Escolar Documentos
Profissional Documentos
Cultura Documentos
Criteriile care stau la baza alegerii structurii regulatorului sunt determinate de:
arhitectura întregului sistem de conducere în care se integrează regulatorul;
complexitatea funcţiilor ce urmează a fi implementate în cadrul regulatorului;
complexitatea şi dinamica procesului supus conducerii;
performanţele sistemului de conducere.
Structura regulator numeric
Fig. 2
Prin intermediul elementelor de joncţiune se asigură cuplarea la proces (traductoare). Prin intermediul acestor elemente de joncţiune se
separă interfaţa de mediul industrial impunându-se utilizarea unor optocuploare performante. Prelucrarea primară presupune condiţionarea
semnalelor culese din câmp prin filtrări hardware, conversii, atenuări, adaptări de semnal, etc.. Se impune ca toate aceste operaţii să se realizeze
cu o înaltă precizie.
Utilizarea unui singur convertor analog-numeric (soluţie eficientă pentru procese lente în comparaţie cu soluţiile cu convertor pentru
fiecare variabilă din proces) impune prezenţa multiplexorului analogic. Multiplexorul facilitează conectarea, cu o frecvenţă fixă în cele mai multe
cazuri, convertorului analog-numeric la fiecare sursă de semnal apriori prelucrat primar. Multiplexoarele analogice realizate cel mai frecvent cu
elemente semiconductoare realizează la comandă conectarea (prin comutare) a fiecărei ieşiri a blocului de prelucrare primară la intrarea
convertorului analog-numeric. Selectarea punctului dorit are loc pe baza adresei indicate de regulator sau obţinute prin incrementarea celei
anterioare. Amplificatorul inclus în structura interfeţei permite adaptarea impedanţelor circuitelor de intrare cu cea a elementului de eşantionare şi
reţinere. Cu ajutorul acestui amplificator se asigură amplificarea semnalelor de semnal redus în gama (1-1000). În cadrul multor interfeţe factorul
de amplificare este ajustabil în funcţie de nivelul semnalului de intrare. Comanda factorului de amplificare se poate realiza prin program sau
printr-un proces de autoadaptare (pentru a se obţine utilizarea cu rezoluţie maximă a convertorului analog-numeric). Elementul de eşantionare-
reţinere reprezintă o memorie analogică păstrând valoarea semnalului de intrare la momentul eşantionării. Utilizarea unui singur convertor
analog-numeric presupune memorarea analogică pe durata conversiei a semnalului analogic aferent canalului de intrare indicat de către regulator.
Acest semnal trebuie să fie stabil pe durata conversiei analog-numerice.
Schema de principiu a unui element de eşantionare şi reţinere este prezentată în figura 3.
Fig. 3
Funcţionarea acestui element are loc în două etape importante: obţinerea informaţiei prin intermediul comutatorului şi memorarea
informaţiei cu ajutorul condensatorului CM şi a amplificatorului A. Cerinţele de performanţă ce stau la baza proiectării unui asemenea element
sunt: timpul de obţinere şi de memorare şi precizia de reţinere a informaţiei.
Pentru conversia semnalelor sunt utilizate numeroase forme de convertoare analog-numerice realizate prin integrare, care - în cea mai
mare parte - utilizează în scopul conversiei metoda aproximaţiilor succesive. În acest scop sunt necesare: un convertor numeric-analogic, un
registru ce memorează valorile ce aproximează succesiv valoarea numerică a semnalului convertit şi o logică de comandă. Între multe aplicaţii s-
au realizat convertoare cu microprocesoare. Viteza de conversie depinde de rezoluţia necesară, de viteza de lucru a microprocesorului şi de
lungimea cuvântului acestuia. Pentru efectuarea operaţiei de conversie analog-numerică, microprocesorul transmite un semnal start conversie. În
funcţie de tipul convertorului lent sau rapid, microprocesorul poate folosi trei metode pentru adresarea convertoarelor.
Prima metodă constă în testarea periodică prin program a unui semnal care indică starea convertorului.
A doua metodă constă în intrarea microprocesorului într-o stare de aşteptare, prin bascularea unui bistabil de către semnalul start
conversie şi rebascularea acestuia când operaţia de conversie s-a terminat.
A treia metodă, pentru convertoare analog-numerice rapide, constă în tratarea convertorului ca o celulă de memorie, operaţie de citire
a datelor efectuându-se direct, fără timpi de aşteptare.
Informaţia discretizată (numerică) referitoare la toate variabilele din proces este memorată şi prelucrată prin registrele sistemului de
către regulator, fiind introdusă în baza de date a regulatorului. Controlul interfeţei este asigurat printr-un bloc de comandă care permite selectarea
variabilei de convertit, fixarea funcţiei de eşantionare, modifică factorul de amplificare, controlează începutul şi sfârşitul conversiei.
