Alexandru Macedonski Sub conducerea lui apare in 1880 revista "Literatorul".

Are volume de poezii dintre care amintim Excelsior, Poeme, Flori sacre. Are opere scrise in limba franceza. El este cunoscut in literatura mai ales ca poet al noptilor si ca teoretician al simbolismului.

Poet al noptilor. Dupa modelul noptilor lui Alfred de Musset, Macedonski publica un ciclu de 11 nopti cu tema variata. Dintre acestea "Noaptea de Aprilie" si "Noaptea de Septembrie" au ca tema dragostea. "Noaptea de Iunie" urmareste pozitia jalnica a poetului in societate. In "Noaptea de Ianuarie" isi exprima solidaritatea cu cei ce sufera in chip demn "ridicand lupta vietii in frunti semete de eroism". In "Noaptea de Februarie" ia apararea femeii decazute. "Noaptea de Mai" este un imn dedicat naturii vindecatoare de nevroze" care comunica omului forta ei innoitoare "Noaptea de Decemvrie". Noaptea de decemvrie "Noaptea de decemvrie" s-a dezvoltat dintr-o legenda in proza intitulata "Meka si Meka", publicata de Macedonski in "Romanul" lui C. A. Rosetti din 13 ianuarie 1890. Legenda vorbeste despre Mohamed - ben - Hassan, care il sfatuieste inainte de moarte pe fiul sau Ali sa mearga la cetatea sfanta Meka pentru a obtine iertarea pacatelor lui. Conditia pentru aceasta era sa nu se abata de la calea dreapta. Ali strabate cu caravana in linie dreapta pustiul si moare inainte de a pune piciorul in Cetatea Sfanta. In acelasi timp Pocitan - ben - Pehlivan, un zdrentaros pornit odata cu el la drum si urmand o cale ocolita ajunge la Meka. Sensul pe care l-a extras Macedonski din aceasta legenda este asemanator cu acela pe care Eminescu il scotea in Luceafarul din basmul "Fata in gradina de aur". Ca in orice poem romantic, planul real alterneaza in "Noaptea de decemvrie" cu cel fantastic, al visului. La inceput, vedem pe poetul de geniu "trasnit de soarta" cuprins de un somn adanc in camera -i pustie cu focul stins, inconjurat de umbre, ca de nameti: "Pustie si alba e camera moarta Si focul sub vatra se stinse scrumit Poetul, alaturi, trasnit sta de soarta, Cu nici o schinteie in ochiu-adormit Iar geniu-i mare e-aproape un mit" Se aud geamatul viscolului si urletele sinistre de lupi, realitati externe, dar si simboluri ale zbuciumului interior ale fapturii "de huma". Deodata o flacara izbucnita sub forma unui arhanghel de aur, inspiratia, preface pe poet intr-un print arab tanar, emir al Bagdadului, bogat, posesor de gramezi de argint si de aur, jaruri cu pietre scumpe, arme de pret, cai repezi, palate si gradini parfumate de roze si crini: "Si el e emirul, si are-n tezaur, Movile inalte de-argint si aur, Si jaruri de pietre cu flacari de sori; Hangiare-n tot locul, oteluri cumplite In grajduri, cai repezi cu foc in copite, Si-ochi imprejuru-i ori spuza cu flori". Ca si poetul care a faptuit opere marete, bogatul emir nu este multumit de bogatia sa, el fiind chinuit de dorinta gloriei. Pentru el atingerea absolutului inseamna cetatea Meka: "Spre Meka-l rapeste credinta-vointa, Cetatea prea sfanta il cheama in ea, Ii cere simtirea, ii cere fiinta, Ii vrea frumusetea tot sufletu-i vrea Din talpi pana-n crestet ii cere fiinta". Constient ca idealul nu e usor de atins, ca cetatea sfanta Meka este despartita de Bagdad printr -un desert, metaforic numit "o mare aprinsa de soare", emirul se pregateste totusi sa-l strabata cu orice risc. In fruntea unei caravane de armasari si camile, emirul pleaca in zori salutat de aurora si condus de multime pana la portile orasului. La fantana umbrita de curmali unde se opreste sa bea apa, printul zareste un om pocit, in zdrente, dar cu o privire vicleana care ii marturiseste ca se indreapta spre acelasi loc. Emirul isi pune intrebarea, daca acest zdrentaros va ajunge la Meka. El care a renuntat la bogatii pentru a merge la Meka este increzator in fortele sale, isi intelege aspiratiile ca pe o chestiune de onoare si nu concepe sa ocoleasca obstacolele la fel ca si Hyperion. Printul alege drumul drept, ia pustiul in piept, indura zile de -a randul

