Você está na página 1de 5

Ca sector al acvaculturii, ciprinicultura suscita un larg interes pentru piscicultorii care sunt preocupati de cresterea pestilor in zonele colinare

sau de ses. Activitatile desfasurate in vederea producerii de ciprinide pentru piata sunt atractive in special datorita investitiilor relativ mici pe care trebuie sa le faca un intreprinzator, atat in directia crearii unei ferme ciprinicole noi cat si exploatarii ulterioare a acesteia. In plus ciprinidele au dovedit o mare adaptabilitate la conditiile din iazuri, helesteie sau alte amenajari hidrotehnice, astfel ca sunt considerate in general foarte usor de crescut. Pestii apartinand familiei Cyprinidae au fost primii care s-au crescut in spatii controlate de om, aceasta indeletnicire fiind mentionata pentru prima data cu mai bine de 4.000 de ani in urma, in China. De atunci si pana in prezent, numeroase specii de ciprinide s-au bucurat de o atentie deosebita din partea piscicultorilor care au urmarit producerea de carne de peste cu preturi joase. Acest lucru se datoreaza faptului ca ciprinidele de cultura sunt in marea lor majoritate pasnice, ceea ce inseamna ca se gasesc la nivelul primelor verigi din lantul trofic, deci pierderile de energie are apar la trecerea de la o veriga la alta sunt minime. De aici rezulta implicit si costuri reduse pentru obtinerea unui kilogram de carne de peste. In ultimul timp ciprinicultura, ca si alte ramuri ale acvaculturii a manifestat o continua tendinta de intensivizare, astfel ca in prezent aceasta activitate este prestata chiar si in ferme intensive sau superintensive. Nu pentru toate speciile de ciprinide s-a manifestat aceasta tendinta ci doar pentru cele care prezinta valoare economica ridicata. Un bun exemplu in acest sens este crapul ornamentaljaponez (koi), a carui crestere este o adevarata industrie, ce manifesta in prezent un potential urias de dezvoltare. Importanta cipriniculturii rezida din numarul mare de specii (Cyprinus carpio, Carassius auratus gibelio, Hypophthalmichthys molitrix, Ctenopharyngodon idella, Aristichtys nobilis etc.), care valorifica resursele trofice acvatice si le transforma in carne usor asimilabila, cu continut ridicat in proteina, care poate fi consumata de om. In acest fel, ciprinicultura contribuie la dezvoltarea complexa a agriculturii in ansamblu, sporind resursele alimentare.In plus numeroase specii deciprinide sunt crescute ca specii ornamentale. Dintre acestea pot fi amintite: Barbus tetrazona, B. titteya, Danio rerio, Rasbora heteromorpha, Labeo bicolor si multe altele, inclusiv varietati ale speciilor Carassius auratus si Cyprinus carpio. Varietatile de crapi ornamentali sunt cunoscute sub numele generic de crapi koi, crapi ornamentali sau japonezi. In cadrul familiei Cyprinidae, in conformitate cu datele FishBase, in prezent sunt cuprinse 210 genuri, care grupeaza 2.010 specii. Se intalnesc in intreaga Eurasie, in Africa si America de Nord. In sud-estul Asiei si zona Indiei se gasesc cele mai numeroase si diverse specii de ciprinide, fiind considerate locurile de origine si centrul

