Você está na página 1de 2

MEŞTERUL MANOLE – baladă

IMAGINEA CREATORULUI. CREAŢIA. JERTFA.

1. Fiind o operă epică, rezumaţi firul narativ al baladei, ţinând cont de motivele care o structurează: zidul
părăsit, surparea zidurilor, visul, femeia destinată zidiri, zidirea treptată, conflictul feudal, căderea lui
Icar, metamorfoza.
2. De ce Manole a devenit un mit, având în vedere definiţia lui Mircea Eliade „mitul povesteşte o istorie
sacră; el relatează un eveniment care a avut loc în timpul primordial, în timpul fabulos al începuturilor.
Altfel zis, mitul povesteşte cum, mulţumită isprăvilor fiinţelor supranaturale, o realitate s-a născut, fie
că e vorba de realitatea totală, Cosmosul, sau numai un fragment: o insulă, o specie vegetală, o
comportare umană, o instituţie. Conţinutul său este sacru, exemplar şi semnificativ. El repetă pe un alt
plan şi cu alte mijloace scenariul exemplar de iniţiere, prelungeşte iniţierea la nivelul imaginarului. Din
ele (miturile) transpare o concepţie tragică a existenţei, rezultat al valorificării religioase a torturii şi a
morţii violente.”
3. Moartea meşterului poate semnifica înstrăinarea creaţiei de artist?
4. De ce doar Manole se frământă şi caută soluţii când vede că zidurile se surpă şi nu şi ceilalţi zidari?
5. Ce implicaţii religioase are ziua de joi? Cu imaginea cărui alt personaj-creator se suprapune cea a lui
Manole, având în vedere că le-a fost scris un destin nenorocit?
6. Comentaţi ideea sacrificiului: de ce femeie, soţie? – de ce variantele baladei presupun diferite nume
pentru personajul feminin: Ana, Caplea, Vilaia, Capra, Ilinca etc. şi pentru meşter doar Manole?
7. Care este motivul lăudăroşeniei lui Manole, spre final, faţă de voievod? E logică, normală, sugestivă, de
sancţionat? Comentaţi: „Moartea sa este cauzată de hybris, de vina originară, de curajul de a înfrunta
orgoliul puterii feudale prin afirmaţia că este oricând capabil să construiască o mănăstire mai
frumoasă, dar este cauzată şi de faptul că, în ordine morală, Manole acceptă moartea soţiei ca pe o
crimă, împlinindu-şi ambiţia nemăsurată a spiritului şi asigurându-şi împlinirea în plan estetic”.
(manual Corint)
8. Creaţia a devenit sublimă?
SUBLIMUL – categorie estetică ce afirmă triumful valorii umane în confruntarea cu eternitatea. Izvorăşte din
frumos şi este socotit ca un grad superlativ al acestuia. „Caracterele sublimului au fost stabilite mai cu seamă
în legătură cu aspectele infinite sau dezlănţuite ale firii”. (Tudor Vianu)
9. Care este menirea artistului? - setea de frumos? De ce? Ce interesează mai mult: creaţia, creatorul,
ambele?
10. Consideraţi că frumosul etern poate fi atins şi altfel decât prin suferinţă?
11. Moartea eroului este întâmplătoare, necesară, o pedeapsă, o treaptă de iniţiere sau devine jertfă sublimă,
asumată conştient?
12. Prezentaţi condiţia de damnat/blestemat/condamnat a creatorului şi eforturile lui de a-şi împlini menirea,
dând lumii întregi o operă de artă. Se dă în sufletul eroului o luptă puternică? Are un caracter dilematic?
13. De ce moartea lui Manole echivalează cu apariţia fântânii – ce simbolizează fântâna? Dar de ce zidarii
devin la cădere pietre?
14. Ce trăsături de caracter se pot stabili pentru acest personaj – Manole?
15. Comentaţi următorul pasaj critic: „Manole nu se naşte pentru a se consuma într-o aventură războinică
şi a intra, apoi, în uitare. El nu este un personaj, ci un erou cu un destin mai greu şi mai înalt,
supravieţuind şi după moarte. Personajul trăieşte printr-o aventură curajoasă, moare şi se uită; pe
când eroul, abia prin autosacrificiu se salvează de uitare. Nu se compară Manole cu nici unul dintre
personajele de cântec-baladă, cel puţin din următoarele trei motive: eroul este chemat să rezolve o
situaţie conflictuală, de care depinde însăşi existenţa umanităţii, în înţelesul ei general şi universal. El
se află într-o poziţie imposibilă, din care nu poate ieşi decât prin sacrificiul de sine, care înseamnă
jertfă supremă, de sânge. Domnitorul îi cere lui Manole să ridice o mănăstire unică în măreţie şi
frumuseţe, nu pentru satisfacerea orgoliului personal, cum se citeşte la suprafaţa textului. În fond,
Manole îşi ia răspunderea de a da chip unui axis mundi, deci de a fixa un reper spiritual pentru
umanitate.”
16. Comentaţi alegerea unui loc cu ruine, părăsit, chiar blestemat. Există şi credinţa bine cunoscută că
„acolo unde este dracul mai puternic bate Dumnezeu biserici". Domnitorul, ca bun creştin şi sperând în
ajutor divin, a dorit să continue lupta cu cel rău, tocmai acolo unde alţii eşuaseră? Este voievodul o
personalitate dublă, creştino-păgână?
17. De ce un ciobănaş trebuie să-i îndrume spre locul creaţiei? (Ciobănaşul reprezintă un spirit al locului,
căruia legenda românească i-a dat înfăţişare de păstor. El îl întâmpină pe voievod, ceea ce presupune o
traiectorie ritualică). Ce semnificaţii religioase îi puteţi oferi?
18. Este Manole un personaj tragic?

Você também pode gostar