Escolar Documentos
Profissional Documentos
Cultura Documentos
Filiera:
Profil:
Specializarea:
2016
Impozite Directe
Cuprins
Argument.........................................................................................................1
Bibliografie....................................................................................................30
Argument
“Constituirea statului modern s-a înfăptuit prin implementarea impozitului sau, mai
exact, prin reglementările legale privind dreptul de a încasa aceste plăţi”
(Adam Henri Muller)
Am ales această temă pentru lucrarea mea de atestat pentru a studia esența impozitelor
directe şi rolul lor în sistemul fiscal. Sistemele fiscale evoluează continuu spre o aspirație râvnită
de umanitate. Pentru atingerea obiectivului şi pentru a progresa cât mai mult spre această idee
utopică (atingerea țelului justiției-dreptatea, corectitudinea în fiscalitate), se adoptă măsura
impunerii directe.
Ca orice idee pusă in practică, nu e tratată cu aceeași importanță de toți oamenii. Gândul
de a li se impune ceva le este pur și simplu inadmisibil, ignorând faptul că dreptul de a impune
este dreptul nu numai de a distruge, dar și de a crea. Impozitele, pentru cei care le plătesc, nu
sunt un semn al robiei, ci al libertății.
Consider că impozitele sunt cea mai importantă resursă financiară a statului şi cea mai
veche, în ordinea apariţiei veniturilor publice. În decursul timpului impozitele directe au fost
aşezate şi încasate în funcţie de nivelul de dezvoltare economică, fiind stabilite pe diferite bunuri
materiale, diverse activităţi, pe venituri sau pe avere.
Impozitele stabilite pe bunurile materiale şi pe diverse activităţi au fost treptat înlocuite
cu impozitele pe venituri: salarii, rentă şi profit, şi cu cele pe avere mobiliară sau imobiliară.
Întrucât impozitele directe sunt nominative, reglementate în funcție de natura venitului sau a
averii şi au termene de plată stabilite şi cunoscute în prealabil, ele sunt preferabile față de
impozitele indirecte.
Lucrarea este structurată în două mari capitole, şi anume:
Capitolul I Caracterizarea generală a impozitelor
Capitolul II Impozitele directe
1
din partea statului de a presta plătitorului un echivalent, de aceea are un caracter definitiv,
nerambursabil.
Iar în capitolul al II-lea am prezentat teoretic, dar şi practic prin intermediul aplicațiilor
impozitele directe, acestea la rândul lor, fiind structurate pe mai multe subcapitole în parte, şi
anume: caracterizarea generală a impozitelor directe, impozitul pe profit, impozitul pe venitul
microîntreprinderilor, impozitul pe salarii şi impozitul pe dividende.
Impozitele directe se stabilesc nominal în sarcina unor persoane fizice sau/şi juridice, în
funcție de veniturile sau averea acestora, pe baza cotelor legale de impunere şi se percep direct
de la subiectul impozitului la anumite termene precis stabilite. De regulă, în cazul acestor
impozite, subiectul şi suportatorul impozitului sunt una şi aceeaşi persoană.
O caracteristică importantă a impozitelor directe este aceea că, de regulă, ele au un
cuantum şi termen de plată ce pot fi precizate în prealabil şi, ca atare, pot fi cunoscute din timp
de către contribuabil.
2
Capitolul I
Caracterizarea generală a impozitelor
1.1.Noțiuni generale
Impozitele reprezintă o formă de prelevare a unei părţi din veniturile sau averea
persoanelor fizice sau juridice la dispoziţia statului în vederea acoperirii cheltuielilor publice.
Această prelevare se face în mod obligatoriu, cu titlu nerambursabil şi fără contraprestaţie
directă din partea statului. Este obligatoriu a se face prelevarea în sensul că plata acestora către
stat este o sarcină impusă tuturor persoanelor fizice sau juridice care realizează venituri dintr-o
anumită sursă sau posedă un gen de avere pentru care conform legii datorează impozit.
Dreptul de a introduce impozite îl are statul şi acesta se exercită de cele mai multe ori
prin intermediul puterii legislative (Parlamentul) şi în unele cazuri prin organele de stat locale.
Titlul nerambursabil al impozitului derivă din faptul că plătitorii impozitului nu pot
solicita statului un contraserviciu de valoare egală sau apropiată. Rolul impozitelor percepute de
stat se manifestă pe mai multe planuri şi anume:
1. pe plan financiar
2. social
3. economic
Rolul cel mai important se manifestă în plan financiar deoarece impozitele constituie
principalul mijloc de procurare a resurselor financiare necesare acoperirii cheltuielilor publice. În
ţările dezvoltate impozitele şi taxele procură între 80%-90% din totalul resurselor financiare ale
statului. În ţările în curs de dezvoltare ponderea impozitelor şi taxelor în total resurse financiare
variază între 50%-90%.
