Arhitectura spatiului interior

Catedra de Studiul Formei

Concepte spaiale si procedee compoziionale

utilizate n arta religioas bizantin
Conformarea spatiului interior
Absida altarului

Orlea Corina Madalina

Grupa 41 B

UAIM Bucuresti

Arhitectura spatiului interior

Catedra de Studiul Formei

Concepte spaiale si procedee compoziionale utilizate n arta religioas bizantin

Tipologia spaial i structura spaiului de cult.
Absida altarului

Unul dintre programele cele mai importante ale arhitecturii binzantine a fost
edificiul de cult. Daca la civilizatiile precedente se intalnea, de obicei, un singur tip de
templu- maxim doua, in arhitectura bizantina se intalneste o mare varietate de edificii de
cult, organizarea interioara a spatiului bisericii vazuta ca spatiu ideal netinand de forma
geometrica, palpabila, ci de ceva care transcende geometria.
Cea mai importanta problema intampinata in arhitectura bizantina a fost
rezolvarea spatiului interior in asemenea masura incat sa corespunda numarului mare de
cerinte de ordin functional, impuse de cultul crestin: mutarea oficierii serviciului divin in
interiorul edificiului si reunirea comunitatii pentru a putea indruma viata crestinilor
implica construirea unor vaste spatii interioare. Concentrarea eforturilor in rezolvarea
spatiilor interioare a dus la o preocupare redusa pentru spatiul exterior cu toate ca spatiul
interior determina forma edificiului.
Arhitectura bizantina cunoaste o dezvoltare pe trei etape.
Prima etapa este cea a arhitecturii bizantine timpurii (sec V-VII). In aceasta
perioada, s-a construit o diversitate de tipuri de edificii de cult. Cea mai raspandita e
basilica cu forme din lemn sau bolti de piatra. Concomitrent, s-au contruit biserici pe
plan de tip central, in cruce greaca, specificul acestui edificiu fiind contrastul intre zona
centrala de proportii mari si suprainaltata, luminata printr-un sir de ferestre asezate in
partea superioara a zidului circular si galeria circulara inconjuratoare cu o inaltime
scazuta si slab iluminata.
Cea de-a doua etapa este cea a arhitecturii bizantine din perioada de mijloc
(sec VII-IX), in cadrul careia se inregistreaza o tendinta de instaurare a unui stil unic de a
construi. Arhitectura Constantinopolului devine un model pentru celelalte provincii,
expansiunea crestinismului fiind principalul mijloc de propagare a conceptelor
arhitectonice. La fel ca si in perioada de arhitectura bizantina timpurie, accentul se pune
UAIM Bucuresti