sub flacari de soare setea pe care si-o potoleste la razele oaze, ce ii ies in cale. In vreme ce insotitorii mor cate 3 -4 odata, caii si camilele cad, apa si hrana scade, pasarile de prada dau tarnale, cetatea riscata ramane departe de orizont. Emirul ramane in cele din urma singur pe camila ce sovaie, si are o clipa mirajul orasului sfant si posedat de fata morgana naluca inchipuirilor sale, se grabeste sa ajunga la Meka. Acesta are ziduri albe, poame de aur, porti de topaze si turnuri de argint, dar regina trufasa a magiei, frumoasa Meka este, ca orice ideal de desavarsire, ca perfectiunea pentru artist, de neatins. Marea arta cere efort sau sacrificiu si poetul ce viseaza, emirul in drum spre cetatea sfanta, moare intr -o incordare suprema, nu insa inainte de a-si vedea visul cu ochii, fie si numai sub forma de iluzii. Poetul spune ca succesul inteles in chip vulgar este rezervat numai spiritelor inferioare, ca acel zdrentaros care urmand drumul ocolit ajunge la Meka. Ca si Luceafarul lui Eminescu, "Noaptea de decemvrie" se termina cu izolarea poetului de lumea ostila, din jurul sau, incapabila de a intelege avantul creator, efortul artistului de a se desavarsi, de a atinge perfectiunea. In cadrul poeziei Macedonski foloseste simbolul. Astfel arhanghelul de aur este simbolul inspiratiei, "elementul hotarator pentru opera unui artist. Framantarile creatorului in timpul elaborarii unei opere de arta are ca simbol vantul, crivatul, urletul lupilor. Emirul reprezinta credinta nestramutata intr -un ideal, capacitatea omului de a ramane fidel drumului ales. Meka este simbolul idealului. Omul pocit este simbolul omului comun, capabil de compromisuri. Drumul ocolit strabatut de omul pocit este simbolul eticii inferioare a omului comun. Poetul foloseste epitete simple, duble si triple, asociatii noi pe baza principiului corespondentelor, a intrepatrunderii senzatiilor de vaz, auz si miros, vorbind, de exemplu de un viscol albastru. Alte elemente simboliste pe care le gasim in poezie sunt neologisme: tremol, monolit, solfi, blondete, nume de pietre scumpe, topaze, alabastru. In deosebi refrenul si repetitia dau poemului o cadenta melodioasa, un farmec muzical propriu. Poezia este scrisa in ritm amfibrahi si metru de 12 silabe. Poetul aduce inovatii de ordin tehnic, in primul rand in dispozitia rimelor. Strofele sunt senarii (6 versuri) cu o rima incrucisata si trei rime alaturate. Unele versuri au functie de refren, altele sunt repetate cu mici schimbari obsedant. In ultimii ani ai vietii Macedonski a compus un numar apreciabil de poezii cu forma fixa, rondeluri. Acestea sunt grupate in 5 cicluri: Rondelurile pribege, Rondelurile celor patru vanturi, Rondelurile rozelor, Rondelurile senei si Rondelurile de portelan. Aceste cicluri au fost adunate si publicate postum in 1927 cu titlul "Poema rondelurilor". Dintre aceste rondeluri putem aminti "Rondelul rozei ce infloreste" in care poetul exprima emotia pe care i -o trezeste inflorirea trandafirului. Macedonski se insenineaza contempland frumosul, simtind ca natura ii ofera recompensa pentru suferintele vietii. El uita necazurile imobilizandu-si existenta prin arta: "O roza-nfloreste, suava Ca nor risipit e necazul. Puternic ma poarta extazul Spre-o nalta si tainica slava." O alta latura a activitatii lui Macedonski este aceea de teoretician al simbolismului. Pentru el ideea de poezie este egala cu spontaneitatea. In articolul "Poezia viitorul" sau "Despre logica poeziei" el considera poezia in primul rand forma si muzica. Originea poeziei se afla in misterul universal si se construieste dupa o logica proprie. El afirma "arta versurilor este nici mai mult, nici mai putin decat arta muzicii". El pune in evidenta capacitatea de sugestie a poeziei, suveranitatea emotiei artistice. Macedonski este adept al instrumentalismului, la el aparand ideea de sinestezie. Macedonski a deschis orizontul liricii romanesti prin noi motive poetice, forme noi de poezie si specii noi.

