Escolar Documentos
Profissional Documentos
Cultura Documentos
4. Tehnici de anchetă
Ancheta - si, implicit, sondajul, că formă specifică a acesteia - reprezintă doar una dintre
metodele sociologiei, ea nu are aplicabilitate universală, utilizarea să fiind benefică doar în
anumite situaţii de cercetare, ea are limite serioase ce pot fi depăşite prin utilizarea în paralel şi a
altor metode.
Practic, fiecare autor de manual de Metode în ştiinţele sociale (ca să folosim titlul
probabil cel mai des întâlnit pe coperţile tratatelor de factură generală metodologică, dintre care
să amintim pe cele ale lui Duverger (1964), Festinger şi Katz (1963) încearcă o clasificare
originala a metodelor din câmpul respectivelor discipline, argumentându-si uneori pe larg
propria opţiune. Cu siguranţă că acesta este un simptom al dificultăţilor de a delimita cu
argumente foarte solide diversele metode de abordare a socialului, multe dintre acestea fiind
suficient de apropiate unele de altele pentru a se ridica probleme în definirea exacta a
specificului fiecăruia. Într-o lucrare mai recenta, Ghiglione şiMatalon (1992) susţin existenta a
patru metode în ştiinţele sociale: observaţia, ancheta, experimentul şi analiza “urmelor”(des
traces), aceasta din urma fiind un fel de observaţie “amânata” (différée) şi cuprinzând: analiza
documentelor, a statisticilor oficiale şi a urmelor materiale; în esenţa ea este tipul de metoda
nonreactivă.
1
Ştiinţele umane uzează, în principal, de cinci metode fundamentale de investigare a
universului empiric:
experimentul,
observaţia (propriu-zisa),
analiza documentelor,
interviul,
ancheta,
ultimele patru fiind, variante ale observaţiei, dar care, datorită diferenţelor mari dintre ele, pot fi
considerate că metode de sine stătătoare.
2
Cunoscutul sociolog roman Septimiu Chelcea, considera ancheta că fiind metoda
generala, în a cărei aplicare concreta se regăsesc doua forme: chestionarul şi interviul.
3
5. Investigând direct un număr atât de mare de indivizi, urmează imediat că ancheta nu
pate urmări decât colectarea unor informaţii relativ simple. Mai exact, standardizarea
instrumentului presupune acest gen de uniformizare spre o formă cat mai simpla, pentru a putea
fi aplicat corect de către cat mai multe persoane cat mai multor persoane. Întrebările din
chestionar se refera la aspecte din viata omului sau din mediul sau înconjurător despre care
acesta poseda informaţii şi le poate reda şi este dispus să o facă fără mari dificultăţi şi de o
maniera nedistorsionata. Aspectele sunt simple pentru că sunt generale, la nivel de eşantion sau
subeşantion. Interviul încearcă sondarea în profunzime a universului spiritual al celor studiaţi. Se
urmăreşte astfel obţinerea nu a unor cunoştinţe tip “fotografie”, ci descifrarea mecanismelor
acţiunilor oamenilor, descoperirea motivaţiilor, a sistemului de valori la care adera, descrierea
unor componente relevante din colectivitate, pe baza experienţei de viata a celui intervievat.
Altfel spus, ancheta este o metoda de tip extensiv, iar interviul este una de tip intensiv.
7. Interviul este o metoda ce uzează prin excelenta de tehnici orale, de preferinţă, fata în
fata (si mai greu prin telefon), pe câtă vreme ancheta se poate realiza şi în scris, în sensul că
subiectul răspunde completând chestionarul primit, fie că e vorba de întrebări la care trebuie să
dea răspunsuri mai lungi, elaborate, fie că i se cere doar încercuirea unor coduri. Fireşte că intre
cele doua mari genuri de tehnici de ancheta, cele orale şi cele în scris, exista diferenţe
substanţiale, în ceea ce priveşte realizarea lor practica, construcţia chestionarului, natura
informaţiei culese şi interpretarea ei. Pledam pentru a nu se confunda ancheta orala cu interviul.
Aceasta distincţie nu este numai una formala; ea poate reproduce diferenţe profunde în
modul strategic de a privi, concepe, descrie şi explica realitatea sociala. Ancheta fiind prin
definiţie individuala nu poate să reproducă decât un set de date referitoare la indivizii ce
populează un mediu social şi nu la societate că atare sau măcar la subunităţi ale ei (grupuri).
