Astronomia (din limba greac, astron: stea, nomos: lege[1]) este tiina care se

ocup cu studiul atrilor i a legilor micrii lor, al constelaiilor, galaxiilor i al universului n

totalitatea sa. De asemenea, studiaz evenimentele ce au loc dincolo de atmosfera terestr,
planetele, cometele, radiaiile cosmice de fond, forma i formarea universului. Cei care studiaz
astronomia se numesc astronomi.

Telescopul Hubble
Astronomia este una dintre cele mai vechi tiine datnd nc din perioada Greciei Antice. n
secolul al VII-lea n Anglia astronomii se foloseau de poziia stelelor n navigaie (vezi istoria
astronomiei).
n perioada contemporan, aproape toi astronomii au cunotine solide de fizic iar rezultatele
observaiilor sunt puse n context astrofizic, astfel nct astronomia i astrofizica au dobndit
definiii foarte apropiate.
Astronomia nu trebuie confundat cu astrologia, o pseudotiin care ncearc s prezic destinul
persoanelor pe baza traiectoriilor unor obiecte cereti.
n Grecia Antic, ca i n alte civilizaii antice, astronomia coninea n mare parte astrometrie,
calculnd poziiile stelelor i ale planetelor pe cer. Mai trziu, Kepler i Newton au publicat
lucrri despre mecanica cereasc, descriind matematic micarea corpurilor din sistemul solar i
interaciunea lor sub aciunea gravitaiei. Astronomii moderni se folosesc de aceste principii, iar
cu ajutorul telescoapelor, spectrografelor, calculatoarelor, observatoarelor astronomice, le este
mai uor de neles natura fizic a acestor obiecte cereti.

radio telescoape astronomice

Astronomia profesionist

Telescopul solar McMath-Pierce

Astronomii profesioniti au acces la telescoape puternice, detectoare, i calculatoare. nti,
astronomii colecteaz informaii cu ajutorul acestor instrumente, apoi analizeaz informaiile i
apoi le compar cu teoriile existente. Cea mai important parte a astronomiei este astronomia
computerizat, unde astronomii se folosesc de datele pe care le au i fac simulri ale
evenimentelor. Spre exemplu acetia au simulat formarea galaxiilor sau explozia unei stele
formnd o supernov.

Tehnici observaionale

Telescopul Hooker
Astronomii se folosesc de diferite tipuri de unde ale radiaiei electromagnetice, depinznd de
obiectul studiat. Atmosfera terestr complic studiul absorbiei undelor electromagnetice de
aceea se folosesc mai multe tipuri de instrumente i tehnici. Aceste tehnici sunt folosite n
diferite discipline ale astronomiei observaionale.

Raze Gama i raze X

Raze ultraviolete,
Raze infraroii,
Unde radio,

Constelatiile
Stelele pe care le vedeti seara pe
cer par a fi dispuse pe o gigantica
sfera ce inconjoara Terra. Realitate
aceasta este doar o iluzie , pentru
ca in realitate ele umplu spatiul
cosmic asa cum moleculele de aer
umplu un balon. Desigur aceasta
este o comparatie vadit
hiperbolizata pentru a va ajuta sa
intelegeti ca in realitate aceasta
sfera de care vorbeam nu exista.
Dar ce sunt atunci constelatiile?
Ele nu sunt altceva decat niste
creatii ale oamenilor pentru a
recunoaste mai bine cerul. Desigur, multe din denumirile actuale sunt
pastrate inca din antichitate atunci cand oamenii isi imaginau pe cer
diferiti monstrii, sau animale mitologice. Asa cum am mai spus
constelatiile ne ajuta sa recunoastem cerul. nsa nu in toate timpurile
constelatiile erau identificate dupa stele. n America de Sud de exemplu
vechii azteci si mayasi numeau constelatii acele locuri intunecate de pe
cer, unde nu erau stele. Desigur in zilele noastre cand poluarea este atat
de mare nu se pune problema sa vedem un cer atat de instelat incat sa nu
vedem stelele separat, ci ca un nor luminos brazdat din cand in cand cu
locuri lipsite de stele, de culoare neagra, pe care sa le numim constelatii.
Constelatiile se impart si ele in mai multe tipuri. Astfel exista constelatii
vizibile tot timpul anului (Ursa Mica, Ursa Mare, Dragonul), constelatii
care par a rasari si apune (Orion, Gemenii, Leul), fiind vizibile doar in
anumite anotimpuri, si constelatii invizibile datorita latitudinii de 45
grade in care ne aflam (Crucea Sudului, Centaurul).
Exista de asemenea unele constelatii ce pot contine in interiorul lor alte
constelatii. De regula ele sunt enorm de mari incat au trebuit impartite in
doua sau trei alte constelatii (exemplu: Constelatia Ophiuc si constelatia
Sarpelui). Exceptie de la regula sunt asterismele. Ele sunt regiuni ale
unei constelatii, si sunt de regula cele mai vizibile regiuni ale
constelatiei respective. Un exemplu este asterismul Carul Mare din
constelatia Ursa Mare.
Unele stele din constelatii pot fi folosite ca repere in gasirea altor
constelatii sau stele (exemplu: ultimele doua stele din Carul Mare duc

spre Polaris, sau Steaua Polara cum mai este cunoscuta in prezent. Spun
prezent pentru ca periodic steaua care indica nordul se modifica. Cauza
acestei schimari a stelei polare este miscarea oscilatorie, asemenea unui
titirez, a Pamantului pe orbita sa. Aceasta miscare determina
evenimentul numit Precesiune. n timpul precesiunii axa Terrei descrie o
elipsa pe cer. De aici se deduce ca Pamantul isi schimba steaua polara
datorita faptului ca inclinarea fata de ecuatorul ceresc a planetei este
suficient de mare pentru ca elipsa sa treaca prin diferite stele ale cerului.
Peste 26 000 mii ani steaua polara va fii Vega din constelatia Lyrae. n
timpul precesiunii Soarele pare sa rasara din diferite constelatii. Acest
fapt este datorat ramanerii an urma lui cu circa 1 grad la 72 de ani.
Cunoscand acest fapt, putem deduce cat este necesar Terrei sa efectueze
o rotatie completa. Astfel avem 72 ani pentru un grad si 360 de grade
pentru o rotatie completa. Un calcul simplu ne arata ca sunt necesari
72*360=25920 ani pentru o oscilatie copleta.
Stelele pe care le vedeti seara pe cer par a fi dispuse pe o gigantica sfera
ce inconjoara Terra. Realitate aceasta este doar o iluzie , pentru ca in
realitate ele umplu spatiul cosmic asa cum moleculele de aer umplu un
balon. Desigur aceasta este o comparatie vadit hiperbolizata pentru a va
ajuta sa intelegeti ca in realitate aceasta sfera de care vorbeam nu exista.
Dar ce sunt atunci constelatiile? Ele nu sunt altceva decat niste creatii
ale oamenilor pentru a recunoaste mai bine cerul. Desigur, multe din
denumirile actuale sunt pastrate inca din antichitate atunci cand oamenii
isi imaginau pe cer diferiti monstrii, sau animale mitologice. Asa cum
am mai spus constelatiile ne ajuta sa recunoastem cerul. nsa nu in toate
timpurile constelatiile erau identificate dupa stele. n America de Sud de
exemplu vechii azteci si mayasi numeau constelatii acele locuri
intunecate de pe cer, unde nu erau stele. Desigur in zilele noastre cand
poluarea este atat de mare nu se pune problema sa vedem un cer atat de
instelat incat sa nu vedem stelele separat, ci ca un nor luminos brazdat
din cand in cand cu locuri lipsite de stele, de culoare neagra, pe care sa
le numim constelatii.
Constelatiile se impart si ele in mai multe tipuri. Astfel exista constelatii
vizibile tot timpul anului (Ursa Mica, Ursa Mare, Dragonul), constelatii
care par a rasari si apune (Orion, Gemenii, Leul), fiind vizibile doar in
anumite anotimpuri, si constelatii invizibile datorita latitudinii de 45
grade in care ne aflam (Crucea Sudului, Centaurul).
Exista de asemenea unele constelatii ce pot contine in interiorul lor alte

