Germaniei (prin acest act, conflictul european devine mondial); Turcia declară, la 12 noiembrie 1914,

război Triplei Înțelegeri; în 23 mai 1915 Italia declară război Austro-Ungariei; în 27

august 1916 România a intrat în război alături de Antantă (Tripla Înțelegere), iar la 6
aprilie1917 și Statele Unite ale Americii intră în război împotriva Puterilor Centrale. În 11
noiembrie 1918, la ora 05.00 s-a semnat actul de armistițiu și, astfel, la ora 11.00 dimineața, războiul
a luat sfârșit. Combatanții războiului au fost Antanta și Puterile Centrale. Nici un conflict anterior nu a
implicat un număr atât de mare de militari și nu a implicat atâtea părți pe câmpul de luptă. În final,
acest război a devenit al doilea conflict pe lista celor mai sângeroase conflicte notate de istorie
(după Rebeliunea de la Taiping). Douăzeci de ani mai târziu, însă, cel de-al Doilea Război
Mondial va face și mai multe victime.
„Toate statele care au intrat în Primul Război Mondial au avut fiecare interesele lor, fără să se gândească
la consecințe, care s-au soldat cu 10.000.000 de morți. Generalul Lyautey, rezident general al Franței în
Maroc declara: "Sunt complet nebuni! Un război între europeni înseamnă un război civil, cea mai
monumentală tâmpenie pe care lumea a făcut-o vreodată".”
—"Larousse", "Istoria lumii de la origini până în anul 2000", ed.Olimp.București, 2000, p. 499
O caracteristică a Primului Război Mondial este folosirea strategică pe scară largă a tranșeelor ca
linii de apărare pe Frontul de Vest, acestea întinzându-se de la Marea Nordului până la granița
cu Elveția. Mai mult de 9 milioane de persoane au fost ucise pe câmpurile de luptă ale războiului iar,
pe lângă acestea, mai mulți și-au pierdut viața în spatele liniilor frontului, din cauza lipsei resurselor
de bază - mâncare, căldură sau combustibil, mobilizate cu prioritate pentru aprovizionarea armatelor
- și a genocidului comis sub acoperirea numeroaselor războaie civile și conflicte interne (de
exemplu, genocidul armean).
Progresul tehnologic care s-a produs odată cu revoluția industrială a secolului XIX-lea se traduce în
creșterea puterii distructive a armelor și în diversificarea modalităților de atac aflate la dispoziția
generalilor din acea epocă. Astfel, în Primul Război Mondial au loc primele bombardamente aeriene
din istorie, iar în jur de 5% din totalul victimelor de război au fost civili, în timp ce în Al Doilea Război
Mondial procentul acestora va fi de 50%.
Primul Război Mondial s-a dovedit a fi o ruptură decisivă cu vechea ordine mondială, marcând
încetarea finală a absolutismului monarhic în Europa. Patru imperii au fost
doborâte: German, Austro-Ungar, Otoman și Rus. Cele patru dinastii ale
lor, Hohenzollern, Habsburg, Otoman și Romanov, care au avut rădăcini ale puterii încă din
timpul cruciadelor, au căzut după război.

Cuprins
[ascunde]

 1Cauze
o 1.1Cauze și responsabilități
 21914: Primele bătălii
o 2.1Mobilizare și chemarea la arme
o 2.2Frontul de Vest
 2.2.1Violarea neutralității Belgiei de către Germania
 2.2.2Marna
 11România și Italia în timpul Conferinței de Pace de la Paris
 12România și pacea separată de la Buftea-București
o 12.1Războiul în Balcani
 13Frontul de Est
 14Revoluția Rusă
 15Ultima jumătate
o 15.1Intrarea Statelor Unite în război
 o 15.2Ofensiva germană din primăvara anului 1918
o 15.3Victoria Antantei
 16Sfârșitul războiului
 17Scurtă cronologie
 18Bilanțul războiului
o 18.1Soldați aliați morți
o 18.2Soldați morți ai Puterilor Centrale
o 18.3Civili morți
 19Vezi și
 20Memorii de război
 21Referințe și note
 22Bibliografie
 23Legături externe
o 23.1Media

Cauze[modificare | modificare sursă]

Articol principal: Cauzele Primului Război Mondial.

Atentatul de la Sarajevo. Desen din presa vremii

În ziua de 28 iunie 1914 Franz Ferdinand, arhiducele Austriei și moștenitorul tronului austro-ungar, a
fost asasinat la Sarajevo de Gavrilo Princip, un student naționalist sârb-bosniac. Acesta a făcut parte
dintr-un grup de cincisprezece asasini, susținuți de Mâna Neagră, o societate secretă fondată de
naționaliști pro-sârbi, cu legături în armata Serbiei. Asasinatul a amorsat tensiunea gravă, care, deja,
exista în Europa. Rebeliunile de la Sarajevo provocate de asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand
au fost instigate de minoritatea sârbă, care era nemulțumită de anexarea în 1908 a Bosniei și
Herțegovinei de către Imperiul Austro-Ungar, ca și de invadarea și ocuparea violentă [5] a provinciei
de către același imperiu, în 1878.
Deși acest asasinat a fost considerat ca detonatorul direct pentru Primul Război Mondial, cauzele
reale trebuie căutate în deceniile premergătoare, în rețeaua complexă de alianțe și contrabalansări
care s-au dezvoltat între diferitele puteri europene, în urma înfrângerii Franței și a proclamării
Imperiului federal german (Al II-lea Reich), sub conducerea "cancelarului de fier", Otto von Bismarck,
în 1871.
Cauzele Primului Război Mondial constituie o problemă complicată din cauza multitudinii factorilor
implicați, între care: naționalismul, disputele anterioare nerezolvate, precum lipsa surselor de
materie primă și de piețe de desfacere pentru industria central-europeană, sistemul de alianțe,
guvernarea fragmentară, întârzieri și neînțelegeri în comunicația diplomatică, cursa înarmărilor etc.

