republicii trebuie
să răspundă necesităţii de: evaluare a calităţii vieţii în baza tipologiilor deja existente a regiunilor
republicii, care ar lua în consideraţie nivelul şi tendinţele dezvoltării acestora, problemele
în economie şi sfera socială, condiţiile climaterico-geografice, predilecţiile politice; efectuare
a comparaţiilor directe şi a analizelor la nivel de sate/comune; oraşe/municipii; analiză a direcţiei
de dezvoltare socială şi economică.
Considerăm că realizarea unor asemenea monitorizări sociologice permite destul de obiectiv
a aprecia nivelul calităţii vieţii şi a întemeia priorităţile de bază ale eforturilor guvernului
în realizarea politicii socio-economice la macronivel şi micronivel.
58
CAPITOLUL II
TRANFORMĂRILE SOCIETALE
ŞI IMPACTUL LOR ASUPRA VIEŢII SOCIALE
Mai mult ca atât, noţiunea de transformare este extrem de largă şi o depăşeşte pe cea de
schimbare. Ca şi aceasta din urmă, transformarea poate fi graduală, structurală, lentă, rapidă etc.
Este adevărat că teoriile tranziţiei au un gen de încărcătură teleologică. Cel care le adoptă nu mai
pune în discuţie faptul că destinaţia drumurilor de schimbare este cunoscută. Este la fel de adevărat
însă că ceea ce se întâmplă în prezent în ţările postcomuniste este covârşitor influenţat nu numai
de ceea ce a fost, este nu numai o dependenţă de cale, ci şi o formidabilă dependenţă de strategie,
de proiectele societale, de presiunea organismelor internaţionale pentru a impune fie
„consensul Washington”, fie doctrina „post-consens Washington”, fie „cadrul de dezvoltare
comprehensivă” [195, p. 27].
Din punctul nostru de vedere, la abordarea schimbărilor radicale a contemporaneităţii trebuie
să fie utilizată de către savanţi şi practicieni mult mai des noţiunea de „transformare” decât
noţiunile de „reformă” şi „tranziţie”. Or, pe lângă schimbările, realizate de instituţiile legale (de ex.,
modificarea normelor legislative de comportament ş.a.), noţiunea de transformare include
schimbările în motivaţiile şi formele de comportament ale membrilor societăţii, în rezultatele
activităţii lor economice, în structura socio-culturală şi tehnologică a societăţii. Toate aceste
schimbări sînt doar mediate de acţiunile de reformare. Altfel zis, transformaţia include în sine
nu doar reformele, tranziţia, ci şi schimbările sociale, şi societale, procesele sociale din diferite
domenii şi consecinţele acestora etc.
Dacă transformarea, cât şi tranziţia constituie un proces de modificări social-istorice
relativ de lungă durată, atunci reforma constituie o modificare orientată spre un scop anumit a unei
sfere sociale sau proces aparte, fără schimbarea formei acestora. Reformele sînt efectuate totdeauna
de sus, fiind o parte componentă a politicii de stat. Cu toate acestea orice reformă (politică,
instituţională, economică) poate fi privită şi ca un moment de start al transformării, ca o etapă
de iniţiere a schimbărilor în societate.
Reformele constituie un mod de refacere, de modernizare a societăţii. Reformele sociale
(politice, economice etc.) pot servi drept alternativă revoluţiei sau contrarevoluţiei, prevenindu-le
sau înlocuindu-le.
Scopurile reformării sunt determinate de condiţiile istorice concrete ale unei sau altei
societăţi, de amploarea scopurilor şi sarcinilor acesteia etc. În special, reformele pot fi orientate spre
modificarea conţinutului obiectului sau a procesului. Asemenea reforme urmăresc, de regulă, scopul
unei modernizări profunde, transformări ale diferitelor părţi ale vieţii sociale. Ele pot şi să nu atingă
însăşi forma de orânduire a societăţii, obiectului şi procesului transformate. Aceste reforme au,
de regulă, scopul unei transformaţii limitate pentru a stabiliza situaţia din societate.
63
Trebuie menţionat că, paradigma evolutivă a fost acceptată parţial şi de Max Weber, deşi
concepţia de etapă şi, mai ales, inevitabilitatea progresului i se păreau discutabile. Weber a supus
unei critici atât teoriile evolutive, cît şi materialismul istoric al lui K. Marx. El afirma, că tentativele
de interpretare a procesului istoric, în termeni de adaptare la lumea materială sau în termeni
de factori economici, sunt sortite eşecului de la bun început. Deşi aceşti factori, indiscutabil sunt
importanţi, ei nici de cum nu pot determina toate procesele dezvoltării. Nici o teorie „unifactorială”
nu poate să pretindă că poate explica diversitatea dezvoltării sociale a omenirii. Pe lângă factorul
economic, au o importanţă foarte mare şi alţi factori, inclusiv forţele militare, modul de conducere,
ideologia [14].
Urmare a colegilor europeni, sociologii americani I. Ward şi F. Giddings, reprezentanţi
ai „evoluţionismului psihologic”, analizau dezvoltarea societăţii ca o parte a evoluţiei cosmice, care
prin fiecare treaptă următoare acumulează realizările celei precedente. Însă dacă adepţii orientării
biologice considerau evoluţia socială drept o continuare nemijlocită şi o parte a evoluţiei organice,
psihoevoluţioniştii vedeau în complicarea formelor vieţii sociale un rezultat al dezvoltării
elementului conştient, lansând, în opoziţie cu principiul Mills şi Spencer „laissez-faire”, lozinca
„evoluţiei orientate”, administrării intelectuale a proceselor sociale [254, p. 123].
Drept premise ale revoluţiilor sînt recunoscute şi anomaliile sociale fundamentale sau
manifestările revoltătoare ale nedreptăţii, lupta dintre elite în condiţiile de acţiune ale factorilor
sociali, similare luptei de clasă, devierile sociale, antrenarea în mişcarea socială a grupurilor sociale
mari (în special, a celor nou-apărute) şi a organizaţiei lor politice. Aceste premise caracterizează
imaginea revoluţiei „pure”, imagine formată în conştiinţa socială şi în literatura socială clasică [277, p. 44].
Primii sociologi care nu numai că au sistematizat aceste trăsături, dar au şi realizat analiza
sociologică a genezei schimbărilor revoluţionare, au fost A. Tocqueville şi K. Marx. Astfel,
în lucrarea sa „Vechiul regim şi revoluţia” Tocqueville scria „Ceea ce la începuturile sale li se părea
monarhiilor europene şi bărbaţilor de stat doar ceva trecător, şi nu un simptom neobişnuit
al suferinţelor naţiunii, acum a devenit ceva absolut nou, ce nu se aseamănă cu nici o mişcare
socială din trecut şi, prin proporţiile sale, caracterul neobişnuit şi imprevizibil, depăşeşte orice
înţelegere umană [2, p. 46].
Analiza periodizării progresului social necesită examinarea insistentă a problemei trecerii
de la o formaţie la alta. Astfel, conform învăţăturii lui Marx, asemenea trecere are loc pe calea
revoluţiei, sarcina primordială a acesteia fiind cucerirea puterii. În acest context, scopul revoluţiei
sociale este „nimicirea exploatării omului de către om, construirea unei societăţi fără clase, care
ar lichida proprietatea privată, ar asigura creşterea nivelului de producţie, a culturii şi bunăstării
maselor. Acestea sunt sarcini sociale, de clasă. De ele sunt strâns legate măsurările umane ale
66
Există destul de multe concepţii de mare amploare, spre exemplu – teoria „societăţii
postindustriale” a lui R. Aron şi D. Bell, „dinamica socială şi culturală” a lui P. Sorokin, care
necesită o analiză specială.
Totodată teoriile examinate în cadrul realizării acestei teme constituie un imbold pentru
gândirea ştiinţifică profundă privitor la transformările şi procesele sociale contemporane şi ceea
ce nu e mai puţin important, că ele deja au fost solicitate de practica politică, de politicienii ţărilor
dezvoltate întru a aborda în mod real şi cumpănit realizarea practică a acestor transformări.
Astfel, reformele efectuate de Roosevelt în SUA în anii 30 ai sec. XX se bazau pe concepţia
lui D. Keynes, iar transformările din Germania postbelică efectuate sub conducerea lui L. Erhard
aveau drept bază teoretică elaborările lui V. Owken. Mai mult ca atât, e bine cunoscut faptul,
că aceste reforme s-au soldat cu succes şi au ajuns a fi nominalizate drept cele mai productive
transformaţii ale sec. XX.
Transformările sociale au servit un obiect activ de studiu şi a sociologiei ţărilor ex-sovietice,
care se dezvoltau ca parte integrală a culturii europene. Un imbold deosebit în gândirea sociologică
din aceste ţări s-a produs în urma schimbărilor de amploare în spaţiul european la intersecţia
secolelor IX-XX şi, în deosebi, în Rusia.
Astfel, în lucrarea sa „Civilizaţia şi marile fluvii istorice. Teoria geografică a dezvoltării
societăţilor contemporane” L. Mecinikov, apreciind criteriul progresului social în „sporirea
solidarităţii umane”, considera logică şi inevitabilă trecerea omenirii de la puterea despotică
la libertate, de la asuprire la frăţia dintre oameni şi popoare, care se bazează pe o cooperare
benevolă [211, p. 47].
M. Kovalevski, care este de fapt fondatorul sociologiei ruse, considera că una din sarcinile
sociologiei este „descoperirea cauzelor de repaus şi de mişcare a societăţilor umane, a stabilităţii
şi dezvoltării ordinii în diverse epoci în relaţia lor succesorială şi cauzală. Doar sociologia îşi poate
pune scopul de a descoperi elementele necesare pentru binele societăţii, pentru ordinea şi progresul
acesteia, şi de a descoperi diversitatea de cauze sociale, în funcţie de care şi interacţionează
elementele [40, p. 9]. În lucrarea „Programul politic al noii uniuni a prosperităţii poporului”
Kovalevski, analizând formele existente de conducere în diverse epoci scria „Forma de conducere
nu este un obiect al alegerii libere; ea trebuie să răspundă convingerilor stabilite istoric şi dorinţelor
maselor populare” [41, p. 6].
Revoluţiile din Rusia de la începutul secolului XX (revoluţia burgheză din 1905, revoluţia
burgheză din februarie 1917 şi revoluţia din octombrie 1917) au dat un deosebit „impuls”
de dezvoltare gândirii sociologice din întreaga lume. Astfel, remarcabilii filosofi şi sociologi, care
au fost nevoiţi să părăsească Rusia – P. Sorokin şi N. Berdeaev – şi-au consacrat multe din lucrări
analizei evenimentelor revoluţionare din anul 1917 [16, p. 244-267].
69
dezvoltate, odată cu analiza sociologică teoretică globală a schimbărilor sociale, s-au extins
şi investigaţiile sociologice practice ale diverselor aspecte ale acestor schimbări. Însă societatea
sovietică manifesta puţin interes pentru asemenea cercetări.
În multe privinţe, anume prin lipsa interesului, desconsiderării şi ignorării ştiinţei sociale,
opiniilor savanţilor competenţi se explică „încurcătura” teoretică şi metodologică, care avea loc
la începutul transformărilor radicale în URSS, supranumite „perestroica” (restructurare) şi greşelile
practice şi de administrare, care au adus Uniunea Sovietică până în pragul prăbuşirii social-politice
şi social-economice. Astfel, M.Gorbaciov, neluând în consideraţie opiniile savanţilor notorii
a încercat să „interpreteze” de sine stătător procesele sociale din ţară şi să iniţieze transformările
sociale – „perestroica”, permanent şi oriunde dezorientând publicul cu diferite demagogii cuvinte
întortocheate, fără logică şi sens.
După M. Gorbaciov „perestroica” este un proces revoluţionar, întrucât constituie un salt
în dezvoltarea socialismului, în realizarea caracteristicilor esenţiale ale acestuia. „Este foarte
important să nu se „zăbovească” la start, să se depăşească rămânerea în urmă, să se iasă din
mlaştina conservatismului, să se înfrângă inerţia stagnării. Acestea sunt imposibile de realizat prin
evoluţie, printr-o reformă timidă, monotonă” [110, p. 48].
În opinia noastră, „reforma” şi „schimbarea” în acea perioadă presupunea o consecutivitate a
unor paşi bine gândiţi, determinaţi şi planificaţi anticipat... Iar „revoluţia” trebuia doar „iniţiată”,
fără a avea grijă de măsurile ce trebuie luate şi de consecinţele acestora. Dacă să ne conducem
de K. Marx, Uniunea Sovietică în perioada dirijării de către M. Gorbaciov avea nevoie doar
de o revoluţie socială – de o perioadă îndelungată de schimbări succesive ale vieţii sociale, ceea
ce în esenţă şi constituie evoluţia.
M. Gorbaciov, bineînţeles, medita asupra problemei privind scopurile „restructurării”.
Conform opiniei sale „această problemă, probabil, nu poate avea un răspuns detaliat, pedant. Prin
tradiţie, nu ne ocupăm de profeţii şi nu încercăm să prestabilim toate elementele arhitectonice ale
viitorului edificiu, pe care-l vom înălţa în procesul restructurării” [110, p. 31]. Altfel spus, şi cât nu
ar fi de paradoxal, restructurarea a început fără nici o planificare socială şi fără nici un pronostic.
În anii postbelici în URSS a sporit, literalmente, de zeci de ori numărul întreprinderilor,
instituţiilor, organizaţiilor, s-au acumulat şi au apărut enorme probleme în societate care a evoluat
în proporţii şi cu o viteză nemaivăzute în istoria omenirii. Devin dificile şi contradictorii toate
sferele vieţii social – economice, apar la orizont probleme sensibile ce ţin de cultură, învăţământ,
comunicaţii, relaţiile interetnice, naţionale şi internaţionale etc. Natural, că apăruse probleme
şi dificultăţi, care nu mai puteau fi soluţionate prin metodele de odinioară. Criza din URSS devenea
tot mai pronunţată şi inevitabilă.
71
Însă, prin afirmaţia întemeiată a lui A. Zinoviev, prevenirea evoluării situaţiei de criză
probabil, nu necesita o refacere radicală a sistemului social existent, era suficient doar
o perfecţionare a acestuia. Însă conducătorii sovietici, împinşi de sfetnicii lor externi, cât şi cei
ideologici, au procedat exact viceversa. Ei s-au avântat în „restructurare” (perestroika), a cărui
rezultat era demult binegândit şi predeterminat. „Restructurarea” a dezlănţuit criza care a devenit
universală, antrenând în ea şi toate sferele vieţii sociale şi mai ales a proprietăţii, a sferei economiei
[275, p. 457-465]. Aceasta însemna incorectitudinea formulării cauzelor şi a esenţei paraliziei
progresive generale a anilor 70, determinarea eronată a scopurilor şi a mijloacelor prin care acestea
urmau să fie atinse [158].
În prima etapă a restructurării – „transparenţă”, prin forţa mass-media de stat s-a făcut tot ce
a fost posibil întru distrugerea imaginii statale, simbolurilor, idealurilor şi tradiţiilor care consolidau
„nucleul cultural” al societăţii sovietice, în conştiinţa socială se implementa ideea existenţei
civilizaţiei mondiale unice, care se dezvoltă pe calea, de la care URSS în perioada sovietică,
a deviat. De aici urma necesitatea „revenirii la civilizaţie” şi a orientării spre „valorile general-
umane”. Drept obstacol de bază în această cale se întrevedea statul, iar ţinta – sarcina principală
a devenit „deetatizarea”.
În perioada de „transparenţă”, cu ţintă în conştiinţa socială, a fost defăimată imaginea
aproape a tuturor instituţiilor statale. După formarea unor stereotipuri negative, a început reforma
puterii şi a administrării [31, p. 273-278]. Schimbarea radicală a întregii structuri administrative
a fost efectuată în cadrul trecerii la „metodele economice de administrare”.
În conformitate cu concepţia reînnoită în 1987 a restructurării – tranziţia la economia
de piaţă, a început să fie limitat sistemul de distribuire planificată. În 1988 a intrat în vigoare Legea
„Cu privire la întreprinderea (asociaţia) de stat”, care presupunea o „autogestiune totală. Ca urmare
a acestei legi, s-au redus brusc investiţiile capitale, s-a dereglat bilanţul interaramural, au fost reduse
toate programele de stat, urmate de o scădere rapidă a producţiei. URSS s-a cufundat într-o stare
de ţară „fără plan şi fără piaţă” [31, p. 282].
„Situaţia social-economică din ţară s-a acutizat extrem – se constata în „Programul
acţiunilor comune ale cabinetului de miniştri al URSS şi al guvernelor republicilor suverane
(10 iulie 1991)”. – Diminuarea producţiei a cuprins practic toate ramurile economiei naţionale. Într-
o stare de criză se află şi sistemul financiar-creditar. E dezorganizată piaţa de consum, se simte
o lipsă totală de produse industriale şi alimentare, s-au înrăutăţit considerabil condiţiile de viaţă ale
populaţiei. Situaţia de criză necesită luarea unor măsuri urgente pentru ca pe parcursul anului
să se reuşească „prevenirea ruinării economiei naţionale”.
72
În mai 1991 a fost prezentat proiectul Legii „Cu privire la deetatizare şi la privatizarea
întreprinderilor industriale”. Ea oferea o cale legală de transmitere a unei părţi considerabile
a proprietăţii întreprinderilor către organizaţiile criminale şi cele nelegale. Legea, de fapt, lichida
nu doar sistemul economic sovietic, ci şi sistemul social în ansamblu.
În urma agravării situaţiei economice a fostei URSS s-a acutizat extrem de mult şi tensiunea
socială. În rândul populaţiei sporesc spiritele şi dimensiunile de nemulţumire privind situaţia reală
din societate, scăderea nivelului de trai, sistemul existent de distribuire, piaţa de consum, agravarea
situaţiei ecologice, şi cele ce ţin de conflictele civile, interetnice şi religioase, de creşterea
tendinţelor naţionaliste, şovine, antisemite, de sporirea criminalităţii etc. Se pierde încrederea
în stat, organele puterii şi politicieni. Treptat se produce o excitaţie psihică a maselor.
În anii 1990-1991 atât în URSS în ansamblu, cât şi în republicile ex-sovietice s-a atins picul
tensiunii sociale. Printre factorii condiţionali, în conştiinţa socială, pe primul plan, a înaintat
factorul de instabilitate politică. Problemele economice şi sociale au căpătat în conştiinţa oamenilor
o orientare politică manifestată. Creşterea nemulţumirii totale a populaţiei privind realitatea socială
şi eşecurile sistemului, situaţia încordată şi imprevizibilă din ţară au căpătat conturul unei atitudini
negative faţă de structurile existente ale puterii şi ale administraţiei, de măsurile propuse pentru
scoaterea ţării din criză, iar în majoritatea republicilor, inclusiv în Moldova, s-au creat toate
premisele şi necesitatea unor schimbări de amploare, inclusiv de ieşire din această situaţie creată,
de dezvoltare independentă a ţării, pe calea democraţiei, pluripartitismului, libertăţii civice
şi progresului social.
Îndepărtarea efectivă a PCUS de pe arena politică şi renunţarea oficială la socialism
au privat în mare măsură Uniunea Sovietică, ca o uniune a republicilor, de legitimitate. În URSS tot
mai mult ia amploare parada suveranităţilor republicilor ex-sovietice. Astfel, la 27 august 1991
pe harta lumii a apărut o nouă ţară suverană şi independentă – Republica Moldova.
În decembrie 1991, statul Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste a luat sfârşit, iar
Moldova, ca şi alte ţări ex-sovietice, a pornit spre reformarea radicală „liberală“. Reformele iniţiate
în ţara noastră au atins toate sferele de activitate a statului moldovenesc şi ale poporului. Ele şi-au
luat startul şi se desfăşurau cu paşi grăbiţi, cunoscând puţine salturi şi mai multe căderi atât
în politica externă cât şi cea internă, în economie, sfera socială etc.
Particularitatea principală a acestor reforme consta în faptul că ele, spre deosebire de cele
„gorbacioviste“, erau legate de transformarea sistemului social existent, de trecerea de la o
formaţiune social-economică la alta, care, cu regret, a condiţionat multiple schimbări şi probleme sociale.
După proporţiile şi caracterul său aceste transformări posibil pot fi considerate
revoluţionare, însă „progresismul“ esenţei generale şi al conţinutului lor concret rămâne a fi un
obiect de discuţii serioase şi de un studiu sociologic cât mai fundamental. În cadrul acestuia, după
părerea noastră, urmează a fi soluţionate următoarele probleme teoretice şi metodologice:
73
În primul rând, au avut oare reformele o bază şi conţinut ştiinţific? A fost oare luată
în considerare de către reformatorii autohtoni experienţa „orânduirii“ politice, economice şi sociale
a altor ţări dezvoltate? Prin ce s-a manifestat tranziţia şi cu ce s-a soldat concret aşa-zisa
„liberalizare” a sistemului social, declarată de structurile puterii şi pe cît corespundea aceasta
modelelor economice, doctrinelor ideologice şi orânduirii politice a statelor înalt dezvoltate?
În al doilea rînd, în ce constau reformele autohtone, ce schimbări concrete s-au produs
în sferele social-economică şi social-politică ale Moldovei şi care sunt costurile sociale ale acestor
transformări, impactul lor asupra ţării şi nivelului de trai al populaţiei în ansamblu?
În al treilea rând, pe cât corespundea direcţia acestor transformări mersului general
al civilizaţiei şi progresului? Cum şi în ce direcţie, în genere, a „evoluat” şi „evoluează” societatea
în perioada marilor transformări (tranziţia) din ţară?
Şi, în sfârşit, de ce în urma tranziţiei şi a reformelor în conştiinţa socială a populaţiei
s-a format o atitudine negativă faţă de aceste transformări sociale (realizate în detrimentul tuturor
indicatorilor de bază a calităţii vieţii populaţiei) şi elitele politice? În ce mod trebuie schimbată linia
reformării societăţii pentru a stabiliza în sfârşit situaţia în ţară, consolida societatea şi instaura pacea
civică în republică şi a da o orientare clară şi pozitivă proceselor sociale, politice şi economice?
Anume aceste aspecte problematice constituie obiectul de studiu al investigaţiei noastre,
analiza mai amplă şi detaliată a cărora este oglindită în următoarele compartimente ale lucrării.
74
S-a scurs deja ceva mai mult de un deceniu de când Republica Moldova, în urma destrămării
Uniunii Sovietice, şi-a declarat independenţa sa statală (27 august 1991) şi a păşit alături de alte
peste 20 de ţări din Europa Centrală şi de Est (ECE), inclusiv din fosta URSS, pe o nouă cale
de dezvoltare – spre tranziţie, proces complex şi dificil de transformări radicale sub multiple aspecte
ale vieţii sociale [102, 103, 105].
Pe plan intern Moldova a procedat la o tranziţie tridimensională - de la un sistem politic
autoritar spre un sistem politic bazat pe valorile democratice, de la o republică din componenţa unei
foste mari comunităţi (Uniunea Sovietică) spre suveranitate şi independenţă statală, de la o
economie planificată şi centralizată spre o economie de piaţă. Pe plan extern sarcina ţării noastre
a devenit încadrarea şi adaptarea sa la procesele intense de globalizare şi de tranziţie la societăţile
de tip informaţional.
Este de menţionat, că cursul spre statalitate, democraţie, societate deschisă şi economie
de piaţă a constituit strategia de bază a politicilor promovate de la începutul anilor ’90
în majoritatea acestor ţări în tranziţie. Totodată, încă la startul reformelor se considera că doar
o tranziţie accelerată va asigura cu succes şi în termeni de scurtă durată o autoreglare a dezvoltării
social-economice şi “cu cât ţara este mai mică, cu atât mai rapid şi eficient va fi procesul
de transformare” [184, p. 22].
Deşi istoria încă nu a cunoscut vre-un precedent de trecere „de la socialism – la capitalism”,
schimbările, în special în economie, erau promovate cu deosebită insistenţă şi aşteptate cu mare
speranţă şi entuziasm atât de către elitele politice ale ţărilor în tranziţie, cât şi de promotorii
internaţionali a acestor transformări şi, în deosebi, Banca Mondială, Fondul Monetar Internaţional,
ONU, TACIS, numeroşi experţi occidentali – reformatori în domeniul respectiv.
Această euforie şi iluzie că totul va fi „o’key” a dominat şi în ţara noastră. Astfel, deja
în octombrie 1990 Parlamentul Moldovei a adoptat „Concepţia tranziţiei la economia de piaţă
reglementată”, iar mai apoi, în iulie 1991 – „Programul tranziţiei la economia de piaţă în RSS
Moldovenească”, în documentele cărora se prevedea că „tranziţia la economia de piaţă va fi
parcursă într-un interval de timp cât mai scurt posibil, aproximativ 1,5-2 ani” [35], [169]. Puţin mai
târziu (1994) tranziţia la economia de piaţă a fost de asemenea justificată şi prin legea supremă
a ţării – Constituţia Republicii Moldova, în care a fost inclusă teza că “economia ţării este
o economie de piaţă, de orientare socială, bazată pe proprietatea privată şi pe proprietatea publică,
antrenate în concurenţă liberă” [37].
75
Dar cele mai grave şi anevoioase încercări în anii de tranziţie ţara le-a cunoscut în domeniul
reformării şi dezvoltării social-economice a societăţii. Pe parcursul întregii perioade de transformări
economice republica a cunoscut nenumărate crize şi şocuri economice: criza din 1991/92 (colapsul
economiei haotice, hiperinflaţia, diminuarea bruscă a producţiei, pierderea de către populaţie
a economiilor), perioada de depresie din 1993/96 cu un impuls slab de creştere economică în anul
1997, criza anului 1998 - deprecierea monedei naţionale, pericolul default-ului ţării, paralizarea
complexului energetic, a activităţii antreprenoriale, declinul nemaipomenit al producţiei
şi agravarea încontinuu a sferei sociale etc.
Şi cu toate că tranziţia urmăreşte scopul său final – sporirea bunăstării oamenilor, cu regret,
cele mai negative şi tragice consecinţe ale ei s-au răsfrâns asupra nivelului de trai şi calităţii vieţii
populaţiei, factorului uman al societăţii.
Eşecurile tranziţiei spre economia de piaţă, anchilozarea şi distrugerea complexului
agroindustrial şi sferei sociale a ţării, privatizarea galopantă şi haotică au aruncat în stradă sute de
mii de oameni, au provocat o sărăcie nemaipomenită, un exod masiv din ţară a cetăţenilor ei întru
căutarea mijloacelor şi surselor de existenţă peste hotare, au distrus orientările de valori umane şi au
ştirbit valorile morale şi spirituale ale neamului, au condiţionat proteste sociale în masă,
o dezamăgire masivă a populaţiei în toţi şi în toate, spaimă şi neîncredere în ziua de mâine. În linii
mari totalmente s-a produs o altfel de tranziţie – spre sărăcie, degradare economică şi socială, cum
nu a mai cunoscut-o Moldova pe parcursul ultimilor 40-50 de ani.
Astăzi, după o perioadă de ceva mai mult de un deceniu de tranziţie mulţi îşi pun întrebarea:
Ce s-a întâmplat şi se întâmplă cu Moldova? Ce s-a produs cu acel „laborator model
al transformărilor” – Republica Moldova, care astăzi a devenit una din cele mai sărace ţări din
spaţiul CSI şi cea mai săracă ţară din Europa?
Actualmente mai mulţi regizori şi experţi ai tranziţiei (Guvernul şi specialiştii naţionali – pe
de o parte şi Banca Mondială, Fondul Monetar Internaţional, TACIS, USAID, PNUD şi specialişti
internaţionali – pe de altă parte) întreprind diferite evaluări şi analize economice ale reformelor, fac
concluzii contradictorii în acest plan, fiecare încercând să se îndreptăţească. Spre regret, şi cât nu ar
fi de straniu, dar încă la debutul reformelor din republică s-a ignorat specificul social şi naţional al
ţării noastre, iar la elaborarea, argumentarea şi implementarea reformelor specialiştii şi experţii
naţionali de valoare atât în economie, cât şi în sociologie, politologie şi psihologie nu prea au fost
solicitaţi, implicaţi, valorificaţi şi auziţi ... În acelaşi rând, dacă sociologii naţionali şi încercau să
demonstreze contrariul multor fenomene ale tranziţiei, ei pur şi simplu erau ignoraţi sau, în unele
cazuri, chiar şi intimidaţi.
77
Şi, dacă în ultimii ani se întreprind tot mai mult diferite analize şi evaluări economice
ce vizează procesul reformatoriu al tranziţiei, atunci evaluarea şi impactul ei social continuă
să cunoască un mare vacuum pe care noi, în lucrarea dată, ne vom strădui într-o oarecare măsură
sa-l aplanăm, îmbinând statistica de stat şi evaluările economice ale diferitor instituţii şi organizaţii,
inclusiv Banca Mondială, Fondul Monetar Internaţional, PNUD şi altor experţi în domeniu,
cu abordarea sociologică naţională a problemelor de studiu.
Cât nu ar fi de paradoxal, dar bilanţul unui deceniu de transformări, evaluările şi analizele
social-economice demonstrează clar şi elocvent că şi în majoritatea celorlalte ţări în tranziţie şi,
în deosebi ex-sovietice, la fel nu s-a produs nici un mare miracol – rezultatele transformărilor
practic pretutindeni sunt destul de modeste şi sumbre, totodată Moldova deţinând primatul în acest plan.
După ceva mai mult de 10 ani de tranziţie majoritatea realizărilor pozitive s-au înregistrat
doar la capitolul libertăţii civile, deschiderea ţărilor şi democratizarea vieţii sociale, pe când tabloul
social – economic este trist: în absoluta majoritate a ţărilor şi, în deosebi, în cele din fosta URSS,
inclusiv şi în Moldova, s-a produs o tranziţie spre regres social-economic şi sărăcie.
Astfel, potrivit unui raport recent al Fondului Monetar Internaţional privitor la rezultatele
unui deceniu de reforme, comparativ cu anul 1989, din toate ţările în tranziţie doar Polonia,
Ungaria, Cehia şi Slovenia au înregistrat indicatori social - economici ceva mai relevanţi. Totodată,
în mediu, către anul 1998 ţările Europei Centrale şi de Sud – Est (ECSE) au realizat volume ale
producţiei la o rată de mai puţin de 90% din volumul celei obţinute în anul 1989 (an precedent
tranziţiei), în acelaşi timp datele corespunzătoare pentru ţările ex-sovietice fiind mai jos de 70%,
Moldova în acest top plasându-se pe ultima poziţie – 42% [64]. Aceste triste realităţi puţin mai
târziu le-a confirmat şi însăşi Banca Mondială – promotorul tranziţiei. Mai mult ca atât proporţiile
şi durata declinului economic din ţările aflate în tranziţie Banca Mondială le compară cu cele
produse în ţările dezvoltate în perioada Marii Depresii, ba chiar considerându-le şi mai dramatice
(vezi tabelul 1). Astăzi, o astfel de comparaţie găsim şi la analiştii economici naţionali [113, p. 22].
Potrivit calculelor Băncii Mondiale, în mediu, pentru ţările în tranziţie, declinul volumului
producţiei pe parcursul perioadei de reforme (1990-2000) s-a extins la o durată de 6,5 ani pentru
Comunitatea Statelor Independente (CSI) şi 3,8 ani pentru ţările Europei Centrale, de Sud-Est
şi Ţările Baltice (ECSB), condiţionând astfel diminuarea lui de 50.5% şi respectiv 22.6% faţă de cel
de la startul tranziţiei. Chiar şi după un deceniu de transformări ţările CSI şi ECSB au atins volumul
iniţial al PIB doar în proporţie de 63% şi respectiv 106.5%.
78
Dinamica şi tendinţele transformărilor din ultimul deceniu relevă că atât performanţa socială
şi economică cât şi rezultativitatea reformelor în rândul ţărilor în tranziţie ale ECSE şi ex - URSS
s-a diferenţiat foarte mult, iar acum, după zece ani de zile, în toate aceste ţări şi, în deosebi ex-
sovietice, apar multiple întrebări impuse atât de linia strategică a tranziţiei precum şi de factorii
politici care au determinat şi influenţat alegerea metodelor, tacticilor, procedurilor şi însăşi
modalitatea de realizare a politicii economice. Acest fapt îl confirmă şi un sondaj sociologic,
întreprins recent (decembrie 2003) în întreg spaţiul european din cadrul „Eurobarometru”. Astfel,
potrivit studiului, europenii sunt destul de pesimişti în ceea ce priveşte dezvoltarea ţării în care
trăiesc: numai 16% din cei 12000 intervievaţi cred că economia ţării lor va progresa şi doar 12%
au speranţa unui trai mai bun pentru anul 2004 [185].
Aceste rezultate sociologice le considerăm destul de întemeiate, privindu-le prin prisma
costurilor sociale ale reformelor. Este binecunoscut faptul, că scopul şi logica transformărilor
constau în realizarea unor schimbări în bine. Deşi, practic toate ţările în tranziţie, inclusiv Moldova,
la mijlocul anilor ’90 au implementat strategii reformatoare similare, în baza teoriei neo-liberale,
în majoritatea din ele, după cum s-a demonstrat mai sus, nu s-a produs o îmbunătăţire evidentă
a sectorului real al economiei, iar condiţiile de trai ale populaţiei, dimpotrivă s-au
înrăutăţit catastrofal.
Astfel, după cum arată datele Băncii Mondiale, în anul 1998 fiecare al cincilea om din aria
ţărilor în tranziţie a fost nevoit să trăiască la limita supravieţuirii, dispunând doar de 2,15$ SUA
pe zi, ceia ce se constituie potrivit calculelor BM pragul general al sărăciei, pe când cu zece ani
în urmă tot în acest spaţiu doar mai puţin de o persoană din 25 se afla în astfel de condiţii
materiale (subl. de autor-T.D.). La rândul său aşa ţări ca Armenia, Kârgâzstan, Moldova şi Rusia
au intrat în rândul ţărilor cu cel mai înalt grad de inegalitate socială: coeficientul Gini (indicatorul
standard al inegalităţii) s-a majorat practic de două ori comparativ cu perioada de până
la tranziţie [159, p. 10].
La acelaşi capitol datele Băncii Mondiale mai demonstrează faptul, că în ţările în tranziţie
(subl. de autor – T. D.) în anul 1998, în urma transformărilor, fiecare al douăzecilea locuitor
dispunea de un venit zilnic doar de 1$ SUA pe când cu zece ani în urmă o astfel de soartă în acest
spaţiu o avea doar fiecare a şaizecia persoană [159, p. 60]. Bilanţul reformelor mai atestă,
că proporţiile sărăciei s-au extins nu numai din cauza declinului economic, dar şi din cauza creşterii
inegalităţii în distribuirea veniturilor şi acest lucru s-a întâmplat în tot spaţiul ţărilor în tranziţie, mai
accentuat şi fără precedent fiind în Armenia, Moldova, Tadjikistan, Rusia şi Ucraina.
80
0,7
1987-1990 1996-1999
0,6
Coeficientul Gini
0,5
(in procente)
0,4
0,3
0,2
0,1
0
Rusia
Tadjikistan
Cehia
Estonia
Lituania
Ungaria
Slovenia
Letonia
Ucraina
Polonia
Croaţia
Moldova
Armenia
Belarus
Georgia
Kârgâstan
Sursa: Banca Mondială, 2000b
După cum demonstrează bilanţul primului deceniu de tranziţie cel mai dramatic impact
al transformărilor social-economice s-a produs în ţările ex-sovietice, soldându-se cu efecte grave
pentru dezvoltarea lor ulterioară. Doar cele trei ţări Baltice au reaşezat puţin mai eficient sistemele
lor economice pe magistrala relaţiilor de piaţă, realizând standarde de viaţă ceva mai înalte
şi devenind ceva mai competitive în relaţiile economice internaţionale. Republicile Belarus
şi Uzbekistan practic nici nu au procedat la asemenea reforme economice, relativa lor stabilitate
economică fiind posibilă doar graţie menţinerii sistemului de dirijare de odinioară. În celelalte ţări
din arealul post-sovietic, ca şi în Moldova, reformele economice în acest răstimp nu s-au soldat
cu succes, aruncând în bezna sărăciei marea majoritate a populaţie.
Totodată, apreciind înalt aportul şi concluziile Băncii Mondiale şi Fondului Monetar
Internaţional în evaluarea economică a reformelor din ţările în tranziţie, considerăm că compararea
rezultatelor acestora la nivelul tuturor ţărilor în tranziţie trebuie să fie efectuată cât mai prudent şi
minuţios. Spaţiul social al tranziţiei diferă foarte mult de la ţară la ţară atât în aspect geografic,
social-economic, istoric, cultural cât şi politic. Ţările din Europa Centrală şi de Sud – Est nu au
cunoscut în secolul XX atâtea transformări social-politice şi economice, revoluţii, conflicte,
războaie şi foamete, alte cataclisme şi perturbări sociale comparativ cu ţările ex-sovietice.
Deci, impactul social-economic negativ al tranziţiei din ţările fostei URSS este destul
de explicabil, cel de bază fiind întreruperea relaţiilor economice unice şi planificate. Mai mult ca
atât, s-a distrus nu numai spaţiul economic unic dar şi cel politic. În această ordine de idei, tranziţia
în aceste ţări a dictat procedura de reforme societale multidimensionale: politice, instituţionale,
sociale, economice, a făcut-o pe fiecare din ele să-şi proclame şi afirme independenţa şi statalitatea,
81
să-şi creeze un şir de noi structuri şi instituţii statale, să-şi găsească calea sa proprie de dezvoltare
social-politică şi economică ulterioară, locul său de încadrare în toate procesele de globalizare.
Şi aceste transformări, în situaţia creată, cu atât mai mult în cazul Moldovei, pretutindeni nu au fost
deloc uşoare, fapt ce nu trebuie desconsiderat.
În procesul de tranziţie în toate ţările din CSI şi, în deosebi în Moldova, diminuarea rolului
stabilizator al statului a generat haos în economie şi a stimulat criminalizarea acesteia.
Or, reducerea considerabilă a încasărilor bugetare, criza neplăţilor, micşorarea acumulărilor
şi a activităţii investiţionale constituie doar o lista incompletă ce indică grelele încercări prin care
a trecut în aceasta etapă de tranziţie ţara noastră.
În astfel de împrejurări, tabloul general al „declinului transformaţional” (noţiune pusă
în circulaţie de economistul ungar D. Kornay) în Republica Moldova are unele particularităţi
absolut specifice, condiţionate de faptul că economia sovietică se dezvolta într-o ţară uriaşă, cu un
sistem economic unic, orientat spre marea ei piaţă, cooperată sub aspect economic şi tehnologic
cu mii de întreprinderi amplasate pe teritoriul imens de la Marea Baltică până la Oceanul Pacific.
Fiind „înnodată ” într-o reţea gigantică, Moldova atunci nu avea nici independenţă statala, dar nici
o politică economică independentă. Nu e de mirare, deci, că după destrămarea URSS, tânărul
nostru stat – Republica Moldova, s-a pomenit a fi parcă la o margine a acestui spaţiu economic,
cu care încă mai ieri era legat prin mii şi mii de fire [113, p.23].
În acelaşi context e de menţionat şi faptul că, anume la începutul anilor ’90 în ţara noastră
s-a declanşat şi conflictul militar de la Nistru, care a cauzat şi destrămarea complexului teritorial-
economic unic al republicii şi aşa destul de fragil, totodată în aceşti ani ţara a suportat două secete
mari, îngheţuri, alte cataclisme naturale, soldate cu pierderi uriaşe... Iată de ce, conform
indicatorilor declinului în producţie, Republica Moldova se deosebeşte radical de unele state din
Europa Centrală şi de Est şi destul de pronunţat în spaţiul CSI.
Totodată astăzi, după ceva mai mult de zece ani de experimente, eşecuri şi declinuri în toate
sferele vieţii social-economice putem, însă, remarca cu siguranţă (din punct de vedere socio-
psihologic) că dacă poporul nostru nu şi-ar fi manifestat cele mai bune calităţi ale sale, trăsături
umane ale neamului nostru (cumpănire, bunătate, răbdare, cumsecădenie etc.), iar conducerea
statului n-ar fi dat dovadă în multe situaţii extreme, tensionate şi sensibile pentru ţară în perioada
de tranziţie, de voinţă politică, pierderile şi greutăţile noastre puteau fi şi mai drastice, şi mult mai
dure, cu adevărat catastrofale.
În aceeaşi ordine de idei merită de menţionat faptul, că şi procedura de copiere a metodelor
reformatoare de la o ţară la alta cu ignorarea potenţialului, specificului, istoricului, conştiinţei
82
şi culturii naţionale a fiecărei societăţi în parte a fost pur şi simplu o absurditate. La rândul său
a proceda la o tranziţie accelerată fără o pregătire vastă a statului şi societăţii în întregime pentru
aceasta, la trecerea galopantă de la socialism la capitalism în ţările care au cunoscut anterior relaţii
de piaţă, iar mai apoi năp-uri şi colectivizări, destrămări teritoriale şi regionale, deportări în cele mai
depărtate locuri ale Siberiei (din cauza proprietăţii private), au fost educate şi reeducate după alte
principii ale distribuirii muncii şi bunurilor materiale – înseamnă o absurditate dublă.
Iată de ce, impactul tranziţiei atât în Moldova cât şi în celelalte ţări ex-sovietice a fost
cu mult mai dur, mai tragic şi distrugător şi necesită o analiză separată, specifică şi mai amplă, iar
evaluarea socială a transformărilor din Republica Moldova, componentă a fostei URSS şi membru
al CSI, merită a fi efectuată indiferent de evoluţia schimbărilor din acest spaţiu al tranziţiei.
Este deja evident şi destul de explicabil faptul, că reformele economice din ţările CSI
au decurs foarte greu şi anevoios, fiecare din ele confruntându-se atât cu probleme comune cât
şi specifice societăţii lor, iar în cele din urmă transformările pretutindeni s-au soldat cu regrese
social-economice multidimensionale, revigorarea treptată a economiei lor observându-se doar
în ultimii ani, după un deceniu de tranziţie.
Astfel, bilanţul primilor zece ani de reforme economice în spaţiul CSI denotă,
că pe parcursul anilor de tranziţie, produsul intern brut a cunoscut o descreştere nemaipomenită
în toate ţările din Comunitatea Statelor Independente. În anul 2000 în comparaţie cu anul 1991, ca şi
în Moldova PIB s-a redus considerabil în Tadjikistan, Georgia şi Ucraina - cu 52-50 %,
în Azerbaidjan – cu 40 %, în Rusia – cu 31 %, în Kârgâzstan – cu 28%. În Armenia, Kazahstan,
Belarus acesta a diminuat în limitele 10-23 % şi doar în Uzbekistan PIB a atins nivelul anului 1991 – 99%.
Şi mai mare a fost „eşecul” producţiei industriale. În general, în CSI, nivelul acesteia
în 2000 a constituit doar 60 % din nivelul anului 1991 (conform PIB – 67.2%). Producţia industrială
s-a redus cel mai mult în Georgia, constituind în 2000 doar 24% din nivelul anului 1991,
în Moldova – 38%, Azerbaidjan – 35%, Tadjikistan – 42%, Kârgâzstan – 52%, Armenia – 56%.
Agricultura nu a fost supusă unor salturi atât de bruşte. Cea mai mare reducere a producţiei
agricole s-a înregistrat în anul de criză 1998 – până la 63% din nivelul anului 1991, mai apoi
înregistrându-se o oarecare relansare: în anul 2000 nivelul producţiei agricole a sporit până la 68%
din nivelul anului 1991.
Deşi redresarea sectorului economic real în majoritatea ţărilor CSI în ultimii ani a condus
la o oarecare reducere a diferenţierii ţărilor, totuşi conform indicatorilor economici principali, aceste
divergenţe rămân a fi destul de considerabile.
83
În anii reformelor au devenit evidente deosebirile dintre ţările CSI privitor la indicatorii sociali
principali, în primul rând la remunerarea muncii. Dacă în 1991 decalajul dintre ţările sovietice cu cel
mai mic şi cel mai mare salariu mediu lunar constituia doar 1,7 ori, în 1997 acesta a atins valoarea
maximă – 19 ori. În acelaşi rând salariul mediu lunar în ultimii ani nici într-o ţară din CSI nu
depăşeşte 100$, ceea ce este sub nivelul pragului, conform căruia ONU clasifică ţările la cele sărace.
Reieşind din realitatea tristă a rezultativităţii tranziţiei atrage atenţia recunoaşterea de către
J. Wolfensonn, Preşedintele BM a eficienţei şi a consecinţelor transformărilor din ultimii ani: „Dacă
se doreşte o creştere stabilă, este importantă şi abordarea problemelor sociale şi sărăciei, deoarece
dacă nu sunt rezolvate problemele sociale, cele legate de sărăcie şi problemele structurale
inerente, creşterea nu va fi stabilă (subl. de autor – T. D.). În societate se vor produce erupţii
sociale sau de alt gen” [36]. Recunoaştere corectă, dar întârziată şi, cu regret, neevitată de către
reformatori încă la iniţierea şi startul tranziţiei – fapt care s-a şi întâmplat în multe ţări în tranziţie...
O apreciere deosebit de negativă a metodologiei, tendinţelor şi impactului social
al reformelor se face şi de către ONU în Raportul Global al Dezvoltării Umane din anul 1999 „Până
în anii ’90 ţările ECE şi CSI asigurau populaţiei lor un nivel destul de înalt al bunăstării... Perioada
de tranziţie a schimbat brusc această situaţie” [141, p. 72]. Este de menţionat faptul că în cazul
Republicii Moldova se observă cele mai critice aprecieri ale organismelor internaţionale
şi experţilor în diferite analize şi rapoarte privind consecinţele sociale ale tranziţiei în ţara
noastră [198], [142].
Şi pentru aceasta sunt temeiuri destul de serioase şi argumentate - pe parcursul perioadei
de tranziţie s-a produs o înrăutăţire considerabilă nu numai a indicatorilor economici ci şi a tuturor
indicatorilor nivelului de trai şi condiţiilor de viaţă ale populaţiei. În acest context efectul cumulativ
al costurilor sociale ale tranziţiei îşi găseşte reflectarea în Indicele Dezvoltării Umane (IDU),
calculat de ONU şi care înglobează o sinteză a principalilor parametri sociali (demografie,
învăţământ, sănătate şi standarde de viaţă), constituind drept bază pentru analizele comparative
internaţionale. Astfel, IDU pentru Republica Moldova a coborât de la 0,757 în 1992 la 0,689
în 1995, puţin ameliorându-se în 2000 (0,700).
Şi dacă în 1994, potrivit ratingului ONU după acest indicator, Moldova se plasa pe locul 75
în lume, atunci în 1995 republica noastră a coborât pe locul 81, în 1997 – pe locul 110, în 1999
şi 2000 pe locul 104 şi respectiv 102. În pofida ameliorării neesenţiale a IDU în ultimii ani,
Republica Moldova, totuşi, mai rămâne în grupul statelor cu „nivel mediu al dezvoltării umane,
fiind învecinată de Albania, Tunisia, Indonezia, El Salvador şi alte ţări în curs de dezvoltare[178, p. 112].
Astfel, după calculele ONU, Moldova, pentru a ajunge la nivelul ţărilor din topul
clasamentului trebuie să parcurgă o cale lungă peste 0,2 puncte din valoarea IDU. Indicele Canadei
are valoarea de 0,935 şi depăşeşte valoarea IDU pentru Moldova de 1,34 ori. Astfel, Canada pentru
a lichida toate neajunsurile în domeniul dezvoltării umane are de depăşit doar 6,5 %, pe când
Moldova – 30% [109, p. 157].
86
Dintre statele CSI Belarus este plasată superior pe listă după IDU din 1988, pe locul 57.
Statele vecine România şi Ucraina, se plasează respectiv pe locurile 64 şi 78. Din punct de vedere a
dezvoltării umane în ţările CSI Moldova este comparabilă cu Turkmenistan (100) şi Uzbekistan (106) [178].
Astăzi este evident şi indiscutabil – în ţara noastră efectul tranziţiei a produs o decepţie.
Rezultatele reformelor s-au dovedit a fi absolut departe de cele prevăzute de către iniţiatorii lor
şi mult mai aproape de cele de care se temea şi le prognoza populaţia. Privatizarea, liberalizarea
şi deschiderea economiei n-au impulsionat creşterea producţiei şi înviorarea economiei ţării, crearea
noilor locuri de muncă şi oferirea ajutorului social din partea statului persoanelor celor mai sărace
ci, dimpotrivă, după cum se vorbeşte în popor - au adus ţara noastră „la sapa de lemn”. Şi nu e
de mirare faptul, că în rândul populaţie predomină o nostalgie pronunţată după timpurile
de odinioară şi pesimism pentru viitor.
Desenul nr. 1 (II,2)
Sistemul economic al ţării de până la proclamarea independenţei,
actual şi viitor în oglinda opiniei publice*
Sistemu l economic de pînă la anul 1991 Sistemul e conomic actual Sistemul economic de peste cin ci ani
* Aprecierea sistemului economic al ţării a fost stabilită după scara de interval din 20 de puncte (de la -10 pînă la +10 ),
unde valoarea minus10 reprezintă cea mai joasă apreciere, iar plus10 - cea mai înaltă apreciere (cu excepţia nş / nr)
sondaj au declarat că destrămarea URSS a influenţat negativ asupra nivelului de trai din ţară şi doar
7% consideră că decizia nu a avut mare influenţă, 4% – având opinii pozitive în acest plan.
Paradoxal, dar cu o astfel de părere sunt de acord atât majoritatea adepţilor cât şi oponenţilor
reformelor. Reformele au fost implementate sub influenţa puternică a „ciclurilor politice” şi în
acelaşi timp, fără o strategie naţională de dezvoltare. Astfel, continuitatea acţiunilor celor 9 guverne
în perioada 1991-2000 nu a fost asigurară. Reformele lansate de Parlament nu au avut o susţinere
politică stabilă, resursele financiare se foloseau iraţional, iar activitatea puterilor executive
şi legislative în toată perioada tranziţiei era îndreptată mai mult spre dobândirea, obţinerea
şi menţinerea puterii la alegerile frecvente din ţară, care până în 2001 s-au desfăşurat practic
în fiecare an (1990, 1992, 1994, 1995, 1996, 1998, 1999, 2000, 2001) [84, p. 10].
La rândul său e indiscutabil faptul că în 1991, reieşind din realitatea spectrului geopolitic din
ECE şi fosta URSS, Moldova altă cale de dezvoltare, decât cea a tranziţiei, practic nici nu avea.
Totodată, trebuie să recunoaştem, că astfel de transformări nicidecum nu se produc uşor. Pentru
Moldova ele au fost poate şi cele mai dificile din toate ţările de tranziţie, având în vedere potenţialul
ei social -economic modest la startul reformelor, progresul tehnico-ştiinţific, situaţia social -politică,
starea de spirit tensionată din societate şi consecinţele ei în toţi anii de tranziţie şi multe, multe alte
evenimente, schimbări, trăsături şi aspecte naţionale specifice care, fără îndoială, au şi influenţat
evoluţia proceselor sociale din ţară în perioada tranzitivă – fapt ce nu trebuie desconsiderat
la evaluarea socială a tranziţiei şi impactului ei asupra dezvoltării social-economice a republicii
în această perioadă. Perioadă extrem de dificilă şi anevoioasă pentru ţară şi populaţie, poate
că şi cea mai grea perioadă din istoria republicii noastre din ultimul secol.
Pe parcursul a 12 ani de tranziţie cu participarea a trei Preşedinţi, patru Parlamente şi nouă
Guverne, absolut diferite după culoare politică, practică de viaţă şi activitate, profesionalism şi grad
de pregătire în „ştiinţa transformărilor şi a tranziţiei” ţara noastră, în condiţiile unei stări de spirit
permanent tensionate în societate, a trecut prin grele încercări şi experimente ale transformărilor:
la început testând noi căi şi metode de liberalizare a economiei, apoi, în 1993 (în strânsă colaborare
cu FMI şi Banca Mondială), orientându-se asupra stabilizării macroeconomice şi privatizării –
sarcini declarate primordiale.
După criza financiară regională (anul 1998), în condiţiile păstrării cerinţelor
macrostabilizării, accentul a fost schimbat pe aria reformelor structurale - restructurarea
întreprinderilor industriale, reforma agrară, reorganizarea sistemului administrării publice,
educaţiei, sănătăţii şi asistenţei sociale.
