Você está na página 1de 3

Alexandru Lapusneanul

Costache Negruzzi

Nuvela este o specie epica in proza, mai mare decat schita, mai mica decat romanul, cu actiune
desfasurata pe un singur plan, cu personaje putine dar foarte bine conturate. Din punct de vedere tematic,
nuvela poate fi : psihologica ( In vreme de razboi), istorica ( Alexandru Lapuneanul ) sau fantastica
( La tiganci ).
Nuvela Alexandru Lapusneanul apare in 1840 in primul numar al revistei Dacia Literara
si este considerata prima capodopera epica din literatura romana.
George Calinescu o compara chiar cu dramele lui Shakespeare si afirma ca daca ar fi fost scrisa
intr-o limba de circulatie universala ar fi fost la fel de celebra ca Hamlet si Macbeth . Comparatia
cu doua tragedii shakespeareine nu este intamplatoare deoarece Negruzzi si-a gandit nuvela ca pe o opera
dramatica. Dramatismul nuvelei se manifesta pe doua planuri : un dramatism de structura si de compozitie
si unul care tine de constructia subiectului si mai ales a personajului principal. Totodata, prin valoare,
aceasta nuvela a devenit modelul prozei romantice pasoptiste.
Nuvela se structureaza in patru capitole similare actelor unei piese de teatru, fiecare capitol avand
cate un motto memorabil : Daca voi nu ma vreti, eu va vreu , Ai sa dai seama, doamna , Capul lui
Motoc vrem si De ma voi scula, pre multi am sa popesc si eu .
Expozitiunea minimala, aproapte inexistenta, permite debutul abrupt al conflictului, iar tensiunea
dramatica se instaleaza brusc, sustinuta prin dialogul dintre Lapusneanul si solia boiereasca trimisa de
Tomsa. La fel ca in piesele de teatru, conflictul este sustinut in principal prin dialog, din care deducem pe
de o parte ura feroce a lui Lapusneanul fata de boieri, iar pe de alta parte adversitatea extrema a acestora.
Dimensiunile nuvelei sunt extrem de reduse prin raportarea la abundenta intamplarilor
senzationale si a conflictelor intense, care probabil ar fi fost suficiente pentru scrierea unui intreg roman.
Condensarea intr-un numar de pagini atat de mic amplifica tensiunea si o mentine constanta pana la final.
Exista o serie de episoade memorabile, incarcate de tensiune, asa cum ar fi scena macelului. Este
o veritabila scena horror care descrie o lupta inegala si care se termina cu moartea a patruzecisisapte de
boieri. Naratorul povesteste cu economie de mijloace, intr-un stil lapidar, din care retinem imaginea
sangelui amestecat cu vin, care face o balta pe lespezile salii. Mai este de retinut reactia patologica a lui
Lapusneanul, care se amuza ca la un spectacol de teatru. In acelasi capitol, cel mai tensionat dintre toate,
are loc si linsarea lui Motoc de catre multimea infundata, dar si momentul macabru in care doamna
Ruxandra primeste leacul de frica , adica piramida cu patruzecisisapte de capete. De o tensiune
extrema este si momentul mortii violente a lui Lapusneanul, otravit de propria sotie si lasat pe patul de
moarte in grija celor mai feroce dusmani ai sai, care ii savureaza agonia, silindu-l sa bea si ultimele
drojdii ale otravii.
Cea de-a doua sursa majora de dramatism tine de structura personajului principal. Alexandru
Lapusneanul este construit dintr-o combinatie aparent imposibila de calitati si defecte extreme care il
conduc spre un destin pe cat de spectaculos, pe atat de tragic. Inca din primele episoade indentificam o
fiinta cu o vointa neobisnuita dar si cu o feroce dorinta de razbunare. De altfel, toate calitatile si energiile
lui Lapusneanul sunt convertite in sens malefic, transformandu-l intr-o fiinta diabolica. Pe langa vointa
( Sa ma-ntorc ? Mai degraba isi intoarce Dunarea cursu-ndarat ! ), admiram la acest personaj curajul,
sinceritatea si lipsa oricarei ezitari. Nici nu are nevoie sa-si disimuleze planurile, caci de la inceput le
spune transant boierilor ca ii va mulge ( Voi mulgeti laptele tarii, dar au venit vremea sa va mulg si
eu pre voi, boieri ! ). Le spune, de asemenea, ca isi va satura ostile cu averile boierilor si nu lasa niciun
