Você está na página 1de 33

Liceul

Filiera:
Profil:
Specializarea:

LUCRARE PENTRU CERTIFICAREA


COMPETENȚELOR PROFESIONALE
NIVEL 4 DE CALIFICARE

PROFESOR COORDONATOR: ABSOLVENT:

2016
Impozite Directe
Cuprins
Argument.........................................................................................................1

Capitolul I Caracterizarea generală a impozitelor


1.1. Noțiuni generale..............................................................................................3
1.2. Elementele impozitului...................................................................................4
1.3. Principiile impunerii.......................................................................................5
1.4. Aşezarea şi perceperea impozitelor................................................................7
1.5. Clasificarea impozitelor..................................................................................8

Capitolul II Impozitele directe


2.1. Caracterizarea generală a impozitelor directe...............................................10
2.1.1. Impozite directe reale.......................................................................10
2.1.2. Impozite directe personale................................................................11
2.2. Impozitul pe profit........................................................................................12
2.2.1. Aplicație............................................................................................17
2.3. Impozitul pe venitul microîntreprinderilor...................................................18
2.3.1. Aplicație............................................................................................20
2.4. Impozitul pe salarii........................................................................................20
2.4.1. Aplicație............................................................................................26
2.5. Impozitul pe dividende..................................................................................27
2.5.1. Aplicație............................................................................................29

Bibliografie....................................................................................................30
Argument
“Constituirea statului modern s-a înfăptuit prin implementarea impozitului sau, mai
exact, prin reglementările legale privind dreptul de a încasa aceste plăţi”
(Adam Henri Muller)

Am ales această temă pentru lucrarea mea de atestat pentru a studia esența impozitelor
directe şi rolul lor în sistemul fiscal. Sistemele fiscale evoluează continuu spre o aspirație râvnită
de umanitate. Pentru atingerea obiectivului şi pentru a progresa cât mai mult spre această idee
utopică (atingerea țelului justiției-dreptatea, corectitudinea în fiscalitate), se adoptă măsura
impunerii directe.
Ca orice idee pusă in practică, nu e tratată cu aceeași importanță de toți oamenii. Gândul
de a li se impune ceva le este pur și simplu inadmisibil, ignorând faptul că dreptul de a impune
este dreptul nu numai de a distruge, dar și de a crea. Impozitele, pentru cei care le plătesc, nu
sunt un semn al robiei, ci al libertății.
Consider că impozitele sunt cea mai importantă resursă financiară a statului şi cea mai
veche, în ordinea apariţiei veniturilor publice. În decursul timpului impozitele directe au fost
aşezate şi încasate în funcţie de nivelul de dezvoltare economică, fiind stabilite pe diferite bunuri
materiale, diverse activităţi, pe venituri sau pe avere.
Impozitele stabilite pe bunurile materiale şi pe diverse activităţi au fost treptat înlocuite
cu impozitele pe venituri: salarii, rentă şi profit, şi cu cele pe avere mobiliară sau imobiliară.
Întrucât impozitele directe sunt nominative, reglementate în funcție de natura venitului sau a
averii şi au termene de plată stabilite şi cunoscute în prealabil, ele sunt preferabile față de
impozitele indirecte.
Lucrarea este structurată în două mari capitole, şi anume:
 Capitolul I Caracterizarea generală a impozitelor
 Capitolul II Impozitele directe

În Capitolul I am caracterizat la modul general impozitele, prezentând informații legate


de elementele impozitului, principiile impunerii, aşezarea şi perceperea impozitelor, şi nu în
ultimul rând clasificarea acestora.
Impozitul este o categorie istorică, apărută o dată cu statul şi strâns legată de acesta. El
este plata bănească obligatorie, generală şi definitivă efectuată de persoane fizice şi juridice la
bugetul de stat în cuantumul şi în termenele prevăzute de lege. Impozitul nu presupune obligaţia

1
din partea statului de a presta plătitorului un echivalent, de aceea are un caracter definitiv,
nerambursabil.
Iar în capitolul al II-lea am prezentat teoretic, dar şi practic prin intermediul aplicațiilor
impozitele directe, acestea la rândul lor, fiind structurate pe mai multe subcapitole în parte, şi
anume: caracterizarea generală a impozitelor directe, impozitul pe profit, impozitul pe venitul
microîntreprinderilor, impozitul pe salarii şi impozitul pe dividende.
Impozitele directe se stabilesc nominal în sarcina unor persoane fizice sau/şi juridice, în
funcție de veniturile sau averea acestora, pe baza cotelor legale de impunere şi se percep direct
de la subiectul impozitului la anumite termene precis stabilite. De regulă, în cazul acestor
impozite, subiectul şi suportatorul impozitului sunt una şi aceeaşi persoană.
O caracteristică importantă a impozitelor directe este aceea că, de regulă, ele au un
cuantum şi termen de plată ce pot fi precizate în prealabil şi, ca atare, pot fi cunoscute din timp
de către contribuabil.

2
Capitolul I
Caracterizarea generală a impozitelor
1.1.Noțiuni generale

Impozitele reprezintă o formă de prelevare a unei părţi din veniturile sau averea
persoanelor fizice sau juridice la dispoziţia statului în vederea acoperirii cheltuielilor publice.
Această prelevare se face în mod obligatoriu, cu titlu nerambursabil şi fără contraprestaţie
directă din partea statului. Este obligatoriu a se face prelevarea în sensul că plata acestora către
stat este o sarcină impusă tuturor persoanelor fizice sau juridice care realizează venituri dintr-o
anumită sursă sau posedă un gen de avere pentru care conform legii datorează impozit.
Dreptul de a introduce impozite îl are statul şi acesta se exercită de cele mai multe ori
prin intermediul puterii legislative (Parlamentul) şi în unele cazuri prin organele de stat locale.
Titlul nerambursabil al impozitului derivă din faptul că plătitorii impozitului nu pot
solicita statului un contraserviciu de valoare egală sau apropiată. Rolul impozitelor percepute de
stat se manifestă pe mai multe planuri şi anume:
1. pe plan financiar
2. social
3. economic
Rolul cel mai important se manifestă în plan financiar deoarece impozitele constituie
principalul mijloc de procurare a resurselor financiare necesare acoperirii cheltuielilor publice. În
ţările dezvoltate impozitele şi taxele procură între 80%-90% din totalul resurselor financiare ale
statului. În ţările în curs de dezvoltare ponderea impozitelor şi taxelor în total resurse financiare
variază între 50%-90%.
Rolul social al impozitelor se concretizează în faptul că prin intermediul lor statul
procedează la redistribuirea unei părţi importante din PIB între grupuri sociale şi indivizi, între
persoane fizice şi juridice. Astfel prin intermediul impozitelor şi taxelor statul preia la buget între
40%-50% din PIB în ţările dezvoltate şi între 30%-40% din PIB în ţările în curs de dezvoltare.
Rolul economic al impozitelor concretizează intervenţia statului în activitatea
economică. În funcţie de intenţia legiuitorului, impozitele se pot manifesta ca un instrument de
încurajare sau de frânare a unei anumite activităţi economice, de creştere sau reducere a
producţiei sau a consumului unui anumit produs, de impulsionare sau de îngrădire a comerţului
exterior.

