Organizarea Si Function Area Sistemului Bancar Final

Universitatea de Vest din Timisoara
Facultatea de Economie si de Administrare a Afacerilor
Organizarea şi funcţionarea
sistemului bancar
Studenţi: Raicov Diana

Răchitan Andreea Elena
Stănescu Iasmina
Sorinca Alexandru
CUPRINS
INTRODUCERE
CAPITOLUL 1 Originile sistemului bancar
1.1 Istoria sistemului bancar in lume
1.2 Originile sistemului bancar in SUA
1.3 Originile sistemului bancar in Europa
CAPITOLUL 2 Rolul si functiile institutiilor de credit

2.1 Banca Centrala - Rol si functii
2.2 Bancile comerciale
2.2.1 Bancile comerciale – Concept
2.2.2 Bancile comerciale – Tipologie
2.2.3 Bancile comerciale – Functii si rol
CAPITOLUL 3 Institutiile de credit – Intermediari financiari speciali

3.1 Pietele bancare
3.2 Functia de intermediere a institutiilor de credit
3.3 Operatiunile pasive – Operatiuni de atragere a resurselor
3.4 Operatiunile active – Operatiuni de plasare a resurselor
CAPITOLUL 4 Tendinte si evolutii in structura sistemului bancar romanesc

4.1 Istoria sistemului bancar romanesc
4.2 Sistemul bancar dupa 1989
4.3 Statutul si obiectivele BNR
CAPITOLUL 5 Structura altor sisteme bancare

5.1 Sistemul bancar britanic
5.2 Sistemul bancar italian
5.3 Sistemul bancar francez
5.4 Sistemul bancar german
5.5 Sistemul bancar american
BIBLIOGRAFIE
2
INTRODUCERE
Sistemul bancar este reprezentat de ansamblul coerent al diferitelor categorii de

institutii financiar-bancare care functioneaza intr-o tara, raspunzand necesitatilor unei etape a
dezvoltarii social-economice.
In general, sistemul bancar dintr-o tara cuprinde:
 cadrul institutional, format din:

o banca centrala cu rol de coordonare si supraveghere,
o banci comerciale si alte institutii financiare asimilate acestora;
 cadrul juridic, format din ansamblul reglementarilor care guverneaza activitatea bancara.
In evolutia sa, sistemul bancar parcurge faze de specializare si sectorizare. Specializarea

bancara reprezinta orientarea activitatii diferitelor banci doar spre anumite servicii, operatiuni,
produse bancare. Notiunea de sectorizare poate fi definita ca fiind un tip aparte de specializare
ce consta in orientarea activitatii bancare spre anumite domenii de activitate economica.
Intr-o economie de piata, sistemul bancar indeplineste functia de atragere si concentrare

a economiilor societatii si de canalizare a acestora, printr-un proces obiectiv si impartial de
alocare a creditului, catre cele mai eficiente investitii. In indeplinirea acestei functii, bancile, ca
verigi de baza ale sistemului, urmaresc modul in care debitorii utilizeaza resursele imprumutate.
Bancile asigura si faciliteaza efectuarea platilor, ofera servicii de gestionare a riscului si
reprezinta principalul canal de transmisie in implementarea politicii monetare.
Prin activitatea de colectare de resurse financiare, concomitent cu plasarea lor pe piata

prin intermediul creditelor si a altor operatiuni pe piata financiara, bancile indeplinesc rolul de
intermediari intre detinatorii de capitaluri si utilizatorii acestora.
In vederea realizarii obiectivelor finale, banca centrala urmareste stabilitatea valorii

interne si externe a monedei nationale, concomitent cu punerea la dispozitia economiei
nationale a cantitatii optime de moneda necesara cresterii economice. Sistemul bancar,
transformand resursele pe care mediul economic i le pune la dispozitie, se constituie ca
subsistem al macrosistemului economico-social.
CAPITOLUL 1 Originile sistemului bancar

3
1.1 Istoria sistemului bancar
Istoria sistemului bancar isi gaseste originile in trecutul indepartat, existand marturii
foarte vechi ce atesta practica unor activitati care intr-o forma mai mult sau mai putin evoluata se
pot constitui ca primii pasi pe taramul practicii bancare. Exista diferite pareri cu privire la originea
bancilor. Unii cercetatori apreciaza ca primii bancheri au fost cei ce efectuau schimbul de bani,
moment asociat aparitiei si circulatiei monedei metalice. Dupa alti cercetatori, notiunea de banca
este asociata momentului in care un grup de persoane a avut idea sa primeasca disponibilitati
banesti, sub forma de depuneri de la cei ce doreau sa faca economii si, in baza acestor depozite, sa
ofere imprumuturi celor care aveau nevoie de fonduri suplimentare.
Primele dovezi ale unei activitati bancare se regasesc in Orientul Apropiat (Babilon) si
Egiptul Antic. In acea perioada templele erau, deopotriva, loc de rugaciune si loc de pastrare a
banilor si tezaurelor. Au fost descoperite marturii scrise privind activitatea de depuneri si
imprumuturi efectuata de temple. Increderea pe care o aspirau templele furniza intermedierea
monetara, asemanator bancilor de mai tarziu. Detaliile referitoare la depozite, imprumuturi,
dobanda perceputa si rambursarea creditelor se gasesc deja in Codul lui Hammurabi, descoperit la
Susa, in anul 1901. In secolul VI i.Ch. orase-state si temple din Grecia Antica au inceput sa emita
monede proprii. Datorita faptului ca fiecare oras-stat isi avea moneda proprie a aparut necesitatea
schimbarii valutare. In aceeasi perioada, preotii ofereau imprumuturi taranilor, iar unele persoane
specializate in “negotul cu bani” ofereau aceleasi servicii altor categorii sociale. In timp, acesti
“creditori”, cunoscuti sub denumirea de “trapeziti” au inceput sa perceapa dobanzi foarte mari,
generand multe nemultumiri in randul populatiei.
Drept urmare, unele cetati grecesti au decis sa creeze banci publice. Aceste institutii erau
conduse si controlate de agenti publici in faza unor norme ce pot fi asociate primelor reglementari
statale cu privire la activitatea bancilor.
In perioada timpurie a dezvoltarii imperiului roman, romanii nu s-au aratat interesati in
activitati specifice bancilor. Insa, pe masura ce au cucerit teritoriile grecesti si au vazut cum
functionau bancile, au inteles importanta lor. Foarte curand dupa aceea in intregul imperiu roman
au aparut atat banci de stat cat si private. Pentru facilitatile de imprumut acordate, aceste banci
aveau permisiunea, sa solicite plata unei taxe al carei nivel nu era limitat. Exceptie faceau bancile
din Roma unde, pentru aceste taxe, a fost fixata o limita serioasa. Este interesant de remarcat
faptul ca aceste banci nu putem sa perceapa comisioane pentru serviciile acordate. Totodata,
bancile furnizau clientilor situatii ale conturilor pentru operatiunile efectuate. Din aceste informatii
se observa ca serviciile oferite clientilor erau in proces de diversificare.
In Evul Mediu, manastirile, ca si templele din Egiptul sau Grecia Antica, au continuat sa
joace un rol important in efectuarea unor activitati specific bancare. Desi oficial, nu aveau voie sa
perceapa dobanzi, foloseau alte metode pentru a perceperea comisioanelor pentru credite
acordate etc.
La sfarsitul sec. al IX-lea activitatile in acest domeniu s-au retras datorita cruciadelor si
patrunderii in spatiul europene a popoarelor migratoare. Primele institutii de tip efectuau
preponderent operatiunii de transfer (ceea ce azi se cunoaste sub denumirea de casa de
4
compensare), astfel incat sistemul de plati sa devina mai eficient. Prima banca de acest tip a fost
Banca Venetiei, creata in 1171 si recunoscuta oficial in 1597 ca Banca de Rialto.
1.2 Originile sistemului bancar in SUA
Prima banca centrala, Banca Americii de Nord, a fost supravegheata prin Congresul
Continental de catre Robert Morris (congressman si bancher), in primavara anului 1781, dupa
cum arata Murray Rothbard in The Mystery of Banking. Morris a fost contractor pentru armata
in timpul Razboiului Civil. El a fost de asemenea "conducatorul puternicelor forte nationaliste"
din noul stat.
Principalul obiectiv al nationalistilor, cunoscuti de asemenea si ca "federalisti", a fost
acela de a crea o versiune a sistemului comercial englez in America, acelasi sistem impotriva
caruia a fost declansata revolutia. Tocmai acesta era sistemul de care precursorii revolutionarilor
au fugit cand au venit in America. Asa cum a explicat Rothbard:
"Scopul lor a fost acela de a reimpune in Statele Unite un sistem comercial si un guvern
similar cu cel al Marii Britanii, impotriva caruia s-au rasculat colonistii. Obiectivul a fost acela de
a avea un guvern central puternic, mai ales in a avea un presedinte sau rege puternic cu atributii
executive. Acesta avea sa fie zidit prin impunerea unui ridicat nivel de taxe si impozite si o
datorie publica apasatoare. Guvernul puternic ar fi avut rolul de a impune tarife mari pentru a
subventiona furnizorii interni, a crea o mare flota maritima pentru a avea acces si a subventiona
pietele straine cu exporturile americane, si rolul de a lansa un sistem masiv de lucrari publice. Pe
scurt, Statele Unite trebuiau sa aiba un sistem englez dar fara Coroana Engleza." 1
O importanta parte a "planului lui Morris", dupa cum o numeste Rothbard, a fost aceea
de a organiza si conduce o banca centrala, care sa furnizeze (sa asigure) credite avantajoase si sa
extinda finantele lui si ale asociatilor sai. Banca Americii de Nord a fost in mod special modelata
dupa sablonul Bancii Angliei. Banca a primit privilegiul de a avea monopol, toate bancnotele
emise fiind folosite in plata taxelor catre guvern si nicio alta banca similara nu avea dreptul sa
opereze in tara.
"A acceptat in mod elegant sa imprumute mare parte din nou creata masa monetara
guvernului federal" scrie Rothbard, iar "nefericitii platitori de taxe aveau sa plateasca bancii taxe
si dobanzi." 1
In ciuda acestor privilegii, lipsa increderii publice in bancnotele afectate de inflatie au
condus la deprecierea acestora si la privatizarea bancii pana la sfarsitul anului 1783. Cu toate
acestea Morris, nu a renuntat la planul sau.
L-a recrutat pe tanarul Alexander Hamilton pentru a-i sluji, mai mult sau mai putin,
drept marioneta politica in cadrul guvernului Washington (Rothbard l-a numit pe Hamilton
"tanarul discipol al lui Morris"). De fapt, motivul pentru care Hamilton a devenit secretarul
ministerului de finante, in ciuda faptului ca nu avea cunostinte in domeniul finantelor, este acela
ca a fost recomandat de catre Morris lui George Washington (In timpul razboiului civil, pe
1
Thomas J. DiLorenzo, Originile corupte ale sistemului bancar central, 5 noiembrie 2008
1
Thomas J. DiLorenzo, Originile corupte ale sistemului bancar central, 5 noiembrie 2008
5
vremea cand era consilierul lui G. Washington, Hamilton i-a scris lui Morris o scrisoare de 30 de
pagini prin care pretindea ca a aprobat fiecare dintre ideile expuse de acesta in legatura cu
tarifele protectioniste, subventiile colective si o banca condusa de stat care sa ii finanteze).
Morris si compatriotii sai nationalisti doreau un presedinte executiv cu atributii supreme
(asemanatoare cu cele ale unui rege), care sa conduca imperiul comercial, asa cum regele Angliei
domnea peste imperiul sau comercial. Desigur, ei aveau sa-l sfatuiasca pe "rege" si totodata sa
beneficieze financiar de pe urma unui asemenea imperiu. Astfel ca tanarul favorit, Hamilton, a
inceput lupta, ce avea sa dureze sapte ani, pentru a aboli prima constitutie a Statelor Unite -
Articolele Confederatiei - prin solicitarea unei noi conventii constitutionale care propunea
revizuirea Articolelor Confederatiei. In cadrul Adunarii, Hamilton si-a expus planul (acesta fiind in
realitate conceput de catre Morris) ce presupunea alegerea unui presedinte permanent, care sa
instituie toti guvernatorii si care sa aiba drept de veto asupra intregii legislatii nationale. In urma
unui astfel de plan suvernitatea statala avea sa fie distrusa si nu ar mai fi existat nicio scapare in
fata unui nivel ridicat de taxe, a tarifelor protectioniste, a unei datorii publice impovaratoare si a
unor afaceri externe imperialiste - idei ce constituiau planul nationalistilor.
Planul Hamilton/Morris a fost bineinteles anulat, precum a fost si propunerea facuta in
cadrul Conventiei de a include conducerea unei banci centrale printre atributiile guvernului
federal. Insa guvernul era cu atat mai centralizat cu cat "fortele nationaliste promovau o noua
constitutie" si "erau pe cale de a restabili modelul britanic mercantil si dirijat, planificat...". Au
aprobat fara voia lor "Declaratia Drepturilor Omului", in schimbul sprijinului anti-federalistilor
pentru noua Constitutie.
Hamilton a reusit sa puna pe roate, cu ajutorul Congresului, Prima Banca a Statelor
Unite, facuta dupa modelul vechii Banci a Amercii de Nord, al carei presedinte a fost Thomas
Willing din Philadelphia. Acesta, fiind si vechiul partener al lui Robert Morris.
"Un punct esential al programului a fost aprobat in 1791 de catre liderul lor, ministrul de
finante, Alexandru Hamilton, discipolul lui Morris. Hamilton a reusit sa obtina aprobarea
congresului in ceea ce priveste modelul primei banci a Statelor Unite, creat dupa cel al unei vechi
banci din America de Nord, al carei presedinte era de mult timp Thomas Willing, fost partener al
lui Robert Morris. Acesta a fost numit presedintele noii banci. "1
In pledoaria sa in fata presedintelui Washington privind caracterul constitutional al unei
banci centrale, care a fost in mod explicit respinsa la conventia constitutionala, Hamilton a
inventat idea unei "puteri implicite" a Constitutiei. Aceste "puteri" nu erau in mod explicit
delegate in document catre guvernul federal, si puteau fi insinuate de catre abili avocati precum
Hamilton. Aceasta a devenit, desigur, o strategie pentru a contracara limitarile constitutionale
impuse asupra puterilor guvernului federal.
“Prima banca a Statelor Unite si-a atins rapid potentialul inflationist, precum arata
Rothbard in “History of Money and Banking in the United States”. A emis milioane de dolari in
bancnote si a adunat depozite de 2 milioane de dolari in monezi. Banca a «investit» intensiv in
guvernul Statelor Unite si «rezultatul surplusului de credit si bancnote in cadrul noii banci a
condus la o crestere a preturilor cu 72%» in perioada 1791-1796.”1
1
Thomas J. DiLorenzo, Origile corupte ale sistemului bancar central, 5 noiembrie 2008
1
6
1.3 Originile sistemului bancar in Europa
In Tarile de Jos a luat fiinta in 1609 ca banca de stat „Banca Amsterdamului”, poate fi
considerata ca prima banca nationala din lume, in perioada in care tara era o putere coloniala. La
timpul sau a avut un rol destul de important in infiintarea si sprijinirea marilor companii
comerciale si de transport olandez.
In Germania este infiintata in 1619 „Banca Hamburgului” creata initial ca o banca de
depozit, iar ulterior devenind si banca de viramente.
In Anglia, printre primii bancheri pot fi mentionati italienii din Lombardia si evreii.
Bancherii englezi si-au inceput activitatea ca depozitari de monede si metale pretionase, iar
ulterior s-au extins devenind „giuvaergii”.
Prima banca de emisiune este „Rijksbank” din Stockholm, infiintata in 1668 banca Angliei
fiind cea de-a doua banca de emisiune din lume.
In Franta primii bancheri au fost italienii care au venit pe vremea regelui Ludovic al IX-lea
(1226-1272). Acestia acordau imprumuturi regilor Frantei pentru sustinerea razboaielor sau
pentru intretinerea luxului de la curtile regale, obtinand in schimb concesiunea incasarii
impozitelor prin arenda. Tot in Franta, din initiativa financiarului scotian John Law, ia fiinta in 1716
„Banca Generala” care doi ani mai tarziu devine „Banca Regala”.
Aceasta banca ajunge sa monopolizeze emisiunea biletelor de banca, comertul cu
coloniile, precum si incasarea impozitelor. Banca efectua si alte operatii:
-primirea in depozitarea fondurilor de la particulari;
-acordarea de imprumuturi cu dobanda;
-scontarea efectelor de comert.
Banca Frantei a luat fiinta in 1800 ca banca de emisiune, biletele de banca puse in
circulatie au o acoperire partiala in aur, restul fiind garantat prin plasamente sigure si solvabile ale
bancii. In SUA, in 1791 Congresul a autorizat crearea si functionarea primei banci a tarii „The First
Bank of the United States” care a imbinat rolul unei banci centrale cu operatiuni specifice bancilor
comerciale.
CAPITOLUL 2 Rolul si functiile institutiilor de credit
Toate sistemele bancare, cu exceptia celui din Hong Kong, au o banca centrala. Aparitia si
dezvoltarea sistemului bancar (in secolele XIV si XV) au precedat aparitia bancilor centrale (in
secolul XVII). Banca suedeza Rijksbank, fondata in 1668, este considerata prima banca centrala,
desi istoricii sustin ca prima banca centrala, in acceptiunea de astazi, a fost Banca Angliei,
fondata in anul 1694. Banca Angliei a fost creata initial pentru a se strange banii necesari
razboiului contra Frantei. A urmat apoi o diversificare a functiilor sale iar banca a primit, mai
7
tarziu, in 1844, dreptul de monopol asupra emisiunii monetare, pentru Anglia si Tara Galilor.
Banca Angliei a fost o banca privata pana in 1946, cand a fost nationalizata.
In alte tari, crearea bancilor centrale a evoluat mai lent. Banca Frantei a fost fondata in
anul 1800. In Germania si Italia, banca centrala a aparut dupa unificarea statelor si principatelor
independente, in ultima parte a secolului al XIX-lea.
Banca Nationala a Romaniei a fost fondata in 1880, cand doar o treime din capital
apartinea statului, iar in 1929, doar 10% din capital mai apartinea statului roman. Dupa cel de-al
doilea razboi mondial, Banca Nationala a Romaniei a fost preluata de stat si a facut parte din
sistemul bancar al unei economii centralizate. Aceasta situatie a continuat sa existe pana la
restructurarea sistemului bancar, dupa 1989, cand a fost reorganizata ca banca centrala.
Conform Legii nr. 312/2004 privind Statutul BNR, obiectivul fundamental al Bancii
Nationale a Romaniei este asigurarea si mentinerea stabilitatii preturilor.
2.1 Banca Centrala – rol si functii
Principalele atributii ale unei banci centrale sunt:

