http://casenaturale.

ro/arhitectura-traditionala/

Arhitectur tradiional

Distrugerea sau degradarea patrimoniului construit i natural nseamn dispariia memoriei i a identitii
culturale a cetenilor Romniei i, n consecin, incapacitatea de a transmite aceast motenire generaiilor
urmtoare

arhitectura traditionala
Ca domeniu aparte al stravechii culturi populare romanesti, arhitectura taraneasca este de un interes deosebit
pentru cunoasterea dezvoltarii culturii materiale din tara noastra. Teritoriul Romaniei fiind acoperit pina nu de
mult, de paduri cu arbori de diferite esente, arhitectura populara romineasca a avut la baza lemnul .

Era utilizata:
tehnica construirii din birne lungi asezate orizontal, precum si

tehnica construirii din nuiele impletite si lipite cu lut, fixate intr-un sistem de furci infipte in pamnt.
(tehnica paiant)

o a treia tehnica de constructie se intilneste in zonele de stepa propiu-zisa sudul Moldovei, Dobrogea, sudul
Munteniei si partea de vest a Transilvaniei. Constructiile intrebuinteaza aici ca materie prima lutul, fie in sistemul
ceamurului, fie in cel al chirpicilor.

Dezvoltarea socio-economica va avea un rol determinant in traditia arhitecturala. Dezvoltarea economica si

ocupatiile de baza ale locuitorilor au dus la diferentieri in ceea ce priveste sistemul de constructii de locuinte.
Tipul originar a fost cel al caselor cu un singur rind, construite la nivelul solului, incluzind o serie de variante
regionale, diferentiate prin elemente specifice zonei.

In Romania arhitectura difera de la un judet la altul si in functie de zona.

zona de cimpie
zona de deal
zona de munte

Casa de cimpie este rareori inalta avind un singur nivel si totdeauna o prispa in fata. Tot ca element de plan
amintim si prezenta foisorului, uneori sub forma unei simple platforme suprainaltate fata de nivelul prispei. In
ceea ce priveste decorul casei, observam o oarecare saracie a ornarii realizate in sculptura sau crestatura.

Astfel, o categorie speciala, caracteristica Olteniei de sud (sfirsitul sec. XIX inceputul sec. XX) este cea a caselor
ingropate pe jumatate in pamint bordeie; in 1950 intr-un singur sat Castranova din jud. Romanati se mai aflau
inca 50 de asemenea case ingropate pe jumatate cu toate ca inca din 1894 prin Regulamentul pentru alinierea
satelor si pentru construirea locuintelor taranesti, constructia de bordeie fusese cu totul oprita. Planul caselor
ingropate se organizeaza in jurul unei incaperi centrale, de mari dimensiuni, avind intr-un colt vatra asezata sub
nivelul solului, numita la foc. Din la foc se trece la soba, o odaie de locuit incalzita cu o soba oarba. Intrarea
se face prin tinda, asezata in fata la foc-ului. Tinda nu are usa, iar terenul este amenajat in panta usoara, care
duce de la nivelul solului de afara la groapa incaperii cu vatra. De la acest plan elementar se trece, prin
adaugiri succesive, la planul cu o incapere centrala cu vatra si cu doua incaperi laterale.

De la casa ingropata la inceputul sec.XX s-a trecut la casa de deasupra solului. Materialele de constructie sunt
acum altele: in locul lemnului de stejar se foloseste caramida sau nuielele impletite si lipite, iar locul acoperisului
de paie si pamint dupa 1900 l-au luat tabla si tigla. Structura acoperisului este cea in patru ape.

In zona de deal a Romaniei s-a dezvoltat un tip de casa inalta datorita ocupatiei de baza, pomicultura si
viticultura, locuitorii avind nevoie de incaperi potrivite pentru pastrarea recoltei.

S-a impus printr-o arhitectura a lemnului de o inalta valoare artistica, sudul se remarca prin realizari originale
derivate din particularitatile mediului natural geografic, social-economic, istoric, din varietatea materialelor si
tehnicilor de constructie si decorare. Incepind cu primele decenii ale secolului al XX-lea caramida arsa va deveni
materialul de constructie dominant in aceste zone.

Principalul material de constructie este lemnul de stejar si de fag, casele sunt construite din birne care se
,,cercuiesc, adica se bat in cuie nuiele subtiri crapate in doua care au rostul sa constituie un suport pentru
tencuiala de var groasa ce acopera peretii. Acoperisul este cel de sindrila.

