DE CE TIPA OAMENII UNII LA ALTII Intr-o zi,un intelept din India puse urmatoarea intrebare discipolilor sai: -De

ce tipa oamenii cand sunt suparati? -Tipam deoarece ne pierdem calmul, zise unul dintre ei. -Dar de ce sa tipi, atunci cand cealalta persoana e chiar langa tine? inreba din nou inteleptul -Pai, tipam ca sa fim siguri ca celalalt ne aude, incerca un alt discipol. Maestrul intreba din nou: -Totusi, nu s-ar putea sa vorbim mai incet, cu voce joasa? Nici unul dintre raspunsurile primite nu-l multumi pe intelept. Atunci el ii lamuri: -Stiti de ce tipam unul la altul cand suntem suparati? Adevarul e ca, atunci cand doua persoane se cearta, inimile lor se distanteaza foarte mult. Pentru a acoperi aceasta distanta, ei trebuie sa strige, ca sa se poata auzi unul pe celalalt. Cu cat sunt mai suparati, cu atat mai tare trebuie sa strige, din cauza distantei si mai mari. Pe de alta parte, ce se petrece atunci cand doua fiinte sunt indragostite? Ele nu tipa deloc. Vorbesc incetisor,suav. De ce? Fiindca inimile lor sunt foarte apropiate. Distanta dintre ele este foarte mica. Uneori, inimile lor sunt atat de aproape, ca nici nu mai vorbesc, doar soptesc, murmura. Iar atunci cand iubirea e si mai intensa, nu mai e nevoie nici macar sa sopteasca, ajunge doar sa se priveasca si inimile lor se inteleg. Asta se petrece atunci cand doua fiinte care se iubesc, au inimile apropiate. In final, inteleptul concluziona, zicand: -Cand discutati, nu lasati ca inimile voastre sa se separe una de cealalta, nu rostiti cuvinte care sa va indeparteze si mai mult, caci va veni o zi in care distanta va fi atat de mare, incat inimile voastre nu vor mai gasi drumul de intoarcere.

Mrturia unei lumnri M-ati aprins si va uitati ganditori la lumina mea. Simtiti bucurie in suflet? In mod sigur eu ma bucur, pentru ca am un sens, numai cand ard. Nu sunt trista, chiar daca, arzand, am devenit mai mica. De fapt, eu am doar doua posibilitati: Prima, e sa raman intreaga. Asta ar insemna sa nu fiu aprinsa si atunci nu ma micsorez, dar nici nu-mi implinesc rostul. A doua, ar fi sa raspandesc lumina si caldura si, prin asta, sa ma daruiesc chiar pe mine insami. Asta e mult mai frumos, decat sa raman rece si fara rost. Si voi, oamenii, sunteti la fel. Cand traiti numai pentru voi, sunteti lumanarea neaprinsa, care nu si-a implinit rostul. Dar daca daruiti lumina si caldura, atunci aveti un sens. Pentru asta trebuie sa dati ceva: iubirea, adevarul, bucuria, increderea si dorurile pe care le purtati in inima. Sa nu va temeti ca deveniti mai mici. Asta e o iluzie. Inlauntrul vostru e mereu Lumina. Ganditi-va, cu pace in suflet, ca sunteti ca o lumanare aprinsa. Eu sunt doar o simpla lumanare aprinsa. Singura, luminez mai putin. Dar cand suntem mai multe impreuna, lumina si caldura sunt mai puternice. Si la noi, oamenii e tot asa: Impreuna, luminam mai mult. Fiecare om este unic dar toti avem in noi un suflet desprins din lumina curata. Daca reusim sa ne ajutam sufletul sa fie fericit, atunci trupul si mintea vor fi in armonie cu Universul. Indiferent ce facem pe acest Pamant este bine sa pastram un echilibru in toate

DE CE PLANG FEMEILE? De ce plingi? - Pentru ca sint femeie ! raspunde mamica. - Nu inteleg zice micutul. Mamica il imbratiseaza si spune : - Si n-ai sa intelegi niciodata Mai tirziu, copilul isi intreaba tatal : - De ce plinge mamica ? - Nu stiu nici eu ! Toate femeile pling fara motiv ! a fost tot ce i-a putut spune taticul. Devenit adult, il intreaba pe Dumnezeu : - Doamne, de ce pling femeile asa de usor ? Cind am facut femeia, ea trebuia sa fie o fiinta deosebita. I-am facut umerii destul de puternici ca sa poarte pe ei toata greutatea acestei lumi si destul de moi ca sa fie confortabili. I-am dat forta de a da viata si cea de a accepta respingerea cu care o trateaza adesea proprii copii. Forta de a avea grija de familie in pofida bolilor si oboselii. I-am dat sensibilitatea de a-si iubi copiii cu o dragoste neconditionata, chiar si atunci cind ei o ranesc cumplit. . I-am dat forta care-i permite sa continue, cind toata lumea abandoneaza I-am dat forta de a-si suporta barbatul in caderile sale si de a-i ramine alaturi cu aceeasi tarie. Si, in fine, i-am dat lacrimi sa plinga atunci cind simte nevoia. Vezi, fiule, frumusetea unei femei nu sta in vesmintele pe care le poarta, nici in chipul ei, nici in coafura. Frumusetea unei femei sta in ochii ei. Aceasta e poarta catre inima ei locul unde se adaposteste dragostea. Si adesea lacrimile ei sint cele prin care poti sa-i zaresti inima.

Povestea cutiei cu piersici Un profesor a dat fiecarui student ca tema pentru lectia de saptamana viitoare sa ia o cutie de carton si pentru fiecare persoana care ii supara, pe care nu pot sa o sufere si sa o ierte sa puna in cutie cate o piersica, pe care sa fie lipita o eticheta cu numele persoanei respective. Timp de o saptamana, studentii au avut obligatia sa poarte permanent cutia cu ei: in casa, in masina, la lectii, chiar si noaptea sa si-o puna la capul patului. Studentii au fost amuzati de lectie la inceput, si fiecare a scris cu ardoare o multime de nume, ramase in memorie inca din copilarie. Apoi, incetul cu incetul, pe masura ce zilele treceau studentii adaugau nume ale oamenilor pe care ii intalneau si care considerau ei ca au un comportament de neiertat. Fiecare a inceput sa observe ca devenea cutia din ce in ce mai grea. Piersicile asezate in ea la inceputul saptamanii incepusera sa se descompuna intr-o masa lipicioasa, cu miros dezgustator, si stricaciunea se intindea foarte repede si la celelalte. O problema dificila mai era si faptul ca fiecare era dator sa o poarte permanent, sa aiba grija de ea, sa nu o uite prin magazine, in autobuz, la vreun restaurant, la intalnire, la masa, la baie, mai ales ca numele si adresa fiecarui student, ca si tema

experimentului, erau scrise chiar pe punga. In plus, cartonul cutiei se stricase si ea ajunsese intr-o stare jalnica: cu mare greutate mai putea sa faca fata sarcinii sale. Fiecare a inteles foarte repede si clar lectia pe care a incercat sa le-o explice profesorul cand s-au revazut dupa o saptamana, si anume ca acea cutie pe care o carasera cu ei o saptamana intreaga nu a fost decat expresia greutatii spirituale pe care o purtam cu noi, atunci cand strangem in noi ura, invidie, raceala fata de alte persoane. De multe ori credem ca a ierta pe cineva este un favor pe care i-l facem acelei persoane. In realitate insa, acesta este cel mai mare favor pe care ni-l putem face chiar noua insine. In cutia ta cate piersici sunt si ce ai de gand sa faci cu ele??

