Apendicita la copii

Reprezinta inflamatia apendicelui cecal si este cea mai frecventa cauza de abdomen acut la copil.

Apendicita este foarte rara la prescolari, dar nu imposibila. Diagnosticul de apendicita este destul de greu de
stabilit la aceasta varsta, mai ales de catre parinti, deoarece semnele si simptomele bolii sunt nespecifice (sunt
asemanatoare cu cele din toxiinfectiile alimentare sau gastroenteritele infectioase).

Simptomele tipice ale apendicitei la aceasta varsta sunt durerile abdominale difuze (in special cele din
regiunea abdominala periombilicala, la debut), febra, greata si varsaturile (in cazuri mai rare pot sa apara si
tulburarile de tranzit intestinal, precum diareea).

De cele mai multe ori, copilul cu apendicita este apatic, prezinta anorexie (lipsa poftei de mancare), are
abdomenul sensibil spontan si la palpare (la atingere), adopta uneori o pozitie antalgica (care amelioreaza
durerea), ghemuindu-se sau intorcandu-se pe partea dreapta (atenuand durerea datorata inflamatieie
apendicelui si concomitent a contracturii musculare din reginea periapendiculara).

Uneori debutul apendicitei este semnalat de copiii care pot vorbi, prin aparitia durerilor abdominale
periombilicale (din jurul buricului), care localizeaza apoi in fosa iliaca dreapta (radacina membrului inferior
drept) cu iradiere pe membrul inferior drept. Toate aceste semne si simptome sunt greu de evidentiat in cazul
copiiilor care nu pot inca vorbi.

Ce este apendicita?

Apendicita este definita ca inflamatia si infectia apendicelui un organ limfoid, subtire, care are forma unui
deget de manusa si constiutie un vestigiu, un rest embrionar al intestinului (cu toate ca are un rol in apararea
antiinfectioasa a intestinului, nu este un organ vital).

Apendicita apare atunci cand orificiul apendicelui este obstruat mecanic (cu compresia nodulilor limfatici si a
vaselor sanghine de la acest nivel), cu inflamatie si suprainfectie bacteriana (nu trebuie sa uitam ca intestinul
gros, cecul, nu sunt sterile si contin milioane de bacterii saprofite care ajuta la digestie).

Apendicele inflamat si suprainfectat, reprezinta o urgenta medicala, deoarece daca nu este indepartat
chirurgical poate provoca coplicatii grave (peritonita, perforatie, sepsis) si uneori chiar decesul pacientului.
Cat de frecventa este apendicita la copil?

Apendicita este cea mai frecventa cauza de abdomen acut chirurgical (orice patologie care are nevoie de
interventie chirurgicala de urgenta pentru evitarea unor complicatii grave sau a decesului si care nu poate fi
tratata conservator).

Aproximativ 7% din populatia tarilor Europene face la un moment dat apendicita. Aceasta este cel mai des
intalnita intre 10 si 30 de ani. In ultimii ani, incidenta apendicitei este in scadere, datorita unei alimentatii
diversificate si bogate in fibre, care regleaza tranzitul intestinal si previn constipatia.

Factorii de risc
Nu exista factori de risc specifici pentru aparitia apendicitei, insa s-a observat un istoric familial predispozant
pentru aceasta afectiune (prin mostenirea unor particularitati anatomice si fiziologice de la parinti).

Femeile fac mai rar apendicita decat barbatii, insa nu se cunoaste exact de ce. Exista anumite afectiuni care
predispun la aparitia apendicitei, dintre acestea amintim, fibroza chistica (mucoviscidoza), o afectiune genetica
caracterizata prin disfunctii ale aparatului respirator (insuficienta respiratorie) si digestiv (afectarea
pancreasului exocrin, constipatie cronica, ocluzie intestinala), datorate unor anomalii ale glandelor exocrine.

Factori favorizanti:
1.bogatia de tesut limfatic a apendicelui este amigdala abdomenului.

2.pozitia descendenta si aspectul unui fund de sac al unui segment de tub digestiv cu lumen redus , care poate
fi obstruat de coproliti ducand la exacerbarea florei .

3.inflamatiile acute sau cronice ale regiunii ileo-cecale

4.verminozele in special oxiurii si ascarizii.

Factor determinant exacerbarea patogenitatii florei microbiene a tubului digestiv , care produce o inflamatie
numai a mucoasei sau a intregului perete apendicular.

Forme clinice :
1.apendicita catarala sau congestiva in care leziunea inflamatorie domina la nivelul mucoasei, muscularo-
seroasa este infliltrata,intens congestionata, cu desen vascular bine diferentiat.

