Você está na página 1de 6

Arhitectura stalinista

-Bulgaria -

Arhitectura stalinista introduce noutati perfect inedite in peisajul arhitectural bulgar al anilor 50.Pentru a putea intelege efectul complet, ar trebui sa tinem seama de faptul ca arhitectura bulgara s-a distins intotdeauna prin toleranta sa pentru mijlocul arhitectural ami mult decat prin valorile sale. Prima lege de protectie a patrimoniului a fost votata in 1890. La inceputul sec XX Bulgaria era un stat deschis Europei - arhitecti germani, rusi, austrieci si francezi lucrand aici. Multi arhitecti bulgari sunt discipoli ai scolilor europene, ceea ce nu dinamizeaza cu nimic sensibilitatea lor ii respectul lor pentru memoria istorica.

Traditiile arhitecturale suple si vitale, dau culoare locala la sfarsitul secolului, stilului moden si curentelor europene mai recente. Toate manifestarile rationalismului inainte de razboi, chiar cele mai puternice dintre ele, nu se indeparteaza niciodata de continuitatea si structurile arhitecturale dialogante.

Totul se schimba in anii 50. Schimbarile politice aduc nihilismul revolutionar a tot ceea ce s-a creat inainte, dau iluzia ca vechiul este condamnat sa cedeze in fata noului, fie fantasma comunismului care crede in posibilitatea de a reincepe totul de astazi pentru a reconstrui o lume noua si plina de succese pe ruinele viitorului. Viitorul lumii noi este celebrat de un gest simbolic: se organizeaza o intreaga ceremonie pentru a face sa sara in aer turnul orologiului din sec VII in orasul Karlovo care este vazut ca un "vestigiu al trecutului". In Bulgaria arhitectura stalinista este impusa prin violenta necesara sa fie acceptat tuturor un obiectiv politic ortadoxal. Al V-lea congres al Partidului Comunist lanseaza o noua doctrina estetica: este relismul socialist conform caruia arhitectura trebuia sa fie "socialista in continut si nationala in forma", "vitala", "comprehensibila" si "aservita abiectivelor partidului".

Noul model urban si arhitectural este oficial introdus in noul centru din Sofia. Juriul concursului pentru centrul orasului a reunit ahitecti sovietici de renume( deviatia "constructivista" este sanctionata ) aceiasi care vor judeca elaborarea Planului General. Se ridica unul dupa celalalte: mausoleul Georges Dimitrov(1949, G. Ovtcharof si R.R. Ribarov) sediul Partidului Comunist (1953, P. Zlatev) , sediul Consiliului de Stat si a Consiliului de Ministri (1953, Ov. Dantchov si K. Nikolov), Biblioteca Nationala (1953, I. Vassilov, V. Tsolov) si mai multe cladiri pentru locuit. Se incepe constructia noului oras Dimitrovgrad.

Sfarsitul arhitecturii staliniste este de asemeni politic anuntata inca de la inceput: de plenum-ul din aprilie 1956 al partidului comunist bulgar, ce urmeaza imediat celebrului Congres al XX-lea al partidului comunist sovietic, urmat de perioada "functionalista" a arhitecturii bulgare (1957-1962). Pentru forma, s-a basculat pendula in sens invers in tentativa de a reincepe un proces arhitectural suspendat treisprezece ani inainte.

Care sunt particularitatile arhitecturii staliniste in Bulgaria? Ele corespund in linii mari, caracteristicilor tipice fenomenului ce s-a manifestat peste tot in Europa de Est.

Aceasta arhitectura lanseaza, in primul rand modelul urban totalitar , strain practicilor urbaniste pe care Bulgaria le cunosuse pana atunci . Utopia comunista se materializeaza in spiritul unui urbanism totalitar, care soseste in forta. Exista, in fond, dorinta de a rupe, de a reincepe de la zero, se impune un nou model de mijloc evoluand spontan. Spre surpriza generala, ambitiile profesionale ale arhitectilor cauta sa creeze noi modele spatioase care intalnesc ambitii politice ale celor ce instaureaza noul model politic.

Trasatura caracteristica a noii lumi arhitecturale este ruptura sa cu contextul. Centrele oraselor istorice nu trebuiau decat sase adapteze noului ritual politic necesitand mari spatii pentru a permite mari defilari atat civile cat si militare (planurile generale ale centrelor civice din Sofia si Keistendil , centru civic din Sliven ). Preferintele merg catre compozitii rigide, geometrice, simetrice pe o axa de o inclinare unica.

In al doilea rand, principiul continand "nationalitatea" formei introduce in arhitectura formele epocii trecute : antica, bizantina, medievala, renastere europeana , renastere bulgara (sec. XVIII-XIX) . Rezultatul acestui conglomerat are putine lucruri in comun cu notiunea de continuitate. Pretentiile arhitecturii "nationale" se rezuma la un colaj mecanic de forme traditionale, caci o continuitate adevarata ar presupune dialogul.

Modelele imprumutate din arhitectura sovietica sunt aplicate -astfel se poate proba apartenenta la comunitatea socialista. Ceea ce se poate observa in elementele decorative, fragmente de cladiri (turnul cladirii sediului Partidului Comunist , a sevedea imagini - tip intreg la mausoleul lui George Dimitrov ).

A treia caracteristica : elanul unei "arhitecturi grandioase, monumentale,imuabile " construita "pentru totdeauna " din materiale care dureaza. In 1970 un cercetator bulgar se intreaba ingenuu, de ce

Sediul Partidului Comunist la Sofia este atat de rece, deprimant si inaccesibil si in acelasi timp inspirat din realismul socialist care nu promite decat "bucuria de a trai?". Se uita deci ca arhitectura este intotdeauna expresia fidela a naturii lucrurilor. Din pacate, regimul totalitar are putine lucruri in comun cu "bucuria de a trai" si arhitectura o reprezinta corect.

