Universitatea ”Ștefan cel Mare” Suceava

Facultatea de Științe Economice și Administrație Publică

Proiect la disciplina
Gestiunea financiară a întreprinderii

Analiza gestiunii financiare a întreprinderii

Sarcinile gestiunii financiare

1
Cuprins
Capitolul 1 ................................................................................................................................................. 3

Mediul financiar și obiectivul gestiunii financiare a întreprinderii .......................................................... 3

Capitolul 2 ................................................................................................................................................. 5

Sarcinile gestiunii financiare..................................................................................................................... 5

2.1. Maximizarea valorii întreprinderii ................................................................................................. 5

2.2 Menținerea nivelului performanțelor financiare ............................................................................. 7

2.3. Stăpânirea riscurilor financiare ...................................................................................................... 7

2.3.1 Dimensionarea globală a riscului financiar .............................................................................. 7

2.3.2. Riscuri financiare specifice ..................................................................................................... 7

2.4. Menținerea solvabilității sau stăpânirea echilibrului financiar ...................................................... 7

2
 Capitolul 1
Mediul financiar și obiectivul gestiunii financiare a întreprinderii

Mediul financiar al întreprinderii formează este format dintr-un ansamblu de procese care privesc
crearea, conservarea și circulația monedei și a altor active financiare. Însă, moneda și celelalte active,
alcătuiesc doar o parte din manifestările sistemului financiar complex care antrenează, în fapt, cinci
categorii diferite de componente.
În primul rând, sistemul financiar încorporează o masă de instrumente corespunzătoare unei
game de active plurimorfe. Aceste active alcătuiesc titluri financiare, de asemenea documente
reprezentative de drepturi de proprietate sau de drepturi de creanță, posedate de o persoană asupra altei
persoane. Indiferent de imaginea pe care o îmbracă (materială sau nematerială), de identitatea
emitentului și a deținătorului, de natura sigură a drepturilor care le sunt atașate, acțiunile, obligațiunile
și toate titlurile de datorie sau de proprietate, presupun o definire asemănătoare. Acestea aprobă, de
asemenea, caracterizarea operațiilor financiare ca operații de creare, achiziționare, deținere sau cedare a
titlurilor financiare.1
În al doilea rând , sistemul financiar presupune o serie de agenți specializați, cu titlu exclusiv
sau principal, în executarea operațiunilor financiare, fiind caracterizați ca instituții financiare (bănci,
societăți financiare, intermediari specializați în tranzacții bursiere).
În al treilea rând, titlurile financiare aflate în circulație converg spre anumite canale și spre piețe
de active finaciare unde au loc încheierea de tranzacții care le pun în circulație. Unele din piețele
respective au un rol de finanțare a ansamblului economiei (cum ar fi piețele bursiere). 2 Anumite piețe
au în principal un rol de refinanțare ainstituțiilor finaciare (este cazul piețelor monetare și ipotecare).
Altele intervin în acoperirea riscurilor financiare (piețele de opțiuni și piețele pentru contracte
financiare la termen).
În al patrulea rând, tranzacțiile financiare și activitatea instituțiilor și piețelor sunt guvernate de
dispoziții juridice și tehnici care definesc regulile formale ale practicii financiare. Aceste reglementări
care au scop organizarea și reglarea comportamentelor financiare au o diversitate și o complexitate
impresionantă. Ele înglobând, atât dispozițiile referitoare la controlul creditului și la organizarea
profesiunilor bancare, cât și regulile profesionale ale asociațiilor agenților de valori mobiliare,
fiscalitatea referitoare la veniturile din plasamente sau regulile de deschidere a unei piețe financiare.3
Comportamentul financiar al întreprinderii poate fi determinat de intervenția anumitor variabile
de reglarefixate în cadrul piețelor specializate. Ansamblul acestor variabile, care influențează modul de
acțiune al operatorilor, include de exemplu, ratele dobânzilor care reglează raportul între cei care dau
și cei care iau cu împrumut, cursul de schimb care reglează schimburile între monedele naționale,
cotațiile care fixează prețurile activelor financiare ce fac obiectivul tranzacțiilor.

1
Gheorghe Sandu (2000), Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Universității din Suceava
2
George Vintilă (2010), Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Didactică și Pedagogică București
3
Gheorghe Sandu (2000), Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Universității din Suceava
3
 În concluzie putem spune că obiectul finanțelor întreprinderii poate fi definit prin referință la
cele cinci componente ale sistemului financiar reprezentate schematic în figura de mai jos.