Un profesor a dat fiecarui student ca tema pentru lectia de saptamana viitoare sa ia o cutie de carton si pentru fiecare persoana care ii supara, pe care nu pot sa o sufere si sa o ierte sa puna in cutie cate o piersica, pe care sa fie lipita o eticheta cu numele persoanei respective. Timp de o saptamana, studentii au avut obligatia sa poarte permanent cutia cu ei: in casa, in masina, la lectii, chiar si noaptea sa si-o

puna la capul patului. Studentii au fost amuzati de lectie la inceput, si fiecare a scris cu ardoare o multime de nume, ramase in memorie inca din copilarie. Apoi, incetul cu incetul, pe masura ce zilele treceau studentii adaugau nume ale oamenilor pe care ii intalneau si care considerau ei ca au un comportament de neiertat. Fiecare a inceput sa observe ca devenea cutia din ce in ce mai grea. Piersicile asezate in ea la inceputul saptamanii incepusera sa se descompuna intr-o masa lipicioasa, cu miros dezgustator, si stricaciunea se intindea foarte repede si la celelalte. O problema dificila mai era si faptul ca fiecare era dator sa o poarte permanent, sa aiba grija de ea, sa nu o uite prin magazine, in autobuz, la vreun restaurant, la intalnire, la masa, la baie, mai ales ca numele si adresa fiecarui student, ca si tema experimentului, erau scrise chiar pe punga. In plus, cartonul cutiei se stricase si ea ajunsese intr-o stare jalnica: cu mare greutate mai putea sa faca fata sarcinii sale. Fiecare a inteles foarte repede si clar lectia pe care a incercat sa le-o explice profesorul cand s-au revazut dupa o saptamana, si anume ca acea cutie pe care o carasera cu ei o saptamana intreaga nu a fost decat expresia greutatii spirituale pe care o purtam cu noi,

atunci cand strangem in noi ura, invidie, raceala fata de alte persoane. De multe ori credem ca a ierta pe cineva este un favor pe care i-l facem acelei persoane. In realitate insa, acesta este cel mai mare favor pe care ni-l putem face chiar noua insine. In cutia ta cate piersici sunt si ce ai de gand sa faci cu ele??

Un profesor a dat fiecarui student ca tema pentru lectia de saptamana viitoare sa ia o cutie de carton si pentru fiecare persoana care ii supara, pe care nu pot sa o sufere si sa o ierte sa puna in cutie cate o piersica, pe care sa fie lipita o eticheta cu numele persoanei respective. Timp de o saptamana, studentii au avut obligatia sa poarte permanent cutia cu ei: in casa, in masina, la lectii, chiar si noaptea sa si-o puna la capul patului. Studentii au fost amuzati de lectie la inceput, si fiecare a scris cu ardoare o multime de nume, ramase in memorie inca din copilarie. Apoi, incetul cu incetul, pe masura ce zilele treceau studentii adaugau nume ale oamenilor pe care ii intalneau si care considerau ei ca au un comportament de neiertat. Fiecare a inceput sa observe ca devenea cutia din ce in ce mai grea. Piersicile asezate in ea la

inceputul saptamanii incepusera sa se descompuna intr-o masa lipicioasa, cu miros dezgustator, si stricaciunea se intindea foarte repede si la celelalte. O problema dificila mai era si faptul ca fiecare era dator sa o poarte permanent, sa aiba grija de ea, sa nu o uite prin magazine, in autobuz, la vreun restaurant, la intalnire, la masa, la baie, mai ales ca numele si adresa fiecarui student, ca si tema experimentului, erau scrise chiar pe punga. In plus, cartonul cutiei se stricase si ea ajunsese intr-o stare jalnica: cu mare greutate mai putea sa faca fata sarcinii sale. Fiecare a inteles foarte repede si clar lectia pe care a incercat sa le-o explice profesorul cand s-au revazut dupa o saptamana, si anume ca acea cutie pe care o carasera cu ei o saptamana intreaga nu a fost decat expresia greutatii spirituale pe care o purtam cu noi, atunci cand strangem in noi ura, invidie, raceala fata de alte persoane. De multe ori credem ca a ierta pe cineva este un favor pe care i-l facem acelei persoane. In realitate insa, acesta este cel mai mare favor pe care ni-l putem face chiar noua insine. In cutia ta cate piersici sunt si ce ai de gand sa faci cu ele??

Deciziile sunt balamalele destinului Un soldat , inainte de a pleca pe front, s-a dus la biblioteca si a cerut o carte. Era o carte de poezii. A citit cartea, care a avut un impact foarte mare asupra sa. Dar ce l-a impresionat mai mult decat cartea erau comentariile pe care cineva le scrisese pe marginile paginilor. Cartea fusese donata bibliotecii de catre persoana care scrisese comentariile. Asa ca numele si adresa ei erau scrise pe carte. Plecat pe front, a decis sa-i scrie acestei doamne. I-a spus cat de mult l-a impresionat cartea si ce impact au avut comentariile pe care ea le scrisese pe marginile cartii. Si ea i-a scris inapoi. Asa au inceput sa corespondeze si, cu cat isi scriau, relatia lor devenea din ce in ce mai puternica. Intr-una din scrisori, el i-a scris si a rugat-o sa-i trimita o fotografie. Ea i-a spus ca daca se simte apropiat de ea si daca dragostea lui este adevarata, nu va conta cum arata. Asa ca nu i-a trimis nicio fotografie. Cand s-a terminat razboiul si el s-a intors in tara, si-au dat intalnire intr-un oras apropiat , in Gara. Ca sa se recunoasca, ea l-a rugat sa tina cartea in mana, iar ea va avea un trandafir. Asa ca in acea zi, intr-un loc imens, un soldat venit de pe front, cu o carte in mana cauta o femeie cu un trandafir in mana. Va dati seama ce asteptari avea? Era pe punctul de a-si gasi sufletul pereche, femeia pe care o iubea dar pe care nu o vazuse niciodata. Asteptand, a vazut o fata superba, imbracata intr-o rochie verde, carel privea atent. Ea s-a indreptat catre el si era minunata. Era dincolo de orice imaginatie. Iar el s-a uitat si a vazut ca ea nu avea niciun trandafir. Langa el s-a oprit o doamna in varsta. Avea un trandafir in mana. Va puteti imagina? Tanara superba si doamna care nu arata foarte bine, dar cu un trandafir in mana. Si nu era frumoasa, chiar destul de

urat si imbatranita. Voi ce ati fi ales? Persoanei cu trandafirul ii stia sufletul de care se indragostise. Asa ca s-a indreptat spre doamna urata cu trandafirul, in timp ce tanara frumoasa s-a oprit la cativa pasi de el, l-a privit si l-a intrebat: - Vii cu mine, soldat? Iar inima lui era sfasiata. Decizii. Alegeri. S-a gandit un minut. In timp ce tanara se indeparta de el, lucrurile corecte l-au determinat sa aleaga: si-a continut drumul catre persoana in varsta care tinea trandafirul in mana, s-a apropiat de ea si i-a zis: - Buna ziua si a invitat-o la cina. Iar aceasta i-a spus: - Fiule, nu stiu ce se intampla aici, dar tanara imbracata in verde, care tocmai a trecut pe langa tine, m-a rugat sa tin in mana acest trandafir si mi-a spus ca, daca vei veni la mine, sa-ti spun ca te asteapta la restaurant

Casa sufletului Acum stiu ca in pelerinajul fiecaruia prin aceasta viata sunt locuri sfinte unde fiecare e facut sa simta o legatura cu divinul; acolo unde cerul pare sa fi coborat aproape de capetele noastre, iar ingerii vin si ne slujesc. Acestea sunt locurile de sacrificiu, unde se intalnesc muritorii cu nemuritorii, corturile in care suntem pusi la incercare si unde se poarta cea mai grea batalie din viata cuiva. Casa Sufletului (alegorie): Un batrn tmplar se afla n pragul pensionarii. Era nca n putere de aceea patronul sau l mai dorea la lucru n echipa sa. Cu toate acestea batrnul era hotart sa se retraga, pentru a duce o viata mai linistita alaturi de familie. Renunta la un salariu bunicel dar prefera linistea. Cu parere de rau pentru pierderea unui mester asa de priceput, patronul i ceru sa mai construiasca doar o singura casa. Batrnul accepta, nsa nu mai punea suflet n ceea ce facea. Chema ajutoare nepricepute si folosea scnduri nepotrivite. Si lui i era rusine de cum arata ultima lucrare. Cnd n cele din urma o ispravi, patronul veni sa o vada.

i darui tmplarului cheia de la intrare, zicndu-i: - Aceasta este casa ta, darul meu pentru tine! Tmplarul ramase uimit. Ce mare rusine! Daca ar fi stiut ca si zideste propria casa, atunci ar fi facut-o cu totul altfel. Asa e si cu noi. Ne construim vietile, punnd n ele adeseori nu tot ceea ce e mai bun. Apoi, cu uimire, realizam ca trebuie sa traim n casa care tocmai ne-am construit-o. Daca am putea-o reface, am face-o mult diferita. nsa nu ne putem ntoarce napoi. Ia aminte! Tu esti tmplarul. n fiecare zi bati un cui, asezi o scndura sau ridici un perete. Viata e ntocmai cum ti-o cladesti. Alegerea pe care o faci azi zideste casa n care vei locui mine. Deci nu uita: ce faci, te face!.