3
1.2.Elementele impozitului

Reprezintă acele componente care contribuie la stabilirea mărimii lui, a sursei, a modului
de aşezare şi a momentului datorării sale. Prin urmare, elementele impozitului au o importanţă
definitorie în stabilirea legalităţii perceperilor şi a cuantumului obligaţiei fiscale.
Pentru ca prin impozite să se realizeze obiectivele financiare, economice şi sociale
urmărite de către stat la introducerea lor, este necesar ca orice act normativ să cuprindă
urmatoarele elemente:
1. Denumirea impozitului: reflectă natura economică a impozitului respectiv şi este
prevăzut chiar în titlul actului normativ.
2. Subiectul impozitului sau contribuabilul: reprezintă persoana fizică sau juridică
obligată prin lege la plata impozitului. De exemplu: la impozitul pe salariu, plătitorul
impozitului este angajatul; la impozitul pe profit, plătitorul impozitului este agentul
economic; la impozitul pe succesiuni, plătitorul impozitului este moştenitorul.
3. Suportatorul impozitului (destinatarul): este acea persoană care suportă efectiv
impozitul. Nu întotdeauna suportatorul este acelaşi cu subiectul impozitului. De exemplu,
în cazul impozitului pe salarii, salariatul este subiectul şi este şi suportatorul impozitului;
în cazul TVA, subiectul este agentul economic, iar suportatorul este cumpărătorul,
deoarece TVA-ul este inclus în preţul bunurilor şi serviciilor.
4. Obiectul impozabil: este bunul, venitul sau activitatea pentru care se datorează
impozitele directe, precum şi vânzarea, valorificarea sau impunerea în circulaţie a unor
produse, bunuri şi servicii în cazul impozitelor indirecte. În mod tradiţional, acest element
poartă denumirea de materie impozabilă.
5. Sursa impozitului: indică din ce anume se plăteşte impozitul, adica din venit sau din
avere. În unele situații, obiectul impozabil şi sursa impozitului se confundă, alteori însă,
acestea sunt două fenomene separate. Astfel, în cazul impozitului pe profit, pe salarii
obiectul şi sursa coincid, plata impozitului determinând diminuarea corespunzătoare a
venitului. În schimb, la impozitul pe clădiri, obiectul impozabil îl constituie valoarea
clădirii, iar sursa de plată a impozitului o constituie veniturile realizate de proprietarii
clădirilor.
6. Unitatea de impunere: reprezentată unitatea de măsură folosită pentru exprimarea
dimensiunii obiectului impozabil. Drept unitate de impunere putem întâlni: unitatea
monetară - în cazul impozitului pe salarii; m² - în cazul impozitului pe clădiri; ha de teren
- la impozitul funciar; buc/kg/l - la unele taxe de consumații.

4
7. Cota de impunere: reprezintă suma sau procentul care se aplică asupra bazei impozabile
şi serveşte la calcularea impozitului. Cuantumul impozitului depinde de volumul bazei
impozabile şi de mărimea cotelor de impunere, cele din urmă fiind diferențiate în funcție
de natura, de mărimea venitului impozabil şi de categoriile de plătitori.
8. Modul de impunere şi percepere a impozitului (asieta): reprezintă totalitatea măsurilor
pe care le iau organele fiscale în legătură cu fiecare subiect impozabil, pentru
identificarea obiectului impozabil, stabilirea mărimii materiei impozabile şi determinarea
impozitului datorat statului.
9. Termenul de plată: precizează data până la care impozitul trebuie plătit. Acest termen
are caracter imperativ, astfel că în cazul nerespectării lor sunt percepute majorări de
întârziere sau se aplică unele sancţiuni sub formă de popriri pe salarii, punerea
sechestrului pe unele bunuri, vânzarea la licitaţie a bunurilor sechestrate şi altele.
10. Sancțiuni: se aplică persoanelor fizice şi/sau juridice care nu-şi achită obligațiile fiscale
la termenele stabilite. Neachitarea impozitului până la termenul stabilit prin lege atrage
după sine sancțiuni precum: majorări de întârziere, penalități, amenzi, executări silite,
sanțiuni penale.

1.3.Principiile impunerii

Impunerea reprezintă un complex de măsuri şi operațiuni, efectuate în baza legii, care au


drept scop final stabilirea impozitului ce revine în sarcina unei persoane fizice (concretizată în
metodele şi tehnicile utilizate pentru determinarea mărimii obiectului impozabil şi a cuantumului
impozitului).
Din punct de vedere politic, prin impunere se urmăreste ca fiecare impozit introdus să
răspundă anumitor cerințe, să fie în concordanță cu anumite principii.
Şcoala clasică (1750 -1850) reprezintă una din cele mai semnificative din întreaga istorie
a omenirii, deoarece în acea perioadă s-a înregistrat un fenomen de creştere economică
nemaiîntalnit până atunci, cu repercursiuni favorabile asupra nivelului de cultură şi civilizație al
populației.
Fondatorul acesteia a fost Adam Smith, lui i s-au alăturat alți liberali ca reformatorii J.S.
Mill şi Adolph Wagner, optimistul S. Bastiat sau pesimiştii D. Ricardo, T. Malthus, care i-au
împărtăşit convingerile şi au continuat să promoveze şi să dezvolte concepțiile sale.
1. Principiul justeții impunerii (echității fiscale) care constă în aceea că supuşii fiecărui
stat să contribuie, pe cât posibil, cu impozite în funcție de veniturile pe care le obțin. Prin
promovarea acestui principiu, se urmărea anularea privilegiilor de care se bucurau nobilii
5
şi clerul în ceea ce priveşte impozitele directe şi participarea tuturor supuşilor statului la
acoperirea cheltuielilor publice pe măsura veniturilor obținute;
2. Principiul certitudinii impunerii presupune că mărimea impozitelor datorate de fiecare
persoană să fie certă şi nu arbitrară, iar termenele, modalitatea şi locul de plată să fie
stabilite fără echivoc, pentru a fi cunoscute şi respectate de fiecare plătitor.
3. Principiul comodității perceperii impozitelor cere ca impozitele să fie percepute la
termenele şi în modul cel mai convenabil pentru contribuabil cât şi pentru organul fiscal.
4. Principiul randamentului impozitelor urmărea ca sistemul fiscal să asigure încasarea
impozitelor cu un minim de cheltuieli şi să fie cât mai puțin apăsător pentru plătitori.

Ținând seama de principiile formulate de Adam Smith precum şi de contribuțiile


aduse de alți economişti, se poate desprinde faptul că principiile actuale ale impozitării,
cristalizate în ştiinta finanțelor publice sunt:

1. Principiile de echitate fiscală. Echitatea fiscală presupune ideea de dreptate, justiție


socială în materie de aşezare şi percepere a impozitelor. Repartizarea obligației fiscale
între cetățenii unui stat se bazează pe principiul capacității contributive sau egalitatea în
fața impozitelor. Adam Smith îl consideră cel mai definitoriu principiu pentru construcția
unui sistem fiscal corect.
2. Principiile de politică financiară. Acestea au în vedere că orice impozit care este
introdus în practica fiscală să corespundă unor criterii ce vizează:
a) randamentul fiscal ridicat Pentru ca un impozit să aibă un randament fiscal ridicat se cer a
fi îndeplinite mai multe condiții:
 impozitul să aibă un caracter universal, adică să fie plătit de toate persoanele fizice sau
juridice care obțin venituri din aceleaşi surse, posedă acelaşi tip de avere;
 să nu existe posibilități de sustragere de la impunere a unei părți din materia impozabilă;
 volumul cheltuielilor privind stabilirea materiei impozabile, calcularea şi perceperea
impozitelor să fie cât mai redus posibil.
b) stabilitatea şi elasticitatea Un impozit este stabil atunci când randamentul său este
constant de-a lungul unui ciclu economic, adică randamentul său nu se modifică în
funcție de evoluțiile conjuncturale din economie; volumul său nu creşte în faza de
prosperitate şi scade în perioada de stagnare sau recesiune. Un impozit este elastic atunci
când se poate adapta permanent la necesitatea de venituri ale statului.
c) tipul şi numarul de impozite utilizate pentru constituirea veniturilor publice. Opțiunile
sunt de a utiliza un impozit unic sau de a utiliza mai multe impozite.

6
3. Principiile de politică economică. În concordanță cu principiile de politică economică,
statul urmăreşte prin instituirea unui impozit, pe lângă încasarea de venituri bugetare, şi
folosirea impozitului ca instrument pentru influențarea dezvoltării sau restrângerii
activității unor ramuri sau subramuri ale economiei.
4. Principiile social-politice ale impunerii. Acestea se referă la faptul că, în prezent, toate
statele urmăresc prin politica fiscală pe care o promovează, înfăptuirea unor obiective de
ordin social-politic.

1.4.Aşezarea şi perceperea impozitelor

Presupune efectuarea mai multor operaţiuni succesive şi anume:


A. Stabilirea obiectului impozabil
B. Determinarea cuantumului impozitului
C. Perceperea impozitului

A. Stabilirea obiectului impozabil are drept scop constatarea şi evaluarea materiei


impozabile. Evaluarea materiei impozabile constă în determinarea dimensiunii acesteia prin 2
metode:
1. Metoda evaluării indirecte are 3 variante de realizare:
a) evaluarea pe baza indiciilor exterioare ale obiectului impozabil specifică impozitelor de
tip real, permite stabilirea doar cu aproximaţie a mărimii obiectului impozabil fără a ţine
cont de situaţia persoanei;
b) evaluarea forfetară prin care se atribuie o anumită valoare obiectului impozabil;
c) evaluarea administrativă când organele fiscale stabilesc valoarea materiei impozabile pe
baza datelor pe care le deţin.
2. Metoda evaluării directe are 2 variante de realizare:
a) evaluarea pe baza declaraţiei unei terţe persoane care cunoaşte mărimea materiei
impozabile şi este obligată de lege să o declare la organele fiscale (ex: salariile şi
impozitul pe salarii datorat, chiriile);
b) evaluarea pe baza declaraţiei contribuabililor sau plătitorului. Contribuabilul este obligat
să ţină evidenţa contabilă a veniturilor şi cheltuielilor, să întocmească şi să depună la fisc
declaraţia din care să rezulte veniturile, cheltuielile respectiv averea pe care o posedă.

