Você está na página 1de 9

Curs Arta Fotografica|3|

Aparatul de fotografiat:

senzorul
expunerea
compensarea

Centrul de Cercetare in
Domeniul Vizualului
1-2 februarie 2014

Definitie senzor:
Senzorul este componenta aparatului de fotografiat care are rolul de a transforma informatia
luminoasa proiectata pe acesta prin intermediul obiectivului, in informatie digitala/curent
electric, in vederea realizarii unei imagini digitale intocmai cu cea captata.
Elementul de baza al senzorului este fotoreceptorul, denumit si pixel, care din punct de vedere
electronic este o fotodioda. Aceasta are urmatoarele proprietati:
- in lipsa tensiunii aplicate la catod si anod introduce in circuit o rezistenta ce tinde spre infinit
(foarte mare);
- tensiunea de deschidere a jonctiunii este de 0.5-0.7 V, moment in care rezistenta interna scade,
oferind posibilitatea formarii unui curent electric in circuit in cazul in care pe suprafata ei apare
un fascicul de lumina;
- intensitatea curentului electric variaza in unitatea de timp in functie de variatiile luminii
aplicate pe fotodioda.

Fotodioda

Fara aplicarea unui filtru de culoare pe suprafata fotodiodei, aceasta interpreteaza fasciculul de lumina in alb si negru
si tonuri de gri. Pentru a reda culorile din cadrul de fotografiat pe suprafata senzorului se aplica un filtru BAYER
(RGB) care contine 3 celule - rosu, verde, albastru. Astfel, imaginea proiectata pe acest filtru va fi descompusa din
punct de vedere cromatic in cele doua culori primare (rosu si albastru) si in culoarea binara de gradul 1 (verde).
Matricea RGB a filtrului BAYER este recunoscuta de procesor si ii este atribuita fiecarei celule o culoare si o fotodioda
(fotoreceptor).
In momentul proiectiei unei imagini pe filtrul RGB si, implicit, pe senzor, aceasta se descompune pe celulele aferente
suprafetei pe care cad, regasindu-se la nivelul fotoreceptorilor cu intensitati diferite ale curentului electric.
De exemplu, pentru a face in photoshop o anumita culoare vom putea alege un procentaj de pana la 100% din fiecare
culoare din spectrul RGB, culoarea rezultanta putand fi asociata cu un anumit cod atribuit de calculator. Valorile in
procente pot fi asemanate cu valorile intensitatii curentului electric ce strabate fotoreceptoarele care sunt asociate cu
celulele RGB.
Exemplu: uitandu-ne la imaginea alaturata vom observa
pentru ca pentru rosu (red) avem valoarea 255, pentru verde
(green)- 93, iar pentru albastru (blue)- 65, acesta fiind si codul
atribuit culorii nou formate.
Daca aceasta culoare ar fi proiectata pe senzor,
am putea avea pe fotoreceptorul corespunzator celulei rosii
un curent cu o valoare de 255 micro amperi (A),
fotoreceptorul corespunzator celulei verzi ar putea avea un
curent cu valoare de 93 A, iar cel albastru 65 A.
Procesorul ar recunoaste aceste intensitati din niste intervale
prestabilite si asociate cu niste culori astfel incat la final prin
asocierea celor 3 culori sa formeze culoarea finala prezentata
in imaginea alaturata. Ea s-ar regasi in memory stick, la imaginea fotografiata ce contine culoarea respectiva.

In memoria procesorului asociat senzorului se afla codurile de culoare Adobe RGB si sRGB.
Acestea au predefinite culorile si tonuri de culoare, in limbaj fotografic tonurile numindu-se adancime de culoare
ce pot fi de 12 sau 14 bits. Unui bit ii corespunde un anumit ton de culoare.
Astfel, cu cat mai multe tonuri de culoare cu atat mai bine se poate face diferentierea clara intre nuantele subtile ale
aceleiasi culori. In practica curenta, fiecarui ton de culoare ii corespunde un interval de intensitati ale curentului
electric ce trece prin fotoreceptor, este interpretat de procesor prin alegerea unei culori din paletarul mai sus
mentionat, iar la final este refacuta imaginea la nivel digital cu adaugarea de culoare corespunzatoare si transmisa
catre memory stick, ca imagine finala.