Pentru achiziţia semnalelor numerice se pot utiliza interfeţe distincte sau se pot realiza interfeţe hibride pentru semnale analogice şi
numerice.
Numărul semnalelor numerice dintr-un proces variază în limite largi de la proces la proces. Nivelul acestor semnale este variabil în
limite destul de largi 5-24 Vc.c. În anumite situaţii, semnalele numerice poartă informaţia şi în durata impulsurilor corespunzătoare, durată care se
măsoară prin calibrări cu impulsuri pe perioadă cunoscută.
Schema de principiu a unei interfeţe de achiziţie a semnalelor numerice este prezentată în figura 4.
Interfeţe de ieşire.
Prin intermediul acestor interfeţe se asigură compatibilitatea regulatorului numeric cu elementele de execuţie. Prin intermediul acestor
interfeţe se pot transmite atât comenzi analogice (semnal unificat), cât şi comenzi logice (numerice) pentru comanda elementelor de execuţie de
tip pas cu pas.
Interfeţele pentru semnalele analogice permit implementarea comenzilor elaborate de către regulator, în conformitate cu algoritmul
selectat. Utilizarea elementelor de execuţie analogice impun prezenţa convertorului numeric-analogic. În structura interfeţei de ieşire analogice
apare ca o necesitate prezenţa unor elemente de memorare analogice pentru a memora comanda sub formă analogică pe toată durata de timp
pentru care aceasta rămâne constantă. Mai mult, se impune menţinerea comenzii la valoarea anterioară, chiar şi în cazul defectării regulatorului.
Din acest punct de vedere se pot realiza interfeţe cu un singur convertor numeric-analogic (figura 5) şi interfeţe cu mai multe convertoare
numeric-analogice, câte unul pentru fiecare canal de ieşire (fig. 6).
Fig. 5 - Structura interfeţei de ieşire analogice cu un singur
convertor numeric-analogic
CAP 1
prin reglarea numerică directă, printr-o secvenţă predeterminată de acţiuni. În cadrul celui de al treilea strat se realizează sarcina de
adaptare a strategiei de conducere la o clasă largă de modele ale procesului, în condiţiile în care apar modificări structurale ale
modelelor proceselor. Funcţia de adaptare asociată celui de al treilea strat apelează la experienţa acumulată în conducerea
procesului pe un interval de timp şi intervine asupra celorlalte straturi în scopul asigurării invarianţei performanţelor în contextul
acţiunii mediilor de tip parametric. Funcţia de auto-organizare asociată ultimului strat asigură alegerea algoritmilor şi structurilor de
conducere în corelaţie cu regimurile de funcţionare asociate procesului, cu criteriile globale de performanţă şi cu cerinţele de
coordonare a funcţionării întregului ansamblu. Straturile cărora li se ataşează diversele funcţii sunt puternic interconectate, schimbul
de informaţii între straturi reprezentând o necesitate.
Un exemplu de arhitectura ierarhizată multinivel în cadrul căreia nivelul de bază îl reprezintă regulatorul numeric sau
microcalculatorul regulator
Toate aceste consideraţii motivează conceptul de ierarhie de conducere temporală. Într-o asemenea ierarhie, comanda
sau problema elaborării deciziei este partiţionată în subprobleme, având la bază diferite scări de timp, care reflectă, timpul cerut
pentru a obţine informaţia pe baza căreia se elaborează comanda; timpul mediu între schimbările discrete ale perturbaţiilor;
domeniile de timp asociat cu problema conducerii; considerente economice.
În cadrul structurilor ierarhizate de conducere se pot evidenţia următoarele aspecte esenţiale:
problemă complexă de conducere este redusă la un set de subprobleme mai simple; regulatoarele asociate cu
subproblemele sunt coordonate de nivelul ierarhic superior, astfel încât obiectivele şi restricţiile globale sunt
satisfăcute;
fiecare regulator asociat unui subsistem este destinat conducerii locale, satisfăcând obiectivele şi restricţiile locale;
acţiunea efectivă a regulatoarelor de la nivelul inferior simplifică sarcina calculatorului de la nivelul ierarhic superior,
prin simplificare şi angrenarea modelelor asociate cu funcţia nivelului ierarhie superior ;
descompunerea taskurilor (sarcinilor) de conducere corelate cu funcţiile propriuzise şi cu timpul, asigură alocarea
raţională a acestora la diverse facilităţi de calcul din cadrul sistemului, asigurând o utilizare efectivă a resurselor;
arhitecturile distribuite pentru sistemele de informare, elaborare comenzi şi decizii sunt uşor compatibile cu
descompunerea pe taskuri.
