401

NCC

Art. 1.794-1.797

Art. 1.794. Aciunea actelor normative n timp

Un act normativ intr n vigoare, n principiu, la 3 zile de la data publicrii sale
ntr-o publicaie oficial, cum este n ara noastr Monitorul Oficial, existnd ns
i situaii cnd actul normativ, datorit importanei sale deosebite (cum este cazul
Codului penal, comercial, etc. ale crui dispoziii trebuie aduse nti publicului)
sau datorit faptului c aplicarea lui necesit existena unei infrastructuri care
trebuie nfiinat (cum este cazul nfiinrii Ageniei Naionale pentru Locuine
A.N.L., pentru care trebuie s se gseasc un sediu, s se angajeze persoane,
s se tipreasc formulare, etc.), se aplic de la o dat ulterioar, expres
menionat n cuprinsul actului normativ i care poate fi de 30, 60, 90 de zile sau
chiar de 6 luni sau 1 an de la data publicrii sale.
Principiul care guverneaz intrarea n vigoare a unui act normativ este
principiul neretroactivitii legii, care i are baza n art. 15 alin. 2 din Constituie i
stipuleaz c: Legea dispune numai pentru viitor, ea neputndu-se aplica
retroactiv, pentru situaii care existau deja n momentul apariiei sale.
Cu toate acestea de la principiul neretroactivitii legii exista i unele excepii
ale retroactivitii legii, excepii care se apar datorit unor necesiti practice sau
unor principii de ordin umanitar, astfel retroactivitatea actului normativ este
admis, n principiu, n urmtoarele situaii:
a) cnd este vorba de legea penal sau contravenional mai favorabil sau
mai blnd (art. 15 alin. 2 din Constituie), care se aplic n dreptul penal i care
prevede c unui infractor, care a svrit o infraciune n momentul n care o lege
era n vigoare i pn s fie prins legislaia s-a modificat, i va fi aplicat legea
care prevede pentru fapta sa cea mai mic pedeaps, indiferent dac este vorba
de nou sau vechea lege.
b) n cazul legilor interpretative, care apar ulterior actului interpretat, dar intr
n vigoare odat cu acesta deoarece se consider c fac parte din acesta, situaie
care apare atunci cnd legiuitorul folosete anumii termeni ce pot da natere la
interpretri contradictorii (cum este folosirea termenului de oboseal n legislaia
rutier).
c) cnd actul normativ prevede n mod expres c se aplic i unor fapte
petrecute anterior, excepie contestat de doctrina juridic deoarece se consider
c astfel se ncalc ordinea juridic existent, precum i drepturile omului,
deschizndu-de calea unor abuzuri care pot duce la instaurarea unei stri de
haos i nesiguran juridic.
Ieirea din vigoare a actelor normative sau ncetarea aciunii lor are loc, de
asemenea, n forme diferite, ntlnindu-se mai multe situaii:
a) o prim situaie apare atunci cnd durata n timp a unui act normativ este
limitat, cum este cazul legilor temporare care sunt date pe o perioad bine
determinat (de exemplu legea bugetului, care are o durat de valabilitate de un
an de zile) i care i nceteaz aciunea prin ajungerea la termen, fr a mai fi
nevoie de vreo constatare sau decizie speciala dat de ctre o instituie a statului
n acest scop.
b) o a doua situaie apare atunci cnd durata n timp a unui act normativ nu a
fost limitat i atunci ncetarea aciunii sale are loc prin una din formele abrogrii,
abrogarea fiind conceptul prin care se exprim ncetarea aciunii actului normativ,
scoaterea lui din vigoare.

401

NCC

Art. 1.794-1.797

c) o a treia situaie apare atunci cnd actul normativ, dat pe o durat

nelimitat, nu este abrogat, dar datorit unor transformri sociale nu mai poate fi
aplicat.
Aceast form de ncetare a aciunii unui act normativ poart denumirea de
cderea n desuetudine i se refer la imposibilitatea aplicrii unei legii datorit
modificrii sau dispariiei relaiilor sociale pe care acesta le reglementa (de
exemplu descoperirea n arhivele Palatului Parlamentului a unui ipotetic Plan de
dezvoltare cincinal pe perioada 2005-2010 votat de Marea Adunare Naional,
plan care datorit transformrilor sociale prin care a trecut Romnia nu mai poate
fi astzi aplicat sau situaia existenei unei legi pentru protecia unei specii de
animale pe cale de dispariie, care, cu toat aceast prevedere legal, dispare,
lsnd legea fr obiect de aplicare sau a situaiei, mai mult de ct probabile, a
dispariiei unei specii de animale protejate printr-o lege care astfel rmne fr
obiect de aplicare).
Art. 1.795. Regimul politic se refer la ansamblul metodelor i principiilor
de nfptuire a puterii de ctre stat i a conducerii statului, n strnsa legtur cu
situaia drepturilor i obligaiilor cetenilor i posibilitatea lor de a determina sau
influena politica statului prin participarea lor la adoptarea deciziilor. Cele mai
cunoscute regimuri politice fiind cel democratic i cel dictatorial.
Cunoscut din perioada statelor-cetate greceti (polis-urile) regimul politic
democratic presupune existena unor condiii, att de ordin material i politic, ct
i de ordin juridic, care s fac posibil participarea cetenilor la viaa politic
prin exercitarea unui control asupra modului n care sunt alese i i desfoar
activitatea instituiile statului.
Deoarece izvoarele dreptului mbrac astzi mai multe forme, n literatura de
specialitate se folosete termenul de sistem al izvoarelor de drept pentru ale
descrie, innd cont i de ponderea diferit pe care o au acestea n cadrul fiecrui
sistem naional de drept (datorit particularitilor geografice, istorice i politice
care caracterizeaz fiecare stat n parte).
Legea sau actul normativ
Odat cu dezvoltarea societii i apariia statului, dreptul nescris, cutumiar,
nu a putut, s asigure reglementarea i aprarea noilor relaii care s-au format,
astfel c s-a simit necesar apariia unui nou tip de reglementare sub forma legii.
Spre deosebire de obicei (creaia a societii), legea (creaia a statului) este
ntotdeauna scris i prevede o sanciune, avnd un caracter mai puin
conservator i putnd fi modificat i adus la cunotina oamenilor mult mai
uor.
De altfel legea se poate defini ca fiind un act creat de ctre stat pentru a
reglementa relaiile sociale cu privire la cetenii statului respectiv i a sanciona
pe cei care ncalc aceste prevederi, altfel spus: ansamblul de reguli stabilite de
stat a cror aplicare este garantat de ctre stat.
Deoarece izvoarele dreptului mbrac astzi mai multe forme, n literatura de
specialitate se folosete termenul de sistem al izvoarelor de drept pentru ale
descrie, innd cont i de ponderea diferit pe care o au acestea n cadrul fiecrui
sistem naional de drept (datorit particularitilor geografice, istorice i politice
care caracterizeaz fiecare stat n parte).
Obiceiul

