ADHD

Tulburarea hiperkinetica cu deficit de atentie sau ADHD este o tulburare

neurocomportamentala de dezvoltare. Este caracterizata in principal de coexistenta
problemelor de atentie si a hiperactivitatii, fiecare comportament aparind infrecvent
singur si cu debut al simptomelor la virsta de 7 ani.
ADHD este cea mai studiata si diagnosticata tulburare psihiatrica la copii, afectind
aproximativ 3 - 5% dintre toti copiii si diagnosticata la 2 - 16% dintre scolari. Este o tulburare
cronica, iar 30 - 50% dintre copiii diagnosticati continuind sa prezinte simptome si in viata de
adult. Adolescentii si adultii cu ADHD continua sa dezvolte mecanisme de copiere pentru a
compensa impedimentele.
Tulburarea este diagnosticata de la 2 pina la 4 ori mai frecvent la baieti decit la fete, desi
studiile arata ca aceasta discrepanta se poate datora subiectivitatii profesorilor.
Nici un test unic nu poate diagnostica copilul cu ADHD. Un medic specialist psihiatru trebuie
sa adune informatii asupra comportamentului copilului in medii diferite. Un medic pediatru
sau psihiatru va incerca mai intii sa excluda alte posibilitati pentru simptome. De exemplu,
unele situatii, evenimente sau conditii medicale pot determina comportamente temporare la
un copil care sa semene cu ADHD.
Controlul ADHD implica de obicei combinarea unor medicamente, modificarea
comportamentului, modificari ale stilului de viata si consiliere. Simptomele sale pot fi
dificil de diferentiat de alte tulburari, crescind posibilitatea ca boala sa fie gresit
diagnosticata.
Neatentia si comportamentul hiperactiv nu sunt singurele probleme la copiii cu ADHD.
Tulburarea este descoperita unica doar la o treime dintre copii. Multe conditii coexistente
necesita altfel de tratamente si trebuie diagnosticate separat.
Metodele de tratament implica frecvent combinarea modificarii comportamentale,
modificari ale stilului de viata, consiliere si medicatie. Se pare ca medicatia ar ameliora
comportamentul daca este luata pe termen scurt, dar nu schimba prognosticul pe termen
lung. Iar terapia comportamentala este cea mai eficienta strategie de control a ADHD.
Cercetatorii au descoperit ca 60% dintre copiii diagnosticati cu ADHD continua sa aibe
simptome in viata de adult. Multi adulti totusi ramin netratati. Adultii netratati cu ADHD au
stiluri de viata haotice, pot fi dezorganizati si se pot baza pe medicamente ne-prescrise si
alcool pentru a depasi problemele. Au frecvent comorbiditati asociate psihiatrice cum
este depresia, tulburarea de panica, tulburare bipolara, abuz de substante si
tulburari de invatare.
Cauze si factori de risc:
Cauzele specifice ale ADHD nu sunt cunoscute. Exista totusi un numar de factori care
contribuie sau exacerbeaza tulburarea. Acestia cuprind factorii genetici, dieta, factorii
sociali si mediul fizic.
Factorii genetici:
Studiile indica ca tulburarea este inalt ereditara iar factorii genetici numara 75% .
Hiperactivitatea pare deasemeni sa fie o conditie primar genetica. Se crede ca marea
majoritate a cazurilor provin prin combinarea diferitelor gene, multe dintre care afecteaza
transportorii dopaminei.
Teoria evolutionista:

Teoria vinatorului vs. fermierului este o ipoteza propusa de Thom Hartmann asupra originilor
ADHD. Aceasta propune ca hiperactivitatea poate fi un comportament adaptativ la oamenii
premoderni iar cei cu ADHD retin unele caracteristici ale vechiului vinator asociate cu
societatea pre-agricola umana timpurie. Indivizii cu ADHD pot fi mai adaptati la a cauta si mai
putin pentru a sta si calcula sarcini complexe. Indiciile arata ca hiperactivitatea poate fi
benefica evolutionar in unele forme de societati antice. In aceste societati persoanele cu
ADHD sunt considerate a fi mai eficienti in indeplinirea de activitati precum vinatoarea sau
imperecherea. O varianta a genetica asociata cu ADHD a fost gasita frecvent la populatiile
nomade si cele cu istoric de migratie.
Factori de mediu:
Cercetarile arata ca aproximativ 20% dintre comportamentele ADHD pot fi atribuite factorilor
de mediu. Acestia cuprind consumul de alcool si fumatul in timpul sarcinii si
expunerea la plumb in copilarie. Relatia dintre fumat si ADHD poate fi datorata nicotinei
care determina hipoxie in utero la fetus. Complicatiile in timpul nasterii si sarcinii
incluzind nasterea prematura pot juca un rol. Pacientii cu ADHD au rate ridicate de
traumatisme craniene, totusi datele actuale nu indica ca acestea ar cauza ADHD. Infectiile in
timpul sarcinii, la nastere si in copilaria precoce sunt legate de riscul ridicat de a dezvolta
ADHD. Acestea cuprind diferite virusuri: varicela, rubeola, enterovirus) si infectiile
streptococice.
Expunerea la insecticide organofosforate sau pesticide este asociata strins cu riscul
crescut de ADHD la copii.
Factorii nutritionali:
S-a descoperit o legatura intre ingestia multor colorantii alimentari artificiali la copii,
conservantul benzoat de sodium si hiperactivitatea.
Factori sociali:
OMS sustine ca diagnosticul de ADHD poate reprezenta o disfunctie familiala sau o
educatie inadecvata decit o psihopatologie individuala. Alte cercetari arata ca relatia cu
parintii sau bonele au un profund efect asupra abilitatilor de auto-reglare si atentie. Un studiu
pe copiii orfani arata ca un mare numar dintre acestia prezinta simptome similare ADHD.
Cercetatorii au descoperit comportamente tipice ADHD la copiii care au suferit violenta si
abuz emotional.
Neurodiversitatea:
Teoria neurodiversitatii sustine ca dezvoltarea neurologica atipica este o diferenta umana
normala care trebuie tolerate si respectata ca orice alta diferenta umana. Criticile sociale
argumenteaza ca in timp ce factorii sociali pot juca un rol important in dificultatea de a sta
linistit sau de a se concentra la scoala la unii copii, acestia nu au reusit sa se integreze
asteptarilor sociale din numeroase motive.
Teoria constructiei sociale:
Sustine ca societatea determina unde se trage linie intre comportamentul normal si anormal.
Membrii acestei societati incluzind doctori, parinti, profesori si altii sunt cei care determina
care criterii de diagnostic sunt aplicate si numarul de oameni afectati.
Stimularea minima:
Dupa aceasta teorie persoanele cu ADHD au nevoie de activitate excesiva ca autostimulare a
statusului lor de excitare minima anormala. Aceasta teorie sustine ca cei cu ADHD nu se pot
controla iar atentia lor poate fi cistigata doar prin stimuli inconjuratori, care determina in
schimb intreruperea capacitatii de atentie si cresterea comportamentului hiperactiv. Fara o

stimulare indeajunsa provenita din mediu, un copil cu ADHD isi va creea propria stimulare prin
vorbit, mers in cerc, etc. Aceasta teorie explica de ce medicamentele stimulente au succes si
induc un efect calmant la dozele terapeutice la copiii cu ADHD.
Semne si simptome:
Clasificare:
ADHD poate fi observata in numeroase modele populationale. Este o tulburare de dezvoltare
in care anumite modele precum controlul impulsurilor nu sunt dezvoltate corect. Diagnosticul
ADHD nu implica totusi o boala neurologica. ADHD esteclasificata drept o tulburare
comportamentala a neatentiei alaturi de tulburarea opozitionist-sfidatoare si cea
de conduita.
ADHD are trei subtipuri:
Predominant hiperactiv-impulsiv:
- cele mai multe simptome sunt din categoria hiperactivitatii-impulsivitatii
- mai putin de 6 simptome ale neatentiei sunt prezente desi neatentia poate fi prezenta intrun anumit grad.
Predominant neatent:
- majoritatea simptomelor sunt de neatentie si mai putin de 6 simptome de hiperactivitateimpulsivitate sunt prezente, desi hiperactivitatea-impulsivitatea pot fi prezente intr-un anumit
grad
- copiii cu acest subtip nu prezinta factorul de neintegrare sociala, pot sta linistiti dar fara a fi
atenti la ceea ce fac; de aceea copilul poate fi supravegheat dar fara ca parintii sau profesorii
sa-si dea seama de simptomele ADHD.
Combinat hiperactiv-impulsiv si neatent:
- 6 sau mai multe simptome de neatentie si 6 sau mai multe simptome de hiperactivitateimpulsivitate sunt prezente
- cei mai multi copii cu ADHD au tipul combinat.
Neatentia, hiperactivitatea si impulsivitatea sunt comportamentele cheie ale ADHD.
Simptomele sunt in special dificil de definit deoarece este greu de diferentiat unde incepe
nivelul normal si patologic al neatentiei, hiperactivitatii si impulsivitatii. Pentru a fi
diagnosticate simptomele trebuie observate in doua medii diferite pentru 6 luni sau mai
mult si intr-un grad care este mai mare decit la copiii de aceeasi virsta.
Simptomele predominant de neatentie pot include:
- a fi usor distras, pierde detaliile, uita lucruri si trece frecvent de la o activitate la alta
- prezinta dificultate in a mentine atentia asupra unei sarcini
- devine plictisit de o activitate dupa doar citeva minute daca nu cumva este ceva placut
- ii este dificil sa fie atent asupra organizarii si completarii unei activitati sau sa invete ceva
nou, ii este greu sa-si faca temele pentru acasa, pierde frecvent lucruri
- nu pare sa asculte cind i se vorbeste
- viseaza ziua, devine usor confuz si se misca incet
- are dificultati in a procesa informatii la fel de repede si precis ca altii
- se chinuie sa urmeze indicatiile.
Simptomele tipului predominant hiperactiv-impulsiv cuprind:
- se misca si sunt nelinistiti cind stau jos
- vorbesc nonstop
- se joaca sau ating totul din jurul lor
- au probleme in a sta la masa, scoala si noaptea in pat
- sunt mereu in miscare

