Você está na página 1de 6

PROCEDURILE DE PREVENIRE A INSOLVENTEI SI DE INSOLVENTA - LEGEA

NR.85/2014

SCOPUL - instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea


pasivului debitorului, cu acordarea, atunci cand este posibil, a sansei de
redresare a activitatii acestuia.
DOMENIU DE APLICARE - Procedurile prevazute de lege se aplica
profesionistilor, astfel cum sunt definiti la art. 3 alin. (2) din Codul civil,
cu exceptia celor care exercita profesii liberale, precum si a celor cu
privire la care se prevad dispozitii speciale in ceea ce priveste regimul
insolventei lor.
OBS - procedurile de prevenire a insolventei se aplica debitorilor aflati
in dificultate financiara si nu celor care sunt in stare de insolventa
INSOLVENTA - NOTIUNE - stare a patrimoniului debitorului care
se caracterizeaza prin insuficienta fondurilor banesti disponibile pentru
plata datoriilor certe, lichide si exigibile, astfel:a)insolventa debitorului
se prezuma atunci cand acesta, dupa 60 de zile de la scadenta, nu a platit
datoria sa fata de creditor; prezumtia este relativa;b)insolventa este
iminenta atunci cand se dovedeste ca debitorul nu va putea plati la
scadenta datoriile exigibile angajate, cu fondurile banesti disponibile la
data scadentei
VALOAREA PRAG - cuantumul minim al creantei, pentru a putea fi
introdusa cererea de deschidere a procedurii de insolventa.
Valoarea-prag este de 40.000 lei atat pentru creditori, cat si pentru
debitor, pentru creante de alta natura decat cele salariale, iar pentru
salariati este de 6 salarii medii brute pe economie/salariat.
ATENTIE !!!!
Insolvena este starea care presupune incapacitatea debitorului de
plat a datoriilor bneti. Din aceast cauz, procedurile reglementate de
Legea nr. 85/2014 se aplic debitorilor aflai n insolven, iar nu
debitorilor aflai n insolvabilitate.
Insolvabilitatea este acea stare n care elementele pasive depesc
elementele active din patrimoniul debitorului.
Dei lipsa de lichiditi atrage aplicarea procedurii insolvenei, dup
declanarea procedurii, situaia patrimoniului debitorului prezint
importan sub aspectul aplicrii procedurii reorganizrii judiciare sau al
aplicrii procedurii falimentului. Un debitor insolvent, dar solvabil va
opta pentru procedura reorganizrii judiciare, n timp ce debitorul
insolvent i insolvabil va fi supus procedurii falimentului

Creditor indreptatit sa solicite deschiderea procedurii


insolventei - este creditorul a carui creanta asupra patrimoniului
debitorului este certa, lichida si exigibila de mai mult de 60 de zile.
Creanta certa - acea creanta a carei existenta rezulta din insusi actul
de creanta sau si din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor
sau recunoscute de dansul. Creditorii vor putea solicita deschiderea
procedurii insolventei doar in cazul in care, dupa compensarea datoriilor
reciproce, de orice natura, suma datorata acestora va depasi suma de
40.000
Organele care aplica procedura DE PREVENIRE A
INSOLVENTEI
sunt:instantele judecatoresti, prin presedintele
tribunalului sau, dupa caz, prin judecatorul-sindic, mandatarul ad-hoc,
respectiv administratorul concordatar.
Organele care aplica procedura INSOLVENEI sunt : instantele
judecatoresti, judecatorul-sindic, administratorul judiciar si lichidatorul
judiciar.
Participanti in cadrul procedurii insolventei
creditorilor, comitetul creditorilor, adminstratorul special
I .PROCEDURILE DE PREVENIRE A
( mandatul ad-hoc si concordatul preventiv)

- adunarea

INSOLVENTEI

Mandat ad-hoc - este o procedura confidentiala, declansata la cererea


debitorului in dificultate financiara, prin care un mandatar adhoc( dintre practicienii in insolventa, autorizati potrivit legii), desemnat
de instanta, negociaza cu creditorii in scopul realizarii unei intelegeri
intre unul sau mai multi dintre acestia si debitor, in vederea depasirii
starii de dificultate in care se afla.
Obiectivul mandatarului ad-hoc va fi acela de a realiza, in termen de 90
de zile de la desemnare, o intelegere intre debitor si unul sau mai multi
creditori ai sai, in vederea depasirii starii de dificultate financiara in care
se afla debitorul, a salvgardarii acestuia, pastrarii locurilor de munca si
acoperirii creantelor asupra debitorului.In scopul realizarii obiectivului
mandatului, mandatarul ad-hoc va putea propune remiteri, reesalonari
sau reduceri partiale de datorii, continuarea sau incetarea unor contracte
in curs, reduceri de personal, precum si orice alte masuri considerate a fi
necesare.

