Angrenaje 1

Angrenaje Cuprins
CUPRINS
1. NOŢIUNI INTRODUCTIVE
1.1. Tipuri de angrenaje
LLLTipuri de angrenaje uzuale................. 7
1.1.2. Principii de notare............................ 10
1.1.3. Elemente caracteristice.................... 11
1.1.4. Alte tipuri de angrenaje...................... 13
1.2. Legea angrenării.............................................16
1.3. Curbe folosite pentru generarea
profilului dinţilor
1.3.1. Generalităţi........................................ 19
L3.2.Profilul evolventic................................. 20
1.3.3.Cota peste dinţi........................................24
2. CINEMATICA ANGRENAJELOR
2.1. Cinematica angrenajelor cilindrice cu dinţi drepţi
2.1. l.Cinematica angrenării cu profil
evolventic...................................................... 25
2.1.2. Cremaliera de referinţă....................... 30
2.1.3. Continuitatea angrenării. Gradul
de acoperire................................................... 32
2.1.4.Interfenţa. Numărul minim de d in ţi.....35
2.2. Cinematica angrenajelor cilindrice cu dinţi
înclinaţi
2.2.1. Noţiuni introductive............................37
2.2.2. Cremaliera cu dinţi înclinaţi............ 38
2.2.3. Roata plană echivalentă..................... 41
2.2.4. Gradul de acoperire.............................42
2.2.5. Lungimea dinţilor în contact........... 43
2.3. Cinematica angrenajelor conice cu dinţi drepţi
2.3.1. Generalităţi........................................ 44
2.3.2. Roata plană de referinţă. Roata
plană generatoare.......................................... 46
3
Angrenaje Cuprins
2.3.3. Tipuri de danturi.............................. 47

2.3.4. Aproximaţia Tredgold.................... 47
2.4. Cinematica angrenajelor melcate
2.4.1. Generalităţi....................................... 51
2.4.2. Angrenaje cu melc cilindric............ 53
3. DEPLASĂRILE PROFILELOR ŞI ANGRENAJELOR

3.1. Deplasările angrenajelor cilindrice cu dinţi drepţi
3.1.1. Roata cu dantură zero...................... 57
3.1.2. Coeficientul de deplasare................... 58
3.1.3. Angrenaj zero..........................................60
3.1.4. Angrenaj zero deplasat.................... 61
3.1.5. Angrenaj deplasat asimetric............. 62
3.1.6. Grosimea dintelui pe cercul
de divizare........................................................63
3.1.7. Grosimea dintelui pe un cerc oarecare.64
3.1.8. Determinarea unghiului de angrenare...65
3.1.9. Limitele deplasării nesimetrice.........68
3.2. Deplasările angrenajelor cilindrice
cu dinţi înclinaţi............................................. 70
3.3. Deplasările angrenajelor melcate...................71
4. ELEMENTE GEOMETRICE CARACTERISTICE

4.1. Geometria angrenajelor cilindrice
cu dinţi drepţi............................................. 73
4.2. Geometria angrenajelor cilindrice
cu dinţi înclinaţi........................................... 75
4.3. Geometria angrenajelor conice
cu dinţi drepţi............................................... 77
4.4. Geometria angrenajului melcat....................... 80
5. FORŢE ÎN ANGRENAJE
5.1.Forţe în angrenajele cilindrice cu dinţi drepţi
5.1.1. Foţa nominală................................... 85
5.1.2. Forţa dinamică exterioară.
Coeficientul KA........................................... 86
5.1.3. Forţa dinamică interioară.
Coeficientul KV........................................... 87
4
Angrenaje Cuprins
5.1.4. Repartiţia neuniformă a sarcinii pe lăţimea dinţilor.

Coeficientul K p
5.1.4.1. Determinarea coeficientului K hp ..90
5.1.4.2. Determinarea coeficientului K Fp.. 91
5.1.5. Repartiţia frontală a sarcinii.
Coeficientul K ................................................. 91
5.1.6. Forţa de frecare.
Randamentul angrenării................................. 92
5.2. Forţe în angrenajul cilindric cu dinţi înclinaţi 94
5.3. Forţe în angrenajul conic cu dinţi drepţi .... 95
5.4. Forţe în angrenajul melc-roată melcată..... 96
6. REZISTENŢE LIMITĂ ŞI ADMISIBILE PENTRU

CALCULUL ROŢILOR DINŢATE
6.1. Materiale recomandate în construcţia roţilor
dinţate..................................................................... 98
6.2. Rezistenţa limită şi admisibilă pentru
solicitarea de încovoiere la baza dintelui........... 100
solicitarea de contact................................................ 105
materialele folosite la construcţia roţilor m elcate.109
7. CALCULUL DE REZISTENŢĂ AL ANGRENAJELOR

7. l.Angrenajul cilindric cu dinţi drepţi
7.1.1. Limitarea ruperii la baza d in te lu i.. 112
7.1.2. Limitarea tensiunii
de contact pe flancuri...................................... 115
7.2. Angrenajul cilindric cu dinţi înclinaţi
7.2.1. Limitarea ruperii la baza dintelui..... 118
de contact pe flancuri..................................... 119
7.3. Angrenajul conic cu dinţi drepţi
7.3.1. Limitarea ruperii la baza dintelui........ 121
de contact pe flancuri....................................... 121
7.4. Angrenajul melcat cilindric............................ 122
5
Angrenaje Cuprins
8. PROIECTAREA ANGRENAJELOR CILINDRICE CU

DINŢI DREPŢI
8.1. Date de proiectare............................................129
8.2. Predimensionarea angrenajului
8.2.1. Motivaţie............................................ 129
8.2.2. Determinarea distanţei
minime dintre axe.......................................... 130
8.2.3. Determinarea modulului minim..... 132
8.2.4. Determinarea numerelor de dinţi.... 134
8.2.5. Determinarea unghiului de angrenare.. .135
8.2.6. Determinarea coeficienţilor
de deplasare.................................................... 135
8.2.7. Determinarea lăţimii danturii............. 137
8.3. Calculul elementelor geometrice
şi cinem atice................................................... 137
BIBLIOGRAFIE............................................................ 139
6
Capitolul 1 Noţiuni introductive
1. NOŢIUNI INTRODUCTIVE
1.1. TIPURI DE ANGRENAJE
1.1.1. TIPURI DE ANGRENAJE UZUALE
Transmisia prin roţi dinţate, denumită şi angrenaj, este mecanismul

format din două sau mai multe roţi dinţate, care, datorita danturii roţilor,
asigură o transmitere prin formă, cu raport de transmitere constant, a
mişcării de rotaţie şi a puterii mecanice, între doi arbori necoaxiali. Se
realizează şi o modificare a momentului de torsiune (respectiv a turaţiei).
Avantajele angrenajelor sunt : siguranţă în funcţionare şi
durabilitate mare, randament ridicat, gabarit redus.
Ca dezavantaje se pot reţine următoarele: tehnologie complicată,
cost relativ mare, zgomot şi vibraţii în funcţionare.
Roţile dinţate au o foarte largă utilizare în construcţia de maşini, la
o gamă largă de turaţii şi pentru puteri de la 0,01 kW la peste 10000kW, iar
diametrul lor numai la un angrenaj simplu, format din două roţi dinţate,
poate varia de la câţiva mm (şi chiar mai mici) la 10-12m.
Clasificarea angrenajelor se face după mai multe criterii:
1. După poziţia axelor:
- angrenaje cu axe paralele (angrenaj cilindric exterior fig.l.l.a,
angrenaj cu cremalieră, fig.LLh);
- angrenaje cu axe concurente (angrenajul conic fig. 1.1b
,angrenajul cu roată plană-fig. 1.1.g);
- angrenaje cu axe încrucişate (angrenajul cilindric încrucişat-
fig.1.1.d, angrenaje elicoidele-fig.1.1.cA , angrenaje hipoide - fig. 1.1cB,
angrenaje melcate - fig.1.1e).
2. După mişcarea axelor:
- angrenaje cu axe fixe;
- angrenaje cu axe mobile (fig.1.1f).
3. După direcţ ia dintelui:
- angrenaje cu dinţi drepţi(fig .1.2a);
- cu dinţi înclinaţi (fig.1.2b) ;
- cu dinţi curbi (fig .1.2c).
4. După forma roţilor dinţate:
- angrenaje cilindrice;
- angrenaje conice;
7
Elemente de inginerie mecanică Angrenaje
- angrenaje hiperboloidale;
- angrenaje melcate;
- angrenaje cu cremalieră;
- angrenaje necirculare.
Figura 1.1.
5. După profilul dintelui:

- profil evolventic;
- profil arc de cerc;
- profil cicloidă;
- profil octoida;
- profil spirală arhimedică.
Mişcarea între doi arbori care nu se
intersectează se poate transmite cu
ajutorul unor hiperboloizi de rotaţie
cu o pânză, care, pentru a realiza un raport de transmitere teoretic constant,
trebuie prevăzuţi de-a lungul generatoarelor rectilinii cu dinţi. Operaţia de
tăiere a dinţilor pe suprafaţa laterală a hiperboloizilor fiind foarte
complicată, aceştia sunt în mod practic înlocuiţi prin zone diametrale de o
lăţime relativ mică (fig. 1.3), astfel :
- dacă zonele fac parte din porţiunile marginale, în execuţia
practică zonele pot fi înlocuite de suprafeţe conice, realizându-se
angrenajul z ^ z 2 numit angrenaj pseudoconic sau hipoid (sau angrenaj
spiroid);
8
- dacă cele două zone fac parte din porţiuni în care hiperboloizii au
diametru minim, corespunzător distanţei minime dintre axe, în execuţia
practică zonele pot fi înlocuite prin două suprafeţe cilindrice, realizându-se
un angrenaj z 3/ z 4 numit angrenaj cu roţi elicoidale, din cauza dinţilor care
sunt răsuciţi în forma unor elice . Rezultă că roţile elicoidale sunt
asemănătoare unor roţi cilindrice cu dinţi înclinaţi, iar formarea danturii se
face în acelaşi mod.
Prin particularizări, din
angrenajul hiperboloidal se pot obţine
toate celelalte tipuri de angrenaje. Astfel,
dacă se utilizează porţiunea simetrică de la
mijlocul hiperboloizilor şi se acceptă că
unghiul P între axele I-I şi II-II este 90 0 ,
se obţine angrenajul globoidal, iar dacă
suprafaţa uneia dintre roţile hiperboidale
se aproximează cilindric, rezultă
angrenajul cu melc cilindric. Dacă se
acceptă că dezaxarea a este zero şi
P ^ 0 , angrenajul cu axe încrucişate
Figura 1.3 devine angrenaj conic cu axe concurente
(suprafeţele hiperboloidale fiind
transformate în suprafeţe conice). Dacă se acceptă a ^ 0 şi P = 0 se
obţine angrnajul paralel cilindric cu suprafeţe de rostogolire cilindrice.
La toate angrenajele cu axe încrucişate la care se aproximează
suprafeţele de rostogolire hiperboloidale cu conuri sau cilindri, teoretic,
contactul liniar devine punctiform.
Pentru a se mări portanţa, în cazul angrenajului hipoid, respectiv în
cazul angrenajului cu melc cilindric, se adoptă soluţia de a dantura una
dintre roţi cu o sculă identică cu roata conjugată şi aşezată în aceiaşi poziţie
ca şi roata conjugată în funcţionare .
Datorită dezaxării, angrenajele cu axe încrucişate au o serie de
particularităţi faţă de cele cu axe concurente sau paralele în plan,
particularităţi care depind în special de valoarea dezaxării. Astfel, pe
suprafaţa flancurilor dinţilor apare, alături de alunecarea relativă pe
înălţimea dinţilor şi o alunecare relativă a flancurilor pe lungimea dinţilor,
care este proporţională cu dezaxarea a . Aceasta asigură micşorarea
vibraţiilor şi zgomotelor angrenajului, dar, proporţional creşte şi pericolul
de gripare şi de asemeni uzura. Din această cauză la angrenajul hipoid, care
nu utilizează cuple din materiale antifricţiune, dezaxarea se limitează la
9
a « (0 . 1...0 .2 )d 2 . Cu creşterea dezaxării, creşte şi raportul de

transmitere, scăzând Zi şi p .
1.1.2.Principii de notare.
Având în vedre standardele din domeniu, în cadrul acestei lucrări
s-au utilizat următoarele reguli de notare a parametrilor:
-d - pentru diametre;
- r- pentru raze;
- p - pentru raze de curbură;
- h -pentru înălţimi;
- p -pentru pas;
- m pentru modul;
- z pentru numărul de dinţi;
- W lungimea normalei comune;
- N numărul de dinţi pentru măsurarea lungimii W ;
- u - raportul numerelor de dinţi;
- x - coeficientul de deplasare al profilului;
- a - unghiul profilului de referinţă în planul indicat de indicele
inferior aferent;
- P - unghiul de înclinare al danturii;
- j - jocul între flancuri;
- s - coardă;
- indici inferiori:
- w - indică faptul că respectivul parametru este
afectat de corijare;
-a - parametrul respectiv se referă la capul dintelui;
-f - parametrul respectiv se referă la piciorul dintelui;
- t - parametrul considerat se află în planul frontal;
- n - parametrul considerat se află în planul normal;
- y - parametrul considerat se află pe o rază oarecare;
- b - parametru referitor la diametrul de bază;
- c - parametru referitor la o coardă;
- Z- indică o însumare;
- F- indică o solicitare la încovoiere;
- H - indică o solicitare datorată contactului.
- indici superiori:
10
* parametrii respectivi sunt raportaţi la cei de

referinţă;
- - parametri constanţi;
- grade de acoperire:
- sa - gradul de acoperire frontal;
- Sp - gradul de acoperire axial;
- s^ - gradul de acoperire total;
1.1.3. Elemente caracteristice.
Cea mai importantă parte a unei roţi dinţate este dantura acesteia,
prin care se transmite şi se transformă mişcarea .
Principalele elemente geometrice ale danturii şi relaţiile
fundamentale dintre ele se vor stabili pentru roţile dinţate cilindrice cu dinţi
drepţi, urmând să se facă completările necesare la fiecare din celelalte tipuri
de roţi. Elementele geometrice sunt prezentate în STAS 915 şi STAS
6522. Se va considera o porţiune dintr-o roata dinţată cilindrică având
dantură exterioară (fig. 1.4).
02
Figura 1.4.
Cercul (cilindrul) de diametru d w reprezentând cercul (cilindrul)

de fricţiune , care, rostogolindu-se fără alunecare peste cercul (cilindrul)
roţii pereche (conjugate) poate înlocui angrenajul cu o transmisie cilindrică
prin fricţiune, se numeşte cerc (cilindru) de rostogolire. Porţiunea din
11
dinte exterioară cilindrului de rostogolire se numeşte capul dintelui iar

porţiunea interioară cilindrului de rostogolire se numeşte piciorul dintelui.
Cercul de diametru d a care delimitează spre exterior dintelui, se
numeşte cerc de cap (exterior), iar cel de diametrul d f , care-l delimitează
spre interior, se numeşte cerc de picior (interior). Distanţa h , măsurată
radial, între cele două cercuri se numeşte înălţimea dintelui şi este :
h = h a + hf
u n d e h a este înălţimea dintelui, iar h f înălţimea piciorului dintelui.
Suprafeţele care delimitează dintelui lateral se numesc flancuri, iar în
secţiune, ambele poartă denumirea de profilul dintelui. Arcul măsurat pe
unul din cercurile cu centrul în O 1, între două puncte identice de pe doi
dinţi consecutivi, reprezintă pasul pe cercul respectiv şi se notează cu p .
Dacă se notează prin z numărul de dinţi al roţii şi cu d diametrul
cercului, se poate scrie:
nd
p = ( 1.1)
z
Grosimea dintelui se notează cu sd iar lărgimea golului dintre
dinţi prin s g , deci p = sd + s g .
Cercul pe care pasul este egal cu pasul de referinţă sau normalizat
se numeşte cerc de divizare, iar diametrul său se notează cu d .
Pentru a introduce în calcule, în locul pasului (mărime
incomensurabilă), numere întregi, se foloseşte noţiunea de modul:
p d
m = —= — ( 1.2)
n z
care se mai numeşte şi pas diametral,
deoarece rezultă din împărţirea
diametrului cercului de divizare cu
numărul de dinţi. Modulul este o mărime
comensurabilă, standardizată.
Două roţi dinţate angrenează dacă au
Figura 1.5. acelaşi pas, deci şi acelaşi modul.
Dintre elementele geometrice se mai evidenţiază jocul de flanc J , definit ca

distanţă între flancurile a doi dinţi care nu transmit efort (fig. .1.5a), precum
12
şi jocul de fund c , definit ca distanţă între vârful unei roţi şi cercul de fund
al roţii conjugate (fig.1.5.b)
1.1.4Alte tipuri de angrenaje
Angrenaje minimale.
În mecanica fină şi robotica industrială există tendinţa de

miniaturizare a instalaţiilor, deci şi a dimensiunilor roţilor care intră în
componenţa lor. Acest lucru este posibil prin micşorarea modulului sau al
numărului de dinţi. Construcţia roţilor dinţate cu module mici (m < 0.1m)
este dificilă şi de aceea se utilizează soluţia cu roţi dinţate minimale având
1...5 dinţi.
Din punct de vedere constructiv aceste
roţi pot avea danturi drepte, în trepte sau
înclinate. Numărul mic de dinţi cere o deplasare
pozitivă mare, ceea ce are drept urmare
subţierea dintelui la vârf până la lungimi de arc
teoretic nule. Cu angrenaje de acest tip (fig.1.6)
se pot realiza rapoarte de transmitere i =5. ...100
, la gabarite mici. Pentru a se asigura un grad de
acoperire suplimentar se folosesc cremaliere de
referinţă speciale, iar pentru a evita subtăierea,
ascuţirea dinţilor şi interferenţa, se recomandă
deplasări pozitive mari concomitent cu scurtarea
capului dintelui piciorului. Calculul geometric şi de rezistenţă se efectuează
ca şi la angrenajele cilindrice cu z > 1 0 . . . .1 2 dinţi.
Angrenajele cilindro - conice.
Aceste angrenaje se utilizează mai ales în construcţia de aparate.

Angrenajul este format dintr-un pinion cilindric cu dantură evolventică şi o
roată conică (fig.1.7a) sau, într-un caz limită, o roată plană, realizându-se
angrenajul cu roată plană (fig.1.7b). Pinionul se realizează prin procedurile
cunoscute şi apoi, cu un cuţit roată identic cu pinionul, se frezează dantura
roţii conice, care este conică numai prin forma ei, pentru că dantura este
evolventică şi roata este o roată cilindrică cu deplasare variabilă de profil.
Angrenajul este mai puţin sensibil la erorile de montaj şi permite, prin
deplasarea axială a roţilor, o reglare simplă a jocului tangenţial dintre dinţi.
13
c) I
Figura.1.8
Figura 1.7
Angrenaje toroidale.
Angrenajele toroidale reprezintă o variantă a angrenajelor conice.

După cum rezultă din figura 1.8a, aceste angrenaje au dantură conică, dar
generată nu pe un con, ci pe suprafeţe
toroidale cu parametrii D , d . Se caută astfel posibilitatea modificării
unghiului 8 între axele roţilor de la 0 la 1800 păstrându-se constant
raportul de transmitere. La 8 = 180° (fig.1.8b)
angrenajul funcţionează ca un angrenaj cilindric, iar la 8 = 0 ° (fig.1.8c) ca
un cuplaj dinţat.
Dantura roţilor toroidale se prelucrează cu ajutorul unor freze disc
speciale. Angrenajele toroidale sunt mai mult angrenaje cinematice, utilizate
de exemplu la manipulatoarele tip mână mecanică pentru acţionarea la
distanţă. Datorită contactului punctiform, au portanţă de 4 -5 ori mai
redusă decât la un angrenaj conic echivalent.
Angrenaje melcate simplificate.
In construcţia de aparate şi dispozitive, unde se transmit forţe mici,

se admit forme simplificate pentru dinţii melcului sau pentru elementul în
care acesta angrenează.
În figura 1.9a dinţii roţii melcate sunt înlocuiţi prin bolţuri
amplasate pe un disc, în figura 1.9b dinţii roţii melcate au forma unor
14
adâncituri triunghiulare, iar în figura 1.9c spira melcului este constituită

dintr-o bară de secţiune rotundă, amplasată pe o elice şi fixată prin presare
pe un arbore cilindric.
Angrenaje cu centroide necirculare.
În tehnică se utilizează şi roţi dinţate a căror configuraţie nu este

circulară. Forma roţilor reprezintă curbe cu înfăşurare reciprocă pe care s-au
tăiat dinţi. După natura funcţiei reproduse, contururile de rostogolire sau
centroidele roţilor pot fi închise (fig.1.10a), cînd se asigură o mişcare
continuă, sau deschise (fig. 1.10è), când este posibilă o rotire limitată.
Pentru mărirea cursei se pot întrebuinţa roţi necirculare cu contururi dispuse
după o linie elicoidală (fig.1.10c), când unghiul de rotire poate ajunge până
la (5...6) n .
Perechile de roţi necirculare sunt folosite în sisteme automate
pentru obţinerea unor rapoarte de transmitere variabile la elementul condus,
în timpul unei rotaţii complete a elementului conducător, sau pentru
reproducerea unor funcţii de o singură variabilă în aparatele de măsurare
sau de calcul. În ambele situaţii trebuie determinate centroidele mişcării,
care reprezintă curbele conjugate ce se rostogolesc fără alunecare.
15
1.2. Legea fundamentală a angrenării.
Legea fundamentală a angrenării stabileşte condiţiile ce trebuie

îndeplinite de angrenaj, pentru ca raportul de transmitere să se menţină
constant.
Se considerăm două roţi dinţate, care se rotesc în jurul axelor O
şi O2 cu vitezele unghiulare Wj şi w2 (fig. 1.11) şi profilurile dinţilor lor
C j şi C 2 în contact în punctul M . Vitezele periferice ale celor două
profiluri, în punctul de contact vor fi:
v 1 = W1 •OjM;v2 =ra2 ' O2M ( 1.3)

unde O jM şi O 2M sunt distanţele de la punctul de contact M la cele
două centre de rotaţie. Se descompun vitezele periferice Vj şi V2 după
normala n —n şi tangenta t —t în punctul de contact, obţinându-se
16
componentele normale v 1n şi v 2n precum şi componentele tangenţiale

Vlt Şi v 2t .
Din asemănarea triunghiurilor Mv ^ v j şi M A j O rezultă :
V1n _ O 1A 1
v1 O 1M
iar din perechea de triunghiuri similare pentru roata condusă :
V2n _ O2 A 2
v2 O 2M
Pentru ca profilul C 2 să fie tot timpul condus de profilul O este
necesar ca :
v 1n
= v 2n
deoarece, dacă v ln < v 2n , rezultă că profilul C 2 are o viteză proprie, deci
roata cu centru în O 2 nu va mai fi condusă, iar dacă vln > v 2 n , profilul
C 1 deformează profilul C 2 . Se poate scrie:
O1A1 O2A 2
1OM 2 OM
Prin înlocuirea lui v 1 şi v 2 din relaţia (1.3), relaţia precedentă
devine:
Q1 O2A 2
(1.4)
O 1A 1
Din asemănarea triunghiurilor O 1A 1P şi O 2A 2P rezultă:
O2A2 O2P
O1A1 = O1P
iar din relaţia (1.4) se obţine raportul de transmitere i 12 :
Q, O 2 P
i 12 = ' (1.5)
q 2 O1P
Întrucât punctul P apare ca intersecţie între dreapta O 1O 2 , care
uneşte centrele de rotaţie fixe ale celor două roţi, şi normala n-n la
profilurile dinţilor, rezultă că raportul de transmitere va fi constant, dacă
17
punctul P rămâne fix pe linia centrelor, în tot timpul cât cele două profiluri
C j şi C 2 sunt în contact .
Ca urmare, legea fundamentală a angrenării, cunoscută şi sub
numele de teorema Willis, se enunţă astfel: pentru ca două roţi dinţate să
transmită mişcarea de rotaţie sub un raport de transmitere constant este
necesar ca profilurile dinţilor să fie astfel constituite, încât, în timpul
angrenării, normala comună lor în punctul de contact să treacă printr-un
punct fix P de pe linia centrelor. Acest punct se numeşte punct de
rostogolire sau polul angrenării, iar profilurile roţilor care satisfac legea
fundamentală sunt conjugate.
Se construiesc cercurile cu centrele în O , respectiv O , tangente
în polul angrenării( O jP = rw1; ° 2P = rw2 ). Se poate scrie:
O 1P + O 2 P = r W1 + r W2 = O 1O 2 = const. ( 1.6)
şi
O 2P rw2 Q,
i 12 = (1.7)
O 1P r.w1 0,
Considerând că punctul de contact M a ajuns în polul angrenărilor,
M = P , vitezele v 1 şi v 2 vor fi perpendiculare pe linia centrelor, deci
vor avea acelaşi suport.
Deoarece v 1n = v 2n (fapt justificat anterior) rezultă v 1 = v 2 ,
deci cercurile de raze rw1 şi rw2 tangente în P se rostogolesc fără
alunecare. La acelaşi rezultat se ajunge şi prin folosirea relaţiei (1.3) scrisă
pentru situaţia M = P :
Q1 O 2P
v 1 = Q1 • O 1P ;v2 = q 2 • O 2P;i12 = (1.8)
®2 O 1P
deci:
OP
v1 = i 12 • Q2 • O 1P ------- q 2 • O 1P = q 2 • O 2P = v 2 (1.9)
O 1P
Cercurile de raze rw1 şi rw2 poartă numele de cercuri de
rostogolire. Deci punctul P se află şi la contactul dintre cele două cercuri
de rostogolire.
Traiectoria punctelor succesive de contact dintre profilurile dinţilor
se numeşte linie de angrenare.
18
Chiar dacă raportul de transmitere se menţine constant, deci

componentele normale ale vitezelor sunt egale, componentele tangenţiale
sunt diferite:
Vit * v 2t, ( 1.10)
cu excepţia polului P al angrenării unde sunt egale. Diferenţa dintre
valorile acestor componente creşte cu depărtarea punctului de contact M
de polul P .
1.3. Curbe folosite pentru generarea profilului dinţilor.
1.3.1. Generalităţi
Cea mai importantă parte a dinţilor o reprezintă flancurile

