Astăzi, mai mult ca oricând, în contextul regândirii din temelii a sistemului

de învățământ românesc, astăzi, când se doreşte a se pune bazele unei noi

educații, adaptate cerințelor vremii, astăzi, mai mult ca oricând, trebuie să
facem unele considerații de care să sperăm că cei care gândesc noul
învățământ vor ține cont.

Noua orientare a învățământului românesc trebuie să urmărească dezvoltarea gândirii

critice a copiilor prin folosirea metodelor şi tehnicilor activ-participative noi, care pun
accentul pe participarea copilului şi îl plasează pe acesta în centrul procesului de învățare.

A „gândi critic” înseamnă a emite judecăți proprii, a accepta părerile altora, a fi în stare să
priveşti cu simțul răspunderii greşelile tale şi să le poți corecta, a primi ajutorul altora şi
a-l oferi celor care au nevoie de el. Capacitatea de a gândi critic se dobândeşte în timp,
permițând copiilor să se manifeste spontan, fără îngrădire, ori de câte ori există o situație
de învățare, fără să le fie teamă de reacția celor din jur, de părerile lor şi le dă putere şi
încredere de analiză şi reflexie.

Toți copiii, indiferent de dezvoltarea intelectuală sau de vârstă, pot contribui la elucidarea
situației necunoscute, spunându-şi părerile. Ei trebuie învățați de mici să asculte şi să
accepte, făcându-i să înțeleagă că în cadrul dezbaterilor şi al schimbului de opinii nu se
critică copilul, ci ideea.

Soluțiile problemelor supuse rezolvării presupun colaborare şi cooperare. Copiii trebuie

învățați cum să abordeze probleme sociale complexe, cum ar fi: cum să definească
problema apărută; ce sistem de valori trebuie să aplice; ce măsuri publice trebuie luate;
ce acțiuni trebuie întreprinse.

Pregătirea copiilor pentru a deveni „cetățeni eficienți” într-o societate democratică

presupune dobândirea de către aceştia a unor abilități cognitive, formarea şi exprimarea
unor opinii proprii, dezvoltarea capacității de argumentare logică a unor idei. A-i învăța
pe copii să gândească critic înseamnă a-i învăța să gândească democratic, înseamnă a le
dezvolta gândirea multicauzală, care-i va face pe copii să găsească soluții multiple la
situațiile multiple în care se vor găsi, la un moment dat, în viață.

Deşi unii consideră că dezvoltarea gândirii critice este un proces prea greu pentru copii
datorită stadiilor dezvoltării inteligenței copilului (descrise de J. Piaget), acest lucru este
posibil cu ajutorul suportului intuitiv.

Întrebările care se pun sunt: Gândirea critică nu grăbeşte în mod inutil maturizarea
copiilor? Nu cumva li se răpeşte micilor copii copilăria? Nu ne folosim de un copil să
gândească precum un adult? Este moral ca un cadru didactic să obțină efecte
spectaculoase în prezent cu prețul unor posibile consecințe târzii plătite de copii?

Răspunsul este sigur nu. Niciodată nu vor exista asemenea efecte, iar copiii vor raționa cu
siguranță mai bine şi aceasta nu va fi în detrimentul lor, deoarece utilizarea metodelor
interactive, a procedeelor şi tehnicilor de lucru le sporeşte încrederea în forțele proprii, în
performanțele obținute, contribuind la dezvoltarea intelectuală, morală şi la socializarea
lor. Astfel copiii participă efectiv la actul învățării, mărindu-le responsabilitatea şi gradul
de implicare.
Nu practicarea timpurie a gândirii critice dăunează, ci practicarea neadecvată sau parțială
a ei poate duce la dezvoltarea unui comportament tipic, unui copil pasiv care aşteaptă
totul de-a gata, iar efectul nu va fi deloc neglijabil ci, din punct de vedere moral, dăunător
şi educațional contraproductiv.

Prin urmare, în procesul instructiv-educativ este necesară schimbarea poziției față de

copil. El trebuie considerat, de mic, drept un participant activ şi creativ la propria
formare. Trebuie avut în vedere că deprinderile de învățare interactiv-creativă, antrenând
efortul intelectual din partea copilului, cu cât sunt mai de timpuriu formate, fixate şi
consolidate, cu atât au un efect formativ mai eficient, materializat în dezvoltarea
capacităților intelectuale superioare.