Rolul social al impozitelor se concretizează în faptul că prin intermediul lor statul
procedează la redistribuirea unei părţi importante din PIB între grupuri sociale şi indivizi, între
persoane fizice şi juridice. Astfel prin intermediul impozitelor şi taxelor statul preia la buget între
40%-50% din PIB în ţările dezvoltate şi între 30%-40% din PIB în ţările în curs de dezvoltare.
Rolul economic al impozitelor concretizează intervenţia statului în activitatea
economică. În funcţie de intenţia legiuitorului, impozitele se pot manifesta ca un instrument de
încurajare sau de frânare a unei anumite activităţi economice, de creştere sau reducere a
producţiei sau a consumului unui anumit produs, de impulsionare sau de îngrădire a comerţului
exterior.
3
1.2.Elementele impozitului
Reprezintă acele componente care contribuie la stabilirea mărimii lui, a sursei, a modului
de aşezare şi a momentului datorării sale. Prin urmare, elementele impozitului au o importanţă
definitorie în stabilirea legalităţii perceperilor şi a cuantumului obligaţiei fiscale.
Pentru ca prin impozite să se realizeze obiectivele financiare, economice şi sociale
urmărite de către stat la introducerea lor, este necesar ca orice act normativ să cuprindă
urmatoarele elemente:
1. Denumirea impozitului: reflectă natura economică a impozitului respectiv şi este
prevăzut chiar în titlul actului normativ.
2. Subiectul impozitului sau contribuabilul: reprezintă persoana fizică sau juridică
obligată prin lege la plata impozitului. De exemplu: la impozitul pe salariu, plătitorul
impozitului este angajatul; la impozitul pe profit, plătitorul impozitului este agentul
economic; la impozitul pe succesiuni, plătitorul impozitului este moştenitorul.
3. Suportatorul impozitului (destinatarul): este acea persoană care suportă efectiv
impozitul. Nu întotdeauna suportatorul este acelaşi cu subiectul impozitului. De exemplu,
în cazul impozitului pe salarii, salariatul este subiectul şi este şi suportatorul impozitului;
în cazul TVA, subiectul este agentul economic, iar suportatorul este cumpărătorul,
deoarece TVA-ul este inclus în preţul bunurilor şi serviciilor.
4. Obiectul impozabil: este bunul, venitul sau activitatea pentru care se datorează
impozitele directe, precum şi vânzarea, valorificarea sau impunerea în circulaţie a unor
produse, bunuri şi servicii în cazul impozitelor indirecte. În mod tradiţional, acest element
poartă denumirea de materie impozabilă.
5. Sursa impozitului: indică din ce anume se plăteşte impozitul, adica din venit sau din
avere. În unele situații, obiectul impozabil şi sursa impozitului se confundă, alteori însă,
acestea sunt două fenomene separate. Astfel, în cazul impozitului pe profit, pe salarii
obiectul şi sursa coincid, plata impozitului determinând diminuarea corespunzătoare a
venitului. În schimb, la impozitul pe clădiri, obiectul impozabil îl constituie valoarea
clădirii, iar sursa de plată a impozitului o constituie veniturile realizate de proprietarii
clădirilor.
6. Unitatea de impunere: reprezentată unitatea de măsură folosită pentru exprimarea
dimensiunii obiectului impozabil. Drept unitate de impunere putem întâlni: unitatea
monetară - în cazul impozitului pe salarii; m² - în cazul impozitului pe clădiri; ha de teren
- la impozitul funciar; buc/kg/l - la unele taxe de consumații.
4
7. Cota de impunere: reprezintă suma sau procentul care se aplică asupra bazei impozabile
şi serveşte la calcularea impozitului. Cuantumul impozitului depinde de volumul bazei
impozabile şi de mărimea cotelor de impunere, cele din urmă fiind diferențiate în funcție
de natura, de mărimea venitului impozabil şi de categoriile de plătitori.
8. Modul de impunere şi percepere a impozitului (asieta): reprezintă totalitatea măsurilor
pe care le iau organele fiscale în legătură cu fiecare subiect impozabil, pentru
identificarea obiectului impozabil, stabilirea mărimii materiei impozabile şi determinarea
impozitului datorat statului.