- le este dificil sa indeplineasca activitati in liniste

- sunt nelinistiti,
- comenteaza mereu, chiar nepotrivit, isi arata emotiile fara constringere si actioneaza fara a
se gindi la consecinte
- le este dificil sa astepte pentru lucrurile pe care le vor sau rindul lor la jocuri.
Cei mai multi oameni prezinta unele dintre aceste comportamente, dar nu in gradul in care
ele interfera semnificativ cu serviciul, relatiile sau studiile, iar in absenta afectarii
semnificative diagnosticul de ADHD nu este indicat. Simptomele pot persista pina la
adult la jumatate dintre copiii diagnosticati cu ADHD. Estimarile sunt dificile deoarece nu
exista criterii diagnostic oficiale ale ADHD la adulti. Semnele si simptomele pot fi diferite de
cele din copilarie si adolescenta datorita procesului de adaptare si a mecanismelor de evitare
invatate in timpul procesului de socializare.
Tulburarile asociate ADHD:
ADHD poate acompania si alte tulburari cum este anxietatea sau depresia. Astfel de
combinatii pot complica diagnosticul si tratamentul. Cercetarile sugereaza ca depresia si
ADHD par a fi prevalente la copii pe masura ce inainteaza in virsta, cu o rata ridicata la fete
fata de baieti si o variatie a prevalentei in functie de subtipul ADHD. Cind o tulburare
emotionala complica ADHD este prudent sa se trateze mai intii aceasta, desi raspunsul la
tratamentul pentru ADHD este mai rapid.
Unele dintre conditiile asociate cuprind urmatoarele:
- tulburarea opozitionala-sfidatoare si tulburarea de conduita, ambele caracterizate
de comportamente antisociale cum este incapatinarea, agresiunea, iesiri temperamentale
frecvente, mintitul sau furatul, aproape jumatate dintre pacientii cu ADHD dezvolta aceasta
tulburare in perioada de adult
- tulburarea de personalitate bordeline este considerata a fi asociata cu ADHD in
proportie de 70%
- tulburarea primara a atentiei care este caracterizata prin neatentie si lipsa concentrarii
precum si dificultati de a sta treaz, acesti copii par a fi hiperactivi pentru a nu adormi
- tulburarile emotionale: baietii diagnosticati cu subtipul combinat prezinta si o tulburare
emotionala
- tulburarea bipolara: aproape 25% dintre copiii cu ADHD au tulburare bipolara; acesti copii
pot demonstra agresivitate si probleme comportamentale mai severe decit cei care au doar
ADHD
- tulburarea anxioasa este gasita frecvent la fetitele diagnosticate cu tipul neatent al ADHD
- tulburarea obsesiv-compulsiva este considerata a imparti o componenta genetica cu
ADHD si multiple caracteristici.
Diagnostic:
Copiii se maturizeaza in rate diferite si au diferite personalitati, temperamente si nivele de
energie. Cei mai multi copii sunt distrati, actioneaza impulsiv si se chinuie sa se concentreze
la un moment sau altul. Uneori acesti factori normali pot fi gresit interpretati drept simptome
ADHD. ADHD apare de obicei timpuriu in viata, intre 3-6 ani, si deoarece simptomele variaza
de la copil la copil, tulburarea poate fi greu de diagnosticat. Parintii pot fi primii care sa
observe lipsa interesului pentru lucrurile obisnuite. Frecvent profesorii observa cind copilul are
probleme in a urma regulile.
Tulburarea este diagnosticata de catre un psihiatru. Trebuie excluse alte boli, cauze sau
comorbiditati, necesita un examen fizic, imagistica radiologica si teste de
laborator. Multe dintre simptomele ADHD apar din cind in cind la toate persoanele, la
pacientii cu ADHD frecventa acestora este crescuta iar viata pacientilor este afectata
semnificativ.