Instrumente de
plată, de finanțare și
de acoperie
(1)

Piețe ale Instituții

activelor financiare
financiare specializate
(5) (4)

ÎNTREPRINDEREA

Procedee juridice
de reglare Variabile de
reglare
(3)
(2)

Fig.1 Întreprinderea și mediul său financiar4

Această reprezentare arată că în cazul oricărei organizații sau întreprindere, gestiunea financiară
trebuie să asigure cunoașterea instrumentelor sau activelor financiare (1), a variabilelor (2) și
procedeelor de reglare (3), să coordoneze operațiunile financiare și să stăpânească relațiile cu partenerii
financiari (4) și cu piețele (5) având implicații în activitatea întreprinderii.
Gestiunea financiară constituie un ansamblu de metode de analiză și de tehnici operative care
permit întreprinderilor și altor organisme să-și asigure pătrunderea eficaceîn mediul lor financiar.
Conținutul gestiunii financiare este legat nu numai de dezvoltarea sistemului financiar global, ci în

4
Gheorghe Sandu (2000), Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Universității din Suceava
4
egală măsură,estedeterminat de însăși dezvoltarea întreprinderii. Aspectele specifice ale gestiunii
financiare în diferitele stadia ale dezvoltării întreprinderii (lansare, creștere, maturitate, declin) pot fi
puse în evidență cu ajutorul modelului ciclului de viață al întreprinderii.

Capitolul 2
Sarcinile gestiunii financiare

Majoritatea lucrărilor moderne referitoare la gestiunea financiară desemnează acestei discipline

un rol fundamental: asigurarea maximizări valorii întreprenderii sau a maximizării avuției proprietarilor
săi. Formulările propuse suferă uneori adaptări pentru a tine seama de forma juridical a întreprinderii.
Însușirea de „modern” este atribuită sensului privat al finanțelor, aceasta pentru că cercetările științifice
privind conținutul finanțelor private sunt relativrecente.
Maximizarea valorii presupune trei implicații majore care defines mai clar și rolul gestiunii
financiare:
 angajarea patrimoniului în proiecte de investiții care îl valorifică la o rentabilitate
superioară. Sub acest aspect, gestiunea financiară trebuie să asigure calitatea și nivelul
performanțelor ce trebuie realizate de întreprindere în diferitele proiecte și activități;
 maximizarea valorii implică protecția și conservarea sa. Astfel gestiunea financiară are rolul
de a evita disiparea patrimoniului cu ocazia unui faliment și să asigure menținerea
solvabilității sau a echilibrului financiar al întreprinderii;
 întreprinderea fiind expusă riscurilor multiple legate de instabilitatea mediului său financiar,
gestiunii financiare îi revine sarcina de a pune în aplicare instrumentele de acoperire
corespunzătoare pentru asigurarea protecției adecvate contra acestor riscruri.5

2.1. Maximizarea valorii întreprinderii

Gestiunea financiară se ocupă în primul rând de maximizarea valorii întreprinderii. Această
valoare nu poate fi apreciată doar în raport cu patrimoniul net (active totale – datorii totale) sau bogăția
prezentă acumulată de întreprindere (valoarea patrimonială: Vp) în egală măsură, trebuie analizată în
raport cu proiectele și activitățile viitoare în care patrimonial este și va fi angajat (valoarea financiară:
Vf). De aceea, trebuie avute în vedere rezultatele așteptate în viitor, ca urmare a valorificării
patrimoniului acumulat. Din acest motiv putem înțelege de ce două întreprinderi care au patrimonii de
valoare aproximativ echivalentă, pot face obiectivul unor evaluări extreme de diferite.
Putem lua exemplu două magazine care se situează în două locuri învecinate și dispun la
înființare de mărfuri și amenajări comparabile ca valoare.6 Activitatea primului magazine duce la
obținerea, încă din primele luni de activitate, a unei cifre de afaceri și a unor rezultate mai bune. În plus
se pare că în viitor diferența dintre cele două magazine se va confirma, ținând seama de produsele
vândute și de calitatea gestiunii realizată de responsabilii lor. Valoarea primei întrteprinderi va fi, în
consecință, mai mare decât valoarea celei de a doua. Cele două afaceri au în present același patrimoniu,
cel care va prelua, eventual, una din cele două întreprinderi, va considera că rezultatele de perspectivă
legate de activitatea preconizată a uneia și a celeilalte justifică diferența în evaluare.

5
George Vintilă (2010), Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Didactică și Pedagogică București
6
Gheorghe Sandu (2000), Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Universității din Suceava
5
 Valoarea unei înteprinderi nu poate fi asimilată numai valorii prezente a patrimoniului său, ci
trebuie apreciată și în raport cu următoarele trei aspecte:
a) valoarea întreprinderii este o valoare actuală, adică echivalentul present al rezultatelor viitoare
așteptate;
b) valoarea nu este o mărime „fixată” într-o bogăție statică, este clasificată ca fiind o mărime
dinamică inseparabilă procesului de utilizare a patrimoniului. Percepțiile legate de calitatea
proiectelor desfășurate, indicațiile privind perspectivele lor viitoare în ceea ce privește
rezultatele, determinând o reexaminare permanentă a valorii întreprinderii;
c) evaloarea este sensibilă la toate riscurile percepute ca succeptibile de a efectua nivelul și
stabilitatea viitoare a rezultatelor preconizate. Riscurile acestea pot fi legate fie de
caracteristicile proprii întreprinderii sau de evoluțiile mediului extern. Dacă se percepe o
agravare a riscului aceasta poate duce la o depreciere a valorii întreprinderii respective. În acest
fel, o criză socio-politică majoră atrage după sine apariția unor anticipări mai pesimiste asupra
perspectivelor economice globale, ducând la o scădere a valorii ansamblului întreprinderilor
respective.
În concluzie putem afirma că maximizarea valorii întreprinderii apare datorită nivelului
performanțelor asigurate de activitatea întreprinderii și de stăpânirea riscurilor de faliment și a riscului
financiar, în general.