B. Determinarea cuantumului impozitului


După stabilirea obiectului impozabil se trece la calculul impozitului propriu zis. În funcţie
de modul de stabilire, impozitele sunt de 2 feluri:
7
1. Impozite de repartiţie
Aceste impozite sunt caracteristice feudalismului şi primelor etape ale capitalismului şi
constau în stabilirea de către stat în funcţie de nevoile sale a sumei globale a impozitelor
necesar a fi încasate. Această sumă era apoi repartizată pe unităţi administrativ teritoriale,
iar aici pe subiecţi sau obiecte impozabile.
2. Impozite de cotitate
Aceste impozite se stabilesc pornind de jos în sus prin aplicarea unor cote procentuale
asupra obiectului impozabil pentru fiecare plătitor în parte.

C. Perceperea impozitului
De-a lungul timpului au fost utilizate mai multe metode de percepere a impozitelor şi
anume:
 strângerea impozitelor datorate de către unul din contribuabili fiecărei localităţi;
 încasarea impozitelor prin concesionari (arendaşi);
 perceperea impozitelor de către aparatul fiscal al statului.
Încasarea impozitelor printr-un aparat fiscal propriu se utilizează în prezent.
Perceperea impozitelor se realizează astfel:
1. Direct de către organele fiscale de la plătitori, şi anume:
a) plătitorul este obligat să se deplaseze la sediul organelor fiscale pentru a achita impozitul
datorat statului;
c) când organul fiscal are obligaţia de a se deplasa la domiciliul plătitorilor pentru ale
solicita să achite impozitul.
2. Stopajul la sursă care constă în reţinerea impozitului şi plata la stat de către o terţă
persoană (ex: impozitul pe salarii).
3. Perceperea impozitului prin aplicarea de timbre fiscale mobile care se practică în cazul
taxelor datorate statului pentru acţiuni în justiţie sau taxele privind actele, certificatele şi
alte documente elaborate de notari şi alte organe ale administraţiei publice.

1.5.Clasificarea impozitelor

Impozitele se clasifică după mai multe criterii:

A. După trăsăturile de formă şi fond


a) Impozitele directe sunt impozite nominale încasate de la fiecare persoană fizică sau
juridică, în funcție de veniturile sau averea acesteia, pe baza cotelor de impozit prevăzute de lege
şi la o dată stabilită.
8
Acestea se împart în:
 impozite reale - se stabilesc în legătura cu un anumit obiect material, fără a se ține seama
de veniturile pe care acestea le aduc sau de situația personală a plătitorului impozitului, ca
de exemplu: impozitul funciar, impozitul pe clădiri, impozitul pe activități industriale;
 impozite personale - sunt impozite subiective, se stabilesc asupra veniturilor sau a averii
subiectului impozabil, ținând cont şi de situația personală a acestuia.
b) Impozitele indirecte se încaseaza cu prilejul vânzării unor bunuri şi al prestării unor
servicii, întrucât ele se regăsesc în prețul de vânzare al acestora.
Acestea sunt: taxe de consumaţie, venituri de la monopolurile fiscale, taxe vamale, taxe
de timbru şi înregistrare.

B. După obiectul impunerii


a) impozit pe venit;
b) impozit pe avere;
c) impozit pe cheltuieli (pe consum).

C. După scopul urmărit de stat la introducerea lor


a) impozite financiare - sunt introduse cu scopul obținerii de venituri necesare acoperirii
cheltuielilor statului;
b) impozite de ordine - sunt introduse cu scopul limitării unei anumite acțiuni (de exemplu:
limitarea consumului unor produse cu efect nociv asupra sanătății consumatorului), având
caracter nefiscal.

D. După frecvența cu care se realizează


a) impozite permanente (ordinare) – se încasează periodic;
b) impozite incidente (extraordinare) – se încasează o singură dată.

E. După structura organizatorică a statelor


a) în state de tip federal:
 impozite federale;
 impozite ale statelor, provinciilor sau ale regiunilor membre ale unei federații;
 impozite locale.
b) în state de tip unitar:
 impozite ale administrației centrale de stat;
 impozite ale organelor administrației locale.

9
Capitolul II Impozitele directe

2.1.Caracterizarea generală a impozitelor directe

Fiind forma cea mai veche şi cea mai simplă de impunere din istoria societății umane,
impozitele directe se caracterizează prin faptul că sunt stabilite în mod direct, pe baza datelor de
care dispun organele fiscale, asupra unor obiecte materiale (terenuri, clădiri, autovehicule)
purtând în acest caz denumirea de impozite reale, obiective, pe produs sau asupra veniturilor
(salariu, profit, rentă) şi a averii (imobiliare şi mobiliare) fiecărui contribuabil subiect impozabil
în parte, în funcție de situația personală a acestuia, de puterea lui contributivă, în acest caz
purtând denumirea de impozit personal.
Impozitele directe au o bază relativ îngustă de impozitare, comparativ cu cea a
impozitelor indirecte, şi sunt dificil de evaluat, deoarece contribuabilii plătitori manifestă o
anumită reticență în ceea ce priveşte furnizarea datelor reale necesare impunerii.
Acest lucru se explică, printre altele, prin faptul că nivelul veniturilor individuale ale
majorității contribuabililor este relativ mic, situându-se, în unele cazuri sub un prag minim, ceea
ce determină existența unui numar redus de plătitori şi un randament fiscal scăzut al acestor
impozite.
Cu toate neajunsurile arătate, impozitele directe, fiind nominative şi având un cuantum şi
termene de plată precis determinate, despre care contribuabilii plătitori iau cunoştință din timp,
sunt preferate în locul impozitelor indirecte, deoarece în cazul acestora din urmă consumatorii
şi/sau utilizatorii diverselor mărfuri şi servicii, care sunt suportatori ai acestor impozite, nu au
posibilitatea să cunoască din timp când şi cât vor plăti statului cu titlu de impozite indirecte.
Impozitele directe se subîmpart în:
- impozite directe reale;
- impozite directe personale.

2.1.1.Impozitele directe reale

Au cunoscut răspândire în perioada capitalismului. Cunoscute şi sub denumirea de


impozite obiective sau pe produs, sunt aşezate asupra unor bunuri materiale (terenuri, clădiri,
fabrici, magazine, capitalul mobiliar), adică asupra materiei impozabile brute, fară a se ține
seama de situația personală a subiectului impunerii.
Din această categorie de impozite fac parte:
A. Impozitul funciar

10
B. Impozitul pe clădiri
C. Impozitul pe activitățile industriale, comerciale şi pe profesiile libere
D. Impozitul pe capitalul mobiliar

A. Impozitul funciar Pentru stabilirea mărimii acestora se foloseau criterii ca: numărul
plugurilor utilizate, suprafaţa de pământ cultivată, mărimea arenzii.
Introducerea cadastrului a determinat stabilirea mai aproape de realitate a impozitului
funciar. În timp, clădirile devin, mai ales în mediu urban, o importantă formă a averii
imobiliare.

B. Impozitul pe clădiri se stabileşte pe criterii ca: numărul şi destinaţia camerelor,


suprafaţa construită, chiria.

C. Impozitului pe activităţi industriale, comerciale şi pe profesiile libere


(dezvoltarea manufacturilor, a fabricilor şi comerţului a determinat introducerea acestuia)
Criteriile de stabilire ale acestor impozite au fost: mărimea localităţii în care era afacerea,
mărimea capitalului, numărul muncitorilor, dotarea tehnică.

D. Impozitul pe capitalurile băneşti (mobiliare)


Dezvoltarea relaţiilor de credit şi a băncilor determină apariţia unor persoane care se
ocupă cu plasarea capitalurilor băneşti ceea ce determină apariţia acestuia.
Mărimea acestui impozit se stabileşte în funcţie de volumul dobânzilor încasate.