Cel mai bun drum in viata Era o data un conducator care credea ca daca are raspunsurile la trei intrebari, s-ar conduce pe el insusi pe cel mai bun drum din viata, indiferent de circumstanta. Cele trei intrebari erau: 1. 2. 3. Cand este cel mai bun moment pentru a face un lucru? Cine sunt cei mai importanti oameni? Care este cel mai important lucru?

El a imprastiat cele trei intrebari prin intregul tinut asupra caruia domnea, cerandu-le oamenilor sa raspunda. Persoana ale carei raspunsuri l-ar fi multumit, urma sa primeasca o recompense generoasa. Intrucat niciunul dintre raspunsurile primite nu fusesera multumitoare, a plecat el insusi in cautarea lor. S-a hotarat sa vorbeasca cu un invatat batran care locuia sus pe varful unui munte. Cand imparatul a ajuns pe varful muntelui, i-a cerut invatatului sa ii raspunda la cele trei intrebari. Batranul lucra in gradina lui. L-a ascultat cu atentie si apoi s-a multumit sa continue sa sape fara a sufla vreun cuvant. Carmuitorul l-a privit pe batran si gandindu-se ca acesta trebuie sa fie foarte obosit i-a spus: Am sa continui eu sa sap pentru o bucata de vreme. Odihneste-te. Si astfel carmuitorul a inceput sa sape in timp ce maestrul se odihnea. Dupa cateva ore, imparatul a lasat de-o parte cazmaua si i-a spus invatatului: Daca nu vrei sa imi raspunzi la intrebari, atunci am sa plec. Chiar atunci maestrul l-a intrebat: Ai auzit ceva ?, si s-a uitat spre padure. Deodata a iesit din padure, impiedicandu-se, un om care se tinea de stomac. Maestrul si conducatorul au alergat spre el si l-au vazut prabusindu-se la pamant. Au vazut ca avea camasa sfasiata si plina de sange din cauza unei taieturi profunde. Imparatul i-a curatat rana si si-a folosit propria camasa drept bandaj. Omul a deschis ochii si a intrebat daca ar putea bea ceva. Carmuitorul a alergat la cel mai apropiat rau si i-a adus omului niste apa. Acesta a baut-o insetat, apoi a cazut la loc si a adormit. Invatatul si imparatul l-au dus pe om la coliba primului si l-au intins usor pe pat. De acum si carmuitorul era asa de extenuat ca a adormit si el.

A doua zi dimineata, cand imparatul s-a trezit, omul ranit era aplecat deasupra lui si il privea cu insistenta. Iarta-ma, a spus el. Carmuitorul s-a ridicat in capul oaselor si a spus: Sa te iert? Pentru ce sa te iert? Omul i-a replicat: Nu ne-am intalnit niciodata, dar team considerat dusmanul meu. In ultimul razboi, mi-ai ucis fratele si ai confiscat averea familiei mele. Am fagaduit sa ma razbun in numele familiei. Am jurat ca te voi ucide. Ieri te asteptam in padure sa cobori de pe munte si sa ma pot in sfarsit razbuna. Asteptam de mult timp si cu toate astea tu nu mai coborai, asa ca am iesit din padure sa te caut. In schimb, m-au vazut garzile tale care vazand cine sunt, m-au atacat, ranindu-ma grav. Am reusit sa scap, dar daca tu nu ai fi avut grija de mine, as fi murit. Planul meu a fost sa te ucid, dar in schimb tu mi-ai salvat viata. Ma simt rusinat si foarte recunoscator. Te rog, ma vei ierta? Carmuitorul era uimit. E bine sa aud ca dusmania ta a luat sfarsit. Acum ca ti-am ascultat povestea si mi imi pare rau pentru durerea adusa familiei tale. Razboiul este oribil. Te iert si iti dau inapoi tinuturile. Hai sa fim prieteni de acum incolo. Imparatul le-a ordonat garzilor sa il conduca pe om in siguranta acasa. Apoi i-a spus maestrului: Trebuie sa plec. Voi cobori de pe munte si am sa continui sa caut raspunsurile la intrebarile mele. Poate intr-o zi le voi gasi. la revedere. Invatatul a ras si i-a spus: Majestatea Voastra, dar vi s-a raspuns la intrebari. Ce vrei sa spui? a intrebat imparatul surprins. Maestrul i-a explicat: Daca nu m-ai fi ajutat sa muncesc in gradina ieri, nu ai fi intarziat si ai fi fost atacat in drum spre casa. Deci cel mai important moment pentru tine a fost cel pe care l-ai petrecut in gradina mea. Iar cea mai importanta persoana am fost eu, persoana cu care erai in acel moment, iar cel mai important lucru pentru tine a fost pur si simplu sa ma ajuti pe mine. Mai tarziu, cand a venit omul ranit, cel mai important moment a fost cel pe care l-ai petrecut pentru a-i ingriji rana, altfel ar fi murit, iar sansa iertarii si a prieteniei s-ar fi pierdut. El a fost cea mai importanta persoana in acel moment, iar cel mai important lucru de facut era sa ii ingrijesti rana.

Singurul moment important este cel prezent. Cea mai importanta persoana este intotdeauna persoana cu care te afli. Iar cel mai important lucru de facut este intotdeauna acela de a face fericita persoana de langa tine. Ce poate fi mai simplu sau mai important? Imparatul s-a inclinat respectuos si a plecat in pace. Parabola aceasta ne invata ca ceea ce ne reveleaza discernamantul si ne aduce iertarea este cautarea adevarului si raspunsurilor pline de compasiunea noastra in fata suferintei. Cum ne putem deschide inimile Cum sa lasam in spate trecutul, sa traim in momentul prezent si sa o luam de la capat? Aceasta este insasi provocarea careia trebuie sa ii facem fata si este ceea ce avem de facut. Secretul fericirii Acum muli ani, a trit n India un nelept care se spune c pzea ntr-un cufr ncnttor un mare secret care l-a fcut s fie nvingtor n toate aspectele vieii sale i care, pentru aceasta, se considera cel mai fericit om din lume. Muli regi invidioi i-au oferit putere i bani i au ncercat s-l jefuiasc pentru a-i lua cufrul, dar totul a fost n zadar. i cu ct ncercau mai mult, cu att erau mai nefericii, pentru c invidia nu le ddea pace. Aa au trecut anii i neleptul era n fiecare zi mai fericit. ntr-o zi a venit la el un copil i i-a spus: Domnule, la fel ca i tine, vreau i eu s fiu foarte fericit. De ce nu m nvei i pe mine ce trebuie s fac pentru a reui? neleptul, vznd simplitatea i puritatea copilului, i-a zis: Pe tine te voi nva secretul pentru a fi fericit. Vino cu mine i fii foarte atent. n realitate sunt dou cufere n care pstrez secretul pentru a fi fericit i acestea sunt: mintea mea i inima mea i marele secret nu este altceva dect o serie de pai pe care trebuie s-i faci de-a lungul vieii. Primul pas este s tii c Dumnezeu exist n toate lucrurile din via i, pentru aceasta, trebuie s-l iubeti i s-i fii recunosctor pentru toate lucrurile pe care le ai i pentru toate lucrurile care i se ntmpl. Al doilea pas este s te iubeti pe tine nsui i n fiecare zi, cnd te trezeti i nainte s adormi, trebuie s spui: Sunt important, am valoare, sunt n stare, sunt inteligent, sunt iubitor, atept mult de la mine, nu exist obstacol pe care s nu-l pot nvinge. Acest pas se