9. Termenul de plată: precizează data până la care impozitul trebuie plătit. Acest termen
are caracter imperativ, astfel că în cazul nerespectării lor sunt percepute majorări de
întârziere sau se aplică unele sancţiuni sub formă de popriri pe salarii, punerea
sechestrului pe unele bunuri, vânzarea la licitaţie a bunurilor sechestrate şi altele.
10. Sancțiuni: se aplică persoanelor fizice şi/sau juridice care nu-şi achită obligațiile fiscale
la termenele stabilite. Neachitarea impozitului până la termenul stabilit prin lege atrage
după sine sancțiuni precum: majorări de întârziere, penalități, amenzi, executări silite,
sanțiuni penale.
1.3.Principiile impunerii
6
3. Principiile de politică economică. În concordanță cu principiile de politică economică,
statul urmăreşte prin instituirea unui impozit, pe lângă încasarea de venituri bugetare, şi
folosirea impozitului ca instrument pentru influențarea dezvoltării sau restrângerii
activității unor ramuri sau subramuri ale economiei.
4. Principiile social-politice ale impunerii. Acestea se referă la faptul că, în prezent, toate
statele urmăresc prin politica fiscală pe care o promovează, înfăptuirea unor obiective de
ordin social-politic.
C. Perceperea impozitului
De-a lungul timpului au fost utilizate mai multe metode de percepere a impozitelor şi
anume:
strângerea impozitelor datorate de către unul din contribuabili fiecărei localităţi;
încasarea impozitelor prin concesionari (arendaşi);
perceperea impozitelor de către aparatul fiscal al statului.
Încasarea impozitelor printr-un aparat fiscal propriu se utilizează în prezent.
Perceperea impozitelor se realizează astfel:
1. Direct de către organele fiscale de la plătitori, şi anume:
a) plătitorul este obligat să se deplaseze la sediul organelor fiscale pentru a achita impozitul
datorat statului;
c) când organul fiscal are obligaţia de a se deplasa la domiciliul plătitorilor pentru ale
solicita să achite impozitul.
2. Stopajul la sursă care constă în reţinerea impozitului şi plata la stat de către o terţă
persoană (ex: impozitul pe salarii).
3. Perceperea impozitului prin aplicarea de timbre fiscale mobile care se practică în cazul
taxelor datorate statului pentru acţiuni în justiţie sau taxele privind actele, certificatele şi
alte documente elaborate de notari şi alte organe ale administraţiei publice.
1.5.Clasificarea impozitelor
9
Capitolul II Impozitele directe
Fiind forma cea mai veche şi cea mai simplă de impunere din istoria societății umane,
impozitele directe se caracterizează prin faptul că sunt stabilite în mod direct, pe baza datelor de
care dispun organele fiscale, asupra unor obiecte materiale (terenuri, clădiri, autovehicule)
purtând în acest caz denumirea de impozite reale, obiective, pe produs sau asupra veniturilor
(salariu, profit, rentă) şi a averii (imobiliare şi mobiliare) fiecărui contribuabil subiect impozabil
în parte, în funcție de situația personală a acestuia, de puterea lui contributivă, în acest caz
purtând denumirea de impozit personal.
Impozitele directe au o bază relativ îngustă de impozitare, comparativ cu cea a
impozitelor indirecte, şi sunt dificil de evaluat, deoarece contribuabilii plătitori manifestă o
anumită reticență în ceea ce priveşte furnizarea datelor reale necesare impunerii.
Acest lucru se explică, printre altele, prin faptul că nivelul veniturilor individuale ale
majorității contribuabililor este relativ mic, situându-se, în unele cazuri sub un prag minim, ceea
ce determină existența unui numar redus de plătitori şi un randament fiscal scăzut al acestor
impozite.
Cu toate neajunsurile arătate, impozitele directe, fiind nominative şi având un cuantum şi
termene de plată precis determinate, despre care contribuabilii plătitori iau cunoştință din timp,
sunt preferate în locul impozitelor indirecte, deoarece în cazul acestora din urmă consumatorii
şi/sau utilizatorii diverselor mărfuri şi servicii, care sunt suportatori ai acestor impozite, nu au
posibilitatea să cunoască din timp când şi cât vor plăti statului cu titlu de impozite indirecte.
Impozitele directe se subîmpart în:
- impozite directe reale;
- impozite directe personale.
10
B. Impozitul pe clădiri
C. Impozitul pe activitățile industriale, comerciale şi pe profesiile libere
D. Impozitul pe capitalul mobiliar
A. Impozitul funciar Pentru stabilirea mărimii acestora se foloseau criterii ca: numărul
plugurilor utilizate, suprafaţa de pământ cultivată, mărimea arenzii.