Structurile de sisteme de conducere ierarhizată şi distribuită pot fi aplicate atât proceselor cu evoluţie continuă cât şi
proceselor discontinue.
Modulele introduse în structura regulatorului permit realizarea funcţiilor de achiziţie a datelor din proces, de memorare a
datelor şi programelor, de elaborare şi transmitere a comenzilor, de comunicaţie cu operatorul şi cu nivelul ierarhic superior, de
memorare a datelor vitale în scopul realizării funcţiei de rezervare automata a reglării.
Structura de regulator numeric poate fi de tip monoprocesor sau multiprocesor sau pot fi realizate structuri de procesoare
specializate pentru reglarea (comanda) în timp real a unor procese tehnologice. La adoptarea structurii regulatorului se are în
vedere faptul că acesta trebuie să aibă o siguranţă în funcţionare foarte ridicată.
Regulatoarele pot fi destinate controlului unei mărimi din proces (regulator monocanal) sau pot fi multi-canal în cazul în
care asigură controlul mai multor mărimi din proces.Cele mai uzuale structuri de regulatoare numerice sunt structurile multiprocesor,
destinate conducerii proceselor cu mai multe intrări şi mai multe ieşiri reprezentând regulatoare multicanal. Adoptarea structurilor
multimicroprocesor presupune asigurarea suportului hardware şi software ce facilitează implementarea conceptului de execuţie
concurentă reală. Aceasta necesită segmentarea procesului în sarcini şi utilizarea unui executiv de timp real pentru a gestiona,
controla şi sincroniza diversele sarcini.
Avantajele oferite de structurile de regulatoare multimicroprocesor sunt: flexibilitate ridicată, sensibilitate redusă la
perturbaţii, timpul de execuţie a unei sarcini este mult mai redus, fiabilitate sporită (prin redundanţă sau imunitate la defecte),
dezvoltarea modulară a sistemelor, partajarea resurselor (hardware, programe, date, timp), partajarea funcţională a sarcinilor pe
procesoare specializate, în raport cost / performanţă excelent.
Obţinerea unor configuraţii multiprocesor presupune realizarea mai multor sarcini dintre care menţionăm :
defalcarea sarcinilor şi repartiţia acestora pe diferitele procesoare;
determinarea celor mai eficiente structuri de interconectare a procesoarelor;
proiectarea unor mecanisme cât mai adecvate pentru translatarea adreselor logice în adrese fizice;
gestionarea resurselor şi formarea stărilor de aşteptare;
eliminarea interblocărilor care apar când un procesor aşteaptă după o resursă alocată altuia şi viceversa, nici
unul din procesoare neputându-şi continua execuţia sarcinii până la obţinerea resursei respective;
proiectarea unor structuri hardware şi software care să faciliteze imunitatea la defecte a sistemelor
multimicroprocesor.
Structurile multimicroprocesor în cadrul regulatoarelor numerice se încadrează în categoria sistemelor cuplate puternic.
Aceste structuri au următoarele caracteristici:
dispun de un sistem de operare comun care controlează şi coordonează toate interacţiunile dintre
procesoare şi procese;
dispun de resurse partajate. Facilităţile I/E şi alte resurse ale sistemului sunt în general partajate între
procesoare, deşi anumite resurse pot fi destinate unor procesoare specifice;
redistribuirea dinamică a sarcinilor unui procesor supraîncărcat permite încărcarea egală a tuturor
procesoarelor (alocare dinamică a task-urilor);
fiecare dintre procesoarele cooperante poate executa un număr semnificativ de calcule individual,
sincronizarea procesoarelor ce cooperează fiind absolut necesară.
Proiectarea funcţională a sistemelor multimicroprocesor presupune luarea în considerare a următoarelor cerinţe: alocarea
statică. şi dinamică a task-urilor, controlul resurselor sistemului, caracteristicile elementelor de prelucrare, topologiile de
interconectare şi interacţiune între procesoare, efectul asupra performanţelor sistemului, fiabilitate şi flexibilitate.
În cadrul structurilor multimicroprocesor procesoarele îşi împart resursele hardware (procesoare, memorie, canale I/E,
magistrale) şi software (programe, alocarea datelor, zone tampon, şiruri de aşteptare, variabile).