a) elaborarea si aplicarea politicii monetare si a politicii de curs de schimb;
b) emiterea bancnotelor si a monedelor ca mijloace legale de plata pe teritoriul tarii;
c) stabilirea regimului valutar si supravegherea respectarii acestuia;
d) autorizarea, reglementarea si supravegherea prudentiala a institutiilor de credit, promovarea
si monitorizarea bunei functionari a sistemelor de plati pentru asigurarea stabilitatii
financiare;
e) administrarea rezervelor internationale.
1. Stabilirea si implementarea politicii monetare si de credit
Banca centrala controleaza nivelul masei monetare si ratele dobanzii in economie, ca

parte a politicii economice generale a guvernului. Aceasta situatie a condus la dezbateri aprinse,
referitoare la independenta bancii centrale. De regula, banca centrala colaboreaza cu Ministerul
Finantelor pentru rezolvarea principalelor probleme ale politicii monetare si financiare.
Gradul “adecvat” de independenta sau autonomie decizionala al bancii centrale a
constituit o disputa seculara: tentative de subordonare directa fata de autoritatea guvernului au
alternat cu perioade de independenta considerata excesiva.
In Romania, banca centrala este organ al statului, iar membrii Consiliului de Administratie
al BNR sunt numiti de Parlament. In numele Consiliului de Administratie, Guvernatorul BNR
prezinta anual Parlamentului Romaniei raportul BNR, care cuprinde: principalele evolutii
economice, financiare, monetare si valutare; politica monetara in anul precedent si orientarile
pentru anul urmator; reglementarea si supravegherea prudentiala bancara; activitatile BNR,
bilantul anual si contul de profit sau pierdere.
In cadrul politicii monetare pe care o promoveaza, BNR utilizeaza proceduri si
8
instrumente specifice pentru urmatoarele operatiuni:

 de piata monetara – banca centrala poate efectua pe piata secundara operatiuni reversibile,
cumparari/vanzari directe sau poate lua in gaj, pentru acordarea de credite colateralizate,
creante sau titluri ale statului, autoritatilor publice centrale si locale, regiilor autonome,
companiilor nationale si altor societati cu capital majoritar de stat, institutiilor de credit sau
altor persoane juridice, poate efectua swap-uri valutare, poate emite certificate de depozit
si atrage depozite de la institutii de credit, in conditiile pe care le considera necesare pentru
a realiza obiectivele politicii monetare;
 de creditare a bancilor – banca centrala poate acorda credite institutiilor de credit eligibile,
in conditii de rambursare, garantare si dobanda stabilite prin reglementari proprii; se
interzice BNR creditarea pe descoperire de cont sau orice alt tip de creditare a statului,
autoritatilor publice centrale si locale, regiilor autonome, companiilor nationale si altor
societati cu capital majoritar de stat;
 de control al lichiditatii prin rezerve minime obligatorii – banca centrala stabileste regimul
rezervelor minime obligatorii pe care institutiile de credit trebuie sa le mentina in conturi
deschise la aceasta; pentru rezervele minime obligatorii, BNR bonifica dobanzi cel putin la
nivelul ratei dobanzii medii la depunerile la vedere practicate de institutiile de credit iar
pentru neindeplinirea cerintelor privind nivelul rezervelor minime obligatorii se calculeaza si
se percep dobanzi penalizatoare.
2. Emisiunea de moneda
Banca centrala detine monopolul emisiunii monetare. In principiu, moneda se emite in

concordanta cu cresterea economica. Emisiunea de moneda peste necesitatile economice reale -
supraemisiunea de moneda - poate duce la inflatie. Impiedicarea guvernelor de a determina un
proces inflationist, prin emisiune suplimentara de moneda, poate fi inca un argument in
favoarea asigurarii independentei bancii centrale.
Banca centrala asigura tiparirea bancnotelor si baterea monedelor si ia masuri pentru
pastrarea in siguranta a celor care nu sunt puse in circulatie, precum si pentru custodia si
distrugerea, cand aceasta este necesara, a matritelor, cernelurilor si a bancnotelor si monedelor
retrase din circulatie.
Conform Legii nr. 312/2004 privind Statutul BNR, Banca Nationala a Romaniei este unica
institutie autorizata sa emita insemne monetare, sub forma de bancnote si monede, ca mijloace
legale de plata pe teritoriul Romaniei. Ea stabileste valoarea nominala, dimensiunile, greutatea,
desenul si alte caracteristici tehnice ale bancnotelor si monedelor. BNR elaboreaza programul de
emisiune a bancnotelor si monedelor, astfel incat sa se asigure necesarul de numerar, in stricta
concordanta cu nevoile reale ale circulatiei banesti. De asemenea, BNR poate hotari anularea
sau retragerea din circulatie a oricaror bancnote sau monede care au fost emise si, in locul
acestora, punerea in circulatie a altor tipuri de insemne monetare.
O decizie a BNR in acest sens o reprezinta denominarea monedei nationale. Potrivit Legii
nr. 348/2004 privind denominarea monedei nationale, la 1 iulie 2005 moneda nationala a
Romaniei a fost denominata astfel incat 10.000 lei vechi (ROL), aflati in circulatie la acea data, au
9
fost preschimbati pentru 1 leu nou (RON). Tot atunci au fost puse in circulatie noile bancnote si
monede, care s-au folosit in paralel cu cele vechi pana la 31 decembrie 2006. Dupa aceasta data,
BNR preschimba banii vechi cu cei noi la sucursalele sale, pe o perioada de maximum trei ani,
adica pana la 31 decembrie 2009.
3. Elaborarea si aplicarea politicii de curs de schimb
Banca centrala elaboreaza si aplica politica privind cursul de schimb, stabileste si

urmareste aplicarea regimului valutar pe teritoriul tarii. In acest sens, ea este abilitata sa:
- elaboreze balanta de plati si alte documente privind pozitia investitionala internationala a
tarii;
- stabileasca cursurile de schimb pentru operatiunile proprii pe piata valutara, sa calculeze si
sa publice cursurile medii pentru evidenta statistica;
- pastreze si sa administreze rezervele internationale ale statului.
4. Administrarea sistemului de plati
In general, banca centrala emite reglementari generale privind instrumentele de plata,

coordoneaza si supravegheaza sistemele de plati de interes national.
Conform Legii nr. 312/2004 privind Statutul BNR, Banca Nationala a Romaniei
reglementeaza, autorizeaza si supravegheaza administratorii sistemelor de plati si poate emite
reglementari privind instrumentele de plata utilizate in cadrul acestor sisteme. Ea poate furniza
lichiditati institutiilor de credit, prin acordarea de facilitati si prin cumpararea de titluri eligibile,
in conformitate cu reglementarile proprii.
5. Stabilirea si administrarea rezervelor valutare
Banca centrala stabileste si mentine rezerve valutare internationale la un anumit nivel pe

care il apreciaza ca fiind adecvat tranzactiilor externe ale statului, rezerve care pot fi formate
din:
 aur detinut in tezaur in tara sau depozitat in strainatate;
 active externe, sub forma de bancnote si monede metalice sau disponibil in conturi la
banci sau la alte institutii financiare in strainatate, exprimate in acele monede si detinute
in acele tari pe care le stabileste banca centrala;
 alte active de rezerva recunoscute pe plan international, inclusiv dreptul de a efectua
cumparari de la FMI in cadrul transei de rezerva, precum si detinerile de DST;
 cambii, cecuri, bilete la ordin, precum si obligatiuni si alte valori mobiliare, negociabile
sau nu, emise sau garantate de persoane juridice nerezidente, clasificate in primele
categorii de catre agentiile de apreciere a riscurilor, recunoscute pe plan international,
10
exprimate si platibile in valuta in locuri acceptabile pentru banca centrala;

 bonuri de tezaur, obligatiuni si alte titluri de stat, emise sau garantate de guverne straine
sau de institutii financiare interguvernamentale, negociabile sau nu, exprimate si platibile
in valuta in locuri acceptabile pentru banca centrala.
o Rezervele de valuta sunt folosite, in general, atunci cand se intervine pe pietele
valutare pentru a controla evolutia cursului de schimb al monedei nationale.
o Banca Nationala a Romaniei este autorizata, sa efectueze urmatoarele operatiuni:
1. sa cumpere, sa vanda si sa efectueze alte tranzactii cu lingouri si monede din aur sau alte
metale pretioase, cu valute, cu bonuri de tezaur, obligatiuni si alte titluri emise sau
garantate de guverne straine sau de organizatii financiare interguvernamentale, cu valori
mobiliare emise sau garantate de banci centrale, de institutii financiare internationale, de
societati bancare si nebancare;
2. sa deschida si sa mentina conturi la alte banci centrale si autoritati monetare, societati
bancare si la institutii financiare internationale;
3. sa deschida si sa tina conturi si sa efectueze operatiuni de corespondent pentru institutii
financiare internationale, banci centrale si autoritati monetare, societati financiare si
bancare, organizatii financiare interguvernamentale din strainatate, precum si pentru
guverne straine si agentiile lor.
6. Autorizarea, supravegherea si reglementarea institutiilor de credit
Banca centrala decide care entitati pot opera ca banci si stabileste regulile de emitere a
autorizatiilor de functionare a institutiilor de credit. Ea are competenta exclusiva de autorizare a
institutiilor de credit, in anumite conditii care se refera la:
 pregatirea profesionala si profilul conducatorilor bancii;
 nivelul minim al capitalului social subscris, care trebuie varsat, in forma baneasca, in
totalitate, la momentul constituirii;
 tipurile de activitati pe care le va efectua institutia de credit;
 studiul de fezabilitate al bancii;
 actionarii semnificativi si fondatorii bancii;
 structura actionariatului;
 sediul bancii.
In Romania, autorizarea implica doua etape:
1. autorizarea de principiu necesara constituirii bancii;
2. licenta pentru functionarea propriu-zisa.
Atunci cand o banca centrala emite o autorizatie de functionare unei banci, ea apreciaza,
in principiu, ca banca respectiva este condusa corect. Acest lucru inseamna ca afacerile bancii
vor fi conduse prudent, iar depunatorii vor avea incredere ca banca le va putea inapoia banii
oricand. Desigur, in timp, acest lucru poate fi infirmat.
Autorizatiile de functionare pot fi retrase, daca banca centrala decide ca o banca nu
actioneaza prudent, incalca conditiile stipulate in autorizatia de functionare sau este in pericol
de a nu-si putea plati depunatorii.
Retragand autorizatia acordata, banca centrala incearca sa opreasca activitatea bancii
11
inainte ca pierderile acesteia sa ajunga la nivelul la care banca nu-si mai poate plati deponentii.
Bancile pot da faliment daca inregistreaza pierderi mari prin acordarea unor credite
neperformante de valori foarte mari sau daca efectueaza operatiuni in pierdere, pe pietele
financiare.
Daca depunatorii din alte banci ar dori sa-si retraga banii in acelasi timp, nici o banca nu
ar putea sa plateasca toate sumele cerute si, astfel, ar rezulta o criza financiara generala, urmata
de colapsul sistemului bancar. O astfel de panica in sistemul bancar are consecinte economice
grave, restrangand masa monetara si creditele.
In loc sa retraga autorizatia de functionare, banca centrala poate actiona pentru ca banca
aflata in dificultate sa fie salvata. Astfel, ea poate initia un aranjament financiar pentru a
consolida capitalul bancii, poate insista sa fie schimbata conducerea bancii sau poate sprijini
fuziunea cu o alta banca (sau preluarea de catre o alta banca). Falimentul unei banci ar cauza
pierderi depunatorilor si ar face ca publicul sa-si piarda increderea in sistemul bancar in general.
In cadrul Uniunii Europene, tranzactiile bancilor straine aflate pe teritoriul unei tari au
creat probleme specifice. Aceste banci primeau autorizatii de functionare, de obicei, in tarile lor
de origine si nu in cele in care operau, putand fi, astfel, in afara sferei de influenta a bancii
centrale a tarii in care isi desfasoara activitatea.
Pentru asigurarea functionarii si viabilitatii sistemului bancar, banca centrala emite o
serie de reglementari si monitorizeaza activitatea institutiilor de credit.
Bancile centrale reglementeaza activitatea institutiilor de credit, de exemplu pentru a
controla nivelul si structura creditelor acordate de acestea. Reglementarile emise de BNR, in
functie de importanta si sfera de cuprindere, pot fi sub forma de regulamente, ordine, norme si
circulare, avand caracter obligatoriu.
Reglementarile cantitative limiteaza nivelul creditelor pe care bancile comerciale le pot
acorda. De exemplu, bancilor li se poate cere sa-si restranga nivelul creditelor acordate, pana la
un anume procent din totalul disponibilului de creditare, pentru o anumita perioada de timp.
Reglementarile calitative incurajeaza creditarea pentru anumite scopuri, descurajand alte
tipuri de credite. De exemplu, intr-o tara cu o balanta de plati deficitara, banca centrala poate
cere bancilor sa acorde, prioritar, credite pentru exporturi.
In Romania, Normele BNR nr. 10/2005 privind limitarea riscului de credit la creditele
destinate persoanelor fizice se aplica institutiilor de credit persoane juridice romane si
sucursalelor institutiilor de credit straine, autorizate sa functioneze pe teritoriul Romaniei si
reglementeaza conditiile minime de acordare, garantare si derulare a creditelor destinate
persoanelor fizice.
Banca centrala raspunde de supravegherea prudentiala a institutiilor de credit pe care le-
a autorizat sa opereze, acestea trebuind sa se conformeze si altor cerinte.
Ca autoritate de supraveghere, banca centrala, pentru stabilirea capitalului adecvat,
impune un indicator financiar de adecvare a capitalului, cu scopul de a limita expunerea totala
de credit a unei banci. Bancile au nevoie de o marja de siguranta pentru ca, in cazul in care cativa
clienti nu-si pot rambursa creditele, banca sa fie totusi capabila sa-si plateasca deponentii.
Aceasta marja de siguranta este capitalul bancii.
12
Acordul de la Basel se aplica bancilor cu activitate internationala si prevede un indicator