(profilele) deoarece prin intermediul lor se transmite mişcarea. Pentru
profilele conjugate se utilizează de obicei curbe înfăşurate.
În general, orice asemenea curbe, în mişcarea lor relativă, satifac
legea fundamentală a angrenării. Cele mai utilizate în practică sunt curbele
ciclice. Ele sunt descrise de un punct invariabil al unui cerc, ruleta sau
cercul generator, care se rostogoleşte fără alunecare pe o curbă oarecare,
baza. Dacă baza este o dreaptă curba se numeşte cicloidă (fig. 1.12.a). Dacă
baza este un cerc de rază R, ruleta de rază r se rostogoleşte pe exteriorul
cercului de bază, se obţine epicicloida (fig.1.12.b). În cazul în care ruleta se

rostogoleşte pe interiorul unui cerc de bază se obţine o hipocicloidă
(fig.1.12.c). Un caz particular al hipocicloidei apare dacă raza ruletei este
R
r = — când hipocicloida se transformă într-o dreaptă diametrală.
2
Dacă raza ruletei devine infinită, deci ruleta se transformă într-o
dreaptă, curba generată de un punct al acestei drepte, care se rostogoleşte
19
peste bază fără alunecare, se numeşte evolventă sau devolopanta cercului

(fig.1.12.d).
Dintre aceste curbe, pentru profilarea dinţilor roţilor dinţate se
utilizează, în primul rând, evolventa şi într-o măsură mai mică (mecanisme
din mecanica fină) hipocicloida şi epicicloida. Evolventa este curba folosită
acum aproape în mod general, pentru profilarea dinţilor, datorită unor
proprietăţi importante pe care le are şi care uşurează construcţia
angrenajelor şi permit o bună exploatare a lor.
1.3.2. Profilul evolventic
Evolventa - ecuaţii, proprietăţi.
Pentru reprezentarea grafică a evolventei, se împarte cercul de rază

rb (fig.1.13) într-un număr de arce egale, prin punctele 1,2,3... . Se duc
tangentele la cerc în aceste puncte şi se iau pe ele segmentele:
11 = arcR;22 = arcP2;33 = arcP3;....
Întrucât dreapta generatoare se rostogoleşte fără alunecare pe
cercul de bază, punctele 1’ , 2 ’ , 3’ ... obţinute aparţin evolventei, care se
trasează prin unirea lor.
Din construcţia evolventei rezultă că ea se caracterizează prin
aceea că:
- nu are puncte în interiorul cercului de bază (punctul ei iniţial
este chiar pe acest cerc);
- normala în orice punct, fiind tocmai dreapta care o generează,
este tangentă la cercul peste care se rostogoleşte, adică la
cercul de bază;
- centrul de curbură în orice punct al ei se află pe cercul de
bază;
20
- raza de curbură în orice punct este egală cu lungimea cercului

peste care se rostogoleşte segmentul de dreaptă, care reprezintă
raza de curbură.
Aceste observaţii stau la baza stabilirii ecuaţiilor parametrice, în
coordonate polare şi carteziene, ale evolventei.
Din figura 1.14 şi ştiind că :
AM = arcAM0,
se pot scrie ecuaţiile parametrice ale evolventei. Astfel, dacă se alege ca
parametru unghiul a dintre raza vectoare r a unui punct oarecare M al
evolventei şi raza rb a cercului de bază, dusă în centrul de curbură A al
evolventei pentru acelaşi punct, se poate scrie:
rb • t g a = rb ( a + 0 ) de unde:
0 = t g a - a = in v a = e v a ( 1.11)
Funcţia 0 , importantă pentru teoria angrenării, se numeşte
involută sau evolută, iar valorile ei necesare pentru calculul geometric al
angrenajelor, sunt calculate şi tabelate.
Din triunghiul O A M se mai poate scrie:
r,b
r= ( 1.12)
co sa
determinându-se astfel cele două ecuaţii parametrice ale evolventei
r,b
0 = i n v a = t g a - a şi r =
co sa
21
Eliminând pe a din cele două ecuaţii, se poate obţine ecuaţia

evolventei în coordonate plane, care va avea forma : r = f (0 )-
Din ecuaţiile evolventei rezultă unele proprietăţi ale acestei curbe
utile pentru construcţia, controlul şi exploatarea roţilor dinţate. Astfel, din
ecuaţiile parametrice apare proprietatea că forma evolventă depinde de raza
cercului de bază r b . În figura 1.15 sunt prezentate evolventele
E j , E 2 , E 3, E ^ pentru diferite raze ale cercului de bază. Se vede că, dacă
raza cercului de bază devine infinită (cercul se transformă într-o dreaptă),
evolventa E va fi o linie dreaptă, perpendiculară pe rb . Proprietatea este
utilă la prelucrarea danturii.
Evolventele generate de pe acelaşi cerc sunt identice. Deci, orice
curbă care se află la o distanţă egală de o evolventă este tot o evolventă.
Distanţa se măsoară pe normală şi, cum aceasta este tangentă la cercul de
bază, rezultă că se poate măsura lungimea unui arc de cerc printr-un
segment de dreaptă (fig.1.16), care este pasul p b pe cercul de bază.
Proprietatea este utilă la controlul roţilor dinţate.
Alte proprietăţi rezultă din ecuaţia evolventei în coordonate
rectangulare. Pentru stabilirea acesteia, în fig.1.14 se scriu coordonatele x
şi y ale unui punct curent M, astfel:
x = rb(sin y - y cosy)
y = rb(cosy + y sin y )
Raza vectoare se obţine sub forma:
r = V x 2 + y 2 = rb V y 2 + 1 (1.13)
Lungimea unui element de arc ds de evolventă se scrie sub forma:
d s = -J d x 2 + d y 2 = rb - y - d y
în care :
dx = rb(c o sy -c o sy + y sin y )d y = rb -y sin y d y
dy = rb(- sin y + sin y + y cosy)dy = rby cosydy
Lungimea s a arcului de evolventă va fi:
y y 2
s = rb J y d y = rb -— ( 1.14)
o 2
22
Relaţia (1.14) scoate în evidenţă o altă proprietate şi anume că,

lungimea arcului de evolventă creşte repede cu unghiul de poziţie y
(variază direct în raport cu pătratul lui). Pe măsură ce se produce o
îndepărtare de cercul de bază, evolventa se aplatizează, raza ei de curbură
crescând. Proprietatea este importantă pentru aprecierea solicitării la
presiune de contact.
Figura 1.17 Figura 1.18
Creşterea arcului de evolventă cu îndepărtarea cercului de bază se

poate stabili dacă se împarte unghiul y într-un număr de unghiuri egale 5
(fig. 1.17). Rezultă că arcul de evolventă, corespunzător primului unghi este:
52
h = s1 = rb ,
iar arcul corespunzător ultimului 5 va fi:
In = s n - s n-1, (1.15)
unde :
(n 5 )2 r >[(n - 1)5]2
sn-1 = '
2 2
Înlocuind s n şi s n-1 în relaţia (1.15) se obţine :
rb -52 n 2 - ( n - 1)2
!n = rb 2§ (2 n - 1) = (2 n - 1) - s la (1.16)
2
relaţie care arată că arcul de evolventă creşte cu seria numerelor impare şi
este importantă pentru prelucrarea danturii şi înţelegerea alunecării dintre
profile .
23
1.3.3.Cota peste dinţi.
Este o proprietate ce rezultă tot din ecuaţiile evolventei. Dacă se

construiesc două evolvente opuse (fig.1.18.a) toate tangentele limitate de
cele două evolvente sunt egale cu arcul de pe cercul de bază cuprins între
cele două evolvente. Determinarea lungimii acestor segmente se face luând
o coardă oarecare perpendiculară pe OV , de lungime s xc, care va fi:
s xc = B C = 2 rx • s in (8 - in v a ),
rb 2 r,b
unde: rx = deci :s xc = - sin(8 - in v a ) (1.17)
cosa cosa
Valoarea maximă a lui s xc se obţine prin derivare şi prin anularea
derivatei. Rezultă :
d s. - c o s a c o s(8 - i n v a ) tg 2a + sin a sin(S - in v a )
b , (1.18)
d a ' 2r cos2 a
deoarece :
d /. \ d / \ r 1
- — (in v a )= — — ( t g a - a ) = - - 1 I = - t g 2a
da da Vc o s 2
Coarda este maximă pentru valoarea a = a care anulează
numărătorul. Împărţind cu c o s a 1 c o s(8 - i n v a j ) şi egalând cu zero
numărătorul se obţine :
- t g 2a j + t g a j t g (8 - in v a j ) = 0 , sau:
t g a ! = tg (8 - i n v a ! ), de unde: a ! = 8 - in v a !
şi prin urmare: 8 = tg a 1 (1.19)
Relaţia (1.1.9) este de forma y = t g a (vezi fig. 1.14) şi deci se
poate concluziona că coarda maximă este determinată de tangenta la cercul
de bază, iar din relaţia (1.1.7) rezultă că:
smax = 2rbtga 1 sau smax = Db •8 ( 1.20)
Deci, această coardă, numită “cotă peste dinţi” este egală cu arcul
de cerc limitat de începuturile celor două evolvente şi este egală cu toate
segmentele de tangente la cercul de bază, limitate de cele două evolvente.
Proprietatea este folosită la verificarea şi măsurarea pasului, aşa cum se
vede în fig. 1.18. b.
24
Capitolul 2 Cinematica angrenajelor
2. CINEMATICA ANGRENAJELOR
2.1Cinematica angrenajelor cilindrice cu dinţi drepţi
2.1.1. Cinematica angrenării cu profil evolventic
La roţile dinţate cu profil în evolventă, linia de angrenare este o

dreaptă şi anume tangenta comună interioară a cercurilor de bază ale celor
roţi, deci punctul de contact al profilurilor în evolventă se găseşte
permanent pe această dreaptă. Explicaţia rezultă simplu, dacă se presupune
că, la o mişcare de întâmpinare a celor două profile E şi E , ele vor face
contact în punctele a şi a 2 .Ducând normala a n la profilul E , ea va fi
tangentă la cercul de bază al roţii 1, iar normala a 2n 2 la profilul E , la
cercul de bază al roţii 2 (fig.2.1a). În momentul contactului celor două
evolvente E şi E în punctul a ( a , a 2) , acestea vor avea o normală
comună, adică dreptele a n şi a n se vor dispune pe o singură
dreaptă n n , rămânând tangente fiecare la cercul său de bază. Dreapta

obţinută reprezintă locul geometric al punctelor de contact ale celor două
profilurilor, adică linia de angrenare.
25
Dacă se urmăreşte angrenarea unei perechi de roţi dinţate, se

observă că începutul şi sfârşitul contactului la o pereche de dinţi are loc în
punctele exterioare extreme ale dinţilor. Prin trasarea cercurilor exterioare
ale roţilor până la intersecţia lor cu linia de angrenare n —n , se determină
punctele K j şi K , unde începe sau se termină contactul (fig.2.1.b).
Segmentul K K poartă denumirea de segment de angrenare. Printr-o
construcţie simplă se pot determina punctele k j şi k 2 care delimitează
zona activă a profilelor dinţilor (pentru profilul E zona activă este k j k 2,
iar pentru profilul E 2 zona activă este k 2k t ).
Dacă razele cercurilor interioare sunt mai mici decât razele
cercurilor de bază, porţiunea de profil dintre cercul de bază şi cel interior nu
poate fi trasată după evolventă. Această porţiune se poate trasa după drepte
diametrale, dar trebuie să se asigure neparticiparea ei la angrenare, deoarece
întregul calcul presupune transmiterea după profilul în evolventă.
De aici rezultă că evolventa E poate intra în angrenare în punctul
iniţial aflat pe cercul de bază, adică în punctul A de contact al normalei
nn cu acest cerc, iar evolventa E 2 în punctul A . Porţiunea de lucru
K K nu trebuie să depăşească limitele A şi A , segmentul A A se
numeşte segment limită de angrenare.
Trasarea dinţilor se face în succesiunea următoare: din centrul O
se duce un cerc de rază r şi, alegându-se pe el un punct iniţial convenabil,
se trasează evolventa E , prin puncte, astfel ca ea să treacă prin polul P al
angrenajului; se duce normala nn la evolventa E prin polul P , care va fi
tangentă la cercul de rază rbi; din punctul O , centrul roţii conduse, se
duce o perpendiculară pe nn şi se determină cercul de rază rb2 = O 2A 2 ;
alegând pe acesta un punct convenabil, se construieşte evolventa E ,
tangentă la E în polul angrenării. Curbele E şi E sunt curbe conjugate
şi pot fi utilizate la trasarea profilului dinţilor.
Oricare ar fi poziţia celor două profile tangente între ele în punctul
P , normala lor comună va face un unghi a = ct cu tangenta comună dusă
la cercurile de rostogolire. Acest unghi este unghiul de angrenare, fiind
26
standardizat în majoritatea cazurilor la 20°. Determinarea completă a

profilului se face prin trasarea cercurilor exterioare şi interioare.
Din cele arătate privitor la cinematica angrenării rezultă noi
proprietăţi , care se referă, nu la profilul singular, ci la transmiterea mişcării
cu ajutorul a două evolvente, deci la angrenaj şi nu la roată. Astfel, dacă pe
două roţi cu centrele în O j şi O2 (fig.2.2) se trasează evolvente la distanţe
egale cu pasul Pb pe cercurile de bază, acestea fac contact pe o linie
dreaptă, linia de angrenare.
Evolventele taie segmente egale pe linia de angrenare, deci pentru
a fi în contact ele trebuie să fie la aceeaşi distanţă unele de altele pe ambele
roţi. Aceasta înseamnă că pasul pb pe cercul de bază trebuie să fie acelaşi
şi ca urmare pasul pe cercul de rostogolire p w se poate exprima în raport
cu pasul pe cercul de bază Pb .

Din triunghiul PO\Aj se poate scrie :
b = w • co sa w (2 1 )
Notând cu zj numărul de dinţi ai roţii 1 putem scrie:
2n rbi = z • pb ; 2 ^ rwt = z i • pw
care înlocuite în relaţia 2.1 dau:

pb = pw • co sa w (2.2)
Din asemănarea triunghiurilor O j AjP şi O 2A 2 P se scrie:
rb2 _ rw2 _ ^ 1 _ i ^2 3-)

rb1 rw1 « 2 12 ’ '
ceea ce arată că mărimea razelor cercurilor de bază determină univoc
raportul de transmitere.
Din relaţia 2.3 se mai poate scrie:
rb2 • « 2 = rb1 • « 1 = vb
rw2 « 2 = rw1 «1 (24)
Rezultă că, la angrenarea roţilor cu dinţii în evolventă, nu numai
vitezele pe cercurile de rostogolire sunt egale ci şi cele de pe cercurile de
bază.
27
Dacă se înlocuieşte:
rbl = rwl cos a w Şi rb2 = rw2 c o s a w>
se obţine:
Vb = rbl • ® i = rwl • ® i cos a w = W • cos a w
sau:
Vb = v •c o s a w ,
ceeace se poate vedea în figura 2.2.
O a doua proprietate care priveşte transmiterea mişcării constă în

faptul că angrenajul format din două roţi cu profil în evolventă este
insensibil din punct de vedere cinematic la modificările mici ale distanţei
dintre centrele de rotaţie ale celor două roţi.
Dacă cercurile de bază au centrele în Oi şi O 2 (fig.2.3) şi se
modifică poziţia lui O 2 în O 2 , distanţa dintre axe creşte de la valoarea a

la a w , linia de angrenare se mută din poziţia A 1A 2 în A A2 , polul din
P în P , iar unghiul de angrenare se modifică de la a la a w.
28
Întrucât razele cercurilor de bază s-au păstrat aceleaşi, raportul de

transmitere este:
r -rb l (2.5)
i12 -
rb\
şi din asemănarea perechilor de triunghiuri cu unghiurile opuse la vârf în P

şi P ' se poate scrie:
i =?L = rb 2 = ^ 1 şi j = rwi = rbb2 = _^1 (2.6)

12 r 1 rb\ &2 12 rw1 rbi ®2
Legea fundamentală a angrenării se respectă, noile cercuri de
rostogolire împart şi ele linia centrelor într-un raport invers cu vitezele
unghiulare şi au vitezele periferice egale.
Insensibilitatea angrenării profilelor în evolventă la modificarea
distanţei dintre axe reprezintă o proprietate utilă la deplasarea profilelor în
vederea perfecţionărilor funcţionale şi constructive şi la remedierea unor
defecte rezultate din montaj şi din uzura lagărelor şi flancurilor dinţilor.
29
Dacă se scriu relaţiile între raze, la angrenajul obişnuit şi

modificat, rezultă:
rbl = r1c o sa ; rb2 = r2 c o s a
şi
rb1 = rw1 c o s a w ; rb2 = rw2 cosaw

de unde :
a = r + r2 = rb1 + rb2
c o sa
şi : a = r + r = rb1 + rb2 (2.7)

aw = rw1 + rw2 =
c o sa w
şi prin urmare :
a • c o sa = aw • c o s a w (2.8)
În relaţia (2.8), fundamentală pentru angrenarea profilelor în
evolventă, distanţa aw corespunde unui angrenaj la care cercurile de
rostogolire nu coincid cu cele de divizare.
2.1.2. Cremaliera de referinţă.
Dacă la o pereche de roţi dinţate, raza unei roţi se transformă într-o

dreaptă, roata se transformă într-un segment dinţat sau într-o cremalieră
(fig.2.4). Dreapta de rostogolire a cremalierei se confundă cu tangenta
M M dusă prin pol la cercul de rostogolire; normala nn la profile face cu
tangenta M M care este şi dreaptă de rostogolire, unghiul de angrenare
a , iar evolventa E2 s-a transformat într-o dreaptă, obţinută prin
rostogolirea normalei nn de-a lungul cercului de rază infinită, M M .
Sunt marcate cu linii îngroşate, zonele active de pe dinţii roţii şi cremalierei.
Dacă nu raza roţii conduse, ci raza roţii conducătoare este infinită, în locul
acestei roţi se va obţine o cremalieră cu acelaşi profil, ca şi cremaliera
roţii conduse. De aici rezultă că, pentru ca două roţi dinţate cu profil
evolventic să poată angrena una cu alta, este necesar ca ele să angreneze
independent cu aceeaşi cremalieră. Acest lucru prezintă o dublă importanţă
practică. Prima constă în posibilitatea determinării elementelor geometrice
ale danturii unei roţi din elementele principale ale cremalierei, motiv pentru
care ultima se numeşte cremalieră de referinţă.
30
O a doua importanţă practică constă în aceea că dacă o roată

dinţată poate angrena cu o cremalieră având flancuri drepte, profilul în
evolventă se poate executa cu ajutorul unei scule în formă de cremalieră, ca
şi când acesta ar angrena cu roata a cărei dantură o taie. Dacă cremaliera
este înlocuită cu o roată dinţată, pentru realizarea danturii pe un
semifabricat se poate utiliza acelaşi procedeu al angrenării treptate dintre
roată şi semifabricat, prelucrându-se astfel dinţii prin metoda rulării sau
rostogolirii.
Principalele elemente geometrice ale cremalierei de referinţă sunt

prezentate în fig.2.5 şi sunt:
- pasul p - spre deosebire de roţi, pasul cremalierei este acelaşi pentru
orice dreaptă paralelă cu baza sau cu linia medie M M a profilului,
numită şi dreaptă de referinţă.
Pe dreapta de referinţă grosimea dintelui sd este egală cu lărgimea golului
P;
s g , deci cu —
g 2
- unghiul la vârf al cremalierei X egal cu unghiul de angrenare
X w , dacă cercul de divizare al roţii coincide cu cercul de rostogolire ;
31
* *
- înălţimea capului dintelui ha = ha • m ( ha - coeficientul de
înălţime al capului dintelui de referinţă (uzual h(2 = 1 ));

/ * *\ *
- înălţimea piciorului dintelui hf = \h a + C | m ( h* = 1 , în
* *
anumite situaţii ha = 0 , 8 / C = 0 ,2 5 este coeficientul jocului radiai
de referinţă sau coeficientul jocului la fund);
- înălţimea totală a dintelui h = ha + h f = 2 ,2 5 m
Cremaliera generatoare este negativul cremalierei de referinţă şi

defineşte elementele sculei de prelucrat dantura. Mărimea danturii este
determinată de modulul dintelui, care se adoptă conform STAS 822-82.
2.1.3.Continuitatea angrenării. Gradul de acoperire.
Realizarea unui raport de transmitere constant la roţile dinţate

reclamă, în afară de îndeplinirea legii fundamentale a angrenării, şi exigenţa
unui contact permanent între dinţii celor două roţi, cel puţin la o pereche de
dinţi, în tot timpul angrenării. Pentru a determina gradul de acoperire se
marchează segmentul de angrenare K iK 2 . Se construiesc profilele dinţilor
pentru cele două puncte. Arcul de cerc ^ 1^2 măsurat pe cercul de bază
este arc de angrenare, fiind parcurs de profilul dintelui în timpul angrenării
lui cu profilul conjugat.
Întrucât angrenarea începe când profilul se află în poziţia Ei şi se
termină când el ajunge poziţia E 2 , transmiterea în continuare a mişcării de
32
rotaţie se va realiza de dintele vecin, situat la o distanţă egală cu pasul Pb

măsurat pe cercul de bază. Pot să apară următoarele cazuri:
Figura 2.6.
- dintele următor intră în angrenare

chiar în momentul cand dintele
considerat iese din angrenare, adică
arc L i L 2 = Pb ;
înainte de ieşirea din angrenare a
dintelui considerat, adică
arcLiL2 > Pb
după un timp de la ieşirea din
angrenare a dintelui considerat, adică
A h L i < Pb ■
În ultimul caz, în perioada când dinţii celor două roţi nu se găsesc
în contact, viteza roţii conduse scade, iar reluarea contactului se face prin
şoc. Prezenţa şocurilor, care se repetă în angrenare, este inadmisibilă.
Primul caz, reprezintă o poziţie limită şi poate trece uşor în cazul
al treilea, în ipoteza uzurii angrenajului sau realizării lui inexacte. De aceea,
angrenajul trebuie astfel calculat, încât să se asigure condiţia:
arcLjL2 > P b
Raportul s dintre arcul de angrenare pe cercul de bază şi pasul
circular măsurat pe acelaşi cerc se numeşte grad de acoperire_ ş i
caracterizează angrenajul din punct de vedere al funcţionării liniştite, fără
şocuri. Acest raport are valoarea:
a rcL L
S = -------- — > 1 (2.9)
Pb
Dacă această condiţie este îndeplinită, în angrenare se află în
contact cel puţin o pereche de dinţi. Din fig. 2.6 se poate scrie:
A1K 2 = arc A1L2 şi A1K 1 = arc A L ,
de unde:
33
A^Ky - = a r c L iL
Arcul de angrenare pe cercul de bază este egal cu porţiunea activă
din linia de angrenare, deci expresia gradului de acoperire se poate scrie şi
sub forma:
s= ^ (2.10)
Pb
Din triunghiul KÔÂi se determină
cos a al = — şi A 1K 1 = rbi • ta n a al, (2.11)

a
iar din triunghiul PO1A1 se determină:
A1P = rb1 • tan a w şi K yP = A1K1- AyP = rb1(ta n a a1 - ta n a w)

În mod analog, pentru roata condusă se poate scrie:
r,2
cos a a2 = --- ;
ra2
K 2P = A2K 2 - A 2 P = rb2( tan a a2 - ta n aw ) (2.12)
Valoarea porţiuni active din linia de angrenare, deci valoarea
arcului de angrenare, va fi:
K K =K p+P K =
1 2 1 2 , , , (2.13)
= rbi (tan a ai - tan a wj + rb2 (tan a a2 - tan « w ) =
Se mai ştie că:
n _ 2* rb i _ 2^ rb2
p b = --------- = -----------
z1 z2
Se înlocuieşte relaţia (2.13) în (2.9) şi se obţine:
s = — ( ta n a a1 - tg a w) + — ( ta n a a2 - ta n a w) (2.14)
2k 2n
unde a a i şi a a 2 se determină cu ajutorul relaţiei (2.11) şi (2.12),
celelalte mărimi fiind cunoscute.
34
Relaţia lui £ arată că, menţinând constante celelalte mărimi,

valoarea gradului de acoperire creşte, dacă a a\ şi a a 2 cresc, adică dacă
se măresc razele cercurilor exterioare ra1 şi ra2