În sfârşit, în anul 2001, cu venirea la putere a forţelor de stânga (partidul comunist), pe fonul
unei depresii îndelungate în economie şi extinderii zonei de sărăcie, pe primul plan a fost înaintată
sarcina întăririi locului şi rolului statului în economie şi viaţa socială.
89
După ceva mai mult de zece ani de experienţe reformiste, realizări modeste şi eşecuri
distrugătoare pentru ţară a devenit clar şi evident, că statul trebuie să fie destul de puternic
şi consecvent, iar societatea consolidată pentru a iniţia, conştientiza, realiza, analiza şi dirija astfel
de transformări radicale în societate.
80
social – economic putem să
59
58
delimităm câteva perioade
60
40
(etape) a reformelor
40 42
39 37
37 38 34 35
40 35 economice din Republica
Moldova şi evoluţiei
20
societăţii în perioada de
0 tranziţie: Perioada şocurilor
1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003
şi de recesiune bruscă (1991-
Sursa: Guvernul Republicii Moldova: Strategia de Creştere Economică
şi Reducere a Sărăciei, august 2003.
90
1994); Perioada privatizării masive şi stagnării depresive (1995-1999); Perioada stopării declinului
producţiei şi relansării economice (2000-2003). Prima perioadă (anii 1991-1994) – Perioada
şocurilor şi de recesiune bruscă.
Lansarea şi implementarea reformelor economice în Moldova, urmate imediat după
destrămarea URSS, a avut loc în condiţii deosebit de dificile, care încă de la startul tranziţiei au fost
marcate nu numai de instabilitatea şi situaţia social-politică tensionată din ţară, dezmembrarea
teritorială a republicii (Transnistria) şi lipsa unei baze legislative perfecte, dar şi de autodistrugerea
rapidă a economiei, de întreruperea relaţiilor de producţie din spaţiul ex-sovietic, de exodul de cadre
calificate, de scumpirea materiilor prime şi resurselor energetice importate, de pierderea pieţelor
de desfacere – fapt ce a provocat o serie de şocuri economice.
Totodată, chiar din start a avut loc o estimare superficială a potenţialului ţării,
a perspectivelor de dezvoltare ulterioară a societăţii în condiţiile de piaţă, o apreciere eronată
a resurselor naturale şi energetice, a condiţiilor naţionale şi spaţiului social specific, a noilor
posibilităţi de supravieţuire sub formă de stat suveran, a predominat supraîncrederea elitelor politice
privind acceptarea reformelor de către populaţie, a fost ignorată societatea civilă în elaborarea
şi realizarea proiectului de reforme etc. – lucruri ce au dat naştere unor iluzii şi mituri de tranziţie
rapidă, fără probleme deosebite şi de o creştere economică accelerată însoţită de un nivel de trai decent.
Aceste iluzii şi mituri s-au spulberat momentan, chiar la debutul tranziţiei, când republica
a nimerit într-un colaps economic uriaş (primul şoc economic) ca rezultat al destrămării pieţei unice
din spaţiul ex-sovietic, lipsei unei baze legislative perfecte ce ar fi reglementat relaţiile de piaţă,
al scăderii vertiginoase a activelor circulante ale întreprinderilor, a scumpirii resurselor energetice
şi a sporirii cheltuielilor energetice în structura costurilor de producţie. Astfel, numai în primii ani
ai tranziţiei nivelul inflaţiei s-a majorat brusc, atingând circa 2000 %, iar PIB-ul a scăzut comparativ
cu anul precedent reformelor cu 41.5%, producţia de mărfuri agricole - cu 24.9%, de mărfuri
industriale – cu 35.0% [144, p. 74].
Se estimează că numai colapsul URSS şi anihilarea relaţiilor comerciale şi financiare a ţării
cu fostele republici sovietice (primul şoc economic) a provocat diminuarea PIB-ului cel puţin
cu 30% [143].
Un alt puternic şoc, efectele căruia înscriindu-se nu doar pe planul securităţii statului,
ci şi pe cel al economiei a devenit conflictul transnistrean, soldat cu dezmembrarea ţării
şi a economiei unice a republicii, eliminarea din circuitul social-economic integru a mai bine de 1/3
din potenţialul industrial al ţării noastre, afectând astfel dureros economia republicii.
Concomitent de urmările nefaste ale “şocului divorţării", trebuie recunoscut şi faptul
că regizorii tranziţiei şi instituţiile reformatoare nu au prevăzut la justa valoare posibilele riscuri
91
economice generate în urma destrămării URSS şi de intrarea în noile realităţi ale economiei
de piaţă. Astfel, inflaţia uriaşă din anii 1992-1994 a fost în mare parte condiţionată de introducerea
relativ târzie în circulaţie a leului moldovenesc (29 noiembrie 1994). După ce Ucraina a creat
moneda sa naţională – cuponul, uriaşa masă de ruble ruseşti din această ţară vecină ne-a invadat,
conducând la creşterea bruscă a preţurilor în situaţia în care economia nu era în stare să satisfacă
o asemenea cerere externă. În felul acesta, s-a manifestat al treilea şoc macroeconomic pe care
l-a resimţit Moldova.
O altă dramă pentru economia ţării în primii ani de tranziţie, a fost majorarea bruscă de către
Rusia a preţurilor de livrare a resurselor energetice până la nivelul preţurilor mondiale. Se estimează
că majorarea preţurilor la hidrocarburi a provocat în ţările postsovietice lipsite de asemenea resurse
(în special în Moldova şi în ţările Baltice) cel de-al patrulea şoc macroeconomic, echivalent
cu o reducere de cel puţin 10% din PIB [236].
În linii mari, schimbarea principală în politica economică a Moldovei a pornit doar de la
finele anului 1993, acest an considerându-se de fapt hotarul dintre două economii - cea
preponderent de stat şi cea orientată spre piaţă. Primul program concret de stabilizare a economiei
Moldovei a fost elaborat în comun cu FMI şi BM în anul 1993. El era orientat spre două obiective.
Primul - îmbunătăţirea mediului şi motivaţiilor pentru activitatea de afaceri: stabilitatea
macroeconomică, liberalizarea preţurilor şi a comerţului, crearea unui sistem legal credibil
şi înregistrarea unor progrese în transferarea activelor din sectorul public în sectorul privat.
Al doilea –crearea unui sector financiar dinamic (sistemul bancar, sistemul bugetar) stabil vis-a-vis
de suprapresiunile în perioada de tranziţie.
Cu regret, rezultativitatea acestor transformări a fost destul de neeficientă. În pofida
implementării rapide a obiectivelor reformatoare, potrivit postulatelor teoriei neo-liberale,
cu aceeaşi viteză se prăbuşea economia ţării, lovită de o inflaţie vertiginoasă şi scădere drastică a producţiei.
Odată cu liberalizarea preţurilor şi a comerţului extern mărfurile producătorilor moldoveni
s-au ciocnit de concurenţa dură a producătorilor altor ţări atât pe piaţa internă cât şi pe pieţele
tradiţionale din Rusia şi din alte state ale CSI. Indicele mărfurilor industriale în anul 1994
a constituit 47% comparativ cu anul 1990, iar a producţiei agricole - 62,5% [144, p. 74].
Destul de uriaşe au devenit deficitele bugetare: - 9% în 1993 şi 10% în 1994 - ceea
ce a condiţionat necesitatea contractării primelor datorii externe, către sfârşitul anului 1994 acestea
constituiau deja 630 milioane dolari [238, p. 25].
În condiţiile absenţei unei strategii clare şi eficiente pentru industrie şi a unei legislaţii
transparente, managerii întreprinderilor încercau să transfere activele gestionate unor structuri
private pe care le controlau. Prin urmare, întreprinderile nu se restructurau, dar datoriile lor creşteau.
92
Situaţia creată putea fi soluţionată pozitiv doar pe calea privatizării, statul practic neavând controlul
asupra proprietăţii sale.
A doua perioadă (anii 1995-1999) – Privatizarea masivă şi stagnare depresivă. Această
perioadă a fost marcată din primii ani de o relativă stabilizare macroeconomică, în primul rând
datorită stopării radicale a creşterii inflaţiei (de circa 10 ori comparativ cu 1994) şi frânării
considerabile a procesului de degradare a PIB-ului (de cinci ori). La mai bine de un an de la apariţia
leului moldovenesc, Banca Naţională a Moldovei promova o politică monetară restrictivă, cu efecte
benefice, luând inflaţia sub control.
Totodată, în pofida faptului ca începând cu finele anului 1994 se poate vorbi deja despre
o oarecare macrostabilizare şi implementare vastă a reformelor, declinul economic devenea tot mai
pronunţat. Sectorul real era în proces de privatizare şi lăsat în voia soartei...
La majoritatea întreprinderilor a fost stopat procesul de producţie, au început concedierile
forţate, îndelungate şi neplătite, precum şi disponibilizările în masă a angajaţilor, întreaga republică
fiind cuprinsă de un şomaj nemaipomenit. Tot din aceşti ani a pornit şi scăderea vertiginoasă
a nivelului de trai al populaţiei, veniturile căreia numai în decursul anului 1994, micşorându-se
cu 54% faţă de anul precedent [113, p. 40].
Evenimentul cheie a acestei perioade a fost privatizarea în masă şi acomodarea dezvoltării
economiei naţionale în relaţiile de piaţă. Ca model de privatizare în industrie în Moldova a fost ales
Consensul de la Washington, care recomandă privatizarea prin intermediul fondurilor de investiţii
cu utilizarea de vouchere (bonuri patrimoniale) şi care, conform teoriei trebuie să ofere tuturor
cetăţenilor ţării posibilitatea obţinerii unei porţiuni a proprietăţii publice, în republică fiind
promovată ideea „privatizării rapide”.
Fiind pregătită în decurs de 3 ani şi începând abia în iulie 1994, privatizarea în masă
a decurs în ritmuri exagerat de mari şi s-a încheiat doar către anul 1996. În linii mari privatizarea
în Moldova s-a desfăşurat după cel mai nepotrivit model din toate cele posibile. Şi, dacă de la bun
început ea a fost ridicată în slăvi pentru rolul ei de a spori eficienţa economică a ţării şi a
managementului corporativ, atunci în final privatizarea, în aceeaşi măsură, a fost călcată în picioare
pentru eşecurile ei în dezvoltarea economiei ţării şi asigurarea echităţii sociale. Introducerea aşa –
numitor bonuri patrimoniale, în condiţiile în care nici statul şi nici populaţia nu dispuneau
de însuşiri practice şi teoretice în „arta privatizării”, iar în ţară nu funcţionau legile, privatizarea
s-a soldat cu risipirea, destrămarea neruşinată şi furtul patrimoniului naţional şi nicidecum
cu împărţirea lui socialmente echitabilă. „Privatizarea, - ceva mai târziu concluziona FMI, -
a echivalat cu o vânzare în regim de urgentă la care numai puţinii privilegiaţi au fost invitaţi” [237].
93
Rezultatele economice ale unei asemenea privatizări au fost pur şi simplu dezastruoase.
Modelul ales de privatizare trebuia, şi practic a rezolvat prima problemă, transferarea proprietăţii
din mâinile statului, dar nu a creat acea clasă reală de proprietari, când fiecare cetăţean deţine
o porţiune mică a patrimoniului de stat ca sursă de existenţă. „De facto, după cum menţionează BM
politica industrială de privatizare prin intermediul fondurilor de investiţii a devenit o de -
capitalizare a sectorului real în favoarea goanei după rentă pe termen scurt de către managerii
fondurilor prin intermediul sinecurilor şi afacerilor ilegale şi prin manipulările pe piaţa financiară” [81].
Eşecul şi consecinţele privatizării în mare parte se datorează slăbiciunii statale. În perioada
în care începuse privatizarea masivă, statul nu doar s-a retras din economie, dar pentru moment
părea că chiar şi-a retractat orice responsabilitate în legătură cu proprietatea, atât faţă de cea de stat,
cît şi faţă de cea în proces de privatizare. O eroare mai gravă pentru acea perioadă nici nu poate
fi imaginată, consecinţa firească fiind irosirea, furtul sau utilizarea frauduloasă a activelor
întreprinderilor. De fapt, a fost pierdut controlul statului asupra unor active în valoare de miliarde de
lei, frecvent manipulate în mod fraudulos de către managerii întreprinderilor şi ai fondurilor de investiţii.
Treptat, în ţară a înflorit corupţia, transformându-se dintr-un fenomen excepţional într-o
tradiţie cvasiculturală, socialmente acceptată. Funcţionarii corupţi, persoanele agere şi cu relaţii au
pus mâna pe cele mai importante active, au admis privatizări ilicite şi vânzări de proprietate de stat
peste hotare, au fost implicaţi în importuri de hidrocarburi în absenţa oricărei transparenţe,
în anularea ilegală a obligaţiunilor fiscale, în direcţionarea administrativă sau politică a creditelor
bancare preferenţiale etc. Bunăoară, în anul 1999 în urma unor investigaţii a companiei
Transparency International Moldova a fost inclusă în grupul celor mai corupte 25 de ţări din lume [90, p. 2].
Nerespectarea legilor, deciziilor judecătoriilor şi slăbiciunea aparatului de stat au încurajat
economia subterană care s-a extins considerabil şi a dus la apariţia unui cerc vicios al corupţiei,
activităţilor latente de antreprenoriat, a redus veniturile la bugetul de stat, în timp ce discrepanţa
veniturilor populaţiei s-a majorat dramatic.
În pofida faptului că privatizarea în masă nu şi-a atins principalele sale scopuri, iar costurile
ei sociale s-au dovedit a fi considerabile şi destul de dureroase pentru ţară şi populaţie, pentru
dezvoltarea ulterioară a republicii, aspectele sociale ale procesului de privatizare au fost puţin
discutate în Republica Moldova.
94
Şi deşi, reformele structurale în agricultură s-au produs deja, privatizarea a lăsat amprente
destul de grave pentru satul moldovenesc. În mediul rural astăzi există probleme acute ce ţin
de accesul limitat la echipament şi mijloace de producţie; rata înaltă a dobânzii la credite, lipsa
experienţei de planificare a business-ului; infrastructura socială slab dezvoltată; insuficienţa
canalelor de comercializare, precum şi a serviciilor de păstrare şi transportare, grad insuficient
de cunoaştinţe privind drepturile sale legitime de proprietar etc.
Astăzi, reieşind din transformările structurale în republică, atât din industrie, cât şi din
agricultură se expun păreri, precum că ar trebui de re-naţionalizat patrimoniul statului, şi apoi
de reefectuat privatizarea din nou, într-un mod mai eficient, echitabil şi transparent. Procesul însă nu
mai este reversibil, iar tentativele de revizuire generală a privatizării s-ar putea solda cu grave
tensiuni şi consecinţe sociale. Proprietatea de stat a fost privatizată şi singura soluţie a economiei
ţării noastre este ca aceasta să reînvie şi să înceapă a lucra pentru dezvoltarea societăţii
şi bunăstării populaţiei.
Actualmente, potrivit estimărilor experţilor independenţi, în Moldova sectorul privat deţine
o pondere de 55% in structura PIB-ului şi 60% din totalul forţei de muncă active. Sectorul privat
este o reţea destul de interesantă si de eterogenă a unor întreprinderi de diferite mărimi şi origini.
Mai bine de 25% din întreprinderi sînt de talie medie, restul - circa 15% - fiind întreprinderi mari.
Potrivit statisticii de stat, doar 15% din firmele private au fost cândva întreprinderi de stat,
privatizate şi restructurate. La rândul său, majoritatea celor nou-create - circa 50% - activează
în comerţ şi construcţii. Firmele mici şi mijlocii sunt deosebit de tentate să se implice în aceste
domenii, care nu necesită prea mari investiţii sau cunoştinţe speciale. Totodată, doar 15-20% din
întreprinderile private acţionează în industrie şi în sectoare care în termeni strategici au perspective
mult mai bune decât comerţul şi construcţiile.
În ceea ce priveşte business-ul agricol, atâta timp cît nu se va constitui infrastructura
instituţională adecvată, şansele acestuia de a se afirma ca un sector economic rentabil vor fi destul
de mici. Suprafaţa medie a unei exploatări agricole este de 1,5-2 ha în Moldova, în timp ce în ţări ca
Danemarca sau Luxemburg aceasta este de 40ha, lucru care nu poate să nu se reflecte asupra
competitivităţii. Un agricultor moldovean asigură cu hrana 1,5 persoane, în timp ce unul din
Uniunea Europeană - 14 persoane. Productivitatea muncii în agricultura Moldovei este de 15 ori
mai mică decât în Uniunea Europeană [238, p. 36].
96
50
40
30
20
10
0
1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 est.
Sursa: Guvernul Republicii Moldova: Strategia de Creştere Economică şi Reducere a Sărăciei, august 2003
În a doua jumătate a anilor ’90 s-a înregistrat în mod evident tergiversarea reformelor
şi economia Republicii Moldova a început să bată pasul pe loc. În ţară s-a extins şi mai mult aria
sărăciei, şomajul şi inegalitatea socială. S-a înţeles că stabilitatea macroeconomică nu poate
fi susţinută pe termen lung, bazându-ne doar numai pe reglarea masei monetare. Stabilizarea
macroeconomică şi a iniţierii unor reforme structurale - combaterea definitivă a inflaţiei,
privatizarea (cu toate absurdităţile care s-au admis în acest proces), crearea unui sistem bancar
destul de stabil nu a avut nici un efect benefic asupra economiei ţării şi, în deosebi, a nivelului
de trai al populaţiei. Astfel, inegalitatea în venituri a ajuns la proporţii inimaginabile câţiva ani mai
târziu. Coeficientul Gini s-a majorat de la 0.27 în 1990 până la 0.42 în 1997-1998. Pentru
comparaţie, în Ungaria, în aceeaşi perioadă, coeficientul Gini a crescut de la doar 0.21 până
la 0.25 [238, p. 27].
O instabilitate socială în republică tot mai pronunţată se manifesta prin frecventele greve,
pichetări, mitinguri de protest privind nivelul mizerabil de trai, restanţele la salarii şi pensii, şomajul
în masă, care denotau că societatea pierduse încrederea în capacităţile reformatoare ale elitelor
politice care s-au dovedit incapabile să aducă rezultatele reformelor în casa fiecărui cetăţean.
deja cei de o relativă stabilizare, adaptare treptată a economiei ţării la relaţiile de piaţă,
înregistrându-se o reducere lentă a PIB-ului de numai 3%, stabilizarea definitivă fiind atinsă
începând cu anul 2000, când PIB a cunoscut deja pentru prima dată în istoria tranziţiei moldoveneşti
o creştere în termeni reali cu – 2%.
A treia perioadă (anii 2000-2003). Perioada stopării declinului economic, stabilizării
şi creşterii economice.
După zece ani de confruntări politice, sociale şi economice, de experienţe şi eşecuri
în domeniul reformelor, abia începând cu anul 2000 Moldova a fost capabilă să stopeze declinul
producţiei şi să înregistreze treptat oarecare progrese în creşterea PIB, când acest indicator a sporit
în anii 2000, 2001, 2002 respectiv cu 2.1%, 6.1% şi 7.2%, fiind în creştere, potrivit estimărilor,
şi în 2003 – cu 6.2% [3], [223].
La majorarea PIB-ului a contribuit relansarea lentă a economiei ţării şi primii lăstari
ai reformelor structurale anterioare. Potrivit statisticii oficiale, începând cu anul 2000 s-a accentuat
atât tendinţa de stabilizare cât şi deja de o anumită creştere economică. Astfel, în anii 2000, 2001
şi 2002 volumul producţiei industriale a sporit respectiv cu 10.8%, 11.4% şi 11.1%, tendinţa
de creştere economică menţinându-se, potrivit datelor preliminare, şi în 2003 – cu 17%. Tot
în aceşti ani s-au produs unele schimbări pozitive şi în agricultură, producţia căreia fiind în creştere
cu 10.6% în anul 2001 şi 10.3% în 2002, diminuând puţin în 2003 din cauza condiţiilor climaterice
nefavorabile [3], [223].
Deşi relansarea din ultimii 4 ani a permis o anumită redresare a situaţiei social-economice,
PIB-ul anului 2003 a atins doar nivelul celui din 1994 şi doar 40% din volumul PIB înregistrat
în anul 1990. Republica Moldova, după PIB pe cap de locuitor (448 dolari SUA în 2002), continuă
şi astăzi să fie destul de săracă, plasându-se pe penultimul loc între ţările post-sovietice şi pe ultimul
loc între ţările Europei Centrale şi de Sud - Est [219, p. 19].
Pornind de la realizările macroeconomiei ţării, această perioadă (anii 2000-2003)
comparativ cu cele precedente, fără îndoială, este mult mai bună: creştere economica, sporire PIB,
majorare a salariilor. Totodată aceste performanţe, sunt privite cu scepticism atât de unii experţii
locali, cât şi de cei străini, potrivit cărora creşterea economică se ţine, în mare parte, atât
pe reformele structurale anterioare, cât şi pe conjunctura regională favorabilă şi fluxul enorm
de valută de la cetăţenii Republicii Moldova, angajaţi la munci peste hotare, flux ce se ridica la 600
milioane de dolari, cifră ce concurează cu bugetul anual al ţării.
Reformele structurale sunt în suspans. A continuat să scadă fluxul investiţiilor străine directe
(ISD), pe fonul tendinţei pronunţat inverse din ţările din Europa Centrală şi de Est. Intrările de ISD
în Republica Moldova au scăzut în 2002 cu 29%, până la 111 mln. USD, iar în nouă luni ale anului
2003 au fost şi mai mici, sub 60 mln. USD [15].
98
Rămâne a fi încă destul de slab efortul de creştere a exporturilor. Deşi livrările de produse
moldoveneşti pe pieţele externe au înregistrat o majorare esenţiala, la prima vedere, ea a fost
generata de creşterea consumului pe pieţele principale de desfacere a produselor moldoveneşti,
şi mai puţin de acţiunile întreprinse de stat. Este un lucru pe care îl semnalează însuşi responsabilii
de promovarea exporturilor. Ei susţin că Republica Moldova îşi pierde poziţiile chiar şi pe pieţele
tradiţionale din cauza ca nu se depun eforturi suficiente pentru promovarea producţiei.
În schimb, importurile „au explodat”, deficitul comercial a atins cel mai înalt nivel după
declararea independentei. Ministerul Economiei a pronosticat pentru sfârşitul anului 2003 un deficit
de 530 mln. de dolari. Creşterea deficitului, se pare, nu mai poate fi frânată, acelaşi minister
prognozează pentru 2004 o creştere în continuare a acestuia, tendinţa apreciata chiar de oficiali
drept îngrijorătoare. Pericolele ce le comportă această prăbuşire a soldului balanţei comerciale sunt
cu greu atenuate prin transferurile de sute de milioane de dolari ale moldovenilor care muncesc
peste hotare. Creşterea considerabila a importurilor face economia moldovenească şi mai
dependentă de străinătate.
Indiferent care sunt creşterile economice din ultimii ani, aceasta continuă să fie vulnerabilă
şi expusă riscurilor din exterior. Majorarea importurilor, dar şi a creditului intern, este „stimulată”
de situaţia de pe piaţa financiară, apreciată de însăşi Ministerul Economiei, drept paradoxala, când
leul se apreciază cu 3,8 %, iar inflaţia o ia în direcţie opusa logicii şi creşte cu 14%.
Rata inflaţiei în 2003 de circa 17% la sfârşit de an, cu mult peste previziunile oficiale (8%)
a erodat în mare măsura majorările de salariu. Aceste majorări sunt totuşi peste nivelul creşterii
economice şi reprezintă un factor de presiune asupra economiei. Evident, o atare situaţie, când
ritmul de majorare a salariilor este cu mult mai înalt decât ritmul de creştere economică nu poate
continua până la infinit.
În anii 2000-2003, Republica Moldova a înregistrat o creştere economică de 21.6%, dar
a reuşit să reducă din handicapul format pe parcursul a zece ani mult prea puţin. Astfel, daca în anul
2000 PIB-ul reprezenta 37% din nivelul înregistrat în anul 1990, an ce a precedat reformele, apoi
în anul 2003 – doar sub 50%. În cazul în care acest ritm se va menţine (când Guvernul prognozează
pentru următorii trei ani o rată de creştere anuală de 5%), Republica Moldova va avea nevoie încă
de circa 20 de ani pentru a atinge nivelul precedent de înaintea crizei...[15]
În linii mari, în pofida unor mici lăstari ai economiei de piaţă şi eforturi evidente
în relansarea economiei naţionale din ultimii ani, ţara noastră rămâne încă pe mult timp prizonierul
tranziţiei „moldoveneşti”, care în decursul „aflării” ei în Moldova, a lăsat amprente destul
de îngrozitoare şi impact foarte negativ pentru dezvoltarea social-economică ulterioară
a republicii noastre.
99
Destul de dureroase atât pentru ţară, cât şi pentru populaţie în întregime, pentru viitoarele
generaţii ale republicii s-au dovedit a fi costurile şi consecinţele sociale ale tranziţiei.
În pofida unor elemente pozitive de relansare economică din ultimii ani problema principală
a rămas nesoluţionată – „schimbările în bine” încă nu sunt resimţite de majoritatea populaţiei,
de oamenii de rând, adică de cei care duc povara şi greul tranziţiei. Sărăcia a atins proporţii
îngrozitoare, estimându-se că mai bine de 75% din populaţie trăieşte din mai puţin de doi dolari
pe zi şi peste 50% - din mai puţin de un dolar. Societatea s-a polarizat, începând să amintească tot
mai mult de ţările latino-americane [238, p. 27].
Tabel nr. 7 (II,2)
Evoluţia principalilor indicatori sociali în Republica Moldova
1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002
Numărul populaţiei
4334.4 4320 4304.7 4293.0 4281.5 4264.3 4247.7
(la începutul anului), mii
Rata natalităţii (la 1000
12 11.9 10.9 10.6 10.2 10.0 9.9
locuitori)
Rata mortalităţii brute
11.5 11.9 11.1 11.3 11.3 11.0 11.5
(la 1000 locuitori)
Sporul natural (la 1000
0.5 0.0 -0.2 -0.7 -1.1 -1 -1.6
locuitori)
Rata mortalităţii infantile
20.2 19.8 17.5 18.2 18.3 16.3 14.7
(la 1000 de noi-născuţi vii)
Speranţa de viaţă a
62.9 62.9 64.0 63.7 63.9 64.5 64.4
bărbaţilor, ani
Speranţa de viaţă a
70.4 70.3 71.3 71.0 71.2 71.7 71.7
femeilor, ani
Indicele Dezvoltării
0.696 0.699 0.702 0.698 0.700 -
Umane
Cheltuieli pentru sănătate,
6.68 6.02 4.31 2.91 2.95 2.85 -
% din PIB
Cheltuieli pentru
10.25 9.97 7.02 4.67 4.5 4.86 -
învăţământ, % din PIB
Salariu nominal, lei 187.10 219.80 250.40 304.60 407.90 543.70 691.90
Salariu nominal, dolari USD 40.7 47.6 46.5 29.0 32.8 42.3 51.0
Bugetul minim de consum
338 440 472 660 945 1053 1137
(BMC), lei
Salariu nominal / BMC, % 48.2 50.0 53.1 46.1 43.2 51.6 60.8
Sursa: Ministerului Economiei al Moldovei, 2003
Transformările din societate cu impact negativ asupra economiei naţionale în decursul
întregii perioade de tranziţie, în mod direct s-au răsfrâns asupra vieţii sociale a populaţiei, afectând
dureros toate componentele nivelului de trai şi calităţii vieţii populaţiei. Reformele economice
au provocat extinderea şomajului direct şi latent, restanţe salariale, au erodat considerabil veniturile
reale ale populaţiei. Ca urmare a sporit sărăcia, ceea ce a condus la aprofundarea inegalităţii sociale.
Comparabil cu anul 1991 Coeficientul Gini, care arată gradul de diferenţiere în distribuţia
veniturilor disponibile ale populaţiei, a sporit în perioada de tranziţie de 1,7 ori, apropiindu-se
ameninţător de pragul critic 0,8 (spre comparaţie: în ţările din Occident el constituie 0,35;
în Polonia, Cehia şi Ungaria - 0,43, România - 0,28).
100
60
54.1
50
38.7
40
30 25.1
22.8
20
14.6
10.7
10 7.3 6.8
0
Mult / ceva La fel Mult / ceva Bună / Medie Proastă / foarte Mult / ceva La fel Mult / ceva
mai bună mai proastă foarte bună proastă mai bună mai proastă
Starea materială actuală comparativ Starea materială a familiei Starea materială a familiei
cu cea de PÂNĂ LA proclamarea LA MOMENT PESTE CINCI ANI
independenţei republicii (2000) (prognoze)
Concluzii:
Astăzi, după o perioadă de 12 ani dificili şi contradictorii, după mai mult de un deceniu
de schimbări şi reforme, realizări şi eşecuri, salturi şi căderi s-a dovedit că tranziţia are loc
în condiţiile pronunţate insuficienţe de pregătire a managerilor de toate nivelurile, precum
şi a populaţiei pentru activitatea în noile realităţi istorice. Transformările şi procesele sociale care
au loc în întreg spaţiul post-socialist, inclusiv în Republica Moldova, nu au analog în istoria
omenirii şi, de la ţară la ţară, decurg foarte diferit, cu toate că structurile instituţionale şi cadrul
legislativ nou-create pretutindeni sunt aproximativ aceleaşi, fiind transpuse din alte sisteme, cărora
le sunt proprii tradiţii culturale şi psihologice cu totul diferite.
Nefiind adaptate prin cercetări ştiinţifice şi strategice la condiţiile concrete ale ţării,
transpuse identic în alte realităţi culturale, psihologice, geopolitice şi geoeconomice, reformele
în ţara noastră s-au dovedit a fi pur şi simplu ineficiente.
În Republica Moldova au avut loc grave nereuşite în procesele privatizării, reorganizării
şi restructurării întreprinderilor ceea ce a cauzat, în majoritatea cazurilor, ineficienţa lor economică.
Privatizarea în masă nu a atins principalele sale scopuri, care constau în: (i) transformarea
cetăţenilor în proprietari reali - calitate care ar fi asigurat o sporire a veniturilor acestora;
(ii) obţinerea unor venituri substanţiale în buget în urma vânzării patrimoniului; (iii) atragerea
masivă a investiţiilor locale şi străine; (iv) modernizarea economiei, sporirea competitivităţii
mărfurilor şi serviciilor; (v) asigurarea unor ritmuri accelerate de creştere economică; (vi) crearea
clasei mijlocii - baza existenţei în stat a unei societăţi democratice şi stabile.
Tergiversarea reformelor în agricultură a condus la degradarea bazei tehnico-materiale
a ramurii şi sistemelor de management, financiare, de resurse umane şi a celora de integrare
orizontală şi verticală între verigile complexului agroalimentar. În procesul privatizării s-a admis
un şir de încălcări ale Legii cu privire la privatizare, au avut loc multiple cazuri de neîndeplinire
a contractelor de vânzare - cumpărare la privatizarea contra mijloace băneşti, îndeosebi privind
onorarea obligaţiunilor de către noul proprietar privat de a investi în dezvoltarea întreprinderii.
Ca urmare a declinului transformaţional Produsul Intern Brut al Republicii Moldova
a înregistrat cea mai puternică scădere dintre toate ţările post-socialiste, relansarea economiei
s-a început doar în anii 2000, 2001 şi 2002 când PIB a crescut respectiv cu 2.1%, 6.1% şi 7.2%.
Tendinţa de creştere a economiei s-a menţinut şi în decursul anului 2003, al căruia PIB s-a majorat
în termeni reali cu peste 6%.
Deşi relansarea din ultimii 3 ani a permis o anumită redresare a situaţiei social-economice,
PIB-ul obţinut a atins doar nivelul celui din 1994 şi 40% din volumul PIB înregistrat în anul 1990.
Republica Moldova, după PIB pe cap de locuitor (448$ SUA în 2002), continuă să se plaseze
pe penultimul loc între ţările post-sovietice şi pe ultimul loc între ţările Europei Centrale şi de Sud-
Est – fapt alarmant pentru ţara noastră şi care dictează o consolidare cât mai trainică a statului
şi societăţii, acţiuni şi mai concrete şi bine chibzuite de relansare urgentă a situaţiei pentru ziua
de azi şi mâine a ţării noastre.
104
În anii tranziţiei nivelul de viaţă s-a deteriorat catastrofal. Astfel, în anul 2002 s-a înregistrat
o cotă de peste 40% din populaţie a persoanelor aflate sub pragul absolut al sărăciei. Expansiunea
fenomenului de sărăcie a generat un întreg spectru de probleme sociale dintre cele mai grave - de la
prăbuşirea ratei creşterii naturale a populaţiei la valori negative până la generarea unui exod
devastator pentru ţară al populaţiei economic active în proporţie de circa 35-40% din totalul ei.
Rezultatele şi impactul social al reformelor, sărăcia masivă, inechitatea flagrantă
şi înstrăinarea socială a unor largi pături ale societăţii marchează de mai mulţi ani eşecul vizibil
înregistrat de Moldova în realizarea obiectivelor sale social-economice majore, iniţiate la startul
tranziţiei. Acest eşec sunt consecinţele unor asemenea factori instituţionali de ordin social-economic
ca: (i) lipsa la clasa politică moldovenească din anii 90 a unei viziuni cuprinzătoare şi coerente,
pe termen lung, asupra viitorului ţării în ansamblu, şi a economiei ei, în particular; (ii) ineficienţa
esenţială a politicilor economice şi sociale adoptate, precum şi, în special, a instrumentelor aplicate
pentru implementarea lor; (iii) devansarea substanţială a ritmului transformărilor economice,
inclusiv a celor instituţionale, în raport cu mecanismele de protecţie socială; (iv) evoluţia divergentă
a priorităţilor economice ale cercurilor guvernante din anii 90 faţă de cele sociale ale majorităţii
covârşitoare a populaţiei.
Fenomenele negative înregistrate de evoluţia ţării sunt, în esenţă, de tip instituţional,
de aceea sunt necesare schimbări majore în modalităţile de abordare a întregii problematici social-
economice, în motivaţia agenţilor economici, în cea a angajaţilor, a altor grupuri sociale
şi a funcţionarilor de stat de toate nivelurile. Societatea moldovenească resimte, astfel, nevoia
de a perfecţiona în permanenţă numeroasele componente ale actualului cadru instituţional,
impulsionând şi mai mult creşterea social-economică durabilă şi echilibrată sub aspect social.
Pentru Republica Moldova este vital necesară crearea, printr-un profund proces
de reformare, a unui sistem de administrare publică cât mai modern, responsabil, previzibil,
eficient, transparent, rezistent corupţiei şi bazat pe valorile care să asigure coeziunea etico-socială
şi socio-culturală a poporului Moldovei. O şi mai bună guvernare şi o activitate mai eficientă
a sectorului public în parteneriat cu societatea civilă constituie premise de importantă majoră
pentru asigurarea creşterii economice durabile şi reducerea sărăciei.
Vectorul activităţilor viitoare trebuie să fie orientat la reducerea costurilor sociale ale
reformei şi neadmiterea căderii nivelului de trai sub pragul securităţii sociale. Luând în considerare
proporţia sărăciei care a cuprins mai mult de 2/3 din populaţie, atenţia prioritară trebuie să fie
acordată programelor de eradicare şi stopare a acestui flagel social.
105
CAPITOLUL III.
SITUAŢIA SOCIAL – DEMOGRAFICĂ
ŞI SĂNĂTATEA PUBLICĂ ÎN ANII DE REFORME
de proporţii mari este reprezentată de cele cu populaţia între 30 mii – 50 mii, numărul cărora este
de patru localităţi urbane, în profil teritorial acestea reprezentându-se astfel: Nord – 1 (or. Soroca),
Centru – 2 (or. Ungheni şi Orhei), Sud – 1 (or. Cahul), ponderea cărora reprezintă 10,4% din
întreaga populaţie urbană. Tipologia celor mai mari oraşe este cuprinsă între 50 mii – 1mln.
locuitori, fiind reprezentată în zona de Nord de or. Bălţi – 151 mii şi Centru - mun. Chişinău – 779
mii, acestea reprezentând ceva mai mult de jumătate din întreaga populaţie urbană a republicii –
53.2% (cu excepţia Transnistriei). Preponderent populaţia urbană locuieşte în oraşe de proporţii
mari şi mici.
În linii mari, Republica Moldova întruneşte 65 localităţi urbane şi 1549 localităţi rurale.
În pofida suprafeţei relativ mici a teritoriului (33,8 mii km²) densitatea populaţiei republicii
constituie 125,1 locuitori la km², considerându-se una din ţările europene cu cel mai mare indicator
în acest plan. Comparativ cu alte ţări din fosta U.R.S.S., localităţile rurale din Moldova sunt destul
de mari după numărul de locuitori, iar unele din ele se referă la cele mai mari sate din Europa
(cu o populaţie de 10-20 mii locuitori).
Potrivit distribuţiei populaţiei după mediul de reşedinţă cea mai populată regiune a ţării este
Centrul republicii – 47.3% ( inclusiv în Chişinău – 21.4%), în regiunile de Nord şi Sud locuiesc
29.3% şi respectiv 23.4% din populaţia ţării.
Analiza dinamicii proceselor demografice din întreaga republică în anii de tranziţie atestă
o reducere pronunţată a numărului populaţiei. Comparativ cu anul 1990 în anul 2003 numărul
populaţiei ţării s-a micşorat cu circa 133 mii locuitori sau cu 3.1%. Tendinţa de descreştere
a numărului populaţiei în Republica Moldova a început din 1992 (4.359 mln. persoane), puţin
stabilizându-se între 1993-1994 (a câte 4.352 mln.) şi, mai apoi, iarăşi fiind în diminuare continuă:
de la 4.348 mln. în 1995 la 4.305 mln. în 1998 şi ajungând la cifra de 4.229 mln. persoane
la începutul anului 2003.
Procese similare în diminuarea numărului populaţiei potrivit Demoscop Weekly, 2002
(http://demoscop.ru/weekly/2002/index.php) se derulează şi în alte ţări ale Comunităţii Statelor
Independente, care şi acestea se confruntă cu probleme destul de dificile. Anii ’90 s-au remarcat
printr-o scădere esenţială a ritmurilor de naştere a populaţiei CSI în comparaţie cu deceniul
precedent (excepţie făcând doar Turkmenistan). Numărul total al populaţiei comunităţii la începutul
anului 2001 constituia 280,7 milioane oameni, ceea ce reprezintă cu 1,6 milioane sau cu 0,6% mai
puţin decât în 1991. Belarus, Rusia şi Ucraina, unde locuieşte 73% din toată populaţia CSI, au intrat
în proces de depopulare, ritmul căruia este în continuă intensificare. Coeficientul depopulării
(numărul celor decedaţi raportaţi la cei născuţi) în perioada 1992-1993 l-a constituit în Belarus 1,10,
Rusia 1,14, Ucraina 1,18, iar în anul 2000 el a crescut respectiv până la 1,44; 1,77 şi 1,96 promile.
107
La începutul anului 2001 numărul populaţiei din Belarus s-a redus până la 9,99 milioane oameni
faţă de 10,4 milioane la începutul anului 1994 (anul numărului maximal al populaţiei), sau cu 4.1%;
Rusia – până la 144,8 milioane oameni faţă de 148,7 milioane la începutul anului 1992, adică cu 3,9
milioane oameni sau cu 2.6%; Ucraina – până la 49 milioane faţă de 52,2 milioane la începutul
anului 1993 – scăderea constituind 3,2 milioane oameni sau 6.1%. Pierderile sumare ale populaţiei
acestor trei ţări în anii reformei au atins 7,5 milioane oameni, ceia ce întrece numărul populaţiei
unor asemenea state ca Danemarca, Slovenia, Georgia, Israel, Tadjikistan.
Examinând numărul constant al actualei populaţii a statelor CSI, constatăm că cel mai
substanţial a diminuat numărul populaţiei Kazahstanului – cu 2 milioane oameni (11.3%) sau
de la 16,8 milioane oameni la începutul 1991 până la 14,8 miln. la începutul anului 2001. Sporul
negativ a fost condiţionat atât de scăderea natalităţii cât şi de migraţia persistentă a populaţiei din
Kazahstan în alte state ale CSI, în mod special a populaţiei de limbă rusă în Rusia şi a nemţilor
în Germania. De rând cu statele nominalizate sporul natural negativ se înregistrează în Georgia
şi Moldova.
Desenul nr.1 (III,1)
Dinamica numărului populaţiei CSI în anii 1991-2000
(începutul anului 2001 comparativ cu anul 1991 în %)
35 Ca şi în majoritatea
25 celorlalte state ale CSI
15
procesul de descreştere al
5
va
ta n
n
ta n
n ia
si a
na
gia
us
ta n
sta
sta
ldo
lar
rai
Ru
k is
me
or
nis
k is
zah
rgi
Mo
Be
Ge
Uc
be
me
er b
Ar
dji
Ki
Ka
Uz
rk
Ta
Az
După cum relevă datele statisticii de stat, rata creşterii naturale a populaţiei între 1990-2002,
s-a redus de la + 8.0 la – 1.7 promile, inclusiv de la 8.6 la – 2,7 promile în mediul rural şi de la 11.3
la – 0,3 promile în cel urban. În 1990 indicele ratei brute de natalitate s-a situat la 17.7 promile,
iar în 2002 a coborât la 9,9 promile. Şi, dimpotrivă, rata mortalităţii s-a majorat de la 9.7 promile
în 1990 la 11.6 promile în 2002. Pe parcursul ultimilor ani se menţine decalajul între ratele
mortalităţii generale pe medii: în mediul urban au fost înregistraţi 8.8 decedaţi la 1000 locuitori,
în cel rural 13.5. Diferenţa semnificativă între ratele mortalităţii generale pe medii sunt rezultatul
unui proces mai accentuat de îmbătrânire demografică a populaţiei din mediul rural şi a nivelului
şi mai scăzut de trai al populaţiei de la sate.
Desenul nr. 2 (III,1)
Rata natalităţii, rata mortalităţii şi sporul natural
în Republica Moldova în anii 1990–2002 (la 1000 locuitori)*
20
17.7
16.5
16.0
17 15.2
14.3
13.0
14
12.0 11.9
10.9 10.6
10.1 10.0 9.9
11
8
11.8 12.2 11.5 11.9 11.6
10.5 10.7 11.1 11.3 11.3 11.0
5 9.7 10.2
-1
1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002
După cum relevă datele statisticii de stat pentru anul 2002 cea mai mică rată a sporului
natural la 1000 locuitori s-a înregistrat în fostele cinci judeţe ale republicii, considerate cele mai
industrializate şi urbanizate şi anume: Edineţ (-7.5‰), Taraclia (-4.8‰), Soroca (-4.6‰), Bălţi
(-2.4‰); indicatorii pozitivi ai sporului natural menţinându-se doar în municipiul Chişinău (+0.3‰)
şi fostul judeţ Cahul (+0.1‰). Diferenţa dintre natalitatea şi mortalitatea absolută în anii tranziţiei s-
a coborât de la +34,7 mii oameni în anul 1990 la – 6,1 mii în anul 2002. În opinia noastră
fenomenul depopulării şi diminuării sporului natural va continua şi pe viitor, fiindcă nu există
premise ce ar genera o schimbare esenţială a respectivei evoluţii, iar toate acestea vor impulsiona şi
pe viitor impactul negativ pe termen lung asupra genofondului uman autohton.
109
85>
Examinarea structurii demo-
80-84
75-79
70-74
grafice a populaţiei republicii în funcţie
Bărbaţi Femei
65-69
60-64 de sex la începutul anului 2003 atestă
55-59
50-54
45-49 că 52% sunt femei, iar 48% – bărbaţi.
40-44
35-39
30-34
Este de menţionat faptul că această pro-
25-29
20-24
15-19
porţie în anii 1990-2003 practic se
10-14
5-9 menţine constantă. În linii mari, la 100
0-4
35
30
28.0 27.9 27.9 27.6 27.4 27.0 26.6 25.8 25.9
25 25.2 24.2 23.7
21.7
20
15 13.9
12.6 12.8 12.9 12.9 12.9 13.0 13.0 13.3 13.4 13.5 13.5 13.6
10
0
1989 1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2002
Îmbătrânirea populaţiei ţărilor CSI este un proces inevitabil şi pentru viitor. Conform
aprecierilor experţilor ONU, ponderea persoanelor de vârsta 65 de ani şi mai mult în numărul total
al populaţiei către anul 2050 aproximativ se va dubla, în special în Belarus acest indicator va creşte
de la 14% până la 25%, în Rusia – de la 13% la 25%, în Ucraina – de la 14% la 27%. Astfel de rate
înalte ale îmbătrânirii sunt caracteristice pentru asemenea ţări dezvoltate precum Austria, Elveţia,
care au înregistrat o creştere de la 15% la 30%, Belgia – de la 17% la 28%, Germania – de la 16%
la 28%, Grecia – de la 18% la 34%, Spania - de la 17% la 37%. În China ritmurile de creştere
a ponderii populaţiei în vârstă se estimează a fi şi mai înalte –de la 11% la 33% [235].
Realizând o estimare comparativă a indicatorilor socio-demografici din Republica Moldova
cu cei ai vecinului de frontieră - România, constatăm că şi pentru populaţia acestei ţări în ultimul
deceniu se accelerează numărătoarea inversă. Astfel, statisticile oficiale ale României arată
ca românii sunt cu 1.111 mii mai puţini decât acum 10 ani, adică numărul de locuitori scade
cu o unitate la fiecare cinci minute. Populaţia ţării diminuiază zilnic cu 304,6 “unităţi”. Prognozele
pesimiste estimează că România în câţiva ani se va întoarce la dimensiunea demografică interbelică.
Dacă la începutul secolului, România avea aproape 13 milioane de locuitori, în 1966 au fost
înregistraţi 19,1 milioane, iar în 1977 – 21,5 milioane. Comparativ cu datele recensământului
din ianuarie 1992, când România avea 22810035 de locuitori, în 2002 sunt doar 21.698.181. Adică
cu circa 1.100.000 mai puţini. Acesta este primul recensământ în istoria României,
care înregistrează o scădere a populaţiei faţă de cel precedent. Prognozele realizate în cadrul
Institutului Naţional de Statistică anticipează o menţinere a acestei tendinţe, pentru orizontul
de timp 2020 populaţia poate ajunge la numai 20 milioane locuitori. Pe de alta parte, o estimare
făcută de Divizia de Populaţie a ONU, în 2000, arată că populaţia României ar putea ajunge, până
în 2050, la 16,7 milioane de locuitori, în variantă pesimistă.
Sociologul român Bogdan Voicu explică cauzele acestei scăderi a populaţiei prin natalitatea
scăzută, mortalitatea infantilă mare, dar, mai ales, amploarea pe care a luat-o fenomenul emigraţiei.
Cu o rată a naşterii de 10,8 copii la 1000 de locuitori şi cu o cifră de 12,2 decese la mia
de locuitori, România pare sa se deplaseze încet, dar sigur spre o criză de populaţie, mai ales
că la aceste cifre se adaugă procentul însemnat de români care emigrează. In aceeaşi statistică mai
putem vedea că din 1000 de nou-născuţi aproape 19 mor înainte de a împlini vârsta de un an, iar
familiile din România preferă sa aibă un singur copil, “rata fertilităţii” fiind de 1,35 de copii pentru o femeie.
Revenind la situaţia din Republica Moldova, constatăm că factorul primordial în dinamica
procesului demografic al republicii îl constituie natalitatea, micşorarea dramatică a căreia din anii
care au precedat tranziţia a coborât de la 21,5 în 1985 la 17.7 în1990 la circa 10 născuţi-vii la 1000
de locuitori în anul 2000.
113
Dinamică negativă privind numărul născuţilor-vii se menţine şi în anul 2002, care a fost
de 35,7 mii, cu 743 copii mai puţini decât în 2001, sau în scădere cu 9,8 mii faţă de anul 1997
şi cu 41 mii mai puţin decât în 1990. Rata natalităţii în perioada respectivă constituind 9,9 născuţi-
vii la 1000 locuitori. Nivelul natalităţii în localităţile rurale s-a menţinut şi pe parcursul anului 2002
mai înaltă decât în localităţile urbane, fiind respectiv 10.8‰ şi 8.5‰.
Una din cauzele diminuării îngrijorătoare a natalităţii o constituie înrăutăţirea structurii
de vârstă a femeilor, unde femeilor tinere le revin practic 75% din numărul total de naşteri. Numărul
nou-născuţilor din republică în anii tranziţiei a cunoscut o scădere continuă. În anul 2002 acesta
a fost cu circa 80 mii mai mic comparativ cu anul 1989, când rata natalităţii depăşea 20.0%.
Tabelul nr.2 (III,1)
Rata generală a natalităţii în anii 1990–2002* (la 1000 locuitori)
1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997* 1998* 1999* 2000* 2001* 2002*
Ambele
17.7 16.5 16.0 15.2 14.3 13.0 12.0 11.9 10.9 10.6 10.1 10.0 9.9
sexe
Băieţi 19.0 18.4 17.5 16.4 15.4 14.0 12.9 13.0 12.0 11.3 10.9 11.1 10.4
Fete 16.5 15.9 15.2 14.2 13.2 12.1 11.2 11.8 10.1 9.8 9.3 9.0 9.3
Surse: Departamentul Statistică şi Sociologie al Republicii Moldova, Ministerul Sănătăţii al R. Moldova
* Fără Transnistria şi Bender
Recentele date statistice pentru anul 2002 confirmă că distribuţia născuţilor-vii după grupa
de vârstă a mamei, evocă concentrarea acestora până la 30 ani. Totodată trebuie de menţionat, că în
2002 s-a păstrat tendinţa de scădere a ponderii naşterilor la femeile în vârstă de până la 20 ani –
15.2% din numărul total al născuţilor-vii, faţă de 16.3% în 2001 (17.4% - în 1998). Rata natalităţii
la tinere în vârstă de 15-19 ani s-a micşorat cu 11% faţă de anul 2001, fiind de 30,4 naşteri la 1000
femei de aceeaşi vârstă. Vârsta medie a mamei la prima naştere a fost de 22 ani, iar a mamelor din
mediul rural cu doi ani mai mică decât a mamelor din urban.
Analiza statisticii în dinamică confirmă creşterea ponderii copiilor născuţi în afară
căsătoriei. Astfel, din numărul total de 35,7 mii născuţi-vii, în anul 2002, s-au născut în afara
căsătoriei 8192 copiii (22.9% din total născuţi). Spre comparaţie în anul 2000 fiecare al cincilea
copil sau 20.5% a fost născut în afara căsătoriei (în 1990 – 11%, în 1995 – 13.3%, în 1999 –
18.8%). Din totalul născuţilor-vii în anul 2002 în afara căsătoriei revin mediului rural 23.4%, iar
celui urban 22.1%. Pe fundalul scăderii ratei natalităţii în republică continuă să crească natalitatea
extraconjugală.
Estimând comparativ distribuţia născuţilor-vii după situaţia economică declarată de mamă
în anii 2000 şi 2002, constatăm următoarea dinamică: 27.6% respectiv 24.5% din numărul total
al născuţilor-vii au mame salariate, 25.3% respectiv 25.2% s-au născut în familiile în care mama
este şomeră, iar 14.0% respectiv 23.5% - mamă casnică. Datele statistice confirmă o deplasare spre
diminuarea statutului economic al femeii-mame.
114
După nivelul de studii al mamei în anii 2000 şi 2002 distribuirea născuţilor-vii este
următoarea: superioare şi superioare incomplete - 11.3% şi respectiv 15.1%, medii speciale - 17.1%
şi 15.8%, medii generale - 46.0% şi 37.7%, medii incomplete - 21.8% respectiv 27.6%, primare
şi fără studii - 2.0% şi respectiv 2.3%. Şi în cazul dat se profilează o tendinţă spre diminuarea
nivelului de şcolarizare a femeii-mame, cu excepţia nivelului superior unde acest indicator cunoaşte
o anumită ascensiune.
Rata natalităţii pentru anul 2002 prezintă diferenţieri în profil teritorial şi se situează între
8.4‰ (mun. Chişinău) şi 11.5‰ (fostul judeţ Ungheni). Fostele judeţe care au înregistrat o rată a
natalităţii mai ridicată decât media pe republică (9.9‰) au fost: Ungheni(11.5‰), Cahul (11.0‰),
Tighina (11.0‰), Chişinău (10.8‰), Lăpuşna (10.7‰), UTA Găgăuzia (10.4‰), Orhei (10.3‰).