constelatii. De regula ele sunt enorm de mari incat au trebuit impartite in

doua sau trei alte constelatii (exemplu: Constelatia Ophiuc si constelatia
Sarpelui). Exceptie de la regula sunt asterismele. Ele sunt regiuni ale
unei constelatii, si sunt de regula cele mai vizibile regiuni ale
constelatiei respective. Un exemplu este asterismul Carul Mare din
constelatia Ursa Mare.
Unele stele din constelatii pot fi folosite ca repere in gasirea altor
constelatii sau stele (exemplu: ultimele doua stele din Carul Mare duc
spre Polaris, sau Steaua Polara cum mai este cunoscuta in prezent. Spun
prezent pentru ca periodic steaua care indica nordul se modifica. Cauza
acestei schimari a stelei polare este miscarea oscilatorie, asemenea unui
titirez, a Pamantului pe orbita sa. Aceasta miscare determina
evenimentul numit Precesiune. n timpul precesiunii axa Terrei descrie o
elipsa pe cer. De aici se deduce ca Pamantul isi schimba steaua polara
datorita faptului ca inclinarea fata de ecuatorul ceresc a planetei este
suficient de mare pentru ca elipsa sa treaca prin diferite stele ale cerului.
Peste 26 000 mii ani steaua polara va fii Vega din constelatia Lyrae. n
timpul precesiunii Soarele pare sa rasara din diferite constelatii. Acest
fapt este datorat ramanerii an urma lui cu circa 1 grad la 72 de ani.
Cunoscand acest fapt, putem deduce cat este necesar Terrei sa efectueze
o rotatie completa. Astfel avem 72 ani pentru un grad si 360 de grade
pentru o rotatie completa. Un calcul simplu ne arata ca sunt necesari
72*360=25920 ani pentru o oscilatie copleta.

Sfer cereasc

Sfera cereasc
Sfera cereasc este o sfer imaginar care nconjoar observatorul i este utilizat pentru
reperarea obiectelor cereti observabile. Se mai numete i bolt cereasc, cupola cerului
sau firmament.
Definirea sferei cereti pleac de la observaia c poziia aparent a unui corp ceresc, pentru un
observator, este dat doar de unghiurile dintre dreapta de la el spre corpul respectiv i dreptele
spre diverse puncte de reper. Distana pn la corpul ceresc nu afecteaz poziia aparent pe
bolt a acestuia, pentru om distana nefiind perceptibil direct.
Sfera cereasc este o sfer de raz nedefinit ("foarte mare"), avnd centrul n punctul n care se
gsete observatorul. Semidreapta de la observator spre un obiect ceresc intersecteaz sfera
cereasc ntr-un punct care constituie "poziia aparent" a corpului ceresc (pe sfera cereasc).
Poziia aparent a unui obiect este descris cu ajutorul unui sistem de coordonate sferice
construit pe sfera cereasc.
Pentru un obiect ceresc a crui distan fa de Pmnt este mult mai mare dect diametrul
Pmntului, ca de exemplu stele, galaxii i, ntr-o prim aproximaie, pentru Soare i planete,
diferenele dintre unghiurile observate de diferii observatori de pe Pmnt spre corpul respectiv
sunt neglijabil de mici. Aceste obiecte apar n aceeai poziii, relative unele la altele, pe sfera
cereasc a oricrui observator de pe Pmnt. n aceste condiii se poate postula o singur sfer
cereasc, iar Pmntul poate fi considerat punctiform i aflat n centrul sferei cereti. De la un
observator la altul difer doar direcia vertical a observatorului.
Pentru obiectele cereti mai apropiate trebuie precizat fa de ce observator este indicat poziia
pe sfera cereasc, sau dac cumva este considerat fa de un observator ipotetic din centrul
Pmntului.
Sfera trebuie gndit ntreag, chiar dac punctele situate sub orizontul observatorului nu sunt
vizibile simultan cu cele de deasupra lui.

Puncte de referin sfera cereasc

Punctul situat exact deasupra observatorului (intersecia verticalei locului cu sfera cereasc) se
numete zenit. Punctul de pe sfer diametral opus zenitului, situat exact sub observator, se
numete nadir. Planul ce trece prin observator i este perpendicular pe verticala observatorului
intersecteaz sfera cereasc dup un cerc mare; acesta se numete orizontul observatorului.
Dreapta ce trece prin observator paralel la axa Pmntului se numete "axa lumii". Axa lumii
intersecteaz sfera cereasc n dou puncte numite "poli cereti": polul nord ceresc i polul sud
ceresc. Cercul mare definit ca intersecia dintre planul paralel cu ecuatorul terestru i sfera
cereasc se numete "ecuator ceresc".
Cu excepia cazului unui observator aflat la unul din polii Pmntului, exist exact un cerc mare
ce trece prin polii cereti, prin zenit i prin nadir. Acest cerc este "cercul meridian" al
observatorului. Semicercul delimitat de poli i coninnd zenitul este numit "meridianul
superior", iar semicercul delimitat de polii cereti i coninnd nadirul este numit "meridianul
inferior".
Punctele de intersecie ale cercului meridian cu orizontul se numesc "punctul nord" i "punctul
sud". Punctele situate pe cercul orizontului pe direcie perpendicular pe direcia nord-sud se
numesc "punctul est" i "punctul vest".
Planul ce trece prin observator i este paralel cu planul orbitei Pmntului taie sfera cereasc
dup un cerc mare numit "ecliptic". Ecliptica taie ecuatorul ceresc n dou puncte diametral
opuse, numite "puncte echinoxiale": "punctul vernal" i "punctul autumnal".
n descrierea poziiei sau micrii aparente a unui corp pe sfera cereasc se utilizeaz dou
categorii de sisteme de referin:

sistemul de referin al unui observator terestru, definit de verticala observatorului i de

axa lumii;
sistemul definit de ecuator i de ecliptic.

Coordonate pe sfera cereasc

Reperarea punctelor pe sfera cereasc se realizeaz cu ajutorul unuia dintre mai multe sisteme de
coordonate definite de astronomi. Coordonatele astronomice sunt coordonate sferice, analoage
coordonatelor geografice (longitudinea i latitudinea) utilizate pentru reperarea punctelor de pe
Pmnt. Dup planul de baz utilizat de sistemul de coordonate, exist:

coordonate orizontale, relative la un observator terestru i avnd la baz planul

orizontului observatorului;
coordonate orare, relative la un observator terestru i avnd la baz planul ecuatorului;
coordonate ecuatoriale, raportate la sfera cereasc i avnd la baz planul ecuatorului;
coordonate ecliptice, raportate la sfera cereasc i avnd la baz planul eclipticii.

n Univers ns nu exist coordonate absolute, asta deoarece nu exist un punct de reper absolut,
ntotdeauna univoc i fix, de la care s putem calcula.

