Arta Oscilarii

Problema artei intr o societatea de comunicare generalizata a fost luata in

dezbatere intr- un mod determinant , si actual pana astazi, de eseul lui Walter
Benjamin intitulat Opera de Arta, aceasta fiind luat ca si tribut sociologic platit
noilor conditii in care opereaza arta contemporana. Lucrul la care trebuie sa ne
intoarcem sis a reflectam este acela ca noile conditii ale producerii si consumului
artistic ce se determina in societatea mass- media modifica in mod esentia esenta,
nu natura eternal a artei, ci module i de a se da in epoca actuala.

La Benjamin exista premisele pentru a schita o reflective asupra noului Wesen al

rtei in societatea tardo- industrial, depasind tocmai definitia metafizica traditionala
a artei ca loc al concilierii, al corespondentei dintre interior si exterior, al catarsei.
Punerea in opera a adevarului este scrierea in care Heidegger elaboreaza notiunea
sa centrala, in care se realizeaza conflictul dintre doua aspect constitutive ale
operei, expunerea lumii si pro- ducerea pamantului. Efectul produs asupra
obsevatorului este definit cu termenul de stross, izbire , literal. In studiul lui
Benjamin, intalnim o teorie care atribuie artei celei mai caracteristice a epocii
reproductibilitatii tehnice, cinematograful, un effect definit in termini de shock.
Reporductibilitatea tehnica pare sa opereze in sens exact opus shock-ului, in eopca
reproductabilitatii, intr- adevar, fie opera ,mare de arta in trecut, fie noile produse
nascute deja pentru mijloacele de comunicare reproducatoare, cum este chair
cinematograful, tind sa devina obiecte de consum.

In studiul lui Benjamin, efectul de shock e characteristic cinematografului, care a

fost anticipat in acest sens de poeticele dadaiste, opera de arta dadaista este intr-
adevar conceputa ca un proiectil lansat contra spectatorului, contra oricarei
sigurante a lui, sau asteptari de sens sau habitudini perceptive.

Experietna angoasei e o experienta de depeizare. Analogia Stross- ului artei cu

aceasta experienta a anagoasei se intelege daca ne gandim ca opera de arta nu se
lasa raportata la o ordine de semnificatii prestabilite, cel putin in sensul ca nu e
deductibila din ea ca o consecinta a ei logica, si de asemenea in sensul ca nu se
inglobeaza pur si simplu in lume, asa cum este ea, ci pretinde sa arunce asupra
acesteai o noua lumina. Intalnirea cu o persoana care are o viziune asupra lumii, cu
care viziunea noastra trebuie sa se confrunteinterpretativ.

Experienta estetica apare ca o experienta de intrainare, care cere o munca de

recompunere si de readaptare. Aceasta munca insa nu vizeaza o conditie finala de
recompunere atinsa, experienta estetica este, invers, condusa sa mentina in viata
depeizare. Starea depeizarii, atat pentru Heidgger cat si pentru Benjamin, e
constituva, si nu provizorie. Acesta e tocmai ceea ce constituie elemental cel mai
radical mou al acestor pozitii estetice fata de traditionala reflective asupra
frumosului, si de asemenea fata de supravietuirea aceste traditii in teoriile estetice
ale secolului nostrum. De la doctrina aristotelica a tarasei la liberal joc Kantian al
facultatilor, la frumosul ca perfecta corespondenta intre interior si exterior la Hegel,
experinta estetica pare ca a fost intotdeauna descrisa in termini Geborgenheit, de
siguranta, de peizare sau de repeizare.

Contrar a ceea ce s- a crezut mult timp, si din motive intemeiate, din pacata,
sociologia critica masificarea nivelatoare, manipularea consensului, erorile
totalitarismului nu sunt uniconsecinta posibila a instaurarii comunicarii generalizate
a mass- media, a reproductibilitatii.