ABERATIILE

Incapacitate a obiectivului fotografic de a reproduce o imagine perfecta. Aberatiile obiectivelor sunt de 7 tipuri:
astigmatism, aberatie cromatica axiala, aberatie cromatica laterala, coma, curbura de camp, aberatia de sfericitate
si distorsia. Amploarea aberatiilor este direct proportionala cu deschiderea diafragmei si invers proportionala cu
distanta focala.

Aberatie cromatica
Aberatie a obiectivului, in care zone ale imaginii, de obicei radiale, sufera o descompunere cromatica asemanatoare
cu cea realizata de o prisma optica.

Aberatie cromatica axiala

Aberatie de convergenta a unui obiectiv ce consta din focalizarea in planuri diferite a radiatie albastre, verzi si rosii,
sosite de la o sursa aflata pe axa optica.

Aberatie cromatica laterala

Denumita si aberatie cromatica transversala este determinata de variatii ale factorului de marire a obiectivului in
partile sale periferice; lumina alba care vine din lateral, va focaliza in locuri diferite in planul filmului, in functie de
lungimea de unda (mai aproape de centrul negativului pentru lumina albastra, mai lateral pentru lumina rosie).

Aberatie de sfericitate
Aberatie a unui obiectiv produsa de focalizarea in plane diferite a razelor luminoase ce intra prin centrul obiectivului
fata de cele ce intra pe la periferie.

Aberatie geometrica
Aberatie a sistemelor optice, in care unei axe drepte a subiectului ii corespunde o curba in imaginea realizata de
obiectiv. Aceste aberatii pot fi pozitive sau negative, adica asemanatoare cu o perna sau cu un butoi.

Distorsiunile „in perna si butoi”

Distorsiunile „in perna” si „in butoi” sunt determinate de lipsa simetriei obiectivului in raport cu diafragma, fapt care
provoaca modificarea raportului de marire, la periferia lentilei comparativ cu axul optic. Daca imaginea este marita
la periferire in raport cu centrul, apare distorsiunea „in perna” (engl. = pincussion) iar daca este micsorata in raport
cu centrul, apare distorsiunea „in butoi” (engl. = barrel). Doar o constructie simetrica a obiectivului si cu diafragma
plasata exact in centrul optic permite obtinerea unei imagini nedistorsionate. Centrul optic este punctul situat pe axa
optica a unui sistem de lentile, prin care razele incidente trec fara sa fie deviate de la drumul lor, si este punctul de
referinta pentru distanta focala (distanta focala = distanta dintre centrul optic si planul de focalizare al unui subiect
aflat la infinit),

Daca diafragma este situata anterior de centrul optic, adica intre centrul optic si subiectul de fotografiat, se produce
o deformare „in butoi” in timp ce diafragma plasata intre centrul optic si captor determina o deformare „in perna”.

Distorsiune tip „in butoi”, ce apare in situatia in care centrul optic al sistemului este situat inapoia diafragmei (caz
tipic pentru superangulare).
Distorsie „pincussion (in perna)” ce apare in cazul in carecentrul optic al sistemului este localizat anterior fata de
diafragma (caz tipic pentru teleobiective).

Subiectul devine extrem de delicat in cazul obiectivelor zoom (transfocatoare). Prin scopul lor, acestea isi pot
modifica distanta focala, implicit si pozitia centrului optic.

Prin modificarea focalei transfocatoarelor, centrul optic se muta anterior pentru focale mai mari sau posterior, pentru
focale mai mici. Deoarece diafragma este situata intr-o pozitie fixa, indiferent de distanta focala, in cazul acestui tip
de obiectiv, proiectantii au trebuit sa faca un compromis intre distorsiunile „in perna” la pozitia tele si cele „in butoi”
la pozitia superangular.

Astigmatismul
Astigmatismul reprezinta defectul unei lentile de a nu putea focaliza in acelasi plan razele care abordeaza sistemul
optic pe diametre perpendiculare. Planul care traverseaza o lentila pe un diametru paralel cu subiectul poarta
numele de plan radial, iar cel perpendicular pe planul radial – plan tangential. Imaginea unui subiect situat pe
axa optica este rezultatul refractiei numai pe planuri radiale si nu este afectata de astigmatism. Astigmatismul se
manifesta in cazul refractiei razelor provenite de la obiecte indepartate de axa optica, si este rezultatul diferentelor
intre profilul lentilei in planul radial si profilul in planul tangential. Planul tangential are o putere convergenta mai
mare decat cel radial, astfel incat va genera o imagine decalata anterior.

Un punct luminos va produce o imagine sub forma unei elipse cu axul mare orientat in planul tangential; in spatele
acestei imagini va apare o imagine sub forma unei elipse cu axul mare orientat in planul radial. Intre cele doua
imagini eliptice se poate inregistra o pata difuza, mai mult sau mai putin rotunda. Obiectivele de foarte buna calitate
produc pe negativ (examinat la microscop) o imagine stelata cu patru colturi. Obiectivele de calitate mai putin decat
perfecta vor determina o imagine mai difuza, intrucat aberatia de astigmatism se combina cu cea a curburii de camp,
pentru a determina coma.