Interconectarea procesoarelor, a memoriilor şi a dispozitivelor I/E în configuraţiile multimicroprocesor se poate realiza prin
magistrală comună partajată în timp, prin comutator crossbar, prin memorii multiport/multimagistrală sau legătură procesor la
procesor. Cea mai eficientă structură şi mai puţin complexă este magistrala unică partajată în timp. Interfeţele între elementele de
prelucrare solicitând magistrala depind de lungimea şi frecvenţa ciclurilor de magistrală a acestora, ciclurile memorie şi I/E şi de
numărul de procesoare care împart magistrala. Capacitatea totală a sistemului este limitată de viteza de transfer a informaţiei pe
magistrală. Magistrala sistem este coloana vertebrală a fiecărui sistem cu mai multe procesoare. Prin aceasta nu numai că sunt
definite hardware-ul, software-ul şi protocolul de comunicare pentru legarea procesoarelor sau a resurselor comune de magistrală,
dar sunt cel mai adesea standardizate.
O magistrală sistem pentru o configuraţie multimicroprocesor trebuie să conţină, faţă de liniile de date şi adrese, elemente
pentru comanda funcţiilor:
- cerere de acces la magistrala sau la alta resursa comuna ;
- decodificarea priorităţilor tuturor partenerilor;
- arbitrajul cu viteză mare a tuturor cererilor;
- predarea controlului magistralei noului control de magistrală;
- adresarea fiecărei surse date din sistem;
- supravegherea şi testarea operaţiilor magistralei.
Cele două unităţi de prelucrare îşi împart sarcinile între ele. Unitatea de prelucrare UC1 preia sarcinile de achiziţii date,
prelucrare şi transmitere comenzi spre proces. Cea de a doua unitate de prelucrare asigură controlul comunicaţiilor interne,
comunicaţia cu operatorul în faza de configurare a buclelor de reglare, comunicaţia între regulatoare şi cu nivelul ierarhic superior.
Regulatorul multicanal face parte din sistemul distribuit de conducere micro-Z realizat de firma Bailley.
Regulatorul este modularizat, prezentând o înaltă flexibilitate şi fiind compatibil cu clase largi de procese cu diverse grade
de complexitate. Interfeţele de proces sunt destinate pentru semnale analogice şi numerice cu un număr de intrări / ieşiri selectat în
funcţie de aplicaţie. Cele două unităţi centrale funcţionează asincron, cvasiindependent, partajând aceleaşi memorii de date şi de
programe. Unitatea centrala ce asigură controlul comunicaţiilor interfaţează cu alte sisteme diferenţiat în funcţie de volumul de date
ce se vehiculează şi complexitatea informaţiilor schimbate, transferul de informaţii realizându-se cu viteze diferite.
Configurarea regulatorului se realizează prin intermediul unei micro-console detaşabilă realizată în jurul unui calculator
monoplacă. În structura regulatorului este inclus ceasul de garda WDT cu scopul urmăririi funcţionării normale a regulatorului.
Structura interfata pentru achiziţia semnalelor analogice
Prin intermediul elementelor de joncţiune se asigură cuplarea la proces (traductoare). Prin intermediul acestor elemente
de joncţiune se separă interfaţa de mediul industrial impunându-se utilizarea unor opto-cuploare performante. Prelucrarea primară
presupune condiţionarea semnalelor culese din câmp prin filtrări hardware, conversii, atenuări, adaptări de semnal, etc. Se impune
ca toate aceste operaţii să se realizeze cu o înaltă precizie.
Utilizarea unui singur convertor analog-numeric (soluţie eficientă pentru procese lente în comparaţie cu soluţiile cu
convertor pentru fiecare variabilă din proces) impune prezenţa multiplexorului analogic. Multiplexorul facilitează conectarea, cu o
frecvenţă fixă în cele mai multe cazuri, convertorului analog-numeric la fiecare sursă de semnal apriori prelucrat primar.
Multiplexoarele analogice realizate cel mai frecvent cu elemente semiconductoare realizează la comandă conectarea (prin
comutare) a fiecărei ieşiri a blocului de prelucrare primară la intrarea convertorului analog-numeric. Selectarea punctului dorit are
loc pe baza adresei indicate de regulator sau obţinute prin incrementarea celei anterioare. Amplificatorul inclus în structura interfeţei
permite adaptarea impedanţelor circuitelor de intrare cu cea a elementului de eşantionare şi reţinere. Cu ajutorul acestui amplificator
se asigură amplificarea semnalelor de semnal redus în gama (1-1000). În cadrul multor interfeţe factorul de amplificare este
ajustabil în funcţie de nivelul semnalului de intrare. Comanda factorului de amplificare se poate realiza prin program sau printr-un
proces de autoadaptare (pentru a se obţine utilizarea cu rezoluţie maximă a convertorului analog-numeric). Elementul de
eşantionare-reţinere reprezintă o memorie analogică păstrând valoarea semnalului de intrare la momentul eşantionării. Utilizarea
unui singur convertor analog-numeric presupune memorarea analogică pe durata conversiei a semnalului analogic aferent canalului
de intrare indicat de către regulator. Acest semnal trebuie să fie stabil pe durata conversiei analog-numerice.
