Astazi am primit o noua provocare si doresc sa imi exprim parerea

personala voua asteptand parerile voastre. Vreau sa vorbim despre iubire

si iubiri, posibile si mai ales imposibile. Toti am trecut prin cel putin o
iubire…altii poate prin mai multe. Exista sentimente diferite si iubiri in care
simti diferit. Si implicit exista comparatii deoarece traim in aceasta lume
duala. Exista si ideea de suflete pereche, de reintalniri din alte vieti sau
chiar si din viata actuala. Dar sa le luam pe rand.

In viata unui om exista o iubire care devine etalon. Se spune ca dupa

aceasta mare iubire, toate celalalte sunt copii ale acesteia, incercari mai
mult sau mai putin reusite dar ca nimic nu mai o poate egala. Exista iubiri
adevarate, dincolo de orice…care sunt foarte rare… Exista iubiri traite in
care fiecare proiecteaza pe celalalt ceea ce isi doreste de fapt. Exista iubiri
netraite, neconsumate care poate sa devina o iubire de referinta. Sunt
convinsa ca este o greseala sa folosim acel etalon pentru ca el duce la un
blocaj, nelasand iubirea sa se manifeste, nelasandu-ne sa traim si
obligandu-ne sa existam. O conditionam sa fie ca acea iubire pe care ne-
am dorit-o si dupa care tanjim in continuare. Daca privim un pic mai atent,
observam ca suntem atrasi de acelasi gen de femeie sau barbat, sau cel
putin exista o asemanare.

Ne mintim pe noi ceea ce este grav, foarte grav. Recunosc, poate ca

atunci acea persoana ne-a fermecat, ne-am indragsotit, am iubit-o…dar a
trecut. Ce facem acum? Incercam sa repetam? Imposibil, deoarece
oamenii, intamplarile si trairile sunt unice. Nimic nu se mai poate repeta.
Totul ramane in memorie si in trecut. Si atunci, cum este omul de fapt? El
este intr-o sfera, intr-un cerc vicios…eu cred ca nu este in regula sa
ramana in el ci sa-si imi dea o sansa, sa sparga tiparul…

Exista iubiri netraite care se incadreaza la iubiri imposibile. Eu cred ca o

iubire imposibil de consumat, de trait este altceva….este o poveste in care
poate unul are o boala incurabila, o diferenta considerabila de ani…dar
poate ca nici atunci. Cred ca iubirea imposibila este o scuza. Atata timp cat
omul poate decide si poate sa rosteasca da sau nu, imposibilul devine
posibil. Sa nu imi spuneti ca asa vrea Dumnezeu pentru ca nu o cred.
Dumnezeu vrea ce vrei si tu! “Cere si ti se va da! Bate si ti se va deschide!”
Dar mai este una, “Dumnezeu iti da, dar nu iti baga in traista!” Ce
inseamna asta? Inseamna ca imposibilul devine posibil daca vrem! Daca
suntem sinceri fata de noi si mai ales stim ce vrem! Daca nu ne
argumentam alegerile! Stiu care este lumea in care traim! Dar de ce sa iti
pese? Tu ai venit singur, aici nu cu lumea! Tu ai venit pentru a implini o
misiune a ta persoanala nu are lagatura cu ce zice sau ce face lumea! Ai
venit intr-o familie sau ti-ai facut o familie pentru a-ti indeplini misiunea ta!
Cand pleci lumea nu se opreste in loc de tine… si nici familia ta! Ai o
datorie intai fata de tine! De fapt ai o datorie fata de Dumnezeu si apoi fata
de tine! Rezolvand problema ta atunci o rezolvi si pe cea a familiei si mai
departe a acestei lumi. Exista o ordine…

Vorbesc de posibil si imposibil. De iubirea aceea sincera egal impartasita

intre doua persoane. Nu vorbesc aici de egoism. Sunt oameni care au
divortat considerand ca o fac deoarece iubesc pe altcineva. De cele mai
multe ori este vorba de atasament, dorinta de a simti ca traiesti, de orgoliu,
si motivele pot continua.

Vorbesc de iubirea sincera fara conditionari … atunci cand totul curge de la

sine… cand daca esti intrebat de ce il iubesti… sa ii raspunzi ca nu stii…
acolo este neconditionarea. Cand treci de comparatie…Cand treci de
simturi… cand a fi langa persoana iubita ai o stare de fericire… beatitudine
…extaz… care depaseste orgasmul fizic. Aceea este iubirea posibila venita
din imposibil!