Indicele natalităţii mai scăzut decât media pe republică s-a înregistrat în fostele judeţe Bălţi (9.5‰),
Soroca(9.3‰), Taraclia (9.1‰), Edineţ (8.7‰). Este semnificativ faptul că fenomenul depopuilării
a afectat nu numai regiunile situate la nordul ţării, dar şi zonele de la sudul republicii, unde rata
natalităţii tradiţional era mai mare.
Analiza dinamicii şi a corelaţiilor demografice pe parcursul anilor de reformă confirmă
existenţa unei serii de factori care influenţează asupra nivelului natalităţii în republică cum ar fi:
creşterea nivelului de studii, urbanizarea populaţiei, gradul înalt de ocupaţie a femeilor în ramurile
producerii materiale şi nemateriale, micşorarea numărului căsătoriilor şi majorarea numărului
divorţurilor. Evident, în condiţiile crizei economice existente, cauzele principale sunt înrăutăţirea
nemaipomenită a stării materiale a familiei şi neîncrederea populaţiei în ziua de mâine,
contemporaniezarea familiei tinere prin schimbarea modului şi stilului de viaţă şi, nu în ultimul
rând, şomajul în masă şi refluxul emigraţional al tineretului din ţară în căutarea mijloacelor
de existenţă.
Examinând dinamica acestui indicator în Comunitatea Statelor Independente, constatăm
că şi în ţările respective au diminuat indicatorii natalităţii (numărul mediu de copii, născuţi
de o femeie pe parcursul întregii vieţi). În cea mai mare parte a ţărilor CSI acest indicator este mai
mic de 2,15, fapt care nu asigură reproducerea populaţiei. În Rusia indicatorul fertilităţii este
de 1,2 şi se află la nivelul ţărilor cu natalitate destul de redusă precum Germania, Italia , Grecia
şi Spania. În acest context, putem remarca Ucraina (1,1), Georgia (1,2), Armenia(1,2), Belarus
(1,3), Moldova (1,4). În categoria statelor unde nu se asigură reproducerea simplă a populaţiei
au intrat Kazahstan (1,8) şi Azerbaidjan (2,0). În Turkmenistan coeficientul natalităţii sumare este
puţin mai înalt decât nivelul reproducerii simple (2,2). Doar trei state: Tadjikistan, Uzbekistan
şi Kârgâzstan continuă să menţină rata de reproducere a populaţiei. Astfel, cele mai multe dintre
ţările CSI au intrat în noul mileniu cu un nivel inferior al natalităţii, care nu asigură reproducerea
simplă a populaţiei. În aceste ţări locuiesc 241 milioane oameni sau 85% din toată populaţia CSI.
115
Un alt aspect alarmant al situaţiei în evoluţia stării demografice din Republica Moldova
îl constituie îmbătrânirea şi creşterea mortalităţii populaţiei. În anul 2002 au decedat 41,9 mii
persoane sau cu 4.4% mai mult decât în anul 1991 în întreaga republică, rata fiind de 11,6 decedaţi
la 1000 locuitori comparativ cu 9,7 în 1990. Se menţine decalajul între ratele mortalităţii generale
pe medii: în mediul urban au fost înregistraţi 8,8 decedaţi la 1000 locuitori, în cel rural – 13,5.
Diferenţa semnificativă între ratele mortalităţii generale pe medii confirmă rezultatul unui proces
mai accentuat de îmbătrânire demografică a populaţiei din mediul rural şi a unui nivel şi mai scăzut
de trai a populaţiei de la sate. Puţin mai scăzute rate ale mortalităţii au fost înregistrate în mun.
Chişinău (8.1‰) şi fostul judeţ Cahul (10.9‰), iar cele mai înalte - în fostele judeţe Edineţ
(16.2‰), Soroca, Taraclia (câte 13.9‰) şi Tighina (12.6‰). Examinând în profil teritorial rata
mortalităţii şi estimând comparativ acest indicator pentru perioada anilor 2000 şi 2002, constatăm
că la nivelul tuturor fostelor judeţe s-a înregistrat o majorare a ratei mortalităţii, aceasta în medie
constituind 0,6 promile.
Tabelul nr.3 (III,1)
Rata mortalităţii generale a populaţiei (la 1000 locuitori)
1990 1991 1992 1993 1994 1995 1996 1997* 1998* 1999* 2000* 2001* 2002*
Ambele sexe 9.7 10.5 10.2 10.7 11.8 12.2 11.5 11.9 11.1 11.3 11.3 11.0 11.6
Bărbaţi 10.3 11.1 11.1 11.3 12.7 13.0 12.4 12.4 11.8 12.3 12.2 11.9 12.4
Femei 9.2 10.0 9.5 10.2 11.3 11.4 10.8 10.8 10.2 10.5 10.5 10.3 10.8
Surse: Departamentul Statistică şi Sociologie al Republicii Moldova, Ministerul Sănătăţii al R. Moldova
* Fără Transnistria şi Bender
În linii mari, numărul decedaţilor în anul 2002 a depăşit numărul celor născuţi cu 6,1 mii
oameni, comparativ cu proporţia de 1:1 în 1997 şi de 1:2 în anul 1990. Structura mortalităţii
pe cauze de deces în anul 2002 relevă că cele mai multe decese (55.8%) au la bază bolile aparatului
circulator, urmate de tumori maligne (11.2%); bolile aparatului digestiv (9.1%); accidentele,
otrăvirile şi traumatismele (8.2%); bolile aparatului respirator (6.1%). De remarcat faptul
că în acelaşi timp incidenţa cazurilor fatale printre bărbaţi este mai frecventă ca la femei.
Din această cauză şi nivelul mortalităţii diferă pe sexe, el fiind cu 5.2% mai mare la bărbaţi.
Un alt motiv îngrijorător al mortalităţii pentru republică în anii de tranziţie rămâne
a fi omuciderile şi sinuciderile, fiecare din ele oscilând în intervalul 10-16 şi respectiv 15-18 la
100 mii de locuitori. Astfel, doar în anul 2002, din aceste cauze au încetat din viaţă 26.9% din
numărul total al decedaţilor.
Un indicator de bază în evaluarea nivelului de dezvoltare al unei ţări este rata mortalităţii
infantile. În anii reformelor în Republica Moldova o situaţie precară se constată şi la acest capitol.
Scăderea nivelului de trai au condus la o deteriorare substanţială a stării sănătăţii mamelor
116
8
mare măsură, este influ-enţată şi de
6.0
6 6.5
6.0
6.0 5.8 6.0 numărul căsătorii-lor şi divorţu-
4
3.4 3.5 rilor. Este de menţionat faptul că şi
3.0 3.0 3.0
2.7 2.4 2.7
2
la acest capitol evoluţia situaţiei în
0
1985 1990 1995 1998 1999 2000 2001 2002
anii tranziţiei este în diminuare.
C =s=torii Div or\ u ri Astfel, numărul căsătoriilor s-a
Sursa: Departamentul Statistică şi Sociologie al Republicii Moldova micşorat de la 9.4 la 1000 locuitori
în anul 1990 la 7.5 în 1995, coborându-se treptat şi oscilând de la 6.0 la 6.5 în anii 1997–2003.
Totodată, divorţialitatea în ultimii ani se menţine practic constantă, numărul divorţurilor la 1000
locuitori în anul 1990 fiind de 3.0 şi menţinându-se între 2.4 – 2.8 până în anul 2000, iar în anul
2002 ajungând deja la 3.5. Astfel, numărul divorţurilor pronunţate prin hotărârea judecătorească
a fost în anul 2002 de 12698 sau aproximativ un divorţ la două căsătorii. Dacă acest fenomen
se va păstra şi pe viitor, el va avea un impact considerabil asupra reproducerii populaţiei.
Potrivit datelor statistice în anul 2002 din totalul divorţurilor 29.2% au intervenit după
o perioada de căsnicie cuprinsă între 5-9 ani, urmate de căsătoriile desfăcute după o perioada mai
117
mică de 5 ani (23.5 %). Durata medie a căsătoriei desfăcute prin divorţ a fost de 10 ani. Căsătoriile
desfăcute în cazul cuplurilor cu copii minori au reprezentat 66.1% în 2000 şi 57.8% în 2001 din
totalul divorţurilor, iar numărul copiilor minori afectaţi de desfacerea acestor căsătorii a fost
de 8.4 mii persoane în 2001 şi de 7,5 mii copii în 2002.
Alt motiv în diminuarea sporului natural al populaţiei Republicii Moldova este coeficientul
general al fertilităţii femeilor, care în decursul a 10 ani de zile se află în micşorare continuă. Astfel,
dacă anul 1990 rata fertilităţii (numărul naşterilor la 1000 femei în vârstă de 15-49 ani) constituia
2.4, apoi în decurs de 5 ani de zile ea s-a coborât la 1.95 (anul 1994), diminuând permanent
în continuare şi ajungând până la 1.38 în anul 2000.
Fenomenul diminuării reproducerii naturale a populaţiei, genofondului uman se explică atât
prin schimbările intervenite în tradiţiile şi obiceiurile familiei (în republică treptat dispare tradiţia,
inclusiv şi în satele moldoveneşti, de a avea mulţi copii ca odinioară şi de a-i stabili cu traiul la locul
de baştină, astfel majorându-se braţele de muncă în familie la prelucrarea pământului etc.), cât
şi prin modernizarea stilului de viaţă al familiilor, care în lipsa multor copii pot deveni mai mobile,
mai prospere material.
Analiza corelativă a mai multor indici demografici relevă drept motiv principal al scăderii
fertilităţii nivelul mizerabil de trai al populaţiei, problemele tot mai dificile şi anevoioase
de întreţinere şi promovare în viaţă a copiilor. Astăzi absoluta majoritate a familiilor tinere sunt
preocupate de problemele supravieţuirii. Mulţi părinţi şi îndeosebi femei şi fete tinere sunt plecate
din familii în căutarea locului de muncă peste hotarele ţării (Rusia, Turcia, Italia, Grecia, Germania,
Franţa, Spania, Portugalia etc.). Lipsa îndelungată din familie, de obicei, se soldează cu divorţuri,
alte devieri sociale, pereclitând procesul de reproducere simplă a populaţiei şi păstrarea unui mod
de viaţă sănătos, în stil naţional. Devierile anomice în societatea moldovenească au drept consecinţă
creşterea numărului abandonului copiilor, vagabondajul.
Analiza proceselor demografice în ţările CSI atestă că în anii 90 numărul de căsătorii
la 1000 populaţie s-a redus cu 1.5-3 ori, rămânând în toate statele destul de înalt nivelul
divorţialităţii. Datele demografice confirmă faptul că valoarea familiei şi a căsătoriei este în proces
continuu de diminuare.
Revenind la datele statisticii oficiale din România, constatăm că şi aici se produc aceleaşi
procese. Dacă în anul 1950 rata căsătoriilor era de 11.5 la mie, în 1989 a scăzut la 7.7, pentru
a deveni îngrijorător de mică în 2001 când s-a plasat la 5.8 la mie.
Evoluţia situaţiei social-demografice din Moldova, schimbările produse în anii tranziţiei,
alte cataclisme sociale au influenţat esenţial structura şi tipurile familiilor moldoveneşti comparativ
cu cele de acum 20-30 ani în urmă. Astfel, după cum s-a menţionat anterior, asupra structurii
şi tipologiei familiilor au influenţat mai mulţi factori, atât obiectivi cât şi subiectivi: schimbarea
stilului de viaţă, industrializarea republicii, modernizarea familiei, urbanizarea populaţiei etc.
Totodată, schimbările esenţiale intervenite în anii tranziţiei în structura familiilor sunt determinate
118
Deşi analiza datelor denotă un anumit optimism al experţilor ONU, totuşi sunt evidente
tendinţele nefavorabile ale mortalităţii şi longevităţii în ţările CSI, ele presupun o creştere
substanţială a longevităţii vieţii în toate ţările CSI, dealtfel cu ritmuri destul de înalte. Spre exemplu,
longevitatea vieţii bărbaţilor în Belarus, Moldova, Rusia şi Ucraina, conform pronosticului
menţionat, creşte cu aproximativ 0,2 ani pe parcursul unui an. Aceeaşi sursă indică asupra faptului
că în ţările Europei Occidentale se aşteaptă o creştere doar de 0,1 an pe parcursul unui an. Experţii
ONU sunt foarte atenţi în aprecierile sale. Astăzi deja în multe ţări europene longevitatea vieţii este
cu mult mai înaltă decât cea aşteptată conform pronosticurilor ONU pentru ţările CSI în anul 2050.
Conform opiniei noastre aprecierile moderate ale experţilor ONU sunt întemeiate. Este foarte greu
de imaginat, că în următorii 46 de ani fostelor republici sovietice le va reuşi să depăşească
tendinţele nefavorabile ale indicatorilor demografici, constituiţi în ultimii 30-40 de ani, însă,
a ajunge din urmă ţările occidentale le va fi foarte dificil [4].
Tabel nr.4 (III,1)
Prognozarea numărului populaţiei ţărilor CSI, la mijlocul anului corespunzător (mii locuitori)
2025 2050
2000
Mediu Înalt Scăzut Mediu Înalt Scăzut
Azerbaidjan 8041 9076 9317 8833 8897 9750 8125
Armenia 3787 3736 3798 3635 3150 3389 2846
Belarus 10187 9335 9531 9134 8305 9055 7619
Georgia 5262 4377 4481 4276 3219 3566 2913
Kazahstan 16172 16090 16649 15537 15302 17313 13489
Kârgâzstan 4921 6460 6713 6208 7538 8577 6600
Moldova 4295 4052 4215 3887 3577 4076 3136
Rusia 145491 125687 128142 123160 104258 113137 96084
Tadjikistan 6087 8066 8482 7652 9763 11347 8338
Turkmenistan 4737 6844 7305 6386 8401 9975 7003
Uzbekistan 24881 34203 37553 31499 40513 50919 32672
Ucraina 49568 39569 40374 38748 29959 32810 27365
CSI 283429 267495 276560 258955 242882 273914 216190
Sursa: Demoscop Weekly, 2002 (http://demoscop.ru/weekly/2002/index.php)
Examinând dinamica pronosticului populaţiei ţărilor membre CSI, conform variantei medii,
constatăm că populaţia doar a 4 ţări (Turkmenistan, Uzbekistan, Tadjikistan şi Kârgâzstan) va creşte
constant în perioada respectivă. Populaţia încă a 6 ţări(Kazahstan, Moldova, Belarus, Rusia,
Georgia, Ucraina) va diminua continuu. Populaţia următoarelor două ţări cu natalitate joasă
o anumită perioadă se va mări pe seama potenţialului creşterii demografice, iar după aceasta
va începe treptat să diminueze: Armenia – după 2015, Azerbaidjan – după anul 2035.
120
Concluzii:
În diminuarea numărului populaţiei republicii în anii tranziţiei cel mai influent factor îl joacă
micşorarea continuă a sporului natural, cauzat de scăderea dramatică a ratei natalităţii şi creşterea
încontinuu a ratei mortalităţii, fapt ce a condus, începând cu anul 1998, pentru prima oară în ultimii
50 de ani a unui sold negativ (-0.2) de creştere naturală a populaţiei şi care continuă să diminueze
şi mai mult. În anul 2002 rata sporului natural al populaţiei la 1000 de locuitori a constituit -1.7‰
comparativ cu +8,0 în anul 1990.
Evoluţia situaţiei demografice din Republica Moldova continuă să fie influenţată
de scăderea nivelului de trai al populaţiei, care a condus la micşorarea natalităţii şi sporirea
mortalităţii, totodată a provocat un flux emigraţional masiv al populaţiei din ţară, îndeosebi, în
mediul tineretului – principalul factor de reproducere umană.
Continuă să rămână înaltă rata mortalităţii infantile, care este provocată, de starea gravă
a economiei republicii şi starea materială mizerabilă a familiilor cu copii şi îndeosebi a celor tinere,
înrăutăţirea calităţii alimentaţiei, subnutriţia mamei şi a copilului, asistenţa medicală proastă,
poluarea mediului ambiant şi standardele joase ale nivelului de trai ale populaţiei republicii.
121
În evoluţia stării demografice din Republica Moldova un indice negativ şi îngrozitor pentru
ţară îl constituie îmbătrânirea şi creşterea încontinuu a mortalităţii populaţiei. Şi pe parcursul anului
2002 se menţine decalajul între ratele mortalităţii generale pe medii: în mediul urban au fost
înregistraţi 8.8 decedaţi la 1000 locuitori, în cel rural – 13.5. Diferenţa semnificativă între ratele
mortalităţii generale pe medii sunt rezultatul unui proces mai accentuat de îmbătrânire demografică
a populaţiei din mediul rural şi a unui nivel şi mai scăzut de trai a populaţiei de la sate.
De rând cu cauzele menţionate mai sus, diminuarea reproducerii naturale a populaţiei
Republicii Moldova se explică atât prin schimbările intervenite în tradiţiile şi obiceiurile familiei
(în republică treptat dispare tradiţia, inclusiv în satele moldoveneşti de a avea mulţi copii precum
odinioară, de a-i stabili cu traiul la locul de baştină, de a majora braţele de muncă familiare
la prelucrarea pământului etc.), cât şi prin faptul modernizării stilului de viaţă a familiilor, care
în lipsa multor copii pot deveni mai mobile, mai prospere material.
Motivul principal al scăderii fertilităţii îl constituie nivelul mizerabil de trai al populaţiei,
problemele tot mai dificile şi anevoioase de întreţinere şi promovare în viaţă a copiilor. Astăzi
absoluta majoritate a familiilor tinere sunt preocupate de problemele supravieţuirii. Mulţi părinţi
şi îndeosebi femei şi fete tinere sunt plecate din familii întru căutarea de lucru şi existenţă materială
peste hotarele ţării.
Standardele de viaţă extrem de scăzute în Republica Moldova determină decizia familiilor
tinere de a se limita la un copil, favorizează creşterea familiilor solitare şi incomplete. Totodată,
în ultimii ani o realitate tristă a vieţii sociale din republică este creşterea numărul abandonului
copiilor, vagabondajul. Actualmente apare tendinţa de diminuare a familiei ca valoare tradiţională.
122
Sănătatea populaţiei constituie unul din elementele cheie ale securităţii umane a oricărei
societăţi. De starea sănătăţii populaţiei depinde in mod direct nivelul bunăstării individuale şi gradul
de dezvoltare umană a ţării. Exercitând o influenţă directă asupra capacităţilor de viaţă şi muncă,
sănătatea amplifică sau limitează opţiunile oamenilor de a valorifica oportunităţile sociale.
Persoanele cu o stare a sănătăţii bună sunt mai puţin expuse factorilor de risc. Şi dimpotrivă,
cei cu sănătatea precară sunt afectaţi mai dureros de mediul economic turbulent. Maladiile limitează
autonomia oamenilor, reduc participarea lor în câmpul muncii şi măresc dependenţa de serviciile
medicale. Astfel, starea sănătăţii condiţionează gradul de vulnerabilitate al oamenilor. De aceea
sănătatea proastă are un impact negativ direct asupra mobilităţii forţei de muncă, productivităţii
şi cheltuielilor publice.
Efectul cumulativ al sănătăţii publice îşi găseşte reflectare în indicele dezvoltării umane
şi are consecinţe atât economice, cât şi sociale. Din acest punct de vedere, sănătatea publică este
tratată sub un aspect mai larg ca fiind o bunăstare completă fizică, mintală şi socială care
nu se referă doar la absenţa bolii sau infirmităţii.
În aceeaşi ordine de idei, este indiscutabil faptul că anume sănătatea populaţiei direcţionează
prosperitatea politică, economică şi socială a naţiunii. Cu regret, criza economică din ultimul
deceniu are un impact foarte negativ asupra stării sănătăţii populaţiei cu efecte de lungă durată care,
la rândul său, plasează o presiune sporită asupra sistemului de ocrotire a sănătăţii. Pe parcursul
anilor de tranziţie, starea sănătăţii populaţiei în Moldova s-a agravat simţitor, fapt demonstrat
de Ministerul Sănătăţii atât prin indicatori generali (rata mortalităţii, speranţa de viaţă), cât
şi de unii indicatori specifici (boli cronice, traume etc.).
O dovadă elocventă în acest plan servesc şi studiile sociologice, întreprinse în ţară de către
autorul prezentei teze şi alte instituţii specializate în domeniu [123], [138], [17], [19], [230].
Desenul nr. 1 (III,2)
Starea sănătăţii populaţiei republicii Astfel, rezultatele cercetărilor
%
sociologice, realizate în repe-
50
41 43 42 43 40 tare de către noi pe parcursul
37 39
40 36
perioadei de tranziţie în baza
30
23
20 eşantioanelor naţionale şi re-
18 18
20
gionale în Republica Moldova
10
şi confirmate de alte instituţii
0
Bună / Proastă /
naţionale reliefează faptul că
Medie
foarte bună foarte proastă doar ceva mai mult de jumă-
decembrie, 1996 martie, 1998 aprilie, 2000 martie, 2002
tate din populaţie îşi auto-
Sursa: SISI „Opinia”, Monitoringul sociologic „Barometrul societăţii”
123
Starea sănătăţii populaţiei e şi mai precară în mediul rural, fapt confirmat de rezultatele unei
alte cercetări sociologice, realizate de către noi în 2002 în mediul populaţiei săteşti din 18 localităţi
ale judeţului Lăpuşna.
124
Astfel, datele studiului privind autoaprecierea stării de sănătate a populaţiei rurale reliefează
un grad destul de evaluat de nemulţumire al subiecţilor faţă de starea proprie a sănătăţii – 53%
(inclusiv, foarte nemulţumiţi – 22%, nemulţumiţi – 31%), decât de mulţumire – 47% (inclusiv 45%
– mulţumiţi şi numai 2% foarte mulţumiţi).
Desenul nr.3 (III,2)
Autoaprecierea stării sănătăţii populaţiei rurale
La analiza corelaţiei
Total: Mulţumiţi – 47.1% Mulţumit
45.0%
dintre autoaprecierea sănătăţi şi
Foarte mulţumit nivelul de trai, constatăm aceeaşi
2.1%
situaţie: cu cât subiecţii chesti-
onaţi se autoidentifică mai infe-
Foarte
nemulţumit rior pe scara ierarhică a sărăciei,
22.1%
cu atât sunt mai nemulţumiţi de
Nemulţumit propria lor stare de sănătate.
30.8%
Total: Nemulţumiţi – 52.9% Astfel, în cazul subiecţilor care
s-au autoidenti-ficat a fi foarte
Sursa: SISI „Opinia”, Proiectul de Contol al Poluării în Agricultură, 2002
săraci, 81% sunt nemulţumiţi
şi destul de nemulţumiţi de propria stare de sănătate. Pentru cazul când respondenţii se
autoidentifică ca fiind nici săraci, nici bogaţi, adică cu calificativul mediu, gradul de nemulţumire
de propria stare de sănătate diminuează până la 18%.
Ca şi în cazul populaţiei urbane starea sănătăţii populaţiei rurale se află în dependenţă
directă de bunăstarea materială. Astfel, analiza corelaţiei dintre autoaprecierea stării de sănătate
şi veniturile familiei evidenţiază faptul că cu cât suma de bani obţinută de membrii familiei este mai
mică, cu atât este mai pronunţat gradul de insatisfacţie al subiecţilor chestionaţi pentru propria
stare de sănătate.
Studiul a mai scos la iveală şi diferenţierea sănătăţii populaţiei în funcţie de tipul localităţii,
fapt ce demonstrează o problemă de actualitate pentru republică – populaţia de la sate (în temei,
localităţi mici) comparativ cu cea din comune este lezată şi chiar lipsită de multe condiţii şi bunuri
sociale, factori care se răsfrâng negativ asupra nivelului de trai şi stării sociale.
Astfel, referindu-ne la starea sănătăţii populaţiei rurale în funcţie de tipul (mărimea)
localităţii este de menţionat că gradul de nemulţumire de sănătate la populaţia de la sate este cu 9%
mai jos şi se cifrează la 59.3%, inclusiv foarte nemulţumiţi 15.8% şi nemulţumiţi – 43.5%,
comparativ cu persoanele domiciliate în comune – 51.2% (foarte nemulţumiţi 24.0%, nemulţumiţi – 27.2%)
Analizele efectuate în acest context demonstrează că deficienţele pe care le suportă
societatea se răsfrâng direct asupra stării sănătăţii populaţiei: majoritatea sătenilor nu sunt mulţumiţi
de propria stare de sănătate. Gradul mai înalt de nemulţumire se reliefează mai evident în mediul
celor mai sărace segmente sociale şi în localităţile slab dezvoltate social.
125
Potrivit rezultatelor acestui studiu sociologic, realizat în mediul rural, în ultimii trei ani care
au precedat investigaţia, practic fiecare familie din regiune a înregistrat cazuri de îmbolnăvire
a membrilor săi. Variantele de răspunsuri, propuse spre atenţia respondenţilor, atestă că în jumătate
din cazurile de boală apărute în familii, 46% au fost condiţionate de boli acute. La compartimentul
dat a fost înregistrat şi numărul maximal de cazuri în familie – 351. În mediu, suma de bani
cheltuită pentru tratamentul acestor boli în perioada estimată s-a cifrat la 594 lei.
Tabelul nr.1 (III,2)
În ultimii trei ani, în familia Dvs., au fost cazuri de boală?
Dacă da, câte şi ce sumă de bani aţi cheltuit pentru tratament?
Numărul de Suma medie de
Nu Da
cazuri în familie bani cheltuită
(%) (%)
Nr. (%) pentru tratament
Boli acute 54.3 45.7 351 49.5 594 lei
Cianoză 99.7 0.3 4 0.6 100 lei
Tuberculoză 98.2 1.8 8 1.1 408 lei
Anemie 94.7 5.3 31 4.4 478 lei
Deficienţă de minerale / vitamine 93.5 6.5 43 6.1 140 lei
Boli de piele 94.4 5.6 27 3.8 274 lei
Hepatită 89.1 10.9 53 7.5 526 lei
Altele 70.1 29.9 192 27.8 968 lei
Sursa: SISI „Opinia”, Proiectul de Control al Poluării din Agricultură, 2002
Alte boli mai răspândite în mediul rural s-a dovedit a fi (în descreştere) hepatita (11%),
deficienţa de minerale / vitamine (7%), bolile de piele (6%), anemia (5%).
Conform rezultatelor cercetării anemia înregistrează 5% de cazuri de îmbolnăviri în familie,
din totalul universului eşantionat, iar în scopul tratării acestei maladii în mediu se cheltuie 478 lei.
Itemul deficienţă de minerale / vitamine înregistrează 7% de cazuri în familie din totalul
universului eşantionat, iar a bolilor de piele - 6%. Cheltuielile familiei pentru tratamentul acestor
boli a constituit în mediu 140 lei şi respectiv 274 lei.
Un indice de incidenţă în familii ceva mai înalt decât cele analizate anterior şi anume 11%
din totalul universului investigat înregistrează hepatita, necesitând în mediu şi o sumă mai mare
de bani pentru tratament – 526lei.
Itemul altele a înregistrat unele maladii de care mai frecvent suferă membrii familiei din
mediul rural, ajungând la 30% din numărul de cazuri în familie din universul investigat. Frecvenţa
cazurilor de boală în familie la itemul altele se conturează astfel: gripă – 6%, tratarea dinţilor – 4%,
sistemul nervos şi tensiune – a câte 3%, boli de stomac, boli cardiace, boli renale – fiecare în jurul
la 2%, diabet zaharat – 1%, în restul cazurilor menţionate împreună acest indice atinge 6%.
Cheltuielile cifrate la itemul altele sunt de 968 lei pentru o familie, afectată de aceste boli.
126
Realitatea conturată în rezultatul analizei datelor ne pune în faţa problemei că practic fiecare
familie se confruntă cu diferite cazuri de boală, iar suma de bani necesară pentru a acoperi aceste
cheltuieli creşte pe măsura frecvenţei numărului cazurilor de îmbolnăvire înregistrate în familie
şi a gradului de complexitate a acesteia.
Rezultatele altui studiu sociologic, de asemenea coordonat şi realizat de autorul prezentei
lucrări, în cadrul Proiectului European LLH (Condiţiile de trai, stilurile de viaţă şi sănătatea, 2002),
concomitent întreprins în ţările CSI, inclusiv şi în Moldova pe un eşantion naţional de 2000
persoane, reliefează şi mai profund acelaşi tablou trist şi specific întregului mediu social
moldovenesc. Astfel, doar puţin mai mult de jumătate din participanţii sondajului sau 54.4% şi-au
autoapreciat starea de sănătate ca fiind bună (13.7%) sau mai degrabă bună (40.7%), pe când 43.2%
şi-au apreciat-o cu calificativul mai degrabă proastă (28.7%) sau proastă (14.5%).
Este de menţionat că, potrivit rezultatelor cercetării, nici în alte ţări ex-sovietice starea
sănătăţii populaţiei nu este mai bună decât în Moldova.
Tabel nr.2 (III,2)
Cum aţi aprecia starea sănătăţii Dvs. la ora actuală? (%)
Armenia Belarus Georgia Kazahstan Kârgâstan Moldova Rusia Ucraina Total
Bună 24.7 15.6 47.0 23.8 34.3 13.7 16.7 13.7 22.7
Mai curând
32.8 41.5 19.7 49.1 47.5 40.7 44.5 35.2 39.4
bună
Mai curând
22.1 23.9 18.3 19.4 12.6 28.7 25.1 28.2 22.7
proastă
Proastă 18.9 14.7 9.8 5.9 4.7 14.5 11.1 21.2 12.6
Nu ştiu / nu
1.5 4.3 5.2 1.8 0.9 2.4 2.6 1.7 2.6
este răspuns
Eşantion 2000 2000 2005 2000 2000 2000 4000 2397 18402
Sursa: Proiectul european „Condiţiile de trai, stilurile de viaţă şi sănătatea”, Viena, IHS, 2003
După cum demonstrează datele acestui studiu starea sănătăţii populaţiei republicii este
cu mult mai proastă la femei (46.7%) decât la bărbaţi (38.9%), totodată acest indicator sporeşte
direct proporţional cu vârsta populaţiei. Astfel, dacă 22.3% din cei tineri (18-29 ani) îşi apreciază
starea sănătăţii ca proastă sau mai curând proastă, atunci acest indicator se cifrează la 29.4% la cei
cu vârsta cuprinsă între 30-44 ani şi 46.3% la persoanele de 45-59 ani, procentajul sporind şi mai
mult (69.9%) la populaţia cu vârsta de 60 ani şi mai mulţi.
Studiul în cauză reliefează încă o dată că starea sănătăţii populaţiei rurale este mai proastă
(44.7%) decât a locuitorilor oraşelor (41.4%). La rândul său cercetarea a scos la iveală şi altă
tendinţă: acest indicator diferă semnificativ şi de tipul (mărimea) oraşelor. Astfel, dacă 38.2% din
locuitorii mun. Chişinău au probleme cu sănătatea, atunci acest item ajunge la 40.4% la cei
cu domiciliul în fostele centre judeţene, urcându-se până la 45.5% (practic ca la sate) la locuitorii
celorlalte tipuri de oraşe (mici şi mijlocii) – fapt ce confirmă dependenţa nivelului de trai
al populaţiei de gradul de dezvoltare a localităţilor republicii.
127
O dovadă elocventă şi semnal alarmant în problema sănătăţii publice a ţării servesc şi alte
date ale acestei cercetări: circa o treime sau 32% din populaţia adultă a ţării are dificultăţi la mersul
unui km pe jos, 40% cu greu poate urca trei porţiuni de scară fără opriri, 41% cu greu adoarme,
61% simte dureri sau senzaţii neplăcute când merge cu viteză pe o suprafaţă netedă.
Potrivit acestei cercetări 56.1% din populaţia ţării noastre suferă de diferite patologii legate
de maladiile cardio-vasculare, urmate de bolile diferitor organe interne 49.3%, boli de nervi 48%,
pulmonare 20.3%, boli infecţioase 8.5%, formaţiuni maligne 0.8%. Ar fi dificil să nu cazi de acord
cu faptul că majoritatea bolilor de inimă, stomac, nervi sunt rezultatul schimbărilor din societate,
stării de stres şi nevoi ale populaţiei.
Totodată, studiul confirmă şi unele particularităţi ale neamului nostru: populaţia nu prea
are grijă de sănătatea ei şi se adresează doar în cazurile când bolile se acutizează. Astfel, fiind
întrebaţi dacă au vizitat medicul sau felcerul în decursul ultimelor 12 luni, doar 55.3% dintre
respondenţi au confirmat că au vizitat medicul, iar 5.3% - felcerul, pe când 39.4% nu au întreprins
nici o investigaţie medicală pe parcursul anului. Indicând cauza de ce nu au vizitat medicul
sau felcerul în perioada estimată, 69.5 la sută din eşantionul investigat au declarat că nu au fost
bolnavi, 21.4% - nu au avut bani ca să plătească pentru tratament, 20.2% - s-au tratat în condiţii
casnice, 10.7% - au procurat medicamente din farmacie care le-a ameliorat situaţia, iar 2.3% - nu
au încredere în calificarea medicului (felcerului).
După cum arată rezultatele cercetării date populaţia republicii în cazul durerilor de cap
obişnuieşte să se trateze de sine stătător, procurând medicamente din farmacie fără reţeta medicului
(46.0%) sau să utilizeze medicamente pregătite în condiţii casnice (27.9%). Când simt dureri
în piept, numai 24.1% merg la medic, 19.1% - se tratează singuri cu medicamente pregătite
în condiţii casnice, 14.2% - procură medicamente din farmacie fără reţeta medicului. În cazul tusei
puternice doar a cincia parte din eşantion merge la medic (20.9%), iar cea mai mare pate,
ca şi în cazurile precedente, 35.3% - se tratează singuri cu medicamente pregătite în condiţii
casnice, iar 20.4% - procură medicamente din farmacie fără reţeta medicului. Mai dispuşi
de a merge la medic sau a-l chema la domiciliu, populaţia investigată este în cazul când au febră
mai mult de trei zile (47.1%) şi au dureri în cavitatea abdominală (34.6%). În rest, procedează
ca şi în cazurile redate anterior: se tratează singuri cu medicamente pregătite în condiţii casnice sau
procură medicamente în farmacie fără reţeta medicului, tratându-se de sine stătător.
Din considerentul că maladiile cardiovasculare reprezintă ponderea esenţială
a îmbolnăvirilor şi deceselor în republică, în chestionar a fost plasată întrebarea „Ce influenţă, după
părerea Dvs., au următorii factori asupra stării sistemului cardiovascular?”, la care 62.8% din
populaţia investigată a indicat asupra faptului că o influenţă decisivă o are stilul de viaţă (fumatul,
alcoolul şi alimentaţia), 60.3% - trăirea unui stres permanent, 53.4% - condiţiile de trai, 32.4% -
ereditatea, iar 29.7% au menţionat schimbările care s-au produs în ţară în decursul ultimilor 10 ani.
128
Cercetările sociologice confirmă faptul că sănătatea publică este condiţionată în mare parte
şi de calitatea, şi eficacitatea serviciilor pe care le prestează instituţiile medicale, finanţate din
bugetul republicii. Astfel, calitatea serviciilor medicale este apreciată drept: medie de către 38% din
populaţia municipiului Ungheni (sondaj 2000), pe când cu calificativul proastă de 34%, iar foarte
proastă de 22% din populaţia intervievată. Cel mai critic apreciază calitatea serviciilor medicale
persoanele de 60 ani şi mai mult (34%) – anume cei care sunt sortiţi mai des să „bată la uşile”
medicilor. Totodată, în pofida tranziţiei la economia de piaţă, care a afectat şi ocrotirea sănătăţii,
potrivit rezultatelor cercetării nominalizate marea majoritate a respondenţilor (65%) consideră
că prestarea serviciilor medicale contra plată nu contribuie la îmbunătăţirea acestora.
În caz de îmbolnăvire aproximativ jumătate din respondenţii municipiului Ungheni (2000)
au indicat asupra faptului că deloc nu sunt în stare să procure medicamentele necesare, nu-şi pot
permite să beneficieze de serviciile fizioterapeutice, nu pot apela la serviciile oricărui medic care
le convine. Dintre persoanele chestionate 53% au indicat asupra faptului că parţial au acces
la serviciile medicale în caz de îmbolnăvire, iar 28% – deloc. Nu-şi pot permite deloc procurarea
medicamentelor necesare 45% din respondenţi. Cele mai dezavantajate categorii sociale în acest
sens, dovedindu-se a fi persoanele mai în vârstă de 50 ani, posesorii studiilor medii incomplete
şi mai mici, pensionarii, familiile cu starea materială proastă şi foarte proastă, cei care şi-au
autoapreciat starea de sănătate cu calificativul proastă şi foarte proastă. Accesul la utilizarea
serviciilor fizioterapeutice l-au declarat pe deplin doar 4% din respondenţi, 37% – parţial, 55% –
deloc. Categoriile cele mai dezavantajate în utilizarea serviciilor fizioterapeutice s-au dovedit a fi,
de asemeni, pensionarii (74%), şomerii (60%), persoanele cu stare de sănătate medie (46%), proastă
şi foarte proastă (76%). În caz de îmbolnăvire pot apela la serviciile oricărui medic pe deplin doar
12% din respondenţi, 42% – parţial, 42% – deloc.
Fiind inerentă stării prelungite de criză economică, deteriorarea constantă a stării sănătăţii
are cauze multiple, primordiale fiind scăderea standardului de viaţă în urma reducerii nivelului
veniturilor, insecurităţii sociale, stresului, extinderii maladiilor sociale şi a modului de viaţă viciat,
reducerea alocaţiilor publice şi cheltuielilor personale pentru sănătate.
Această realitate tristă este confirmată şi prin estimările făcute în Raportul Sărăcia
în Moldova, 2002: Rezultate Preliminare, Unitatea de Monitorizare a Sărăciei şi Politicii, potrivit
căruia populaţia autohtonă şi în special săracii sunt dezavantajaţi în accesul la serviciile medicale.
Există o diferenţă mare în numărul de vizite ale medicului în familiile extrem de sărace
în comparaţie cu celelalte familii. Diferenţa este mult mai semnificativă când este vorba de durata
spitalizării. Raportul numărului de zile de spitalizare a săracilor şi nesăracilor constituie în mediu
1:11. Aceste date vorbesc despre faptul că majoritatea din populaţia extrem de săracă practic nu are
acces la serviciile spitaliceşti [210].
129
O dovadă convingătoare că sănătatea populaţiei este într-o stare alarmantă este şi faptul,
că printre problemele prioritare cu care trebuie să se ocupe guvernul, în opinia respondenţilor, este
îmbunătăţirea sistemului de ocrotire a sănătăţii, această opţiune plasându-se pe locul patru (34.0%),
fiind anticipată de asemenea probleme cu mult mai presante cum ar fi stoparea creşterii preţurilor,
inflaţiei (59.3%), şomajul (44.9%), corupţia şi criminalitatea (44.4%).
Rezultatele cercetărilor sociologice, întreprinse în Republica Moldova atât de către noi cât
şi de alte instituţii de profil: IPP, Atitudine, CURS, IMAS, CIVIS ş.a în diferiţi ani ai tranziţiei îşi
găsesc reflectare în statistica de stat, confirmându-se validitatea diagnozelor sociologice naţionale.
Statistica oficială prin variaţia indicatorului longevitatea potenţială indică asupra
schimbărilor în nivelul sănătăţii populaţiei. Tendinţele desemnate în mişcarea naturală a populaţiei
s-au manifestat adecvat şi asupra speranţei de viaţă la naştere. Astfel, speranţa de viaţă la naştere
în Republica Moldova a scăzut substanţial în anii tranziţiei şi este una din cele mai scăzute
în Europa, cu circa 10 ani mai mică decât în ţările dezvoltate şi având o evoluţie fluctuantă
în perioada estimată.
Acest indicator înregistrează diferenţe însemnate între femei şi bărbaţi, între rural şi urban.
Astfel, dacă în anul 1995 acest indicator a diminuat cu 2,7 ani comparativ cu anul 1990, atunci
începând cu 1996 el creşte potenţial şi în anul 1999 a fost de 67,4 în ansamblu pe republică, inclusiv
63,7 ani la bărbaţi şi 71,0 ani la femei. Decalajul printre indicii speranţei de viaţă feminine
şi masculine se datorează mortalităţii premature a bărbaţilor. În anii următori 2000 şi 2001 durata
medie de speranţă a vieţii la naştere înregistrează o anumită creştere. În 2001: 68,2 media
pe republică, la bărbaţi – 64,5 ani, iar la femei – 71,7 ani. Astfel, durata medie de speranţă a vieţii
la naştere a femeilor este mai mare decât la bărbaţi cu 7,2 ani.
Un indicator esenţial în evoluţia stării de sănătate a populaţiei Republicii Moldova
în perioada tranzitivă îl reprezintă sănătatea la copii şi tendinţele acestora, cărora le sunt specifice
rate înalte ale morbidităţii, creşterea invalidităţii, rate înalte ale mortalităţii infantile şi perinatale,
rate ridicate ale mortalităţii sub 5 ani. În sens evolutiv, nivelul mortalităţii infantile în ultimii ani
a înregistrat o tendinţă lentă de scădere.
O explicaţie posibilă al acestui fenomen ar fi realizarea în Republica Moldova a mai multor
programe naţionale: de perinatologie, de genetică, de alimentaţie, de combatere a bolilor respiratorii
şi diareice acute, componente care reprezintă măsuri importante de scădere a deceselor sub 1 an.
Pe de altă parte, micşorarea numărului de spitalizări din diferite motive (lipsa de medicamente,
imposibilitatea de a crea condiţii satisfăcătoare în staţionare, refuzul părinţilor etc.) a dus
la scăderea infecţiilor nozocomiale şi reducerea complicaţiilor cauzate de infecţiile intraspitaliceşti
şi polipragmazia pe larg răspândită în instituţiile medicale.
131
Anii Total
Mediul Până în perioada indicată ratele
Urban Rural
1990 19.0 16.96 20.64 ridicate ale mortalităţii infantile erau
1991 19.8 17.1 21.9 influenţate într-o măsură mai mare de cele
1992 18.4 16.0 20.3
1993 21.5 19.5 22.9 din mediul rural datorită condiţiilor mai puţin
1994 22.6 20.9 23.7 favorabile de viaţă, a nivelului mai scăzut de
1995 21.2 19.5 22.3
1996 20.2 18.7 21.1 cultură generală şi sanitară, accesibilităţii mai
1997 19.9 16.8 19.9
mici la serviciile medico-sanitare.
1998 17.5 20.5 16.0
1999 18.2 20.7 16.9 Urmărind evoluţia mortalităţi
2000 18.3 19.3 17.8
2001 16.3 16.9 16.0 infantile în Moldova în perioada anilor 1990-
2002 14.7 15.1 14.4 1997, se poate constata că mortalitatea din
Sursa: Centrul Ştiinţifico - Practic Sănătate Publică mediul rural se menţinea peste media pe ţară,
şi Management Sanitar, 2003
iar cea din urban – sub media pe ţară.
Lucrurile însă s-au schimbat în a.1998-2002, fapt care deocamdată nu poate fi explicat decât prin
înregistrarea şi raportarea deficitară a naşterilor şi deceselor în special a celor din localităţile rurale.
Potrivit datelor Ministerului Sănătăţii cauzele principale de deces infantil în anul 2002
au fost anomaliile congenitale – 45,7‰, urmate de afecţiunile ce apar în perioada perinatală –
42,9‰, boli ale aparatului respirator – 27,8‰. La acelaşi nivel în 2002 (15,03%) comparativ
cu anul 2001 (15,80‰) sunt decesele din cauza accidentelor, intoxicaţiilor şi traumelor. Celelalte
cauze de deces în 2002 s-au menţinut practic la nivelul anului 2001: boli infecţioase şi parazitare
7,5‰ contra 6,8‰, boli ale sistemului nervos şi organelor de simţ 1,7‰ contra 1,1‰ şi boli ale
aparatului digestiv 1,1‰ contra 0,5‰.
O problemă importantă rămâne nivelul înalt al patologiei alimentare dependente la copii.
Astfel, nivelul anemiilor în a. 1999 a fost de 192,4, iar cel al malnutriţiei 80,1 la 1000 copii, în 2002
acest indice înregistrează o scădere până la 72,5. Nivele ridicate ale patologiei alimentare
dependente au fost evidenţiate şi în cadrul Studiului Naţional de Nutriţie (1997). Rezultatele
studiului au demonstrat că 28% de copii 0-5 ani şi 47% de copii 6-12 ani suferă de anemie.
Se consideră, că cauza principală a acestor anemii este reprezentată de carenţa de fier. La 20%
de copii mai mici de 24 luni au fost găsite semne clinice şi radiologice de rahitism [216].
132
O creştere continuă a înregistrat invaliditatea la copii, care în 2002 a atins valoarea de 16,3
la 1000 copii. Cauzele principale ale invalidităţii au fost: afecţiuni patologia neurologică (locul 1),
afecţiuni psihice (locul 2) şi traumele, accidentele şi otrăvirile (locul 3).
Desenul nr.4 (III,2)
Invaliditatea copiilor
17 16,3
15,6
16
14,9
14,5
15
14,0
14
12,6
13 12,2 12,4
13,3 13,5
12,7 12,9
12
11,8 12,2
11
11,1
10 10,5
9
1995 1996 1997 1998 1999 2001 2001 2002
Pe lângă cauzele directe ale deceselor infantile şi perinatale trebuie menţionaţi şi factorii
favorizanţi ai deceselor ce ţin de copil, de mamă, de familie, de comunitate, de servicii de sănătate.
Printre factorii favorizanţi ai decesului din partea copilului se află răspândirea înaltă a patologiilor
de fon, cum ar fi rahitismul, anemiile, hipotrofiile - stări condiţionate în mare măsură de alimentarea
neraţională a copilului.
Prezenţa la gravide a patologiei cronice, un interval intergenezic mai mic de 2 ani, condiţii
nesatisfăcătoare de muncă, alimentarea neraţională a gravidelor reprezintă doar câţiva factori din
partea mamei ce favorizează în mod indirect decesul copilului. Totodată, se cere a fi menţionat
şi nivelul scăzut de cultură sanitară a părinţilor, care duce la îngrijirea inadecvată a copilului sănătos
şi a celui bolnav, nerecunoaşterea semnelor de pericol ale bolii şi, prin urmare, apelare tardivă
la medic. Există şi o serie de factori din partea sistemului sanitar, cum ar fi accesul redus şi calitatea
scăzută a serviciilor de sănătate. Creşterea numărului de naşteri la domiciliu şi ponderea înaltă
a deceselor infantile la domiciliu pot fi explicate prin scăderea accesului populaţiei la servicii de sănătate.
Toţi factorii menţionaţi pornesc de la prioritatea redusă a problemelor sociale, inclusiv
a problemelor de sănătate, şi prin urmare subfinanţarea cronică a sectorului de sănătate. Reducerea
alocărilor pentru sănătate combinată cu utilizarea neraţională a puţinelor resurse disponibile au dus
la criza acută de medicamente, uzarea echipamentului medical, deteriorarea infrastructurii, lipsa
de motivare a personalului medical şi, în consecinţă, performanţe scăzute şi incapacitatea sistemului
sanitar de a răspunde în mod adecvat nevoilor de sănătate a copiilor.
133
Examinarea indicelui mortalităţii după principalele cauze de deces relevă că una dintre cele
mai alarmante manifestări le atestă bolile aparatului circulator. Dinamica indicelui mortalităţii
premature din cauza afecţiunilor aparatului circulator în Moldova, în general, este la fel ca în Rusia
şi Ucraina. Este de remarcat faptul, că scăderea acestui indice în 1986-1987 a fost mai accentuat,
decât în mediu în CSI. În continuare el a rămas mai jos decât media pe CSI, în pofida creşterii lui
substanţiale în 1993-1994. Este important faptul că în 1992 în Moldova a avut loc o scădere
a acestui indicator. Indicele mortalităţii premature (0-64 ani) din cauza afecţiunilor aparatului
circulator în Republica Moldova s-a majorat: în 2000 – 148,4 contra 1999 – 146,1. În anul 2002
134
mortalitatea în urma bolilor aparatului circulator pentru ambele sexe a populaţiei apte de muncă
a înregistrat 120,1 la 100 mii locuitori. Acest indice variind în funcţie de sex: bărbaţii în vârstă
16-59 ani – 177,2, iar la femei în vârstă 16-54 ani – 62,6.
Tumorile maligne ocupa al doilea loc în structura mortalităţii premature, înregistrând
în ultimii ani o dinamică în creştere: 2000 – 81.7, 2001 – 86.7, 2002 – 90.1 la 100 mii locuitori.
Dinamica mortalităţii premature din cauza tumorilor maligne a populaţiei Moldovei este
similară cu cea din majoritatea ţărilor CSI din regiunea europeană a fostei URSS. Creşterea
mortalităţii la acest indicator din anii 80 a continuat până în anul 1993. La sfârşitul anilor 90
s-a înregistrat o oarecare scădere a acestui indicator. Totodată, mortalitatea din cauza tumorilor
maligne în Moldova practic este egală cu valoarea medie pentru CSI şi este semnificativ mai înalt
decât cel înregistrat în ţările din Comunitatea Europeană.
Mortalitatea din cauza tumorilor maligne a crescut din motivul creşterii procentului
depistării bolnavilor în stare întârziată. Cauza îmbolnăvirilor de cancer în Republica Moldova este
legată, de asemenea, de existenţa în pământ, aer, apă a factorilor de risc chimici, fizici şi biologici
şi desigur din cauza ţigărilor necalitative, fonului radioactiv ridicat, abuzului de băuturi spirtoase
contrafăcute, alimentării neraţionale şi nivelului înalt de stresuri la populaţie.
Dinamica mortalităţii populaţiei din cauze externe, traume şi otrăviri în Moldova a tins spre
micşorare în perioada 1999 – 95.5; 2000 – 92.3, iar în următorii doi ani înregistrează o anumită
creştere: 2001 – 98.3; 2002 – 98.4.
Mortalitatea din cauza bolilor infecţioase şi parazitare în Moldova pe parcursul unei
perioade lungi de timp rămâne a fi una din cele mai joase în comparaţie cu ţările din CSI. În 2002
în Moldova mortalitatea în urma bolilor infecţioase şi parazitare a înregistrat o scădere până la 18.7
în comparaţie cu 2000 când acesta indica 20.2, din cauza majorării indicelui mortalităţii în urma
tuberculozei aparatului respirator (2000 – 16.1, 2002 – 15.0).
O problemă alarmantă pentru republică, care şi serveşte un indicator principal al stării
sănătăţii populaţiei, posibilităţile ei de tratare şi situaţiei ocrotirii sănătăţii din ţară este locul
decesului celor bolnavi.
Desenul nr.5 (III,2)
Locul deceselor (%) În ultimii ani în republică se constată
micşorarea numărului decedaţilor în
100
81.0 80.1 staţionar şi creşterea ponderii deceselor la
74.0
1994
80
1998 domiciliu. În anul 1999 din numărul total
60 2002
de decedaţi 81.1% au decedat la domiciliu
40
21.0
14.0 14.8 (1998 – 77.8%), în staţionar 14.2% (1998 –
20
5.0 5.0 5.1
16.9%), în alt loc 4.8% (1998 – 5.3%). În
0
La dom iciliu În staţionar Alt loc
anul 2002 au decedat în staţionar 14.8%,
menţinându-se aceeaşi pondere înaltă
Sursa: Ministerul Sănătăţii Republicii Moldova
135
a deceselor la domiciliu (80.1%), în rest 5.1% - în alt loc. În toate fostele judeţe ale republicii
indicele decedaţilor la domiciliu este mai înalt decât media pe republică, excepţie făcând doar mun.
Chişinău – 62.6%. Cazurile de deces la domiciliu confirmă încă o dată inaccesibilitatea populaţiei
republicii la serviciile medicale, nivelul de trai şi standardul de viaţă extrem de scăzut, în deosebi,
în spaţiul rural.
Ierarhia cauzelor de deces la domiciliu în ultimii ani practic a rămas fără schimbări
esenţiale. În anul 2002 pe primul loc se situează bolile aparatului circulator 62.6% (1999 – 61.1%,
1998 – 59.4%), locul doi tumorile 12,6% (1999 – 12.0% , 1998 – 12.9%), locul trei bolile aparatului
digestiv 8.8% (1999 – 8.2%, 1998 – 7.8%). În fostele judeţe Edineţ (68.1%) şi Soroca (67.7%)
mortalitatea la domiciliu, cauzată de bolile aparatului circulator, a înregistrat cea mai înaltă incidenţă.