Schema unui element de eşantionare şi reţinere este prezentată în fig.17.
Funcţionarea acestui element are loc în două etape importante: obţinerea informaţiei prin intermediul comutatorului şi
memorarea informaţiei cu ajutorul condensatorului CM şi a amplificatorului A. Cerinţele de performanţă ce stau la baza proiectării
unui asemenea element sunt: timpul de obţinere şi de memorare şi precizia de reţinere a informaţiei.
Pentru conversia semnalelor sunt utilizate numeroase forme de convertoare analog-numerice realizate prin integrare, care
- în cea mai mare parte - utilizează în scopul conversiei metoda aproximaţiilor succesive. În acest scop sunt necesare: un convertor
numeric-analogic, un registru ce memorează valorile ce aproximează succesiv valoarea numerică a semnalului convertit şi o logică
de comandă. În multe aplicaţii s-au realizat convertoare cu microprocesoare. Viteza de conversie depinde de rezoluţia necesară, de
viteza de lucru a microprocesorului şi de lungimea cuvântului acestuia. Pentru efectuarea operaţiei de conversie analog-numerică,
microprocesorul transmite un semnal start conversie. în funcţie de tipul convertorului lent sau rapid, microprocesorul poate folosi trei
metode pentru adresarea convertoarelor.
Prima metoda constă în testarea periodică prin program a unui semnal care indică starea convertorului.
A doua metoda constă în intrarea microprocesorului într-o stare de aşteptare, prin bascularea unui bistabil de către
semnalul start conversie şi rebascularea acestuia când operaţia de conversie s-a terminat.
A treia metoda, pentru convertoare analog-numerice rapide, constă în tratarea convertorului ca o celulă de memorie,
operaţia de citire a datelor efectuându-se direct, fără timpi de aşteptare.
Informaţia discretizată (numerică) referitoare la toate variabilele din proces este memorată şi prelucrată prin registrele
sistemului de către regulator, fiind introdusă în baza de date a regulatorului. Controlul interfeţei este asigurat printr-un bloc de
comandă care permite selectarea variabilei de convertit, fixarea funcţiei de eşantionare, modifică factorul de amplificare, controlează
începutul şi sfârşitul conversiei.
Cele mai noi structuri de interfeţe pentru semnale analogice folosesc structuri integrate de achiziţii cu convertoare pe 12
biţi, 16 biţi şi chiar 24 biţi. În aceste condiţii se pot realiza viteze de achiziţie de ordinul microsecundelor şi o precizie foarte ridicată
determinată esenţial de convertorul analog-numeric.
Semnalele numerice sosite la elementele de joncţiune suferă o tratare primară în cadrul elementelor de prelucrare
primară asigurându-se adaptarea la cerinţele multiplexorului MX. Se acceptă ca nivel de intrare în MX nivelul de +5 V c.c. (pentru
.1" logic) şi 0 V c.c. (pentru .0" logic). O asemenea adaptare presupune utilizarea unor formatoare de histerezis pentru a se face
faţă eventualelor fluctuaţii ale nivelului semnalelor de intrare.
Pentru izolarea interfeţei de mediul extern se foloseşte cuplarea optică, realizată prin încapsularea în aceeaşi capsulă a
unei diode LED emiţătoare de lumină infraroşie şi a unui fototranzistor. Cuploarele optice pot fi utilizate cu succes la realizarea
multiplexoarelor de semnale analogice sau numerice.
De regulă, intrările numerice cu un singur bit nu sunt citite izolat, ci în cuvinte de 8 biţi sau 16 biţi în funcţie de tipul
procesorului utilizat. Ca memorie se pot utiliza registre cu ieşirea de tip tristate, ceea ce facilitează conectarea simplă la magistrala
sistemului. Şi în acest caz blocul logic de comandă controlează multiplexorul şi memoria, selectând informaţiile ce se transferă pe
magistrala sistemului.
Multiplexoare
Prin intermediul acestor interfeţe se asigură compatibilitatea regulatorului numeric cu elementele de execuţie. Prin
intermediul acestor interfeţe se pot transmite atât comenzi analogice (semnal unificat), cât şi comenzi logice (numerice) pentru
comanda elementelor de execuţie de tip pas cu pas.
