Microvascularizatia cordului

Reprezentata de cele doua artere coronare care dau colaterale pentru ventricule si pentru atrii.
Colateralele arterelor coronare care sunt destinate ventriculelor patrund in miocard in unghi drept
sau ascutit. Aceste vase au un diametru mai mare, traiectul lor este dispus radiar, cu varful catre
interiorul ventriculului. Varful se termina intr-o serie de ramificatii in forma de smocuri. Aceste
smocuri se gasesc mai numeroase la varful ventriculelor. Din vasele superficiale ale miocardului se
intorc o serie de ramuri recurente catre epicard, care se anastomozeaza cu vasele din tesutul adipos.
In stratul profund al miocardului, vasele formeaza o serie de arcade, care se anastomozeaza intr-un
plex subendocardic. Colateralele care sunt destinate atriilor au un diametru mai mic decat cele
destinate ventriculelor, au un traiect sinuos in peretele atrial. Arterele destinate muschilor papilari
patrund in muschii papilari si strabat de la baza spre varf si se epuizeaza in muschii papilari si in
trabeculele carnoase. Ramificatiile arterelor coronare sunt de tip terminal. Arteriolele cele mai fine
reprezinta unica cale de aprovizionare cu sangele capilar a teritoriului in care aceste vase sunt
ramificate. Exista situatii in care arterele coronare sunt putin obstructionate si atunci fluxul sangvin
scazand cu timpul, se realizeaza o serie de anastomoze, care rareori sunt eficiente. De exemplu, in
septuri anastomozele incep sa se dezvolte dupa varsta de 20 de ani. Gasim anastomoze in ramurile
aceleiasi artere, intre arterele coronare si vasele vecine sau anastomoze arterio-venoase. Ele se fac la
nivel capilar si arteriolar, insa sunt ineficiente atunci cand un vas mai mare este obstructionat.
Anastomozele intre ramurile aceleiasi artere se dezvolta in plexul subendocardic, la locul de
comunicare intre ramurile mai mari si vasele miocardice profunde. Anastomozele dintre arterele
coronare si cavitatile ventriculare pot fi anastomoze arterio-sinusoidale (50-250 microni) si arterio-
luminale (pana la 1 mm). aceste vase isi pastreaza caracterul de artere pana se deschid in ventricul.

In sistola, circulatia coronariana este stanjenita, curgerea sangelui prin ramurile mari ale coronarelor
este complet oprita in peroiada izometrica de contractie a ventriculului. Datorita comprimarii vaselor
profunde, sangele curentului venit din aorta este stanjenit pentru ca presiunea din el se opune
presiunii sangele venit din aorta. Debitul cardiac doar scade, insa nu este intrerupt complet in
perioada izometrica de la sfarsitul sistolei ventriculare. Timpul de circulatie in cord este unul scurt (8
secunde) si este scurtat in cazul in care subiectul face un efort fizic important. Cordul, insa, se
adapteaza la stresuri, si aceasta se datoreaza faptului ca in timpul activitatii lui nu toate colateralele
sunt deschise. In situatiile in care subiectul executa un efort fizic, se deschid mai multe dintre aceste
colaterale si perfuzia tesutului miocardic este realizata.

Sistemul excitoconductor al inimii are un triplu rol: declanseaza contractia cardiaca, o propaga la
diferitele componente ale cordului si realizeaza legatura si coordonarea functionala dintre atrii si
ventricule. Elementele SN care sunt continute in peretii si in grosimea sistemului excitoconductor au
doar rol de control asupra acestuia.

Sistemul excitoconductor=tesut nodal al inimii=tesut (muscular) specific=sistem de comanda al

inimii=aparat cardionector. Fiecare din aceste denumiri incearca sa sugereze anumite proprietati ale
acestui sistem.

Sistemul EXC este constituit din miocite de tip embrionarelemente mici, mai mici decat miocitii
contractili ai miocardului, au o sarcoplasma abundenta, iar miofibrilele acestor miociti au striatii mai
putine la numar. Striatiile transversale sunt mai putin evidente si sunt imperfect orientate, ele fiind
distribuite in diverse sensuri (uneori se suprapun). Celulele sistemului EXC formeaza o retea, care
este cuprinsa intr-un tesut conjunctiv dens. Aceste elemente ale tesutului EXC sunt concentrate in
anumite regiuni ale inimii, unde formeaza noduli sau fascicule. Reteaua de tesut conjunctiv care le
inconjoara le separa de restul musculaturii miocardului atat din punct de vedere functional cat si
morfologic.