Sase sau mai multe dintre urmatoarele semne de neatentie trebuie sa fie prezente pentru cel
putin 6 luni pina in punctual cind sunt inadecvate pentru nivelul de dezvoltare:
Neatentia:
- frecvent nu da atentie detalilor sau face greseli la scoala, munca sau alte activitati
- are frecvent probleme sa mentina atentia asupra sarcinilor sau sa se joace
- nu pare sa asculte cind i se vorbeste direct
- nu urmeaza instructiunile si nu poate termina temele de la scoala sau treburile casnice date
- are probleme in a-si organiza activitatile
- evita sau nu vrea sa faca lucruri care necesita effort mental pentru o perioada lunga de timp
- pierde lucruri necesare treminarii activitatilor incepute cum ar fi jucarii, creioane, carti
- este distras usor
- uita frecvent activitatile zilnice.
Hiperactivitate:
- se joaca cu degetele sau cu picioarele in pamint, nisip, iarba
- se ridica din scaun cind este nevoie sa stea
- fuge sau se catara cind nu trebuie
- are probleme in a se bucura sau juca in activitati linistite
- este "pe fuga" sau actioneaza ca "condus de un motor"
- vorbeste excesiv.
Impulsivitate:
- da raspunsuri explosive inainte ca intrebarile sa fie terminate
- are probleme in a-si astepta rindul
- intrerupe sa da buzna peste altii.
Unele semne care determina afectare sunt prezente inainte de virsta de 7 ani.Afectarea
este prezenta la scoala si acasa. Adultii cu ADHD sunt diagnosticati sub aceleasi criterii,
stipulind ca semnele au fost prezente inainte de virsta de 7 ani. Simptomele trebuie sa
continue cel putin 6 luni. Treuie sa determine un real handicap in cel putin doua dintre
domeniile de activitate ale copilului; in clasa, la joaca, acasa, in comunitate. Daca un copil
pare a fi active la joaca dar nu si in alte locuri problema poate sa nu fie ADHD. Poate sa nu fie
ADHD daca copilul este hiperactiv la scoala si nu acasa.
Diagnostic diferential:
Conditiile medicale care trebuie excluse cuprind: hipotiroidismul, anemia, otravirea cu
plumb, bolile cronice, afectarea auzului sau vederii, abuz de substate, efecte
adverse ale medicamentelor sau abuzul copilului.
Ca si in alte probleme neurologice si psihologice relatia dintre ADHD si somn este
complexa. Tulburarile primare ale somnului joaca un rol in prezentarea clinica a simptomelor
de neatentie si probleme comportamentale. Mte tulburari de somn sunt cauze importante
care pot incude simptomele ADHD.
Acestea cuprind:
- deprivarea cronica de somn-adica somn insufficient pentru nevoile fiziologice
- somn fragmentat sau interrupt cauzat de apnea obstructive de somn sau tulburarea miscarii
periodice a membrelor
- narcolepsia si sindromul fazei intirziate a somnului.
Tratament:
Psihosocial:

Se recomanda ca tratament de prima linie la cei cu simptome usoare si de virsta prescolara.