Arhitectura spatiului interior

Catedra de Studiul Formei
preponderent pe partea centrala a bisericii, acest lucru realizandu-se prin folosirea
tuturor mijloacelor posibile. Incepe sa se manifeste o atentie sporita si pentru partea
exterioara a cladirilor. Bisericile incep sa fie decorate spre exterior prin impodobirea
tamburului cupolei, iar partea superioara a constructiei este tratata prin cornise realizate
din caramizi. Tipul preponderent de biserica in aceasta perioada este cel sub forma de
cruce, acoperita cu cupola. Apar si alte tipuri de edificii de cult care, insam respecta
intotdeauna principiul scoaterii in evidenta a spatiului central prin cupola, aceasta fiind
caracteristica perioadei in discutie.
Ultima etapa a arhitecturii bizantine este arhitectura bizantina tarzie (sec.IXX), in cadrul careia arhitectura se caractezeaza prin lipsa edificiilor de mari proportii (atat
laice, cat si religioase). Nu se construiec lucruri noi, ci se refac cele vechi sau se
realizeaza imbunatatiri, extensii. In cazul edificiilor de cult se poate identifica o
indepartare de la principiul compozitional pe plan central. Planul de tip cruciform nu mai
este preponderent, in aceasta perioada accentuandu-se dezvoltarea unei decoratiuni
exterioare bogate.
In ceea ce priveste particularitatile impartirii spatiului interior al edificiului de
cult bizantin, se remarca impartirea tripartita. Acest gen de impartire este prezent inca
din timpul Vechiului Testament, unde, in plan simbolic, era denumita icoana purificarii,
biserica fiind mijlocul prin intermediul caruia omul putea sa ajunga sa comunice cu
Dumnezeu. Tipicul impartirii este urmatorul: curtea din fata cortului- locul comun
tuturor, care cuprindea altarul holocaustelor si lavoarul; Sfanta- prima incapere a cortului,
locul in care savarseau cultul divin preotii si Sfanta Sfintelor- locul cel mai sfant, cel mai
nepatruns loc al cortului, lucru sugerat si prin intunericul fizic al spatiului care da
impresia de patrundere a tainei dumnezeiesti.
Biserica crestina mostenese impartirea tripartita si ii atribuie alte denumiri
specifice: pronaos, naos si altar. Pronaosul corespunde curtii exterioare; naosul este
spatiul central al intregului edificiu, are caracter public si este spatiul in care este prezenta
efectiv Biserica; iar altarul denumire preluata din latina care denumeste un loc inalteste cea mai importanta incapere, este locul din care se savarseste Sfanta Jertfa,este
partea sfanta de baza a intregii biserici care sfinteste intreaga cladire, sfintenia spatiului
fiind sugerata de prezenta sfintei mese. Altarul este pozitionat, de obicei, mai sus si
UAIM Bucuresti

Arhitectura spatiului interior

Catedra de Studiul Formei
reprezinta in plan simbolic cetatea deasupra muntelui- spatiul cel mai inalt din punct de
vedere spiritual spre care toate elementele converg.
Conform Viollet leDuc, absida altarului este partea cea mai veche a edificiilor
de cult. Altarul arata grija deosebita a omului de a materializa conceptia lui religioasa
intr-un spatiu adecvat proiectat, un aspect important al acestui spatiu fiind orientarea care
corespunde conceptiei sale cosmogonice- inscrierea in ritmurile vietii. Altarul este, de
asemenea, spatiul care protejeaza ceea ce credinciosii au mai de pret si anume credinta in
Creator i din aceasta cauza absida altarului devine cel mai sacru element al edificiului.
Exista mai multe tipuri de abside, clasificarea lor avand in vedere un numar
considerabil de criterii: dupa forma spatiala exista mai multe variante: ovala in potcoava,
semicirculara, semicircular- adancita, poligonala, combinata; dupa locul in care este
situata: subterana sau supraterana; dupa modul de utilizare: inchisa in rit oriental si
deschisa in rit occidental; dupa tipologia de plan paleocrestin: sala absidata cu sala absida
decrosata, basilical cu 3-5 nave, in baptiserium-in rotunda, in cruce latina:treflat sau
trinconch; dupa gruparea selectiva dupa nr de nave sau marimea bisericii: ample-apar si
abside laterale, mijlocii si mici cu absida unica, dupa orientare: solara, echinoxiala,
solstitiala; si dupa hram etc. Forma de trefla consta in aparitia a doua abside cam de
aceesi factura cu cea a altarului situate pe o directie perpendiculara acesteia ce alcatuiesc
cu nava o imagine de cruce latina. Forma de tinconch ese o derivare a formei de trefla,
nava si-a pastrat deschiderea latimii si dupa depasirea absidelor laterale pentru a face loc
niselor diaconiculi si proscomidiarului, in acest fel rezultand absida altarului decrosata.
figura 1.
Forma aleasa pentru absida altarului este, in mod evident, una neintamplatoare.
Cea mai frecventa este forma arcuita care determina un spatiu propriu sanctuarului si
asigura protectia echilibrata, frontala a altarului. Alte forme intalnite sunt cea de
semiluna, de ou (trimitere la ideea de purtator al embrionului vietrii pamantene), de elipsa
oului(diametrul lung ajuta la fixarea mai usoara a directiei cautate). Tipologia formelor
absidei paleocrestine este foarte variata. Cele mai frecvente sunt cele semicirculare atat in
interior cat si in exterior-exemplu Biserica San Piedro din Roma, Sf Maria din Bethleem
ajungandu-se pana la cele poligonale pe ambele fete. Apar insa si compinatii ale celor

