Disfuncțiile Ap DM care induc la apariția AnDM.

Abordare
interdisciplinară
Morfologia, dezvoltarea armonioasă și creșterea cranio-facială sunt influențate de
normalitatea funcțiilor oro-faciale. Efectuarea acestor funcții și anume respirația, masticația,
deglutiția, fonația și mimica se realizează prin succesiunea automată, programată a contracției
unor fascicole musculare, reglate de sistemul nervos central și dobîndirea reflexelor
condiționate. Modificările ritmului, secvenței și intesității contracțiilor diferitor fascicole
musculare în timpul executării unor funcții, antrenează tulburări dento-maxilo-faciale
caracteristice, în funcție de:
-momentul apariției disfuncției
-durata de acțiune
-intesitatea cu care se efectuează
Funcțiile aparatului dento-maxilar pot produce anomalii secundare, de adaptare, care pot
ameliora sau agrava anomalia primară.

Organismul copilului este supus unor influențe multiple și complexe în cursul

dezvoltării sale. Ca parte integrantă a acesteia și dezvoltarea aparatului deto-maxilar este un
proces complex, controlat și influențat de numeroși factori, care acționează pe fondul zestrei
ereditare individuale. Studiul echilibrului muscular oro-facial din punct de vedere ontogenetic
oferă bază teoretică pentru desprinderea rolului pe care îl joacă funcțiile în dezvoltarea
aparatului dento-maxilar.
Funcțiile aparatului dento-maxilar sunt asigurate prin mișcările ritmice ale mandibulei,
buzelor și mușchilor mimici. Sub acțiunea lor maxilarele sunt modelate în raport cu direcția și
intensitatea forțelor musculare, arhitectura craniului visceral fiind în continuă restructurare.
Tulburările funcționale, indiferent de forma lor de manifestare (hipofuncții, hiperfuncții sau
stereotipuri funționale vicioase), constituie un important capitol etiologic al anomaliilor
dento-maxilare.
Conform teoriei echilibrului aplicate în fizică, obiectul ce se află sub influența forțelor
neechilibrate, primește accelerație și își modifică poziția sa în spațiu. Această teorie de
asemenea este aplicabilă și pe baza structurii scheletice, inclusiv scheletului facial. Modificările
țesutului osos sunt ca răspuns la cerințele funcționale, ce au loc în condiții obișnuite.

• Obiceiurile vicioase se clasifică, după Kingsley (1958): 1. obiceiuri bucale funcționale;

2. obiceiuri bucale musculare;
3. obiceiuri bucale combinate.

Deglutiția atipică:
Trecerea de la modul de deglutiție infantilă la deglutiția adultă se realizează spre
vârsta de 18 luni prin coborârea limbii cu plasarea vârfului posterior incisivilor maxilari,
prezența incisivilor și alungirea buzelor. Simultan, se contractă mușchii buccinator și maseter,
exercitând o forță asupra dinților în zona laterală. Mușchiul orbicular oris transmite o forță
asupra incisivilor cu direcție către posterior. Forțele care izvorăsc din activitatea mușchilor
antrenați în actul deglutiției au o direcție postero-laterală. Modificarea mecanismului poate
avea loc și la vârsta de 3 ani. Trecerea de la aceasta la deglutiția de tip adult se face prin
maturizarea comportamentului neuromuscular , după erupția molarilor II temporari. Totuși,
între 6-9 ani, 30% dintre copii prezintă deglutiție atipică, adică maturizarea deglutiției nu s-a
produs, limba continuă să se interpună între arcade. Persistența deglutiției de tip infantil poate
constitui un factor etiologic al anomaliilor dento-maxilare
În etiologia deglutiției infantile sunt incriminați următorii factori (Langlade):
sugerea policelui sau altui deget;
pierderea prematură a incisivilor;
ticuri de sugere linguală;
interpunerea buzei inferioare;
amigdale hipertrofiate;
dinți temporari în ingresiune secundară;
prematurități dentare;
dinți anchilozați;
disfuncții ale ATM;
macroglosie și sindrom mongoloid.
Mărimea, postura, tonusul mușchiului lingual și funcția lui sunt supuse să fie
responsabile în instalarea malocluziei, deoarece modificarea presiunii în țesuturile moi în
poziție de repaus fiziologic relativ, este cel mai important factor, datorită efectului său
continuu. Această malfuncție este practicată un timp foarte îndelungat în decursul celor 24
ore. Astfel un copil între 5-12 ani efectuează în 24 ore cca 800-1200 de înghițiri iar un adult
pînă la 2400

Deglutiția poate fi clasificată:

1. De tip adult, în care contactul activ al limbii cu bolta palatină, în zona retroincisivă, iar
arcadele sunt în contact prin ridicarea mandibulei prin contracția mușchilor ridicători ai
mandibulei;
2. De tip infantil, în care pacientul înghite cu limba interpusă între arcadele dentare (în zona
anterioară), mușchiul maseter nu se contractă, există însă contracții puternice ale mușchilor
orbiculari ai buzelor, buccinatorilor și mușchilor faciali. Acest tip de deglutiție este normală la
sugari, ea devenind patologică după erupția dinților temporari.
• După raportul dintre poziția limbii și regiunile arcadelor dentare în care pătrunde,
deglutiția poate fi:
1) Deglutiție anterioară simplă, limba se proiectează pe incisivi, nedepășindu-i anterior, se
realizează ocluzie în zona laterală, iar mușchiul maseter, buccinator și mentalisul prezintă o
tonicitate normală. Singura zonă de stres este grupul incisiv, care este vestibularizat.
2) Deglutiție anterioară completă, proiecția limbii se face interincisivi, depășindu-i anterior,
se produce hipotonia mușchiului maseter și orbicular, mușchiul mentalis fiind hiperton, limba
interpusă interincisiv duce la intruzia acestor dinți, instalându-se astfel, sindromul ocluziei
deschise. 3)Deglutiție bilaterală și frontală, limba se interpune în zona frontală și laterală, se
produce hipotonia maseterului, orbicularului, creându-se ocluzia deschisă latero-fronto-
laterală.
4) Deglutiția unilaterală- rar întâlnită, rezultatul unei ocluzii deschise laterale, maseterul de
partea ocluziei deschise este hipoton; [5,6]
• După modul de instalare, deglutiția de tip infantil este de două tipuri:
1)Primară, când provine din păstrarea stereotipului de deglutiție infantilă al perioadei de sugar.
2) Secundară, asociată inocluziei verticale produsă de alte cauze, ca urmare a tendinței de
expansiune a limbii în orice spațiu liber. Acest tip este întotdeauna un factor de întreținere și
agravare a inocluziei verticale, care trebuie învins în cursul tratamentului ortodontic. Ea se
poate instala și-n timpul schimbării fiziologice a dinților frontali, când există în mod fiziologic
o perioadă de inocluzie verticală.

Modificările țesuturilor moi peribucale și a structurilor dure a)în cazul deglutiției normale și b)
în cazul deglutiției infantile, c) interpunerea limbii în zona frontală în timpul deglutiției infatile
( Fluoroco)
Deglutiția atipică, în dependență de formele ei de manifestare, poate duce la instalarea ocluziei
deschise sau a malocluziei clasa II/1 Angle , provocând o adevărată etalare a arcadei dentare cu
treme multiple.[

Respirația orală:
Respirația este o funcție biologică comună a aparatului respirator și dento-maxilar,
care asigură schimburile gazoase. În anumite condiții, datorită necesităților crescute sau
dificultăților de trecere a aerului în totalitate prin cavitățile nazale, se face apel la respirația
orală.
Necesitatea de a respira este factorul determinant primar al poziției mandibulei și
limbii, este considerat că modificarea tipului respirator, așa ca respirația bucală, dar nu cea
nazală, poate modifica poziția capului, a maxilarelor și a limbii
Tipuri de respirație bucală, în funcție de permeabilitatea căilor respiratorii superioare:
1.Cu obstacole rinofaringiene;
2.Fără obstacole rinofaringiene, deci fără condiționare anatomică evidentă.
Repercursiunile pe care le are respirația orală depinde de:
-momentul instalării
-durata ei
-dacă pasajul nazal este exclus parțial sau în totalitate
Etiologia respirației orale:
-obstrucția nazală determinată de deviațiile de sept, polipii nazali, starea după rinite repetate,
corpi străini inclavați în fosetele nazale;
-obstrucții nazo-faringiene (vegetații adenoide)
-obstrucții linguo-faringiene (amigdalite hipertrofice, glosoptoză, retrognație mandibulară)
-infecții nazo-faringiene care devin cronice, focar permanent de extindere spre laringe,
plămîni
-iritațiile cronice infecțioase supraglotice, ce produc hiperexcitarea centrului cardio-respirator

Cauzele sunt aerodinamice,fizice și mecanice:

1.aerul inspirat prin cavitatea orală are o acțiune directă asupra bolții palatine care suferă o
deplasare în sus
2.reducerea presiunii in sinusul maxilar care se îngustează
3.lipsa de eficiență a buzei superioare cu deplasarea incisivilor în prodenție
4.compresiunea laterală a buccinatorilor
5.lipsa de presiune a limbii pe pereții laterali ai arcadei alveolare
6.dezechilbru între presiunea negativă în timpul inspirului nazal și presiunea expirului nazal
(Wustrow)
7.existența unor modificări între suprafețele antagoniste masticatorii ale molarilor (Frank)
8.lipsa stimulilor naturali de creștere la nivelul ansamlului nazal și al zonelor limitrofe
(Frankel)
Fig. 1.1. Influența musculaturii peribucale (m.orbicularis oris și m. buccinator) și a limbii
asupra formei arcadei dentare, direcția de influență a forțelor rezultate

Echilibrul de forțe linguo-jugal în zona laterală

Dezechilibru de forțe în zona laterală ca urmare a interpunerii limbii între arcade în zona
laterală.
În cazul respiratorilor bucali, aspectul facial este unul caracteristic: facies adenoidian
leptoprosop, retrognatic, bascularea posterioară a coloanei cervicale,coborârea hioidului,
profilul convex, tegumente palide, pomeți șterși, narine strâmte (microrinie),orientate în sus,
buze uscate, fisurate, hipotone, răsfrânte, fanta labială deschisă, lăsând să se vadă incisivii
superiori, care pot fi cariați la colet datorită autocurățirii deficitare, gingivite, în timp pot să
apară tulburări de irigație cerebrală (

Fig. 1.8. Aspectul clinic exobucal al unui respirator bucal cronic

Respirația bucală este responsabilă de instalarea ocluziei distalizate de diferit grad,
endoalveolodenției cu proalvelolodenție superioară ( ocluzie adâncă în acoperiș) și retrognație
mandibulară (clasa II/1 Angle) cu inocluzie sagitală, sau inocluzie verticală cu diferite
variante de rapoarte molare (olcuzie deschisă); prognație mandibulară (ocluzie inversă
frontală)-clasa III Angle; în sidromul de obstrucție respiratorie (Rickets) se determină ocluzie
încrucișată posterioară, uni sau bilaterală, însoțită de ocluzie deschisă frontală moderată,
compresia maxilarului superior, poziție joasă a limbii, cu avansarea ei și interpunerea între
incisivi și prezența obiceiurilor secundare.