Interfeţele pentru semnalele analogice permit implementarea comenzilor elaborate de către regulator, în conformitate cu
algoritmul selectat. Utilizarea elementelor de execuţie analogice impun prezenţa convertorului numeric-analogic. În structura
interfeţei de ieşire analogice apare ca o necesitate prezenţa unor elemente de memorare analogice pentru a memora comanda sub
formă analogică pe toată durata de timp pentru care aceasta rămâne constantă. Mai mult, se impune menţinerea comenzii la
valoarea anterioară, chiar şi în cazul defectării regulatorului. Din acest punct de vedere se pot realiza interfeţe cu un singur
convertor numeric-analogic (fig.19) şi interfeţe cu mai multe convertoare numeric-analogice, câte unul pentru fiecare canal de ieşire
(fig. 20).
Principalii parametri ai sistemului de cuplare a regulatorului la elementele de execuţie analogice sunt: viteza maximă de
variaţie a semnalului pe o ieşire, numărul de biţi transmişi la canal (rezoluţia) şi preţul interfeţei.
CAP.2
Traductor
Proces FIZIC
Adaptor
Interfata software
Senzor
comunicatie
comunicatie
Interfata de
Interfata de
de proces
Interfata Sistem cu
Element hardware µP
de
de (nivel
proces superior)
Executie
Fig.1.1
DAS
Sistem
conexiune
Bloc de
x(t) Conditionare Esantionare Convertor
memorare Analog cu
de Numeric
µP
semnal
Bloc de control si sincronizare magistrala
locala
Fig.1.8.
Structura prezentată în Fig.1.8., poate avea o singură intrare analogică asimetrică, diferenţială, care în forma cea mai simplă poate fi
format doar dintr-un convertor A/N şi o interfaţă minimală. Blocul de condiţionare realizează funcţii cum ar fi: atenuare/amplificare
programabilă, compresie/expandare, axare, filtrare, etc. Cu exceptia scalarii(atenuare/amplificare), toate celelalte operaţii se pot realiza
numeric. Circuitul de eşantionare şi memorare(SHC) asigură menţinerea constantă a semnalului pe durata conversiei. Rezoluţia şi rata
conversiei impun alegerea convertorului A/N şi a circuitelor de comandă.
DAS-multicanal cu multiplexare numerică prezentat în Fig.1.9., constă din mai multe DAS monocanal ce pot funcţiona atât
independent, cât şi corelat, prin comenzi adecvate, furnizate de o logica de control. Avantajul acestei structuri este că se pot prelua semnale la
frecvenţe de eşantionare apropiate de cele permise de convertoare. Un alt avantaj se poate concretiza în aplicaţii cu transmitere la distanţă a
informaţiei convertite, de exemplu multiplexarea numerică se poate realiza şi în camera de control.
+
x1(t) A1 SCH1 CAN1
-
Sistem
conexiune
Multiplexor
Bloc de
+
x2(t) A2 SCH2 CAN2 Nivel
- cu
. . .
superior
PROCES
µP
. . .
+
xn(t) An. SCHn
. CANn
.
-
magistrala locala
Fig.1.9.
DAS-multicanal cu multiplexare analogică şi eşantionare simultană, prezentat în Fig.1.10. este utilizat în aplicaţii cu rată de achiziţie medie.
+
x1(t) A1 SCH1
-
Multiplexor analogic
Sistem
conexiune
CAN
Bloc de
+
x2(t) A2 SCH2 Nivel
- cu
. .
superior
PROCES
µP
. .
+
xn(t) An. SCHn
.
-
magistrala locala
DAS
Fig.1.10.
Convertorul trebuie să aibă o rată de eşantionare suficient de mare pentru a prelua valorile memorate în circuitele de eşantionare şi
memorare, fără ca acestea să se altereze semnificativ. Dezavantajul costului mai ridicat al convertorului A/N(care trebuie sa fie mai rapid) este
compensat de faptul ca se utilizeaza doar un singur circuit. Deoarece este posibil ca procesorul(sau programul de achizitie-cand este vorba de
PC) sa nu fie suficient de rapid, aceste sisteme de achiziţie utilizează memorii tampon ce sunt încărcate sub controlul logicii proprii. Ulterior,
eşantioanele pot fi preluate din aceste memorii prin program, via DMA de exemplu.
Amplificator
+ programabil
x1(t) A1
-
Multiplexor analogic
(optional)
+ Sistem
APG
conexiune
SCH CAN
Bloc de
+ -
A2
x2(t) DAS Nivel
- cu
.
superior
PROCES
µP
.
+
xn(t) An.
-
magistrala locala
Fig.1.11.
