Sunt interzise acele convenţii ale soţilor în timpul căsătoriei cu privire la întinderea drepturilor soţilor asupra

bunurilor comune
S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de B. E. împotriva deciziei civile nr. 723 din 28 octombrie
2009 pronunţată de T r i b u n a l u l I a ş i, în contradictoriu cu intimatul M. D., având ca obiect partaj bunuri
comune.
La apelul nominal făcut în şedinţă publică se prezintă avocat H. N. pentru recurenta B. E. şi intimatul M. D..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care învederează că recursul este la al doilea termen de judecată;
recurenta B. E. datorează diferenţă de taxă judiciară de timbru în cuantum de 532,5 lei şi timbru judiciar în
cuantum de 5 lei, obligaţia fiind comunicată prin adresă; nu se solicită judecata în lipsă.
Avocat H. N. pentru recurenta B. E. depune la dosar chitanţa nr. J. (...) din 27.01.2010 în cuantum de 533 lei,
prin care face dovada achitării diferenţei de taxă judiciară de timbru pusă în vedere de instanţă, obligându-se ca
până la terminarea şedinţei de judecată să depună la dosar şi timbru judiciar în cuantum de 5 lei.
La interpelarea instanţei, avocat H. pentru recurenta B. E. şi intimatul M. D. arată că nu au alte cereri de
formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanţa consideră recursul în stare de judecată şi acordă cuvântul la
dezbateri, sub rezerva depunerii timbrului judiciar de către recurenta B. E..
Avocat H. N. pentru recurenta B. E. având cuvântul, susţine că părţile au fost căsătorite şi în timpul căsătoriei
au dobândit două imobile, respectiv o casă în satul C şi o garsonieră în I . Totodată din banii familiei au înfiinţat
două societăţi comerciale, fiind achiziţionat apoi şi un apartament pe una din societăţi.
Relaţiile de familie dintre părţi s-au deteriorat şi a intervenit divorţul, iar părţile de comun acord au încheiat un
partaj voluntar.
Apărătorul solicită a se avea în vedere că potrivit dispoziţiilor art.1174 Cod civil partajul voluntar încheiat de
părţi are valoare de act autentic. Într-un formular tipizat de partaj voluntar încheiat la un notar sunt menţionate
mai multe detalii cu privire la imobile , însă în speţa de faţă partajul voluntar manuscris şi semnat de recurenta
B. E. şi intimatul M. D. nu poate decât să exprime voinţa părţilor .
Susţine că la instanţa de fond intimatul M. D. a reclamat faptul că reclamanta nu a lucrat, însă solicită a se avea
în vedere că a depus la dosar copia cărţii de muncă a recurentei B. E. prin care face dovada că aceasta a lucrat la
firmă.
De asemenea, arată că a anexat cererii de recurs un proces verbal încheiat între părţi, în care intimatul M. D.
promite că va preda şi cheia apartamentului şi ulterior se va face şi lichidarea bunurilor, iar toate aceste
înscrisuri depuse la dosar nu au fost contestate de către intimat.
Avocat H. susţine că la instanţa de apel apărătorul recurentei B. E. a menţionat că modul de redactare al
partajului voluntar ar avea alterări, însă reprezintă totuşi un început de dovadă scrisă ce reflectă exprimarea
voinţei părţilor.
În contextul în care după realizarea partajului voluntar societăţile comerciale înfiinţate de părţi au dat faliment,
intimatul M. D. a introdus o acţiune de partaj în instanţă, solicitând atribuirea unei jumătăţi din bunurile
comune.
Instanţa de fond şi apoi instanţa de apel, prin hotărârile pronunţate, au încurajat modalitatea în care intimatul a
înţeles să o înşele pe recurentă, ignorându-se partajul voluntar ce a fost încheiat de părţi.
Avocat H. solicită a se lua act de partajul voluntar încheiat de părţi, partaj ce a fost scris de intimatul M. D.,
semnat de către acesta şi de recurenta B. E. şi care exprimă voinţa părţilor. Nu li se poate pretinde părţilor că
acel partaj voluntar nu a fost redactat după un formular punctual, având în vedere că părţile nu au studii juridice
şi au încheiat o înţelegere cu privire la modalitatea de împărţire a bunurilor.
Solicită ca instanţa de recurs să pronunţe o decizie având în vedere partajul voluntar încheiat de părţi, susţinând
că s-a făcut dovada că deşi aceste imobile au fost dobândite în timpul căsătoriei, recurenta a primit o sumă
importantă de bani cu titlu de donaţie, prin notariat, de la N. sa, cu care a achiziţionat casa de la ţară, iar în ceea
ce priveşte apartamentul a fost primit de la părinţii săi. Arată că în motivarea deciziei instanţei de apel s-a
strecurat o frază în care s-a menţionat că acestea sunt bunuri comune la care şi-a adus contribuţia şi intimatul
M. D. prin îmbunătăţirile aduse acestora, însă aceste îmbunătăţiri nu au fost făcute doar de intimat, ci de părţi.
Avocat H. solicită a se constata că recurenta B. E. are o contribuţie de 100% la dobândirea bunurilor comune,
solicită a se avea în vedere partajul voluntar încheiat între părţi şi actele depuse la dosar. Chiar în condiţiile în
care nu s-ar reţine o cotă de contribuţie de 100% la dobândirea celor două imobile, solicită a i se reţine măcar o
cotă de 90% la dobândirea acestor imobile, însă nu cum greşit a reţinut instanţa de apel o cotă de 50 %. Solicită
a se avea în vedere partajul voluntar care este esenţial în cauza de faţă, fiind semnat de părţi şi exprimând
voinţa părţilor sau măcar să se reţină acest partaj voluntar ca un început de dovadă scrisă.