2.1.2.Impozitele directe personale

Trecerea de la impunerea reală la impunerea personală are 2 cauze:


1. În perioada capitalismului ascendent, muncitorii fiind lipsiţi de proprietăţi imobiliare şi
de capitalul mobiliar (bani) nu puteau fi supuşi la plata impozitelor reale, suportând din plin
povara impozitelor indirecte. Trecerea la impozitele personale devine o necesitate. Impozitele
reale aveau o serie de carenţe, iar impozitele indirecte erau tot mai apăsătoare pentru cei cu
venituri mici.
2. Trecerea la sistemul impozitelor personale este marcată de diferenţierea sarcinii fiscale în
funcţie de mărimea veniturilor sau a averii şi de situaţia personală a fiecărui plătitor.
Impozitele personale îmbracă 2 forme: impozitul pe venit, impozitul pe avere.

11
2.2.Impozitul pe profit

Profitul reprezintă o formă de venit obținut din derularea unei activități economice, ca
urmare a investițiilor de capital. Condiția ca venitul realizat să poată fi calificat drept profit este
ca activitatea economică să se desfăşoare cu scopul obținerii de beneficiu.
Impozitul pe profit reprezintă unul dintre principalele venituri bugetare cu o pondere
relativ mare în totalul impozitelor directe.

A. În sfera de aplicare a impozitului pe profit se cuprind următorii


contribuabili:
a) persoanele juridice române, pentru profitul impozabil obținut din orice sursă, atât din
România, cât si din străinătate;
b) persoanele juridice străine care desfăşoară activități printr-un sediu permanent în
România - pentru profitul aferent acestui sediu permanent;
c) persoanele juridice străine şi persoanele fizice nerezidente care desfăşoară activități în
România într-o asociere fară personalitate juridică, pentru toate veniturile rezultate din
activitățile desfăşurate în România;
d) persoanele juridice străine care realizează venituri din/sau în legatură cu proprietăți
imobiliare situate în România sau din vânzarea/cesionarea titlurilor de participare
deținute la o persoană juridică română;
e) persoanele fizice rezidente, asociate cu persoane juridice române, pentru veniturile
realizate, atât în România, cât şi în străinătate, din asocieri fără personalitate juridică.

B. Sunt scutiți de la plata impozitului pe profit următorii contribuabili:


a) trezoreria statului;
b) instituțiile publice, pentru fondurile publice, inclusiv pentru veniturile proprii şi
disponibilitățile realizate;
c) persoanele juridice române care plătesc impozitul pe veniturile microîntreprinderilor;
d) fundațiile române;
e) cultele religioase, pentru veniturile obținute din producerea şi valorificarea obiectelor şi a
produselor necesare activității de cult;
f) instituțiile de învățământ particular acreditate, precum şi cele autorizate, pentru veniturile
utilizate, în anul curent sau în anii următori;
g) asociațiile de proprietari constituite ca persoane juridice, pentru veniturile obținute din
activități economice şi care sunt sau urmează a fi utilizate pentru îmbunătățirea
confortului şi a eficienței clădirii, pentru întreținerea şi repararea proprietății comune;
12
h) fondul de garantare a depozitelor în sistemul bancar;
i) fondul de compensare a investitorilor, înființat potrivit legii;
j) Banca Națională a României;
k) fondul de garantare a pensiilor private, înființat potrivit legii;
l) organizaţiile nonprofit, organizaţiile sindicale şi organizaţiile patronale sunt scutite de la
plata impozitului pe profit pentru următoarele tipuri de venituri:
 cotizaţiile şi taxele de înscriere ale membrilor;
 contribuţiile băneşti sau în natură ale membrilor şi simpatizanţilor;
 taxele de înregistrare stabilite potrivit legislaţiei în vigoare;
 veniturile obţinute din vize, taxe şi penalităţi sportive sau din participarea la competiţii
şi demonstraţii sportive;
 donaţiile şi banii sau bunurile primite prin sponsorizare;
 dividendele şi dobânzile obţinute din plasarea disponibilităţilor rezultate din venituri
scutite;
 veniturile pentru care se datorează impozit pe spectacole;
 resursele obţinute din fonduri publice sau din finanţări nerambursabile;
 veniturile realizate din strângeri de fonduri, serbări, tombole, conferinţe;
 veniturile excepţionale rezultate din cedarea activelor corporale aflate în proprietatea
organizaţiilor nonprofit, altele decât cele care sunt sau au fost folosite într-o activitate
economică;
 veniturile obţinute din reclamă şi publicitate, realizate de organizaţiile nonprofit de
utilitate publică;
 veniturile din activități economice realizate până la nivelul echivalentului în lei a
15.000 euro, într-un an fiscal, dar numai mult de 10% din veniturile totale scutite de la
plata impozitului pe profit.

Anul fiscal este anul calendaristic. Când un contribuabil se înființează sau încetează să
mai existe în cursul unui an fiscal, perioada impozabilă este perioada din anul calendaristic
pentru care contribuabilul a existat.
Cota de impozit pe profit care se aplică asupra profitului impozabil este de 16%.
În cazul Băncii Naționale a României, cota de impozit pe profit este de 80%.
Dacă câştigurile rezultate din vânzarea-cesionarea proprietăților imobiliare situate în
România şi a titlurilor de participare deținute la o persoană juridică română depăşesc pierderile
rezultate dintr-o astfel de vânzare-cesionare, atunci impozitul pe profit se stabileşte prin aplicarea
unei cote de 10% la diferența rezultată.
13
În cazul în care un contribuabil desfăşoară activități de natura barurilor de noapte,a
cluburilor de noapte, a discotecilor, a cazinourilor sau pariurilor sportive, impozitul pe profit
datorat statului nu poate fi mai mic de 5% din veniturile aferente acestor activități.

Determinarea profitului impozabil:


Profitul impozabil se calculează ca diferență între veniturile realizate din orice sursă şi
cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile
neimpozabile şi la care se adaugă cheltuielile nedeductibile. La stabilirea profitului impozabil se
iau în calcul şi alte elemente similare veniturilor şi cheltuielilor.

Profit impozabil = venituri realizate - cheltuieli efectuate – venituri


neimpozabile + cheltuieli nedeductibile

Pentru determinarea profitului impozabil, un instrument util este Registrul de evidență


fiscală. Completarea se face în ordine cronologică, iar informațiile înregistrate trebuie să
corespundă cu operațiile fiscale şi cu datele prezentate în declarațiile de impunere.

Venituri neimpozabile la calculul profitului impozabil


a) dividendele primite de către o persoană juridică română de la o altă persoană română sau
străină;
b) diferenţele favorabile de valoare a titlurilor de participare, înregistrate ca urmare a
încorporării rezervelor, beneficiilor sau primelor de emisiune la persoanele juridice la care se
deţin titluri de participare;
c) veniturile din anularea cheltuielilor pentru care nu s-a acordat deducere, veniturile din
reducerea sau anularea provizioanelor pentru care nu s-a acordat deducere, veniturile din
recuperarea cheltuielilor nedeductibile, veniturile din restituirea ori anularea unor dobânzi şi/sau
penalităţi de întârziere pentru care nu s-a acordat deducere, precum şi veniturile reprezentând
anularea rezervei înregistrate ca urmare a participării în natură la capitalul altor persoane
juridice;
d) veniturile neimpozabile, prevăzute expres în acorduri şi memorandumuri aprobate prin
acte normative;
e) veniturile reprezentând modificarea valorii juste a investiţiilor imobiliare/activelor
biologice, ca urmare a evaluării ulterioare utilizând modelul bazat pe valoarea justă de către
contribuabilii care aplică reglementările contabile conforme cu Standardele internaţionale de
raportare financiară. Aceste sume sunt impozabile concomitent cu deducerea amortizării fiscale,

14
respectiv la momentul scăderii din gestiune a acestor investiţii imobiliare/active biologice, după
caz;
f) veniturile din lichidarea unei alte persoane juridice române sau unei persoane juridice
străine situate într-un stat cu care România are încheiată o convenţie de evitare a dublei
impuneri, dacă la data începerii operaţiunii de lichidare, potrivit legii, contribuabilul deţine pe o
perioadă neîntreruptă de 1 an minimum 10% din capitalul social al persoanei juridice supuse
operaţiunii de lichidare.