Componentele sistemului EXC

In AD, subepicardic, in apropierea locului de varsare a VCS, se gaseste un nodul numit nodulul
sinoatrial (nodulul lui Keith-Flack). Acesta se prelungeste la stanga crestei terminale si este elementul
care determina frecventa contractiilor cardiace, deci cel care imprima ritmul cardiac. Din punct de
vedere embriologic el se dezvolta din zona de trecere de la sinusul venos la atriul primitiv. De la el
porneste unda de contractie pentru restul inimii. Nodul sinoatrial are o lungime de 10-15 mm, o
latime de 5 mm, este situat pe fata stanga a segmentului terminal al VCS si se prelungeste in
musculatura AD paralel si la stanga crestei terminale. Are o extremitate anterioara, situata
superficial, subepicardic. Aceasta extremitate uneori inconjoara ca o semicircumferinta VCI.
Portiunea inferioara a nodulului SA este profunda, este mascata de musculatura atriala, mai ales de
fasciculul lui loikenbach 20:15. Componentele nodulului SA se gasesc in conexiuni stranse cu fibrele
musculare care il inconjoara prin intermediul unor formatiuni de trecere. Elementele tesutului nodal
se continua prin aceste formatiuni cu fibrele musculare miocardice, care sunt fibrele contractile.
Nodulul SA dicteaza ritmul batailor cordului si acest lucru este favorizat de situatia, vascularizatia si
inervatia lui.

In centrul nodulului SA se gaseste o artera (artera nodului SA), care are rol in influentarea
impulsurilor de contractievariatiile de presiune a sangelui si pulsatiile acestei artere pot modifica
frecventa impulsurilor de contractie. Influentele vasculare asupra nodului SA se manifesta pe
perioade scurte, in timp ce influenta SNV se exercita pe perioade mai lungi.

Nodul SA este bogat inervat, in imediata lui vecinatate se gasesc celule ggl. parasimpatice, care
reprezinta al II-lea neuron pe calea fibrelor vagale destinate cordului. Nervii extrinseci nu genereaza
stimuli de contractie, in schimb moduleaza activitatea inimii in raport cu necesitatile organismului.
Nodul SA se continua cu miocitii de lucru din atrii. Contractia initiata de nodul SA cuprinde in scurt
timp cele doua atrii, iar impulsurile de contractie sunt conduse prin musculatura atriala pana la nodul
A-V. (28:15research). Cele doua noduri sunt separate de fibrele musculare obisnuite ale atriilor.
Nodul A-V (Aschoff-Tawara) este o masa de tesut specific, care are o portiune initiala turtita, dispusa
sub forma de evantai. Este situat in partea inferioara a septului interatrial, pe fata care priveste catre
AD, in triunghiul lui Koch, delimitat inapoi de orificiul sinusului coronar, care este prevazut cu o
valvula (valvula lui Tebesius 30:38), in sus de banda sinusala a lui Todaro, iar inainte si in jos este
delimitat de insertia valvei septale a tricuspidei. Nodului A-V are o parte posterioara, care este
superficiala, subendocardica, si o parte anterioara, profunda, sub fibrele musculare atriale,
corespunzand prin fata sa stanga VS. si nodul A-V este vascularizat de o artera. Deosebirea fata de
nodul SA, unde artera se gaseste in centrul nodulului, artera se gaseste excentric, in apropierea
marginii possterioare. Este o dispozitie care face nodul A-V mai vulnerabil la impulsurile contractiilor
miocardice. Nodul A-V, sub influenta stimulilor primiti de la nodulul SA, trimite o noua excitatie, care
porneste pe calea fasciculului lui Hiss si a retelei lui Purkinje, pentru a cuprinde cele doua ventricule
si pentru a determina contractia lor.
Fascilulul lui Hiss poarta numele de fascilulul A-V. pleaca de la extremitatea anterioara, mai rotunjita,
a nodului A-V, si el reprezinta singura cale de legatura si implicit de propagare a stimulului de
contractie de la atrii catre ventricule. Portiunea principala a fasciculului lui Hiss poarta numele de
trunchiul fasciculului A-V. Se prezinta ca un cordon, usor turtit, destul de scurt (1-1,5 cm), 2-3mm
grosime, situat pe partea dreapta a septului interatrial. Are un traiect oblic inainte si in jos, strabate
trigonul fibros din dreapta si se plaseaza pe partea dreapta a septului interventricular membranos. La
contactul cu septul muscular, trunchiul se bifurca intr-o ramura dreapta pentru VD si una stanga pt
VS.