Mortalitatea specifică după cauzele de deces diferă considerabil la bărbaţi şi femei.
„Supramortalitatea masculină” s-a înregistrat în cazul accidentelor, traumelor şi otrăvirilor,
tumorilor maligne, bolilor aparatului digestiv, bolilor aparatului respirator. „Supramortalitatea
feminină” s-a înregistrat în cazul bolilor aparatului circulator, cirozelor ficatului.
Din cauza subalimentaţiei şi a consumului de alimente cu conţinut mic de proteine şi
vitamine, a stresului, supraoboselei, pe parcursul ultimilor ani, tot mai mulţi oameni se îmbolnăvesc
de tuberculoză, situaţia epidemiologică a tuberculozei în ultimii ani agravându-se considerabil.
Analiza acestui indicator constată că de la începutul anilor 1990 rata îmbolnăvirilor
de tuberculoză a fost în continuă creştere. Dacă la 100.000 de locuitori în 1990 erau înregistrate
39,6 cazuri, în 1999 au fost deja 61,8 cazuri, iar în 2002 acest indice a evoluat până la 101,3.
Potrivit estimărilor specialiştilor din cadrul Ministerului Sănătăţii şi a datelor statistice
prezentate în Raportul Sănătatea Publică în Moldova, 2002 situaţia epidemiologică privind
tuberculoza în Republica Moldova rămâne tensionată. În anul 2002 în republică s-au înregistrat
3028 cazuri noi de tuberculoză (2001 – 3418 cazuri), dintre care 2672 cazuri printre populaţia civilă
(2001 – 2919) şi 356 cazuri în instituţiile penitenciare şi alte departamente (2001 – 499). Incidenţa
tuberculozei pentru populaţia civilă a constituit în anul 2002 – 73,8 la 100 mii locuitori (2001 –
69,4), iar împreună cu instituţiile penitenciare – 83,6 la 100 mii locuitori. De rând cu acestea, s-au
înregistrat şi 641 cazuri de recidive (2001 – 366). Incidenţa globală (cazuri noi şi recidive)
a constituit – 101,3 la 100 mii locuitori (2001 – 93,2) [197].
La finele anului 2002 în republică se aflau în evidenţă – 4700 bolnavi cu tuberculoză (2001-
5377), dintre care 3932 bolnavi printre populaţia civilă (2001 – 4223) şi 768 bolnavi în instituţiile
penitenciare şi alte departamente. Prevalenţă prin tuberculoză a constituit 129,7 la 100 mii locuitori
(2001 – 148,1), inclusiv 108,5 la 100 mii printre populaţia civilă. Numărul bolnavilor eliminatori
de bacili la sfârşitul anului 2002 a fost de 2194 persoane cu o prevalenţă de 60,6 la 100 mii locuitori.
136
Pe parcursul anului 2002 au decedat 578 bolnavi cu tuberculoză, ceea ce indică o mortalitate
de 16,0 la 100 mii locuitori (2001 - 16,1). Acest lucru confirmă faptul menţinerii în Republica
Moldova a unei situaţii nefavorabile referitoare la tuberculoză.
Analiza indicatorilor principali privind sănătatea mintală demonstrează că rata incidenţei
a scăzut de la 389,7 la 100 mii populaţie în 1998 la 282,0o/oooo în 1999, iar din 2001 înregistrează
o creştere până la 316,3. În 2002 acest indice ajunge până la 360,2, raportat la toate categoriile
de vârstă alcătuieşte: la adulţi - 304,7, adolescenţi – 595,4 copii – 494,8 la 100 mii populaţie.
Cu regret, un adevăr trist al republicii este faptul că drept consecinţă a transformărilor din ţară
pe parcursul ultimilor ani se observă sporirea anuală a numărului de invalizi în urma bolilor psihice.
Invaliditatea primară în ultimii ani are un caracter ondulatoriu de la 41 în 1995 la 27 în 1999
la 10 mii locuitori cu majorarea acestora până la 31 în 2002.
În structura invalidităţii primare a populaţiei angajate în câmpul muncii în anul 2002
pe primul loc se află bolile cardiovasculare (20.5%), după ele urmează tumorile maligne (13.4%),
dereglări mintale şi de comportament (11.6%), bolile sistemului nervos (11.2%). Invaliditatea
persoanelor în perioada cu cea mai mare capacitate de muncă are un impact destul de nefavorabil
atât asupra economiei naţionale prin lipsa lor din câmpul de muncă, cât şi asupra fondului social.
Datorită eforturilor întreprinse în ameliorarea calităţii expertizei medicale a vitalităţii
şi înlăturării cazurilor neîntemeiate de atribuire a gradelor de invaliditate s-a înregistrat o micşorare
vădită a incidenţei invalidităţii. În anul 2002 incidenţa invalidităţii a constituit 479,1 cazuri la
100 mii cetăţeni în vârsta aptă de muncă faţa de 587,9 cazuri în a.2001. Cele mai semnificative
micşorări s-au înregistrat pentru gradul I şi gradul II de invaliditate, care au constituit respectiv
în a.2002 – 61,9 cazuri la 100 mii (2001 – 77,4) şi 288,0 cazuri la 100 mii (2001 – 425,0).
Majorarea invalidităţii de gradul III de la 85,5 cazuri în a.2001 la 129,5 cazuri în 2002 se datorează
în mare măsura activităţilor organizatorice de reexaminare şi apreciere corectă a gradului
de incapacitate permanentă a muncii.
Analiza stării de sănătate în perioada tranziţiei este agravată şi de situaţia epidemiologică
a maladiilor sexual-transmisibile şi infecţia HIV/SIDA. În decursul anilor de tranziţie a sporit
esenţial numărul persoanelor contaminate cu HIV/SIDA. Dacă în 1987 - 1996 au fost înregistrate
doar 67 persoane contaminate, atunci în 1997-1998 - de 12 ori mai multe cazuri, ajungându-se
în anul 1998 la cifra de 879 persoane depistate. Statisticile arată că după ritmul de declanşare
a epidemiei (HIV/SIDA) Republica Moldova ocupă primul loc în CSI şi chiar în Europa. Dacă
în 1987 – 1995, în republică se înregistrau 1 – 2 cazuri de infectare cu HIV, în 1996 au fost
depistate 55 de persoane, iar în 1997 – 407. Această situaţie este determinată în mare măsură şi de
tendinţele nefavorabile înregistrate la nivel mondial. Astfel, în 1997 în lume au fost înregistrate
circa 1,8 mln. adulţi bolnavi de SIDA, inclusiv 590 mii copii de vârstă sub 15 ani, infectaţi
de virusul HIV [196].
137
Potrivit Raportului Sănătatea Publică în Moldova (2002), începând cu anul 1987 şi până
la 1 ianuarie 2003 au fost înregistrate 1688 persoane infectate cu HIV, dintre care 1639 cetăţeni
ai Republicii Moldova. Din numărul total de infectaţi au prezentat clinică SIDA 57 persoane, dintre
care au decedat 36 persoane, inclusiv 11 în anul 2002. Numărul celor infectaţi cu HIV/SIDA în anul
2002 constituie 166 persoane (2001 – 210), inclusiv cetăţeni ai Republicii Moldova – 159 persoane.
A crescut ponderea persoanelor infectate cu HIV/SIDA pe cale sexuală de la 20.2 % în 2001 până
la 29.7% în 2002 [197].
Conform ultimelor date la 1.07.2003 în Republica Moldova (inclusiv raioanele de Est) erau
înregistrate 1794 persoane infectate cu HIV dintre care 1743 sunt cetăţeni ai RM. Au manifestat
clinica maladiei SIDA 80 de persoane, din ele 54 au decedat. Din 2002 se observă o scădere
a cazurilor infectării in rândurile UDI şi o sporire a răspândirii pe cale sexuala (31.1%) cu creşterea
numărului femeilor infectate.
Potrivit datelor Programului Global ONU SIDA, maturii şi copiii care supravieţuiesc
cu HIV/SIDA pe glob ating cifra de 46 milioane. In 2001 numărul celor noi infectaţi a atins cifra
circa de 5 milioane. De când a fost depistată această maladie si până în prezent au decedat de SIDA
21,8 milioane, inclusiv 3 milioane în 2001. Mai mult de 14 milioane de copii au devenit orfani din
cauza decesului a unui sau a ambilor părinţi. Către 2010 acest număr poate atinge la 40 milioane.
Din cauza unei epidemii mai târzii decât în ţările occidentale, numărul bolnavilor de SIDA relativ
este mai mic în ţările fostei URSS.
Infecţiile şi bolile cu transmitere sexuală prezintă de asemenea o problemă pentru Republica
Moldova. În anul 2002 au fost înregistrate 3433 cazuri noi de sifilis (2001 – 3680), cu o incidenţă
de 94,8 la 100 mii locuitori (2001 – 101,3). Ponderea formelor contagioase de sifilis din numărul
total de cazuri noi a constituit –48.8% în anul 2002 faţă de 45.9% în 2001. Cea mai înaltă incidenţă
prin sifilis s-a înregistrat în mun. Chişinău (127,0 la 100 mii), jud. Taraclia (122,4 la 100 mii),
jud. Chişinău (103,0 la 100 mii) şi UTA “Găgăuzia” (93,0 la 100 mii).
Incidenţă prin gonoree în anul 2002 a avut aproximativ aceiaşi intensitate de manifestare
(40,7 la 100 mii locuitori) ca şi în anul 2001 (41,5 la 100 mii locuitori). Cele mai înalte nivele ale
incidenţei gonoreei au fost înregistrate în UTA “Găgăuzia” (105,0 la 100 mii), jud. Ungheni (66,4 la
100 mii) şi mun. Chişinău (54,7 la 100 mii).
Epidemia HIV/SIDA şi a bolilor sexual-transmisibile este determinată atât de creşterea
numărului persoanelor consumatoare de droguri intravenos (care la 01.01.2002 alcătuiau 83.3% din
numărul total de cazuri înregistrate, de regulă, bărbaţi), contaminarea lor cu virusul HIV, creşterea
morbidităţii prin sifilis, prostituţie, sex comercial, migraţie sporită, dar şi de nivelul scăzut de viaţă,
scăderea valorilor morale şi a demnităţii de familie.
138
Documentele oficiale, evaluările naţionale confirmă faptul că pentru realizarea doar parţială
a problemelor ce ţin de starea sănătăţii publice în Republica Moldova este nevoie de un suport
financiar masiv. Alocaţiile bugetare sunt la limita minimă de susţinere a sistemului sănătăţii
publice. Alocaţiile financiare bugetare nu au un caracter stabil concret, cu destinaţii prioritare,
în ramurile cu situaţii critice ale sănătăţii publice şi în direcţiile ce au început procesul de reformă.
Ele poartă un caracter rezidual, neînsemnat, dispersat, ceea ce a dus la starea de lucru de astăzi
în sistemul sănătăţii publice, la inaccesibilitatea populaţiei la consumul serviciilor medicale [26].
Acest fapt a şi determinat implementarea asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală,
constituindu-se actualmente drept o politică prioritară a statului în domeniul protecţiei sănătăţii
publice, implementarea căreia deja a demarat la începutul anului 2004.
Concluzii:
Starea sănătăţii populaţiei este un indice integrat al dezvoltării sociale a ţării, o reflectare
a bunăstării social-economice şi morale, un factor decisiv de influenţă asupra potenţialului
economic, cultural şi forţei de muncă a societăţii. Menţinerea şi întărirea sănătăţii este o sarcină
socială primordială a statului, ce poate fi soluţionată numai prin eforturile comune ale organizaţiilor
de stat şi publice, organelor şi instituţiilor medicale, prin colaborarea reciprocă, sporirea
responsabilităţii fiecărei părţi şi cointeresarea reală a fiecărui cetăţean în păstrarea propriei sănătăţi
şi a sănătăţii publice [26, p. 16].
Transformările şi reformele din republică în diferite domenii, eşecurile lor au influienţat
foarte negativ starea sănătăţii populaţiei republicii, indicatorii căreia au cunoscut o diminuare
dramatică pe parcursul ultimilor zece ani. Situaţia se agravează şi mai mult din cauza nivelului
foarte scăzut de trai, sărăciei masive a populaţiei, imposibilităţilor ei de a se trata şi preveni diferite
boli şi maladii.
Sănătatea publică, mortalitatea sporită din ultimii ani, unele boli şi maladii răspândite
în ţară, sistemul ineficient al ocrotirii sănătăţii sunt semnale alarmante pentru dezvoltarea ulterioară
a ţării – lucruri ce nu trebuie desconsiderate.
În republică a scăzut numărul de spitale, policlinici şi puncte medicale, s-a atestat o scădere
alarmantă a numărului de medici, ajungând la 31,3 la 10 mii de locuitori, iar în fostele judeţe
Lăpuşna, Chişinău, Cahul atingând cote grave de 15,4; 15,9 şi respectiv 17,0. Situaţia cu cadrele
medicale medii este şi mai alarmantă, ajungând la cota de 70,5 la 10 mii de locuitori, fapt ce pune
sub semnul întrebării posibilitatea acordării asistenţei medicale calitative populaţiei Republicii
Moldova, în general, şi din regiunile menţionate, în particular [26, p. 16].
139
CAPITOLUL IV.
CALITATEA VIEŢII ÎN PERIOADA
DE TRANZIŢIE: TENDINŢE ŞI FACTORI DE INFLUENŢĂ
Pentru a suporta mai uşor efectele procesului de tranziţie populaţia apelează la diverse
activităţi individuale, drept o sursă de completare a bugetului familiei, din care însă obţin sume
relativ mai mici comparativ cu celelalte activităţi. Pe total gospodării, ponderea veniturilor din
activitatea individuală este de 2.6%, fiind descendentă fată de anul anterior
143
O trăsătură caracteristică a veniturilor populaţiei din ţară este prezenţa veniturilor în natură,
ce reprezintă contravaloarea consumului din resurse proprii. Astfel, pe total populaţie veniturile
în natură constituie 32.4%, iar restul 67.6% reprezintă veniturile băneşti generate preponderent
de activitatea salarizată şi prestaţiile sociale. În general, ponderea veniturilor în natură a manifestat
tendinţe de micşorare şi depinde de caracteristicile socio-demografice ale gospodăriilor şi mediul
de reşedinţă al acestora.
Nivelul mediu pe ansamblu al veniturilor (321,6 lei) a fost depăşit de gospodăriile
de întreprinzători (407,2 lei) şi lucrători ai sectorului non-agricol (410,7 lei), celelalte categorii
de gospodării realizând venituri inferioare. Cei mai vulnerabili din punct de vedere al veniturilor
realizate sînt angajaţii sectorului agrar şi fermierii individuali, al căror venit disponibil este mai mic
decât cel pe republică respectiv cu 28.1% şi 26.1%.
Pentru angajaţii sectorului agrar, genul activităţii nu corespunde cu principala sursă de venit,
preponderente fiind veniturile din activităţi agricole auxiliare. Astfel, pentru aceste categorii
de populaţie activitatea agricolă auxiliară a devenit principala sursă de venit. Doar 9.8% din
activitatea agricolă individuală practicată de aceste gospodării reprezintă veniturile băneşti
(comercializarea produselor agroalimentare), restul fiind produsele agroalimentare folosite pentru
necesităţile de consum ale gospodăriei [6]
Potrivit Departamentului Statistică şi Sociologie în perioada anilor 2000-2002 veniturile
populaţiei mai bine asigurate au depăşit veniturile populaţiei mai puţin asigurate de 10,4 ori. În
cazul populaţiei urbane veniturile populaţiei favorizate au depăşit veniturile păturilor defavorizate
de 11,2 ori, iar pentru populaţia rurală acest indicator constituie 9,8 ori. Prin urmare, stratificarea
socială a populaţiei rămâne a fi destul de impunătoare, fiind imposibilă constatarea faptului
atenuării diferenţelor dintre nivelul de bunăstare a diferitor segmente sociale de populaţie. Totodată,
procesul de polarizare a populaţiei urbane este mai pronunţat decât în cazul populaţiei rurale.
În medie pe total ţară în 2002 circa 12% din populaţie a dispus lunar de un venit mai mic
decât salariul minim pe economie (100,0 lei). Totodată, în mediul urban acest indicator a constituit
9.5%, iar în mediul rural - 13.1% [6]. Fapt care elocvent demonstrează derularea procesului
continuu al polarizării şi stratificării după nivelul de trai.
Evoluţia standardului de viaţă al populaţiei poate fi lesne urmărită după indicatorul
cheltuielile de consum. În ansamblu, cheltuielile medii de consum pentru o persoană în anul 2002
au constituit 325,8 lei, ceea ce reprezintă o majorare în mărime de 30.9% faţă de anul 2001.
În termeni reali, însă, un membru al gospodăriei a cheltuit doar cu 24.5% mai mult comparativ
cu perioada respectivă a anului precedent.
144
În linii mari, potrivit statisticii de stat cât şi studiilor şi evaluărilor sociale, atât salariile
şi veniturile actuale mizere ale populaţiei sunt cheltuite în majoritatea gospodăriilor doar pentru
hrană şi întreţinerea locuinţei, restul (dacă mai rămân)– pentru cele mai stringente acoperiri
de supravieţuire.
145
se reflectă clar şi elocvent prin metoda subiectivă de evaluare a acestui important indicator –
cercetarea sociologică, fapt demonstrat atât de studiile noastre din cadrul monitoring-ului sociologic
anual „Barometrul societăţii” şi altor investigaţii, cât şi de alte cercetări sociale întreprinse
SISI „Opinia” pe parcursul întregii perioade de tranziţie, deja în 1992 (la debutul reformelor) mai
mult de jumătate din participanţii studiului sau 55% erau de părerea că nivelul de trai al majorităţii
populaţiei s-a înrăutăţit, 35% considerau că acest indicator s-a divizat la oameni în proporţii egale
(cât în bine, atât şi în rău) şi doar 2% susţineau că nivelul de trai la cea mai mare parte din populaţie
s-a îmbunătăţit.
Tot în cadrul aceleaşi investigaţii nu mai puţin pesimiste sau dovedit a fi prognozele pentru
anul viitor (1993) – 57% din cei chestionaţi prognozau înrăutăţirea nivelului de trai al majorităţii
că în anul care va urma viaţa oamenilor va deveni mai bună. Testând aşteptările gospodăriilor
(familiilor) privind schimbările nivelului de trai în anul care urmează situaţia s-a dovedit a fi şi mai
pesimistă: 44% din participanţii sondajului prognozau diminuarea nivelului de trai al propriei
familii, la acestea adăugându-se încă 25% din subiecţi pentru care – perspectivele nu sunt clare;
23% – nu prevedeau schimbări deosebite şi doar circa 7% erau optimişti în acest plan, prognozând
În fond, toţi anii tranziţiei în percepţia opiniei publice prezintă o perioadă destul de grea
în care populaţia ţării a cunoscut o scădere considerabilă a nivelului său de trai şi lipsa oricăror mari
speranţe în schimbarea esenţială a acestui item principal din viaţa fiecărui om. Astfel, studiile
noastre în repetare arată că în anii 1991 – 2000 cota familiilor în care evoluţia stării materiale
a cunoscut schimbări anuale în bine oscilează doar de la 4% la debutul tranziţiei până la 14%
în ultimii ani, pe când a gospodăriilor care nu au prosperat material (fără schimbări sau situaţia
% 76.6 72.9
80 59.3 58.4 54.9
70 49.3
60
50 36.6
29.4 30.2 32.3
40
20.4
20.0
30
12.8 14.1
20 11.3 11.4
6.7
3.4
10
0
1992 1994 1996 1998 2000 2002
că aceasta este cu mult mai proastă acum (48.4% - mult mai proastă, 24.1 % - ceva mai proastă)
decât cea de până la independenţa ţării (de până la tranziţie), alt segment nesemnificativ
de respondenţi (14%) au afirmat că starea actuală a propriei familii este la fel ca înainte şi doar 11%
au declarat că starea materială a propriei familii este într-o oarecare măsură mai bună actualmente
comparativ cu cea de până la debutul tranziţiei.
Transformările din anii de reforme, deteriorarea stării materiale au produs mari schimbări în
statusul social al populaţiei (locul pe care îl ocupă omul în societate), aceste variabile cunoscând
foarte mari diminuări – fapt ce confirmă o dată în plus situaţia precară din ţară şi nivelul foarte
scăzut de trai al populaţiei.
Desenul nr.2 (IV,1)
Evoluţia statutului social (locului în societate) al populaţiei*
24
23 Va l o a re a m e di e
22
5.9
21 4.5
3.6
20
19
18
17
Cu cinci În Peste
16 ani în prezent cinci ani
15 urmă
14
13
12
11
10
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10
Statutul social cu cinci ani în urmă S tatutul social în prezent S tatutul social peste cinci ani
*Aprecierea statutului social al populaţiei a fost stabilită după scala din 10 puncte, unde valoarea1
reprezintă cel mai jos statut social, iar valoarea 10 cel mai înalt statut social (cu excepţia nş / nr)
Sursa: SISI „Opinia”, Situaţia din Moldova, 2000
delicatese nu-şi pot permite (47% – 1996, 44% – 1998 şi 41% - 2000); se alimentează destul
de bine, îşi pot permite tot ce doresc (a câte 3% în anii nominalizaţi). Datele demonstrează că 39%
din familiile de la oraşe şi 48% din sate se alimentează prost, procurând produse din cele mai
ieftine, iar 11% şi respectiv 6% în genere nu mănâncă pe săturate.
Desenul nr.3 (IV,1)
Alimentaţia populaţiei republicii, 1996-2000
46.8%
50
44.0% 44.4% 45.1%
41.1% 41.2%
40
30
20
10.8%
9.1% 8.2%
10
2.9% 3.4% 3.0%
0
Se alimentează destul Se alimentează bine, Se alimentează prost, Se alimentează
de bine, îşi permite dar delicatese se străduie să procure foarte prost, nu mănâncă
tot ce doreşte nu-şi poate permite produse dintre cele mai ieftine pe săturate
decembrie, 1996 februarie, 1998 aprilie, 2000
60
52.3% Se îmbracă destul de bine, îşi
47.3% permite tot ce doreşte
50
42.8%
Se îmbracă bine, dar haine la modă
40 35.6%
nu-şi poate permite să procure
30.2% 28.4%
30
Se îmbracă prost, procură de obicei
19.7% haine dintre cele mai ieftine
17.7%
20
12.6%
Şi, dacă să evaluăm această problemă mai târziu, luând în consideraţie studiul din mun. Ungheni
(2000), atunci acest item la nivel local cunoaşte şi o mai mare diminuare.
Mai mult de 2/3 sau 68% din familiile municipiului Ungheni se confruntă cu mari greutăţi privind
asigurarea membrilor familiei cu îmbrăcăminte. Astfel, potrivit sondajului, 31% din persoanele chestionate
au declarat că familiile lor se îmbracă prost, procură, de obicei, haine dintre cele mai ieftine, iar 36%
au afirmat că se îmbracă foarte prost, fiind nevoiţi să poarte hainele timp îndelungat, reparându-le
şi refăcându-le în permanenţă. Circa 1/3 sau 30% din subiecţii sondajului susţin că familiile lor se îmbracă
bine, dar haine scumpe nu-şi pot permite să procure. Doar 2% din populaţia urbei se îmbracă destul de bine
şi îşi permit tot ce doresc.
152
O dovadă în plus a sărăciei, deficitelor bugetare ale gospodăriilor casnice şi răspuns la problemele
ce ţin de hrana şi îmbrăcămintea populaţiei, care face restricţii în toate din cauza lipsei de bani, servesc
datele studiului nostru din decembrie 1996 privind posibilităţile financiare ale familiilor. Astfel, la momentul
cercetării doar două din trei familii sau 67% aveau posibilităţi reale de a-şi procura produse alimentare.
În jurul de treizeci la sută îşi puteau permite procurarea mărfurilor industriale (îmbrăcăminte, încălţăminte
etc.), 36% – medicamente. Cu mult mai puţine gospodării – 22% aveau posibilităţi reale de a-şi procura
combustibil (lemne, gaz, cărbune, etc.). Doar 12% din familiile investigate aveau posibilităţi de a se folosi
de a procura mobilă, obiecte de uz casnic doar 7%, cu mult mai puţin şi anume 5% constituia categoria
familiilor ce puteau să-şi permită procurarea biletelor de odihnă sau de tratament la sanatoriu.
Tabelul nr.5 (IV,1)
Dvs. aveţi astăzi posibilităţi reale de a procura (%)
Comparând nivelul de trai al populaţiei potrivit studiilor noastre din 1997 cu altă cercetare
din 2000 această stratificare devine şi mai pronunţată: numărul celor care trăiesc sub limita sărăciei
creşte cu 10% atingând cifra de 26% (păturile defavorizate), cota celor care cu greu o scoate
la capăt majorându-se cu 9% şi cifrându-se deja la 56% (total cei săraci – 82%). La rândul său,
în această perioadă a diminuat numărul celora care cât de cât se descurcă, alcătuind 13%, totodată
majorându-se (cu 2%) cota celor bogaţi, constituind deja în 2000 – 5% din populaţie.
Un tablou şi mai profund al vieţii noastre triste îl reprezintă corelaţia dintre venituri şi
cheltuieli, obţinută în baza studiului local din mun. Ungheni, întreprins de noi în anul 2000.
Desenul nr.5 (IV, 1)
Cum apreciaţi veniturile actuale ale familiei Dvs.?
Astfel, 52%
Nu ne ajung nici pentru strictul necesar .................................... 51.9
din subiecţii sonda-
Ne ajung doar pentru strictul necesar……….. ................................ 28.1
jului au afirmat că
Ne ajung numai pentru un trai decent, dar nu ne
putem permite cumpărarea unor obiecte mai scumpe....... 12.2 veniturile obţinute
Reuşim să cumpărăm şi unele obiecte mai scumpe,
dar cu economii în alte domenii............................................. 6.5 nu le ajung nici
Reuşim să avem tot de ce avem nevoie, pentru strictul nece-
fără să facem mari economii................................................. 1.3
sar, deci sunt foarte
0 10 20 30 40 50 60 %
săraci, iar 28% – le
Sursa: SISI „Opinia”, Dezvoltarea durabilă a mun. Ungheni, 2000
ajung doar pentru
strictul necesar (să-
raci). Datele sondajului pun în evidenţă o situaţie dureroasă: sărăcia a devenit un atribut
indispensabil al societăţii noastre şi a afectat întreaga noastră ţară.
Analizând datele în funcţie de ocupaţie, constatăm că cele mai afectate categorii sociale
rămân a fi: pensionarii (75%), şomerii (54%), specialiştii din domeniul învăţământului public,
culturii şi ocrotirii sănătăţii (46%). O situaţie mai pozitivă se observă la conducătorii
de întreprinderi, instituţii, unităţi economice, specialişti calificaţi în economia naţională.
Dinamica nivelului de trai al populaţiei în anii de tranziţie şi sărăcia masivă care bântuie
în ţară deja mai mulţi ani în şir se observă evident şi prin estimarea veniturilor familiei în raport
cu necesităţile (standardul subiectiv de viaţă) – indicator care reflectă în linii mari însăşi calitatea
vieţii din societatea noastră şi care practic se menţine la acelaşi nivel de mai mulţi ani. Pornind
de la rezultatele studiului sociologic „Nivelul de trai, stilul de viaţă şi sănătatea”, concomitent
întreprins în opt ţări din CSI (2002) este de menţionat faptul că, la fel ca şi în Moldova, standardul
de viaţă nici la ele nu este mai bun. Ţinând cont de cercetările similare din România (ICCV),
subliniem că şi în această ţară vecină doar mai puţin de 10% din populaţie se atribuie la cei bogaţi,
154
altă parte neconsiderabilă (20%) are un trai decent, dar fără aşi permite procurarea lucrurilor
scumpe, pe când 70% la fel trăieşte în sărăcie [250].
Tabel nr.6 (IV, 1)
Nivelul bunăstării materiale a familiilor din opt ţări, membre ale CSI, (%)*
Kazahstan
Kârgâstan
Moldova
Armenia
Georgia
Ucraina
Belarus
Rusia
Total
Bani nu ne ajung nici pentru hrană 46.6 9.4 36.2 11.7 19.1 25.3 13.3 29.2 22.8
Bani ne ajung doar pentru hrană şi
48.9 66.9 54.3 63.6 64.2 62.4 61.4 57.2 60.0
produse de primă necesitate
Bani ne ajung pentru procurarea
bunurilor de lungă durată (televizor,
frigider etc.), însă procurarea 2.7 18.9 7.7 19.5 12.1 8.8 21.8 10.8 13.7
automobilului, apartamentului nu ne
este accesibilă
Nu ne confruntăm cu dificultăţi
financiare. În caz de necesitate avem
0.5 2.2 0.6 3.7 3.4 1.6 2.5 1.1 2.0
posibilitate să facem cumpărături
scumpe (automobil, apartament)
Sursa: Proiectul european „Condiţiile de trai, stilurile de viaţă şi sănătatea”, Viena, IHS, 2003
* Diferenţa până la 100% reprezintă – îmi vine greu să răspund
Un alt indicator ce caracterizează standardul de viaţă al populaţiei republicii îl reprezintă
existenţa locuinţei, înzestrarea ei cu bunuri de folosinţă îndelungată şi mijloace pentru un trai decent.
Statutul de ocupare a locuinţei, numărul de camere şi suprafaţa locuibilă, accesul la instalaţii
de apă, la electricitate şi gaze, dotarea locuinţelor cu aparatură electrocasnică, mobilier etc. sunt
caracteristici importante ale condiţiilor de viaţă, care îşi au originea atât în investiţiile individuale
ale gospodăriilor, cît şi în potenţialul economic zonal.
În prezent, potrivit statisticii de stat 90.7% din totalul gospodăriilor deţin în proprietate
locuinţa pe care o ocupă, iar în mediul rural, acest indicator constituie – 99.6%. Gospodăriile care
ocupă locuinţe cu chirie au o pondere redusă (0.2%) în mediul rural, cazuri relativ mai frecvente
existând în mediul urban (l.2%).
Dotarea locuinţelor cu principalele comodităţi reliefează de asemenea o serie de disparităţi
ale condiţiilor de viaţă ale populaţiei, permiţând identificarea anumitor categorii defavorizate.
Astfel, în municipii şi oraşe construcţiile de locuinţe tip bloc au presupus şi conectarea la reţele
de alimentare cu apă, canalizare şi termoficare. Ca urmare, cea mai mare parte a populaţiei din
mediul urban beneficiază de asemenea utilităţi în interiorul locuinţei (apă caldă şi rece, încălzire
centrală, baie etc.). În schimb populaţia rurală, datorită condiţiilor concrete specifice, este aproape
complet lipsită de aceste facilităţi de confort, posibilităţile locale de îmbunătăţire a condiţiilor
de locuit fiind relativ reduse.
155
Cu precădere populaţia posedă locuinţe în proprietate din două, trei şi patru odăi locative.
Pentru populaţia capitalei sunt caracteristice locuinţele din două (44.9%), trei (25.9%), o cameră
(24.5%) şi cu mult mai puţini dispun de patru camere(4.7%). Din cele relatate de respondenţii
rurali, cu precădere, locuinţele acestora se compun din patru (29.6%), trei (29.1%), cinci (16.3%),
două (15.3%), şase (5.1%), o cameră (2.0%).
La ora actuală, potrivit datelor studiului, dotarea gospodăriilor (locuinţelor) republicii
cu diferite tipuri de încălzire se prezintă astfel: agentul termic îl primesc de la reţeaua centrală
de încălzire 22% din gospodăriile republicii, 14% – beneficiază de diferite tipuri de încălzire
autonomă. În acelaşi rând, pentru majoritatea gospodăriilor din republică sau 63% de încălzire
rămâne a fi soba.
În funcţie de mediul de reşedinţă, sondajul OPINIEI demonstrează că în localităţile urbane
cel mai des încălzirea caselor şi apartamentelor se produce prin intermediul încălzirii centrale
(48%), cea mai mare pondere în acest plan fiind deţinută de municipiul Chişinău (84%).
Desenul nr. 6 (IV,1)
Tipul de încălzire a gospodăriilor casnice din Moldova
De încălzire autonomă
%
100 89,8 dispun 20% din gospodăriile
Oraş Sat
orăşeneşti, iar practic în fiecare
80
a treia gospodărie urbană (31%)
60 48,4
sursa de încălzire este soba. La
40 31,0 sate acest indicator diferă foarte
19,7
20 9,1 mult de cel de la oraş. Astfel,
0,6 0,9 0,5
în localităţile rurale 90% din
0
Centrală Autonomă Sobă Altceva familii se încălzesc de la sobe şi
Sursa: SISI “Opinia”, Condiţiile de trai, stilurile de viaţă doar 9% dispun de încălzire
şi sănătatea, 2002 autonomă.
Evaluând tipul de combustibil, utilizat pentru încălzirea caselor din localităţile rurale
ale republicii, studiul arată că majoritatea populaţiei de la sate sau 72% îşi încălzeşte casele
tradiţional cu lemne, fiecare a patra gospodărie sau 26% din ele utilizează în acest plan cărbunele
şi doar 6% pentru încălzire consumă gaz. Este relevant faptul, că un segment impunător din
populaţia rurală pentru a-şi încălzi locuinţa este nevoită să recurgă la utilizarea unor resurse naturale
cât mai ieftine şi care ţin de trecut. Astfel, potrivit sondajului fiecare a şaptea gospodărie sau 15%
foloseşte pentru încălzirea casei ştiulete de porumb şi beţe de floarea-soarelui, 6% utilizează
în acest plan tizic, 3% – rumeguş, 2% – vreascuri şi alte produse ale naturii.
Un alt indicator al nivelului şi condiţiilor de trai îl reprezintă dotarea gospodăriilor. Nivelul
înzestrării gospodăriilor cu unele bunuri de folosinţă îndelungată este dependent în mare măsură
de posibilităţile financiare individuale. Astfel, gospodăriile cu venituri relativ mari şi stabile, dispun
atât de locuinţe cu grad de confort cât şi de o înzestrare cu bunuri de folosinţă îndelungată
superioară categoriilor ale căror venituri nu permit investiţii gospodăreşti majore.
Comparativ cu gospodăriile din mediul urban, cele din mediul rural au o dotare mult mai
inferioară cu bunuri de folosinţă îndelungată, fapt confirmat de studiile statistice şi sociologice.
Astfel, dacă la 100 de gospodării din mediul urban revin în medie 89 frigidere, la cele din mediul
rural le revin numai 59 de frigidere. Numărul maşinilor de spălat la 100 de gospodării variază între
61 la gospodăriile urbane şi 39 la cele din mediul rural.
Aprecierea generală că nivelul redus al veniturilor populaţiei nu permite înlocuirea bunurilor
de folosinţă îndelungată, în special a aparaturii electrocasnice, decât atunci, când devin
nefuncţionale, chiar dacă gospodăriile manifestă interes pentru înnoirea şi modernizarea acestora,
este susţinută de analiza înzestrării după perioada în care bunurile au fost achiziţionate
sau dobândite.
158
au puţine, toate sunt într-o stare proastă (21.5% – 1996 faţă de 16.6% – 1998). Şi doar o parte
neesenţială din eşantion au declarat că au toate cele necesare, toate lucrurile sunt în stare bună
(31.0% – 1996 faţă de 36.3% –1998); au practic totul ce şi-ar dori, toate lucrurile sunt noi,
contemporane (1.5% – 1996 faţă de 1.7% – 1998). Corelând răspunsurile constatăm o ameliorare
neesenţială a averii în percepţia eşantionului investigat, totodată evidenţiindu-se discrepanţe dintre
oraş, sat şi capitala republicii – or. Chişinău.
Desenul nr. 7 (IV, 1)
Starea averii gospodăriilor casnice în funcţie de locul de trai al populaţiei
(mobilă, frigider, televizor, maşină de spălat, maşină de cusut, aspirator etc.)
% 60
49.3 51.1 Toate bunurile sunt noi,
47.7 moderne, în stare foarte
50
40.7 bună
40.3
40 Toate bunurile sunt în stare
bună
30 27.6
21.7
Toate bunurile sunt vechi,
20 uzate, într-o stare proastă
10.0
10 5.1
2.0 3.1 Toate bunurile sunt într-o
1.4 stare foarte proastă
0
Oraş Sat Chişinău
După cum s-a menţionat anterior condiţiile de viaţă şi nivelul de trai sunt principalii piloni
ai vieţii cotidiene a populaţiei, care ca în oglindă reflectă însăşi calitatea vieţii.
Analiza studiilor sociologice în dinamică, realizate în diferite perioade în cadrul SISI
„Opinia”, denotă că marea majoritate a populaţiei nu este mulţumită de felul în care trăieşte, mai
mult ca atât pe parcursul anilor ’90 acest indicator a fost în continuă creştere – rezultat al sărăciei
şi altor nevoi sociale. Astfel, în 1994 din eşantionul investigat 52.4% din participanţii studiului
deloc nu au fost mulţumiţi de felul în care trăiesc, 44.5% şi da şi nu, şi doar 3.1% foarte mulţumiţi.
În anul 1996/1997 indicatorii evaluaţi cunosc o dimensionare mai detaliată, astfel 14.1%
şi respectiv 13.3% deloc nu sunt mulţumiţi, 37.5% şi 38.6% nu sunt mulţumiţi, 38.5% şi 41.8%
şi da şi nu, mulţumiţi – 9.3% şi 5.9%, foarte mulţumiţi 0.6% şi 0.4%.
În anul 1998, conform vocii respondenţilor, indicatorul evaluat cunoaşte şi mai pronunţată
dimensionare: 23.7% deloc nu sunt mulţumiţi, 51.8% nu sunt mulţumiţi, iar 23.1% mulţumiţi
şi doar 1.4% foarte mulţumiţi. Datele multiplelor studii sociologice, realizate la nivel republican,
regional şi local confirmă faptul că cetăţenii de rând, în temei, nu sunt mulţumiţi de felul în care trăiesc.
160
În linii mari viaţa noastră de astăzi destul de bine se observă cu ochiul liber (observarea
sociologică). O observare (documentare) simplă şi independentă a unei zile cotidiene, întreprinse
din viaţa oricărui sat sau oraş al ţării noastre creează o impresie foarte tristă şi destul de amară.
Însăşi ochii trişti ai oamenilor din străzile oraşelor şi satelor Moldovei vorbesc despre
tristeţea vieţii noastre de azi şi sumbre de mâine. Populaţia republicii în anii de tranziţie a trecut prin
toate experimentele schimbărilor, evenimentele şi procesele de diferită origine: politică, economie,
cultură, educaţie, sferă socială etc. A sprijinit diferite iniţiative promiţătoare, diferite partide
şi politicieni, a crezut, a aşteptat, mai apoi – s-a dezamăgit de toţi şi de toate, în cele din urmă
conştientizând că viaţa merge înainte şi trebuie de acomodat la ea, depunând eforturile proprii
pentru a înfrunta de sine stătător greutăţile noastre de azi, fără a mai miza pe cineva.
În acest plan unii se acomodează, alţii – nu, unii caută ieşire şi găsesc, alţii suferă eşec, unii
pleacă – alţii vin, unii se bucură, iar cei mai mulţi – plâng. Cu regret, lăcrimează cel mai mult acei
care au muncit în sudori, au făurit, au construit, au educat ... iar acum, ajunşi la o vârstă înaintată
au nimerit în cohorta celor trişti şi săraci, bolnavi, singuratici şi ostracizaţi de către societate, de stat.
Desenul nr. 8 (IV,1)
Dispoziţia, starea materială şi starea sănătăţii populaţiei republicii
%
60
54
52
48 49
50
45 47 44 46 47
44 45 43 42 44 43
43 42 43 40
41
39 37 39
40
36
30
23
20
20 18 18
12
9 8
10 8 9 9
6 7
de respondenţi, acesta fiind mai semnificativ în 1993 – 3.5% decât în 1997 – 1.9%. În perioada
analizată (1993-1997), în jurul de 40% din respondenţi nutresc sentimente de speranţă, iar
de nelinişte procentul se cifrează tocmai în jurul la 30. La rândul său sentimentele de teamă, frică
variază în perioada de referinţă de la 10.4% în 1994 la 17.8% în 1997. Şi doar un procent constant
de respondenţi (din pătura asigurată) puţin sunt frământaţi de aspectul supus testării, acesta variind
de la 1.5% în 1994 la 4.7% în 1997.
Aceste sentimente, această stare de spirit, temperatura socială este destul de clar şi elocvent
oglindită în opinia publică, cercetată de noi în anii marilor transformări şi care este destul
de alarmată pentru o societate care se doreşte a fi prosperă şi cu adevărat dezvoltată şi democratică.
Tabelul nr. 11 (IV, 1)
Aprecierea componentelor principale a temperaturii sociale a populaţiei
Moldovei privind calitatea vieţii în funcţiile de locul de trai al respondenţilor, %
(Sinteza medie, anii 1991-2000)
Componentele Orăşenii Sătenii Rangul
Aprecierea dezvoltării democraţiei:
Mulţumiţi 6 4
Nemulţumiţi 93 92 1
Tranziţia la economia de piaţă:
Tranziţie chibzuită 11 9
Privatizare greşită, ilicită 83 74 10
Posibilitatea de a-şi câştiga existenţa:
Starea se schimbă spre bine 6 3
Starea se schimbă spre rău 86 81 7
Securitatea personală a oamenilor:
Se schimbă spre bine 4 3
Se schimbă spre rău 90 94 2
Activitatea sferei deservirii sociale:
Se schimbă spre bine 6 2
Se schimbă spre rău 88 81 5
Starea mediului înconjurător:
Se schimbă spre bine 8 9
Se schimbă spre rău 77 71 13
Nivelul calităţii vieţii:
Se schimbă spre bine 4 3
Se schimbă spre rău 87 89 6
Ocrotirea socială a oamenilor:
Se schimbă spre bine 5 4
Se schimbă spre rău 81 87 11
Funcţionarea legilor:
Funcţionează 9 11
Nu funcţionează 89 86 4
Principalele cauze ale greutăţilor noastre de azi:
Criminalitatea, corupţia 86 81 8
Lipsa controlului de stat şi indiferenţa guvernato- 89 91 3
rilor faţă de nevoile şi greutăţile oamenilor
Stagnarea economiei şi şomajul 84 86 9
Încrederea în ziua de mâine:
Da 14 16
Nu 79 83 12
Sursa: SISI „Opinia”, Monitoring-ul sociologic „Brometrul societăţii”, (Autori: Timuş A., Danii T.)
163
Sentimentele (t0 socială) 02.1991 02.1992 01.1993 02.1994 02.1996 02.1998 04.2000
Sentimentul de obidă privitor la
44.4 46.3 53.5 44.1 42.8 46.6 48.7
ceea ce se petrece în jur
Oboseala, pierderea încrederii în toţi
28.9 46.5 45.9 39.7 54.6 54.5 58.9
şi în toate
Singurătatea 15.7 13.4 8.6 6.9 9.7 12.8 16.0
Frica 31.5 34.4 38.8 38.0 29.6 26.4 28.8
Zăpăceala, disperarea 15.4 15.8 21.4 23.3 27.4 23.6 26.4
Apatia socială, indiferenţa 10.0 10.7 12.0 10.1 18.5 19.0 21.5
Cruzimea, agresivitatea 23.6 21.3 31.4 21.8 29.2 26.3 30.7
Sentimentul că totul e permis 12.5 9.7 11.0 9.7 13.3 15.7 18.8
Sentimentul demnităţii personale 8.7 4.8 6.8 6.1 3.4 3.5 3.8
Speranţa 19.7 21.5 26.1 31.8 19.3 25.4 20.9
Încrederea în ziua de mîine 18.2 19.0 13.7 14.7 11.6 8.9 7.7
Mândria pentru poporul său 26.7 12.8 11.3 12.2 2.7 3.1 7.2
Alte (indicaţi) 4.6 5.4 1.5 1.4 0.9 0.4 4.4
Sursa: SISI „Opinia”, Monitoring-ul sociologic „Barometrul societăţii”
* Răspuns multiplu
Analiza răspunsurilor în dinamică reliefează că la începutul proceselor tranzitive (1991)
cu pregnanţă prevalau sentimentele de obidă privitor la ceea ce se petrece în jur – 44.4%, frică –
31.5%, oboseală, pierderea încrederii în toţi şi în toate – 28.9%, mândria pentru poporul său –
26.7%, cruzimea, agresivitatea – 23.6%. Pe parcursul anilor de tranziţie aproape de două ori creşte
procentul persoanelor care consideră că în ultimul timp (1997) s-a manifestat şi s-a consolidat
164
în mediul social sentimentul de oboseală, pierderea încrederii în toţi şi în toate – 54.5%, fiind urmat
de sentimentul de obidă privitor la ceea ce se petrece în jur – 46.6%, frica – 26.4%, cruzimea,
agresivitatea – 26.3%. În contextul celor analizate se evidenţiază faptul că indicatorul „mândria
pentru propriul popor” cunoaşte o diminuare considerabilă de la 26.7% în 1991 la 3.1% în 1997,
fapt care confirmă încă o dată că sărăcia a afectat considerabil până şi sentimentele cele mai sacre
ale unui popor – mândria pentru propria identitate.
Urmare a celor examinate mai sus, tendinţelor şi factorilor de influenţă a calităţii vieţii
şi stării de spirit tensionate din societate este analiza dinamicii încrederii populaţiei în ziua
de mâine. Monitoring-ul sociologic pe parcursul anilor de reforme a acestui important indicator
relevă că în jur de 80% din concetăţeni au pierdut încrederea în ziua de mâine, această pondere fiind
practic stabilă cu unele nesemnificative devieri în ultimii ani ai tranziţiei.
Desenul nr. 9 (IV,1)
Dvs. aveţi încredere în ziua de mâine?
% 88.5 86.3
Sentimentul continuu de
90
81.5
80
79.8
78.6 80.3 81.3
78.2 neîncredere în ziua de mâine
70
favorizează anomia socială, lipsa
60
0
zând atât autodistrugerea perso-
2, 1992 1, 1993 2, 1994 12, 1994 2, 1996 12, 1996 12, 1997 4, 2000
Da Nu
nalităţii, cât şi a naţiunii în
Concluzii:
Tranziţia spre relaţiile de piaţă a înaintat un şir de costuri sociale şi economice, având
repercusiuni dramatice asupra condiţiilor de viaţă, nivelul de trai şi a stării de spirit a populaţiei
Republicii Moldova. Eficienţa socială redusă a reformelor, diferenţierea bruscă a veniturilor s-au
manifestat prin extinderea sărăciei, în insuficienţa acută a resurselor pentru susţinerea sferei sociale.
La momentul actual Republica Moldova se confruntă cu scăderea bruscă a nivelului de trai
a populaţiei, datorat reducerii esenţiale a puterii de cumpărare a veniturilor. Pe parcursul anilor
de tranziţie, din momentul liberalizării preţurilor, veniturile reale pe cap de locuitor s-au redus
de 3,5 ori, cu toate că în ultimii ani procesul de reducere a veniturilor reale s-a încetinit, datorându-
se în mare parte populaţiei care munceşte la negru peste hotarele republicii.
165
Condiţiile de viaţă şi nivelul de trai ale unei gospodării sunt în mare parte determinate
de prezenţa locuinţei, dotarea cu cele necesare pentru un trai decent, inclusiv cu bunuri de folosinţă
îndelungată – indicatori al standardului de viaţă al familiei. Astăzi, aceste bunuri sunt elemente
indispensabile pentru majoritatea populaţiei privind asigurarea unor condiţii civilizate de viaţă. Însă,
pentru majoritatea gospodăriilor bunurile materiale (tehnica, imobilul, îmbrăcămintea, încălţămintea
etc.) sunt de provenienţă anterioară anului 1990. După această dată achiziţionările de astfel
de bunuri limitându-se în principal la înlocuirile cu cele de strictă necesitate.
Disparităţi în condiţiile de viaţă ale populaţiei se înregistrează la dotarea locuinţelor
cu principalele comodităţi, reliefând că populaţia din mediul urban beneficiază în interiorul
locuinţei de apă caldă şi rece, încălzire centrală, baie etc., pe când populaţia rurală este aproape
complet lipsită de aceste facilităţi de confort.
Condiţiile de viaţă precare şi nivelul mizerabil de trai au impact negativ asupra stării
de spirit a populaţiei republicii. Studiile sociologice întreprinse în repetare în perioada anilor
de tranziţie denotă că 80% din concetăţeni nu au încredere în ziua de mâine, această pondere fiind
stabilă cu unele nesemnificative devieri în toţi anii de reforme din societate.
Sentimentul continuu de neîncredere în ziua de mâine, lipsa oricăror speranţe şi perspective
în viaţă, pentru un viitor mai bun favorizează anomia socială, incertitudinea orientării
în evenimentele care se derulează, incapacitatea de a-şi organiza propria viaţă şi a celor
din preajmă.
166
Peştele este un produs mai puţin specific alimentaţiei autohtone. Doar 0.5% din eşantion
au confirmat că consumă acest produs zilnic. Ponderea esenţială a populaţiei consumă acest produs
foarte rar – 33.5%, rareori(o dată pe săptămână) – 32.0%, de 2 – 3 ori pe săptămână – 7.1%.
Examinarea acestui item în funcţie de ţările CSI scoate în evidenţă că peştele se consumă
preponderent în Rusia şi Belarus, decât în celelalte state eşantionate. Ca şi în cazul consumului
de carne persoanele de 60 şi mai mulţi ani reprezintă categoria socială cu cel mai redus consum
de peşte: 75.0% consumă peştele foarte rar, 22.6% – rar (o dată pe săptămână), doar 2.0% – 2 sau
3 ori pe săptămână şi 0.2% – zilnic.
Deşi Moldova este o ţară agrară, unde se cultivă din abundenţă legume, consumul zilnic
al acestor produse – 36.2% cedează în comparaţie cu ţările CSI eşantionate (Kârgâzstan – 45.1%,
Rusia – 44.6%, Ucraina – 42.1%, Georgia – 39.1%, Belarus şi Kazahstan – câte 37%), plasându-se
pe penultimul loc, înaintea Armeniei – 28.6%.
Moldova dintre ţările CSI eşantionate privind consumul zilnic de fructe se plasează pe locul
patru – 33.5%, cedând Kârgâzstanului – 38.6%, Georgiei – 37.9%, Armeniei – 35.0% şi întrecând
Ucraina – 25.9%, Belarus – 21.7%, Kazahstan – 17.2%, Rusia – 14.8%.
Grăsimea de origine animalieră preponderent este consumată în Republica Moldova foarte
rar – 37.0% şi rareori – 27.8%, de 2 – 3 ori pe săptămână – 20.3%, iar zilnic de 14.9%. Examinarea
acestui item în funcţie de ţările CSI scoate în evidenţă particularităţile fiecărui areal studiat,
înregistrând o dinamică variată. Cel mai înalt consum zilnic al grăsimii de origine animalieră
se înregistrează în Armenia – 56.4%, iar cel mai jos în Moldova – 14.9% .
În ceea ce priveşte consumul de unt Republica Moldova înregistrează un consum zilnic
destul de inferior – 15.6% şi cel mai înalt nivel al itemului foarte rar – 41.4%. Fapt care denotă
că acest produs este mai rar prezent în raţia alimentară a populaţiei autohtone. Cel mai înalt nivel
al consumului zilnic de unt înregistrează Rusia – 46.5%, Belarus – 45.1%, Kazahstan – 40.6%.
Aproximativ de două ori scade acest indicator în cazul Ucrainei – 25.7%, Armeniei – 25.3%,
Kârgâstanului – 22.5%. În cadrul ţărilor eşantionate cel mai puţin unt consumă Georgia – 19.4%
şi Moldova – 15.6%. Examinând distribuţia răspunsurilor în funcţie de zona de reşedinţă
a respondenţilor din Republica Moldova, se reliefează că consumă zilnic cel mai mult unt trăitorii
capitalei (33.6%). Spre deosebire de celelalte categorii de aşezări umane, unde acest item
înregistrează o scădere considerabilă, de aproximativ de două – trei ori. Acest indice elocvent
demonstrează discrepanţele existente la nivelul standardului alimentar dintre urban şi rural
în Republica Moldova.
169
Caşcavalul este consumat de 53.8% din populaţia republicii foarte rar, în rest îl consumă
rareori (o dată pe săptămână) – 23.3%, de 2-3 ori pe săptămână – 14.3%, iar zilnic doar 8.6%.