Astigmatismul determina focalizari diferite, in functie de meridian. In planul filmului, imaginea unui punct luminos
apare ca o stea cu patru colturi.

Curbura de camp
Curbura de camp este defectul de a focaliza imaginea pe o suprafata curba (calota sferica) cu concavitatea spre lentila
posterioara si nu pe un plan. Atat astigmatismul cat si curbura de camp sunt invers proportionale cu raza de curbura
a lentilelor utilizate in constructia obiectivelor. De aceea, efortul opticienilor este indreptat spre descopeirea de
formule de sticla optica cu indice de refractie cat mai mare, pentru a utiliza lentile mai refractive dar cu raze cat mai
mari de curbura ale suprafetelor.
Dispersia cromatica
Aberatia (dispersia) cromatica este determinata de implacabilele legi optice: indicele de refractie al oricarui material
este dependent de lungimea de unda a radiatiei incidente si anume mai mare pentru radiatia albastra, comparativ cu
radiatia rosie. Asa se face ca o lentila convergenta va focaliza mai aproape de centrul sau optic componenta albastra
si mai departe pe cea rosie, a unei surse punctiforme de lumina alba.

Aberatia cromatica este consecinta relatiei de directa proportionalitate intre puterea de refractie si intre frecventa
oscilatiei luminoase.

In planul captorului, imaginea va fi reprezentata de un punct alb in centrul unei pete rosii (daca punerea la punct s-a
facut in locul unde focalizeaza razele albastre si verzi), sau un punct alb in centrul unei pete albastre (daca punerea la
punct s-a facut in locul unde focalizeaza razele rosii). Aceasta diferenta de focalizare in functie de lungimea de unda,
mai poarta numele si de „dispersie”. Formulele de sticla crown au in general o dispersie redusa, in timp ce sticlele
flint au o dispersie mai mare. Dar exista si exceptii: sticle crown cu dispersie mai lunga sau sticle flint cu dispersie mai
scurta, de aceea denumite si sticle cu dispersie „anormala”.

Prin utilizarea unei combinatii de sticle flint si crown se pot realiza obiective care sa focalizeze in acelasi plan radiatia
rosie si albastra; radiatie verde si purpurie raman totusi in afara planului de claritate. Aceasta combinatie de lentile
defineste un obiectiv „acromat”, si care pastreaza deci o proportie reziduala de aberatii cromatice. Introducerea de
lentile confectionate din sticla cu dispersie „anormala” corecteaza in buna proportie si aceste reziduuri de aberatie
cromatica.

Se poate demonstra matematic faptul ca distanta dintre focarul componentei albastre si focarul componentei
rosii este direct proportional cu focala lentilei. Daca pentru lentile sau obiective cu focala 50 – 75 mm diferenta de
focalizare este foarte mica, practic neglijabila, pentru rapoarte uzuale de marire ale negativului, in cazul utilizarii
obiectivelor cu distante focale de peste 150 mm, defectul devine evident si trebuie corectat. In formula moderna a
teleobiectivelor grupul frontal (convergent) are in compunere lentile de sticla speciala, cu grad redus de dispersie
cromatica si care au fost marcate pe obiective: LD (Low Dispersion), SD (Super-low Dispersion) sau chiar ED (Extra-
low Dispersion). Unii producatori utilizeaza fuorura de calciu (fluorina sau fluorita - care are un grad foarte redus de
dispersie), pentru corectarea aberatiei cromatice, asa cum procedeaza, de exemplu Olympus si Canon.

Aberatia de sfericitate
Aberatia de sfericitate este consecinta acelorasi dure legi optice: refractia unui fascicul luminos depinde de unghiul
de incidenta.

Aberatia de sfericitate, dependenta de unghiul de incidenta(sus) si corectarea ei: utilizarea de lentile asferice (jos).

Datorita formei sale, o lentila sferica va focaliza mai aproape (de centrul optic) razele luminoase care o traverseaza pe
la periferie, in comparatie cu cele care trec prin portiunea centrala, din jurul axei optice, fapt determinat de unghiul
de incidenta mai ascutit la periferie, comparativ cu centrul. Asa se face ca o sursa luminoasa punctiforma aflata pe
axa optica, nu va produce o imagine punctiforma inconjurata de inele luminoase si intunecoase concentrice (inele de
difractie), ci o pata, inconjurata de un inel gri, fapt extrem de daunator in ceea ce priveste reproducerea contrastului
detaliilor fine.

