ATENA

Intemeierea cetatii-stat este relatata de numeroase mituri in care

se aminteau originea unor institutii sau culte. Asa este mitul luarii
in stapanire, de catre zeita Atena, fiica lui Zeus, a Acropolei, dupa
o apriga disputa cu zeul Poseidon.
Etapa urmatoare, a cresterii statului atenian, a inceput atunci
cand locuitorii Atenei si-au aratat interesul pentru tinuturile de
peste coline, din Atica (teritoriu numit Mesogaia -Tara de mijloc),
dar si pentru limba de pamant de pe tarmul M. Egee, care se
termina in capul Sunion
Din secolele IX-VIII i.Chr. dateaza si organizarea teritoriala
a Aticii in patru triburi (phyloi): geleontes (stralucitorii), aigikoreis
(pazitorii de capre), argadeis (mestesugarii) si heptetes (soldatii
greu inarmati). Fiecare trib includea trei fratrii (phratrai), avand in
frunte cate un conducator (philobasileus). Si aceasta reforma
fundamentala este atribuita de traditie Medontizilor. Familiile (to
gene), cate 30 de fiecare fratrie, formeaza unitati distincte,
alcatuind o societate privilegiata. Fiecare familie pretindea ca se
trage dintr-un stramos de origine divina. In secolele urmatoare
(VII-VI i.Chr.), odata cu aparitia claselor censitare, acestia vor fii
admisi ca membrii ai familiilor (fratriilor), devenite cu timpul
permeabile, pe baza averii.
La mijlocul sec.VII i.Chr., populatia libera din Atica s-a
grupat in trei mari categorii, conform descendentei si
preocuparilor membrilor lor: a) Eupatridai, descendentii acelor
Geleontes de odinioara care isi asuma drepturi deosebite in
conducerea statului; b) Georgoi, agricultori liberi, proprietari ai
unor loturi de pamant; c) Demiurgoi, mesterii care asigura in
ateliere productia de marfa pentru uzul intern si export.
In sec.VII i.Chr., traficul maritim s-a dezvoltat rapid. Cei
angajati in schimburile comerciale din bazinul Mediteranei vor
castiga prestigiu prin acumularea unor mari averi. Ca urmare,
bogatia incepe sa fie recunoscuta drept criteriu pentru ocuparea
magistraturilor (prytaneis) si pentru participarea la sfat (Bule). O
data cu dezvoltarea navigatiei pe mare, pentru oamenii liberi din
categoria thetilor, lipsiti de drepturi politice, se deschid noi
perspective. Ei resimt nevoia unei organizari si a revendicarii
drepturilor politice. Asa au aparut naucrariile, cate patru de

fiecare trib (12 in total), organizatii insarcinate cu constructia de

nave, avand o conducere si administratie proprie. La inceput, rolul
lor se margineste la promovarea intereselor comerciale ale Aticii,
intrand in concurenta cu alte cetati maritime (Corint). Ulterior,
aceasta organizare a sustinut avantul deosebit luat de flota
maritima ateniana, comerciala si de razboi. Prin compozitia lor
sociala, naucrariile au sprijinit si instituirea regimului democratic
la Atena.
Pentru a nu ramane in afara activitatilor comerciale
panelenice, Atica a adoptat sistemul monetar al Eginei, una din
cele mai infloritoare puteri maritime in acea vreme.
Spre sfarsitul sec.VII i.Chr., un eupatrid, Cylon, sustinut de
cei ce au adus tirania la putere in Megara, in regiunea istmului de
Corint, a incercat o lovitura de stat, fara a avea insa sprijinul
necesar din partea populatiei atice. El a izbutit, in 632 i.Chr., sa
cucereasca Acropole, dar prezenta soldatilor megarieni, i-a
indepartat orice simpatie.
In a doua jumatate a sec.VII i.Chr. a luat fiinta un colegiu de 6
judecatori, numiti tesmoteti (thesmothetai), caruia i se solicita
organizarea sistemului juridic in Atica. In obligatiile colegiului
cadea si sarcina unei reglementari a normelor legislative.
Din cadrul colegiului tesmotetilor a pornit si elaborarea
codului legislativ al lui Dracon (621 i.Chr.), care instituie pentru
prima data legile scrise, punand capat rolului exclusiv al justitiei
familiale aplicate de aristocratie. Informatiile despre acest cod
sunt vagi. Se stie ca Dracon prevedea masuri drastice impotriva
debitorilor insolvabili. Una dintre prevederile codului a fost
infiintarea unui tribunal, alcatuit din 51 de membrii (eupatrizi), ale
carui atributii se confundau in parte cu ale areopagetilor,
deoarece si in fata acestui tribunal erau aduse cazuri de
omucidere.
Legislatia lui Dracon, desi satisfacea clasa de mijloc, nu
remedia problemele sociale, nereusind sa reglementeze situatia
debitorilor rurali din Atica. Micii proprietari fac tot mai greu fata
unei economii de schimb in care circulatia monetara se intensifica.
Oprimatii se constituie in grupari cu un program politic radical: ei
cer stergerea datoriilor si impartirea pamantului.
1. Reformele lui Solon

