Arta poetic_Concepia despre poezie i misiunea poetului-Mihai

Eminescu
Mihai Eminescu este n literatura romn poetul nepereche ,creator
al unei opere care strbate timpul neuscat de seve prin interpretare i
netocite de repetate rostiri.
La Eminescu nu se poete vorbi de o poezie programatic , ideile sale despre
art nu se constituie n poezii anume, ci se regsesc n ntreaga sa creaie ,
fie n publicistic, fie n poeziile despre art, concepiile sale despre
condiia poetului i menirea artei sale fiind exprimate ntr-un fel sau altul ,
n majoritatea creaiilor lirice. Cteva creaii ale lui Eminescu
direcioneaz concepia poetic ,cele mai multe fiind postume, dei unele
fuseser scrise la nceputul perioadei de creaie ori n plin maturitate:
Icoan i privaz, eu nu cred nici n Iehova, Ordin i poetul,
Iambul, n zadar n colbul colii. ntre poeziile programatice antume
se numr Epigonii, Gloss, Od(n metru antic), Criticilor mei
care sunt i cele mai valoroase din punct de vedere literar i profund
filozofice.
n Epigonii Mihai Eminescu d definiia poeziei, pornind de la
ntrebarea Ce e poezia?, pe care o concepe ca pe o creaie pur, divin,
n care imaginile poetice sunt icoane, ce nnobileaz prin sensibilitate,
emoie, glasuri tremurate mintea i sufletul omenesc:
nger palid cu priviri curate,
Voluptuos joc cu icoane i cu glasuri tremurate,
Strai de purpur i aur peste rna cea grea.
Eminescu i mrturisete lui Iacob Negruzzi ntr-o scrisoare ce nsoete
poezia Epigonii, motivele pentru care aduce laude poeilor elogiai care
nu sunt pentru meritul intern al lucrrilor lor, ci numai pentru c ntradevr te mic acea naivitate sincer, necontient cu care lucra ei.
Eminescu se ncadreaz singur n curentul literar al romanticilor ,
recunoscnd nclinaia sa de vizionar, scepticismul solitar i preferina sa
pentru antitez:

Nu m-ntoarcei nici cu clasici

Nici cu stil curat i antic
Toate-mi sunt deopotriv
Eu rmn ce-am fost:romantic.
( Eu nu cred n Iehova)
n ciuda acestei afirmaii ,Mihai Eminescu nclin uneori spre clasicism,
preuind profunzimea de gndire a anticilor prin promovarea idealurilor de
bine, frumos i adevrat, prin aspiraia ctre perfeciune i echilibru, prin
stil clar, armonios i prin ironia rece a raiunii:
Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi i nou toate,
Ce e ru i ce e bine
Tu tentreab i socoate;
Nu spera i nu ai team,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamn de te cheam,
Tu rmi la toate rece.
Gloss
Eminescu aspir n permanen spre o art ideal, care s transfigureze
realitatea, fiind mereu preocupat s gseasc acel cuvnt ce exprim
adevrul:
i am visat odat s fiu poetUn vis
Deert i fr noim ce merit-un surs
De crud ironie i ce-am mai vrut s fiu?
Voit-am a mea limb s fie ca un ru
Icoan i privaz
Viziunea sceptic eminescian privind condiia poetului n lume , n
societatea contemporan superficial, incapabil s aprecieze arta
adevrat, preocupat fiind de interese materiale, meschine este ilustrat n
poezia Criticilor mei:
Ah!Atunci i se pare
Ca pe cap i cade cerul:
Unde vei gsi cuvntul
Ce exprim adevrul?

Critici voi, cu flori deerte

Care roade n-ai adus
E uor a scrie versuri
Cnd nimic nu ai de spus.

Poezia trebuie s exprime ntotdeauna adevrul vieii, sentimentele

profunde trite de poet, existena omului s fie singurul izvor al inspiraiei
lirice:

n zadar n colbul colii,

Prin autori mncai de molii,
Caui urma frumuseii
i ndemnurile vieii,
()

Nu e carte s nvei
C viaa s aib pre
Ci triete, chinuiete
i de toate ptimete
i-ai auzit cum iarba crete.
n zadar n colbul colii

Ultimul mare romantic european a dat msura perfeciunii clasice n

poezia Od (n mediul antic), oper a maturizrii depline a artei
eminesciene. Poezia exprim viziunea filozofic a poetului asupra iubirii i
a morii n substana clasic materializat cu elemente romantice. Poetul i
nal privirea la steaua/Singurtii, cutnd nelesurile firii, aspirnd
spre ideal, printr-o rentoarcere nostalgic spre propria tineree, vrsta
visrii, cnd moartea-i prea undeva departe: Nu credeam s-nv a murii
vreodat. Echilibrul sufletesc i este tulburat de apariia sentimentului de
iubire dureros de dulce, care-i d i perspectiva morii. Iubirea este un
foc mistuitor pe care nu-l poate stinge cu toate/Apele mrii. Chinurile
provocate de iubire poetului sunt asemuite cu cele ale lui Hercule i Nessus,
personaje mitologice ce devin simboluri sugestive ale suferinei. Poetul,
mistuit de propriul vis, mediteaz asupra ideii de moarte, invocnd tot un
simbol mitologic, acela al psrii Pheonix:
De-al meu propriu vis, mistuit m vaiet,
Pe-al meu propriu rug, m topesc n flcri
Pot s mai renviu luminos din el ca Pasrea Pheonix?
Crezul artistic al lui Mihai Eminescu este acela c numai arta eternizeaz
creatorului, l poete face nemuritor, idee exprimat n poezia intitulat
sugestiv Numai poetul:
Lumea toat-i trectoare,
Oamenii se trec i mor
Ca i miile de unde,
Ce un suflet le ptrunde ,
Treiernd necontenit
Snul mrii infinit.