Exista mai multe teorii cu privire la formarea fasciculului A-V. Dupa unele teorii, fascicului A-V si-ar
avea originea in nodul A-V, in timp ce alte teorii plaseaza originea fasciculului in miocardul ventricular
primitiv, de unde celulele EXC ar avea posibilitatea sa migreze pana intalnesc nodul A-V.

Fasciculul A-V este un fascicul omogen constituit din celule nodale. Nodul A-V poate emite impulsuri
de contractie si atunci cand nodul SA este afectat. Nodul A-V emite impulsuri de contractie intr-un
ritm prorpiuritm nodal. Daca fasciculul lui Hiss este distrus, este suprimata transmiterea stimulilor
de contrtactie la miocardul ventricular. In aceste conditii atriile se cotracta dupa ritmul sinusal (70-80
bpm), iar ventriculii se contracta dupa un ritm propriu (cam 35 bpm).

Ramura dreapta a fasc. lui Hiss (crus dextrum) este cea care pare a continua traiectul trunchiului,
este situata pe partea dreapta a septului, are forma unui cordon. Acest cordon este situat sub
endocardul fetei drepte a septului interventricular. El patrunde in grosimea fasciculului arcuat, in
trabecula septomarginala si il parcurge pana la baza muschiului papilar anterior. La acest nivel se
ramifica abundent, se pune in contact cu musculatura ventriculara prin intermediul retelei lui
Purkinje. Ramura dreapta este mai subtire si mai scurta decat cea stanga si acest lucru ne explica de
ce VD se contracta cu un decalaj minimal de 0,01-0,02 secunde inainte de VS.

Ramura stanga a trunchiului (crus sinistrum) este un ram mai voluminos decat cel drept si este situat
sub endocard. Strabate septul interventricular membranos, ajunge in stanga, sub valvulele aortice,
coboara pe fata stanga a septului interventricular. Are cam 8-12 mm si, dupa un scurt traiect, se
imparte in doua ramuriuna anterioara si una posteriaracare isi pastreaza pozitia superficiala,
ating baza stalpului anterior si a celui posterior, unde se continua cu reteaua lui Purkinje.

Ca si la nivelul atriilor, musculatura ventriculara face legatura dintre tesutul EXC prin intermediul
unor elemente de trecere. Ramurile fasc. lui Hiss sunt uniforme pana la baza muschilor papilarei. Aici,
cele doua ramuri se desfac intr-o multitudine de ramificatii care alcatuiesc reteaua lui Purkinje. De
fapt, aceasta retea reprezinta portiunea dispersata a fasc. lui Hiss, este situata subendocardic si se
raspandeste prin stalpii coloanelor carnoase si prin sistemul trabecular al varfului. Prin intermediul
lor, sistemul EXC atinge pe cale retrograda baza celor doua ventricule si se pune pretutindeni in
contact cu musculatura cardiaca. Marea difuziune a fibrelor care constituie reteaua lui Purkinje
permite difuzarea stimulului de contractie cu viteza foarte mare, fibrelele fiind in contact cu miocitii
de lucru.

Exista posibilitatea ca pe una dintre ramurile fasc. A-V sa existe o intrerupere. Daca una dintre ramuri
este intrerupta si impulsul de contractie nu mai poate fi dus catre ventriculul respectiv, vorbim de
ceea ce se cheama bloc de ramura, existand o diferenta in timp, un decalaj de contractie a celor
doua ventricule.
Vasele mari de la baza cordului

Sunt reprezentate de VCS, aorta ascendenta si artera pulmonara, care, in partea lor inferioara, sunt
cuprinse in sacul pericardic.

In mediastinul superior, in partea superioara se gasesc vasele mari de la baza gatului. Adica cele 2
trunchiuri venoase brahiocefalice (drept sis tang) care colecteaza sangele venelor jugulare interne si
a venelor subclavii. Inapoia acestora se gasesc arterele care merg din crosa aortei.

Din crosa aortei ies: la dreapta, trunchiul aortic brahiocefalic (din care pleaca a. carotida comuna
dreapta si artera subclavie dreapta), iar la stanga, artera carotida comuna stanga si artera carotida
comuna stanga, vase care ies direct din arcul aortei.

La baza cordului, aorta si pulmonara se gasesc intr-un plan anterior, in timp ce inapoia lor si la
dreapta se gaseste planul venos constituit din vena cava superioara.