In cursul confruntarilor de la inceputul sec.VI i.Chr., pentru

a se evita declansarea unui razboi civil, eupatizii si reprezentantii
claselor populare au hotarat sa faca apel la arbitrajul lui Solon, un
nobil inrudit cu gruparea Medontizilor. Aristotel in tratatul sau
'Constitutia atenienilor' prezinta situatia critica din Atica si
conditiile in care Solon este ales arhonte in 594 i.Chr.,
incredintandu-i-se puteri legislative extraordinare, cu scopul de a
ajunge la o intelegere cu partile aflate in conflict. Cea mai
importanta masura luata de Solon se refera la abolirea datoriilor
micilor proprietari rurali, care si-au zalogit ogoarele, cat si propria
persoana, unii dintre ei devenind sclavi. Urmarea fireasca a
acestei masuri a fost redobandirea libertatii personale pentru cei
cazuti prada lacomiei camatarilor.
Pe de alta parte, Solon incearca sa stimuleze viata
economica ateniana, prin favorizarea exporturile de grau,
dezvoltarea culturii vitei de vie si a maslinului si prin adoptarea
unei monede recunoscuta ca mijloc de schimb de catre puterile
maritime ale lumii mediteraneene.
Pe plan politic si institutional, marele merit al lui Solon
consta in reforma constitutiei statului atenian, care va fi impartit
corpul civic in patru clase censitare [1]. Thetii au fost primiti in
randul cetatenilor de drept, obtinand astfel si dreptul de a
participa la Adunarea cetateneasca (Ecclesia). Noii cetateni, desi
lipsiti de privilegiile celorlalte clase (erau exclusi de la alegerile de
magistrati), puteau sa-si spuna cuvantul in Adunare, sa-si apere
interesele si sa-si apere patria amenintata. In principiu, eligibili
pentru magistraturile superioare erau numai europatrizii,
apartinand primei clase censitare sau cei cu un echivalent cu
valoare a 500 de medimne. Astfel, prin largirea cadrului
cetatenesc, Solon a pus bazele viitoarei democratii ateniene,
creindu-i cadrul de manifestare ulterioara.
Ultimului refugiu al eupatrizilor, Areopagul, Solon ii ia
dreptul de a numi noii arhonti, desemnati acum prin tragere la
sorti in fiecare an. De asemenea, ii sunt retrase cea mai mare
parte a puterilor sale judiciare, puteri care sunt transmise unui
tribunal (Heliaia), recrutat din toate clasele de cetateni.
Prerogativele politice sunt asumate de catre Adunarea poporului
(Ecclesia) si de catre noul organism creat, Consiliului celor patru
sute (Bule), alcatuit din reprezentantii celor patru clase, care avea

rolul de a pregati ordinea de zi din Adunare.

Masurile luate de catre Solon, inscrise sub forma unor
paragrafe de lege pe tablitele de lemn (axones), pastrate in
Prytaneu, erau destinate sa fie respectate timp de 100 de ani,
pentru care fiecare cetatean era dator sa jure. In poemele sale,
Solon aminteste ca a salvat cetatea de jugul tiraniei si ca a
incercat sa tina balanta dreapta intre partile invrajbite. Reformele
lui Solon, datorita moderatiei aratate de legiuitor, nu au pus capat
confruntarilor de la Atena. Nemultumirile ivite in randul celor ce li
s-a refuzat obtinerea avantajelor economice la care se considerau
indreptatiti, se adaugau unor vechi si ascutite dusmanii intre
triburi.
Aceste frictiuni au dus la formarea a doua mari factiuni
politice: a) Prima, constituita din theti (lucratori la ateliere navale
sau marinari), demiurgi si mici proprietari de pamant, condusa de
Megales, fiul lui Alcmeon, urmarea pastrarea si dezvoltarea
reformelor lui Solon si revenirea familiei Alcmeonizilor in patrie.
Deoarece majoritatea membrilor ei proveneau din regiunea de
coasta a Aticii, acestia s-au autointitulat paralieni (paraloi=
locuitori ai coastei); b) Partida rivala, care ingloba puternicul clan
al Philaizilor condus de Lycurgos, incerca sa anuleze urmarile
legislatiei lui Solon. In virtutea posesiunilor de pamant ce le
detineau acestia, se autointitulau pedieni (pedaikoi = locuitori ai
campiei). In primele decenii ale sec.VI i.Chr. s-a ivit si o a treia
partida diacrienii (diacroi), alcatuita indeosebi din populatia saraca
din zona deluroasa a Aticii, condusa de Pisistrate care va fi ales
polemarh pe la 570 i.Chr. Acest personaj si fiii sai aveau sa joace
un rol de prim ordin in istoria Aticii.
2. Instaurarea tiraniei
Cu toate disensiunile interne, reformele soloniene au dat,
totusi, unele rezultate. O reforma monetara a inaugurat baterea
unei monede atice (drahma), fapt ce insemna deschiderea unor
largi perspective comerciale si independenta operatiunilor de
schimb fata de moneda eginetica, controlata de rivala Atenei,
Megara.
Pisistrate, ales polemarh, initiaza cu sprijinul lui Solon,
recucerirea Salaminei. Profitand de succesul expeditiei si cu
sprijinul partizanilor sai, Pisistrate reuseste sa ajunga la puterea