Concordat preventiv este un contract incheiat intre debitorul in


dificultate financiara, pe de o parte, si creditorii care detin cel putin 75%
din valoarea creantelor acceptate si necontestate, pe de alta parte,
omologat de judecatorul-sindic.
Prin contract debitorul propune un plan de redresare si de realizare a
creantelor acestor creditori, iar creditorii accepta sa sprijine eforturile
debitorului de depasire a dificultatii in care se afla.
Orice debitor aflat in dificultate financiara poate introduce la tribunalul
competent o cerere de deschidere a procedurii de concordat preventiv.
Prin cererea sa, debitorul propune un administrator concordatar
provizoriu dintre practicienii in insolventa autorizati potrivit legii.
Judecatorul-sindic numeste administratorul concordatar provizoriu prin
incheiere executorie.n termen de 30 de zile de la numirea sa,
administratorul concordatar elaboreaza, impreuna cu debitorul, lista
creditorilor si oferta de concordat preventiv.Oferta de concordat
preventiv va cuprinde si proiectul de concordat preventiv.
Proiectul de concordat preventiv trebuie sa prezinte, in mod detaliat:
a)situatia analitica a activului si a pasivului debitorului, certificata de un
expert contabil sau, dupa caz, auditata de un auditor autorizat potrivit
legii;b)cauzele starii de dificultate financiara si, daca este cazul, masurile
luate de debitor pentru depasirea acesteia pana la depunerea ofertei de
concordat preventiv;c)proiectia evolutiei financiar-contabile pe
urmatoarele 24 de luni.
Proiectul de concordat preventiv trebuie sa includa un plan de redresare,
care prevede cel putin urmatoarele masuri:
a)reorganizarea activitatii debitorului, prin masuri precum:
restructurarea conducerii debitorului, modificarea structurii functionale,
reducerea personalului sau orice alte masuri considerate a fi necesare;
b)modalitatile prin care debitorul intelege sa depaseasca starea de
dificultate financiara, precum: majorarea capitalului social, conversia
unor creante in actiuni/parti sociale, imprumut bancar, obligational sau
de alta natura, inclusiv imprumuturi ale asociatilor/actionarilor,
infiintarea ori desfiintarea unor sucursale sau puncte de lucru, vanzarea
de active, constituirea de cauze de preferinta; in cazul acordarii de noi
finantari in perioada de concordat, se va prevedea prioritatea la
distribuire a acestor sume, dupa plata cheltuielilor de procedura.
Dupa aprobarea concordatului de catre creditori, administratorul

concordatar solicita judecatorului-sindic sa omologheze concordatul


preventiv.Concordatul preventiv se considera aprobat de creditori daca
sunt intrunite voturile creditorilor care reprezinta cel putin 75% din
valoarea creantelor acceptate si necontestate.

II.PROCEDURA INSOLVENEI

CARACTERELE PROCEDURII INSOLVENEI


Caracterul judiciar - toate actele i operaiunile pe care le implic
aceast procedur sunt reglementate de lege i se realizeaz sub
controlul i supravegherea judiciar de ctre instanele judectoreti i
de ctre celelalte organe care aplic procedura insolvenei, respectiv
judectorul-sindic, administratorul judiciar i lichidatorul.
Caracterul personal se exprim prin aceea c, n funcie de
categoria de persoane din care face parte debitorul, i se va aplica
procedura general sau procedura simplificat.
Caracter colectiv (concursual), deoarece n cadrul ei se urmrete
satisfacerea tuturor creanelor creditorilor debitorului aflat n stare de
insolven, cu observaia c interesele patrimoniale ale CREDITORILOR
SUNT satisfcute ntr-o anumit ordine stabilit de lege.
Caracterul de remediu sau, dup caz, de executare silit
const n faptul c n cadrul procedurii se urmrete acoperirea pasivului
debitorului aflat n insolven, fie prin procedura reorganizrii, fie prin
procedura falimentului.
Cile de realizare a scopului procedurii insolvenei sunt
procedura general i procedura simplificat, iar modalitile
de realizare sunt procedura reorganizrii judiciare i
procedura falimentului
Procedura general, n definiia legii, este procedura de insolven
prin care un debitor care ndeplinete condiiile prevzute de lege intr,
dup perioada de observaie, succesiv, n procedura de reorganizare
judiciar i n procedura falimentului sau, separat, numai n
reorganizare judiciar ori doar n procedura falimentului.
Perioada de observaie este perioada cuprins ntre data
deschiderii procedurii insolvenei i data confirmrii planului de
reorganizare sau, dup caz, a intrrii n faliment.
Procedura simplificat reprezint procedura de insolven

