O scrisoare pierdută

de I. L. Caragiale
- argumentarea speciei comedie-

Ion Luca Caragiale a rămas definitiv în literatura română printr-o operă monumentală, alcătuită din
nuvele, momente şi schiţe, comedii, prin intermediul cărora scriitorul face o adevărată radiografie a
societăţii româneşti, inaugurând o epocă literară de înaltă valoare artistică, atât din punct de vedere
tematic, cât şi al limbajului surprins cu măiestrie neegalată până astăzi.
„Prin comedia „O scrisoare pierdută”, dramaturgia românească a făcut saltul ce-a înscris-o pe
orbita marii literaturi universale. Prin genul respectiv, Caragiale obţinea ceea ce realizaseră în aceeaşi
vreme Eminescu pentru poezie şi Creangă pentru proză.” (Ion Rotaru).
Comedia ca specie a genului dramatic provoacă râsul, e menită să-i înveselească pe spectatori prin
surprinderea moravurilor sociale, a unor tipuri umane, situaţii neaşteptate. Comicul este o categorie
estetică care are ca efect râsul, declanşat de contrastul dintre aparenţă şi esenţă, pretenţii şi realitate,
aşteptări şi rezultate. El implică existenţa unui conflict, persoane şi situaţii comice.
Capodopera genului dramatic a fost citită în cadrul societăţii literare Junimea pe 6 oct 1884 şi
jucată pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti pe 13 nov 1889. Opinia criticului E. Lovinescu privind
efemeritatea comediei de moravuri în faţa comediei de caracter nu s-a dovedit îndreptăţită în timp , O
scrisoare pierdută fiind actuală şi astăzi căci ambiţiile de avere , prestigiu sau ascensiune socială nu ţin
cont de timp, situaţiile sunt eterne - I.L.Caragiale.
Opera literară O scrisoare pierdută, de I. L. Caragiale este o comedie de moravuri în care sunt
satirizate aspecte ale societăţii contemporane autorului, fiind inspirată din farsa electorală din anul 1883.
Titlul are în vedere pretextul în jurul căruia se dezvoltă întâmplările - pierderea de către Zoe a unei
scrisori de dragoste care îi era adresată de Ştefan Tipătescu. Scrisoarea devine un personaj, un simbol al
moralităţii ascunse de care era afectată întreaga societate burgheză. Titlul ilustrează simetria clasică a
piesei sintetizând intriga subiectului: scrisoarea de amor a unei doamne din înalta societate, către o
persoană însemnată ... becher, este o armă politică pentru că e pierdută de persoane influente din viaţa
politică şi e găsită de oameni dornici de ascensiune socială; scrisoarea devine obiectul de şantaj cel mai
eficient şi singura cale de a- şi asigura victoria în alegeri. Titlul pune în evidenţă contrastul comic dintre
aparenţă şi esenţă - pretinsa lupta pentru putere se realizează de fapt prin lupta de culise având ca
instrument scrisoarea. Articolul nehotărât o indică atât banalitatea întâmplării cât şi repetabilitatea ei.
Tema o constituie prezentarea unor aspecte din viaţa social - politică a unor reprezentanţi ai
politicianismului românesc de la sfârşitul sec. al XIX- lea. O scrisoare pierdută e o comedie realistă de
moravuri ilustrând dorinţa de parvenire a burgheziei ; pe fondul agitaţiei oamenilor politici aflaţi în
campanie se nasc conflicte între reprezentanţii puterii şi ai opoziţiei.
Acţiunea cuprinde o serie de întâmplări desfăşurate pe momentele subiectului, întâmplări ce au
loc într-un judeţ de munte în timpul alegerilor de la 1883.
Ca specie a genului dramatic, comedia e destinată reprezentării scenice, dovadă fiind lista cu
Persoanele de la începutul piesei şi didascaliile - singurele intervenţii directe ale autorului în piesă.
Textul dramatic e structurat în 4 acte, fiecare având 9, 14, 7, 14 scene. Autorul se retrage sub
masca personajelor, lăsându-le să evolueze aparent independent, prin schimbul de replici.
Conflictul principal se realizează prin dezvăluirea de către Trahanache a intrigii lui Nae. Aflăm
astfel despre rivalitatea dintre cele două tabere. Conflictul e amplificat pe parcursul operei, această tehnică
purtând numele de acumulare progresivă.
Pe axul conflictual al piesei se grefează conflictele secundare care redimensionează situaţia şi fac
posibil un final şi mai imprevizibil ( iritarea grupului Branzovescu - Farfuridi, sosirea unei depeşe cu
numele candidatului Dandanache).
Prezentarea acţiunii : în expoziţiune,Tipătescu, prefectul unui judeţ de munte, şi Ghiţă Pristanda ,
poliţaiul oraşului,discută pe seama acuzaţiilor pe care i le face Caţavencu în ziarul ,,Răcnetul Carpaţilor”.
