AUTONOMIA PARTILOR POTRIVIT REGULAMENTULUI ROMA I SI II

DINTR-O PERSPECTIVA A DREPTULUI COMPARAT

1. Introducere : Independenta partilor

Principiul potrivit caruia partile contractante ar trebui sa poata sa isi aleaga, in anumite
limite, legea care sa le guverneze contractul este un principiu la fel de vechi ca si dreptul
international privat, datand din timpurile Hellenice1. Chiar daca acest principiu a avut o istorie
controversata in istoria Statelor Unite ale Americii, a fost o cauza pentru conflicte continentale in
doctrina si practica, cel putin din zilele lui Charles Dumoulin (1500-1566) 2. Ultima legislatie
codificata cu privire la autonomia partilor potrivit Dreptului privat european se gaseste in
Regulamentul Roma I 2008 al Uniunii Europene pe legea aplicabila Obligatiilor Contractuale34, care
a inlocuit Conventia de Roma 1980 si in Regulamentul Roma II Regulamentul din 2007 privind
legea aplicabila Obligatiilor Non-contractuale5.
Intre timp, cele mai multe sisteme legale au recunoscut principiul independentei partilor,
acceptandul ca fiind "probabil principiul cu cea mai larga aplicare in dreptul privat international" 6.
Totusi, inca exista neintelegeri privind modalitatile, parametrii si limitele acestui principiu. Aceste
neintelegeri cuprind intrebari ca : (1)conditia obligatorie sau facultativa de a alege modul de
exprimare al contractului;(2) intrebarea potrivit careia statele sunt obligate sa aiba o conexiune cu
partile sau cu tranzactia;(3) legea al carui stat trebuie sa defineasca limitele de drept substantial al l
L. independentei partilor; (4) daca e necesar ca alegerea sa fie limitata de un stat sau poate sa
cuprinda norme nestatale si (5) daca alegerea trebuie sa cuprinda elementele non-contractuale.
Acest referat ofera o privire din exterior al modalitatilor si limitelor independentei partilor dat de
Regulamentele Roma I si Roma II si o comparatie a practicii dominante in Statele Unite ale

1 Un decret eliberat in Egiptul Hellenic in 120-118 i. Hr. Statua faptul ca contractele elaborate in limba egipteana
faceau obiectul unor jurisdictii egiptene, care aplicau dreptul egiptean, in timp ce contractele elaborate in limba
greceasca faceau obiectul juridictiilor grecesti, care aplicau dreptul grecesc. Asadar, prin alegerea limbii in care sa
fie elaborat contractul, partile puteau sa aleaga direct forumul si indirect legea aplicabila. A se vedea F. Juenger,
Choice of Law and Multistate Justice 7-8(1993).
2 Vezi ibid. p. 16-17.
3 Conventia ECC asupra Legii aplicabile obligatiilor contractuale a Comunitatii Europene (1980)(cunoscuta ca
Conventia de la Roma). Textul consolidat al Convetiei poate fi gasit la http://europa.eu.int/eur-lex/pri/en/oj
dat/1998/c_027/c_02719980126en00340053.pdf>.
4 Regulamentul (EC) Nr. 593/2008 al Parlamentul European si al Consiliului din `18 iunie 2008 se refera la Legea
aplicabila Obligatiilor Contractuale(Roma I), OJ[2008] L117/6(se refera la Roma I).
5 Vezi Art. 14 al Regulamentului (EC) nr. 864/2007 al Parlamentului European si al Consilului din data de 11 Iulie
2007 al Aplicarii legii asupra obligatiilor extra-contractuale(Roma II), OJ [2007] L 199/40[cunoscut ca si Roma II].
6 R. Weintraub, Functional Developments in Choice of Law for Contracts, 187 Recueil des Cours 239, 271(1984).
Vezi si Th. M. De Boer, Party Autonomy and its Limitations inthe Rome II Regulations , 9 Y.B. Priv, Int'l L. 19,
19(2008)("Indepdendenta partilor este unul din principiile dominante al alegerii dreptului contemporan).
Americii7.