Următoarele cheltuieli au deductibilitate limitată:


 cheltuielile de protocol în limita unei cote de 2% aplicată asupra diferenței rezultate
dintre totalul veniturilor impozabile şi totalul cheltuielilor aferente veniturilor impozabile,
altele decât cheltuielile de protocol şi cheltuielile cu impozitul pe profit;
 cheltuieli sociale, în limita unei cote de 2% aplicată asupra valorii cheltuielilor cu
salariile personalului;
 cheltuielile reprezentând tichetele de masă;
 cheltuielile cu provizioanele si rezervele, în limita unei cote de 5% aplicată asupra
profitului contabil înainte de determinarea impozitului pe profit;
 cheltuielile cu amortizarea, în limita prevăzută de lege;
 alte cheltuieli, potrivit art. 21, Titlul II, Codul Fiscal.

Cheltuielile nedeductibile la calculul profitului impozabil


a) cheltuielile proprii ale contribuabilului cu impozitul pe profit datorat, inclusiv cele
reprezentând diferențe din anii precedenți sau din anul curent, precum și impozitele pe profit sau
pe venit plătite în străinătate;
b) dobânzile/majorările de întârziere, amenzile, confiscările și penalitățile, datorate către
autoritățile române, potrivit prevederilor legale;
c) cheltuielile privind bunurile de natura stocurilor sau a activelor corporale constatate lipsă
din gestiune ori degradate, neimputabile, pentru care nu au fost încheiate contracte de asigurare,
precum și taxa pe valoarea adăugată aferentă;
d) cheltuielile cu taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor acordate salariaților sub
formă unor avantaje în natură, dacă valoarea acestora nu a fost impozitată prin reținere la sursă;
e) cheltuielile făcute în favoarea acționarilor sau asociaților, altele decât cele generate de
plăți pentru bunurile livrate sau serviciile prestate contribuabilului, la prețul de piață pentru
aceste bunuri sau servicii;

15
f) cheltuielile înregistrate în contabilitate, care nu au la bază un document justificativ,
potrivit legii, prin care să se facă dovadă efectuării operațiunii sau intrării în gestiune, după caz,
potrivit normelor;
g) cheltuielile înregistrate de societățile agricole, constituite în baza legii, pentru dreptul de
folosință al terenului agricol adus de membrii asociați, peste cota de distribuție din producția
realizată din folosință acestuia, prevăzută în contractul de societate sau asociere;
h) cheltuielile determinate de diferențele nefavorabile de valoare a titlurilor de participare la
persoanele juridice la care se dețin participații, precum şi de diferențele nefavorabile de valoare
aferente obligațiunilor emise pe termen lung, cu excepția celor determinate de vânzarea-
cesionarea acestora;
i) cheltuielile aferente veniturilor neimpozabile prevăzute;
j) cheltuielile cu contribuțiile plătite peste limitele stabilite sau care nu sunt reglementate
prin acte normative;
k) cheltuielile cu primele de asigurare plătite de angajator, în numele angajatului, care nu
sunt incluse în veniturile salariale ale angajatului, conform titlului III din Codul fiscal;
l) alte cheltuieli salariale și/sau asimilate acestora, care nu sunt impozitate la angajat, cu
excepția prevederilor titlului III din Codul fiscal;
m)cheltuielile cu serviciile de management, consultanță, asistență sau alte prestări de
servicii, pentru care contribuabilii nu pot justifica necesitatea prestării acestora în scopul
activităților desfășurate și pentru care nu sunt încheiate contracte;
n) cheltuielile cu primele de asigurare care nu privesc activele contribuabilului, precum și
cele care nu sunt aferente obiectului de activitate, cu excepția celor care privesc bunurile
reprezentând garanție bancară pentru creditele utilizate în desfășurarea activității pentru care este
autorizat contribuabilul sau utilizate în cadrul unor contracte de închiriere sau de leasing, potrivit
clauzelor contractuale;
o) pierderile înregistrate la scoaterea din evidență a creanțelor incerte sau în litigiu,
neîncasate, pentru partea neacoperită de provizion. În această situație, contribuabilii care scot din
evidență clienții neîncasați sunt obligați să comunice în scris acestora scoaterea din evidență a
creanțelor respective, în vederea recalculării profitului impozabil la persoana debitoare, după
caz;
p) cheltuielile de sponsorizare și/sau mecenat și cheltuielile privind bursele private, acordate
potrivit legii.

16
Plata impozitului pe profit
Contribuabilii au obligația de a plăti impozitul pe profit trimestrial, pâna la data de 25,
inclusiv, a primei luni din trimestrul următor.
Contribuabilii care au definitivat până la data de 15 februarie închiderea exercițiului
financiar anterior plătesc şi depun declarația anuală aferentă impozitului pe profit până la data de
15 februarie, inclusiv, în anul următor.
În cazul persoanelor juridice care îşi încetează activitatea de impunere a declarației şi
plată a impozitului pe profit, plata se realizează in 10 zile înainte de data înregistrării încetării
existenței persoanei juridice la Registrul Comerțului.
Banca Națională a României, societățile comerciale bancare, persoane juridice române, şi
sucursalele din România ale băncilor, persoane juridice străine, au obligația de a plăti impozitul
pe profit lunar, pâna la data de 25, inclusiv, a lunii următoare celei pentru care se calculează
impozitul.
Organizațiile nonprofit au obligația de a plăti impozitul pe profit anual, până la data de
15 februarie, inclusiv, a anului următor celui pentru care se calculează impozitul.

2.2.1.Aplicație

1. La sfârşitul exercițiului, entitatea „Mara” S.A. înregistrează următoarea situație:


- Venituri din vânzări de mărfuri.............................................................................80.000 lei
- Cheltuieli salariale...................................................................................................5.300 lei
- Venituri din dobânzi...................................................................................................800 lei
- Cheltuieli privind mărfurile...................................................................................45.000 lei
- Venituri din dividende primite de la alte societăți...................................................6.000 lei
- Cheltuieli cu amortizările............................................................................................100 lei
- Cheltuieli cu diferențe de curs valutar........................................................................900 lei
- Pierderi din calamități naturale................................................................................2.000 lei
- Amenzi.....................................................................................................................5.000 lei
Cerințe:
a) Să se stabilească rezultatele parțiale, în funcție de natura activității şi cel global;
b) Să se calculeze impozitul pe profit.

Rezolvare:
a) Rezultatul exploatării = Venituri din exploatare – Cheltuieli de exploatare =

17
= Venituri din vânzări de mărfuri – (Cheltuieli salariale + Cheltuieli
privind mărfurile + Cheltuieli cu amortizările + Amenzi) = 80.000 –
(5.300 + 45.000 + 100 + 5.000) = 80.000 – 55.400 = 24.600 lei
Rezultatul financiar = Venituri financiare – Cheltuieli financiare =
= (Venituri din dividende primite de la alte societăți + Venituri din
dobânzi) - Cheltuieli cu diferențe de curs valutar = (6.000 + 800) –
900 = 5.900 lei
Rezultatul curent = Rezultatul exploatării + Rezultatul financiar = 24.600 + 5.900 = 30.500 lei
Rezultatul extraordinar = Venituri extraordinare – Cheltuieli extraordinare =
= 0 - Pierderi din calamități naturale = 0 – 2.000 = -2.000 lei
Rezultatul exercițiului financiar = Rezultatul exploatării + Rezultatul financiar + Rezultatul
extraordinar = 24.600 + 5.900 + (-2.000) = 28.500 lei

b) Profit brut = Rezultatul exercițiului financiar = 28.500 lei


Venituri neimpozabile = Venituri din dividende primite de la alte societăți = 6.000 lei
Cheltuieli nedeductibile = Amenzi = 5.000 lei
Profit impozabil = Profit brut – Venituri neimpozabile + Cheltuieli nedeductibile =
= 28.500 – 6.000 + 5.000 = 27.500 lei
Impozit pe profit = Profit impozabil x 16% = 27.500 x 16% = 4.400 lei

2.3.Impozitul pe veniturile microîntreprinderilor

Codul fiscal stabileşte că o microîntreprindere este o persoană juridică ce îndeplineşte


cumulativ următoarele condiţii, la data de 31 decembrie a anului fiscal precedent:
a) realizează venituri, altele decât cele din activităţi desfăşurate în domeniul bancar, în
domeniile asigurărilor şi reasigurărilor, al pieţei de capital, în domeniile jocurilor de
noroc sau activităţi de explorare, dezvoltare, exploatare a zăcămintelor petroliere şi
gazelor naturale;
b) realizează venituri, altele decât cele din consultanţă şi management, în proporţie de peste
80% din veniturile totale;
c) realizează venituri care nu au depăşit echivalentul în lei a 100.000 euro;
d) capitalul social este deţinut de persoane, altele decât statul şi autorităţile locale;
e) nu se află în dizolvare cu lichidare, înregistrată în registrul comerţului sau la instanţele
judecătoreşti.