Introducerea cadastrului a determinat stabilirea mai aproape de realitate a impozitului
funciar. În timp, clădirile devin, mai ales în mediu urban, o importantă formă a averii
imobiliare.
11
2.2.Impozitul pe profit
Profitul reprezintă o formă de venit obținut din derularea unei activități economice, ca
urmare a investițiilor de capital. Condiția ca venitul realizat să poată fi calificat drept profit este
ca activitatea economică să se desfăşoare cu scopul obținerii de beneficiu.
Impozitul pe profit reprezintă unul dintre principalele venituri bugetare cu o pondere
relativ mare în totalul impozitelor directe.
Anul fiscal este anul calendaristic. Când un contribuabil se înființează sau încetează să
mai existe în cursul unui an fiscal, perioada impozabilă este perioada din anul calendaristic
pentru care contribuabilul a existat.
Cota de impozit pe profit care se aplică asupra profitului impozabil este de 16%.
În cazul Băncii Naționale a României, cota de impozit pe profit este de 80%.
Dacă câştigurile rezultate din vânzarea-cesionarea proprietăților imobiliare situate în
România şi a titlurilor de participare deținute la o persoană juridică română depăşesc pierderile
rezultate dintr-o astfel de vânzare-cesionare, atunci impozitul pe profit se stabileşte prin aplicarea
unei cote de 10% la diferența rezultată.
13
În cazul în care un contribuabil desfăşoară activități de natura barurilor de noapte,a
cluburilor de noapte, a discotecilor, a cazinourilor sau pariurilor sportive, impozitul pe profit
datorat statului nu poate fi mai mic de 5% din veniturile aferente acestor activități.
14
respectiv la momentul scăderii din gestiune a acestor investiţii imobiliare/active biologice, după
caz;
f) veniturile din lichidarea unei alte persoane juridice române sau unei persoane juridice
străine situate într-un stat cu care România are încheiată o convenţie de evitare a dublei
impuneri, dacă la data începerii operaţiunii de lichidare, potrivit legii, contribuabilul deţine pe o
perioadă neîntreruptă de 1 an minimum 10% din capitalul social al persoanei juridice supuse
operaţiunii de lichidare.
15
f) cheltuielile înregistrate în contabilitate, care nu au la bază un document justificativ,
potrivit legii, prin care să se facă dovadă efectuării operațiunii sau intrării în gestiune, după caz,
potrivit normelor;
g) cheltuielile înregistrate de societățile agricole, constituite în baza legii, pentru dreptul de
folosință al terenului agricol adus de membrii asociați, peste cota de distribuție din producția
realizată din folosință acestuia, prevăzută în contractul de societate sau asociere;
h) cheltuielile determinate de diferențele nefavorabile de valoare a titlurilor de participare la
persoanele juridice la care se dețin participații, precum şi de diferențele nefavorabile de valoare
aferente obligațiunilor emise pe termen lung, cu excepția celor determinate de vânzarea-
cesionarea acestora;
i) cheltuielile aferente veniturilor neimpozabile prevăzute;
j) cheltuielile cu contribuțiile plătite peste limitele stabilite sau care nu sunt reglementate
prin acte normative;
k) cheltuielile cu primele de asigurare plătite de angajator, în numele angajatului, care nu
sunt incluse în veniturile salariale ale angajatului, conform titlului III din Codul fiscal;
l) alte cheltuieli salariale și/sau asimilate acestora, care nu sunt impozitate la angajat, cu
excepția prevederilor titlului III din Codul fiscal;
m)cheltuielile cu serviciile de management, consultanță, asistență sau alte prestări de
servicii, pentru care contribuabilii nu pot justifica necesitatea prestării acestora în scopul
activităților desfășurate și pentru care nu sunt încheiate contracte;
n) cheltuielile cu primele de asigurare care nu privesc activele contribuabilului, precum și
cele care nu sunt aferente obiectului de activitate, cu excepția celor care privesc bunurile
reprezentând garanție bancară pentru creditele utilizate în desfășurarea activității pentru care este
autorizat contribuabilul sau utilizate în cadrul unor contracte de închiriere sau de leasing, potrivit
clauzelor contractuale;
o) pierderile înregistrate la scoaterea din evidență a creanțelor incerte sau în litigiu,
neîncasate, pentru partea neacoperită de provizion. În această situație, contribuabilii care scot din
evidență clienții neîncasați sunt obligați să comunice în scris acestora scoaterea din evidență a
creanțelor respective, în vederea recalculării profitului impozabil la persoana debitoare, după
caz;
p) cheltuielile de sponsorizare și/sau mecenat și cheltuielile privind bursele private, acordate
potrivit legii.