de adecvare a capitalului de minim 8%, incepand cu 1 ianuarie 1993. Autoritatile de
supraveghere din foarte multe tari au preluat prevederile acestei conventii in legislatia
nationala.
Banca Nationala a Romaniei a stabilit ca institutiile de credit sunt obligate sa asigure, in
permanenta, un nivel de solvabilitate de minim 8%, determinat ca raport intre fondurile proprii
si totalitatea activelor si elementelor in afara bilantului, ponderate in functie de gradul de risc de
credit.
Daca indicatorul de adecvare a capitalului, pentru o banca, scade sub nivelul cerut, el
trebuie corectat, fie crescand capitalul bancii (prin emisiune de actiuni), fie reducandu-i activele
cu grad mare de risc, prin substituire cu active cu grad de risc redus.
Riscul de credit al unei banci se poate reduce prin “vanzarea” creditelor sale unei alte
banci sau prin conversia imprumutului in titluri de valoare. Aceasta situatie apare atunci cand
creditele (care fac parte din activele bancii) sunt convertite in alte instrumente financiare, care
nu sunt considerate ca active in bilant si, deci, nu sunt luate in calcul in cazul indicatorului de
adecvare a capitalului. In anumite conditii, totusi, unele active convertite in hartii de valoare
trebuie sa fie evidentiate in bilant.
Banca centrala poate stabili nivelul minim de lichiditate (indicatorul de lichiditate),
respectiv procentul depozitelor bancare si al altor pasive ce trebuie sa fie pastrate in numerar
sau in alte active care se pot transforma, repede si usor, in numerar. In acest mod, banca
centrala se asigura ca bancile vor putea satisface cerintele clientilor atunci cand acestia doresc
sa-si retraga fondurile si, astfel, nu se va pierde increderea publicului, fenomen care apare
atunci cand banca nu poate oferi fondurile solicitate.
Bancile care nu au suficiente active lichide trebuie sa asigure indicatorul de lichiditate, fie
imprumutand de la alte banci, fie apeland la banca centrala, in calitatea sa de imprumutator de
ultima instanta.
Necesitatea raportarii creditelor de valori mari, acordate unui singur client, are ca scop
evitarea situatiei in care incapacitatea clientului de a-si rambursa datoriile poate sa duca la
falimentul bancii care, astfel, nu va mai fi capabila sa-si plateasca deponentii.
La acordarea creditelor, bancile urmaresc ca solicitantii sa prezinte credibilitate pentru
rambursarea acestora la scadenta, motiv pentru care cer garantarea creditelor in conditiile
stabilite prin normele de creditare ale fiecarei banci.
In Romania, nivelul unei expuneri mari (expunere neta fata de un singur debitor) nu
poate depasi 20% din fondurile proprii ale bancii, iar suma totala a expunerilor mari nu va putea
depasi de opt ori nivelul fondurilor proprii ale bancii. Suma totala a imprumuturilor nete
acordate persoanelor aflate in relatii speciale cu banca nu poate depasi 20% din fondurile proprii
ale bancii. Suma totala a imprumuturilor nete acordate de banca personalului propriu, inclusiv
familiilor acestuia, nu poate depasi 6,5% din fondurile proprii ale bancii.
Institutiile de credit din Romania au obligatia sa raporteze lunar Bancii Nationale a
Romaniei - Directia Generala Autorizare, Reglementare si Supraveghere prudentiala - nivelul
indicatorului de solvabilitate, al expunerii mari si al imprumuturilor nete acordate persoanelor cu
care se afla in relatii speciale sau personalului propriu, precum si familiilor acestuia.
13
Banca centrala supravegheaza activitatea institutiilor de credit autorizate sa functioneze,

pe baza raportarilor de prudenta bancara, precum si prin inspectii la sediul bancilor, sucursalelor
si al altor sedii din tara si strainatate. Ea solicita institutiilor de credit, in mod regulat, anumite
rapoarte, care privesc: principalii indicatori financiari, creditele de valori mari, contul de profit si
pierdere, bilantul contabil. Analizand aceste rapoarte, autoritatile de supraveghere pot
determina daca o banca actioneaza cu prudenta si opereaza de asa maniera incat sa-si poata
plati depunatorii oricand.
Bancile care au probleme financiare intra in supravegherea si apoi in administrarea
speciala a bancii centrale. Daca imprejurarile o cer, ea va asigura un “portofoliu de salvare”,
pentru ca publicul sa nu-si piarda increderea in sistemul bancar.
7. Functia de banca a bancilor
Un prim aspect legat de aceasta functie este faptul ca banca centrala este cea care
autorizeaza functionarea institutiilor de credit in cadrul sistemului bancar si apoi supravegheaza
activitatea acestora.
In al doilea rand, banca centrala deschide si opereaza conturi curente pentru fiecare
institutie de credit autorizata sa functioneze. In Romania, conform Legii nr. 58/1998 privind
activitatea bancara, cu modificarile si completarile ulterioare, fiecare institutie de credit este
obligata, in termen de 30 de zile de la data obtinerii autorizatiei de functionare, sa-si deschida
cont curent la BNR. Banca Nationala a Romaniei deschide si opereaza conturi ale institutiilor de
credit, ale Trezoreriei statului, ale caselor de compensare si ale altor entitati, rezidente si
nerezidente, stabilite prin reglementari proprii, efectuand decontarea finala, irevocabila si
neconditionata, a transferurilor de fonduri in conturile titularilor.
Pentru toate operatiunile efectuate in conturile deschise in evidentele sale, cu exceptia
conturilor avand ca titulari Comisia Europeana si organisme financiare internationale, banca
centrala stabileste si incaseaza comisioane.
In al treilea rand, bancile centrale solicita celorlalte institutii de credit sa-si pastreze la
banca centrala o parte a depozitelor, sub forma de rezerve minime obligatorii, ca depozite
nepurtatoare de dobanda (sau cu o dobanda mica). Acesta este un aspect al procesului general
de control monetar: ridicand sau coborand nivelul cerut al rezervelor, banca centrala poate
micsora sau mari capacitatea bancilor de a acorda credite.
Un ultim aspect este legat de faptul ca banca centrala actioneaza ca bancher al
institutiilor de credit nationale.
8. Functia de imprumutator de ultima instanta
Actionand in calitate de imprumutator de ultima instanta, banca centrala acorda

imprumuturi bancilor comerciale, pentru a sprijini acele banci care, temporar, nu au suficiente
fonduri lichide pentru a plati sumele cerute de deponenti. Bancile cu probleme de lichiditate
14
temporara pot apela la imprumuturi de la banca centrala numai dupa ce au epuizat posibilitatile
de a imprumuta fonduri de la alte banci sau institutii financiare sau de pe pietele financiare.
Rata dobanzii la care banca centrala acorda aceste imprumuturi de ultima instanta are un
nivel ridicat, tocmai pentru a determina bancile cu probleme sa apeleze mai intai la alte surse de
imprumut. Banca in dificultate, inainte de a apela la aceasta solutie, trebuie sa fi incercat sa
obtina credit pe toate caile prevazute de lege iar actiunea imprumutatorului de ultima instanta
trebuie sa previna, pe langa aparitia riscului de sistem si pierderea increderii publice in sistemul
bancar.
Conform Legii nr. 312/2004 privind Statutul BNR, Banca Nationala a Romaniei poate
acorda bancilor credite pe termene ce nu pot depasi 90 de zile, in anumite conditii de creditare,
stabilind nivelul minim al ratei dobanzii si criteriile ce trebuie indeplinite de banci, credite care
sunt garantate cu - dar fara a se limita la - titluri de stat provenite din emisiuni publice, prin
remiterea lor in portofoliul BNR, depozite constituite la BNR sau la alte persoane juridice agreate
de BNR. Pentru toate operatiunile efectuate, BNR stabileste si incaseaza dobanzi, comisioane si
alte forme de acoperire a riscurilor si costurilor de functionare.
9. Functia de banca a statului
Aceasta functie decurge, in primul rand, din natura formei de proprietate a capitalului, in
majoritatea cazurilor fiind vorba despre proprietatea statului.
In al doilea rand, in multe tari, banca centrala gestioneaza contul Trezoreriei statului.
Potrivit Legii nr. 312/2004 privind Statutul BNR, Banca Nationala a Romaniei tine in
evidentele sale contul curent general al Trezoreriei statului, deschis pe numele Ministerului
Finantelor Publice. In acest cont se reflecta incasarile si platile efectuate in numele Trezoreriei
statului. BNR percepe comisioane la decontarea operatiunilor prin contul curent al Trezoreriei
deschis in evidentele sale si plateste dobanzi la disponibilitatile din acest cont. Banca centrala
poate actiona ca agent al statului in stabilirea institutiilor de credit eligibile pentru a primi
depozite ale Trezoreriei statului, in conditii stabilite impreuna cu Ministerul Finantelor Publice.
In al treilea rand, atunci cand guvernul imprumuta bani din economie, banca centrala
actioneaza ca agent si consultant al acestuia. Guvernul imprumuta de pe piata nationala, oferind
spre vanzare titluri de valoare (obligatiuni, bonuri de tezaur). Banca centrala, ca agent al statului,
poate actiona direct sau prin intermediul altor banci, in procesul de emisiune a acestor inscrisuri,
in vanzarea si rascumpararea lor si plata dobanzilor si comisioanelor aferente. De asemenea, ea
acorda consultanta privind cel mai potrivit titlu de valoare care sa fie oferit spre vanzare, nivelul
dobanzii, conditiile creditului si momentul cand trebuie facuta oferta de vanzare pe piata.
Banca centrala gestioneaza datoria publica, rambursand valoarea titlurilor ajunse la
scadenta si inlocuindu-le cu noi emisiuni (daca este cazul). Reducerea generala a nivelului
datoriei publice se realizeaza, de catre banca centrala, prin cumpararea de titluri de stat de la
detinatorii acestora (dar din sumele puse la dispozitie de guvern).
15
In baza conventiilor incheiate in prealabil cu Ministerul Finantelor Publice si in

conformitate cu reglementarile proprii, BNR poate actiona, cu perceperea unui comision, ca
agent pe contul statului, in ceea ce priveste: plasarea catre terti a emisiunilor de titluri de stat si
alte instrumente negociabile de indatorare ale statului roman; exercitarea functiilor de agent de
inregistrare, depozitare si transfer al titlurilor de stat; plata capitalului, dobanzilor, comisioanelor
si a spezelor; executarea decontarilor in contul curent general al Trezoreriei statului. Pe de alta
parte, Banca Nationala a Romaniei nu poate achizitiona titluri de stat de pe piata primara.
In al patrulea rand, banca centrala joaca un rol important in cooperarea economica si
financiara internationala, ea gestionand si tinand evidenta operatiunilor financiare ale tarii cu
organismele internationale. In general, banca centrala participa, in numele statului, la tratative si
negocieri externe pe probleme financiare, monetare, valutare, de credit si de plati.
2.2 Bancile comerciale
2.2.1 Bancile comerciale – concept
Bancile comerciale isi desfasoara activitatea atat pe plan intern cat si international,
axandu-se in principal pe: acordarea de credite populatiei, agentilor economici si altor banci;
acceptarea de depuneri de la alte banci, populatie si agenti economici; operatiuni valutare;
administrarea averilor; plasamentul imprumuturilor; finantarea schimburilor comerciale ale tarii
unde sunt amplasate; acordarea de credite pe termen mijlociu si lung pentru export, mobilizand
in acest scop fonduri prin emiterea de obligatiuni. De asemenea, aceste banci acorda credite
filialelor bancare sau comerciale ale tarii in strainatate, deruleaza operatiuni de schimb valutar,
mobilizeaza imprumuturi pentru diferiti solicitatori straini.
2.2.2 Bancile comerciale – Tipologie