Paralel cu aceste linii generale arhitectura bulgara a acestei perioade poseda propriile sale particularitati. In nici o parte in Bulgaria modelul urban totalitar n-a fost realizat de o maniera urmata pana la aspectul sau definitv, complet. Cladirile n-au fost rase la Sofia sacrificate centrului civic- terenul a fost eliberat de bombardamentele din 1944. Programul maximal al planului general n-a fost niciodata realizat; palatul regal si bisericile au fost conservate in ciuda simbolismului lor inoportun, indezirabil. Compozitia centrului civic tine cont de structura istorica generala si de raporturile spatiale traditionale pentru el: proportiile, scara, etc. Mai mult, se vede ca modelul geometric si rigid al urbanismului epocii se transforma, se indulceste si se deschide pentru a asimila fragmentele provenite din perioade istorice diferite (antice- pasajul subteran, mediavale- rotonda Sf. Gheorghe in Curtea Consiliului de Stat, sediul actual al presedintelui Republicii, renastere locala- biserica Sfanta- Petka Samordjuska).

Explicatia tine de cateva particularitati ale psihologiei nationale, de traditiile arhitecturale si de asemenea de formatia europeana a arhitectilor. Imaginandu-ne penibilul dezacord intre dogmele ideologice si principiile profesionale ale arhitectilor ca Tsolov sai Vassiliov - arhitectii Bancii Nationale- un exemplu tipic de continuitate cu perioada dinainte de razboi. Aceasta se resimte in Biblioteca Nationala (1953): fatada principala respecta doctrina principala, iar fatada opusa poseda o reintoarcere creativa la rationalism.

Este usor de admis ca arhitectura stalinista nu este decat un echivalent arhitectural al unui sistem politic daca ne referim doar la etalonul sa sovietic. Radainile sunt inca mai profunzi si mai tenace. Aceasta arhitectura poarta indicii codurilor polivalente care merg de la sensul geopolitic si care nu poate fi limitata numai la perioada stalinista.

Deasemenea si legata de utopia politica, utopia arhitecturala se indreapta catre edificare unui univers nou. O asemenea utopie a fascinat intotdeauna pe arhitect. Dar deasemenea utopia sociala, care nu inceteza de a ne face sa credem ca lumea arhitecturala, ea singura este capabila de a modifica societatea. Trebuie amintit ca pentru a concepe "palatele saracilor" Ricardo Bofill s-a inspirat din arhitectura stalinista de la Moscova. Putem discerne chiar aspiratia catre "hipervizualitate, monumentalism si verticalitate a contextului" care inspira modernistii anticonstitutionali ca: Lasnikovski. Exista deasemeni aspiratia la "majestate si eternitate" in arhitectura lui Speer, ca si vastele spatii rituale unde masele se aduna si cresc pentru a deveni "mase deschise" in sensul folosit de Elias Conetti (" Hitler contra Speer", 1971). Sau eterna ambitie a puterii de recupera semnele trecutului pe care Orwell le explica atat de bine: "cel care comanda prezentul, comanda trecutul, cel care comanda trecutul, comanda viitorul". }i, ca un numitor comun- eternul conflict intre continuitate si ruptura, dorinta de a incepe "da capo", de a construi lumi perfect noi distrugand pe cele vechi. Aceast dorinta pare atemporala, reapare sistematic animata de forte noi. Cand in 1989 au fost distrusi peretii sistemului comunist si democratizarea a fost inceputa, sloganul politic al fortelor democratice incercand sa se consolideze in Bulgaria era: "Maine incepe astazi." Expresia sa arhitecturala- chemarile la distrugerea patrimoniului arhitectural al trecutului recent.

O problema la ordinea de zi: ce viitor se poate prevedea pentru arhitectura bulgara a epocii staliniste?

Istoria aduce doua lovituri arhitecturii staliniste vizand intotdeauna contextul politic al acestei arhitecturi. Prima in 1956-1957 a urmat inlaturarii cultului personalitatii si, in consecinta a "arhitecturii de cult" ( numita deasemenea in Bulgaria "o arhitectura infrumusetata (de infrumusetare) " si a doua linie dupa caderea zidului din Berlin in 1989. A doua este de departe cea mai radicala. In putin timp graffiti expresivi au reacoperit fatadele sanctuarelor comuniste pentru a le ridiculiza. Au fost private de simbolurile care le dadeau sens :steaua turnului sediului Partidului Comunist , corpul lui George Dimitrov ce se afla in mausoleu. A exis tat tentativa de a da foc sediului Partidului Comunist. Concursul

arhitectural tinut pentru a decide soarta mausoleului a revelat vointa manifesta de a-l suprima sau, cel putin de a-l adapta noilor functiuni.

Este notabil ca pana in prezent nici o cladire apartinand arhitecturii staliniste n-a fost clasata monument istoric in Bulgaria. Argumentul este urmatorul: perioda de timp ce a trecut este prea mica pentru a se putea judeca detasat problema. Avand in vedere climatul social, aceasta circumstanta pune in pericol arhitectura acestei epoci. Daca lichidarea constructilor in piatra nu este posibila, mai valabila ramane ideea transformarii lor sau a modernizarii. Exista pe de alta parte sensul cultural, istoric, legat de ideea de arta si de fapte istorice reale. Aceasta arhitectura este o expresie a civilizatiei europene care apare in istorie. Daca ea este indepartata, reciclata sau deghizata, din pacate este purtatoarea continuitatii si a stratigrafiei expresiei istorice. Or, este o lovitura in logica si evolutia orasului istoric ii merge catre etica conservarii.