Micarea aparent a corpurilor cereti

Stelele sunt (aproximativ) fixe fa de sfera cereasc (raportate la ecuator si ecliptic). Ca

urmare, poziia unei stele descris n coordonate ecuatoriale (ascensie dreapt i declinaie) sau
n coordonate ecliptice rmne fix n timp.
Fa de un observator terestru, orice stea ndeprtat se deplaseaz pe un cerc paralel cu
ecuatorul ceresc. O rotire complet se petrece n exact o zi sideral. Momentul n care steaua
traverseaz meridianul superior se numete "culminaia superioar" sau "trecerea la meridian" a
stelei. Momentul traversrii meridianului inferior se numete "culminaia inferioar".
Soarele se deplaseaz, fa de sfera cereasc, de-a lungul eclipticii, efectund o tur complet n
timp de un an. Echinociile sunt definite ca momentele n care Soarele traverseaz ecuatorul
ceresc. Fa de un observator terestru, Soarele descrie o traiectorie complicat, semnnd cu
dou elici de sens contrar, lipite cap la cap.

Ecliptic

Ecliptica i relaia sa cu ecuatorul ceresc i axa de rotaie a Pmntului.

Planul eclipticii este vizibil pe aceast fotografie luat n timpul misiunii Clementine. Aceast
minunat imagine scoate n eviden (de la dreapta la stnga): Luna iluminat de clarul de
Pmnt, Soarele care rsare pe faa ascuns a Lunii, i planetele Saturn, Marte i Mercur (cele
trei puncte albe din stnga).
Ecliptica: termenul este folosit, n general, cu dou semnificaii:

Cercul mare al sferei cereti, care rezult din intersecia acesteia cu un plan paralel cu
planul ecliptic. Acesta este planul de micare al Pmntului n jurul Soarelui i este
format de direcia ce unete centrul Soarelui cu centrul de greutate Pmnt-Lun i
direcia de micare a acestui centru n jurul Soarelui. Ecliptica este deci traiectoria anual
aparent a Soarelui prin constelaiile zodiacului. Planul ecliptic este nclinat actualmente
cu un unghi de 23,4 fa de planul ecuatorului ceresc, acest unghi schimbndu-se
datorit fenomenelor de precesie i nutaie. Ecliptica intersectez ecuatorul ceresc n
punctul vernal i punctul autumnal;
Orbita real a Pmntului n spaiu.
Ecliptica este calea pe care pare s o urmeze Soarele pe cer n decursul al unui an.

Ecliptica este utilizat ca reper n definirea coordonatelor ecliptice pentru reperarea poziiei
aparente a corpurilor pe sfera cereasc

Eclipsele
Pentru c orbita Lunii este nclinat doar circa 5 fa de ecliptic i Soarele este mereu foarte
aproape de ecliptic, eclipsele au ntotdeauna loc pe sau lng ea. Datorit nclinaiei orbitei
Lunii, eclipsele nu se petrec la orice conjuncie i opozitie ntre Soare i Lun, ci numai cnd
Luna este aproape de nodul ascendent sau descendent n acelai timp cu opoziia sau conjuncia.
Ecliptica este numit astfel, deoarece anticii au notat c eclipsele au loc numai atunci cnd Luna
o traverseaz.

Miscarea anuala a Soarelui - Echinoctiu si Soltitiu In cursul miscarii anuale aparente a Soarelui, exista patru momente de referinta,

definite in cele ce urmeaza:

Echinoctiul de primavara
Echinoctiul sau echinoxul de primavara marcheaza inceputul primaverii
astronomice in emisfera nordica si al toamnei in emisfera sudica (unde are loc
echinoctiul de toamna).
La echinoctiul de primavara Soarele trece prin punctul vernal, unul din cele
doua puncte in care ecliptica intersecteaza ecuatorul ceresc.
Ca urmare, ziua va fi egala cu noaptea si va creste pana la solstitiul de vara.

Solstitiul de vara
Solstitiul de vara marcheaza inceputul verii in emisfera nordica si al iernii in
emisfera sudica.
Ca urmare vom avea ziua cea mai lunga si noaptea cea mai scurta a anului.
Ziua va incepe sa scada dupa solstitiul de vara si va fi egala cu noaptea la
echinoctiul de toamna.

Echinoctiul de toamna
Echinoctiul sau echinoxul de toamna marcheaza inceputul toamnei astronomice in
emisfera nordica si al primaverii in emisfera sudica (unde are loc echinoctiul de
primavara).
La echinoctiul de toamna Soarele trece prin punctul autumnal, unul din cele
doua puncte in care ecliptica intersecteaza ecuatorul ceresc.
Ca urmare, ziua va fi egala cu noaptea si va descreste pana la solstitiul de iarna.

Solstitiul de iarna

Solstitiul de iarna marcheaza inceputul iernii in emisfera nordica si al verii in

emisfera sudica.
Ca urmare vom avea ziua cea mai scurta si noaptea cea mai lunga a anului.
Ziua va incepe sa creasca dupa solstitiul de iarna si va fi egala cu noaptea la
echinoctiul de primavara.
In continuare va prezentam un listing al echinoctiilor si solstitiilor, pe perioada 20092012.

2009
Echinoctiul de primavara
Solstitiul de vara
Echinoctiul de toamna

20 Martie
21 Iunie
23 Septembrie

13:44
08:45
00:18

2010

2011

2012

Solstitiul de iarna

21 Decembrie

19:47

Echinoctiul de primavara
Solstitiul de vara
Echinoctiul de toamna
Solstitiul de iarna

20
21
23
23

Martie
Iunie
Septembrie
Decembrie

19:32
14:28
06:09
01:38

Echinoctiul de primavara
Solstitiul de vara
Echinoctiul de toamna
Solstitiul de iarna

21
21
23
22

Martie
Iunie
Septembrie
Decembrie

01:21
20:16
12:04
07:30

Echinoctiul de primavara
Solstitiul de vara
Echinoctiul de toamna
Solstitiul de iarna

20
21
22
21

Martie
Iunie
Septembrie
Decembrie

07:14
03:90
17:49
13:11

Viata si toate fenomenele de pe Terra sunt legate de lumina si caldura primite de la Soare.
Cantitatea de lumina si caldura se schimba in cursul unei zile si in cursul unui an. Aceste
schimbari se explica prin miscarile pe care Pamantul le face in spatiu: in jurul axei si in jurul
Soarelui.

Miscarea Pamantului in jurul propriei axe poarta numele de miscare de rotatie. Miscarea in jurul
Soarelui poarta numele de miscare de revolutie. Astfel de miscari executa si celelalte corpuri din
Sistemul Solar, mai putin meteoritii.

Miscarea de rotatie a Pamantului

Aceasta miscare se face de la vest spre est, in decursul a 24 de

ore. Noi nu simtim aceasta miscare pentru ca ea se produce cu viteza constanta. De aceea, multa
vreme oamenii au crezut ca Pamantul este fix, iar Soarele se roteste in jurul lui. In schimb, putem
observa miscarea Soarelui pe cer in cursul unei zile. Aceasta miscare are loc de la est la vest,
invers decat rotatia Pamantului.

Urmarile miscarii de rotatie:

turtirea la poli si bombarea la Ecuator a globului terestru

succesiunea zilelor si noptilor
modificarea orei pe glob

Ora ne indica pozitia in raport cu Soarele. Ora solara este ora adevarata a fiecarui loc. Ora 12
este indicata de momentul cand Soarele se afla deasupra meridianului locului respectiv. Dar, din
motive practice, ora solara nu poate fi utilizata. De exemplu, daca ne-am deplasa de la Bucuresti
la Pitesti, ar trebui sa dam ceasul cu cateva minute inapoi.
Ora oficiala este ora adoptata de fiecare stat si corespunde in principiu orei fusului orar.
Suprafata Globului a fost impartita in 24 de fuse orare. Un fus orar cuprinde 15 longitudine si
de-a lungul lui ora este aceeasi pentru toate localitatile.
Ora pe Glob se stabileste in functie de fusul orar care include meridianul de 0 (Greenwich).