Gradul de acoperire se mai poate exprima direct în funcţie de
raze şi distanţa dintre axe, astfel:
K K =A K - A P +AK2 - A p
unde:
-------- 2 2
A 1K 1 = Vr a 1 - rb l ; A 1 P = rw1 *s in aw
2 2 -----
cum:
V ra 2 - rb2 ; A2P = rw2 *s i n a w
Pb_ = i m ,
pw = p =
co sa
deci
pb = i m c o s a w
se obţine:
r _ K 1K 2 _ V - +V
ra21 rb1 ra2 - rb2 - ( rw1 + rw 2 ) s i n a w
pb i m co sa .
sau:
2 2 . 2 2
r a1 r b 2 ^ V ra 2 r b2 - aw sin aw
£ = (2.15)
i m co sa w
Cercurile de rostogolire coincid cu cercurile de divizare. Din
relaţia (2.15) se vede că £ creşte cu cât cresc razele cercurilor exterioare.
Practic:
- £ > 1,05 - pentru roţi dinţate cu precizie ridicată;
- £ > 1,35 - pentru roţi dinţate cu precizie scăzută.
Clasele de precizie, deci şi toleranţele angrenajelor se aleg în
funcţie de viteza periferică a roţii.
35
2.1.4. Interferenţa. Num ărul minim de dinţi.
La roţile cu profil în evolventă contactul dintre doi dinţi nu trebuie

să depăşească extremităţile A j şi A 2 ale segmentului limită de angrenare.
Dacă totuşi, la confecţionarea roţilor dinţate prin metoda rulării,
generatoarea care uneşte vârfurile dinţilor cremalierei intersectează normala
n n în afara segmentului A P (fig.2.7) unde A reprezintă una din
extremităţile segmentului limită, în zona exterioară segmentului A P ,
Figura 2.7.
profilul în evolventă este intersectat de către profilul conjugat,
fenomenul numindu-se interferenţă. Interferenţa are ca o consecinţă
practică subtăierea dintelui, adică slăbirea lui la bază.
Pentru a evita interferenţa, cremaliera trebuie astfel aşezată, încât
generatoarea capetelor să treacă mai jos de punctul A sau, la limită, prin
acest punct. Din fig.2.7 se scrie
BP h* •m AP AP AP
sin a = — = —----- şi sin a = ---- = -----= -------(2.16)
AP AP OP r mz
2
Eliminând pe A P din aceste relaţii rezultă:
mz . h m 2 h*
----sin a = —---- sau z = z ■= (2.17)
2 sin a sin a
1* 1
Dacă h a = 1, rezultă z„ n = 17 dinţi. Deci, cu o cremalieră
având unghiul la vârf de 20° se poate realiza o roată zero fără subtăiere,
dacă numărul de dinţi al ei nu este mai mic decât 17.
36
2.2. Cinematica angrenajelor cilindrice cu dinţi înclinaţi
2.2.1.Noţiuni introductive
Din studiul cinematic al angrenării a rezultat că funcţionarea lină a

roţilor dinţate este condiţionată de existenţa unui grad de acoperire cât mai
mare. Acesta este limitat, însă, de valorile pe care le pot avea înălţimea
capului dintelui şi numărul minim de dinţi, pentru ca să nu se producă
interferenţa şi să se menţină constant raportul de transmitere.
Gradul de acoperire se poate mări dacă se înlocuiesc dinţii drepţi
cu dinţi în trepte, care se obţin prin secţionarea roţii cu planuri
perpendiculare pe axa ei şi decalarea cu unghiuri egale a discurilor rezultate
astfel. Practic, însă, nu se execută dinţi în trepte, ci, prin sporirea la infinit a
numărului acestor trepte, distanţa dintre trepte se reduce la zero şi dintele
capătă forma unei elice răsucite cu un unghi P faţă de axa cilindrului
(fig.2.8). Roata obţinută se va numi roată cu dinţi înclinaţi sau elicoidali.
Figura 2.8
Roţile dinţate cilindrice ,

având dinţii înclinaţi faţă de
generatoarea cilindrului de
divizare al roţii cu un unghi P de
5 ...4 5 0 (practic P = 8...3 0 0),
prezintă anumite avantaje faţă de roţile cu dinţi drepţi. Astfel, intrarea în
angrenare a fiecărei perechi de dinţi se face treptat, fapt care face ca
zgomotul produs de angrenaj să fie mai mic. Gradul de acoperire S şi
durata angrenării sunt mai mari, iar dinţii preiau efortul progresiv, prin
participarea simultană parţială a câtorva perechi de dinţi în procesul
angrenării. Înclinarea danturii asigură posibilitatea realizării unor roţi
dinţate cu număr de dinţi mai mic, în limitele impuse de fenomenul de
interferenţă. În general, dantura angrenajului rezistă mai bine la încovoiere
şi la presiunea de contact existând posibilitatea transmiterii unor sarcini mai
mari la acelaşi gabarit cu al unui angrenaj cilindric cu dinţi drepţi.
Principalul dezavantaj al danturii înclinate îl constituie apariţia
eforturilor axiale suplimentare, ceea ce impune folosirea unor lagăre
corespunzătoare. Interschimbabilitatea roţilor este mai redusă faţă de a
angrenajului cu dinţi drepţi, deoarece, pe lângă respectarea aceluiaşi modul,
37
trebuie asigurat şi acelaşi unghi de înclinare P pe cilindrul de divizare ,

dar sensul de înclinare al dinţilor este invers (fig.2.9).
Figura 2.9
2.2.2.Cremaliera cu dinţi înclinaţi
Dantura roţii dinţate cilindrice cu dinţii înclinaţi este o dantură

evolventică, iar generarea acesteia se poate face cu o cremalieră generatoare
cu dinţii înclinaţi al cărui plan de referinţă rulează pe cilindrul de divizare
al roţii (fig.2.10).
Profilul standardizat al cremalierei apare în secţiunea normală pe

direcţia dinţilor, unde se va reproduce pasul normal pn şi unghiul normal
a n (fig.2.11). Într-o secţiune frontală apare pasul frontal pf şi unghiul
38
frontal a t. Înălţimea h a dintelui rămâne aceeaşi în ambele secţiuni.

Elementele geometrice se determină în funcţie de modulul normal mn care
este standardizat.
Legătura dintre unghhiurile a n , a t ,P se stabileşte conform
figurii 2.11 unde se pot scrie:
DD hn
ta n a =
CD PD (2.18)
AB
ta n a t =
BC BC
Făcând raportul relaţiilor anterioare se obţine :
ta n a t CD
(2.19)
ta n a t BC
Se observă că :
C D _C ^_ 1
BC CE cos P
Relaţia (2.19)se poate scrie:
ta n a n
t a n a t = --------- n (2.20)
cos P
de unde se vede că unghiul a t din planul frontal este mai mare decât la
roţile cilindrice cu dinţi drepţi(deoarece an=a , iar cosP < 1).

La roţile dinţate cu dinţii înclinaţi(fig.2.12)se disting trei pasuri:
- pasul frontal sau pasul aparent pt , care se cu obţine prin
intersectarea roţii cu un plan perpendicular pe axa cilindrului de divizare
(deci paralel cu planul frontal al roţii);
- pasul normal p n , obţinut prin intersectarea roţii un plan normal
pe elicea cilindrului de divizare;
- pasul axial px sau pasul elicei , obţinut prin intersectarea roţii
un plan ce trece prin axa cilindrului de divizare.
Conform cu figura 2.11 se pot scrie relaţiile:
39
Pn Px (2.21)
Pt -
cos P ctgp
In mod similar , se disting şi trei module între care există o relaţie
analogă, adică:
m
rnn mx
mt - (2.22)
cos P ctgp
unde modulul standardizat este mn , adică modulul normal.
Figura 2.12.
Diametrul de divizare pentru o roată cu dinţi înclinaţi este:

^ _ mn * z 1,2
d1,2 - mt ' z 1,2 “ (2.23)
cos P
Distanţa între axe , de referinţă este:
d?1 +^2
a
2 2 cos P
(Z 1 +z 2 ) (2.24)
40
3.2.3. R oata plană echivalentă.
Roata dinţată cilindrică cu dinţi înclinaţi se poate calcula ca o roată

cilindrică cu dinţi drepţi dacă aceasta este înlocuită cu o roată echivalentă
cu dinţi drepţi.
Secţionând roata dinţată cu dinţi înclinaţi cu un plan nn normal
pe linia elicoidală de pe cilindrul de divizare , rezultă o secţiune de forma
unei elipse, numită elipsă de divizare, cu semiaxele x = d j/2 şi
y = d\ / ( 2 cos P ^ (fig.2.12). Este evident că pe această elipsă se
succed dinţi cu profil normal , având pasul egal cu pasul pn al roţii cu

dinţi înclinaţi. În planul n-n angrenarea are loc pe o porţiune de elipsă
corespunzător a 2..3 paşi normali şi ca urmare , se poate considera că dinţii
aparţin unei roţi dinţate cilindrice, raza cercului de divizare egală cu raza de
curbură a elipsei în punctul C (raza cercului osculator). Această roată
cilindrică , cu centrul în Oe , cu dinţi drepţi poartă denumirea de roată
echivalentă. Raza de curbură a elipsei în punctul C , deci raza cercului de
divizare a roţii echivalente este :
(2.25)
x dyj2
d i/2 2 cos 2,2P
Diametrul de divizare al roţii echivalente va fi:
(2.26)
iar pentru roata conjugată :
e2 (2.27)
Pasul roţii echivalente va fi:

pe = pn = p f cos P (2.28)
iar modulul :
me = mn = mt cosP (2.29)
Numărul de dinţi ai roţii echivalente se va determina cu relaţia:
41
_ d el ,2 _ d 1,2 __ _ z 1,2
z e 1,2 2 3 (2.30)
m„ cos fi- mt - c o s P cos P
deoarece d ^ / mt = z ^
Numărul minim de dinţi pentru roata cu dinţi înclinaţi zmn se
poate exprima în funcţie de zemn = 17 ( roata cu dinţi drepţi).
z min z e min * c o s f i (2 31)
Considerând de exemplu zemin = 17 şi fi = 30° ,

o
co s3 fi = 0 .6 4 9 , rezultă zmin = 11 dinţi. Dacă se acceptă
fi = 45°, va rezulta zmin = 6 dinţi.

Din cauza unghiului de angrenare efectiv, mai mare la roţile cu
dinţi înclinaţi decât la roţile cu dinţi drepţi ( (Xt > X n = X ) , numărul
minim la roţile cu dinţi înclinaţi este mai mic decât la cele cu dinţi drepţi,
fără a se produce fenomenul de interferenţă.
3.2.4. G radul de acoperire.
Între lungimea l a unui dinte al roţii cu dinţi înclinaţi şi lăţimea b

a roţii există relaţia (fig.2 .11) :
b = l cos fi (2.32)
Dinţii sunt decalaţi cu distanţa, egală cu arcul q a cărui valoare este :
q = b ta n fi (2.33)
care se numeşte şi înaintarea dintelui. Prin înclinarea dintelui , gradul de
acoperire S este mărit cu cantitatea datorată înaintării dintelui. Notând cu
S a gradul de acoperire al roţii, considerând dinţii drepţi, gradul de
acoperire al roţii cu dinţi înclinaţi va fi :
q
S r = S a + S fi = S a H
pf
42
btan P bsin P
Zy —Za + - £a + (2.34)
n • mn • cosP n • m„
unde Sa se determină cu relaţia (2.32).
Din relaţia (2.34) se observă că mărind lăţimea roţii şi unghiul P ,
se pot obţine grade de acoperire mai mari.
2.2.5. Lungimea dinţilor în contact.
Figura 2.13
La un angrenajul cilindric cu dinţi

înclinaţi se află întotdeauna în
angrenare mai multe perechi de dinţi ,
crescând astfel lungimea de contact a
dinţilor. În planul de angrenare
K 1K 2 K 1K 2 (fig.2.13), lungimea
dinţilor în contact este :
= K 1K 2 _ a pb
b K 2K (2.35)
sin P sin Pb
Pentru cazul prezentat în figura 2.13 se poate scrie
p b — b ta n P b (2.36)
Relaţia (2.35) devine :
b _ b • £a ta n p b = b - £a (2.37)
e sin Pb cos Pb
Deoarece nu întotdeauna se poate scrie relaţia (2.36) ,în relaţia
(2.37) se introduce un factor de corecţie p — 0.9.........1.1 :
b — b -G a-P (2.38)
be cos Po b
43
3.3. Cinematica angrenajelor conice cu dinţi drepţi.
3.3.1. Generalităţi.
Angrenajele conice (adică angrenajele concurente conice) sunt

realizate din două roţi dinţate conice şi servesc la transmiterea momentelor
de torsiune şi puterii mecanice între doi arbori cu axele concurente în plan .
Elementele geometrice specifice roţilor dinţate conice sunt
(fig.2.14):
- conurile de rostogolire OPA şi OPB , cu vârful în O şi
generatoarea comună OP, corespunzătoare cilindrilor de rostogolire de la
roţile cilindrice. Tangenta comună este axă instantanee de rotaţie. Cele două
conuri rulează fără alunecare unul pe celălalt;
- unghiul S format între axele de rotaţie a celor două conuri;
- cercurile de rostogolire , luate în mod convenţional, ca cele două
baze mari ale trunchiurilor de con detaşate pentru roţi;
- conurile suplimentare , AO1P şi BO2P , care au axele
comune cu conurile de rostogolire, vârfurile îndreptate în sens invers iar
generatoarele perpendiculare pe generatoarele conurilor de rostogolire .
Pentru a determina raportul de transmitere se va presupune că, în
rotaţia în jurul axei sale conul 1 are viteza unghiulară & 1 iar conul 2 are o
mişcare complexă, compusă dintr-o mişcare relativă faţă de conul 1 cu
viteza unghiulară &21 ( tangenta comună fiind axă instantanee de rotaţie)
44
şi una de transport împreună cu conul 1. Compunând vitezele unghiulare

faţă de punctul fix O (fig.2.14.b) se obţine :
© 2 = © 21 + ©1 (2.39)
Din triunghiul vitezelor se obţine :
o o ©1 s in S 2
© 1s in S 1 = © 2s in S 2 ^ i12 = — 1 = ------- 2 (2.40)
©2 s in S 1
Din triunghiurile O M P şi O N P se scrie
sin S i rW1 ;
= ■ s in S 2 =
1 OP 2 OP
de unde
s in S 2 _ rw 2
(2.41)
sin S 1 rw 1
deci relaţia (2.40) devine :
©1 s in S 2 rw2 _ Z2 (2.42)
©2 s in S 1 rw1 z1
Întrucât S = S1+ S 2 , deci S 2 = S —S\ , rezultă că
sin
in S 2 = s in { d —S 1) = s in S c o s S 1 — c o s S s in S 1 =
= s i n S 1 ^ s i n S c tg S 1 — c o s S )
şi raportul de transmitere capătă expresia :

sin S i( sin S ctgS 1—cosS)
sinSctgS\
= sin
i12 = ------- ' -------------------------- L = —cosS (2.43)
sin S \
Dacă /'12 şi S sunt cunoscuţi , se determină unghiurile S 1 , S j
după cum urmează :
. sin d . sin d- i17
tg^x = :— :------- ; tg52 = 12 (2.44)
i12 + cos d 1 + i12 cos d
Dacă angrenajul conic este ortogonal (cazul cel mai frecvent
întâlnit în tehnică), S = 9 0 o , iar relaţiile (2.44) devin :
45
ta n 8 1 = — ; ta n 8 2 = i\2 (2.45)
*12
Dantura roţilor conice poate fi dreaptă , înclinată sau curbă. Prin
trecerea la dinţi conici înclinaţi sau curbi se realizează faţă de dantura
conică dreaptă , avantajele cunoscute de la trecerea de la dantura cilindrică
dreaptă la cea înclinată. Productivitatea de execuţie şi portanţa danturii
conice înclinate sunt mai reduse faţă de dantura conică curbă , din care
cauză dantura conică înclinată se utilizează foarte rar.
Figura 2.15
În figura 2.15 se prezintă ,

comparativ , o roată conică cu
dinţi drepţi (se observă contactul
pe toată lăţimea numai a unui
singur dinte ) şi o roată conică cu
dinţi curbi (se observă contactul simultan a trei dinţi).
2.3.2. R oată plană de referinţă. R oată plană generatoare.
Definirea geometrică a danturilor roţilor dinţate conice se

realizează pe roata plană de referinţă . Profilul frontal exterior al roţii plane ,
desfăşurat în plan şi defineşte profilul de referinţă al danturii conice.
Roata plană de referinţă reprezintă pentru roata conică ceea ce
cremaliera de referinţă este pentru roata cilindrică.
Parametri definitori ai formei şi dimensiunilor roţii plane de
referinţă pentru danturile conice drepte şi înclinate sunt precizaţi în STAS
6844-80. Pentru danturile curbe nu există standardizată o roată plană de
referinţă, fiecare firmă adoptând mărimi specifice.
Figura 2.16
Roata plană, fictivă,

inversă şi complementară unei roţi
plane de referinţă, este roata plană
generatoare.
Pentru obţinerea unei
danturi conice, pe maşina de
danturat se realizează un angrenaj fictiv generator (fig.2.16) constituit din
46
roata plană generatoare 2 şi roata conică de prelucrat 1. Se materializează

dinţii roţii plane generatoare prin scule aşchietoare 3 cărora li se imprimă o
mişcare de dute -vino , simultan cu rularea cinematică a roţii 1 pe roata
generatoare 2 .
2.3.3. Tipuri de danturi.
Forma liniei flancurilor dinţilor se defineşte pe roata plană

generatoare şi este determinată de condiţiile cinematice ale procedeului de
danturat. În afară de danturile conice drepte şi înclinate , se utilizează cîteva
tipuri de danturi conice curbe, prezentate în figura 2.17:
Figura 2.17
- dantura conică circulară sau în

arc de cerc (fig.2.17.a) , la care limitele
flancurilor sunt pe roata plană arce de
cerc iar pe roata conică elice conice.
Acest tip de dantură se mai numeşte şi
dantură Gleason.
- dantura conică în arc de
evolventă sau dantură paloidă
(Klingelnberg) - fig.2.17.b.
- dantura conică în arc de epicicloidă (fig.2.17.c) şi dantura conică
în arc de hipocicloidă (fig.2.17.d.). cunoscute şi sub numele de dantură
eloidă - Oerlikon.
2.3.4.Aproximaţia Tredgold. Elemente de echivalare între

angrenajul conic şi cel cilindric.
Dantura unui angrenaj conic cu dinţi drepţi are profilul trasat tot
după o evolventă , dar trebuie examinată în mod special deoarece
suprafeţele laterale ale dinţilor reprezintă nişte suprafeţe evolventice conice
. Formarea acestor suprafeţe se poate imagina astfel: se duce planul tangent
la suprafaţa laterală a conului de bază (fig.2.18.a) şi în acest plan dreapta
ABO , care trece prin vârful conului . Dacă planul se va rostogoli fără
alunecare peste conul de bază , atunci segmentul AB va descrie o suprafaţă
evolventică conică, iar fiecare punct al acestui segment va păstra
neschimbată distanţa sa până la punctul O, adică se va deplasa, totodată pe
suprafaţa unei sfere ,descriind o evolventă sferică.
47
Două roţi dinţate conice cu profilul dinţilor în evolventă sferică pot

forma un angrenaj care va avea avantajele angrenajelor cilindrice
evolventice şi anume : suprafaţa de angrenare este un plan înclinat cu
unghiul a w , intersecţia acestui plan cu sfera determină linia de angrenare
care este un cerc diametral înclinat tot cu unghiul a w . Se poate realiza

astfel şi orice angrenaj deplasat . Dezavantajul danturii conice în evolventă
sferică este că profilul dinţilor roţii plane de referinţă (şi generatoare) este
curb, cu punct de inflexiune în polul P (fig.2.18.b) .
Aceasta îngreunează mult executarea sculei şi de aceea danturile

conice evolventice se pot executa numai prin copiere, fiind puţin utilizate .
Pentru uşurinţa tehnologică , s-a adoptat la roata plană dantură cu flancuri
drepte (fig.2.18.c), care la generare prin rostogolire pe cercul de bază va
produce dantura roţii conice tot pe o sferă, dar linia de angrenare a
angrenajului format va fi o octoidă, iar dantura se va numi octoidală.
Întrucât liniile de angrenare al celor două roţi la execuţie sunt curbe, acestea
nu se suprapun perfect în funcţionare decât dacă conurile de divizare
coincid cu conurile de rostogolire ,deci se vor folosi numai angrenaje cu
deplasare zero sau x n\ = _ x n2 (zero deplasate).
Realizarea condiţiilor de suprapunere a liniilor de angrenare
necesită respectarea unghiului dintre axe si coincidenţa vârfurilor co nurilor
de rostogolire în centrul O al sferei. Rezultă astfel pretenţii ridicate la
execuţie şi montaj.
În angrenajul concurent conic angrenarea şi danturile celor doua
roţi conice sunt pe o infinitate de sfere corespunzător distanţei faţa de
centrul O . Întrucât sfera nu poate fi desfăşurată în plan, studiul geometriei
48
şi studiul angrenării (subtăiere, factorul de formă al dintelui ) sunt dificile.

Pentru a se putea efectua desfăşurarea în plan, Tredgold a introdus
aproximaţia că dantura conică să nu fie considerată pe sferă, ci pe conuri
suplimentare.
Conurile suplimentare împreună cu dantura existentă pe acestea se
pot desfăşura în plan, obţinându-se un angrenaj cilindric înlocuitor (indice
V ). La angrenajul conic cu dantură dreaptă, angrenajul cilindric înlocuitor
are dantura cilindrică dreaptă, deci este şi angrenaj echivalent. La
angrenajul conic cu dantură înclinată sau curbă, angrenajul cilindric
înlocuitor va avea dantură cilindrică înclinată şi acesta se va transforma mai
departe într-un angrenaj cilindric echivalent cu dinţi drepţi .
În figura 2.18.d, pentru angrenajul cu roţi dinţate conice cu dinţi
drepţi s-au construit conurile suplimentare care s-au desfăşurat în planul
de proiecţie. Ele apar sub forma unor sectoare, de raze re1 şi re2 egale cu
lungimea generatoarelor conurilor de raze rwy şi rw2 . Dacă cele două
arce se consideră, după completare, drept cercurile de rostogolire ale unor
f f
roţi cu centrele în O ţ şi O2 (roţi echivalente ), cu ajutorul metodelor

cunoscute de la roţile cilindrice se trasează dinţii în evolventă, apoi se
suprapun sectoarele peste conurile suplimentare .Unind toate punctele
obţinute cu punctul O prin drepte, se obţin dinţii roţilor conice,
corespunzător conurilor de rostogolire alese.
Se pot scrie relaţiile:
rw1 .
re1 =
cos 61
rw2 (2.46)
re2 =
cos 62
Pentru sectoarele dinţate se pot scrie relaţiile
re1 ¥ 1 = 2^ rw1 ;
re2 * ¥ 2 = 2* rw2 (2.47)

Prin înlocuirea lui re1 şi re2 din relaţia (2.46) se obţine :
rw1 _ _ ¥1
¥1 = 2 ^ rw1 ^ c o s6 l = T _L
cos 6 1 2n
49
¥ 1— —2 n rwl ^ c o s8 2 — (2.48)
cos o 2 2n
Numărul de dinţi ale roţilor conice, egale cu numărul de dinţi ale
sectoarelor Zj şi z 2 , sunt, evident, mai mici decât numerele de dinţi zei şi
z e2 ale roţilor cilindrice echivalente de raze reţ şi re2
Relaţiile între z eţ şi z e2 respectiv z^ şi z 2 ,se pot obţine ştiind
că pasul este comun pentru sectoare ( roţi conice ) şi roţile cilindrice
echivalente.
Rezultă astfel :
Ze1 * P —2 ^ re1 ;
z e2 * P — 2^ re2
Ze1 *P = ¥ 1 * re1 ;
z e2 * P — ¥* re2 (2 4 9 )
de unde, prin împărţirea relaţiilor două câte două ( ţinând cot şi de relaţia
2.48), se obţine :
2 ^r Zi 2^ Z2
Ze1 — — * Z1 = ------; z e2 ---------------z 2 = ------ V (2.50)
¥ 1 c o so 1 ¥2 co so 2
Raportul de transmitere al angrenajului cilindric echivalent va fi :
Z„9 z 1 cos O cos O
412 =— --- --------- -JT — ?12----- ZT (2 5 1 )
Ze1 Z1 cos O2 cos O2
În cazul în care axele roţilor conice sunt perpendiculare
o —o 1+ o 2 — - ,
1 2 2
se obţine :
_ cos (8 - 8 2) _
le\2 — l\2 12 - ta n . 8 2 — il1
22 (2.52)
cos 8 2
50
2.4. Cinematica angrenajelor melcate.
2.4.1.Generalităţi.
Transmiterea mişcării de rotaţie între arbori ale căror axe nu se

intersectează în spaţiu, se realizează cu ajutorul angrenajului melc roată
melcată. De regulă, la acest angrenaj axele celor doi arbori sunt
perpendiculare, fără a exclude posibilitatea aplicări angrenajului la axe care
închid un unghi diferit de 90 0 .
Angrenajul melc roată melcată poate fi considerat ca un mecanism
particular cu roţi dinţate elicoidale, la care diametrul uneia din roţi este prea
mic, iar unghiul de înclinare P al dinţilor săi este foarte mare, astfel încât
dinţii formează o elice completă, care poate înfăşura de câteva ori cilindrul
(fig.2.19). Roata mică s-a transformat , astfel, într-un şurub denumit şurub
melc, iar roata elicoidală cu care angrenează se numeşte roată melcată.
Forma corpului, atât la melc cât şi la roată poate fi cilindrică sau
globoidală, rezultând posibilitatea de combinare prezentată în figura 2.20.
Dacă melcul şi roata au formă cilindrică (fig.2.20. a), atunci contactul este
punctiform şi portanţa este mică, rezultând un angrenaj cilindric
încrucişat. Când roata are formă globoidală şi melcul rămâne cilindric
(fig.2.20.b), ia naştere angrenajul cu melc cilindric, iar când şi melcul
devine globoidal, se numeşte angrenaj cu melc globoidal sau angrenaj
globoidal (fig.2.20.c).
Figura 2.19
Pentru o roată dinţată

cu dinţi înclinaţi,
numărul minim de dinţi
depinde de unghiul de
înclinare P şi se
determină cu relaţia
z min = 17 * cos P
, unde 17 este numărul minim de dinţi la o roată cu dinţi drepţi
necorijată. Mărind unghiul P, numărul minim de dinţi se va micşora
51
conform datelor din tabelul 2.1, obţinându-se rapoarte de transmitere mari

intr-o singură treaptă .
p Zmin
Tabelul 2.1
42 7
45o 6 Din figura 2.19.b putem scrie că
48.3o 5 pasul elicei pe cercul de divizare este :
51.8o 4
p E = n d tan y (2.53)
55.8o 3
60.6o 2
67.1o 1 Pe = Z1 • Px (2 54)
unde :
- p x - este pasul axial al melcului;
- y - este unghiul elicei;
- Zi - este numărul de dinţi;
Figura 2.20
Numărul de dinţi Zi ai melcului se mai numeşte şi num ărul de