Examinarea acestui indicator în profilul statelor CSI, reliefează cel mai înalt consum zilnic
al caşcavalului în Armenia – 41.6% şi Georgia – 34.9%. Aproximativ de câteva ori se consumă
zilnic mai puţin caşcaval în Ucraina – 14.4%, Belarus – 13.9% şi Rusia – 13.1%. Cu mult mai puţin
decât în cazurile anterioare se consumă caşcaval în Kârgâzstan – 9.7%, Moldova – 8.6% şi zilnic
cel mai puţin caşcaval se consumă în Kazahstan – 5.6%. Analiza distribuţiei răspunsurilor din
republică în funcţie de vârsta respondenţilor scoate în evidenţă că foarte rar consumă caşcaval
66.9% din persoanele de vârstă 60 de ani şi mai mult, iar zilnic doar 6.7%. În funcţie de zona
de reşedinţă, se evidenţiază că de câteva ori este mai mare consumul zilnic de caşcaval în zona
rurală (12.1%) decât în celelalte aşezări umane ale republicii: capitala – 4.1%, centru judeţean –
2.0%, oraş de proporţii mai mici – 4.8%.
Laptele în Republica Moldova se consumă preponderent zilnic de către 27.5% din
respondenţi, de 2-3 ori pe săptămână – 28.4% şi ceva mai puţin: rareori – 24.0%, foarte rar – 20.2%.
Analiza distribuţiei liniare a acestui indicator în contextul ţărilor CSI, Republica Moldova cedează
consumul zilnic al laptelui (27.5%) unor asemenea ţări precum: Belarus – 59.3%, Kazahstan –
55.1%, Rusia- 44.6%, Ucraina – 30.0% şi întrece doar Georgia – 24.2% şi Armenia – 20.9%.
Frişca, smântâna este consumată de populaţia Republicii Moldova foarte rar – 32.3%
şi rareori – 29.4%, de 2-3 ori pe săptămână este consumată de 21.9%, iar 16.4% din populaţie –
o consumă zilnic. Examinând media liniară a consumului de smântână, frişcă în ţările CSI
eşantionate, constatăm că Moldova iarăşi se situează în categoria ţărilor cu consum redus al acestui
produs. Consumul zilnic al produsului nominalizat înregistrează un nivel mai înalt în Belarus –
39.9%, Kazahstan şi Kârgâstan – câte 20%, Ruisia – 19.9% şi Ucraina 18.0%. Grupul de ţări
cu consum mai redus îl reprezintă Armenia 15.5%, Moldova – 16.4% şi Georgia – 5.8%.
Tabel nr. 2 (IV,2)
Consumul zilnic de produse alimentare în opt ţări, membre ale CSI: (%)
Armenia Belarus Georgia Kazakhstan Kârgâstan Moldova Rusia Ucraina Total
Carne 2.5 22.8 1.2 27.7 18.3 1.9 26.8 8.4 15.0
Peşte 1.0 2.4 0.7 1.5 1.0 0.5 3.7 1.8 1.8
Legume
proaspete, în 28.6 37.0 39.1 37.0 45.1 36.3 44.6 42.1 39.4
afară de cartofi
Fructe 35.0 21.7 37.9 17.2 38.6 33.5 14.9 25.9 26.6
Grăsime de
56.4 38.7 15.5 36.0 23.8 14.9 35.7 32.6 32.2
origine animală
Unt 25.3 45.1 19.4 40.6 22.5 15.6 46.5 25.7 31.8
Caşcaval 41.6 13.9 34.9 5.6 9.7 8.6 13.1 14.4 17.1
Lapte 20.9 59.3 24.2 55.1 42.9 27.5 44.6 30.0 38.6
Frişcă,
15.5 39.9 5.8 20.0 20.0 16.4 19.9 18.0 19.4
smântână
Sursa: Proiectul european „Condiţiile de trai, stilurile de viaţă şi sănătatea”, IHS, Viena, 2003
170
– prietenii nu consumă alcool. Persoanele care consumă alcool nu au un timp bine determinat când
consumă prima raţie de alcool – 73.8%, în rest cel mai des se consumă alcool în timpul cinei –
11.3%, în timpul prânzului – 7.8%, mai puţin alcool se consumă înainte de finisarea lucrului –
3.8%, până la cină – 2.6% şi dimineaţa (0.6%).
Dintre băuturile alcoolice tradiţional în Republica Moldova se consumă vinul, fiind preferat
de către 96% din numărul consumatorilor de băuturi alcoolice. Consumă vin zilnic – 9.3%, de 4-5
ori pe săptămână – 6.1%, de 2-3 ori pe săptămână – 15.7%, o dată pe săptămână – 12.3%, o dată
în 2-3 săptămâni – 4.8%, o dată în lună – 10.6%, o dată în 2-3 luni – 6.4%, mai rar 31.2%
şi niciodată doar 3.6%. Cei mai mulţi dintre chestionaţi 46.7% au mărturisit că, de obicei,
la o singură întrebuinţare consumă un pahar sau aproximativ 200 gr, 22.1% – jumătate de sticlă,
aproximativ 350 gr, 9.1% – jumătate de litru, 1.6% – o sticlă (750 gr), 2.8% – un litru sau mai mult
şi doar 17.6% consumă mai puţin de un pahar, adică mai puţin de 200 gr.
Analiza distribuţiei răspunsurilor în funcţie de zona de reşedinţă a respondenţilor scoate
în evidenţă că populaţia rurală (13.8%) consumă zilnic de trei-patru ori mai mult vin decât populaţia
din centrele urbane: capitala (2.9%), centru judeţean (3.3%), oraş de proporţii medii şi mici (1.7%).
Tot în acest context este de menţionat faptul că populaţia cuprinsă în limitele de vârstă 45-59 ani
(13.7%) şi 60 ani şi mai mult (13.5%) consumă aproximativ de două ori mai mult vin zilnic decât
segmentul de vârstă 30-44ani (6.2%) şi de patru ori mai mult decât categoria 18-29 de ani (2.6%).
În funcţie de genul respondenţilor se înregistrează considerabile diferenţe: 15.0% dintre
bărbaţi şi 3.4% dintre femei consumă vin zilnic, patru-cinci ori pe săptămână (bărbaţi – 15.0%,
femei – 3.4%), două-trei ori pe săptămână (bărbaţi – 20.1%, femei – 11.2%), egalându-se în cazul
consumului vinului o dată pe săptămână (bărbaţi – 12.6%, femei – 12.0%), o singură dată în 2-3
săptămâni (bărbaţi – 4.7%, femei – 4.9%), o singură dată pe lună (bărbaţi – 8.7%, femei – 12.6%),
o singură dată în 2-3 luni (bărbaţi – 5.0%, femei – 7.8%), rar (bărbaţi – 21.8%, femei – 40.9%),
niciodată (bărbaţi – 3.8%, femei – 3.4%). Comparând rezultatele sociologice privind consumul
de vin cu consumul altor băuturi alcoolice se poate trage concluzia că vinul se consumă mai des
în toate categoriile de vârstă, fiind o băutură tradiţională în casele populaţiei autohtone.
Berea este un produs alcoolic mai puţin specific preferinţelor autohtone, deşi în ultimii ani
s-a majorat considerabil numărul amatorilor de bere, aceştia, potrivit estimărilor sociologice,
reprezintă 72% din totalul consumatorilor de băuturi alcoolice. Niciodată nu consumă bere 28.7%
din eşantion şi doar 0.6% o consumă zilnic. Cantitatea de bere consumată, de obicei, la o singură
întrebuinţare este de aproape 0,5 litri, fapt confirmat de 67.1% din eşantion, doar 14.2% consumă
mai puţin de 0,5 litri, în rest aproape un litru – 16.3%, iar restul mai mult de un litru.
173
Votca şi alte băuturi alcoolice ţări sunt întrebuinţate de 78% din consumatorii de băuturi
alcoolice. Astfel, 1.1% consumă aceste băuturi zilnic, 4.9% – de 2-5 ori în săptămână, 7% – o dată
în săptămână, 16.4% - de câteva ori în lună, 5.6% – o dată în 2-3 luni, 43.3% - mai rar, iar 21.7% –
niciodată. La o singură întrebuinţare aproximativ jumătate din eşantion – 45.7% consumă aproape
o sută de grame, 30.8% – două sute de grame, 9.1% – trei sute de grame, 0.4% – jumătate de litru,
iar 14.1% mai puţin de o sută de grame. Când consumă votcă sau altă băutură alcoolică tare, 45.4%
au mărturisit că aceasta este de provenienţă industrială, 17.7% – pregătită în condiţii casnice,
iar 36.9% consumă producţie de provenienţă atât industrială, cât şi casnică (basamac).
Tabelul nr. 3 (IV,2)
Frecvenţa consumului băuturilor alcoolice (%)
Băuturi
Votcă sau alte băuturi
alcoolice, Bere Vin
alcoolice tari
inclusiv berea
Zilnic, aproape zilnic 6.5 0.6 9.3 1.1
De 4-5 ori pe săptămână 4.6 1.5 6.1 1.1
De 2-3 ori pe săptămână 13.0 4.8 15.7 3.8
O dată pe săptămână 12.7 7.2 12.3 7.0
O dată în 2-3 săptămâni 0.0 4.8 4.8 4.8
O dată în lună 8.9 7.7 10.6 11.6
O dată în 2-3 luni 5.6 5.0 6.4 5.6
Mai rar 26.6 39.7 31.2 43.3
Niciodată 22.1 28.7 3.6 21.7
Sursa: SISI „Opinia”, Condiţiile de trai, stilurile de viaţă şi sănătatea, 2002 (proiect european)
Comparând datele expuse anterior cu rezultatele aceleiaşi investigaţii, efectuate
concomitent în alte 7 ţari din CSI este de menţionat faptul, că cei mai mari consumatori de alcool
sunt ruşii (82%) şi bieloruşii (80%), urmaţi de moldoveni (77%), kazahi (73%) şi ucraineni (73%).
Băuturi alcoolice ceva mai puţin se consumă în Armenia (60%), Kârgâzstan (52%) şi Georgia (49%).
Fiind testate mai multe afirmaţii despre consumul alcoolului, constatăm că ponderea
esenţială a universului eşantionat în Republica Moldova (39.7%) a fost de acord cu faptul
că alcoolul este o modalitate bună pentru a marca un eveniment, iar alţii 39.2% – mai degrabă
au fost de acord cu această afirmaţie. Şi, dimpotrivă, eşantionul investigat şi-a manifestat
dezacordul cu afirmaţia potrivit căreia alcoolul stimulează activitatea creativă – 59.3%, că este
benefic pentru sănătate – 58.6% şi că în familia lor se obişnuia să se consume alcool – 50.1%.
În fond, respondenţii conştientizează impactul negativ al alcoolului asupra propriei sănătăţi
şi consecinţele negative pe care le poate implica consumul excesiv de alcool asupra sănătăţii.
174
Actualmente alcoolul reprezintă cea mai importantă ameninţare, fiind motivul pentru
moartea a peste 750 mii de persoane anual şi pentru îmbolnăvirea a circa 3.5% din populaţia totală
a Globului. Consumul mondial de alcool a înregistrat, în general, o tendinţă descrescătoare în ţările
dezvoltate, şi una crescătoare în ţările în curs de dezvoltare şi în proces de tranziţie, deşi aceasta
variază de la o ţară la alta. De exemplu, numai în Europa, consumul de alcool a scăzut constant din
1980 până în 1990 în ţările dezvoltate, dar a continuat să crească în unele ţări cu economie
de tranziţie, în timp ce în ţările nordice, acesta s-a menţinut în limite relativ stabile.
De fapt, alcoolul poate afecta sănătatea şi bunăstarea umană atât în mod direct, cât
şi indirect. Studiile efectuate în acest sens arată că persoanele care beau mai mult de 4 pahare
de alcool pe zi (coniac şi/sau bere mai degrabă decât vin) sunt la mod direct foarte vulnerabile
la tuberculoză sau cancer oral, orofaringian, laringian şi gastric sau hepatic. În mod indirect,
alcoolul alterează grav condiţia psihiatrică a consumatorului, impunându-i chiar evoluţia spre
comportamente agresive (omucideri, sinucideri, accidente etc.). În plus, alcoolul exercită
şi numeroase efecte la distanţă care ameninţă nu numai sănătatea consumatorului său, ci şi pe cea
a membrilor familiei sale, prin violenţă domestică şi ruină financiară sau morală.
Alt indicator comportamental al stilului de viaţă este fumatul. Conform datelor Centrului
Naţional Ştiinţifico – Practic de Igienă şi Epidemiologie, astăzi în lume fumează fiecare al treilea
individ, începând cu vârsta de 15 ani. Printre populaţia adultă fumează aproximativ 47% bărbaţi
şi 12% femei.
În Republica Moldova practică fumatul cu precădere populaţia urbană. În cadrul studierii
frecvenţei fumatului la subpopulaţia masculină în funcţie de vârstă s-a constatat o majorare a acestui
indice de la 35.1% pentru vârsta de 15-19 ani până la 47.2% pentru persoanele de 30-39 ani.
Tabacismul atinge cote maxime la persoanele în vârstă de 20-29 ani şi constituie 52.9%. Femeile
fumează cu preponderenţă la vârsta de 15-19 ani (8.2%).
Ponderea bărbaţilor care au abandonat fumatul creşte concomitent cu înaintarea în vârstă
până la 50 ani, apoi se stabilizează. Rezultatele investigaţiilor arată că numărul bărbaţilor fumători
se micşorează odată cu vârsta nu numai din cauza conştientizării prejudiciului adus de fumat, dar
şi în motivul depistării sau progresării unor anumite maladii. Fumatul este unul din principalii
factori de risc ai cardiopatiei ischemie şi altor afecţiuni cardio-vasculare, al bolilor cronice
nespecifice pulmonare şi sistemului vascular periferic, al cancerului pulmonar, bronşitei,
endarteritelor.
175
bărbaţilor – 44.1% decât a femeilor – 14.0%), în decursul primei ore după trezirea de dimineaţă –
38.1% (acest indice aproape fiind echivalent în cazul ambelor genuri: bărbaţi – 38.2%, femei –
37.2%), după prânz sau seara – 13.4% (bărbaţi – 11.0%, femei – 34.9%) şi 7.2% (bărbaţi – 6.7%,
femei – 11.6%) – înainte de prânz.
Majoritatea dintre fumători nu au un loc bine stabilit pentru fumat, fumând oriunde – 49.9%,
acasă – 31.6%, în stradă cu prietenii – 28.4%, la serviciu, la lecţii – 16.4%, mai puţini: în restaurant,
club – 4.6%, în transport (în automobil sau în tren) – 0.5%. Femeile (51.2%) mai mult preferă
să fumeze acasă decât bărbaţii (29.5%). Fumătorii au invocat drept cauze esenţiale ale fumatului
faptul că s-au deprins şi că fumează de mult timp – 64.2%, calmează nervii – 52.9%, prietenii
fumează –16.4%, le place mirosul şi gustul tutunului – 12.5%. În percepţia respondenţilor mai puţin
semnificative sunt asemenea cauze care favorizează fumatul precum o metodă de a petrece timpul
la serviciu – 6.2% şi este la modă – 2.8%. Din persoanele fumătoare 28.0% nu au încercat
să abandoneze fumatul niciodată, 24.0% – o singură dată, 15.9% – de două ori, 32.0% – mai mult
de două ori. Dintre persoanele nefumătoare 57.2% – au lăsat fumatul din considerentul
că au aflat/înţeles că fumatul dăunează sănătăţii, 42.8% – fumatul le provoacă tuse, se simt bolnave,
23.9% – din diferite motive familiare, 21.7% – preţul ridicat la ţigări, celelalte cauze invocate fiind
neesenţiale precum faptul că prietenii s-au lăsat de fumat 2.2%, se interzicea de fumat la serviciu,
în instituţia de învăţământ – 0.7%.
În fond, aproape absoluta majoritate a persoanelor investigate şi anume 94.2%
conştientizează că fumatul influenţează negativ asupra sănătăţii, iar 91.7% sunt de părerea
că el dăunează sănătăţii nefumătorilor prezenţi în preajma fumătorilor.
Pentru combaterea viciului fumatului în Republica Moldova, se specifică în mai multe
directive, printre care prioritare se pretează a fi necesitatea stopării importului de ţigări care
constituie 70% din ţigările aflate pe piaţă la moment în ţară sau de a majora impozitele pentru
comercializarea acestor produse. Totodată, este necesar de a-i determina pe agenţii economici
specializaţi în producerea şi comercializarea ţigărilor să respecte legea privind tutunul şi produsele
din tutungerie, potrivit căreia este interzisă publicitatea in mass-media a acestor produse, precum
şi de a mediatiza cat mai intens pericolul pe care îl prezintă fumatul.
Sedentarismul şi obezitatea reprezintă un alt flagel al societăţii contemporane moldoveneşti,
raportându-se la stilul de viaţă.
Stilul de viaţă din ce în ce mai sedentar este confirmat şi de rezultatele cercetării sociologice
“Condiţiile de trai, stilurile de viaţă şi sănătatea” (2002, eşantion 2000), potrivit căreia 11.9% din
respondenţi la locul de muncă au o sarcină fizică minimă (sunt aşezaţi, asemeni lucrului la oficiu),
44.0% – sarcină fizică nu prea mare (şed şi merg), 23.3% – sarcină fizică considerabilă (merg mult
sau ridică greutăţi); 17.0% – sarcină fizică foarte mare (lucru fizic încordat pe parcursul întregii
177
zile). Studiul dat confirmă că aproximativ 59% din eşantion la locul de muncă au o sarcină fizică
minimă sau nu prea mare.
După părerea respondenţilor pentru a duce un stil coerent de viaţă şi pentru menţinerea
sănătăţii este important să te alimentezi corect - 79.5%, să nu fumezi - 77.2%, să fii activ, să faci
regulat exerciţii fizice-66.7%, să eviţi chefurile şi beţiile-59.0%.
Un alt aspect ce influenţează considerabil stilul de viaţă în societatea moldovenească este
migraţiunea în masă a populaţiei. După cum am menţionat anterior până la un milion de moldoveni
au părăsit baştina angajându-se în câmpul muncii în străinătate.
Astăzi, conform unor date statistice şi sondaje sociologice efectuate, fiecare al treilea dintre
moldovenii apţi de muncă lucrează peste hotare, peste 90% dintre care sunt clandestini. Potrivit
datelor furnizate de Departamentul Migraţiune fluxul migraţional extinzându-se spre Est,
în Federaţia Rusă – 240-270 mii (dintre care în oraşul şi regiunea Moscova – 220 mii; Sankt-
Petersburg şi regiunile Tiumen, Oriol, Breansk, ţinutul Krasnodar), iar în Vest spre Italia – circa
150 mii (dintre care către data de 10.10.2002, 115 mii de moldoveni au depus actele pentru
legalizare, iar în primul trimestru al anului 2003 peste 15 mii dintre aceştia au beneficiat deja
de permis de şedere permanentă în această ţară) [135].
Totodată, potrivit Ambasadei Republicii Moldova la Roma, în perioada ianuarie-mai 2003,
autorităţile italiene au emis mandate de expulzare pentru peste 130 de cetăţeni ai Republicii
Moldova, motivul fiind încălcarea regimului de intrare şi şedere a străinilor. În Portugalia sunt circa
80 mii de moldoveni, în Grecia de la 30 la 100 mii (potrivit estimărilor Institutului muncii
al Confederaţiei Sindicatelor din Grecia, numărul moldovenilor din Grecia este de nu mai puţin
de 100 mii. Din circa 1,2 mln. de lucrători migranţi din Grecia, numărul moldovenilor este cel mai
important în raport cu alte naţionalităţi). În Cehia sunt aproximativ 40 mii, în Turcia între
20-50 mii, Spania–20 mii, Israel – 15-20 mii, Franţa – 15 mii, Germania 10-15 mii, Cipru 5-7 mii.
Fluxul migraţional spre Est şi Vest a populaţiei din Republica Moldova comportă atât
aspecte pozitive, cât şi negative. Pe lângă faptul că populaţia este mai mobilă, însuşeşte limbi
străine, direcţionează câştigurile din străinătate spre republică, investindu-le preponderent
în construcţia imobilelor şi preiau alte stiluri de viaţă, pe lângă aspectele pozitive migraţiunea
a favorizat şi preluarea unor stiluri de viaţă viciate, străine moldovenilor.
Precum emite ziarul Accente (nr. 42, 25 aprilie, 2002) 80% din prostituatele din Bosnia -
Herţegovina şi Albania, de unde aproape ca nu exista cale de intoarcere, din cauza situaţiei
catastrofale şi de risc din regiune, sunt moldovence. Agenţiile internaţionale emit cu regularitate
ştiri în toată lumea despre calvarul moldovencelor, care au nimerit sub stigmatul prostituţiei
bosniene. Peste o perioadă, când nu le mai sunt utile patronilor, ori în rezultatul scurgerii
de informaţii confidenţiale, acestea dispar fără urmă.
178
Ceea ce se ştie cu exactitate din statisticile efectuate peste hotare de diverse organizaţii,
inclusiv ONU, OIM, Moldova a bătut recordul. Cea mai săracă ţară din Europa înregistrează cele
mai înalte cifre de femei traficate şi duse în Kosovo, Macedonia, Albania, Yugoslavia, Italia,
Turcia, Grecia, Rusia.
Fenomenul traficului de fiinţe umane comportă un şir întreg de cauze, în primul rând ţinând
de nivelul de trai. Cele mai multe dintre victime aparţin unor familii în care unul dintre părinţi, sau
chiar ambii, sunt şomeri, confruntându-se cu mari dificultăţi materiale sau ele însele au o situaţie
familială grea, fiind abandonate de soţi şi având copii în întreţinere.
Cele expuse sunt confirmate de rezultatele diferitor cercetări sociologice. Conform
sondajului realizat de ONG-ul „Milena SM” (2002) printre mamele singure, circa 75% şi-au
exprimat dorinţa de a pleca la lucru peste hotare, considerând că aceasta este singura posibilitate
de a-şi întreţine familia. 50% din respondente au recunoscut că nu ştiu nimic despre condiţiile
sociale din ţările unde ar vrea să meargă, foarte puţine ştiu o limbă străină şi mai nimic despre
legislaţia acestor ţări.
Potrivit datelor statistice a Departamentului Migraţiune cele mai multe victime ale traficului,
58.8%, sunt cuprinse între 18-24 de ani, 10.3% nu au atins încă vârsta de 17 ani şi se simte
o întinerire continuă a potenţialelor victime. Doar 4.4% depăşesc vârsta de 30 de ani. Circa 47.8%
au doar şcoală primară, 25.7% – nouă clase şi aproape 3% – liceul. Doar 2% au studii superioare.
Conform studiilor statistice şi sociologice: 52.9% – sunt din zone rurale, 33.8% zone urbane, 11.8%
– din capitală; 56.6% – nu sunt căsătorite, divorţate – 16% şi măritate – 9.6%. În jur de 25%
au copii, 55.4% sunt din familii sărace şi 14.7% – din familii foarte sărace.
Conform datelor psihologilor ce contribuie la reabilitarea psihică a fetelor, circa 70% din
victime au suportat în adolescenţă maltratări fizice sau psihice, violuri şi incesturi. O parte din ele
sunt orfane sau au un singur părinte, respectiv sunt vulnerabile psihologic si financiar.
93% din numărul fetelor din Moldova repatriate prin intermediul OIM vin din patru ţări
balcanice: Macedonia, Bosnia şi Herţegovina, Iugoslavia (regiunea Cosovo) şi Albania. Acestea
constituie 64% din victimele traficului provenind din Europa de Est. Moldova a lăsat mult în urmă
România, Bulgaria şi Ucraina, dat fiind fapatul că fetele de aici sunt cele mai ieftine şi, datorită
săraciei, cele mai uşor de convins. În 2000-2002 au fost repatriate prin intermediul OIM 771 fete.
Doar în primele patru luni ale anului 2003 au fost aduse în ţară 100 fete. Cele mai multe din
Macedonia. Aceeaşi ţară este prima în top încă din anul trecut, de acolo au fost aduse 150 de fete.
Următoarele patru poziţii sunt ocupate de Kosovo, Bosnia/Herţegovina şi Albania. În funcţie
de schimbarea geografiei punctelor de conflict armat se schimbă şi rutele traficanţilor. Recent
au fost aduse primele două fete din Pakistan. S-au înregistrat primele moldovence traficate
179
în Afganistan, pornite încolo în calitate de chelneriţe în baruri. Sunt traficate fete şi în ţările CSI,
în preponderenţă de către ţiganii care le promit de lucru la pieţele din Moscova,
Sankt-Petersburg, Krasnodar etc.
„Nici pierderile din războiul doi mondial, nici deportările, nici foametea luate împreună
n-au rărit atât de mult populaţia ca migraţia din ultimii ani” – afirmă Constantin Tănase
în săptămânalul „Timpul” (19 septembrie 2003, Chişinău). „Dacă războiul doi mondial în temei
i-a înghiţit pe bărbaţi, atunci imigraţia de astăzi înghite mai ales femeile. Sunt nevoite să fugă
de sărăcie nu numai fetele tinere, ci şi femeile, lăsându-şi bărbaţii şi copiii. La moment, probabil,
încă societatea nu realizează ce tragedie se produce sub ochii noştri, autodistrugându-ne ca stat.
Copiii care cresc fără părinţi, în deosebi fără mamă, întreaga lor viaţă le va lipsi ceva, ceva foarte
important. Copiii de la sate, rămaşi orfani cu părinţii în viaţă, au grijă de gospodărie, singuri îşi fac
mâncare, singuri îşi spală hăinuţele. Aceşti copii au îmbătrânit de mici, iar o ţară de copii bătrâni
nu are viitor” – rezumă editorialistul. Zeci, sute de familii distruse pentru că multe mame nu se mai
întorc în sărăcia care domină în republică. Preferă străinătatea amară, decât sărăcia, lipsurile
şi umilinţa în propria ţară [224].
Particularităţile migraţiunii în masă a populaţiei republicii formează un stil specific de viaţă,
lăsându-şi amprenta asupra generaţiei prezente şi viitoare. Încetăţenirea stilurilor de viaţă într-o
societate sau alta corelează cu orientările valorice.
Schimbările intervenite în orientările valorice şi acţiunile sociale ale indivizilor din spaţiul
social moldovenesc au fost determinate de importantele schimbări în situaţia socio-economică,
politică, culturală din ultimul deceniu. Drept rezultat al acestor perturbări imense se produc
considerabile schimbări în spaţiul moral-cultural: au loc schimbări în sistemul orientărilor valorice
ale persoanei, în bazele motivaţionale, unele dominante valorice se schimbă prin altele.
Studiile sociologie realizate în anii tranziţiei atât în Republica Moldova, cât şi în alte spaţii
sociale postsocialiste reliefează faptul că sistemul orientărilor valorice se află în proces
de transformare. În condiţiile de liberalizare a relaţiilor sociale deja s-a încetăţenit opinia precum
că societatea parcurge o etapă complexă în evoluţia sa. În acest context sistemul de valori poate
apare ca factor care favorizează şi accelerează procesul de liberalizare a dezvoltării sociale sau,
dimpotrivă, poate deveni o barieră în calea acestei schimbări. La rândul său, schimbările liberal-
democratice vor deveni ireversibile doar atunci, când vor fi acceptate de întreaga societate
şi afirmate în sistemul de indicatori, spre care se orientează societatea moldovenească.
În perioada restructurării societăţii moldoveneşti şi a liberalizării relaţiilor sociale
s-a destrămat sistemul tradiţional socio-cultural şi administrativ, iar împreună cu acesta s-au
prăbuşit tradiţiile şi valorile constituite pe parcursul a zeci de ani în perioada sovietică, convingerile,
180
ideologiile, concepţiile despre lume, stilurile şi modurile de viaţă, s-a transformat perceperea
prestigiului şi a valorilor. Destrămarea ierarhiei valorilor sovietice s-a răsfrânt dureros celui mai
conştient segment social orientat spre autorealizare şi respectarea legislaţiei, afirmare în cadrul
instituţiilor sovietice existente. Pierderea criteriului anterior de identificare presupune un lucru
obligatoriu de reconstituire, mai întâi de toate în sfera culturii spirituale.
În condiţiile de reformare a societăţii moldoveneşti se transformă întreg spaţiul social,
inclusiv şi întreg sistemul de valori. Formarea noului sistem de valori în spaţiul social moldovenesc
se derulează sub influenţa unui şir de factori specifici: condiţii geografice, particularităţi
climaterice, resurse naturale, activităţi tradiţionale în regiune, modul de organizare a gospodăriei,
condiţiile activităţii sociale, cultura spirituală a moldovenilor etc.
Anume în perioada de tranziţie are loc constituirea altor motive de comportament,
determinate de noile necesităţi socio-culturale, transformându-se treptat într-un nou suport pentru
crearea orientărilor valorice. Ideea democratizării şi procesul de implementare a acesteia
în societatea moldovenească, declararea drepturilor omului în Moldova înaintează în faţa ştiinţei
sociologice autohtone reevaluarea omului ca purtător ai unei anumite ierarhii personale de valori.
Concepţia modernă a valorii se bazează încă din timpurile antichităţii pe unitatea
tridimensională socratică: frumuseţe, bunătate, adevăr. Elaborarea ştiinţifică a problemei are
rădăcini adânci atât în ştiinţa sociologică, cât şi în alte domenii ale ştiinţelor socio-umane. În pofida
acestui fapt, rămân încă multiple probleme nestudiate. Continuă să rămână încă insuficient studiate
asemenea aspecte precum mecanismele formării orientărilor valorice a personalităţii şi a factorilor
socio-culturali, care influenţează asupra formării valorilor.
În contextul reflecţiilor expuse anterior în cercetările sociologice realizate de noi
pe parcursul mai multor ani s-a urmărit prin intermediul mai multor itemi de a identifica care sunt
orientările valorice într-o societate în proces de tranziţie. Rezultatele sociologice, obţinute în urma
derulării investigaţiei “Condiţiile de viaţă, stilurile de viaţă şi sănătatea” (2002, eşantion 2000
persoane), relevă că 60.3% din eşantion se consideră, în primul rând, cetăţeni ai Republicii
Moldova, iar în al doilea rând – 52.1% locuitori ai oraşului/comunei/satului unde sunt domiciliaţi.
Mai mult de 60% se mândresc de faptul că sunt cetăţeni ai Republicii Moldova, dintre care 15.9% –
foarte mult şi 47.2% – mai degrabă se mândresc, decât 16.1% – mai degrabă nu se mândresc
şi 7.9% – deloc nu se mândresc.
Deşi populaţia republicii este nevoită să suporte consecinţele erorilor politice şi economice
ale „reformatorilor”, umilinţa sărăciei şi a marginalizării în propria ţară, totuşi oamenii mai
păstrează în suflet mândria de cetăţean al Republicii Moldova.
181
Studiile sociologice în dinamică, realizate atât în cadrul SISI „Opinia”, cât şi de alte servicii
sociologice din republică, denotă în anii de reforme o creştere substanţială a gradului de încredere
a populaţiei republicii în biserică.
Din întreaga populaţie a republicii 72.7% se consideră oameni credincioşi, această pondere
fiind obţinută în anul 2000, în cadrul cercetării noastre „Situaţia din Moldova”. Mai mult de 80%
din respondenţi erau de părerea că situaţia din ţara noastră privind libertatea oamenilor
în problemele ce ţin de religie, credinţă în Dumnezeu, comparativ cu perioada de până
la proclamarea independenţei Republicii Moldova s-a îmbunătăţit. Totodată, fiind întrebaţi cât
de des frecventează biserica sau slujbele religioase doar 17.1% au afirmat că fac acest lucru cel
puţin o dată în lună, iar 34.2% - cel puţin de câteva ori în an, în rest: 34.3% - foarte rar merg
la biserică şi 14.4% - niciodată. Aceste analize sociologice ne permit să tragem concluzia
că credinţa în Dumnezeu în societatea moldovenească poartă un caracter mai mult declarativ, este
mai degrabă un atribut al modei decât un îndemn sincer al individului.
a coeziunii neamului de moldoveni. Cu atât mai mult, că oamenii, în fond, percep succesul în viaţă
prin lucruri deosebit de fireşti, precum a avea o familie bună, trainică (59.8%), a avea o stare
materială bună (54.1%), a fi sănătos şi a păstra sănătatea (40.8%), a avea un serviciu interesant
şi bine plătit (28.7%), a trăi cinstit şi onest, a acţiona în conformitate cu propriile convingeri
(20.0%). În linii mari rezultatele studiilor demonstrează faptul, că oamenii îşi doresc lucruri
elementare, dar, spre regret, inaccesibile în societatea moldovenească de astăzi.
În ce măsură populaţia unei ţări se consideră fericită denotă plinătatea valorilor care
se încetăţenesc în societate. Potrivit studiului nostru „Condiţiile de viaţă, stilurile de viaţă
şi sănătatea”(2002, eşantion 2000) doar jumătate din populaţia republicii şi anume 50.7%
se consideră fericită (mai degrabă fericită - 42.4% şi fericită - 8.3%) pe când 37.5% nu are aşa
sentimente (mai degrabă este nefericită – 28.1% şi nefericită - 8.4%), iar 11.8% - nu-şi poate
aprecia sentimentele pe care le nutreşte.
În virtutea vârstei, precum este şi firesc, mai fericiţi se consideră respondenţii cuprinşi
în limitele de vârstă 30-44 ani (51.6%) şi 18-29 ani (51.3%), decât cei între limitele de vârstă 45-59
ani (49.9%) şi 60 de ani şi mai mult (27.1%). Analizele indicatorului dat scot în evidenţă o realitate
tristă: segmentul de populaţie 60 ani şi mai mult reprezintă ponderea cea nai numeroasă care
se consideră mai mult nefericiţi (36.6%) şi nefericiţi (16.0%) decât celelalte categorii de vârstă.
Aceste cifre încă o dată reliefează clar şi evident, că societatea a uitat de părinţii săi bătrâni,
lăsându-i în singurătate, lipsindu-i de dreptul la un trai decent şi sentimentul de fericire.
Reflectând asupra corelaţiei stil de viaţă şi orientare valorică constatăm că în perioada
de tranziţie acestea au suportat modificări esenţiale, fiind afectate de schimbările contradictorii din
ţară, şi viaţa socială tragică a republicii, transformându-se şi înstrăinându-se în mare măsură
de valorile general umane şi tradiţionale nostru moldav.
Concluzii:
Stilul de viaţă reprezintă un component esenţial al calităţii vieţii, care fixează un anumit
comportament al persoanei sau al unui grup de oameni, reproducând anumite caracteristici,
maniere, deprinderi, gusturi, înclinaţii etc., depinzând atât de factori environmentali şi sociali
cât şi individuali.
Diminuarea dramatică a nivelului de trai a populaţiei se reflectă asupra caracterului
şi conţinutului alimentaţiei. În anii de tranziţie a scăzut considerabil consumul produselor biologice
de bază (lapte, carne, ouă). Alimentaţia populaţiei actualmente se reduce la pâine şi produse din
făină. În legătură cu aceasta se remarcă valoarea calorică inferioară a raţiilor zilnice, ea este departe
de a corespunde necesităţilor fiziologice ale omului. Factorul alimentar contribuie la scăderea
particularităţilor protectoare ale organismului, favorizând înrăutăţirea stării sănătăţii
populaţiei republicii.
185
Satul moldovenesc s-a format în cadrul unui proces istoric îndelungat al dezvoltării
economico-sociale, unde creşterea plantelor şi a animalelor au fost şi rămân îndeletnicirile prioritare
ale populaţiei autohtone. Satul, la început predominant agricol, a cedat treptat şi unor activităţi
de producţie neagricole, ceea ce i-a adus un spor de înzestrare tehnico-edilitară şi social-culturală.
Mai târziu, alături de funcţiile sale tradiţionale, ca loc de producţie agricolă şi de habitat, profilul
său economic devine mai complex, adăugându-i-se noi funcţii legate de activităţi industriale, social-
culturale, sănătate, sportive, mai puţin activităţi turistice şi de agrement etc.
Modelul postbelic de dezvoltare a produs modificări esenţiale în distribuţia şi tipologia
localităţilor rurale [244]. Timp de câteva decenii postbelice dezvoltarea sistemului de localităţi din
Moldova, ca şi din întreaga URSS, s-a aflat sub un control rigid al statului. În funcţie de obiectivele
geopolitice, se planificau: profilul economic al regiunilor şi localităţilor, legăturile funcţionale
dintre ele, industrializarea în ritm forţat a anumitor zone, migraţiile masive ale populaţiei. Planurile
de amenajare a teritoriilor localităţilor urbane şi rurale nu prea erau coordonate şi nici accesibile
populaţiei şi, de fapt, nu reflectau în măsura cuvenită interesele comunităţilor locale.
Controlul asupra ritmului de creştere a localităţilor rurale, asupra dezvoltării elementelor
esenţiale ale infrastructurilor tehnice şi sociale, era exercitat, în primul rând, de ministerele
şi departamentele de resort şi numai în anumite limite – de administraţia publică locală.
În cea mai mare parte a localităţilor rurale dotările edilitare lipsesc ori sunt rudimentare, din
care cauză poluarea mediului cu deşeuri menajere a devenit una din cele mai grave probleme
cu impact nefavorabil asupra stării de sănătate a populaţiei rurale.
Reţeaua de localităţi, privită ca sistem polifuncţional, se confruntă cu grave probleme [141].
Legăturile funcţionale dintre localităţi sunt perturbate. Destrămarea marilor întreprinderi
agroindustriale, creşterea costurilor serviciilor, în special ale celor de transport, au limitat
„navetismul” populaţiei rurale la locurile de muncă şi serviciile sociale din oraşele apropiate.
Un aspect neprevăzut ce ţine tot de comunităţile umane şi care solicită interacţiuni speciale
îl constituie aşezările noi, apărute în teritoriile atribuite loturilor şi proiectării vilelor.
La repartizarea acestora nu s-a ţinut cont că unele sectoare vor fi populate permanent. În realitate au
apărut noi aşezări umane cu toate problemele specifice lor şi impactul respectiv asupra mediului [176].
Prin urmare, reajustarea principiilor de dezvoltare a reţelei localităţilor rurale la noile
condiţii de tranziţie la economia de piaţă, de globalizare şi de integrare europeană impune
elaborarea unei concepţii noi de dezvoltare a ruralului ca loc de producţie, habitat, consum
şi petrecere a timpului liber.
187
2.5
1.5
Sursa: SISI „Opinia”, Evaluarea impactului social al Proiectului de Conservare a Solului în Moldova,2003
Declinul economic din ultimii ani a provocat o extindere masivă a şomajului inclusiv
şi în mediul rural, ceea ce a favorizat creşterea ritmurilor migraţiei atât în interiorul ţării, cât
şi în străinătate. Practic, satul moldovenesc, se confruntă cu o emigraţie a forţei de muncă şi cu un
şomaj structural, tipic ţărilor subdezvoltate, când economia nu este în stare să creeze suficiente
locuri de muncă.
Disponibilizarea în masă a populaţiei rurale din sectorul agricol tot mai mult a favorizat
fenomenul şomajului la sate, care la rândul său a condiţionat exodul masiv al sătenilor peste hotare
în căutarea unui loc de muncă. Astfel, potrivit studiului sociologic nominalizat anterior, aproape
în fiecare a doua gospodărie cineva din membrii familiei lipseşte, din care 60% - sunt plecaţi
la lucru, iar 40% - la învăţătură. După cum demonstrează sondajul în 25% din familii sunt plecaţi
la lucru temporar una (21%) sau două (4%) persoane, iar în 15% din gospodării o persoană (12%)
sau două (3%) sunt plecate la studii.
În linii mari, potrivit datelor studiului sociologic tabloul social – demografic al gospodăriilor
casnice din aria rurală a republicii se compune conform distribuţiei după sex, din 48.3% bărbaţi
şi 51.7% femei. Vârsta membrilor familiei se structurează astfel: 14.9% – până la 20 de ani, 20.6%
– 21-30 ani, 16.1% – 31-40 ani, 20.0% – 41-50 ani, 13.9% – 51-60 ani, 14.5% – 61 şi mai mulţi ani.
În temei, nivelul de instruire al membrilor familiei rurale se prezintă astfel: 14.1% – au studii
primare, 29.7% – medii generale incomplete, 29.9% – medii generale şi tehnice, 15.5% – superioare
de scurtă durată (colegii), 10.8% – studii superioare. Statutul familiei rurale este reprezentat din
33.7% – soţie, 32.1% – soţ, 16.9% – fiu, 13.0% – fiică, 1.0% – tatăl mare/socru, 1.9% – mama
mare/soacra, 1.4% – altcineva (ginere, noră etc.).
189
Totodată, aproape 1din 5 gospodării sau 18% mai dispun de alt teren agricol în afară de cele
menţionate. Cele din urmă fac parte din terenuri agricole procurate, pământuri suplimentare date
temporar – din fondul primăriei etc. Este de menţionat că de acestea (terenuri suplimentare)
se bucură mai mult gospodăriile din regiunea de Sud (UTA Găgăuzia – 26%, judeţul Tighina –
190
35%) decât cele de la Nordul şi Centrul republicii (judeţele Bălţi şi Orhei – a câte 10% fiecare).
Această discrepanţă se explică prin diferenţa esenţială a densităţii populaţiei şi suprafeţele
de pământ din aceste regiuni.
Desenul nr.2 (IV,3).
Terenurile de pământ – proprietate a gospodăriilor ariei studiului (%)
150
tere n agri col (cota de pami nt) de pe care obtine ti re col ta
gradi na/te re n agricol pe l inga casa
125 alt te re n agri col propriu
100.0 100.0
98,7 97,8 97,7
100
86.2
81.0 79,3 80,7 78,3
75
50
35.0
26,2
25
12.5 9,8 10,2
Aria studiului jud. Balti jud. Orhei jud. Tighina UTA Gagauzia
Sursa: SISI „Opinia”, Evaluarea impactului social al Proiectului de Conservare a Solului în Moldova,2003
*Diferenţa până la 100% – nu dispun de astfel de terenuri
Totodată, cota surselor de venit a gospodăriilor din vinderea produselor lactate este mai
mare în regiunile de Nord şi Centru (jud. Bălţi – 23%, Orhei – 28%) decât a celor de la Sudul
republicii (18%). Acest item se observă în acelaşi plan regional la capitolul „vinderea legumelor
şi fructelor” (Nord – 11%, Centru – 7%, Sud – 2%) şi viceversa – „vinderea strugurilor” – fenomen
specific teritorial.
Privitor la însăşi veniturile familiei din sursele analizate mai sus, suma de bani (venitul lunar
al tuturor membrilor gospodăriei) diferă substanţial atât din punct de vedere numeric, cât şi a sursei de venit.
După cum s-a menţionat mai sus pentru ceva mai mult din 2/3 din familii sau 70% sursa
principală de venit este salariul la locul permanent de lucru. Datele sondajului arată că
într-o gospodărie suma medie lunară parvenită din salariul membrilor familiei este de 496 lei
(34.2$ SUA). Salariul mediu lunar obţinut de membrii familiei din activităţile ocazionale/sezoniere
(24%) este de 347 lei (23.9$ SUA).
Venitul obţinut din vinderea legumelor din gospodărie (12%) în mediu lunar este
de aproximativ 180 lei (12.4$ SUA). Venitul parvenit din vinderea fructelor (5%) pentru aceste
gospodării constituie 139 lei (9.6$ SUA). Venitul obţinut în gospodărie din vinderea strugurilor
(7%) este de – 95 lei (6.6$ SUA), fiind specific doar pentru gospodăriile din Centrul şi Sudul republicii.
Venitul mediu lunar al familiei provenit din vinderea produselor lactate (22%) constituie
190 lei (13.1$ SUA). Suma medie lunară în gospodăriile investigate parvenită din vinderea
animalelor şi păsărilor (15% din familii) constituie 267 lei (18.4$ SUA). Din veniturile
gospodăriilor parvenit în urma vinderii recoltei de pe cota de pământ (6%) suma medie lunară
alcătuieşte – 194 lei (13.4$ SUA).
Cel mai mare venit lunar obţinut în gospodăriile casnice (10% din gospodării se bucură
de acest lucru) o constituie suma de bani primiţi de la membrii familiei aflaţi peste hotare, care
după cum şi demonstrează studiul, constituie un suport esenţial al populaţiei rurale în lupta
cu sărăcia. Astfel, suma medie lunară primită de la membrii familiei aflaţi la lucru peste hotare
pentru gospodăriile cu astfel de surse constituie 1349 lei sau circa 100$.
Venitul lunar din dobânzi, dividende, rente (6% din gospodării) este de 390 lei (26.9$ SUA).
După cum s-a mai menţionat şi în alte compartimente ale studiului dat cea mai defavorizată pătură
socială la sat sunt bătrânii, care constituie circa 25% din totalul populaţiei. Cercetarea confirmă
acest lucru, 26% din gospodăriile casnice investigate au declarat ca sursă principală de venit pensia,
aceasta lunar în mediu cifrându-se la 235 lei (16.2$ SUA).
În contextul analizelor efectuate prezintă interes itemul sursei de venit a 2% din gospodării
parvenit din produsele din pădure (ciuperci, pomuşoare, flori etc.). Astfel, în urma vânzării acestor
produse în perioada sezonieră în bugetul familie se varsă 250 lei (17.3$ SUA) sau practic jumătate
din salariul mediu lunar al agricultorilor.
192
În linii mari, analiza veniturilor gospodăriilor ariei investigate, ca în oglindă, reflectă sărăcia
satului moldovenesc care a afectat întreg mediul rural al ţării. Potrivit calculelor respective venitul
mediu lunar provenit din toate activităţile de muncă şi vânzările de produse, estimate la un membru
al familiei, se cifrează la circa 300 lei (20.7$ SUA), ceea ce constituie doar o treime din coşul
minim de consum estimat în Moldova pentru luna martie 2003.
Altă sursă de supravieţuire şi venit în gospodăriile casnice investigate sunt animalele
şi păsările. Potrivit tradiţiilor şi modului de viaţă a moldovenilor de la sate, păsările şi animalele
domestice sunt sursele principale de alimentare a gospodăriilor casnice cu carne. În mediul rural
al republicii este o raritate ca o gospodărie casnică (cu excepţia unor familii ce locuiesc în blocuri
cu etaje (dar acestea fiind foarte puţine) să nu aibă în jurul casei animale şi, în deosebi, păsări.
Studiul sociologic arată că în aria cercetării mai mult de jumătate din gospodăriile casnice
(56%) sunt deţinători de vite (în localităţile investigate din judeţele Bălţi şi Orhei acest indicator
este de 63% şi 70%, comparativ cu regiunile de Sud: Tighina – 42%, UTA Găgăuzia – 41%). Datele
prezentate în profil teritorial confirmă tradiţiile regionale ale republicii unde creşterea vitelor mari
cornute este o îndeletnicire mai majoră la Nordul republicii decât la Sudul ţării, unde o dezvoltare
mult mai mare o are oieritul.
Fiecare a zecea gospodărie din aria studiului sau 10% (în jud. Bălţi – 16%, Tighina – 12%,
Orhei – 7%, UTA Găgăuzia – 5%) are cai. Circa 3 din 10 gospodării sau 28% (în jud. Bălţi şi UTA
Găgăuzia – a câte 39% din gospodării, judeţul Orhei şi Tighina 21% şi respectiv 12% fiecare) sunt
deţinătoare de oi. Opt procente din gospodăriile investigate au capre, inclusiv în UTA Găgăuzia –
14%, jud. Tighina – 8%, judeţele Bălţi şi Orhei - 7% şi respectiv 6%. Mai mult de jumătate din
gospodăriile casnice ale ariei studiului sau 54% (în jud. Orhei – 67%, Bălţi – 58%, Tighina – 57%
comparativ cu UTA Găgăuzia – 31%) întreţin porci. Fiecare a şasea gospodărie sau 17% (UTA
Găgăuzia – 31%, jud. Orhei – 17% comparativ cu jud. Bălţi şi Tighina – 11% şi 10 %) are iepuri de
casă. Practic absoluta majoritate (91%) din gospodăriile casnice investigate, inclusiv acelaşi număr
şi în profil teritorial, au păsări: găini, gâşte, raţe, curcani etc. Un segment mult mai mic din
gospodăriile săteşti (5%) se ocupă cu apicultura, în profil regional acest indicator este de 8 şi 7%
în localităţile investigate din judeţele Bălţi şi Orhei şi circa 2% în UTA Găgăuzia şi jud. Tighina.
Şi mult mai puţine gospodării (2%) din aria studiului au porumbei.
193
73.9 76.3
71.4 C ai Vi te O i /capre 71.8
75
65.2
57.7 59.1 59.4
60
45.0 43.3
45 40.0
34.3 33.3
30 23.9 26.9 25.0 27.3 26.6
20.0 21.2
14.3 13.3
15 11.5 9.1 10.7 9.4
5.0 2.6 3.3
0.0
0
a
ni
a
a
iu
a
ci
ni
en
az
ov
vc
en
lm
pe
So
rc
je
ic
lm
ie
rs
uz
sa
bu
Pe
lin
av
al
ep
hi
Ta
ur
Be
io
at
G
Br
C
St
uc
C
N
Sursa: SISI „Opinia”, Evaluarea impactului social al Proiectului de Conservare a Solului în Moldova,2003
Datele studiului demonstrează că cea mai mare parte din gospodării (56%) în calitate de hrană
zilnică pentru membrii familiei folosesc producţia animalieră şi de păsări, obţinută în propria
gospodărie. Surplusurile acestor produse sunt vândute cu precădere vecinilor (17%), fiecare a zecea
gospodărie vinde surplusurile animaliere la piaţa din cel mai apropiat oraş, iar 9% - la piaţa din localitate.
Pentru relevarea impactului social al tranziţiei asupra satului moldovenesc, nivelului de trai
al populaţiei rurale, prin intermediul aplicării metodelor şi tehnicilor sociologice a fost supusă
investigaţiei dinamica cheltuielilor permanente şi temporare ale gospodăriilor casnice atât pentru
întreţinerea gospodăriei, cât şi a familiei. Pornind de la acest considerent, în cadrul cercetării aceste
cheltuieli au fost divizate în două tipuri: cheltuieli permanente pentru hrană şi întreţinerea
gospodăriei (media lunară); cheltuieli temporare (media anuală);
Cheltuieli permanente pentru întreţinerea familiei şi gospodăriilor casnice Rezultatele
cercetării sociologice demonstrează că absolut toate gospodăriile casnice din aria studiului suportă
cheltuieli permanente pentru produsele alimentare (hrană), suma lunară fiind de aproximativ 300 lei
(20.7$ SUA).
Pe al doilea loc se plasează cheltuielile privind serviciile comunale (lumină, apă, gunoi etc.)
care lunar le suportă 88% din gospodării, suma cheltuită pentru acestea fiind de 67 lei (4.6$ SUA).
Astfel de cheltuieli în plan regional le suportă 75% din gospodării ale UTA Găgăuzia, 88% - jud.
Bălţi, 92% şi 97% din judeţele Tighina şi, respectiv, Orhei.
În ierarhia cheltuielilor gospodăriilor investigate pe locul trei se plasează (82%) plata pentru
combustibil (lemn, motorină, gaz etc.), acestea constituind în mediu lunar 256 lei (17.7$ SUA). În
plan regional astfel de cheltuieli au suportat în ultima lună (martie 2003) 77 şi 79% din gospodăriile
UTA Găgăuzia şi, respectiv, jud. Bălţi, comparativ cu 85 şi 88% din judeţele Tighina şi Orhei.
Potrivit studiului în cauză, aspectele investigate anterior reprezintă ponderea esenţială
a cheltuielilor lunare ale gospodăriei în comparaţie cu alţi itemi supuşi investigaţiei. Astfel, practic
194
8 din 10 gospodării sau 79% achită lunar o sumă de 32 lei (2.2$ SUA) pentru săpun şi praf
de spălat; 7 din 10 gospodării din aria studiului suportă cheltuieli lunare în mărime de 19 lei
(1.3$ SUA) pentru produse de igienă personală; 2 din 3 sau 67% lunar cheltuie o sumă de 17 lei
(1.2$ SUA) pentru chibrituri, lumânări, lămpi etc.
Cheltuieli lunare pentru telefon suportă jumătate din gospodăriile investigate suma medie
lunară cifrându-se la 53 lei (3.7$ SUA). 55% din gospodăriile ariei studiului suportă cheltuieli
lunare pentru transport suma fiind de 71 lei (4.9$ SUA). Fiecare a treia familie (33%) achită lunar
în mediu a câte 53 lei (3.7$ SUA) pentru ţigări.