Solicită admiterea recursului aşa cum a fost formulat şi în principal a se lua act de partajul voluntar încheiat de
părţi, respingându-se astfel acţiunea formulată de M. D. şi în subsidiar să se constate că recurenta B. E. are o
cotă de contribuţie de 100% la dobândirea celor două imobile, având în vedere că aceste bunuri au fost
dobândite prin donaţie, iar îmbunătăţirile nu pot egala valoarea unui imobil.
Arată că instanţele de judecată au ignorat partajul voluntar încheiat de părţi, încurajându-se astfel eludarea
prevederilor Codului civil care nu îi permit părţii să se răzgândească.
Solicită admiterea recursului, cu cheltuieli reprezentând taxele de timbru achitate.
Intimatul M. D. având cuvântul, solicită respingerea recursului formulat de B. E..
Susţine că împreună cu recurenta B. E. au deţinut două societăţi comerciale şi în anul 1995 au achiziţionat
utilaje, contractând un credit în acest sens. Ulterior, dobânzile au crescut şi nu au mai avut posibilitatea achitării
creditului. Arată că pentru ca cele două imobile şi cele două autoturisme dobândite pe timpul căsătoriei să nu
constituie obiectul unei executări silite a băncii pentru recuperarea creditului, împreună cu recurenta au
convenit să divorţeze şi să încheie un partaj voluntar, pentru ca cele două imobile să rămână recurentei şi să nu
fie executate de bancă. În anul 2002 s-a declarat falimentul societăţii. Recurenta B. E. a refuzat însă continuarea
relaţiilor de căsătorie şi a hotărât să păstreze toate bunurile.
Intimatul arată că în prezent este şomer, stă în chirie, în timp ce recurenta deţine ambele imobile dobândite în
timpul căsătoriei. Datoriile pe care le-a avut la bancă au fost foarte mari şi în urma lichidării societăţilor nu a
mai beneficiat de nimic.
În ceea ce priveşte solicitarea recurentei de a se constata că are o cotă de contribuţie de 100% la dobândirea
bunurilor, intimatul M. D. susţine că imobilele le-au achiziţionat împreună, în timpul căsătoriei. În ceea ce
priveşte imobilul din I, intimatul arată că a plătit suma de 40 milioane lei fraţilor şi a realizat un împrumut la D.
pentru a putea să o achiziţioneze.
Precizează că nu solicită decât a i se atribui unul dintre imobile şi nu are nici o pretenţie în ceea ce priveşte
bunurile aflate în cele două imobile.
Avocat H. pentru recurenta B. E. având cuvântul în replică, arată că susţinerile intimatului M. D. nu sunt reale.
Susţine că în situaţia în care părţile s-ar fi înţeles cu privire la divorţ şi partaj , acţiunea ar fi fost soluţionată de
instanţă la primul termen de judecată, însă în acţiunea de divorţ s-au administrat probe, starea conflictuală fiind
evidentă. De asemenea, apreciază că nu se poate reţine de către instanţă că falimentul societăţii ar fi fost
prevăzut şi că părţile ar fi divorţat pentru a preîntâmpina acest faliment.
Declarându-se dezbaterile închise,după deliberare,
CURTEA DE APEL :
Asupra recursului civil de faţă:
Prin sentinţa civilă nr. 1245 din 07 februarie 2007 pronunţată de J u d e c ă t o r i a I a ş i, s-a admis în parte
acţiunea civilă formulată de reclamantul M. D. în contradictoriu cu pârâta B. E., precum şi cererea
reconvenţională formulată de pârâta B. E. în contradictoriu cu pârâtul M. D., constatându-se că părţile au
dobândit în timpul căsătoriei următoarele bunuri:un apartament compus din 2 camere, situat în I,(...) A, (...) 3, .
A, . 2, . 4 în valoare de 63.368,49 lei; imobilul situat în sat C, comuna D., judeţul I, compus din 4 camere, o
sală, un paravan cu două încăperi, o anexă gospodărească formată din două bucătării de vară şi 2 magazii, un
beci cu două magazii deasupra amplasate pe suprafaţa de 250 mp teren, în valoare de 100.000 lei; un autoturism
E. Break cu nr. de înmatriculare IŞ-01-E., în valoare de 4.126 lei; un D. de Ť. de 250 l din A, în valoare de
5.600 lei; un autoturism marca „Opel”, în valoare de 4.126 lei; respectiv bunuri în valoare totală de 177.220,49
lei.