401

NCC

Art. 1.794-1.797

Obiceiul sau cutuma este primul i, totodat, cel mai vechi izvor al dreptului
aprnd odat cu primele comuniti umane, cu mult nainte de apariia statului.
Creaia a unei societi cu un ritm lent de dezvoltare, obiceiul a aprut din
nevoia oamenilor de a avea anumite reguli de conduit, de comportament care s
le garanteze supravieuirea n lupta inegal care o purtau cu natura
nconjurtoare.
Ca izvor al dreptului, obiceiul, sub forma dreptului obinuielnic sau cutumiar,
cuprinde regulile care trebuie respectate de ctre oameni, impunnd un anume
comportament i stabilind o anumit conduit necesar i o sanciune pentru
nerespectarea acesteia.
2.3.2. Obiceiul sau tradiia popular
Dintre toate normele sociale obiceiul este cel care se identific cel mai bine cu
noiunea de norm social, datorit trsturilor sale specifice. Obiceiul sau
tradiia popular este o creaie a societii, fiind nscut din dorinele i aspiraiile
fiecrui popor, din durerile, necazurile i tririle lui, din lupta dus pentru
supravieuire, din nfrngerile i victoriile avute de a lungul istoriei.
Obiceiul este cel care a avut rolul, de-a lungul unei istorii mai mult sau mai
puin zbuciumate, s dezvluie toate calitile i defectele unei naiuni datorit
caracterului su conservator, a perfectei identificri cu locul unde a luat natere i
s-a format i, mai ales, a extraordinarei posibiliti de adaptare, la vitregiile vremii,
de care a dat dovad (codrul e frate cu romnul spunea poetul artnd, c,
venicia s-a nscut la ar, iar romnii nu i-au prsit glia strmoeasc
indiferent de vicisitudinile istoriei).
Obiceiul se poate caracteriza ca fiind o regul de conduit care a luat
natere n cadrul unei societi i care are la baz o repetare voluntar, din
partea oamenilor, a unui comportament ntr-o perioad relativ ndelungat de
timp.
Art. 1.796 . 3.3.2. Structura normei juridice
Din acest punct de vedere structura normei juridice apare ca o structur
intern, denumit i logico-juridic i ca o structur extern, denumit tehnicojuridic sau tehnico-normativ.
Structur intern sau logico-juridic se refer la modul logic de organizare i
construcie a normei juridice, la componentele sale reciproc dependente ce
compun prescripia juridic i care, n principiu, sunt n numr de trei: ipotez,
dispoziie i sanciune, norma juridic avnd astfel o structur trihotomic.
1. IPOTEZA este acea parte component a structurii interne sau logicojuridic a normei juridice care stabilete condiiile, mprejurrile sau faptele n
prezena crora ia natere i se aplic dispoziia normei juridice, precum i
categoriile de subiecte la care se refer norma juridic.
2. DISPOZIIA este acea parte component a structurii interne sau logicojuridic a normei juridice care descrie conduita, format din drepturi subiective i
obligai juridice corelative, pe care trebuie s o aib subiectul normei juridice,
descris de ipotez, n momentul n care se afl n condiiile sau mprejurrile
prevzute n ipotez.

401

NCC

Art. 1.794-1.797

Dispoziia prevede, astfel, fie svrirea unei aciunii, fie o inaciune,

abinerea de la svrirea unei fapte ilicite, impunnd, interzicnd sau permind
o anumit conduit sau comportament.
3. SANCIUNEA este acea parte component a structurii interne sau logicojuridic a normei juridice n care sunt prevzute urmrile sau consecinele
nerespectrii de ctre subiectul normei juridice a conduitei prevzute n dispoziia
normei, precum i msurile luate de ctre instituiile statului mpotriva acestuia.