UAIM Bucuresti

Arhitectura spatiului interior

Catedra de Studiul Formei
doua tipuri mai sus puctate si anume semicirculare la interior si poligonale la exterior
spre exemplu biserica Sf Irina si Sf sofia din Constantinopol.
Incepand cu sec al V-lea, absida isi sporeste calitatea de componenta
definitorie a expresiei arhitecturale atat prin volumul exterior, cat si prin cel interior.
Apar doua conceptii in privinta legaturii absidei altarului cu naosul: in ritul oriental
absida este inchisa, iar in ritul occidental absida este deschisa.
In absida in rit oriental separarea intre partea cea mai sfanta a altarului care este
spatiul preotului si spatiul naosului ce apartine profanilor se face printr-o tamplacatapeteasma cu iconostasul si usile imparatesti. Separarea isi are originile in Sfanta
Sfintelor din Pavilionul Tabernacolului biblic al cortului sfant care era inchisa cu o
perdea de purpura sustinuta de stalpi auriti. Primul tip de separare intre cele doua spatii a
fost cancelli- un grilaj scund cu rolul de a impiedica pe laici sa intre in altar, realizat de
obicei din piatra, marmura sau metal. Aceasta nu avea rol exclusiv functional, ci era un
simbol al transcendentei, altarul fiind locul cel mai sfant in care nu aveau acces decat cei
alesi sa savarseasca slujba divina. In decursul timpului, acesta e evoluat, i s-au adaugat
coloane ce aveau deasupra arhidrava (kosmitis). Spre exemplu, biserica Sf. Mormant,
ctitorita de Constantin cel Mare, are catapeteasma alcatuita din 12 coloane ce amintesc de
nr celor 12 apostoli, iar structura aminteste de sistemul trilitic al templelor.
In perioada Sf Vasile, s-a adaugat o perdea- viitoarea catapeteasma- cu rolul de a
impiedica trecerea privirii celorlalti, incercandu-se, astfel, sa nu le fie distrasa atentia
celor ce savarseau sfanta liturghie . In perioada lui Iustinian cel Mare, sistemul format din
12 coloane pe care se sprijina o grinda a capatat si o noua functiune- cea de suport ptr
icoane. Despartitura era prevazuta cu trei porti, cele mai importante fiind cele din mijloc
ce poarta denumirea de usi imparatesti, nume obtinut datorit faptului ca intre ele se afla
icoanele imparatesti. Dupa victoria impotriva iconoclasmului, impodoirea structurii
despartitoare ia avant: la inceput icoanele erau doar pe arhidrava, dar - cu trecerea
timpului- au aparut si pe spatiile dintre coloane. Iconostasul are doua functiuni una
practica- este suport ptr icoane, si una simbolica- sugereaz atat transcendenta, cat si
imanenta lui Dumnezeu, marcand, totodata, limita intre lumea din afara timpului si
lumea din timp(Sf. Grigorie de Nazianz).