16
Plata impozitului pe profit
Contribuabilii au obligația de a plăti impozitul pe profit trimestrial, pâna la data de 25,
inclusiv, a primei luni din trimestrul următor.
Contribuabilii care au definitivat până la data de 15 februarie închiderea exercițiului
financiar anterior plătesc şi depun declarația anuală aferentă impozitului pe profit până la data de
15 februarie, inclusiv, în anul următor.
În cazul persoanelor juridice care îşi încetează activitatea de impunere a declarației şi
plată a impozitului pe profit, plata se realizează in 10 zile înainte de data înregistrării încetării
existenței persoanei juridice la Registrul Comerțului.
Banca Națională a României, societățile comerciale bancare, persoane juridice române, şi
sucursalele din România ale băncilor, persoane juridice străine, au obligația de a plăti impozitul
pe profit lunar, pâna la data de 25, inclusiv, a lunii următoare celei pentru care se calculează
impozitul.
Organizațiile nonprofit au obligația de a plăti impozitul pe profit anual, până la data de
15 februarie, inclusiv, a anului următor celui pentru care se calculează impozitul.
2.2.1.Aplicație
Rezolvare:
a) Rezultatul exploatării = Venituri din exploatare – Cheltuieli de exploatare =
17
= Venituri din vânzări de mărfuri – (Cheltuieli salariale + Cheltuieli
privind mărfurile + Cheltuieli cu amortizările + Amenzi) = 80.000 –
(5.300 + 45.000 + 100 + 5.000) = 80.000 – 55.400 = 24.600 lei
Rezultatul financiar = Venituri financiare – Cheltuieli financiare =
= (Venituri din dividende primite de la alte societăți + Venituri din
dobânzi) - Cheltuieli cu diferențe de curs valutar = (6.000 + 800) –
900 = 5.900 lei
Rezultatul curent = Rezultatul exploatării + Rezultatul financiar = 24.600 + 5.900 = 30.500 lei
Rezultatul extraordinar = Venituri extraordinare – Cheltuieli extraordinare =
= 0 - Pierderi din calamități naturale = 0 – 2.000 = -2.000 lei
Rezultatul exercițiului financiar = Rezultatul exploatării + Rezultatul financiar + Rezultatul
extraordinar = 24.600 + 5.900 + (-2.000) = 28.500 lei
18
Nu pot opta pentru sistemul de impunere reglementat de prezentul titlu persoanele
juridice române care:
a) desfăşoară activități în domeniul bancar;
b) desfăşoară activități în domeniile asigurărilor şi reasigurărilor, al pieței de capital, cu
excepția persoanelor juridice care desfăşoară activități de intermediere în aceste domenii;
c) desfăşoară activități în domeniile jocurilor de noroc, pariurilor sportive, cazinourilor;
Baza impozabilă o constituie veniturile din orice sursă, din care se scad:
a. veniturile din variația stocurilor;
b. veniturile din producția de imobilizări corporale şi necorporale;
c. veniturile din exploatare, reprezentând cota-parte a subvențiilor guvernamentale şi a altor
resurse pentru finanțarea investițiilor;
d. veniturile din provizioane;
e. veniturile rezultate din anularea datoriilor şi a majorărilor datorate bugetului statului, care
nu au fost cheltuieli deductibile la calculul profitului impozabil, conform reglementărilor
legale;
f. veniturile realizate din despăgubiri, de la societățile de asigurare, pentru pagubele
produse la activele corporale proprii.
2.3.1.Aplicație
2.4.Impozitul pe salarii
Sunt considerate venituri din salarii toate veniturile în bani şi/sau în natură obţinute de o
persoană fizică rezidentă ori nerezidentă ce desfăşoară o activitate în baza unui contract
individual de muncă, a unui raport de serviciu, act de detaşare sau a unui statut special prevăzut
de lege, indiferent de perioada la care se referă, de denumirea veniturilor ori de forma sub care
ele se acordă, inclusiv indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă acordate
persoanelor care obţin venituri din salarii şi asimilate salariilor.
20
Astfel, în cadrul veniturilor din salarii sunt cuprinse:
- salariile de bază;
- sporurile şi adaosurile de orice fel;
- indemnizațiile de orice fel;
- recompensele şi premiile;
- sumele pentru concediul de odihnă.