2. Perspectiva din punctul de vedere al Statelor Unite ale Americii

2.1 Primele conflicte reglementate in Restatements

Practica americana transnationala si judiciara recunosc principiul independentei partilor(pe

atunci stiut ca fiind "doctrina intentiei partilor") incepand din anii 1825 8. In cadrul redactarii a
primelor Conflicts Restatement, care a fost promulgat in anul 1933, Profesorul Joseph Beale a ales
sa ignore realitatea pentru ca nu se potrivea cu conceptia sa teritorialista. In viziunea sa, a da
partilor independenta de a alege legea ar fi ca si acordarea unei puteri de a legifera9. In schimb,
Beale a propus pentru Restatement un inexorabil lex loci contractus, mandatand aplicarea legii
statului in care contractul a fost realizat10.
In timpul discutiilor asupra acestui subiect, in cadrul Conferintei anuale al Institutului de
drept american care a avut loc in 1928, Beale a admis ca propunerea sa a fost contrara majoritatii
cazurilor practicii11, dar a afirmat ca era inevitabil deoarece doctrina a fost impartita in 4 mari
directii. El a mai spus ca independenta partilor ar duce la o nesiguranta deoarece deseori ar fi dificil
de prevazut intentia partilor. Cand a fost intrebat despre situatiile in care partile si-ar exprima clar
intentia in contract, a raspuns cu faptul ca partile ar incerca sa eludeze o institutie fundamentala,
aceea a locului contractului. Fiind intrebat despre situatiile in care nici o institutie fundamentala nu
ar fi implicata a raspuns prin faptul ca "nu exista om care sa nu se fi nascut si sa nu fie indeajuns de
destept"12 ca sa calculeze toate modalitatile institutiilor fundamentale.
Din fericire, majoritatea autoritatilor jurisdictionale din Statele Unite ale Americii, incluzand
cele mai multe instante din 12 state care contiua sa foloseasca Primul Restatement, au ignorat
Restamentul exiland independenta partilor13. Al doilea Restament privind conflictele din anul 1969
a imbratisat aceasta practica si a codificat principiul indepdendentei partilor in Sectiunea 187, care
acum este urmata in cele mai multe state din America.14
2.2 Restamentul( al doilea)
Sectiunea 187 din Restatement( al doilea) se diferentiaza prin : (a) chestiuni cu privire la

7 Evaluarea este se refera strict la textele Roma I si Roma II. Aceasta este intreprinsa cu toate minusurile autorului
privind nefamiliaritatea lui cu numeroasele nuantari
8 Vezi Wayman vs. Southard, 23 U.S.(10 Wheat) 1, 48(1825)(prin referinta la un principiu de drept universal[...] care,
in fiecare curte juridictionala, un contract este gurvernat de legea in vederea careia a fost facuta") Thompson vs.
Ketcham, 8 Johns, 189, 193(N.Y. 1811); Andrews v. Pond, 38 U.S.(12 Pet) 65(1839); Pritchard v. Norton, 106 U.S.
124(1882); J. Story, Commentaries on the Conflicts of Laws 293(b) (2nd ed. 1841).
9
10
11
12
13
14
faptul ca partile "pot sa solutioneze o dispozitie expresa in acordul cu privire la acea chestiune" 15 ca
si acelea referitoare la realizare, la conditii precedente si subsecvente, la performante suficiente si
cauze de exonerare pentru neperformanta. [...] fustrare si imposibilitate";16 si chestiuni care
depasesc puterea contractuala a partilor ca si acelea care implica "capacitatea, forma si substanta
valididatii"17. Cel putin la suprafata, distinctia dintre regulile care se pot compara si care nu pot fi
comparate care seamana cu regulile europene obligatorii si regulile europene facultative18.
Subsectiunea 1 din Sectiunea 187 statueaza ca, pentru probleme din prima categorie,
alegerea de catre parti a dreptului aplicabil nu este limitat la dreptul material sau la dreptul teritorial.
Comentariile oficiale cu privire la Restatement -> faptul ca prin aceste dispozitii se recunoaste
principiul "incorporarii unei referinte in textul principal, referinta avand aceeasi valoare cu textul
principal"19. Regulile contractului sunt realizate pentru a suplini chestiunile pe care partile nu le-au
avut in vedere, de exemplu atunci cand explica unii termeni contractuali sau atunci cand se face
referinta la un drept material, acest drept putand sa faca parte si dintr-o legislatie straina 20. Aceasta
incorporare a referintelor nu poate fi subiectul unei limitari si pot sa cuprinda in continutul lor si
norme nestatele21.
Pentru probleme care cad in cea de-a doua categorie, in principal, probleme pe care partile
nu au putut sa le rezolve prin acord, subsectiunea(2) al Sectiunii 187 impune limitarile materiale si
teritoriale. Alegerea dreptului nu le apartine partilor daca : a) dreptul material apartinand unui stat
nu are nici o legatura cu partile sau cu tranzactia si astfel nu exista vreo cauza rezonabila pentru
alegerea partilor22; b) dreptul aplicat contractului este fundamental contrar dreptului aplicabil in
cazul in care partile nu ar fi ales pe cel dintai; c) legea aplicabila de o jurisdictie/ de o curte dintr-un
ansamblu de sisteme are o eficienta mai mare decat aplicarea dreptului determinat de parti in
cauza23;
Bogata practica judiciara in aplicarea acestei sectiuni al Restatementului este explicata in
detaliu24. Ajunge sa spune ca pentru a putea compara mai bine, urmatoarele caracateristici ale celui
de-al doilea Restament merita sa fie mentionate:
(1) Restatementul impune limitari autonomiei partilor contractante la aceleasi limitari
fara vreo exceptie;
(2) Restatementul controleaza autonomia partilor prin 2 modalitati: a) prin cerinta unei