Bancile comerciale, de regula, poarta denumiri diferite sau sunt clasificate in functie de
anumite criterii cum ar fi: volumul activitatii, specificul operatiunilor, domeniul, sectorul de care
isi au, in principal, legata activitatea. Aceste clasificari, ca si denumirea bancilor comerciale,
difera de la o tara la alta si poarta amprenta evolutiei istorice a sistemului bancar national, dar si
a prefacerilor ce au avut loc in domeniul bancar la nivel international.
Cel mai larg criteriu de clasificare este din punct de vedere al dimensiunii operatiunilor:
Bancile detailiste dezvolta operatiuni de valori relativ mici, se adreseaza publicului larg,
16
deservind deopotriva persoane particulare si firme mici si mijlocii, au o larga retea de

sucursale si filiale la nivel national, dezvolta in principal operatiuni bancare traditionale;
Banci angrosiste au structuri teritoriale restranse, de exemplu cate o sucursala in diferite
centre financiare nationale sau internationale, dezvolta operatiuni de valori mari, clientela
este formata din mari companii sau alte institutii financiare importante, gama operatiunilor
este foarte diversificata atat in domeniul operatiunilor bancare traditionale si al activitatii
bancare de investitii financiare, cat si pe zone geografice de cuprindere – national si
international. In dezvoltarea operatiunilor pe teritoriul national folosesc de multe ori retele
de sucursale ale bancilor detailiste. Informatizarea activitatii bancare a diminuat aceste
practici, conducand la structuri de organizare a bancilor denumite „banci fara pereti”.
Un alt criteriu este cel privind spatiul geografic in care o banca este autorizata sa isi
desfasoare activitatea:
Banci locale - sunt autorizate sa opereze in cadrul unei tari, intr-un teritoriu, zona
administrativa, deservind, de regula, publicul si intreprinderile mici si mijlocii, nu dezvolta
operatiuni cu strainatatea, in care scop utilizeaza serviciile altor banci autorizate in acest
sens. Astfel sunt bancile cantonale din Elvetia, bancile locale si regionale din Japonia, unele
din bancile statelor din SUA, bancile landurilor din Germania;
Banci cu arie de cuprindere nationala - sunt autorizate sa efectueze operatiuni pe tot
teritoriul unei tari, au retea de sucursale si de cele mai multe ori sunt autorizate sa dezvolte
si operatiuni cu strainatatea;
Banci internationale - desemneaza bancile care au centrala amplasata intr-o tara, centru
financiar sau teritoriu off-shore, dar a caror activitate se desfasoara in totalitate sau
preponderent in strainatate prin sucursalele sau subsidiarele lor (institutii financiare sau
bancare internationale independente, dar pe care le controleaza, de regula, in proportie de
30-40% din totalul activelor). Acest termen este utilizat si pentru institutii financiar-bancare
interguvernamentale al caror capital provine din doua sau mai multe tari si a caror activitate
specifica, desfasurandu-se la nivel international, depaseste granitele unei tari (Banca
Reglementelor Internationale; Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare; Banca
Mondiala etc.).
2.2.3 Bancile comerciale – functii si rol

In mod traditional, bancile comerciale indeplinesc trei functii: atragerea de
depozite, acordarea de credite si transferul fondurilor. In timp, bancile au inceput sa se implice si
sa dezvolte si operatiuni specifice institutiilor financiare specializate non-bancare, operatiuni
asociate investitiilor financiare cum sunt: emiterea, subscrierea si lansarea unor imprumuturi pe
baza de obligatiuni, activitati de brokeraj si de dealer, managementul portofoliilor investitionale
ale clientilor, managementul platilor curente ale clientelei bancare, cuprinse in denumirea de
activitate bancara de investitii financiare (investment banking). Din definitie rezulta caracterul
17
complex al rolului pe care banca il are in economie, atat din punct de vedere al serviciilor pe care
le efectueaza, cat si din punct de vedere al relatiilor in spatiul geografic.
In principal, o banca comerciala indeplineste urmaoarele functii:
1. Functia de depozit consta in:

 efectuarea de operatiuni de depozit la vedere si la termen, in cont, cu
numerar si cu titluri, constand in atragerea resurselor banesti de la
persoane fizice si juridice, in vederea pastrarii si fructificarii lor;
 efectuarea de operatiuni de depozitare si trezorerie pentru obiecte de
valoare aflate in proprietatea persoanelor fizice si juridice.
2. Functia de investitii consta in:
 acordarea de credite in lei si in valuta persoanelor fizice si juridice din tara si
strainatate;
 participa in calitate de actionar la infiintarea unor institutii bancare sau
nebancare in tara si strainatate;
 achizitioneaza active financiare in nume propriu.
3. Functia comerciala consta in:
 realizarea de incasari si plati, in valuta si in lei, generate de activitati de
export, import, prestari de servicii si turism intern si international,
operatiuni cu caracter financiar, necomercial si alte operatiuni legate de
incasari si plati intre persoane fizice si juridice din tara si strainatate;
 cumpara si vinde, in tara si in strainatate, valuta, efecte de comert
exprimate in lei si valuta;
 efectueaza operatii de scontare si rescontare a efectelor de comert;
 efectueaza operatii de schimb valutar si operatii de arbitraj pe pietele
monetare internationale pe cont propriu sau in numele clientilor;
 participa la tranzactii externe financiare de plati si de credit, incheie cu banci
si institutii financiare straine angajamente si conventii de plati;
 cumpara si vinde, in tara si strainatate, aur si metale pretioase, monede;
 emite efecte de comert, bilete la ordin, cambia sau trate, cecuri in favoarea
unor beneficiari din tara si strainatate;
 efectueaza operatiuni de vanzare-cumparare si alte operatiuni cu titluri
emise de stat;
 presteaza servicii bancare, expertiza tehnica, economica si financiara a
diferitelor proiecte, acorda consultanta si asistenta in probleme de gestiune
financiara si evaluare;
 organizeaza lansarea de obligatiuni, asigura mobilizarea imprumuturilor prin
emisiunea de obligatiuni, garanteaza emisiunea si plaseaza obligatiunile pe
piata secundara.
CAPITOLUL 3 Institutiile de credit – Intermediari financiari speciali
18
3.1 Pietele bancare
Piata bancara primara este principala piata bancara si include operatiunile de constituire
a depozitelor bancare si de acordare a creditelor.
Piata bancara secundara este o piata foarte importanta pentru activitatea institutiilor de
credit si a altor institutii financiare, intrucat pe aceasta piata se tranzactioneaza depozitele,
creditele si alte instrumente financiare. Un segment din aceasta piata este, deseori, denumit
piata interbancara – piata operatiunilor dintre banci.
Pe piata secundara se opereaza cu depozitele si plasamentele existente, respectiv acelea
care sunt rezultatul activitatilor de pe piata primara (relatiile dintre banci si clientii lor, persoane
fizice si /sau juridice).
Piata interbancara este piata in cadrul careia bancile se imprumuta reciproc, pe termen
scurt. Institutiile de credit apeleaza la aceasta piata din urmatoarele considerente:
 pentru a depasi problemele legate de nevoia rapida de lichditate;
 pentru a oferi fonduri, pe termen scurt, in cazul finantarii suplimentare a unor noi
companii;
 pentru a permite bancilor mari sa atraga fonduri in baza carora sa acorde credite in
favoarea bancilor mici care, datorita marimii si pozitiei lor, nu pot sa imprumute direct de
pe piata.
Aceasta piata a inceput sa functioneze si in Romania, avand un rol din ce in ce mai

important in evolutia sistemului financiar – bancar. Bancile isi pot rezolva problemele de
lichiditate efectuand tranzactii pe piata interbancara, fara sa mai fie nevoie sa apeleze la banca
centrala. Clasamentele pe piaaa interbancara sunt pe termen scurt, de la o zi sau cateva
saptamani, pana la un an (de obicei, se opereaza cu urmatoarele termene: 1,3,6,9 luni, 1 an).
Rata dobanzii cu care se opereaza pe aceasta piata (denumita rata dobanzii interbancare)
formeaza dobanda de baza, in raport de care institutiile de credit isi determina propriile rate ale
dobanzilor.
Fiecare banca este preocupata sa atraga suficiente depozite pentru a-si asigura baza
financiara necesara acordarii creditelor, dar, in acelasi timp, doreste sa mentina fonduri lichide
sau „aproape lichide”, pentru a satisface eventualele cereri de retragere a sumelor de catre
deponenti. Dar activele tinute ca disponibil in casa nu genereaza venit sau profit pentru institutul
de credit, si totodata, sunt costisitoare pentru ca fondurile trebuie tinute sub control si pastrate
in siguranta.
Intrucat fluxul banilor, din fiecare institutie de credit, variaza ca marime de la o zi la alta
si nu poate fi prevazut exact, apare situatia in care, in timp ce unele institutii de credit vor avea
un surplus de fonduri, in anumite perioade de timp, altele vor inregistra un deficit. Drept
19
urmare, unele institutii de credit vor lua credite de la alte institutii de credite pentru a-si „regla
conturile”. Aceasta practica ofera inca o sursa de venit pentru o institutie de credit. Nevoia
bancii de a-si regla conturile poate fi pe termen scurt ceea ce inseamna acea parte din
diponibilitati, de care are nevoie o alta banca pentru a-si acoperii cererile de lichiditate, poate fi
plasata, pe piata interbancara, pentru a produce dobanda. Acest surplus de bani lichizi, sub
forma de depozite pe termen scurt, poate fi o parte din activele „aproape lichide” ale unei
institutii de credit.
3.2 Functia de intermediar a institutiilor de credit
Economia de piata presupune existenta unui sistem bancar care sa asigure mobilizarea
disponibilitatilor monetare ale economiei si orientarea lor spre desfasurarea unor activitati
economice eficiente.
Intr-o economie de piata, sistemul bancar indeplineste functia de intermediere
concretizata in atragerea economiilor societatii si canalizarea acestora, printr-un proces obiectiv
si impartial de alocare a creditului, catre cele mai eficiente investitii. Prin activitatea de colectare
de resurse financiare, cconcomitent cu plasarea lor pe piata prin intermediul creditelor, a
operatiunilor de scont si a altor operatiuni pe piata financiara, bancile indeplinesc rolul de
intermediari intre detinatorii de capitaluri si utilizatorii acestora.
Cei ce → Banci → Cei care solicita credite

economisesc
Creante Creante
financiare financiare
*Economii Intermediere financiara: Credite acordate/Imprumuturi

*Fonduri *Agregarea primite
temporar fondurilor(depozite
disponibile atrase);
*Dispersarea riscului;
*Corelarea scadentelor
Tabel 1 Rolul de intermediar financiar al bancilor
Astfel bancile comerciale iti exercita rolul lor de intermediar nu numai intre agentii din
afara sistemului bancar , ci au un rol major in reciclarea si valorificarea capitalului , in
20
mobilizarea de resurse si distribuirea de credite in insusi sistemul bancar , deci intermediaza

intre verigile sistemului bancar .
In acest proces se afirma si se detaseaza ca principale functii ale bancilor comerciale cele
doua laturi ale intermedierii :
- atragerea resurselor prin operatiuni bancare de pasiv;
- plasarea resurselor prin operatiuni bancare de activ.
3.3 Operatiunile pasive – operatiuni de atragere a resurselor
Operatiunile pasive reprezinta pentru institutiile de credit operatiunile de atragere

si constituire a resurselor.
Principalele operatiuni pasive ale institutiilor de credit sunt:
 atragerea de depozite de la persoanele fizice si juridice
 constituirea capitalului social si a fondurilor proprii
 imprumuturi primite de la clientela bancara si nebancara
Banca atrage resursele disponibile pe piata financiara si le utilizeaza , in principal, la
acordarea de credite, plasarea in titluri (bonuri de tezaur, certificate de trezorerie etc.) sau constituirea
de depozite la alte banci. Constituirea resurselor presupune costuri pentru bancile comerciale,
materializate in dobanzile platite la depozitele si imprumuturile atrase.
Ratele dobanzii de pe piata interbancara romaneasca ROBID si ROBOR sunt rate de
referinta ce sintetizeaza intreaga activitate derulata pe parcursul unei zile bancare. ROBID (Romanian
Interbank Bid Rate) reprezinta rata dobanzii pentru depozitele atrase de banci, respectiv pretul mediu la
care se cumpara fondurile de pe piata interbancara. ROBOR (Romanian Interbank Offered Rate)
reprezinta rata dobanzii pentru depozitele plasate la banci, respectiv pretul mediu la care se vand
fondurile pe piata interbancara. ROBID este o rata pasiva de dobanda, iar ROBOR o rata activa. Ambele
rate se determina ca medii ale cotatiilor bancilor la ora 11 a.m. (ora la Bucuresti) in fiecare zi lucratoare.
Structura resurselor bancilor cuprinde:
 depozitele si disponibilitatile atrase de la clienti – persoane fizice si juridice
 capitalurile proprii
 resursele atrase de pe piata interbancara (interna si externa)
 credite/ imprumuturi de la banci sau de la banca centrala
 actiuni
Atragerea de depozite interbancare reflecta depozitele constituite de la alte banci la

banca respectiva. Acestea pot fi depozite la vedere ale bancilor (cel mult o zi lucratoare), la
termen (pe un termen fix, pentru care durata initiala este mai mare decat o zi lucratoare) si
colaterale. Depozitele colaterale sunt constituite de alte banci sub forma de garantie.
21
Imprumuturile interbancare cuprind imprumuturile primite de la banci, grupate in

functie de termene astfel:
 imprumuturi de pe o zi pe alta de la banci, cand operatiunea se incheie pe
baza unei conventii sau a unui contract pentru o perioada de maximum o
zi lucratoare
 imprumuturi la termen primite de la alte banci, cand operatiunea se
incheie pe baza unei conventii pentru un termen fix si o durata mai mare
de o zi lucratoare
 imprumuturi financiare primite de la alte banci sunt primite de la bancile
nerezidente, avand ca beneficiari finali agenti economici nefinanciari,
rezidenti
Depozitele bancare apar sub forma conturilor curente, a depozitelor la vedere si a
celor la termen.
Conturile curente deschise clientilor sunt destinate operatiunilor curente de incasari
si plati. In ceea ce priveste remunerarea acestora, practicile in tarile Uniunii Europene sunt
diferite. Astfel in Franta se aplica sistemul “ni-ni” (nici remunerare, nici tarificare), in timp ce in
alte state membre UE este bonificata o dobanda la vedere.
Depozitele la vedere sunt slab remunerate, destinate sa primeasca sume de la titular
in vederea unei utilizari pe termen scurt. Soldul contului creditor poate fi retras in orice moment,
fara preaviz. In practica, se intelege si cazul in care banca solicita, mai ales pentru sume
importante, un preaviz pe termen foarte scurt, de obicei o zi bancara. O observare pe termen
lung permite constatarea unei anumite stabilitati a depozitelor la vedere, ceea ce permite bancii
alocarea lor pe o perioada mai indelungata. Practica bancara a demonstrat ca o parte din
depozitele la vedere raman in conturi pe perioade mai indelungate. Rezulta un sold permanent,
care ramane la dispozitia bancilor sub forma de pasive stabile.
Depozitele la termen reprezinta o suma depusa de titular si aflata la dispozitia bancii
pana la o scadenta stabilita prin contract, in momentul constituirii depozitului. Depozitul la
termen este remunerat la un nivel mai ridicat, care sa compenseze imobilizarea fondurilor
depuse. Nivelul ratei dobanzii este apropiat de nivelul acesteia pe piata monetara, pentru o
perioada asemanatoare. Retragerea sumei inainte de scadentra se sanctioneaza de catre bancile
comerciale printr-o pierdere de dobanda.
Capitalul social este alcatuit din totalitatea valorilor nominale a actiunilor emise de
banca. Actiunile pot fi nominale sau la purtator. Pentru institutiile de credit, BNR stabileste si
actualizeaza nivelul minim al capitalului social. Acestea pot majora nivelul capitalului social in
baza hotararii actionarilor si cu acordul BNR.
Cerintele minime de capital ale institutiilor de credit sunt reglementate de OUG nr.
99/2006 si de Regulamentul BNR-CNVM nr. 18/23/2006 cu privire la fondurile proprii ale
22
institutiilor de credit si firmelor de investitii. In conformitate cu acest regulament, capitalul