2.apendicita acuta flegmonoasa leziunile sunt mai accentuate, seromusculara este acoperita cu depozite
albicioase leucocite distruse.

3.apendicita gangrenoasa distrugerile peretelui apendicular sunt mai accentuate.

Apendicita cronica este de doua tipuri : scleroatrofica si sclerohipertrofica ; se diagnosticheaza mult mai
greu.

Simptomatologie clinica:
La prima categorie 0 -3 ani , in plina perioada de sanatate , copilul devine agitat, plange ,este febril (39-40C)
; abdomenul se meteorizeaza, varsa , are scaune diareice.

La palparea abdomenului se evidentiaza o sensibilitate difuza , un oarecare grad de rezistenta al peretelui,

dar nu contractura , cu flexarea coapsei drepte pe abdomen in timpul manevrei. Tuseul rectal bimanual
evidentiaza sensibilitatea fundului de sac Douglas , iar in formele cu localizare descendenta , se palpeaza
apendicul coafat de epiploon sau inconjurat de anse intestinale. Dgn. diferential se face cu otite,pneumopatii,
enterocolite.La baieti poate fi si o vaginalita purulenta unilaterala in hemiscrotul drept sau stang ajunge
puroi in urma unor infectii.

La restul grupelor (3-7 ani si >7ani) simptomatologia se apropie de cea a adultului.Se manifesta prin durere
la palpare in fosa iliaca , aparare , contractura musculara. Semnele clasice de localizare sunt in punctele
MacBurney , Lantz, trigonul Iacobovici , semn Blumberg , semnul tusei.

Protocolul terapeutic in apendicita

Orice parinte care suspicioneaza o posibila apendicita in cazul copilului sau, trebuie sa solicite un consult
medical de specialitate (pediatric sau de urgenta).

Diagnosticul si tratamentul precoce al apendicitei este extrem de important, deoarece previne complicatiile
grave ale acesteia (peritonita generalizata, perforatia sau sepsisul).

Complicatiile apendicitei nu apar intootdeauna imediat, evolutia bolii diferind de la un copil la altul. De
asemenea intensitatea simptomelor si in special a durerii sunt percepute diferit in functie de varsta, gravitate
si rezistenta la durere.

Este important ca parintii sa stie sa evite anumite lucruri in cazul in care suspicioneaza apendicita in cazul
copilului lor. Nu trebuie sa le administreze laxative, purgative sau antiemetice (antivomitive) cand este
suspicionata apendicita, deoarece orice modificare a tranzitului intestinal poate masca sau agrava evolutia
afectiunii.

Compresele reci cu aplicare locala constituie de asemenea o metoda conservatoare controversata, mai ales
daca diagnosticul nu este confirmat (compresele reci pot ameliora simptomele in apendicita, insa nu previn
complicatiile, iar in cazul in care apendicita este de fapt o anexita(inflamatie, infectie a organelor genitale
interne) sau o infectie urinara, acestea pot deveni chiar daunatoare).

Medicul specialist (pediatru sau chirurg), poate efectua mai mlte analize, manevre sau alte investigatii pentru
a confirma diagnosticul de apendicita. Dintre investigatiile standard folosite pentru confirmarea diagnosticului
de apendicita, amintim: palparea abdomenului si efectuarea manevrelor specifice pentru apendicita, analiza
sangelui (hemoleucograma), care poate evidentia o inflamatie sau respectiv o infectie (cresterea numarului
leucocitelor), ecografia abdominala, computer tomografia abdominala sau radiografia abdominala pe gol.

O analiza de urina se realizeaza de obicei pentru a exclude o eventuala infectie urinara.

Diagnostic diferential

Diagnosticul diferential este mai greu la fete decat la baieti deoarece zona topografica a apendicelui coincide
cu cea a anexei drepte (ovarului drept), insa la varste mici patologia ginecologica este foarte rar intalnita.

Diagnostic diferential cu :
1.bolile contagioase care dau dureri abdominale

2.adenoamigdalele

3.pneumopatiile drepte
4.colica biliara (rar) , litiaze

5.hepatita

6.purpura reumatoida

7.div.Meckel

8.adenopatiile iliace interne

9.invaginatia intestinala

10.colici premenstruale (la varste mai mari)

Examene paraclinice : echo . Rx

Plastronul apendicular se palpeaza ca o tumora dura,fixa,fara delimitare precisa,moderat sensibila la

palpare.

Tratamentul este chirurgical.Consta in apendicectomie , control pentru div.Meckel si observarea starii

ovarului.