Numai poetul
Ca pasri ce zboar
Deasupra valurilor,
Trece peste nemrginirea timpului
n ramurile gndului,
n sfintele lunci ,
Unde pasri ca el
Se-ntrec n cntri.

"Criticilor Mei" este adresata celor care nu sunt in stare sa scrie si care
indraznesc sa critice operele sale. Poezia are ca tema relatia dintre critici si
poeti, si ca subtema destinul poetului si ceea ce inseamna poezia.
Prima strofa exprima cu ajutorul metaforei "flori" poeziile si poetii. Anumiti
poeti vor reusi sa-si capete popularitatea si sa se impuna prin operele lor, in
timp ce altii vor esua in actul creatiei. Toti incearca sa se impuna "toate bat
la poarta vietii", numai ca doar o parte din ei vor reusi, cei ai caror destin
este de a fi poeti. Poezia presupune talent si daruire din partea creatorului.
Conditia poetului contemporan in antiteza cu conditia omului de
geniu, aratata printr-o atitudine ironica, superficiala, lipsita de valoare.
Eminescu considera ca e preocupat de forma poeziei, incercand sa
obtina rima perfecta, uitand ca la baza ar trebui sa stea ideile si mesajul
transmis "insirand cuvinte goale". Poetul superficial se afla in antiteza cu
omul de geniu, acesta fiind preocupat de lucrarea propriu-zisa.
In strofa a treia este caracterizat omul de geniu, care incearca sa
armonizeze ratiunea si sentimentele, trairile sale fiind intense, luand astfel
nastere poezia, lucru demonstrate cu ajutorul epitetelor personificatoare
"doruri vii si patimi multe".
Rolul poetului in legatura cu acele trairi este de a le transpune in idei
si cuvinte, gasind forma perfecta dup ce a facu o selectie a acestora. Pe
langa "neinduratii ochi de gheata", el trebuie sa devina propriul critic.
Autocritica este necesara la alegera ideilor potrivite, forma trebuie sa
exprime ceva. Autocritica se impune si asupra propriei vieti, reprezentand
echilibrul asupra vietii si operei sale. Finalizarea operei, face pe poet sa
realizeze valoarea acestuia si-l va determina sa lupte pentru recunoasterea
ei. Poetul continua sa caute perfectiunea: "Unde vei gasi cuvantul / Ce
exprima adevarul?" omul de geniu simtind ca se indeparteaza de ideal,
neputand sa-l atinga.
Ultima strofa se refera la opera criticilor, care este fara valoare,
pentru ca apreciaza tocmai scrierile superficiale, care vor disparea in timp.

"Numai Poetul", din punct de vedere al continutului, poezia are

doua strofe care corespund doua planuri, aflate in antiteza: planul omului

obisnuit, si cel al omului de geniu. Omul obisnuit, este caracterizat prin

efemeritate, supus trecerii ireversibile a timpului, avand o viata ciclica.
Realizarile acestuia sunt inutile, care nu vor dainui in timp, aflandu-se sub
semnul mortii. Motivul "marii infinite" sugereaza viata in care oamenii sunt
simplii actori.
Omul de geniu se caracterizeaza prin invingerea timpului, operele
sale facandu-l nemuritor si indiferent in raport cu lumea, neadaptabil in
societate, cauta absolutul, refugiindu-se in scris, pentru ca astfel el poate fi
inteles de cei asemenea lui.
Eminescu afirma ca poezia trebuie citita si inteleasa, adevarat fiind
faptul ca poezia nu are sa descifreze, ci din contra, sa incifreze o ide
poetica.
Poezia "Cu gandiri si cu imagini", nu atinge perfectiunea, fiind
un esec reflectat si asupra existentei poetului. El este constient de la inceput
ca nu va putea atinge absolutul, gandirile sale sugerand fondul si forma in
gasirea mesajului potrivit. El nu adreseaza numai cititorului, dar si
celorlalti aflati in preajma lui. Metafora "Visul vietii-mi cel chimeric", arata
visul acestuia de a deveni cunoscut. El exagereaza forma pentru a
impresiona, neglijand fondul.
Planul ideilor poetice est vazut ca foc al creatiei si al pasiunii pentru
creatie. Versurile: "Egiptenei piramide / Un mormant de piatr-in munte /
Zace-o-ntreaga tara moarta", sugereaza idea de moarte si opera esuata.
Atitudinea cititorului este de dezamagire, pentru ca in opinia autorului
asteptarile sale vor fi neimplinite, negasind perfectiunea. Autorul isi
tradeaza cititorul, inducandu-l in eroare prin forma frumoasa a versurilor.
Ultimul vers este o metafora pentru poet, intorcandu-se la sfera funerara,
sugerand neputinta poetului de a-si transmite ideile. In concluzie este o
poezie pesimista.

Numai poetul este o arta poetica scris de catre ME.Poezia are doua strofe
care prezinta doua planuri aflate in antiteza:omul obisnuit si omul de geniu,
poetul.
Omul obisnuit este caracterizat prin efemeritate,este supus trecerii
ireversibile a timpului avand o viata ciclica.Realizarile acestuia fiind inutile
Omul de geniu este carace