Miscarea de revolutie
Miscare de revolutie este miscarea Pamantului in jurul Soarelui pe o orbita de forma alungita
(elipsa). Aceasta miscare se face de la vest spre est si dureaza 365 de zile si 6 ore (un an).
In calendar, anul obisnuit are 365 de zile; din cele 6 ore ramase anual, o data la patru ani se
formeaza o zi in plus, care se adauga lunii februarie. Anual are atunci 366 de zile si se numeste
an bisect.
In deplasarea sa pe orbita, Pamantul isi mentine in permanenta aceeasi inclinare si aceeasi
directie a axei.

In timpul unui an exista patru momente importante:

21 martie (echinoctiul de primavara). In aceasta zi, Pamantul este astfel plasat fata de
Soare incat razele de lumina cad perpendicular pe Ecuator; ziua si noaptea sunt egale pe
tot Globul.

22 iunie (solstitiul de vara). Razele solare cad perpendicular pe Tropicul Racului,

luminand si incalzind mai mult Emisfera Nordica. In Emisfera Nordica este ziua cea mai
lunga din an.

23 septembrie (echinoctiul de toamna). Pamantul se afla in pozitie opusa celei din data
de 21 martie, iar razele solare cad din nou perpendicular pe Ecuator, ziua si noaptea fiind
egale.

22 decembrie (solstitiul de iarna). Razele Soarelui cad perpendicular pe Tropicul

Capricornului. 22 decembrie este ziua cea mai scurta in Emisfera Nordica dar cea mai
lunga in Emisfera Sudica.

Cele patru anotimpuri se formeaza doar la latitudini medii. La poli, jumatate de an este vara
("ziua polara") si jumatate este iarna ("noaptea polara"). Astfel, la echinoctiul de primavara, la
Polul Nord incepe ziua, care va dura pana la echinoctiul de toamna. In tot acest timp este
continuu lumina. In celalalta jumatate a anului va fi iarna (noapte). La Polul Sud este invers.
Urmarile miscarii de revolutie si ale inclinarii axei:

formarea si succesiunea anotimpurilor. Din cauza inclinarii axei, in cele doua emisfere
anotimpurile sunt inversate.
durata inegala a zilelor si a noptilor in cursul unui an.

Eclips de Soare
De la Wikipedia, enciclopedia liber

Salt la: Navigare, cutare

O eclips de Soare se produce atunci cnd Luna trece ntre Pmnt i Soare prin faa Soarelui.
Vzut de pe Pmnt, discul Lunii e de obicei mai mare dect cel al Soarelui i, dac se interpune
ntre privitor i Soare, i "blocheaz" lumina, aruncnd o umbr corespunztoare pe Pmnt.
Cnd discul Lunii acoper n ntregime pe cel al Soarelui imaginea luminoas obinuit a
Soarelui este blocat complet i, pentru o anumit zon de observaie i o anumit durat de
ordinul ctorva minute, eclipsa de soare este total. Eclipsele totale de Soare permit executarea
unor studii astronomice speciale, dar au loc mult mai rar dect cele pariale.
Fiecare eclips de Soare are o poziie proprie i se poate vedea doar dintr-o zon anume de pe
glob.[1]
Pentru a observa cu ochiul liber o eclips de Soare, de orice tip ar fi ea, este nevoie de un filtru
solar special. Fr acest filtru observarea eclipsei duce la accidente grave ale ochiului, care pot
ajunge pn la orbire. Filtrul cel mai accesibil este filtrul de sudur mai dens, ns, din cauza
grosimii sticlei, pot aprea imagini duble. Filtrul ideal, numit filtru Mylar, este o pelicul
aluminizat care oprete radiaiile periculoase.
Formal i tranzitul (trecerea) planetei Venus prin faa Soarelui produce o eclips de Soare, dar de
proporii mult mai mici.
Articol principal: Tranzitul lui Venus.

Tipuri de eclips[Eclipsa total - are loc atunci cnd Soarele

este obturat complet de Lun. Imaginea strlucitoare a
Soarelui este nlocuit timp de cteva minute de silueta
ntunecat a Lunii. Totui, coroana Soarelui, mult mai
strlucitoare dect Luna, rmne vizibil. Eclipsele
totale sunt vizibile doar pe o fie ngust de pe
suprafaa Pmntului (vezi punctul negru din imaginile
alturate).

Eclipsa inelar - apare atunci cnd Soarele i Luna sunt aliniate exact cu Pmntul, i
diametrul aparent al Lunii este mai mic dect cel al Soarelui. Din Soare se mai vede doar
marginea, n form de inel strlucitor ce nconjoar Luna ntunecat. Eclipsele de Soare
inelare sunt un eveniment astronomic rar.

Eclipsa hibrid - este o eclips intermediar ntre o eclips de Soare total i una inelar.
n unele puncte de pe Terra poate fi vzut ca fiind total, iar n altele apare ca fiind
inelar. i acesta este un tip de eclips rar ntlnit.
Eclipsa parial - apare atunci cnd Soarele i Luna nu sunt aliniate exact i astfel Luna
obtureaz Soarele doar parial. Acest fenomen poate fi observat de obicei de pe o mare
parte a Pmntului, n special n exteriorul benzii de totalitate.

Producerea unei eclipse

Distana Pmnt-Lun variaz cu pn la 6% fa de distana medie. Din aceast cauz,
mrimea aparent a Lunii difer ca efect al distanei pn la Pmnt, iar de aici apare diferena
dintre o eclips total i o eclips inelar. Distana Pmnt-Soare variaz i ea n cursul unui an
(o rotaie complet a Pmntului n jurul Soarelui), dar aceast diferen nu influeneaz prea
mult tipul de eclips. n medie, Luna apare ceva mai mic dect Soarele (pe bolta cereasc, n
acest caz ne referim la dimensiunea aparent i nu la dimensiunea real), i deci majoritatea
eclipselor centrale sunt eclipse inelare. Doar atunci cnd Luna este ceva mai aproape de Pmnt
dect n medie, aproape de perigeu, avem parte de o eclips de Soare total.
Luna orbiteaz n jurul Pmntului n aproximativ 27,3 zile. Aceast perioad este cunoscut
drept "luna sideral". ns, n timpul unei luni siderale, Pmntul a naintat i el n micarea sa
de revoluie; fcnd o medie ntre timpul dintre dou faze identice (de obicei, Lun nou) i luna
sideral obinem 29,5 zile. Acest rstimp este cunoscut ca "lun sinodic".
Pe traiectoria sa Luna traverseaz ecliptica de la sud spre nord, cnd e la nodul ascendent, i
invers, cnd e la nodul descendent. Nodurile lunare au o micare gradual ntr-un sens retrograd
din cauza gravitaiei Soarelui, iar un circuit complet se termin o dat la 18,6 ani. Aceasta
nseamn c timpul dintre dou treceri ale Lunii prin nodul ascendent este ceva mai mic dect
luna sideral. Aceast perioad se numete "lun draconic" (sau "nodic").

