Você está na página 1de 6

Visca Stefan-Cosmin

Aparatul respirator
Respiraia este funcia prin care se asigur continuu i adecvat raportul de oxigen din aerul
atmosferic pn la nivelul celulelor care l utilizeaz i circulaia n sens invers a dioxidului de
carbon produs de metabolismul celular.
Componentele sistemului respirator sunt: cile respiratorii (cavitatea nazal, faringele, laringele,
traheea, bronhia) i plmnii. Fosele nazale (nrile), fac legtura ntre mediul extern i cavitatea
nazal (mediul intern), Interiorul cavitii nazale este cptuit cu o mucoas ale crei secreii
menin locul mereu umed. Mucoasa, fiind puternic vascularizat, nclzete aerul inspirat. Mucusul,
ct i firele de pr din fosele nazale opresc naintarea prafului i a altor impuriti care se pot afla n
aerul inspirat.
Faringele este organul n care se ncrucieaz calea respiratorie cu calea digestiv. Laringele
este alctuit din mai multe cartilaje, dintre care cel situat anterior prezint o proeminen, numit
mrul lui Adam. La intrarea n laringe se afl un cpcel numit epiglot, care, la nevoie, astup
cavitatea laringelui numit glot. Laringele este i organul vorbirii, deoarece n interiorul su se
afl dou perechi de pliuri numite coarde vocale. Prin vibrarea coardelor inferioare se produc
sunetele. Traheea este un tub lung de aproximativ 12cm, meninut deschis datorit inelelor
cartilaginoase care intr n structura sa. Spre esofag, esutul cartilaginos este nlocuit cu esut
moale, ce uureaz trecerea alimentelor prin aceast. Peretele intern al traheii este cptuit cu o
mucoas umed, ale crei celule sunt ciliate. Cilii se mic de jos n sus, antrennd astfel
impuritile spre exterior. Bronhiile, n numr de dou, sunt ramificaii ale traheii care ptrund n
plmni. Inelele cartilaginoase ale acestora sunt complete, iar mucoasa lor conine, de asemenea,
celule ciliate. Bronhiile se ramific n bronhii secundare: dou n plmnul stng, trei n plmnul
drept.
Plmnii sunt dou organe buretoase elastice, de culoare roz, aezate n cutia toracic, deasupra
diafragmei. Plmnul drept este alctuit din trei lobi, iar plmnul stng are doar doi lobi, ntre cei
doi plmni aflndu-se inima. n fiecare lob ptrunde cte o bronhie secundar, care se ramific n
tuburi din ce n ce mai mici, numite bronhiole. Acestea, cnd ajung s aib 1mm n diametru, nu mai
au inele cartilaginoase. Cele mai fine bronhiole se termin cu saci pulmonari, alctuii din mici
umflturi cu pereii foarte subiri, numite alveole pulmonare.
Alveola pulmonar este unitatea structural i funcional a plmnului. ntre sacii pulmonari se
afl un esut conjunctiv elastic. Plmnii nu au muchi. Suprafaa lor este acoperit de dou foie,
numite pleure. Una este lipit de plmn, cealalt de peretele intern al cavitii toracice. ntre ele se
afl o cavitate foarte subire, n care se gsete o pelicul de lichid. Plmnii sunt foarte bine
vascularizai de arterele i venele pulmonare. Arterele pulmonare ptrund n plmni printr-un loc
numit hil, se ramific i nsoesc bronhiile pn la sacii pulmonari, unde se ramific n arteriole
care se continu cu capilarele. Acestea se deschid n venule care nconjoar sacii, nsoesc apoi
bronhiolele, bronhiile, se unesc n venele pulmonare (cte dou de fiecare plmn) i ies din plmn
tot prin hil. Ele se deschid n final, n atriul stng. Un plmn este, deci, alctuit dintr-un mare
numr de saci pulmonari. Suprafaa acestora este foarte mare datorit alveolelor, a cror suprafa
total atinge 200 m ptrai. Astfel, sngele i aerul se gsesc n contact pe o mare suprafa. Ele
sunt separate doar de pereii foarte subiri ai alveolelor i ai capilarelor.