UAIM Bucuresti

Arhitectura spatiului interior

Catedra de Studiul Formei
Absida altarului are doua incaperi anexe- pastiforii, sub forma unor absidiole,
care pot fi, din cauza lipsei de spatiu, niste nise in pereti dipuse la nord si la sud. La nord,
se afla proscomidiarul (protesis)- locul de unde se aduc darurile credinciosilor, care
simbolizeaza muntele Capatanii, locul unde a fost rastihnit Hristos; iar la sud se afla
diaconconul (vesmantar)- locul unde se pastreaza vesmintele si cartile bisericesti.
La unele biserici paleocrestine functia absidei se amplifica in subterandobandind
rolul de protectie a criptei martirilor, functie imperios necesara in perioada persecutiei
crestinismului. Aceasta este zona cea mai sacra a edificiului, din aceasta sec VI, prezenta
moastelor devinind conditia esentiala ptr fondarea bisericii.
Acoperirea absidei altarului se face in majoritatea cazurilor sub forma
semicirculara- semicalota sferica sau semicon. Absida este singurul element boltit al
bisericilor paleocrestine.
Conceptia ca absida altarului este de sursa divina este un fapt atestat de Biblie
de circa 3000 de ani in cartea a II a Vechilui Testament, exodul. In capitolele XXV-XXX
Dumnezeu indica lui Moise tiparul dupa care va construi Lacasul Sfant, unde la
Pavilionul Tabernocolului apare forma de absida poligonala. Fig 2. Cercetatorul Luca
Manta releva ca si orientarea astro-solara a acestui sanctuar este un concept de la insusi
Dumnezeu.
Respectarea orientarii solare a absidei altarului este asigurata de forma elicoidala
sau circulara care a raspuns optim inca din trecutul indepartat legii firii devenite si legea a
arhitecturii- functia creeaza organul. Cautata din cele mai vechi timpuri, orientarea
solstitiala ramane si astazi preferata, fiind cea mai exacta ptr calcului astronomic.
Misiunea absidei altarului este de a pune omul in situatia de a recepta optim
mesajul divin, de a se integra armonios in ritmurile a tot ce il inconjoara, intreg universul
fiind marcat de ritm. Pentru a cuprinde sacrul, omul are nevoie- pe langa har si de
inscrierea creatiei sale celei mai pretioase- edificiul de cult- in ritmurile naturii,
mijlocitoare a acelei vibratii launtrice, benifice ritmurilor personale. Un mijloc simplu,
dar care a cerut un efort indelungat de observare, de inregistrare si de initiere in ritmurile
astrale, a fost orientarea monumentului, absida- prin convexitatea ei- asigurand aceasta
orientare in primul rand solara.

UAIM Bucuresti

Arhitectura spatiului interior

Catedra de Studiul Formei
Iconografia altarului cunoaste 2 categorii de scene si personaje sfinte: istorice
sau simbolice legate de jertfa sfanta ce se savarseste aici sau icoanele marilor ierarhi si
clericei, autori ai liturghiilor si slujirilor. Inainte de stabilirea actualului program
iconografic, pictura altarului era dominata de chipul Mantuitorului, care trona in absida
altarului (exemplu bisericile din Sicilia si Capadocia). In locul central de pe bolta
altarului este comun intalnita fresca ce o intruchipeaza pe Maica Domnului. Exista doua
tipuri majore de ipostaze in care este intruchipata: Madona de majestate si Fecioara
Rugatoare. Madona de Majestate o intruchipeaza pe Maica Domnului stand pe tron ca
Imparateasa a Cerurilor, tinand in bratele sale pe genunchi pe Pruncul Iisus, iar de-a
stanga si de-a dreapta ii stau de obicei 2 ingeri sau arhanghelii Mihail si Gavriil, care
incadreaza chipul Maicii Domnulu intr-o pozitie de adorare. Fecioara rugatoare sau
orante o infatiseaza pe Maica domnului in atitudine rugatoare, cu mainile intinse
semnificand doua lucruri atat implorarea lui Dumnezeu- Fecioara Maria fiind cea care
face legatura intre credinciosi si Dumnezeu, cat si ideeea de ocrotire a credinciosilor (o
astfel de pictura se gaseste in biserica Sf Sofia din Kiev, Biserica Adormirii din Niceea,
Nea Morii (de Chio Hios)). Mai rar, apare si in o alta ipostaza: stand in picioare cu
pruncul Iisus in medalion la pieptul sau (spre exemplu: Poganova Bulgaria-chipul este
incadrat de 2 candelabre si de doi arhangheli).
Pe peretele hemiciclului (peretele de rasasit al absidei principale al altarului) sunt
zugravite 3 teme cu caracter liturgic: Cortul Marturiei(Talurnacului), Liturghia ingereasca
si Impartasasia Sf Apostoli. Pe bolta si peretii proscomidiarului se picteaza atat chpuri de
sfinti, cat si scene in legatura cu Nasterea si Patimile Domnului.
Directionarea orizontala a edificiului de cult este evidentializata prin orientarea
spatiului eclesial catre rasarit. Acest tip de orientare incepe sa fie practicat dupa ce este
impus de Sfintii Apostoli. In primele secole, existau numeroase basilici orientate catre
apus fapt datorat unui alt tip de desfasurare a procesiunii slujbei si a pozitionarii preotului
fata de credinciosi. Biserica este orientata catre rasarit- locul unde se afla raiul pierdut,
dar, totodata, capata orientarea eshatologica imprimata de asteptarea Parusiei-intoarcerea
lui Hristos. Orientarea catre rasasit este sustinuta si prin programul iconografic. La
inceput iconografia din concava altarului a fost legata de Parusie, de Apocalipsa si de tot
ce amintea de a doua venire a lui Hristos. In sec al VI-lea aceste tipuri de reprezentari au
UAIM Bucuresti