Date i locuri de observaie

Eclipse de Soare de-a lungul vremii
La 15 februarie 1961 a avut loc o eclips total de Soare, vizibil i de pe teritoriul Romniei.
Articol principal: Eclipsa total de Soare din 15 februarie 1961.
La 11 august 1999, a avut loc o eclips de Soare, ultima eclips total de Soare din secolul al
XX-lea. Pe teritoriul Romniei a avut maximul, la Rmnicu Vlcea.
Articol principal: Eclipsa de Soare din 11 august 1999.
La 7 mai 2003, planeta Mercur a trecut, ca un punct negru, prin faa discului Soarelui: a fost tot
un fel de eclips de Soare, provocat ns nu de Lun, ci de o planet. Atta doar c nu a putut fi
observat dect cu aparate optice speciale, i nu a influenat, practic, lumina Soarelui vzut pe
Pmnt.
La 29 martie 2006 a avut loc o eclips parial de Soare vizibil i din toat Romnia. Pentru
oraul Bucureti durata eclipsei a fost de 2 ore 25 minute. n vestul Romniei acoperirea
maxim a Soarelui a fost de 65%, n timp ce n sud-est a fost de 80%.

La 22 iulie 2009 a avut loc o eclips total de Soare cu durata de acoperire total de 6 minute 39
sec. (foarte lung), care a fost vizibil n India, China, Japonia, Pacificul de vest i pn n
Hawaii. Umbra Lunii pe Pmnt a fost o fie cu limea maxim de 258 km.
Articol principal: Eclipsa de Soare de la 22 iulie 2009.
La 15 ianuarie 2010 a avut loc cea mai lung eclips inelar de Soare a mileniului 3 (11 minute si
8 secunde), vizibil din anumite pri din Africa, Oceanul Indian, sudul Indiei i sud-estul Asiei.
Urmtoarea eclips de Soare inelar important va avea loc abia n anul 3043 (!).
La 11 iulie 2010 a avut loc o eclips total de Soare pe Insula Patelui din Pacific (care ine de
Chile).
n cursul dimineii de 4 ianuarie 2011 a avut loc o eclips de Soare parial care a putut fi
observat n toat Europa precum i n unele regiuni limitrofe din Asia i Africa. Gradul de
acoperire a fost de pn la 75 % din Soare; durata eclipsei a ajuns n unele locuri la circa 1/2 or.
1 iunie 2011 - eclips de Soare parial, vizibil n Europa
1 iulie 2011 - eclips de Soare parial, vizibil n Europa
25 noiembrie 2011 - eclips de Soare parial, vizibil n Europa
20 mai 2012 - eclips inelar de Soare, vizibil n China, Japonia, Pacific, partea de vest a SUA
13 noiembrie 2012 - eclips total de Soare, vizibil n nordul Australiei i n Pacificul de sud.
20 martie 2015 - eclips total de Soare vizibil n insulele Feroe i Svalbard, eclips parial
vizibil i n Romnia.[2]
Articol principal: Eclipsa de Soare din 20 martie 2015.
1 iunie 2030 - eclips de Soare, vizibil i n Romnia
3 septembrie 2081 - eclips total de Soare, vizibil i n Romnia.

Eclips de Lun
O eclips de Lun are loc atunci cnd Luna, n micarea ei n
jurul Pmntului, intr n umbra acestuia. Aceasta se
ntmpl cnd Soarele, Pmntul i Luna sunt aliniate
suficient de exact (eclips parial). ntotdeauna "faza"
Lunii la o eclips de Lun este cea de Lun Plin. Tipul i
durata ei depind de poziia relativ i poziia de pe linia
nodurilor. Cea mai recent eclips de Lun a fost cea din
noaptea de 15 spre 16 iunie 2011.

Descriere

O diagram schematic ce reprezint poziiile Soarelui, Pmntului i a Lunii la o Eclips de

Lun. Se vede conul de umbr (central) i penumbr (periferic)
.

Traiectoria Lunii se intersecteaz cu ecliptica de 2 ori pe an. Linia ce rezult se numete linia
nodurilor. O eclips poate avea loc doar n apropierea acelui nod, i doar dac Luna este plin.
Aproximativ 6 luni despart cele 2 puncte.
Eclipse de Lun au loc de cel puin 2 ori pe an, atunci cnd razele solare sunt mpiedicate de
ctre Pmnt s ajung la Lun. n timpul unei eclipse de Lun Luna este mereu n faza de Lun
Plin. Dac ne-am gsi pe Soare n timpul producerii eclipsei, Luna s-ar ascunde n spatele
Pmntului. Orbita Lunii fiind nclinat cu 5 grade fa de planul orbitei Pmntului, ecliptica,
cele mai multe Luni Pline nu aduc eclipse de Lun, Luna fiind ori prea la nord, ori prea la sud
fa de conul de umbr a Pmntului.
Pentru a se realiza o eclips de Lun, nodul ascendent sau nodul descendent trebuie s se afle n
apropierea celor 2 puncte (noduri lunare).

Conul de umbr a Pmntului poate fi mprit astfel: umbra i penumbra. n poriunea de

umbr nu exist niciun fel de lumin solar direct. Totui,datorit diametrului unghiular mare al
Soarelui, mai exist i o iluminare parial, n afara umbrei Pmntului, aceast poriune
chemndu-se penumbr.
O "eclips penumbrial" apare atunci cnd Luna e n penumbra Pmntului. Penumbra nu
cauzeaz modificri importante, adic nu se ntunec pe suprafaa Lunii, dei muli spun c
totui suprafaa Lunii devine un pic glbuie. Un tip foarte rar de eclips penumbral este
"eclipsa penumbrial total", n timpul creia Luna st n ntregime n penumbra Pmntului.
O "eclips parial de Lun" apare atunci cnd numai o poriune din Lun intr n umbra
Pmntului. Cnd ntreaga suprafa a Lunii trece n umbra Pmntului asistm la o "eclips
total de Lun". Viteza Lunii prin umbra Pmntului este de un kilometru pe secund (3600
km/h), i trecerea poate dura n total aproape 107 minute. Totui timpul de la primul contact al
Lunii cu conul de umbr al Pmntului pn la ultimul contact este mult mai mare, putnd dura
chiar i 6 ore. Cea mai lung eclips total lunar dintre 1000 .Hr. i 3000 d.Hr. a durat 1 or,
47 minute, 14 secunde i a avut loc n anul 31 mai 318. Distana relativ ntre Pmnt i Lun n
momentul eclipsei poate afecta durata ei. n mod particular, cnd Luna este la apogeu (punctul
cel mai ndeprtat fa de Pmnt de pe orbita Lunii), distana orbital a Lunii este mai mic.
Diametrul umbrei nu scade aa de mult odat cu distana.
Un "selenelion" sau "selenehelion" este un tip de eclips cnd att Luna eclipsat ct i Soarele
se pot vedea n acelai timp. Acest aranjament cosmic particular a dus la apariia termenului de
"eclips orizontal". Poate fi obsevat imediat dup rsrit sau nainte de apus.