15 Restatement (Second) 187(1).

16 Ibid., cmt. c.
17 Ibid, cmt. d.
18 Vezi infra. 3.3.3.
19 Ibid.
20 Ibid.
21 Vezi infra 5.3
22 Restatement(second) 187(2).
23 Ibid.
24 Vezi P. Hay vs. Borschers & S. Symeonides, Conflict of laws, 18.4-18.7(a cincea editie).
 legaturi teritoriale necesare cu statul de unde provine dreptul ales sau o alta legatura
rezonabila pentru alegerea dreptului de catre parti;
(3) Restatement-ul contine mai degraba limitarile substantiale al statului prin lex causae
decat cele impuse de forum 25. Pentru a fi siguri, sub traditia politicii publice luata ca
o exceptie, politica publica al forumului qua este intotdeauna ultimul scut in materie
de prevenire al aplicarii dreptului strain incompatibil, in cazul in care legea este
aleasa de parti sau prin regulile de alegere ale forumului. In teorie, acest scut ramane
valabil pentru curtile de jurisdictie care au o abordare moderna dar potrivit testului
clasic dat de Judecatorului Carazo, un asemenea scut ar trebuie sa fie avut in vedere
doar in cazuri exceptionale in care legea straina aplicabila este socanta pentru
practica corecta a forumului26. Restatementul recunoaste diferenta intre grupul de
principii dintr-un sistem care opereaza ca o exceptie si politica publica luata ca o
exceptie in limitarea autonomiei partilor. Restatementul prezinta faptul ca a fi
fundamental cu intelesul sectiunii 187, o metoda trebuie sa fie atat de puternica incat
sa fie necesara pentru a justifica refuzul forumului de a supune o cauza straina sub
sectiunea 90, care de fapt prezinta principiul odre public27.
(4) Restatementul necesita ca statul unde se aplica lex causae sa aiba un mai mare
interes material28 decat statul ales in aplicare legii la un caz particular. Chiar daca in
multe cazuri legea determinabila ar fi in functie de lex causae astfel se presupune ca
statul in cauza are o legatura materiala mai mare in aplicare legii nu e valabila in
toate cazurile, in special in cele in care alegerea legii nu este bazata pe nici o
expertiza.
(5) Numai politica publica fundamentala29 al interesului material al statului ales lex
causae poate sa infranga alegerea partilor.30 31
Restatementul aduce exemple pentru
reguli pe care sa le contina o astfel de politica: prezinta regulamentele care fac sa fie
ilegale anumite contracte si regulamente care au ca scop protejarea unei parti de
abuzul de putere ne negociere superioara32, precum regulamentele care protejeaza
asiguratii de asiguratori; regulile care nu impun o asemenea politica: regulamentele
cu privire la fraude, regulile care tind sa devina invechite, si reguli generale ale
25 In contrast cu Conventia Inter-Americana pe Law applicable to International Contract of 1994 subiectele autonomiei
partilor sunt limitate la legea forumului. Vezi ibid. Art. 11 Vezi si ibid. Art. 18..
26 Vezi Loucks v. Standard Oil Co. Of New York 120 N.E., 198, 201-2 (N.Y. 1918)(legea straina trebuie "sa ofenseze
simturile noastre de justitie si de mentinere a ordinii publice" sau "sa violeze cateva din principiile fundamentale ale
justitiei, cateva conceptii de bune moravuri si principii adanc infipte ale bunului simt).
27 Restatement(Al doilea), Conflict of Laws 187 cmt. g.
28 Ibid 187(2)(b)
29 Ibid
30
31
32 Ibid.
 contractelor ca si cele care privesc nevoia de consideratie33.
(6) In sfarsit, in stilul caracteristic al culturii legale americane, Restatementul prefera o
reglementare mai scheletica decat o suprareglementare. De exemplu, cum am
precizat mai sus, Restatement-ul contine reguli pentru autonomia unei singure
parti(sectiunea 187) pentru toate contractele decat reguli pentru varii contracte
precum o face pentru contractele care nu contin o clauza de alegere a dreptului 34. In
al doilea rand, Restatement-ul nu defineste cativa termeni considerati esentiali,
ulitizati in Sectiunea 187, precum "relatie substantiala", "baza rezonabila" si
"interesul material mai puternic"35. Lipsa unei definitii e o politica deliberata a
alegerii pentru redactarea Restatement-ului. Aceasta reflecta o incredere limitata in
abilitatile lor de a oferi solutii a priori pentru diverse situatii si o inalta incredere in
curtiile de jurisdictie de a face acelasi lucru in cadrul aceleasi chestiuni.