DAS-multicanal cu multiplexare analogică şi eşantionare secvenţială reprezintă o simplificare a structurii precedente şi poate fi utilizat acolo
unde interesează corelaţia temporală a semnalelor de la intrările analogice. Structura este prezentată în Fig.1.11. În această structură, pentru a
ridica viteza de achiziţie, în timp ce eşantionul unui canal este convertit, multiplexorul selectează următorul canal. Blocul de control şi
sincronizare asigură secvenţierea corectă a operaţiilor de eşantionare, conversie şi multiplexare, permiţând şi furnizarea unor informaţii de
stare corespunzătoare. Selecţia canalului se poate face software, sau cu o logică suplimentară de autoscanare. Acest tip de DAS este mai
răspandit datorită unui raport mai bun performanţă/cost, dar şi a faptului că pot fi realizate multe clase de aplicaţii şi în domenii foarte variate.
În momentul actual, multe firme produc sisteme de achiziţie cu multiplexare analogică şi eşantionare simultană integrate, de
exemplu MAX 155/156, care este un DAS pe 8 biti, interfaţabil direct cu microcontrolere, configurabil software, 8 canale de intrare şi o viteza
medie de 3,6µs/eşantion.
Un alt exemplu este circuitul MAX 180/181, care reprezinta un DAS multicanal(8/6 canale) cu multiplexare analogică şi eşantionare secvenţială,
pe 12 biţi, interfaţabil direct cu microcontrolere, configurabil cablat şi cu o viteza de conversie de 100kHz.
Structurile DAS prezentate sunt doar principiale, şi în funcţie de aplicaţie se pot realiza diferite artificii de implementare cu scopul
creşterii performanţei sistemului şi nu în ultimul rând al uşurinţei de lucru cu acestea din punct de vedere al migrării spre prelucrare numerică.
În conformitate cu posibilităţile tehnologice de astăzi, o anumita arhitectura care a fost testată se poate realiza şi în tehnologie
monolitică, noul cip integrând toate funcţiunile suplimentare proiectate.
Ca obsevaţie, magistrala locală reprezintă modul de conexiune a unui DAS cu sistemul cu microprocesor. Este folosit termenul de magistrala
mai ales pentru faptul ca semnalele vehiculate sunt semnale logice.
y1(t) Adaptor
FC1 CNA1 BC1b BC1a
conexiune
C1 Sistem
Bloc de
y2(t) Adaptor
FC2 CNA2 BC2b BC2a Nivel
. . . . . cu
C2
superior
. . . . . µP
yn(t) Adaptor
FCn CNAn BCna
. . . . . magistrala locala
Cn
PROCES
DAS
Fig.1.12.
Caracteristicile sunt: rezoluţia semnalelor de ieşire, numărul canalelor analogice, rata de generare, timpul de stabilire pe fiecare
canal, etc...
DGS-cu distribuire numerică-conţine câte un convertor N/A pe fiecare canal şi o logică numerică, ce asigură distribuţia eşantioanelor numerice
în registrele numerice Buffer Canal1 (BC1a) asociate ficarui canal de iesire, ca în Fig.1.12., unde semnificaţia blocurilor este următoarea:
FCi-filtru de iesire pentru canalul i
CNAi-convertor Numeric/Analogic pentru canalul i
BCia, BCib-buffer pentru canalul i (registru numeric)
În cazul în care momentul schimbarii datelor de ieşire trebuie să fie acelaşi pentru toate canalele, se prevede un registru tampon
suplimentar BCib pentru fiecare canal, iar încărcarea se face simultan.
Filtrele FCi au rolul de netezire, şi în cazul în care rata de generare este constantă, filtrele sunt fixe, altfel ele trebuie sa fie
acordabile.
DGS cu distribuire analogica-folosesc circuite de eşantionare şi memorare pentru reţinerea valorii analogice a ieşirii, până la
înscrierea unui nou eşantion. Schema bloc este prezentata in Fig.1.13.
DGS
y1(t) Adaptor
FC1 SHC1 CNA Reg.
C1
S/H Tampon Sistem
conexiune
Adaptor
Bloc de
y2(t)
FC2 SHC2 Nivel
cu
.
C2 . .
S/H µP superior
. . .
yn(t) Adaptor
. FCn
. SHCn
.
Cn magistrala locala
DAS
Fig.1.13.
În acest caz este necesar ca baleerea ieşirilor să se facă suficient de rapid, pentru a permite reâmprospătarea memoriei
analogice(condensatoarele circuitelor de eşantionare şi memorare). Datorită scăderii preţului de cost al convertoarelor N/A, prima soluţie s-a
impus în majoritatea sistemelor de instrumentaţie actuale. Avantajul acesteia este simplitatea comenzii(realizată numeric) şi adaptarea simplă
la structurile bazate pe microprocesoare şi microcontrolere. Un exemplu de DGS multicanal în varianta monolitică MAX547, conţine
8convertoare N/A pe 13biţi cu ieşire in tensiune.