Pierderea unei scrisori compromiţătoare , corespondenţa dintre Zoe, soţia venerabilului Zaharia
Trahanache, şi Stefan Tipătescu, declanşează o serie de conflicte. Caţavencu intră în posesia scrisorii
compromiţătoare şi recurge la şantaj politic pentru a câştiga alegerile electorale. Scrisoarea se rătăceşte din
nou şi ajunge în posesia cetăţeanului turmentat, care i-o promite Zoei, din conştiinţa fostului oficiant de
poştă. În ciuda eforturilor , cel ales este Agamiţă Dandanache, iar scrisoarea revine la destinatar.(
,,adrisant”). Opera se încheie fără conflicte, cu o petrecere organizată în cinstea noului ales, iar Pristanda
comandă muzica.
Personajele din comedii au trăsături care înlesnesc încadrarea lor în diferite tipuri ; Caragiale e
considerat cel mai mare creator de tipuri de personaje din literatura română. Ele aparţin viziunii clasice şi
se încadrează în tipologia comică, având o dominantă şi un repertoriu fix de trăsături.
Pompiliu Constantinescu precizează în comediile lui Caragiale nouă clase tipologice identificate şi
comedia O scrisoare pierdută: tipul- încornoratului - Trahanache; primului amorez, Don Juan -
Tipătescu; cochetei - Zoe; demagogului - Caţavencu ; Cetăţeanului –Cetăţeanul Turmentat ; funcţionarului
- Pristanda; confidentului -Pristanda, Branzovescu; raisoneur- ului - Pristanda.
Dar Caragiale depăşeşte cadrul comediei clasice având capacitatea de a individualiza personajele
prin comportament, particularităţi de limbaj, nume, dar şi prin combinarea elementelor de statut social şi
psihologic - ex: Zaharia e tipul încornoratului simpatic, dar şi a vanitosului înşelat şi a ticăitului.
Zaharia Trahanache este personajul central al operei, prezidentul mai multor comitete şi comiţii
din judeţ, unul din stâlpii locali ai partidului aflat la putere. Prin prenume el sugerează bătrâneţea şi
decrepitudine : Zaharia - ramolitul, ticăitul, Trahanache - derivat de la trahana – o cocă moale uşor de
modelat. Este tipul politicianului cu idei conservatoare, stâlp al puterii locale care şi-a consolidat poziţia
prin prietenia de familie cu prefectul. Naivitatea sa e contrazisă de abilitatea cu care găseşte la momentul
oportun poliţa falsificată de Caţavencu « l-am prins pe onorabilul cu alta mai boacănă, cu altă
plastrografie ».
Ştefan Tipătescu este un personaj serios, un tip de generaţie mai recentă decât a celor cu numele
terminat în –ache. Prenumele cu rezonanţă istorică e înlocuit de cunoscuţi cu diminutivul Fănică ceea ce
pune în evidenţă contrastul dintre Ştefan (cel Mare), şeful, stăpânul şi Fanică - bărbat slab în faţa femeii.
Este un orgolios fără măsură cu o gândire de stăpân medieval, întruchiparea celei mai josnice moralităţi; el
e cel care îl înşeală pe Trahanache cu nevasta acestuia. Este perceput de Pristanda drept posesorul tuturor
izvoarelor fericirii: « moşia, moşie, foncţia, foncţie, coana Joiţica, coana Joiţica, trai nineacă pe banii lui
Trahanache… babachi ».
Nae Caţavencu, avocat, director - proprietar al ziarului Răcnetul Carpaţilor, prezident fondator al
Societăţii Enciclopedice Cooperative « Aurora Economică Română ». E tipul demagogului, al
parvenitului politic, face parte din opoziţie şi, neavând funcţii politice, îşi creează instrumente prin care să
le obţină.
Silabele stridente ale numelui său amintesc de o caţă, ducându-ne cu gândul la pălăvrăgeala
demagogului lătrător; numele ziarului sugerează frazeologia liberală, numele societăţii sugerează pretenţia
de cultură enciclopedică, anulată de intenţia câştigului cooperativ - Caţavencu realizează un caleidoscop
de abateri gramaticale, incultura sa se reflectă în felul în care vorbeşte: un popor care nu merge stă pe loc
sau chiar dă înapoi ; asociaţii incompatibile : industria română e admirabilă, e sublimă, putem zice , dar
lipseşte cu desăvârşire.
Zoe, unicul personaj feminin al piesei, este o damă mare în politica de provincie, oscilează între
Tipătescu şi Trahanache, fiind cea care conduce de fapt judeţul. Are puterea de a influenţa deciziile
politice ale bărbatului ei ; pe Zoe nu o interesează moralitatea , are oroare de scandal.