Vasele mediastinului superior se dispun in 2 planuri alternante si anume: la baza cordului, planul
arterial se gaseste anterior, iar superior catre baza gatului se gaseste anterior planul venos, adica
trunchiurile brahiocefalice cu venele lor de origine. In partea superioara, planul arterial al carotidelor
si subclaviilor se gasesc dorsal de planul venos.

Toate vasele care apartin marii circulatii pornesc dintr-un singur vas, artera aorta. Aorta pleaca din
ventriculul stang, urca usor catre dreapta, apoi catre stanga. Se curbeaza peste pediculul pulmonar
stang, formeaza un arc cu concavitatea in jos, ajunge pe fata stanga a vertebrei toracice 4 si apoi
incepe sa coboare de-a lungul marginii stangi a coloanei vertebrale. La un moment dat, aorta incepe
sa se apropie de linia mediana. Strabate hiatusul diafragmatic al aortei si patrunde in abdomen, unde
se termina la nivelul vertebrei lombare a 4 a, bifurcandu-se in cele 2 artere iliace comune si artera
sacrata medie.

I se descriu mai multe portiuni dupa directia pe care o au si dupa asezarea topografica.

Portiunea incipienta poarta denumirea de aorta ascendenta. Portiunea incovoiata peste pediculul
pulmonar stang poarta numele de arcul aortei sau carja aortei. Portiunea intinsa de-a lungul coloanei
vertebrale poarta denumirea de aorta descendenta si I se descriu 2 portiuni: toracica si abdominala.

In regiunea trecerii de la arc in portiunea care coboara de-a lungul coloanei vertebrale are o portiune
mai stramtorata numita istmul aortei. In principiu, aorta are o forma cilindrica, insa din loc in loc
prezinta unele ingustari sau unele dilatari. De exemplu, la originea ei, in ventriculul stang, imediat
deasupra valvelor semilunare prezinta o dilatatie care poarta denumirea de bulbul aortei, format din
3 proeminente emisferice, carora in interior le corespund o depresiune care poarta numele de
sinusurile aortei sau sinusurile lui Balsalbac. La unirea portiunii ascendente cu cea orizontala, vasul
prezinta o noua dilatatie datorita bombarii spre exterior a peretelui aortic drept. Aceasta dilatatie
poarta numele de sinusul aortic. Este o dilatatie care se produce la locul unde sangele proiectat din
ventriculul stang se loveste de peretele aortei. Volumul acestei dilatatii creste cu varsta si da nastere
anevrismelor aortice.

Portiunea corespunzatoare arcului aortic este cilindrica si dupaia urmeaza o noua stramtorare la
unirea arcului cu portiunea descendenta. Intre emergenta arterei subclavii stangi si insertia
ligamentului arterial. Atunci cand istmul este foarte stramtat sau este obliterat total, vorbim de
coarctatie de aorta. Dupa istm, urmeaza urmeaza o usoara dilatatie a aortei, este fusul aortic. Aorta
este un vas al carui calibru, la origine este de 25-27 mm. Calibrul ei scade pe masura ce se
indeparteaza de inima. La terminara, trunchiul arterial are doar 18-19 mm, insa aceasta scadere de
calibru nu este in raport nici cu numarul, nici cu importanta vaselor care pleaca din aorta.

Aorta ascendenta masoara 5-6 cm se intinde de la orificiul arterial al ventriculului stang, pana la
emergenta trunchiului arterial brahiocefalic. Este in intregime intrapericardica, fiind cuprinsa
impreuna cu artera pulmonara in o teaca continua formata din pericardul seros. Pericardul fibros le
inveleste pe amandoua si se continua cu adventicea celor 2 vase. Emergenta arterei pulmonare din
ventriculul drept este situata pe un plan anterior fata de aorta, pentru ca de la originea ei, artera
pulmonara se indreapta oblic spre sus in si inapoi catre stanga, in timp ce aorta se indreapta inainte
in sus si catre dreapta. Acest fapt, determina o rasucire, o incrucisare a celor 2 trunchiuri alteriale.
Aorta ascendenta vine in raport anterior prin intermediul pericardului cu peretele toracic, de care
este despartita prin prezenta timusului la copi, iar la adult, prin resturi de tesut conjunctiv care
inlocuiesc timusul la adult. Apoi ia raport anterior cu fata atriilor, mai ales fata anterioara a atriului
stang de care este despartita prin sinusul transvers al pericardului. Fata stanga a aortei ascendente
vine in contact direct cu trunchiul arterei pulmonare, in timp ce fata dreapta raspunde inferior
urechiusii drepte si deasupra venei cave superioare. Aorta ascendenta da nastere celor 2 artere
coronare.