Art. 1.794. .3.3. Aciunea actelor normative n timp actele normative sunt
adoptate pentru a actiona asupra relatiilor sociale pentru a determina conduita si
comportamentul subiectelor de drept Adoptarea acestor acte normative nu
coincide cu inceputul actiunii lor ,cu intrarea lor in vigoare deoarece aceste acte
,in urma elaborarii lor , trebuie intai sa fie aduse la cunostiinta cetatenilor
,organelor de stat, tuturor celor chemati sa le respecte.
Pentru determinarea actiunii normei juridice in timp este necesar sa se
stabileasca atat momentul intrarii in vigoare cat si cel al incetarii sau iesirii din
vigoarea a actului normativ.
In ceea ce priveste intrarea in vigoare a legii si a altor acte normative ,
modalitatile determinarii acestui moment pot fi diferite ASTFEl actul normativ
poate sa stabileasca el insusi printr o prevedere speciala data intrarii sale in
vigoare Atunci cand in actul normativ nu se prevede o data expresa a intrarii sale
in vigoare se considera in principiu ca data la care incepe actiunea sa este data
publicarii sale oficiale.
In sistemul juridic din tara noastra legile si celelalte acte normative intr n
vigoare, n principiu, la 3 zile de la data publicrii sale ntr-o publicaie oficial,
cum este n ara noastr Monitorul Oficial, existnd ns i situaii cnd actul
normativ, datorit importanei sale deosebite (cum este cazul Codului penal,
comercial, etc. ale crui dispoziii trebuie aduse nti publicului)sau datorit
faptului c aplicarea lui necesit existena unei infrastructuri care trebuie nfiinat
(cum este cazul nfiinrii Ageniei Naionale pentru Locuine A.N.L., pentru care
trebuie s se gseasc un sediu, s se angajeze persoane, s se tipreasc
formulare, etc.), se aplic de la o dat ulterioar, expres menionat n cuprinsul
actului normativ i care poate fi de 30, 60, 90 de zile sau chiar de 6 luni sau 1 an
de la data publicrii sale.
Principiul care guverneaz intrarea n vigoare a unui act normativ este principiul
neretroactivitii legii,care i are baza n art. 15 alin. 2 din Constituie i
stipuleaz c: Legea dispune numai pentru viitor, ea neputndu-se aplica
retroactiv, pentru situaii care existau deja n momentul apariiei sale.
Cu toate acestea de la principiul neretroactivitii legii exista i unele excepii ale
retroactivitii legii, excepii care se apar datorit unor necesiti practice sau unor
principii de ordin umanitar, astfel retroactivitatea actului normativ este admis, n
principiu, n urmtoarele situaii:
a) cnd este vorba de legea penal sau contravenional mai favorabil sau mai
blnd (art. 15 alin. 2 din Constituie), care se aplic n dreptul penal i care
prevede c unui infractor, care a svrit o infraciune n momentul n care o lege

401

NCC

Art. 1.794-1.797

era n vigoare i pn s fie prins legislaia s-a modificat, i va fi aplicat legea

care prevede pentru fapta sa cea mai mic pedeaps, indiferent dac este vorba
de nou sau vechea lege.
b) n cazul legilor interpretative, care apar ulterior actului interpretat, dar intr n
vigoare odat cu acesta deoarece se consider c fac parte din acesta, situaie
care apare atunci cnd legiuitorul folosete anumii termeni ce pot da natere la
interpretri contradictorii (cum este folosirea termenului de oboseal n legislaia
rutier).
c) cnd actul normativ prevede n mod expres c se aplic i unor fapte petrecute
anterior, excepie contestat de doctrina juridic deoarece se consider c astfel
se ncalc ordinea juridic existent, precum i drepturile omului, deschizndu-de
calea unor abuzuri care pot duce la instaurarea unei stri de haos i nesiguran
juridic.
Art. 1.795 Ieirea din vigoare a actelor normative sau ncetarea aciunii lor are
loc, de asemenea, n forme diferite, ntlnindu-se mai multe situaii:
a) o prim situaie apare atunci cnd durata n timp a unui act normativ este
limitat, cum este cazul legilor temporare care sunt date pe o perioad bine
determinat (de exemplu legea bugetului, care are o durat de valabilitate de un
an de zile) i care i nceteaz aciunea prin ajungerea la termen, fr a mai fi
nevoie de vreo constatare sau decizie speciala dat de ctre o instituie a statului
n acest scop.
b) o a doua situaie apare atunci cnd durata n timp a unui act normativ nu a fost
limitat i atunci ncetarea aciunii sale are loc prin una din formele
abrogrii, abrogarea fiind conceptul prin care se exprim ncetarea aciunii actului
normativ, scoaterea lui din vigoare.
Tehnica juridica din tara noastra ca si cea din alte state cunoaste mai multe feluri
de abrogari
Abrogarea poate fi expresa direct atunci cand noul act normativ prevede in mod
expres ca vechiul act normativ (sau anumite articole din el) se abroga
Sau
Abrogarea expresa indirect cand noul act normativ nu numeste ,in mood expres ,
actul normativ care se abroga (sau anumite articole din el ) ci se limiteaza la
prevederea ca se abroga toate actele normative anterioare contrare
dispozitiunilor sale.
Sau
Abrogarea tacita sau implicita care are loc atunci cand noula ct normativ nu
abroga in mod direct sau indirect niciun fek de act notmativ anterior , dar
reglementarea pe care o cuprinde se indeparteaza si se deosebeste atat de mult
de reglementarile din actele normative vechi , incat acestea nu se mai pot aplica
si deci implicit ,sunt considerate abrogate.
c) o a treia situaie apare atunci cnd actul normativ, dat pe o durat nelimitat,
nu este abrogat, dar datorit unor transformri sociale nu mai poate fi
aplicat.Aceast form de ncetare a aciunii unui act normativ poart denumirea
de cderea n desuetudine i se refer la imposibilitatea aplicrii unei legii
datorit modificrii sau dispariiei relaiilor sociale pe care acesta le reglementa
(de exemplu descoperirea n arhivele Palatului Parlamentului a unui ipotetic Plan
de dezvoltare cincinal pe perioada 2005-2010 votat de Marea Adunare