Aspect
Luna nu dispare complet n timp ce trece prin umbr datorit refraciei luminii solare de ctre
atmosfera terestr n conul de umbr. Dac Pmntul nu ar avea atmosfer, Luna s-ar ntuneca
aproape de tot, rmnnd iluminat doar prin difracie. Culoarea este rocat pentru c lumina
venit de la Soare trece prin atmosfera Pmntului, unde radiaia cu lungimi de und mai mici
este mprtiat mai puternic (ceea ce explic culoarea albastr a cerului vzut de pe Pmnt).
Acelai efect are loc i la apus i la rsrit, cnd Soarele se vede rocat pentru c n drumul
razant al luminii lungimile de und mai mari se transmit mai bine. Cantitatea de lumin
refractat depinde de cantitatea de praf din norii care se afl n atmosfer.
Urmtoarea scar, Scara Danjon) creat de Andr Danjon pentru departajarea eclipselor n
funcie de suprafata discului lunar ntunecat.
L=0: Eclips foarte ntunecat. Luna aproape invizibil, n special n partea de mijloc.
L=1: Eclips ntunecat,gri sau maro ca i coloraie. Detaliile se vd cu mare dificultate.
L=2: Foarte roie,ntunecat central, n schimb extremitile foarte luminoase.
L=3: Eclips roie-crmiziu. Umbra are un accent glbiu.
L=4: Foarte luminoas,de nuan rou deschis sau oranj. Nuane foarte deschise. Se
disting detalii foarte uor.

Eclipsa din 3 martie vzut din Leeds, Anglia.

Cicluri ale eclipselor

n fiecare an sunt cel puin 2 eclipse lunare. Dac tii data i ora unei eclipse poi prezice
urmtoarele eclipse folosind cicluri ale eclipselor precum este ciclul Saros. Spre deosebire de o
eclips solar care poate fi vzut numai de o relativ mic parte de pe planet, o eclips lunar
poate fi vazut de pretutindeni dac este noapte.

Eclipsele
Eclipsele se formeaza intr-un mod simplu: Pamantul si Luna fiind corpuri opace, luminate fiind
de Soare, formeaza un con de umbra si penumbra. In conul de umbra nu patrunde lumina Soarelui
iar in cel de penumbra lumina patrunde doar partial.
Daca in miscarea sa in jurul Pamantului, Luna patrunde in conul de penumbra a Pamantului,
atunci se va produce o eclipsa de Luna. Invers, daca Luna se va afla intre Soare si Pamant iar
conul sau de umbra va cadea pe suprafata Pamantului, in regiunile alaturate de umbra Lunii va
avea loc o eclipsa de Soare. In acest caz intregul disc al Soarelui va fi acoperit de discul Lunii.
In cazul in care Luna este prea departe de Pamant iar acesta din urma se afla dincolo de varful
conului de penumbra, discul Lunii nu va acoperi Soarele in intregime iar eclipsa formata se va
numi inelara. De pe Pamant se va vedea un inel luminos din Soare, restul fiind acoperit de discul
Lunii. In lucurile de pe Pamant aflate in conul de penumbra a Lunii va avea loc o eclipsa partiala
de Soare. Soarele va fi astfel partial acoperit de discul Lunii.
Eclipsele de Soare au loc doar la faza de Luna noua, atunci cand Luna se afla intre Soare si
Pamant si nu este vizibila. Eclipsele de Luna au loc doar la faza de Luna plina, atunci cand
satelitul nostru natural se afla in parte opusa Soarelui fata de Pamant, Luna fiind luminata din
plin. Printr-o divina coincidenta, Soarele si Luna au diametrele aparente aproximativ egale, insa
datorita elipcitatii orbitelor Pamantului si Lunii , discul lunar apare uneori mai mic.
Astronomia poate calcula cu mare precizie succesiunea eclipselor din trecut si viitor. Astronomul
austriac Theodor Ritter von Oppolzer, printr-o carte publicata in 1887, descrie succesiunea tuturor
eclipselor din anul 1207 i.e.n si pana in anul 2162 e.n.

ECLIPSELE DE SOARE SI DE LUNA

Pamantul este in linie dreapta cu Soarele si Luna atunci cand acestea sunt in acelasi timp intr-unul
din nodurile Lunii. Se poate intampla ca Luna noua sa aiba loc departe de nodul orbitei sale si in
aceste conditii nu se poate forma eclipsa de Soare. Acum Luna se proiecteaza pe cer ori deasupra
ori sub discul Solar.
Daca masura unghiului intre centrul discului Soarelui si pozitia nodului, determinata pe ecliptica
(drumul aparent al Soarelui pe cer) este mai mare de 18grd 31min nu va avea loc o eclipsa de
Soare, iar daca este mai mica de 15grd 21min va avea loc sigur o eclipsa de Soare.
O eclipsa va avea loc sau nu pentru valor intermediare. Daca distanta unghiulara Soare nod al
orbitei Lunii este mai mica decat 9grd 55min atunci eclipsa va fi totala iar aceasta nu va fi totala
daca aceasta distanta este mai mare de 11grd 50min.
Numarul maxim de eclipse este de 7 intr-un an, iar in acest caz 5 sunt de Soare si doua sunt de

Luna, sau 4 sunt de Soare iar 3 de Luna. In consecinta eclipsele

de Soare sunt mai numeroase decat cele de Luna.
Eclipsele de Luna se produc mai simplu decat cele de Soare.
Atunci cand Luna intra in conul de umbra a Pamantului se va
forma o eclipsa de Luna. Eclipsa de Luna se vede de oriunde de
pe suprafata Pamantului, Luna nefiind un corp luminos. Insa
eclipsele de Soare se poate observa doar din acele zone unde cade umbra lunii. Ca si in cazul
Soarelui, si eclipsele de Luna pot fi totale (cand Luna intra in intregime in conul de umbra a
Pamantului) sau numai partiale (atunci cand doar o parte din Luna intra in acest con).
Chiar in timpul unei eclipse totale de Luna, aceasta nu dispare complet ci se observa intunecata in
diverse nuante de rosu-caramiziu. Acest lucru se datoreaza atmosferei Pamantului si fenomenului
de refractie suferit de lumina aici. Prin absorbtie prin straturile atmosferice lumina este diminuata
in spectrul sau si va ajunge doar lumina rosie. Acelasi efect il intalnim la apusul sau rasaritul
Soarelui cand vedem Soarele rosiatic.
Cantitatea de lumina refractata depinde de cantitatea de praf si nori existenta in atmosfera. Daca
Pamantul nu ar avea atmosfera doar atunci Luna ar fi complet intunecata.
Andre Danjon a creat o scara in vederea determinarii si departajarii eclipselor functie de suprafata
intunecata a discului Lunar:
L=0: Eclipsa foarte ntunecata. Luna aproape invizibila, n special n partea de mijloc.
L=1: Eclipsa ntunecata,gri sau maro ca si coloratie. Detaliile se vad cu mare dificultate.
L=2: Foarte rosie,ntunecata central, n schimb extremitatile foarte luminoase.
L=3: Eclipsa rosie-caramiziu. Umbra are un accent galbiu.
L=4: Foarte luminoasa,de nuanta rosu deschis sau oranj. Nuante foarte deschise. Se disting detalii
foarte usor.
Un selenelion sau selenehelion este un tip de eclipsa cand si luna eclipsta cat si Soarele se pot
vedea n acelasi timp. Avest aranjament cosmic particular a dus la aparitia termenului de eclipsa
orizontala. Poate fi obsevata imediat dupa rasarit sau nainte de apus.

OBSERVAREA CU OCHIUL LIBER

O eclipsa de Soare dureaza in cazul Romaniei aproximativ 2 minute si doar in acest scurt timp
observarea sa se poate face cu ochiul liber, Resteul eclipsei, adica toate celelalte faze de
partialitate se pot observa doar cu ochlerai speciali sau filtre specializate solare. Observarea cu
ochiul liber a eclipsei fara astfel de dispozitive speciale este deosebit de periculoasa deoarece
datorita luminii puternice si a radiatiilor ultraviolete si infrarosii se poate produce orbirea partiala
sau totala.
Filtrele destinate observarii ecipsei au o pelicula subtire din aluminiu, crom sau argint care
atenueaza radiatia periculoasa si reprezinta o metoda sigura de observatie. NU se folosesc pentru
observarea eclipsei filme fotografice, filme medicale folosite pentru raze X, sticla afumata, filtre
cu polarizare sau ochelari de Soare, deoarece aceste dispozitive nu filtreaza suficient lumina

solara, in speciala radiatia infrarosie si ultravioleta, extrem de daunatoare ochiului.