18
Nu pot opta pentru sistemul de impunere reglementat de prezentul titlu persoanele
juridice române care:
a) desfăşoară activități în domeniul bancar;
b) desfăşoară activități în domeniile asigurărilor şi reasigurărilor, al pieței de capital, cu
excepția persoanelor juridice care desfăşoară activități de intermediere în aceste domenii;
c) desfăşoară activități în domeniile jocurilor de noroc, pariurilor sportive, cazinourilor;

Baza impozabilă o constituie veniturile din orice sursă, din care se scad:
a. veniturile din variația stocurilor;
b. veniturile din producția de imobilizări corporale şi necorporale;
c. veniturile din exploatare, reprezentând cota-parte a subvențiilor guvernamentale şi a altor
resurse pentru finanțarea investițiilor;
d. veniturile din provizioane;
e. veniturile rezultate din anularea datoriilor şi a majorărilor datorate bugetului statului, care
nu au fost cheltuieli deductibile la calculul profitului impozabil, conform reglementărilor
legale;
f. veniturile realizate din despăgubiri, de la societățile de asigurare, pentru pagubele
produse la activele corporale proprii.

Concret, din 2016, microîntreprinderilor le este aplicată o cotă de impozitare cuprinsă


între 1% şi 3%, în funcţie de existenţa angajaţilor şi numărul acestora, după cum urmează:
 cotă de impozitare de 1% pentru microîntreprinderile care vor avea cel puţin doi salariați;
 cotă de impozitare de 2% pentru microîntreprinderile cu un singur angajat;
 cotă de impozitare de 3% pentru microîntreprinderile care nu vor avea nici măcar un
salariat.
În cazul în care în cursul anului fiscal numărul de salariați se va modifica, cotele de
impozitare prevăzute mai sus se vor aplica în mod corespunzător, începând cu trimestrul în care
s-a efectuat modificarea.
Pentru microîntreprinderile care au unul, respectiv doi salariați, și care vor aplica cotele
de impozitare prevăzute, al căror raport de muncă încetează, condiția referitoare la numărul de
salariați va fi considerată îndeplinită dacă în cursul aceluiași trimestru sunt angajați noi salariați.
Dacă societatea a fost înființată pe un termen limitat, durata minimă a societății este de 48
luni.
Microîntreprinderile pot opta pentru plata impozitului pe profit începând cu anul fiscal
următor, opțiune care se exercită până la data de 31 ianuarie a anului fiscal următor celui pentru
care s-a datorat impozit pe veniturile microîntreprinderilor.
19
Anul fiscal în cazul unei microîntreprinderi este anul calendaristic, iar dacă persoane
juridice se înființează sau îşi încetează existența, anul fiscal este perioada din anul calendaristic
în care persoana juridică a existat.
În situația în care impozitul datorat de microîntreprinderi este mai mic decât impozitul
minim anual, acestea sunt obligate la plata impozitului la nivelul acestei sume.
Dacă în cursul unui an fiscal o microîntreprindere realizează venituri mai mari de
100.000 euro sau ponderea veniturilor realizate din consultanță şi management în veniturile
totale este de peste 80% înclusiv, aceasta va plăti impozit pe profit luând în calcul veniturile şi
cheltuielile realizate de la începutul anului fiscal.
Calculul şi plata impozitului pe profit se efectuează începand cu trimestrul în care s-a
depăşit oricare dintre limitele prevăzute, fără a se datora majorări de întârziere. La determinarea
impozitului pe profit datorat se scad plățile reprezentând impozitul pe veniturile
microîntreprinderilor efectuate în cursul anului fiscal.
Calculul şi plata impozitului pe venitul microîntreprinderilor se efectuează trimestrial,
până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului pentru care se calculează impozitul.
Microîntreprinderile au obligația de a depune, până la termenul de plată a impozitului,
declarația de impozit pe venit.

2.3.1.Aplicație

1. Un agent economic care se încadrează în categoria microîntreprinderilor obţine venituri


totale de 520.000.000 lei. El achiziţionează o casă de marcat în valoare de 14.500.000 lei.
Care este impozitul datorat?
Rezolvare:
Impozit = (520.000.000 – 14.500.000) x3% = 15.165.000 lei.

2.4.Impozitul pe salarii

Sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în bani şi/sau în natură obţinute de o
persoană fizică rezidentă ori nerezidentă ce desfăşoară o activitate în baza unui contract
individual de muncă, a unui raport de serviciu, act de detaşare sau a unui statut special prevăzut
de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de forma sub care
ele se acordă, inclusiv indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă acordate
persoanelor care obţin venituri din salarii şi asimilate salariilor.

20
Astfel, în cadrul veniturilor din salarii sunt cuprinse:
- salariile de bază;
- sporurile şi adaosurile de orice fel;
- indemnizațiile de orice fel;
- recompensele şi premiile;
- sumele pentru concediul de odihnă.
Salariul reprezintă contravaloarea muncii prestate în baza unui contract individual de
muncă şi se stabileşte prin negocieri colective sau individuale între persoane juridice sau fizice
care angajează şi salariații sau reprezentanții acestora.
Legiuitorul defineşte noțiunile de angajator si angajat astfel:
 angajatorul este orice persoană fizică sau juridică şi orice altă entitate la care îşi
desfăşoară activitatea una sau mai multe persoane fizice care prestează munca în
schimbul unei plăți;
 angajatul este o persoană fizică care îşi desfăşoară activitatea la un angajator în baza unei
relații contractuale de muncă, contract individual de muncă sau contract de prestări
servicii sau a unor legi speciale (apărare națională, securitate națională, ordine publică),
în schimbul unei plăți.
Contractul reprezintă „Un acord încheiat între două sau mai multe persoane spre a
asigura un rezultat din care fiecare urmăreşte un beneficiu”.
Din punct de vedere fiscal, salariul reprezintă:
Pentru angajatori (societate comercială, regie autonomă), o cheltuială, ca orice altă
cheltuială, impusă de necesitatea desfăşurării activităţii.
Pentru salariat, un venit acordat de angajator după ce s-au calculat şi reţinut de angajator
toate obligaţiile de plată datorate statului.
Salariatul este o persoană încadrată cu contract individual de muncă, cu timp integral sau
parţial de muncă, pe o perioadă nedeterminată sau determinată. Atât timp cât nu există un
contract individual de muncă, nu se poate vorbi de salariat sau salariu, calitatea de salariat se
capătă numai şi numai prin încheierea unui contract individual de muncă, care generează
întocmirea documentului „carte de muncă”, numită mai nou „carnet de muncă”.
De reţinut că unele activităţi se pot desfăşura şi pe bază de „contracte civile”, numite
„convenţii civile”, încheiate în baza Codului Civil, care nu generează raporturi de muncă, care nu
se cuprind în statul de salarii şi ca urmare, nu se supun contribuţiilor bugetare (pentru şomaj,
pensii, sănătate) prevăzute pentru veniturile din salarii şi asimilate salariilor, nu se impozitează
pe baza baremului lunar de impunere, pe baza căruia se impun veniturile salariale şi asimilate
salariilor, nu se includ în venitul anual global impozabil.
21
Sunt considerate venituri din salarii sau asimilate salariilor în vederea
impunerii următoarele:
a) sumele primite pentru munca prestată ca urmare a contractului individual de muncă. În
categoria acestor sume se include:
- salariu de bază;
- sporuri şi adaosuri de orice fel;
- indemnizații de orice fel;
- recompense şi premii de orice fel;
- sume reprezentând premiul anual şi stimulente acordate, personalului din instituții
publice, cele reprezentând stimulente din fondul de participare la profit acordate
salariaților, agentilor economici, după aprobarea bilanțului contabil, potrivit legii;
- sume primite pentru concediul de odihnă;
- sume primite din fondul asigurărilor sociale în caz de incapacitate temporară de muncă
şi maternitate;
- sume primite pentru concediul privind îngrijirea copilului de până la 2 ani;
- sume primite pentru concediul privind îngrijirea copilului cu handicap până la
împlinirea de către acesta a vârstei de 3 ani;
- sumele primite pentru concedii medicale privind îngrijirea copilului cu handicap
accentuat sau grav, până la împlinirea de către copil a vârstei de 18 ani;
- folosirea în scop personal a bunurilor şi drepturilor aferente desfăşurării activității;
- orice alte câştiguri în bani sau natură primite de către angajați de la angajatori, ca plată a
muncii lor;
- orice alte câştiguri în bani sau natură primate de către angajați de la angajatori, cu titlu
gratuit sau plată parțială;
b) indemnizațiile din activități desfăşurate ca urmare a unei funcții de demnitate publică,
stabilite conform legii;
c) drepturile de soldă lunară, indemnizațiile, primele, premiile, sporurile şi alte drepturi ale
cadrelor militare, acordate potrivit legii;
d) indemnizația lunară brută, precum şi suma din profitul net, cuvenite administratorilor la
companii/societăți naționale, societăți comerciale la care statul sau o autoritate a
administrației publice locale este acționar majoritar, precum şi regiile autonome;
e) sumele primite de membrii fondatori ai societăților comerciale constituie prin subscripție
publică;