401

NCC

Art. 1.794-1.797

Naional, plan care datorit transformrilor sociale prin care a trecut Romnia nu
mai poate fi astzi aplicat sau situaia existenei unei legi pentru protecia unei
specii de animale pe cale de dispariie, care, cu toat aceast prevedere legal,
dispare, lsnd legea fr obiect de aplicare sau a situaiei, mai mult de ct
probabile, a dispariiei unei specii de animale protejate printr-o lege care astfel
rmne fr obiect de aplicare).
Principiul incetarii actiunii unui act normativ prin abrogare sau ajungerea la
termen are si o exceptie , cunoscuta prin expresia de ultractivitate a legii. Aceasta
are loc in situatii cu totul exceptionale cand un act normativ , desi a fost abrogat
sau a ajuns la termen poate fi aplicat pentru rezolvarea unor cazuri ce apar
ulterior iesirii sale din vigoare (legea penala temporara si legea penala mai
favorabila ,blanda )
Deoarece izvoarele dreptului mbrac astzi mai multe forme, n literatura de
specialitate se folosete termenul de sistem al izvoarelor de drept pentru ale
descrie, innd cont i de ponderea diferit pe care o au acestea n cadrul fiecrui
sistem naional de drept (datorit particularitilor geografice, istorice i politice
care caracterizeaz fiecare stat n parte).
Art. 1.796 Obiceiul
Obiceiul sau cutuma este primul i, totodat, cel mai vechi izvor al dreptului
aprnd odat cu primele comuniti umane, cu mult nainte de apariia statului.
Creaia a unei societi cu un ritm lent de dezvoltare, obiceiul a aprut din nevoia
oamenilor de a avea anumite reguli de conduit, de comportament care s le
garanteze supravieuirea n lupta inegal care o purtau cu natura nconjurtoare.
Trecerea la organizarea statala a societatii a fost consfiintita prin norme
obisnuielnice ,adaptate la realitati noi
Ca izvor al dreptului, obiceiul, sub forma dreptului obinuielnic sau cutumiar,
cuprinde regulile care trebuie respectate de ctre oameni, impunnd un anume
comportament i stabilind o anumit conduit necesar i o sanciune pentru
nerespectarea acesteia.
Normele obisnuielnice ,recunoscute de puterea de stat, formeaza dreptul
obisnuielnic sau dreptul cutumiar care a jucat un rol important ca izvor de drept ,
mai ales in dreptul antic si dreptul feudal
Acest lucru se explica prin caracteristicile obiceiului , care este o regula sociala
ce corespunde cel mai bine societatilor cu dezvoltare lenta a fortelor de productie
si a intrebului sistem de relatii sociale .De asemenea obiceiul ca izvor de drept
poate exprima mai bine decat orice alt izvor de drept particularitatile locale
precum si faramitarea politica specifica perioadelor istorice premergatoare
centralizarii vietii economice si politice
Primele acte normative scrise sclavagiste si feudale sunt de fapt niste culegeri
de cutume juridice , cum a fost la romani LEGEA CELOR 12 table si la franci
LEGEA SALICA
Obiceiul juridic isi pastreaza importanta si in dreptul modern , dar rolul sau nu
este acelasi in toate statele Scaderea ponderii obiceiul juridic in epoca moderna
isi are explicatia in faptul ca trasatura obiceiului de afi o regula conservatoare

401

NCC

Art. 1.794-1.797

care tinde sa perpetueze relatiile sociale care l au generat ,il fac nepotrivit pentru
un sistem de relatii sociale in continuua dezvoltare cu transformari rapide in toate
domeniile Elementele de pastrare a unor particularitati locale fac pastrarea
obiceiului ca izvor de drept secundar .
In statul roman obiceiul juridic se mentine doar in unele reglementari ale
dreptului civil ,unele articole din Codul civil roman fac trimitere la obiceiurile
locale care in acest fel devin izvor de drept , fiind incorporate in mod indirect in
reglementarea juridica resoectiva.
Obiceiul isi pastreaza un rol insemnat in dreptul maritim si in general in dreptul
international.
2.3.2. Obiceiul sau tradiia popular
Dintre toate normele sociale obiceiul este cel care se identific cel mai bine cu
noiunea de norm social, datorit trsturilor sale specifice. Obiceiul
sau tradiia popular este o creaie a societii, fiind nscut din dorinele i
aspiraiile fiecrui popor, din durerile, necazurile i tririle lui, din lupta dus
pentru supravieuire, din nfrngerile i victoriile avute de a lungul istoriei.
Obiceiul este cel care a avut rolul, de-a lungul unei istorii mai mult sau mai puin
zbuciumate, s dezvluie toate calitile i defectele unei naiuni datorit
caracterului su conservator, a perfectei identificri cu locul unde a luat natere i
s-a format i, mai ales, a extraordinarei posibiliti de adaptare, la vitregiile vremii,
de care a dat dovad (codrul e frate cu romnul spunea poetul artnd, c,
venicia s-a nscut la ar, iar romnii nu i-au prsit glia strmoeasc
indiferent de vicisitudinile istoriei).
Obiceiul se poate caracteriza ca fiind o regul de conduit care a luat natere n
cadrul unei societi i care are la baz o repetare voluntar, din partea
oamenilor, a unui comportament ntr-o perioad relativ ndelungat de timp.
3.3.2. Structura normei juridice
Continutul normei juridice,o anumita prescirptie stabilita potrivit vointei de stat, are
o structura interna - structura logico juridica a normei precum si o constructie
externa , data de modul de exprimare data in cadrul actului normativ ori al unui
alt izvor de drept ,structura tehnico juridica sau tehnico legislativa a normei.
Structur intern sau logico-juridic se refer la modul logic de organizare i
construcie a normei juridice, la componentele sale reciproc dependente ce
compun prescripia juridic i care, n principiu, sunt n numr de trei: ipotez,
dispoziie i sanciune, norma juridic avnd astfel o structur trihotomic.
Componenta trihotonica a normei corespunde situatiei logice ,potrivit careia,orice
prescriptie , pentru a avea semnificatia si autoritatea unei norme de drept
,trebuie sa prevada conditiile in care unele categorii de subiecte vor avea o
anumita conduita ,care este aceasta conduita si care sunt urmarile nerespectarii
sau incalcarii ei .