cheam autostim ridicat. Al treilea pas este s pui n practic tot ceea ce spui c eti i, dac tu gndeti c eti inteligent, acioneaz inteligent; dac tu gndeti c eti n stare, f ceea ce i propui; dac tu gndeti c eti iubitor, exprim-i iubirea; dac gndeti c nu exist obstacol pe care s nu-l poi nvinge, atunci propune-i scopuri n via i lupt pentru ele pn cnd le vei obine. Acest pas se cheam motivare. Al patrulea pas este s nu invidiezi pe nimeni pentru ceea ce are sau pentru ceea ce este; ei vor obine partea lor, tu o vei dobndi pe a ta. Al cincilea pas este s nu pstrezi n inima ta ranchiun mpotriva nimnui; acest sentiment nu te va lsa s fii fericit; trebuie s-l lai pe Dumnezeu s fac dreptate i tu iart i uit! tiu c e greu, dar nu imposibil. Al aselea pas este s nu iei lucrurile care nu-i aparin, amintete-i c, potrivit legilor nescrise ale naturii, mine vei pierde ceva de mai mare valoare. Al aptelea pas este c nu trebuie s faci pe nimeni s sufere; toate fiinele pmntului au dreptul s fie respectate i iubite. i ultimul pas: trezete-te ntotdeauna cu un surs pe buze i observ mprejurul tu, cutnd s descoperi n fiecare lucru partea lui bun i frumoas; ajut-i pe cei care au nevoie, fr s te gndeti c nu vei primi nimic n schimb; cnd priveti pe cineva, descoper-i calitile sale. Morala: secretul fericirii se afl n fiecare. Caut-l n interiorul tu i-l vei descoperi.

Omul care nu credea in iubirea Exista odata, demult, demult, un om care nu credea in iubire. Acesta era un om obisnuit, la fel ca dumneavoastra si ca mine, dar ceea ce-l facea sa fie cu adevarat deosebit era felul sau unic de a gandi: el nu credea ca iubirea exista. Evident, a avut o sumedenie de experiente in incercarea de a gasi iubirea; mai mult, i-a observat si pe oamenii din jurul sau. Si-a petrecut o mare parte din viata cautand iubirea, dar singurul lucru pe care l-a descoperit a fost ca aceasta nu exista. Oriunde se ducea eroul nostru, el le povestea oamenilor ca iubirea nu este decat o inventie a poetilor, un concept creat de religii pentru a-i manipula pe cei slabi, pentru a-i controla, pentru a-i face sa creada. El le spunea ca iubirea nu este reala, si deci nimeni nu o poate gasi, oricat de mult ar cauta-o. Omul nostru avea o inteligenta foarte vie si era foarte convingator. El a citit o gramada de carti, s-a dus la cele mai bune universitati si a devenit astfel un savant reputat. Putea vorbi in orice piata publica, in fata a tot felul de oameni, iar logica sa era foarte puternica. El le spunea ca iubirea este ca un drog, te ameteste si te face sa o doresti din nou si din nou, creandu-ti o dependenta de ea. Ce se intampla insa daca nu-ti primesti doza zilnica de dragoste? La fel ca in cazul unui drog, ai nevoie de aceasta doza zilnica. Le mai spunea ca relatiile dintre indragostiti sunt la fel ca si cele dintre un dependent de droguri si un vanzator de droguri. Cel care are nevoie mai mare de iubire este precum cel dependent de droguri, iar cel care are nevoie mai mica de iubire este precum vanzatorul de droguri. Cu cat nevoia de iubire este mai mica, cu atat mai bine poti controla relatia cu celalalt. Aceasta dinamica a relatiilor interumane poate fi vazuta cu ochiul liber, caci in orice relatie exista un partener care iubeste mai mult si un altul care nu iubeste deloc, dar il manipuleaza pe celalalt. Unii oameni profita asadar de pe urma altora, la fel cum un vanzator de droguri profita de pe urma toxicomanilor. Partenerul dependent, cel care are nevoie mai mare de iubire, traieste tot timpul cu teama constanta ca nu-si va putea asigura urmatoarea doza de dragoste, adica de drog. Ce ma voi face daca ma va parasi? Teama il face pe dependentul de iubire foarte posesiv: Imi apartine!

El devine astfel gelos si solicitant, din cauza fricii de a nu pierde urmatoarea doza. Furnizorul de drog il poate manipula cum doreste, dandu-i mai multe sau mai putine doze, ori refuzandu-i-le complet. In acest fel, partenerul care are nevoie de iubire se va preda complet si va fi dispus sa faca orice, de teama de a nu fi abandonat. Eroul nostru a continuat sa le explice ascultatorilor de ce nu exista iubirea: Ceea ce numesc oamenii iubire nu este altceva decat o relatie de teama care are la baza controlul. Unde este respectul reciproc? Unde este iubirea pe care sustin ca si-o poarta partenerii? Nu exista asa ceva. In fata reprezentantilor lui Dumnezeu, a rudelor si prietenilor, cuplurile tinere fac tot felul de promisiuni, ca vor trai impreuna, ca se vor iubi si se vor respecta reciproc, ca vor fi aproape unul de celalalt, la bine si la rau. Ei promit sa se iubeasca si sa se respecte reciproc, si culmea este ca ei chiar cred in aceste promisiuni, menite parca sa fie incalcate. Imediat dupa casatorie, la numai o saptamana sau o luna, amandoi incep sa-si incalce promisiunile facute. Totul se reduce la un razboi al controlului, la cine reuseste sa manipuleze pe cine. Cine va fi furnizorul de droguri si cine toxicomanul Dupa numai cateva luni, respectul pe care si l-au promis initial cei doi a disparut. In urma lui nu au ramas decat resentimente, otrava emotionala, rani reciproce, care cresc treptat, pana cand iubirea nu mai exista deloc. Ei raman totusi impreuna, dar numai de teama de a nu fi singuri, de frica de ceea ce vor spune ceilalti, si chiar de teama propriilor critici si pareri. Unde se mai poate vorbi insa de iubire? El le-a mai spus ca a vazut multe cupluri in varsta care au trait impreuna 30, 40 sau 50 de ani, si care erau foarte mandre ca au trait atata vreme impreuna. Dar cand vorbeau despre relatia lor, tot ce spunea era: Am supravietuit casniciei. Altfel spus, unul din ei se abandonase celuilalt; de regula, femeia era cea care ceda si decidea sa indure suferinta. Oricum, persoana care avea vointa mai puternica si nevoi mai putine castiga razboiul, dar unde era iubirea de care vorbeau? Partenerii din aceste cupluri se tratau reciproc ca pe niste posesiuni. Ea este a mea. El este al meu.

Si astfel eroul nostru a continuat sa peroreze despre motivele pentru care nu credea ca exista iubire. El le-a mai spus oamenilor: Eu am trecut prin toate acestea. De acum nu voi mai permite nimanui sa imi manipuleze mintea si sa imi controleze viata in numele iubirii. Argumentele lui erau logice, si el a convins multa lume prin cuvintele sale. Iubirea nu exista.

Intr-o buna zi insa, eroul nostru se plimba prin parc. El a vazut acolo, asezata pe o banca, o fata frumoasa care plangea. Vazand-o cum plange, s-a simtit curios. De aceea s-a asezat langa ea si a intrebat-o daca poate s-o ajute cumva. Va puteti imagina surpriza lui cand ea i-a spus ca plange pentru ca iubirea nu exista. Uimitor, i-a raspuns el, o femeie care crede ca iubirea nu exista! Evident, a dorit sa afle mai multe despre ea. -De ce spui ca iubirea nu exista? a intrebat-o el. -Ei, e o poveste lunga, i-a raspuns ea. M-am casatorit de cand eram foarte tanara, cu toata iubirea, cu toate acele iluzii, plina de speranta la gandul ca imi voi imparti viata cu acel barbat. Ne-am jurat reciproc loialitate, respect, credinta si am intemeiat o familie. Dar in curand totul s-a schimbat. Eu am fost sotia credincioasa, care avea grija de copii si de casa, in timp ce sotul meu a continuat sa se ocupe de cariera. Pentru el, imaginea si succesul erau mai importante decat familia noastra. A incetat sa ma mai respecte, la fel cum am incetat si eu sa-l mai respect. Am inceput sa ne certam, iar la un moment dat am descoperit ca nu-l mai iubesc, la fel cum nici el nu ma mai iubeste pe mine. Dar copiii aveau nevoie de un tata, asa ca am preferat sa raman alaturi de el si sa fac tot ce imi sta in puteri ca sa-l suport. Acum copiii au crescut si au plecat. Nu mai am nici un motiv sa raman alaturi de el. Intre noi nu exista respect sau bunatate. Stiu insa ca daca imi voi gasi pe altcineva, va fi la fel, caci iubirea nu exista. Nu are nici un sens sa caut ceva ce nu exista. De aceea plang. Intelegand-o perfect, el a imbratisat-o si i-a spus: -Ai dreptate, iubirea nu exista. Noi cautam iubire, ne deschidem inimile si devenim astfel vulnerabili. In locul ei, tot ce descoperim este egoismul. Acesta ne raneste, chiar daca suntem convinsi ca ne vom