Solutia cea mai simpla de a reduce aberatiile de sfericitate este de a reduce diametrul lentilei frontale, prin
diafragmare (de exemplu, unele aparate de unica folosinta folosesc drept obiectiv o lentila puternic diafragmata f/11
– f/16). O alta solutie, mai buna dar mai complicata, este de a combate aberatia pozitiva a unei lentile convergente
prin aberatia negativa a uneia divergente, dar realizate din materiale diferite (crown si flint).

Cea mai buna metoda, dar si cea mai scumpa, este de a utiliza lentile cu suprafete asferice, lentile care pot corecta
simultan mai multe defecte ale ansamblului optic. In definitia clasica, o lentila are suprafata sferica (de fapt o calota
sferica) cu raza R; suprafata plana a unei lentile poate fi considerata ca facand parte dintr-o sfera cu raza infinita.
Suprafata asferica este definita prin negare: o suprafata care nu este sferica. Altfel spus, fiecare meridian al suprafetei
asferice face parte dintr-o sfera al carei centru variaza pe axa optica. Desi bazele teoretice ale utilizarii suprafetelor
asferice in optica au fost precizate de Huygens in 1678, doar in ultimii ani, prin utilizarea de procese de prelucrare
controlate de calculator, lentilele asferice au ajuns la preturi acceptabile si au putut fi introduse in constructia
obiectivelor de larg consum.

O alta solutie este oferita de modul de realizare a mecanicii obiectivului: utilizarea de lentile flotante (lentile sau
grupuri interne de lentile care translateaza pe axa optica in timpul punerii la punct) permit o buna corectie, atat
pentru subiectele apropiate cat si pentru cele indepartate, dar si pentru diferite focale.

Dar nu intotdeauna aberatia de sfericitate este daunatoare. In unele cazuri se pastreaza un „rest” de aberatie de
sfericitate, pentru a „indulci” contrastul in zonele cu detalii fine; acest tip de obiective sunt folosite mai ales pentru
portret. Mai mult chiar, Nikon si Canon au lansat pe piata obiective (f = 105 si 135 mm) cu indicativul DC (Defocus
Control) si SF (Soft Focus), asupra caruia fotograful poate interveni si, prin manipularea unui inel, poate ajusta
amploarea aberatiilor de sfericitate. Aberatia de sfericitate este „vinovata” si de un foarte cautat – mai ales de catre
japonezi – efect: bokeh, si care se refera la modul in care sunt reproduse punctele stralucitoare ne-focalizate.

Reflexiile parazite
Lumina difuza si reflexiile parazite denumite in terminologia americana ca „flaring” si respectiv „ghosting” sunt doua
defecte ce apar in timpul utilizarii obectivelor si care au, cel putin partial, solutionari similare. Prin „lumina difuza” se
intelege efectul de reducere generala a contrastului, mai evident in zonele de umbra, prin impresionarea captorului/
filmului de catre lumina difuzata ca rezultat al reflexiilor parazite la fiecare interfata aer-sticla sau sticla-aer ca si de
pe suprafetele incomplet prelucrate ale elementelor mecanice de pe drumul optic al obiectivelor: inele de prindere,
suprafata interioara a tuburilor distantiere, etc.
Pentru a diminua reflexiile parazite se utilizeaza mai multe metode:

a) depunerea de straturi subtiri pe toate interfetele aer-sticla, care, datorita grosimii lor comparabile cu lungimea
de unda a radiatiei luminoase, determina, prin interferenta, anularea reflexiei parazite (mai precis: 1/4 din lungimea
de unda); din pacate, efectul este maxim pentru o anumita lungime de unda; pentru anularea reflexiilor parazite pe
toate lungimile de unda ale radiatiei vizibile, este nevoie de mai multe straturi (MultiCoated = MC): patru (in general
suficiente), ajungandu-se pana la 11 la obiectivele de inalta calitate (Fuji); erori in procesul tehnologic de depunere
a acestor straturi duc la atenuarea insuficienta a reflexiilor pentru una sau mai multe lungimi de unda si consecinta:
dominanta de culoare;

b) prelucrarea suprafetelor de sustinere si distantare de pe drumul optic cu striatii si vopsirea lor in negru-mat; Leica
merge si mai departe si vopseste in negru mat si canturile lentilelor;

c) utilizarea corecta a unui parasolar: cat mai adanc dar care sa nu intre in campul fotografic, de forma
dreptunghiulara, vopsit la interior in negru-mat.

Reflexiile parazite (ghosting) se produc daca in campul fotografic se afla o sursa puternica de lumina si apar tot la
nivelul interfetelor aer-sticla; desi tratamentul multistrat este foarte eficient, nu este perfect si fractiuni de procent
din reflexii scapa atenuarii prin interferenta. In cazul surselor luminoase foarte puternice, aceasta mica fractiune
de procent este importanta ca intensitate luminoasa si determina aparitia unui sir de poligoane (imaginea irisului
diafragmei), de diferite marimi si culori, pe film/captor.