401

NCC

Art. 1.794-1.797

1. IPOTEZA este acea parte component a structurii interne sau logico-juridic a

normei juridice care stabilete condiiile, mprejurrile sau faptele n prezena
crora ia natere i se aplic dispoziia normei juridice, precum i categoriile de
subiecte la care se refer norma juridic.
In functie de precizia cu care este formulata ipoteza normei juridice ,in literatura
normei juridica se disting ipoteze determinante si relativ determinante.
Ipoteza determinanta stabileste exact conditiile de aplicare a dispozitie
Ipoteza relativ determinanta este acea care indica imprejurarile de aplicare a
dispozitiei dar continutul concret al acestor imprejurari prin natura lui nu poate fi
dat in actul normativ ,ci este lasat pe seama organului de stat.
Ipoteza poate fi simpla sa prevada o singura imprejurare sau complexa sa
prevada o multitudine de imprejurari.
2. DISPOZIIA este acea parte component a structurii interne sau logico-juridic
a normei juridice care descrie conduita, format din drepturi subiective i obligai
juridice corelative, pe care trebuie s o aib subiectul normei juridice, descris de
ipotez, n momentul n care se afl n condiiile sau mprejurrile prevzute n
ipotez.
Dispoziia prevede, astfel, fie svrirea unei aciunii, fie o inaciune, abinerea de
la svrirea unei fapte ilicite, impunnd, interzicnd sau permind o anumit
conduit sau comportament.
Dispozitia este a cea parte , acel element al normei juridice ,care prevede
conduita ce trebuie urmata ,in ipoteza data deci care sunt drepturile subiective si
obligatiile corespunzatoare ale persoanelor vizate de norma juridica
Dispozitia trebuie sa prevada fie savarsirea unei actiuni ,fie o inactiune,abtinerea
de la fapte ilicite
De asemnea dispozitia poate sa impuna o anumita conduita ,sa interzica sau sa
permita o anumita conduita
tinand cont de caracterul conduitei ,dispozitia poate fi determinanta ,stabilind
categoric fara nicio posibilitate de derogare a drepturilor si obligatiilor subiectelor
vizate sau relativ determinata atunci cand norma prevede mai multe variante
posibile de conduita
3. SANCIUNEA este acea parte component a structurii interne sau logicojuridic a normei juridice n care sunt prevzute urmrile sau consecinele
nerespectrii de ctre subiectul normei juridice a conduitei prevzute n dispoziia
normei, precum i msurile luate de ctre instituiile statului mpotriva acestuia.
Sanctiunea indica urmarile nerespectarii dispozitiei normelor juridice Aaceste
urmari reprezinta masurile luate impotriva persoanei care nu a respectat legea si
sunt aduse la indeplinire de autoritatea statului
In functie de matura raporturilor sociale reglementate , de pericolul social pe care
il reprezinta actele de incalcare , de importanta interselor valorilor aparate
sanctiunile difera din p.d.v.d. al naturii si gravitatii lor ( penale, civile,
administrative,disciplinare )
O alta clasificare a sanctiunilor se face dupa scopul urmarit de o sanctiune
sanctiunile prevazute in normele juridice pot urmari : anularea sau desfiintarea
actului ilicit,restabilirea situatiei legale si repararea prejudiciului propus aplicarea
unor masuri de constrangere in vederea ispasirii vinovatiei pentru fapta

401

NCC

Art. 1.794-1.797

antisociala si aprevenirii de noi incalcari. Din acest criteriu sanctiunile pot fi

grupate ca sanctiuni de anulare a actelor ilicite, sanctiuni reparatorii de reparare
si dezdaunare , sanctiuni disciplinare contraventionale si penale.
Dupa gradul de determinare sanctiunile pot fi de mai multe feluri absolut
determinante ,relativ deterninante , alternative si cumulative
Absolut determinante sunt acele sanctiuni care fiind formulate categoric nu pot fi
modificate ~ micsorate sau marite- de organul de aplicare spre deosebire de
cele relativ determinante care se stabilesc in limitele unui maxim si minim urmand
ca organul de aplicare sa stabileasca intre aceste limite sanctiunea corecta
In cazul sanctiunilor alternative organul de aplicare poate alege intre doua sau
mai multe sanctiuni care se aplica pentru un anumit act ilicit
Caracterul sanctiunilor prevazute pentru fapte de aceeasi natura se deosebeste
de la o oranduire la alta .
Prin masurile de sanctionare statul urmareste atat stabilirea ordinii legale cat si
reeducarea celor vinovati si prevenirea incalcarii normelor de drept .
Art. 1.797 Forma de guvernmnt se refer la modul de organizare a
puterii de stat, la competena instituiile de conducere existente (ce includ
Parlamentul, Guvernul i Preedintele sau Regele), precum i la caracterul
autoritii pe care acestea o exercit asupra populaiei, cele mai cunoscute forme
de guvernmnt fiind monarhia i republica.
Monarhia este forma de guvernmnt n care eful statului (ce poart
denumirea de monarh, rege, mprat, emir, ar, etc.), este stabilit pe cale
ereditar, succesiunea la tron fcndu-se pe linie brbteasc (cum era i n
Romnia, unde se cerea s fie ndeplinite 3 condiii pentru ncoronarea ca rege:
primul nscut, pe linie brbteasc, botezat n credina ortodox i s nu se
cstoreasc cu o romnc pentru a nu favoriza nici o familie de boieri i a
rmne neutru la disputele interne) sau respectndu-se numai regula primului
nscut (cum este n Regatul Unit al Marii Britanii i Irlandei de Nord), i ocup
aceast funcie ntreaga via.
Monarhul, de regul, nu rspunde juridic pentru actele sale (actele date de
ctre el, fiind contrasemnate de minitrii si care astfel i asum ntreaga
responsabilitate) i nu poate fi demis sau schimbat fr voia lui, putnd doar, n
cazul n care naiunea i-o cere, s renune la tron i s abdice.
Monarhia poate fi n funcie de prerogativele de care dispune monarhul:
- absolut cnd monarhul este unicul deintor al puterii de stat i singura
persoan abilitat s conduc statul, situaie ntlnit n Orientul Antic sub forma
despoiilor orientale i n Evul Mediu sub forma monarhiilor absolute;
- dualist cnd puterea monarhului este limitat de existena:
unei Constituii, caz n care avem o monarhie constituional ce i
confer, totui, prerogative destul de mari (cum ar fi conducerea armatei,
elaborarea legilor, numirea nalilor demnitari, etc.) i care apare astzi mai mult
n statele din Orient
unui Parlament, ales prin alegeri libere, caz n care avem o monarhie
parlamentar n care prerogativele monarhului sunt reduse la un nivel
protocolar (promulgarea legilor votate de Parlament, primirea de efi de stat,
patronarea unor activiti culturale sau sportive, etc.) i care este caracterizat de
formula: Regele domnete, dar nu guverneaz.