Respiraia pulmonar
Aceast etap a respiraiei cuprinde dou faze: ptrunderea aerului n plmni (inspiraia);
eliminarea aerului din plmni (expiraia), care dureaz mai mult dect inspiraia. Un om adult
aflat n repaus execut 16 micri respiratorii pe minut (ritmul respirator). Acest ritm este mai mare
Visca Stefan-Cosmin
la femeie; el crete n timpul activitii musculare, al exerciiilor fizice etc. Respiraiile normale sunt
acte reflexe involuntare. Plmnii, neavnd muchi, urmeaz pasiv micrile cutiei toracice. n
timpul inspiraiei, volumul cutiei toracice crete datorit contraciei muchilor respiratori:
diafragma se contract i coboar, muchii intercostali trag coastele i le ridic. Micarea coastelor
mpinge sternul nainte, iar plmnii se umplu cu aer. n momentul expiraiei, muchii se relaxeaz,
iar plmnii i micoreaz volumul o dat cu cel al cutiei toracice, eliminnd aerul. Inspiraia este,
deci, faza activ a respiraiei, iar expiraia este faza pasiv. Intrrile i ieirile de aer din sistemul
respirator prezint ventilaia pulmonar, care depinde de frecvena i profunzimea micrilor
respiratorii. Acestea pot crete prin antrenament, gimnastic etc. Aerul este un amestec de gaze n
urmtoarea proporie: 21% oxigen, 78% azot, 0,03% dioxid de carbon i alte gaze n cantiti foarte
mici. Caracteristicele aerului inspirat sunt diferite de cele ale aerului expirat.
Astfel n plmni, aerul pierde oxigen, se mbogete n dioxid de carbon i vapori de ap.
Schimbrile de gaze se produc la nivelul alveolelor pulmonare, unde sngele i aerul se gsesc n
contact pe o mare suprafa. Dioxidul de carbon din snge traverseaz pereii capilarelor i pereii
alveolelor, de unde va fi eliminat prin expiraie. Oxigenul din aerul ajuns n anveole n urma
inspiraiei traverseaz pereii acestora, pereii capilarelor i ajunge n snge, care l transport la
organe. Schimbul de gaze la nivelul pulmonar are loc ntotdeauna n acest fel, datorit diferenelor
de presiune a acestor gaze n plmni i snge.
Visca Stefan-Cosmin

Sistemul respirator:
1. Sinusul frontal 15.Bronhii lobare mediane 29. Bronhiile principale: stng
dreapte i dreapt
2. Sinusul sfenoid
16.Bronhii loare infeioare drepte 30. Bronhie intermediar
3. Cavitatea nazal
17. Scizura orizontal 31. Carena traheei
4. Vestibulul nazal
18. Scizura oblic 32. Bronhie segmentar
5. Cavitatea bucal
19. Lobul median 33. Lob superior
6. Faringele
20. Lobul inferior 34. esut conectiv
7. Epiglota
21. Diafragma 35. Saci alveolari
8. Corzi vocale
22. Lobul inferior 36. Canal alveolar
9. Cartilaj tiroidian
23. Lingula 37. Gland mucoas
10. Trahee
24. Incizura cardiac 38. Mucoas
11. Inele cartilaginoase
25. Fisura oblic 39. Capilare
12. Lob superior
26. Bronhii lobare: 40. Alveole
13. Bronhiile lobare
27.Superioar stnga 41. Atriu
14.Bronhii lobare superioare
drepte 28.Superioar dreapta 42. Venul pulmonar
Visca Stefan-Cosmin
43. Arteriol pulmonar
PARTICULARITATI STRUCTURALE SI FUNCTIONALE ALE SISTEMULUI RESPIRATOR LA
VERTEBRATE