Complicatiile :

-spre exitus (in urma abcesului)

-supuratii parietale , cicatrici inestetice, eventratii , evisceratii.

-peritonita de a 5-a zi dupa operatia de apendicita cronica

Toate aceste investigatii nu sunt invazive si nu trebuie sa-i sperie pe parinti si copii.

Tratamentul chirurgical al apendicitei

Tratametul chirurgical este singura optiune terapeutica a apendicitei. Dupa confirmarea diagnosticului,
chirurgul va efectua anestezia generala a copilului, va realiza o mica incizie la nivelul abdomenului (fosa iliaca)
si va exciza apendicul inflamat. Complicatiile apendicitei trebuie identificate si rezolvate de asemenea.

Excizarea laparoscopica a apendicelui este o metoda destul de noua si care a inlocuit cu succes chirurgia
clasica (aceasta consta in introducerea in abdomen a unui instrument lung, asemanator cu un tub metalic
subtire, prin care se realizeaza extirparea apendicelui). Chirurgia laparoscopica are avantajul ca ofera o
recuperare rapida si astfel o spitalizare mai scurta.

Tratamentul antibiotic este de obicei asociat terapiei chirurgicale, pentru a preveni aparitia unor complicatii
infectioase (peritonita, septicemia, infectia plagii chirurgicale).

Complicatiile apendicitei
Netratata, apendicita se poate complica. Inmultirea continua a bacteriilor la nivelul apendicelui inflamat, duce
la subtierea peretilor acestuia si in cele din urma la perforatia acestuia. Perforatia apendicelui determina
peritonita localizata si apoi generalizata (infectia foitei care imbraca organele abdominale.

Uneori infectia poate intra in circulatia sanghina si poate determina astfel septicemie. Orice complicatie a
apendicitei necesita spitalizare de urgenta si tratament corespnzator (antibioterapie intravenoasa, tratamentul
corespunzator al socului, sustinerea functiilor vitale, in cazurile mai grave).
 Exista o forma particulara de apendicita localizata, plastronul apendicular, care necesita tratament
antiinfectios si antiinflamator prealabil, tratamentul chirurgical realizandu-se abia dupa cateva zile (dupa
tratarea conservatoare a peritonitei localizate).

Peritonita
Peritonita este o inflamatie a peritoneului, o membrana subtire care acopera peretele abdominal si organele
interne. Inflamatia poate fi cauzata de o infectie bacteriana sau fungica a acestei membrane.

Exista doua tipuri majore de peritonita: primara si secundara. Peritonita primara este declansata de
raspandirea unei infectii de la ganglionii limfatici in sange si peritoneu. Acest tip de peritonita este rara, mai
putin de 1% din toate cazurile.

Cel mai des este intalnita este peritonita secundara, care apare atunci cand infectia patrunde din peritoneu in
tractul gastrointestinal sau biliar. Ambele cazuri de peritonita sunt foarte grave si pot pune in pericol viata
bolnavului daca nu sunt tratate rapid.

Semnele si simptomele specifice peritonitei sunt:

- umflare si sensibilitate la nivelul abdomenului, insotite de durere de intensitate variabila

- febra si frisoane

- pierderea poftei de mancare

- sete

- greata si varsaturi

- diminuarea cantitatii de urina eliminata

- incapacitatea de a manifesta flatulenta sau de a avea scaun.

Cauze
Peritonita primara este de obicei cauzata de o disfunctie a ficatului. Lichidul acumulat in abdomen determina
crearea unui mediu propice pentru dezvoltarea bacteriilor.

Peritonita secundara este provocata de alte conditii care permit bacteriilor, enzimelor sau bilei din peritoneu
sa ajunga in tractul gastro-intestinal sau biliar prin intermediul unei fisuri. Aceste fisuri pot fi cauzate de
pancreatita, o ruptura de apendice, ulcer gastric, boala Crohn sau diverticulita.

Peritonita poate fi inclusiv una dintre consecintele dializei peritoneale, care implica utilizarea vaselor de sange
din abdomen pentru filtrarea produsilor toxici si de metabolism din sange, atunci cand rinichii nu pot indeplini
aceasta functie.

Urmatorii factori pot creste riscul peritonitei primare

- afectiunile hepatice

- acumularea de lichid in abdomen

- slabirea sistemului imunitar

- boala inflamatorie pelvina

Posibilitatea dezvoltarii peritonitei secundare este marita atunci cand sunt prezenti urmatorii factori de risc

- apendicita

- ulcerele gastrice

- ruptura sau rasucire de intestin

- pancreatita

- boli inflamatorii intestinale cum ar fi boala crohn sau colita ulcerativa

- un prejudiciu cauzat de o operatie

- dializa peritoneala

- traume.