Arhitectura spatiului interior

Catedra de Studiul Formei
fost mutate in turla centrala, iar in absida altarului pictandu-se cateva sau toate cele 12
evanghelii ale Invierii.
O alta metoda de a evidentializa orientarea orizontala spre rasarit a fost chiar
forma alungita a spatiului eclesial. Spatiul de cult vroia sa exprime dinamismul unui mod
de viata, orientarea intregii vieti crestine catre Hristos, si nu putea adopta o forma
adunata, patrata sau circulara, ci una dinamica alungita. Marcarea directiei catre care era
orientat intreg spatiul s-a facut cu ajutorul unei abside circulare- una singura, nu doua ca
la basilica romana, deoarece exista un singur punct catre care converg toate. Si in
momentul in care s-a adoptat un alt mod de organizare a spatiului- cel de tip central prin
inaltarea naosului, biserica a pastrat forma sa alungita prin accentuarea absidei altarului.
Proeminenta convexitatii altarului marca tinuta volumului si, implicit, orientarea
edificiilor crestine catre o directie, cautata, de rasarit a soarelui. In decursul timpului, au
existat si momente cand dinamismul formei alungite a bisericilor a fost mai putin
accentuat fiind mai putin vizibil in cazul unor edificii construite in ultima perioada a
Bizantului. Atat in bisericile din Constantinopol, cat si in cele din Tesalonic s-a adoptat
sistemul galeriilor pe 3 laturi, capatand astfel o configuratie aproximativ cubica. Totusi,
prin prezenta pronaoslui (narthexul), a exonartexul sau chiar a unui pridvor deschis situat
in prelungirea naosului, se realizeaz un edificiu alungit, accentuat si prin amplasarea
intrarilor in axul longitudinal, care orienteaza intregul ansamblu catre camera cea mai
sfanta- altarul.
O alta axa importanta in compozitia edificiului de cult este axa de simetrie, care
a fost intotdeauna luata in considerare in proiectare. In structura planului axele
longitudinala si transversala imprima edificiului stabilitate putere si grandoare. In
programul eclesial principiul simetriei este prezent activ, acesta este pastrat datorita:
echilibrului compozitional rezultant, fluxului circulatiei pe directia longitudinala,formei
de simbolizare a stabilitatii si echilibrului existat in cadrul Bisericii Crestine si de
asemene organizarea dupa axa longitudinala aminteste de unul dintre cele mai importante
principii crestine si anume pastrarea caii de mijloc. Basilica crestina este simetrica
numai fata de axa longitudinala care directioneaza crestinul catre altar. Uneori drumul
poate fi marcat in pardoseala printr-un desen anume care accentueaza continuitatea.
UAIM Bucuresti