La vertebrate s-au diferentiat doua tipuri de organe specializate in schimbul de gaze: branhiile si
plamanii.
Branhiile funcioneaza la ciclostomi, pesti si larvele amfibienilor. La desprinderea unui opercula
de la un peste osos, se vor observa branhiile de culoare rosie. Ele sunt asezate pe 4 perechi de arcuri
branhiale. Fiecare branhie este formata din lame branhiale, iar acestea din lamele branhiale. Ele
sunt bogat vascularizate.
Plamanii functioneaza la tetrapode.
La amfibieni, plamanii au aspectul unor saci cu peretii netezi sau uso cutati. De aceea suprafata
de schimb nu este sufficient de mare pentru a asigura tot oxigenul necesar. Amfibienii respire si prin
piele care este subtire, foarte vascularizata si umeda. Aceasta ultima particularitate impune o
constrangere ecologica: dependent de mediul acvatic.
Caile respiratorii sunt scurte.
Ventilatia pulmonara se bazeaza pe miscarile planseului bucal care urca si coboara, pompand
aerul.
La reptile plamanii au tot forma de sac, dar peretii au o pliere mai pronuntata. De aceea
suprafata in schimb creste fata de cea a amfibienilor, fapt care nu mai face necesara respiratia
tegumentara. Caile respiratorii sunt mai lungi si conditioneaza mai efficient aerul. Apar cavitatile
nazale separate de cavitatea bucala.
La pasari sistemul respirator are o structura originala. In plamani, bronhiile se ramifica. Cele
mai subtiri bronhii sunt inconjurate de capilare si la acest nivel are loc schimbul de gaze (deci, nu
exista alveoli pulmonare). Unele bronhii strabat plamanii si se dilate in afara plamanilor formand
saci aerieni. Acestia au un volum mult mai mare decat al plamanilor si sunt plasati printer organelle
interne, uneori patrund chiar si in oase.
La pasarea in repaus, miscarile respiratorii se bazeaza pe variatia in volum a cavitatii toracice.
In zbor, cavitatea toracica trebuie sa ofere un support imobil pentru muschii aripilor. Acum
actioneaza sacii aerieni: Cand pasarea ridica aripile, sacii aerieni aspira aerul care trece prin
plamani in saci. Cand aripile coboara, aerul expulzat din saci trece inca odata prin plamani. Sacii
aerieni contribuie si la scaderea densitatii pasarilor.
Schimburile de gaze eficiente permit pasarilor o buna aprovizionare a tesuturilor cu oxigen.
Celulele pot produce prin respiratie suficienta caldura pentru ca pasarile, spre deosebire de
vertebratele mai primitive, sa aiba temperature constanta (sunt homeoterme). Ciclostomii, pestii,
amfibienii si reptilele sunt animale poikiloterme-cu temperature varibila.

INFLUENTA FACTORILOR DE MEDIU ASUPRA INTENSITATII RESPIRATIEI


Respiratia este influentata de factori interni si externi.
Dintre factorii interni mentionam: cantitatea de substante organice, gradul de hidratare a
celulelor, varsta si programul genetic al plantelor.
Pe masura ce concentratia substantelor organice creste, respiratia se intensifica. Acest fenomen
se constata la frunzele care, puternic expuse la lumina, acumuleaza substante organice.
Gradul de hidratare a celulelor infulenteaza viteza de deplasare a moleculelor si activitatea
enzimelor oxidoreducatoare implicate in respiratie. Celulele deshidratate au o respiratie redusa.
Semintele si sporii, avand o respiratie incetinita, supravietuiesc timp indelungat fara consumuri
mari de substante.
Varsta conditioneaza intensitatea respiratiei care scade pe masura ce tesuturile imbatranesc.
Programul genetic face ca, in timpul coacerii, fructele si semintele sa se deshidrateze active chiar
daca mediul este umed. Mugurii si tulpinele subpamantene respire lent in perioada repausului de
iarna. Frunzele de vita-de-vie respire mult mai intens in perioada cresterii boabelor decat
primavara sau in faza de coacere.
Factorii externi actioneaza asupra tuturor functiilor, deci si asupra respirartiei.
Temperatura influenteaza viteza reactiilor de oxidoreducere. Majoritatea plantelor inceteaza
respiratia sub 0C, dar graul de toamna respire si la -5C, iar molidul chiar sub -25C. Temperatura
optima se situeaza in jurul a 35 C. La temperature mai mari incep alterari celulare, repiratia
consumand excesiv de multa masa organic acumulata prin fotosinteza, de aici rezultand pierderi de
productie.
Dioxidul de carbon in exces inhiba respiratia.
Concentratia O2 de 5% este minima pentru respiratie. Peste 21% O2 respiratia creste, pana la
50%. Peste aceasa concentratie O2 devine toxic.
Factorii mecanici produc leziuni care intensifica respiratia.