Clasificarea senzorului
Dupa tipul constructiv
Exista doua tipuri de senzori, unul CCD si altul CMOS, diferenta dintre ele fiind data de modul in care este proiectat
pe blocuri functionale adica dupa modul in care sunt aranjate blocul fotoreceptorilor, blocul de comanda si reglaj al
tensiunii, blocul de reglare temperatura fotoreceptori si blocul de sincronizare cu shutter-ul.
Daca toate acestea sunt inglobate intr-un singur circuit integrat, putem vorbi despre un senzor de tip CMOS (mai sunt
si alte caracteristici importante, dar care nu fac obiectul acestui curs, fiind specifice electronicii) care are un consum
mai mic de energie. Pentru un CCD, blocurile enumerate mai sus sunt de sine statatoare si sunt mari consumatoare
de energie ceea ce conduce la realizarea unui numar mai mic de fotografii.
In istoria aparatului de fotografiat digital aparitia CCD-ului si a CMOS-ului se suprapune doar ca CMOS-ul a fost
preferat tocmai pentru consumul mic de energie. Singurul dezavantaj al acestuia era faptul ca nu reda foarte bine
imaginea din punct de vedere cromatic, CCD-ul fiind net superior.
Pe parcursul dezvoltarii tehnicii inglobate in aparatele foto digitale, CMOS-ul a fost regandit si performantele lui
au crescut, ceea ce il face acceptabil chiar si pentru aparatele foto performante. In acest moment, CCD-urile se pot
intalni pe aparatele foto de mici dimensiuni (compacte) sau pe aparatele foto dedicate modei, dar CMOS-ul este
prezent in majoritatea aparatelor foto de toate genurile.

Dupa dimensiune
In industria foto totul se raporteaza la cadrul de film intreg, adica cel de 24/36 mm. In format digital,
senzorul ce are aceste dimensiuni este denumit full frame sau este abreviat cu FF sau FX.
Ceilalti senzori mai mici se raporteaza la dimensiunea unui senzor full frame, raportul dintre ele numinduse factor de crop . De exemplu, factorul de crop pentru un full frame este de 1x.
a. senzorul APS-C (Advanced Photo System type-C) are un factor de crop ce poate lua valori intre 1.5 si
1.6, ultimul fiind specific firmei Canon.
b. senzorul APS-H (ibidem sus) are un factor de crop de 1.3x si este specific aparatelor foto Canon ce erau
dedicate fotografilor profesionisti din zona de sport.
c. senzorul thirdfour (4:3) care are un factor de crop de 2x si este specific firmei Olympus, dar care a fost
preluat si de Panasonic. In momentul de fata nu se mai produc aparate foto de tip DSLR cu acest senzor,
aparatele actuale fiind de tip mirrorless. Pentru acestea, tinand cont ca montura este mai mica fata de cea
a DSLR-urilor, senzorul se va numi micro4/3.
d. senzorul CX este dezvoltat de Nikon si se regaseste pe aparatele de tip Nikon 1 si are factor de crop de
2.7x.
Nota: exista si aparate cu senzori mai mari decat cel full frame care au factor de crop subunitar si sunt
denumite de medium sau large format. Si in cazul acestora dimensionarea si notarea se face raportandu-se
la full frame.

Nota generala despre senzor:


Numarul de pixeli existenti intr-un senzor ne dau imaginea generala a
rezolutiei acelui aparat foto digital.
Cu cat rezolutia este mai mare, cu atat detaliile in cadrul de fotografiat sunt
mai fine, mai lizibile. Totodata, o rezolutie mare este asociata cu o informatie
digitala mare, ceea ce inseamna ca este nevoie de un procesor cu o capacitate
mare de interpretare a datelor primite, dar si a unui memory stick cu o
capacitate mare de stocare si cu viteza de scriere corespunzatoare.

Expunerea
Expunerea este modalitatea prin care fotograful poate reda corect informatia luminoasa din cadrul de fotografiat la
nivelul imaginii digitale. Pentru a realiza aceasta trecere de la cadrul de fotografiat la imaginea digitala fotograful
are la dispozitie 3 optiuni:
- diafragma - dispozitivul ce se afla in obiectiv si care regleaza cantitatea de lumina ce trece catre senzor prin
obiectiv;
- shutter-ul sau obturatorul - ansamblul electromecanic care limiteaza timpul de proiectie pe senzor a informatiei
luminoase (timp de expunere)
- ISO - amplificarea semnalului digital provenit de la senzor in urma proiectiei informatiei luminoase pe acesta.

Compensarea
Este functia prin care fotograful poate realiza reglaje fine ale expunerii cadrului de fotografiat la nivelul imaginii digitale
pentru a pune in valoare anumite detalii din zonele sub sau supraexpuse. Aceasta este pusa in evidenta prin interventia la
nivel electronic asupra fotoreceptorului diminuandu-se sau marindu-se valoarea tensiunii de deschidere a jonctiunii (0.50.7 V). Astfel ca, scaderea valorii acestei tensiuni corespunde unei compensari negative ce se realizeaza in conditiile in care
dorim sa avem detalii in zonele supraexpuse. Drept exemplu, vom lua o fotografie realizata vara la miezul zilei cand cerul
este supraexpus, de-a dreptul ivoriu fara o culoare consistenta si definita. Prin compensarea negativa (-1) vom obtine, cu
siguranta, un cer albastru intens si definit.