401

NCC

Art. 1.794-1.797

Republica este forma de guvernmnt n care eful statului (numit

Preedinte) este ales de ctre populaie, prin vot direct, secret, egal i liber
exprimat, pentru o perioad limitat de timp, ce merge de la 4 sau 5 ani (cum
este n prezent n Romnia) pn la 7 ani (situaie care se gsea n Frana, ns
i acolo a avut loc o modificare, astfel c n prezent durata mandatului
Preedintelui este de 5 ani) i care poart denumirea de mandat, cu precizarea
c un preedinte nu poate deine mai mult de dou mandate fie ele i succesive.
Republica poate fi n funcie de prerogativele i modul de alegere al
Preedintelui:
parlamentar ale crei trsturi sunt alegerea Preedintelui de ctre
Parlament i prerogativele sale restrnse la un nivel protocolar (primirea de efi
de stat, numirea de ambasadori, etc.), eful puterii executive fiind Primul Ministru
ales de ctre Parlament (cum este cazul Germaniei, Italiei, Austriei, etc.).
prezidenial ale crei trsturi sunt alegerea Preedintelui prin vot
direct sau prin electori (cum este cazul Statelor Unite ale Americii), i
prerogativele sale extrem de ample, ce includ i deinerea puterii executive prin
ndeplinirea funciei de Prim Ministru i conducerea Guvernului.
semi-prezidenial ale crei trsturi sunt alegerea Preedintelui prin
vot direct i prerogativele sale relativ extinse, ce includ i numirea unui Prim
Ministru din rndul partidului care a ctigat alegerile i cu care mparte puterea
executiv, cu precizarea c n unele state (cum este Rusia) Preedintele are
prerogative mult mai ample dect Primul ministru, n timp ce n altele (cum este
Romnia sau Frana) prerogativele sale sunt mult mai reduse dect ale acestuia.
Deoarece izvoarele dreptului mbrac astzi mai multe forme, n literatura de
specialitate se folosete termenul de sistem al izvoarelor de drept pentru ale
descrie, innd cont i de ponderea diferit pe care o au acestea n cadrul fiecrui
sistem naional de drept (datorit particularitilor geografice, istorice i politice
care caracterizeaz fiecare stat n parte).
Art. 1.797 Legea sau actul normativ
Odat cu dezvoltarea societii i apariia statului, dreptul nescris, cutumiar,
nu a putut, s asigure reglementarea i aprarea noilor relaii care s-au format,
astfel c s-a simit necesar apariia unui nou tip de reglementare sub forma legii.
Spre deosebire de obicei (creaia a societii), legea (creaia a statului) este
ntotdeauna scris i prevede o sanciune, avnd un caracter mai puin
conservator i putnd fi modificat i adus la cunotina oamenilor mult mai
uor.
De altfel legea se poate defini ca fiind un act creat de ctre stat pentru a
reglementa relaiile sociale cu privire la cetenii statului respectiv i a sanciona
pe cei care ncalc aceste prevederi, altfel spus: ansamblul de reguli stabilite de
stat a cror aplicare este garantat de ctre stat.
In toate statele exista mai multe categorii de acte normative , rolul cel mai
important avandu ~l legea denumirea de lege a fost folosit in doctrina si practica
judiciara pentru a desemna un act normativ adoptat de organul superior al puterii
de stat ,fie el unipersonal sau colegial in functie de tipul istoric de drept si de
regimul politic al statului. Doctrina judiciara a maniferstat un deosebit interes
pentru stabilirea trasaturilor definitorii ale legii care aratau ca legea este actul

401

NCC

Art. 1.794-1.797

normativ care reglementeaza la nivel ridicat de generalitate cele mai importante

relatii sociale .
de o larga circulatie si aplicatie este diviziunea notiunii de lege in
Lege in sens material toate actele normative in sens general
Legea in sens formal actele normative instituite prin procedura speciala de
ligiferare.
12.3 Forma de guvernamant
Prin forma de guvernamant se intelege modul de organizare a puterii
supreme de stat ,competenta organelor supreme ale puterii de stat,caracterul
autoritatii pe care ele o exercita asupra populatiei.Aceasta forma ne arata cine se
afla in fruntea statului,cum este organizata institutia sefului statului ,daca este
eligibila sa nu etc.
Cea mai generala clasificare a statelor ,dupa forma lor de guvernamant
este clasificarea in monarhii si republici.
Monarhia este o asemenea forma de guvernamant in care seful statului
este stability pe calea succesiunii.Monarhul,avand diferite denumiri
rege,imparat,tar ,sulta,faraon,sah,emir etc.-de regula nu este responsabil
juridiceste si nu poate fi schimbat fara voia lui.
Cuvantul monarh(de la grecescul monos) desemneaza puterea unei
singure personae.Dar aceasta putere ,sfera ei de intindere,variaza de la o
monarhie la alta .
Astfel, monahia poate fi nelimitata-cand monaehul este unicul organ suprem de
stat,cum este cazul despotiilor orientale sau al monarhiei absolute feudale sau
limitata cand alaturi de monarh exista si alte organe ale puterii de stat care
indragesc,mai mult sau mai putin ,autoritatea monarhului.Asemenea monarhii
limitate sunt monarhia reprezentativa pe stari de feudalism si monarhia
constitutionala in societatea moderna.
Republica este o alta forma de guvernamant in care puterea suprema
apartine unui organ,ales pe un timp limitat.Persoanele care compun organul
suprem al puterii de stat sunt responsabile juridiceste pentru activitatea
lor.Eligibilitatea sefului statului este trasatura principala prin care forma de
guvernamant republicana se deosebeste de monarhie.
In statele moderne,presedintele republicii sau organul colectivprezidiul,consiliul de stat etc.-se allege pe un timp limitat (de regula pe patru sau
5 ani).
Formele de guvernamant monarhice sau republicane prezinta o mare
varietate,in functie de tipul istoric de stat ,precum si in cadrul fiecarui tip de istorie
de stat .
In general,se poate constata ca statele de tip antic si feudal le sunt
proprii,mai ales formele de guvernamant monarhice,iar statelor moderne,cele
republicane.
12.3 Forma de structura
Forma de structura a statului se refera la faptul daca avem de-a face cu o singura
entitate statala sau cu o grupare intr-un stat a mai multor entitati statale,precum si
la organizarea teritoriala a puterii de stat ,;a caracterul relatiilor reciproce dintre
partile componente ale statului in intregul sau.