suprema, arhonatul (561?). Inconjurat de o garda de 50 de

oameni, arhontele avea toate atributele unui tiran. Datorita
opozitiei unite a pedienilor si paralienilor, Pisistrate a fost alungat.
Dupa o noua incercare nereusita de preluare a piterii, ajuns in exil,
Pisistrte a strans mijloace banesti deosebite din exploatarea
minelor de aur de pe muntele Pangeu si aliante in cetatile
aristocratice. Cu ajutorul acestora si a mercenarilor recrutati
pentru a-i sustine planurile, in anul 539 a infrant adversarii,
devenind pana la sfarsitul vietii (528/527) stapanul Atenei si al
Aticii.
Tirania lui Pisistrate a avut meritul de a nu fi intrerupt
procesul de democratizare a constitutiei ateniene, inaugurat de
Solon. Caracterul acestei tiranii a fost vadit antiaristocratica, desi
Pisistrate a pastrat, macar formal, structura magistraturilor atice
traditionale, in frunte cu arhontii. Domeniile numerosilor eupatrizi
plecati din Atena au fost confiscate si impartite sub forma unor
loturi individuale. Beneficiarii acestor redistribuiri, cleruhi
('detinatori de loturi'), erau datori sa plateasca statului o taxa de
10 % din produsele lor. Taranii beneficiau de imprumuturi in bani
cu dobanzi avantajoase, ca si de crearea judecatorilor itineranti
care strabateau Atica pentru a regla litigiile marunte, alteori
transate in favoarea eupatrizilor.
Pisistrate favorizeaza, pe de alta parte, dezvoltarea
agriculturii si a activitatilor mestesugaresti si comerciale, fapt ce a
dus la o imbunatatire a situatiei materiale a clasei de mijloc. De
asemenea, Pisistrate a dus o politica externa expansionista,
bazata pe o putere militara remarcabila (cu resurse puse la
dispozitie de minele de aur din Tracia) si pe aliante cu alti tirani
(Polycrates din Samos, Lygdamis din Naxos), ca si cu alte regiuni
(Thesalia, Argos, Macedonia).
Pisistrate a sustinut expansiunea Atenei spre sudul Traciei, unde
Miltiades a fondat cetatea Chersonesului Tracic. Aceasta
intemeiere, ca si instalarea atenienilor la Sigeion, au contribuit la
solutionarea, macar partiala, a problemelor agrare ale Aticii, ca si
la stabilirea unui control atenian in directia stramtorilor, prin care
corabiile cu grau din Pont ajungeau in M. Egee. De asemenea, el a
asigurat Atenei controlul Salaminei si al insulei Delos. Se poate
spune chiar ca Pisistrate este acela care a pus bazele puterii
maritime a Atenei.