2.3 Codul Comercial Unitar (CCU)

Sectiunile 1-301 ale CCU prezinta faptul ca "atunci cand o tranzactie are o legatura
rezonabila cu statul forum si de asemenea cu un alt stat sau o natiune, partile pot cadea de acord ca
legea statului sau a unei natiuni sa guverneze drepturile si indatoririle contractului". 36 Asadar, in
contractele care sunt guvernate de o asemenea dispozitie, o "legatura rezonabila" cu statul ales este
singura cerinta pentru a exista 'alegerea dreptului'.
Aplicata in sens literal, aceasta dispozitie ar necesita o legatura rezonabila cu ambele statul
ales si forumul cuprins in stat. Asadar, o legatura rezonabila cu una sau mai multe state decat statul
forum nu ar fi de ajuns. Evident, o asemenea interpretare literara nu are vreun sens logic. Legatura
nerezonabila cu Tribunalul (forumul) nu poate fi un factor care ar exlcude puterea partilor de a alege
dreptul altui stat decat cu cel cu care are o astfel de legatura. E suprinzator faptul ca o astfel de
formulare ineficienta a rezistat celor noua amendamente ale acestor dispozitii de-a lungul celor
patru decenii. Intre timp, curtile de justitie nu au avut probleme cu aceasta formulare, motivul
pentru acest fapt a fost fie ca nu au observat aceasta formulare, fie au ignorat-o.
Textul sectiuniilor 1-301 nu diferenteaza expres o alegere contractuala a dreptului aplicabil
si o incorporare prin referinta, dar comentariile oficiale ajusteaza aceasta deficienta prin precizarea
ca partile pot dispune liber de regulile necomparabile ale CCU prin incorporarea prin referinta in
contract a legii unui stat cu care nu are o legatura rezonabila sau norme nestatele cum sunt
33
34 Vezi Ibid 189-207.
35 Ibid. 187.
36
principille UNDORIT.37
Autonomia partilor in cadrul Subectiunii (a) a Sectiunilor 1-301 face subiectul unor exceptii
prevazute in Subsectiunea (c) al acelorlasi sectiuni. Subsectiunea (c) prevedere si alte sectiuni
facute pentru legea statului aplicabil, lege care guverneaza si un acord contrar e efectiv numai in
38
masura permisa de legea specificata. Totusi, Sectiunile 1-301 nu impun o politica publica de
limitare a autonomiei partilor39. Faptul ca toate statele ce compun America au adoptat CCU ar putea
sugera ca o astfel de limitare nu necesara in conflictele interstatele, dar aceasta limitare este
necesara in cadrul conflictelor internationale. Mai departe, chiar in cazul conflictelor interstatele,
diferente apar chiar cu respectarea politicii publice deoarece unele state nu respecta anumite
dispozitii din UCC sau acestea au adoptat diferite interpretari ale acelorlasi dispozitii. In orice caz,
unele curti de justitie au adoptat o politica de limitare a autonomiei partilor sub CCU40.
E important de precizat faptul ca in 2001, comisarii UCC au propus o modificare
semnificativa ale sectiunilor 1-301, modificare care provine in marea ei parte din Conventia de la
Roma. Pe langa introducerea conceptului european al regulilor obligatorii 41, eu au mai adoptat :
propunerea revizuita inter alia, diferentiata intre contractele consumatorilor si contracte comerciale,
contracte internatioanale si contracte interstatele si ar impune diferite limtari ale autonomiei partilor
pentru fiecare categorie in parte. 42 Din pacate, aceste idei s-au dovedit a fi nefamiliare in legislatiile
statelor si pana in 2008 doar Insulele Virgine au adoptat modificarile, in ciuda impunerii acestora de
catre comisarii CCU.
3. Regulamentul Roma I
3.1 O abordare discriminatoare
43
Regulamentul Roma I e bazat pe premisa ca "partile au libertatea de a alege legea
contractului este una din pietrele de temelie ale sistemului care reglementeaza normele conflictuale
in materie de obligatii contractuale".44 Roma I prezinta principiul autonomiei partilor in art. 3, care
este intitulat 'Libertatea de alegere'. Totusi, spre deosebire de al doilea Restatement, care contine
aceleasi cadre si limitari pentru autonomia partilor pentru toate contractele fara nici o diferenta,
Roma I se bazeaza pe o abordare diferentiata care stabileste anumite tipuri de contracte.
Articolul 3 adopta o pozitie liberala fata de autonomia partilor. Totusi, articolul 3 este urmat
de 4 articole mai precise si mai limitative care se aplica anumitor tipuri de contracte, numite