Prin interviul de grup se urmăreşte, intr-un fel sau altul, depăşirea acestei perspective
atomistice indusa de ancheta.
4
9. Ancheta se realizează, de regula, cu personal auxiliar, operatorii de ancheta (numiţi
de multe ori şi“operatori de interviu”, tocmai din cauza faptului că ancheta orala este asimilata
interviului), în vreme ce interviul nu poate fi făcut decât de persoane cat de cat calificate, de
preferinţă, membrii ai echipei de cercetare. Operatorii de ancheta e bine să fie persoane care nu
au nici un interes, ştiinţific sau de alta natura, fata de tema studiata, deci oameni cat mai “neutri”,
ale căror singure calităţi cerute sunt capacitatea de a provoca reacţiile verbale potrivite ale
subiectului şi de a înregistra corect aceste manifestări. Interviul este realizat de cunoscătorii
temei şi obiectivelor cercetării, adesea luând parte doi sociologi, unul având în sarcina
întreţinerea şi stimularea discuţiei (mai exact a discuţiilor, căci sociologii se dublează în special
în cazul interviului de grup), iar celalalt având că sarcina înregistrarea reacţiilor verbale şi de alta
natura ale subiecţilor.
10. Sintetic vorbind, ancheta face parte din cadrul procedurilor care, în sens larg, poarta
numele de cantitative, ţinând de modelul nomotetic de abordare a realităţii, în vreme ce interviul
este o metoda calitativa, fiind agreat că metoda de investigaţie de sociologii de orientare
comprehensiv-interpretativistă. Lucrul este evident relativ la fiecare moment al desfăşurării
cercetării cu aceste metode, începând cu construcţia instrumentului de cercetare şi terminând cu
analiza şi interpretarea datelor obţinute.
Anumite tehnici ale anchetei se apropie de interviu, cum ar fi, de pilda, cazul celor ce
îmbracă o formă orala, cu un chestionar ale cărui întrebări pot fi puse în ordinea dorita de
operator şi când acesta din urma are şi libertatea de a discuta cu subiectul ceea ce crede necesar
pe marginea oricărei întrebări (sa dea explicaţii asupra sensului întrebării, asupra rostului ei în
cadrul cercetării, să se intereseze de motivaţiile răspunsului etc.). La fel, interviurile cu un număr
mai mare de persoane şi conduse cu instrumente relativ rigide (repetându-se practic aceleaşi
întrebări) se apropie de ancheta, nu doar prin acest caracter formal al lor, ci şi pentru că ele
dobândesc şi alte caracteristici ale acesteia (o anumita reprezentativitate, de exemplu).
a. Sondajele de opinie, aşa cum le arata numele, sunt centrate - daca nu exclusiv, cel puţin
cu preponderenta - pe aspectul opinional, subiectiv al realităţii sociale. Ele urmăresc să
evidenţieze ceea ce “cred”, “gândesc”, “simt”, “apreciază”, “intenţionează să facă” oamenii. Cel
mai adesea prin sondaje se testează gradul de satisfacţie fata de activitatea diferitelor organisme
sau persoane cu funcţii în stat, notorietatea personalităţilor politice, opţiunile electorale,
raportarea la anumite sisteme de valori etc.
5
b. Sondajele de opinie sunt centrate pe probleme ce suscita un larg interes de public; astfel
de probleme apar fie în dezbaterile mediatizate, fie în preocupările mai mult sau mai puţin
mărturisite ale unor organisme, instituţii politice, administrative, ştiinţifice etc.
d. Sondajele de opinie sunt anchete realizate intr-un timp foarte scurt, cu chestionare
simple şi clar structurate şipe eşantioane care să asigure o reprezentativitate rezonabila pentru
evaluările cu caracter general urmărite.
e. Rezultatele sondajelor sunt prezentate beneficiarului sau publicului larg într-o formă
simpla, fără a se recurge la mijloace sofisticate de prelucrare şi interpretare a informaţiei.
4. Tehnici de ancheta
Este tehnica de ancheta cea mai des folosita sau, mai exact, cea mai des folosita în anchetele cu
mare audienta la public (anchete electorale, sondaje ad hoc sau probleme sociale de interes
general etc.), adică acele ale căror rezultate sunt prezentate şi comentate de mijloacele de
informare în masa. Avantajele dar şi dezavantajele anchetei directe provin din situaţia de
interacţiune dintre persoana care chestionează şi cea chestionata.