Terapiile psihologice cuprind modelul psihoeducational, terapia comportamentala,
terapia cognitiv-comportamentala, psihoterapia interpersonala, terapia de familie
si educatia parentala si a copilului asupa aptitudinilor sociale. Cea din urma terapie sa dovedit a avea beneficii de termen scurt. Terapia de familie s-a dovedit a fi de minim ajutor
in tratamentul ADHD, desi este bine de amintit ca parintii copiilor cu ADHD sunt mai
predispusi la divort decit ai celor fara tulburare, mai ales cind copiii sunt mai mici de 8 ani.
Medicatia:
Medicatia stimulanta este tratamentul medical de electie. Exista un numar de
medicamente non-stimulante cum este atomoxetina care poate fi folosita drept alternativa.
Nu exista studii de comparatie a eficacitatii diferitelor medicamente. In timp ce stimulentele si
atomoxetina sunt in general sigure, exista efecte secundare si contraindicatii ale folosirii
lor. Medicatia nu este recomandata la copiii prescolari, deoarece efectele adverse la
aceasta populatie tinara sunt necunoscute. Exista putine date asupra efectelor pe termen
lung ale efectelor secundare ale medicatiei. Sunt recomandate doar in cazuri severe.
Efectele adverse ale stimulantelor:
Cele mai raportate efecte adverse sunt scaderea apetitului, probleme ale somnului,
anxietate si iritabilitate. Unii copii raporteaza dureri usoare de stomac sau
cefalee. Cele mai multe efecte secundare sunt minore si dispar in timp sau daca doza este
scazuta.
Medicatia actuala nu vindeca ADHD ci controleaza mai degraba simptomele atita
timp cit este luata. Medicatia ajuta copilul sa fie atent si sa-si termine temele. Nu este inca
clar daca medicatia ajuta copilul sa invete sau amelioreaza aptitudinile academice.
Prognostic:
Copiii diagnosticati cu ADHD prezinta dificultati semnificative in adolescenta indiferent de
tratament. Persoanele cu ADHD in copilarie sunt la risc de prognostic negativ la
adolescenta: accidente auto, traumatisme, internari in spital frecvente, activitate
sexuala timpurie si sarcina la adolescenta. Tulburarea persista la adulti 30 - 50% dintre
cazuri. Cei afectati vor dezvolta mecanisme de copiere ca maturi pentru a compensa ADHD
din antecedente.
ADHD
Generalitati
ADHD este o tulburare comportamentala manifestata prin imposibilitatea copiilor de a se
concentra asupra unei indeletniciri anume.
Este o problema medicala ce debuteaza in copilarie si, daca nu este descoperita si tratata
corespunzator, se poate extinde in timp, afectand si viata adulta.
In lipsa unui tratament corespunzator poate avea consecinte nefavorabile asupra activitatilor
scolare, casnice, profesionale sau relatiilor interumane.
Simptome
ADHD are 3 simptome majore, pe baza carora poate fi usor recunoscuta:
Neatentia - este cel mai comun simptom, acesteia adaugandu-i-se in timp, incapacitatea de
concentrare, de ordonare a activitatilor precum si probleme majore de memorie. Sarcinile si
indatoririle profesionale sunt indeplinite cu deosebita greutate.
Impulsivitatea - adultii suferind de ADHD nu sunt capabili sa mentina aceeasi slujba pentru
mult timp, au tendinta de a cheltui banii fara masura si nu se pot dedica unor relatii socio-

afective de lunga durata.