OBSERVAREA CU UN INSTRUMENT OPTIC

Observarea Soarelui printr-un instrument optic necesita folosirea anumitor filtre speciale ce vor
atenua radiatiile extrem de periculoase. Pentru observatiile solare sunt folosite doua metode:
observarea prin proiectie si observarea directa, prin instrument, folosind filtre solare.
Observarea Soarelui, indiferent de metoda ce se foloseste, se face prin pozitionarea
instrumentului astfel incat Soarele sa fie in campul vizual. Dac nu sunt la dispozitie filtre pentru
aceasta, se proiecteaza imaginea Soarelui pe o foaie de hartie, astfel aceasta sa fie clara si se
misca aparatul pana cand imaginea Soarelui va fi intreaga. Avantajul metodei proiectiei este ca
reprezinta o observatie sigura si este accesibila simultan mai multor persoane.
Pentru aceasta metoda se foloseste un ecran alb ce va fi asezat fix in spatele ocularului
instrumentului, perpendiculat pe axa ocularului. Totusi calitatea imaginii este una medie, fiind
influentata de turbulentele interne ale instrumentului.
A doua metoda, in care se foloseste un filtru solar, este lipsita de riscuri in cazul folosirii unui
filtru special prevazut pentru o astfel de observatie ce va fi pozitionat inaintea obiectivului
instrumentului. Filtrul este format dintr-o lamela de sticla optica invelita intr-un strat metalic prin
care trece doar a mia parte din lumina solara. Calitatea imaginii observate este una foarte buna.

FOTOGRAFIEREA ECLIPSEI

Ecilpse
Fotografiile Solare in general si cele ale eclipselor solare in particular pot fi usor realizate daca
sunt respectate cateva reguli pentru protectia ochiului. Aceste fotografii pot fi facute cu orice fel
de aparat ce floseste comenzi manuale. Cu cat distanta focala a obiectivului aparatului de
fotografiat este mai mare, cu atat imaginea Soarelui va fi mai mare, variind de la 0,5 mm pentru
un aparat cu distanta focala de 50 mm, la aproximativ 23 mm pentru un aparat avand o distanta
focala de 2500 mm.
Pentru fotografiere sunt de asemenea necesare filtre care pot fi realizate din foi de poliester
aluminate, sau pot fi filtre solare clasice, precum cele folosite la observarea prin instrumente

optice, filtre ce vor fi asezate inainte de obiectivul aparatului.

Este de asemenea recomandata folosirea unui film fotografic de mica viteza (ISO 50-100). Pentru
a calibra aparatul si a stabili timpul de expunere ce va fi folosit pentru fotografierea eclipsei
trebuie facute cateva teste inainte de eclipsa prin fotografierea Soarelui folosind, pe rand, toti
timpii de expunere. In functie de rezultatul obtinut dupa developare se va decide aspura timpului
de expunere optim ce va fi folosit pentru fotografierea eclipsei.
In faza de totalitate a eclipsei filtrul trebuie scos de pe obiectivul aparatului. Fotografiile coroanei
solare, ale protuberantelor si a cromoseferei pot fi deosebit de spectaculoase iar realizarea lor nu
necesita folosirea filtrelor si nici tehnici de fotografiere deosebite. Pentru fotografiere se vor
folosi timpi de expunere mici, deoarece cromosfera este foarte stralucitoare. De asemenea este
nevoie de o distanta focala mare pentru a observa cat mai multe detalii. Cu cat distanta focala este
mai mare, cu atat imaginea obtinuta va fi mai buna si mai plina de amanunte.
Ideala pentru fotografierea eclipsei este folosirea unei monturi ecuatoriale electrice, care are
avantajul de a urmari Soarele pe tot parcursul eclipsei fara interventie umana.

FILMAREA ECLIPSEI

Eclipsa totala
In cazul utilizarii unei camere video in locul unui aparat de fotografiat este avantajul ca imaginea
filmata se poate observa continuu pe ecranul camerei si in plus, calitatea imaginii poate fi
controlata permanent.
Pentru filmarea fazelor partiale este necesar un filtru de densitate 5, care nu transmite decat a suta
mia parte din lumina solara. Chiar daca filtrul folosit nu este foarte bun, el nu prezinta riscuri
pentru ochiul uman deoarece observarea eclipsei pe ecranul de control al camerei este - indiferent
de luminozitatea imaginii - nevatamatoare pentru ochi. Filtrele care sunt folosite in acest caz sunt
cele folosite si la aparatele de fotografiat.
Pentru a se filma faza de totalitate se poate renunta la filtrele optice si este recomandata folosirea
unui zoom optic maxim al camerei, precum si controlul manual al camerei. La sfarsitul fazei de
totalitate filtrele trebuie puse la loc.
De-a lungul intregii filmari, camera video trebuie asezata pe un postament stabil sau pe o montura

ecuatoriala electrica.
Pentru fazele de partialitate nu este necesara
filmarea continua deoarece interesul fata de aceste
faze este destul de redus. In timpul fazei de
totalitate insa, este necesara filmarea continua
pentru a prinde toate detaliile spectaculoase ce pot
aparea pentru ca in final sa fie atent analizate si
studiate.

Fazele Lunii
Fazele Lunii sunt diferitele forme n care apare
Luna vzut de un observator de pe Pmnt. Ele
sunt date de poziia Lunii n raport cu dreapta
Pmnt-Soare. Aceasta variaz datorit micrii de
revoluie a Lunii n jurul Pmntului. Perioada de
Fazele Lunii. 1-lun nou, 3-primul ptrar,
repetare a fazelor Lunii este numit Lun sinodic 5-lun plin, 7-ultimul ptrar
i are o durat de aproximativ 29,5 zile
Animaie a Lunii n timp ce trece prin fazele sale, aa cum se vede din Emisfera Nordic.
Balansarea aparent a Lunii este cunoscut ca libraie.
Faza Lunii noi este atunci cnd, n cursul orbitei sale, satelitul se ntrepune ntre Pmnt i
Soare. n timpul acestei faze nu este posibil vederea Lunii ntruct ea este prezent "pe cerul
zilei", aparent, la mic distan de Soare.
Cnd orbita Lunii este aliniat n mod perfect cu Pmntul i cu Soarele atunci se verific
fenomenul eclipsei de Soare.

SISTEMUL SOARE-PAMANT-LUNA (III)

1. Fazele si miscarea aparenta a Lunii
Localizarea Lunii pe sfera cereasca este mult mai usor de realizat decat localizarea Soarelui,
deoarece Luna este vizibila si noaptea, pe cerul instelat. in consecinta, orice observator - chiar
neavizat - isi poate da seama ca Luna se deplaseaza printre stele, de la o noapte la alta, cu
aproximativ 12 , implinind o deplasare completa intr-o ... luna. Traiectoria miscarii lunare este un
cerc mare al sferei ceresti; intersectiile acestuia cu ecliptica sunt doua puncte diametral opuse de
pe sfera cereasca, numite "noduri" ale orbitei lunare; unul este numit "ascendent", celalalt
"descendent".
Evident, daca Luna ajunge intr-unul din noduri (deci pe ecliptica) simultan cu Soarele, va avea
loc o eclipsa de Soare; daca Luna ajunge intr-unul din noduri in acelasi moment in care Soarele
ajunge in nodul opus, va avea loc o eclipsa de Luna. Tocmai din acest motiv traiectoria anuala a
Soarelui a fost numita "ecliptica".