Prima formă se realizează fie la domiciliu, fie la locul de munca (pentru persoanele
ocupate) sau în scoli, facultăţi (pentru elevi şi studenţi), pe strada sau la ieşirea de la manifestări
colective: spectacole, concerte, meciuri etc.
Alegerea uneia sau alteia dintre posibilităţile enumerate mai sus depinde de: populaţia
vizata de cercetare, de procedura de eşantionare, de tematica cercetării, de mijloacele materiale şi
umane avute la dispoziţie de cercetător. Exceptând anchetele a căror tematica impune în mod
obligatoriu alegerea unor categorii restrânse de persoane, definite în genere prin participarea lor
la anumite activităţi (elevi sau studenţi, muncitori sau alţi salariaţi ai unor întreprinderi şi
instituţii, spectatorii unei manifestări culturale etc.), în cea mai mare parte a cazurilor se
utilizează ancheta prin vizita operatorilor la domiciliul persoanei anchetate, aceasta formă
având o serie de avantaje ce nu sunt deloc de neglijat.
Ancheta orala este preferabila atunci când chestionarul de aplicat este relativ lung. Pe
strada sau la ieşirea de la spectacol, omul nu poate fi abordat pentru o discuţie ce ar putea dura
mai mult de 3-5 minute, dat fiind că oamenii sunt grăbiţi şi nu au, în astfel de circumstanţe,
disponibilitatea de a răspunde la un set lung de întrebări; nici operatorul nu poate manevra în
asemenea condiţii chestionare prea lungi şi cu modalităţi mai sofisticate de înregistrare a
răspunsurilor. Nici la locul de munca şi în timpul muncii situaţia nu este mai buna, din punctul
de vedere al timpului avut la dispoziţie. La domiciliu, chiar daca e necesara o reprogramare a
7
vizitei, operatorii nu întâmpină dificultăţi serioase în realizarea unor întrevederi cu o durata de
pana la 30-40 minute sau chiar mai lungi.
2. Calitatea rezultatelor este, probabil, cea mai buna în aceasta varianta tehnica a anchetei.
Discutând cu omul în casa lui, după ce acesta a avut amabilitatea să te poftească înăuntru şi să
accepte dialogul, aflându-se deci în mediul sau obişnuit de viata şi simţindu-se oarecum “stăpân
pe situaţie”, subiectul este mai puţin stresat decât în alte împrejurări. în comparaţie cu ancheta
prin telefon, avem aici avantajul de a ne găsi fata în fata cu cel cu care discutam, fiindu-ne deci
mai uşor sa-i observam şi sa-i controlam reacţiile, să ne dam seama daca ascunde ceva sau chiar
daca este cel care susţine că este. Ancheta aceasta poate fi coroborata cu observaţia directa, ceea
ce constituie un mare avantaj atunci când tema cercetării impune culegerea unor informaţii
mărunte dar foarte numeroase cum ar fi cele ce privesc modul de trai al persoanei chestionate.
Când ne interesează opiniile, atitudinile, scopurile, motivaţiile sau alte elemente ce ţin de trăirile
subiectului, de universul sau interior, o discuţie fata în fata realizata la locuinţa celui chestionat
ne conduce la rezultate superioare celor obţinute în alte situaţii.
Madeleine Graviz (1986) considera ca, în general, succesul anchetei - din punctul de
vedere al proporţiei mari a persoanelor ce accepta să răspundă - ar putea fi explicat pe baza a trei
factori principali, dintre care ultimul joaca un rol efectiv în favoarea celei directe si, în speţă, a
celei faţă în faţă la domiciliu:
a. Reflexul de politeţe. Este greu să refuzi sa-i vorbeşti cuiva care ţi se adresează politicos,
te roagă sa-l ajuţi în realizarea muncii pe care o are de îndeplinit, care a bătut drumul pana
la uşa ta.
c. Nevoia de a vorbi. Nevoia de comunicare, de a te face înţeles de către celalalt, este una
dintre nevoile de baza ale omului, dar realizarea ei, în anumite privinţe, a fost drastic limitata de
societatea moderna, prin izolarea individului şi scoaterea de sub influenta grupului comunitar
căruia ii aparţine.
