Abordarea cibernetică a economiei subterane

şi modalităţi de diminuare a acesteia

- rezumat -

Capitolul 1 este unul introductiv şi îşi propune definirea economiei subterane, în

primul rând prin precizarea elementelor sale componente. Acest aspect este esenţial
întrucât denumirile folosite precum: economie gri, neoficială, paralelă, subterană,
ascunsă, invizibilă, neînregistrată, economie în umbră sau a doua economie nu sunt
sinonime şi pot desemna realităţi economice diferite sau opuse. Mai mult, aceiaşi termeni
pot avea înţeles diferit, uneori chiar neaşteptat, în funcţie de context.
Evaziunea fiscală reprezintă componenta cheie a economiei subterane, importantă
fiind distincţia care se poate realiza între evaziunea fiscală şi frauda fiscală. Din acest
punct de vedere, evaziunea fiscală reprezintă o folosire a posibilităţilor oferite de lege, o
organizare legală a unei afaceri în aşa fel încât să se minimizeze obligaţia fiscală, în timp
ce frauda fiscală este o organizare ilegală în acelaşi scop, intrând astfel în sfera
infracţională. Se ajunge astfel la noţiunea de „evaziune legală”, o interpretare a legilor şi
reglementărilor fiscale în favoarea contribuabilului.
Economia subterană este definită ca sistem cibernetic în al doilea capitol, fiind
analizate pe rând proprietăţile sale general sistemice dar şi proprietăţile specifice
sistemelor cibernetice. O deosebită atenţie este acordată legii conexiunilor inverse,
buclele feedback fiind esenţiale pentru orice sistem cibernetic. Este indiscutabil din acest
punct de vedere că sistemul economiei subterane se supune pe deplin legii conexiunilor
inverse întrucât economia subterană este dinamică şi extrem de adaptabilă, fapt ce dă
măsura eficienţei circuitelor sale feedback.
Privind circuitele feedback în economia subterană din perspectivă istorică şi
socio-economică concluzia este aceea că din momentul în care o entitate, oricare ar fi ea
(persoană, bandă mafiotă, clasă socială etc.), îşi asumă oficial, public, rolul de conducere
a unui segment oarecare al economiei subterane, conflictul depăşeşte sfera economică şi
trece în cea politică, îmbrăcând forma unei revolte împotriva autorităţilor statului,
intervenţia acestora împotriva respectivei entităţi fiind obligatorie.
 Chiar şi în prezenţa unor exemple contrarii rezultă că lipsa unui organism vizibil,
oficial, de coordonare şi conducere este o caracteristică esenţială a economiei subterane,
ceea ce nu înseamnă însă că circuitele feedback subterane nu sunt extrem de prezente şi
de eficiente.
Abordararea cibernetică a economiei subterane porneşte în capitolul 3 de la
analizarea relaţiei acesteia cu statul. Este de remarcat astfel că economia subterană a
devenit, cu deosebire în statele care se află în tranziţie sau au trecut recent prin aceasta, o
miză importantă a jocului politic. Elementele politice şi cele economice interferează într-
un mod diferit, gradul de participare fiind altul în funcţie de regimul politic, modul de
organizare a sistemului economico-social, doctrina partidelor. Această relaţie este
biunivocă, politicul ghidând economicul iar economicul asigurând mediul de acţiune al
politicului.