S-a constatat că părţile au cote de contribuţie de 50% la dobândirea acestora şi dispunând ieşirea din indiviziune
s-a atribuit reclamantului apartamentul, cazanul de Ť. şi maşina marca „Opel”, în valoare de 73.094,49 lei, iar
pârâtei s-a atribuit imobilul construcţie şi teren 250 mp din localitatea C şi autoturismul marca E. Break, în
valoare de 104.126 lei.
Pârâta a fost obligată să plătească reclamantului suma de 15.515,76 lei cu titlu de sultă.
Au fost compensate onorariile de avocaţi, pârâta fiind obligată să plătească reclamantului suma de 300 lei cu
titlu de cheltuieli de judecată – onorariu experţi.
Reclamantul a fost obligat să plătească pârâtei suma de 1073 lei cu titlu de cheltuieli de judecată – taxe timbru
şi timbru judiciar.
Pentru a se pronunţa în acest sens, instanţa de fond reţine următoarele:
Părţile s-au căsătorit la 25.11.1985 şi au divorţat la data de 11.11.1998 şi în timpul căsătoriei au dobândit
:apartamentul situat în I,(...) A, (...) 3, . A, .2, .-4,în valoare de 633,49 lei; imobilul situat în satul C, comuna D.,
compus din 4 camere,o sală, un paravan cu două încăperi, o anexă gospodărească formulată din 2 bucătării de
vară şi 2 magazii, un beci cu două magazii deasupra amplasate pe suprafaţa de 250 mp teren, în valoare de 1
miliard lei (100.000 RON); un autoturism E. Break 1310 L cu nr. de înmatriculare IŞ-01-E., în valoare de 4126
lei; un D. de Ť. de 250 l din A cu o valoare de 5600 lei; un autoturism marca „Opel” în valoare de 4126 lei
respectiv bunuri în valoare de 177.220,49 lei.
Pârâta a susţinut în cererea reconvenţională că au avut două autoturisme, respectiv unul maca „Opel” şi unul
marca „Cielo”, însă la data separaţiei în fapt, în lista bunurilor partajabile datată 04.09.1996, au inclus doar
maşina „E. Break” şi maşina „Opel”, care a rămas la reclamant,astfel că în masa bunurilor comune vor fi
incluse doar aceste autoturisme.
Autoturismul marca „Opel” nu a fost expertizat, instanţa urmând a aprecia că are aceeaşi valoare de circulaţie
ca şi maşina E. Break în lipsa altor dovezi, pe care părţile nu le-au administrat.
Faptul că acest autoturism nu mai există, nu are importanţă, din moment ce ambii soţi l-au confirmat la data
separaţiei în fapt.
Pârâta a mai susţinut că fac parte din masa bunurilor de împărţit : un apartament situat în I, un autoturism marca
Cielo, o presă de ulei, un camion, o moară cu suprafaţa de 1000 mp şi 2 magazii în satul C, însă nu a depus
facturile cu care le-au achiziţionat, contractul de vânzare-cumpărare cu care au dobândit terenul şi autorizaţiile
de construcţie, astfel că, aceste bunuri nu au fost incluse în comunitatea de bunuri, dar ar putea forma obiectul
unui dosar separat, în care se va clarifica şi statutul acestora, respectiv dacă sunt bunuri ale soţilor sau bunuri
ale societăţilor S.C. „S.” S.R.L. C ŞI s.c. „U. B.” S.R.L. I, dacă au fost achiziţionate din banii soţilor sau din
profitul înregistrat de aceste societăţi.
Pârâta nu a depus vreun înscris privind existenţa celor două societăţi, asociaţii acestora şi bunurile din
patrimoniul lor, dovada înregistrării acestor societăţi la Oficiul Registrului comerţului, deşi a beneficiat de
asistenţă juridică prin avocat ales.
Aceasta a susţinut că are un drept de creanţă asupra imobilelor cumpărate de reclamantul-pârât pe numele S.C.
„S.” S.R.L., dar nu a precizat întinderea acesteia, pentru a se stabili timbrajul aferent şi nu a făcut dovezi în
sensul existenţei acestei societăţi, a asociaţiilor acesteia şi a bunurilor cu care a fost înregistrată.
A mai susţinut că apartamentul situat în I, a fost achitat integral din banii primiţi de la părinţii săi, însă acest
aspect nu s-a dovedit ,în sensul că aceştia au avut depozite C.E.C. sau bancare, că au înstrăinat bunuri de
valoare sau că ar fi realizat câştiguri substanţiale în gospodărie în condiţiile în care nu a depus nici un înscris şi
nici vreo adeverinţă de la registrul agricol privind terenul pe care l-au avut în proprietate, animalele cu care au
fost înscrişi şi dovada că au comercializat produse agricole.
De asemenea, a susţinut că nu au achitat vreun E. părinţilor ei pentru imobilul care în fapt nu le-a fost vândut, ci
reprezintă o donaţie deghizată, însă în faţa notarului vânzătorii au declarat că au primit integral preţul de 45.000
lei, contractul fiind semnat şi de părţi în calitate de cumpărători, iar varianta că au vrut să înlăture alţi
moştenitori de la moştenire nu poate fi primită pentru că este imorală şi contrazice înscrisul autentic semnat de
părţi în mod benevol.