începuturi. Roata dinţată cu care angrenează melcul, numită roată melcată,
este o roată dinţată cilindrică ca în cazul danturilor inclinate. Elementele
geometrice se calculează ca în cazul danturilor înclinate, iar execuţia
danturii se realizează cu o freză melc, ca şi dantura înclinată. Deosebirea
52
constă în forma globoidală a roţii, pentru a cuprinde melcul şi a realiza

astfel un contact liniar.
Avantajul angrenajului melcat este acela că realizează rapoarte de
transmitere mari, i=6...100 (la transmisiile cinematice i < 100 ). Cu cât
creşte raportul de transmitere scade randamentul astfel că la i « 100
randamentul este q = 0.7 5 . Având viteze mari de alunecare pe lungimea
dintelui, pericolul de gripare este mare, necesitând a fi folosite cupluri de
antifricţiune (oţel/bronz, oţel/fontă ) precum şi uleiuri puternic aditivate. Un
alt avantaj al angrenajului melcat este funcţionare liniştită şi portanţă mare.
Necesită în schimb o răcire bună, iar tehnologia de execuţie şi montaj este
destul de pretenţioasă.
2.4.2.Angrenaje cu melc cilindric.
Datorită formei toroidale a roţii melcate, dantura angrenajului

melcat nu mai poate fi definită de o cremalieră de referinţă ca la angrenajele
cilindrice şi s-a adoptat un melc cilindric de referinţă conform STAS
6845-75.
In figura 2.21 se prezintă o secţiune axială prin melcul de referinţă
. Elementele geometrice ale melcului de referinţă sunt aceleaşi indiferent de
tehnologia de execuţie adoptată pentru melc, dar forma flancului melcului
depinde de procedeul de execuţie.
Figura 2.21
În STAS 6845 se
indică tipurile principale de
melci utilizaţi şi
caracteristicile acestora :
- melcul în evolventă ZE;
- melcul arhimedic ZA;
- melcul cu profil rectiliniu în secţiune normală pe dinte ZN1;
- melcul cu profil rectiliniu în secţiune normală pe gol ZN2;
- melcul generat cu freză disc dublu conică ZK1 ;
- melcul generat cu freză deget dublu conică ZK2.
53
Melcii de tip ZE, ZA, ZN1, ZN2 sunt melci riglaţi deoarece
flancurile lor pot fi generate cu linii generatoare drepte . Elementele
geometrice , la orice dantură, deci şi la melc şi roata melcată se definesc în
raport cu un cilindru pe care grosimea dintelui este egală cu cea a golului
dintre dinţi şi egală cu jumătate din pas; la dantura cilindrică acesta era
cilindrul de divizare . Cum la angrenajul melcat cilindrul de divizare nu mai
păstrează proprietatea specifică s-a introdus noţiunea de cilindru de
referinţă , care la angrenajul melcat deplasat nu mai coincide cu cilindrul
de divizare. Pentru ca angrenarea să fie posibilă, este necesar ca pasul axial
al melcului p x1 , să fie egal cu pasul frontal al roţii melcate :
Px1 = Pt 2 ^ mx1 = mt2 (2.55)

Modulul standardizat
conform STAS 822-82 este
m = mx1 = mt 2 . Dinţii
(spirele) melcului sunt
înfăşuraţi după o elice, unghiul
elicei de referinţă corespunzător
cilindrului de referinţă fiind y .
Figura 2.22
Între pasul axial şi normal se

poate scrie relaţia (fig.2.22) :
Pn = Px ■cosy 01
şi astfel :
mn = mx *cos y 01(2.56)
În cazul angrenajului melcat reprezentat în figura 2.22 , ştiind că

viteza relativă este orientată pe direcţia spirei melcului, deducem legătura
între vitezele V1 şi V2 ale punctului comun dispus în polul angrenării P.
Punctul P situat pe melc şi pe roată va avea vitezele :
d 01 d 02
V! = & 1 V2 = ® 2 (2.57)
2 2
54
Se imprimă angrenajului o mişcare de rotaţie cu viteza unghiulară

—0 2 . În această situaţie punctul P de pe roata melcată va rămâne
nemişcat, iar cel situat pe melc va avea vitezele Vj şi respectiv —V2 , care
compuse ne vor da rezultanta Vr pe direcţia spirei melcului. Se poate scrie
din triunghiul vitezelor :
d- 02 dM01
tU
v 2 = v j t a n r 01 ^ ® 2 —0 2 = ® 1 —01 ta n y 0l (2.58)
2 2
Raportul de transmisie va fi :
0 1 d.02
(2.59)
0 2 d 01 ta n r 01
Relaţiile (2.53) şi (2.54) ne permit să scriem :
Px1
Z1 ' Z1 • mx1 (2.60)
d 01 = = q • mx1
n ta n r 01 ta n r 01
unde q = ---------- se numeşte coeficientul diametral al melcului.

ta n r 01
Pentru roata melcată se poate scrie :
d 02 = mf 2 • z 2 (2 61)
astfel că raportul de transmitere devine :
d 02 mf 2 • ^2 • ta n r 01 z2
i = ------ 02 -----=— --------------------= — (2.62)
d 01 ta n r 01 Z1 • mx1 •tan r 01
Pentru a realiza o tipizare a angrenajelor melcate şi respectiv a
frezelor melc, în STAS 6845-75, pentru fiecare valoare a modulului
standardizat m = mx1 , se indică trei valori ale coeficientului diametral q .
Adoptarea unei anumite valori pentru q este o problemă de optimizare
pentru anumite condiţii ale angrenajului melcat, pentru că valoarea lui q
influenţează caracteristicile angrenajului şi randamentul său. Coeficientul
diametral poate fi scris sub următoarele două forme :
z1
q = ----- 1---- (2.63)
ta n r 01
55
d 01
q= (2.64)
m x1
Pentru un modul dat şi un număr de începuturi fixat, se observă că
un q mic duce la /o i mare, deci un randament bun, dar la un melc subţire
( d oi mic), care se încovoaie uşor şi la o roată îngustă. Pentru valori mari
ale lui q se obţine / oi mic, deci randamentul scăzut, dar melc rigid ( d oi
mare ). În figura 2.23 se prezintă trei astfel de situaţii, observându-se că se
56
Capitolul 3 Deplasările profilelor şi angrenajelor
3. DEPLASĂRILE PR O FILELO R ŞI ANGRENAJELOR
3.1. Deplasările angrenajelor cilindrice cu dinţi drepţi
3.1.1. R oata cu dantură zero.
Pentru tăierea danturii unei roţi dinţate prin metoda rulării se va

presupune că cremaliera este aşezată faţă de prefabricat, astfel, că linia ei de
referinţă M M să se găsească la o distanţă r de centrul de rotaţie al
semifabricatului (fig.3.1). Se dă semifabricatului o rotaţie cu viteza
unghiulară ® iar cremalierei o mişcare de translaţie, de avans cu o viteză
v = r® , în afară de mişcarea de rabotare dată în direcţia axei roţii.
În acest caz, dreapta de referinţă se va rostogoli fără alunecări pe
cercul de rază r , iar pe prefabricat se vor tăia dinţii, care au pe acest cerc un
pas egal cu pasul p al cremalierei. Numărul de dinţi z va fi:
_ 2nr _ 2 •r
(3.1)
p m
unde m este modulul standardizat al sculei cremalieră.
Cercul roţii dinţate, pe care pasul are aceeaşi valoare cu pasul de
referinţă sau normalizat al cremalierei, se numeşte cerc de divizare.
Deoarece dreapta de referinţă a cremalierei se rostogoleşte fără
alunecare peste cercul de divizare al roţii, punctul de contact dintre ele
57
reprezintă polul P . Roata la care linia de referinţă a cremalierei este

tangentă la cercul de divizare, deci cercul de divizare coincide cu cel de
rostogolire, se numeşte roată zero sau nedeplasată.
Dacă o roată zero formează un angrenaj simplu cu cremaliera, pe
cercul de divizare, lăţimea dintelui roţii este egală cu lăţimea golului
cremalierei de pe dreapta de referinţă, adică egală cu lăţimea dintelui
cremalierei şi a golului roţii. Se poate scrie din fig. 3.1:
rb = O P c o s a = r • c o s a
de unde rezultă că diametrul cercului de bază este :
d b = m •z •c o s a (3.2)
Întrucât elementele cremalierei de referinţă se reproduc cu valorile lor pe
roată, se pot scrie elementele geometrice ale danturii roţii zero:
h a = h am = m ; h f = (h a + c )m = 1,25m ,
şi
d a = d + 2 h a = m z + 2 m = m (z + 2 )
(3.3)
d f = d - 2 h f = m z - 2 ,5 m = m (z - 2,5)
3.1.2. Coeficientul de deplasare.
Dacă este necesar să se prelucreze dantura unei roţi având z dinţi

cu ajutorul unei cremalierei de modul m , cum pasul cremalierei este
acelaşi pe orice dreaptă paralelă cu linia de referinţă, spre a obţine roata cu
z dinţi, orice dreaptă poate fi aşezată la distanţa r , raza cercului de
divizare.
Deplasarea cremalierei, astfel ca linia sa de referinţă să fie aşezată

la o distanţă mai mică sau mai mare de cercul de rostogolire, are ca o
consecinţă practică modificarea valorii distanţei dintre centrele de rotaţie
sau axele roţilor.
58
Cu toată această modificare, aşa cum s-a arătat anterior, la dantura

cu profil în evolventă legea fundamentală a angrenării va fi respectată.
Dacă roata dinţată ar fi prelucrată cu configuraţia prezentată în
fig.3.2a, ar rezulta subtăieri apreciabile.
Proprietatea evolventei de a fi insensibilă la modificarea distanţei
dintre axe se utilizează la deplasare (fig.3.2b), când cremaliera va fi
îndepărtată în cercul de rostogolire cu distanţa:
X = xm , (3.4)
până când interferenţa dispare. Deplasarea X a cremalierei este un multiplu
de modul, se măsoară în mm, iar x se numeşte coeficient de deplasare sau
deplasare specifică.
Calculul valorii lui x , în vederea evitării interferenţei, rezultă
din fig.3.2b. Din triunghiul A P B se scrie:
P B = A P sin a , (3.5)
iar din triunghiul A P O :
AP = O Psina = rsin a
Înlocuind pe A P în relaţia (3.5), se obţine:
rm 2 mz . 2
P B = r s i n a = — sin a
2
Deoarece înălţimea capului cremalierei este h a = h a • m , prin
însumare, rezultă:
, * mz . 2
h„ •m = B P + x m = — sin a + x m (3.6)
a 2
Se înlocuieşte s in 2 a = 2 h a / z min şi se obţine:
, * z 2ha
h a = ------- - + x ,
a 2 z-
de unde:
x = (3.7)
z 1 min
1 *
Dacă h Q = 1 rezultă:
x min
= z min z
(3.8)
z min
59
x min este cu atât mai mare cu cât z este mai mic.

În raport cu sensul modificării poziţiei liniei de referinţă a
cremalierei faţă de cercul de rostogolire al roţii se pot deosebi două cazuri:
- deplasare pozitivă (corijare pozitivă), x > 0 , când linia de
referinţă a cremalierei se situează la o distanţă mai mare decât raza cercului
de rostogolire, adică este deplasată spre exterior. Această deplasare se
utilizează la numere mici de dinţi Zj < z min, şi oferă posibilitatea creşterii
rezistenţei piciorului dintelui, dintele este mai gros decât la roata zero (rază
de curbură a evolventei creşte prin utilizarea arcelor depărtate de cercurile
de bază);
- deplasare negativă (corijare negativă), x < 0 , când linia de
referinţă a cremalierei este situată spre interior. Această deplasare se
utilizează pentru numere mari de dinţi, dinţii ce rezultă fiind mai subţiri
decât la roţile dinţate zero.
Corespunzător celor arătate pentru roţi, la angrenajele simple,
formate din două roţi dinţate, se disting trei posibilităţi: angrenaje zero,
angrenajele zero deplasate sau deplasate simetric şi angrenajele deplasate
nesimetric.
3.1.3.Angrenajul zero (angrenaj nedeplasat)
La angrenajul zero, cercurile de rostogolire ale ambelor roţi

coincid cu cercurile de divizare ( pasul pe aceste cercuri este p = rem ),
liniile de referinţă ale cremalierelor coincid, iar coeficienţii de deplasare
sunt x ţ = x 2 = 0 . Acest angrenaj se poate folosi dacă:
z 1 > z min j z 2 > z min. z 1 + z 2 > 2 z min (3.9)

Ştiind că cercurile de divizare şi rostogolire coincid, putem scrie:
2rer n ţ = 2rer2 • n 2 ,
unde n 1 şi n 2 sunt turaţiile celor două roţi.
Întrucât pasul şi prin urmare modulul pe cercurile de rostogolire
trebuie să fie acelaşi pentru ca roţile să poată angrena, se mai poate scrie:
2rcr 1= z j • p ;2 rc r2 = z2 • p,
unde z j şi z 2 sunt numerele de dinţi ale roţilor. Se obţine :
_ mi _ ni _ r2 _ z2 (3.10)
112 = = = =
®2 n 2 r1 z1
60
deci raportul de transmitere se poate exprima şi sub forma unui raport invers
între, numerele de dinţi ale roţilor. Distanţa dintre centrele de rotaţie ale
roţilor, la angrenajul zero va fi:
a = rt + r2 = y ( z i + z 2 ) (3-11)
3.1.4Angrenajul zero deplasat_(deplasat simetric).
La angrenajul zero deplasat sau deplasat simetric, deplasarea

pozitivă a roţii mici va fi compensată printr-o deplasare negativă, de aceeaşi
valoare, pentru roata mare, fără ca să se permită apariţia interferenţei la
roata mare, deci:
x = —x 2 (3.12)
Acest angrenaj se poate folosi dacă :
z 1 ^ z min; z 2 ^ z min; z 1 z 2 —2 z min
ceea ce se poate demonstra utilizând fig.3.3 şi relaţia limită pentru evitarea
interferenţei. Din triunghiul A 1O 1B 1 şi A 1B 1P rezultă pentru roata
conducătoare:
B 1P = ---- 1 sin 2 a ,
1 2
iar pentru roata condusă, analog:
61
m z2
b 2p s in 2 a ,
2
de unde:
.j. / \ O
2 h am = B 1P + B 2P = — ( z 1 + z 2 ) s i n 2 a ,
•2 2 ha
în care dacă se înlocuieşte sin a cu valoarea sa din z m
-in = -----—
. 2 se
sin a
obţine:
a m( \ 2h„
2 h a •m = y ( z t + z 2 ) z (3.13)
min
sau:
z 1 + z 2 = 2 • z min (3.14)
Pentru evitarea interferenţei este nevoie ca z l + z 2 > 2 • z min .
Angrenajul zero deplasat se mai numeşte şi angrenaj deplasat în
înălţime, deoarece la roata deplasată pozitiv, înălţimea capului dintelui
creşte în dauna înălţimii piciorului şi invers la roata deplasată negativ. Deci
înălţimile dinţilor sunt mai mari la acest angrenaj decât cele ale roţilor de la
angrenajul zero. Analog angrenajelor zero, şi aici, cercurile de rostogolire şi
cele de deviere coincid (cu observaţia că liniile de referinţă ale
cremalierelor nu mai trec prin polul P al angrenajului). Distanţa dintre
axele roţilor se păstrează neschimbată.
3.1.5Angrenajul deplasat asimetric.
Angrenajul obţinut prin deplasarea nesimetrică a cremalierei

prezintă două variante principale: angrenajul plus sau deplasat pozitiv şi
angrenajul minus sau deplasat negativ.
La angrenajul deplasat pozitiv, una din roţi, de obicei
conducătoare, are o deplasare pozitivă X1 > 0 , iar cea de a doua roată, are,
fie o deplasare pozitivă, fie că este nedeplasată, fie că este deplasată negativ
dar |x 2| < x 1, astfel că:
x z = x1+ x 2 > 0 (3.15)
În această situaţie distanţa dintre axa dată de relaţia (3.8):
62
cos a
aw = a (3.16)
cos a w
şi se observă că a w > a .
La angrenajul deplasat negativ, deplasarea negativă a uneia dintre
roţi este preponderentă astfel că:
xz = x + x2< 0 (3.17)
În această situaţie, distanţa dintre axe devine a w < a , unde a w
este dată de relaţia (3.16), iar a se numeşte distanţa dintre axe de
referinţă (sau de bază).
La angrenajele deplasate nesimetric, cercurile de divizare ale
roţilor nu sunt tangente şi nu coincid cu cercurile de rostogolire, rezultând
în acelaşi timp o nouă poziţie pentru polul P . Deplasările cremalierelor
sunt:
X = ± x ' m ; X = ± x 2m (3.18)
Deoarece cercurile de divizare şi cele de rostogolire nu coincid,
unghiul de angrenare se modifică, deşi roţile au fost executate cu scule
normale. De asemeni se modifică distanţa dintre axe.
3.1.6.Grosimea dintelui pe cercul de divizare.
Prin deplasarea cremalierei astfel ca linia de referinţă a acesteia să

63
nu mai fie tangentă la cercul de divizare (deplasare de mărime X = x m ),

grosimea dintelui şi lărgimea golului pe cercul de divizare nu mai sunt egale
cu P / 2 ca în cazul tangentei lor. La toate deplasările, grosimea dintelui
roţii pe cercul de divizare este egală cu lăţimea golului cremalierei, pe
dreapta cremalierei tangentă la acest cerc şi paralelă cu linia de
referinţă (dreapta de divizare). Din figura 3.4 se vede că lărgimea golului
cremalierei pe dreapta de divizare şi prin urmare grosimea dintelui roţii
este:
p rem %
s d = — h 2A B = ------ h 2 x m t g a = m — h 2 x t g a (3.19)
2 2 2
iar lărgimea golului roţii:
%
s = p - 2A B = m ----- 2 x t g a I, (3.20)
2 ^2 )
care adunate dau pasul p aşa cum era de aşteptat. Relaţiile se pot utiliza şi
pentru roţile cu deplasare negativă, considerând coeficientul de corijare x
cu semnul său algebric.
3.1.7.Grosimea dintelui pe un cerc oarecare.
Figura 3.5
Cunoscându-se grosimea
dintelui pe cercul de divizare, la
roţile cu profil în evolventă se
poate determina grosimea dintelui
pe oricare alt cerc. Astfel din figura
3.5 se poate scrie:
(3.21)
sd
unde: — = ry -p r -p ; 9 = i n v a y ; 0 = i n v a
2
deci:
64
s s
— + i n v a v = ---- h in v a ,
2 y 2r
sau:
s
sy = 2ry —
2r
+ î n v a - in v a y
y
(3.22)
Dacă sunt cunoscute rb , s d , r y şi r , se poate afla s y , deoarece

unghiurile a şi ay se determină din relaţiile:
r, r,b
c o s a = — ; c o s a ,,y = — (3.23)
r r
Pentru cercul de rostogolire relaţiile (3.22) şi (3.23) se vor scrie
sub forma :
f sd . . Ì
sw = 2rw ---- h i n v a - in v a w 1 (3.24)
12r w)
co sa w = ib_ (3.25)
rw
3.1.8.Determinarea unghiului de angrenare aw.
Pentru determinarea unghiului efectiv de angrenare se va considera

un angrenaj deplasat pozitiv, având coeficienţii de deplasare x 1 şi x 2 . Se
presupune că dintele unei roţi intră fără joc lateral în golul dintelui roţii a
doua, adică există o angrenare precisă fără joc lateral. Pentru ca angrenarea
să fie posibilă este necesar ca grosimea dintelui pe cercul de rostogolire al
roţii conducătoare 1 să fie egală cu lărgimea golului pe cercul de rostogolire
al roţii conduse 2 şi invers adică:
sw1 = sgw2 şi sw2 = s gw1 (3.26)
Adunând cele două egalităţi se obţine:
sw1 + sgw2 = sw2 + sgw2 = p w (3.27)
adică pasul pe cercurile de rostogolire trebuie să fie acelaşi, spre a fi
posibilă angrenarea.
Înlocuind în relaţia (3.24) diametrele cercurilor de rostogolire şi de
divizare din relaţiile:
65
2nr,w1
Pw = ■ şi 2r = m •z
z1
rezultă:
Pw •Z1 ’cl + in v a - inva.
sw1 = '
n Vmzi
Dacă se introduce sd1 din relaţia (3.19), se obţine:
f
+ 2x1tga
Pw •Z1 + in v a - inva.
sw1 = '
n Z
sau:
n • s w1 n t. . \
--------= —+ 2x1tga + z1(inva - inva w) (3.28)
Pw 2
Prin analogie, pentru roata 2 se poate scrie:
------- = —+ 2x2tga + 2z 2 (inva - inva w) (3.29)
pw 2
Adunând termen cu termen cele două egalităţi, rezultă:
n(sw1 + sw2 ) = n + 2 (x1 + x 2)tga + (z1 + z2)(inva - inva w)
Pw
Întrucât s w1 + s w2 = pw , egalitatea se mai scrie:
x, + x 7
inva w = inva + 2 --------- 2 tga (3.30)
z1 + z 2
şi, utilizând tabelele pentru funcţiile evolventă, sau o metodă numerică, se
poate determina valoarea unghiului efectiv de angrenare.
În concluzie, se poate arăta că, în funcţie de deplasarea profilului
danturii, caracteristicile geometrice ale angrenajelor sunt:
- a) - angrenaj zero : x 1 = x 2 = 0 ;a w = a .
Distanţa dintre axe:
„ _ m (z 1 + z 2)
a = ---------------- (3.31)
2
66
Dintele:
h a = h a •m
(3.32)
h f = ( h a + C* )ta j
* *
ha = 1,00 ; c = 0,25
Cercuri importante:
d l(2) = d w1(2) = m • z 1(2)

d a1(2) = d 1(2)+ 2 h a = m (z 1(2) + 2) (3.33)
d f1(2) = d 1(2) —2 h f = m (z 1(2) —2 .5)
- b)- angrenaje deplasate
pozitivx1+ x 2 > 0;aw > a
[- negativx1+ x 2 < 0;a w < a
Distanţa dintre axe:
cos a
(3.34)
cos a.
Dintele:
h a = m (h a + x )
h f = m(ha + c* - x) (3.35)
Cercuri importante :
d 1(2 ) = mz1(2)
. . cosa
d w1(2 ) = d 1(2 ) -------------
cosa
1(2) = d 1(2) + 2 h a (3.36)
f1(2) = d itot
1(2) — 2 h f
2(x 1 + x 2 )
inva w = inva + tga
z1 + z2
-c)-angrenaiul zero deplasat: x ^ = —x 2 | ; a w = a
Elementele se determină cu relaţiile de la punctul b.
67
3.1.9.Limitele deplasării nesimetrice.
Deşi avantajos pentru că evită interferenţa la un număr mic de

dinţi, măreşte rezistenţa la piciorul dintelui prin razele de curbură mai mari
ale evolventei, reduce alunecarea deoarece porţiunea K j K 2 din linia de
angrenare este mai scurtă, angrenajul deplasat nesimetric are două
dezavantaje esenţiale:
- gradul de acoperire se micşorează, deoarece razele cercurilor
exterioare devin mai mici;
- dinţii devin ascuţiţi la vârf cu pericolul ca dintele unei roţi să
degradeze flancul dintelui roţii conjugate.
Figura 3.6
Prima problemă care se pune

este cu cât trebuie scurtaţi dinţii prin
deplasare pentru a obţine angrenajul fără
joc pe flancuri şi doar cu joc radial.
Dacă se notează variaţia
distanţei dintre axe (fig.3.6) cu A a se
poate scrie:
A a = a w - a = Xm (3.37)
unde X este un coeficient de variaţie a
distanţei dintre axe.
Înlocuind pe a şi aw cu
m ( \ z i + z 2 „1
— ţZj + z 2 J c o s a = m -------------h X I c o s a .
2
de unde:
A
z 1+ z 2 c o s a - 1 (3.38)
2 Vc o s a w J
Din relaţia (3.30) pentru angrenajul fără joc pe flancuri rezultă:
68
z1+z 2 in v a w - in v a
XZ = X 1 + x 2 = (3.39)
2 tg a
Întrucât X corespunde unui angrenaj fără joc pe flancuri, dar cu
joc radial, întotdeauna x s <X .
La angrenajul ale cărui roţi sunt deplasate cu x i şi x2, distanţa
dintre axe va fi mai mare cu
A sc = m (x z - X ') (3.40)
decât distanţa dintre axe care
asigură o angrenare fără joc pe
flancuri, dar cu joc radial
(fig.3.7). Aşadar, pentru a se
obţine un angrenaj cu un joc
radial corespunzător, dinţii vor
trebui scurtaţi cu A sc dat de
relaţia (3.40).
Figura 3.7
Înălţimea h a dinţilor va fi:

h = ^ +c *)— — X)] (3.41)
Verificarea la ascuţire a dintelui se poate considera ca o altă
limită a deplasării nesimetrice. Aceasta se face determinându-se grosimea
dintelui pe cercurile exterioare ale celor două roţi:
( r X
s d1 , • r b1
s a1 = 2 ra1 - d1 + in v a - in v a r c c o s —
L2 r 1 l r a1 )
(3.42)
s d2 ( r ^1
s a2 = 2 ra2 - d 2 + i n v a - in v a r c c o s - ^
_2 r 2 l r a2 )
Valorile stabilite cu relaţia (3.42) trebuie
s a1 > (0,2...0,3)m şi s a2 > (0,2...0,3 )m . Dacă inegalităţil
satisfăcute, este necesară micşorarea razelor cercurilor exterioare.
69
În final vom sistematiza scopurile urmărite prin deplasarea

danturii:
- realizarea unei roţi dinţate cu z < z min = 17 dinţi, fără apariţia
interferenţei;
- realizarea unei anumite distanţe între axe (de obicei
standardizată). Valoarea iniţială a distanţei între axe este:
m (z i + z 2 )
a =- (3.43)
2
numită şi distanţă de referinţă. Se standardizează această distanţă în
conformitate cu STAS 6055- 82. Această distanţă poate fi modificată la
valoarea a w şi se calculează unghiul de angrenare corespunzător:
âcosa^
a w = arc c o s (3.44)
V aw
Se deduce deplasarea totală xs necesară pentru acest scop:
( z 1 + z 2 )( in v a w - i n v a )
x Z = x 1 +x 2 = (3.45)
2 tg a
- mărirea capacităţii portante a angrenajului la solicitarea de
contact a flancurilor (presiunea de contact scade odată cu creşterea razelor
de curbură);
- mărirea capacităţii portante a bazei dintelui la ruperea prin
încovoiere;
- micşorarea pericolului gripării şi creşterea randamentului
angrenajului;
- mărirea gradului de acoperire prin deplasări negative. În cazuri
extreme se pot obţine prin deplasări de profil aşa numitele angrenaje
antepolare - care au tot segmentul de angrenare în zona segmentului de
intrare în angrenare, sau angrenajele postpolare - cu toată angrenarea pe
segmentul de ieşire din angrenare.
3.2. Deplasările angrenajelor cilindrice cu dinţi înclinaţi
Elementele referitoare la deplasarea danturii drepte sunt valabile şi

pentru dantura înclinată. La dantura înclinată, deplasarea sculei se
desfăşoară în planul normal pe axa dinţilor, cu menţiunea că mărimea
deplasării fată de linia de referinţă T - T a cremalierei (vezi fig. 2 .11) în
raport cu polul angrenării şi este multiplu al aceluiaşi modul normal.
70
Deoarece modulul este diferit în fiecare din cele trei plane (

normal, frontal, axial,) diferă şi deplasările specifice . Interes practic
prezintă numai legătura între deplasarea specifică în planul normal şi în cel
frontal. Această legătură rezultă din expresia deplasării profilului în funcţie
de modul :
Xn • m n = m t • Xt
cu
mn mn n
x t = Xn ----- = Xn ------ -,----- r = Xn • COSP (3 46)
mt m n /c o s p
Profilul de referinţă rămâne în planul normal. Angrenarea se
produce însă în planuri frontale, decalate în diferite plane paralele. De
aceea, roţile dinţate componente al angrenajului se definesc prin parametrii
frontali, calculul geometric al angrenajului realizându-se în plan frontal.
Teoria angrenajului cilindric cu dinţi drepţi rămâne valabilă şi pentru
angrenajul cilindric cu dantură înclinată.
3.3.Deplasările angrenajelor melcate.
Motivele realizării deplasării de profil la angrenajele melcate sunt

aceleaşi ca şi la angrenajele cilindrice. La angrenajul melcat se realizează
deplasarea numai la roata melcată, deci : x 2 = x S = x roata modificându-
şi astfel diametrul de cap şi de picior, iar melcul nu se deplasează şi îşi
păstrează şi într-un angrenaj melcat deplasat aceleaşi dimensiuni ca într-un
angrenaj nedeplasat.
Pentru a se realiza un contact liniar între dinţi este necesar ca
melcul generator (scula) sa aibă aceleaşi dimensiuni şi să fie la aceiaşi
distanţă dintre axe la prelucrare ca şi melcul în funcţionare, deci d 1 = d w1
şi d 2 = d w2 ; există în plus diametrele de referinţă d 01 şi d 02 . Din
cauză că se deplasează numai roata melcată, nu există angrenaj zero
deplasat.
În figura 3.8. a este reprezentat un angrenaj zero la care :
d01 = d1 = q •mx 1
(3.47)
d02 = d2 = dw2 = z 2 •m f2 = z 2 •mx,
Sunt posibile două moduri de ase realiza deplasarea de profil :
a)Se păstrează z 2 , d a r se modifică a în a w ( pentru a realiza a STAS).
În acest caz, la o deplasare pozitivă de profil (fig. 3.8.è) se obţine :
71
doi = q •mxsidwi = doi+ 2xmx= mx (q+ 2x )