Un nivel mai ridicat al taxelor şi impozitelor va mări automat nivelul de

nesupunere fiscală, fiind afectat modul în care este apreciat riscul ascunderii veniturilor
impozabile. În economia subterană, creşterea taxelor va mări de asemenea profitabilitatea
relativă a desfăşurării activităţii în subteran, ceea ce va atrage mai mulţi agenţi economici
în acest sector. Comparând aceste discrepanţe cu estimările privind extinderea luată de
economia subterană în ţările respective, remarca esenţială este aceea că un cuantum
ridicat al contribuţiilor sociale obligatorii întreţine o economie subterană „înfloritoare”.
Pe de altă parte, este de observat că în numai un deceniu, teama de statul
atotputernic care controlează toate aspectele vieţii economice a lăsat loc îngrijorării faţă
de gradul în care statul a ajuns sa fie controlat – „însuşit” sau „capturat” – de către noii
oligarhi ai economiilor în tranziţie. Aceştia au căpătat puterea de a modela în propriul
interes politicile economice şi chiar cadrul legislativ, una din consecinţele directe fiind
„împingerea” competitorilor spre economia subterană, costurile socio-economice ale
acestui fenomen fiind enorme.
În ceea ce priveşte extinderea imigraţiei ilegale în contextul fenomenului
economic subteran, se impune observaţia că ritmul accelerat al globalizării exercită un
impact dramatic asupra economiilor subterane din toate ţările lumii. Noua perspectivă îi
incurajează din ce în ce mai mult pe cei care îşi desfăşoară activitatea în subteran să
profite de lacunele şi neconcordanţele dintre sistemele legislative ale diferitelor ţări. S-a
observat astfel în ultimii ani creşterea explozivă a economiei subterane în marile oraşe ale
lumii, pe fondul sporirii numărului imigranţilor ilegali.
Contrabanda este una dintre componentele cheie ale economiei neoficiale, fiind
un catalizator atât pentru evaziunea fiscală cât şi pentru crima organizată, fenomen aflat
la graniţa economiei subterane. Sumele extrem de importante pierdute de stat prin
evitarea plăţii taxelor vamale şi accizelor pentru mărfurile introduse ilegal în ţară
accelerează spirala destructivă menţionată pe larg mai sus, cauzată de relaţia dintre
evaziune fiscală şi mărirea nivelului taxelor şi impozitelor.
Ultima parte a acestui capitol se ia în considerare efectele pozitive ale economiei
subterane. Chiar dacă sunt incontestabile, aceste efecte – favorabile la prima vedere –
trebuie privite cu prudenţă. Desfăşurarea activităţii economice în sectorul clandestin
atrage întotdeauna după sine fenomene ca firmele fantomă, evaziunea fiscală, spălarea
banilor, şi mai departe o corupţie generalizată.
Capitolul 4 este de unul de strictă actualitate, referindu-se la particularităţile
economiei subterane în condiţiile globalizării contemporane.
Astfel, în ciuda susţinerii insistente pentru libera circulaţie a persoanelor, mărfurilor,
serviciilor şi, mai ales, capitalurilor, Uniunea Europeană s-a dovedit în cele din urmă
vulnerabilă în faţa economiei subterane tocmai din cauza caracterului naţional al
reglementărilor fiscale. La nivel european se manifestă astfel un fenomen care poate fi
considerat principalul catalizator al expansiunii economiei subterane: competiţia fiscală.
Acest gen de competiţie se manifestă prin adoptarea unor măsuri considerate
inacceptabile la nivelul Uniunii Europene, identificate de raportul Primarolo în 1999.
Capitolul următor, al cincilea, trece la delimitarea posibilităţilor de acţiune ale
statului asupra economiei subterane. Curba Laffer reflectă pe plan macroeconomic
rezultatele creşterii nivelului de impozitare, în primul rând descurajarea dorinţei de a
munci şi de a economisi. Mărirea ratei prelevărilor fiscale, dincolo de un anumit punct,
limitează stimularea agenţilor economici, descurajează investiţiile, îngustează baza de
impozitare, antrenează activităţi de evaziune fiscală şi determină orientarea către
economia subterană.
Acceptarea nivelului taxelor de către populaţie, „supunerea fiscală”, depinde fără
îndoială de problemele mai generale ale politicii fiscale dar şi de aspectele mai concrete
care ţin de structura taxelor şi impozitelor autorităţile regionale intră în competiţie şi
oferind „protecţie” agenţilor economici locali împotriva normelor fiscale emise de
guvernul central. O economie cu un sistem stufos de reglementări combinat cu un aparat
administrativ slab şi care acţionează discreţionar constituie un teren deosebit de fertil
pentru dezvoltarea activităţilor subterane, ca şi pentru înflorirea corupţiei.
Capitolul 6 prezintă în mod general metodele de cunatificare a economiei
subterane întrucât, pentru a delimita sfera economiei subterane în vederea identificării
unor metode de control, acest fenomen trebuie definit dar şi măsurat. Economia subterană
mai este însă şi “ascunsă”, “neînregistrată”, “neoficială” ş.a. astfel încât cuantificarea