Rezultatele așteptate ale Patrimoniul prezent

activităților și proiectelor acumulat (stoc)
viitoare (Vf)

(+) (+)

Valoarea
întreprinderii

(-)
(-)

Riscurile induse de Riscurile specifice

mediul extren Fig. 2. Aprecierea valorii întreprinderii7 întrepriderii

7
George Vintilă (2010), Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Didactică și Pedagogică București
6
2.2 Menținerea nivelului performanțelor financiare
Gestiunea financiară trebuie să asigure menținerea performanțelor întreprinderii la un nivel
satisfăcător pe termen mediu și lung. Pentru desfășurarea activității, întreprinderea angajează resurse
costisitoare a căror remunerare urmează să se realizeze din veniturile sale. În acest cadru, gestiunea are
rolul de a verifica dacă activitatea întreprinderii este suficient de rentabilă pentru a genera venituri care
îi vor permite remunerarea „furnizorilor” de resurse și rambursarea lor.
Obținerea de către întreprindere a unor rezultate defavorabile sau insuficiente va reflecta o
risipire a resurselor, dăunătoare, atât pentru întreprindere, cât și pentru furnizorii săi de fonduri și
pentru econimia națională. Urmărirea atingerii unui anumit nivel al performanțelor trebuie să țină
seama și de durată. Contrar unei idei prea mult răspândită, finanțele întreprinderii nu preconizează
căutarea cu orice preț a obținerii unui profil maxim pe termen scurt.

2.3. Stăpânirea riscurilor financiare

Stăpânirea riscurilor financiare constituie al treilea imperativ major atribuit gestiunii financiare.
Potrivit unei formulări generale, riscul unui activ, al unui ansamblu de active diversificate și al unei
întreprinderi, poate fi definit prin referință la variabilitatea rezultatelor susceptibile de a fi asigurate.
Această noțiune generală a riscului este fondată pe conceptele de instabilitate sau de volatilitate
așteptate ale performanțelor financiare viitoare.8 De asemenea, gestiunea financiară caută să controleze
influențele exercitate asupra întreprinderii de instabilitatea inerentă a unor variabile ale mediului (riscul
de schimb riscul ratei dobânzii) sau de unele transformări deosebite care au loc în mediul institutional
(riscul administrative și riscul politic).9

2.3.1 Dimensionarea globală a riscului financiar

Un activ oarecare sau un ansamblu de active permit, atunci când sunt valorifiate, speranța unor
rezultate viitoare care să aibă o rată de rentabilitate anticipată Rj. Se pot asocial acestui active o serie de
rate de randament anticipate R1, R2, …, Rn corespunzând diferitelor ipoteze susceptibile de a fi
enunțate în legătură cu viitorul întreprinderii, cuactivitatea și cu mediul său. Fiecare din aceste rate e
afectată de o probabilitate subiectivă Pj, ceea ce duce la asocierea unui ansamblu de probabilități (P1,
P2, …, Pn) la ansamblul de rate preconizate (R1, R2, …, Rn).10

2.3.2. Riscuri financiare specifice

Nu numai forma generală a riscului financiar definite prin variabilitatea sau volatilitatea
rezultatelor, dar și prin formele specific ale riscului trebuie să fie analizate și stăpânite de gestiunea
financiară.

2.4. Menținerea solvabilității sau stăpânirea echilibrului financiar

Analiza riscurilor dinanciare cărora trebuie să le facă față întreprinderea a dus la sublinierea
importanței riscului de faliment. Sursa fundamentalăa unui astfel de risc se află în insolvabilitatea
posibilă a întreprinderii. De aceea e necesar să se pună accentual pe importanța menținerii solvabilității

8
George Vintilă (2010), Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Didactică și Pedagogică București
9
Gheorghe Sandu (2000), Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Universității din Suceava
10
Gheorghe Sandu (2000), Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Universității din Suceava
7
(printre sarcinile avute de gestiunea financiară), chiar dacă această sarcină nu constituie de fapt, decât o
formă particulară a sarcinii generale referitoare la stăpânirea riscurilor financiare.
Solvabilitatea exprimă aptitudinea unui agent economic oarecare de a face față datoriilor sale,
când acestea ajung la scadență. Mai concret, menținerea solvabilității constă în executarea scrupuloasă
a rambursărilor promise împrumutătorilor și a altor creditori.11

11
Gheorghe Sandu (2000), Gestiunea financiară a întreprinderii, Editura Universității din Suceava
8