Arcul aortic are forma unei curburi cu concavitatea in jos si inceleca pediculul pulmonar stang. Arcul
este orientat oblic, dinainte inapoi si catre stanga. Arcul se intinde de la emergenta trunchiului
brahiocefalic, pana la insertia ligamentului arterial, corespunzatori fetei arteriale a vertebrei T4. Fata
stanga a anterolaterala este incrucisata de nervii pericardiaci anteriori, nervul vag-stang (care la acest
nivel emite ramuri recurent). Apoi arcul se inclina, ajunge pe fata posterioara a bronhiei stangi si are
iar raport cu un nerv, cu nervul frenic stang. Aceasta fata anterolaterala este acoperita de pleura
mediastinala prin care vine in raport cu pulmonul stang pe care lasa o impresiune, impresiunea
aortica. Fata postero-mediala a arcului incruciseaza traheea, incruciseaza nervul recurent stang si
canalul toracic. Fata superioara este convexa, da nastere la cele 3 ramuri colaterale voluminoase.
Fata inferioara a arcului este concava, incaleca peste artera pulmonara stanga, apoi peste bronhia
stanga, este incrucisata de bucla nervului recurent stang. Este legata de artera pulmonara stanga prin
ligamentul arterial, formand un patrulater care incadreaza plexul cardiac. In testutul conjunctiv
dintre arcul arterei si ramura dreapta arterei pulmonare se gaseste la om si la mamifere
paraganglionul aortic supracardiac care apartine parasimpaticului si care contine elemente
necromatofine.
Aorta toracica se intinde de la T4 pana la hiatusul aortei care este situat cam la nivelul lui T 11. Aorta
toracica este situata in plan cel mai profund al mediastinului posterior, in contact cu coloana
vertebrala. Este situata initial pe fata stanga a corpurilor vertebrale, iar in jumatatea inferioara se
aseaza pe fata anterioara a corpurilor vertebrale, tinzand sa se apropie de linia mediana. In plan
sagital, descrie o usoara curbura cu convexitatea posterioara. In jumatatea superioara, inapoi, aorta
descendenta este culcata pe unghiul costovertebral stang, fiind despartita de capatul coastelor prin
lantul simpatic toracal. Pe aceasta fata isi au originea arterele intercostale aortice posterioare. In
partea dreapta, aorta are raport cu flancul stang al coloanei toracice, in timp ce lateral are raport cu
pleura mediastinala, prin intermediul careia are raport cu fata mediala a pulmonului stang. In
jumatatea superioara esofagul este situat pe flancul drept al arterei, dar pe masura ce coboara
incruciseaza fata anterioara a aortei pentru a o depasi pe marginea ei stanga . Datorita acestei
dispozitii, fata posterioara a esofagului este intretaiata de arterele intercostale drepte in jumatatea
superioara. In partea inferioara esofagul trece spre stanga si este incrucisat posterior de arterele
intercostale stangi. Fetele laterale ale aortei iau raport cu pleurile mediastinale care se insinueaza
intre vena azygos si esofag si formeaza 2 funduri de sac. Aorta toracica da ramuri in primul rand
parietale, ramuri colaterale care au un calibru redus, arterele intercostale de la 2 la 13 si mai da
ramuri viscerale care sunt artere bronsice, artere esofagiene, pentru organele din mediastin.

Recapitulare: din aorta ascendenta se desprin coronarele, din arcul aortic cele 3 vase voluminoase.

Trunchiul brahiocefalic aortic este cel mai voluminos, ia nastere din aorta la locul unde portiunea
ascendenta se continua cu arcul aortei, ceea ce ati vazut ca este si limita dintre aorta ascendenta si
arcul aortic. Punctul pe udne pleaca trunchiul brahiocefalic se proiecteaza pe stern la nivelul
cartilajului al 2 lea costal, la dreapta liniei mediane, apois trunchiul brahiocefalic urca usor in afara si
inapoi. Are cam 30mm si se termina inapoia articulatiei sterno-claviculare drepte, unde se bifurca in
cele 2 ramuri terminale: a. carotida comuna dreapta si a subclavie dreapta. Ventral este incrucisat de
vena brahiocefalica dreapta, iar inaintea acesteia se gaseste timusul la copil si tesutul grasos la adult.
Dorsal este in raport cu trahea. La dreapta ia raport cu pleura mediastinala dreapta iar la stanga cu
originea carotidei comune stangi.

