Alexandru Macedonski - Aripi

Prin al vietii mare poate, mintea mea o ratacesc,

Si
de
bunavoie
singur
cu
sperante
m-amagesc,
mi
creez
naluci
de
aur,
ntmplari
nepomenite,
Urmarindu-le
sub
farmec,
cu
privirile
uimite.
Poezie! Tu atuncea, si cnd umblu, si cnd stau,
mi
pui
aripile-albastre
ce
avnturile-mi
dau;
Nu e stavila pe care sa n-o trec prin cugetare
Si-ntmplarile-asteptate
le
astept
fara-ncetare!
Aci dau de o comoara ce se afla-n al meu drum
Si ma-mbat de bogatie cum te-mbeti de un parfum.
Aci
vad
ca
tot
poporul
ma
ridica
la
marire,
Fermecat de-o vorba numai, de-o miscare, de-o privire,
Aci sutele de veacuri ce-au sa nasca vin pe rnd
Cu minuni stralucitoare ca sa umple al meu gnd.
Aci-n fruntea unei oaste vitejesti ma vad deodata,
Coifurile
scnteiaza,
tobele
ncep
sa
bata...
Aci
statele
din
lume
vnturndu-le,
n
mine
Simt din nou tumultul vietii si renasc dintre ruine.
Aci
singur
si
de
lume
izolat,
adncul
cer
mi
deschide
poarta
sacra
a
obstescului
mister
Si
cu
gndul
ce
sclipeste
la
lumina
poeziei
Vad
n
stelele
de
aur
alfabetul
veciniciei!
Aripi!
printre
cte
visuri
poleite
ma
purtati!
Cte raze pe-a mea frunte puneti daca va miscati!
De ct soare acest suflet nu mi-l umpleti? Ce splendoare
De
albastru
si
de
rosu
nu-ntrevad
mngietoare!
Cte
perle
de-armonie
se
desira-n
jurul
meu
Cnd prin inima ma faceti sa vorbesc cu Dumnezeu!
Aripi! Voi sunteti misterul ce multimea nu pricepe,
Focul sacru ce sub tmple lumile si le concepe,
Soaptele
ce
se
preschimba
ntr-un
cntec
nesfrsit,
Dus de-a ngerilor voce pn la cer nemarginit!