prevzut de Legea nr. 85/2014 prin care debitorul intr direct n


procedura falimentului, fie odat cu deschiderea procedurii insolvenei,
fie dup o perioad de observaie
Procedura reorganizrii judiciare ca modalitate de realizare a
procedurii insolvenei este procedura ce se aplic debitorului n
insolven, persoan juridic, n vederea achitrii datoriilor acestuia,
conform programului de plat a creanelor. Procedura de reorganizare
presupune ntocmirea, aprobarea, confirmarea, implementarea i
respectarea unui plan, numit plan de reorganizare, care poate s
prevad, nelimitativ, mpreun sau separat: restructurarea operaional
i/sau financiar a debitorului; restructurarea corporativ prin
modificarea structurii de capital social; restrngerea activitii prin
lichidarea parial sau total a activului din averea debitorului.
Procedura falimentului este procedura de insolven, concursual,
colectiv i egalitar, care se aplic debitorului n vederea lichidrii averii
acestuia pentru acoperirea pasivului, urmat de radierea debitorului din
registrul n care este nmatriculat.
CATEGORII DE DEBITORI CARORA LI SE APLICA
PROCEDURA GENERALA A INSOLVENTEI
Profesionisti, astfel cum sunt definiti la art. 3 alin. (2) din Codul civil, cu
exceptia celor care exercita profesii liberale, precum si a celor cu privire
la care se prevad dispozitii speciale in ceea ce priveste regimul
insolventei lor si regiilor autonome.
CATEGORII DE DEBITORI CARORA LI
PROCEDURA SIMPLIFICATA A INSOLVENTEI

SE

APLICA

Procedura simplificata se aplica debitorilor aflati in stare de insolventa


care se incadreaza in una dintre urmatoarele categorii:a)profesionisti
persoane fizice supuse obligatiei de inregistrare in registrul comertului,
cu exceptia celor care exercita profesii liberale;b)intreprinderi familiale,
membrii intreprinderii familiale;c)debitori care fac parte din categoriile
prevazute la ART 38 alin. (1)( DEBITORI CARORA LI SE APLICA
PROCEDURA GENERALA) si indeplinesc una dintre urmatoarele
conditii:1.nu detin niciun bun in patrimoniul lor;2.actele constitutive sau
documentele contabile nu pot fi gasite;3.administratorul nu poate fi
gasit;4.sediul social/profesional nu mai exista sau nu corespunde adresei
din registrul comertului;d)persoane juridice dizolvate voluntar, judiciar
sau de drept, anterior formularii cererii introductive, chiar daca
lichidatorul judiciar nu a fost numit sau, desi numit, mentiunea
privitoare la numirea sa nu a fost inscrisa in registrul comertului;
e)debitori care si-au declarat prin cererea introductiva intentia de intrare
in faliment;f)orice persoana care desfasoara activitati specifice