Neapreciat de contemporani la justa lui valoare, Macedonski a devenit in posteritate, un mit daca nu la fel de mare precum cel al poetului nostru nepereche, in orice caz, o replica viabila la creatorul Luceafarului, atat de necesara si de binevenita pentru policromia si diversitatea unei literaturi. In cazul lui Macedonski, critica romaneasca a inregistrat cel mai spectaculos efort recuperator. Macedonski reprezinta situatia tipica a creatorului de geniu, neinteles la vremea lui si reabilitat de posteritate. Judecata lui G. Calinescu, din Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent este cea mai apropiata de adevar "Fara indoiala ca Macedonski este un poet inegal. Luat in toata dimensiunea, el nu suporta comparatia cu Eminescu, poet profund si mai ales national. Dar pesimism ului eminescian, nimeni ca el nu i-a adus o replica mai traita de incredere in absolut Cate strofe din opera lui Macedonski rezista, sunt ale unui poet mare, tot asa de mare ca si Eminescu in punctul cel mai inalt atins". Dupa miracolul si sinteza geniului eminescian, Macedonski este primul care, inainte de Arghezi, revolutioneaza peisajul liricii noastre, promotorul literaturii noastre moderne, aflat la rascrucea dintre romantism si curentele literare moderne. Opera lui Macedonski este locul geometric al tuturor curentelor literare moderne, de la noi. Teoretician stralucita! simbolismului si instrumentalismului, in articolul sau Poezia viitorului (1892), Macedonski este, totodata si un practician al lor. Dar, in opera lui Macedonski, intalnim si parnasianism, naturalism, prerafaelitism, chiar si ermetism si suprarealism intreaga evolutie a liricii noastre moderne este anticipata de Macedonski, creator autentic, dar si experimentator, infatigabil, de formule literar-artistice. Nu facem

deloc un paradox facil, de dragul paradoxului, daca spunem ca Macedonski este prerafaelit inaintea lui Stefan Petica, simbolist inaintea lui Stefan Petica, simbolist inaintea lui D. Angliei, Bacovian inainte de Arghezi. Macedonski ilustreaza tipul artistului de atelier, iar sinteza operei sale o constituie barocul. Noaptea de decemvrie este considerata, in genere, capodopera macedonskiana. Daca ne uitam atent, putem gasi si alte capodopere in opera lui Macedonski, cum este, de pilda, Noaptea de mai sau unele rondeluri, al caror inegalabil bijutier si maestru ramane in literatura romana. Noaptea de decemvrie este, insa poezia cea mai grea de semnificatii, cea mai profunda a lui Macedonski. Noaptea de decemvrie, scrisa in 1901 si publicata in volumul Flori sacre (1912), face parte din ciclul "Noptilor", inspirat de Noptile lui Alfred de Musse. Dar, pe cand marele romantic francez a scris numai patru "Nopti", dedicate lunilor mai, august, octombrie si decemvrie, cea de a cincea "Noapte", dedicata lunii iunie, ramanand neterminata Macedonski a dedicat cate o "Noapte" fiecarei luni a anului. Numele marelui romantic francez este chiar invocat de Macedonski, ca si unii eroi musetieni si byronieni. Sugestia de a scrie "Nopti" ii va fi venit lui Macedonski si de la preromanticul englez Young, cu ale sale Nopti ale cugetarii. In orice caz. Noptile lui Macedonski poarta pecetea unui romantism de tip mussetian si byronian, patetic, retoric si grandilocvent. Noptile rnacedonskiene po t fi considerate ca un pandant, ca o replica la Scrisorile eminesciene. La ambii poeti, procedeele satirei necrutatoare la adresa societatii contemporane se impletesc cu meditatia lirica si filosofica grava. Dar, pe cand Eminescu este fundamental pesimist, ridicandu-se la un soi de melancolie, senina si rece, la un fel de "ataraxie" stoica Macedonski ramane, funciar, optimist si face figura unui revoltat activ, care nu-si pierde, niciodata entuziasmul, speranta, increderea in triumful binelui si in forta tamaduitoare a poeziei. Intre Noaptea de decemvrie si Luceafarul eminescian exista numeroase sinonimii si corespondente. Ambele capodopere isi au punctul de plecare in creatia populara Asa cum minescu s-a inspirat, in Luceafarul, din basmul popular romanesc. Fata in gradina de aur, macedonski valorifica in Noaptea de decemvrie, o legenda