De aceea, credem cu putere că secretul bucuriei educației este dat de darul de a convinge,
de a se adresa inimii, nu numai minții. Dascălul care se apropie de copii cu iubire şi cu
simțul dreptății, care îi ascultă cu bunăvoință şi îi învață să gândească dincolo de buchea
cărții, care glumeşte cu ei, care caută să le insufle sentimente morale este dascălul a cărui
autoritate rezistă în timp. Asemenea dascăli îşi fac simțită influența în întreaga viață
ulterioară a copilului dar, din păcate, asemenea dascăli sunt din ce în ce mai rari.

Modalitati de dezvoltare a gandirii critice la elevi

Luni, 08 Noiembrie 2010 17:53

MODALITĂŢI DE DEZVOLTARE
A ,, GÂNDIRII CRITICE ” LA ELEVI
Institutor: Herczeg Monica
Şcoala cu clasele I-VIII Dudeştii Noi

Gândirea critică este un produs, un punct la care ajunge gândirea noastră în

momentul în care gândim critic din obişnuinţă, ca modalitate firească de interacţiune
cu ideile şi informaţile deţinute. Este un proces activ, care se produce uneori
intenţionat, alteori spontan şi care îl face pe cel care învaţă să deţină controlul asupra
informaţiei, punând-o sub semnul întrebării, integrând-o sau respingând-o.
Cercetările recente din domeniul învăţării şi gândirii critice demonstrează că
predarea deprinderilor în mod izolat, pe de o parte, şi memorarea cunoştinţelor pe de
altăparte, diminuează gândirea critică. De exemplu, Brown arăta că formarea de
deprinderi separate de scopurile şi sarcinile lumii reale le poate permite elevilor să
obţină rezultate bune la un test, dar fără a-i face capabili să aplice acele deprinderi în
alt test.
Definiţiile complexe ale învăţării şi gândirii sunt sprijinite de noţiuni din
domeniul psihologiei cognitive, filosofiei şi educaţiei multiculturale. Punctele comune
sunt:
- învăţarea eficientă, de durată, participare activă la procesul de învăţare,
- folosirea unui repertoriu de strategii de gândire,
- aplicarea cunoştinţelor nou învăţate în rezolvarea unor sarcini autentice,
- învăţarea să se bazeze pe cunoştinţe şi experienţe,
- învăţătorul să aprecieze diversitatea de idei şi experienţe.
Gîndirea critică apare când nu există mentalitatea ,,unicului răspuns”.