minim initial al unei banci sau al unei sucursale a unei banci dintr-o tara membra UE este de 37
milioane lei (aprox. 10 milioane euro). Capitalul social al unei institutii de credit trebuie varsat,
integral si in forma baneasca, la momentul subscrierii, aporturile in natura nefiind permise.
Fondurile proprii ale institutiilor de credit si respectiv ale unei retele cooperatiste de
credit sunt formate din fonduri proprii de nivel 1 si fonduri proprii de nivel 2. Fondurile proprii
ale sucursalelor din Romania ale institutiilor de credit din state terte sunt reprezentate de
fondurile proprii de nivel 1. Elementele componente ale fondurilor proprii trebuie sa poata fi
utilizate in orice moment si cu prioritate pentru a absorbi pierderile, sa nu implice costuri fixe
pentru institutia de credit si sa fie efectiv puse la dispozitia acesteia.
3.4 Operatiunile active – operatiuni de plasare a resurselor
Operatiunile active sunt reprezentate, pentru intituriile de credit, de operatiunile de

utilizare a resurselor mobilizate de acestea sub forma atragerii de depozite, a contractarii de
imprumuturi sau din alte surse in vederea indeplinirii functiilor specifice. Pentru a inregistra
profit, bancile trebuie sa utilizese cat mai eficient resursele atrase, astfel incat plasarea lor sa se
efectueze la rate active de dobanda mai inalte decat cele platite. La nivel agregat, eficienta este
data de o diferenta pozitiva intre plasamente si resurse, respectiv intre dobanzile incasate
(active) si cele plasate (pasive).
Principalele operatiuni acrive ale bancilor sunt:
 disponibilul aflat in casierie
 conturile curente deschise la banca centrala
 titlurile de trezorerie si alte titluri detinute de banca
 creditele de diverse categorii
 creantele din leasing
 titlurile de participatie
 imobilizarile corporale si necorporale
 alte categorii de active
Mobilizarea disponibilitatilor monetare de pe piata si plasarea lor eficienta catre
solicitaniti de fonduri se realizeaza prin intermediul creditarii. Creditul este operatiunea prin care
o parte numita creditor, pune la dispozitie resurse proprii sau imprumutate unei alte parti,
numita debitor, in schimbul unui pret denumit dobanda si sub constrangerea respectarii unor
conditii minimale. Rambursarea creditului vizeaza atat suma imprumutata cat si dobanda
aferenta acesteia. Promisiunea de rambursare este asumata de debitor din momentul acceptarii
conditiilor din contractul de credit.
23
Suma imprumutata de catre banca debitorului este supusa riscului de nerambursare.

Acesta se manifesta ca urmare a aflarii debitorului in imposibilitate de plata datorata unor
dificultati financiare temporare. Pentru contracararea riscului de nerambursare, banca solicita
beneficiarului creditului garantii.
Dobanda este pretul platit de catre debitor bancii in schimbul capitalului imprumutat.
Pretul creditului poate avea ca referinta o rata de dobanda fixa sau una variabila. In aceasta
rata, banca include, pe langa dobanda normala, anticiparea privind modificarea acesteia in viitor,
o prima de risc si marja bancara. Ratele de referinta cele mai utilizate sunt EONIA si EURIBOR.
EONIA (Euro Overnight Index Average) este rata dobanzii de referinta la operatiunile
overnight pentru EURO. Aceasta se calculeaza ca medie ponderata a tuturor tranzactiilor
overnight desfasurate pe piata interbancara in zona monedei unice europene.
EURIBOR (Euro Interbank Offered Rate) este rata dobanzii la care sunt oferite depozitele
la termen pe piata monedei euro de catre o banca altei banci. Alegerea bancilor in panelul
EURIBOR este bazata pe conditii selective: calitatea inalta a creditului, cota de piata, gradul de
notorietate.
Termenul de rambursare al creditului variaza de la perioade foarte scurte la perioade
indelungate. Astfel, exista credite pe 24 de ore (overnight) acordate pe piata interbancara, dar si
imprumuturi pe termene de peste 30 de ani (imprumuturi ipotecare).
3.5 Activitati bancare
Activitatile desfasurate de banci sunt bazate pe succesiuni de operatii efectuate strict in

concordanta cu normele si regulamentele in vigoare. Din punct de vedere al locului in care se
realizeaza diversele operatii bancare, acestea se impart in: operatii front office si operatii back
office. Front office grupeaza operatiile care reprezinta interactiunea nemijlocita cu clientii bancii:
accesul la conturi si furnizarea de informatii despre serviciile oferite de banca. Back office:
cuprinde operatiile transparente pentru clientii bancii, dar care asigura functiile vitale ale unei
banci. Raportul intre operatiile front office, respectiv back office difera sensibil de la o activitate
bancara la alta. Pe de alta parte, pentru buna functionare a bancii exista o serie de activitati de
baza care au in mod exclusiv caracter back office: contabilitate interna, administratie, gestiune
conturi si calcul dobanzi, impachetarea si depozitarea numerarului etc.
Sisteme informatice bancare bazate pe conectivitate locala
Conectivitatea locala este realizata prin existenta unei retele locale de calculatoare si a
unor aplicatii care sa exploateze facilitatile puse la dispozitie de aceasta. Calculatoarele sunt
distribuite la diversele compartimente functionale ale bancii, fiind conectate la serverul de retea.
Ca server se utilizeaza un calculator cu resurse puternice, iar ca statii de lucru se pot utiliza
24
calculatoare personale obisnuite. Pentru cresterea nivelului de securitate, statiile pot fi fara
unitati pentru suporti movibili.
Aplicatiile partajeaza o baza de date centralizata situata pe server, actualizarile

realizandu-se de la statiile distribuite la compartimentele de lucru. Pentru a asigura
uniformitatea sistemelor informatice, aplicatiile sunt dezvoltate de regula in compartimentele
specializate ale centralelor societatilor bancare. In ce priveste mediile de programare utilizate
pentru dezvoltarea aplicatiilor bancare, se constata migrarea de la sistemele de gestiune de tip
Fox Pro LAN catre sisteme de gestiune bazate pe tehnologia client/server, de exemplu Oracle.
Conectivitatea locala ofera urmatoarele avantaje: - datele sunt preluate de sistemul informatic la
locul producerii lor (ghiseele bancii, compartimentele functionale); - informatiile pentru factorii
de decizie ai bancii sunt furnizate in regim on-line; - operatiile front office sunt rapide, flexibile si
au un aspect modern; - se reduce numarul documentelor interne vehiculate si procesate; -
partajarea resurselor scumpe: imprimante laser, suporti de memorare etc. Compartimentele
functionale ale bancii beneficiaza in mod direct de conectivitatea locala. Conducere: Directorul
bancii are acces in orice moment la informatiile operationale si tactice in mod nemijlocit,
procesul decizional este rapid si bine fundamentat. Tot mai frecvent sunt utilizate programele de
simulare si asistare a deciziei, care ofera factorului de decizie variante de decizie si consecintele
acestora. Serviciul credite: Inspectorii de credite au acces la datele de ultima ora privind starea
financiara a solicitantului de credite.
Exista programe sofisticate care pe baza datelor despre client calculeaza principalii
indicatori si asista decizia de acordare a creditului. Serviciul contabilitate: Balantele, fisele de
cont si extrasele de cont se obtin direct pe baza tranzactiilor introduse la ghisee. Serviciul tezaur
si casierie. Operatiile de depunere/restituire de numerar au un caracter preponderent front
office.
Exemplul urmator ilustreaza sugestiv eficienta conectivitatii locale. Sa presupunem ca un

client doreste sa depuna o anumita suma in numerar in contul curent deschis la o unitate
bancara. Intr-un sistem lipsit de conectivitate, lucrurile se petrec astfel: clientul se prezinta la
ghiseul contabilitatii, unde completeaza formularul numit foaie de varsamant (in doua
exemplare). Lucratorul de la ghiseu verifica modul de completare a formularelor, inregistreaza
tranzactia in jurnalul de casa, semneaza si stampileaza cele doua documente apoi le remite pe
cale interna (printr-un lucrator) la casa de incasari. Clientul se prezinta la ghiseul casieriei,
casierul incaseaza suma, semneaza si scrie data pe cele doua exemplare, un exemplar il remite
clientului. Intr-un sistem bazat pe o retea locala de calculatoare, lucrurile se simplifica. Clientul
se prezinta direct la casierie, casierul vizualizeaza pe ecran starea contului clientului, verifica
numerarul prezentat de client, inregistreaza tranzactia in calculator, listeaza la imprimanta
documentul justificativ in trei exemplare pe care le certifica, iar un exemplar il inmaneaza
clientului. Conectivitatea locala este de natura sa imbunatateasca acele operatii care nu implica
interactiunea cu sistemul financiar-bancar extern. Majoritatea activitatilor bancare presupun
insa aceasta interactiune. De exemplu, un solicitant de credite poate avea societati comerciale
sau reprezentante in mai multe judete, poate avea credite la alte societati bancare. In aceste
25
cazuri, informatiile furnizate de sistemul informatic bazat pe conectivitate locala sunt

insuficiente. Activitatea bancara care presupune cel mai intens schimb de informatii cu mediul
financiar-bancar extern este activitatea de plati si decontari bancare. Pentru a identifica
posibilitatile de informatizare a acestei activitati, urmeaza o scurta descriere a sistemului actual
de plati si decontari din tara noastra si incercarile de informatizare a acestuia.
Sistemul de plati si decontari
Activitatile economice presupun fluxuri financiare intre agentii economici. Aceste fluxuri
se realizeaza sub forma de numerar sau prin alte mijloace de plata. Deficientele sistemului de
plati si decontari din tara noastra au determinat ca, in ciuda masurilor punitive, fluxurile
financiare sub forma de numerar sa aiba inca o pondere insemnata. In prezent, platile in
economia romaneasca sunt realizate intr-o pondere covarsitoare prin mijloace de plata pe
suport hartie. Este vorba in primul rand de ordine de plata si cecuri si intr-o masura mai redusa
de ambii, bilete la ordin si alte mijloace de decontare pe suport hartie. Mijloacele de decontare
pe suport hartie au caracteristic faptul ca necesita circulatia fizica a instrumentului de plata intre
platitor si beneficiar. Durata decontarii depinde in principal de doi factori: - societatile bancare la
care platitorul, respectiv beneficiarul, au deschise conturi; - dispunerea teritoriala a unitatilor
bancare la care au deschise conturi (acelasi judet sau judete diferite). Se deosebesc astfel doua
tipuri de decontare: - decontare intrabancara: cand atat unitatea bancara a platitorului, cat si
unitatea bancara a beneficiarului apartin aceleiasi societati bancare (de exemplu, un client al
B.C.R. Cluj plateste o suma unui client al B.C.R. Brasov); - decontare interbancara: cand unitatile
bancare implicate in decontare apartin unor societati bancare diferite (de exemplu, un client al
B.R.D. Tg-Mures plateste unui client al B.R.C.E. Constanta).
Decontarea intrabancara
Decontarea intrabancara (intre unitati teritoriale ale aceleiasi societati bancare), este cea
mai rapida, putand fi preluata intr-o proportie insemnata de sistemul informatic. Desi
decontarea pe suport hartie presupune transferul fizic al documentelor de decontare intre
unitatea bancara platitoare si cea beneficiara, cu autorizarea Bancii Nationale a Romaniei
(Regulamentul nr. 1/1995 emis de B.N.R.), unitatile bancare isi pot transfera pe cale electronica
instrumentele de plata, urmand ca documentele de plata propriu-zise sa urmeze circuitul postal
obisnuit, in final fiind anexate ca documente justificative. Transmisia se realizeaza de regula prin
fax sau telex. Exista in prezent societati bancare care au renuntat la transmisiile telex/fax si
realizeaza transmisia tranzactiilor aferente decontarilor intrabancare direct intre sistemele
informatice ale unitatilor teritoriale (prin intermediul centralei societatii bancare). Acest tip de
decontare este cunoscuta in limbajul bancar curent sub denumirea de decontare electronica. De
obicei, decontarea electronica intrabancara se realizeaza dupa urmatorul algoritm: - unitatile
bancare debiteaza conturile clientilor platitori si trimit la centrala societatii bancare fisiere ce
contin date privind platile catre clientii celorlalte unitati bancare; - fiecare unitate preia de la
centrala tranzactiile care reprezinta platile care ii sunt adresate, apoi crediteaza corespunzator
conturile clientilor beneficiari; - instrumentele de plata pe suport hartie urmeaza circuitul postal
26
obisnuit si sunt anexate ca documente justificative. Decontarea electronica permite transferul

rapid al fondurilor intre platitor si beneficiar (in aceeasi zi) si automatizeaza integral operatiile
back office.
Decontarea interbancara
Decontarea interbancara este mai complicata deoarece in decontare sunt implicate