! (3.48)
d 02 = dw2 + 2xmx = mx( z 2 + 2 x)sidw2 = Z 2 •mx
a w = 0.5(d wi + d w2 ) = 0.5m x (q + 2x + Z2 ) (3.49)
x = (a w / m x ) - 0.5(q + Z2 ) (3.50)
iar pentru o deplasare negativă de profil (fig. 3.8.c) se obţine :
d 0 i = q •m xsidwi = d 0 2 - 2xm x = m x(q - 2x )
! (35i)
d 02 = d w2 - 2xm x = m x (z 2 - 2x)sid w2 = m x •Z2
a w = 0 5(d wi + d w2 ) = 0 5m x (q - 2x + Z2 ) (3.52)
- x = (a w / m x ) - 0.5(q + Z2 ) (3.53)
b). Se păstrează a d a r se modifică z l în z 2 pentru a se realiza o
deplasare de profil x în scopul îmbunătăţirii condiţiilor de funcţionare .
Din relaţia :
a = 0.5mx(q + z 2 )= 0.5m (q + z 2 + 2x )
<rezulta (3.54)
x = °.5 ( z 2 - z2)
caz în care, pentru |z 2 - z 2 | = i sau 2, se obţine x = i - 0 .5 ;+ 0 .5 ;+ i
Se admite în general - 0 .5 < x < + 0 .5
72
Capitolul 4 Elemente geometrice caracteristice
4.ELEMENTE GEOM ETRICE CARACTERISTICE
4.1.Geometria angrenajului cilindric cu dinţi drepţi
Principalele elemente geometrice pentru un angrenaj cilindric cu

dinţi drepţi (fig.4.1), format din roata conducătoare zi şi roata condusă Z2
,sunt:
- diametrele de divizare d 1(2)

d 1(2) = m ' z 1(2) (4.1)
coeficientul scurtării înălţimii dintelui K * :
Kh = x 1 + x 2 - [ (aw - a)/m] (4.2)

diametrele de cap dal(2) :
* *
dl a1(2)=d 1(2) + 2m (h a1(2) + X1(2) - K h ) (4.3)
unde h *1(2) = 1,0 ;

diametrele de fund(de picior) df1(2) :
73
d fl(2) = d l(2) 2 m (h fl(2) x l(2)) (4-4)

unde h n(2) = l,2 5 ;
- diametrele de rostogolire dwl(2) :
dwl(2 ) = dl(2 ) cosa / cosaw (4.5)
- diametrele de bază dbl(2) :
d bl(2)= d l(2 )• cos a (4.6)
- gradul acoperire :
8 = 81 + 8 2 - S a (4.7)
unde:
81 = (d2l - d2l ^ / ( 2^m cosa)

82 = (d 22 - db2 ^ /(2 ^ m c o s a ) (4.8)
8 a = 2asin a w/ (2rcmcosa)
- diametrul începutului evolventic :
d ll(2) dbl(2 ) {l + [tga - 2 (1 - xi(2 )}/(zi sin a cosa ) ]}l/2 (4.9)

- diametrul începutului angrenării :
d Al = d b l / c o s a Al ;d E2 = d b 2 /c o s a E2 (4 1 0 )
unde:
t g a Al = 2 ^ 8 a - 8 2 V z l
(4.11)
t g a E2 = 2 ^ ( 8 a - 8 l V z 2
- jocul la cap:
c l(2) = a w - 0 ,5 (d fl(2) - d a2(l)) (4.12)
- grosimea dinţilor pe cercul de cap
(
s anl(2) = d. l(2) ? 2 + 2 x 1(2)t g a V + ( in v a - i n v a a, ))|(4.13)
z l(2) + (i ](41
unde:
a al(2) = arccos- *bl (4.l4)

d al
74
4.2.Geometria angrenajului cilindric cu dinţi înclinaţi
Pentru un angrenaj cilindric cu dinţi înclinaţi se determină prin

calcul următoarele elemente geometrice :
- modulul frontal :
mt = mn/cosP (4.15)
- diametre de divizare:
z 1,2 •mn
d 1,2 = sau d 1 2 —^^t •z 1 - (4.16)
cosP
distanţa dintre axe de referinţă :
(z 1 + z 2 )mn
a— (4.17)
2cosP
- unghiul de presiune de referinţă frontal :
a t —arctan tga n (4.18)
t Lcosp
- unghiul de angrenare frontal :
a
a tw —arccos cos a (4.19)
a
- coeficientul normal al deplasărilor de profil însumate :
x„s — ------- (mva tw - mvat ) (4.20)

2 tga n
x nl, x n2 se repartizează pe cele două roţi la fel ca la roţile cu dinţi drepţi.
- coeficienţii frontali ai deplasărilor de profil :
xt1 —xn1 •cosp;xt2 —xn2 •cosp;xtZ —xnZ • cosp (4 21 )
- diametrele de rostogolire :
ddw1 —
— 2aw 2aw •z 1 (4.22)
I12 + 1 z 1 + z 2
w lw 2 (4.23)
dw2 —
I12 + 1 z1 + z2
coeficientul normal de modificare a distanţei între axe :
75
aw- a (4.24)
Yn =■
coeficientul normal de micşorare a jocului de referinţă la cap :
AY n = X nS “ Y n (4.25)
- diametrele de bază ale roţilor :
db1,2 = di,2 cos a t (4.26)
- diametrele de picior ale roţilor :
df1 = d 1 - 2(han + Cn - Xn1V n (4.27)
df2 = d 2 - 2(han + Cn - Xn2 V n
- înălţimea de referinţă a dintelui :
h = (2han + Cn )mn (4.28)
înălţimea dintelui scurtat :
df1 + d f 2
hSC = aw - cn • mn
2
sau : (4.29)
h SC = h - ^ n • m n
- diametrele de cap de referinţă ( cu dinţi nescurtaţi) :

d a1 = d 1 + 2 ( h an + x n1)m n s a u d a1 = d f 1 + 2 h (4.30)
d a2= d 2 + 2 ( h an + x n2 )m n sa u d a2 = d f2 + 2 h (431)
- diametrul de cap scurtat :
d aSC1 = d 1+ 2 (h an + x n1 - ^ n ) ' m n s a u d aSC1 = d f1 + 2 h SC
(4.32)
d aSC2 = d 2 + 2 (h an + x n2 - ^ n )' m n s a u d aSC2 = d f2 + 2 h SC
(4.33)
Pentru a calcula cota peste "n " dinţi se determină elementele :
- unghiul de presiune frontal pe cilindru de diametru
d + 2 x t •m t
zcosa t
a twN = arccos (4.34)
z + 2xt
76
numărul teoretic de dinţi pentru măsurarea cotei peste dinţi :

z f tga twN 2 • x • A
N =■ - inva t (4.35)
n cos2 P
- numărul real de dinţi pentru măsurarea cotei peste dinţi :
N = INTEGER (n ' + 0.5) (4.36)
- cota frontală peste N dinţi :
WtN = [n(N-0 .5 )+ 2xttg a t + z •invat ]• mt c o sa t (4.37)
- cota normală peste N dinţi :
WnN = [n(N - 0 5 ) + 2xntga n + z •inva n ] • mn cos a n (4.38)
gradul de acoperire:
Sy = Sa + SP (4.39)
4.3.Geometria angrenajului conic cu dinţi drepţi
În figura 4.2 sunt prezentate elementele geometrice principale ale

unui angrenaj conic cu dinţi drepţi .
Se disting :
- conurile de cap ;
- conurile de divizare;
- conurile de picior;
- conurile frontale :
- exterior;
- mediu;
- interior
- unghiuri caracteristice :
- 8 S - unghiul dintre axe
- ^ 1 2 —semiunghiul conului de divizare-rostogolire
- Sa1,2 - semiunghiul conului de cap
- Sf1,2 - semiunghiul conului de picior
- 0 f12 -unghiul piciorului dintelui
0 a12 -unghiul capului dintelui
77
Figura 4.2
Figura 4.3
78
Conform figurii 4.3 ,pe cercul median, de diametru d m l, putem

scrie :
dm1 = mm z (4.40)
şi asemănător pentru roata 2 :
d m2 = m m ' 2 , (4.41)
unde m n este modulul median.
Pe cercurile de divizare-rostogolire ale roţilor conice avem :
d 12 = m • z 12 (4.42)
Se observă că d 1e / 2 = O 1M , iar din triunghiul O 1M M 1

putem scrie :
d , j 2 = dm>/2
cos51
sau
d m1 m m •z 1
= z 1e (4.43)
d 1e =
co s S1 co s S1
Pentru roata 2 se scrie o relaţie similară ;
d 2e = m m J2e (4.44)
O primă observaţie este aceea că z 1e = z 1/ c o s d 1 . O a doua
observaţie este aceea că dacă la o roată dinţată cu dinţi drepţi numărul
minim de dinţi ce se pot prelucra, fără apariţia fenomenului de interferenţă
este 17, la roţile conice acest număr este mai mic
zmin = z 1emin- •c ° s d 1 = l 7 c o s d 1 (4.45)
pentru 5 1 = 4 5 o obţinându-se z min = 12 dinţi.
Modulul roţii cilindrice echivalente este m e = m m . Se ştie că
modulul este standardizat la baza mare a trunchiului de con ce constituie
roata (pe conul frontal exterior). Legătura între modulul mediu şi
modulul standardizat se obţine din asemănarea triunghiurilor O M M 2 şi
O PP2:
M M , MO
P P2 PO
79
care se mai scrie sub forma :
d m2 _ Rm 1 r b
^ d e2 d m2 1 + 0.5-
V R mJ
de2 R m+ b 1 + 0.5 —
m 2 Rm
Ştiind că d 2 = mxm • zz 22 iar d e2 = m e • z 2 , relaţia precedentă devine :
m m
mm = me = (4.46)
1 + 0 .5 b /R , 1 + 0 .5 w m
unde:
Wm = b/ R m
Lăţimea roţii echivalente va fi b e = b.
4.4.Geometria angrenajului melcat
Elementele geometrice ale unui angrenaj melcat cilindric rezultă

din figura 4.4. În secţiunea axială melcul devine o cremalieră cu dinţi
înclinaţi şi astfel angrenajul melcat cilindric se asimilează cu angrenajul
realizat de o cremalieră cu o roată cilindrică cu dinţi înclinaţi.
d ai - 0 .5 m
Figura 4.4
Unghiul elicei melcului y 01 este egal cu unghiul de înclinare P 02

al dinţilor roţii melcate. Prin creştere unghiului y 01 se înrăutăţesc condiţiile
80
de danturare, din care cauză, odată cu creşterea unghiului y 01, se adoptă o

creştere a unghiului de presiune a on, conform cu indicaţiile de mai jos :
y 01 < 1.5 ^ a o n = 2 0 o ; 1 5 < y 01 < 2 5 o ^ a o n = 2 2 .5 o ;
2 5 < y 01 < 3 5 o ^ a o n = 2 5 o ;3 5 o < y 01 ^ a o n = 3 0 o .

Prin mărirea lui a on creşte însă pericolul de subtăiere şi ascuţire a
dinţilor. De aceea elementele geometrice legate de înălţimea dinţilor se
definesc y 01 < 2 6 ,5 6 5 ° ( q > 2 z j ) în funcţie de modulul standardizat
m x , iar pentru y 01 < 26,565o ( q > 2zj)în funcţie de modulul normal m n .
Ştiind că m n = m x c o s y 01, pentru y 01 = 3 5 o se obţine o înălţime a
capului dintelui nu de 1 • m n , ci de 1 • m n • cos 3 5 o « 0 .8 2 m x ,

evitându-se astfel subtăierea dinţilor.
Numărul de dinţi ai melcului Z1 se adoptă în funcţie de raportul de
transmitere şi în mod normal este cuprins intre 1 şi 3 :
- pentru i = 1 0 ...2 2 ^ Z1 = 4 — 2 începuturi
- pentru i = 10...22 ^ Z1 = 4 — 2 începuturi
- pentru i > 40 ^ Z1 = 1 începuturi
Pentru calculul elementelor geometrice ale angrenajului cu melc
cilindric se convine să numim unghiul y 01 :
y 01< 2 6 .5 6 5 o (q > 2 z 1) -" y 01 mic"
y 01> 2 6 .5 6 5 o (q < 2 z 1)-" y 01 mare"

Elementele geometrice sunt următoarele :
- raportul de transmitere :
n, z2
1 =
2 n2 z
- modulul axial al melcului :
d 01
m = m x = ------- (4.47)
q
având valori din STAS 822-82;
81
- unghiul de presiune axial de referinţă a ox :

- melc tip ZA ^ a ox = a x = 2 0 o
- pentru alte tipuri tga ox = tg a on/ cos y 01 .(4.48)
- unghiul de presiune normal de referinţă:
a on = 2 0 o - pentru melci ZE, ZN1, ZN2, ZK1, ZK2;
- pasul elicei :
pE =ramx ■z 1 (4.49)
- coeficientul diametral :
q = d 01/m xsauq = z^tgy 01STAS 6845 - 75 (4.50)
- unghiul elicei de referinţă a melcului :
tgy01 = z 1/q (4 5 1 )
- modulul normal al melcului :
m n1 = m x c o s y 01 (4 52)
- înălţimea capului de referinţă la melc :
h a1 = h *ax1 ■m x f c = l -0 ]p e n tru y 01 mic
h a1 = h ax1 ■m x = h ax1 ■c o s y 01 m n = c o s y 0 1 m pentru y 01mare
- jocul de referinţă la cap :
c = c x ■m x = (0 .1 5 ...0 .3 )m x pentru y 01mic
c = c n = m n = ( 0 .2 ■c o s y 01- m x ) pentru y 01mare

- înălţimea piciorului de referinţă la melc :
h f1 h a x 1 + (cx )m x de obicei 1 .2 m x pentru y 01mic
h f1 = 1 ,2 m = 1,2 pentru y 01mare
- diametrul de referinţă al melcului :
d 01 = q ■m x (4.53)
- diametrul de cap al melcului :
d a 1 = d 01 + 2ha1 (4.54)
diametrul de picior al melcului :
= d01- 2hf 1 (4.55)
diametrul de rostogolire-divizare al melcului :
82
d w1 = d 01 -la a n g re n a ju ln e d e p la s a t
(4.56)
d w1 = d 01 + 2 x m x - la a n g re n a ju ld e p la sa t
- lungimea melcului :
z 1= 1sau2 ^ L > (11 + 0 .0 6 z 2 ) m x
(4.57)
z 1= 3 sau 4 ^ L > (12.5 + 0 .0 9 z 2 ) m x
- modulul frontal şi modulul normal pentru roata melcată :
m t2 = m x1 = m (4.58)
mn2 = mn1 (4 59)

- unghiul de înclinare de referinţă al dintelui la roata melcată :
P 02 = y 01 (460)
- diametrul de rostogolire al roţii melcate :
d w2 = m t2 ■z 2 (4.61)
- diametrul de referinţă al roţii melcate :
d 02 = m t2 ■z 2 - la a n g re n a ju ln e d e p la sa t
d 02 = d w2 + 2 x m t2 = m t2 ( z 2 + 2 x )la a n g re n a ju ld e p la sa t
- diametrul de cap al roţii melcate :
[ d a2 = d 2 + 2 h a2 = m t2 ( z 2 + 2 ) - a n g re n a jn e d e p la sa ti
y 01 mic
[ d a2 = m t2 ( z 2 + 2 x + 2 ) - an g re n a jd e p la sa t J
f d a2 = m t2 (z 2 + 2 c o s y 01 ) - a n g re n a jn e d e p la sa ti
y 01 mare
[ d a2 = m t2 ( z 2 + 2 x + 2 c o s y 01 ) - a n g re n a jd e p la sa t J
- diametrul de picior al roţii melcate :
[ d f2 = m t2 ( z 2 - 2 .4 ) - a n g re n a jn e d e p la sa ti
y 01 mic
[ d f2 = m t2 ( z 2 + 2 x - 2 .4 ) - a n g re n a jd e p la sa t J
f d f2 = m t2 ( z 2 - 2 .4 c o s y 1) - a n g re n a jn e d e p la sa ti
1 / \ J y 01 mare
[ d f2 = m t2 ( z 2 + 2 x - 2 .4 c o s y 1) - a n g re n a jd e p la sa t J
- diametrul exterior maxim al roţii melcate d amax2 :

z 1 = 1 ^ d amax2 ^ d a2 +2 m t2 ; (462)
z 1 = 2 s a u 3 ^ d amax 2 ^ d a2 + 1 5 m t2 ; (463)
83
z, = 4 ^ d <i,+ ^ ; (4.64)
- raza de curbură a suprafeţei de vârf :
p E = 0 . 5 d - m i - p e n tru y 01 mic; (4.65)
p E = 0 . 5 d - m i - p e n tru y 01 mare (4.66)
- lăţimea roţi melcate :
z = 1,2,3 ^ b < 0.75dal
(4.67)
z = 4 ^ b < 0.67dal
- semiunghiul coroanei melcate :
sin 0 = b /d al - 0.5m i (4.68)
- distanţa dintre axele de referinţă :
a = 0 5 mx1(q + z 2 ) (4.69)
- distanţa dintre axe :
aw = 0 5 (dw1 + dw2 ) = 0 5 mx1(q + 2x + z 2 ) (4.70)
84
Capitolul 5 Forţe în angrenaje
5.FORŢE ÎN ANGRENAJE
5.1. Forţe în angrenajul cilindric cu dinţi drepţi.
Stabilirea valorilor şi a modului de variere a forţelor reale care

solicită transmisiile prin roţi dinţate, ca de altfel orice organ de maşină,
constituie o problemă de maximă responsabilitate, influenţând hotărâtor
rezultatele obţinute. Momentul de torsiune, din care se determină apoi toate
forţele din angrenaje, nu rămâne constant, ci variază atât ca valoare medie,
cât şi ca amplitudine de oscilaţie. În angrenaje apar, ca tipuri importante,
următoarele forţe: forţa nominală; forţa dinamică exterioară; forţa dinamică
interioară; forţa de frecare.
5.1.1. F orţa nominală.
Dacă se consideră forţa nominală Fn aplicată în punctul P , polul

angrenării, se obţine prin descompunere forţa tangenţială la cercul de
rostogolire şi forţa radială la cercul de rostogolire dată de relaţiile:
2 M tj
Fwt1 _ (5.1)
d wi
Fwr1 = Fwt1 •tga w (5.2)
La cercul de divizare, forţele sunt:
F _ 2M ti (5.3)
Fti _ ,
di
Fr1 _ V g a (5.4)
Fn _ - £ l . (5.5)
cosa
Se cunosc relaţiile:
rb1 _ rw1 c o s a w
rb1 _ r c o s a
de unde:
85
cosa
rwj = rl ----------- (5-6)
1 co sa w
Legăturile între forţele la cercul de rostogolire şi cele la cercul de
divizare se obţin prin înlocuirea relaţiei (5.6) în (5.1) şi (5.2).
2Mt1 •cosa w cosa w

F
Fwt1 = = Ft1 (5.7)
d1cosa cosa
cosa w sin a .
Fwr1 = Ft: tga w = Ft1 (5.8)
cosa cosa
5.1.2. F orţa dinamică exterioară. Coeficientul K a
Forţa dinamică exterioară apare în plus peste forţa nominală a

danturii şi este provocată de fenomene din exteriorul angrenajului şi anume
de caracteristicile de funcţionare neuniformă ale maşinilor motoare şi de
lucru, de forţele de inerţie care apar la porniri, opriri, modificări de turaţie.
Forţa dinamică exterioară se ia în consideraţie în calculul de
rezistenţă al angrenajului prin factorul dinamic exterior numit şi factor de
86
utilizare K A .
Factorul K a are valori în domeniul 1 -r- 2,5, valori mai exacte
fiind recomandate în STAS 12268 (tabelul 5.1).
5.1.3. Sarcina dinam ică internă. Coeficientul K v
Sarcina dinamică internă se consideră în calculul angrenajului prin

factorul dinamic între K V definit de relaţiile:
Kv = M L+Mţdi!L = 1 + Mt dm
(5.9)
Mt Mt
sau:
Ftn + Ftdin Ftdin
Kv = = 1+ - (5.10)
Ftn Ftn
Transmisia compusă din roţi dinţate, arbori, lagăre, formează în

funcţionare un sistem vibrator ce are două surse interne de excitaţie şi
anume: erorile de fabricaţie-montaj şi erorile produse deformaţiile elastice
sub sarcină ale pieselor. Ambele surse modifică caracteristica rigidităţii
efective totale a angrenajului şi produc vibraţii, sarcina dinamică internă şi
zgomotul transmisiilor cu roţi dinţate. Variaţia factorului dinamic K V
pentru un angrenaj este prezentată în fig. 5.2. În fig. 5.3 se prezintă, chiar pe
flancul dintelui, sarcina statică şi pentru două turaţii încărcarea totală
(statică şi dinamică), cu scopul de a evidenţia cât de mult se modifică
încărcarea pe dinte datorită influenţelor dinamice.
Pentru calcule uzuale, determinarea coeficientului dinamic K V se
87
face cu relaţii deduse pe baze experimentale, în funcţie de viteza periferică a

pinionului pe cercul de divizare vt şi de clasa de precizie:
K v = [3’5 + (v t1 Y2]/3,5 pentru dinţi drepţi, clasa 11-12;
K v = [7 + (v t y 2y 7 dinţi drepţi, clasa 9-10 (înclinaţi clasa 11-12);
K v = [ n + (vt] )>2 ] f [ dinţi drepţi, clasa 7-8 (înclinaţi clasa 9-10);
K v = 15 + (v t[ Y 2] / 15 dinţi drepţi, clasa 5-6 (înclinaţi clasa 7-8).