Arhitectura spatiului interior

Catedra de Studiul Formei

Biserica corabie este una dintre cele mai raspandite tipuri de biserica. Dintre toate
incaperile bisericii naosului i-a fost atribuit toata incarcarea simbolica a corabiei, el
partrand mult timp planul dreptunghiular; chiar daca naosul are forma patrata cu ajutorul
anexarii alarului si pronaosului edificiul pastreaza forma alungita ce amnteste de corabie.
In dezvoltarea spatiului edificiului de cult exista tendinta de a se marca
centralitatea edificiului, acest lucru datorandu-se mai ales simbolurilor pe care le detine.
Centrul este punctul de interferenta a celor vii cu cei morti, punctul de jonctiune intre
infern si pamant, spatiul hierofanic-locul undese arata Dumnezeu, loc de revelatie si
totodata real spatiu de creatie-locul unde poate incepe creatia. Sentimentul de adunare
poate fi sugerat printr- organizare planimetrica aparte situatie in care sunt adoptate
structuri de tip central cu diversele lor variante:patrat, cerc, poligon. Cea mai putin
raspandita este forma rotunda desi semnificatia de baza a formei este perfectiunea, din
teama de a nu se asemana cu teatrele si templele pagane si de asemenea ptr ca forma nu
permitea impartirea traditionala in pronaos, naos si altar. Strunctura folosita preponderent
este cea cubica incoronata de o cupola-marea majoritate a bisericilor fiind cuburi
acoperite cu cupola(Mihaela Palade).
Basilica de marmura de la Tropaeum Traiani construita in 325 este cea mai veche
basilica paleocrestina, una din cele mai mari din Romania. Planul este de tip prebizantin:
naos cu 3 nave si absida semicirculara, nartex, atrium larg, iar in exterior este alaturat
baptisteriumul. Figura 3.Bazilica Sf Sofia este compusa in afara de absida altarului de
alte 4 abside semicirculare, dispuse pe patru directii diferite in aula ovoidala. Bazilica
San piedro din Roma este una din cele 14 bazilici fondata de Constantin cel Mare, este
cea mai vasta, avand aproximativ 205 m lunime, ilustreaza la scara mare toate functiunile
specifice:absida, 5 nave taiate in cruce latina de transept si reparate prin patru randuri din
23 de coloane, curte(atria) inconjurata de portice si ziduri, nartexm intrare cu 4 coloane
si anexe colaterale:baptiseriu dar si cripta subterana (2 mauzolee)articulate la bretul de
sud al transeptului. Fig 4.

UAIM Bucuresti

Arhitectura spatiului interior

Catedra de Studiul Formei

fig1

UAIM Bucuresti

10

Arhitectura spatiului interior

Catedra de Studiul Formei

fig2

fig 3

UAIM Bucuresti

11

Arhitectura spatiului interior

Catedra de Studiul Formei

fig 4

absida altarului San vitale din Ravenna

UAIM Bucuresti

12

Arhitectura spatiului interior

Catedra de Studiul Formei

basilica San Vitale din Ravenna

basilica Turmanin

biserica Sf Apostoli plan

UAIM Bucuresti

13

Arhitectura spatiului interior

Catedra de Studiul Formei

biserica Chora-Istanbul plan

UAIM Bucuresti

14

Arhitectura spatiului interior

Catedra de Studiul Formei

Sf Chora-sectiune

biserica Sf Apostoli-plan

UAIM Bucuresti

15

Arhitectura spatiului interior

Catedra de Studiul Formei

Hagia Sofia-plan

Hagia Sofia-plan absida altar

UAIM Bucuresti

16

Arhitectura spatiului interior

Catedra de Studiul Formei

Hagia Sofia-sectiune

Bazilica Sf Mormant

UAIM Bucuresti

17

Arhitectura spatiului interior

Catedra de Studiul Formei

exedra Sf altar-Sr Irina Istanbul

Bibliografie

BRANITE, ENE: Liturgica generala (cap. Arta bisericeasca), Editura Nemira,

Bucureti, 2001
PALADE, MIHAELA: O posibil erminie arhitectural. Alctuirea bisericilor
n spaiul ortodox, Editura Sofia, Bucureti, 2004
SILVIA PAUN : Absida altarului. Editura Per Omnes Arte, Bucuresti,2000.
SANDA VOICULESCU Note de curs Evolutia Fenomenului Arhitectural

UAIM Bucuresti

18

Arhitectura spatiului interior

Catedra de Studiul Formei

UAIM Bucuresti

19