Din gospodăriile ariei studiului aproape 30% suportă cheltuieli lunare în sumă de 33 lei
(2.3$ SUA) pentru apeduct.
Gospodăriile săteşti suportă mai puţine cheltuieli lunare la capitolul procurarea ziarelor
şi revistelor (27%), suma medie fiind de 19 lei (1.3$ SUA), fapt ce limitează (din cauza stării
materiale) accesul şi gradul de informare al populaţiei rurale.
Suportă cheltuieli lunare în mediu de 20 lei (1.4$ SUA) pentru produse cosmetice 22%
de gospodării, 11% – pentru serviciile poştale – suma medie lunară fiind de 11 lei (0.8$ SUA). Doar
5% din gospodăriile ariei studiului suportă cheltuieli pentru baie/saună. Cheltuieli lunare pentru
curăţătorie suportă doar 1% din gospodăriile casnice din aria studiului.
Tabelul nr. 1 (IV,3)
Cheltuielile gospodăriilor casnice rurale suportate în martie 2003 şi media acestora*
jud. jud. jud. UTA Aria Media
Cheltuieli pentru: Bălţi Orhei Tighina Găgăuzia studiului
(%) (%) (%) (%) (%) MDL $SUA
Cheltuieli temporare (anuale) ale gospodăriilor casnice. Potrivit studiului cele mai mari
cheltuieli gospodăriile casnice le suportă pentru imobil, îmbrăcăminte, încălţăminte, tehnică
şi obiecte de folosinţă longitudinală, pentru construcţii şi reparaţii, şi nu în ultimul rând, pentru
procurarea şi întreţinerea animalelor. Aceste cheltuieli poartă, în temei, un caracter temporar
de aceea în cercetarea noastră s-a procedat la evaluarea acestor indicatori în termen anual.
Potrivit studiului în cauză în ultimul an (2002) practic 3/4 sau 73% din gospodăriile
investigate (în jud. Tighina 87%, UTA Găgăuzia – 75% comparativ cu judeţele Bălţi şi Orhei a câte
64% şi 73% fiecare) au suportat cheltuieli pentru îmbrăcăminte, suma medie fiind de 1391 lei
(aproximativ 100$ SUA). Acelaşi număr de gospodării (75%) au avut cheltuieli medii anuale
la suma de 851 lei (58.7$ SUA) pentru încălţăminte. În localităţile investigate din judeţele Tighina
şi UTA Găgăuzia astfel de cheltuieli au suportat 87% şi 83% de gospodării, în judeţele Bălţi
şi Orhei – a câte 69%.
Tabelul nr.2 (IV,3)
Cheltuielile gospodăriilor casnice suportate în ultimul an şi media acestora*
jud. Bălţi jud. Orhei jud. UTA Aria Media
(%) (%) Tighina Găgăuzia studiului
(%) (%) (%) MDL $SUA
Îmbrăcăminte 64.1 72.7 86.6 75.0 73.2 1391.4 96.0
Încălţăminte 68.5 69.3 86.7 82.8 75.4 850.7 58.7
Mobilă 4.3 6.8 8.3 9.4 6.9 2246.2 155.0
Lenjerie de pat, şervete 30.4 22.7 16.7 25.0 24.3 227.0 15.7
Cărţi, plicuri (nu pentru şcoală) 13.0 11.4 6.7 10.9 10.8 144.7 10.0
Servicii medicale, medicamente 55.4 73.9 83.3 78.1 71.1 565.1 39.0
Cheltuieli pentru învăţământ 30.4 27.3 45.0 48.4 36.1 480.0 33.1
(cărţi, lecţii particulare etc.)
Reparaţii în casă 26.1 38.6 41.7 20.3 31.5 970.3 67.0
Repararea autovehiculului, alte
7.6 9.1 16.7 17.2 11.8 813.9 56.2
mijloace de transport
Cheltuieli pentru deplasări în oraş, 13.0 22.7 33.3 34.4 24.9 354.3 24.5
peste hotare, călătorii
Căsătorii, alte celebrări 13.0 11.4 10.0 4.7 10.2 3779.0 260.8
Înmormântări 7.6 14.8 5.0 7.8 9.2 2996.4 206.8
Datorii 22.8 30.7 31.6 29.7 28.5 1602.4 110.6
Seminţe, pesticide 42.4 44.3 58.4 45.3 46.9 293.3 20.2
Hrană pentru animale 31.6 37.5 38.3 26.6 33.4 553.7 38.2
Cheltuieli veterinare 32.6 39.8 31.7 40.6 36.1 81.5 5.6
Cheltuieli pentru irigare 1.0 3.4 10.0 3.1 3.9 241.8 16.7
Plata muncitorilor agricoli angajaţi 7.6 12.5 18.3 9.4 11.5 508.1 35.1
cu ziua
Cheltuieli pentru lucrări agricole 30.4 54.5 51.7 43.8 44.6 498.1 34.4
(arat, semănat)
Cheltuieli pentru întreţinerea
maşinilor agricole 6.6 8.0 10.0 4.7 7.2 896.0 61.8
Procurarea animalelor 15.2 20.5 20.0 18.8 18.4 613.6 42.4
Arendarea loturilor de pământ 1.1 0.0 1.7 4.7 2.0 416.0 28.7
Sursa: SISI „Opinia”, Evaluarea impactului social al Proiectului de Conservare a Solului în Moldova,2003
*Ceilalţi (până la 100%) nu au suportat astfel de cheltuieli
196
de telefon, şi mai mult (56%) – de televizor color (jud. Orhei – 43%, jud. Bălţi – 49% comparativ
cu jud. Tighina – 63% şi UTA Găgăuzia – 75%). Cu televizor alb-negru sunt dotate 41% din
gospodăriile ariei studiului, inclusiv 35% şi 46% din localităţile investigate din judeţul Tighina
şi respectiv jud. Bălţi, comparativ cu cele din jud. Orhei – 56% şi UTA Găgăuzia – 28%.
De video casetofon dispun doar 17% din totalul gospodăriilor investigate, inclusiv în UTA
Găgăuzia – 26%, judeţele Bălţi – 16%, Tighina – 15% şi Orhei – 11%. Cu antenă parabolică sunt
dotate numai 6% din gospodării, ceva mai mult fiind în jud. Orhei (10%). De telefon mobil dispun
doar 7% din gospodăriile ariei studiului, ceva mai mult decât media liniară înregistrându-se din jud.
Tighina şi UTA Găgăuzia – a câte 8% fiecare, comparativ cu cele din jud. Bălţi (5%) şi jud. Orhei (7%).
Studiul mai arată cota de dotare a gospodăriilor casnice cu maşini de spălat ca fiind
în proporţie de 63%, inclusiv jud. Tighina – 62%, UTA Găgăuzia – 85% comparativ
cu a gospodăriilor din jud. Bălţi – 53% şi jud. Orhei – 59%. Cu maşini de cusut este dotată fiecare
a treia gospodărie (31%), inclusiv 38% din gospodăriile din UTA Găgăuzia, a câte 30% din judeţele
Tighina şi Orhei, ceva mai puţin – 27% din jud. Bălţi.
De frigider dispun aproape 3 din 4 sau 73% din gospodăriile casnice ale ariei studiului, iar
din jud. Orhei – 4 din 5 sau 80% din gospodăriile investigate (în celelalte judeţe – 70%). Totodată
doar 2% din gospodăriile ariei studiului dispun de generator electric.
Tabelul nr.3 (IV,3)
Înzestrarea gospodăriilor cu instalaţii şi bunuri de folosinţă îndelungată (%)*
jud. Bălţi jud. Orhei jud. Tighina UTA Găgăuzia Aria studiului
Telefon 46.7 64.8 31. 7 61.5 52.1
Telefon mobil 5.4 6.8 8.3 7.7 6.9
Televizor color 48.9 43.2 63.3 75.4 55.7
Televizor alb negru 40.2 55.7 35.0 27.7 41.0
Maşină de cusut 27.2 29.5 30.0 38.5 16.7
Video casetofon 16.3 11.4 15.0 26.2 16.7
Antenă parabolică 5.4 10.2 3.3 3.1 5.9
Tractor 7.6 3.4 5.0 3.1 4.9
Autocamion 6.5 11.4 5.0 4.6 7.2
Limuzină 12.0 10.2 23.3 32.3 18.0
Căruţă 23.9 11.4 8.3 9.2 14.1
Sanie pentru cal 4.3 3.4 5.0 1.5 3.6
Generator electric 1.1 3.4 1.7 1.5 2.0
Maşină de spălat 53.3 59.1 61.7 84.6 63.3
Frigider 69.6 79.5 70.0 69.2 72.5
Conductă de apă 18.5 10.2 33.3 20.0 19.3
Viceu în casă 1.1 2.3 6.7 15.4 5.6
Baie / duş 16.3 6.8 21.7 32.3 18.0
Duş de vară 15.2 30.7 21.7 26.2 23.3
Canalizare 10.9 9.1 15.0 9.2 10.8
Sursa: SISI „Opinia”, Evaluarea impactului social al Proiectului de Conservare a Solului în Moldova,2003
*Ceilalţi (până la 100%) nu dispun de aceste obiecte
198
Cercetarea în cauză, comparativ cu alte studii similare realizate în republică de către SISI
„Opinia” în ultimii ani, estimează o oarecare creştere a înzestrării gospodăriei rurale cu bunuri
de folosinţă îndelungată, totodată această creştere fiind încă destul de insuficientă pentru populaţia
rurală a ţării. Astfel, doar 18% din gospodăriile rurale investigate (în jud. Tighina – 23%, UTA
Găgăuzia – 32%, comparativ cu jud. Orhei – 10% şi jud. Bălţi – 12%) dispun de limuzină, numai
fiecare a paisprezecea gospodărie (7%) are autocamion (jud. Orhei – 11%, jud. Bălţi – 7%,
comparativ cu jud. Tighina şi UTA Găgăuzia – a câte 5%).
Totodată, comparativ cu câţiva ani în urmă, considerabil s-a majorat cota gospodăriilor
dotate cu căruţe şi sanie pentru cai. Sondajul arată că fiecare a şaptea gospodărie sau 14% are
căruţă, iar 4% dispun de sanie pentru cai. Mult mai sus ca media ariei de studiu se prezintă în acest
plan gospodăriile din jud. Bălţi – 23% şi 4%, în jud. Orhei această proporţie este de 11% şi 3%. Mai
puţine căruţe şi sanie pentru cai sunt în gospodăriile din UTA Găgăuzia (9% şi 2%) şi în jud.
Tighina (8% şi respectiv 5%).
Alt aspect al modului şi standardului de viaţă rural moldovenesc sunt infrastructurile
edilitare, care în perioada economiei centralizate s-au aflat în dependenţă directă de întreprinderile
agricole şi industriale locale (sisteme inginereşti comune pentru întreprinderi şi fondul locativ, şcoli,
grădiniţe de copii, instituţii medicale, de cultură, de acordare a serviciilor, de sport, comerţ,
transport, de odihnă, telecomunicaţii întreţinute de întreprinderi etc.). În anii de tranziţie criza
economică şi declinul substanţial al producţiei, procesele şi problemele de reformare a sectorului
agroindustrial au avut un impact negativ pronunţat asupra elementelor esenţiale ale infrastructurii,
ceea ce afectează întreaga comunitate rurală, şi, în special, păturile socialmente vulnerabile: copii,
bătrâni, invalizi, femei etc.
O particularitate a Republicii Moldova este faptul că majoritatea populaţiei rurale
e concentrată în sate mari (2000 – 10000 de locuitori), însă aceste localităţi nu dispun
de infrastructuri sociale şi tehnice adecvate. Din lipsa mijloacelor financiare, construcţiile realizate,
de regulă, din materiale puţin durabile, nu sunt calitative şi necesită în permanenţă lucrări
de renovare şi întreţinere.
Rezultatele studiului sociologic nominalizat demonstrează că în aria de studiu la fel ca şi în
întreaga comunitate rurală din republică destul de dificilă rămâne a fi problema deservirii comunale
a populaţiei. Sondajul demonstrează că doar 19% din gospodăriile casnice din aria proiectului (ceva
mai mult în jud. Tighina – 33% şi UTA Găgăuzia – 20%, comparativ cu jud. Bălţi – 18% şi jud.
Orhei – 10%) dispun de conductă de apă. Doar fiecare a şasea gospodărie sau 18% (ceva mai mult
în UTA Găgăuzia – 32% şi jud. Tighina – 22%, comparativ cu 16% în jud. Bălţi şi 7% în jud.
Orhei) au baie/duş. Numai 1 din 4 gospodării sau 23% din totalul gospodăriilor intervievate (jud.
Orhei – 30%, UTA Găgăuzia – 26%, jud. Tighina şi jud. Bălţi – 22% şi respectiv 15%)
au în gospodărie duş de vară.
199
Aproape absoluta majoritate din gospodăriile casnice a ariei studiului (94%) nu au viceu
în casă (puţin mai mic procentul în acest plan apare în UTA Găgăuzia 85% şi jud. Tighina – 93%,
comparativ cu localităţile din judeţele Bălţi şi Orhei – a câte 98% fiecare), acestea (viceurile) fiind
tradiţional pentru satul moldovenesc afară, în ogradă. Doar 1 din 11 gospodării din universul
eşantionat sau 11% (UTA Găgăuzia şi jud. Orhei – a câte 9%, jud. Bălţi – 11% şi jud. Tighina –
15%) au canalizare.
În ceea ce priveşte condiţiile de locuit şi nivelul de înzestrare a locuinţelor, cum ar fi
înzestrarea cu instalaţii cu apă, grup sanitar, sistem de încălzit şi de iluminat etc. satul manifestă
o evidentă rămânere în urmă faţă de oraş, ceea ce constituie un impediment în valorificarea mai
deplină a vocaţiei sale şi a menţinerii unui anumit echilibru al standardului de viaţă pe cele
două medii sociale.
Sectorul rural evaluat denotă un nivel aproape complet de electrificare (95% din necesităţi).
Preponderent satele sunt asigurate cu energie electrică, excepţie făcând doar mahalalele, unde şi-au
construit case noi familiile tinere. Conform bazei de date a Fondului de Investiţii Sociale
din Moldova (FISM) din cauza deficienţelor financiare a consumatorilor rurali calitatea şi durata
serviciilor de livrare a energiei electrice a avut de suferit în permanenţă.
Deconectările frecvente de acum câţiva ani şi a celor care mai continuă şi în prezent ale
reţelelor electrice în sectorul rural nu implică nici un fel de responsabilităţi de ordin economic sau
administrativ pentru distribuitori. Alimentarea cu energie electrică a satelor se întrerupe de obicei
în orele de vârf, adică la sfârşitul zilei, când iluminarea şi funcţionarea aparatelor electrice
de uz casnic sunt cele mai necesare. Situaţia se agravează şi datorită uzării reţelei de distribuire.
Acest fapt afectează grav posibilităţile de comunicare, instruire şi dezvoltare culturală la sate.
Gazificarea e o altă problemă de importanţă vitală în Republica Moldova, dar mai ales
în mediul rural. Sunt puţine sate gazificate. Nivelul de echipare a fondului locativ rural cu reţea
centralizată cu gaze în 2000 constituia doar 4.8% (comparativ cu 63.9% la oraşe). Există planuri de
construire a unor sisteme de gazificare în aproape toate localităţile, dar lipsa banilor a fost
obstacolul principal în implementarea proiectelor. Soluţionarea acestor probleme ar îmbunătăţi
substanţial nivelul de trai al populaţiei şi ar ameliora situaţia ecologică în Moldova. Preţurile
excesiv de mari la gaze şi cărbune, care le depăşesc pe cele mondiale, orientează greşit populaţia
şi alţi consumatori în alegerea tipului de combustibil sau energie. Astfel, consumul lemnelor
şi al deşeurilor organice a crescut considerabil în ultimii ani. Tăierile masive de pădure în anii
1993-1996, mai ales în timpul iernii, pentru a fi folosite în calitate de lemne de foc, provoacă grave
probleme ecologice, inclusiv prin intensificarea proceselor de eroziune a solurilor şi a alunecărilor
de teren [50].
200
şi mai precare. Este un fapt bine cunoscut, care rămâne valabil în era informaţională, progresul
răzbate mai greu acolo unde nu există şosele bune. Iată de ce, până la modernizarea acestora,
trebuie identificate şi folosite toate posibilităţile pentru menţinerea calităţii drumurilor din mediul
rural, cel puţin neadmiterea degradării mai jos de cotele existente în prezent.
Evaluarea sociologică a problemelor de strictă necesitate pentru comunităţile rurale a fost
realizată de către SISI „Opinia” în cadrul proiectului „Evaluarea impactului activităţii Fondului
de Investiţii Sociale din Moldova asupra beneficiarilor” (2001, mai). Rezultatele cercetării
au confirmat că practica de activitate a FISM-ului a fost direcţionată spre soluţionarea celor mai
stringente probleme ale localităţilor rurale, îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi de trai ale acestora.
Potrivit studiului nominalizat se evidenţiază destul de elocvent, din prima alegere
a problemelor pentru soluţionare, efectuate de cei chestionaţi, necesitatea direcţionării fondurilor
financiare spre gazificarea satului – 36%, urmată de reparaţia drumurilor – 24% şi reparaţia şcolii –
19%. La cea de-a doua alegere a populaţiei în prim plan s-a plasat necesitatea reparaţiei drumurilor
– 27%, urmată de asigurarea satului cu gaze naturale – 18% şi apă potabilă – 14%. În cazul celei de-
a treia alegeri, iarăşi, prioritatea revine reparaţiei drumurilor – 23%, urmată de crearea unor servicii
pentru ajutorarea bătrânilor – 14%, amenajarea gunoiştilor – 13%.
În linii mari, calculul valorii medii a problemelor de stringentă necesitate ce urmează
a fi soluţionate cât mai curând în comunităţile rurale se prezintă a fi (în descreştere) reparaţia
drumurilor, gazificarea satelor, asigurarea cu apă potabilă şi reparaţia şcolilor. Probleme nu mai
puţin acute, care nu suportă tergiversare, sunt cele de ordin ecologic şi asistenţa socială a păturilor
social-vulnerabile.
În contextul informării şi informatizării sectorului rural o problemă aparte o constituie
puterea de difuzare a programelor radiofonice şi televizate. În anul 1997 aproximativ 98% din
populaţia rurală aveau acces la programele televiziunii naţionale, 92% - recepţionau câte două
programe şi doar 82% - câte trei programe televizate. Reţeaua de difuzare radio prin fir practic
nu mai funcţionează, recepţionarea radio se efectuează doar prin tranzistor sau a radioului conectat
la energia electrică. Din evaluările FISM în sate gradul de dotare al gospodăriilor cu aparate TV
variază de la 85% la 98%.
Presa scrisă a înregistrat în perioada de după anii 90 un declin continuu. Din cauza scăderii
nivelului de trai, abonarea devine un lux, îndeosebi, în familia rurală. Din 1995 se înregistrează
o tendinţă stabilă de diminuare a abonamentelor la ziare şi reviste. Pentru toţi profesorii de la sate
începând cu anul 1995 a devenit imposibilă abonarea la ziare şi reviste pe teme pedagogice sau
de informaţie cotidiană. BOP (noiembrie, 2003) confirmă că populaţia rurală (38.8%) a republicii
mai rar citeşte ziare (zilnic; de câteva ori pe săptămână) decât populaţia urbană (52.7%).
202
Alt component important al vieţii rurale este instruirea. Pentru Republica Moldova, ţară
lipsită de resurse naturale importante, învăţământul se constituie drept o evidentă sursă
de acumulare a capitalului uman. Învăţământul în mediul rural se află într-o criză acută.
Potrivit datelor Ministerului Educaţiei al Republicii Moldova, numărul personalului didactic
în anii tranziţiei s-a micşorat de la 46,5 mii (1995/1996) la 41,6 mii (2002/2003) persoane, iar
numărul instituţiilor de învăţământ de toate gradele(şcoli de zi, gimnazii, licee) a înregistrat
o creştere pentru aceeaşi perioadă estimată de la 1515 la 1580, această creştere datorându-se
în temei apariţiei şcolilor private. Totodată, în perioada de timp estimată scade numărul elevilor
înmatriculaţi în şcoli, gimnazii şi licee de la 642,8 la 603,4 mii. O scădere şi mai dramatică
se înregistrează în cazul instituţiilor de învăţământ secundar profesional de la 105 unităţi
(1985/1986) la 83 (2002/2003), una dintre activităţile cărora este axată pe pregătirea specialiştilor
pentru sectorul rural al republicii. Numărul elevilor în instituţiile de învăţământ secundar
profesional s-a micşorat de la 56,2 mii elevi (1985/1986) la 22,6 (2002/2003), totodată diminuând
şi numărul personalului didactic în perioada estimată de la 5,7 mii la 2,2 mii persoane.
Dovadă de necontestat a degradării sistemului de învăţământ rural sunt încăperile şi utilajul
în mare măsură deteriorate.
Deosebite deficienţe întâmpină şcoala rurală la înzestrarea cu echipament didactic. În anii
tranziţiei şcolile rurale din republică practic n-au procurat inventar şi utilaj pentru asigurarea
procesului educaţional. La asemenea discipline precum chimia, fizica, biologia, profesorii nu pot
realiza partea practică a programelor de studii. Cea mai dificilă este asigurarea instituţiilor
de învăţământ cu specialişti la limba engleză, limba franceză, limba română, matematică
şi informatică.
Condiţiile de muncă şi industrie se agravează şi din cauza neîncălzirii pe timp de iarnă
a sălilor de clasă. Profesorii de la sate pe lângă activitatea sa de bază sunt nevoiţi să se ocupe
şi de obţinerea altor surse de venit cum ar fi activităţile agricole, creşterea animalelor, comerţul. Din
cauza sărăciei şi a condiţiilor de muncă precare şi prost plătite profesorii rurali sunt nevoiţi să ia
calea pribegiei în căutarea unui loc de muncă în străinătate. Spre exemplu, în anul 1997
învăţământul a solicitat 3348 locuri de muncă, o parte considerabilă rămânând neacoperite,
în special în sectorul rural. Anual abandonează locurile de muncă în jur la 2100 – 2300 pedagogi.
Datele studiilor sociologice ale SISI „Opinia”, întreprinse la comanda Fondului de Investiţii
Sociale din Moldova constată că ceva mai mult de 10% din şcolile rurale sunt într-o stare avariată
(din grădiniţe – 8%), 35% de şcoli necesită reparaţii de diferit grad (grădiniţe – 21%), doar 46% din
comunele evaluate au apreciat drept satisfăcătoare starea şcolilor (grădiniţelor-52%), în rest –
nesatisfăcătoare. În starea cea mai deplorabilă se află grădiniţele şi şcolile din zonele de Nord
203
şi Centru ale republicii. Din studiile de caz rămâne problematică asigurarea cu apă, căldură,
electricitate a şcolilor, întreţinerea igienică a grupurilor sanitare, asigurarea asistenţei medicale [50].
Deficienţele cu care se confruntă învăţământului rural ţin de reducerea accesului
la învăţământul preşcolar; insuficienţa ajutorului copiilor din familiile dezavantajate; insuficienţa
alocaţiilor pentru menţinerea şi dezvoltarea bazei tehnico-materiale şi didactice a învăţământului;
salarizarea nesatisfăcătoare a personalului didactic; deconectarea frecventă a energiei electrice,
neîncălzirea încăperilor în perioada rece a anului; necorespunderea sistemului de instruire
şi pregătire profesională cerinţelor pieţei muncii; lipsa pronosticării pe termen lung a necesarului
de forţă de muncă calificată.
Starea de sănătate este un alt indicator relevant al standardului de viaţă în mediul rural
moldovenesc. În decursul anilor de tranziţie mediul rural al Republicii Moldova înregistrează
o deteriorare constantă a stării de sănătate a populaţiei cu efecte de lungă durată [23]. Fiind
provocată de starea prelungită de criza multidimensională economică, socială şi psihologică, starea
de sănătate a populaţiei rurale comportă asemenea cauze grave precum ar fi: scăderea bruscă
a standardului de viaţă în urma reducerii nivelului veniturilor, insecuritatea socială, stresul,
extinderea maladiilor sociale şi a modului de viaţă viciat, reducerea alocaţiilor publice
şi a cheltuielilor personale pentru sănătate.
Multe din cauzele nivelului scăzut al sănătăţii populaţiei rurale ţin de existenţa multiplilor
factori de risc, care provin din modul de viaţă. Majoritatea populaţiei nu are acces la sursele de apă
potabilă calitativă. Nivelul de consum al alcoolului şi produselor de tutungerie este exagerat
de înalt. Moldova are una din cele mai înalte rate a accidentelor rutiere şi la locul de muncă.
Nefavorabil se răsfrânge asupra sănătăţii şi criminalizarea în ascensiune a societăţii rurale. Fenomen
recent apărut în mediul social rural moldovenesc, care marginalizează tradiţiile seculare ale
poporului nostru.
Indicii de sănătate a populaţiei rurale în genere sunt nefavorabili: o rată mare a mortalităţii,
care în anul 2002 a atins indicele maxim de 13,5 persoane la 1000 locuitori, fiind stabil mult mai
ridicată în mediul rural decât în cel urban. Morbiditatea generală, al doilea după mortalitate indice
de sănătate a populaţiei se menţine la nivel sporit. Incidenţa se menţine la nivel de 39-40%, iar
prevalenţa (frecvenţa cazurilor noi şi vechi de boală) la 68-70% de populaţie. Creşte numărul
bolnavilor de tuberculoză, sporeşte incidenţa dereglărilor psihice, a narcomaniei.
Datele studiilor noastre sociologice vin să confirme statistica oficială: starea sănătăţii
populaţiei rurale este în mare parte determinată de produsele pe care le consumă. În ierarhia
consumului lunar de produse alimentare în gospodăriile casnice a ariei de studiu pe prim plan
se plasează produsele de panificaţie şi cartofi. Alimentarea fiind puţin diversificată şi insuficientă în
vitamine şi calorii.
204
Concluzii:
CAPITOLUL V.
CONSECINŢELE SOCIALE ALE REFORMELOR
ASUPRA STANDARDELOR MOLDOVENEŞTI DE VIAŢĂ
populaţiei, analfabetismul, morbiditatea, corupţia etc. Vorbind despre aspectul psihologic, sărăcia,
în special cea cronică, condiţionează anumite comportamente deviante determinate, în primul rând,
de valori socio-umane apărute în rezultatul unei vieţi mizerabile. Toate aceste aspecte ale sărăciei
se întrepătrund, condiţionându-se una pe alta [146, p. 49-50].
Deci, după cum s-a menţionat mai sus, sărăcia poate fi nu numai monetară, ci şi materială,
spirituală. Cu regret, în ţara noastră până în prezent persistă tendinţa de evaluare a sărăciei numai
din perspectiva veniturilor disponibile sau a cheltuielilor de consum, deci sărăcia monetară.
Apariţia şi proliferarea sărăciei în societatea moldovenească este o urmare a diverşilor
factori, care la anumite etape au avut influenţe considerabile. În perioada sovietică la categoria de
săraci era raportat un segment social destul de restrâns, în fond, determinat de particularităţile
demografice: vârstă, sănătate, pierderea întreţinătorului, numărul de membri în familie întreţinute
de o persoană lucrătoare. O anumită influenţă asupra aflării în categoria celor săraci avea calificarea
de muncă inferioară, deşi aceasta nu întotdeauna era însoţită şi de venituri joase. O situaţie
principial nouă s-a format în perioada de tranziţie.
Astfel, potrivit ultimelor cercetări de evaluare a sărăciei, în perioada de tranziţie în categoria
săracilor au nimerit nu numai grupurile social-vulnerabile (cum ar fi persoanele rămase în afara
câmpului de angajare a forţei de muncă, persoanele neangajate sau cele angajate parţial), ci şi o
mare parte din persoanele ocupate în sfera bugetară, unde salariile sunt extrem de mici, încât nu le
pot asigura un trai decent. În categoriile vulnerabile se află şi persoane cu nivel înalt de studii (riscul
sărăciei este înalt pentru toate grupurile indiferent de studii), capabili de muncă şi cu o stare bună
a sănătăţii, precum şi persoane care dispun de bunuri de folosinţă îndelungată, ceea ce îi poate ajuta
să atenueze efectele sociale negative asupra venitului gospodăriei. Angajaţii din sectorul agrar sunt
supuşi unui risc mai mare, iar cele mai numeroase persoane aflate în sărăcie extremă sunt cei
ocupaţi în agricultură şi silvicultură.
Deşi sărăcia ca fenomen social acut se manifestă în Republica Moldova încă din anii 1993-
1994, perioada hiperinflaţiei şi reducerii dramatice a producţiei, cu regret ea devine o preocupare
a Guvernului Republicii Moldova numai după anul 1997, începând cu reconstrucţia infrastructurii
informaţionale, susţinută financiar de PNUD şi Banca Mondială în ce priveşte măsurarea sărăciei
şi analiza situaţiei săracilor (în special, Cercetarea Bugetelor Gospodăriilor Casnice (CBGC) şi,
recent, Proiectul PNUD pentru dezvoltarea capacităţilor de monitorizare a sărăciei şi evaluării
a politicii privind sărăcia). Studiile existente privind sărăcia în Republica Moldova includ: un studiu
etnografic al familiilor sărace, efectuat la finele anului 1996; raportul de evaluare a sărăciei,
întocmit de Banca Mondială (în baza datelor cercetării bugetelor gospodăriilor casnice pentru
trimestrul doi al anului 1997), rapoartele privind sărăcia în Moldova pentru anii 2000 – 2002,
209
realizate cu suportul PNUD; studii independente de evaluare a sărăciei întreprinse recent de Banca
Mondială; studii cu suportul UNICEF (1996-2002) privind consumul alimentar şi starea nutriţiei
în Republica Moldova, evaluarea eficienţei asistenţei sociale prin compensaţiile nominative,
efectuată cu suportul USAID (2002).
Un prim rezultat al abordării întregii problematici social-economice a fenomenului sărăcie
este realizat în cadrul versiunii în discuţie a documentului guvernamental „Strategia de Creştere
Economică şi Reducere a Sărăciei (2004-2006). Este unul dintre primele acte guvernamentale care
porneşte de la înţelegerea faptului că sărăcia, inechitatea, înstrăinarea socială nu vor dispărea
de la sine nici în condiţiile unei creşteri economice susţinute.
Una din problemele principiale în acest plan este evaluarea dimensiunilor sărăciei. În funcţie
de metoda utilizată în evaluare nivelul sărăciei poate lua valori mai mari sau mai mici, ceea
ce implică costuri mai mari sau mai mici în combaterea ei. Este de menţionat faptul, că în Republica
Moldova nu există un prag al sărăciei recunoscut oficial, în cercetările şi analizele asupra sărăciei
sunt utilizaţi diferiţi indicatori cum ar fi: minimul de existenţă, bugetul minim de consum, salariu
mediu raportat la bugetul minim de consum, media cheltuielilor de consum, venitul mediu zilnic
în echivalentul de 1$, 2.15$ sau 4$, atât la cursul valutar de piaţă, cât şi la paritatea puterii
de cumpărare. Astfel, în diferite surse sunt prezentaţi diferiţi indicatori asupra fenomenului sărăciei
în republica noastră, care în multe cazuri creează confuzii asupra fenomenului sărăciei şi nu aruncă
mai multă lumină asupra acestui fenomen. Pe de altă parte, sărăcia poate fi definită obiectiv
(de către experţi, pe baza unor calcule normative) sau subiectiv (prin participarea directă
a populaţiei la evaluarea sărăciei în cadrul unor sondaje de opinie, discuţii focus-grup etc.).
Efectuând o cronologie a evaluării sărăciei în Republica Moldova de către diferite instituţii
(BM, PNUD, DSS etc.) şi rezultatele obţinute în urma acestor studii se conturează următorul tablou
a acestui fenomen din ţara noastră. Potrivit raportului Băncii Mondiale „Evaluarea sărăciei”, pragul
absolut în 1997 a constituit 82.1 lei lunar pentru o persoană (17.6$ SUA). Astfel, conform
calculelor efectuate în 1997 circa 35% din populaţia republicii era săracă. Utilizând un prag
al sărăciei de 40% din consumul mediu pentru aceeaşi perioadă, circa 19% din populaţie
era „relativ” săracă [139].
Ceva mai târziu, PNUD a lansat proiectul „Dezvoltarea capacităţii pentru monitorizarea
sărăciei şi evaluarea programului”, creând în cadrul Ministerului Economiei al Republicii Moldova
Unitatea de Monitorizare a Sărăciei şi Politici (UMSP). Calculele şi analizele efectuate de către
UMSP au fost sistematizate în rapoartele privind sărăcia în Moldova pentru anii 2000 – 2002.
Datele folosite în studiile UMSP au fost selectate din CBGC realizat de către Departamentul
Statistică şi Sociologie şi arhiva internă a unor ministere, departamente şi instituţii regionale.
210
Astfel, potrivit studiului realizat de UMSP în anul 2000, rata incidenţei în Republica
Moldova pe parcursul acestui an a rămas relativ înalt – aproximativ fiecare al patrulea cetăţean
a trăit sub pragul sărăciei, adică a putut acoperi doar 50% din cheltuielile medii de consum
pe echivalentul gospodăriei casnice; dar s-a făcut observată şi o tendinţă slabă de scădere (de la
25% în fiecare an din perioada 1997-1999 la 23% în anul 2000). Datele studiului pentru 2000
conchide că deşi majoritatea săracilor trăiesc la sate, cel mai mare risc de a cădea în sărăcie îl au
gospodăriile din oraşele mici, precum şi familiile cu mulţi copii, persoane cu un nivel inferior
de studii, şomerii şi persoanele ocupate parţial sau salariaţii ocupaţi parţial sau salariaţii din sectorul
agricol public. Caracteristici similare sunt asociate şi cu riscul de a rămâne în sărăcie dintr-un
an în altul [198].
După cum s-a menţionat anterior există diferite metode de evaluare a sărăciei în republica
noastră şi sunt diferite studii / publicaţii care abordează acest subiect. Astfel, Departamentul
de Statistică şi Sociologie în buletinul “Sărăcia în Republica Moldova. 2002” determină nivelul
de bunăstare a populaţiei după criteriul: populaţie defavorizată şi favorizată. Drept criteriu pentru
delimitarea populaţiei defavorizate este considerat minimul de existenţă. Mărimea valorică
a minimului de existenţă pentru anul 2002 a constituit 538.4 lei. Evaluarea sărăciei în baza
minimului de existenţă reflectă aspectul absolut al sărăciei, ce presupune utilizarea unor parametri
cantitativi drept unitate de măsurare a sărăciei (în cazul dat veniturile disponibile ale populaţiei).
Astfel, conform calculelor efectuate, 80.9% din populaţie au dispus de venituri lunare mai
mici de valoarea minimului de existenţă, aparţinând categoriei de populaţie defavorizată. La rândul
său, populaţia defavorizată a fost delimitată în: populaţie puţin asigurată şi populaţie săracă.
Populaţia săracă a fost considerată populaţia, veniturile căreia nu au acoperit 1/2 din valoarea
minimului de existenţă (269.2 lei). Potrivit estimărilor efectuate 42.2% din populaţie face parte din
populaţia săracă, comparativ cu anul 2001 acest indicator a înregistrat o descreştere, în anul 2001
el constituind 51.2% din populaţia republicii [201].
Totuşi, la studierea sărăciei, cea mai amplă analiză este efectuată de către Unitatea
de Monitorizare a Sărăciei şi Evaluare a Politicilor din cadrul Ministerului de Economie, în raportul
„Sărăcia în Moldova, 2002. Estimarea incidenţei sărăciei în ţară (şi a derivatelor sale, după caz, cum
ar fi profunzimea şi intensitatea sărăciei), realizată de către UMSP, s-a făcut prin aplicarea a două
concepte de definire – sărăcia obiectivă (absolută şi relativă) şi subiectivă, folosind o valoare
adecvată a bunăstării. Prin conceptul sărăciei obiective se subînţelege „sărăcia venitului”, deoarece
acesta exprimă raportul dintre disponibilul de bunăstare (cum ar fi venitul sau cheltuielile
de consum) şi pragul sărăciei stabilit. Gospodăria a cărei bunăstare este la un nivel sub pragul
sărăciei se apreciază a fi săracă, membrii săi sunt consideraţi săraci.
Ponderea săracilor (agregată pentru toate gospodăriile) în totalul populaţiei constituie rata
sărăciei (incidenţa sărăciei). Diferenţa dintre bunăstarea (cheltuielile) celor nevoiaşi şi pragul
sărăciei exprimă profunzimea fenomenului, deficitul care trebuie acoperit pentru ca aceştia să atingă
pragul sărăciei.
Examinarea profilului sărăciei a fost efectuată în baza pragului absolut al sărăciei extreme
(prag alimentar). Pragul absolut al sărăciei extreme a fost stabilit în baza necesarului minim
de consum, exprimat în calorii (2282 Kcаl/zi) şi structurii consumului populaţiei celei mai puţin
asigurate (aflate între II şi IV decilă), raportate la preţurile reflectate în CBGC şi ajustate la Indicele
Preţurilor de Consum lunar (IPC). Pentru a. 2002 pragul absolut al sărăciei extreme constituie –
211,98 lei/lună.
Pragul absolut al sărăciei pentru a. 2002 s-a stabilit la nivel de 270,67 lei/lună şi reprezintă
costul componentei alimentare şi a celei nealimentare. Componenta nealimentară a fost estimată
ca diferenţa dintre ponderea cheltuielilor de consum alimentar în totalul cheltuielilor de consum,
în baza structurii efective a consumului realizat de populaţia, a cărei nivel de consum se apropie
de pragul sărăciei extreme.
Rezultatele studiilor efectuate de către UMSP demonstrează că sărăcia în Republica
Moldova, la prima vedere, reprezintă un tablou specific pentru ţările aflate în tranziţie economică
şi este un fenomen multidimensional, care implică: venit şi consum redus (sărăcia venitului); nutriţie
insuficientă (sărăcia alimentară); sănătate afectată (sărăcia sănătăţii); acces redus la educaţie
(sărăcia umană); vulnerabilitate la diferite calamităţi – naturale, sociale şi politice, inclusiv frica
de nesiguranţă şi de viitor (lipsa de siguranţă); lipsa accesului de participare la luarea deciziilor,
însoţită de sentimentul de izolare (lipsa de putere şi „excluziunea socială”); şi lipsa abilităţilor
(capacităţilor) pentru schimbarea condiţiilor de viaţă.
212
%
80
73,5 absolut
70
alimentar
60 59,8 59,2 relativ
50
43,5 40,4
40
30
23,2 24 26,2
20 23,6
10
0
2000 2001 2002
Astfel potrivit datelor UMSP, fiecare al 4-lea locuitor din Moldova se poate considera
extrem de sărac. Cel mai mare număr de săraci şi căzuţi în sărăcie extremă se află în partea Centrală
a Republicii Moldova. Printre cei absolut săraci predomină oamenii de la sate. Cota copiilor
în vârstă de până la 14 ani în numărul populaţiei sărace depăşeşte 1/5. Sărăcia este larg răspândită în
familiile mari, cu mulţi copii şi bătrâni. Fiecare al 4-lea absolut sărac din Moldova este în etate.
Asigurarea cu un loc de muncă nu influenţează cu mult starea de sărăcie deoarece mărimea
salariului este extrem de mică: 43.4% din cetăţenii săraci sunt încadraţi în câmpul muncii.
Incidenţa sărăciei, estimată în 2002 după pragul subiectiv al sărăciei, a confirmat valori
extrem de mari – 44.9%, fiind similară ponderii populaţiei aflate în sărăcie absolută (40.4%).
213
Populaţia ocupată
Populaţia parţial
2.5%
1.8% 15.8% ocupată
2.3% 14.7% Populaţia economic
20.6%
7.7%
8.0% activ ă - neocupată
7.5% Şomeri
23.5% Vîrstnici
26.3% 28.7%
Statutul de angajat precum şi cel de persoană economic inactivă denaturează statutul sărăciei.
Sărăcia este larg răspândită printre familiile mari, cu mulţi copii.
Estimările statistice şi sociologice confirmă că în perioada 1999-2002 mai mult de 3 din 10
gospodării au fost afectate de sărăcie pentru cel puţin un an. Circa jumătate din gospodăriile acestei
grupe au fost afectate într-un fel sau altul de sărăcie repetată ce a durat 2 - 3 sau chiar 4 ani.
Sărăcia repetată este asociată mai des cu mărimea gospodăriei casnice în special cu numărul
de copii prezenţa cărora sporeşte semnificativ numărul anilor în sărăcie.
Sărăcia în Moldova este răspândită pe larg în mediul rural. În 2002 fiecare a treia persoană
din mediul rural a fost săracă. Gospodăriile casnice din mediul rural se confruntă cu un risc mai
mare de a cădea în sărăcie: populaţia rurală constituie 63.3% din populaţia totală a ţării, dar cota
celor aflaţi în sărăcie extremă în acest sector este de 72.6%. Pe de altă parte, cota săracilor
în numărul total al populaţiei rurale este de 1,6 ori mai mare decât cea a săracilor din mediul urban.
În ce priveşte profunzimea şi severitatea sărăciei extreme, gospodăriile urbane – în special
în oraşele mici – sunt într-o situaţie mai dificilă deoarece ambii indicatori menţionaţi au o valoare
mai mare (respectiv 9.5% şi 3.8%) decât la sate (7.5% şi 2.7%).
Sărăcia rurală larg răspândită este asociată cu faptul că o cotă mare a populaţiei rurale este
angajată în sectorul agricol, domeniu caracterizat de o productivitate scăzută a muncii şi venituri
mici. Fermierii şi angajaţii din sectorul agricol constituie 32.0% şi respectiv 22.3% din totalul
populaţiei rurale, în timp ce cota membrilor acestor grupuri în sărăcia rurală extremă constituie
respectiv 34.5% şi 30.3%. Astfel, angajaţii din sectorul agricol, urmaţi de fermieri, în comparaţie
cu alte grupuri socio-economice, sunt supuşi unui risc mai mare de a fi săraci.
Desenul nr.3 (V,1)
Structura veniturilor disponibile conform tipului sursei de formare, 2002
0% 10% 20% 30% 40% 50% 60% 70% 80% 90% 100%
0.3
0.2
0.1
0.0
1999 2000 2001 2002
Coeficientul Gini după venitul disponibil Coeficientul Gini după cheltuilile de consum
50
50.6
47.0
45.8
40 41.8
41.0
41.0
36.9
35.9
30
32.6
31.2
30.3
20.6
20
22.7
20.1
20.0
10.8
17.8
15.6
13.0
10
12.3
5.2
4.3
2.3
1.3
0
Total Urban Rural Total Urban Rural
Saraci Ne-saraci
Superioare şi superioare incomplete Medii şi medii profesionale Medii incomplete şi primare Fără studii primare şi analfabeţi
Sărăcia în Moldova s-a format într-o perioadă relativ scurtă (anii 1990-2003), fapt care
ne permite astăzi să afirmăm despre existenţa unor factori, care favorizează sărăcia în societatea
moldovenească. Evident, factorul esenţial, care contribuie la plasarea individului în categoria celor
săraci este de a te naşte sărac. Sărăcia în ţara noastră, ca şi în toată lumea, se transmite din generaţie
în generaţie. Naşterea într-o familie neasigurată sau puţin asigurată se moşteneşte de către copii
de la părinţi (în cazul dat nu se are în vedere situaţiile cruciale din viaţa unei ţări, cum
ar fi războaiele, revoluţiile, restructurările etc. când se înregistrează amplificarea mobilităţii sociale
pe verticală). Riscul de a te plasa sau afla în categoria celor săraci este determinat de sănătatea
proastă, maladii legate de factorii genetici, traume etc., care nu-i permit individului de a presta
muncă fizică sau mintală şi-i limitează accesul spre o profesie remunerată mai bine. O sănătate
precară a individului nu rareori este rezultatul faptului că omul s-a născut în sărăcie, a primit
o hrană insuficientă şi malnutritivă, deservire medicală necalificată. Aflarea în categoria celor săraci
nu rareori este cauza atracţiei pentru alcool şi narcotice.
Alt factor al sărăciei ţine de salariile mici, şomaj, ocuparea într-o ramură neproductivă
şi pe cale de dispariţie. Nivelul inferior de şcolarizare, de asemenea, limitează alegerea şi profesarea
unei activităţi înalt remunerate. Această cauză a determinat faptul că unele familii, reprezentanţi ai
grupurilor sociale asigurate în perioada sovietică, în virtutea schimbărilor intervenite în societate se
plasează în categoria celor puţin asigurate, ca rezultat al incapacităţii de a concura pe piaţa muncii.
Sărăcia mai poate fi şi o urmare a unor decizii personale, luate în tinereţe: abandonarea
şcolii, căsătoria devreme, graviditatea timpurie, naşterea câtorva copii într-o căsătorie timpurie şi,
de asemeni, aprecierea inadecvată a corespunderii propriilor capacităţi profesiunii alese sau
ocupaţiei. Totodată, cauza sărăciei mai poate fi felul de construcţie al personalităţii, trăsăturile
de caracter, temperamentul. Lipsa puterii de caracter, anumite particularităţi ale caracterului, frica
de a risca, pasivitatea, lenea, înclinaţia spre vagabondaj etc. toate acestea implică riscul
de a se plasa în categoria celor săraci.
După cum s-a menţionat anterior o importanţă deosebită în evaluarea sărăciei o are metoda
subiectivă, prin participarea populaţiei la sondaje de opinie. Impactul negativ al tranziţiei
în republica noastră asupra indicatorilor calităţii vieţii populaţiei în perioada de referinţă este sesizat
şi în numeroasele sondaje de opinie, realizate de diferite instituţii sociologice autohtone şi străine.
Astfel, atât studiile realizate de SISI „Opinia”, cât şi ale altor instituţii sociologice atestă
că problema primordială cu care se confruntă populaţia este sărăcia, condiţionată de criza profundă
şi de lungă durată din Republica Moldova.
Această realitate tristă este confirmată, o dată în plus, de rezultatele studiilor realizate
de SISI „Opinia” pe parcursul anilor de tranziţie. Monitoring-ul sociologic „Barometrul societăţii”
219
denotă că în anii de reforme doar în jur de 10% din populaţia republicii se atribuie la categoria celor
asiguraţi. Ponderea persoanelor neasigurate variază de la 67.2% (1993) la 56.7% (2002), iar
a persoanelor care se autentifică ca aflându-se la limita supravieţuirii (sărăcia extremă) oscilează
de la 20.2% (1993) la 30.9% (2002). Aceste date sociologice indică asupra procesului de stratificare
a populaţiei republicii după nivelul de trai, confirmând realitatea unui tablou destul de dramatic,
unde practic 90 la sută din locuitorii Republicii Moldova au un nivel de trai sub nivelul propriilor
aşteptări şi dorinţe.
Desenul nr. 6 (V,1)
Stratificarea populaţiei Republicii Moldova după nivelul de trai
100%
90% 20.2
31.8 32.3 33.5 32.9 30.9
80%
70%
60%
50% 67.2
40% 57.7 56.1 56.5 58.0 56.7
30%
20%
10% 12.6 11.6 12.4
10.5 10.0 9.1
0%
01.1993 12.1994 12.1996 02.1998 04.2000 03.2002
Analizele sociologice efectuate asupra săracilor proveniţi din diferite categorii sociale
demonstrează că a intervenit o anumită adaptare a indivizilor la situaţia creată. Ca o reacţie
de autoapărare, la sărăcia moldovenească fără precedent pe continentul european, populaţia
autohtonă încearcă să-şi găsească un alt loc de muncă şi să se stabilească cu traiul în alte medii deşi
străine, însă mai echitabile din punct de vedere social şi stabile economic.
Fenomenul şi dimensiunile sărăciei sunt confirmate şi de PNUD în cadrul realizării
proiectului „Dezvoltarea Capacităţii pentru Monitorizarea Sărăciei”.Astfel, potrivit sondajului
de opinie (2002), realizat în cadrul acestui proiect, 67.9% din populaţia republicii se consideră
săraci. Starea de sărăcie a populaţiei fiind determinată, în primul rând, de situaţia de incertitudine
privind perspectivele ocupării, veniturilor, în general a calităţii vieţii indivizilor, cauzată de criza
economică şi socială în care se află actualmente republica.
Conform rezultatelor sondajului în cauză, majoritatea populaţiei consideră că starea
de sărăcie se manifestă, în primul rând, prin venituri mici - 75.6% din cei ce se consideră săraci
susţin această caracteristică a sărăciei. Este relevant faptul că şi cei ce nu se consideră săraci sunt
de aceeaşi părere - 72.8% din cei interogaţi s-au pronunţat pentru această interpretare.
Alte caracteristici ale sărăciei precum nivelul jos al securităţii economice sau al securităţii
alimentare, condiţiile nesatisfăcătoare de trai, starea proastă a sănătăţii etc. sunt considerate mai
puţin importante, acordându-li-se o poziţie mai inferioară după importanţă - a doua sau a treia.
Astfel, 38.3% din cei chestionaţi care se consideră săraci, sunt de părerea că o a doua caracteristică
a sărăciei este securitatea alimentară, iar 30.0% - respectiv, starea proastă a sănătăţii. Totodată,
poziţia a treia, în opinia acestora, este ocupată de nivelul jos al securităţii economice - pentru
ea s-au pronunţat 18.3%, condiţiile nesatisfăcătoare de trai - 10.8%, nivelul jos al securităţii
personale -11.7%.
Astfel, pentru majoritatea populaţiei din republică, atât din mediul urban cât şi din mediul
rural, sărăcia se asociază cu veniturile mici. Totodată, dacă în mediul urban săracii mai subînţeleg
prin sărăcie şi insecuritatea economică şi alimentară, în mediul rural, accentul este pus, în special,
pe starea proastă a sănătăţii şi, de asemenea, pe insecuritatea alimentară.
În aprecierea sărăciei, precum şi în determinarea măsurilor de politică antisărăcie un rol
deosebit îl are depistarea cauzelor ce generează starea de sărăcie. Conform sondajului, în opinia
celor ce se consideră săraci, printre cele mai pronunţate cauze care le-au determinat starea
de sărăcie sunt: pierderea locului de muncă - 31.7% şi respectiv ieşirea la pensie - 23.9%. Pe locul
doi după prioritate cel mai frecvent este numită astfel de cauză precum: înrăutăţirea stării
de sănătate - 35.3%. A treia poziţie după prioritate ocupă întârzierile salariale şi ale pensiilor -
20.3%, nivelul jos al veniturilor - 17.8%.
221
Rezultatele sondajului au arătat că printre cele mai frecvente probleme cu care se confruntă
păturile defavorizate sunt: accesul la instituţiile medicale - 50.0%, procurarea medicamentelor -
47.5%, accesul la serviciile magazinelor - 45.6%, petrecerea concediilor de odihnă - 16.7%.
Totodată, o problemă dificilă pentru această categorie majoră de populaţie este angajarea în câmpul
muncii (26.7%) [86, p. 3].
Pornind de la reflectarea realităţii existente în republică, realizată în prezenta lucrare,
constatăm că tranziţia a produs schimbări considerabile asupra standardului de viaţă. Cea mai mare
parte a populaţiei autohtone s-a conformat situaţiei, adaptându-se realităţii existente, iar sărăcia a
devenit o normalitate, un stil de viaţă adoptat de aproximativ 80% din populaţia ţării. Această
realitate a vieţii noastre este clar şi elocvent reflectată de dinamica opiniei publice în următorul desen:
Desenul nr. 7 (V,1)
Opinia publică privind realitatea vieţii noastre
% 60
50.2 50.3 50.7
49.8
50 45.4
43.3 42.8 43.1
40.9
39.9
40
30
20
10.3 11.5
10 6.5 6.9 8.4
0
decembrie, 1994 februarie, 1996 decembrie, 1996 februarie, 1998 aprilie, 2002
Nu e totul aşa de rău şi se poate de trăit
E greu de trăit, dar se mai poate de răbdat
E imposibil de a mai răbda starea de sărăcie în care ne aflăm
Concluzii:
Sărăcia semnifică o multitudine de caracteristici sociale, formate de anumiţi factori, forţe,
condiţii, geneza cărora în diferite teorii este tratată în mod diferenţiat. Persistă opţiuni în favoarea
unor anumiţi factori, care se referă la dezvoltarea unei persoane şi a unei gospodării aparte. Prin
prisma altor teorii, există factori şi condiţii care se referă la situaţia unor comunităţi de oameni
şi a societăţii în întregime. În cazul Republicii Moldova sărăcia în masă îşi face apariţia ca rezultat
al schimbărilor intervenite în viaţa socială, a modificării relaţiilor sociale.