De multe ori gândirea critică este înţeleasă ca ,,atac la persoană”. A gândi critic nu
înseamnă neapărat a avea o poziţie negativă, nerealistă, neeficientă, dimpotrivă,
gândirea critică este un mod de abordare şi rezolvare a problemelor bazate pe argumente
convingătoare, logice, raţionale.
Critica poate fi:
 distructivă, ceea ce înseamnă a fi mereu împotrivă fără a avea un motiv
întemeiat, raţional, de dragul de a ieşi în evidenţă;
 constructivă, ceea ce presupune a susţine cu argumente convingătoare,
raţionale, anumite opinii.
Gândirea critică este un proces complex care începe cu asimilarea cunoştinţelor,
cu dobândirea de operaţii şi procese mintale de procesare a informaţiilor şi continuă cu
formarea de credinţe şi convingeri care fundamentează adoptarea unor decizii şi se
finalizează prin manifestarea unor comportamente adaptative adecvate şi eficiente.
A gândi critic înseamnă:
- a deţine cunoştinţe valoroase şi utile şi a avea convingeri şi credinţe întemeiate
pe acestea;
- a-ţi forma opinii independente şi a accepta ca ele să fie supuse evaluării
(criticii);
- a supune propriile idei şi ideile altora unui scepticism constructiv;
- a construi argumente suficiente care să confere consistenţă propriilor opinii;
- a manifesta toleranţă, flexibilitate şi respect;
- a învăţa cum să gândeşti eficient evaluând şi testând mai multe soluţii.
Dacă elevii dumneavoastră sunt: receptivi, curioşi, gânditori independenţi, bine
informaţi, activi mintal, vorbitori buni, profunzi, conştienţi de valoarea lor, creativi,
pasionaţi pentru nou şi soluţii noi, înseamnă că au şanse să devină gânditori critici.
Gândirea critică este un proces activ, coordonat, complex, asemănător cititului şi
scrisului, vorbitului şi ascultatului, care implică procese de gândire, care încep cu
acumularea activă a informaţiilor ce se termină cu luarea de decizii bine argumentate.
De asemenea, gândirea critică este un produs, adică un punct la care ajunge gândirea
noastră în care gândim critic, ca o modalitate firească de a interacţiona cu ideile şi
informaţiile.
Condiţii pentru promovarea gândirii critice şi a dezvoltării simţului critic.
Explorarea gândurilor, ideilor, convingerilor şi experienţelor, formularea acestora
în propriile cuvinte, comunicarea reflexivă cu ceilalţi solicită timp suficient pentru a
primi un feed-back constructiv din partea elevilor într-o atmosferă care încurajează
comunicarea.
Elevii trebuie lăsaţi să speculeze, să creeze, să afirme diverse lucruri aberante la
început, dar interesante prin perfecţionare sau schimbarea perspectivei într-un context
caracterizat de încurajare şi productivitate.
Acordarea permisiunii de a face speculaţii va conduce la o diversitate de opinii şi
idei care trebuie acceptate, altfel am limita gândirea elevilor reintroducând mitul
răspunsului unic.
Implicarea activă a elevilor în procesul de învăţare trebuie promovată permanent
deoarece este un element esenţial al gândirii critice.
Gândirea se desfăşoară cel mai bine într-o atmosferă lipsită de riscuri, în care
ideile sunt respectate. De aceea învăţătorul va trebui să demonstreze că şi ideile
,,tâmpite” fac parte din procesul de gândire, iar ridiculizarea ideilor nu va fi tolerată,
deoarece aceasta sufocă gândirea prin inducerea unui sentiment de risc personal.
Respectarea de către învăţător a ideilor şi convingerilor elevilor, îl determină pe
elev să aibă mai mult respect pentru propria lor gândire şi faţă de procesul de
învăţământ în care este implicat. Trebuie acordată încredere în capacitatea fiecărui elev
de a gândi critic.
Este esenţial să le comunicăm elevilor că opinia lor are valoare, nu numai
reproducerea orală sau scrisă a ceea ce s-a predat, că gândirea lor critică este apreciată,
iar opiniile lor contribuie la o mai bună înţelegere a concluziilor discutate. Pe măsură ce
îşi dezvoltă capacitatea de a gândi critic elevilor le sporeşte capacitatea de exprimare
orală, scrisă, coerentă şi convingătoare a gândurilor, autonomia în gândire (respect
pentru ideile lor şi a altora), logică, găsirea şi acceptarea alternativelor, formularea de
judecăţi şi practicarea unei gândiri constructive.
În concluzie, a gândi critic înseamnă:
- a fi curios;
- a pune întrebări şi a căuta sistematic răspunsuri;
- a stabili cauze şi implicaţii;
- a cultiva un scepticism politicos;
- a găsi alternative;
- a întreba ,,ce ar fi dacă?”;
- a ţine seama de argumentele celorlalţi, a le analiza logica;
- a realiza asocieri între ceea ce a fost învăţat şi propriile experienţe;
- a analiza cauzele şi efectele, a imagina soluţii.
Gândirea critică formează cetăţeni veritabili pentru o societate deschisă, cetăţeni
cooperanţi, capabili de a conduce, manifestă toleranţă pentru persoanele care provin din
orice mediu dar să dea dovadă de iniţiative individuale, ghidate de principii dar capabili
să găsească soluţii care să se adapteze realităţii în plină schimbare.
.
Bibliografie:
Jeannie L. Steele, Charles Temple ,,Lectura şi scrierea pentru dezvoltarea gîndirii
critice”, vol. 1,2
Ghid pentru învăţători - centrul Educaţia 2000+