putea detasa. Oricate relatii am avea, acelasi lucru se petrece din nou si din nou. De ce sa ne mai obosim sa cautam iubirea? Cei doi gandeau la fel, asa ca s-au imprietenit rapid. Intre ei s-a creat o relatie frumoasa. Se respectau reciproc si nu s-au dezamagit niciodata. Pe masura ce relatia avansa, ei deveneau din ce in ce mai fericiti impreuna. Nu stiau ce este invidia sau gelozia. Nici unul nu incerca sa il controleze pe celalalt, nu erau deloc posesivi. Relatia dintre ei a continuat astfel sa se aprofundeze. Le placea sa fie impreuna, caci viata li se parea mult mai amuzanta astfel. Cand nu erau impreuna, ceva lipsea din viata fiecaruia dintre ei. Intr-o zi, pe cand era plecat din oras, eroului nostru i-a trecut prin cap o idee absolut ciudata: Hm, poate ca ceea ce simt eu pentru ea este iubire. Dar e o senzatia atat de diferita de ceea ce simteam inainte. Nu are nimic de-a face cu ceea ce descriu poetii, nici cu ceea ce afirma religia, caci nu ma simt deloc responsabil pentru ea. Nu iau nimic de la ea, nu simt nevoia sa aiba grija de mine, nu imi vine sa-mi vars frustrarile asupra ei pentru esecurile mele sau pentru problemele mele personale. Petrecem atat de bine impreuna. Ne bucuram fiecare de prezenta celuilalt. Eu respect felul in care gandeste ea, felul in care simte. Nu ma simt deloc stanjenit alaturi de ea, nu ma agaseaza niciodata. Nu ma simt gelos cand este cu alti barbati. Nu simt invidie atunci cand are succes. Poate ca iubirea exista totusi, dar este altceva decat cred oamenii. De-abia astepta sa ajunga acasa si sa-i spuna de ideea ciudata care ia trecut prin cap. Nici nu a inceput insa bine sa vorbeasca si ea i-a luat vorba din gura: -Stiu exact ce vrei sa spui. Mi-a trecut si mie prin cap aceeasi idee, cu mult timp in urma, dar nu am vrut sa-ti spun, caci stiam ca nu crezi in iubire. Poate ca iubirea exista totusi, dar nu este ceea ce credeam noi ca este. Cei doi s-au decis sa devina amanti si sa traiasca impreuna, si au ramas uimiti sa constate ca lucrurile nu s-au inrautatit in nici un fel. Au continuat sa se respecte reciproc, sa se sprijine unul pe celalalt, iar iubirea dintre ei a crescut continuu. Chiar si cele mai simple lucruri le umpleau inimile de bucurie, caci erau atat de fericiti.

Inima barbatului era atat de plina de iubirea pe care o simtea, incat intr-o noapte s-a produs un mare miracol. Privea stelele si a descoperit una care era incredibil de frumoasa, iar inima lui era atat de plina de iubire incat steaua a inceput sa coboare si s-a asezat in palma lui. Apoi s-a produs un al doilea miracol: sufletul lui a fuzionat cu steaua respectiva. Era extrem de fericit, si de-abia astepta sa se duca la iubita lui si sa-i daruiasca steaua, ca semn al iubirii sale pentru ea. Cand el i-a daruit insa steaua, femeia a simtit un moment de indoiala; iubirea lui era prea coplesitoare, si atunci steaua a cazut la pamant si s-a spart intr-un milion de cioburi.

Si uite-asa, am ajuns iarasi la un barbat batran, care colinda lumea si tine discursuri despre faptul ca iubirea nu exista. Acasa la el, o femeie in varsta, dar inca frumoasa, isi asteapta barbatul si isi plange amarul pentru paradisul pe care l-a tinut pentru o clipa in mana, dar pe care la pierdut din cauza unei clipe de indoiala. Aceasta este povestea celui care nu credea in iubire. Cine a comis greseala? Puteti ghici? Greseala i-a apartinut barbatului, care a crezut ca ii poate darui femeii fericirea lui. Steaua nu era altceva decat propria lui fericire, iar greseala lui a fost ca a renuntat la ea si a asezat-o in mainile ei. Fericirea nu vine niciodata din afara noastra. El era fericit datorita iubirii care tasnea din inima lui. Ea era fericita datorita iubirii care tasnea din inima ei. Cand el a facut-o insa pe ea responsabila pentru fericirea lui, ea a spart steaua, caci nu putea fi responsabila pentru fericirea lui. Indiferent cat de mult il iubea femeia, ea nu il putea face fericit, caci nu avea de unde sa stie ce era in mintea lui. Ea nu putea sti care sunt asteptarile lui, caci nu ii cunostea visele. Daca veti proceda la fel, luindu-va fericirea si punand-o in mainile unei alte persoane, mai devreme sau mai tarziu ea se va sparge, la fel ca si steaua din poveste. Fericirea se naste in interior si este rezultatul iubirii dumneavoatra, sunteti unicul responsabil pentru ea. Si totusi, atunci cand mergem la biserica, primul lucru pe care il facem este schimbul de inele. Noi ne punem steaua in palma celuilalt, asteptand ca el (sau ea) sa ne faca fericit(a), si invers. Nu conteaza cat

de mult iubiti pe altcineva; nu veti putea fi niciodata cel care doreste celalalt sa fiti. Aceasta este greseala pe care o comit majoritatea oamenilor de la bun inceput. Noi ne bazam fericirea pe celalalt. Din pacate, lucrurile nu merg in acest fel. Noi ne facem tot felul de promisiuni pe care nu le putem respecta, dupa care ne miram ca am esuat. Esti ceea ce vezi Mama unui athenian isi avertiza fiul sa nu intre in viata publica: -Daca spui adevarul, oamenii te vor uri, iar daca spui minciuni, te vor uri zeii. Dar nu poti sa spui decat adevaruri sau minciuni. Asadar, fiul meu, vei fi urat fie de oameni, fie de zei. Dupa un moment de gandire, fiul i-ar fi raspuns astfel: -Daca spun adevarul, zeii ma vor iubi, iar daca spun minciuni, ma vor iubi oamenii. Asadar, voi fi iubit fie de zei, fie de oameni. Toata lumea face greseli Noi ii condamnam; vociferamsunt fapte imorale! Ilegale! Ii condamnam pentru ca ii vedem inferiori. Poate ca noi suntem mai presus si gandim: -Noi niciodata nu am face asa ceva! Parerea mea este ca mai important decat ceea ce faci sau spui, este cum faci aceste lucruri. Comportamentul fiecaruia dintre noi este cauzat, stimulat, reflectat de comportamentul interlocutorului nostru. Astfel, daca ne simtim apreciati de persoana cu care conversam, o sai raspundem pozitiv la cereri si o sa fim toleranti fata de eventuale contradictii sau greseli Daca, dimpotriva, celalalt ne considera inferiori si observam acest lucru, o sa intram in defensiva si o sa ne suparam mai multuneori ne comportam cum nici n-am crezut vreodata ca putem fi Cu totii cred ca ne-am trezit in fata unor astfel de situatii. Din acest motiv nu ma intereseaza atat de mult cine este o persoana de langa mine, ci cine sunt eu langa acea persoana ; ce scoate la iveala in mine acel om.