societati bancare diferite si, in plus, intervine o terta institutie: Banca Nationala a Romaniei prin
sistemul caselor de compensatie (pentru plati ce nu depasesc 500 milioane lei).
Exista mai multe circuite pentru documentele de plata, insa pentru simplificare vom
considera cazul mai general cand societatea bancara initiatoare dispune de o unitate bancara in
judetul de destinatie. Sa presupunem ca un client (platitor) al B.C.R. din judetul A plateste prin
ordin de plata o suma unui client (beneficiar) al B.R.D. din judetul B. Procesul de decontare
interbancara se desfasoara astfel: - platitorul prezinta ordinul de plata la unitatea B.C.R. din
judetul A; - contul clientului este debitat, iar ordinul de plata este remis prin sistemul
intrabancar la sucursala B.C.R. din judetul B; - unitatea B.C.R. din judetul B prezinta ordinul de
plata agentului de compensare al B.R.D. in cadrul sedintei de compensare care are loc la
sucursala Bancii Nationale din judetul B; - pe baza ordinului de plata, unitatea teritoriala a B.R.D.
din judetul B realizeaza creditarea contului beneficiarului. Pe baza unor conventii intre
societatile bancare si cu aprobarea Bancii Nationale a Romaniei, unitatile bancare pot prezenta
la compensare copii ale documentelor de plata, obtinute in urma transmisiilor fax, telex sau prin
modem, prin circuitele intrabancare proprii. Se poate observa ca decontarea interbancara are o
componenta intrabancara care, dupa cum s-a aratat mai sus, poate fi informatizata. Prin urmare,
unele societati bancare ar avea posibilitatea prezentarii la compensare a documentelor de
decontare intr-o forma electronica. Acest lucru ar permite realizarea electronica de compensare
la sediul sucursalelor B.N.R.
Mijloace de plata moderne
Dezvoltarea tehnicii de calcul din ultimele decenii a influentat direct metodele si tehnicile
utilizate in domeniul financiar bancar. In tarile avansate volumul tranzactiilor efectuate utilizand
mijloace electronice detine ponderea cea mai mare. In ultimii ani, un numar din ce in ce mai
mare de societati bancare romanesti adopta metode de plata moderne. Principalele metode
moderne de plata utilizate sunt: - platile cu card; - schimbul electronic de date financiare; - home
banking; - internet.
Platile cu card
27
Acest gen de plati cunosc o varietate larga de implementari, de la simpla retragere a

unei sume in numerar pana la initierea unor plati de mare valoare. Principiile si regulile de
efectuare a transferului de fonduri si decontare prin intermediul card-urilor sunt reglementate in
tara noastra de Regulamentul nr. 6/14.11.1995 emis de Banca Nationala a Romaniei. Sistemul de
plati pe baza de card are urmatoarele componente: - dentinatorul card-ului; - card-ul; -
automatul programabil; - comerciantul; - agentul de decontare. Tipul automatului programabil
respectiv al card-ului implicate in initierea si efectuarea platii stabilesc operatii specifice de plata,
si anume: Tipuri de automate programabile - distribuitorul automat de numerar (cash dispenser)
permite detinatorului card-ului sa retraga disponibil din cont sub forma de numerar; - ghiseul
automat de banca (ATM -Automated Teller Machine) permite detinatorului card-ului, in plus fata
de distribuitorul automat de numerar, accesul la unele servicii bancare cum sunt: obtinerea de
informatii privind situatia conturilor personale, initierea unor transferuri de fonduri; Automatele
programabile mentionate mai sus pot fi amplasate: - in incinta bancii, cu acces limitat la orarul
de functionare al bancii; - intr-un spatiu special al bancii accesibil 24 ore (Lobby 24 hours); - intr-
un spatiu exterior bancii (TTW - Through The Wall); - terminalul pentru transferul electronic de
fonduri la punctul de vanzare (EFT/POS - Electronic Fund Transfer at Point of Sale) permite
preluarea si transmiterea de informatie privind plata cu card a unor bunuri sau servicii la sediul
comerciantului.
Tipuri de card-uri
Debit card - permite debitarea automata a contului detinatorului card-ului (cumparator)

cu suma reprezentand contravaloarea bunurilor sau serviciilor achizitionate folosind card-ul.
Credit card - permite achizitionarea de bunuri sau servicii a caror valoare cumulata nu poate
depasi un anumit plafon stabilit de emitentul card-ului.
Pe baza datelor achizitionate prin intermediul automatelor programabile se stabileste

suma efectiv utilizata, care urmeaza sa fie restituita bancii care a emis card-ul de catre
detinatorul card-ului. Card multifunctional - este un debit card care poate indeplini si alte functii:
retrageri de numerar de la ATM-uri, garantarea unor cecuri emise de detinatorul card-ului.
Automatele programabile - au incorporat un microprocesor si software aferent, fiind conectate
prin comunicatie asincrona cu centrul de autorizare al platilor situat de regula in centrala
societatii bancare care emite card-ul. Card-urile sunt cartele de plastic pe care informatia este
memorata pe suport magnetic sau, in cazul card-urilor inteligente, microprogramat. In tara
noastra, numarul utilizatorilor de card-uri este modest in comparatie cu tarile avansate. Pentru a
degreva personalul angrenat in operatii front office, un numar tot mai mare de societati bancare
introduc la sediile unitatilor bancare teritoriale automate programabile. Transferul electronic de
fonduri la locul vanzarii are, de asemenea, un volum redus.
Servicii bancare la domiciliu (home banking)
28
Home banking defineste accesul la serviciile bancare din exteriorul sediului unitatii
bancare. Acest acces se poate realiza prin intermediul unui simplu telefon conectat la o centrala
telefonica digitala sau prin intermediul unui calculator personal.
Accesul la servicii bancare prin telefon (telephone banking) se realizeaza astfel: de la un

telefon cu tastatura se formeaza numarul serviciului bancar telefonic, dupa terminarea
mesajelor emise de robotul telefonic (placa voice-teller plus software-ul aferent) se tasteaza
codul numeric personal (PIN), apoi se tasteaza codul operatiei ce se doreste a se efectua asupra
contului curent. In prezent, acest tip de serviciu este intalnit la unele banci din tara, dar este
orientat in principal spre informarea clientului privind starea conturilor sale. Clientul poate
obtine informatiile sub forma de voce sau fax.
Accesul la servicii bancare prin intermediul unui calculator personal presupune

conectarea calculatorului personal al clientului bancii prin intermediul unei linii telefonice si a
unui modem la calculatorul bancii. Comunicatia si accesul la serviciile bancare sunt controlate de
un program specializat furnizat de banca instalat pe calculatorul clientului. De fapt, calculatorul
clientului devine un ATM virtual. Se pot ordona plati, se pot obtine informatii privind starea
contului etc. Acest gen de serviciu este putin utilizat in tara noastra.
Perspective privind sistemul bancar din tara noastra
Dupa cum s-a vazut, in bancile romanesti exista o mare varietate de sisteme informatice,
utilizarea serviciilor bancare bazate pe tehnici moderne este inca intr-un stadiu incipient. Acest
lucru poate constitui un avantaj deoarece se pot alege de la bun inceput solutiile optime
verificate de practica bancara internationala. Implementarea metodelor moderne in activitatea
bancara romaneasca necesita nu doar eforturi financiare deosebite.
Trebuie depasite mentalitati care inca mai persista atat la nivelul factorilor decizionali,
cat si la nivelul consumatorului de servicii bancare. Din pacate, inca sunt infiintate sedii noi de
unitati bancare care sunt dotate de la bun inceput cu sisteme pneumatice de transmitere a
documentelor intre contabilitate si casierie, in conditiile in care cu aceleasi fonduri se poate
achizitiona o retea locala de calculatoare. Introducerea metodelor moderne in sistemul bancar
trebuie sa fie rezultanta a doua tendinte convergente.
Pe de o parte, societatile bancare urmaresc cresterea operativitatii prin introducerea

tehnicii de calcul si a metodelor moderne. Infiintarea unor noi societati bancare si extinderea
ariei de cuprindere a celor existente, in conditiile in care numarul clientilor - agentilor economici
- ramane relativ constant, accentueaza caracterul concurential al activitatii bancare.
29
Pe de alta parte, un rol determinant revine Bancii Nationale a Romaniei care are puterea
oferita de lege pentru a impune societatilor bancare niveluri minimale privind dotarea tehnica si
serviciile bancare oferite.
CAPITOLUL 4 Tendinte si evolutii in structura sistemului bancar romanesc
Primele dovezi ale desfasurarii unei activitati bancare pe teritoriul Romaniei au fost
descoperite intre anii 1786-1855, reprezentand 55 de placi de piatra, gasite intr-o zona de mine
aurifere. Aceste mine datau din vremea Daciei Traiane si contin detalii referitoare la contractul
privind infiintarea unei institutii bancare. Clauzele principale se refereau la faptul ca bancile
acordau imprumut in numerar si percepeau dobanzi.
4.1 Istoria sistemului bancar romanesc
“In epoca moderna, primele incercari de creare a unei banci au avut loc la inceputul
secolului al XIX-lea. Inca din 1861, a fost ridicata problema crearii unei banci nationale de Ion C.
Bratianu, care, in discurul sau rostit in Camera in ziua de 10 ianuarie, a afirmat ca: «atata timp
cat nu vom avea o banca nationala nu vor dispare crizele financiare din tara».” 2
Prima banca comerciala moderna s-a infiintat in Principatele Romane in anul 1865 si a
functionat sub numele de Banca Romaniei. Banca era organizata ca societate comerciala pe
actiuni cu un capital subscris in valoare de 25.000.000 de franci francezi. Banca Romaniiei a fost
infiintata, initial, ca banca comerciala si banca de emisiune de catre investitorii englezi si francezi
care conduceau Banque Imperial Ottomane. Dupa 4 ani, guvernul roman a revocat monopolul de
emisiune al Bancii Romane, in acest fel, institutia continuand sa functioneze ca banca comerciala
privata pana la lichidarea acesteia de catre regimul communist in anul 1948.
“Banca Nationala a Romaniei a intrat ceva mai tarziu in istorie, dar exact la momentul
potrivit. Tara pasise in cel de-al doilea an al independentei sale de stat, castigata pe campurile
de lupta in Razboiul din 1877-1878 si recunoscuta de puterile europene prin Congresul de pace
de la Berlin. Independenta instalase in societatea romaneasca climatul potrivit pentru ca
guvernul sa initieze un amplu program de accelerare a modernizarii tarii. In primele doua luni ale
anului 1880, Parlamentul a adoptat trei legi de maxima importanta: rascumpararea cailor ferate,
organizarea Dobrogei, revenita patria muma, si infiintarea Bancii Nationale a Romaniei.” 3
Progresul economic care a insotit consolidarea statului roman si ajutorul acordat de catre
BNR au accelerat procesul de infiintare al bancilor comerciale private. Numarul bancilor
comerciale a crescut de la 3 in anul 1880 la 215 in anul 1914. Daca infiintarea BNR si a
2
C. Gulei-Gradinaru, Consolidarea si cresterea performantelor sistemului bancar romanesc
3
Cristian P., Banca, banii si bancherii, Editura Oscar Print, Bucurestu, 2009
30
institutiilor de creit pe termen lung a fost realizata numai cu capital autohton, in schimb,
capitalul strain a fost substantial implicat in crearea noilor banci comerciale private. Astefl, in
anul 1914, institutiile bancare germane, austriece, franceze, belgiene si engleze detineau 40%
din capitalul bancilor comerciale romanesti.
In ajunul primului razboi mondial, industria bancara romaneasca se caracteriza printr-un
nivel ridicat de concentrare, fiind dominate de 9 banci comerciale conducatoare, numite “banci
mari romanesti”. In anul 1913, aceste banci detineau 70% din totalulu resurselor bancilor
comerciale, in timp ce 188 de banci mici si mijlocii detineau restul din totalul resurselor. Luand in
considerare originea capitalului, componenta grupului de”banci romanesti” era urmatoarea: 4
banci cu capital national (Banca Agricola, Banca Comertului de la Craiova, Banca Romana de
Scont, Banca Romaneasca), 4 banci cu capital strain (Banca Generala Romana, Banca de Credit
Romanesc, Banca Comerciala Romana, Banca Romaniei), si o banca cu capital strain si
autohton(Banca Marmorosch Blank&CO).
Dupa primul razboi mondial, ca urmare a politicilor nationale promovate de guvernele
liberale, ponderea capitalului strain in sitemul bancar a scazut. In ciuda acestei tendinte
inregistrate de capital, bancile cu capital strain si-au mentinut pozitii importante in sitemul
bancar si au putut sa-si identifice mai bine profitul investitiilor decat competitorii lor romani.
In perioada 1931-1932, sistemul bancar a resimtit repercursiunile crizei economice
datorita relatiilor stranse avute cu sectorul industrial. Supravegherea bancara era aproape
inexistenta. Toate acestea au contribuit la colapsul unor banci mari.
In vedera intaririi sistemului bancar, Parlamentul Romaniei a aprobat la data de 8 mai
1934 “Legea privind organizarea si reglementarea comertului bancar”. In baza acestei legi, BNR a
fost implicata in elaborarea unor proiecte de masuri care au avut ca scop restructurarea
sitemului bancar prin lichidarea unor institutii de credit neviabile si fuziunea institutiilor slabite
de criza economica. In consecinta, numarul bancilor a scazut de la 893 in anul 1933, la 523 in
anul 1937 si la 246 in anul 1944.
Dupa anul 1934, interventia statului in reglementarea sistemului bancar a impus bancilor
straine de pe teritoriul Romaniei sa se supuna noilor cerinte sis a aplice politica de interes
general a Romaniei.
La scurt timp dupa preluarea puterii de stat de catre comunisti, prin Decretul Lege
nr.197/1948, toate bancile romanesti si starine au fost lichidate, cu exceptia BNR, Comapniei
Nationale a Creditului Industrial si a Casei de Economiii si Consemnatiuni, iar Legea bancara din
1934 a fost abrogate. Bancile care nu au fost lichidate si-au continuat activitatea in baza
prevederilor Codului Comercial si a legilor lor specifice.
In anii ce au urmat, sistemul bancar romanesc a fost organzizat ca un sitem bancar
centralizat cu monopol de stat, sistem caracteristic unei economii centralizate. Trebuie
mentionat ca, in anii ’70, intr-o perioada de liberalizare economica, in Romania, s-a permis
deschiderea sucursalelor a doua banci straine: Manufacturers Hanover Trust si Societe Generale.
31
4.2 Sistemul bancar in Romania dupa 1989
Procesul restructurarii sistemului bancar din Romania a inceput la data de 1 decembrie