profesionistilor, care nu a obtinut autorizarea ceruta de lege pentru


exploatarea unei intreprinderi si nu este inregistrata in registrele
speciale de publicitate; aplicarea prezentei legi fata de aceste persoane
nu exclude sanctiunile aplicabile pentru lipsa autorizarii sau inregistrarii
respectivei persoane.
CHELTUIELI AFERENTE PROCEDURII
Toate cheltuielile aferente procedurii inclusiv cele privind notificarea,
convocarea si comunicarea actelor de procedura efectuate de
administratorul judiciar si/sau de lichidatorul judiciar, vor fi suportate
din averea debitorului.Platile se vor face dintr-un cont deschis la o
unitate a unei banci, pe baza de dispozitii emise de debitor sau, dupa caz,
de administratorul judiciar, iar in cursul falimentului, de lichidatorul
judiciar.Disponibilitatile banesti vor putea fi pastrate intr-un cont special
de depozit bancar.In lipsa disponibilitatilor in contul debitorului, se va
utiliza fondul de lichidare, platile urmand a fi facute potrivit prevederilor
Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 86/2006 privind organizarea
activitatii practicienilor in insolventa, republicata, cu modificarile si
completarile ulterioare
Fondul DE LICHIDARE va fi constituit prin:
a)aplicarea unui procent de 50% la taxele care se achita la oficiul
registrului comertului pentru autorizarea constituirii persoanelor supuse
inregistrarii in registrul comertului, cu modificarile actelor, faptelor si
mentiunilor acestora, si efectuarea tuturor inregistrarilor in registrul
comertului, autorizare, functionare si eliberare documente specifice,
verificare si/sau rezervare, transmitere/obtinere/eliberare documente
si/sau informatii prevazute de lege;b)preluarea a 2,0% din sumele
recuperate in cadrul procedurilor de insolventa, inclusiv din fondurile
obtinute din vanzarea bunurilor din averea debitorului
BULETINUL PROCEDURILOR DE INSOLVENTA
Buletinul procedurilor de insolventa, BPI, este publicatia editata de
Oficiul National al Registrului Comertului, care are drept scop publicarea
citatiilor, convocarilor, notificarilor si comunicarilor actelor de
procedura efectuate de instantele judecatoresti, administratorul
judiciar/lichidatorul judiciar dupa deschiderea procedurii de insolventa
prevazute de prezenta lege, precum si a altor acte care, potrivit legii,
trebuie publicate

Você também pode gostar

  • Curs 4 Microeconomie AA
    Curs 4 Microeconomie AA
    Documento5 páginas
    Curs 4 Microeconomie AA
    oliviaionela
    Ainda não há avaliações
  • Curs8 Java Script
    Curs8 Java Script
    Documento30 páginas
    Curs8 Java Script
    oliviaionela
    Ainda não há avaliações
  • Citate
    Citate
    Documento2 páginas
    Citate
    oliviaionela
    Ainda não há avaliações
  • Documentatie Css
    Documentatie Css
    Documento13 páginas
    Documentatie Css
    oliviaionela
    0% (1)
  • Curs 6
    Curs 6
    Documento29 páginas
    Curs 6
    oliviaionela
    Ainda não há avaliações
  • Curs 6
    Curs 6
    Documento24 páginas
    Curs 6
    Raluca Andreea Margu
    Ainda não há avaliações
  • Curs11 Word Press
    Curs11 Word Press
    Documento31 páginas
    Curs11 Word Press
    oliviaionela
    Ainda não há avaliações
  • Curs 6
    Curs 6
    Documento24 páginas
    Curs 6
    Raluca Andreea Margu
    Ainda não há avaliações
  • Curs 1
    Curs 1
    Documento30 páginas
    Curs 1
    oliviaionela
    Ainda não há avaliações
  • Curs3 Web
    Curs3 Web
    Documento32 páginas
    Curs3 Web
    oliviaionela
    Ainda não há avaliações
  • Curs 4
    Curs 4
    Documento20 páginas
    Curs 4
    oliviaionela
    Ainda não há avaliações
  • Curs2 Internet
    Curs2 Internet
    Documento25 páginas
    Curs2 Internet
    oliviaionela
    Ainda não há avaliações
  • Carte Grile Licenta Administrarea Afacerilor 2016 PT Studenti
    Carte Grile Licenta Administrarea Afacerilor 2016 PT Studenti
    Documento120 páginas
    Carte Grile Licenta Administrarea Afacerilor 2016 PT Studenti
    oliviaionela
    Ainda não há avaliações
  • Tema 2 MPS
    Tema 2 MPS
    Documento32 páginas
    Tema 2 MPS
    oliviaionela
    Ainda não há avaliações
  • Structura Plan Managerial
    Structura Plan Managerial
    Documento2 páginas
    Structura Plan Managerial
    oliviaionela
    Ainda não há avaliações
  • Apollo 20 Mit
    Apollo 20 Mit
    Documento3 páginas
    Apollo 20 Mit
    oliviaionela
    Ainda não há avaliações
  • Proiect Mae
    Proiect Mae
    Documento12 páginas
    Proiect Mae
    oliviaionela
    Ainda não há avaliações
  • Plan de Marketing - KFC
    Plan de Marketing - KFC
    Documento12 páginas
    Plan de Marketing - KFC
    Anca Elena Cojo
    91% (11)
  • Prețul
    Prețul
    Documento5 páginas
    Prețul
    oliviaionela
    Ainda não há avaliações
  • Protecţia Consumatorului in Romania
    Protecţia Consumatorului in Romania
    Documento5 páginas
    Protecţia Consumatorului in Romania
    oliviaionela
    Ainda não há avaliações