22
f) veniturile realizate din încadrarea în muncă ca urmare a încheierii unei convenții civile de
prestări de servicii;
g) sumele primite de reprezentanții în adunarea generală a acționarilor, în consiliul de
administrație şi în comisia de cenzori;
h) indemnizația lunară a asociatului unic, la nivelul valorii înscrise în declarația de asigurări
sociale;
i) alte drepturi şi indemnizații de natură salarială.

Nu sunt venituri impozabile:


a) ajutoarele de înmormântare, ajutoarele pentru pierderi produse în gospodăriile proprii ca
urmare a calamităților naturale, ajutoarele pentru bolile grave şi incurabile, ajutoarele
pentru naştere, veniturile reprezentând cadouri pentru copiii minori ai salariaților,
cadourile oferite salariatelor (limita a 150 RON), contravaloarea transportului la şi de la
locul de muncă al salariatului, costul prestațiilor pentru tratament şi odihnă;
b) tichetele de masă;
c) contravaloarea folosinței locuinței de serviciu;
d) cazarea şi contravaloarea chiriei pentru locuințele puse la dispoziția oficialităților publice,
a angajaților consulari şi diplomatici care lucrează în afara țării;
e) contravaloarea echipamentelor tehnice, a echipamentului individual de protecție şi de
lucru, a alimentației de protecție, a medicamentelor şi materialelor igienico-sanitare,a
altor drepturi de protecție a muncii, precum şi a uniformelor obligatorii şi a drepturilor de
echipament;
f) contravaloarea cheltuielilor de deplasare pentru transportul între localitatea în care
angajații îşi au domiciliul şi localitatea unde se află locul de muncă al acestora, la nivelul
unui abonament lunar;
g) sumele primite de angajați pentru acoperirea cheltuielilor de transport şi cazare a
indemnizației primite pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate, în țară şi în
străinătate, în interesul serviciului;
h) sumele primite, potrivit dispozițiilor legale, pentru acoperirea cheltuielilor de mutare în
interesul serviciului;
i) indemnizațiile de instalare ce se acordă o singură dată, la încadrarea într-o unitate situată
într-o altă localitate decât cea de domiciliu, în primul an de activitate după absolvirea
studiilor, în limita unui salariu de bază la angajare;
j) sumele reprezentând plățile compensatorii, calculate pe baza salariilor medii nete pe
unitate, primite de persoanele ale căror contracte individuale de muncă au fost desfăcute

23
ca urmare a concedierilor colective sau ca urmare a nevoilor de reducere şi de
restructurare;
k) veniturile din salarii realizate de către persoanele fizice cu handicap grav sau accentuat, la
funcția de bază;
l) veniturile din salarii, ca urmare a activității de creare de programe pentru calculator;
m)sumele sau avantajele primite de persoane fizice din activități dependente desfăşurate
într-un stat străin, indiferent de tratamentul fiscal din statul respectiv;
n) cheltuielile efectuate de angajator pentru pregătirea profesională şi perfecționarea
angajatului legată de activitatea desfăşurată de acesta pentru angajator;
o) costul abonamentelor telefonice şi al convorbirilor telefonice, inclusiv cartelele
telefonice, efectuate în vederea îndeplinirii sarcinilor de serviciu;
p) diferența favorabilă dintre dobânda preferențială stabilită prin negociere şi dobânda
practicată pe piață, pentru credite şi depozite.

Sporurile sunt beneficiile băneşti acordate de angajator potrivit legii sau contractului
colectiv de muncă pentru a compensa anumite condiţii de muncă.
De exemplu: spor pentru condiţii speciale, spor de noapte, spor de toxicitate, spor de
muncă în zile de repaus săptămânal sau de sărbătoare.
Astfel, sporurile ce se acordă în condiţiile contractului sunt:
a) pentru condiţii deosebite de muncă, grele, periculoase sau penibile, 10% din salariul de
bază;
b) pentru condiţii nocive de muncă, 10% din salariul minim negociat la nivel de unitate;
c) pentru orele suplimentare şi pentru orele lucrate în zilele libere şi în zilele de sărbători
legale ce nu au fost compensate corespunzător cu ore libere plătite se acordă un spor de
100% din salariul de bază;
d) pentru vechime în muncă, minimum 5% pentru trei ani vechime şi maximum 25% la o
vechime de peste 20 de ani, din salariul de bază;
e) pentru lucrul în timpul nopţii, 25% din salariul de bază;
f) pentru exercitarea şi a unei alte funcţii se poate acorda un spor de până la 50% din salariul
de bază al funcţiei înlocuite, cazurile în care se aplică această prevedere şi cuantumul se
vor stabili prin negocieri la contractele colective de muncă la nivel de ramură, grupuri de
unităţi.
Sporurile prevăzute la litera a) şi b) nu se includ în salariul de bază şi nu se mai acordă
după normalizarea condiţiilor de muncă.

24
Deducerea personală
Persoanele fizice au dreptul la deducerea din venitul net lunar din salarii a unei sume sub
formă de deducere personală, acordată pentru fiecare lună a perioadei impozabile numai pentru
veniturile din salarii la locul unde se află funcția de bază.
Conform noului cod fiscal modul de calcul al deducerii personale s-a modificat începand
cu luna Ianuarie 2016. Astfel că deducerea personală se acordă pentru persoanele fizice care au
un venit lunar brut de până la 1.500 lei inclusiv, astfel:
 contribuabilii care nu au persoane în întreținere - 300 lei;
 contribuabilii care au o persoană în întreținere - 400 lei;
 contribuabilii care au două persoane în întreținere - 500 lei;
 contribuabilii care au trei persoane în întreținere - 600 lei;
 contribuabilii care au patru sau mai multe persoane în întreținere - 800 lei.

Dacă înainte deducerea personală de bază pornea de la suma de 250 lei, acum avem ca
punct de start suma de 300 lei. Diferit este şi pragul la care făcea referință vechea valoare de 250
lei, acesta fiind de maxim 1.000 lei în schimb, conform noului Cod Fiscal acum acordam 300 lei
deducere personală considerând ca prag maxim suma de 1.500 lei.
Pentru intervalul următor, cel al veniturilor lunare obținute din salarii dintre 1.501 lei şi
3.000 lei, suma deducerii personale este, ca şi înainte, degresivă față de cele de mai sus şi se
stabileşte prin ordin al ministrului finanțelor publice.
Neschimbat rămâne şi faptul că acei contribuabili ce realizează peste 3.000 lei nu
beneficiază de deducere personală, implicit deducere suplimentară pentru persoanele pe care le
au în întreținere.
Atentie! Deducerea personală nu se acordă personalului trimis în misiune permanentă în
străinătate.
Mai jos regăsiți o simulare comparativă între deducerea personală aplicabilă în luna
decembrie 2015 şi cea aplicabilă începând cu luna februarie 2016:

25
Diferența este de 18 lei ce vor fi căştigați în plus în urma acestei modificări de către
angajații cu un salariu brut de 1.500 lei şi care nu au persoane în întreținere.
Putem observa uşor că impozitul pe venit plătit se micşorează odată cu creşterea în
valoare a deducerii personale. Astfel rezultă o bază impozabilă redusă şi în consecință un impozit
pe venit mai mic decât plăteşte în prezent un angajat care are venitul brut de 1.500 lei.
Dacă ne raportăm strict la exemplul de mai sus, efectul generat de această modificare este
faptul că angajatul va câştiga mai mult cu 18 lei începând cu luna Ianuarie 2016.
Bineînțeles că suma va varia în funcție de venitul brut al fiecăruia şi de valoarea deducerii
personale aferentă acestui venitului brut.