In ciclul fazelor lunii exista un scurt interval in care Luna nu este deloc vizibila; este faza numita
"Luna noua" (fig. 1.54 a). Ea are loc atunci cand Luna se afla, aproximativ, intre Soare si
Pamant; atunci terminatorul coincide - aproximativ - cu limbul Lunii, dar partea luminata a
suprafetei lunare se afla indreptata, in intregime, spre Soare, fiind inaccesibila unui observator
terestru.
Daca planul orbitei Lunii ar coincide cu planul orbitei Pamantului, in faza de Luna noua ar trebui
sa se produca - lunar, deci - o eclipsa de Soare; simplul fapt ca aceste eclipse nu se produc cu
aceasta periodicitate (lunar) arata ca cele doua plane nu coincid! Vom trata mai tarziu cateva
probleme legate de eclipse.
Revenind la descrierea fazelor Lunii, sa mentionam ca timpul scurs de la momentul ultimei faze
de Luna noua, exprimat in zile, se numeste "etatea Lunii" (a nu se confunda cu "varsta"!).
In serile imediat urmatoare, spre sfarsitul amurgului (crepusculului), se poate vedea secera tot
mai lata a Lunii apropiindu-se de orizont; ea apune in fiecare seara mai tarziu, ceea ce ne arata ca
distanta unghiulara dintre Luna si Soare este tot mai mare pe masura ce secera se mareste. Faza
in care vedem cea mai ingusta secera, foarte aproape de Soarele abia asfiintit se mai numeste, la
romani, "Crai nou"; nu trebuie confundat cu Luna noua! De la seara la seara, secera Lunii
devinind tot mai lata (fig. 1.54 b), dupa cateva seri, Luna se prezinta privitorului sub forma unei
jumatati de disc circular (fig. 1.54 c); in paralel, dupa cum am mai mentionat, distanta unghiulara
Luna-Soare creste continuu. Evident, in acest timp Luna devine tot mai stralucitoare si apune din
ce in ce mai tarziu. Cand vedem jumatate din discul Lunii, noi vedem o patrime din suprafata
lunara; faza respectiva se numeste, de aceea, "primul patrar".
Este important de subliniat faptul ca la primul patrar unghiul observator - Luna - Soare este un
unghi drept.
"Cresterea" Lunii continua si in serile urmatoare (fig. 1.54 d), insotita de cresterea distantei
unghiulare dintre Luna si Soare; acesta devine (aproximativ) un unghi alungit in momentul in
care Luna se prezinta sub forma unui disc circular complet ("Luna plina", fig 1.54 e). Cand Luna
este "plina", ea rasare seara cand apune Soarele, apoi se inalta tot mai sus pe cerul nocturn,
trecand la meridian aproximativ la miezul noptii. Luna plina apune dimineata, cand rasare
Soarele.
Daca planul orbitei Lunii ar coincide cu planul orbitei Pamantului, in faza de Luna plina ar trebui
sa se produca - lunar, deci - o eclipsa de Luna; dar nici aceste eclipse nu se produc cu
periodicitate lunara, ceea ce arata, din nou, ca cele doua plane nu coincid!
Dupa Luna plina, unghiul observator-Luna-Soare, considerat in sensul direct, devine mai mare
de 180 (fig. 1.54 f), continuand sa creasca zi de zi; dar, acum, aceasta crestere duce la
"apropierea" Lunii de Soare pe cer.
Luna rasare tot mai tarziu, noaptea, putand fi observata la ore tot mai "incomode". Daca, totusi, o
observam, constatam ca ea a inceput sa "descreasca". Cand unghiul observator - Luna - Soare,
considerat in sensul direct, devine egal cu 270 (fig. 1.54 g), luna este in faza de "ultim patrar".
Dupa cateva zile descoperim ca Luna este pe cer ziua; ea a rasarit inaintea Soarelui si este
vizibila buna parte din zi. E adevarat ca de data asta nu mai este atat de impresionanta, aratand
palida si stearsa pe fondul luminos al cerului de zi, astfel incat se poate intampla sa nici nu-i
remarcam prezenta.

Cautand-o "inaintea Soarelui", pe directia miscarii diurne a acestuia, o putem gasi totusi; vom
constata "scaderea" ei continua pe masura "apropierii" de Soare; secera Lunii, tot mai subtire,
este invers orientata ca la inceput (fig. 1.54 h, comparata cu 1.54 b). Vine apoi o perioada de 2-3
zile in care Luna nu mai este vizibila sub nici o forma; dar, dupa aceasta disparitie vremelnica,
Luna reapare in crepuscul, pe cerul vestic si tot ciclul reincepe.
Deoarece miscarea aparenta a Lunii, incepand cu Luna noua, se face spre stanga Soarelui, iar
limbul luminat al Lunii (care este semicircular) este intotdeauna indreptat spre Soare, rezulta ca,
in timpul "cresterii" ei, faza Lunii sugereaza literea D; invers, daca Luna descreste, faza ei
sugereaza litera C. Rezulta o regula foarte simpla pentru stabilirea "tendintei" Lunii dupa
aspectul ei la un moment dat; ea se bazeaza pe "ideea" ca "Luna este mincinoasa": cand arata ca
litera D, ne spune ca "Descreste" dar, de fapt, ea creste; cand seamana cu litera C, analog,
deducem ca Luna descreste. Latinii spuneau, lapidar: "Cum D crescit, cum C decrescit".
Mentionam ca fazele intermediare (diferite de Luna noua, primul patrar, Luna plina si ultimul
patrar) nu au nume speciale; o faza oarecare este bine caracterizata prin etatea Lunii. tinand
seama de durata unei lunatii (29z12h), etatea Lunii la un moment dat ne indica, in mod
satisfacator, faza acesteia; de exemplu, etatea de 7 zile indica faptul ca Luna este foarte aproape
de primul patrar, etatea de 17 zile arata ca Luna este intre Luna plina si utlimul patrar, etc..
Sa mai mentionam aici un fenomen interesant: cand etatea Lunii este foarte mica si, in
consecinta, ea prezinta observatorului o secera foarte ingusta, partea intunecata a Lunii (inclusiv
limbul neluminat de Soare) poate fi, totusi, "intrezarita" datorita unei lumini abia perceptibile!
Este vorba de asa-numita "lumina cenusie", a carei explicatie a fost data de Leonardo da Vinci:
este vorba de slaba iluminare a suprafetei lunare de catre lumina solara reflectata in spatiu de
Pamant.
Fazele planetei Venus au fost descoperite chiar de Galileo Galilei, cel care, primul, in anul 1611,
a indreptat spre cer o luneta. Nu vom descrie aici ciclul fazelor lui Venus, deoarece observarea
acestora este posibila doar prin lunete sau telescoape; vom mentiona doar ca, deoarece orbita lui
Venus se afla intre Soare si Pamant, distanta unghiulara dintre Soare si Venus, numita si
elongatie, nu poate depasi o anumita valoare (elongatia maxima), deci corelatia fazelor cu
distanta unghiulara Soare-Venus nu este aceeasi ca in cazul Lunii. Totusi, in figura 1.55 sunt date
pozitiile care corespund fazelor principale, precum si aspectul pe care-l prezinta planeta Venus in
momentele respective. Este de remarcat variatia in timp a diametrului unghiular al planetei.