Turaţia critică la arborele pinionului se determină cu relaţia :
\v2
n cr1 = (5.11)
unde:
1 1 1
(5.12)
m m m 2
m 12 fiind masele roţilor dinţate reduse pe linia de angrenare date
de relaţiile;
I,
m 1,2 = (5.13)
rb1,2
c r - este rigiditatea specifică medie a angrenajului;
crr =zcz (0,75s + 0,25) (5.14)
c z - rigiditatea unei perechi de dinţi în angrenare ;
1 _ 1 1
(5.15)
cz c'■'Z1 c Z2
F F
cz1 = ; cz2 =
f 2 deformaţiile celor doi dinţi.

s - gradul de acoperire
88
5.1.4. R epartiţia neuniform ă a sarcinii pe lăţimea danturii.
O repartiţie teoretic absolut uniformă a sarcinii pe lăţimea danturii

se poate considera numai în cazul execuţiei cu o precizie ideală şi a unor
dinţi, arbori şi reazeme absolut rigide. În acest caz, conform fig. 5.4, se
obţine forţa tangenţială medie pe unitatea de lăţime a danturii
F
Wm = F (5.16)
b
În realitate se obţine o repartiţie neuniformă a sarcinii pe lăţimea
danturii. Raportul dintre sarcina specifică maximă pe unitatea de lăţime
W max de la distribuţia neuniformă şi sarcina specifică medie de la
distribuţia uniformă, se defineşte drept factor de repartiţie longitudinale a
sarcinii:
K p = W m ax/W m = 1 + A W /W „ > 1 (5.17)
Întrucât acest coeficient are valori diferite pentru solicitarea la
piciorul dintelui, respectiv solicitarea de contact se va defini un factor de
repartiţie longitudinală a sarcinii pentru solicitarea piciorului dintelui K Fp
şi altul pentru solicitarea de contact K Hp .
Cauzele repartiţiei neuniforme a sarcinii pe lăţimea danturii sunt multiple,
ca de exemplu: erorile de execuţie ale danturilor şi în special abaterea
direcţiei dintelui, abaterile de la paralelism şi coplaneitatea axelor,
încovoierea sub sarcină a arborilor, răsucirea danturii sub influenţa
89
momentului de torsiune. Factorul de distribuţie longitudinală a sarcinii K p

este cel mai dificil de evoluat dintre toţi factorii de corecţie a încărcării
nominale a dintelui, iar valorile mari ale acestui factor modifică substanţial
sarcina de calcul a angrenajului.
În cele ce urmează se va prezenta o metodă practic - experimentală
în care valorile factorului K p se prezintă, pe baza rezultatelor obţinute în
proiectarea, construcţia şi exploatarea reductoarelor cu roţi dinţate, în
funcţie de parametrii de bază de influenţă şi anume: duritatea flancurilor,
rapoartele b / d 1 , treapta de precizie, poziţia pinionului faţă de lagăr.
5.1.4.1.Determinarea coeficientului K ^ .
a) pentru angrenaje cilindrice cu ambele roţi durificate
superficial, K Hp se calculează cu relaţiile:
K Hp = 1 + b /d j - treapta de precizie 9 - 10, roată cu consolă;
K n p = 1 + 0 ,7 b / d - treapta de precizie 7-8, (roată în consolă), treapta

de precizie9-10 (poziţie nesimetrică faţă de lagăre);
K Hp = 1 + 0 ,5 b /d j - treapta de precizie 5-6, (roată în consolă), treapta
de precizie 7-8 (poziţie nesimetrică), 9-10(poziţie simetrică);
K Hp = 1 + 0 ,3 b /d j - treapta de precizie 5-6 (poziţie nesimetrică), treapta
de precizie 7-8 (poziţie simetrică);
K n p = 1 + 0 , 2 b / d - treapta de precizie 5-6 (poziţie simetrică).
Raportul y d = b / d se indică în tabelul 1( y a = y d (u + 1 ) ;
Wm = y d • z ) .
b) pentru angrenajul la care u n a din roţile dinţate are dantura

cu duritate medie mai mică ( H B 1,(2) < 3500MPa), K Hp se determină
cu relaţia:
K H p = (1 + K Hp) / 2 (5.18)
unde K Hp se adoptă cu relaţiile de la punctul a.
c) dacă ambele roţi sunt în consolă, se amplifică K Hp

determinat la punctul a (o singură roată în consolă) cu 10%.
90
5.1.4.2.Determinarea coeficientului K Fp
La solicitarea de încovoiere a dintelui se manifestă o influenţare de
susţinere reciprocă a porţiunilor încărcate din lăţimea danturii şi se obţine
astfel un efect diminuat al repartiţiei neuniforme a sarcinii. De aceea
coeficientul K Fp va fi mai mic decât K Hp şi valoarea sa se va determina
cu una din relaţiile de mai jos, în funcţie de lăţimea dintelui b:

b = 4 •mKFp= 1+ 0,43(Kh p - l)
b = 7 •mKFp = 1+ 0,65(KHp- 1)
b = 10- mKFp= 1+ 0,725(KHp-1) (5.19)
b = 20 •mKFp = 1+ 0,85(KHp -1)
b = 40 •mKFp = 1+ 0,925(KHp-1)
unde m - este modulul angrenajului.
Tabelul 5.1.
Duritatea Amplasarea Treapta de precizie
r-
00
flancurilor pinionului 5-6
Va Vd Vm Va Vd Vm
Una sau ambele Între simetric 0,61 1,3-1,4 30 0,5 1,0-1,2 25
danturi cu reazeme asimetric 0,5 1,0-1,2 25 0,4 0,7-0,9 16
HB < 3500 În consolă 0,4 0,7-0,9 16 0,3 0,5-0,6 12
MPa
Ambele danturi Între simetric 0,3 0,6 12 0,25 0,5 10
cu
reazeme asimetric 0,25 0,5 10 0,2 0,4 8
HB > 3500
MPa
iurificate superficie În consolă 0,2 0,4 8 0,15 0,3 6
5.1.5.Repartitia frontală a sarcinii. Coeficientul Ka
Până acum s-a considerat că la vârful dintelui acţionează întreaga

forţă Fn , deci 8 = 1. Cum însă, la majoritatea angrenajele cu dinţi drepţi,
la vârful dintelui există angrenare dublă (A punct de intrare în angrenare ,
A-B angrenare dublă, cu două perechi de dinţi cu contact, B-D angrenare
singular, DE angrenare dublă), înseamnă că pe un dinte acţionează
91
aproximativ 0.5 F n, obţinându-se pe flancul dintelui diagrama de repartiţii

din figura 5.5.
Figura 5.5.
Această diagramă de repartiţie a
sarcinii între perechile de dinţi în timpul
angrenării duble este influenţată şi de abateri,
mai ales de abaterea pasului de angrenare de
bază, modificându-se astfel valoarea cotei
părţi din F ce acţionează pe o pereche de
dinţi de la valoarea a 0.5 F n la valoarea:
(5.20)
unde K a se defineşte drept coeficient de repartiţie frontală (între perechile
de dinţi) a sarcinii. Pentru solicitarea la baza dintelui coeficientul se va nota
K F a , iar pentru solicitarea de contact K Ha . Valorile acestor coeficienţi
sunt date în STAS 12268 (tab.5),după cumurmează :
a) pentru angrenaje încărcate norm al
(F , / b > 1 5 0 N / m m ) şi executate în clase de precizie 1^7
K Fa = K Ha =!
b) pentru încărcări mici
(F t / b < 1 5 0 N / m m ) precum şi pentru calcule aproximative şi danturi
neprecise :
3 1
K Ha _ K Fa
4-s 0 .2 5 s + 0 .7 5
5.1.6. F orţa de frecare. Randam entul angrenării.
În procesul angrenării există o pierdere datorită frecării de

alunecare a flancurilor şi o altă datorită frecării de rostogolire a acestora; în
majoritatea cazurilor pierderile în angrenare se consideră numai prin
frecarea de alunecare. În figura 5.6 se consideră doi dinţii în angrenare în
punctul x , încărcaţi cu forţa normală Fn .
Puterea pierdută prin alunecarea flancurilor:
92
Pf= Ff ■Va = ^ Fn •P x ( © 1 + 0 2 ) (5.21)

unde s-a considerat punctul P drept centru instantaneu de rotaţie.
Din relaţia (5.21) rezultă că puterea pierdută prin frecare şi deci şi
randamentul angrenării sunt variabile de-a lungul segmentului de angrenare
K K , şi anume puterea pierdută prin frecare în punctul P este zero
(alunecare nulă) şi variază proporţional cu distanţa Px. Calculele sunt
valabile de asemenea pentru 8 = 1 .
În relaţia (5.21) se acceptă o distanţă medie:
rP K PK, 8 ~pb
Pxmedu 0,5 1 +- 2 (5.22)
V 2 2 4
Figura 5.6.
Se va obţine o putere pierdută medie:

Pf = p,Fn ■8 ■pb(q 1 + 0 2 ) /4, (5.23)
iar momentul de frecare la roata 1 va fi:
M f = |i Fn -8 -pb \ + 0 ^ / 4, (5.24)
V 0 2J
93
Pierderea specifică în angrenare va fi:
^spb
taa= 1+ -^- (5.25)
Mt 4r,bi V 2J
şi dacă se înlocuieşte ^ / ®i = z ^ Z 2 precum şi 2 r ^ =

ZiPb (pentru
n
că 2fiXb = z 1Pb ) se obţine:
lbi
p-s-Pb -n f z A psn 1 1
â = 1+ ^ - ---- 1---- (5.26)
2 •Z1 •Pb V z 2 J 2 Vz 1 z 2 J
Randamentul angrenării este:
psn f 1 1
â = 1“ ta = 1- —+ — (5.27)
2 VZ1 Z2J
Coeficientul de frecare are valorile p = 0 ,0 8 ...0 ,1 0 pentru
angrenaje normale ca execuţie, p = 0 ,0 4 ...0 ,0 7 pentru angrenaje
durificate, rectificate şi unse cu ulei aditivat, p = 0,12...0,16 pentru
angrenaje neprecise fără carcasă.
Din relaţia (5.27) rezultă că randamentul creşte când numerele de
dinţi cresc, raportul de transmitere scade şi coeficientul de frecare scade.
5.2. Forţe in angrenajul cilindric cu dinţi înclinaţi.
Pentru angrenajul cu roţi dinţate cu dinţi înclinaţi se evidenţiază forţele :

2Mfl F.
F = ------ ;Fa = Ft • tgP ; Fr = F t •tga n = ----- T tga n
d1 cosp
(5.28)
F F
Fn = ■ ,■ Ft = F'
n sin a n cosp cosan 1 cosp
unde: Ft - forţa tangenţială ; Fa - forţa axială ; Fr - forţa radială ;
Fn - forţa normală ; Ft - forţa tangenţială la roata echivalentă.
94
Figura 5.7
5.3. Forţe în angrenajul conic cu dinţi drepţi.
La angrenajul conic forţele se plasează corespunzător conului

frontal (suplimentar) median, deci pentru această amplasare se va efectua şi
calculul de rezistenţă.
În figura 5.8 sunt prezentate două roţi conice în angrenare. Planul
n —n s-a trasat perpendicular pe generatoarea comună a conurilor de
rostogolire, în puntul median M .
Forţele din angrenaj sunt :
- forţa tangenţială pe cercul de diametru mediu
2 Mtl
Ft F tm (5.29)
dm1
- forţa normală
Ft
F (5.30)
cosa
- forţa axială a roţii 1
Fa1 = F x1 s in 8 1 = Ft t g a s in 8 1 (5.31)
- forţa radială a roţii 1
Fr1 = Fx1 c o s 8 1 = Ft t g a c o s 8 1 (5.32)
95
Pentru 5 S = 9 0 0 forţele de pe roata 2 vor fi :
Fa2 = Fr1’Fr2 = Fa1 C5-33)
5.4. Forţe in angrenajul m elc-roată melcată.
Forţele se prezintă concentrate în punctul P (polul angrenării)

conform figurii 5.9. Dacă melcul este motor atunci acesta va acţiona cu
forţa normală Fn2 asupra roţii melcate, iar aceasta va reacţiona cu o forţă
egală F asupra melcului (conform situaţiei prezentate în secţiunea
normală pe direcţia de înclinare a dintelui n-n ).
Forţa Fn2 se descompune în componentele F n2 şi Fr2 , iar forţa
F n2 se aduce în proiecţia orizontală a melcului. Datorită alunecării apare
forţa de frecare ^ a Fn2 ,care, compusă cu forţa F n2 dă rezultanta R 2 , la
unghiul de înclinare 9 ' = a rtg ^ a . Prin descompunerea forţei R 2 se
obţine forţa axială Fa2 şi forţa tangenţială F t2 .
Pentru unghiul dintre axele roţii şi melcului de 90 o , rezultă :
96
Ft1 = Fa2
Ft2 = Fa1 (5.34)
Fr1 = Fr 2
Fn1 = Fn2
Forţa tangenţială la melc
se determină în funcţie de
momentul de torsiune M t1 sub
forma :
Mtl
Ft1 = 2 - (5.35)
d1
Forţa tangenţială la roata
melcată se calculează cu relaţia :
F.a2
_________ t1
Ft2 =
tg (s , + 9 ') t g (5 1 + 9 )
(5.36)
Figura 5.9
Forţele radiale se determină conform figurii 5.9 cu relaţiile :

Fr2 = Fr1 = Fn2*ga on = R 2 c o s 9 tgaon = Ft2 cos9tga 0n /cos(Y1 +9 ' )
(5.37)
Forţa normală pe dinte este :
Ft9 cos©
Fn2 = Fr2 / sin « on = t2 • (5.38)
c o s a oncos(Ym +<9
s(y 0 1 +
)
Deoarece 9 este mic, se poate considera c o s© « 1 şi
c o s (y01 + 9 )« c o s y01 şi relaţia (5.38) devine :
t2 (5.39)
Fn2 = Fn1 = '
c o s y 01 c o s a c
97
6.REZISTENTE LIM ITA SI ADMISIBILE PENTRU CALCULUL

R O ŢILO R DINTATE
6.1. M ateriale recom andate în construcţia roţilor dinţate.
Mărcile de oţeluri folosite în construcţia roţilor dinţate sunt

prezentate în tabelul 6 .1.
Alegerea mărcilor de oţeluri pentru roţile dinţate nu consideră în
suficientă măsură interdependenţa dintre rezistenţele limită necesare şi
particularităţile tratamentelor termice şi termochimice şi, în primul rând,
călibilitate materialului.
Tabelul 6.1
Duritate recomandată
Materialul Tratament
termic sau MPa
Grupa Marca STAS termo- Miez Flanc
chimic HV HV
Fonte no- Fgn 600-2 2100 2800
dulare sau
perlitice
Fmp 700-2 2800
OLC 45 XS 880/ 1850
OLC 60 XS 80 2100
40Cr10XS CR 2500 2900
41MoCr11XS 2500 2900
30MoCrNi20XS 3100 3500
Oţeluri Nb. sau 2400 - 5000-
de 791/ Ng 3900 7000
îmbunătăţire 41MoCr11XS 80 CIF sau 2500 - 5000 -
( 40Cr10XS ) CFL 3300 6700
N 2400 -
ionică 3900
38MoCrAl09XS Ng. 2400 -3900
OLC 15XS 880/80 ----
15CR08XS Cementare 6300 -
Oţeluri de 18MnCr10XS şi 3000 - 7800
cementare 12MoMnCr12XS 791/80 călire 4500
18MbCrNiBXS
17CrNiMo6Xs
Observaţii: 1 Mărcile indicate de oţeluri sunt cele preferenţiale. Se pot
utiliza şi alte mărci echivalente.
98
Capitolul 6 Rezistenţe limită şi admisibile pentru calculul roţilor dinţate
2. CR. - călire şi revenire înaltă; Nb - nitrurare baie; Ng. - nitrurare gaz; CIF
- călire cu inducţie; CLF - călire cu flacără.
Marca de oţel trebuie astfel aleasă încât la dimensiunile necesare
roţii dinţate, în secţiunea solicitată de la piciorul dintelui sau pe flancurile
lui, să se obţină, după îmbunătăţire sau durificare superficială, structura şi
duritatea necesară . Astfel, pentru a se realiza rezistenţa ridicată la oboseală
la baza dintelui, este necesară o structură fără ferită liberă sau cu maximum
5%. Baza adoptării mărcii de oţel o constituie deci diagrama transformării
austenitei la călire, diagrama TTT care arată până la ce diametru se obţine la
îmbunătăţire o structură săracă în ferită liberă (<5%).
S-a introdus, la roţile dinţate, noţiunea de mărime caracteristică S ,
înţelegând prin aceasta dimensiunea pe a cărei direcţie, în timpul încălzirii
şi răcirii se primeşte şi se cedează cantitatea maximă de căldură.
Dimensiunea respectivă trebuie să se aleagă pentru secţiunea în
care se doreşte duritatea sau rezistenţa respectivă.
M ateriale folosite pentru angrenajele melcate.
Pentru angrenajul melc-roată melcată se utilizează cuple de
materiale de antifricţiune, motivul fiind că la acest angrenaj pericolul de
gripare este mare.
În general, melcii se execută din oţeluri aliate şi cementate (21
Mo Mn Cr 12), se durifică la 56-60 HRC, apoi se rectifică şi se lustruiesc,
sau din oţeluri aliate de îmbunătăţire (33 Mo Cr 11) cu flancuri călite la 45
56 HRC. Melcii confecţionaţi din materiale cu HB<2700 MPa sunt utilizaţi
numai pentru acţionări normale. De obicei melcul se execută dintr-o bucată
cu arborele său.
Pentru confecţionarea roţilor melcate se utilizează următoarele
materiale de antifricţiune :
- bronzuri cu staniu (Bz 10T, Bz6 ZnT)- în cazul solicitărilor mari
- bronzuri cu aluminiu (BzAl10FeT)- la viteze V < 6 m f S
- aliaje de aluminiu, zinc, fonte cenuşii sau antifricţiune, mase
plastice pentru viteze V < 2 m / s .
Roţile melcate din aliaje de aluminiu, zinc, mase plastice trebuie să
lucreze numai cu melci cementaţi şi rectificaţi.
Roţile cu diametre mici sunt integral turnate, iar pentru diametre
mari coroana este din material antifricţiune şi corpul din fontă cenuşie.
La angrenajele melcate primează distrugere prin uzură si gripare.
De asemeni, datorită pierderilor mari în angrenare, creşte pericolul încălzirii
uleiului peste limitele admisibile.
99
6.2. Rezistenţa limită şi admisibilă pentru solicitarea de

încovoiere la oboseală la piciorul dintelui.
Figura 6.1.
Se defineşte drept
rezistenţă limită la oboseală
prin încovoierea piciorului
dintelui ^Flim , tensiunea
maximă de încovoiere
pentru un ciclu pulsator pe
care dintele o poate suporta un număr de 3 • 106 cicluri de funcţionare fără
a se produce ruperea prin oboseală.
Tensiunile limită la oboseală prin încovoiere CTFlim se determină
pentru cele trei domenii prezentate în figura 6 .1, cu relaţiile :
domeniul 1 N FE > NFB = 3 -106
GFlim = GolimY5YRYx (61)
domeniul 2 N FSt < N' ^FE < N' FB

1
r3 ^10'6 AmF
GFlimx = GFlim •YN = GFlim (6 .2 )
V N fe j
unde:
log(3 •1 0 6 / N f , )
mF=
lo g (GFlimst / GFlim)
domeniul 3 N FE < N FSt

GFlimSt = Golim •YNSt •Y5St (6.3)
Caracteristicile curbei Wohler pentru solicitarea de oboseală a
piciorului dintelui sunt prezentate în STAS 12268.
100
În relaţiile (6.1).. ..(6.3) s-au folosit următoarele mărimi :

- Oolim- tensiune indicată în tabelele 6.2...6.4 pentru diferitele
materiale, în funcţie de tratamentul aplicat ;
- Y8 (Y8st ) - factorul sensibilităţii materialului solicitat la
oboseală la concentratorul de tensiune de la baza dintelui. Acest factor ia în
considerare micşorarea efectului concentratorului de tensiune la piciorul
dintelui, stabilit prin Y Sa ca rezultat al structurii reale a materialului (care
nu este complet elastic ca la ipoteza de calcul pentru Y Sa ) şi a gradientului
de tensiune. La materialele complet plastice Y s = Y Sa . Se determină
din fig. 6.2, 6.3;
- Yr - factorul de rugozitate la solicitare de încovoiere . Se
determină din figura 6.4;
-Y x - factorul de dimensionare la solicitare de încovoiere. Se
determină din tabelul 6.5
- Y n (Y NSt ) - factorul duratei de funcţionare (STAS 12268)
Oolim la danturile normalizate, îmbunătăţite sau călite complet.
Tabelul 6.2.
Duri tatea
Materialul Tratamentul flanc în *
danturii termic miez zona de O olim
racordare MPa
Fonte nodulare şi perlitice HB 1500 - 3000 (230+0.067HB) ± 70
Oţeluri carbon Normalizate sau HB 1400 - 2100 Laminat
îmbunătăţite cu C>0.45 % îmbunătăţite (320+0.05HB) ± 100
Turnat
(250+0.05HB) ) ± 100
Oţeluri aliate de îmbunătăţire HB 2000 - 3500 Laminat
îmbunătăţire (385+0.057HB)
cu C>0.32 % ) ± 100
Turnat
(300+0.057HB)
) ± 100
Oţeluri aliate cu Călire completă cu 600
C 0.4 - 0.55 % evitarea decarburării HRC 45 - 55
Oţeluri aliate cu Ni < 1 % Călire completă cu HV 3400 - 6500 550
Oţeluri aliate cu Ni > 1 % posibile decarburări 500
101
*Dacă dantura se durifică prin deformare Go se măreşte cu 20 %.

Golim la danturile nitrurate.
Tabelul 6.3
*
Materialul Tratamentul Duritatea G olim
danturii termic Miez Flanc în zona de MPa
racordare
Oţeluri de Nitrurare în gaz HV 2400 - 3900 HV 7000 - 9000 800 ± 20
nitrurare cu HRC 24 - 40 HRC 57 - 65 0
aluminiu
Oţeluri aliate Nitrurate în gaz HV 2400 - 3900 HV 7000 - 9000 650 ± 20
de sau în baie HRC 24 - 40 HRC 47 - 57 0
îmbunătăţire Nitrurare ionică HV 2400 - 3900 HV 7000 - 9000 800 ± 20
HRC 24 - 40 HRC 57 - 65 0
Goiim la oţelurile cementate sau nitrocementate.

Tabelul 6.4.
Materialul danturii Tratamentul termic sau Duritate flanc în ***
termochimic zona de racordare G olim
950
1. Oţeluri aliate cu Ni> 1 % Se asigură controlul şi HRC 57 - 63 'evenire înaltă înainte
şi Cr > 1 % reglarea carburării de călire în mediu
iar C 0.75 - 1.1 % îeoxidant
2. Celelalte mărci de oţeluri *
diate 850
3. Toate mărcile de oţeluri Nu se asigură HRC 56 - 63 *
diate. controlul şi reglarea 800
carburării, iar
C 0.6 - 1.4 %
4. Oţeluri aliate cu Ni > 1 % Sunt posibile HRC 55 - 63 *
800
5. Celelalte mărci de oţeluri decarburări *
diate. 700
6 Oţeluri Cr - Mn - Mo. Nitrocementare cu HRC 57 - 63 **
C 0.7 - 1.0 % 950
7 Oţeluri fără molibden. şi N 0.15 - 0.5 **
750
* Golim este garantat în următoarele condiţii:

a) Grosimea stratului de difuzie în zona de racordare este
0 .2 8 m n - 0.007 m n ± 0.2 mm la M n < 20 mm.

b) Duritatea dintelui la baza dintelui este 30 - 45 HRC.
c) Grăuntele de austenită din stratul de difuzie nu este mai mare decât clasa 5.
102
Dacă cel puţinunadintre aceste condiţii nu esteîndeplinită OQjjmsevamicşoracu25%

Oolim estegarantat înurmătoarele condiţii:
a) Grosimeastratului dedifuzie înracordare este
0.12mn - 0.13 mn , dar numai micdecât 1.2mm.
b) Duritateadintelui labazadintelui este 30- 45 HRC.
Dacă cel puţinunadintre aceste condiţii nu esteîndeplinităOQjjmsevamicşoracu25%
• k 'k 'k
Dacădanturaserectificădupă cementare, sereduce Oolim cu25%, iar dacă sedurifică

prindeformare Oolim semăreşte cu 15%.
Rezistenţa admisibilă la oboseală la piciorul dintelui Ofp se
determină cu relaţia :
OFlim
OFP “ (6.4)
SFP
unde:
- O Flim este tensiunea limită dată de una din relaţiile 6.1 ....6.3 .
- Sfp = 1.25 este coeficientul de siguranţă minim, admisibil
pentru solicitarea de oboseală la baza dintelui.
Factorul de reazem la oboseală Y5