Cauze și responsabilități[modificare | modificare sursă]

Gavrilo Princip - asasinul lui Franz Ferdinand, cauza imediată a declanșării războiului.

Cauza principală a Primului Război Mondial a fost refuzul imperiilor de a acorda populațiilor lor
dreptul la auto-determinare.[6][7] Bosnia a fost anexată de către Imperiul Austro-Ungar în 1908, în
disprețul sentimentelor sau dorințelor populației, Austro-Ungaria însăși fiind deja, la acel moment, un
stat multi-etnic în care numeroase minorități erau dominate de o clică de nemți și unguri.[8] La fel
cum românii transilvăneni aflați sub opresiunea austro-ungară priveau cu speranță de ajutor spre
românii deja liberi din regatul României, tot așa și sârbii din Bosnia și din restul Imperiului Austro-
Ungar priveau cu speranță spre frații lor din regatul independent al Serbiei.[9]
Monarhia habsburgică se baza mai mult pe forță împotriva popoarelor care trăiau în interiorul statului
multinațional austro-ungar, decât pe loialitatea acestor popoare, și la începutul secolului al XX-lea
această loialitate, în mod vădit, se dilua.[10] Popoarele aflate în interiorul imperiilor multinaționale
erau nemulțumite de frontierele existente la acel moment, precum și de modul în care aceste
frontiere erau menținute prin instituții politico-statale conservatoare.[11] De altfel, unul dintre puținele
câștiguri obținute în urma Primului Război Mondial a fost chiar acest drept al popoarelor la
autodeterminare.[12] În epocă, observatorii avizați considerau că aristocrații care conduceau Imperiul
Austro-Ungar promovau politici expansioniste nebunești, care erau contra propriilor lor interese:
imperiul gemea deja sub greutatea propriilor contradicții și a frustrării minorităților oprimate, în timp
ce conducerea îngloba Bosnia-Herțegovina, o altă provincie cu populație diversă religios și etnic.[13]
Există multe ipoteze care încearcă să explice cine, sau de ce, a fost vinovat pentru începutul
Primului Război Mondial. Primele explicații, prevalente în 1920–1930, accentuau versiunea oficială,
care, în conformitate cu Tratatul de la Versailles și Tratatul de la Trianon, plasa întreaga
responsabilitate asupra Germaniei și aliaților săi. Versiunea oficială a fost o ipoteză bazată pe ideea
că războiul a început când Austro-Ungaria a invadat Serbia, susținută de Germania care a invadat,
fără provocare, Belgia și Luxemburg. În această viziune, ipoteza este că responsabilitatea pentru
război s-a creat prin agresiunea Germaniei și a Austro-Ungariei, în timp ce Rusia, Franța și Marea
Britanie au ripostat legitim acestei agresiuni. Această idee a fost, ulterior, apărată de istorici
ca Franz Fischer, Imanuel Geiss, Hans-Ulrich Wehler, Wolfgang Mommsen și V.R. Berghahn. Cu
timpul, alți analiști au luat în considerație și factori suplimentari precum, de exemplu, rigiditatea
planurilor militare ruse și germane, dată fiind importanța concepției de a ataca primul și de a executa
planurile militare într-un ritm rapid).
Pe parcursul mai multor decenii, britanicii au fost obișnuiți cu războaie coloniale, unde au triumfat
rapid și ușor, iar din aceste considerente au întâmpinat Marele Război cu entuziasm. Totuși,
dificultățile întâlnite de Marea Britanie în războiul Zulu (1879) și în cel de-al doilea război bur (1899-
1902), au redus probabilitatea că britanicii au fost naivi în privința potențialului unui război major.
Faptul că nicio forță politică importantă nu s-a opus războiului a însemnat că cei care nu erau de
acord cu el nu aveau destulă putere pentru a organiza o opoziție viabilă, cu toate că pe durata
războiului au existat proteste minore.
O altă cauză a războiului a fost dezvoltarea industriei de armament, care a dus la formarea de
alianțe cu substrat militarist. Un exemplu de militarism a fost construirea vasului HMS Dreadnought,
o navă de luptă revoluționară, care avea o superioritate majoră față de navele anterioare, numite
"pre-dreadnought". Noul vas a mărit puterea maritimă a Marii Britanii și a lansat o competiție acerbă
în construcția vaselor între Marea Britanie și Germania din cauza Noului imperialism. În general,
națiunile care făceau parte din Tripla Înțelegere (Antanta) se temeau de cele care aparțineau
la Tripla Alianță și vice versa.
Liderii civili ai puterilor europene se aflau în mijlocul mai multor valuri de fervoare naționalistă, care a
crescut, treptat, în Europa, pe parcursul deceniilor anterioare. Această evoluție a redus opțiunile
viabile ale politicienilor în iulie 1914. Eforturile diplomatice intense, menite să medieze conflictul
austro-sârb, deveniseră irelevante, deoarece acțiunile agresive din partea Germaniei și a
Rusiei[necesită citare] nu făceau altceva decât să sporească, treptat, gravitatea conflictului.
Capacitatea redusă a mijloacelor de comunicare folosite în 1914 a contribuit la agravarea
conflictului: toate națiunile utilizau încă telegraful și ambasadorii lor ca principală metodă de
comunicare, cauzând, astfel, întârzieri de ore sau chiar de zile întregi.