Cand o persoana, in discutie cu mine, jigneste, sau nu se simte in largul lui, sau ridica tonul se coboara la un nivel inferioratunci si eu ma simt inferioara si trista pentru ca scot tot ce-i mai rau din el. Ma straduiesc sa nu imit sau oglindesc acest comportamentpentru ca acel om isi face chiar lui singur rausi noi il vedem intr-o lumina nefasta. Clipa de liniste Fii relaxat in fiinta ta, pentru ca esti iubit de Tot. De asta Intregul respira in tine, pulseaza in tine. O data ce incepi sa simti iubirea si respectul imens al intregului in tine, vei incepe sa prinzi radacini in tine insuti. Vei avea incredere in tine. Si apoi atunci vei putea sa ai incredere in mine. Abia atunci vei putea sa ai incredere in prieteni, in copiii tai, in sotul sau sotia ta. Abia atunci vei putea sa ai incredere in copaci, in animale, in stele si in luna. Apoi, vei trai in incredere. Nu va mai fi o chestiune de a avea incredere in X sau Y; vei avea incredere pur si simplu. Si increderea inseamna, pur si simplu, sa fii religios. Oazele nu sunt prea dese, dar exista. Oazele nu sunt prea dese, dar exista. Stim ca pustiul este mare, dar mai stim si ca in deserturile cele mai mari se gasesc cele mai multe oaze. Asa se intampla si cu viata noastra. Ca sa putem afla asta, trebuie sa platim scump, dar mai ieftin nu se gaseste. In sufletele noastre arde un foc, cu el putem apoi sa-i incalzim pe altii. Sufletul arde n noi pentru oameni. Prietenia, iubirea, druirea de sine ardere continu. Clipa de pace este scurta. Toate celelalte clipe sunt mult mai lungi. A stii asta, tine de intelepciune. Dar, pentru ca este atat de scurta, trebuie sa traim in acea clipa ca si cum numai pe ea o mai avem de trait.

POVESTE PENTRU CEI CE CAUTA! Incerc sa patrund in misterul linistii, ca sa pot descoperi locul ideal de unde as putea trimite catre tine toate sentimentele. Pornesc pe un drum anevoios si plin de praf, parca fara intoarcere, fara izbanda In calea mea apare SPERANTA. -Pardon! Deranjez? intreb eu cu glas scazut. -NU! mi se raspunde. -Nu va suparati, imi puteti spune unde locuieste linistea? -Mergeti inainte, raspunde Speranta. Incarcata de ganduri, pornesc mai departe. Doamne, oare mai am mult de mers? Ma asez la umbra copacului ce apare in calea mea. -Imi dati voie sa stau si eu cu dumneavoastra la umbra, sa ma odihnesc un pic? ma roaga Iubirea. - Sigur! raspund eu timid. -Unde calatoriti? -Caut Linistea. Ma puteti ajuta? -Desigur, este pretutindeni. Si aici. -Unde aici? ma uit in jur. Nu vad pe nimeni, doar pe noi. -Si ce cauti tu la Liniste? -Am pierdut cateva sentimente, vreau sa mi le dea inapoi, sa le trimit de unde le-am primit. -Si daca nu le mai vrea, ce te faci? -Chiar!Ce ma fac ? -Accepta Linistea si asteapta Iubirea. Cu putina rabdare si intelepciune o vei descoperi. Acel loc minunat exista, tu trebuie sa il colorezi si sa-i dai valoare. Asa se nasc cele mai profunde sentimente pe care trebuie sa le daruiesti ca sa poti simti adierea lor.Zambeste!!! Si Iubirea ma saruta pe frunte . M-am simtit deodata impacata cu mine insami si,parca,implinita. M-am asezat confortabil la umbra copacului stiind ca ceea ce caut va veni la mineca sentimentele nu le-am pierdutca ele sunt acoloundevain strafundul sufletului meusi cand va veni momentul vor iesi la ivealasi cel ce va trebui sa le primeasca se va ivi chiar la momentul potrivit

Oglinda Vietii Cred ca intotdeauna vom cauta sa gasim o imagine in oglinda vietii noastre. Si tot timpul o vom cauta pe cea placuta pentru ca atunci cand intalnim la celalalt ceva ce uram la noi, facem tot posibilul sa stam departe de persoana respectiva. O mare greseala in loc sa acceptam ceea ce uram, pentru ca face parte din noi fugim cat mai departe, sperand ca vom intalni imaginea cautata in oglinda vietii. Mult succes tuturor! Sper s-o gasiti dar daca nu se va intampla curand, puneti-va un semn de intrebare Cu mult timp in urma, intr-un satuc, se gasea un loc cunoscut drept Casa celor 1000 de oglinzi. Un catelus mititel, vesel din fire, afland de acest loc, s-a hotarat sa-l viziteze. Cand a ajuns, sarea fericit pe scari si a intrat in casa. S-a uitat pe hol cu urechiusele late si dand din coada. Spre marea sa surpriza, s-a trezit privind la alti 1000 de catelusi fericiti, care dadeau din coada ca si el. A zambit, si a primit inapoi 1000 de zambete, la fel de calde si prietenoase. Cand a plecat, s-a gandit: Este un loc minunat. Ma voi intoarce sa-l vizitez!. In acelasi sat, alt caine, care nu era la fel de fericit ca primul, s-a hotarat si el sa viziteze casa. A urcat cu greu scarile, cu coada intre picioare, si capul lasat. Cand a vazut 1000 de caini neprietenosi uitandu-se la el, sa speriat si s-a zbarlit pe spate, maraind. Cand ceilati 1000 de caini au inceput si ei sa maraie, a fugit speriat. O data iesit afara, s-a gandit: E un loc ingrozitor, nu ma mai intorc acolo niciodata. Toate chipurile sunt oglinzi. Ce fel de reflexie vezi pe chipurile celor pe care-i intalnesti ?

Cei doi lupi Un batran indian, din neamul Cherokee, statea impreuna cu nepotul sau si-l invata: In viata fiecaruie om de pe pamantul asta se da o lupta formidabila o lupta intre doi lupi. Unul rau: el intruchipeaza frica, mania, invidia, lacomia, autocompatimirea, aroganta, viclenia, resentimentele. Celalalt e unul bun: el aduce bucuria, linistea, smerenia, increderea, darnicia, adevarul, blandetea si mila. Copilul priveste intrebator spre bunicul lui: Si care dintre ei va invinge?. Batranul il priveste in ochi: Cel pe care il vei hrani! Inima ta ntr-o zi, un tnar s-a oprit n centrul unui mare oras si a nceput sa Le spuna trecatorilor ca are cea mai frumoasa inima din mprejurimi. Nu dupa multa vreme, n jurul lui s-a strns o mare multime de oameni si toti i admirau inima care era ntr-adevar perfecta. Nu vedeai pe inima lui nici un semn, nici o fisura. Da, toti au cazut de acord ca era cea mai frumoasa inima pe care au vazut-o vreodata. Tnarul era foarte mndru de inima lui si nu contenea sa se laude singur cu ea. Cnd deodata, de multime s-a apropiat un batrnel. Cu glas linistit, el a rostit ca pentru sine: - Si totusi, perfectiunea inimii lui nu se compara cu frumusetea inimii mele Oamenii din multimea strnsa n jurul tnarului au nceput sa-si ntoarca privirile spre inima batrnelului. Pna si tnarul a fost curios sa vada inima ce ndraznea sa se compare cu inima lui. Era o inima puternica, ale carei batai ritmate se auzeau pna departe. Dar era

plina de cicatrice,locuri unde bucati din ea fusesera nlocuite cu altele care nu se potriveau chiar ntru totul, liniile de unire dintre bucatile straine si inima batrnului fiind sinuoase, chiar colturoase pe alocuri. Ba mai mult, din loc n loc lipseau bucati ntregi din inima concurenta, rani larg deschise, nca sngernde. Cum poate spune ca are o inima mai frumoasa, si sopteau uimiti oamenii. Tnarul, dupa ce examinase atent inima batrnelului, si-a ridicat privirea si i-a spus rznd: - Cred ca glumesti, mosnege. Priveste la inima mea este perfecta! Pe cnd a ta este toata o rana, numai lacrimi si durere. - Da, a spus blnd batrnelul. Inima ta arata perfect, dar nu mi-as schimba niciodata inima cu inima ta. Vezi tu,fiecare cicatrice de pe inima mea reprezinta o persoana careia i-am daruit dragostea mea rup o bucata din inima mea si i-o dau omului de lnga mine, care adesea mi da n schimb o bucata din inima lui, ce se potriveste n locul ramas gol n inima mea. Dar pentru ca bucatile nu sunt masurate la milimetru, ramn margini colturoase, pe care eu le pretuiesc nespus de mult deoarece mi amintesc de dragostea pe care am mpartasit-o cu cel de lnga mine. Uneori am daruit bucati din inima mea unor oameni care nu mi-au dat nimic n schimb, nici macar o bucatica din inima lor. Acestea sunt ranile deschise din inima mea, gaurile negre a-i iubi pe cei din jurul tau implica ntotdeauna un oarecare risc. Si desi aceste rani sngereaza nca si ma dor, ele mi amintesc de dragostea pe care o am pna si pentru acesti oameni; si, cine stie, s-ar putea ca ntr-o zi sa se ntoarca la mine si sa-mi umple locurile goale cu bucati din inimile lor. ntelegi acum, dragul meu, care este adevarata frumusete a inimii? a