Sărăcia este o stare care se caracterizează prin lipsa de acces la bunurile materiale, sociale
şi morale, existente în societatea dată la un anumit moment şi în baza cărora se formează
sentimentele de inechitate socială, tensiune socială, disconfort social. În acest context sărăcia
trebuie percepută nu numai ca o categorie economică, dar şi socio-psihologică.
Studiile sociologice şi statistice autohtone raportează factorii tipici, care determină riscul de
a nimeri în categoria celor săraci, la nivelul jos al veniturilor şi a asigurării materiale (a te naşte
„sărac”), nivelul jos de calificare şi instruire, sănătate precară, numărul de membri în familie,
şomajul, particularităţile individuale legate de modul de viaţă, orientările valorice, stilul de viaţă etc.
Rezultatele cercetărilor statistice şi sociologice confirmă faptul că pentru depăşirea sărăciei
ca fenomen specific este necesar de a influenţa asupra cauzelor determinate de dezvoltarea
economică şi politică şi a nu lupta doar cu urmările sărăciei. Mai întâi de toate este necesar
de a elimina condiţiile şi factorii de proliferare şi regenerare a sărăciei.
Starea de sărăcie formează în societate situaţia de excluziune socială. Grupurile sărace ale
populaţiei mai mult decât altele sunt private de a beneficia de dreptul la studii, deservire medicală,
loc de muncă etc. În acelaşi timp, imposibilitatea de a beneficia de drepturile sociale de bază
conduce această categorie a societăţii spre refuzul de a respecta normele şi regulile sociale general
acceptate în societate. Toate acestea reprezintă un cerc închis, fiind şi contradicţia principală
a sărăciei în societatea moldovenească la ora actuală.
Studiile realizate asupra sărăciei cât şi strategia guvernamentală de creştere economică
şi reducere a sărăciei (2004 - 2006) determină necesitatea de a elabora şi implementa măsuri
de combatere a sărăciei la nivel de ţară. În calitate de elemente obligatorii a unor astfel de programe
este raţional să fie preconizată:
- participarea însăşi a săracilor în luarea deciziilor, legate de depăşirea stării de sărăcie;
223
Un indicator cheie al calităţii vieţii omului este posibilitatea fiecăruia de a-şi făuri
bunăstarea prin muncă, obţinând un venit ce i-ar asigura un nivel decent de trai. Anume munca
în calitate de componentă vitală condiţionează asigurarea vieţii materiale, spirituale şi fizice,
bunăstarea şi automanifestarea individului.
Bunăstarea unei societăţi are drept suport bunăstarea familiei, fiecărui individ în parte.
Cu regret, tranziţia, care a avut repercusiuni ireversibile asupra economiei ţării şi implicit asupra
omului, a provocat şomajul şi sărăcia în masă, exodul nemaipomenit al populaţiei apte de muncă
peste hotarele ţării în căutarea surselor de existenţă, alte fenomene până în 1989 necunoscute
şi nespecifice societăţii moldoveneşti.
Odată cu tranziţia la economia de piaţă, reformele structurale şi privatizarea în masă
a întreprinderilor şi organizaţiilor, sectorului agricol şi instituţiilor de menire socială, falimentul
întreprinderilor şi lichidarea multora din ele, disponibilizarea a sute de mii de angajaţi
şi „aruncarea” acestora în stradă, fenomenul şomajului a împăienjenit întreaga ţară.
Remarcăm faptul, că în perioada sovietică despre şomaj se discuta doar în mod critic,
la adresa ţărilor capitaliste. Se arătau aspectele negative ale acestui fenomen economic-social,
subliniindu-se că şomajul nu este posibil în socialism. Însă, se recunoştea existenţa şomajului
mascat prin personalul supranumerar încadrat şi prin nivelul scăzut al productivităţii muncii. Exista
şi un număr relativ mic de muncitori în căutare de lucru, dar aceştia nu erau înregistraţi ca şomeri
şi nu prezentau probleme sociale grave.
În Republica Moldova fenomenul şomajului a fost oficial recunoscut ca existând numai
după 1989, în urma schimbărilor politice care au dus la o nouă orientare economică şi socială,
cu toate că dificultăţi evidente în privinţa ocupării şi mai ales a folosirii eficiente a forţei de muncă
au apărut cu mult înainte de declanşarea actualului proces de tranziţie la economia de piaţă.
Fenomenul şomajului s-a amplificat ca urmare a restructurării macroeconomice şi a declanşării
procesului de privatizare. La începutul reformelor efectele şomajului au fost mai slabe, însă
pe parcurs acest fenomen social a cuprins întreaga ţară având consecinţe grave atât pentru societate
cât şi pentru populaţie. Dacă vechiul sistem garanta cel puţin din punct de vedere legal, un loc
de muncă pentru fiecare persoană aptă să muncească, actualele condiţii impun şi favorizează tot mai
mult fenomenul şomajului [27].
225
Şi, deşi statistica oficială a republicii până nu demult estima nivelul şomajului la nivelul
de 2-3%, studiile noastre sociologice încă la finele anilor ’90 demonstrau contrariul (10-15%).
Tocmai mai târziu statistica de stat a început mai aproape de realitate să elucideze această problemă.
Astfel, aprecierea nivelului şomajului din republică în ultimii ani o face Ancheta forţei de muncă,
conform căreia rata reala a şomajului în 2002 se estimează la 6.8%, care fără îndoială poate
fi considerată drept o rata destul de mică a şomajului în raport cu realitatea şi evoluţia situaţiei
economice din republică.
În prezent Ancheta forţei de muncă, rămâne a fi principala sursă şi instrument statal
de obţinere a informaţiei privind populaţia economic activă, ocupată şi şomajul. Această cercetare
statistică asupra gospodăriilor casnice este efectuată de către Departamentul Statistică şi Sociologie,
începând cu trimestrul IV 1998. La etapa actuală aceasta este unica metodă de cercetare statistică,
ce nu lipseşte din instrumentariul statistic al nici unei ţări cu economie de piaţă şi care permite
de a cuprinde toată populaţia, totodată fiecărui individ i se conferă doar un anumit statut: ocupat,
şomer sau economic inactiv [166].
Conform datelor furnizate de Ancheta forţei de muncă, populaţia economic activă
a Republicii Moldova s-a redus de la 1809 mii persoane în anul 1998 la 1617 mii în anul 2001, iar
în anul 2002 aceasta s-a cifrat la circa 1615 mii persoane. În anul 2003 diminuând cu circa 8%
şi constituind aproximativ 1528 mii persoane.
Potrivit DSS în anul 2003 ponderea oamenilor nelucrători (copii, şomeri şi pensionari)
constituia 57.8% din populaţia ţării, sporind cu 3.6% faţă de anul precedent. Ponderea populaţiei
apte de muncă în localităţile rurale este mai mare decât în cele urbane, constituind 56%. Disparităţi
importante pe sexe în cadrul persoanelor active nu s-au înregistrat: numărul femeilor a fost puţin
mai ridicat, circa 820 mii, ceea ce constituie 50.8% din numărul total al persoanelor active .
Distribuţia pe grupe de vârstă a populaţiei active ilustrează o greutate specifică mai mare a celor
cuprinşi între 40-44 de ani (care reprezintă 15.2% din totalul populaţiei active) şi 45-49 de ani (14.2%).
Tabelul nr.1 (V,2)
Distribuţia populaţiei de 15 ani şi peste după
participarea la activitatea economică în anul 2002
Persoane active Persoane
din care:
Total inactive
Ocupate Şomeri BIM
TOTAL 1614967 1505117 109850 1208478
Masculin 795290 730883 64406 530817
Feminin 819678 774234 45443 677660
Urban 671904 590373 81530 522952
Rural 943064 914744 28319 685525
Sursa: Departamentul Statistică şi Sociologie al Republicii Moldova, 2003
226
Totodată, numărul populaţiei ocupate în ultimii ani este în scădere (în anul 1993 populaţia
ocupată a constituit 1688 mii persoane, pe când în anul 2001 a fost de 1499 mii persoane). În anul
2002 populaţia ocupată a constituit peste 1505 mii persoane. Repartiţia pe sexe relevă că ponderea
femeilor este mai ridicată (51.4%) faţă de cea a bărbaţilor, ca, de fapt, şi în numărul total
al populaţiei republicii. În distribuţia pe medii de reşedinţă 60.8% din totalul persoanelor ocupate
îi revine populaţiei din localităţile rurale [3].
Analiza structurii populaţiei ocupate pe grupe de vârstă arată că cea mai mare pondere
în populaţia ocupată (41.9%) o deţin persoanele în vârstă de 35-49 ani, înregistrând o scădere
a numărului lor faţă de perioada respectivă a anilor precedenţi: (43.1% – 44.2%). În acelaşi timp se
conturează tendinţa de creştere a numărului persoanelor ocupate în categoria de vârstă 50 – 64 ani:
anul 2001 – 19.5%, anul 2002 – 20.6%. Gradul de ocupare al persoanelor în vârstă de 15 – 24 ani
a fost de 11.9% şi în vârstă de 65 ani şi peste – 5.3% din totalul persoanelor ocupate. Mai mult
de jumătate din rândul persoanelor tinere (53.3%) sunt ocupate în agricultură, numărul lor
înregistrând o scădere faţă de aceeaşi perioadă a anului 2001 (- 4.0%). Din totalul persoanelor
ocupate în vârstă de 65 ani şi peste doar 6.0% au fost angajaţi în activităţi neagricole.
Analiza distribuţiei persoanelor ocupate după nivelul de instruire relevă faptul că se menţine
acelaşi tablou stabilit în perioadele anterioare: au predominat persoanele cu studii de specialitate –
26.0% urmate de cele cu studii medii generale (22.0%) şi cu studii medii incomplete (19.4%).
Persoanele cu studii superioare au constituit 13.6% din totalul populaţiei ocupate. În rândul
persoanelor ocupate cu studii superioare majoritatea (53.4%) o deţin femeile. În localităţile rurale
specialişti cu studii superioare sunt de 3.3 ori mai puţini decât în localităţile urbane.
În distribuţia după activităţile economiei naţionale se constată că cei mai mulţi salariaţi sunt
ocupaţi în agricultură (23.6%). Ponderea persoanelor angajate în învăţământ a fost de 18.2%,
în industrie - 14.9%, în sănătate şi asistenţă socială – 9.8%. Numărul scriptic al salariaţilor în anul
2002 s-a micşorat cu 418720 persoane faţă de anul 1997, inclusiv a celor din agricultură cu 301208
salariaţi, industria prelucrătoare cu 31268 salariaţi, construcţii - cu 16199 salariaţi, comerţul cu
ridicata şi cu amănuntul - cu 14071 salariaţi.
Perioada de tranziţie la economia de piaţă, însoţită de declinul economic, a amplificat
şi a aprofundat dezechilibrul între cererea şi oferta forţei de munca, a micşorat esenţial numărul
de salariaţi ocupaţi în economia naţională, fapt ce a condus la creşterea şomajul şi acutizarea
situaţiei pe piaţa muncii din republică.
227
Cu regret, statul şi-a direcţionat eforturile de baza în lupta cu şomajul spre reglementarea
nivelului şomajului deschis, fără sa întreprindă careva măsuri de protecţie socială a persoanelor
cu statut de şomer temporar şi a celor ocupate parţial. Fenomenul şomajului latent este direct legat
de alegerea priorităţilor, în special, la stoparea şomajului în masă. Fenomenul ocupării incomplete
228
a forţei de muncă a atins în ultimii ani dimensiuni enorme - fapt ce nu trebuie disconsiderat.
Şomajul latent impune flexibilizarea pieţei forţei de muncă (programe reduse de muncă,
subcontractarea personalului de către alte întreprinderi, programe flexibile pentru femei), iar cel
sezonier - o diversificare a structurii economiei [74].
Desenul nr. 2 (V,2) Şomajul a început să fie înre-gistrat
oficial începând cu anul 1991 de către
Numărul şomerilor oficial înregistraţi
mii pers.
la OFM (la începutul anului) oficiile forţei de muncă (OFM).
40
35 32.0 34.9 Conform situaţiei din 1 ianuarie 1992
28.0
27,6
30 24.5 în ţară au fost luaţi în evidenţă 78
25 28.9
20 15.0 24.4 24.0
şomeri. Cel mai mare număr al
15 20.6
10
şomerilor la 1 ianuarie a fost
14.0
5 înregistrat în anul 2000 şi constituia
0
1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000 2001 2002 2003 34.9 mii persoane. La 1 ianuarie 2002
numărul şomerilor aflaţi în evidenţă la
Sursa: Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă oficiile forţei de muncă era de 27646
persoane, şomajul feminin constituind
14041 persoane sau 50.8%. Pentru 1 ianuarie 2003 numărul şomerilor rămaşi în evidenţă a diminuat
cu 3627 persoane, comparativ cu anul precedent, şi se cifra la 24019 şomeri, din ei 51.1%
constituiau femeile. Din numărul şomerilor aflaţi în evidenţă la această dată 4846 erau persoanele
disponibilizate de la unităţile economice, ceea ce constituie 20.2%, 14245 erau tineri în vârstă de la
16-29 ani (59.3%), 12180 - locuitori rurali (50.7%).
Neoficial, numărul şomerilor este mult mai mare, or majoritatea persoanelor fără de serviciu
nu se înregistrează la OFM. Astfel, potrivit studiului Biroului Internaţional al Muncii (BIM), în anul
2002 în Moldova numărul şomerilor a constituit 110 mii persoane, iar rata şomajului a înregistrat
6.8%, cu 5.7% mai mult decât în anul 1999 şi cu 0.5% mai puţin decât în 2001 (la bărbaţi - 8.1%,
la femei - 5.5%).
Şomajul afectează într-o proporţie mai mare bărbaţii - 58.6% şi persoanele cu domiciliul
în mediul urban - 74.2%. În funcţie de nivelul de instruire, cea mai mare pondere o au şomerii
cu studii medii de specialitate (32.4%), fiind urmaţi de cei cu studii medii generale (21.9%), studii
superioare de scurtă durată (16.3%), studii medii incomplete (15.8%), studii superioare (12.0%),
restul 1.6% - studii primare sau sunt fără studii.
La momentul studiului BIM urmau o formă de instruire doar 1.0% din totalul şomerilor.
Este necesar de menţionat că din rândul şomerilor 75.2% au fost persoane cu experienţă în muncă,
iar durata medie a şomajului a fost de 27 luni. La fiecare trei din cinci şomeri durata şomajului
a depăşit 12 luni. Se păstrează o discrepanţă considerabilă între rata şomajului în mediul urban
(12.1%) şi cel rural (3.0%).
229
Analizând structura pe grupe de vârste a şomerilor constatăm că cea mai mare pondere din
ei o au tinerii (16-29 de ani), care reprezintă 48.3% din total. E de menţionat faptul că, comparativ
cu anul 2001, numărul şomerilor din această categorie de vârstă în 2002 a sporit cu 2818 persoane.
Desenul nr.3 (V,2) Persoanele în vârstă de 30-34 ani
Sursa: Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă femeilor şi populaţiei de la oraş.
230
Atât în mediul rural, cât şi în cel urban, viitorul e privit cu neîncredere, fiind mare ponderea
celor care consideră că şomajul este deja critic şi că el va continua să crească (circa 75% şi 85%
respectiv în ambele cazuri). Deşi pledează aproape unanim pentru primatul politicii active
de ocupare (96%), experţii intervievaţi apreciază diferit ordinea priorităţii măsurilor acestei politici:
stimularea creării noilor locuri de muncă – 32.7%; dezvoltarea micului business – 18.0%; dirijarea
pregătirii profesionale – 15.1%; dirijarea şi controlul migraţiei – 13.2%; pensionarea anticipată –
6.8%; subvenţionarea pregătirii profesionale şi ocupării – 6.8%; extinderea pregătirii
poliprofesionale – 5.4% [74].
Generalizând datele obţinute în cadrul diferitor studii axate pe problema examinată, putem
constata că atât în opinia experţilor autohtoni în domeniu, a statisticii oficiale, cât şi a populaţiei
de rând fenomenul şomajului în Republica Moldova a atins proporţii critice şi dacă nu vor fi luate
măsuri corespunzătoare pentru eficientizarea utilizării forţei de muncă, dimensiunea lui în republică
se va lărgi şi pe viitor.
Mai mult ca atât, anume şomajul şi sărăcia, foametea şi mizeria au provocat exodul masiv
din ţară a cetăţenilor republicii în căutarea unui loc de muncă şi unei surse de existenţă, au impus
părinţii şi copiii să-şi părăsească casele şi meleagurile natale pentru a-şi găsi o sursă
de supravieţuire. Aceste peregrinări deseori se soldează cu fenomene străine valorilor
noastre naţionale.
Este destul de neplăcut să citeşti, dar şi foarte dificil să nu cazi de acord cu situaţia tristă din
ţara noastră, descrisă în 2002 de cotidianul francez „Liberation” sub genericul „Republica
Moldova, zece ani de uitare şi mizerie”: „În ţara unei tranziţii eşuate, satul Hansca, situat la 30 de
kilometri distanţă de capitala Chişinău, a revent la economia naturală. În permanenţă fără apă
curentă şi fără drum asfaltat, cei 1050 de locuitori ai acestui sat moldav fac repede socoteala celor
zece ani de independenţă: în perioada respectivă localitatea a fost telefonizată.
Blocată între Ucraina şi România, această fostă republică sovietică în majoritate românofonă
este astăzi ţara cea mai săraca din Europa, cu un produs intern brut pe cap de locuitor inferior cu
jumătate celui din Albania. Privatizarea pământurilor în Moldova a fost un eşec. Dispreţuit timp de
vreo cincizeci de ani, calul şi-a reluat locul celui mai nobil bun achiziţionat de om pe câmpuri, dar
un hectar de pământ nu mai este suficient pentru a hrăni familia sa. Un moldovean din şase a părăsit
ţara sa pe parcursul ultimilor zece ani pentru a-şi încerca şansa în străinătate. Soţul Valentinei
Vostanik face mici călătorii: trei luni în Cehia, alte trei în Rusia, fără a fi întâlnit vreodata Zeiţa
Fortuna. El n-a adus decât 50 de dolari americani din ultimul său sejur, cea ce reprezintă puţin
şi mult într-o ţară în care media salariului nu depăşeşte $45. Între timp, în forţa celor 38 de ani ai
săi, Valentina lucrează, ajutată de cei patru copii ai lor, dintre care doi de vârstă şcolară.
232
ultimilor trei ani au solicitat azil în circa 20 de ţări europene 11 358 de cetăţeni ai Republica
Moldova. În anul 1999 cei mai mulţi cetăţeni au solicitat azil în Franţa (911), urmată de Belgia
(cu 597 de cereri), Germania (332). Irlanda a fost aleasă drept ţară de reşedinţă de 275
de moldoveni. În anul 2000 numărul solicitanţilor de azil proveniţi din Republica Moldova a crescut
cu peste 1000 de persoane faţă de anul 1999 şi a atins cota de 3597. În topul preferinţelor a rămas
Franţa (968), urmată de Republica Cehă cu 780 de cereri şi Belgia cu 649 de cereri. În anul 2002,
5169 de cetăţeni ai R. Moldova au solicitat azil în Europa, dintre care 2454 în Republica Cehă.
Dintre statele CSI pentru moldoveni cea mai atractivă este Rusia. Pe parcursul a trei ani
45.591 de cetăţeni moldoveni au obţinut cetăţenia rusă. În 2001 Republica Moldova s-a situat pe
locul patru printre statele CSI după numărul de cetăţeni care au solicitat azil în exterior [246].
Potrivit Departamentului Tehnologii Informaţionale din Moldova numai pe parcursul anului
2002 din ţară au plecat pentru a se stabili cu domiciliul permanent în străinătate 6592 persoane.
Numărul cetăţenilor Moldovei, ce şi-au ales noul domiciliu SUA a constituit 627 persoane,
Germania - 964, Israel - 290 persoane. Astfel, cota celor plecaţi în aceste trei ţări, ca şi în anii
precedenţi, constituie aproximativ 95% din totalul persoanelor plecate peste hotarele fostei URSS.
Cu ţările CSI cele mai active legături migraţionale se menţin cu Rusia şi Ucraina (corespunzător
2913 şi 1531 emigranţi) [135].
Analiza în dinamică a datelor statisticii oficiale confirmă că mai multe persoane îşi aleg
drept ţară de destinaţie în Est şi de stabilire cu traiul în Rusia şi Ucraina, iar în Vest - Germania, mai
puţini aleg ca loc stabil de trai Israel, SUA, Canada şi alte ţări.
Tabelul nr.3 (V,2)
Dinamica emigraţiei din Moldova cu schimbarea
domiciliului în străinătate după ţara de destinaţie (persoane)
1997 1998 1999 2000 2001 2002
Plecaţi din Republica
5503 4783 6318 9128 6446 6592
Moldova – total
Australia 8 6 21 2 4 2
Bulgaria 42 45 19 27 3 1
Canada 61 32 100 71 64 86
Germania 2419 1406 1258 1396 861 964
Grecia 3 2 2 4 - -
Israel 1193 784 1338 1110 482 290
Polonia 13 6 12 12 2 1
România 28 15 26 16 20 14
Rusia – 502 954 3087 2575 2913
SUA 1314 1350 1241 1115 941 627
Ucraina – 477 1097 1947 1350 1531
Alte ţări 422 158 250 341 144 163
Sursa: Departamentului Tehnologii Informaţionale al Republicii Moldova, 2003
234
Potrivit Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţiune (OIM) Republica Moldova este una
din ţările cele mai afectate din lume de fenomenul migraţiei forţei de muncă. Pleacă din ţară întru
întreţinerea familiilor mame şi taţi, tineri şi tinere, copiii rămânând pe seama bunicilor, rudelor sau
vecinilor fără căldura şi tutelă de zi cu zi a părinţilor. Potrivit studiilor noastre sociologice (2000-
2003) practic fiecare a treia familie este afectată de mişcarea migratorie de tip „du-te-vino”, iar
în familiile compuse din 5-6 persoane fiecare a patra are plecaţi peste hotare câte doi membri.
Mulţi pedagogi, medici, savanţi din cauza veniturilor mici sunt nevoiţi să abandoneze
activitatea profesională, plecând la lucru peste hotare sau emigrând definitiv, acest fenomen
afectând în deosebi potenţialul intelectual al republicii. Astfel, în perioada anilor 1990-1999 din ţară
au emigrat în Germania, SUA, Franţa, Israel, Italia, Canada, România 415 cercetători ştiinţifici
de la Academia de Ştiinţe a Republicii Moldova.
Actuala amploare a migraţiei, favorizată de haosul economic din ţară, proliferarea sărăciei,
salariile deosebit de mici şi lipsa unui loc de muncă sigur, fără îndoială, îşi lasă amprenta asupra
tuturor sferelor vieţii economice, sociale şi politice, dezvoltării ţării în general.
Cercetările realizate atât în cadrul prezentului studiu, cât şi în alte investigaţii similare
confirmă faptul că motivul principal al unei asemenea rate înalte a refluxului emigraţional din ţară
rămâne a fi scăderea standardelor calităţii vieţii şi nemaipomenită a indicatorilor nivelului de trai
pentru aproximativ 80 la sută din populaţia republicii.
Potrivit Barometrului de Opinie Publică al Institutului de Politici Publice (noiembrie 2003)
se relevează că 16.5% din populaţia republicii dacă ar avea o şansă reală ar pleca din Moldova
pentru totdeauna. Sunt dispuşi de a pleca pentru totdeauna mai mult persoanele de gen feminin
(17.7%) decât masculin (15.5%); locuitorii urbelor (21.6%) decât cei rurali (11.9%); populaţia
tânără cuprinsă în limitele de vârstă 18-29 de ani (24.8%) decât celelalte categorii de vârstă
(30-44 ani – 17.6%, 45-59 ani – 14.4%, 60 şi mai mulţi ani – 9.3%).
Din rezultatele cercetării nominalizate desprindem că s-a format deja un segment stabil
de persoane car s-au adaptat la condiţiile de muncă în străinătate. Astfel, 26.1% din persoanele care
au fost la muncă în străinătate au practicat acest lucru de cinci şi mai multe ori. Perioada de aflare
la muncă peste hotare pentru 37.1% se stabilizează în jur de şase şi mai multe luni. Majoritatea
dintre cei care au lucrat în străinătate 61% au muncit fără contract de muncă, 9.4% au fost angajaţi
cu contract de muncă, deşi la momentul în care au plecat din Moldova nu aveau semnat astfel
de document şi doar 10.4% la momentul în care au plecat din ţară aveau deja semnat un contract
de muncă. După cum demonstrează datele cercetării în cauză domeniile tradiţionale de ocupaţie ale
cetăţenilor moldoveni sunt: construcţie (36.5%), simplu muncitor (15.5%), vânzător (7.5%), zidar
(6%), servitoare (5%), munci agricole (4%), şofer (3.5%), lucrări forestiere (1.5%), hamal (1%),
marinar (1%), altceva [12].
235
Migraţia forţată a populaţiei republicii peste hotarele ţării, în căutarea unui loc de muncă
s-a transformat într-o adevărată tragedie naţională. Potrivit studiului „Municipiul Ungheni în pragul
secolului XXI”, realizat de către OPINIA în 2000, practic o treime sau 30% din locuitorii acestui
oraş specific şi de mare importanţă pentru Moldova puteau fi consideraţi la momentul derulării
cercetării potenţiali migranţi în căutarea unui loc de muncă. Aceste cifre mai confirmă încă odată
adevărul că Republica Moldova, graţie eşecurilor tranziţiei şi reformelor în ultimii ani,
s-a transformat într-o imensă piaţă de prestare a forţei de muncă ieftină şi calificată, municipiul
Ungheni nefiind o excepţie în acest sens.
Desenul nr.4 (V,2) După părerea Dvs. care este cea mai eficientă
cale de a găsi astăzi un loc de muncă?
Bunăoară, potrivit
Adresarea la bursa muncii ................................ 11.4
Înscriere la agenţi particulari de plasare cercetării în cauză, 30% din
în câmpul muncii................................................................
5.7
Contactarea directă a patronilor sau
unghenenii ches-tionaţi au
factorilor responsabili de angajare ................................ 19.2
menţionat că cea mai
Întreprinderea diferitor acţiuni ce aduc venit.......................... 15.4
eficientă cale de a găsi astăzi
Plecarea la muncă peste hotare................................ 30.3
Apelul la ajutorul părinţilor, rudelor
un loc de muncă este
şi prietenilor ................................................................ 7.6
plecarea la lucru peste
Altceva ................................................................1.1
hotare, şi mult mai jos
Nu ştiu / nu este răspuns ................................ 9.3
situându-se alte opţiuni: 19%
35 %
0 5 10 15 20 25 30
au indicat că o altă cale în
Sursa:SISI „Opinia”, Dezvoltarea durabilă a mun. Ungheni,2000
acest plan ar fi contactarea
directă a patronilor sau factorilor responsabili de angajare, 15% au menţionat întreprinderea
diferitor acţiuni ce aduc venit, în timp ce doar 11% văd soluţionarea acestei probleme prin adresarea
la bursa muncii.
Este relevant faptul că atât respondenţii de sex masculin (32%), cât şi de sex feminin (29%)
sunt de părerea că cea mai eficientă soluţie de angajare în câmpul muncii este plecarea peste
hotarele ţării. O situaţie similară se înregistrează şi la toate categoriile de vârstă care au indicat
plecarea peste hotare – ca cea mai eficientă cale de a găsi un loc de muncă. Însă, cei mai predispuşi
de a pleca la muncă peste hotare s-a dovedit a fi segmentul de populaţie activă, cuprinsă între
limitele de vârstă 18 – 45 ani (38%).
Făcând referire la sursa Demoscop Weekly, constatăm că la începutul anilor ’90 atât în fosta
URSS, cât şi în Occident persista opinia că deschiderea hotarelor va condiţiona un amplu flux
emigraţional din spaţiul postsovietic spre ţările cu o economie dezvoltată şi un nivel de viaţă
economic înalt. Conform datelor Centrului de Studiere a Opiniei Publice din Rusia, care a realizat
236
în 1990 sondajul “Atitudinea populaţiei URSS faţă de angajarea la lucru peste hotare”,
1,5 – 2 milioane de oameni se pregăteau pentru a pleca peste hotare din diferite motive şi încă
5-6 milioane se aflau în faza de examinare a unei eventuale plecări peste hotare. Experţii occidentali
manifestau îngrijorare, prognozând un exod masiv de circa 20 milioane oameni din spaţiu
postsovietic spre ţările cu o economie dezvoltată [7].
Tabelul nr. 4 (V,2)
Repartizarea emigranţilor din Rusia după hotarele fostei URSS
conform ţărilor de destinaţie (1992-2000, mii persoane)
1992 1993 1994 1995 1996 1997 1998 1999 2000
Total 103.1 113.9 105.4 110.3 96.7 84.8 83.7 108.3 77.6
În Germania 62.7 73.0 69.5 79.6 64.4 52.1 49.2 52.8 45.3
În Israel 22.0 20.4 17.0 15.2 14.3 14.3 16.9 36.3 16.3
În SUA 13.2 14.9 13.8 10.7 12.3 12.5 10.8 11.1 11.1
În alte ţări 5.2 5.6 5.1 4.8 5.7 5.9 6.8 8.1 8.1
Sursa: Demoscop Weekly, nr.27/28, 2001(http://demoscop.ru/weekly/2001/index.php)
În Rusia, începând cu anul 1990 migraţia apărută se menţine aproximativ la acelaşi nivel,
variind de la maximum 114 mii oameni în 1993 până la minimum de 78 mii în 2000. În 1999,
în urma crizei financiare din august 1998 emigraţia considerabil a crescut până la 108 mii oameni,
însă nu a ieşit din limitele variaţiilor ordinare, iar în 2000 din nou s-a plasat chiar mai jos de nivelul
anului 1998. În total, pe parcursul a 11 ani, din 1990 până în 2000, din Rusia au emigrat 1,1 mln.
de oameni.
Din momentul apariţiei emigraţiei în Rusia, mai mult de jumătate din cei plecaţi s-au stabilit
în Germania, mai mult de o pătrime - în Israel, ceva mai mult de 10% – în SUA, trei şi ceva la sută
– în Grecia, Canada şi Finlanda (Demoscop Weekly, nr.27/28, 2001 http://demoscop.ru/weekly).
În ceea ce priveşte Republica Moldova transformarea societăţii moldoveneşti într-o societate
deschisă a dus la apariţia unor noi fenomene în domeniul migraţiei. Ca şi alte state postsovietice,
Moldova începând din anii 90 se confruntă cu asemenea forme ale migraţiei internaţionale precum
migraţia ilegală şi migraţia ilegală de tranzit. Prin republică trece una din cele mai accesibile căi de
emigraţie ilegală către Occident, în mare parte datorându-se specificului relaţiilor stabilite la hotar
dintre Republica Moldova şi România. Deşi în ultima perioadă de timp se fac eforturi considerabile
întru stăvilirea migraţiei ilegale, explicarea fenomenului de migraţiune, relevarea tendinţelor
şi impactului acestuia pentru republică. În pofida eforturilor de ultimă oră, totuşi, se simte
necesitatea realizării unor studii focalizate pe problema dată, inclusiv şi de ordin sociologic, care
ar aprecia consecinţele social – economice, politice şi culturale al acestui fenomen pentru ziua
de azi şi mâine a ţării noastre.
237
Făcând referinţă la datele statisticii oficiale din România, constatăm că şi aici, la fel ca şi în
republica noastră, exodul romanilor, plecaţi să-şi câştige existenţa, este destul de pronunţat. Astfel,
potrivit unei estimări a CURS, fiecare a 12-a din gospodarii au cel puţin o persoană plecată din ţară
care trimite lunar acasă câte 200 de Euro. “Făcând un calcul simplu şi adăugând numărul celor
plecaţi imediat după Revoluţie din ţară şi care nu au mai fost prinşi in recensământul din 1992,
reiese că peste 1 milion de români au plecat din ţară cu forme legale în ultimii 13 ani. În plus,
un risc major care rezultă din migraţia forţei de muncă calificată este o criză a specialiştilor, iar
efectele acestui fapt nu fac decât să închidă cercul vicios al scăderii nivelului de trai” – spune
sociologul român Bogdan Voicu.
Revenind la realitatea Republicii Moldova, constatăm că o problemă aparte în contextul
migraţiunii este traficul de fiinţe umane. Acest fenomen afectează în mare parte persoanele tinere,
în deosebi din localităţile rurale, care provin din familii vulnerabile, unde sărăcia a atins un nivel înalt.
Astfel, potrivit Raportului Departamentului de Stat al SUA pentru 2003 cu privire la traficul
de persoane, Republica Moldova este apreciată ca un stat – sursă de femei şi copii traficaţi
în Balcani şi Europa. Tot aici se menţionează că numai în ultimii ani prin intermediul OIM au fost
repatriate în ţară 1060 de moldovence, majoritatea din ţările balcanice [182]. Altă sursă,
Departamnetul Migraţiune al Republicii Moldova, în ianuarie 2004 aduce alte cifre şi mai drastice –
în ultimii doi ani în ţară au fost aduşi câteva zeci de moldoveni decedaţi în străinătate şi au fost
întoarse peste 1200 de fete de la diferite bordeluri din Europa [66].
Întru reducerea fenomenului traficului de fiinţe umane Guvernul Republicii Moldova
a aprobat Planul naţional de acţiuni pentru combaterea traficului de fiinţe umane (Hotărârea
nr. 1219 din 9.11.2001). Întru realizarea Planului respectiv se întreprind măsuri de prevenire
a traficului, de asistenţă privind reintegrarea socială a victimelor, de perfecţionare a legislaţiei
privind promovarea stimulării ocupării forţei de muncă şi creării locurilor de muncă, însă,
deocamdată aceste eforturi sunt mai mult decât modeste [112].
Totodată se întreprind măsuri privind reglementarea legală a migrării de muncă a cetăţenilor
republicii. Pe parcursul ultimilor ani fiind încheiate diverse memorandumuri, contracte
de colaborare, acorduri internaţionale etc.
Concluzii:
În acest context, Moldova trebuie să întreprindă măsuri urgente în vederea ocupării populaţiei,
creării locurilor de muncă şi reglementării problemelor privind migraţiunea.
Una din căile principale în atingerea obiectivului de creare a locurilor noi de muncă
considerăm acordarea unui statut preferenţial sferei de deservire sociale şi cooperaţiei de consum,
în deosebi la nivel rural; dezvoltarea privilegiată şi susţinerea micului bussines, deoarece
întreprinderile micro, mici şi mijlocii posedă o serie de priorităţi faţă de cele mari: creează rapid noi
locuri de muncă; absorb mai eficient forţa de muncă disponibilizată, inclusiv cea necalificată şi din
grupele de risc, sunt flexibile privind adaptarea la condiţiile incerte ale pieţei concurenţiale etc.
Totodată, acordarea ajutorului de şomaj sub formă capitalizată pentru perioada maximă
de indemnizare ar permite ca suma capitalizată să fie suficientă pentru demararea unei mici afaceri.
Considerăm o modalitate eficientă de soluţionare a problemei şomajului în republică ar fi
deschiderea agenţiilor de angajare a solicitanţilor la locurile de muncă deja existente în alte ţări.
Acest fapt va permite luarea sub control a migraţiei externe a cetăţenilor republicii, cu beneficii atât
pentru cei ocupaţi acolo (asigurarea protecţiei), cât şi pentru ţara noastră.
O modalitate oportună de cunoaştere a pieţei muncii este studierea necesităţilor în specialişti
a economiei şi pregătirea profesională necesară. Reciclarea profesională a persoanelor adulte, fiind
eficientă, însă costisitoare, este recomandabil ca aceste cursuri să aibă o adresabilitate concretă, care
ar face cât mai reală angajarea la terminarea lor.
Formarea unui specialist destinat pieţei muncii concurenţiale trebuie să înceapă încă din
şcoală, dezvoltându-i-se spiritul antreprenorial care, în perspectivă, ar preveni şomajul tinerilor
şi ar contribui la creşterea economică. O şansă de a evita şomajul este şi pregătirea poliprofesională,
atât a studenţilor învăţământului superior, cât şi a celui profesional-tehnic, fapt care ar mări
mobilitatea lor profesională.
O măsură activă de prevenire a şomajului şi migraţiunii, de ajustare a cererii de muncă
cu oferta este informarea privind piaţa muncii. În acest context, e necesar un efort suplimentar
în dezvoltarea relaţiilor de cooperare între agenţii economici şi oficiile forţei de muncă, cât
şi colectarea şi prestarea către şomeri a informaţiei despre locurile de muncă libere.
Analiza prin sondaje sociologice a confirmat că inactivitatea impusă este risipă de resurse
umane şi are efecte distructive atât asupra personalităţii şomerului, cât şi a familiei sale şi, prin
consecinţă, asupra societăţii în întregime. Pornind de la acest considerent, perfecţionarea legislaţiei
în vigoare în vederea ameliorării situaţiei ocupaţionale în ţară şi eficientizarea asistenţei, prestate
şomerilor, sunt probleme de primă importanţă şi necesită o abordare urgentă şi minuţioasă. În acest
context, metodele şi tehnicile sociologice permit studierea aprofundată a numeroaselor
particularităţi ale fenomenului şomajului şi migraţiunii, care sunt problematic sau chiar imposibil
de elucidat prin alte metode.
239
fără ocupaţie, fiecare a cincia – de persoane care anterior au săvârşit crime, fiecare a noua -
de minori sau cu participarea lor, fiecare a zecea – de persoane în grup [181].
Tinereţea semnifică un stadiu în dezvoltarea umană, o perioadă de tranziţie către condiţia
de adult. Tinereţea, totodată, este şi o perioadă a formării identităţii, proces complex în care relaţia
individ-societate se evidenţiază cu claritate; este o perioadă a cristalizării statusului viitor
al tânărului, formându-i-se şi un stil propriu de viaţă. [132].
Schimbările intervenite în economie şi viaţa socială au afectat tinerii în cel mai direct mod.
Conform rezultatelor Barometrului de Opinie, noiembrie 2002 a patra parte din tinerii cu vârstele
cuprinse între 18-28 ani apreciază că veniturile actuale ale familiei proprii nu le ajung nici pentru
strictul necesar, 37% - le ajung numai pentru strictul necesar. Doar 27% au apreciat că veniturile
actuale ale propriei familii le ajung pentru un trai decent, dar nu-şi pot permite cumpărarea unor
bunuri mai scumpe, alţii 10% reuşesc să cumpere bunuri mai scumpe, dar cu restrângeri în alte
domenii. Şi numai 1% reuşesc să aibă tot ce le trebuie, fără să se limiteze la ceva. Potrivit BOP unei
părţi considerabile din populaţia tânără în prezent le produce temeri sărăcia (51%), viitorul copiilor
(48%) şi şomajul (39%).
Dintre temerile manifestate la tineri şomajul se prefigurează destul de relevat, cunoscând
o ascensiune considerabilă. Rata oficială a şomajului în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între
15-24 de ani este de 18.3%, valoare dublă faţă de şomajul în rândul populaţiei totale. În 1998,
această grupă de vârstă a reprezentat aproape o treime din numărul total al şomerilor, iar în 2002
acest indice cunoaşte o ascensiune de până la 48.3 %. Flexibilitatea şi mobilitatea tinerilor
s-a dovedit a fi un avantaj pe noua piaţă a muncii, mai ales în cazul absolvenţilor instituţiilor
de învăţământ superior şi al celor angajaţi în industria de servicii. La începutul anului 2003 din
numărul total de şomeri înregistraţi la oficiile forţei de muncă (24 mii) 538 erau absolvenţi
ai instituţiilor de învăţământ universitar. În general, locurile de muncă au devenit mai puţin sigure,
iar grupuri mari de tineri sunt expuşi pericolului de a fi excluşi de pe piaţa forţei de muncă.
Conform raportului Tinerii în societăţile în schimbare, MONEE, 2000 Republica Moldova
se situează pe locul trei în cadrul ţărilor Europei Centrale şi de Est, CSI, Ţările Baltice după
numărul de migranţi în rândul tinerilor, o valoare mai înaltă de emigrare fiind înregistrată
în Kazahstan şi Bosnia-Herţegovina [226]. Orientarea evidentă în mediul tinerilor de a părăsi ţara
este confirmată şi de rezultatele Barometrului de Opinie, noiembrie 2002. Astfel, 22% din categoria
de vârstă cuprinsă între 18-29 de ani dacă ar avea o şansă reală de a pleca din Moldova ar părăsi-o
pentru totdeauna, 60% - ar pleca numai pentru o perioadă şi doar 15% - nu ar pleca, iar 3% nu au
oferit răspuns. Aceste ponderi raportate la celelalte categorii de vârstă scoate în evidenţă orientarea
masivă a tinerilor de a-şi părăsi ţara [11].
241
Orientarea masivă a tinerilor moldoveni de a pleca din Moldova poate fi motivată prin
posibilităţi mai bune de educaţie şi obţinere a unui loc de muncă în alte ţări, reflectând, totodată,
lipsa unor posibilităţi pe plan intern [72, 73].
În acest context, se relevă atitudinea preponderent pozitivă a tineretului republicii – 61.1%
privind aderarea Moldovei la Comunitatea Europeană faţă de întreaga populaţie a ţării – 53.5%
(Studiul „Condiţiile de trai, stilurile de viaţă şi sănătatea”, 2002).
Aspectul migraţiei tinerilor recent a constituit obiectul de studiu al sociologilor din Rusia.
Atitudinea tineretului din Rusia faţă de emigraţie a fost studiată în noiembrie 2002 în cadrul
monitorizării opiniei publice de către Centrul de Studiere a Opiniei Publice din Rusia. Potrivit
studiului dat 40% din tineretul eşantionat (1264 tineri respondenţi) îşi exprimă promptitudinea
de a pleca din Rusia pentru o anumită perioadă. Ponderea celor care ar dori să plece din Rusia
pentru totdeauna este de zece ori mai mică. Cel mai des au nominalizat opţiunea de a pleca din ţară
cei mai tineri respondenţi (7%) şi cei care la moment nu aveau serviciu (10%). Dorinţa de a pleca
peste hotare, evident, corelează cu obţinerea unui statut consumatorist mai înalt. În calitate
de eventuale ţări pentru propriile plecări, respondenţii le aleg, în primul rând pe acelea pe care
le apreciază înalt drept parteneri şi potenţiali aliaţi ai Rusiei. În această listă deţine prioritate
Germania (21%), SUA (19%), Franţa (13%) şi Marea Britanie (8%), celelalte ţări europene
acumulând un procent nesemnificativ al dorinţei tinerilor ruşi de a le vizita. În mare parte aceste
date reflectă repartizarea reală a persoanelor, care pleacă după hotare să lucreze sau să înveţe, căile
reale care s-au constituit în acest sens, posibilităţile formale şi neformale [276].
Dorinţa majorităţii tinerilor moldoveni de a pleca în străinătate în căutarea unui loc
de muncă temporar sau pentru a se stabili definitiv acolo cu traiul, este confirmată şi de rezultatele
altui sondaj realizat de Departamentul Migraţiune şi relatat de GPF FLUX (din 11 septembrie
2003). Sondajul a fost efectuat pe un eşantion de 1279 de respondenţi cu vârsta de până la 30 de ani.
Din persoanele chestionate 62% au declarat că ar părăsi ţara dacă li s-ar propune un loc de muncă
bine plătit, 18% sunt gata să se stabilească definitiv peste hotare, 12% ar merge la studii în afara
ţării, iar 8% – ar merge peste hotare doar la odihnă.
Astfel, 14% din cei intervievaţi s-au arătat dispuse să plece peste hotare, deoarece ziua
de mâine în Moldova li se pare mai proastă decât cea de azi. Fiecare al zecelea respondent
a remarcat că trăieşte cu ziua de azi şi este gata să plece din ţară pentru a-şi asigura un viitor mai
bun. Factorul principal care îi determină pe tinerii din Republica Moldova să meargă ilegal peste
hotare în căutarea unui loc de muncă este lipsa de bani, şomajul, accesul limitat la serviciile
medicale şi preţurile mari la produsele alimentare.
242
Situaţia care se prefigurează actualmente în mediul populaţiei tinere din republică în mare
parte îşi găseşte explicaţia în lipsa unei politici de stat echilibrate la începutul anilor ’90 [114, 115].
Acest fapt relevându-se şi în rezultatele studiilor sociologice subiective a opiniei publice.
Examinând dinamica percepţiei problemelor tineretului de către societatea moldovenească
în anii de debut ai tranziţiei (1994), constatăm că mai mult de jumătate din universul eşantionat
(61%) considera că tineretul ţării de atunci nu se gândea în mod serios la viitorul său. În contextul
menţionat bărbaţii s-au dovedit a fi mai categorici în această apreciere decât femeile (respectiv 64%
şi 59%). Opiniile privind problema examinată variază considerabil în funcţie de vârsta
respondenţilor. Astfel, dacă 41% din cei chestionaţi de până la 20 ani considerau că tinerii
se gândesc serios la viitorul său, atunci 62-69% din generaţia mai în vârstă aveau o părere diametral
opusă privitor la aspectul investigat. În funcţie de naţionalitatea respondenţilor cea mai înaltă
apreciere tineretului i-au dat-o găgăuzii (52%) spre deosebire de reprezentanţii celorlalte
naţionalităţi - ruşii, moldovenii şi bulgarii (62-69%).
Desenul nr.2 (V.3)
Cum vi se pare, deseori astăzi tinerii se
gândesc în mod serios la viitorul lor?
La momentul efectuării cercetării (1994) nu
Nu
61.4% erau satisfăcuţi de gradul de pragmatism al tineretului
63% din populaţia sătească şi 59% din cea
orăşenească. Şi mai jos aprecia nivelul de pregătire al
tineretului pentru viitor muncitorii de la întreprinderi
Da Îmi vine greu (70%), militarii şi lucrătorii în organele de drept
29.4% să răspund
9.2 % (67%), pensionarii (63%). De mai mult optimism în ce
Sursa: SISI „Opinia”, Monitorizarea priveşte problema dată dispuneau studenţii (41%),
anuală „Barometrul societăţii”, 1994
antreprenorii şi fermierii, specialiştii din economia
naţională (35 - 40%).
Tot în contextul aceleiaşi cercetări majoritatea populaţiei chestionate (73%) considera
că la moment (1994) tineretului i se pregătea un viitor mai curând rău decât bun. Numărul celor
ce împărtăşeau această opinie sporeşte direct proprţional cu vârsta respondenţilor: de la 66% la cei
ce n-au atins încă vârsta de 20 ani până la 81% la cei de 50-59 ani, relevându-se un pesimism mai
mare pentru viitorul tineretului în mediul populaţiei băştinaşe, decât cea de alte etnii.
Examinând problema investigată în funcţie de nivelul de şcolarizare al respondenţilor,
constatăm că posesorii studiilor medii incomplete se evidenţiază printr-o apreciere negativă mai
relevantă decât cei cu studii medii şi superioare, deşi şi la acestea prevalează aprecierile mai curând
rele ale viitorului tineretului.
243
Un viitor mai curând rău decât bun prevalează în cazul respondenţilor rurali. Explicaţia
situaţiei date rezidă din faptul că în mediul rural s-au păstrat tradiţiile pur naţionale, iar schimbările
aduse de tranziţie sunt primite mai cu multă precauţie decât în mediul urban.
Tot în contextul aceleiaşi cercetări au fost testaţi factorii negativi care influenţează asupra
comportamentului şi modului de viaţă al tineretului contemporan. Rezultatele studiului sociologic
atenţionează asupra influenţei negative, a lipsei ordinii şi disciplinei în societate, anarhiei
şi autopermisiunii (63.5%), condiţiilor grele de viaţă (57.2%), neîncrederii în ziua de mâine
(43.7%), răspândirea în mediul tineretului a alcoolismului, narcomaniei (33.6%), educaţia proastă
(32.2%), dezmăţul mafiei şi criminalităţii (31.5%), mediul social precar al tineretului (14.3%).
Problema tineretului reprezintă obiectul de studiu al recentei investigaţii sociologice,
realizate de N. Diuk [80], unde este supusă analizei tânăra generaţie postsovietică din perspectiva
statutului social şi posibilităţilor materiale, valorilor politice, identificării etnice, atitudinii faţă de
politica statală şi internaţională. Eşantionul a fost compus din populaţia cuprinsă în limita de vârstă
15 – 34 de ani, fiind reprezentativ pentru trei state postsovietice Rusia, Ucraina şi Azerbaidjan.
În procesul cercetării a devenit relevantă următoarea observaţie: o pondere esenţială
a tineretului a reuşit relativ uşor să se adapteze la noile realităţi economice şi au obţinut un nivel
de bunăstare mai mare decât generaţia părinţilor lor. Această situaţie fiind calificată drept un
fenomen nou pentru statele postsovietice, unde tradiţional cei mai în vârstă erau mai bine asiguraţi
şi unde bugetul familiar se forma în jurul acestei realităţi.
Estimându-se valorile primei generaţii libere din cele trei state post sovietice se evidenţiază
dreptul la muncă, dreptul la locuinţă, dreptul la studii, libertatea cuvântului. Alegerea acestor
priorităţi de către tinerii din cele trei state postsovietice indică asupra sferelor care urmează să fie
asigurate de stat. Alegerea valorilor materiale de către tineri este explicabilă prin faptul că generaţia
tânără a crescut într-o perioadă când libertatea cuvântului, libertatea deplasării, libertatea confesiunii
sunt relativ asigurate, acestea astăzi nu se mai percep drept ceva pentru care trebuie să se lupte.
Din altă parte, această generaţie încă nu dispune de garanţii economice privind viitorul său,
siguranţa faptului că vor reuşi să găsească un loc de muncă şi vor fi asiguraţi cu locuinţă, iată
de ce prima generaţie liberă acordă o atenţie prioritară aspectelor materiale.
Reflectând situaţia generaţiei post sovietice din Moldova, potrivit studiului “Condiţiile
de trai, stilurile de viaţă şi sănătatea” (2002), 82.5% din tineri sunt de acord cu faptul că pot spune
ceea ce gândesc, 77.8% au dreptul să călătorească liber, 73.9% au dreptul să împărtăşească orice
religie, opţiunile tineretului în primele două cazuri înregistrând o pondere mai înaltă cu aproximativ
8% decât media liniară pe republică, iar cea de a treia opţiune nominalizată se plasează
cu aproximativ 4% mai jos decât pe întregul eşantion. Aceste date demonstrează că tânăra generaţie
244
a asimilat valorile democratice drept inerente actualei societăţi, totodată, înregistrând o pondere mai
înaltă a dezacordului decât universul eşantionat privind propria influenţă asupra guvernării ţării
84% şi a administraţiei locale 74.7%.
Potrivit aceleaşi cercetări, tineretul este mai puţin activ în viaţa politică şi socială
a republicii. Din categoria nominalizată de respondenţi 82.8% nu sunt membri a vreunui partid,
organizaţii, asociaţii, fiind mai reprezentativă ponderea tineretului doar în rândul sindicatului
(7.1%) şi a organizaţiilor religioase (4.2%), cu mult mai puţini în asociaţiile pentru tineret (2.1%)
şi câte 1.2% – partidele politice şi organizaţiile neguvernamentale. În alte categorii de organizaţii
ponderea de participare se situează sub 1%. Acest fapt demonstrează elocvent gradul
de inactivism social, politic, cultural al tineretului, de altfel specific şi întregii populaţii a republicii
[243]. Totodată, se consideră membri activi în organizaţiile nominalizate doar 45.6% din segmentul
de vârstă cuprinsă între 18-29 de ani, iar în funcţie de tipul localităţii se consideră mai activi
tineretul domiciliat în localităţile rurale (49.1%), aproape identic fiind evaluat gradul de activism
în centrele judeţene (45.7%) şi capitală (45.5%) decât în oraşele de proporţii mai mici.
Datele aceluiaşi studiu sociologic elocvent demonstrează problemele stringente, cu care se
confruntă tineretul şi care urmează să fie soluţionate.