Exista şi aici mai multe variante de realizare a acestei tehnici insa manualele de specialitate
insista asupra uneia singure: ancheta prin posta (sau “chestionarul poştal”, expresie utilizata de
cei ce nu vor să folosească termenul de ancheta). Motivele pentru care se evidenţiază mai ales
acest procedeu ţin nu doar de frecventa cu care ea se utilizează sau de gradul mare de diversitate
a problemelor ce pot fi abordate (comparativ cu altele), dar probabil şi de faptul că aceasta este
8
tehnica ce presupune o comunicare la cea mai mare “distanta”, în sensul că aici cercetătorul şi
cel anchetat nu vin deloc în contact direct, fiind deci forma cea mai îndepărtata de ancheta
orala.
Daca încercam să urmărim care sunt modalităţile de realizare a anchetei indirecte, vom
observa imediat că deosebirea fata de ancheta orala nu este întotdeauna foarte rigida, aşa cum
cred cei care fac din ele doua metode deosebite. Oricine a aplicat un chestionar în viata lui ştie
ca, ajungând în casa omului, operatorul evaluează nivelul de inteligenta şi cultura al celui cu care
discuta si, daca are de a face cu o persoana cu un nivel intelectual mediu sau ridicat, nu se va mai
obosi sa-i citească toate întrebările si, mai ales, liste lungi cu variante de răspuns, lăsându-l pe
om să se uite pe chestionar şi să aleagă variantele potrivite (fireşte, atunci când procedura
descrisa de aplicare a chestionarului ii permite acest lucru). De aici pana la a-i înmâna
subiectului de la început chestionarul distanta nu e prea lunga.
1. Comparativ cu ancheta orala, cea prin autoadministrare are avantajul costului mult mai
redus. Chiar şi în prima varianta, când chestionarul se lasă la domiciliu, cheltuielile sunt mai
mici căci durata vizitei operatorului este foarte scurta şi nici nu e nevoie să se găsească acasă
persoana căutată. astfel, un operator poate împrăştia intr-o zi zeci de chestionare, pe care le va
recupera în alta zi. Costurile scad şi mai mult în cazul variantei a doua, când mai mulţi indivizi
pot fi grupaţi si, de asemenea, în ancheta prin posta.
6. Unele forme ale tehnicii discutate aici, în speţă cea prin posta, permit, analog anchetei
telefonice, o dispersie teritoriala mai mare a subiecţilor aleşi, ceea ce înseamnă nu doar avantaje
de cost, ci şi de reprezentativitate a eşantioanelor alese iniţial.
Dincolo de aceste note pozitive, la care probabil se pot adaugă şi altele, ancheta în scris
are şi o serie de neajunsuri, care trebuie bine cunoscute pentru a nu uza de un procedeu tehnic
acolo unde rezultatele sale sunt îndoielnice sau chiar fără nici o valoare. Iată câteva observaţii în
acest sens. Dezavantaje:
a. în primul rând prin anumite forme ale anchetei în scris nu avem nici o certitudine că
persoana aleasa de noi este cea care răspunde la chestionar. Doar atunci când chestionarul se
autoadministrează sub supravegherea operatorului (acasă sau în grup) exista şanse că
răspunsurile să fie individualizate. Altfel, s-ar putea să răspundă alta persoana, care are mai mult
timp liber sau un grad de instrucţie mai ridicat, ori s-ar putea chiar că răspunsurile să capete o
elaborare în colectiv (in familie). Aspectul este esenţial când dorim (si, de regula, în ancheta
dorim acest lucru) să generalizam răspunsurile obţinute pe eşantion la întreaga populaţie şi să
facem analize ale răspunsurilor după caracteristicile personale (sex, vârstă, ocupaţie etc.) ale
subiecţilor.
e. Mai exista şi teama de răspunsuri în scris. “Verba volant, dar scrisul rămâne şi nu se ştie
niciodată cine va citi ceea ce am scris eu” îşi zic probabil unii atunci când au de a face cu
întrebări mai incomode.
10
f. Ancheta în scris trebuie să se bazeze pe un chestionar foarte bine construit, cu întrebări
vizând probleme simple şi formulate în cuvinte simple. Aceasta înseamnă că nu orice problema
poate fi abordata pe o asemenea cale şi că, în restul condiţiilor egale, ancheta în scris produce
mai multe erori generate de chestionar decât cea orala.
11