Salariul reprezintă contravaloarea muncii prestate în baza unui contract individual de
muncă şi se stabileşte prin negocieri colective sau individuale între persoane juridice sau fizice
care angajează şi salariații sau reprezentanții acestora.
Legiuitorul defineşte noțiunile de angajator si angajat astfel:
angajatorul este orice persoană fizică sau juridică şi orice altă entitate la care îşi
desfăşoară activitatea una sau mai multe persoane fizice care prestează munca în
schimbul unei plăți;
angajatul este o persoană fizică care îşi desfăşoară activitatea la un angajator în baza unei
relații contractuale de muncă, contract individual de muncă sau contract de prestări
servicii sau a unor legi speciale (apărare națională, securitate națională, ordine publică),
în schimbul unei plăți.
Contractul reprezintă „Un acord încheiat între două sau mai multe persoane spre a
asigura un rezultat din care fiecare urmăreşte un beneficiu”.
Din punct de vedere fiscal, salariul reprezintă:
Pentru angajatori (societate comercială, regie autonomă), o cheltuială, ca orice altă
cheltuială, impusă de necesitatea desfăşurării activităţii.
Pentru salariat, un venit acordat de angajator după ce s-au calculat şi reţinut de angajator
toate obligaţiile de plată datorate statului.
Salariatul este o persoană încadrată cu contract individual de muncă, cu timp integral sau
parţial de muncă, pe o perioadă nedeterminată sau determinată. Atât timp cât nu există un
contract individual de muncă, nu se poate vorbi de salariat sau salariu, calitatea de salariat se
capătă numai şi numai prin încheierea unui contract individual de muncă, care generează
întocmirea documentului „carte de muncă”, numită mai nou „carnet de muncă”.
De reţinut că unele activităţi se pot desfăşura şi pe bază de „contracte civile”, numite
„convenţii civile”, încheiate în baza Codului Civil, care nu generează raporturi de muncă, care nu
se cuprind în statul de salarii şi ca urmare, nu se supun contribuţiilor bugetare (pentru şomaj,
pensii, sănătate) prevăzute pentru veniturile din salarii şi asimilate salariilor, nu se impozitează
pe baza baremului lunar de impunere, pe baza căruia se impun veniturile salariale şi asimilate
salariilor, nu se includ în venitul anual global impozabil.
21
Sunt considerate venituri din salarii sau asimilate salariilor în vederea
impunerii următoarele:
a) sumele primite pentru munca prestată ca urmare a contractului individual de muncă. În
categoria acestor sume se include:
- salariu de bază;
- sporuri şi adaosuri de orice fel;
- indemnizații de orice fel;
- recompense şi premii de orice fel;
- sume reprezentând premiul anual şi stimulente acordate, personalului din instituții
publice, cele reprezentând stimulente din fondul de participare la profit acordate
salariaților, agentilor economici, după aprobarea bilanțului contabil, potrivit legii;
- sume primite pentru concediul de odihnă;
- sume primite din fondul asigurărilor sociale în caz de incapacitate temporară de muncă
şi maternitate;
- sume primite pentru concediul privind îngrijirea copilului de până la 2 ani;
- sume primite pentru concediul privind îngrijirea copilului cu handicap până la
împlinirea de către acesta a vârstei de 3 ani;
- sumele primite pentru concedii medicale privind îngrijirea copilului cu handicap
accentuat sau grav, până la împlinirea de către copil a vârstei de 18 ani;
- folosirea în scop personal a bunurilor şi drepturilor aferente desfăşurării activității;
- orice alte câştiguri în bani sau natură primite de către angajați de la angajatori, ca plată a
muncii lor;
- orice alte câştiguri în bani sau natură primate de către angajați de la angajatori, cu titlu
gratuit sau plată parțială;
b) indemnizațiile din activități desfăşurate ca urmare a unei funcții de demnitate publică,
stabilite conform legii;
c) drepturile de soldă lunară, indemnizațiile, primele, premiile, sporurile şi alte drepturi ale
cadrelor militare, acordate potrivit legii;
d) indemnizația lunară brută, precum şi suma din profitul net, cuvenite administratorilor la
companii/societăți naționale, societăți comerciale la care statul sau o autoritate a
administrației publice locale este acționar majoritar, precum şi regiile autonome;
e) sumele primite de membrii fondatori ai societăților comerciale constituie prin subscripție
publică;
22
f) veniturile realizate din încadrarea în muncă ca urmare a încheierii unei convenții civile de
prestări de servicii;
g) sumele primite de reprezentanții în adunarea generală a acționarilor, în consiliul de
administrație şi în comisia de cenzori;
h) indemnizația lunară a asociatului unic, la nivelul valorii înscrise în declarația de asigurări
sociale;
i) alte drepturi şi indemnizații de natură salarială.