Mijloacele de caracterizare folosite sunt diverse :
Caracterizarea directă de către autor prin tabela de personaje: Dandanache, vechi luptător de la
48 , caracterizare de către alte personaje : Zoe e pentru Caţavencu un înger , pentru Cetăţeanul
Turmentat o doamnă bine ; Caţavencu e pentru Zoe un mişel, pentru Tipătescu un mizerabil, iar pentru
Pristanda mare pişicher ; Brânzovenescu exprimă abilitatea şi enigma lui Trahanache: e tare …tare de
tot…Solid bărbat ! Nu-i dăm de rostul secretului , în timp ce Caţavencu îl numeşte venerabilul şi
autocaracterizarea – Caţavencu, ,,vreau ceea ce merit în oraşul acesta de gogomani unde sunt cel dintâi
… între fruntaşii politici ”.
Dintre mijloacele de caracterizarea indirectă amintim: prin comportament, fapte, limbaj - prin
care se individualizează personajele: honeste vivere = Oneste bibere , famelie mare, renumeraţie mică,
după buget ; aveţi puţintică răbdare ; scrofuloşi la datorie ; curat murdar, relaţiile dintre personaje,
onomastică : ex. - numele lui Trahanache este derivat de la cuvântul trahana o cocă moale, uşor de
modelat ; Farfuridi, Brânzovenescu prin aluzia culinară a numelor, sugerează inferioritatea vulgaritatea,
lichelismul, Dandanache – încurcătura, o dandana ; prin didascalii – indicaţiile autorului conturează
indirect personajele prin semnificaţia în plan moral sau intenţional, a gesturilor şi a mimicii; prin
încadrarea într-un anumit mediu.
 Opera aparţine genului dramatic pentru că e structurată pe acte şi scene, modul principal de
expunere e dialogul sub forma replicilor îmbinat cu monologul şi aparteul care exprimă discrepanţa
dintre ceea ce spune un personaj şi ceea ce gândeşte. Prin dialog se definesc personajele şi relaţiile dintre
ele, se dezvoltă intenţiile, se realizează caracterizarea directă sau indirectă. În dialogul dramatic dialogul e
marcat de oralitate: mijloace nonverbale - gesturi, mimică şi paraverbale - intonaţie, accent.
Limbajul oral e mai puţin elaborat fiind marcat prin forme populare sau familiare, repetiţii,
exprimare eliptică, interogaţii, exclamaţii. Prezenţa unor scurte naraţiuni în replici permit includerea în
subiectul piesei a unor evenimente derulate în alt timp sau loc: Trahanache îi relatează lui Tipătescu
întâlnirea în care Caţavencu arată scrisoarea.
Fiind destinată reprezentării scenice, creaţia dramatică impune anumite limite în ceea ce priveşte
timpul şi spaţiul. Acţiunea e plasată în capitala unui judeţ de munte la sfârşitul secolului al XIX- lea şi se
desfăşoară pe parcursului a trei zile. Autorul urmăreşte crearea unei situaţii comice, unei atmosfere de
bună dispoziţie, de voie buna provocând râsul prin unele situaţii şi tipuri umane. Sunt prezente mai multe
tipuri de comic prin care se valorifică umorul :
Comicul de moravuri care vizează necinstea în viaţa de familie - triunghiul conjugal Zoe,
Zaharia, Tipătescu - şi în cea politică ( şantajul, falsificarea listelor electorale).
Comicul de intenţie relevă atitudinea scriitorului faţă de personaje: cele mai modeste în pretenţii
sunt ironizate, în schimb ambiţiosul Caţavencu ( incult, dar snob) e satirizat ; un singur personaj e grotesc
– Dandanache, vechi luptător de la 48 .
Comicul de caracter reliefează defecte general - umane pe care le sancţionează prin râs - Pristanda
prin supunerea oarba cu care duce la îndeplinire ordinele şefilor, Farfuridi şi Brânzovenescu prin teama
exagerată de trădare, Caţavencu prin discursul demagogic.
Comicul de situaţie e generat de întâmplările comice care abundă : pierderea şi găsirea scrisorii,
evoluţia inversă a lui Catavencu, confuziile lui Dandanache, deznodământul farsei electorale.
Comicul de nume e formă prin care autorul sugerează dominantă caracterului respectiv
( Dandanache derivă de la dandana = boacană, încurcătură cu sufixul grecesc -ache semn al vechilor
politicieni de la patuzopt ; Agamenon, prenumele purtat de eroul homeric, devine Agamiţă diminutiv
caraghios al straşnicului nume, sugerând căderea în copilărie a acestui ramolit.
Comicul de limbaj realizează caracterizarea indirectă şi evidenţiază incultura personajelor.
Pentru că e o operă literară care satirizează întâmplări, aspecte, moravuri prin intermediul unor
personaje ridicole între care se nasc conflicte, pentru că are scopul de a îndrepta aceste tare umane şi
sociale prin râs având caracter moralizator şi final fericit, pentru că principala modalitate de realizare a
comediei e sarcasmul, ironia, lucrarea O scrisoare pierdută, de I.L.Caragiale e o comedie de moravuri.
Lumea eroilor lui Caragiale e alcătuită dintr-o galerie de arivişti care acţionează după principiul
scopul scuză mijloacele: ,, Caragiale a înmulţit populaţia cu un număr de cetăţeni, expresii ale unei
pături într-o anumită epocă”(E.Lovinescu).