Carotida comuna stanga ia nastere din arcul aortei. Are o portiune toracica mai lunga decat carotida
din dreapta. Portiunea toracica a carotidei comune stangi este cam cu 20-25mm mai lunga decat in
stanga. Anterior are raport cu vena brahiocefalica stanga, inapoi artera subclavie, artera vertebrala
stanga si canalul toracic. Lateral are pleura si pulmonul stang, pe aceasta fata coboara nervul frenic si
nervul vag. Medial de ea se gaseste traheea, esofagul si trunchiul brahiocefalic de care se
indeparteaza.

Sistemul venos al toracelui

In torace, venele brahiocefalice aduc sangele si se varsa in vena cava superioara. Venele
brahiocefalice aduna sangele capului, gatului, membrului superior, precum si sangele venos al
peretilor si al organelor din torace.

Vena brahiocefalica dreapta are originea la nivelul articulatiei sterno-claviculare din unirea a 2 vene
mari: vena jugulara interna si vena subclavie dreapta. De la origine se indreapta in jos si medial, ia un
traiect oblic si se varsa in vena cava superioara, impreuna cu cealalata vena brahiocefalica, din stanga
stanga. Lungimea venei bc. drepte este cam 30 mm, diametrul de 14-18 mm. Anterior de ea se
gaseste articulatia sternoclaviculara, posterior se gaseste pulmonul drept si nervul vag drept, care il
incruciseaza. Lateral, pulmonul drept si frenicul, iar medial trunchiul brahiocefalic stang.

Vena brahiocefalica din stanga are originea tot la nivelul articulatiei sterno-claviculare. De aici
trunchiul din stanga se indreapta in jos si medial. Arte un traiect mai putin oblic decat truinchiul
brahiocefalic din dreapta. E mai lung (50-60mm), diametrul 14-17mm. Are raport anterior cu
articulatia sternoclaviculara, posterior cu subclavia stanga, artera carotida comuna stanga. In jos are
arcul aortei.

Cava superioara aduna sange venos al capului, al gatului al membrului superior si o parte din sangele
venos al toracelui, prin intermediul venelor brahiocefalice. Dar o parte din sangele venos este adus
de vena azygos care este afluent al venei cave superioare. Cava superioara se gaseste la dreapta liniei
mediane. Se formeaza la nivelul fetei posterioare a coastei a doua din dreapta, evident din unirea
celor 2 trunchiuri venoase brahiocefalice. Trece in jos, paralel cu marginea dreapta a sternului si mai
psoterior, astfel incat extremitatea inferioara a cavei este mai profunde decat cea superioara.
Perforeaza pericardul si se termina la nivelul marginii superioare a coastei a 3 a in atriul drept.
Lungimea este 60-80mm, diametrul 20mm. Are un segment extrapericardic mai lung si un segment
intrapericardic. Extrapericardic va avea anterior marginea dreapta a sternului, posterior traheea,
bronhia dreapta, ganglion limfatici bronsici; medial, aorta ascendenta; lateral, plamanul drept si
pleura.

Trunchiul arterei pulmonara porneste din ventriculul drept, limita dintre ele este inelul fibros al
fasciculului pulmonar. Lungimea variaza intre 45-55mm, diametrul cam 25mm. Este situat cel mai la
stanga. La dreapta lui se gaseste aorta ascendenta, iar la dreapta acesteia se gaseste vena cava
superioara. La origine, trunchiul se gaseste inaintea aortei, ulterior se aseaza pe flancul stang al
aortei, astfel ca trece indaratul aortei, dar in afara pericardului. Ramuri trunchiului pulmonar se asaza
dedesuptul arcului aortei si paralel cu aceasta. Pulmonara stanga se gaseste sumar si este prevazuta
cu un calup de legatura cu arcul aortei care e ductus aarteriolus al lui Mortalo, canal care este
functional in viata embrionara. Ventral este acoperit de urechea stanga, de pericardul seros.
Coronara stanga incruciseaza fata posterioara a emergentei trunchiului pulmonar si ajunge la
suprafata intre trunchiul pulmonar si ventriculul stang. Prin intermediul pericardului si a pleurei are
raporturi cu sternul, cu coastele 2-3 din stanga. Posterior este asezat in portiunea extrapericardica
peste bifurcatia traheei.