23
ca urmare a concedierilor colective sau ca urmare a nevoilor de reducere şi de
restructurare;
k) veniturile din salarii realizate de către persoanele fizice cu handicap grav sau accentuat, la
funcția de bază;
l) veniturile din salarii, ca urmare a activității de creare de programe pentru calculator;
m)sumele sau avantajele primite de persoane fizice din activități dependente desfăşurate
într-un stat străin, indiferent de tratamentul fiscal din statul respectiv;
n) cheltuielile efectuate de angajator pentru pregătirea profesională şi perfecționarea
angajatului legată de activitatea desfăşurată de acesta pentru angajator;
o) costul abonamentelor telefonice şi al convorbirilor telefonice, inclusiv cartelele
telefonice, efectuate în vederea îndeplinirii sarcinilor de serviciu;
p) diferența favorabilă dintre dobânda preferențială stabilită prin negociere şi dobânda
practicată pe piață, pentru credite şi depozite.
Sporurile sunt beneficiile băneşti acordate de angajator potrivit legii sau contractului
colectiv de muncă pentru a compensa anumite condiţii de muncă.
De exemplu: spor pentru condiţii speciale, spor de noapte, spor de toxicitate, spor de
muncă în zile de repaus săptămânal sau de sărbătoare.
Astfel, sporurile ce se acordă în condiţiile contractului sunt:
a) pentru condiţii deosebite de muncă, grele, periculoase sau penibile, 10% din salariul de
bază;
b) pentru condiţii nocive de muncă, 10% din salariul minim negociat la nivel de unitate;
c) pentru orele suplimentare şi pentru orele lucrate în zilele libere şi în zilele de sărbători
legale ce nu au fost compensate corespunzător cu ore libere plătite se acordă un spor de
100% din salariul de bază;
d) pentru vechime în muncă, minimum 5% pentru trei ani vechime şi maximum 25% la o
vechime de peste 20 de ani, din salariul de bază;
e) pentru lucrul în timpul nopţii, 25% din salariul de bază;
f) pentru exercitarea şi a unei alte funcţii se poate acorda un spor de până la 50% din salariul
de bază al funcţiei înlocuite, cazurile în care se aplică această prevedere şi cuantumul se
vor stabili prin negocieri la contractele colective de muncă la nivel de ramură, grupuri de
unităţi.
Sporurile prevăzute la litera a) şi b) nu se includ în salariul de bază şi nu se mai acordă
după normalizarea condiţiilor de muncă.
24
Deducerea personală
Persoanele fizice au dreptul la deducerea din venitul net lunar din salarii a unei sume sub
formă de deducere personală, acordată pentru fiecare lună a perioadei impozabile numai pentru
veniturile din salarii la locul unde se află funcția de bază.
Conform noului cod fiscal modul de calcul al deducerii personale s-a modificat începand
cu luna Ianuarie 2016. Astfel că deducerea personală se acordă pentru persoanele fizice care au
un venit lunar brut de până la 1.500 lei inclusiv, astfel:
contribuabilii care nu au persoane în întreținere - 300 lei;
contribuabilii care au o persoană în întreținere - 400 lei;
contribuabilii care au două persoane în întreținere - 500 lei;
contribuabilii care au trei persoane în întreținere - 600 lei;
contribuabilii care au patru sau mai multe persoane în întreținere - 800 lei.
Dacă înainte deducerea personală de bază pornea de la suma de 250 lei, acum avem ca
punct de start suma de 300 lei. Diferit este şi pragul la care făcea referință vechea valoare de 250
lei, acesta fiind de maxim 1.000 lei în schimb, conform noului Cod Fiscal acum acordam 300 lei
deducere personală considerând ca prag maxim suma de 1.500 lei.
Pentru intervalul următor, cel al veniturilor lunare obținute din salarii dintre 1.501 lei şi
3.000 lei, suma deducerii personale este, ca şi înainte, degresivă față de cele de mai sus şi se
stabileşte prin ordin al ministrului finanțelor publice.
Neschimbat rămâne şi faptul că acei contribuabili ce realizează peste 3.000 lei nu
beneficiază de deducere personală, implicit deducere suplimentară pentru persoanele pe care le
au în întreținere.
Atentie! Deducerea personală nu se acordă personalului trimis în misiune permanentă în
străinătate.