Apar casele inalte de tip dezvoltat avind la parter amenajate pivnite sau adaposturi pentru animale mici. Accesul
spre etaj se face, intr-un foisor restrins, printr-o scara care se poate arata inzidita sau desfasurata liber in
exterior, alcatuita din lespezi mari de piatra.

Elementele de arta sunt concentrate la lemnaria prispei partiale.Cosoroaba si stilpii sustinatori sunt ciopliti cu
motive geometrice. Pe coama acoperisului apar ,,tepele si ,,ciocirlanii uniform taiati.

n zona de munte lemnul de stejar a fost principalul material de constructie. In constructia caselor la inceputul
sec. XX intra intr-o proportie apreciabila piatra si caramida. Soclul inalt precum si coloanele si arcadele sunt
lucrate din piatra si caramida. Apare tot mai des acoperisul din tabla si tigla in locul sindrilei.

Decorul caselor continua traditia sculpturii in lemn. Se folosesc tot mai mult compasul, rigla si rindeaua. Au
aparut stilpi de lemn de o deosebita frumusete. Ca un element decorativ nou este rama de lemn a ferestrelor,
purtind rozete sculptate. De asemenea o mare raspindire cunoaste decorul realizat prin traforare si cel realizat
prin colorarea lemnului sau a peretilor. Am putea spune ca se creaza un anumit gen decorativ al traforajului, care
include realizarea in aceasta tehnica, chiar a unui tip aparte de capitel sau a unor forme care sa reproduca arcul
polilobat de altadata, intilnit pe toate fruntarele.

Locuintele traditionale din lemn, in care materialul era pastrat in infatisarea rezultata numai din modul de fatuire,
se tencuiesc, urmind sa reproduca formele arhitecturii de zidarie.

Lemnul constituie si in Transilvania principalul material de constructie alaturi de piatra care este utilizata pe scara
larga, nu numai ca temelie joasa pentru casele cu un nivel, ci si ca soclu dezvoltat adapostind beciul caselor
inalte. Acum se foloseste alaturi de piatra si caramida, precum si sistemul de zidarie alternata cu caramida.
Vechiul acoperis cu sindrila este tot mai mult inlocuit cu acoperisul de tigla si, in masura mai redusa, cu cel de
tabla, de asemenea foisorul se deplaseaza spre centrul constructiei, pierzind rostul de spatiu semiadapostit si
devenind doar un acoperis al scarii de intrare.

De asemenea tencuiala este uneori colorata, iar motivele ornamentale se grupeaza la cornise si in jurul
ferestrelor, dupa modelul caselor orasenesti. Apare acum traforajul care impodobeste frontoanele foisoarelor in
doua ape, precum si streasina acoperisului.
 In partea de sud a tarii, pe intinderea neta a cimpiei, arhitectura populara poate fi tratata ca o unitate pentru
judetele Dolj si Romanati, desi nici aici nu lipsesc diferentierile.

Locul lemnului de stejar in constructie l-a luat caramida, chirpiciul, sau nuielele impletite si lipite, iar acoperisul de
paie si pamint a fost luat de tabla si tigla. Incaperile nu mai sunt ingropate, ci sunt construite la nivelul solului, iar
acoperisul in patru ape. De la inceputul secolului se foloseste tot mai mult cimentul sub forma de beton, turnat
pentru temelii.

Planul locuintei de cimpie este cel al tindei centrale cu doua odai laterale si prispa in fata. Tinda centrala este
insa foarte mare si are in cuprinsul ei vatra. Tot ca element de plan este si foisorul.

Se dezvolta o bogata decoratie in relief de tencuiala si in muluri de gips, fatadele fiind decorate cu coloane avind
capitelurile lucrate in forme ce amintesc de ordinele clasice. Se folosesc, de asemenea, la exteriorul casei
zugraveli colorate care complecteaza lipsa decorului sculptat intr-o zona de cimpie.

Bibliografie :

Colectia Muzeului Munteniei,

,,Muntenia Studii si comunicari, vol. III, 1981, vol. IV, 1982;
Andrei Panoiu, Arhitectura traditionala gorjeana, Tg. Jiu, 1996;
Grigore Ionescu,Arhitectura populara in Rominia, Bucuresti, 1971;
Arta populara romineasca, Bucuresti, 1969;
Andrei Panoiu, Arhitectu