In traditia populara a Aticii, dupa afirmatiile lui Aristotel,

epoca lui Pisistrate era numita 'varsta lui Cronos', epoca de aur a
umanitatii. Fara a se cunoaste prin ce mijloace, multe surse de
tensiune interna par sa se fi rezolvat durabil. Poate unele
distributii de pamant in Atica si in colonii, unele imprumuturi
pentru cei nevoiasi, precum si o mare dezvoltare a orasului si a
ocupatiilor urbane au dus la absorbirea unei bune parti din mana
de lucru excedentara.
Doua au fost directiile de dezvoltare ale Atenei: pe de-o
parte cresterea productiei destinate schimbului si comertului
maritim. Dovada intinselor legaturi ale Atenei in acest timp o
constituie monedele atice gasite in intregul bazin mediteranean
(Egipt, Tarent, Chios, Etruria).
Pe de alta parte, gratie prosperitatii economice a Atenei,
Pisistrate a putut aplica o politica sistematica de infrumusetare a
orasului, printr-o serie de importante lucrari edilitare (lucrari de
aductiune a apei: 'fantana cu noua guri' - Kallirhoe-Enneakrounos;
ridicare a marilor temple: al zeitei Pallas-Atena/Hecatompedon de
pe Acropole, al lui Dionysos Eleuthereus de la poalele Acropolei,
sanctuarul lui Zeus Olimpianul, altarul celor 12 zei din agora).
Marile cheltuieli necesitate de aceasta politica de prestigiu in
domeniul constructiilor l-au silit pe Pisistrate sa aplice un impozit
pe produsele agricole de 5 %.
Aceste constructii materializau o politica culturala in care
tiranii, protectori ai artelor, apareau ca noi ctitori ai cetatii. Pentru
acelasi scop, sunt organizate mari sarbatori a Panatheneelor,
simbol al unitatii atice, ca si sustinerea cultului public al lui
Dionysos si a primelor spectacole de tragedie. Putem adauga apoi,
prezenta la curtea Pisistratizilor a unor mari poeti (Anacreon si
Semonides din Ceos), initiativa editarii poemelor homerice, care
sunt tot atatea modalitati de afirmare a stralucirii puterii tiranilor.
Rolul pozitiv al tiraniei lui Pisistrate a fost evidentiat chiar de unii
dintre istoricii antici. Aristotel (Const.Ath., 14.3), de pilda,
subliniaza ca Pisistrate a condus mai degraba ca cetatean decat
ca tiran. Esenta tiraniei ramane insa diminuarea presiunii
aristocratilor asupra demos-ului rural, atat prin sustinerea lui
economica, cat si printr-o justitie independenta.
Oricat de stralucitoare au fost realizarile, tirania nu a
rezistat mult dupa moartea fondatorului sau, survenita la 528.

Aceeasi politica incearca sa o duca si fiii sai, Hippias si Hipparchos.

Desi au avut si ei unele merite, ultimii ani ai domniei Pisistratizilor
au pus intr-o lumina defavorabila tirania, aflata in regresie in
polisurile grecesti. Primul a fost ucis in 514, iar al doilea va fi
alungat de la putere, patru ani mai tarziu, in urma unui complot
pus la cale de eupatrizii ostracizati si sustinuti de Sparta (in anul
510 i.Chr., regele spartan Cleomenes patrunde in Atica, silindu-l
pe Hippias sa se exileze). Hippias va cauta sprijin la curtea regelui
persan, Darius, fapt ce a contribuit la defaimarea numelui sau. In
urma acestei interventii, Atena este obligata sa plateasca un
tribut greu, cetatea fiind silita sa intre in Liga peloponesiaca si sa
ingaduie Spartei un amestec direct in treburile sale interne.
Dupa caderea tiraniei, in Atica luptele interne intre factiuni
reincep cu violenta. Clistenes, conduce gruparile pedienilor si
paralienilor, avand un program politic care urmarea continuarea si
largirea reformelor promovate de Solon la inceputul sec.VI i.Chr.
Impotriva acestei tendinte de democratizare a aparatului de stat
s-a ridicat arhontele Isagoras, care face apel la Sparta pentru
alungarea Alcmeonizilor. Regele spartan, Cleomenes, intervine
pentru a doua oara in Atica, insa asediat fiind pe Acropole, este
silit sa capituleze.
3. Reformele constitutionale aduse de Clistenes
Desi eupatrid, Clistenes a inteles ca cetatea nu putea
reveni la institutiile trecutului si la privilegiile de casta. O piedica
majora in democratizarea sistemului constitutional atenian
conceput de Solon o reprezenta persistenta rivaliatii triburilor si a
clanurilor din Atica, precum si conflictele neincetate dintre
partidele rivale, fiecare urmarind sa ajunga la putere. Solutia
aleasa de Clistenes era aceea de a frange definitiv autoritatea
sociala si politica a aristocratiei.
Pentru aceasta, mentinand teoretic structurile traditionale
ale societatii (genos, fratria, tribul), Clistenes va efectua schimbari
radicale in sistemul organizarii politico-administrative a statului
atenian, prin introducerea unei noi impartiri a cetatenilor.
Locuitorii Aticii vor fi repartizati in 100 de deme (subdiviziuni ale
teritoriului urban si rural al Atenei) si regrupati in zece triburi.
Pentru a desfiinta bazele partidelor teritoriale, Clistenes constituie
aceste triburi din cate trei parti distincte. Fiecare din aceste parti
provine din una din cele trei zone in care era impartit teritoriul

Aticii: asty (orasul), paralia (tarmul marii) si mesogeios (centrul).