401

NCC

Art. 1.794-1.797

Formele structurii de stat pot fi simple (unitare)si compuse(complexe):

a)Statul simplu sau unitary-forma cea mai raspandita a straucturii de stat se
caracterizeaza prin existenta unei singure entitati statale pe tot teritoriul
tarii,reprezentata de un singur rand de organe legislative,care infaptuiesc
suveranitatea de stat.Asemenea state unitare au existat in cadrul tuturor tipurilor
istorice de stat.
Printre cele cobtemporane citam:Romania,Bulgari,Franta,Italia etc.
b)Statele compuse (complexe) se caracterizeaza prin existenta pe acelasi
teritoriu a mai multor entitati statale,reunite intr-un stat suprapus lor.exercitare
suveranitatii puterii de stat este impartita intre organelle supreme ale puterii care
reprezint statul in asamblu (adica toate formalitatile statale care il compun) si
organele puterii de stat ale fiecarei entitati statale componente .
Se disting diferite feluri ale structurilor de stat ,dintre care cele mai
cunoscute sunt de pilda ,federetai si confederatia.
De regula,este dificil de facut o delimitare neta intre formele federative si
confederative: prin federatie se intelege statul unional, iar prin confederatieuniunea statelor .
Forma federative(in limba Latina,foedus inseamna uniune) presupune,de
regula,trecerea celor mai importante atributii asupar organelor intregii federatii
(statului federal),existenta a cel putin 2 randuri de organe supreme ale
puterii,administratiei de stat si justitiei (organelle federatiei si oraganele statelor
member a le federatiei),o dupla legislatie ,legislatia intregii federatii si legilatia
fiecarei formatiuni statale membra a federatiei ,doua cetatenii etc.
Delimitarea competentei dintre organele federale si formatiunile statale
componente ale fiecarei federatii variaza de la o tara la alta ,in functie de
conditiile istorice concrete.Atributiile acestor doua randuri de organe de stat sunt
prevazute prin constitutia federala.
Printre
statele
federative
contemporane
se
numara
Germania,Iugoslavia,Statele Unite Ale Americii,Australia,Canada,Argentina,Mexic
etc.Federatiile au aparut ,in principal,ca urmare a unirii fostelor
colonii(SUA,Uniunea Australiana,Canada)sau ca o forma tranzitorie de la
faramitarea feudala la statul centraliza(de ex,Imperiul German intre 1871-1918).
De asemenea,federatiile sunt create in tarile multinationale pe baza
dreptului natiunilor la autodeterminare si a unirii libere a poparelor egale in
drepturi.
Confederatia ca forma de structura este o uniune de state fara o
coeziune atat de stransa ,fiecare pastrandu-si suveranitatea integrala,uninue
creata ptr anumite scopuri comune ale statelor membre: militare, diplomatice,
economice.Cunoscuta in trecut confederatia s-a constituit,in special, ptr apararea
comuna.Ea a aparut, mai ales, in prima faza a societatii capitaliste ,de exemplu in
SUA (1776-1787),Elvetia(1815-1848), Germania(1815-1871). Astazi forma
confederativa devine din nou actuala,mai ales ptr fostele federatii socialiste.
In cadrul confederatiei relatiile intre statele componente sunt mut mai
slabe decat in cadrul federatiei.De altfel,confederatia nu are organe supreme
proprii,distincte.
Hotararile confederatiei,luate de reuniunea reprezentantilor statelor
member, urmeaza sa fie sactionate de statele member ptr a deveni obligatorii.
Forme ale structurii complexe sunt si uniunea personala si uniunea reala
de date.