Hiperactivitatea - aceasta stare este resimtita in mod acut de copii. Adultii o percep ca pe o
neliniste permanenta, care nu le permite sa desfasoare activitati relaxante si linistitoare,
precum cititul.
Studii recente au demonstrat ca 60% din copiii cu ADHD sufera de aceasta conditie si in
perioada adulta (in SUA, de exemplu, sunt diagnosticate 8 milioane de persoane adulte cu
aceasta tulburare).
ADHD este o boala ce prezinta componenta genetica, cercetarile actuale in domeniu vizand
descoperirea exacta a genei implicate. Se pare ca exista o relatie de tip cauza-efect intre
ADHD si fumatul sau consumul de alcool in timpul sarcinii. Diagnosticul se pune de obicei intre
varsta de 6-12 ani, moment in care simptomatologia devine deranjanta si evidenta atat
pentru copilul ajuns la scoala, cat si pentru cei din jurul sau. Procentul ADHD diagnosticat in
timpul vietii adulte este, din acest motiv, destul de redus.
ADHD- manifestari la adulti
Persoanele adulte suferind de aceasta tulburare au probleme in a-si aminti diverse informatii,
a se concentra si a urma indicatii, in a-si organiza diferite activitati sau in a duce la indeplinit
sarcini inainte de termene limita. Daca aceste probleme nu sunt rezolvate corespunzator, se
pot ivi complicatii de ordin psihologic, cu implicatii emotionale, sociale si comportamentale.
Nu este exclusa nici aparitia episoadelor de depresie sau anxietate.
Date statistice
- 3-5% din copiii de varsta scolara sunt afectati de aceasta tulburare, iar dintre acestia,
aproximativ 60% resimt boala si la varsta adulta; in SUA, de exemplu, 3-7% din copii sufera de
ADHD
- 1-5% din adulti se pare ca sufera de ADHD
- sexul masculin este mai frecvent afectat in copilarie (rata variind, in functie de tipul clinic al
bolii intre 2:1 si chiar 9:1), in timp ce in cazul adultilor, afectarea sexelor este similara
- simptomul caracteristic fetelor este neatentia.
Problemele pacientilor cu ADHD
Problemele pe care le implica ADHD sunt atat rezultatul direct al acestei tulburari
comportamentale, cat si consecinte ale unui tratament inadecvat sau ale unor dificultati de
acomodare a pacientilor cu boala si includ:
- memorie deficitara
- anxietate
- respect de sine scazut
- probleme de angajament
- furie gresit controlata
- impulsivitate
- diverse abuzuri si dependente de substante nocive
- capacitate organizatorica deficitara
- apatie cronica
- incapacitate de concentrare
- tulburari de dispozitie
- depresie
- probleme de adaptare sociala.
Intensitatea acestor probleme variaza de la medie la severa, iar prezenta lor poate fi
continua, afectand calitatea vietii individului in mod grav si chiar irecuperabil, sau poate fi
vorba doar de manifestari episodice. Exista adulti care prezinta o capacitate mai mare de
concentrare, in ciuda existentei ADHD ca boala de fond, in conditiile in care sunt foarte

interesati si entuziasmati de activitatile intreprinse. In schimb, altii au dificultati grave de

focalizare a atentiei, indiferent de situatie. Exista cazuri in care indivizii afectati sunt retrasi si
evita compania persoanelor din jur, devenind antisociali, sau, din contra, sunt hipersociabili si
nu pot tolera singuratatea.
ADHD si afectarea activitatii scolare
Adultii suferind de ADHD pot prezenta:
- rezultate academice modeste sau chiar slabe, sub medie, in antecedente
- probleme de conduita si purtare in timpul orelor de curs, impotriva lor fiind luate adesea
masuri punitiv-disciplinare
- abandon scolar sau necesitatea de a repeta una sau mai multe clase.
ADHD si afectarea activitatii profesionale
Adultii cu ADHD sunt predispusi:
- sa isi schimbe locul de munca frecvent si sa aiba rezultate nesatisfacatoare la slujba
- sa nu aiba impliniri profesionale notabile, sau avansari de-a lungul carierei.
ADHD si afectarea activitatilor sociale
S-a observat ca indivizii cu ADHD :
- au un nivel socio-economic mai redus fata de populatia generala
- au tendinta de a incalca legea mai usor: primesc numeroase amenzi de circulatie, li se
suspenda permisul de conducere mai frecvent, sunt implicati in accidente rutiere
- folosesc substante stupefiante ilegale
- fumeaza si asociaza si alti factori de risc pentru sanatate
- recunosc si accepta mai frecvent ca populatia generala problemele de adaptare sociala cu
care se confrunta.
ADHD si afectarea vietii afective
Adultii cu astfel de tulburari:
- au probleme in casnicie si de obicei trec prin mai multe mariaje
- au o incidenta mai mare a divorturilor si separarilor din cuplu.
Diagnostic
ADHD este o tulburare al carei diagnostic se stabileste, de obicei, in copilarie, la varsta
scolara (6-12 ani). In acest interval semnele sunt cel mai usor de recunoscut la scoala, unde
copilul nu este atent, deranjeaza desfasurarea cursurilor, este hiperactiv. ADHD este mai greu
de diagnosticat sub 6 ani, simptomele putand sa apara si periodic in timpul dezvoltarii
aparent normale a copilului. Specialistii inca nu au stabilit varsta la care simptomatologia
atinge un maxim, astfel incat suspiciunea de ADHD sa fie mai intemeiata, insa au cazut de
acord asupra faptului ca ADHD nu este o boala care sa se declanseze la varsta adulta.
In vederea diagnosticarii ADHD se pot face evaluari medicale care pot include:
- chestionare din care sa reiasa daca adultul suspectat a avut simptome de ADHD in timpul
copilariei
- anamneze complete in care sa se insiste pe simptomatologia specifica ADHD si pe prezenta
ei in antecedentele personale ale pacientului
- discutii cu parintii persoanei suspectate de ADHD si descoperirea semnelor specifice sau a
unora mai putin specifice, cum ar fi enurezisul nocturn
- analizarea, pe cat posibil, a activitatii scolare a individului
- evidentierea episoadelor de abandon scolar, de lipsa nemotivata, de suspendare sau chiar
exmatriculare.