de evolutie a acestor pesti. In Asia se considera ca exista in prezent peste 1300 de specii de ciprinide. In America de Sud, Australia si Madagascar unele ciprinide, cum ar fi crapul (Cyprinus carpio) au fost introduse in mod artificial, ca specii de interes pentru piscicultura. In tara noastra se cresc mai multe specii de ciprinide, dar cele mai importante care furnizeaza produse pentru pietele autohtone si pentru export sunt urmatoarele: Crap - Cyprinus carpio (Linne) Amur alb, cteno sau cosas - Ctenopharingodon idella (Valenciennes) Crap argintiu, hypo sau sanger - Hypophthalmichtys molitrix (Valenciennes) Crap marmorat sau novac - Aristichtys nobilis (Richardson) Amur negru sau scoicar - Mylopharyngodon piceus (Richardson) Caras- Carassius auratus gibelio (Bloch) Alegerea speciei care urmeaza sa se creasca artificial este in stransa legatura cu obiectivele de dezvoltare a zonei si cu conditiile geografice si pedo-climatice ale zonei de crestere. Alegerea speciilor de cultura depinde de un numar mare de factori, dintre care pot fi amintiti: disponibilitatea de locuri potrivite de crestere, caracteristicile biologice ale speciei, pretabilitatea speciei pentru cresterea artificiala, posibilitatile de desfacere a produselor speciei pe pietele locale si internationale si disponibilitatile de tehnologie si de facilitati pentru cresterea ei. Pentru a se putea crea conditii optime de mediu, necesare obtinerii unei productii ridicate, trebuie cunoscuta biologia speciilor de ciprinide ce urmeaza a se creste in scop comercial.

Salmonicultura este ramura acvaculturii care se ocupa cu cresterea pestilor care apartin familiei Salmonidae. In tara noastra, salmonidele se cresc fie pentru a fi valorificate pentru carne si icre, fie pentru repopularea apelor naturale. Speciile mai importante pentru salmonicultura tarii noastre sunt urmatoarele: pastravul curcubeu (Oncorhynchus mikiss), pastravul fantanel (Salvelinus fontinalis),pastravul indigen (Salmo trutta fario), pastravul de lac(Salmo trutta lacustris), lostrita (Hucho hucho), lipanul(Thymallus thymallus) si coregonul (Coregonus sp.). Cresterea pastravului este o indeletnicire veche care se practica pe scara larga in cele mai multe zone ale lumii, detinand un loc important in acvacultura mondiala. Pe langa importanta pe care o are in industria

alimentara, pastravul este un peste foarte apreciat de pescarii sportivi. Unde se pot creste pastravi? Pastravii pot fi crescuti in special in zone colinare si de munte, acolo unde este disponibila o sursa de apa bine oxigenata (cu peste 6 mg oxigen / litru de apa), a carei temperatura nu depaseste 18C. Pentru pastravarii, pot fi utilizate ca surse de apa izvoarele, paraiele de munte, raurile si chiar lacurile de acumulare din zonele colinare. Izvoarele la fel ca si apa din puturile forate, desi au o temperatura relativ constanta (aproximativ 10-12C) pe tot parcursul anului si o transparenta ridicata, sunt sarace in oxigen solvit, astfel ca necesita o oxigenare suplimentara. Paraiele de munte sunt de obicei limpezi, iar temperatura variaza in limite mici. Aceste elemente le recomanda ca potentiale surse de apa pentru pastravarii, in special daca debitul lor este mare si constant pe tot timpul anului. Desi nu prezinta limpezimea caracteristica izvoarelor si paraielor, cursurile superioare ale raurilor pot fi utilizate ca surse de apa pentru pastravarii, prezentand avantajul ca debitul acestora este mare si relativ constant tot timpul anului. O pastravarie clasica necesita un debit mare de apa, in conditiile furajarii intensive si a unei densitati ridicate pe unitate de suprafata. In general, trebuie asigurat un debit care sa se situeze (in functie de temperatura apei, si densitate) intre 500-1.000 l/sec/ha. In conditiile in care un potential investitor dispune de o sursa de apa cu un debit insuficient, acesta poate sa creasca pastravi in cadrul sistemelor cu apa recirculata. In acest caz, apa provenita din bazinele de crestere trece printr-o unitate de tratare, dupa care este reintrodusa in bazinele de crestere a pestilor. De asemenea, pastravul se preteaza a fi crescut in viviere plutitoare. Indiferent de metodele de crestere, managementul tehnologic este foarte important pentru buna derulare a activitatilor legate de cresterea pastravului in conditii de eficienta economica ridicata. Sturionicultura este sectorul acvaculturii care se ocupa cu cresterea si reproducerea pestilor apartinand familiei Acipenseridae. Pestii apartinand acestei familii sunt cunoscuti sub numele de sturioni, iar particularitatile morfologice ale acestora ii face usor de identificat. Dintre aceste particularitati, cele definitorii sunt: prezenta a 5 randuri de scuturi osoase pe corp, gura inferioara precedata de 4 mustati si inotatoarea caudala heterocerca epibatica (la care lobul superior este mai dezvoltat decat cel