În percepţia tineretului nostru guvernul trebuie să întreprindă măsuri în vederea contracarării
creşterii preţurilor, inflaţiei (61.4%), şomajului (59.9%) şi luptei contra corupţiei (46.9%), aceste
opţiuni înregistrând o pondere mai înaltă decât media pe republică (acestea constituind pentru
fiecare opţiune nominalizată respectiv 59.3%; 44.9%; 44.4%).
Procesul de autoafirmare a tinerii generaţii în orice ţară, inclusiv şi în Republica Moldova
necesită un sistem eficient de instruire. Sistemul actual de învăţământ, potrivit analizelor existente
şi estimărilor specialiştilor, este necorespunzător din punct de vedere al accesului, gradului
de retenţie şi al relevanţei. Sistemul actual nu reuşeşte să asigure un acces echitabil tinerilor
la studii, să păstreze elevii în şcoală şi să producă absolvenţi care dispun de deprinderile necesare
pentru a se adapta la cerinţele în rapidă schimbare din economie şi societate [204].
În anii tranziţiei sistemul de învăţământ din Republica Moldova este finanţat de stat sub
nivelul necesităţilor. Alocările bugetare acoperă doar 30-40% din necesităţi. Salariile medii ale
cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar sunt cu mult sub nivelul salariului mediu
pe economia naţională. Acestea mai continuă să se achite cu mari întârzieri. Baza tehnico-materială
a instituţiilor de învăţământ este depreciată şi nu mai corespunde noilor cerinţe. Pe parcursul
ultimilor ani, la acest articol aproape nu s-au alocat mijloace bugetare.
În Republica Moldova în cheltuielile pentru educaţie din bugetul consolidat (în % din PIB)
se observă o creştere începând cu anul 1992 de la 7.8% până la 10.4% în anul 1996. 10% din PIB
245
pentru învăţământ este o cotă ridicată în raport cu standardele internaţionale. Însă PIB-ul
în Republica Moldova ca urmare a degradării economice, are un volum foarte mic şi cele 10% din
PIB constituie o alocaţie foarte modestă, care nu acoperă nici pe departe necesităţile învăţământului.
Începând cu anul 1997 cheltuielile pentru educaţie se micşorează de la 10.0% până la 4.5% în anul
2000, ceea ce constituie nivelul anului 1991 (4.6%), iar cheltuielile publice pentru educaţie
corespunzător 6.3% în anul 1998 faţă de 7.8% în anul 1992.
Schimbările ce s-au produs în sectorul educaţional nu au fost rezultatul unor măsuri
organizate la nivel de stat, ci mai mult nişte manifestări sporadice, impuse de circumstanţele
economice dificile în care a nimerit republica. Drept consecinţă, sistemul educaţional devine cel
mai dezavantajos domeniu de activitate din ţară, drept argument fiind exodul extrem de mare
al profesorilor. În Moldova angajaţii sferei educaţionale au cele mai mici salarii. În anul 2003
salariul mediu al unui profesor începător era de 280-300 lei (cca. 22-24$ SUA), ceea ce acoperea
doar 1/4 din valoarea bugetului minim de consum. Astfel, circa 48 mii de profesori şcolari din
Republica Moldova au abandonat activitatea didactică în ultimii 10 ani, se menţionează într-un
raport recent al ONU. Vârsta medie a cadrelor didactice care au renunţat la profesorat este de 52 de ani.
Anual, Ministerul Educaţiei repartizează în instituţiile preuniversitare din republică cca.
500 de absolvenţi ai universităţilor pedagogice, dintre care pe parcursul primului an de activitate
mai bine de jumătate abandonează sfera învăţământului din cauza retribuirii joase a muncii. Potrivit
datelor prezentate de sindicatul angajaţilor din învăţământ, în anul 1998 din 2,7 mii tineri
specialişti de profil pedagogic la post s-au prezentat doar 31%, iar în 1999 - respectiv 1,5 mii tineri
specialişti, din care s-au prezentat şi au fost angajaţi în instituţiile educaţionale doar 23%. Aceeaşi
situaţie a fost atestată şi în anul 2003, doar 33% din 1771 de absolvenţi ai instituţiilor pedagogice
din Republica Moldova, repartizaţi în instituţiile preuniversitare, s-au prezentat la serviciu. Cei mai
solicitaţi continuă să fie profesorii de limbi moderne, dar şi cei de matematică, chimie, biologie şi fizică.
Deşi până în prezent nu există multe date statistice care ar evalua impactul crizei financiare
asupra rezultatelor învăţământului, totuşi rezultatele celui de-al treilea concurs internaţional
la matematică şi ştiinţele exacte pentru clasele a opta, la care împreună cu alte 37 ţări a participat
şi Moldova, denotă că elevii moldoveni nu au excelat la teste. Faţă de ţările OCDE şi alte 10 ţări
în tranziţie, ei au obţinut punctaje sub nivelul mediu atins de colegii lor din clasele a opta din toate
ţările participante, toate ţările OCDE, Europei şi Asiei Centrale [219].
Potrivit Strategiei de Creştere Economică şi Reducere a Sărăciei, 2004-2006 în prezent
circa 250 de localităţi, în care locuiesc peste 10 mii de copii de vârstă şcolară obligatorie nu dispun
de nici o instituţie de învăţământ. În 60 de localităţi există doar şcoli primare în care învaţă
1700 de elevi, iar peste 500 de localităţi dispun doar de gimnazii, ceea ce reduce esenţial accesul
246
Învăţământul liceal şi mediu de cultură generală cuprinde circa 80 mii elevi sau cu 8,0 mii
persoane (cu 11%) mai mult faţă de perioada respectivă a anului precedent. Absolvenţii liceelor
şi şcolilor medii de cultură generală (cl. XI, XII) au constituit 25,6 mii persoane. Din 11,1 mii
absolvenţi ai liceelor, 93% au susţinut examenele bine şi au primit diplomă de bacalaureat,
oferindu-le prioritate în procesul de înmatriculare în instituţiile de învăţământ universitar.
Actualmente, ponderea elevilor ce studiază în limba de stat a rămas ia nivelul anului 2001
(79%), în rusă - 21%. Funcţionează, de asemenea, şcoli, unde predarea are loc în limba ucraineană,
bulgară şi engleză. Limbi străine învaţă în total 579,0 mii elevi, din care limba franceză - 58%
şi engleză - 37%.
Paralel cu învăţământul de zi, în republică funcţionează şi 7 şcoli serale, din care 4 se află
în mun. Chişinău, 1 - în mun. Bălţi şi 2 - în mun. Soroca. Comparativ cu anul 2001, numărul
elevilor în ele s-a micşorat neesenţial, constituind 1,8 mii persoane.
Învăţământul colegial reprezintă un alt nivel al sistemului de instruire, unde sunt încadraţi
tinerii. La începutul anului de studii 2002/2003 învăţământul superior de scurtă durată în republică
se efectua în 63 colegii. Numărul studenţilor a constituit 15,2 mii persoane, ce reprezintă 42 studenţi
la 10 mii locuitori. În colegii îşi desfăşoară activitatea de instruire 1,7 mii profesori, din care 98%
au studii universitare, ceea ce corespunde nivelului anului 2001.
Cea mai mare parte a studenţilor (82%) îşi fac studiile în colegii cu proprietate publică.
În pofida faptului, că fiecare al patrulea colegiu este privat, numărul studenţilor în ele nu depăşeşte
14%. În cele 43 instituţii de învăţământ de stat studiază pe bază de contract fiecare al patrulea
student. Trei pătrimi din studenţii colegiilor studiază în limba de stat, fiecare al cincilea - în limba
rusă. Funcţionează, de asemenea, grupe de studiu în limbile ucraineană, găgăuză şi bulgară.
Numărul studenţilor înmatriculaţi în anul de studiu 2002/2003 a diminuat cu 6% faţă de anul
de studiu 2001/2002. La secţia fără frecvenţă numărul persoanelor nominalizate s-a micşorat cu mai
mult de o pătrime, iar la secţia de zi a rămas practic la nivelul anului precedent.
La începutul anului de studiu 2002/2003 învăţământul universitar în republică se efectua
în 45 universităţi, academii şi institute. Numărul studenţilor a constituit 95,0 mii persoane,
ce reprezintă 262 studenţi la 10 mii locuitori.
Din numărul total al studenţilor înmatriculaţi, 80% au constituit absolvenţii liceelor
şi şcolilor medii generale, 18% - ai gimnaziilor şi 2% - absolvenţii instituţiilor de învăţământ
secundar profesional. Ca şi în anii precedenţi, specialităţile ce au prezentat cel mai mare interes sunt
medicina - 17%, economia - 14%, juridica -12%.
Aproape trei pătrimi din studenţi îşi fac studiile în instituţiile de stat şi fiecare al patrulea -
în instituţiile nestatale.
248
Pe parcursul ultimilor ani tot mai răspândite devin studiile pe bază de contract. Ca rezultat,
numărul acestor studenţi a crescut cu 18% faţă de perioada respectivă a anului precedent
şi constituie 70,1 mii persoane. O pondere esenţială a instruirii pe bază de contract este
caracteristică nu numai pentru instituţiile private, ci şi pentru cele de stat. În cele 17 instituţii
de învăţământ de stat studiază pe bază de contract două treimi din numărul total de studenţi.
Valorile maxime a plăţii anuale pentru un student variază de la 5,4 mii până la 6,3 mii lei
la secţia de zi şi de la 2,5 mii până la 3,0 mii lei - la secţia fără frecvenţă.
Cu toate că numărul instituţiilor de învăţământ universitar s-a micşorat cu două unităţi
comparativ cu anul precedent, numărul studenţilor înmatriculaţi s-a majorat cu 3,4 mii. Din
numărul celor înmatriculaţi în instituţiile de învăţământ universitar, 74% au constituit absolvenţii
liceelor şi a şcolilor medii generale, fiecare al cincilea fiind absolvent al colegiului şi 2% - ai
instituţiilor de învăţământ secundar profesional. Grad de bacalaureat au avut 72% studenţi.
Specialităţile solicitate cel mai mult de către tineri sunt economia şi juridica, mai puţin -
specialităţile tehnice. În instituţiile de învăţământ universitar îşi desfăşoară activitatea de instruire
5,5 mii profesori, din care 2,2 mii (39%) sunt doctori în ştiinţe şi 378 (7%) - doctori habilitaţi.
Numărul considerabil al studenţilor în instituţiile de învăţământ superior nu e legată
de cererea de specialişti, ci de speranţa părinţilor că in felul acesta vor acorda copiilor o siguranţă
în viitor. Pregătirea specialiştilor cu studii superioare se face haotic, fără o estimare a numărului
de specialişti pe diverse domenii de care are nevoie economia naţională anual.
În anii tranziţiei accesul la serviciile educaţionale a devenit mai inechitabil, reprezentând
o piedică substanţială în procesul de autoafirmare a tineretului în viaţă. Cheltuielile în creştere
pentru învăţământ în combinaţie cu ascensiunea nivelurilor sărăciei au condus la limitarea accesului
la învăţământ a categoriilor social – vulnerabile. Mulţi copii talentaţi din cauza insuficienţei
de finanţe rămân în afara procesului de instruire. Finanţarea insuficientă a sferei de instruire
a condiţionat ca directorii de şcoli şi profesorii să ceară în prezent taxe de admitere în majoritatea
şcolilor urbane, precum şi diverse contribuţii neoficiale şi neînregistrate. Acestea includ plăţi pentru
agentul termic, întreţinerea şi reparaţia încăperilor, activităţile extraşcolare şi „cadouri” pentru
profesori. Pentru a compensa salariile mici, un anumit număr de pedagogi „încurajează” părinţii
să plătească pentru meditaţii particulare, căpătând forma unor tranzacţii ce sporesc oportunităţile
pentru corupţie [219].
Analiza datelor Sondajului asupra bugetului gospodăriilor casnice pentru anul 1999,
a stabilit că admiterile la nivel preşcolar şi şcolar primar încă nu sunt afectate de nivelul venitului
familial şi că şcolarizarea la nivelul secundar gimnazial este doar puţin afectată. Cu toate acestea,
copii din familiile mai bogate au şanse cu circa 60% mai mari de a fi şcolarizaţi la nivelul secundar
249
liceal şi cu 35% mai multe şanse de a fi admişi la studii superioare decât copii din familiile mai
sărace. De asemenea, există şi o separare rural-urban. Copiii de la oraşe se bucură de un avantaj
comparativ în ceea ce priveşte studiile liceale şi în special studiile superioare incomplete
şi superioare - nivelul superior la care tinerii de la oraşe au de 7 ori mai multe şanse de a fi admişi
decât colegii lor de la sate [219].
Dorinţa firească a tinerilor spre autoafirmatre este limitată în virtutea finanţării deosebit
de nedrepte a studiilor superioare. Concursul de intrare la universitate a încurajat plăţile neoficiale
la nivel secundar şi terţiar pe care nu şi le pot permite familiile sărace. Practicile de mituire
au devenit un lucru obişnuit pentru intrarea la universităţi şi au efectul de a exclude tinerii capabili
din punct de vedere intelectual care vin din familiile sărace. Aceasta, de asemenea, subminează
baza de admitere întemeiată pe merite în învăţământul superior [219].
Concluzii:
CONCLUZII ŞI RECOMANDĂRI:
Cele mai grave şi anevoioase încercări în anii de tranziţie ţara şi populaţia le-a cunoscut
în domeniul reformării şi dezvoltării social-economice a societăţii. Pe parcursul întregii perioade
de transformări economice republica a cunoscut nenumărate crize şi şocuri economice: criza din
1991/92 (colapsul economiei haotice, hiperinflaţia, diminuarea bruscă a producţiei, pierderea
253
de către populaţie a economiilor), perioada de depresie din 1993/96 cu un impuls foarte slab
de creştere economică în anul 1997, criza anului 1998 - deprecierea monedei naţionale, pericolul
default-ului ţării, paralizarea complexului energetic, a activităţii antreprenoriale, declinul
considerabil al producţiei şi agravarea nemaipomenită a sferei sociale.
Eşecurile tranziţiei spre economia de piaţă, anchilozarea şi distrugerea complexului
agroindustrial şi sferei sociale a ţării, privatizarea galopantă şi haotică au aruncat în stradă sute
de mii de oameni, au provocat o sărăcie nemaipomenită, un exod masiv din ţară a cetăţenilor ei
întru căutarea mijloacelor şi surselor de existenţă peste hotare, au distrus orientările de valori umane
şi au ştirbit valorile morale şi spirituale ale neamului, au condiţionat proteste sociale în masă,
o dezamăgire pronunţată a populaţiei în toţi şi în toate, spaimă şi neîncredere în ziua de mâine.
În linii mari totalmente s-a produs o altfel de tranziţie – spre sărăcie, degradare economică
şi socială, cum nu a mai cunoscut-o Moldova pe parcursul ultimilor 40-50 de ani.
A fost nechibzuită însăşi procedura de lansare şi de pregătire pentru tranziţie. Încă la debutul
reformelor din republică s-au ignorat resursele materiale şi potenţialul economic, spaţiul social
şi specificul naţional al ţării noastre, iar la elaborarea, argumentarea şi implementarea reformelor
specialiştii şi experţii naţionali de valoare atât în economie, cât şi în sociologie, politologie
şi psihologie nu prea au fost solicitaţi, implicaţi, valorificaţi şi auziţi.
După ceva mai mult de 10 ani de reforme majoritatea realizărilor pozitive s-au înregistrat
doar la capitolul libertăţii civile, deschiderea ţării şi democratizarea vieţii sociale, pe când tabloul
social – economic este trist: ca şi în absoluta majoritate a ţărilor în tranziţie şi, în deosebi, în cele
din fosta URSS, s-a produs o tranziţie spre regres social-economic şi sărăcie. Astfel, potrivit
Fondului Monetar Internaţional privitor la rezultatele unui deceniu de reforme, comparativ cu anul
1989 din toate ţările în tranziţie doar Polonia, Ungaria, Cehia şi Slovenia au înregistrat indicatori
social - economici ceva mai relevanţi. Totodată, în mediu, către anul 1998 ţările din ECSE
au realizat volume ale producţiei la o rată de mai puţin de 90% din volumul celei obţinute în anul
1989 (an precedent tranziţiei),în acelaşi timp datele corespunzătoare pentru ţările ex-sovietice
cifrându-se mai jos de 70%, Moldova în acest top plasându-se pe ultima poziţie – 42%.
Prin urmare, reformele „de pe hârtie” din Moldova, cât şi din întreg spaţiul ex-sovietic nu
s-au ales cu nimic altceva decât cu un regres social-economic pronunţat, cu pauperizarea masivă
a populaţiei şi cu creşterea inegalităţilor social-economice, cu distrugerea iraţionala şi frauduloasă
a potenţialului social-economic şi cu îndatoriri externe enorme de lungă durată. Astfel, doar
în Moldova, către sfârşitul anului 2000, suma acesteia constituia peste 1,5 mlrd. dolari SUA sau
aproape egală cu PIB – ul ţării, în 2003 – aproape 1,4 mlrd. dolari SUA – „cadouri preţioase” pentru
nepoţi şi strănepoţi...
254
– respectiv 79 şi 60 kg, lapte – 310 litri comparativ cu 140 litri în România, pâine 171 şi respectiv
158 kg. Chiar şi înzestrarea gospodăriilor din Moldova cu unele bunuri materiale în anii precedenţi
reformelor era mai majoră ca în România: televizoare la 1000 locuitori – 286: 192, maşini de spălat
– 241:149, aspiratoare – 137:77.
Reieşind din realitatea tristă de astăzi (societate, viaţa populaţiei), considerăm că procedura
de copiere a metodelor reformatoare de la o ţară la alta cu ignorarea potenţialului, specificului,
istoricului, conştiinţei şi culturii naţionale a fiecărei societăţi în parte a fost pur şi simplu
o absurditate. La rândul său a proceda la o tranziţie accelerată fără o pregătire vastă a statului
şi societăţii în întregime pentru aceasta, la trecerea galopantă de la socialism la capitalism în ţările
care anterior au fost educate şi reeducate după alte principii economice, distribuirii muncii
şi bunurilor materiale – înseamnă o absurditate dublă.
După zece ani de confruntări politice, sociale şi economice, de experienţe şi eşecuri
în domeniul reformelor, abia începând cu anul 2000 Moldova a fost capabilă să stopeze declinul
producţiei şi să înregistreze treptat unele progrese în creşterea PIB, când acest principal indicator
a sporit în anii 2000, 2001, 2002 respectiv cu 2.1%, 6.1% şi 7.2%, fiind în creştere şi în 2003 – cu
circa 7%. La majorarea PIB-ului, fără îndoială, a contribuit relansarea lentă a economiei ţării
şi primii lăstari ai reformelor structurale anterioare. Începând cu anul 2000 s-a accentuat atât
tendinţa de stabilizare cât şi de creştere economică. Astfel, în anii 2000, 2001 şi 2002 volumul
producţiei industriale a sporit respectiv cu 10.8%, 11.4% şi 11.1%, tendinţa de creştere economică
menţinându-se şi în 2003 – cu 17%. Tot în aceşti ani s-au produs unele schimbări pozitive şi în
agricultură, producţia căreia fiind în creştere cu 10.6% în anul 2001 şi 10.3% în 2002, diminuând
puţin în 2003 din cauza condiţiilor climaterice nefavorabile.
Aceste şi alte schimbări, indiscutabil, au fost apreciate pozitiv de populaţie, dar, având
în vedere proporţia sărăciei, salariului mediu (în jurul la 800 lei) comparativ cu coşul minim
de consum (de circa 1400 lei), evident că puterea de cumpărare a populaţiei este foarte joasă
şi înghiţită de inflaţie. În acest context merită atenţie iniţiativa conducerii ţării de a majora salariul
minim până la 100$ SUA în 2004 şi creşterii PIB anual până la 10%. Indiscutabil, aceste lucruri
sunt binevenite, însă, ele nu vor putea fi realizate fără eforturi şi mai mari atât din partea agenţilor
economici, cât şi din partea fiecărui angajat în ramurile economiei naţionale, reformarea industriei
şi sectorului agricol, deschiderea a noi locuri de muncă şi amplasarea în câmpul muncii a sute
de mii de şomeri şi persoane, inclusiv plecate peste hotare.
Deşi relansarea din ultimii 4 ani a permis o anumită redresare a situaţiei social-economice,
PIB-ul anului 2003 a atins doar nivelul celui din 1994 şi doar 40% din volumul PIB înregistrat
în anul 1990. În cazul în care acest ritm se va menţine (când Guvernul prognozează pentru următorii
257
ani o rată de creştere anuală de 10%), ţara noastră va avea nevoie încă de circa vreo 10 ani pentru
a atinge nivelul precedent de înaintea crizei... Republica Moldova, după PIB pe cap de locuitor
(448 dolari SUA în 2002), continuă şi astăzi să fie destul de săracă, plasându-se pe penultimul loc
între ţările post-sovietice şi pe ultimul loc între ţările Europei Centrale şi de Sud - Est.
În linii mari, în pofida unor mici lăstari ai economiei de piaţă şi eforturi evidente
în relansarea economiei naţionale din ultimii ani, ţara noastră rămâne încă pe mult timp prizonierul
tranziţiei, care în decursul „aflării” ei în Moldova, a lăsat amprente destul de îngrozitoare şi impact
foarte negativ pentru dezvoltarea social-economică ulterioară a republicii noastre, prosperarea,
bunăstarea ţării şi poporului.
Destul de dureroase atât pentru ţară, cât şi pentru populaţie în întregime, pentru viitoarele
generaţii ale republicii s-au dovedit a fi costurile şi consecinţele sociale ale tranziţiei. În pofida unor
elemente pozitive de relansare economică din ultimii ani problema principală a rămas nesoluţionată
– „schimbările în bine” încă nu sunt resimţite de majoritatea populaţiei, de oamenii de rând, adică
de cei care duc povara şi greul tranziţiei. Sărăcia a atins proporţii îngrozitoare, estimându-se că mai
bine de 75% din populaţie trăieşte din mai puţin de doi dolari pe zi si peste 50% - din mai puţin
de un dolar. Societatea s-a polarizat, începând să amintească tot mai mult de ţările latino-americane.
Transformările din societate cu impact negativ asupra economiei naţionale în decursul
întregii perioade de tranziţie, în mod direct s-au răsfrâns, după cum demonstrează statistica de stat,
realitatea socială şi însăşi rezultatele cercetărilor noastre asupra vieţii cotidiene a populaţiei,
afectând dureros practic toate componentele nivelului de trai şi calităţii vieţii în ansamblu.
(vezi dinamica indicatoriilor principali ai calităţii vieţii în perioada de tranziţie – sinteza
rezultatelor lucrării).
Reformele economice au provocat extinderea şomajului direct şi latent, restanţe salariale,
au erodat considerabil veniturile reale ale populaţiei. Ca urmare a sporit sărăcia, ceea ce a condus
la aprofundarea inegalităţii sociale. Comparativ cu anul 1991 Coeficientul Gini, a sporit în perioada
de tranziţie de 1,7 ori, apropiindu-se ameninţător de pragul critic 0,8 (spre comparaţie: în ţările din
Occident el constituie 0,35; în Polonia, Cehia şi Ungaria - 0,43, România - 0,28).
Perioada de tranziţie a pereclitat procesul de reproducere a potenţialului societăţii
moldoveneşti. Veniturile populaţiei – principala sursă de existenţă a omului şi indicator principal
în raport cu coşul minim de consum, evoluţia social-economică din republică, denotă o sărăcie
pronunţată care a împăienjenit toată ţara– consecinţă a declinului economic, şomajului, stagnării
întreprinderilor şi, evident, a diminuării volumului PIB, creşterii preţurilor de consum şi reducerii
volumului de servicii comparativ cu perioada anterioară tranziţiei. Nivelul de venituri, la rândul său,
determină capacitatea de plată a populaţiei, formând comportamentul consumatorist al acesteia.
258
Astfel, scăderea veniturilor populaţiei în perioada de tranziţie s-a manifestat, mai întâi de toate,
în reducerea consumului în general şi direcţionarea maximală a acestuia spre produsele alimentare,
majoritatea gospodăriile casnice limitându-se sau în general renunţând la satisfacerea altor
necesităţi vitale nu mai puţin importante din viaţa cotidiană a familiei.
Comportamentul economic neomogen al populaţiei republicii şi inadecvat economiei
de tranziţie se exprimă prin amplificarea procesului diferenţierii veniturilor, extinderea numărului
săracilor, lipsa „clasei de mijloc” şi a nivelului de concentrare a resurselor băneşti în mâinele
a aproximativ 10% a celui mai asigurat segment social.
O altă realitate tristă pentru ţară a devenit subalimentaţia, care este caracteristică astăzi nu
numai persoanelor cu venituri mici, dar şi lucrătorilor cu venituri mijlocii din sfera bugetară, deci
pentru majoritatea populaţiei. Astfel, valoarea medie nutritivă a alimentaţiei zilnice în 2002 a fost
estimată la 1976 kkal pe persoană, acest indicator coborându-se sub pragul caloric de 2100 kkal
pe zi, calculat de FAO. În acest context putem conclude ca subnutriţia ia amploare în Moldova,
intensificând extinderea insecurităţii alimentare. Astfel, potrivit cercetărilor noastre astăzi 11% din
populaţie se alimentează foarte prost, nu mănâncă pe săturate, alte 45% alimentându-se prost,
procurând produse din cele mai ieftine.
Efectul implicit al reformelor s-a făcut simţit asupra parametrilor demografici şi stării
sănătăţii publice. Comparativ cu anul 1990 numărul populaţiei ţării a scăzut cu circa 5%, Republica
Moldova având una din cele mai joase speranţe de viaţă din Europa - 68,2 ani; mortalitatea infantilă
depăşeşte media europeană de 3 ori, iar mortalitatea maternă - de 4 ori. Comparativ cu anul 1990
mortalitatea generală a populaţiei a sporit cu 15%, în timp ce natalitatea s-a micşorat cu 38%.
Începând cu anul 1998 pentru prima dată în republică s-a înregistrat o depăşire a ratei mortalităţii
faţă de rata natalităţii, provocând sporul natural negativ, fenomenul depopulării şi îmbătrânirii
populaţiei republicii. Drept rezultat creşte presiunea sarcinii demografice, care poate deveni
un obstacol real în promovarea reformelor economice. În prezent proporţia acestui fenomen
a depăşit cu mult limita critică (0,11), constituind 0,31.
Potrivit studiilor noastre în repetare doar 20-25% din populaţie îşi apreciază starea
de sănătate cu calificativele „bună/foarte bună”, pe când 35-40% suferă de diferite boli, altă parte
considerabilă (35-45%) din populaţie o consideră medie.
Studiile sociologice în dinamică relevă o corelaţie stabilă între veniturile populaţiei
şi cheltuielile pentru sănătate şi instruire, în baza cărora putem trage concluzia despre existenţa unei
relaţii între mărimea veniturilor obţinute, calitatea sănătăţii, şi instruirii. Cu cât indicatorii
nivelului de trai înregistrează un nivel mai înalt, cu atât se înregistrează sănătate mai bună, instruire
adecvată, o dispoziţie mai bună şi o mai mare siguranţă în viitor, în ziua de mâine.
259
BIBLIOGRAFIE:
36. Conferinţa cu privire la a doua generaţie a reformelor. Institutul FMI, Washington DC,
noiembrie 1999.
37. Constituţia Republicii Moldova. Monitorul oficial al Republicii Moldova nr.1 din 12 august 1994.
38. Корбу В. Становление и развитие сельской интелегенции в Советской Молдавии.
Кишинев, 1974.
39. Costache J. A patra parte din moldovencele traficate sunt minore. // Vocea poporului, nr. 3,
31 ianuarie 2003.
40. Ковалевский М. Социология, Социология и конкретные науки об обществе. СПб., 1910.
41. Ковалевский М. Политическая программа нового союза народного благоденствия.
СПб., 1906.
42. Краткий словарь по социологии. Москва: Политиздат, 1988.
43. Crozier M. Etat modern. Strategie pour un autre changement. 1987.
44. Czobor M. Nivelul de trai şi stilurile de viaţă. Bucureşti: INCE, 1991.
45. Dan A. Mod de viaţă / stil de viaţă. // Dicţionar de sărăcie, Institutul de Cercetare a Calităţii
Vieţii, www.iccv.ro.
46. Danii T. Cele trei sondaje. // Revista de Cercetări Sociale, nr. 4, IMAS-SA. Bucureşti, 1997.
47. Danii T. Evoluţia situaţiei social-demografice în Republica Moldova în perioada de tranziţie.
// Ameliorarea sănătăţii şi modului de viaţă al populaţiei: probleme sociale. Materialele
conferinţei practico-ştiinţifice republicane din noiembrie 2002. AŞM, Chişinău: Ed. Paragon,
2003.
48. Danii T. Evolution of living standards and quality of life of population in Republic of
Moldova in conditions of radical transformation of society. // Materials of international
conference “Living Conditions, Lifestyles and Health” (1-2 October, 2003). Section
“Sociology of lifestyle”. Center for Sociological Studies, Moscow State University, Russia.
49. Danii T. Impactul activităţii Fondului de Investiţii Sociale din Moldova asupra beneficiarilor.
Chişinău, 2001, http://wbln0018.worldbank.org/HDNet/HDdocs.nsf/ socialfunds
50. Danii T. Living Conditions, Lifestyles and Health in the Republic of Moldova. National
report. // EU Fifth Framework Project = Copernicus Programme, 2000-2003, “Lifestyle and
Health of the Population in the New Independent States”, – Bruxel, 2001, www.llh.at.
51. Danii T. Măşcăuţean M. Evoluţia condiţiilor sociale şi stării sănătăţii populaţiei în perioada
de tranziţie, Ameliorarea sănătăţii şi modului de viaţă al populaţiei: probleme sociale. //
Materialele conferinţei practico-ştiinţifice republicane din noiembrie 2002. AŞM, Chişinău:
Ed. Paragon, 2003.
272
52. Даний T., Мошняга В., Цуркану В. Общественное мнение Республики Молдова
о внешней политике страны. // Politica externă a Republicii Moldova: aspecte ale
securităţii şi colaborării regionale. Materiale ale simpozionului ştiinţific internaţional
(Chişinău, 16-17 octombrie 1997). Centrul de Cercetări Internaţionale şi Naţionale
„PERSPECTIVA”, Chişinău: Ed. Tipografia Centrală, 1998.
53. Danii T. Municipiul Ungheni în pragul sec. XXI: probleme şi realizări, tendinţe
şi perspective. // Analele Facultăţii de Drept şi Administraţie Publică. Nr. 4, Universitatea
Ecologică „Dimitrie Cantemir”, Iaşi, 2002.
54. Danii T. Opportunity and risk: trends of social exclusion in Europe (Co-author). // Project on
human dignity and social exclusion. HDSE (98) 1. Council of Europe. – Strasbourg, April, 1998.
55. Danii T. Realitatea socială şi problemele autoafirmării tineretului. // Tineretul republicii
în perioada în perioada de tranziţie la economia de piaţă: probleme şi soluţii. Institutul
de Filosofie, Sociologie şi Drept al AŞ a RM, Uniunea tineretului din Moldova, Direcţia
pentru Tineret, Sport şi Turism a Primăriei or. Chişinău, Chişinău: Ed. Reclama, 1993.
56. Даний Т. Социальная активность молодежи и ее резервы. // Люди и ситуации:
изменение социальной ориентации. Академия Наук Республики Молдова. Институт
Философии, Социологии и Права, Кишинев: Из. Штиинца, 1992.
57. Danii T., Spătaru T. Calitatea vieţii populaţiei: procese sociale. // Politica socială
şi problemele ameliorării calităţii vieţii. Materialele conferinţei practico-ştiinţifice
republicane din decembrie 2001. Institutul de Filosofie, Sociologie şi Drept al AŞRM,
Chişinău: Ed. Tipografia Centrală, 2002.
58. Danii T., Spătaru T. Calitatea vieţii populaţiei rurale din jud. Lăpuşna. // Ameliorarea
sănătăţii şi modului de viaţă al populaţiei: probleme sociale. Materialele conferinţei practico-
ştiinţifice republicane din noiembrie 2002. AŞM, Chişinău, Ed. Paragon, 2003.
59. Danii T., Spătaru T. Probleme ale dezvoltării durabile în societatea tranzitivă (Studii
sociologice). Monografie, Chişinău: Ed. Poligrafic al U.P.S. „Ion Creangă”, 2003.
60. Danii T., Spătaru T., Vartic R., Măşcăuteanu M. Dezvoltarea durabilă a mun. Ungheni
(studiu sociologic)// Analele Ştiinţifice ale Universităţii de Stat din Moldova. Seria „Ştiinţe
Socioumanistice”, Volumul II, Chişinău, 2001.
61. Даний T. Время и люди: актуальные продлемы социальной жизни. Moldoscopie
Проблемы политического анализа. Часть V, Государственный Университет Молдовы,
Кишинев, 1995.
273
134. Miftode V. Elemente de sociologie rurală. Bucureşti: Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, 1974.
135. Migraţia în Moldova. Departamentul migraţiuni din Republica Moldova,
www.iatp.md/dep_migratiune/domeniul1.htm.
136. Mihăiescu A. Aspecte ale standardului de viaţă în România ultimilor zece ani. // Calitatea
Vieţii, XII, nr. 1-4, 2000.
137. Милль Дж. Система логики силлогистической и индуктивной. СПб., 1914.
138. Mocanu V., Dimitrenco S. Reformele sistemului de ocrotire a sănătăţii, comportamentul
social în opinia publică. // Ameliorarea sănătăţii şi modului de viaţă al populaţiei: probleme
sociale. Materialele conferinţei practico-ştiinţifice republicane din noiembrie 2002. AŞM,
Chişinău, Ed. Paragon, 2003.
139. Moldova Evaluarea Sărăciei. Studiu de ţară a Băncii Mondiale. Washington, D.C., 2000.
140. „Moldova 21”. Strategia Naţională pentru Dezvoltare Durabilă. Proiect expus dezbaterilor
şi consultărilor publice. Consiliul Economic Suprem pe lângă Preşedinţia Republicii
Moldova, Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare, Chişinău, 2000.
141. „Moldova XXI”. Strategia Naţională pentru Dezvoltare Durabilă, Consiliul Economic
Suprem pe lângă Preşedinţia Republicii Moldova, Programul Naţiunilor Unite pentru
Dezvoltare, Chişinău: Reclama, 2000.
142. Moldova Analiza Gestionării Economiei Publice. Raportul Nr. 25423-MD, Unitatea
de Reducere a Sărăciei şi Management Economic, Banca Mondială, Chişinău, 2003.
143. Moldova în Tranziţie. Privire economică, nr. 2. Centrul de Investigaţii Strategice şi Reforme,
Chişinău, noiembrie 1998.
144. Moldova în Tranziţie. Privire economică, nr. 4. Centrul de Investigaţii Strategice şi Reforme,
Chişinău, decembrie 1999.
145. Moldova în tranziţie. Privire economică, nr. 5. Centrul de Investigaţii Strategice şi Reforme,
Chişinău, februarie 2000.
146. Moldova în tranziţie. Privire economică, nr. 6. Centrul de Investigaţii Strategice şi Reforme.
Chişinău, iulie 2000.
147. Moldova în tranziţie. Privire economică, nr.8. Centrul de Investigaţii Strategice şi Reforme,
Chişinău, iulie 2001.
148. Moldovanu D., Prohnitsky V. ş.a. Monetarismul în politica economică a RM. // Economica,
nr.3, 1997.
149. Немцов А. Алкоголь и смертность в России: 1980-е - 1990-е годы. Demoscop Weekey
nr.19/20, Электронная версия бюллетеня “Население и общество”.
http://demoscop.ru/weekly/2000/index.php
278
207. Sleptsova E., Devenind un nou vecin al Europei: impactul pentru Moldova şi migranţii săi.
// Instituul de Politici Publice, Conferinţa Internaţională „Republica Moldova şi Uniunea
Europeană – parteneri pentru o Europă lărgită”, Chişinău, 2003.
208. Socioeconomie. // Adevărul economic, Nr. 9 (567), 5 – 11 martie 2003.
209. Solonari V. The political Economy of Moldova. The paper was prepared for the Lucerne
Conference of the CIS – 7 Initiative. January 20-22, 2003.
210. Сорокин П. Заметки социолога. СПб., 2000.
211. Социология, Основы общей теории / Под ред. Осипова Г., Москвичева Л., Москва 1996.
212. Социологические исследования в Советской Молдавии. Кишинев: Штиинца, 1987.
213. Социологический справочник, Киев, 1990.
214. Спенсер Г. Изучение социологии. Воспитание умственное, нравственное
и физическое. СПб., 1899.
215. Stanjeev G., Schiller C., Henry M. Privatisation, Social Impact and Social Safetz Nets. IMF
Working Paper, 1999.
216. Starea de nutriţie în Republica Moldova. Raport 1996-2000. Analiza situaţiei şi strategiile
de intervenţie. UNICEF Moldova, Chişinău: Ed. Ştiinţa, 2002.
217. Stiglitz J. Whither Socialism? London: MIT Press (fourth printing), 1997.
218. Стиль жизни личности. Теоретические и методологические проблемы. Академия
наук Украинской ССР, Институт Философии. Киев: Наукова Думка, 1982.
219. Strategia de Creştere Economică şi Reducere a Sărăciei (2004-2006). Guvernul Republicii
Moldova,Chişinău, august 2003.
220. Strategia de dezvoltare social-economică a Republicii Moldova pe termen mediu (până în
anul 2005), www.moldova.md.
221. Şerban M. Stil de viaţă. // Dicţionar de sărăcie, Institutul de Cercetate a Calităţii Vieţii,
www.iccv.ro.
222. Ştefănucă P. Folclor şi tradiţii populare. Chişinău, 1991.
223. Tarlev V. Alocuţiune în Parlament. 26 decembrie 2003.
224. Tănase C. Editorial. // Timpul, 19 septembrie 2003, Chişinău.
225. Tendinţe în economie. Ediţii trimestriale. Ministerul Economiei şi Reformelor, Chişinău,
2000-2003, htpp://met.dnt.md.
226. Tinerii în societăţile în schimbare. Raportul MONEE, 2000
227. Тимуш А. Клименко В. Ситуации и ориентации селян. // Люди и ситуации: изменение
социальной ориентации, Кишинев, 1992
282
228. Timuş A., Movileanu P. Perfecţionarea politicii sociale – imperativul timpului. Chişinău,
Ed. Alma – Mater (Sibiu), 2001.
229. Тимуш А. Правопорядок и уважение к закону – решающее условие снижения
социальной напряженности. // Люди и ситуации: изменение социальной ориентации,
Кишинев, 1992.
230. Timuş A. Securitatea cetăţenilor: probleme sociale. // Politica socială şi problemele
ameliorării calităţii vieţii. Materialele conferinţei practico-ştiinţifice republicane din
decembrie 2001. Institutul de Filosofie, Sociologie şi Drept al AŞRM, Chişinău:
Ed. Tipografia Centrală, 2002.
231. Tимуш А. Социальные процессы на селе. Социологическое исследование. Кишинэу:
Картеа Молдовенеаскэ, 1975
232. Тимуш А. Социологическая наука и социальная реальность. // Realitatea socială:
procese de transformare şi interacţiune în societate. Chişinău, 1996.
233. Тенденции бедности и благосостояния в Молдове в 90-х годах. Аналитический доклад.
ЮНИСЕФ, Кишинэу, 2002.
234. Топилин А. Демографическая ситуация в странах СНГ. Demoskop Weekly, 2002,
www.demosccop.ru/weekly/2002/index.php.
235. Топилин А. Страны СНГ: социально-экономические итоги десятилетия. Demoskop
Weekly, 2002, www.demosccop.ru/weekly/2002/index.php.
236. Transition – The First Ten Years: Analysis and Lessons for Eastern Europe and the Former
Soviet Union. World Bank, 2002
237. Tranzi V. Transition and the Changing Role of Government. Finance and Development,
IMF, June 1999.
238. Tranziţia retrospective şi perspective. Chişinău, Ed. Gunivas, 2002.
239. Третий форум по стратегии сокращения бедности для стран «СНГ-7». Алматы,
Казахстан, 11-13 декабря 2002.
240. Trofimov V., Holban I. Aspecte socio-demografice ale comportamentului şomerilor
indemnizaţi. // Economie şi sociologie, nr.1, Chişinău, 1999.
241. Trofimov V., Holban I., Dogaru R., Izman A. Aprecieri tradiţionale şi alternative
ale şomajului în Republica Moldova. Informaţie de sinteză. Chişinău, 2001.
242. Цуркан А. Развитие материальной культуры села МССР (1951-1970). Кишинев:
Штиинца, 1978.
243. Цуркану Н. Абсентеизм или бег от политики (специальное социологи-ческое
исследование). // Economie şi sociologie, nr. 3, Chişinău, 1998.
283
244. Цуркану Н. Обще и особенное в разрешении социальной структуры села. Chişinău, 1985.
245. Ungureanu L. Jurnaliştii acuză traficul de femei. // Mass-media în Moldova, Chişinău, iulie 2003.
246. 11,358 de cetăţeni ai Republicii Moldova au solicitat în ultimii trei ani azil în ţările
europene. // Înaltul Comisariat pentru Refugiaţi, Chişinău, 2002, www.unhcr.md.
247. Vaculovschi D. Situaţia actuală a pieţei muncii din Republica Moldova la etapa actuală. //
Economie şi finanţe, nr.1, 2001.
248. Vaculovschi D. Reformarea sferei sociale în contextul asigurării unei dezvoltări durabile
în Republica Moldova. // Economica, nr.2, 2000.
249. Вишневский С. Формирование духовного облика советского человека. Москва:
Мысль, 1986.
250. Voicu B. Standard subiectiv de viaţă. // Dicţionar de sărăcie. Institutul de Cercetare
a Calităţii Vieţii, www.iccv.ro.
251. Voicu M., Voicu B. Proiectul de cercetare internaţională privind studiul valorilor
europene. // Calitatea Vieţii, XIII, nr. 1-4, 2002.
252. Wallerstein I. After Liberalism. New York: The New Press, 1995.
253. World Development Indicators. New York, 1997
254. Ward I. The psychic factors of civilization. Boston, 1993.
255. Wirth L. Urbanism as a Way of Life. 1938.
256. Загородная Е. Демографические процессы в Молдавской ССР. Кишинев: Штиинца, 1971.
257. Zamfir C. Calitatea vieţii – Academia Română, Institutul de Cercetarea a Calităţii Vieţii,
Bucureşti, nr 1, 1990.
258. Zamfir C. Dimensiuni ale sărăciei Bucureşti, Ed. Expert, 1994.
259. Zamfir C. Este posibilă o politică demografică în România. // Politica demografică
în România, Conferinţă ştiinţifică.
260. Zamfir C. Excluziunea şi incluziunea socială, concepte-cheie ale politicilor sociale. //
Revistă de Asistenţă Socială, nr. 6/2002.
261. Zamfir C. Indicatori şi surse de variaţie a calităţii vieţii. Bucureşti, Ed. Politica, 1984.
262. Zamfir C. Mod de viaţă. // Dicţionar de sociologie. Bucureşti, Ed. Babilon, 1993.
263. Zamfir C. Politici sociale în România. Bucureşti, 1999.
264. Zamfir C (coord.), Postill K (coord.), Stan R (coord.). Situaţia sărăciei în România: Cauzele
sărăciei; Evaluarea politicilor – antisărăcie; Direcţii de acţiune pentru combaterea
sărăciei. PNUD, ICCV, 2001
265. Zamfir C. Procesul politic în România în tranziţie: o explicaţie structurală. // Sociologie
Românească, nr.1-2/2003
284
266. Zamfir C., Vlăsceanu L. (coord.) Dicţionar de sociologie. Bucureşti, Ed. Babel, 1998.
267. Zamfir C., Rebedeu I. Stiluri de viaţă. Bucureşti, Ed. Academiei, 1989.
268. Zamfir C., Rebedeu I. Modul de viaţă şi calitatea vieţii. Bucureşti, Ed. Politică, 1982.
269. Zamfir C., Zamfir E., Bădescu I. (coord.). Starea societăţii româneşti după 10 ani
de tranziţie. Bucureşti, Ed. Expert, 2000.
270. Zamfir C., Zamfir E. Politici sociale în România, 1990-1998. Bucuresti, Ed. Expert, 1999.
271. Zamfir C., Zamfir E. Politici sociale. România în context European. Bucureşti,
Ed. Alternative, 1995.
272. Zamfir E. Cultura relaţiilor interpersonale. Bucureşti, Ed. Politică, 1982.
273. Zamfir E. Incursiuni în universul uman: Noi ipostaze şi dimensiuni ale fericirii. Bucureşti,
Ed. Albatros, 1989.
274. Здоровье населения в Европе – 1997г, Всемирная Организация Здравоохранения,
Европейское региональная бюро. Копенгаген,1998
275. Зиновьев А. На пути к сверхобществу. Москва, 2000.
276. Зоркая Н., Дюк Н. Ценности и установки российской молодежи. // Мониторинг
общественного мнения, ноябрь 2002, www.wciom.ru.
277. Эйзенштадт Ш. Революции и преобразование обществ. Москва, 1999.
278. Ядов В. Приоритетные направления исследований. Социологические исследования,
№ 3, 1995.
285
ADNOTARE
la teza de doctor habilitat în sociologie „Calitatea vieţii populaţiei
Republicii Moldova în perioada de tranziţie: probleme şi tendinţe sociale”
(analiză şi evaluare sociologică) realizată de Danii Tudor, doctor în sociologie
Lucrarea reprezintă o cercetare interdisciplinară. Suportul empiric al lucrării îl constituie
rezultatele investigaţiilor sociologice, întreprinse de către autor în Republica Moldova în perioada
anilor de tranziţie (1991-2003). Pentru prima dată în circuitul ştiinţific autohton a fost supus unui
studiu integru indicatorii calităţii vieţii, utilizându-se în acest sens metodele obiective şi subiective
de evaluare. Studiul sociologic teoretico-aplicativ propune şi argumentează ştiinţific modelul
de analiză şi monitorizare a calităţii vieţii în condiţiile economiei de tranziţie, bazându-se
pe sistemul de necesităţi şi posibilităţi, reflectând diversitatea comportamentului economic, adaptat
la condiţiile de transformare a societăţii moldoveneşti.
În introducere se fundamentează actualitatea lucrării, gradul de elaborare şi inovaţie
al temei, scopurile şi obiectivele, metodologia de cercetare şi analiză a problemei de studiu.
În capitolul I „Principii metodologice de studiere a calităţii vieţii” este supusă analizei
geneza şi evoluţia conceptului „calitatea vieţii”, se determină suportul teoretico-metodologic, sunt
relevaţi indicatorii şi modalitatea de măsurare şi evaluare a calităţii vieţii, a fost realizată modelarea
şi monitorizarea calităţii vieţii în Republica Moldova la etapa actuală în baza necesităţilor materiale,
fizice şi intelectuale.
Drept bază empirică a tezei au servit rezultatele mai multor studii sociologice naţionale,
regionale şi locale, realizate în ţară în perioada anilor 1991-2003 cu participarea nemijlocită
a autorului. Sursa empirică principală în studierea problemei calităţii vieţii o constituie Monitoring-ul
sociologic „Barometrul societăţii”, iniţiat de către autorul tezei împreună cu consultantul ştiinţific
Andrei Timuş, în anul 1991, odată cu proclamarea independenţei Republicii Moldova şi desfăşurat
anual de SISI „Opinia” în comun cu Secţia Sociologie a AŞRM.
În capitolul II „Transformările societale şi impactul lor asupra vieţii sociale” sunt
operaţionalizate noţiunile de bază care se utilizează în lucrare: schimbare socială, dezvoltare
socială, transformare socială, tranziţie. Este redată cronologia evenimentelor care s-au succedat
în republică şi este supus analizei sociologice procesul complex şi dificil al transformărilor radicale
sub multiple aspecte ale vieţii sociale.
În capitolul III „Situaţia demografică şi sănătatea publică în anii de reforme” sunt redate
schimbările intervenite în tabloul socio-demografic al Republicii Moldova, făcându-se comparaţii
cu alte ţări din spaţiul post-sovietic menţionându-se în deosebi apariţia procesului de depopulare
a ţării. Eşecurile tranziţiei au influenţat foarte negativ starea sănătăţii populaţiei republicii,
indicatorii căreia au cunoscut o diminuare dramatică pe parcursul anilor de tranziţie – fapt confirmat
în lucrare prin indicatori obiectivi şi subiectivi de cercetare.
286
АННОТАЦИЯ
к докторской диссертации на соискание степени доктора социологических наук
„Качество жизни населения Республики Молдова в переходном периоде: проблемы
и социальные тенденции” (социологический анализ и оценка),
выполненной кандидатом социологических наук ДАНИЙ Тудор
ANNOTATION
to PhD thesis by Doctor in Sociology „Life quality of the population in the
Republic of Moldova in transition period: problems and social tendencies”
(sociologic analyze and evaluation) drafted by Doctor in Sociology, Mr. Tudor Danii
The work represents an inter-disciplinary research. The empirical support of the work
constitutes the results of sociologic investigations, undertaken by the author in the Republic
of Moldova during the years of transition (1991-2003). For the first time in the national scientific
community an integral study was dedicated to the indices of the quality life, using objective and
subjective methods of evaluation. Theoretic-applicative sociological study proposes and
scientifically argues the analyses model and the one of monitoring the quality life in conditions
of transition economy, based on the system of needs and possibilities, reflecting diversity
of economic ‚behavior’, adopted to the conditions of transformation of Moldovan society.
The introduction sets up the relevance of the work, level of elaboration and innovation of the
topic, targets and objectives, research methodology and analyses of the study’s topic.
Chapter I „Methodological principles of study of the quality life” is dedicated to the genesis
analyses and evolution of the concept „life quality”, the theoretic-methodological support
is determined, indicators, measurement and evaluation modality of life quality are presented.
Modeling and life quality monitoring in the Republic of Moldova at the current stage was
conducted based on financial, physical and intellectual needs.
The empiric basis of the thesis constituted the results of a number of the national, regional
and local sociologic studies, conducted in the country during the period of 1991-2003 with direct
participation of the author. The main empiric source in studying the issue of life quality constitutes
Sociologic Monitoring „Barometer of the society”, initiated by the author of the thesis together with
the scientific consultant Andrei Timus in 1991, at the time of proclaiming the independency of the
Republic of Moldova and annually conducted by the SISI „Opinia” in collaboration with the
Sociology Department from the Academy of Science of the RM.
Basic operational notions that are used in the work are presented in Chapter II „Society
transformations and their impact on social life”: social change, social development, social
transformation, transition. The chronology of events that occurred in the Republic is included,
as well as the analyses is made for the complex and difficult sociologic process of drastic
transformations within multiple aspects of social life.
Social-demographic changes of the Republic of Moldova are presented in a table included
in the Chapter III „Demographic situation and public health during the years of reform”, making
comparison with the other countries from the former soviet area, making special emphasis to the
appearance of dis-population of the country. Transition errors had negative impact on the health
state of the population from the Republic, which indices mentioned a dramatic diminution during
the years of transition – a fact that is proved in the work by objective and subjective research indices.
290
In Chapter IV „Life quality during the years of transition: tendencies and factors
of influence” life conditions and the state of spirit of the population were evaluated through
objective and subjective methods, general life quality of the population during 1991-2003. Changes
occurred in the life style and value orientations of different social segments were described as well.
The evolution of the life standards of a Moldovan village was outlined base don statistical
and sociological data.
The phenomena of poverty, the process of „layering” of the population according to the
living standards and poverty dimensions, relevant to changes in the social status are presented in the
Chapter V „Social consequences of reforms upon Moldovan living standards». At the same time,
a newly appeared phenomenon in Moldovan society is reflected – unemployment and migration –
taking into account all its dramatic consequences for the prestige and strengths of the state. Social
segment from the Republic mostly affected by diminishing of quality life indices are elderly
persons, children and young people, who found themselves in the situation of social exclusion
during the years of transition, having limited possibilities for self-survival and self-affirmation.
Conclusions and recommendations give us a synthesis of the results of the study, evaluation
of the quality life indices, proposing modalities for over passing the negative consequences
of Moldovan society towards market economy relations and building a wealthy state.
Keywords: national particularities, social evaluation, subjective perception of life quality,
social impact, life quality, living standard, life style, unemployment, poverty, minimum living, sub-
existence, social exclusion, values, social transformations and changes, transition, economy
in transition, reforms, social sphere, structure and social institutions, social indices, economic
indices, human development indices, life quality indices, etc.
291