37
38
39
40 Vezi ex. Mell vs. Goodbody & Co., 10 Ill. App.3d 809, 295 N.E.2d. 97, 100(1973); Fairfield Lease Corp. Vs Pratt, 6
Conn Circ. 537, 278 A.2d(1971); Delhomme Indus., Inc. vs. Houston Beechraft, Inc., 490, 669 F. 2E 1049(al
cincilea Circ. 1982).
41 Vezi infra 3.3.3.
42
43
44
contracte de transport(art. 5), contracte cu consumatorii(art. 6), contracte de asigurare(art.7) si
contracte individuale de munca(art. 8). Partea comuna pentru aceste contracte aceea ca o parte e mai
probabil sa fie intr-o pozitie contractuala mai slaba, mai vulnerabila ca si cealalta parte contractanta.
Expunerea 23 statueaza o politica de protectie a partilor contractante mai slabe prin precizarea ca
"partile contractuale care sunt considerate mai slabe ar trebui sa fie protejate de normele
conflictuale care suntn in favoarea intereselor lor decat de normele generale"45. Prin evidentierea
acestor contracte pentru a beneficia de tratament separat, Roma I poate proteja partile contractante
care se afla pe o pozitie slaba, in timp ce adopta o abordare liberala pentru celalalte contracte.
Aceata diferentiere intre diferite contracte e o imbunatatire semnificativa asupra celui de-al doilea
Restatement care era de tipul aceeasi masura pentru toti. Totusi, unele din intrebarile pe care le
vom raspunde in acest referat este daca aceasta diferentiere are succes in protejarea sufiecienta al
tuturor partilor contractante in aceste contracte sepeciale, la fel de bine si celorlalte parti prezumate
in alte contracte.
Schema Roma I consta intr-un complex de combinatii alcatuite din factori teritoriali pentru
anumite contracte si o multitudine de straturi de rau augur. De fapt exista limitari substantiale pentru
toate contractele.

Figura 1

5. REGULI IMPERATIVE (ART.9(2)) SI DE ORDE PUBLIC (ART 21) AL STATULUI FORUM

4. REGULI IMPERATIVE ALE STATULUI DE PERFORMANTA ART(9).(3)

3. REGULI OBLIGATORII PENTRU STATELE CE AU ALTE ELEMENTE RELEVANTE ART. 3.3

1.LIMITARI TERITORIALE
CONTRACTE DE TRANSPORT 2. REGULI OBLIGATORII AL LEX CAUSAE
CONTRACTE CE IMPLICA UN MIC RISC CONTRACTE CU CONSUMATORII
CONTRACTE DE MUNCA

figura 2

45
 ODRE PUBLIC AL STATULUI FORUM
POLITICILE FUNDAMENTALE ALE STATULUI LEX CAUSAE, DACA ACEL STAT ARE UN
MAI MARE INTERES IN APLICARE LEGII
1. STATUL ALES TREBUIE SA AIBA O LEGATURA SUBSTANTIALA SAU TREBUIE SA FIE
O ALTA BAZA REZONABILA PENTRU ALEGEREA LUI