„Lista cu bunurile pentru partaj la data de 04.09.1996” nu are forţă probantă, în sensul că imobilele din C şi I
(garsoniera) şi maşina E. Break ar fi bunurile personale ale pârâtei întrucât din probele administrate a rezultat că
aceste bunuri au fost dobândite în timpul căsătoriei, la datele de 25.08.1998 (f.12), 30.10.1992 (f.5.) şi
15.10.1995 (f.10) şi înainte de data separaţiei în fapt.
Părţile s-au căsătorit la data de 25.11.1985, iar la data de 18.08.1988 pârâta a primit de la N. sa N. F. cu contract
de donaţie autentificat la Notariatul de Stat Judeţean I, prin încheierea nr. 7511/18.08.1988 suma de 47.000 lei,
în vederea cumpărării unei locuinţe în satul C, la data de 25.08.1988, întocmind contractul de vânzare-
cumpărare cu părinţii pârâtei.
Asupra acestui bun pârâta are o cotă de contribuţie mai mare, însă în timpul căsătoriei au realizat îmbunătăţiri
aici, iar unele lucrări au fost executate de reclamant potrivit depoziţiei martorului O. (...).
În timpul căsătoriei numai reclamantul a realizat venituri salariale şi în plus, în locuinţa soţilor a locuit o mare
parte din timp copilul reclamantei din prima căsătorie.
Părţile au fost ajutate cu produse de la ţară de părinţii pârâtei, însă reclamantul a muncit în gospodăria soţilor.
Din considerentele expuse, instanţa a reţinut că aceştia au cote de contribuţie egale la dobândirea bunurilor mai
sus menţionate, având în vedere şi depoziţiile de martori.
Pârâta a manifestat dezinteres faţă de expertizarea imobilelor, astfel că apartamentul a fost evaluat prin
comparaţie cu un apartament similar de pe aceeaşi coloană, iar imobilul construcţie din localitatea C la preţul
indicat de reclamant, întrucât expertul a făcut 3 deplasări în această localitate şi nu i s-a permis accesul, deşi a
fost încunoştinţată în mod expres în acest sens mama pârâtei, ca titulară a dreptului de abitaţie în acest imobil,
astfel că, din lipsa de diligenţă a pârâtei bunurile au fost apreciate aşa cum s-a expus anterior, după ce s-a
acordat părţilor dreptul la apărare şi la expertiza bunurilor, drepturi pe care acestea nu le-au valorificat în
totalitate.
În temeiul art. 36 Cod familie s-a dispus lichidarea comunităţii de bunuri.
Împotriva acestei sentinţe au formulat apel ambele părţi criticând-o pentru motive de nelegalitate şi
netemeinicie.
Prin decizia civilă nr. 723 din 28 octombrie 2009 pronunţată de T r i b u n a l u l I a ş i s-a respins apelul
formulat de reclamantul M. D. şi s-a admis apelul formulat de pârâta – reclamantă B. E., sentinţa fiind
schimbată în parte în sensul că :
S-a constatat că valoarea imobilului din sat C, comuna D., judeţul I este de 12.640 lei.
S-a constatat că valoarea masei bunurilor comune este de 85.734,49 Ron, iar cotei de 50 % îi corespunde
valoric suma de 42.867,24 lei.
Reclamantul a fost obligat să plătească pârâtei suma de 30.227,25 Ron cu titlu de sultă, fiind păstrate restul
dispoziţiilor sentinţei apelate.
Apelanta a fost obligată să plătească suma de 600 lei diferenţă onorariu de expert în contul Biroului de
Expertize Tehnice şi Contabile I pentru expert T. N..
Pentru a se pronunţa astfel, tribunalul, analizând actele şi lucrările dosarului ca urmare a rejudecării cauzei ca
efect al deciziei civile nr. 47 din 02 aprilie 2009 pronunţată de Curtea de A P E L I A Ş I a reţinut următoarele :
Înscrisul sub semnătură privată intitulat „ listă cu bunurile pentru partaj „ , deşi tribunalul i-a recunoscut
valoarea probatorie pretinsă de apelanta B. E., nu i-a dat însă interpretarea dorită de aceasta în privinţa naturii
juridice a bunurilor respective.Se reţine chiar din titulatura înscrisului că acesta cuprinde lista bunurilor pe care
soţii au înţeles să le partajeze, ceea ce presupune o coproprietate. Faptul că în înscrisul respectiv s-a consemnat
„ bunurile soţiei M. E. „, iar în ceea ce îl priveşte pe intimat „ Lista cu bunurile care rămân la soţ „ nu poate
conduce la concluzia că bunurile cu privire la care a intervenit înţelegerea de a-i reveni apelantei B. E. ar avea
calitatea de bunuri proprii, cu atât mai mult cu cât o atare concluzie ar veni în contradicţie cu dorinţa soţilor de
a perfecta înscrisul sub semnătură privată şi de a-şi împărţi bunurile dobândite în timpul căsătoriei.