orientala prelucrata sub forma unui poem in proza intitulat Meka si Meka, publicat in anul 1890, in ziarul "Romanul". Legenda orientala este o parabola cu un profund talc moral. Un print arab, Aliben-Mahomet-ben Hassan, primeste de la tatal sau sfatul de a nu se abate, niciodata in viata de la calea cea dreapta. Aceasta povata cu valoare testamentara mostenita odata cu o imensa avere, printul hotaraste sa o respecte cu sfintenie. Insotit de un stralucit convoi, format din caravane, servitori, camile si cai, printul porneste in pelerinaj la Meka, Cetatea sfanta strabatand pustiul pe drumul cel drept, luand toate adversitatile in piept. Odata cu printul, pleaca si un cersetor, Pocitan-ben-Pehlivan, care merge pe cai ocolite si umbroase, indreptandu-se spre aceeasi tinta. Printul moare inainte de a ajunge in Cetatea Santa dupa ce isi pierduse, pe rand, caravanele si insotitorii, in schimb in Meka intra drumetul pocit. Pocitan-ben-Pehlivan patrunde prin poarta "Mekai pamantesti", in timp ce printul trece pragul "Mekai ceresti". Macedonski a pastrat aproape intocmai figuratia si tesatura legendei, dar a facut din ea ca si Eminescu in Luceafarul - o tulburatoare alegorie filosofica despre conditia omului superior, de geniu. Ambele capodopere sunt poeme filosofice, alegorii simbolice, a caror problematica este tipic romantica Tot de romantism tine si importanta, cu totul exceptionala pe care ambii poeti o acorda Visului. Si Noaptea de decemvrie si Luceafarul sunt poeme onirice, in care cea mai mare parte a actiunii se desfasoara in vis. Poemul macedonskian debuteaza cu prezentarea cadrului social, in care isi duce existenta poetul. Spatiul intim, ambiant, in care traieste poetul este umil si saracacios: "Pustie si alba e camera moarta.../ Si focul sub vatra se stinge scrumit../ Poetul, alaturi, traznit sta de soarta..." Poetul rnacedonskian face figura unui poet blestemat, damnat, a unui poet "maudit", izolat si ostracizat, neinteles de societate. Drama poetului este proiectata pe ecranul social al timpului, dupa tehnicile simboliste ale sugestiei si ale corespondentelor. Vifornita cumplita de afara si urletul sinistru, lugubru, al lupilor sunt in masura sa ne sugereze, cu o impresionanta forta artistica si cu un necrutator sarcasm, imaginea unei societati ostile si amenintatoare, agresive. Cu toate acestea, atmosfera terifianta si apasatoare, in care isi duce existenta cerul, constituie un cadru propice visarii. Urmatoarea secventa, succinta, a poemului este formata de motivul inspiratiei, care este tot de sorginte romantica. Visul se asociaza la macedonski, cu inspiratia. Odata cu aparitia "Arhanghelului inspirarii" se declanseaza si resorturile, adanci, ale subconstientului. Ultima si cea mai insemnat parte a poemului contine descrierea visului propriu-zis. Asa cum geniul eminescian se proiecteaza in luceafar, in visul fetei de imparat, Macedonski se imagineaza Emir, in visul poetului, care se consuma intr-un decor fastuos si intr-o atmosfera fabuloasa de O mie si una de nopti. Imaginatia onirica se desfasoara in voie, intr-un cadru mirific, cu palate stralucitoar, cu bolti de aur, cu havuzuri care canta cu parfum de raze, in falnicul Bagdad, simbol al luxului si opulentei, Intreaga atmosfera a Orientului mijlociu, din vremea glorioasa a califatelor arabe, este evocata Macedonski face risipa de materiale rare, pretioase: "Si el e emirul si are-n tezaur/ Movile inalte de-argint si de aur/ Si jaruri de pietre cu flacari de sori..." Isi spune, acum, cuvantul inclinatia spre fast si podoabe, atat de specifica lui Macedonski, care il circumscrie intr-o estetica a barocului. Emirul are parte de toate placerile pamantesti, de frumuse, putere, glorie, bogatie: "Si el e emirul, si toate le are.../ E tanar, e farmec, e traznet, e zeu". Dar toate acestea nu pot substitui satisfactiile spirituale. Emirul aspira spre completitudine, spre absolut tanjeste spre meka, Cetatea Sfanta ideala din toate fibrele fiintei sale: "Dar zilnic se simte furat de-o visare.../ Spre Meka se duce cu gandul mereu"; "Spre Meka-I rapeste credinta-vointa/ Cetatea preasfanta il cheama in ea... ". Patrunderea in