Sisteme
distribuite
Nivel 4 Sistem de
calcul
Nivel planificare
producţie central
Nivel 3
Sistem de Sistem de
calcul calcul
Nivel coordonare şi
coordonator coordonator
conducere producţie
Sistem de Sistem de Nivel 2 Sistem de Sistem de
calcul calcul calcul calcul
Nivel supraveghere,
supervizor supervizor supervizor supervizor
supervizare proces
Nivel 1
Sistem Sistem Sistem Sistem Sistem Sistem Sistem Sistem
cu µP cu µP cu µP cu µP Nivel reglare, cu µP cu µP cu µP cu µP
alarmare, protecţie
Traductoare şi Elem.de Execuţie Nivel 0 Traductoare şi Elem.de Execuţie
Fig.1.17
Fiecare nivel realizează o categorie de sarcini specifice şi totodată asigură specializarea nivelelor atât ca echipamente hardware cât şi
ca programe de aplicaţie.
Nivelul 0: Reprezintă nivelul de bază ce corespunde echipamentelor de achiziţie şi prelucrare primară a semnalelor(datelor) şi
elementele de execuţie ce intervin direct în instalaţia tehnologică. Aceste echipamente asigură informaţiile necesare funcţionării celorlalte
nivele şi transmit comenzile elaborate direct către instalaţia tehnologică. De fiabilitatea şi precizia acestor elemente depinde funcţionarea
tuturor celorlalte nivele. Datorită faptului că aceste echipamente(traductoare şi elemente de execuţie) sunt plasate în instalaţia tehnologică,
acestea trebuie alese astfel încât să îndeplinească următoarele cerinţe:
-să aibă o fiabilitate ridicată şi să fie adaptate condiţiilor de lucru(umiditate, pericol de explozie, vibraţii, praf, temperatură ridicată, câmpuri
electromagnetice....)
-să fie dublate sau chiar triplate(eventual pe principii diferite de măsură) traductoarele din punctele importante de măsură ale procesului.
-elementele de execuţie trebuie dotate şi cu elemente de măsură independente pentru a ne asigura că o valoare a comenzii transmise a fost
întradevar realizată.
Nivelul 1: Reprezintă nivelul de conducere directă a procesului şi asigură funcţiuni de reglare automată a parametrilor tehnologici
prin bucle de reglare în circuit închis sau deschis(comenzi secvenţiale) pe baza sarcinilor primite de la nivelele superioare. Acesta este nivelul
care trebuie să asigure conducerea în timp real al procesului. Din această cauză se preferă controlul unui număr mic de bucle de reglare cu o
aceeaşi unitate centrală, astfel încât la apariţia unei defecţiuni, funcţiile sale să poată fi preluate de către operator(se poate trece pe comandă
manuală) sau de celelalte nivele superioare. Numărul mic de bucle de reglare se datorează şi faptului că trebuie îndeplinite condiţiile de timp
real.
Nivelele 2 şi 3: Prin aceste nivele se asigură procesului determinarea unor condiţii optime de lucru, prezentând următoarele
funcţiuni:
-conducerea optimă a procesului, în principiu bazată pe modele matematice ale instalaţiilor în regim dinamic sau staţionar.
-se asigură condiţii de performanţă optimă pentru instalaţie în funcţie de restricţiile globale sau apărute pe parcursul funcţionării.
-se determină mărimile prescrise ale buclelor de reglare şi se transmit nivelului 1.
-se poate realize conducerea adaptivă la nivel de bucle de reglare bazate pe estimarea valorii parametriilor procesului, precum şi parametrii
optimi ai legilor de reglare pentru regulatoare şi transmiterea acestora către nivelul 1.
-coordonarea optimă a instalaţiilor tehnologice şi a secţiilor bazată pe planul de producţie, materii prime şi consumuri energetice.
-monitorizarea performanţelor instalaţiilor, rapoarte, statistici privind starea utilajelor şi a opririi lor.
-detectarea şi localizarea defectelor în utilajele tehnologice, în echipamentele de automatizare, sau în transmisia şi prelucrarea datelor.
Detecţia se poate realize fie prin compararea valorilor măsurate cu nişte limite date, fie prin simularea funcţionării bazată pe modelul
mathematic al instalaţiei şi compararea cu valorile reale, eventual prin ssemnale test trimise către instalaţie şi către echipamentele de
automatizare şi compararea răspunsului cu modelul cunoscut.
Nivelul 4: Acest nivel corespunde managementului tehnic al uzinei şi realizează funcţiuni legate de gestiunea ansamblului de
instalaţii ce prelucrează fluxul tehnologic al procesului.