În ceea ce priveşte solicitarea apelantei de includere în masa bunurilor comune a altor bunuri indicate în cerere
reconvenţională ( SC S. SRL C, SC U. B. SRL I şi maşina Opel ) care au fost consemnate în înscrisul sub
semnătură privată, tribunalul reţine că tuturor acestor bunuri soţii le-au recunoscut caracterul lor de bunuri
comune. De altfel, înscrisul respectiv a fost invocat de B. E. exclusiv pentru susţinerea afirmaţiei potrivit căreia
bunurile consemnate în ceea ce o priveşte ar fi bunurile sale proprii, înscrisul nefiind invocat pentru
recunoaşterea lui ca valoare probatorie de partaj voluntar. Cum ambele părţi au investit instanţa cu cereri de
partajare a bunurilor comune rezultă că acestea nu au recunoscut valabilitatea convenţiei de
împărţeală( negotium).
S-a reţinut că nici procesul – verbal încheiat la 05 octombrie 1997 nu este de natură a forma convingerea că
„ bunurile soţiei M. E. „ sunt bunuri personale. Dimpotrivă, interpretarea celor două înscrisuri sub semnătură
privată lasă să se desprindă concluzia că ridicarea de către reclamant a bunurilor personale şi predarea cheilor
apartamentului nu poate fi decât urmarea firească a partajului voluntar.
În mod corect instanţa de fond a reţinut ca făcând parte din masa bunurilor comune şi a autoturismului Opel. Pe
lângă împrejurarea reţinută de J u d e c ă t o r i a I a ş i, că acest bun a fost recunoscut de părţi ca făcând parte
din masa bunurilor comune( lista bunurilor pentru partaj din data de 04.09.1996) , existenţa acestuia în
patrimoniul părţilor a fost dovedită şi cu depoziţiile martorilor E. Ş. şi T. J..
Cererea pârâtei de includere în masa bunurilor comune a celor 2 societăţi SC „ S.” SRL C şi SC „ U. B.” SRL I
a fost formulată pentru prima dată înaintea instanţei de apel, cu nesocotirea astfel a art. 294 Cod procedură
civilă. Prin cererea cu caracter reconvenţional pârâta reclamantă a solicitat includerea în masa bunurilor
comune a unui imobil şi a mai multor bunuri cumpărate la SC „ U. B.” SRL. Prin cererea de la fila 52 dosar
fond, pârâta reclamantă a solicitat constatarea unui drept de creanţă asupra imobilelor cumpărate pe numele SC
„S.”SRL C.
Asupra tuturor acestor cereri, instanţa de fond s-a pronunţat prin hotărârea apelată.
Critica adusă hotărârii instanţei de fond prin cererea de apel vizează neincluderea în masa bunurilor comune
însă a celor 2 societăţi, o astfel de cerere nefiind făcută înaintea J u d e c ă t o r i e i I a ş i.
Pe de altă parte, SC „ U. B.” SRL şi SC „ S.” SRL C sunt persoane juridice şi nu bunuri, astfel cum susţine
implicit apelanta atunci când solicită aducerea lor la masa bunurilor comune ale soţilor. T. neasociat, în caz de
partaj, i se cuvine o sultă reprezentând cota sa de contribuţie raportată la capitalul social şi la patrimoniul social,
suma la plata căreia este obligat soţul asociat, în măsura în care unul sau mai multe bunuri comune au fost
constituite ca aport în societate ( situaţie în care contraprestaţia aportului la constituirea capitalului social nu
poate avea decât calitatea de bun comun al ambilor soţi).
În ceea ce priveşte întinderea dreptului de proprietate a soţilor asupra bunurilor dobândite în timpul căsătoriei,
tribunalul a reţinut susţinerile părţilor realizate prin mijlocirea cererii principale şi a cererii reconvenţionale
coroborat cu testimoniile administrate în cauză. Ca atare, împrejurării că subsecvent administrării probelor,
apelanta B. E. face alte susţineri ce vin în contradicţie cu poziţia acesteia din întâmpinare şi cererea
reconvenţională ( fila 31 dosar fond ) nu i se poate da vreo consecinţă juridică.
Abia în concluziile scrise pârâta – reclamantă arată că imobilul din satul C, comuna D. a fost cumpărat cu banii
primiţi de ea de la o mătuşă cu care a încheiat contractul de donaţie cu câteva zile înaintea cumpărării
imobilului. Aceste afirmaţii vin însă în contextul în care anterior s-a susţinut că preţul nu a fost plătit părinţilor
săi.
Tribunalul s-a limitat în verificarea cotei de contribuţie a soţilor la dobândirea bunurilor comune în considerarea
dispoziţiilor art. 294 Cod procedură civilă atâta timp cât înaintea instanţei de fond s-au făcut susţineri cu privire
la cota de contribuţie arătându-se că raportat la imobilul din I, str. V. (...) şi casa din sat C pârâta are o
contribuţie de 100 %, recunoscându-se implicit calitatea lor de bunuri comune, pe când în apel ca urmare a unei
ample analize a celor două înscrisuri sub semnătură privată se susţine că cele două bunuri imobile ar fi bunuri
proprii ale pârâtei - reclamante şi nu bunuri comune.