acesteia este extrem de dificilă. Pe plan internaţional s-au pus totuşi la punct câteva
metode de calcul cu menţiunea că, aplicate aceleiaşi ţări şi aceleiaşi perioade, rezultatele
sunt rareori concordante, uneori fiind chiar în mod fundamental diferite.
Capitolul 7 este unul extrem de important în ansamblul tezei, în cadrul acestuia
fiind analizată în detaliu economia subterană din România şi din judeţul Botoşani în
vederea identificării unor căi de reducere a acesteia. Capitolul debutează cu o amplă
privire retrospectivă asupra economiei subterane româneşti, de la primele manifestări ale
acesteia şi până în prezent.
O posibilitate de măsurare a economiei subterane româneşti este cea realizată de
Institutul Naţional de Statistică, folosind metoda forţei de muncă, utilizată iniţial de Italia
şi generalizată la nivelul tuturor ţărilor din Uniunea Europeană. În ceea ce priveşte
economia subterană din Judeţul Botoşani, aceasta este cel mai bine reflectată de dosarele
anchetate de către Parchetul de pe plângă Judecătoria Botoşani, fiind de remarcat că în
marea lor majoritate aceste dosare au ca obiect două infracţiuni: evaziune fiscală şi
angajare fără respectarea dispoziţiilor legale – „munca la negru”.
Este de subliniat de asemenea că economia subterană constituie în mod evident un
factor de risc la adresa securităţii naţionale, atât direct, prin diminuarea resurselor
bugetare care pot fi alocate pentru finanţarea obiectivelor securităţii naţionale, cât şi
indirect, prin efectele asupra altor factori ce influenţează securitatea naţională.
În strânsă legătură cu intrarea României în alianţa nord-atlantică trebuie analizată
şi relaţia dintre economia subterană şi terorism – cel mai important factor de risc la nivel
global, dar şi naţional.
În ceea ce priveşte evaziunea fiscală, dacă aceasta constituie fără îndiuală o parte
esenţială a economiei subterane, în aceeaşi măsură economia subterană şi crima
organizată se constituie în factori de sprijin şi intensificare a evaziunii fiscale. Evaziunea
fiscală este analizată şi din perspectiva metodelor de supravaluare şi subevaluare
contabilă.
Din constatările Parchetului precum şi ale organelor de control financiar-fiscal a
rezultat că societăţi sau puncte de lucru au fost înfiinţate în zonele defavorizate
desemnate, inclusiv în zonele limitrofe judeţului Botoşani, în vederea obţinerii scutirii
frauduloase de la plata taxelor vamale, T.V.A., accize sau de la plata impozitului pe
profit.
Trecând la studierea părţilor componente a economiei subterane româneşti este de
remarcat că extinderea din ultimii ani a fenomenului de spălare a banilor, expresie a
crimei organizate tranfrontaliere contemporane, este şi rezultatul a crizei de autoritate a
instituţiilor statului. De asemenea, munca fără forme legale constituie de fapt în România
„motorul” dezvoltării economiei paralele. În plus, contrabanda, evaziunea fiscală,
solicitarea unor rambursări necuvenite, sustragerea de la plata taxelor vamale, toate au
fost posibile prin utilizarea firmelor fantomă.
În fine ultimul capitol, care cuprinde şi concluziile acestei teze, se referă la
posibilităţile de diminuare a economiei subterane din România.
Faţă de cele prezentate anterior se impune concluzia că limitarea presiunii fiscale
reprezintă un element cheie pentru ţinerea sub control a fenomenului economiei
subterane. Adoptarea cotei unice de impozitare de 16% în anul 2005 a însemnat în aceste
sens o relaxare fiscală semnificativă, cu un impact pozitiv important asupra reducerii
economiei subterane.
Politicile guvernamentale care au avut drept scop combaterea economiei
subterane trebuie evident să ia în considerare şi alte criterii decât cele strict economice.
Printre acestea se numără psihologia individuală şi socială, comportamentul pe termen
lung al evazioniştilor, presiunile politice în ceea ce priveşte măsurile adoptate, aspectele
etice privind păstrarea unui echilibru între restricţiile legale şi libertatea personală. O
politică represivă excesivă poate reduce productivitatea, output-ul precum şi interesul
pentru muncă nu numai în economia subterană, dar şi în întreaga economie.
Una dintre căile „sigure” de diminuare a economiei subterane, influenţată doar în
mică măsură de parametri sociali sau politici, este cea a armonizării sistemului fiscal din
România cu sistemele fiscale din ţările membre ale Uniunii Europene. Acest fenomen
este ireversibil şi este parte a proceselor de integrare şi post-integrare a ţării noastre la
Uniunea Europeană.
Acţiunea diferită a instrumentelor de politică economică impune necesitatea
realizării unui model global care să permită alegerea celei mai potrivite politici
economice pentru diminuarea economiei subterane, adaptată la realităţile economiei
româneşti. A fost folosit astfel un model cu ţinte fixe, constituit cu ajutorul a două
categorii de variabile: ţintă şi intrument.