Determinarea impozitului pe venitul din salarii


Beneficiarii de venituri din salarii datorează un impozit lunar, final, care se calculează şi
se reține la sursă de către plătitorii de venituri.
Impozitul lunar se determină astfel:
Venit net = Venit brut – Contribuții;
Salariu impozabil = Venit net – Deduceri;
Impozit pe salariu = Salariu impozabil x 16%;
Salariu net = Venit brut – Contribuții – Impozit pe salariu.

Contribuțiile obligatorii aferente unei luni sunt:

1. Contribuția la Asigurările Sociale (CAS) = 10,5% x Venitul brut;


2. Contribuția la Asigurările Sociale de Sănătate (CASS) = 5,5% x Venitul brut;
3. Contribuția la Fondul de Şomaj (CFS) = 0,5% x Venit brut.

Contribuabilii pot dispune asupra destinației unei sume reprezentând până la 2%


din impozitul stabilit, pentru susținerea entităților nonprofit, unităților de cult, precum şi
pentru acordarea de burse private.
Plătitorii de salarii şi de venituri asimilate salariilor au obligația de a calcula şi de
a reține impozitul aferent veniturilor fiecărei luni la data efectuării plății acestor venituri,
precum si de a-l vira la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei
pentru care se plătesc aceste venituri.

2.4.1.Aplicație

1. Stabiliți salariul net al an angajatului Timiş Ioan ştiind ca venitul brut al acestuia a fost de
2.000 de lei şi are un copil în întreținere.

26
Rezolvare:
Venit brut = Salariu realizat + Total sporuri
Venit net = Venit brut – Contribuții = 2.000 – (210 + 110 + 10) = 2.000 – 330 = 1.670 lei
Contribuții = CAS = Venit Brut x 10,5% = 2.000 x 10,5% = 210
CASS= Venit brut x 5,5% = 2.000 x 5,5% = 110
CFS = Venit brut x 0,5% = 2.000 x 0,5% = 10

I. Salariul net al angajatului obținut până la data de 1.01.2016:


Deducere personală = 350 x [ 1 – (2.000 – 1.000) : 2.000 ] =
= 350 x (1 – 0,5) = 350 x 0,5 = 175 lei
Baza de impozitare = Venit net – Deduceri = 1.670 – 175 = 1.495 lei
Impozit pe salariu = Baza de impozitare x 16% = 1.495 x 16% = 239 lei
Salariu net = Venit brut – Contribuții – Impozit pe salariu = 2.000 – 330 – 239 = 1.431 lei
II. Salariul net al angajatului obținut de după data de 1.01.2016:
Deducere personală = 400 x [ 1 – (2.000 – 1.500) : 1.500 ] =
= 400 x ( 1 – 0,33 ) = 400 x 0,67 = 268 lei
Baza de impozitare = Venit net – Deduceri = 1.670 – 268 = 1.402 lei
Impozit pe salariu = Baza de impozitare x 16% = 1.402 x 16% = 224 lei
Salariu net = Venit brut – Contribuții – Impozit pe salariu = 2.000 – 330- 224 = 1.446 lei

2.5.Impozitul pe dividende
Dividendul reprezintă o distribuire în bani sau în natură, efectuată de o persoană juridică
unui participant la persoana juridică, drept consecinţă a deţinerii unor titluri de participare la acea
persoană juridică.
Se consideră dividend din punct de vedere fiscal:
 suma plătită de o persoană juridică pentru bunurile sau serviciile achiziţionate de la un
participant la persoana juridică peste preţul pieţei pentru astfel de bunuri şi/sau servicii,
dacă suma respectivă nu a făcut obiectul impunerii la primitor cu impozitul pe venit sau
pe profit;
 suma plătită de o persoană juridică pentru bunurile sau serviciile furnizate în favoarea
unui participant la persoana juridică, dacă plata este făcută de către persoana juridică în
folosul personal al acestuia.
Nu se consideră dividende din punct de vedere fiscal şi nu se supun aceluiaşi regim fiscal
ca veniturile din dividende:

27
1. distribuirile de titluri de participare suplimentare care nu modifică procentul de deţinere a
titlurilor de participare ale oricărui participant la persoana juridică;
2. distribuirile efectuate în legătură cu dobândirea/răscumpărarea titlurilor de participare
proprii de către persoana juridică ce nu modifică, pentru participanţii la persoana juridică
respectivă, procentul de deţinere a titlurilor de participare;
3. distribuirile în bani sau în natură efectuate în legătură cu lichidarea unei persoane
juridice;
4. distribuirile în bani sau în natură efectuate cu ocazia reducerii capitalului social constituit
efectiv de către participanţi;
5. distribuirile de prime de emisiune, proporţional cu partea ce îi revine fiecărui participant.

Nu se impozitează dividendele distribuite/plătite de o persoană juridică română:


1. fondurilor de pensii facultative, respectiv fondurilor de pensii administrate privat;
2. organelor administraţiei publice care exercită, prin lege, drepturile şi obligaţiile ce decurg
din calitatea de acţionar al statului la acele persoane jurdice române.
Evaluarea dividendelor în natură - În cazul dividendelor în natură, evaluarea
produselor acordate ca plată în natură se face la prețul de vânzare practicat de unitate pentru
produsele din producția proprie sau la prețul de achiziție pentru alte produse, iar în cazul
serviciilor, pe baza tarifelor pentru aceste servicii. Prețurile tarifare sunt cele practicate la data
efectuării plății în natură.
În anul 2016, impozitul pe dividende s-a stabilit prin aplicarea unei cote de impozit de
5% asupra dividendului brut plătit unei persoane juridice române.
Cuantumul dividendelor - Dividendele se distribuie proporţional cu cota de participare
la capitalul social vărsat, dacă prin actul constitutiv nu se prevede altfel.
Plata dividendelor - Dividendele se plătesc în termenul stabilit de AGA, dar nu mai
tarziu de 8 luni de la data aprobării situaţiei financiare anuale aferente exerciţiului încheiat. În
caz contrar, societatea comercială va plăti o penalitate aferentă perioadei de întarziere la nivelul
dobânzii legale.
Declararea şi plata impozitului pe dividende
Impozitul pe dividende se declară şi se plăteşte la bugetul de stat până la data de 25 a
lunii următoare celei în care se distribuie/plăteşte dividendul.
În cazul în care dividendele distribuite nu au fost plătite până la sfârşitul anului în care
s-au aprobat situaţiile financiare anuale, impozitul pe dividende aferent se plăteşte până la data
de 25 ianuarie a anului următor.

28
2.5.1.Aplicație

1. Care este suma dividendelor încasate de un acționar persoană fizică? Ştiind că:
- S.C. Alpha S.A. are un capital social de 3.000.000 lei, valoarea nominală a unei acțiuni
este de 3 lei;
- Acționarul deține 10.000 de acțiuni, iar profitul destinat repartizării sub formă de
dividende a fost de 100.000 lei.

Rezolvare:
Număr acțiuni în capitalul firmei = Valoarea capitalului social : Valoarea nominală a unei acțiuni
= 3.000.000 : 3 lei/acțiune = 1.000.000 acțiuni
Ponderea acțiunilor deținute de acționarul persoană fizică = ( Numărul propriilor acțiuni :
Numărul total al acțiunilor firmei ) x 100 = ( 10.000 : 1.000.000 ) x 100 = 1 %
Dividende brute cuvenite = Valoarea totală a dividendelor brute x Ponderea acțiunilor sale =
= 100.000 lei x 1% = 1.000 lei
Impozit pe dividende = Valoarea dividendelor brute cuvenite x Cota de impozit pe dividende =
=1.000 x 5% = 50 lei
Dividende încasate = Valoare dividendelor brute - Impozitul pe dividende =
= 1.000 lei – 50 lei = 950 lei

29
Bibliografie

1. Daniela Hangan, Mihaela Tudor - „Finanțe şi fiscalitate”, Editura C.D.


Press, 2007;
2. Roxana Ionescu, Daniela Penu - „Fiscalitate şi finanțele întreprinderii”,
Editura Pro Universitaria, februarie 2016;
3. Codul fiscal;
4. http://www.biblioteca-digitala.ase.ro/;
5. www.academia.edu.

30

Você também pode gostar