Asa, exercitarea drepturilor politice de catre triburi urma sa aiba
loc la Atena, fapt ce consemna intarirea puterii centrale. Reforma
lui Clistenes, care urmarea intarirea legaturilor cetatenesti de
teritoriu si nu a celor traditionale, de ginta, a pus bazele
democratiei ateniene.
Aceasta reforma a avut ca urmare si reorganizarea unora
din vechile institutii. Astfel, Bul (consiliul celor 400) a fost
transformat in Consiliul celor 500, compus din cate 50 de membrii
proveniti din fiecare trib. Acest organ, al carui mandat dura un an,
era considerat drept autoritatea suprema in stat. Consiliul avea
functii administrative diverse (controlul activitatii arhontilor si al
magistratilor, controlul finantelor statului, al constructiilor
publice), unele functii juridice, ca si redactarea legilor etc.
Deoarece functiile si indatoririle Consiliului, nu puteau fi
indeplinite concomitent si constant de cei 500 de membri care o
alcatuiau, anul calendaristic a fost impartit in 10 parti, iar
reprezentantii demosurilor din cele 10 triburi girau, pe rand,
afacerile curente. Cei 50 de membri purtau numele de prytani.
La sfarsitul sec.VI i.Chr. in ierarhia administrativa, arhontii,
acum 10 la numar (cate unu de fiecare trib), au un rol
nesemnificativ. Prerogativele lor se limiteaza indeosebi la functii
religioase si juridice (procese civile).
Raspunderea operatiunilor militare in caz de razboi revine
acum strategilor (strategoi), in numar de 10, propusi si alesi in
Ecclesia. Cu timpul, atributiile acestora depasesc functia militara
atribuita, fapt ce explica modul in care Pericles, in secolul urmator,
ajunge sa fie considerat seful statului atenian. Meritul lui Clistenes
consta si in largirea cadrului dreptului de a deveni cetatean. Se
pastreaza inca restrictiile soloniene pentru eligibilitatea la functiile
inalte din stat (arhonte sau strateg), care puteau reveni doar celor
care faceau parte din primele clase censitare. Acumularea de
avere permitea oricui trecerea intr-o clasa censitara superioara.
Prin organizarea militara preconizata de Clistenes, se
reglementau obligatiile fiecarui trib de a pune la dispozitia statului
atenian contingente de pedestrasi greu inarmati (hopliti),
comandate de cate un strateg, precum si escadroane de
cavalerie. Aceasta reforma a constituit un factor hotarator pentru
apararea Constitutiei si a teritoriului statului atenian.

Reformele instaurate de Clistenes inainte de a constitui un

model pentru o mare parte a lumii grecesti, apar ca un pericol
pentru cetatile care si-au pastrat structurile aristocratice. Spre
sfarsitul secolului VI (506 i.Chr.), Eubeea si Beotia se alatura
Spartei pentru a pune capat experientei politice ateniene si pentru
scapa de o rivala in plina expansiune. Coalitia va esua in fata
vitejiei si a talentului militar al hoplitilor atenieni. Victoriosi,
atenienii debarca in Eubeea, iar fertila campie din jurul Chalcisului
este impartita la mii de cetateni atenieni, care devin cleruhi.
Aceasta victorie a cetatii democratice asupra fortelor
coalizate ale aparatorilor vechiului regim politic si social
marcheaza o cotitura in istoria spatiului grecesc. Cinsprezece ani
mai tarziu, infrangand la Marathon armatele Marelui Rege, Atena
se va afirma in lumea greaca ca o forta, care se va impune apoi si
sub aspect militar si intelectual.

. Solon a impartit corpul civic in patru categorii de venit anual,

masurat in unitati de capacitate pentru cereale sau pentru lichide:
a) pentakosiomedimnoi (medimnul = cca. 54 l.), cei care aveau
un venit anual de 500 medimni; b) hippeis, cavalerii, cu peste de
medimni anual; c) zeugitai (probabil hopliti sau, intr-o alta
interpretare, cei cu o pereche de boi), cucel putin 200 medimni
anual; d) thetes, cu un venit inferior acestei limite. Pornind de
aici, Solon stabileste o corespondenta stricta intre obligatiile
militare (primele doua clase formau cavaleria, zeugitii - infanteria,
iarthetii serveau in trupele auxiliare sau ca vaslasi) si drepturile
politice.
[1]