inferior). Cresterea sturionilor este o indeletnicire care a captat in ultima vreme atentia a numerosi investitori, in principal datorita avantajelor economice pe care acestia le pot obtine prin valorificarea pe piata a caviarului. Icrele negre (caviarul) se recolteaza de la femelele de sturioni care au ajuns la maturitatea sexuala. Cu toate acestea, caviarul se obtine dupa multi ani (intre 2,5 si 16 ani in functie de specie si sistemul de crestere) interval de timp in care investitorul trebuie sa sustina financiar activitatile din ferma. Pentru ca productia de caviar sa poata sa fie sustinuta in acest interval de timp, trebuie ca managementul tehnologic sa fie in asa fel proiectat incat in ferma sa se desfasoare un flux de productie care sa permita obtinerea constanta de venituri. Acest lucru se poate realiza prin valorificarea pe piata pentru productia de carne a sturionilor rezultati in urma raririlor, a masculilor de sturion, sau a unor specii de pesti cu ciclu scurt de productie (pesti crescuti in cadrul fermei sturionicole). De asemenea este important ca managementul tehnologic sa fie coerent, iar in momentul inchiderii unui ciclu de productie, sa existe alte cicluri deja initiate, aflate in faze diferite de derulare. Dintre sturionii mai cunoscuti, care prezinta importanta pentru sturionicultura tarii noastre, pot fi amintiti urmatorii: Morunul - Huso huso Nisetrul - Acipenser gueldenstaedti Pastruga - Acipenser stellatus Cega - Acipenser ruthenus Sturionul siberian - Acipenser baeri Cresterea salaului Salaul (Sander lucioperca) reprezinta una dintre principalele specii de pesti intrata in ultimii ani in atentia piscicultorilor din tarile europene, in vederea diversificarii speciilor crescute in sisteme intensive si superintensive. Daca pana acum mai putin de 20 de ani, salaul era privit ca un peste imposibil de crescut in spatii inchise, la densitati ridicate si hranit cu furaje granulate, in prezent nu numai ca s-a demonstrat contrarul, dar au si inceput sa apara ferme piscicole intensive specializate pentru cresterea acestei specii. Cu toate acestea, pentru sustinerea aparitiei de noi ferme sau a dezvoltarii capacitatii de productie a celor existente, trebuie create unele mijloace sigure care permit aprovizionarea facila si ritmica, cu larve, alevini si puiet.

Producerea de alevini si puiet de salau este sezoniera si in mare masura dependenta de reproducerea salaului din libertate sau a celui mentinut in helesteie pe perioada maturarii produselor sexuale. In vederea cresterii profitabilitatii fermelor, se pot aplica la salau unele biotehnologii cum ar fi reproducerea in extrasezon si producerea de populatii monosex femele. Aceste tehnici si-au dovedit la unele specii de pesti (pastrav, crap etc) efectul benefic, tradus prin avantaje economice semnificative pentru piscicultori. Prin extinderea perioadei de reproducere a salaului si obtinerea de descendenti numai de sex femel se asigura in mod sustenabil si perfect sanatos pentru om, o productie suplimentara de peste. Prin reproducerea in extrasezon creste posibilitatea de asigurare a fermelor cu icre, larve, alevini sau puiet, se creeaza premizele obtinerii unui numar mare de descendenti, ceea ce poate duce in timp la dezvoltarea fermelor de crestere intensiva si superintensiva a salaului, dar si la protejarea in mod indirect a salaului din bazinele acvatice naturale.