Cetatea Sfanta inseamna pentru Emir, telul suprem al existentei sale. Descrierea pelerinajului la Meka urmeaza indeaproape, trama epica scenariul legendei orientale, numai ca Macedonski pune mai multa fantezie si culoare si recurge la un limbaj metaforic, plin de plasticitate. Descriptia contine o serie de metafore ale "focului", ceea ce tradeaza la macedonski, o adevarata "piromanie" Pustia devine in imaginatia aprinsa a poetului "o mare aprinsa de soare". Drumetul pocit care in poezie nu mai are nume, este prezentat ca o stranie si dizgratoasa aparitie infernala Tabloul este viu si dinamic. Drumul pe care il strabate Emirul, mergand pe calea cea dreapta devine o pasionanta si tensionanta cursa pentru atingerea idelului. Ramas singur, pierzand-si caravanele si insotitorii, ajuns la capatul puterilor, Emirul incepe sa aiba halucinatii. I se pare ca zidurile albe ale Mekai straluceau in zare. Dar cu cat are impresia ca se apropie mai mult de Meka, cu atat Cetatea preasfanta se

indeparteaza si ea "Dar Meka incepe si dansa sa mearga/ Cu pasuri ce-n fundul de zari o rapesc/ Si albele ziduri lucesc-stralucesc" Nimeni n-a exprimat mai bine decat macedonski, in literatura noastra acest fenomen al mirajului, al iluziei optice, numit in limbaj stiintific "fata morgana", iar in limbaj popular "apa mortilor". Cetatea Sfanta se dovedeste a fi pentru Emir o tinta de neatins, un ideal intangibil, o himera. In Meka patrunde, pana la urma drumetul pocit cel care mersese pe cai ocolite, in timp ce Emirul moare "sub jarul Pustiei", dar sufletul sau trece pragul "Mekai ceresti". Ceea ce vrea sa ne spuna macedonski, prin aceasta tulburatoar alegere, este ca in viata nu invinge, intotdeauna, valoarea si cinstea, ci, adeseori, nonvaloarea si impostura Un adevar trist al vietii, de o mare valoare practica. In ciuda acestui deznodamant fatal, poemul nu are, insa un substrat pesimist intrucat concluzia pe care o lasa sa se inteleaga poetul este ca nu atingerea idealului este importanta, cat mai ales lupta pentru atingerea idealului, mergand pana la devotiune si spirit eroic de sacrificiu. Noaptea de decem vrie ne dezvaluie un donquijotism de coneptie si, de abia prin aceasta, intram in fondul problemei. Se pot face multe sinonimii si corespondente intre Noaptea de decemvrie si Don Quijote al lui Cervantes. De fapt, viata si opera lui macedonski pot fi puse sub semnul lui Don Quijote, celebrul erou al lui Cervantes. mesajul cel mai adanc al operei lui Cervantes este ca viata nu are sens si rost si nu menta sa fie traita, in absenta unui ideal. Nu are importanta daca acest ideal este atins sau nu. Importanta este lupta pentru atingerea lui. Don Quijote moare fara sa o intalneasca pe Dulcineea sa La fel, Emirul lui macedonski nu reuseste sa patrunda in Cetatea Sfanta. Soarta lui este asemantoare cu aceea a cavalerului Tristei Figuri. Dar, ceea ce ramane cu adevarat sublim, in comportamentul si conduita ambilor eroi, este lupta, exemplara, pentru atingerea idealului. Tot acest donquijotism de conceptie este drapat, in Noaptea de decembrie, in haine orientale. Macedonski este, literar vorbind, Don Quijote al nostru, figura cea mai cervantesca din intreaga galerie a scriitorilor romani, asa cum a intuit, magistral, G. Calinescu, intr-un studiu despre Cervantes, din volumul Scriitori straini. Spre deosebire de eroul sau, Macedonski a patruns, insa in Cetatea ideala a Poeziei. Sub raport formal, Noaptea de decemvrie sufera de o anumita redundanta ca si Luceafarul lui Eminescu. Unele reluari si repetitii obsedante, ce conduc, in chip inexorabil, spre o dilatare verbala si, fac, uneori, ca versurile sa sune in gol, provin si din tehnica predilecta la Macedonski, a leit-motivului, a "refrenului", cum o numea Tudor Vianu. Printr-o capodopera, aflata la confluenta romantismului si a curentelor literare moderne, Macedonski a realizat o "sinteza baroca". Stilul Noptii de decemvrie este un stil baroc, incarcat suprasaturat de podoabe, un stil de bijutier, ce presupune multa migala de un inegalabil rafinament artistic. Iar barocul sta, dupa cum ne trimite chiar etimologia termenului, sub semnul "stralucirii perlei".