ncheiat cu glas domol si zmbet cald batrnelul. Tnarul a ramas tacut deoparte, cu obrazul scaldat n lacrimi. S-a apropiat apoi timid de batrnel, a rupt o bucata din inima lui perfecta si i-a ntins-o cu mini tremurnde. Batrnul i-a primit bucata pe care a pus-o n inima lui. A rupt apoi o bucata din inima brazdata de cicatrice si a inima tnarului. Se potrivea, dar nu perfect, pentru ca marginile erau cam colturoase. Tnarul si-a privit inima, care nu mai era perfecta, dar care acum era mai frumoasa ca niciodata, fiindca n inima cndva perfecta pulsa deacum dragoste din inima batrnelului. Cei doi s-au mbratisat, si-au zmbit si au pornit mpreuna la drum. Ct de trist trebuie sa fie sa mergi pe calea vietii cu o inima ntreaga n piept. O inima perfecta, dar lipsita de frumusete

Acvila regala Un fermier descoperii intr-o buna zi un cuib de acvile abandonat, cu un ou in el. Lua oul si il puse in cuibul unei gaini din ograda sa. Se nascu, in mijlocul gainilor, o pasare de toata frumusetea care invata desigur sa se poarte ca o gaina. Fermierul se ocupa mult de noua sa gaina si facea totul pentru a o proteja. O rasfata si ii aducea imediat tot ceea ce aceasta cerea. Acvila gaina devenea pe zi ce trece foarte dependenta de fermier, care nu-si dadea seama de raul pe care il face. La un moment dat, acvila vazu pe cer o pasare mare care plana si spuse: - Intr-o zi si eu voi zbura ca aceasta pasare. Atunci, fratii si surorile sale au inceput sa rada de ea. Rusinata, regreta ca spusese aceste cuvinte si continua sa manance graunte din tarc. Intr- o buna zi, o zana buna trecu pe acolo si vazu acvila regala vegetand in mijlocul gainilor. Atunci ea ii spuse fermierului: - Cred ca iti iubesti foarte mult pasarea ta rara, dar cred ca nu-i faci nici un serviciu tinand-o in aceste conditii. Te gandesti prea mult la tine. Aceasta pasare nu este fericita si atunci cand va fi prea mare nusi va mai dezvolta calitatile sale extraordinare si potentialul sau nelimitat. A doua zi, dupa ce a stat pe ganduri, fermierul nostru a luat pasarea in maini si a lansat-o in aer. Acvila a avut din fericire timp sa-si deschida aripile si sa aterizeze jalnic pe pamant, in hohotele de ras ale gainilor. Dar omul nu se descuraja, ci urca pe acoperisul hambarului si spuse pasarii: - Esti o acvila, zboara! Si o lansa in aer. Dintr-un reflex spontan, acvila isi deschise aripile, plana cateva secunde deasupra curtii si ateriza in mijlocul gainilor uimite Atunci fermierul urca muntele din apropierea fermei sale si lansa acvila spre cer. Cu batai de aripi din ce in ce mai mari, acvila incepuse sa zboare fericita pe cer, din ce in ce mai sigura de ea. Periodic, ea revenea sa-l vada pe fermier si pe prietenele sale, gainile, care o considerau de acum inainte ceea ce ea era intr-adevar, o acvila regala. Te recunosti in atitudinea supraprotectoare a fermierului ? Oferi celorlalti chiar si fara a-ti cere ? Ai tendinta de a-i proteja, rasfata pe ceilalti, intr-o asemenea masura incat le creezi o dependenta de tine? Te lasi protejat, rasfatat, condus, de ceilalti fara sa-ti dai seama?

Amintesteti de fermier, care dupa ce a fost consiliat de zana cea buna, a dat drumul acvilei din ograda sa, lansand-o in aer pentru a-si deschide aripile sa zboare. Amintesteti de acvila care desi crestea alaturi de gaini, avea dorinta de a zbura precum o acvila regala. Si tu iti poti redirectiona atentia dinspre ceilalti spre tine, lasandu-le celorlati autonomia necesara pentru a devenii ei insisi, pentru a-si dezvolta o mai buna incredere in propria persoana.

Printesa mlastinilor Era odata, intr-un oras foarte indepartat, in apropierea unui rau, o printesa broasca care era foarte fericita printre ai sai. Intr-o buna zi, a fost o furtuna mare care a inundat o parte din oras. Un val enorm a luat cu el printesa care s-a agatat de un arbore care plutea pe rau. Printesa noastra avea sa esueze la cativa kilometri departare, intr-un alt oras. Era trista si dezorientata pentru ca isi pierduse toata familia. Vroia sa-si faca noi prieteni : facea piruete de toate felurile, plangea, se impingea in altii si uneori chiar se purta violent, dar nimeni nu recunostea in ea marea printesa. La un moment dat ii venise ideea sa-l consulte pe marele vrajitor al orasului care ii explica frustratiile pe care ea le traia, spunandu-i: Cred ca erai printesa in orasul tau. Cred ca esti foarte inteligenta; iti sta in putere sa arati celorlalti cine esti cu adevarat. Si aceasta nu bruscandu-i pe ceilalti pentru a ti-i face prieteni, ci mai degraba facandu-le mici servicii, spunandu-le cuvinte frumoase si fiind atenta la ceea ce ei traiesc Dupa aceasta conversatie, printesa broasca isi modifica coportamentul si atitudinea fata de ceilalti se schimba pe zi ce trecea. Ea isi facu o multime de amici si in anul urmator, orasul a numit-o printesa mlastinilor. Te afli departe de casa, familia, prietenii de acasa nu sunt langa tine, sau poate chiar ai pierdut o persoana draga si de aceea esti trist si dezorientat ? Vrei sa-ti faci noi prietenii si nu reusesti si chiar mai mult ceilalti nu-ti recunosc valoarea pe care ai avut-o? Ai exemplul printesei broaste care modificandu-si comportamentul si atitudinea si-a facut o multime de amici, devenind printesa mlastinilor. Iti sta in putere sa iti faci prieteni, sa te dezvalui celorlalti cu adevarat, sa te afirmi, sa parcurgi un proces al devenirii de sine, al dezvoltarii personale.