Mai jos regăsiți o simulare comparativă între deducerea personală aplicabilă în luna
decembrie 2015 şi cea aplicabilă începând cu luna februarie 2016:
25
Diferența este de 18 lei ce vor fi căştigați în plus în urma acestei modificări de către
angajații cu un salariu brut de 1.500 lei şi care nu au persoane în întreținere.
Putem observa uşor că impozitul pe venit plătit se micşorează odată cu creşterea în
valoare a deducerii personale. Astfel rezultă o bază impozabilă redusă şi în consecință un impozit
pe venit mai mic decât plăteşte în prezent un angajat care are venitul brut de 1.500 lei.
Dacă ne raportăm strict la exemplul de mai sus, efectul generat de această modificare este
faptul că angajatul va câştiga mai mult cu 18 lei începând cu luna Ianuarie 2016.
Bineînțeles că suma va varia în funcție de venitul brut al fiecăruia şi de valoarea deducerii
personale aferentă acestui venitului brut.
2.4.1.Aplicație
1. Stabiliți salariul net al an angajatului Timiş Ioan ştiind ca venitul brut al acestuia a fost de
2.000 de lei şi are un copil în întreținere.
26
Rezolvare:
Venit brut = Salariu realizat + Total sporuri
Venit net = Venit brut – Contribuții = 2.000 – (210 + 110 + 10) = 2.000 – 330 = 1.670 lei
Contribuții = CAS = Venit Brut x 10,5% = 2.000 x 10,5% = 210
CASS= Venit brut x 5,5% = 2.000 x 5,5% = 110
CFS = Venit brut x 0,5% = 2.000 x 0,5% = 10
2.5.Impozitul pe dividende
Dividendul reprezintă o distribuire în bani sau în natură, efectuată de o persoană juridică
unui participant la persoana juridică, drept consecinţă a deţinerii unor titluri de participare la acea
persoană juridică.
Se consideră dividend din punct de vedere fiscal:
suma plătită de o persoană juridică pentru bunurile sau serviciile achiziţionate de la un
participant la persoana juridică peste preţul pieţei pentru astfel de bunuri şi/sau servicii,
dacă suma respectivă nu a făcut obiectul impunerii la primitor cu impozitul pe venit sau
pe profit;
suma plătită de o persoană juridică pentru bunurile sau serviciile furnizate în favoarea
unui participant la persoana juridică, dacă plata este făcută de către persoana juridică în
folosul personal al acestuia.
Nu se consideră dividende din punct de vedere fiscal şi nu se supun aceluiaşi regim fiscal
ca veniturile din dividende:
27
1. distribuirile de titluri de participare suplimentare care nu modifică procentul de deţinere a
titlurilor de participare ale oricărui participant la persoana juridică;
2. distribuirile efectuate în legătură cu dobândirea/răscumpărarea titlurilor de participare
proprii de către persoana juridică ce nu modifică, pentru participanţii la persoana juridică
respectivă, procentul de deţinere a titlurilor de participare;
3. distribuirile în bani sau în natură efectuate în legătură cu lichidarea unei persoane
juridice;
4. distribuirile în bani sau în natură efectuate cu ocazia reducerii capitalului social constituit
efectiv de către participanţi;
5. distribuirile de prime de emisiune, proporţional cu partea ce îi revine fiecărui participant.
28
2.5.1.Aplicație
1. Care este suma dividendelor încasate de un acționar persoană fizică? Ştiind că:
- S.C. Alpha S.A. are un capital social de 3.000.000 lei, valoarea nominală a unei acțiuni
este de 3 lei;
- Acționarul deține 10.000 de acțiuni, iar profitul destinat repartizării sub formă de
dividende a fost de 100.000 lei.
Rezolvare:
Număr acțiuni în capitalul firmei = Valoarea capitalului social : Valoarea nominală a unei acțiuni
= 3.000.000 : 3 lei/acțiune = 1.000.000 acțiuni
Ponderea acțiunilor deținute de acționarul persoană fizică = ( Numărul propriilor acțiuni :
Numărul total al acțiunilor firmei ) x 100 = ( 10.000 : 1.000.000 ) x 100 = 1 %
Dividende brute cuvenite = Valoarea totală a dividendelor brute x Ponderea acțiunilor sale =
= 100.000 lei x 1% = 1.000 lei
Impozit pe dividende = Valoarea dividendelor brute cuvenite x Cota de impozit pe dividende =
=1.000 x 5% = 50 lei
Dividende încasate = Valoare dividendelor brute - Impozitul pe dividende =
= 1.000 lei – 50 lei = 950 lei
29
Bibliografie
30