In vederea stabilirii unui diagnostic cat mai exact al ADHD se recomanda efectuarea unui
examen medical complet, in scopul excluderii altor cauze pentru simptomatologia actuala
acuzata de catre pacient. Astfel, recomandarile specialistilor includ efectuarea:
- examenelor neurologice
- examenelor paraclinice implicand computer-tomograf, rezonanta magnetica
nucleara, electro-encefalograma,hemoleucograma, dozarea hormonilor tiroidieni
- teste psiho-educationale (teste de inteligenta, aprecierea IQ-ului).
Un procent ridicat de adulti suferind de ADHD nu sunt diagnosticati si implicit, tratati
corespunzator. ADHD este o tulburare cronica si daca este neglijata are consecinte dramatice
asupra vietii individului, ducand la scaderea increderii in fortele proprii, frustrari multiple,
insuccese profesionale, depresie, abuz de substante interzise. In vederea diagnosticarii ADHD
la adulti se poate folosi WURS (Scala Wender-Utah), care consta intr-un test cu 25 de intrebari
referitoare la copilarie (axate pe problemele si dificultatile legate de aceasta perioada). Scopul
acestui test este de a evalua prezenta si eventual severitatea simptomelor ADHD in timpul
copilariei.
Tratament
Pentru ADHD nu exista tratament curativ, ci doar tratament simptomatic. In cazul copiilor se
folosesc, cu succes, pentru a controla simptomatologia, substante din
clasa amfetaminelor si metilfenidatului. Studii recente au evidentiat efectele benefice pe care
le are terapia combinata - constand in administrarea de medicamente, suport psihologic si
terapia specifica adresata tulburarilor comportamentale.
Tratament medicamentos
In cazul adultilor, tratamentul nu prezinta diferente semnificative fata de cel adresat copiilor,
clasele de medicamente eficiente fiind, in principiu, aceleasi.
In trecut, tratamentul de prima intentie era considerat a fi cel bazat pe substantele
stimulante, iar studiile au demonstrat de-a lungul anilor ca aproximativ 2/3 din adultii care au
beneficiat de acest tratament au raspuns favorabil, starea lor imbunatatindu-se considerabil.
Exista totusi si unele dezavantaje in ceea ce priveste administrarea unor astfel de substante
adultilor, ceea ce a impus folosirea lor cu mai multa precautie decat in trecut.
Majoritatea dezavantajelor deriva din faptul ca astfel de medicamente pot duce la aparitia
dependentei, aceasta problema fiind intalnita din ce in ce mai des la pacienti. De asemenea,
efectul unora dintre substante este de scurta durata, ceea ce impune administrarea mai
multor doze zilnice, situatie care duce la scaderea compliantei la tratament. Exista persoane
aflate sub tratament pentru ADHD care pot intampina probleme de concentrare cand incearca
sa duca la bun sfarsit activitati precum treburile casnice, plata facturilor sau ajutatul copiilor
la lectii, acestea facand parte din categoria efectelor nedorite ale medicamentelor. Alte reactii
adverse includ tulburari ale somnului, pierderea apetitului,cefalee, epigastralgii, insa acestea
scad in intensitate dupa cateva saptamani de la debutul tratamentului si pot fi controlate
ajustand dozele medicamentelor.
Studii de data recenta au evidentiat ca aproximativ 58% dintre adultii diagnosticati cu ADHD
au descris o imbunatatire a capacitatii de concentrre si o diminuare a starii de hiperactivitate
pe fondul administrarii terapiei stimulante. In cazul in care aceasta are efecte adverse
importante, ce nu pot fi diminuate nici prin ajustarea dozelor sau daca nu se dovedeste a fi
eficienta, medicul curant poate recomanda pacientului administrarea de Atomoxetina, o
substanta non-stimulanta, relativ recent aparuta. Medicamentul ce are la baza atomoxetina se
poate elibera si fara prescriptie medicala, ceea ce faciliteaza accesul pacientului la el, acesta
nefiind nevoit sa apeleze permanent la medic pentru eliberarea retetei.
In unele cazuri s-au constatat evolutii favorabile si in urma administrarii de antidepresive de
tipul Bupropion sauantidepresive triciclice (imipramina, desipramina).