Aşa cum corect a reţinut instanţa de fond în patrimoniul soţilor s-a perpetuat dreptul de proprietate asupra unui
imobil – casă de locuit situat în sat C, comuna D., judeţul I ( contract autentificat sub nr. 7661/1998) precum şi
asupra unui apartament cu o cameră situat în I, strada V. (...) nr. 116A, (...) .A, .2, .4 ( contract de vânzare –
cumpărare nr. 42326/1992). Totodată, părţile au dobândit şi un autoturism E. Break, un D. de Ť. şi un
autoturism Opel.
După cum s-a arătat părţile erau căsătorite din anul 1985, iar potrivit susţinerilor necontestate ale acestora doar
soţul a realizat venituri în timpul căsătoriei. Pârâta reclamantă avea sarcina creşterii, educării şi îngrijirii unui
copil rezultat dintr-o căsătorie anterioară, copil ce a locuit cu foştii soţi.
Preţul imobilului situat în I, strada (...) (...) a fost suportat, deopotrivă de ambii soţi, reclamantul contribuind cu
sumele de bani obţinute din munca prestată iar pârâta cu o sumă de bani provenind de la părinţii ei. Despre
contribuţia materială a părinţilor pârâtei la dobândirea apartamentului din I, face vorbire chiar martorul E. Ş.,
audiat la solicitarea reclamantului. Depoziţia acestuia se coroborează cu depoziţia martorei T. J., depoziţii de
natură a dovedi susţinerile pârâtei – reclamante din cuprinsul întâmpinării formulate. Aceeaşi martoră T. J.
precum şi martora T. E. ( audiată tot la solicitarea pârâtei) relevă ajutorul acordat soţilor de către părinţii pârâtei
constând în bani şi produse agroalimentare.
Aşa cum rezultă din contractul de donaţie autentificat sub nr. 7511 din 18.08.1998, numita N. F., N. pârâtei, i-a
donat acesteia ca bun propriu, suma de 47.000 lei. Chiar dacă nu se poate reţine pentru considerentele anterior
arătate, că această sumă de bani a fost afectată cumpărării imobilului din satul C, pentru ca efect al subrogaţiei
reale, bunul să devină propriu al pârâtei, tribunalul reţine că această sumă de bani a fost destinată suportării
sarcinilor căsătoriei. Concluzia se impune raportat la împrejurarea că toţi martorii audiaţi au arătat că nu au
existat discuţii între soţi în ce priveşte contribuţia lor materială cu veniturile pe care le aveau la cheltuielile
căsătoriei.
La rândul său reclamantul, alăturat veniturilor pe care le realiza din muncă, şi-a adus contribuţia fizică la
refacerea imobilului situat în sat C.
Privit comparativ, reclamantul avut în permanenţă în timpul căsătoriei venituri al căror cuantum nu a fost
dovedit. Pârâta, deşi nu a avut venituri din muncă, a fost ajutată material atât de părinţii săi, cât şi de N. sa.
Ajutorul primilor a constat şi în produse agroalimentare. Totodată, fiind casnică, pârâta a lucrat în gospodăria
soţilor.
Tribunalul reţine că veniturile şi sumele de bani aduse în căsătoria părţilor nu trebuie raportate exlusiv la
perioada în care soţii au dobândit bunurile comune supuse partajului atâta timp cât căsătoria presupune nu doar
dobândirea de bunuri, ci în conţinutul său complex sunt incluse toate cheltuielile necesare satisfacerii nevoilor
materiale şi spirituale ale soţilor, Cum întrucât nici una din părţi nu a dovedit cu certitudine o contribuţie mai
mare la dobândirea bunurilor comune, tribunalul a reţinut echitatea şi rigoarea juridică în stabilirea întinderii
dreptului fiecăruia din soţi privind bunurile comune.
Critica pârâtei B. E. s-a apreciat ca fiind întemeiată relativ la valoarea de circulaţie a imobilului din sat C,
comuna D..
Stabilirea valorii de circulaţie a acestui imobil de către instanţa de fond a avut la bază preţuirea reclamantului
( fila 15 dosar fond ) , însă abia în calea de atac a apelului s-a determinat valoarea imobilului pe baza
constatărilor expertului tehnic în construcţii T. N.. Potrivit expertizei, valoarea reală a imobilului este de 9.278
lei Ron şi dând eficienţă dispoziţiilor art. 673 indice 5 alineat 2 şi art. 673 indice 6 alineat 2 Cod procedură
civilă a reţinut că imobilul din sat C, comuna D. are valoarea de circulaţie determinată prin expertiză şi stabilind
valoarea masei bunurilor de împărţit, a determinat valoarea cotei fiecărei părţi, stabilind în sarcina
reclamantului să plătească pârâtei o sultă în valoare de 30.227,25 Ron.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâta – reclamantă B. E. criticând hotărârea atacată ca fiind
netemeinică şi nelegală.
În motivarea recursului s-a arătat că tribunalul a făcut abstracţie de existenţa unor înscrisuri sub semnătură
privată încheiate de foştii soţi prin care s-a convenit partajarea voluntară a bunurilor comune.