Diagnostic
Peritonita poate pune in pericol viata unei persoane, de aceea, medicul va face un examen fizic pentru a stabili
daca bolnavul necesita interventie chirurgicala, pentru a trata problema de baza.

Medicul va palpa abdomenul pentru a depista orice inflamatie sau sensibilitate, precum si semne specifice ale
lichidului acumulat in aceeasi parte a organismului. Medicul poate asculta si verifica daca exista dificultati de
respiratie, tensiune arteriala scazuta si semne de deshidratare. Pot fi efectuate urmatoarele proceduri:

- analize de sange - pentru a se verifica daca exista bacterii in sange

- probe de lichid din abdomen - in scopul identificarii bacteriilor care cauzeaza infectia

- CT - pentru identificarea lichidului din abdomen sau daca este vreun organ infectat

- radiografie (raze X) - detecteaza prezenta aerului din stomac, fenomen care indica faptul ca un organ este
lezat sau perforat.

Tratament
Atunci cand o persoana are simptome caracteristice peritonitei trebuie sa primeasca imediat asistenta
medicala de urgenta. Probabil va fi necesara spitalizarea imediata si chiar interventia chirurgicala pentru a fi
eliminata sursa infectiei, cum ar fi un apendice inflamat sau pentru tratarea unei fisuri existenta in peretii
tractului gastrointestinal sau biliar. Astfel se va indeparta tesutul infectat si se vor tratate organele afectate.

Medicamente

Medicul va prescrie antibiotice care au rolul de a distruge bacteriile si pot preveni raspandirea infectiei.
Antibioticele prescrise depind de tipul de peritonita si de organismele care cauzeaza boala.

Nutritie si suplimente alimentare

Peritonita este o urgenta medicala si trebuie sa fie tratata de catre un medic. Nu se va incerca tratarea
peritonitei cu suplimente naturiste sau de alt gen. Cu toate acestea un plan comprehensiv de recuperare in
urma peritonitei poate include o serie de terapii complementare si alternative.
Echipa medicala care se va ocupa de bolnav va decide care este combinatia cea mai buna a acestor terapii,
incluzand-o in planul de tratament general. De asemenea, obiceiurile sanatoase de nutritie (alimente bogate in
antioxidanti) si bogate in calciu si vitamine din complexul B) pot ajuta la accelerearea procesului de vindecare
al unei persoane care a suferit de orice boala grava.

Se vor evita produsele alimentare rafinate, cum ar fi painea alba, pastele si zaharul. In dieta va fi inclusa o
cantitate redusa de carne rosie si se va prefera mai degraba carnea slaba, alba, peste de apa rece, tofu sau
fasole. Se vor folosi uleiuri sanatoase pentru prepararea mancarurilor (ulei de masline sau ulei vegetal). Se vor
exclude cafeaua, tutunul si alcoolul. Pe zi se vor bea minim 6 pahare de apa.

Pacientul ar putea sa ii solicite medicului sa-i recomande multivitamine care sa contina vitamine antioxidante
(A,C,E), vitamine din complexul B si minerale (magneziu, calciu, zinc si seleniu).

Pentru sanatatea sistemului gastrointestinal si pentru stimularea imunitatii se recomanda suplimente

probiotice (acestea sunt utile mai ales pentru restabilirea echilibrului florei intestinale atunci cand bolnavul
utilizeaza antibiotice).

Tratamente naturiste
Tratamentul cu plante medicinale reprezinta un mod sigur de a consolida si tonifia sistemele organismului.
Totusi nu se va initia nici un astfel de tratament fara recomandarea medicului.

Pot fi utilizate plante sub forma de extracte uscate (capsule, pulberi, ceaiuri), glicerina sau tincturi. Se vor bea
2-4 cesti de ceai pe zi. Tincturile pot fi incluse fie in monoterapie fie in asociere cu alte tratamente.

Homeopatie
Homeopatia poate fi utilizata la fel ca si tratamentul naturist, ca tratament adjuvant, intrucat peritonita este o
urgenta medicala si necesita, de cele mai multe ori interventie medicala. Exista putine studii care au analizat
eficacitatea remediilor homeopatice specifice.

Cu toate acestea un homeopat profesionist poate recomanda mai multe tipuri de remedii, luand in
considerare tipul constitutional, emotional si intelectual al bolnavului. Un specialist in homeopatie va evalua
toti acesti factori cand va stabili care este solutia cea mai buna pentru tratarea unei persoane.