401

NCC

Art. 1.794-1.797

Uniunea personnala este rezultatul unei intelegeri intre doua

state,constand in desemnarea unui sef de stat comun.Statele member ale uniunii
personale isi pastreaza suveranitatea.Astfel reuniuni au existat intre Olanda si
Luxemburg(1815-1890) si intre Danemarca si Islanda(1918-1944).
Uniunea reala este o uniune mai stransa intre doua state,legate nu
numai prin persoana aceluiasi sef de stat , ci si prin existena unor institutii
commune. Astfel de uniuni au fost create ptr asigurarea unor anumite interese,
cum sunt: comunitate politicii externa,a politicii in domeniul financiar etc. Ca
exemple a le uniuni reale se pot indica Suedia si Norvegia (1815-1905),Austria si
Ungaria (1867-1918).
Principatele unite (Muntenia si Moldova) - intre anii 1859 1862 - au
constituit o uniune personala, transformata intre anii 1862-1864 in uniunea reala,
care a dus la formarea statului unitar.
Istoria cunoaste si alte forme de structuri complexe ,in special cele
specifice feudalismului si epocii coloniale-vasalitaea ,protectoratul, asa zisele
uniunii dintre metropole si teritoriile de peste mari (in realitate teritorii coloniale
etc.)
In afara de impartirea statelor in simple si compuse, cu toate variantele
lor ,forma structurii de stat are si o alta latura, si anume impartirea administrativeteritoriala a statului, problema raportului organelor locale ale puterii cu organelle
centrale.
Organizarea administrative teritoriala a statelor nu este o simpla impartire
geografica-teritoriala. Ea se realizeaza in scopul de a favoriza cat mai bine
exercitarea puterii de stat. De aceea, ea are un caracter profound politicsi se
realizeaza in functie de natura sociala a statului.
12.4. Regimul politic al statului.Conceptul democratiei
Regimul politic este acea latura a formei de stat prin care se defineste
sistemul metodelor si principiilor de infaptuire a puterii de stat ,in stransa legatura
cu situatia drepturilor si libertatilor democratice ale cetatenilor si posibilitatea lor
de a determina sau influenta politica statului pe baza participarii lor la adoptarea
deciziilor.
Notiunea regimului politic are o larga intrebuintare in literature politicojuridica, iar in aplicarea ei se manifesta cel mai pregnant conceptia filozofica a
diferitelor doctrine politice,lucru firesc,deoarece aceasta latura a formei de stat
vizeaza aspecte aflate in legatura nemijlocita cu esenta statului,cu infaptuirea
puterii de stat.
Spre deosebire de conceptiile formal-juridice de xaminare a regimului
politic,cum este ,de ex.conceptia dupa criteriu existentei sau inexistentei unei
ordin juridice si libertati politice,teoria moderna reclama,pe langa studiul formaljuridic al regimurilor politice,o abordare sociologica,raportarea acestui fenomen
statal la conditile sociale.
Cea mai generala clasificare a regimurilor politice este aceea in regimuri
autocratice si regimuri democratice.
Regimul autocratic se caracterizeaza prin inexistenta atat a conditiilor
juridice formale cat si a conditiilor reale ptr manifestarea vointei poprului.Masele
populare nu au nicio posibilitate sa determine sau sa influenteze politica interna
si externa a statului. Puterea de stat este exercitata de catre o persoana sau un

401

NCC

Art. 1.794-1.797

grup de personae prin metode dictatoriale, brutale, prin foosirea teroarei

politienesti, prin negarea libertatilor si drepturilor individuale,in masura in care
acestea sunt prevazute in legislatia statului respective.
Asemenea regimuri politice, in care predomina sau sunt chiar exclusive
metode nedemocratice de guvernare,sunt caracteristice multor state de tip antic
si feudal si deasemena, unor state de tip modern.
Astfel,in statele Orientului Antic domnea despotismul oriental.Asemena
regimuri erau cunoscute si in statele grecesti si la Roma, purtand denumirea de
dictatura sau tiramie. Cu unele exceptii ,statele feudale aveau regimuri politice
autocratice.Regimurile autocratice totalitare din epoca moderna sunt cunoscute
sub forma regimurilor fasciste,profasciste, comuniste.
Regimul politic democratic presupune existenta unor conditii care sa
faca posibila participarea maselor de cetateni la viata politica, influientarea politicii
interne si externe a statului,exercitarea unui control asupra modului in care
organelle de stat indeplinesc vointa lor.
In conditiile care fixarea legislative a unor drepturi politice si existenta unor
institutii democratice corespunzatoare nu sunt insotite de existenta unor garantii
materiale si politice care sa asigure folosirea efectiva a acestor drepturi,suntem in
prezenta unor regimuri de democratie feudala.
Intr-un regim democratic sunt intrunite conditiile atat de ordin material si
politic cat si de ordin juridic ptr participarea reala a maselor la conducerea
statului,la rezolvarea treburilor privind politica interna si externa .
Regimurile democratice se mai pot imparti si dupa criteriul democratiei
directe sau indirecte.In regimurile de democratie directa,poporul exercita
nemijlocit puterea de stat, in timp ce in regimurile politice de democratie indirecta
conducerea de stat se realizeaza prin reprezentanti ,prin organele
alese(democratie reprezentativa).
Regimurile politice de democratie nemijlocita au constituit o exceptie,in
sistemul regimurilor politice predominand regimurile de democratie indirecta.
Principala problema indirecta in studiul regimurilor politice insa nu este
clasificarea regimurilor politice in democratice si autocratice,care este cunoscuta
inca din antichitate,ci insasi intelegerea conceptului de democratie.
Conceptia politica-juridica moderna trebuie sa descopere intreaga
complexitate a democratiei ca teorie ca valente multiple-istorico-filozofice,politicoeconomice si juridici-etice.
Definirea conceptului de democratie nu poate fi redusa la o enuntare
sintetica fara a evita formulele simplificatoare.Cele mai multe dintre definitiile cu
circulatie in diferite epoci sau sustinute in present de diferite curente teoretice se
multumesc ca,pornind de la sensul etimologic al cuvantului sa prezinte
democratia drept putere a poprului,fara insa a reusi sa cuprinda si sa exprime
intreaga complexitate,laturile multiple ale acestei categorii.Pentru o abordare
stiintifica a conceptului democratiei, este necesar sa desprindem cel putin
urmatoarele trei laturi ale acestui concept,aflate intr-o stransa interdependenta:
a)in interesul cui se exercita puterea de stat,in interesul poporului sau a unui grup
social; b)care este modul de exercitare al puterii ,ce forme imbraca sistemul
politic,cum se realizeaza conducerea de stat a societatii,in ce masura masele
participa la conducerea societati si statului;c)care este conditia cetateanului in
stat si societate,ce statut politico-juridic,drepturi si libertati ii sunt garantate.Acesti
trei facori se afla intr-o legatura organica desi stabilesc impreuna limitele

401

NCC

Art. 1.794-1.797

democratiei atat la nivelul regimului politic,cat si cel al statului politico-juridic al

cetateanului.