Se invocă că instanţa nu a avut în vedere că imobilul „ garsoniera din I „ îi revine în exclusivitate deoarece a
fost vândut soţilor de părinţii recurentei. Arată că motivarea reţinută de tribunal conform căreia în actul de
vânzare – cumpărare a imobilului respectiv s-a consemnat preţul vânzării nu are în vedere că la notariat
transferul de proprietate printr-un act de vânzare – cumpărare sau donaţie operează urmare a unor taxe notariale
stabilite în baza unei expertizări anuale de
Camera
Notarilor Publici, iar stabilirea unui preţ mic ar fi dat posibilitatea atacării în instanţă a actului.Consideră
recurenta că cele două înscrisuri sub semnătură privată din 04.09.1996 şi 05.10.1997 ce reprezintă un partaj
voluntar demonstrează că intimatul ar fi recunoscut cota sa de 100% asupra garsonierei şi a casei de locuit din
sat C. Susţine recurenta că cele două înscrisuri nu au fost contestate de intimat şi cu toate acestea instanţa nu a
atribuit acestor înscrisuri nici măcar valoare de început de dovadă scrisă prin prisma dispoziţiilor art. 1176,
1179 Cod civil.
Arată recurenta că prin partajul voluntar din 1996 – 1997 intimatul a recunoscut crearea celor două firme care
trebuiau incluse în masa de împărţit, iar în privinţa cotei de contribuţie reia argumentaţie raportat la valoarea
probatorie a celor două înscrisuri sub semnătură privată, corelat cu munca depusă în gospodărie, faptul că a fost
şi încadrată în muncă, dar şi împrejurarea că a cumpărat casa din satul C de la părinţii săi şi donaţia de bani de
la N. sa cu care a cumpărat această casă, aspecte care în accepţiunea recurentei demonstrează contribuţia
acesteia de 100% la dobândirea celor două imobile , respectiv garsoniera din I şi casa de locuit din satul C.
Se solicită admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, constatarea contribuţiei de 100% la dobândirea
imobilelor şi atribuirea acestora, cu reţinerea că celelalte bunuri/ maşini au fost împărţite între părţi.
Verificând legalitatea hotărârii recurate limitat la devoluţiunea produsă de motivele de recurs învederate ce vor
fi analizate grupat şi de dispoziţiile legale incidente în cauză, Curtea va constata că recursul formulat este
neîntemeiat având în vedere următoarele considerente :
Critica recurentei referitoare la nereţinerea în cauză a celor două înscrisuri sub semnătură privată încheiate la
data de 04.09.1996 şi respectiv la 05.10.1997 cu valoarea probatorie a unor acte autentice prin care s-ar fi
realizat partajul voluntar al părţilor, este neîntemeiată.
Articolul 30 din Codul familiei stabileşte regula potrivit căreia bunurile dobândite în timpul căsătoriei , de
oricare dintre soţi, sunt de la data dobândirii lor , bunuri comune ale soţilor. Textul prevede că orice convenţie
contrară este nulă.
Prin urmare, legiuitorul interzice orice convenţii contrare comunităţii de bunuri realizate de soţi în timpul
căsătoriei atât în ceea ce priveşte împărţeala bunurilor, cât şi cele referitoare la stabilirea că anumite bunuri ar fi
proprietatea personală a unuia dintre ei. De asemenea,sunt interzise şi acele convenţii ale soţilor în timpul
căsătoriei cu privire la întinderea drepturilor soţilor asupra bunurilor comune.
În cauză, cele două înscrisuri invocate de recurentă în acreditarea ideii pe de o parte de partaj voluntar perfectat
de soţi cu privire la bunurile comune, iar pe de altă parte cu privire la calificarea unor bunuri ca fiind proprii
recurentei, nu pot avea semnificaţia atribuită de aceasta fiind contrară dispoziţiilor înscrise în art. 30 Cod
familie.
Cele două acte sub semnătură privată au fost perfectate în timpul căsătoriei părţilor, respectiv la data de
04.09.1996 şi 05.10.1997, anterior desfacerii căsătoriei acestora prin hotărâre de divorţ, respectiv sentinţa civilă
nr. 16874 din 11.11.1998 pronunţată de J u d e c ă t o r i a I a ş i, drept pentru care în mod corect instanţele nu
au dat semnificaţia juridică pretinsă de recurenta B. E., întrucât convenţiile invocate nu pot produce efectele
juridice dorite, deoarece astfel s-ar confirma – contrar legii – existenţa unui regim matrimonial convenţional.
Înscrisurile respective au fost analizate ca început de dovadă scrisă în coroborare cu testimoniile şi celelalte
probe administrate.
Pe de altă parte în mod judicios instanţa de apel a verificat legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate din
perspectiva dispoziţiilor art. 294 Cod procedură civilă din moment ce pe parcursul judecării cauzei în faţa
instanţei de fond s-a susţinut de către recurentă că raportat la cele două imobile , respectiv cel din I, str. V. (...) şi
respectiv casa de locuit din sat C, comuna D. , aceasta ar fi avut o contribuţie de 100% la dobândirea
imobilelor, pe când în faţa instanţei de apel realizând o analiză a celor două înscrisuri B. E. atribuie aceloraşi
imobile caracterul de bunuri proprii şi nu comune cum îşi formulase apărările pe parcursul judecăţii în primă
instanţă. În atare condiţii, în raport cu limitele investirii instanţei de fond, în mod corect tribunalul a procedat la
verificarea legalităţii şi temeiniciei doar a modului de determinare a cotei de contribuţie a soţilor la dobândirea
bunurilor comune.