Exista persoane care folosesc in scop terapeutic metode care nu si-au dovedit eficienta, cum
ar fi restrictii dietetice. Pacientii nu sunt sfatuiti sa apeleze la astfel de modalitati de
tratament in detrimentul tratamentului medical conventional. Unele metode alternative pot
chiar influenta negativ starea fizica si emotionala a pacientului. Folosirea unor astfel de
procedee nu este doar dezavantajoasa, dar chiar periculoasa si treneaza instituirea
tratamentului corect.
Tratament comportamental
Adultii suferind de ADHD pot beneficia, pe langa tratamentul medicamentos si de tratament
specific tulburarilor de comportament induse de boala. Acesta poate include:
- strategii de a creste respectul de sine
- modalitati de relaxare si tehnici de a face fata stresului in vederea reducerii anxietatii
- strategii de organizare a activitatilor personale si profesionale
- metode de a spori eficienta la locul de munca si de a imbunatati relatiile inter-colegiale
- educarea familiei pacientului.
Studiile au demonstrat faptul ca terapia combinata (cea care asociaza tratamentul
farmacologic, terapia individuala, educarea familiei, oferirea suportului psihologic si afectiv
necesar) are rezultate superioare tratamentului medicamentos simplu, avand roluri
importante in a creste increderea pacientului in fortele proprii si in a-l ajuta sa faca fata
acestei tulburari.
Datorita faptului ca ADHD este o conditie patologica ce asociaza si alte probleme (tulburari de
memorie, de invatare, anxietate, modificari comportamentale, tulburari obsesiv-compulsive,
abuzuri de substante chimice), prima etapa esentiala a tratamentului se recomanda a fi
evaluarea complexa a starii pacientului.
Managementul comportamentului psiho-social
Exista diverse strategii si concepte menite sa ajute persoanele afectate de ADHD sa faca fata
acestei conditii medicale deosebite. In general, sfaturile specialistilor includ:
- Administrarea medicamentelor conform indicatiilor medicului. Aceasta recomandare este
valabila pentru toate tratamentele, nu doar pentru cel de ADHD. Pacientul trebuie sa acorde
atentie administrarii tratamentului - omiterea unei doze sau administrarea consecutiva a 2
sau mai multor doze, cu scopul de compensare poate avea efecte dintre cele mai periculoase.
Se recomanda pacientilor ca, daca observa aparitia efectelor secundare sau a altor probleme
de sanatate sa se adreseze cat mai repede medicului specialist.
- Organizarea si ordonarea - pacientilor le este indicat sa fie cat mai organizati. In vederea
indeplinirii acestui obiectiv, pot face liste cu lucruri care trebuie indeplinite in anumite zile, pot
seta alarma ceasului la orele la care au lucruri importante de realizat.
- Controlul comportamentului impulsiv si agresiv - strategia pentru a evita un astfel de
comportament este simpla: pacientul este sfatuit sa numere pana la 10 in timp ce respira
linistit si cat mai profund, ori de cate ori are tendinta de se enerva prea usor.
- Diminuarea distragerii atentiei in timpul zilei - in vederea imbunatatirii concentrarii asupra
lucrurilor importante se recomanda incercarea de a reduce la maxim diferitele modalitati de
distragere a atentiei. Fie ca este vorba de muzica, televizor, computer sau zgomot ambiental,
acestea trebuie evitate pe cat posibil de-a lungul zilei.
- Focalizarea energiei in scopuri creative - persoanele cu ADHD au uneori mult mai multa
energie decat cei din jur. Poate fi util pentru ele daca ar directiona aceasta energie intr-un
hobby sau o alta activitate recreativa.
- Apelarea la ajutor - orice individ are nevoie, la un anumit moment al vietii sale, de ajutor. Tot
ce trebuie sa faca este sa aiba curajul de a-l cere.
Viata cotidiana si ADHD

Fiind o suferinta cu debut in copilarie, majoritatea adultilor cu ADHD s-au adaptat acestei
conditii, iar in cazul in care tulburarea este tratata corespunzator, iar pacientul este compliant
la tratament, calitatea vietii sale se poate imbunatati simtitor, acesta putandu-si desfasura
activitatile profesionale si personale ca orice membru activ al comunitatii in care se afla.