1990, odata cu desprinderea activitatii comerciale desfasurate pana atunci de BNR, activitate
preluata de Banca Comerciala Romana, iar Bancii Nationale a Romaniei ramanandu-i numai
atributiile unei banci centrale.
O epoca dificila(incepand cu sfarsitul anului 1991 si pana in prezent), dar interesanta,
provocatoare, plina de invataminte si satisfactii. Este etapa in care, in noile conditii economice,
sociale si politice Banca Centrala a statului roman a redevenit, treptat, dintr-o anexa a
Ministerului de Finante, o institutie noua, o banca centrala moderna, cu atributi firesti, inspirate
din economia de piatat de tip European.
Un rol decisiv in acest proces l-a jucat academicianul Mugur Isarescu, cel care, in
mandatele sale consecutive de Guvernator si Presedinte al Consiliului de Administratie al BNR a
reusit sa redea autoritatea si independenta necesara unei astefel de institutii. A fost persoana
capabila sa coaguleze un nucleu de tineri specialisti entuziasti, bine pregatiti profesional, cu un
profound spirit de echipa, dobandind impreuna succeses cvasiunanim apreciate.
1990. Se infiinteaza BCR, care preia activitatea comerciala a BNR; debutul liberalizarilor
de preturi.
1991. Reinfiintarea sitemului bancar pe doua niveluri, prin adoptarea Legii privind
Statutul BNR si a Legii privind activitatea bancara; aranjament stand-by cu FMI, pe o perioada de
12 luni; renuntarea la controlul direct, administrative al sistemului bancar si trecerea la
instrumente indirect de control monetar; abolirea plafoanelor de credit si liberalizarea completa
a dobanzilor din sitemul bancar; nou regim valutar, realizarea convertibilitatii interne, de cont
curent a monedei nationale si eliminarea cursurilor multiple ale monedei nationale; la sfarsitul
anului 1991 functionau 14 banci (4 de stat, 4 private sau cu capital mixt, CEC si 5 sucursale ale
unor banci straine).
1992. Linii de credit cu dobanda subventionata pentru sustinerea agriculturii si a
sectorului energetic; adoptarea strategiei de tintire a agregatelor monetare; introducerea unei
corectii importante a noului regim valutar, prin care s-a permis agentilor economici pastrarea
integrala a resurselor valutare; incheierea perioadei de retragere din circulatie a majoritatii
bancnotelor emise inainte de 1990; reglementarea activitatii siatemului bancar: normele privind
registrul societatilor bancare, imprumuturile mari acordate clientilor de catre societatiile
bancare, supravegherea pozitiilor valutare ale societatilor bancare, capuitalulu minim al
societatilor bancare, elaborarea planului de conturi pentru banci, intrarea in vigoare a
regulamentelor privind refinantarea societatilor bancare, regimul rezervelor minime obligatorii,
noul regulament valutar; aparitia Buletinelor trimestriale ale BNR; constituirea Institutului
Bancar Roman.
32
1993. Incheierea liberalizarii preturilor; incheierea negocierilor pentru un nou accord

stand-by cu FMI, derulat in 1994-1995; accord intre BNR si MF privind deschiderea Contului
general al Trezoreriei statului.
1994. Liberalizarea pietei valutare prin eliminarea controlului exercitat de BNR in
mecanismul cursului valutar; piata valutara interbancara integrate si continua, condusa de
principiile economiei de piata (cursurile sunt determinate prin negociere intre bancile
comerciale si clienti. BNR publica un curs de referinta care reprezinta media rezultata din
tranzactiile la vedere de pe piata); regim de flotare controlata a cursului de schimb; licentierea
ca dealer pe piata valutara a bancilor persoane juridice romane; la sfarsitul anului functionau 20
de banci reducandu-se pozitia dominanta a bancilor cu capital de stat; BRD este nominalizata
pentru privatizare; BNR este desemnata agent pentru efectuarea de plasamente din
disponibilitatiile Trezoreriei statului.
1995. Intrarea in vigoare a normelor privind cambia, cecul, biletul de ordin; infiintarea
Casei de Compensatii multilaterale, Centrala Incidentelor de plati, Centrala Riscurilor Bancare;
oficializarea pietei monetare, publicarea nivelului de referinta al depozitelor atrase (BUBID) si
plasate (BUBOR); infiintarea Bursei de Valori; autorizarea ca dealer a bancilor straine; Legea
privindprocedura reorganizarii si lichidarii administrative (reglementarea institutiei falimentului).
1996. Segmentarea pietei valutare, reducerea (la 4) a numarului de banci autorizate ca
dealer pe piata valutara si acordarea calitatii de broker celorlalte; reintrarea cu suces pe piata
internationala de capital (obligatiunile “Samurai”, de circa 495 milioane dolari SUA si
euroobligatiuni de 225 milioane dolari SUA); reglementare prudentiala a activitatii bancare
(adecvarea capitalului, expunerile mari, expunerea valutara etc.); reluarea emisiunilor
numismatice ale BNR; la sfarsitul anului functionau 40 banci.
1997. Accesul liber pe piata valutara prin relincentierea ca dealer a tuturor bancilor,
liberalizarea cursului de schimb si a pietei valutare; eliberearea politicii monetare de
constrangeri cu character cvasifiscal si consacrarea instrumentelor indirecte ca pargii de
implementare a politicii monetare; trecerea BNR in pozitia de debitor net fata de sitemul bancar,
care a amplificat dificultatile conducerii politicii monetare; demararea programelor de
restructurare a Bancorex si a Bancii Agricole si a procedurilor pentru privatizarea Banc Post si
BRD; retragerea autorizatiei de functionare a bancilor cu probleme (Credit Bank, Dacia Felix);
inchiderea programului de reabilitare a patrimoniului BNR (consolidarea, modernizarea si
restaurarea centralei si a sucursalelor), constituirea sediului IBR, amenajarea Muzeului BNR.
1998. Convertibilitatea deplina de cont current a monedei nationale, prin adoptarea
prevederilor art. VIII din Statutul FMI, potrivit carora autoritatile elimina toate restrictiile la
operatiunile de cont curent si, in plus, se angajeaza sa nu introduca nici in viitor astfel de
restrictii; accelerarea procesului de restructurare a Bancorex si a Bancii Agricole; infiintarea
Agentiei de Valorificare a Activelor Bancare, cu sarcina de a prelua activele neperformante ale
33
bancilor la care statul este actionar; nou Statut al BNR, care adopta principiile de functionare ale
unei banci centrale moderne.
1999. Incepe procesul de asanare a sectorului bancar; anticipatii privind posibila incetare
a platilor de catre Romania, ca urmare a unui serviciu record al datoriei externe si a unor rezerve
valutare insuficiente ale BNR; depunctarea Romaniei de catre principalele agentii de rating;
imposibilitatea accesarii pietelor internationale private de capital si a obtinerii de fonduri cu
costuri acceptabile; depasirea crizei prin deprecierea accelerata a cursului de schimb;
restructurarea BNR (intarirea functiilor de supraveghere si control, reorganizarea
departamentelor, reducerea structurii teritoriale); elaborarea reglementarilor de preluare a
acquis-ului comunitar in domeniul supravegherii prudentiale; invitarea Romaniei pentru
incepera negocierilor de aderare la UE.
2000. Strategia nationala de dezvoltare economica a Romaniei pe termen mediu;
adoptarea unui nou regulament al operatiunilor de piata monetara, in totalitate adaptat
normelor si practicilor BCE in domeniu; intrare cooperativelor de credit sub autoritatea BNR in
ceea ce privete autorizarea, reglementarea si supravegherea; colapsul Fondului National de
Investitii, atacul speculative asupra BCR; fuziunea prin absorbtie a Bancorex cu BCR.
2001. Privatizarea Bancii Agricole; inceperea procesului de preluare a aquis-ului
comunitar in domeniul bancar.
2002. Modificare mecanismului rezervelor minime obligatorii; armonizarea legislaiva cu
prevederile comunitare in domeniul supravegherii prudentiale si al platilor electronice;
incheierea unui protocol tripartite intre BNR, CNVM si CSA, in vedera intaririi colaborarii intre
aceste autoritati de supraveghere.
2003. Schimbarea referintei cursului de schimb, trecerea de la raportarea la dolar la
raportarea la un cos valutar format din euro si dolar; restructurarea BNR: reducerea numarului
de sucursale de la 22 la 19, transferarea activitatii de analiza, marcare si expertizare a metalelor
pretioase la ANPC.
2004. Schimbarea strategiei de interventie pe piata valutara; reducerea frecventei
interventiilor si cresterea flexibilitatii acestora; inceperea influxurilor semnificative de capital.
2005. Raportarea cursului de schimb la euro; externalizarea operarii sistemului de plati
prin infiinatrea TRANSFOND SA, societate privata la care BNR este actionar (33.3%); adoptarea
strategiei de tintire directa a inflatiei; redenominarea monedei nationale (1 leu nou=10.000 lei
vechi).
2006. Liberalizarea totala a contului de capital, convertibilitate deplina a monedei
nationale.
2007. Intrarea BNR in Sistemul European al Bancilor Centrale; participarea
Guvernatorului BNR in Consiliul General al BCE si a reprezentantilor BNR in Comitetele si
Grupurile de lucru ale BCE.
34
2008. Crearea ROBID/ROBOR, care inlocuieste BUBID/BUBOR si creeaza premisele

emiterii unorunor indecsi relevanti ai pietei monetare determinati pe baze competitive.
2009. Trecerea BNR in pozitia de credito net al sistemului bancar; intarirea eficientei
internationale ale BNR: 30.8 miliarde euro.
Sistemul bancar din Romania este structurat pe 2 nivele respectiv o banca centrala si
institutiile financiare carora, prin lege, li s-a acordat statutul de banci. BNR coordoneaza si
stabileste reglementarile in domeniile: monetar, de credit, valutar si de plati, asigurand totodata
supravegherea celorlalte institutii bancare.
Operatiile bancare indeplinite pana in 1989 de BN au fost transferate unei noi banci
comerciale BCR. BN are un nivel ridicat de independenta si raspundere numai in fata
parlamentului. Guvernatorul si CA al bancii sunt alesi de parlament, pe baza recomandarilor
primului ministru.
Bancile comerciale functioneaza conform legii privind S.C., legii privind activitatea bancara
si pe baza licentei acordate de BNR.
Banca exista pentru clientii sai ca institutie si activitate ea a aparut pe o anumita treapta de
dezvoltare a societatii, datorita nevoii oamenilor de a efectua diverse tranzactii.
In Romania, procesul de dezvoltare a retelei de unitati teritoriale bancare a tinut seama de
structura administrativ-teritoriala a tarii, respectiv impartirea de judete; reteaua teritoriala sa
desfasoare o activitate cat mai complexa si sa raspunda cerintelor de concurenta ale bancilor.
4.3 Statutul legal si obiectivele Bancii Nationale a Romaniei
Datorita monopolizarii dreptului de emisiune moneatara, de-a lungul timpului, banca

centrala s-a transformat intr-o institutie de supraveghere, control si sustinere a sistemului
bancar in ansamblul sau, dobandind de aceea denumirea de “bancherul celeorlalte banci” sau de
“banca a bancilor”.
Datorita modificarilor suferite in economie, ce au un impact direct asupra activitatii
bancare, pe de o parte, Parlamentul Romaniei a adoptat trei legi in materie - Legea nr. 58/1999,
Legea bancara, Legea nr. 83/1998 – privind procedura falimentului bancilor si Legea nr.
101/1998 privind Statutul Bancii Nationale a Romaniei, iar, pe de alta parte, in baza acestor legi,
autoritatea de reglementare in domeniu - Bancii Nationale a Romaniei – a elaborat o multitudine
de noi reglementari, ordine, norme, circulare, prin care s-au concretizat principiile instituite de
legile bancare in aceste acte normative.
35
Astfel, Statutul legal al Bancii Nationale a Romaniei este reglementat de Legea nr. 101 din
26 mai 1998, in vigoare la 1 iulie 1998 care a abrogat Legea cu acelasi obiect nr. 34/1991.
Articolul 1 din aceasta lege prevede ca Banca Nationala a Romaniei este banca centrala a statului
roman, avand personalitate juridica. B.NR. are sediul central in Bucuresti si poate avea sucursale
si agentii in capitala si in alte loccalitati din tara, avand statutul unei autoritati administrative
autonome de specialitate, fiind independenta fata de executiv si desfasurandu-si activitatea sub
supravegherea Parlamentului Romaniei.
Obiectivul fundamental al B. N. R. este stabilit in Legea privind statutul bancii in articolul
2, si este asigurarea stabilitatii monedei nationale, pentru a contribui la stabilitatea preturilor.
Pentru asigurarea obiectivului sau fundamental, B.NR. elaboreaza, aplica si raspunde de olitica
monetara, valutara, de credit, de plati, precum si de autorizarea si supravegherea prudentiala
bancara, in cadrul politicii generale a statului, urmarind functionarea normala a sistemului
bancar si participarea unui sistem financiar specific economiei de piata.
In vederea indeplinirii obiectivelor sale, Banca Nationala a Romaniei colaboreaza cu
autoritatile publice centrale si locale.
In temeiul Legii 101/1998, art. 3, alin. 2, B.N.R. i se va solicita punctul de vedere asupra
actelor normative ale autoritatilor publice care privesc direct politica monetara, activitatea
bancara, regimul valutar si datoria publica.
La elaborarea proiectelor bugetelor administratiei publice centrale, B.NR. este consultata
in ceea ce priveste stabilirea conditiilor imprumuturilor sectorului public.
B.N.R. elaboreaza studii si analize privind moneda, regimul valutar, creditul si
operatiunile sistemului bancar de plati.
In vederea cooperarii internationale, Parlamentul Romaniei imputerniceste B.NR. :
 sa participe la organizatii internationale cu caracter financiar, bancar, monetar sau de
plati si poate sa devina membru al acestora,
 sa participe, in numele statutului, la tratative si negocieri externe financiare, monetare,
valutare, de credit si de plati, precum si in domeniul autorizarii supravegherii bancare,
 sa exercite drepturi si sa indeplineasca obligatii care revin Romaniei in alitate de membru
al Fondului Monetar International, inclusiv utilizarea facilitatilor acestei institutii de
finantare pe termen mediu si lung pentru nevoile balantei de plati si consolidarea
rezervelor internationale ale tarii,
 sa poata negocia si incheia acorduri, conventii sau intelegeri privind imprumuturi pe
termen scurt, si alte operatiuni financiar-bancare cu institutii financiare internationale,
banci centrale, societati bancare si nebancare, cu conditia rambursarii acestora in termen
de un an,
 sa poata incheia, in nume propriu sau in numele statului, in contul si din dispozitia
acestuia, acorduri de decontare si de plati sau orice alte contracte, avand acelasi scop, cu
institutii publice sau private care isi au sediul in strainatate.
36
CAPITOLUL 5 Structura altor sisteme bancare
5.1 Sistemul bancar britanic