Figura 6.2.
103
Factorul Ygst Figura 6.3.
Factorul rugozităţii Y r Figura #9.2.4.
Tabelul 6.5
Material
Yx
Oţeluri de construcţii, oţeluri de
îmbunătăţire, fonte modulare ,
5 < m < 30YX= 1.03 - 0.006m
fonte maleabile
30 < m Y = 0.85
Oţeluri durificate superficial
5 < m < 30Yx = 1.05 - 0.01m
30 < m Y = 0.75
Fonte cenuşii
5 < m < 25YX= 1.075- 0.015m
25 < mYx = 0.70
104
6.3. Rezistenţa limită şi admisibilă pentru solicitarea de contact
Figura 6.5
Se defineşte drept
rezistenţă limită de contact la
oboseală o Hiim , tensiunea de
contact pe care, la limită, o pot
suporta flancurile dinţilor un
număr de N HB cicluri de
funcţionare la pinion astfel,
încât să apară maximum 2% la danturile cu H B < 3 5 0 0 M P a şi respectiv
1% la cele cu H B > 3 5 0 0 M P a distrugere prin pitting din suprafeţele
totale active ale dinţilor. Calculul se efectuează în punctul de rostogolire C.
Tensiunea limită de contact la oboseală a flancurilor dinţilor GHlim , se
determină pentru cele trei domenii reprezentate în figura #9.3.1, cu relaţiile :
N he > N hb
domeniul 1 (6.5)
0 Hlim = 0 Hlimb ' Z L ' Z V ' Z R ' Z w ' Z x
N HSt < N HE < N HB
domeniul 2 w (6.6)
G Hlimx = G Hlim ( N Hb / N HE ')'mH
unde:
( N Hb / N NE = ZN (6.7)
N HB A (o
Hlimst = m.
lo g /lo g (6.8)
VN Hst J V 0 Hlim J
N HE < N HSt
domeniul 3 (6.9)
0 HlimSt = 0 Hlimb ' Z NSt
Caracteristicile curbei Wohler pentru solicitarea de contact a
flancurilor dinţilor sunt prezentate în STAS 12268. În relaţiile (6.5), (6.6),
(6.9) s-au folosit următoarele mărimi:
105
- o Hiimb" tensiunea limită de bază la oboseală pentru solicitarea

de contact a dinţilor . Mărimea acestei tensiuni se adoptă din tabelul 6.6.
Tabelul 6.6.
Materialul Tratamentul Duritate Relaţia de calcul pentru
danturii termic sau flancuri [MPa]
termochimic ° H lim b [MPa]
Fonte nodulare HB 1500 - 3000
sau perlitice OHlimb=(015^ S+ 175) ± 50
Oţeluri carbon Turnat: O Hlimb =(0.1HB+250) ± 50
le îmbunătăţire HB 1400 - 2100
Îmbunătăţire Laminat: : b =(0.15HB+250) i 50
Oţeluri aliate Turnat: o HUmb =(0.15HB+250) ± 75
de îmbunătăţire HB 2000 - 3500
Laminat: : O Hlimb =(0.15HB+300) ± 75
Oţeluri carbon Călire completă HV 3500 - 6500 OHlimb =(01HV+600) i 150
sau
aliate de Călire HV 5000 - 6700
superficială
îmbunătăţire Nitrurare în baie HV 5000 - 7000
sau gaze ° H lim b = 1000 ± 200
Nitrurare ionică HV 7000 - 9000
° H lim b = 1250 ± 150
Oţeluri de Nitrurare în gaz
nitrurare
Oţeluri de Cementare sau HV 6300 - 7800
cementare nitrocementare (HRC 56 - 63) O Hlimb = 1450 ± 150
OHlim <850M Pa
OHlim =900M Pa
OHlim =1000MPa
OHlim =1100MPa
OHlim >1200MPa
Figura 6.6
% Linm2,,sJ— -
- Z L - factorul influenţei ungerii asupra solicitării de contact . ZL

se poate determina din figura 6.6 sau se poate calcula cu relaţia :
106
4(1 - CZL)
ZT —C7T ' (6 .10)
f 80 ^
1.2 + ------
V ^500 J
unde:
C ZL —0 .8 3 + 0 .0 8 QHlimb 850 (6 .11)
350
DacătfHlimb < 8 5 0 M P a se adoptă GHlimb —8 5 0 M P a iar
dacă GHlimb > 120C M P a se ia GHHmb —1 2 0 C M P a .
- Z V- factorul influenţei vitezei periferice asupra solicitării de
contact . Se poate determina din figura 6.7 sau se poate calcula cu relaţia :
1uhm -li ooMPa Figura 6.7
2( 1 C ZV )
Z v —C ZV + 1/2 (6 .12)
f 32
0.8 +
V V
unde:
C ZV —0 .8 5 + 0 .0 8 GHlimb 8 5 0 (6.13)
350
Sunt valabile observaţiile făcute la C zl pentru valorile lui
GHlimb
107
Ofilim >1200MPa
OHlim=1100MPa
OHlim=1000MPa
OHlim= 900MPa
OHlimz 850MPa
Figura 6.8
----
- Z R - factorul influenţei rugozităţii flancurilor dinţilor asupra

solicitării de contact. Se poate determina din fig.6.8 sau se poate
calcula cu relaţia :
Z R = ( V R Z100) ZR (6.14)
în care :
R = R ( 1°° )1/3 (6.15)
aw
R Z = 0 1 2 (RZ1 + R Z2) (6.16)
R Z1 2 - rugozităţile flancurilor roţilor 1,2.
CZR = 0.12 + ] 000_a Hlimb (6.17)

5000
Sunt valabile şi aici observaţiile făcute la CZLpentru valorile
°Hlimb .
Z W - factorul influenţei raportului durităţilor flancurilor celor
două roţi dinţate asupra solicitării de contact. Dacă angrenajul este
format dintr-o roată cu 1300 < HB < 4000 MPa, iar cealaltă cu
dantură durificată şi rectificată ( R z < 6 |a m ) , atunci:
HB -1 3 0 0 0
ZW 1 .2 (6.18)
17000
iar dacă nu se îndeplinesc condiţiile precizate atunci : Z W = 1
- Z X - factorul de dimensiune pentru solicitarea de contact. Se
admite Z W = 1 ,dacă sau ales corespunzător materialul , tratamentul
termic şi adâncimea de durificare.
108
- Z N (Z NSt )- factorul de durată pentru solicitarea de contact. Se

determină din STAS 12268.
In figurile 6.9 , 6.10 , se prezintă grafic relaţiile dintre durităţile exprimate

în unităţile HV şi HB (fig.6.10), respectiv dintre durităţile exprimate în
unităţile HRC şi HB (fig. 6.9).
Rezistenţa admisibilă la solicitarea de contact g hp se determină cu
relaţia :
H li^
Ghp= -----
h (6.19)
S HP
unde:
- a Hlim - este tensiunea limită dată de una din relaţiile (6.5), (6.6),
(6.9).
- S HP - este coeficientul de siguranţă minim admisibil pentru
solicitarea de contact .
6.4. Rezistenţe limită şi admisibile pentru m ateriale folosite la

construcţia roţilor melcate.
Pentru angrenajele melcate lipsesc datele referitoare la influenţa

diferiţilor factori asupra rezistenţelor limită
Pentru calculul de încovoiere, rezistenţa admisibilă g fp se
determină cu relaţia :
109
a Kim•K FN
a FP _ (6 .20 )
SFP
unde :
- a rlim
F,. este tensiunea limită indicată în tabelul #14
- S f p = 1.25 este coeficientul de siguranţă admisibil la solicitarea de
încovoiere
- K fn coeficientul numărului de cicluri la solicitarea de
încovoiere şi este dat de relaţia :
/ \l/9
IN_fref V
k fn (6 .21 )
V N FE J
în care
-N fref =10 6 cicluri, este numărul de cicluri de referinţă
- N fE este numărul de cicluri efective
Dacă N fe < 1 0 6 , se calculează direct ctfp=0.8 o c pentru roţi

7
bronz Ctfp =0.6 a r , pentru roţi din fontă. Dacă 1 0 6 < N fe < 2 5 • 10 ,
se aplică relaţia (6.21) se determină K FN .
7
Dacă N fe> 2 5 • 10 se consideră N fe = 2 5 • 107 şi rezultă
k fn =0.54.
Pentru calculul la solicitarea de contact între flancurile dinţilor ,
materialele se împart în două mari grupe .
În prima grupă sunt cuprinse bronzurile cu staniu, cu
a C < 3 5 0 M P a şi care prezintă proprietăţi bune de antifricţiune şi
antigripare şi la care dantura se deteriorează prin pitting. La aceste materiale
rezistenţa admisibilă a OT se determină cu relaţia :
a Hlim^K HN (6 .22 )
a hp _
>HP
unde :
-ah este tensiunea limită indicată în tabelul 6.7.
110
- S Fp =1.15 este coeficientul de siguranţă admisibil la solicitarea de

contact
-K hn coeficientul numărului de cicluri la solicitarea de contact,
determinat cu relaţia :
\ 1/8
N Href
K hn (6.23)
V N HE J
în care :
- N Href = 1 0 7 este numărul de cicluri de referinţă
- N re este de cicluri efective
Dacă 1 0 7 < N he ^ 2 5 • 107, se aplică relaţia (6.23). Dacă
N he > 2 5 • 107 , se consideră N he = 2 5 • 107 şi se respectă K hn =0.67.
În grupa a doua de materiale sunt cuprinse materialele care se
deteriorează prin gripare şi uzură (bronzurile cu ferite şi aluminiu ). La
aceste materiale se alege direct în funcţie de viteza de alunecare a
flancurilor, din tabele.
Tabel 6.7
Tensiune admisibilă |n / mm 2 J, când duritatea
Caracteristici melcului pe flancuri este :
Felul mecanice D rc < 45HRC D rc > 45HRC
Mate turnă
rial rii
roată HBJ <L
melc Gr 1000 GFlim GHlim GFlim G Hlim
ată
N/m minim II III II III
m2
CuS C 230 80 72.5 52.5 218 90 40 260
n14 N 220 65 50 36.5 150 62.5 45 185
CuS
n10
CuS N 180 60 45 32.5 130 57 41 155
n6- F 200 70 65 46 190 78 57.5 228
Zn4P
b4
N-turnare în nisip; C-turnare în forme metalice; F- turnare centrifugală.
111
7. CALCULUL DE REZISTENŢĂ AL ANGRENAJELOR
7.1. Angrenajul cilindric cu dinţi drepţi
7.1.1. Lim itarea ruperii la baza dintelui
Dintele se consideră ca o grindă cu un contur profilat încastrată în

coroana roţii dinţate şi încărcată cu forţa normală Fn (fig.7.1). Se fac
ipotezele: forţa se aplică la vârful dintelui şi este preluată numai de un dinte
(angrenare singulară), iar secţiunea de încastrare S f , după care dintele se
rupe, se determină prin punctele de tangenţă cu flancurile dintelui ale
dreptelor înclinate cu 30o faţă de axa dintelui. Forţa Fn se translatează pe
112
Capitolul 7 Calculul de rezistenţă al angrenajelor
linia de angrenare până la intersecţia cu axa de simetrie a dintelui şi se

descompune în forţa tangenţială Ftx şi forţa radială Fra ,care produc la baza
dintelui o solicitare compusă. Conform concepţiilor moderne despre ruperea
dinţilor , apar şi tensiuni proprii Qp care se compun cu cele anterioare ( O t
şi Oc ). Tensiunile proprii sunt produse în procesul de răcire al materialului
şi modifică starea de tensiuni. În calculele practice , se reţine ca solicitare la
baza dintelui numai solicitarea de încovoiere o f ce se determină cu relaţia
6 Ftx •hf
ov = (7.1)
F b •SF
Dacă se descompune forţa Fn la cercul de divizare, rezultă :
cosa„
Ftx = Ff (7.2)
cosa
care introdusă în relaţia (7.1) , dă :
Ft •6 hFco sae
OF =■ (7.3)
b •SF cosa
Se înmulţeşte cu modulul la numărător şi numitor şi se obţine :
F 6 mhF co sae
O F =
b •m S2 cosa
(7.4)
F 6h /m cosa F
2
YF a
b •m (S f / m ) cosa b •m
unde
6 hF / m cosa e
YFa = (7.5)
(Sf / m ) 2 cosa
se numeşte factor de formă al dintelui . Pentru danturi cu profilul
de referinţă conform STAS 821-82 Y Fa se determină din diagrama
prezentată în figura 7.2, în funcţie de numărul de dinţi z şi de deplasarea
de profil x . Diagrama este valabilă pentru dinţi normali, însă cu o eroare
acceptabilă poate fi utilizată şi la dinţi scurtaţi . Pentru danturi cu profil
special, Y Fa trebuie determinat analitic sau stabilit prin desenarea la scară a
dintelui .
113
Luând în considerare toţi factorii de influenţă ai forţei reale, relaţia

(7.4) pentru calculul tensiunii de încovoiere la piciorul dintelui devine :
a F _ KA ' KV ' KFp ' KFa ' YFa • YSa • Y QFP (7.6)
b •m
unde : ctfp este tensiunea practică (admisibilă) la solicitarea de
încovoiere de la piciorul dintelui.
10 11 12 13 14 15 18 20 25 30 40
N u m ă r u l d e d in ii z sa u z n
Figura 7.2.
YSa - factorul concentratorului de tensiune de la piciorul dintelui şi

este dat în STAS 12268 (fig. 7.3).
114
0.75
Ys = 0.25 + este factorul gradului de acoperire pentru
8
solicitarea de încovoiere.
7.1.2.Limitarea tensiunii de contact pe flancuri
Conform figurii 7.4 contactul celor doi dinţi în poziţia x , cu razele

de curbură pxl şi p x2 şi încărcaţi cu forţa Fn de-a lungul normalei
comune, se echivalează cu contactul a doi cilindri cu raze pxl şip x2 şi
încărcaţi normal cu forţa Fn. Tensiunea de contact este dată de relaţia
Hertz :
1 ZK
GHx = q (7.7)
K ^
unde
1
Z Kx = - (7.8)
Px
este curbura echivalentă în punctul de contact x .
115
1- u f i-u 2
™ = ------- - + ------- - (7.9)
Ei E-
este constanta elastică a celor două materiale în contact .
(7.10)
q = £
este forţa normală pe unitatea de lungime de contact .
Curbura echivalentă se determină cu relaţia :
1 1 1 Px2 + Pxi
-----1----- (7.11)
Px P x1 P x2 P x1 ' P x2
unde
P x1= rb1 ' t§a x1= r1 C0Sa' t§a x1
(7.12)
P x2 = rb2 ' t§a x2 = r 2 C0Sa ' t§a x2
Suma razelor de curbură va fi :
Px1 + Px 2 A1A2 A1C + A2 C
= E + 1r w 2 ) s i n a w = r w1 ( 1 + i 12 ) s i n a w =
( r w1
v! + (7.13)
cos a
(1 + i 12) sin a w = f (1 + Î 12 )tga wcos a
cosa
Dacă se înlocuiesc relaţiile (7.12) şi (7.13) în (7.11), se obţine :
1 _ f (1 + i 12 )tga „ ' cosa =
Px f1 ' r2 COs a ' tga x1 ' tga x2
(7.14)
_ 2(1 + i 12 )tga w
i 12 ' d 1 COsa' tga x1 ' tga x2
Ştiind că Fn = Ft/co sa , relaţia (7.7) devine:
Ft 2(1 + Ì12 )tga w 1
° Hx =
bcosa i 12 ' d 1 cosa ' tg a x1 ' tga x2 r 1- u 2 1- u f
n --------- +
v E1 E2 ;
(7.15)
Tensiunea de contact în orice punct de angrenare are aceeaşi
valoare pentru pinion şi roată. Se pune acum problema în care puncte de pe
116
Capitolul 7___________________________ Calculul de rezistenţă al angrenajelor
linia de angrenare, respectiv de pe flancul dintelui, tensiunea de contact

atinge cea mai mare valoare, poziţii care să se adopte ca bază de calcul.
În figura 7.4.b se prezintă, de-a lungul liniei de angrenare, distribuţia forţei
Fn , variaţia razei echivalente de curbură p şi diagrama de repartiţie a
tensiunii de contact cth . Se observă că în punctul interior de angrenare
singulară B această tensiune are valoare maximă . Normal ar fi ca pentru
această poziţie să se facă calculul tensiunii de contact, aici scoţându-se în
evidenţă şi influenţa deplasării de profil asupra portanţei.
Datorită uşurinţei de calcul şi a faptului că diferenţa între
tensiunea de contact în punctul B şi punctul de rostogolire C este mică,
se va efectua calculul în punctul C , pentru care avem
tg a x1 = tg a x2 = tg a w tensiunea a HC notându-se simplu cth :
Ft 2 (1 + i 12 ) 1
ah= f
(7.16)
bd 1 ' *12 cos2 a ' tgaw 1 —u 22 ^
K 1- ”? +
1 Se fac notaţiile :
V E1 E J
2
Zh = (7.17)
cos a ' tga w
numit factorul influenţei formei flancurilor dinţilor asupra solicitării de
contact.
1
[MPa]12
ZE =
J 1 —« 2 A
—»? --------
K ---------1
(7.18)
V E1 E2 J
numit factor material.
Relaţia (7.16) se poate scrie:
F, (1 + i, 2 )
a H = ZH 'ZE (7.19)
i b ' d1 ' i12
Factorul de material
ial Z E are dimensiunea M P a 2 , valorile sale
fiind date pentru cuplurile de material uzual utilizate:
117
oţel laminat / oţel laminat ZE 1 8 9 .8 M P a 12
oţel laminat / oţel turnat Z 1 8 8 .9 M P a 12
oţel laminat / fontă modulară Z E = 1 8 1 .4 M P a7
oţel laminat / bronz cu staniu Z E = 1 5 9 .8 M P a 7
oţel laminat / fontă cenuşie Z F = 162 M P a 7
Introducând şi factorii de influenţă ai forţei reale, tensiunea de

contact din relaţia (7.19) devine :
KAK VK HaK HRFt C1 + i12)
GH = ZH ' ZE ' Zs < C HP (7-20)
b • d 1 • i 12
unde :
- g hp este tensiunea practică (admisibilă) la solicitarea de contact
a flancurilor dinţilor.
, 1/2
4-s
Z = este factorul influenţei lungimii minime
3
de contact.
7.2.Angrenajul cilindric cu dinţi înclinaţi
7.2.1. Lim itarea ruperii la baza dintelui
Pentru limitarea ruperii la baza dintelui se utilizează relaţia (7.6) în

care se înlocuiesc mărimile caracteristice ( Ft , b , m ) cu cele
corespunzătoare roţii echivalente şi anume :
Fte = ^ be = b •Sa^p/cosP , m e = mn
de unde
118
GF KAK VKFPKFa Y
1 FaY
1 SaY
1 E—
-uGFP (7.21)
b •m.
Relaţia devine :
K Fa Ft COSPb
GF KAK VKFP YFaYSaYE—GFP(7.22)
Sa COSp pb •m n
Coeficientul de repartiţie frontală pentru roţile dinţate cu dinţi
înclinaţi va fi :
KF 1
KFa=- Faa - (7.23)
sa 0. 2 5 + 0.75s„
1 cosPb
Se introduce şi coeficientul Y B = ale cărui valori
p cosP
depind de unghiul de înclinare al danturii P şi care se calculează cu
relaţiile recomandate:
Y„ = 1—P/ 120o pentru 0 < P < 24o
şi
Y = 0.8 pentru P > 24o
astfel că relaţia (188) se scrie în final sub forma :
GF KAK VKFPK Fa • •Y
YFaY YEY
YSaY —G
Y—GFP (7.24)
b •m„
cu observaţia că valorile coeficienţilor Y ,Y se iau pentru numărul de
dinţi z e ai roţii echivalente.
7.2.2. Lim itarea tensiunii de contact pe flancuri.
Se utilizează relaţia (7.19) în care se introduc elementele

caracteristice ale roţii echivalente:
Fte = Fbe = z 2e /z 1e = b / Z 1 = i,be = bb p / cosM e 1 =
de unde
F (1+ i , ) Ft cosPb cos2 P (1+ i 12 )

1 be •de1 •îe 1 coS p b •Sa •P d1 i 12
(7.25)
119
Se fac notaţiile:
1
ze = factorul lungimii de contact , cu valori indicate
VSa'P
în nomograma din figura 7.5;
Zp = cosP - factorul influenţei înclinării danturii.
Termenul ^ c o s P b intră în componenţa factorului zj care are

deci forma generală :
(7.26)
Figura 7.5.
Introducând şi factorii de influenţă ai forţei reale tensiunea gh se
scrie sub forma :
KaK vK h « K h P Ft (1 + Ì12 )
GH zH'zE' ze < G HP (7.27)
b • d 1 • Ì12
Calculele de predimensionare ale unui angrenaj cu roţi dinţate cu
dinţi înclinaţi se realizează după metodica şi cu relaţiile prezentate la roţi
dinţate cu dinţi drepţi, ţinându-se cont de observaţiile făcute în cazul
anumitor coeficienţi.
120
7.3. A ngrenajul conic cu dinţi drepţi
7.3.1. Lim itarea ruperii la baza dintelui.
Se utilizează o relaţie de tipul (7.6) în care se introduc elementele

de echivalare pentru termenul :
F F.
—^ — (7.28)
b •m b e •m e b • m„
unde
F = 2M« (7.29)
d ml
deci relaţia devine :
F
CF K AK VK FpK F<x tm YyFAYYSa YY < aa FP (7.30)
b •m m
unde Y Faşi Y sa se determină pentru numărul echivalent de dinţi.
7.3.2. Lim itarea tensiunii de contact pe flancuri
Se utilizează o relaţie de forma (7.20 ) în care se introduc

elementele de echivalenţă pentru termenul de sub radical
F, (1 + i ,2 ) . F,,(1 + i ,) — F,m(1+ i2 )cos5, (7 31)
bd 1i 12 bede1ie b •dm1 •i 22 ’
Pentru 5 = 900 , s-a obţinut i 12 = 1/tg 5 . Putem scrie deci, în acest caz :
1 1 i,
*12
c o s 5 1 = - . ----------- = ,----------- = ,----------, (7.32)
V1 + t a n 2 5 ^ 1 + 1/ii22 V 1 + i ?2
iar relaţia (7.31) devine :
2 \V2
F .m (1 + i ?2)c O Ş 5 | F .m (1 + i ?, ) . i „ F .m(1 + i /12;
)
(7.32)
•2
b •d m1 •i 22 b •d m1 •i 2n / 1 ^ b •d m1 î 1
Relaţia (7.20) se va scrie pentru roţile conice sub forma :
1/2
K aK vK h. K hpFtm(1 + i / )
a H = Z HZ EZ e < a Hp (7.33)
I b • dm1 • i12
121
7.4. A ngrenajul melcat cilindric.
Angrenajul melc-roată melcată se consideră asemenea cu un

angrenaj roată cilindrică cu dinţi înclinaţi-cremalieră cu dinţi înclinaţi.
Pentru z mic condiţiile de angrenare sunt foarte apropiate pentru
diferite tipuri de melci.
Secţiunea in care se calculează razele de curbură se adoptă aceea în
care flancurile melcului sunt drepte ( Pj = ro ). Astfel, pentru melcul de tip
ZA această secţiune va fi cea axială, la melcul de tip ZE secţiunea cu un
plan tangent la cercul de bază, iar pentru melci ZN1, ZN2 secţiunea normală
pe elicea de referinţă (cea de pe cilindru median).
Se va prezenta calculul pentru angrenajul cu melc de tip ZA.
Tensiunea de contact se determină în punctul de rostogolire P , pentru roata
melcată, deoarece materialul din care se execută aceasta este mai puţin
rezistent la solicitarea de contact decât materialul melcului. Se utilizează
relaţia lui Hertz :
1 Z K
^ H2 •q (7.34)
VK ^
unde :
2
Z k = - = r +a = 0+- (7.35)
P Pi P2 d w2 Sin« wt
conform figurii 7.6.
1 -Q? 1 -Q?
F= +- (7.36)
U E2
constanta elastică a materialelor melcului şi roţii.
F n2 F t2 F t2
q = (7.37)
be b e cOS Y01 c o S a on ^ coS P 2 cOS« on
forţa normală pe unitatea de lungime de contact.
Lungimea cercului de contact pe cercul de roStogolire al melcului
~ Kd
eSte : b = ---wL•20 (7.38)
360o
122
unde 20 este unghiul de cuprindere a roţii de către melc .

Prin analogie cu angrenajul cilindric cu dinţi înclinaţi, lungimea
echivalentă be este dată de o relaţie de tipul :
bSa ' P _ SaP ^ d wl , 2 0 o
b = (7.39)
c o s p b2 c ° s P b2 360°
Figura 7.6.
Acceptând că :
ea = 2; p = 0 .7 5 ;2 0 = l 0 0 o
relaţia (7.39 ) devine :
d„,,
b =■ (7.40)
cosP b2
Relaţia (7.34) se scrie deci sub forma :
l 2 l Ft2 cosPb2
^H 2
K d w2 s i n awt 1- b 2 ^ 1- « 2 l 3 d ei c o s p 2 c o s a n
E E,
(7.41)
Se consideră :
P b2 = p 2
E1E 2 (7.42)
ZE =
k [( 1 -V )e 2 + (1 - u 2)e 2]
factor de material cu valori în tabelul 7.1.
2
Zh = (7.43)
sin a t cosa
factor de influenţă al formei flancurilor dinţilor şi relaţia se poate scrie :
Ft2
^H2 ZHZE- <FH t P2 (7.44)
1.3dw1d w2
123
Elemente de inginerie mecanică_______________________________________ Angrenaje
În relaţia (7.44) este necesar să introducem factorii de influenţă
pentru Ft2 şi anume :
- K A (factor dinamic exterior)
- K v (factor dinamic interior)
- K (factorul repartiţiei sarcinii pe lungimea dinţilor )
p
Factorii K A, K v se determină ca şi la roţile dinţate cilindrice .