Calul cu doua capete Traiau odata intr-o tara pe de-a intregul verde, inconjurata de campii si pajisti minunate, doi cai cu tinuta mandra si demna. Aceste doua animale, un mascul si o femela, erau permanent impreuna. Dimineata foarte devreme ii puteai vedea sarind si fugind pe campiile verzi. Le placea sa fie impreuna si prietenia care ii lega era foarte mare. Nu se desparteau niciodata: se jucau impreuna, mancau impreuna si dormeau unul langa altul. Pentru nimic in lume ei nu ar fi acceptat sa se separe. Intr-o noapte, cand dormeau unul lipiti unul de altul, ei au facut legamantul de a nu se desparti indiferent ce s-ar fi intamplat. O zana le auzi legamantul si ii intreba: -Ce va doriti? - Sa fim intotdeauna impreuna, raspunsera ei fara ezitare. Si deandata dorinta lor se si realiza. Zana ii transformase intr-un singur cal, nici mascul, nici femela, dar cu doua capete minunate. Caii accceptasera cu mare bucurie transformarea. De acum inainte, ei nu mai aveau motiv sa se ingrijoreze in legatura cu ceea ce ar gandi sau ar spune celalalt, pentru ca nu se desparteau niciodata. Totusi, intr-o buna zi, se intampla ceva rau. Unul din capete a inceput sa se simta rau si sa aiba stari de indispozitie ciudate care se amplificau pe zi ce trecea. Atunci, capul celalalt a inceput sa se ingrijoreze: ce avea sa I se intample si lui? Ce riscuri erau sa aiba si el aceeasi boala? Cele doua capete incepusera sa discute si dupa ce au stat bine pe ganduri, I-au cerut zanei sa-I transforme din nou si sa devina ce au fost mai inainte. Si dorinta lor a fost din nou indeplinita. Cele doua animale si-au recapatat rapid sanatatea si veselia dar intelesesera ca autonomia lor era fundamentala si ca puteau la fel de bine sa se odihneasca sau sa colinde pajistile singuri sau impreuna, continuand sa tina unul la altul. Doresti sa fii intotdeauna impreuna cu cel care iti este drag ? Ca parinte iti iubesti atat de mult copilul ca vrei sa fii mereu alaturi de el, mancand, jucandu-va, dormind intotdeauna impreuna? Doresti sa nu te separi de partenerul/a tau/ta , chiar faceti un legamant sa nu va despartiti nicioadata? Vrei sa afli in totalitate ce gandeste, ce face celalalt? Invata din experienta celor doi cai ca odata ce doua persoane isi pierd

individualitatea si se unesc intr-un singur trup, unul dintre ei se poate imbolnavi iar celalalt va fi ingrijorat de ce I se poate intampla si lui. Descopera-ti capacitatea de a tine foarte mult la celalalt, de a-l iubi si in acelasi timp lasa-ti propria persoana sa se dezvolte autonom. Misterul roscovanei Traia odata o minunata pisicuta de angora care se numea Roscovana. Desi traia intr-o casuta fermecatoare, ea nu era fericita defel pentru ca aici, lucrurile nu se petreceau intotdeauna asa cum ar fi dorit ea. In familie avea adeseori sicane si tot felul de lucruri dezagreabile. Uneori fratele sau mai mare o agasa si o tachina prea mult; alteori mama sa striga sau chiar ii interzicea sa actioneze asa cum i-ar fi placut. Astfel, in casa, Roscovana avea rareori linistea dorita si se simtea adeseori bine singura cu problemele sale. Amicii de la scoala credeau ca Roscovana zambeste prea putin; uneori ea parea foarte obosita, atat de obosita incat casca la ore. Si erau norocosi prietenii care reuseau sa-i vorbeasca, pentru ca Roscovana era putin vorbareata. Rareori spunea ceea ce gandea. Intr-o zi, Roscovana apare in clasa cu totul altfel. Ce schimbare! Era aproape incredibil! Curios lucru, incepand din aceasta zi Roscovana suradea tot timpul; este plina de energie la scoala si prietenii se ingramadeau in jurul ei pentru a auzi ce spunea, atat de mult si bine vorbea. Avea o multime de lucruri de spus sau de povestit! Dar, ce s-a intamplat? De unde aceasta modificare de comportament? Mister! Doar Roscovana stia cu adevarat ce se intamplase. Unii povestesc si azi ca Roscovana vede acum lucrurile altfel pentru ca o zana buna i-ar fi dat curajul sa infrunte dificultatile. Altii spun ca un magician i-ar fi dat talentul de a-si schimba modul de a vedea lucrurile, pentru ca Roscovana ar avea acum un buton magic de care se poate folosi oricand si cat de des doreste. Eu am auzit spunandu-se ca acest buton ar fi pur si simplu plasat pe lobul urechii sale drepte. Roscovana nu il poate vedea. Dar butonul magic este acolo intr-adevar, pentru ca Roscovana nu trebuie decat sa-si frece lobul urechii drepte si de indata butonul magic face minuni. Si ce minuni! Fratele mai mare este enervant? Mama este nerabdatoare? Tata este furios? Roscovana nu se mai lasa ranita de atitudinea celorlalti. Roscovana are butonul magic, de care se

foloseste. Si ea il utilizeaza atat de des cat are nevoie. Si de fiecare data cand Roscovana se foloseste de butonul sau magic, se simte bine si din ce in ce mai bine. Iata! Si asa continua misterul Roscovanei. Ea utilizeaza butonul sau magic si de fiecare data in inima sa este tot mai bine. Si in pofida tuturor dificultatilor pe care le intalneste, Roscovana surade si are intotdeauna o multime de lucruri de povestit prietenilor sai. Simti ca te raneste comportamentul negativ al celorlalti fata de tine? Te influenteaza intr-o asa masura incat preferi sa iti restrangi comunicarea cu ceilalti, sa te retragi in singuratate? Aminteste-ti ca Roscovana a reusit sa infrunte dificultatile, sa-si schimbe modul de a privi lucrurile, sa se simta din ce in ce mai bine, utilizand butonul magic. Si tu poti sa-ti descoperi propriul tau buton magic pentru a avea tot mai multa incredere in tine, pentru a-ti exprima nevoile, supararile, preferintele, sentimentele, pentru a te simti bine impreuna cu ceilalti si cu tine insuti. Trandafirul cu spini Intr-o primavara, gradinarul unui imparat i-a adus acestuia un trandafir minunat, pe care il cultivase cu multa grija. Imparatul l-a luat in mana, incantat de frumusetea lui, dar, intepandu-se in spinii lui, l-a scapat din mana. Furios, l-a certat pe gradinar: Degeaba ai lucrat cu atata sarguinta, floarea ta nu este perfecta. Vezi de lucreaza mai bine, altoieste-l, incearca sa obtii un trandafir fara spini, si vei fi bine rasplatit. Gradinarul s-a intors in gradina lui, si dupa mai multe incercari, a reusit sa obtina ceea ce i se ceruse Repede a dus trandafirul imparatului. Acesta l-a luat in mana si s-a bucurat cand a vazut cat de neteda ii era tulpina, dar, cand l-a dus la nas pentru a se bucura de parfumul lui, a constatat cu surprindere ca nu avea nici un miros. Ce ai facut cu trandafirul?, l-a intrebat imparatul, din nou furios, pe gradinar. Nu mai are parfumul minunat pe care i-l stiam. Imparate, a spus gradinarul, orice lucru se schimba daca vrei sa-l altoiesti. Si nimic pe lumea asta nu este fara cusur, arbori, flori, oameni. Astfel si acest trandafir, ori inteapa si are miros, ori nunteapa, dar ramane fara nici un parfum.

Despre Iertare ncepe ziua aceasta cu un duh ierttor. Iart-i chiar i pe cei care nu i cer iertare. Poate au fost multe zilele n care ai fiert de mnie din cauza unui cuvnt sau a unei fapte aruncate n viaa ta de o persoan neatent sau indiferent. Poate ai pierdut multe ore valoroase imaginndu-i revana sau confruntarea dar acum ofer n tcere iertarea ta, o dat pentru totdeauna, chiar i celor care cred c nu au nevoie de ea. Prin iertare, nu mai eti consumat de gnduri nepotrivite. Renun la amrciunea ta. Astfel, vei fi din nou mulumit n sufletul tu i util celor din jur. ncepe ziua aceasta cu o atitudine ierttoare. Iart-i pe cei care te critic pe nedrept. Nu uita: sclavia de orice natur este rea, iar cel care triete dup prerile celorlali este un sclav. Tu nu eti un sclav! Alege-i adevratul Conductor Trebuie s tii c si critica face parte din preul pltit pentru curajul de a trece dincolo de mediocritate. Iart-te i pe tine nsui! Poate, timp de mai muli ani, cel mai mare duman al tu ai fost chiar tu nsui. Fiecare greeal, fiecare calcul greit, fiecare poticnire ai derulat-o de mai multe ori n mintea ta. Fiecare promisiune, fiecare zi risipit, fiecare obiectiv neatins ntemeiaz dezgustul pe care l simi pentru lipsa realizrilor din viaa ta

Contientizeaz azi c este imposibil s lupi cu un duman care locuiete n capul tu. Dar iertndu-te pe tine, elimini toate ndoielile, frica i frustrarea care i-au meninut trecutul n prezent. Dac alegi s ai aceast atitudine ierttoare, de astzi, istoria personal nu-i va mai controla destinul. Viaa ta tocmai acum ncepe!