In Marea Britanie, bancile au jucat un rol insemnat de-a lungul timpului. Economia
britanica a avut o pozitie importanta pe arena mondiala, nu doar in dezvoltarea industriala si
comerciala, ci si in organizarea sistemului bancar.
Banca Angliei (Bank of England) a fost infiintata in 1694 (prin decret regal – Royal
Charter), avand, initial, un capital de 1,200,000 lire sterline. Treptat, Banca Angliei a evoluat de
la rolul unei banci comerciale spre functiile unei banci centrale.
Functiile actuale ale Bancii Angliei:
 banca a guvernului;
 banca a bancii;
 gestioneaza contul de regularizare valutara;
 raspunde de emiterea bonurilor de trezorerie;
 supravegheaza institutiile bancare din Regatul Unit al Marii Britanii;
 pastreaza conturile in lire sterline ale altor banci centrale si organizatii
internationale;
 imprumutator de ultima instanta ;
 autoritatea de emisiune monetara.
Bancile care opereaza in sistemul britanic sunt clasificate in functie de mai multe criterii.
Un criteriu de clasificare este marimea tranzactiilor tipice pe care o banca le deruleaza.
 Retail banks (banci “cu amanuntul”) – aceste banci se adreseaza cu porecadere, clientilor
individuali (persoane fizice), in acest scop dezvoltand o retea larga de unitati cat mai
aproape de clientii potentiali.
 Wholesale-banks (banci ”en-gros”) – in principal, aceste banci opereaza numai cu afaceri
de valori mari, avand relatii financiare cu firme de mari proportii sau cu alte banci, pe
piata monetara.
Un alt criteriu de clasificare a bancilor porneste de la bilantul lor contabil si are in vedere
tipurile de depozite pe care le accepta. Aceasta abordare imparte bancile in primare si
secundare .
37
 Bancile primare – sunt acele banci care deruleaza operatiuni prin intermediul
mecanismului de plati, in interiorul tarii, ele oferind un sistem de transfer monetar, prin
intermediul conturilor curente.
 Bancile secundare – nu sunt parte a mecanismului de plati si nu participa la sistemul de
compensare. Majoritatea depozitelor acestor banci sunt depozite la termen, in mare
parte in valuta, chiar daca aceste aspecte difera de la banca la banca.
Acestea nu sunt singurele institutii financiare ce accepta depozite de la “public”. Exista o

serie de “case financiare “, autorizate de Banca Angliei sa accepte astfel de depozite.
5.2 Sistemul bancar italian
Italia are cea mai veche traditie in activitatea bancara dintre toate tarile europene si
multe din tehnicile cheie ale activitatii bancare au fost ”inventate” in Italia. Evolutia sectorului
bancar in Italia, in ultimele decenii, a fost diferita de cea urmata de bancile altor tari.
Pana de curand, sistemul bancar italian a functionat pe baza unei legi din 1936, carea fost
votata dupa o serie de falimente bancare. Scopul principal al legii era sa previna alte falimente
ale bancilor. Acest lucru s-a realizat prin impartirea institutiilor financiare in sapte categorii,
pentru care s-au stabilit specializarile bancare.
S-a creat astfel, un sistem financiar unic, a carui organizare reflecta interactiunea a trei
factori principali:
 coexistenta institutiilor publice si a celor private;
 distinctia dintre banci si alte institutii financiare;
 codificarea relatiilor dintre diferite sectoare.
Multe dintre bancile sectorului public nu aveau ca scop realizarea de profit, ci acordarea
de asistenta financiara si realizarea de acte de caritate, pe plan local. Existau mecanisme
complexe ce permiteau diferitelor tipuri de institutii financiare sa colaboreze, fara a fi
concurente. Bancile de economii erau, in mod deosebit, limitate la anumite tipuri de operatiuni.
O lege recenta a schimbat complet acest sistem.
Scopul principal al acestei legi este sa permita institutiilor financiare de stat sa-si schimbe
forma legala si sa devina companii de imvestitii in domeniul titlurilor de valoare. Alte tendinte
structurale ale industriei financiare italiene, demne de remarcat, sunt:
 eliminarea diferentei, prin lege, dintre tipurile de banci;
 acordarea dreptului bancilor din sectorul public de a intra pe pietele de capital;
 favorizarea fuziunilor intre banci;
 privatizarea bancilor de stat;
38
 posibilitatea expansiunii bancilor, pe tot teritoriul Italiei;

 permisiunea acordata bancilor de a opera si in alte sectoare financiare.
Evolutia sistemului bancar italian demonstreaza o tendinta de transformare a marilor
banci in conglomerate financiare (asemanatoare celor britanice) si mai putin in banci universale
(ca in cazul bancilor germane).
5.3 Sistemul bancar francez
Potrivit legislatiei bancare franceze (de exemplu, Legea bancara din 24 ianuarie 1984), se
disting urmatoarele categorii de institutii financiar-bancare: banci propriu-zise (reunite in
Asociatia Franceza a Bancilor), banci mutuale sau cooperatiste, case de economii, case de credit
municipal, societati financiare, institutii financiare specializate.
In temeiul aceleasi legi a fost creat si Comitetul Institutiilor Financiar-Bancare, in ale carui
atributii intra autorizarea activitatii institutiilor financiar-bancare si clasificarea acestora in
conformitate cu categoriile mentionate.
Alaturi de acest comitet, un rol important in supravegherea activitatii bancare il detin
Consiliul National de Credit, Comitetul de Reglementari Bancare si Comisia Bancara.
Banca Frantei (Banque de France) a fost creata in 1800 si nationalizata in 1945; exercita
rolul bancii centrale. Ca si in cazul altor tari vest-europene, dupa Tratatul de la Maastricht au fost
luate masuri pentru sporirea autonomiei sale in domeniul politicii monetare si de credit.
Un eveniment cu implicatii majore l-a constituit adoptarea Legii 93-980/4 august 1993,
care a sporit gradul de autonomie decizionala a Bancii Frantei. In noul cadru legislativ, obiectivul
principal al Bancii Frantei este de a defini si a pune in practica politica monetara, cu scopul de a
asigura stabilitatea preturilor. Ea indeplineste aceasta misiune in cadrul politicii economice de
ansamblu a Guvernului Francez.
In ceea ce priveste reglementarea cursului de schimb si a paritatii francului, acestea
raman de competenta guvernului. Cu toate acestea, in noul context, Banca Frantei
monitorizeaza cursul de schimb al francului francez, detine si administreaza rezervele de aur si
devize ale statului.
Banca Frantei se ocupa si de rescontarea portofoliului de cambii, facilitand emisiunea
titlurilor de valoare de catre bancile comerciale.
Ca un element specific Frantei, se distinge faptul ca, alaturi de banci, un rol important il
detin organizatiile de plasament colectiv in valori mobiliare. La inceputul anilor ’90, Franta ocupa
primul loc in Europa si al doilea in lume, dupa SUA, din punct de vedere al valorii fondurilor
administrate de aceste organizatii.
In prezent si in sistemul bancar francez exista tendinta universalizarii bancilor.
39
5.4 Sistemul bancar german
Cele mai importante institutii ale sistemului bancar german sunt Banca Federala
(Bundesbank) si Consiliul Federal de Supraveghere Bancara (Zentralbankrat).
Banca Federala, cu sediul central la Frankfurt, are oficii in toate landurile. Aceast6a banca
este entitate legala prin ea insasi, fiind independenta si subordonata Guvernului federal, dar
avand obligatia de a sustine politica economica a guvernului. Se bucura de atributele unei
institutii federale de importanta majora.
Banca Federala detine monopolul emisiunii monetare si actioneaza ca o banca de
rezerve. Important este faptul ca, desi opereaza in limitele precizate de legea bancara federala,
ea stabileste, in mod independent, nivelul dobanzilor si al taxei scontului pentru tranzactiile sale
cu bancile, solicita tuturor bancilor sa pastreze anumite rezerve minime obligatorii la Banca
Federala, in vederea reglarii ofertei monetare si a nivelului general al ratei dobanzii.
In general, Banca Federala nu acorda imprumuturi institutiilor non-bancare, cu exceptia
celor acordate guvernului si anumitor institutii publice. Cu toate acestea, in vederea indeplinirii
functiilor ce-i revin, poate tranzactiona anumite titluri de valoare de piata.
Consiliul Federal de Supraveghere Bancara este un organism federal independent.
Presedintele acestui organism este numit de catre Guvernul federal.
Acest consiliu acorda, in limitele legii, licente de functionare bancara si, in stransa
legatura cu Banca Federala, urmareste respectarea si aplicarea legii.
Consiliul are, in plus, anumite puteri decizionale cum ar fi: sa decida daca o anumita
afacere poate fi privita ca o activitate bancara, sa emita reglementari referitoare la raportarile
care trebuie prezentate de banci, cu privire la limitarea dobanzilor sau a comisioanelor
percepute de catre banci. Celelalte banci germane pot fi impartite in: banci comerciale, banci de
economii si banci specializate.
5.5 Sistemul bancar al SUA
In 1913 a fost creat Sistemul Federal de Rezerve (Federal Reserve System). Acest sistem
este condus de Consiliul Guvernatorilor (Board of Governors) si este format din 12 banci
regionale (Federal Reserve Banks).
De asemenea, din sistem face parte Comitetul Federal pentru Operatiunile pe Piata
Libera (Federal Open Market Committee) si Consiliul Consultativ Federal (Federal Advisory
Council).
Sistemul Federal de Rezerve (SFR) indeplineste functiile specifice unei banci centrale,
intr-un mod care reflecta dimensiunile continentale ale SUA. Bancile comerciale importate devin
40
membre ale SFR, fiind “arondate” pe langa o banca federala (regionala). Bancile comerciale care
sunt membre ale SFR trebuie sa indeplineasca o serie de cerinte, dar beneficiaza si de anumite
avantaje. Aceste banci sunt automat asigurate de Corporatia Federala pentru Asigurarea
Depozitelor (Federal Deposit Insurance Corporation- creata in 1935).
BIBLIOGRAFIE
 Legea nr. 312/2004 privind statutul BNR

 Legea nr. 348/2004 privind denominarea monedei
 Legea nr. 58/1998 privind activitatea bancara cu modificarile si completarile ulterioare
 Thomas J. DiLorenzo, Originile corupte ale sistemului bancar central, 5 noiembrie 2008
 C. Gulei-Gradinaru, Consolidarea si cresterea performantelor sistemului bancar romanesc
 Cristian P, Banca, banii si bancherii, Ed. Oscar Print, Bucuresti, 2009
 C. Basno, N. Dardac, Operaţiuni bancare, instrumente şi tehnici de plată, Ed. Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1999
 S. Cerna, L. Donath, V. Şeulean, D. Bărglăzan, B. Boldea, Economie monetară şi financiară
internaţională, Ed. Universităţii de Vest, Timişoara, 2005
 I. Hetes-Gavra, Activitatea si operatiuniile institutiilor de credit, Ed. Mirton, Timisoara,
2009
 Ramona Toma, Opertiunile Institulior de Credit, Sibiu, 2007
41
 www.bankofengland.gb
 www.banquedefrance.fr
 www.deutschebank.de
 Institutul Bancar Român, Fundamentele profesiunii bancare – Băncile şi operaţiunile
bancare, Editura Economică, Bucureşti, 1996
 Institutul Bancar Român, Activitatea instituţiilor de credit, Bucureşti, 2007
42

Organizarea Si Function Area Sistemului Bancar Final

Enviado por

Dados do documento

Direitos autorais

Formatos disponíveis

Compartilhar este documento

Compartilhar ou incorporar documento

Opções de compartilhamento

Você considera este documento útil?

Este conteúdo é inapropriado?

Direitos autorais:

Formatos disponíveis

Organizarea Si Function Area Sistemului Bancar Final

Enviado por

Direitos autorais:

Formatos disponíveis

Universitatea de Vest din Timisoara

Facultatea de Economie si de Administrare a Afacerilor

Studenţi: Raicov Diana

CAPITOLUL 2 Rolul si functiile institutiilor de credit

CAPITOLUL 3 Institutiile de credit – Intermediari financiari speciali

CAPITOLUL 4 Tendinte si evolutii in structura sistemului bancar romanesc

CAPITOLUL 5 Structura altor sisteme bancare

Sistemul bancar este reprezentat de ansamblul coerent al diferitelor categorii de

In general, sistemul bancar dintr-o tara cuprinde:

 cadrul institutional, format din:

In evolutia sa, sistemul bancar parcurge faze de specializare si sectorizare. Specializarea

Intr-o economie de piata, sistemul bancar indeplineste functia de atragere si concentrare

Prin activitatea de colectare de resurse financiare, concomitent cu plasarea lor pe piata

In vederea realizarii obiectivelor finale, banca centrala urmareste stabilitatea valorii

CAPITOLUL 1 Originile sistemului bancar

1.1 Istoria sistemului bancar

1.2 Originile sistemului bancar in SUA

1.3 Originile sistemului bancar in Europa

CAPITOLUL 2 Rolul si functiile institutiilor de credit

2.1 Banca Centrala – rol si functii

Principalele atributii ale unei banci centrale sunt:

1. Stabilirea si implementarea politicii monetare si de credit

Banca centrala controleaza nivelul masei monetare si ratele dobanzii in economie, ca

instrumente specifice pentru urmatoarele operatiuni:

Banca centrala detine monopolul emisiunii monetare. In principiu, moneda se emite in

3. Elaborarea si aplicarea politicii de curs de schimb

Banca centrala elaboreaza si aplica politica privind cursul de schimb, stabileste si

4. Administrarea sistemului de plati

In general, banca centrala emite reglementari generale privind instrumentele de plata,

5. Stabilirea si administrarea rezervelor valutare

Banca centrala stabileste si mentine rezerve valutare internationale la un anumit nivel pe

exprimate si platibile in valuta in locuri acceptabile pentru banca centrala;

6. Autorizarea, supravegherea si reglementarea institutiilor de credit

Acordul de la Basel se aplica bancilor cu activitate internationala si prevede un indicator

Banca centrala supravegheaza activitatea institutiilor de credit autorizate sa functioneze,

7. Functia de banca a bancilor

8. Functia de imprumutator de ultima instanta

Actionand in calitate de imprumutator de ultima instanta, banca centrala acorda

9. Functia de banca a statului

In baza conventiilor incheiate in prealabil cu Ministerul Finantelor Publice si in

2.2 Bancile comerciale

2.2.1 Bancile comerciale – concept

2.2.2 Bancile comerciale – Tipologie

deservind deopotriva persoane particulare si firme mici si mijlocii, au o larga retea de

2.2.3 Bancile comerciale – functii si rol

In principal, o banca comerciala indeplineste urmaoarele functii:

1. Functia de depozit consta in:

CAPITOLUL 3 Institutiile de credit – Intermediari financiari speciali

3.1 Pietele bancare

Aceasta piata a inceput sa functioneze si in Romania, avand un rol din ce in ce mai

3.2 Functia de intermediar a institutiilor de credit

Cei ce → Banci → Cei care solicita credite

*Economii Intermediere financiara: Credite acordate/Imprumuturi

mobilizarea de resurse si distribuirea de credite in insusi sistemul bancar , deci intermediaza

3.3 Operatiunile pasive – operatiuni de atragere a resurselor

Operatiunile pasive reprezinta pentru institutiile de credit operatiunile de atragere

Atragerea de depozite interbancare reflecta depozitele constituite de la alte banci la

Imprumuturile interbancare cuprind imprumuturile primite de la banci, grupate in

institutiilor de credit si firmelor de investitii. In conformitate cu acest regulament, capitalul

3.4 Operatiunile active – operatiuni de plasare a resurselor

Operatiunile active sunt reprezentate, pentru intituriile de credit, de operatiunile de

Suma imprumutata de catre banca debitorului este supusa riscului de nerambursare.

3.5 Activitati bancare

Activitatile desfasurate de banci sunt bazate pe succesiuni de operatii efectuate strict in