Factorul K p se determină în funcţie de încovoierea arborelui
melcului :
K p = 1 +(z 2/ U )3 (1 - x ) (7.45)
unde :
- U coeficient de deformare al melcului cu valori în tabelul 7.2
x = E M i t i n7 (M im ax £ t i n i ) (7.46)
în care : M , t ,n sunt, respectiv, momentul încovoietor, timpul de lucru
în ore şi turaţia în rot /min la regimul i, iar M imax momentul încovoietor
maxim care lucrează N > 1 0 3 cicluri.
Dacă încărcarea este constantă ( x = 1 ), dinţi se rodează foarte
bine şi K p = 1. Tabel 7.1.
Materia E [MPa] Material roată E [MPa] ZE[MPa]12
l melcată
melc
fontă nodulară 1.73 -105 181.4
bronz cu 1.03 -105 155
staniu
turnat
Oţel 2.06-105 bronz cu 1.13 -105 159.8
staniu
fontă cenuşie 1.18-105 162
textolit 7.850 56.4
Cu observaţiile făcute mai sus relaţia (7.44) se scrie în forma :
124
Ft2 •K a • K v •K p
3 H2 ZH' ZE- <a HP2 (7.47)
13d w1dw2
Ştiind că :
a
a = 0.5mx(q + Z2 mx = Q5^ + z ^ (7.48)
a
dwi = q • mx = q (7.49)
0 5 (q + z 2 )
d w2 Z2 •m x Z2 n -/ \ (7.50)
0 5 (q + z 2 )
F „ = 2 M t 1 = 2 M t 1 . o .5(q + ) = M t , (q + Z 2)
2 •0 (7.51)
d „,0 z 0 •a z 0 •a
inegalitatea (7.47) devine :
(Z' H Z Ee ) 2• Ml,2(q,+ Z32? (KaK vK p)<o 2hp:

h •• Z (7.52)
5.2• z 2 •a •q
de unde poate fi dedusă distanţa dintre axe pentru un angrenaj melc-roată
melcată nedeplasat:
3
M t 2 •K aK vK p(Zh •Z e )
a 2 (q + Z2 ) (7.53)
5.2• z^ •q a H
2 P2
Tabel 7.2.
q
6 7 8 9 10 11 12 13
Z1
U
1 40 55 72 89 108 127 147 168
2 32 44 57 71 86 102 117 134
3 29 39 51 61 76 89 103 118
4 27 36 47 58 70 82 94 108
125
Verificarea tensiuni de încovoiere la baza dintelui se efectuează

numai la roţile melcate, melcul fiind de obicei din oţel.
Analog angrenajului cilindric cu dinţi înclinaţi se poate utiliza o
relaţie de tipul :
Ft2KAK VKFBKFa
aa F2 = _ t2 A, V_FE F^Yi FAi YSAi Y B<u
< a FP (7.54)
b•
în care K Aşi K v au aceleaşi valori ca la solicitarea de contact a flancurilor
roţi melcate iar KFp = K p Factorii YFa şi YSa se determină ca şi
la roţile dinţate cilindrice în funcţie de z e2 = z2/cos 3 P 2 şi de
coeficientul de corijare x deoarece forma dinţilor este în arc de cerc şi că în
toate secţiunile frontale (cu excepţia unei mediane) dinţii au o deplasare
naturală de profil, factorul obţinut se înmulţeşte cu 1.4.
Factorul KFa se adoptă egal cu 0.75 pentru angrenaje executate în
treptele de precizie 6 şi 7, bine rodate şi egal cu 1 în celelalte cazuri .
Factorul Yp se determină cu relaţia :
Yp = 1- p 2 /120° (7.55)
Se poate obţine şi o relaţie de dimensionare a modulului,
modificând relaţia (7.53). Lungimea de lucru desfăşurată a dintelui roţii
b = rcdwl •20/360o (7.56)
pentru 20 « 100o devine b « 0.75dwl.
Forţa tangenţială se calculează cu relaţia :
1 5 • M t 2 0 + V Z2 )
Ft2 = 2 • 1.5-M-t 2 / d w2 = (7.57)
aw
în care Mt2 s-a multiplicat cu 1.5 pentru a considera că dinţii rezistă la o
uzură de cca. 20 o/o din grosimea lor .
Relaţia (7.54) devine :
1.5 •Mt 2 (q + Z2 ) KAK VKFpKFa
YFAYSAYp < a FP (7.58)
Z 2 •aw 0 8 7 dw1 •mn2
în care
126
d = q ' aw (7.59)
wl 0.5(q + z 2)
deci putem scrie mai departe
M t 2 (q + Z2 ) K AK VK FPK Fa
m n2 ^ Y Y Y
Y
y f a y sa
(7.60)
a w ■q ■z 2 - ^ F P
Calculul încovoieri arborelui melcului constă în determinarea
săgeţi f cu relaţia :
F ■l3
f 1 = - 1----- < fa (7.61)
1 48Ej^ a
unde :
F =(Ft2 + Fr12 )/2;I = (7.62)
iar fal < d / 1 0 0 0 .

Puterea pierdută în angrenare se datorează în primul rând
alunecării relative a dinţilor în contact pe lungimea lor . Prin asimilarea
transmisiei şurub-piuliţă, rezultă cazul melcului motor
_ tgy 0 (7.63)
a tg(Y0 +9 ' )
unde 9 = arctg p a
În figura 7.7 se prezintă variaţia randamentului angrenări în funcţie
de unghiul elicei y0 şi de coeficientul de frecare fictiv pa.
Coeficientul de frecare p a depinde de viteza de alunecare în
lungul dintelui
vg = vu /cos Y01 (7.64)
de cuplu de materiale rugozitate şi de ungere. În figura 7.8 s-a prezentat
variaţia lui p a pentru o roată melcată din bronz fosforos. Pentru roţile din
fontă se acceptă p a =0 .1....0 .12 .
Randamentul unui angrenaj melcat carcasat (reduce cu o treaptă )
este dat de relaţia :
E = E aÊu ■Ee ■Ev (765)
127
Elemente de inginerie mecanică_______________________________________ Angrenaje
în care :
- Ra este randamentul angrenării ;
- Ru este randamentul barbotării uleiului şi frecării în etanşări;
- Re este randamentul lagărelor ;
- Rv este randamentul ventilatorului .
Acestor randamente le corespund pierderile de putere
Pp = Pa + Pu + Pe + Pv (7.66)
Randamentul angrenajului carcasat , cu melc motor, va fi deci :
P.2 2
^ =— = (7.67)
2 p
unde P1,P 2 ,Pp sunt puterile la melc, roată şi respectiv puterea pierdută .
Figura 7.7.
Produsul se poate aprecia la 0.96 când lagărele sunt

cu rulmenţi şi la 0.95 pentru cazul lagărelor cu alunecare . Pentru
dimensionarea angrenajelor melcate carcasate se pot considera următoarele
valori ale randamentului : 'n = 0 . 7 . . . 0 . 7 5 melc cu un început :
^ = 0 . 7 5 . 0 . 8 2 melc cu două începuturi: ^ = 0 . 8 2 . 0 . 9 2 melc cu 3
4 începuturi.
128
Capitolul 8 Proiectarea angrenajelor cilindrice cu dinţi drepţi
8.PROIECTAREA ANGRENAJELOR CILINDRICE CU DINŢI

DREPŢI
8.1. Date de proiectare
La proiectarea unui angrenaj, în cazul obişnuit, prin tema de

proiectare se dau următoarele date iniţiale:
- Pi [k W ] - puterea nominală de transmis, furnizată la arborele
motor ;
- n [ro t/m in ] - turaţia arborelui motor ;
- i 12 [/ ] - raportul de transmitere al angrenajului ;
- condiţiile de funcţionare .
8.2. Predim ensionarea angrenajului
8.2.1.Motivaţie
Etapa cea mai importantă în proiectarea unui angrenaj este

predimensionarea angrenajului. De această etapă depinde în mod esenţial
gabaritul, costul şi fiabilitatea angrenajului . În această primă etapă de
predimensionare, este necesar să se determine elementele principale ale
angrenajului şi anume:
- distanţa dintre axe a w [m m ] ;
- modulul m [m m ];
- numărul de dinţi z 1 z 2 ;
- deplasările de profil x 1, x 2 ;
- unghiul de angrenare a w [o ] ;
- lăţimea danturii b[m m ].
De asemenea trebuie să se verifice toate limitele de execuţie şi
respectiv de angrenare corectă a roţilor dinţate şi anume :
- subtăiere dintelui la danturare ;
- interferenţa în funcţionare a roţilor dinţate ;
- asigurarea continuităţii angrenării ;
129
- asigurarea jocului la cap între cele două danturi ;

- asigurarea unei grosimi minime la vârful danturii .
În etapa de predimensionare trebuie să se considere cât mai exact
toţi factorii de material, execuţie, montaj, funcţionare, pentru a se obţine
un angrenaj proiectat astfel încât la etapa finală, de verificare, să nu rezulte
nici supradimensionat, dar nici subdimensionat, pentru că în ambele cazuri
ar fi necesară reluarea calculului de predimensionare .
Metoda prezentată rezolvă dezideratul major de optimizare a
dimensiunilor angrenajului în condiţii de fiabilitate şi siguranţă ridicată şi cu
un gabarit şi cost minim .
8.2.2. Determ inarea distanţei minime necesare în tre axe a min
Volumul angrenajului reprezentat prin b d j ^ a 3 etc, pentru Pj şi

i date, depinde de asigurarea portanţei de contact, deci distanţa minimă
necesară trebuie să rezulte din solicitarea de contact .
Scriem inegalitatea (7.20) în care înlocuim G Hp conform relaţiilor
(6.19) şi (6.5):
|k a k vk „„ k „ . f , ( 1 + ij2 ) f
GHlimb A
Z HZ EZ s < • Z LZ VZ RZ WZ X
b d 1 • i 12 V SHP
(8 .1)
Se ştie că:
2M ,i 2 M t1(1 + i 12 ^ M , i (1 + i i 2)
Ft = (8.2)
d1 2a a
d 1+
+ d 2 _ d 1(1 + i 12) 2a
a = ‘2 - d1 (1^2 ^ d 11 = (8.3)
2 1 + i 12
Va = b/ a ^ b = a •Wa (8.4)
Se ridică inegalitatea (8.1) la pătrat şi se înlocuiesc Ft , b , d 1, cu relaţiile
de mai sus :
2 M t1(1 + 112)3K AK v K HaK „p
(Z „ Z e Z „ ) <
a • a • w • 2a • i 12 (8.5)
2
G „lim b 2
< (Z l Z v Z r Z w Z x )
S
V s „p y
130
Se izolează distanţa dintre axe a sub forma :

M tl (KAkvkHakHp)-(ZHZ EZ J
a min - (l + Îl2 ) 2
(8 .6 )
3 fO
Hlimb 2
2Va •îl (ZLZ VZ RZWZX)
V SHP J
Pentru ca a min rezultat din relaţia (8 .6 ) să fie exprimat în mm ,
mărimile cu dimensiuni se vor introduce astfel :
M t1 se exprimă în [N •mm] ;Z E se exprimă în [MPa]12 ;
OHlimb se exprimă în [MPa]
Ştiind că:
1 0 6N 106N N
1MPa - - 1- 2
m 1 0 6 mm 2 mm
dimensiunea rezultată din relaţia (8 .6 ) va fi :
N •mm] - [MPa - 3 N •mm •N /m m 2
- [mm]
[MPa]2 N 2 / mm 4
In calculele de predimensionare , pentru coeficienţii din relaţia
(8 .6 ) se adoptă valorile: K a —1^ 2.5 conform indicaţiilor din STAS
12268 ; K V - 1.15; K Ha- 1 la danturi drepte cu treaptă de precizie
1 ^ 7 şi K Ha- 1.1 dacă dantura nu este precisă K Hp -1.5 pentru
angrenaj nerodat, K Hp -1,3... 1,4 pentru angrenaj rodat ; Z h =2.5;
Z e =189,8[MPa]12; Z e -0,95;y a din tabelul 5.1; OHlimb - din
tab.6 .6 ; Shp=1,15; Zj= 1; ZV=1 ; Zx =1; Z r =1 pentru danturi
rectificate, ZR=0,9 pentru danturi frezate ; ZW - rel.(6.18).
În continuare apar două cazuri:
a) Se cere o distanţă dintre axe aSTAS conform STAS 6055 - 81.
În acest caz a min se măreşte la prima valoare a STAS (se poate şi
micşora la precedenta valoare aSTAS dacă :
(aSTAS _ amin) /a STAS - +0 05 (8.7)
131
şi se obţine
a w = a STAS (88)
b) Nu se cere standardizarea distanţei dintre axe .
În acest caz a min se rotunjeşte la următoarea valoare întreagă în
milimetri şi se obţine a w .
În tabelul 8.1 se prezintă valorile distanţei între axa a w în conformitate cu
STAS 6055.
Tabelul 8.1
SIR I 40 50 63 80 100 125 160 200 250 315
SIR II 45 56 71 90 112 140 180 225 280 355
SIR I 400 500 630 800 1000 1250 1600 2000 2500
SIR II 450 560 710 900 1120 1400 1800 2250 2500
Fiind determinată distanţa între axe a w , se determină imediat
diametrele de divizare
d 1 = 2 aw/ (1 + i 12 )
şi (8.9)
d2 = *12 ' d 1
rămânând ca variabile modulul şi numărul de dinţi z 1 . Cum însă :
d 1 = m •z 1 = const
rezultă că, dacă modulul m ia o valoare minimă m min , în mod automat
numărul de dinţi Z1, va avea valoarea maximă z max.
8.2.3.Determinarea modulului minim
Modulul minim necesar va rezulta din condiţia asigurării

rezistenţei la încovoiere la baza dintelui. În mod automat va rezulta şi
numărul maxim de dinţi
z 1max = d 1/ m n (8 .10)
În inegalitatea (7.6) se înlocuieşte Q fp
FP dat de (6.4) şi (6.1) :
Ft K AK VK Fa K Fp fO \
Y r^ Y , < _0lim Ys Y r Yx Yn (8.11)
b •m V S FP J
132
^Mti (l + ii o) 1
Se ştie că Ft = ------------- ; b = y a •a , deci relaţia (8 .11)
a
devine :
M t1 ( l + i 12 ) K A K V K F a K Fp
YFaYsaYE< G olim Ys Yr Yx Yn
a •y a •a •m V S FP J
(8 .12)
de unde rezultă modulul minim mmin sub forma :
M t1 (1 + i 12) K A K V K F a K Fp Y Fa Y Sa Y s
m min (8.13)
fG A
a w • V a 0lim
YsY Y Y r x n
V S FP J
Angrenajul proiectat astfel (aw,m min,z1max) asigură , cu
coeficienţii de siguranţă minimi admisibili Shp,S fp , rezistenţa la pitting şi
la rupere . Dacă z1max rezultă prea mare şi se doreşte creşterea modulului
m prin micşorarea lui z 1 (cu păstrarea diametrului ( d 1 = m •z ^, este de
dorit să se realizeze aceasta până la un coeficient de siguranţă la rupere de
aproximativ S2FP , pentru că reducerea numărului de dinţi şi creşterea
modulului aduce şi unele dezavantaje .
În calcul de predimensionare , pentru coeficienţii din relaţia (8.13)
se adoptă valorile:
K a , K v , la fel ca pentru amin ; K Fp = K Hp de la amin ;
Kpa ' Ys =1 ; YFa =2,5 ; YSa=2 ; Golim - din tabele ;SFP =1,25 ;
Y5 =l,l ; Yr =1 pentru R z □ 1 pim şi YR= 0,95 pentru
R Z > 1(J,m ; Y X =1 ; YN = 1 .
Valoarea obţinută pentru m min din relaţia (8.13) se
standardizează conform STAS 822-82 , astfel :
m x STAS ( m < 1, 1 m xSTAS se adoptă m = m xSTAS;
1,1 m xSTAS < m < m(x+1)STAS se adoptă m = m(x+1)STAS

Pentru construcţiile cu angrenaje de uz general dacă m < 1 m m ,
se adoptă m = 1 m m .
133
Valorile standardizate ale modulului sunt prezentate în tabelul 8.2.

Valori STAS module [mm Tabel 8.2
SIRI 0,05 0,06 0,08 0,1 0,12 0,15 0,2 0,25
SIRII 0,07 0,09 0,14 0,28
0,055 0,11 0,18 0,22
SIRI 2 2,5 3 4 5 6 8 10
SIRII 2,25 2,75 3,5 4,5 5,5 7 9 11
SIRI 0,3 0,4 0,5 0,6 0,8 1,0 1,25 1,5

SIRII 0,35 0,45 0,55 0,7 0,9 1,75
1,125 1,375
SIRI 12 16 20 25 32 40 50 60
SIRII 14 18 22 28 36 45 55 70
8.2.4. Determinarea numerelor de dinţi z , z2.
În paragrafele anterioare s-au stabilit valorile pentru diametrul

cercului de divizare al roţii conducătoare (8.9) şi numărul maxim de dinţi
(8 .10):
d 1 = 2 a w / (1 + i 12 ) ; z 1max = d ^ m min
Este necesar ca pentru roata conducătoare să avem :
z 1min ^ z 1 ^ z 1max (8.14)
unde se acceptă ca z 1min = 12 dinţi .
Pentru reductoarele de uz general se fac recomandările :
- Zj = 12...17 (21) dinţi la danturile cementat cotite
-z 1 = 25...35 dinţi la danturile îmbunătăţite sau normalizate la
care HB < 3500 .
- z 1 = 15...23(25) dinţi la danturile durificate CIF sau nitrurate.
Alegerea numărului de dinţi z 1 şi a modulului mSTAS se va face
în aşa fel încât să se păstreze valoarea diametrului d 1 determinat anterior,
sau, să se obţină o valoare apropiată .
Numărul de dinţi al roţii conduse se determină cu relaţia :
z 2 = i 12 •z (8.15)
z 2 se rotunjeşte la un număr întreg respectându-se condiţia:
134
D = ldă\ lreal -100 < 3% (8.16)

^real
unde :
- ldat raportul de transmitere dat prin tema de proiect
- irel raportul de transmitere real .
8.2.5. Determinarea unghiului de angrenare a w.

Cu z 1,z 2 ,m STAS stabiliţi anterior, se determină valorile
definitive ale diametrelor de divizare ale roţilor dinţate :
d 1 = m -z 1;d 2 = m -z 2 (8.17)
Se calculează distanţa dintre axe de referinţă :
m(z
a = (z 1 + z 2 ) (8.18)
2
care trebuie să respecte condiţiile :
a w a < mSTAS dacă a„, > a
a w a < 0,05 dacă a < a. (8.19)
aw
Pot apare două cazuri :
a) când a=aw , angrenajul obţinut va fi un angrenaj nedeplasat
sau zero deplasat. Dacă angrenajul este nedeplasat :
aw = a ;xx = x 2 = 0 (8 .20 )
iar dacă preferăm să proiectăm un angrenaj zero deplasat :
a w = a ; x = |- x2| = 0.5 (8 .21 )
b) când a ^ aw , se determină unghiul de angrenare cu relaţia :
^ acosa^
a w = arccos unde : a este dat de relaţia (8.18), iar a =200
lw y
8.2.6. Determinarea coeficienţilor de deplasare x 1 şi x 2 .
Pentru situaţia când angrenajul proiectat este un angrenaj deplasat,

se determină coeficientul total de corijare cu relaţia :
135
inva,„w - inva
Xv — =1 + Z2
“ 2 tga
Pentru repartizarea deplasărilor de profil pe cele două roţi se
utilizează nomogramele din figura 8 .1 , conformDIN 3992 . În nomograma
din figura 8 .1.b, se intră cu x s / 2 şi cu semisuma numerelor de dinţi
( z + z 2 )/ 2 , iar prin punctul obţinut se trasează o dreaptă de interpolare,
conform exemplului prezentat . Această dreaptă de interpolare ne permite să
determinăm coeficienţii Xi (corespunzător lui Zi ) şi X2 (corespunzător
lui Z2 ) .
Figura 8.1.
136
Nomograma din fig.8.1.a, ne permite să observăm care a fost

criteriul atins prin corijare , ca de exemplu dacă:
x s = 0 ..... 0,6 - danturi cu alunecări egalizate;
x s = 0 ,6 ... 1,2 - potenţă mare la flancuri şi picior;
x s = - 0,4... 0 - grad de acoperire mare.
8.2.7.Determinarea lăţimii danturii.

Lăţimea roţii conduse se determină cu relaţia
b 2 = bw = V a •a w (8.22)
Pinionul se va proiecta cu o lăţime mai mare
b 1 = b 2 +(5...30)-mm (8.23)
8.3. Calculul elementelor geometrice şi cinematice.

Predimensionarea angrenajului a permis determinarea mărimilor
a ,a w,m = mSTAS z1,z 2,i12 = z ^ z1,x 1,x 2^^w . Se calculează şi
se verifică:
- diametrele de divizare (rel.4.1.);
- coeficientul scurtării înălţimii dintelui K - pentru a se realiza la
angrenaj jocul de referinţă c = 0,25m, coeficientul scurtării înălţimii
dintelui se determină cu relaţia (4.2):
- diametrul de cap se calculează cu relaţia (4.3.) ;
- diametrul de fund(de picior),conform relaţiei (4.4);
- diametrul de rostogolire (relaţia 4.5);
- diametrul de bază (relaţia 4.6) ;
- verificarea subtăierii dinţilor:
zmin1(2)= 2 (1 - x 1(2)V ^ a (8.24)
Dacă zmin1 > z 1 ,se modifică distribuţia coeficienţilor la corijare
între cele două roţi dinţate din angrenaj.
- verificarea continuităţii angrenării (grad acoperire) se efectuează
cu relaţia (4.7)
Se recomandă s > 1,1.
137
Verificarea interferenţei dinţilor se face cu relaţiile (4.9) si (4.10)

calculând :
- diametrul începutului evolventic (rel.4.9)
dlt(2 ) = db1(2 ) f + fe a - 2(1 - x 1(2 )V(z 1 sina cosa)]i1/2
- diametrul începutului angrenării (rel.4.10)
dA1 = db ^ cos a A1 ;dE2 = db J cos a E2
Pentru a nu apărea interferenţa trebuie îndeplinite condiţiile:
dA1 > dl1;dE2 > dl2iardl1(2) > 0 (8.25)
Se verifică jocul la cap cu relaţia (4.12):
Trebuie ca c 1(2 ) > 0,1 •m ;
Se face verificarea grosimii dinţilor pe cercul de cap cu
relaţia(4.13):
’an1(2) _ d a1(2) ( ^ 2 + 2 x 1(2)tg a ) / z 1(2) + (iinva - inva .)]
cu:
- san > 0,25m pentru danturi îmbunătăţite;
- s„„ > 0,4m la danturi durificate.
Pentru definitivarea proiectării angrenajului se stabilesc
prescripţiile tehnice necesare realizării roţilor dinţate şi se efectuează
verificarea la rezistenţă pe baza relaţiilor prezentate în capitolul 6 .
138

Angrenaje 1

Enviado por

Dados do documento

Título original

Direitos autorais

Formatos disponíveis

Compartilhar este documento

Compartilhar ou incorporar documento

Opções de compartilhamento

Você considera este documento útil?

Este conteúdo é inapropriado?

Direitos autorais:

Formatos disponíveis

Angrenaje 1

Enviado por

Direitos autorais:

Formatos disponíveis

Angrenaje Cuprins

2.3.3. Tipuri de danturi.............................. 47

3. DEPLASĂRILE PROFILELOR ŞI ANGRENAJELOR

4. ELEMENTE GEOMETRICE CARACTERISTICE

5.1.4. Repartiţia neuniformă a sarcinii pe lăţimea dinţilor.

6. REZISTENŢE LIMITĂ ŞI ADMISIBILE PENTRU

7. CALCULUL DE REZISTENŢĂ AL ANGRENAJELOR

8. PROIECTAREA ANGRENAJELOR CILINDRICE CU

1.1. TIPURI DE ANGRENAJE

1.1.1. TIPURI DE ANGRENAJE UZUALE

Transmisia prin roţi dinţate, denumită şi angrenaj, este mecanismul

5. După profilul dintelui:

a « (0 . 1...0 .2 )d 2 . Cu creşterea dezaxării, creşte şi raportul de

* parametrii respectivi sunt raportaţi la cei de

1.1.3. Elemente caracteristice.

Cercul (cilindrul) de diametru d w reprezentând cercul (cilindrul)

dinte exterioară cilindrului de rostogolire se numeşte capul dintelui iar

Dintre elementele geometrice se mai evidenţiază jocul de flanc J , definit ca

1.1.4Alte tipuri de angrenaje

În mecanica fină şi robotica industrială există tendinţa de

Angrenajele cilindro - conice.

Aceste angrenaje se utilizează mai ales în construcţia de aparate.

Angrenajele toroidale reprezintă o variantă a angrenajelor conice.

Angrenaje melcate simplificate.

In construcţia de aparate şi dispozitive, unde se transmit forţe mici,

adâncituri triunghiulare, iar în figura 1.9c spira melcului este constituită

Angrenaje cu centroide necirculare.

În tehnică se utilizează şi roţi dinţate a căror configuraţie nu este

1.2. Legea fundamentală a angrenării.

Legea fundamentală a angrenării stabileşte condiţiile ce trebuie

v 1 = W1 •OjM;v2 =ra2 ' O2M ( 1.3)

componentele normale v 1n şi v 2n precum şi componentele tangenţiale

Chiar dacă raportul de transmitere se menţine constant, deci

1.3. Curbe folosite pentru generarea profilului dinţilor.

Cea mai importantă parte a dinţilor o reprezintă flancurile

cercului de bază, se obţine epicicloida (fig.1.12.b). În cazul în care ruleta se

peste bază fără alunecare, se numeşte evolventă sau devolopanta cercului

1.3.2. Profilul evolventic

Evolventa - ecuaţii, proprietăţi.

Pentru reprezentarea grafică a evolventei, se împarte cercul de rază

- raza de curbură în orice punct este egală cu lungimea cercului

Eliminând pe a din cele două ecuaţii, se poate obţine ecuaţia

Relaţia (1.14) scoate în evidenţă o altă proprietate şi anume că,

Figura 1.17 Figura 1.18

Creşterea arcului de evolventă cu îndepărtarea cercului de bază se

1.3.3.Cota peste dinţi.

Este o proprietate ce rezultă tot din ecuaţiile evolventei. Dacă se

2.1Cinematica angrenajelor cilindrice cu dinţi drepţi

2.1.1. Cinematica angrenării cu profil evolventic

La roţile dinţate cu profil în evolventă, linia de angrenare este o

dreaptă n n , rămânând tangente fiecare la cercul său de bază. Dreapta

Dacă se urmăreşte angrenarea unei perechi de roţi dinţate, se

standardizat în majoritatea cazurilor la 20°. Determinarea completă a

cu pasul pe cercul de bază Pb .

care înlocuite în relaţia 2.1 dau:

rb2 _ rw2 _ ^ 1 _ i ^2 3-)

O a doua proprietate care priveşte transmiterea mişcării constă în

modifică poziţia lui O 2 în O 2 , distanţa dintre axe creşte de la valoarea a

Întrucât razele cercurilor de bază s-au păstrat aceleaşi, raportul de

şi din asemănarea perechilor de triunghiuri cu unghiurile opuse la vârf în P

i =?L = rb 2 = ^ 1 şi j = rwi = rbb2 = _^1 (2.6)

Dacă se scriu relaţiile între raze, la angrenajul obişnuit şi

rb1 = rw1 c o s a w ; rb2 = rw2 cosaw