În privinţa motivului de recurs referitor la neincluderea în masa bunurilor comune a celor două societăţi
comerciale, urmează a se constatata ca neîntemeiată critica formulată. Instanţa de apel în limitele conferite de
dispoziţiile art. 294 Cod procedură civilă a verificat legalitatea şi temeinicia hotărârii apelate arătând în
considerentele deciziei că solicitarea privind includerea în masa partajabilă a celor două societăţi a fost
formulată pentru prima dată în apel, cerere ce nu poate fi primită în atare condiţii atâta timp cât apelul este un
mijloc procedural de continuare a procesului deja configurat în faţa primei instanţe sub aspectul obiectului şi al
părţilor, astfel încât devoluţiunea putând opera numai în privinţa aspectelor judecate de instanţa a cărei hotărâre
este apelată.
Pe de altă parte, referitor la includerea în masa partajabilă a celor două societăţi comerciale, respectiv SC U. B.
SRL I şi SC S. SRL C în mod judicios tribunalul reţine că acestea sunt persoane juridice ce nu pot fi incluse în
masa partajabilă deoarece ca subiecte de drept, distincte de asociaţii care le compun cu patrimonii proprii, nu
pot fi partajabile între foştii soţi, aceştia ar fi avut posibilitatea ridicării unei eventuale analize a individualizării
valorice a bunului adus ca aport social la data subscripţiei, solicitare care însă nu a fost formulată în cauză.
Neîntemeiată este şi critica recurentei referitoare la nereţinerea în cauză în favoarea acesteia a unei cote de
100% în ceea ce priveşte dobândirea celor două imobile incluse în masa partajabilă , respectiv apartamentul
situat în I, str. V. (...) nr. 16A şi respectiv casa de locuit din sat C, comuna D., judeţul I.
Sub aspectul determinării cotei de contribuţie a soţilor la dobândirea bunurilor comune este preliminar de
subliniat raţionamentul greşit expus al recurentei în motivele de recurs prin care încearcă să argumenteze
contribuţia sa exclusivă în achiziţionarea celor două imobile care compun – printre altele – masa bunurilor
comune. Regimul comunităţii de bunuri imprimă o proprietate în codevălmăşie a soţilor în sensul că soţii nu au
de la început stabilit dreptul asupra anumitor bunuri din cele comune sau asupra unei anumite cote din aceste
bunuri. Numai cu ocazia partajului se poate determina cota fiecărui soţ din aceste bunuri, iar fixarea cotei se va
realiza pentru totalitatea bunurilor comune şi nu pentru fiecare bun în parte.
În atare condiţii, în determinarea cotei fiecăruia dintre soţi asupra universalităţii bunurilor comune şi nu pe
fiecare bun ori categorie de bunuri, instanţa de fond prin soluţia pronunţată – confirmată de instanţa de apel - a
analizat atât aportul pe care fiecare dintre soţi l-a avut în timpul căsătoriei la dobândirea bunurilor comune, dar
şi implicarea acestora în comunitatea de interese în cadrul căsătoriei, ştiut fiind faptul că raporturile
patrimoniale dintre soţi sunt o consecinţă a relaţiilor lor personale.
În cauză nu s-a dovedit de către recurentă că suma de bani primită cu titlu de donaţie de la N. F. ar fi fost
afectată cumpărării imobilului din sat C, comuna D., tribunalul concluzionând corect asupra împrejurării că
această sumă de bani a fost destinată suportării sarcinilor căsătoriei atâta timp cât testimoniile administrate
demonstrează că soţii gospodăreau împreună toate veniturile pe care le aveau în scopul satisfacerii nevoilor
materiale şi spirituale comune. În atare condiţii, prezumţia că soţii au contribuit egal la dobândirea bunurilor
comune nu a fost răsturnată prin probatoriul administrat, astfel încât în mod corect tribunalul analizând
veniturile soţilor, munca desfăşurată de pârâtă în gospodărie, în educarea şi îngrijirea copilului său rezultat
dintr-o căsătorie anterioară, ajutorul acordat soţilor de către părinţii pârâtei, dar şi aportul reclamantului la
refacerea imobilului din sat C a concluzionat judicios asupra contribuţiei egale a soţilor în susţinerea căsătoriei
pe întreaga durată a desfăşurării acesteia.
În consecinţă, constatându-se că ambele instanţe au făcut o aplicare corectă a prevederilor legale ce guvernează
domeniul asupra situaţiei de fapt determinată ca urmare a analizării complete a materialului probator
administrat, se constată că sub toate aspectele evocate recursul pârâtei – reclamante B. E. se vădeşte a fi
nefondat, urmând a se respinge ca atare potrivit dispoziţiilor art. 312 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge recursul formulat de B. E. împotriva deciziei civile nr. 723/28.10.2009 a T r i b u n a l u l u i I a ş i,
decizie pe care o menţine.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 03 Februarie 2010.

CURTEA DE A P E L I A Ş I - SECTIA CIVILĂ ŞI PENTRU CAUZE CU MINORI ŞI DE FAMILIE -

DECIZIE Nr. 53