loc de impacare sau negociere. Extrem de inteligent, intelege instantaneu planul lui Motoc, punandu-l pe
acesta intr-o lumina jalnica ( Asemena cainelui care in loc sa muste, linge mana care-l bate ).
Surprindem la un om impulsiv, chiar coleric, capacitatea extraordinara de a disimula. Scena din biserica
in care domnitorul saruta moastele sfinte, se inchina si rosteste un cuvant de evlavie arata puterea lui de
stapanire si talentul actoricesc. Mai mult, pentru a fi convingator, alege o zi de mare sarbatoare religioasa,
se imbraca cu mare fast, isi cere iertare cu neasteptata umilinta, simuland regrete care, de fapt, nu exista.
In schimb, in scena macelului isi arata intreaga ferocitate, demonstrand ca nu este vorba numai de
razbunare, ci si de placerea in sine de a ucide si de a savura groaza si agonia victimeor sale. De altfel,
componenta patologica era sugerata de reactiile fiziologice ale domnitorului : ochii care scanteiaza,
muschii fetei care se sucesc intr-un ras care este, de fapt, un ranjet, mana care se inclesteaza pe sabie, gata
sa ucida in orice moment.
Aceeasi satisfactie morbida se vede la Lapusneanul in scena sacrificarii lui Motoc. Atunci cand
aude cererea neasteptata a multimii adunare la poarta, Lapusneanul nu isi exprima direct satisfactia. Isi
bate joc de Motoc, il sfatuieste sa se duca sa moara pentru binele mosiei lui, sa fie roman verde si sa
nu se mai spovedeasca fiindca toata tara stie ca e un talhar si un vanzator. Inainte de a-l distruge fizic pe
Motoc, Lapusneanu il distruge prin replica, ducand sarcasmul la limita. Ii face chiar si un calcul
matematic ( Sa ucid atatia oameni pentru un singur om ? ), mai mult, simuleaza ca nu face decat sa
indeplineasca dorinta poporului. Prin sacrificarea lui Motoc obtine doua avantaje : scapa de un dusman
aprig si isi atrage multimea de partea lui, dandu-i satisfactie si creand impresia ca ii pedepseste pe cei ce
prada tara . Da, astfel, dovada de un tact politic desavarsit, suprinzator pentru firea lui impulsiva si
sadica. Dupa cum se poate observa, Lapusneanul poate fi oricum, numai normal nu, avand exagerate in
maniera romantica atat calitatile cat si defectele. Tocmai pentru a i le pune in evidenta, autorul a construit
o dubla antiteza, atat cu doamna Ruxandra cat si cu Motoc. Antiteza Lapusneanul - Ruxandra corespunde
opozitiei romantice angelic demonic. Pe de o parte o fiinta brutala, sadica si nestapanita, pe de alta parte
o fiinta fragila, supusa, impresionabila, delicata. Cea de-a doua antiteza, Lapusneanul Motoc, este net
favorabila domnitotului. Acesta are demnitate, orgoliu si uncuraj aproapte patologic. Nu se teme nici de
Dumezeu, pentru ca pe patul de moarte fiind, Lapusneanul formuleaza o replica socanta : Dumnezeu
sau Dracul ma va insanatosi . Este normal ca un asemenea om sa nu se teama de nimic si de nimeni, sa
fie mereu cel care domina si intimideaza. In schimb, Motoc, desi doreste sa fie omul din umbra care face
si desface itele puterii se comporta jalnic, nu are niciun fel de mandrie, este fricos, asa incat gestul lui
Lapusneanul de a-l da pe mana multimii pare unul justificat. De altfel, este simptomatic faptul ca ura si
revolta multimii nu il vizeaza pe Lapusneanul, ci tocmai pe Motoc, socotit capul rautatilor. Este un mare
contrast intre cat de periculos pare Motoc si cat de neputincios este atunci cand trebuie sa infrunte pe
cineva. Desi toata viata a complotat, pare a fi departe de a avea inteligenta necesara pentru a-i face fata lui
Lapusneanul. Este cu atat mai umilitor pentru un domnitor sa-si piarda tronul din cauza unui asemenea
om. Tocmai de aceea, Motoc nu avea cum sa scape de razbunarea lui Lapusneanul, cu atat mai mult cu cat
era detestat de intregul popor.
Prin contrast cu Motoc, Alexandru Lapusneanul aproapte ca devine un personaj pozitiv. Totusi,
naratorul, in finalul nuvelei, iese din starea de neutralitate si sustine ca Lapusneanul a lasat o pata de
sange in istoria Moldovei .

Você também pode gostar